CAPITOLUL IAbordări conceptuale privind securitatea alimentară

1.1. Problematica securităţii alimentare

Alimentele si alimentatia reprezinta o problema deosebit de importanta in orice societate si are consecinte economice, sociale, influenteaza mediul si sanatatea umana. Prioritara este desigur protectia vietii si sanatatii, dar toate activitatile din domeniul alimentar trebuie sa aiba in consideratie si aspecte ca cele legate de productia agricola, dezvoltarea industriala, relatiile comerciale sau relatia cu mediul.

Securitatea produselor alimentare pe care le consumam este esentiala pentru sanatatea noastra, referindu-se la intregul parcurs al alimentelor, de la producatorii de materii prime pana la produsul finit consumat zilnic de fiecare dintre noi.

Conceptul de securitate alimentara cunoaste o multitudine de definitii. La nivel international, este definit ca fiind accesul pentru toata lumea si in mod permanent la hrana necesara unei vieti active si sanatoase. La nivel individual, este considerata a fi dreptul fiecarui om de a se hrani, care este primul in sistemul drepturilor omului lansat de ONU. In termeni numerici, securitatea alimentare reprezinta cantitatea de alimente necesara unui individ, exprimate in unitati fizice, conventionala (kilocalorii) si in trofine (substante nutritive), pentru asigurarea echilibrului fiziologic si acoperirea celor trei ratii de consum : • Ratia de intretinere ;• Ratia de crestere ;• Ratia de activitate.

Pentru realizarea securitatii alimentare la nivel individual sunt necesare:• Asigurarea disponibilitatilor alimentare (productie, stocuri);• Redistribuirea disponibilitatilor alimentare pe piata interna sau externa prin schimburi internationale;• Accesul efectiv al populatiei la achizitionarea hranei, prin asigurarea cererii solvabile potrivit cerintelor acestora.

Ca urmare, se poate afirma ca exista doua determinate majore ale conceptului de securitate alimentara : disponibilitatea si accesul la hrana.

Conceptul de securitate alimentara este in ultima instanta o problema a familiei sau de nivel individual, conditionat de trei factori :• Disponibilitatea hranei ;• Posibilitatea de acces la hrana, determinata in special de puterea de cumparare ;• Utlizarea fiziologica a hranei( calitatea alimentatiei, consumul de alimente, starea de sanatate)

1

In baza conceptelor de securitate alimentara intalnim trei tipuri de securitate alimentara : Securitatea alimentara individuala (SAI), reprezinta posibilitatea de a avea acces la o alimentatie sigura si suficienta pentru o viata sanatoasa, acces care trebuie sa fie relativ garantat. Cu alte cuvinte SAI echivaleaza cu un aport alimentar individual suficient si oarecum garantat, uneori de catre autoritatile sale. Securitatea alimentara a familiilor (SAF), este necesara pentru asigurarea SAI, dar nu este suficienta, deoarece hrana disponibila nu este intotdeauna repartizata egal intre membrii familiei, proportional cu nevoile acestora. Securitatea alimentara nationala (SAN), corespunde posibilitatilor pe care le au diferite tari de a garanta SAF si SAI, fara a renuta la alte obiective importante bazate pe disponibilitatea energetica alimentara pe persoana, sau pe nivelul stocurilor de alimente de baza raportat la consumurile normale ale perioadei analizate.

1.2. Indicatorii securităţii alimentare

Pot fi grupati pe mai multe categorii dupa continutul economic, relatiile dintre factorii cauzali si rezultativi si interdependenta dintre acestia :• Indicatorii cererii de consum alimentar – preturi, costuri intretinere alimentara, putere reala de cumparare, ratia de consum, elasticitatea dintre cerere fata de venit si pret ;• Indicatorii ofertei de produse alimentare – productie alimente pe cap de locuitor, productie agroalimentara in unitati fizice, banesti si conventionale pe persoana, stocuri produse agroalimentare ;• Indicatorii consumului alimentar – consum pe persoana, cheltuieli alimentare din total cheltuieli, cos alimentar etc ;• Indicatorii sintetici ai produselor alimentare – raport dintre stoc si consum de cereale la nivel mondial, variatia preturilor la importuri ;• Indicatorii reglarii securitatii alimentare – investitii agroalimentare, subventii productie agroalimentara, subventii preturi de consum ;• Indicatorii entropiei (insecuritatii) alimentare – deficit alimentar pe grupe de produse si produse de baza, numar persoane care sufera de foame cronica, numar persoane care sufera de malnutritie.

Asigurarea securitatii alimentare este strict dependenta de realizarea unui echilibru durabil intre productia alimentara mondiala, populatia in continua crestere si veniturile, respectiv cererea de alimente.

Banca Mondiala si Organizatia pentru Agricultura a Natiunilor Unite sustin ca una din problemele cu care se va confrunta omenirea in acest secol va fi surplusul de alimente si scaderea preturilor cerealelor, bazata pe prognoze asupra cererii si ofertei mondiale de cereale pana in 2020.

Cercetatorii de la Worldwatch Institute, sustin ca daca se are in vedere incetinirea ritmului de crestere a productiei alimentare mondiale, concluzia nu poate fi alta decat ca generatiile viitoare se vor confrunta cu spectrul insuficientei alimentare si al cresterii preturilor alimentelor.

2

Productia de cereale este unul dintre etaloanele utile ale evaluarii securitatii alimentare, in principal din doua motive :

primul e acela ca cerealele asigura jumatate din necesarul de energie al omului, consumate fiind in mod direct sau prin produse derivate ;

al doilea consta in faptul ca fiind mai putin perisabile decat legumele si fructele, cerealele pot fi stocate in scopul asigurarii rezervelor de hrana, mai ales pe timpul iernii si in special pe anumite zone climatice.

De stiut este insa ca daca productia de cereale a crescut in prima faza pana in 1984, dupa acest an s-a constatat o incetinire a cresterii productiei de cereale, aspect de luat in seama daca se raporteaza la cresterea numarului de populatie a globului. Dupa 1990 au aparut discrepante intre cresterea productiei de cereale si cresterea populatiei, rezultandu-se o crestere, la nivel mondial, continua a consumului de cereale acoperita in mare parte din stocuri.De mentionat este ca indicatorul cheie de securitate alimentara al stocului de cereale la scara mondiala raportat la populatia globului este de peste 60 de zile, atunci cand acesta scade, cantitatea de cereale devine tot mai mica pentru asigurarea unei aprovizionari continue. Acest indicator a scazut dramatic, la 48 de zile, intre anii 1991 si 1996, ceea ce va trebui sa traga un serios semnal de alarma asupra securitatii alimentare mondiale.Ca atare, planeta este confruntata la acest inceput de secol si de mileniu cu numeroase surse de insecuritate alimentara – stocuri cerealiere reduse, populatie in crestere, preturi fluctuante dar cu tendinta de crestere, efecte cumulate de eroziune a solului, cresterea temperaturii globale, utilizarea pe baze lipsite de sustenabilitate a pamantului si a apei – astfel incat sunt necesare schimbari majore in toate aspectele vietii noastre.

