CARTE MONICA- Secretele Ucid

8/3/2019 CARTE MONICA- Secretele Ucid

1/127

Viata nu este niciodata ceea ce pare......atunci cand crezi ca ai o viata normalasi fericita , ceva trebuie sa vina si sa-ti naruie toate sperantele...

Numele meu este Emma, si aceasta este povestea vietii mele care incepe inultimul an din liceu!

CAPITOLUL 1

INCEPUTUL

-Emma, trezeste-te! Striga mama din camera ei.

Parca o si vedeam alergand dintr-o parte in alta a camerei ca Road

Runner, incercand sa se pregateasca pentru servici. Trezitul tarziu era trasaturaspecifica familiei noastre. Dar nu stiu cum se face ca, tot timpul ea ma certa pe

mine ca intarzii!

-Neatza mama! Iar ai ajuns tarziu acasa aseara

- Da, stiu, dar cazul la care lucrez ma obsedeaza! Imi raspunse.

Mama mea este detectiv particular si cazul cu care se confrunta, se pare

ca ii dadea mari batai de cap, dar bineinteles, ca intotdeauna, nu sufla o vorba,

nedorind sa ma implice in problemele sale.

-Vrei sa-mi povestesti? am intrebat-o intr-o doara

- De fapt, da chiar as vrea, cred ca tu poti sa ma ajutidar lasa ca

vorbim diseara, la cina, bine?

Oau , parea stresata , mai stresata decat am vazut-o vreodatasi vroia

sa-mi povesteasca parea foarte serioasa cand a vorbit cu mine. Am vrut sa o

intreb cam la ce as putea sa-i fiu eu de ajutor , dar mi-am dat seama ca peste

aproximativ 15 minute eu trebuia sa fiu in curtea liceului, asa ca am renuntat si

am fugit sa ma imbrac. Am deschis sifonierul, si bineinteles, cand am vrut sa iau

o bluza, au cazut toate mda, ei bine la mine in dulap, parca este al TreileaRazboi Mondial. Am facut un dus, m-am spalat pe dinti, mi-am tras o pereche de

blugi negri pe mine si o bluza rosie, m-am pieptanat, lasandu-mi parul desfacut

si am plecat, desigur cu rucsacul meu pe care il aveam de cinci ani si nu lipsea

niciodata din garderoba mea, aratand destul de bine. Tin minte ca mama a vrut

odata sa-l arda , dar a renuntat la idee, odata ce i-am zis ca ma arunc in foc dupa

el da, stiu sunt cam nebuna, dar asta enu toti avem pasarelele acasa.

Cum am iesit pe usa, am dat nas in nas cu Claudia, prietena mea cea mai

buna. O cunosteam din clasa I, dar abia intr-a opta mi-am dat seama care imi

sunt adevaratii prieteni, care chiar imi merita atentia.

- Ce faci, Dia? Ai dormit la usa azi-noapte de esti asa de punctuala ??


2/127

- Ha ha ha , amuzanta ca intotdeauna !!! imi spuse , neparand deranjata

de observatia mea. Ne obisnuisem cu replicile ironice din partea

fiecareia

- Bine, stiu ca am intarziat din nou!!! Scuza-ma!

- Nu conteaza, hai sa mergem, ca intarziem in prima zi !!!!

In sfarsit am ajuns in fata scolii , scoala in care aveam atatea amintiri, in

care mi-am petrecut aproape jumatate din viata 11 ani in care s-au intamplat

atatea prima cearta , prima injuratura, prima paruiala, prima bataie, prima

dragoste, primul sarut

- Emma! Vai scumpo, ce bine arati!!!

Oh Doamne, as recunoaste vocea asta plina de invidie , falsitate si ironieoriundede cand am inceput liceul incontinuu ne-am urat, deoarece eu urasc

toate trasaturile ei de caracter! Si partea cea mai amuzanta este ca niciodata nu

am incercat sa ascund ceea ce simt in legatura cu ea, ba chiar o data m-a si

intrebat daca am ceva cu ea, si eu i-am raspuns sincer ca DA, ca ma enerveaza

tot ce e legat de ea si sunt sigura ca sentimentul e reciproc. Si este invidioasa

pe mine deoarece eu am avut intotdeauna note mai bune decat ea si profesorii

ma laudau pe mine.

