Otilia Cazimir

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută ca autoare a unor versuri pentru copii. Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi <Otilie> pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...”. A fost cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă Viața românească, în care își va tipări majoritatea scrierilor. În anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova. Părinții îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică A murit Luchi reiese că numele Luchi dispare odată cu intrarea în școală, când fetița a crescut și a devenit elevă. Atunci când este strigată de învățătoare pe numele ei adevărat, fetița nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învățătoarei că acasă i se spune „Luchi, ca la căței!”. Mica poetă se simte rușinată și își spune în sinea ei: „Mi-e rușine de numele meu, mi-e rușine de mine, mi-e rușine de tot!”.

În copilărie a simțit lipsa prietenilor de joacă: „Am fost o fetiță tare cuminte. Toți erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toți. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile”.

Otilia Cazimir iubea copiii și a început să realizeze creații literare pentru ei: „Gingășia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanță ușoară de ironie”... „Am început prin a spune copiilor povești și, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o <<mătușică>> abia ieșită din școala primară, le povesteam nepoților mei, de care nu mă despărțeau decât câțiva ani, despre stele”. La revista Viața românească l-a cunoscut pe George Topîrceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie și o adevărată poveste de dragoste.

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Național pentru Literatură (1937), Premiul S.S.R.(1943), Ordinul Muncii cl. ? (1954), cl. I (1964) [1]. În Iași se află Casa Memorială „Otilia Cazimir”, vizitată de cititorii de toate vârstele.

A publicat aproape 60 de volume de poezii. Din creația sa se detașează câteva titluri:

Jucării,

Baba iarna intră-n sat,

Lumini și umbre,

Fluturi de noapte,

Cântec de comoară,

Poezii,

Versuri

1

[modificare]Proză autobiografică

Grădină cu amintiri,

Prietenii mei, scriitorii,

A murit Luchi

Cumătra vulpe

Baba iarna intră-n sat...

de Otilia Cazimir

                        Alergând, ca de năpastă,

                        Au venit buluc pe coastă

                        Doi băieţi

                        Mai isteţi,

                        Să dea veste

                        La neveste

                        C-au văzut în deal la stână,

                        Coborând din vârf de munte,

                        Peste ape fără punte,

                        Iarna sură şi bătrână...

 

                        Mai târziu, mai pe-nserat,

                        A intrat şi baba-n sat:

                        Uite-o-n capul podului,

                        În văzul norodului,

                        Pe-un butuc de lemn uscat,

                        Cu cojoc de căpătat,

                        Cu năframa de furat,

                        Cu catrinţa de aba

                        Vântul să-l strecori prin ea!

                        Şi cum suflă-n pumnii reci,

                        Scoate pâcla pe poteci,

                        Iar pe fund de văi destramă

                        Neguri vinete, de scamă...

 

2

                        Şi-au ieşit băieţii mici,

                        Mici şi mulţi

                        Şi desculţi,

                        Şi câţiva mai măricei

                        Cu biciuşti şi cu nuiele

                        Şi cu prăştii subţirele,

                        Să alunge de pe-aici

                        Iarna cea cu gânduri rele...

                        Doamna-gerului, bătrâna,

                        S-a sculat de la pământ.

                        Şi-nălţând spre cer o mână,

                        Ca o cumpănă uscată

                        De fântână.

 

                        A pornit în jos pe vânt,

                        Încruntată,

                        Blestemând,

                        Şi-a lăsat în urma ei

                        Promoroacă şi polei;

                        Pe ogoare,

                        Corbi şi cioare

                        Prin păduri,

                        Lupii suri,

                        Şi de-a lungul drumului

                        Numai scama fumului...

 

Mâţişorii

de Otilia Cazimir

                        A ieşit răchita-n drum.

                        Ce-o mai fi şi asta oare,

                        Că-i din cap până-n picioare

3

                        Numai motocei de scrum?

 

                        Cu mlădiţele plecate,

                        Stă pe loc şi se socoate:

                        S-ar întoarce – nu mai poate,

                        S-ar ascunde –

                        N-are unde!

 

                        I-e ruşine de copii,

                        Că din muguri aurii

                        I-au ieşit, în loc de flori...