In cadrul Conferintei Internationale privind Alimentatia care a avut loc la Roma in 1996 s-a intocmit un Plan de Actiune privind asigurarea securitatii alimentare la nivel global, regional si national, care se intinde pe 20 de ani si cuprinde :• Asigurarea unui mediu politic, social si economic propice ;• Implementarea unor politici specifice cu scopul de a eradica saracia si inegalitatea si de a imbunatati accesul tuturor, in orice moment, la alimente ;• Dezvoltarea de politici si practici privind alimentatia, agricultura, pescuitul, fondul forestier, in zone cu potential ridicat si scazut ;• Dezvoltarea unor politici agroalimentare si de comert agricol care sa duca la cresterea sigurantei hranei pentru toti ;• Prevenirea si pregatirea pentru eventuale calamitati naturale sau provocate de mana omului ;• Alocarea si folosirea optima a investitiilor publice si private pentru a salvgarda resursele umane, agricole, piscicole si forestiere, sustinerea programelor de nutritie, dezvoltarea zonelor riurale cu potential scazut ;• Implementarea, monitorizarea si urmarirea acestui Plan de Actiune.

3

Elementele definitorii pentru securitatea alimentară sunt reprezentate de: - Calitatea materiilor prime care intra in procesul de fabricatie; - Procesul de productie al alimentelor; - Depozitarea si transportul alimentelor; - Modul si conditiile de comercializare a alimentelor.

Securitatea alimentara consta in respectarea normelor igienico-sanitare in procesul de productie si are in vedere "garantarea sanatatii populatiei prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubritatii, prospetimii si al valorii nutritive a alimentelor." Ordinul ministrului sanatatii Nr. 975 din 16 decembrie 1998 privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente.

Pentru protejarea sanatatii consumatorului este nevoie de norme care sa reglementeze principiile generale si exigentele privind conditiile de fabricatie, compozitia si comercializarea produselor alimentare. Toate aceste cerinte definesc conceptul de securitatea alimentelor – producerea si comercializarea de alimente sigure pentru consumator, de alimente care sa corespunda cerintelor nutritive si de calitate avand ca scop final mentinerea starii de sanatate.

Experienta in domeniu a acestei mari piete de desfacere, care functioneaza pe principiul liberei circulatii a marfurilor in conditii egale si avand ca scop securitatea consumatorului, poate fi folosita cu succes daca se intelege bine care este interesul general.

In 1997 Comisia Europeana a restructurat serviciile din domeniul securitatii si igienei alimentelor bazandu-se pe evaluare stiintifica si pe control. Au fost adoptate in acest scop Cartea verde (1997) privind principiile generale ale legislatiei alimentelor si Cartea albă a securităţii alimentare (2000) care cuprinde orientarile actuale ale politicii de securitate alimentara.

Securitatea alimentara are diferite acceptii in literatura de spcialitate: vizeaza asigurarea necesarului pentru toata lumea si in mod permanent la hrana

necesara unei vieti active si sanatoase; urmareste asigurarea disponibilitatii alimentelor; implica asigurarea si respectarea dreptului oricarui om de a se hrani, precum si

dorinta de a avea o alimentatie sanatoasa; poate fi cuantificata ca reprezentand cantitatea de alimente necesare unui individ,

exprimata in unitati fizice, conventionale si in trofine (substante nutritive) pentru a-i asigura acestuia echilibrul fiziologic si a-i acoperi cele trei ratii de consum: ratia de intretinere, ratia de crestere si ratia de activitate.

Organismele specializate ale ONU stabilesc obiective prioritare menite sa asigure securitatea alimentara si sa garanteze sanatatea populatiei, orientate catre:

satistacerea nevoilor nutritionale ale populatiei, prin interventii si orientari spre piata a diferitelor activitati si fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau numai a anumitor componente ale acestora;

rezolvarea intr-o maniera cat mai echilibrata a problemei alimentare; promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national si in masura

crescanda la nivel regional.

4

1.3. Factorii care influenţează securitatea alimentară

Complexitatea problemei securitatii alimentare in tarile in curs de dezvoltare sugereaza necesitatea dezvoltarii unui plan cadru, care sa permita evidentierea componentelor securitatii alimentare dar si multitudinea de factori de influenta si relatia dintre acestia ( figura 1).Se poate considera ca securitatea alimentara are trei dimensiuni:

asigurarea disponibilitatilor alimentare pe locuitor; accesul permanent la hrana a intregii populatii; utilizarea fiziologica a hranei consumate.

Disponibilitatea alimentară defineste nivelul maxim al ofertei de alimente, la nivelul unei colectivitati – nivel national, exprimat in kg/ locuitor / an.

Disponibilitatea alimentara depinde de productia agroalimentara, dar este influentata si de:

stocurile de alimente, importurile de alimente, ajutoarele alimentare, productia alimentara proprie (casnica).

Disponibilitatea alimentara influenteaza si pretul alimentelor.

Accesul permanent la hrană al întregii populaţii este asigurat atunci cand aceasta are resurse adecvate pentru procurarea alimentelor necesare unei diete corespunzatoare.

Aceasta depinde de: productia agroalimentara, piata de vanzare- cumparare a alimentelor, trasferuri / imprumuturi.

Si influenteaza si consumul de alimente.

Utilizarea fiziologică a hranei consumate presupune folosirea de catre organism a nutrientilor, in cantitati adecvate fata de nevoile sale , in vederea cresterii, dezvoltarii si functionarii normale.

Ea depinde de: consumul de alimente, calitatea alimentatiei, starea de sanatate.

5

Utilizarea fiziologică a hranei

Calitatea alimentaţiei Consumul de alimente Starea de sănătate

Accesul permanet la hrană -servicii sociale-educaţie -obiceiuri, tradiţii -timp -alocăripentrualimente Producţia Piaţa de Trasferuri/ -suport agroalimentară vânzare împrumuturi guvernamental, neguvernamental

Disponibilitatea -recolte destinate alimentară vânzării -salarii angajaţi Preţul alimentelor Venituri -venituri din alte activităţi

-stocuri,importuri-ajutoare alimentare-producţie alimentară proprie

Resursele Resursele Resursele de Resursele comunităţii naturale capital umane

Figura1. Factorii care influenţează componentele securităţii alimentare

6

Capitolul IISistemul de asigurare al calitatăţii alimentelor la nivelul UE

2.1.Reglementări europene în domeniul siguranţei alimentelor

Exista patru elemente importante care compun strategia UE in domeniul sigurantei alimentului: •reglementarile privind siguranta alimentelor si furajelor; •asigurarea informatiilor stiintifice independente si disponibile pentru public; •activitatile de verificare a implementarii reglementarilor si a mecanismelor de control al proceselor;•recunoasterea drepturilor consumatorilor de a face alegeri bazate pe informatie completa in ceea ce priveste originea alimentului si continutul sau.