- Buna Denisa! Ce mai faci! Ce dor mi-a fost de comentariile tale

cretine!!! Nu te-ai dezobisnuit de ele, nu?!

- N-ai tu norocul asta, draga! Nu stiu, presimt ca anul acesta vei da de

dracu!! Imi zise si se uita cu o privire ucigatoare la mine

- Adica, de tine? Stai linistita am dat de tine intr-a noua m-am obisnuit

cu prezenta ta. Am vazut-o ca se inroseste la fata si am continuat: A, si

vezi sa nu-ti musti limba ca mori otravita! Ciao, ochi de broasca ! m-am

intors si am plecat.

- Haide Dia, sa o lasam pe Denisa sa se reculeaga si cand m-am uitat la

prietena mea am vazut ca era la fel de rosie la fata ca Denisa, inschimb de ras.

- Ha ha ha ha !!!! Em, esti singura care are tupeu sa-i zica toate astea in

fata, dar nu ma plang deoarece asa, imi iau eu portia de ras pe zi si

iar a izbucnit in ras si de data asta am ras si eu. Era adevarat , cu

linguseala ei Denisa a atras toata clasa, chiar si pe profesori.

Dia este cea mai buna prietena a mea. Dupa cum am mai spus ne-am dat

seama ca avem multe in comun pe parcurs, devenind pur si simplu ca douasurori. Fizic si psihic suntem total opuse cu exceptia unui singur lucru


3/127

incapatanarea- cand vrem ceva, facem si pe dracu in patru ca sa obtinem acel

ceva. In rest, fizic vorbind ,ea are 1,65 m inaltime si vreo 60 kg, ochii caprui ,

care nu fura inima oricui, cel putin nu pana in prezent, este, cum am mai spus

incapatanata, rusinoasa de cele mai multe ori si, cateodata fraiera cand cineva ii

vorbeste autoritardar e fraiera mea. In schimb eu sunt inalta, am aproximativ

1,73 m, si 65 kg, ochii verzi pe care niciodata sa nu-I crezi[foarte buna vorbaasta, deoarece eu pot sa ma uit in ochii cuiva si sa-l mint fara sa se prinda],spun

adevarul verde in fata, sunt colerica, si o fire cam agresiva , zic ceilalti, dar mie

imi place asta, deoarece pot sa ma impun de fiecare data cand sunt sigura de

un lucru si pot spune cu mandrie ca sunt o persoana inteligenta [atat inteligenta,

cat si modestia le-am mostenit de la mama]. Pot spune ca sunt o fire cam

singuratica, de aceea sunt cateva fete in clasa cu care mai schimb vreo doua

vorba, dar nimic mai mult.

Am intrat in clasa, ne-am ales banca in care vom sta eu si Dia [adica in cel

mai indepartat loc de Denisa si catelusele ei , Andra si Sandra- Doamne, sinumele le seamana] si imediat a venit diriginta care ne-a prezentat orarul, ne-a

dat manualele si ne-a zis ca putem sa plecam, si ca ne vedem a doua zi. Ne

pregateam sa plecam cand diriginta a spus:

- Emma, pot sa am cateva vorbe cu tine?

- Ssigur vin imediat Dia! Intre timp clasa s-a golit cu exceptia Denisei,

care isi uitase ceva in banca, dar diriga a vazut-o si a poftit-o afara.

- Emma , ii poti zice mamei tale sa treaca pe la scoala sa vorbeasca cu

mine despre.ceva? Sunt sigura ca mama ta stie foarte bine la ce marefer!

- Pai, da sigur, o sa-i zic aaaa, asta e tot? am intrebat-o foarte

suspicioasa ,deoarece eu n-am avut niciodata probleme pentru ca

mama sa vina la scoala.

- Da, sigur. La revedere! Imi spuse zambind ca o luna plina

- La revedere!

In curte am vazut-o pe Dia care vorbea un baiatoau, ce baiat! Dia m-a

observant si mi-a facut cunostinta cu el- il chema Dan si avea o privire care te

scula din mormant! Era inalt, bine facut, blond si avea ochii de culoarea

turcoazului. Am inteles ca de abia se transferase si o rugase pe Dia a-I faca un

tur.