                        Mâţişori!

 

De pe-o "bună-dimineaţă"

de Otilia Cazimir

                        De pe-o "bună dimineaţă"

                        Cu tulpină de cârcel,

                        A sărit un gândăcel

                        Cu mustăţile de aţă.

 

                        Alţi gândaci mărunţi şi roşii,

                        Care-şi poartă fiecare

                        Ochelarii pe spinare,

                        Dorm la soare, somnoroşii!

 

                        Iar pe-un fir de păpădie

                        Ce se-nalţă, drept, din iarbă,

                        Suie-un cărăbuş cu barbă,

                        În hăinuţa aurie.

 

                        Suie, mândru şi grăbit,

                        Să vestească-n lumea mare:

4

                        - Prea cinstită adunare,

                        Primăvara a sosit!

 

Pentru tine, Primăvară...

de Otilia Cazimir

                        Şiruri negre de cocoare,

                        Ploi călduţe şi uşoare,

                        Fir de ghiocel plăpând,

                        Cântec îngânat de gând,

                        Sărbătoare...

 

                        Zumzet viu prin zarzări. Oare

                        Cântă florile la soare?

                        Că pe crengi de floare pline,

                        Nu ştii: flori sunt, ori albine?

                        Pentru cine?

 

                        Pentru tine, primăvară,

                        Care-aduci belşug în ţară,

                        Care vii,

                        Peste câmpii,

                        Cu bănuţi de păpădii

                        Şi cu cântec de copii!

 

A-nflorit o păpădie!

de Otilia Cazimir

                        Nici o floare:

                        Numai pete mari, de soare...

 

                        Doar din frunza cafenie

                        Putrezită-n umbra rară,

                        Iese-un pui de păpădie

5

                        Să mai vadă ce-i pe-afară.

 

                        Se întinde drept spre cer

                        Pe codiţa lui de gumă.

                        Dar când vede că nu-i glumă,

                        Că-i tot brumă

                        Şi-i tot ger –

 

                        Îşi adună pămătuf,

                        În tecuţa-i vătuită,

                        Pentru-o zi mai potrivită,

                        Soarele călduţ, de puf!

 

Cântecul piţigoiului

de Otilia Cazimir

                        Piţigoi,

                        Măi piţigoi,

                        Ce tot cauţi pe la noi?

 

                        Prin salcâmi, prin lilieci,

                        Prin tufişurile reci,

                        Când e iarnă grea afară

                        Şi pe casă

                        Brumă groasă,

                        Te porneşti, aşa-ntr-o doară:

                        "Simţ a vară, simţ a vară!"

                        De gândeşti că-i vara-n toi,

                        Piţigoi, măi piţigoi!

 

                        - Oameni buni,

                        Măi oameni buni,

                        Iaca spun şi eu minciuni!

6

                        Când e iarnă, "simţ a vară",

                        Să fac iarna de ocară.

 

                        Vara strig: "Cârpiţi, cârpiţi!"

                        Ca să ştiţi

                        Să pregătiţi

                        Şi hăinuţa ruptă-n coate,

                        Şi cămara cu de toate!

 

Un cămin de păsărele

de Otilia Cazimir

                        În pădure, la cămin,

                        Zarvă mare în pridvor.

                        Unii pleacă, alţii vin

                        De la treburile lor.

 

                        La bucătărie

                        Şi prin dormitoare,

                        Bat din aripioare,

                        Fac gospodărie:

 

                        Două codobaturi

                        Mătură prin paturi,

                        Două gheonoaie

                        Spală rufe-n ploaie,

 

                        Două pitulici

                        Adună furnici,

                        Şi două răţuşte

                        Răsucesc găluşte!

 

                        Numai cucul, moş portar,

7

                        Care n-are altă treabă,

                        Stă pe-o vargă de arţar

                        Şi pe toată lumea-ntreabă:

                        - Cu? Cu?

 

Gospodina

de Otilia Cazimir

                        O furnică duce-n spate

                        Un grăunte jumătate.

 

                        - Încotro fugi, surioară?

                        - Ia, mă duc şi eu la moară!

 

                        Şi-s grăbită, şi-s grăbită,

                        Că mi-i casa negrijită,

                        Şi mi-s rufele la soare,

                        Şi copiii cer mâncare...