În temeiul si în conformitate cu dispozitiile tratatelor constitutive, institutiile UE cu competente în procesul legislativ adopta, în esenta, urmatoarele acte normative:•Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrarii lor în vigoare atât pentru statele membre, cât si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplica direct pe teritoriul statelor membre, carora le este interzis sa adopte masuri de transpunere sau orice alte masuri care ar putea îngradi aplicarea lor directa. Daca în text nu este precizata data intrarii în vigoare, aceasta va fi reprezentata de cea de a 20- zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.• Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lasând la latitudinea acestora modalitatile de atingere a lor. În text este precizata data pâna la care statele membre trebuie sa adopte masurile de adaptare la directiva în cauza. Directivele se aplica si ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai dupa expirarea termenului de transpunere.• Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice carora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un numar limitat de destinatari), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul acestora).• Recomandarile, rezolutiile si avizele sunt acte fara caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente indirecte pentru apropierea legislatiilor si practicilor nationale.• Acordurile si conventiile sunt întelegeri în forma scrisa supuse dreptului international dar încheiate fie de catre Comunitati cu state terte, fie de catre acestea si statele membre cu state terte, fie numai între statele membre, în conformitate cu competentele stabilite prin tratatele constitutive.Într-o serie de domenii, în afara actelor normative mai sus aratate, institutiile Uniunii adopta si alte acte cu caracter obligatoriu. 

Primele reglementari privind siguranta alimentului dateaza inca din primele zile de existenta ale UE. Crizele care au afectat siguranta alimentelor din anii ’90 au subliniat ca era necesara inlocuirea a ceea ce devenise un set de norme amestecate, haotice, referitoare mai ales la alimentul pentru consum uman, cu o abordare mai simpla si mai acoperitoare. Noua abordare a acordat o atentie deosebita si riscurilor pe care le comporta

7

nutreturile contaminate utilizate pentru hrana animalelor. Rezultatul a fost crearea unei noi bucatele din “umbrela” de acte normative, cunoscuta sub numele de Legea Generala a Alimentului (transpusa la noi in Legea 150 / 24 mai 2004, privind siguranta alimentelor), cu aplicare graduala in perioada cuprinsa intre 2002 si 2005. Regulamentul CE/178/2002 (în vigoare din 21 februarie 2002):• creeaza premisele infiintarii Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentului (EFSA), pentru a aduna sub un singur acoperis munca prestata anterior de catre o multitudine de comitete stiintifice si pentru a face din procesul de analiza a riscului unui subiect mai deschis publicului.• reintareste sistemul de alerta rapida, prin intermediul caruia Comisia Europeana si guvernele UE sa actioneze rapid in eventualitatea aparitiei unei amenintari la adresasigurantei alimentului si / sau nutreturilor.

Principiile generale de reglementare a sigurantei alimentului cuprinse în Regulamentul CE/178/2002 (în vigoare din 21 februarie 2002) sunt:- Abordarea “ de la ferma la furculita” – protejarea sanatatii si a vietii umane porneste de la protejarea surselor alimentare: animale, plante si mediul înconjurator; - Dreptul consumatorului la alimente sigure din punct de vedere al sanatatii si la o informare corecta asupra provenientei alimentului si a proceselor tehnologice, prin care a fost obtinut sau transformat;- Trasabilitatea – reprezinta posibilitatea de a identifica originea alimentului sau a ingredientelor sale, pentru a se asigura informarea corecta a consumatorului, precum si posibilitatea de a scoate din circuitul alimentar produsul sau ingredientul care prezinta riscuri asupra sanatatii consumatorilor.

In concluzie aceast regulament nu stabileste doar principiile care se refera la siguranta alimentului, ci introduce si conceptul de “TRASABILITATE”. Cu alte cuvinte, activitatile economice din domeniul alimentelor si nutreturilor (fie ele de producere, procesare, import), trebuie sa asigure ca toate alimentele, nutreturile si ingredientele sa poata fi trasate, urmarite de-a lungul intregului lant alimentar, de la ferma la furculita. Fiecare operator trebuie sa poata sa-si identifice clar furnizorii pentru fiecare materie prima sau material furnizat de acestia, dar si pe cei carora le furnizeaza produsele sale. Aceasta cerinta este cunoscuta sub numele de abordare “un pas inapoi, un pas inainte”.

2.2. Cartea Albă a Securităţii Alimentare

Asigurarea celor mai înalte standarde privind siguranţa alimentelor este una dintre priorităţile Comisiei Europene. Apărută la 12 ianuarie 2000, Cartea Albă a Securităţii Alimentare propune o nouă abordare a acestei priorităţi şi propune o serie de planuri proactive pentru politica privind siguranţa alimentară: adoptarea de reglementări transparente şi coerente, întărirea controalelor de-a lungul întregului sistem de producţie a alimentelor, toate pentru a garanta o siguranţă sporită consumatorilor.Cartea Albă a Securităţii Alimentare lansează propuneri în vederea transformării politicii alimentare a UE într-un instrument activ, dinamic şi coerent, care să asigure un nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi a consumatorului.

8

Cartea indică elementele principale ale unei politici preventive: - modernizarea legislaţiei pentru a obţine un ansamblu de reguli coerente şi

transparente; - consolidarea controlului de-a lungul întregului lanţ alimentar; - creşterea capacităţii sistemelor de consultanţă ştiinţifică în vederea garantării unui

nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi a consumatorilor.Priorităţile strategice ale Cărţii Albe se referă la:

- crearea unei autorităţi alimentare europene; - o abordare coerentă a legislaţiei pentru întregul lanţ alimentar; - stabilirea principiului conform căruia responsabilitatea principală pentru siguranţa

alimentară revine agenţilor din sectorul alimentar şi sectorul de alimentaţie animală.

Astfel, statele membre trebuie să asigure supravegherea acestor agenţi, iar Comisia UE să verifice eficienţa capacităţilor de control prin audituri şi inspecţii.

Principiul de bază al Cărţii Albe arată că politica de siguranţă alimentară trebuie să se bazeze pe: date ştiinţifice, analiză, control, informare şi pe o abordare integrală pentru toate etapele de elaborare şi implementare. Politica integrată acoperă astfel toate sectoarele din lanţul alimentar: producţia de hrană pentru animale, materiile prime, prelucrarea, păstrarea, transportul şi vânzarea, fiind necesară trasabilitatea implementată prin proceduri specifice.

Cartea Albă contine propuneri care transforma politica alimentara intr-un instrument prospectiv , dinamic , coerent si complet , bazat pe urmatoarele principii generale :• abordare globala , integrata • definirea clara a responsabilitatilor • trasabilitatea produselor alimentare • coerenta , eficienta , dinamism si transparenta • analiza riscurilor • independenta , excelenta si transparenta avizelor stiintifice • principiul precautiei

Principiile siguranţei alimentare enunţate prin Cartea Albă se referă la :

• Politica Uniunii Europene trebuie să aibă în vedere cele mai înalte standarde privind siguranţa alimentelor, care trebuie să servească la protecţia şi promovarea sănătăţii consumatorilor. Producţia şi consumul de alimente sunt problemele centrale ale societăţii având consecinţe economice, sociale şi chiar de mediu. Protecţia sănătăţii omului trebuie să fie întotdeauna o prioritate şi aceasta este luată în consideraţie la elaborarea politicii alimentare. În plus starea şi calitatea mediului pot afecta diferitele etape ale lanţului alimentar. Politica de mediu prin urmare joacă un rol important în asigurarea siguranţei alimentelor destinate consumatorilor.