- Ok, atunci eu ma duc acasa, Dia! Ii spusei, dar nu inainte s-o trag

inspre mine si sa-i soptesc: Asta a cazut din cer???

- Nu stiu ,dar nu-i asa ca e o binecuvantare?! Imi spuse cu o voce de

parca era beata.


4/127

- Ha ha ha ! aveti grija pe la subsol ,sa nu va rataciti pe intuneric!!! Ii

zisesem razand insinuator.

- Bine, Em! Apropos, ce vroia diriga?

- Nu conteaza, vorbim maine! M-am intors si am plecat, nu inainte saobserv privirea lui Dan ,care ma fixa si care mi-a dat un fior pe sira

spinarii

In fine, am sunat-o pe mama si i-am zis de diriga, si ca o astept la cina la

ora 20:00 cu pizza facuta de mine [chiar imi iesea foarte buna- bineinteles cu

reteta de blat de la Dia]. Mama mi-a zis ca nu va intarzia si a inchis, spunandu-mi

ca ma iubeste foarte mult- nu stiu de ce am simtit o unda de tristete in glasul ei,

dar am zis ca mi s-a parut.

SEARA

Era zece si mama inca nu venise , iar la telefon era imposibil s-o gasesc.

Nu stiu de ce dar , iar mi-a revenit in minte ultima fraza din convorbirea noastra

de la pranz : Te iubesc foarte mult ,Emma! Brusc, imi adusesem aminte ca mai

spusese ceva dupa ce luasem telefonul de la ureche si eram pe cale sa inchid:

IARTA-MA, TE ROG!

Capitolul 2

DISPARITIE MISTERIOASA

Era ora 1 noaptea si o intrebare nu ma lasa sa dorm : Pentru ce m-a rugat s-o

iert? Si tristetea din vocea ei , nu ii erau caracteristice. De cand tatal meu murise,cand

aveam 12 ani, ea a incercat intotdeauna sa-i compenseze lipsa, drept pentru care nu

ne certasem niciodata. Sincera sa fiu nu mai tin minte multe de la varsta aceea , cine a

fost de vina in accidentul in care fusese implicat si tatal meu, sau cu ce se ocupa si nicinu am vrut sa o intreb pe mama , scutind-o de amintiri dureroase. Privind ceasul am

observant ca era ora 3 si am hotarat sa ma duc in bucatarie, sa beau un pahar cu

lapte.

In timp ce ieseam din camera , mi s-a parut ca aud zgomot din biroul

mamei . Am coborat repede scarile si am alergat intr-acolo:

- Mami? am zis cand am intrat pe usa, dar nu era nimeni in birou. Un

dosar era cazut pe jos si am zis ca zgomotul ar fi fost produs de

impactul sau cu podeaua. Cand vroiam sa ies din camera, am

observant ca fereastra era deschisa, probabil de catre mama, pentru

ca eu nu intru niciodata aici. Este ca un pact al nostru- eu nu ma bag in


5/127

treburile ei si ea nu se baga in temele mele ! Intre timp mi se facuse

somn, am lasat laptele si m-am dus sa ma culc.

M-am trezit a doua zi ,pe la 12 . M-am dat jos din pat si m-am dus sa

deschid fereastra. Era o zi mohorata, nu m-as fi mirat sa ploua- urasc ploaia

deoarece intotdeauna mi-a prevestit un necaz. In timp ce coboram lenesascarile, mi-am dat seama ca incepeam orele la 12:30, si am zbughit-o la baie, mi-

am facut un dus rapid, m-am spalat pe dinti, m-am imbracat cu o pereche de

blugi si un hanorac inchis, mi-am luat rucsacul, un mar din fructiera si am dat sa

plec, cand mi-am reamintit ca mama inca nu daduse vreun semn. Era prima data

cand lipsea toata noaptea si nu imi dadea niciun semn de viata.

Am ajuns in clasa, bineinteles ca am intarziat , si profesorul de istorie

[care pe cat era de frumos, pe atat era de rau], nu m-a mai primit. Eh, ghinion! In

timp ce vroiam sa ies in curtea scolii, mi-am adus aminte ca diriga vroia sa

vorbeasca cu mama. Am intrebat de ea la cancelarie si niste profesori mi-au spus

ca diriga a cerut sa fie transferata si ca avem o alta in loc. Nu au vrut sa-mi zica

la ce scoala s-a dus, astfel incat am hotarat sa aflu singura.