 

                        Nu, la noi în muşuroi

                        Nu e timp pentru zăbavă:

                        Că de n-am fi de ispravă,

                        Ar fi vai şi-amar de noi!

 

Uite, vine Moş Crăciun

de Otilia Cazimir

                        Prin nămeţi, în fapt de seară,

                        A plecat către oraş

                        Moş Crăciun c-un iepuraş

                        Înhămat la sănioară.

 

                        Drumurile-s troienite,

                        Noaptea vine, gerul creşte...

8

                        Cu urechile ciulite

                        Iepuraşul se grăbeşte.

 

                        Uite-o casă colo-n vale,

                        Cu ferestre luminate.

                        Moşul s-a oprit din cale,

                        Cu toiagu-n poartă bate:

 

                        - Bună seara, bună seara!

                        Iaca, vin cu sănioara

                        Şi cu daruri proaspete.

                        Bucuroşi de oaspete?

 

                        - Bucuroşi, bucuroşi,

                        Strigă glasuri de copii.

                        Moşule, de unde vii?

                        - Iaca, vin din moşi-strămoşi,

                        Încărcat cu jucării!

 

                        Noapte rece şi albastră.

                        Ies copiii la fereastră,

                        Să se uite cum coboară,

                        Prin troianul uriaş,

                        Moş Crăciun c-un iepuraş

                        Înhămat la sănioară.

 

Ninge!

de Otilia Cazimir

                        Ssst! Micuţa gerului,

                        Cu mânuţa îngheţată,

                        Bate-n poarta cerului

                        Şi întreabă supărată;

9

 

                        - Unde-s stelele de sus?

                        - Iaca, nu-s!

                        Vântul rău le-a scuturat

                        Şi le-mprăştie prin sat.

 

                        Uite una: s-a desprins

                        Dintr-o margine de nor

                        Şi coboară-ncetişor...

                        - Oare-a nins?

 

                        E un fulg şi-i cel dintâi

                        Şi aduce-n vânt, ninsoare,

                        Drumuri albe peste văi,

                        Râs curat în ochii tăi,

                        Sănioare,

                        Zurgălăi...

 

Scrisoare

de Otilia Cazimir

                        Moş-Crăciun, toţi îmi spun

                        Că eşti darnic şi eşti bun.

 

                        Eu îţi scriu de mai-nainte

                        Că-s un bieţel cuminte,

 

                        Şi-ţi mai scriu, aşa, să ştii,

                        Că eu nu-ţi cer jucării,

                        Cum ţi-ar cere alţi copii –

                        Însă nu m-aş supăra

                        Dacă tot mi-ai da ceva!

 

10

                        Dacă vrei, dă-mi o plăcuţă,

                        Că mi-am spart-o pe cea veche,

                        Adă pentru pisicuţă,

                        Motocel roş la ureche.

 

                        Lui bunicu – o lulea –

                        C-a pierdut-o, sărăcuţu'...

                        Poate-aduci vreun os lui Cuţu?

                        Poate ai vreo acadea?

 

                        Lui Dănuţ cel mititel,

                        Care plânge-n copăiţă,

                        Să-i aduci un covrigel...

                        Noapte bună!

                        Niculiţă

Ţânţarul şi avionul

de Otilia Cazimir

                        Sub o frunză de arţar,

                        Stă la umbră un ţânţar,

                        Sus, un avion subţire

                        Zbârnâie ca un bondar.

 

                        - Ia te uită, stârpitura,

                        M-a trezit din somn cu gura!

                        Uite-aşa i se năzare,

                        Parcă-i cine ştie cine...

                        Doar că bâzâie mai tare,

                        Dar încolo-i mic cât mine!

 

11

MELCUL

 

Are casa in spinare Si tot vine pe cararePrintre frunze fosnitoareCa o mica aratare.Ochii sunt niste anteneMici, micute, subtireleEl se misca foarte-ncetSi il cheama Domnul Melc.

Licuriciul

Cam la vreme de hotar,Intre zi si noapte,S-a oprit un mic hoinarPe un crin muiat in lapte,Si tot scapara amnarulSa-si aprinda felinarul.

12