• Consumatorilor trebuie să le fie oferită o gamă largă de produse alimentare sigure şi de calitate ridicată, acesta trebuind să fie rolul esenţial al pieţei. Deoarece lanţul alimentar devine din ce în ce mai complex, toate legăturile dintre etape trebuie să fie puternice,

9

astfel încât sănătatea consumatorilor să fie protejată adecvat. Acest principiu se aplică indiferent că produsul este realizat în Comunitatea Europeană sau importat din terţe ţări.O politică eficientă privind siguranţa alimentelor trebuie să recunoască natura intercorelaţiilor din producţia de alimente. O asemenea politică necesită evaluarea şi monitorizarea riscului sănătăţii consumatorilor asociat cu materiile prime, practicile din ferme şi activităţile de procesare.

• Ideea de bază care reiese din Cartea Albă este aceea că politica de siguranţa alimentelor trebuie să se bazeze pe o abordare cuprinzătoare, integră a lanţului alimentar, între sectoarele industriei alimentare, între Statele Membre, la frontierele UE şi în cadrul UE.

• O politică alimentară de succes necesită transabilitatea alimentelor şi ingredientelor care intră în componenţa acestora. Trebuie să fie întocmite proceduri adecvate pentru facilitarea transabilităţii, care să includă şi obligaţia operatorilor de afaceri de nutreţuri şi alimente, de a retrage de pe piaţă pe cele care prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor.

Politica de siguranta alimentara are la baza informatiile stiintifice. Prin urmare, consultanta stiintifica privind siguranta alimentara trebuie sa fie de cea mai buna calitate. Aceasta trebuie furnizata la timp si corect celor responsabili de luarea deciziilor privind protectia sanatatii consumatorului.

Cum în ultimele decenii s-a înregistrat o dezvoltare însemnată, atât în ceea ce priveşte metodele de producţie şi procesare a alimentelor, cât şi în ceea ce priveşte controlul necesar pentru a corespunde standardelor, Carta Albă propune îmbunătăţirea şi actualizarea legislaţiei europene în anumite domenii. La stabilirea acestui obiectiv a contribuit şi publicarea de către Comisia Europeană (în anul 1997) a documentului numit Carta Verde a Comisiei privind Legislaţia în domeniul alimentar(Commission’s Green Paper on food law) şi a discuţiilor şi dezbaterilor iniţiate de acesta. De aceea, legislaţia din domeniul alimentar trebuie să acopere întregul circuit al producţiei alimentare, stabilind un nivel înalt al protecţiei sănătăţii consumatorilor şi responsabilitatea, în egală măsură a producătorilor şi a distribuitorilor, de a produce şi de a distribui alimente conforme cu standardele de siguranţă. De asemenea, este nevoie de întărirea inspecţiilor oficiale la nivel european şi la nivel naţional.

Posibilitatea urmăririi produselor pe parcursul întregului circuit reprezintă o problemă majoră. Un element important în acest proces, identificat în Carta Albă este capacitatea de a lua măsuri de salvare rapide şi eficiente ca răspuns la urgenţele ce pot apărea de-a lungul circuitului pe care îl parcurg alimentele.Pentru asigurarea unei siguranţe sporite a alimentelor este important ca numai materia primă adecvată să intre în procesul de prelucrare şi utilizarea aditivilor alimentari să fie controlată cu mai multă eficienţă.

O altă problemă discutată de Carta Albă o reprezintă riscul asociat contaminării alimentelor. De aceea trebuie luate măsuri în vederea abordării domeniilor în care legislaţia existentă în acest sector trebuie îmbunătăţită pentru a asigura protecţia necesară.Rezultatele inspecţiilor elaborate de către Comisie, în statele membre, au dovedit că există diferenţe în modul în care legislaţia europeană este implementată. Acest fapt

10

înseamnă că nu toţi consumatorii pot fi siguri că beneficiază de acelaşi nivel de protecţie şi face ca evaluarea eficienţei măsurilor luate de către autorităţile naţionale să fie dificilă. De aceea Carta Albă propune ca, în colaborare cu statele membre să se pună bazele unui cadru pentru dezvoltarea şi funcţionarea unor sisteme de control naţionale. Aceasta se va realiza ţinând cont de bunele practici la nivel european, şi de experienţa inspecţiilor desfăşurate de către Comisie. Aceste sisteme vor avea ca punct de pornire criterii de performanţă prestabilite şi linii directoare clare.

În susţinerea inspecţiilor la nivelul Uniunii, trebuie dezvoltate proceduri adiţionale mai rapide şi mai uşor de implementat. Controlarea importurilor la graniţele Uniunii trebuie extinsă pentru a include toate produsele alimentare, şi se vor lua măsuri în vederea coordonării posturilor de control.

Carta Albă a Siguranţei Alimentare, în continuare, aduce în discuţie şi problema informării consumatorilor. Dacă se doreşte ca toţi consumatorii să fie conştienţi de îmbunătăţirea Standardelor privind Siguranţa Alimentaţiei datorită măsurilor propuse de Carta Albă, aceştia trebuie să fie bine informaţi. Comisia Europeană, împreună cu noua Autoritate Europeană, îşi propune să aibă un dialog permanent cu consumatorii pentru a încuraja implicarea acestora în noua politică a Siguranţei Alimentaţiei. În acelaşi timp, consumatorii trebuie să fie mai bine informaţi în ceea ce priveşte problemele legate de siguranţa alimentaţiei şi de riscurile implicate de consumarea anumitor grupe de alimente.Consumatorii au dreptul să primească informaţii clare şi utile pentru a putea face alegeri în cunoştinţă de cauză. Comunicarea riscului nu trebuie sa fie o transmitere pasiva de informatii ci una interactiva, implicand un dialog cu toti cei implicati si receptarea reactiei acestora. Comunicarea riscului consta in schimbul de informatii dintre partile implicate privind natura riscului si masurile de control al acestuia. Aceasta este o responsabilitate fundamentala pentru autoritatile publice in cadrul managementului riscurilor asupra sanatatii publice, care poate functiona corect numai daca evaluarile riscului si deciziile de management al riscului sunt transparente si publice. Din 1997 Comisia a implementat o noua abordare pentru a asigura transparenta prin punerea la dispozitia publicului a tuturor informatiilor privind consultanta stiintifica si inspectiile si controalele. Aceasta politica este un element de baza in comunicarea riscului si a increderii publice si prin urmare trebuie respectata activ. In toate aspectele privind siguranta alimentara, este esentiala recunoasterea totala a consumatorului in calitatea sa de parte interesata, iar interesele sale vor fi luate in considerare prin:

consultarea publicului privind toate aspectele de siguranta alimentara

asigurarea unui cadru de discutii (dezbateri publice) intre expertii stiintifici si consumatori

facilitarea unui dialog international intre consumatori, atat la nivel european cat si mondial.

11

Propunerile privind etichetarea alimentelor şi îmbunătăţirea legislaţiei existente vor fi făcute publice, astfel încât toţi consumatorii să fie bine informaţi şi să îşi poată spune părerea în legătură cu aceste măsuri legislative.

Regulile restrictive de etichetare trebuie prin urmare sa garanteze informarea consumatorului privind caracteristicile produsului care determina alegerea, compozitia, depozitarea si utilizarea unui produs. Operatorii trebuie sa aiba libertatea de a furniza mai multe informatii pe eticheta, cu conditia ca acestea sa fie corecte si sa nu induca in eroare. Directiva privind etichetarea interzice ca produselor alimentare sa li se atribuie proprietatea de a preveni, trata sau vindeca boli umane sau referirea la astfel de proprietati. Comisia continua sa considere ca etichetarea si reclama unui produs alimentar nu trebuie sa contina astfel de afirmatii privind sanatatea. Este adevarat ca un regim alimentar bine echilibrat reprezinta o conditie pentru o sanatate buna, dar afirmatiile ca ingerarea de alimente poate preveni, trata sau vindeca o anumita boala ar putea duce consumatorii la alegerea unei diete neechilibrate. Comisia va analiza totusi daca pot fi introduse prevederi specifice in legislatia UE pentru a guverna “afirmatiile functionale” (de exemplu afirmatiile privind efectele benefice ale unui nutrient asupra anumitor functii organice) si “afirmatiile nutritionale” (afirmatiile care descriu dupa caz prezenta, absenta sau nivelul unui nutrient continut intr-un produs alimentar sau valoarea acestuia in comparatie cu produse alimentare similare). In plus, Comisia va analiza nevoia de a alinia cerintele Directivei de etichetare nutritionala cu nevoile si asteptarile consumatorului.

Urmărind aceeaşi linie de informare, consumatorii trebuie să cunoască importanţa unei diete echilibrate şi impactul acesteia asupra sănătăţii lor. Asigurarea protectiei sanatatii publice nu se limiteaza la siguranta chimica, biologica si fizica a alimentelor. Trebuie sa vizeze de asemenea asigurarea dozei de nutrienti de baza, limitand dozele de alte elemente pentru a evita efectele daunatoare asupra sanatatii, inclusiv efectele anti-nutritionale. Informatiile stiintifice au aratat ca un regim alimentar adecvat si variat reprezinta un factor foarte important in mentinerea unei bune sanatati si a unei bune conditii generale.

Pe piata apar noi tipuri de produse cu valoare nutritionala modificata, care pot influenta favorabil sau nefavorabil comportamentul alimentar si sanatatea .Comisia analizeaza dezvoltarea unei politici nutritionale cuprinzatoare si coerente si va prezenta un plan de actiune in acest scop. Implementarea cu succes a politicii nutritionale necesita in special o monitorizare eficienta, colectarea datelor si analiza acestora. Prin urmare trebuie incluse in sistemele de colectare de date nationale si comunitare informatii privind obiceiurile alimentare, dieta si calitatea alimentelor. In plus, trebuie promovate studii si cercetari privind nutritia, se va apela activ la consultanta stiintifica si rezultatele se vor pune la dispozitie cu deplina transparenta. Un alt aspect al politicii nutritionale este informarea eficienta si corecta a consumatorului; in aceasta privinta este important rolul ce ii revine Directivei privind etichetarea nutritionala.

Carta Albă subliniază şi faptul că Uniunea Europeană este cel mai mare importator/exportator de produse alimentare din lume. Acţiunile propuse de această Cartă Albă vor trebui prezentate şi explicate în mod eficient partenerilor de comerţ. Rolul activ

12

al Uniunii în cadrul organismelor internaţionale va fi foarte important în procesul de mediatizare a realizărilor acesteia în domeniul Siguranţei Alimentare.

Implementarea tuturor măsurilor propuse de Carta Albă a Siguranţei Alimentare dă posibilitatea ca siguranţa în domeniul alimentar să devină un domeniu organizat într-o manieră integrată, cu scopul de a obţine cel mai înalt nivel posibil de protecţie a sănătăţii.Succesul măsurilor propuse în Carta Albă a Siguranţei Alimentare depinde nu numai de ajutorul oferit de Parlamentul European şi de Consiliul European, dar şi de angajamentul asumat de către statele membre de a implementa aceste măsuri. Mai mult, Carta Albă solicită participarea activă a operatorilor care deţin responsabilitatea principală pentru aplicarea acestor măsuri în viaţa de zi cu zi. Responsabilitatea unei productii alimentare sigure este impartita intre operatori si autoritatile nationale. Operatorii au responsabilitatea respectarii prevederilor legale si minimalizarii riscurilor asupra sanatatii . Autoritatile nationale au responsabilitatea sa asigure ca standardele de siguranta alimentara sunt respectate de operatori. Ele trebuie sa infiinteze sisteme de control pentru aplicarea si respectarea regulilor legislative. Crizele recente de siguranta alimentara au evidentiat existenta unor deficiente in sistemele nationale de control. Ca urmare este nevoie sa se creeze un cadru uniform de sisteme de control nationale. Acest cadru va avea trei elemente de baza :• Primul element il vor constitui criteriile operationale stabilite la nivel comunitar, pe care trebuie sa le intruneasca autoritatile nationale. Aceste criterii vor forma punctele principale de referinta pe baza carora autoritatile competente vor fi auditate. • Al doilea element va fi dezvoltarea ghidurilor comunitare privind controlul. Acestea vor promova strategii nationale coerente si vor identifica prioritatile bazate pe riscuri si cele mai eficiente proceduri de control. Noua strategie comunitara va aborda in mod cuprinzator si integrat operatiunile de control. Aceste ghiduri vor furniza de asemenea consultanta privind dezvoltarea de sisteme de evidenta a controalelor si a rezultatelor actiunilor de control, cat si stabilirea de indicatori pentru control.

• Al treilea element al cadrului va fi intarirea cooperarii administrative privind dezvoltarea si operarea sistemelor de control. Se va intari schimbul comunitar intre autoritatile nationale al celor mai bune practici. Aceasta va include de asemenea promovarea asistentei mutuale intre Statele Membre prin integrarea si completarea cadrului legislativ existent. In plus, va cuprinde probleme cum ar fi instruirea, schimbul de informatii si gandirea strategica pe termen lung la nivel comunitar.

2.3. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - European Food Safety Authority)

Una din măsurile pe care Comisia Europeană o consideră a fi cea mai bună soluţie pentru garantarea unui nivel înalt al siguranţei alimentare este crearea unei Autorităţi europene independente. Această autoritate, numită Autoritarea Europeană pentru Siguranţa

13

Alimentelor (European Food Safety Authority - EFSA) a fost înfiinţată şi şi-a început activitatea în 2002, odată ce legislaţia necesară funcţionării ei a fost adoptată.

Acest organism are rolul să furnizeze Comisiei date despre existenţa sau posibila apariţie a unor riscuri în domeniul siguranţei alimentare, astfel încât Comisia să poată găsi, într-un timp cât mai scurt posibil, cea mai potrivită soluţie pentru soluţionarea acestora.Înfiinţarea EFSA a fost însoţită de o serie de măsuri menite să îmbunătăţească legislaţia privitoare la toate aspectele legate de produsele alimentare. Deja, Comisia a identificat o serie de măsuri care sunt necesare pentru îmbunătăţirea standardelor de Siguranţă a Alimentelor. Carta Albă stabileşte peste 80 de acţiuni separate preconizate pentru următorii ani.

Reglementarea nr. 178/2002 a Consiliului şi Parlamentului European care furnizează baza juridică a înfiinţării Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) urmareste:

- crearea unei baze comune pentru statele membre în domeniul alimentar şi al hranei pentru animale, în privinţa conceptelor, principiilor şi procedurilor aplicabile, cu accent asupra necesităţii siguranţei alimentelor şi protecţiei sănătăţii pe plan intern şi extern;

- legea alimentară - având o bază ştiinţifică solidă - urmăreşte reducerea şi evitarea riscurilor pentru sănătate;

- analiza riscului, cu cele 3 componente ale sale (evaluare, management şi comunicare), furnizează o metodologie sistematică pentru alegerea măsurilor şi acţiunilor necesare.

Structura reglementării include: - scop; - definirea noţiunii de aliment şi a celor asociate; - legea alimentară generală: scop, principii şi obiective generale, analiza

riscului, principiul prudenţei, protecţia intereselor consumatorului, principiul transparenţei, obligaţii generale în comerţul cu alimente, cerinţe generale ale legii alimentare;

- misiune, sarcini, organizare, acţiune;- sisteme de alertă rapidă, managementul crizelor şi urgenţelor; - proceduri şi prevederi finale in domeniul sigurantei alimentare.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor este investită cu o serie de atribuţii importante referitoare la:

- consultanţa ştiinţifică independentă asupra tuturor aspectelor legate de siguranţa alimentară,

- sistemele de alertă rapidă,- comunicarea şi dialogul cu consumatorii şi - colaborarea cu agenţiile naţionale, contribuind astfel la asigurarea unui înalt

nivel de protecţie şi încredere a consumatorului.

14

Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară este organism descentralizat al Comunităţii Europene cu atribuţii in securitate şi siguranţă alimentară.

- Principala sarcină a Autorităţii este aceea de a furniza recomandări ştiinifice obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau indirectă asupra siguranţei alimentare.

- Autoritatea are un mandat cuprinzător, astfel încât să acopere toate etapele fabricaţiei si ale distribuţiei de produse alimentare, de la producţia primară până la oferirea de produse alimentare consumatorilor, incluzând securitatea alimentaţiei animalelor.

- Autoritatea culege informaţii din toate zonele globului şi urmăreşte evoluţiile din domeniul ştiinţific.

- Desi principalul "client" al Autorităţii este Comisia Europeană, ea va rămâne deshisă solicitărilor de ordin ştiinţific formulate de Parlamentul European sau de statele membre ale Uniunii, putând iniţia si evaluări de risc în nume propriu.

- Autoritatea evaluează riscurile aferente lanţului alimentar şi poate întreprinde evaluări ştiinţifice asupra oricăror aspecte care pot avea un efect direct sau indirect asupra securităţii alimentare, inclusiv în probleme legate de sănătatea si bunăstarea animală, precum şi de sănătatea plantelor.

- În cazul unor urgenţe, Autoritatea colectează, analizează şi distribuie informaţiile relevante către Comisia Europeană şi statele membre, mobilizând resursele ştiinţifice pentru a răspunde eficient acestor situaţii

Situata provizoriu la Bruxelles, in 2002, EFSA furnizeaza informatiile stiintifice independente in toate problemele privind alimentul si siguranta alimentului – inclusiv sanatatea si bunastarea animalelor si protectia plantelor – si consiliere stiintifica privind nutritia, totul servind la elaborarea si ajustarea legislatiei comunitare. Evaluarea rsicului pentru diferite situatii, pe care o desfasoara EFSA, furnizeaza managerilor de risc (din cadrul institutiilor UE cu rol in elaborarea de reglementari – Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Europei) baza de fundamentare stiintifica necesara definirii politicilor legislative si a masurilor de rglementare, necesare asigurarii unui inalt nivel de protectie in relatia cu siguranta alimentelor. Noua autoritate EFSA si-a gasit imediat ritmul, organizand prima intrunire a conducerii sale noua luni mai tarziu, sub conducerea lui Stuart Slorach. La scurt timp dupa aceasta, a nomilizat primul director executiv, in persoana lui Geoffrey Podger si a creat Forumul Consultativ, alcatuit din reprezentanti ai institutiilor responsabile cu siguranta alimentului din Statele Membre.

Anul 2003 reprezinta momentul in care EFSA devine o agentie europeana deplin independenta. EFSA a creat in mai 2003 celelalte componente: Comitetul Stiintific si comitete. Oameni de stiinta de talie mondiala din intreaga Europa au fost inclusi in cele opt comitete, acoperind totul, de la ingrediente, aditivi, pana la sanatatea si bunastarea animalelor, Comitetul Stiintific avand rolul de coordonator al tuturor acestor comitete.

In iulie 2003 au fost desemnati in functii de conducere: presedintele Comitetului Stiintific, Profesorul Vittorio Silano, Adjunctul directoratului general si director stiintific, Dr. Herman Koeter, si directorul de comunicatii: Anne-Laure Gassin. Pana in decembrie

15

2003 avea aproximativ 70 de angajati si se inregistrasera deja peste 120 de probleme stiintifice, cu termene de raspuns stabilite.

In prezent, EFSA se preocupa, in principal, de cererile pentru actiuni de evaluare a riscului venite din partea Comisiei Europene, dar are in vedere si activitati cu accent pro-activ mai mare, in scopul identificarii problemelor emergente de siguranta a alimentelor.

EFSA are responsabilitatea consilierii institutiilor UE, indeosebi Comisiei UE, in privinta tuturor aspectelor stiintifice ce privesc productia, procesare si comercializarea de furaje si alimente. Activitatea sa acopera domenii largi, cum sunt: nutritia, organismele modificate genetic (OMG), sanatatea animalelor, bunastarea animalelor si sanatatea plantelor. EFSA pune la dispozitia legiutorilor UE sfatul stiintific, intr-un mod mult mai transparent si eficient, decat in trecut. Odata ce EFSA i-a furnizat sfaturile stiintifice, este rolul primordial al Comisiei UE sa decida asupra modului in care va actiona. Guvernele tarilor membre UE si Parlamentul European au acordat Comisiei autoritatea de a actiona direct, daca un risc este iminent. Comisia poate, de exemplu, in anumite circumstante, sa impuna conditii pentru comercializarea de alimente si furaje. Ea poate impune restrictii, sau interdictii chiar, la comercializarea alimentelor sau furajelor vizate intr-un anumit context. Acestea si alte decizii operationale, sunt discutate cu statele membre, in cadrul Comitetului Permanent pentru Lantul Alimentar si Sanatatea Animala.

În domeniul nutriţiei, regulile privind determinarea nivelului minim şi maxim al vitaminelor şi mineralelor în alimente vor fi stabilite conform avizelor ştiinţifice ale Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor. Analiza riscurilor, independenţa şi transparenţa avizelor ştiinţifice, precum şi siguranţa alimentelor trebuie să fie apreciate pe baza informaţiilor ştiinţifice şi a schimbului comunitar între autorităţile naţionale ale celor mai bune practici. Comunicarea riscurilor nu trebuie să fie pasivă, ci interactivă, bazată pe dialog.

Un important principiu de drept în acest sens este cel al precauţiei în luarea deciziilor. Respectarea sa se impune în domeniul sănătăţii, precum şi în cel al protecţiei mediului sau siguranţei consumatorului în general, dat fiind că o calitate superioară a mediului, ca şi siguranţa consumatorului, sunt direct legate de precauţie. Sub preşedinţia irlandeză din cursul anului 2004 un grup de funcţionari publici din statele membre ale UE au examinat legislaţia europeană sub acest aspect, raportul lor urmând să fie dat publicităţii în viitorul apropiat.

Cea mai recentă reuniune la nivelul UE relevantă pentru acest domeniu, cea a Consiliului pentru angajarea forţei de muncă, afaceri sociale, sănătate şi protecţia consumatorului, a avut loc între 1 şi 2 iunie 2004, la Luxemburg. În cadrul acesteia, Comisia Europeană a prezentat un Plan de acţiune pentru crearea Sferei Europene a Sănătăţii (E-Health). Statele membre se obligă să implementeze acest plan ca parte a strategiilor naţionale de sănătate publică. Prevăzută în acest plan drept una din acţiunile prioritare, informatizarea evidenţelor va contribui la reducerea erorilor şi a timpului de aşteptare în domeniul rezultatelor medicale.

Comisia Europeană a informat miniştrii cu privire la negocierile din cadrul OMS în domeniul controlului bolilor infecţioase şi a reducerii riscurilor consumului de alcool în rîndul tinerilor. Propunerea CE pentru o Strategie a UE în domeniul consumului de alcool şi al sănătăţii se referă la acţiuni prevăzute pentru anul 2005.

16

Consiliul de la Luxemburg a propus şi o abordare multidisciplinară a problemei astmului în rândul copiilor în cadrul CEHAPE – Planul de Acţiune al Copiilor pentru Sănătate şi Mediu în Europa. Conferinţa paneuropeană a Miniştrilor de la Budapesta, care a avut loc între 23 şi 25 iunie 2004, s-a ocupat de priorităţile acestei acţiuni importante pentru sănătatea copiilor. Acelaşi Consiliu de la Luxemburg a hotărât şi ratificarea de către CE a Convenţiei OMS privind Controlul asupra Tutunului (Framework Convention on Tobacco Control). Principalele sale dispoziţii vor institui un control instituţional asupra comerţului ilicit, a mărcilor de fabrică şi comerţ şi a reclamelor în domeniul tranzacţiilor cu tutun.

Comisia Europeană a adoptat standarde obligatorii şi în materia protecţiei muncitorilor faţă de radiaţiile optice. Data de 1 iunie 2004 este prevăzută pentru introducerea unui card de asigurare de sănătate, valabil pe teritoriul a 15 state membre ale UE, prevăzându-se ca celelelate state membre să generalizeze aplicarea acestui card în următoarele 18 luni. Cardul va facilita mobilitatea persoanelor, mai ales a turiştilor, studenţilor, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

17

Capitoul III Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a consumatorilor

Uniunea Europeana are o legislatie ampla privind productia primara de produse agricole si productia industriala de alimente procesate. Legislatia a evoluat in ultimii treizeci de ani, reflectand un amestec de forte stiintifice, sociale, politice si economice, in special in cadrul crearii Pietei interne. Ea cuprinde legislatie “orizontală “ care are prevederi aplicabile tuturor alimentelor si legislatie “verticală” care cuprinde prevederi pentru tipuri specifice de alimente . Legislatia orizontală este reprezentata de peste 130 de directive cadru care sunt considerate cruciale pentru bunurile alimentare. Ea se refera la aditivii alimentari ,contaminantii alimentari,etichetarea si prezentarea alimentelor,controlul oficial al bunurilor alimentare,igiena alimentelor , alimente pentru utilizari nutritionale speciale, materiale si articole care intra în contact cu alimentele, tratarea alimentelor cu radiatii ionizante , alimentele provenite din organisme modificate genetic si alimentele noi , reziduurile de medicamente de uz veterinar , reziduurile de pesticide . Legislatia verticală se refera la caracteristicile si compozitia unor produse ca ciocolata , gemurile laptele de consum , zaharul, mierea , apele minerale naturale , apa potabila . Ultimile evenimente – dioxina , encefalopatia spongiforma bovina , lipsa unor reguli unitare in domenii ca fortificarea alimentelor, suplimentele nutritive , contaminarea microbiana , au dus la propunerea elaborarii unui nou cadru legislativ . Este necesara revizuirea tuturor procedurilor stabilite de legislatia alimentara in UE pentru implementarea si adaptarea sa la progresul tehnic si stiintific. Trebuie introdusa o mai buna coordonare a comitetelor care se ocupa de legislatia reprezentativa pentru a se asigura ca problemele de siguranta alimentara sunt abordate cu continuitate de la ferma pana pe masa consumatorului prin aplicarea unei proceduri unice de reglementare , a unei proceduri unice de adoptare a deciziilor individuale si a unei proceduri manageriale unice pentru toate problemele urgente privind siguranta alimentara.

Programul procesului de integrare europeană, atât pe linie economică cât şi pe linie socială, a determinat şi cerinţa de a avea o politică comună de protecţia consumatorilor. Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită dinamică, ca urmare:

a acţiunii instituţiilor comunitare:

Comisia Europeană Parlamentul European Consiliul Uniunii Euroepene

în baza unui cadru politic: programe planuri strategii

18

cu ajutorul anumitor instrumente: legislative (tratate, regulamente, directive, decizii, comunicări, Cărţi Albe şi

Verzi); reguli, standarde, etichetare, inspecţii; asociaţii şi comitete; politici comune (concurenţă, socială, mediu, energie, transport etc.).

Dintre demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia creionării şi aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei consumatorilor, menţionăm: În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune denumit

Programul preliminar al CEE (Comunitate Economică Europeană) pentru protecţia consumatorilor şi politica de informare.

În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit o nouă abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis Consiliului de Miniştri să adopte în bloc directivele privind protecţia sănătăţii şi siguranţei pe categorii de produse.

Actul Unic European din 1987 reprezintă un moment important în evoluţia protecţiei consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al tratatului CEE, permitea Comisiei Europene să propună măsuri de protecţie a consumatorilor comunitari, care înainte constituiau atributul ţărilor membre, în acest fel stabilindu-se bazele cadrului legal pentru protecţia consumatorilor în interiorul Comunităţii.

Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999), a conferit instituţiilor europene responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor consumatorilor la informare şi educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în asociaţii, ceea ce este o recunoaştere oficială a rolului esenţial pe care îl au organizaţiile consumatorilor.

Planul de acţiune pe perioada 1999 - 2001 a fost axat pe 3 domenii majore şi anume: reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi dialoguri cu

asociaţiile lor); promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor (bazată pe analiza

riscurilor); protecţia intereselor economice ale consumatorilor (prin aplicarea şi

dezvoltarea adecvată a legislaţiei). În ultimii ani activitatea de protecţie a consumatorilor s-a intensificat prin:

Cărţi Albe şi Verzi, comunicările Comisiei Europene, precum şi prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de Miniştri şi

Parlamentul European. În Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din 2 octombrie 2001, Comisia

Europeană: propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se facă în baza unor

largi dezbateri cu participarea părţilor interesate şi a examinat obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi armonizarea

reglementărilor naţionale, precum şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile publice responsabile cu protecţia consumatorilor.

19

Comunicarea Comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia în domeniul politicii consumatorilor pe perioada 2000-2006, s-a axat pe 3 obiective:

atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, implementarea eficientă a reglementărilor de protecţie şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii Europene prin organizaţiile

consumatorilor. Prin Regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind alimentele şi

furajele modificate genetic, trebuie să se protejeze sănătatea oamenilor şi animalelor precum şi mediul înconjurător.

Regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24 octombrie 2004, se referă la cooperarea între activităţile naţionale responsabile cu aplicarea legilor de protecţie a consumatorilor şi stabileşte o reţea a acestor autorităţi cu scopul de a facilita rezolvarea cazurilor cu aspect transfrontalier.

Toate aceste eforturi realizate de instituţiile Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor au scos în evidenţă necesitatea abordării în mod continuu a următoarelor probleme:

- îmbunătăţirea continuă a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor - informarea şi educarea consumatorilor prin toate mijloacele posibile- protejarea intereselor economice ale consumatorilor - îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor - îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile statului şi

organizaţiile patronale - îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de consumatori.

20

Capitolul IV Concluzii

Consumatorii europeni doresc ca alimentele sa fie sigure si sanatoase. Preocuparea majora a Uniunii Europene este aceea de a se asigura ca alimentele consumate sunt toate la acelasi nivel al standardelor, pentru toti cetatenii sai, indiferent daca alimentele sunt produse in interiorul UE, sau sunt importate. Activitatea depusa pentru ameliorarea sigurantei alimentelor are o istorie veche, dar, in ultimele doua decenii a cunoscut o efervescenta majora. Acest lucru s-a produs ca raspuns la marile crize din anii ’90: criza “vacii nebune”, criza furajelor contaminate cu dioxina si falsificarea uleiurilor de masline. Scopul nu a fost doar acela de asigura un pachet de acte normative privind siguranta alimentelor, adus cat mai la zi, dar si asigurarea consumatorilor cu cat mai multe informatii privind riscurile potentiale si actiunile care sunt intreprinse pentru minimizarea lor. Nu exista nimic pe lume despre care sa se poata spune ca se afla la risc zero, sau reprezinta risc zero, dar UE face tot ce-i sta in putinta, printr-o strategie cuprinzatoare de siguranta a alimentului, pentru a tine riscurile la un nivel minim, cu ajutorul standardelor moderne pentru aliment si de igiena, elaborate doar in baza celor mai avansate cunostinte stiintifice.

Siguranta alimentului incepe de la ferma. Regulile trebuie sa se aplice de la ferma la furculita, atat pentru alimentele produse in UE, cat si pentru cele importate din cele patru zari ale lumii.

Siguranta alimentului reprezinta o prioritate de varf pentru UE. Reglementarile aferente s-au consolidat si inasprit din 2000 incoace, in scopul asigurarii ca alimentele consumate de cetatenii europeni sa fie sigure. Acest nou mod de abordare este mai integrat: furajele si alimentele sunt urmarite cu mare grija. Autoritatile UE evalueaza cu atentie riscurile si cauta sa obtina cel mai bun aviz stiintific, inainte de a impune restrictii, sau de a aviza, la randul sau, orice produs, ingredient, aditiv, sau OMG. Aceste lucruri se aplica tuturor furajelor si alimentelor, indiferent de unde ar proveni ele, dinauntrul, sau dinafara UE.

Siguranta nu inseamna insa uniformitate. UE promoveaza diversitatea, bazata pe calitate. Legislatia europeana protejeaza alimentele traditionale si produsele provenind din anumite zone geografice, asigurand consumatorii cu informatii care sa-i ajute sa le poata distinge de copii. UE isi incurajeaza tot mai insistent fermierii sa se concentreze asupra calitatii, nu numai a alimentelor, dar si a mediului in care isi realizeaza produsele. UE respecta si dreptul consumatorului la alegere bazata pe informatie. Incurajeaza dezbaterile publice, cere etichetare informativa si publica avizele stiintifice pe care le primeste, astfel incat consumatorii sa poata avea incredere in alimentele pe care le consuma.

Siguranta alimentelor nu poate deveni un fapt real decat daca ea constituie o responsabilitate a tuturor celor implicati in domeniul alimentar, de la profesionisti la consumatori. De-a lungul lantului alimentar, sunt implementate diverse proceduri si mecanisme de control, care se asigura ca alimentele care ajung pe masa consumatorului sunt comestibile si ca riscul contaminarii este resus la minim, in asa fel incat populatia sa fie mai sanatoasa in urma beneficiilor aduse de alimente sigure si sanatoase. Totusi, riscul zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de faptul ca cea mai buna legislatie

21

si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul impotriva celor care au intentii rele.

Riscul nu va putea fi eliminat niciodata in totalitate. Si totusi, prin stabilirea unor standarde inalte, prin evaluarea continua a riscurilor si prin aplicarea masurilor bazate pe informatie stiintifica inddependenta, UE poate sa se laude cu politici de siguranta a alimentului conforme legilor artei.Siguranta alimentului nu inseamna uniformizarea alimentelor in intregul spatiu european. Doar sistemul de asigurare a sigurantei alimentului este comun tuturor tarilor membre, dar el are suficienta flexibilitate pentru a asigura respectarea diversitatii, a specificului local. Este loc aici pentru alimentele traditionale si specialitatile locale.

Cel mai bun mod in care putem sa punem in practica siguranta alimentelor este sa fim bine informati referitor la principiile de baza ale producerii alimentelor si a tratarii lor sigure la noi acasa.

Romania a inceput procesul de aderare cu revizuirea si amendarea legislatiei nationale la toate nivelele . Succesul masurilor intreprinse este legat de sprijinul pe care il vor acorda operatorii de produse alimentare , oamenii de stiinta si consumatorii .Numai cu legislatie dar fara autoritati competente bine definite si implementarea corecta a tuturor masurilor de catre operatori, care poarta responsabilitatea primara in aplicarea zilnica a cerintelor, nu va exista o politica reala privind siguranta alimentelor la nivel national si nu vom avea poarta deschisa spre Europa.

22

Bibliografie

23