In pauza m-am intalnit cu Dia, care vorbea cuce surprizaDan!

- Hei, ce faceti? i-am intrebat

- Buna, Em! Bine , ii mai povesteam lui Dan cate ceva despre scoala

noastra. M-am uitat la ea cu o privire de vezi sa nu! si, de asemenea

simteam privirea lui Dan atintita pe mine. Parca era hipnotizat de

fiecare data cand ma vedea, si chiar nu aveam habar de ce!

- Scuza- ma, Dan, ti-o fur cateva minute pe Dia ! am zis, el mormaind un

da .

- Deci, cum a fost ieri ca ghid?? Pun pariu ca la subsol n-ai gasit

intrerupatorul

- Daca eu nu l-am gasit , l-a gasit el, imi raspunse cu o fata

bosumflata.

- Deci, da vreun semn deceva?

- Pai, ieri mi-a zis la plecare, ca i-ar placea sa devenim buuuni prieteni si

m-a sarutat pe obraz la plecare.

- Deci ,sa inteleg ca va intelegeti din ce in ce mai binebine hai ca va

las! Mai vorbim!

- Em , ce ti-a zis diriga ieri? m-a intrebat cand a ajuns langa Dan si in

momentul acela am vazut o sclipire in ochii lui. Care e treaba cu

baiatul asta? M-am gandit ca ar fi mai bine sa vorbim in particular, asa

ca i-am zis:

- Nu vrei mai bine sa treci pe la mine, dupa-amiaza?


6/127

- Ok , ne vedem atunci!

Dupa accea, m-am dus la subsol, deoarece acolo erau fisele tuturor

profesorilor care aveau o vechime in scoala, si diriga lucra de 11 ani aici,

adica ,de ce dintr-o data a vrut sa fie transferata? Am avut noroc, a gasit

dosarul si am inceput sa-l rasfoiesc, cand am auzit pasi pe scari. Am pusdosarul la loc si m-am ascuns in cel mai intunecat loc al camerei, de unde

puteam sa vad cine vine. Vai de mine,dardaca va aprinde lumina?!! Spre

surprinderea mea, nu a facut-o. S-a dus la dulap, a luat un dosar si a

plecat in graba. In timp ce urca scarile,am observat ca avea la pantofi o

luminita care palpaia de fiecare data cand pasea. Cand am simtit ca

pericolul a trecut, m-am dus repede la dulap si am cautat dosarul, dar ia

dosarul de unde nu e! El l-a luat, mi-a luat dosarul de sub nas si nici macar

nu stiu ce era in el! Am plecat in graba de la scoala, si m-am oprit sa-mi

iau ceva de mancare, pentru ca nu mancasem nimic, si ma durea

stomacul.

- Mami! am strigat de cum am ajuns acasa, dar nu mi-a raspuns nimeni.

In momentul acela am simtit ca nu mai pot sa rezist si am izbugnit in

plans. Abia dupa o jumatate de ora , am reusit sa ma opresc, am luat o

foaie de hartie si am inceput sa scriu toate intrebarile ce imi veneau in

minte.

Unde a disparut mama?

De ce s-a transferat diriga, tocmai acum dupa discutia care

trebuia s-o aiba cu mama?

Cine a fost la fel de interesat ca mine de dosarul ei?

Si cine este acest Dan care ma fixeaza incontinuu cu privirea?

Am pus pixul jos, moment in care m-a strafulgerat o ide: Stiu cine a fost

cel dar concentrarea mi-a fost furata de sonerie- era DiaOh ,Doamne

uitasem cu totul de asta!

- Buna, Em!

- Buna, Dia! Haide, intra. Vrei ceva de baut?

- Un suc , te rog. Deci ,ce a zis diriga?

- A, dam-a rugat sa-I zic mamei sa treaca pe la cancelarie, ieri sa

vorbeasca ceva despre care mama stia sigur nu a vrut sa-mi zica

ce. Dia, mama nu a mai venit de ieri acasa!

- Ceeee???? Dar unde e? a tipat impacientata

- Nu stiu! Aseara trebuia sa mancam impreuna, dar nu a mai venit!


7/127

- Stai linistita ca trebuie ea sa apara! Vrei sa stau cu tine in seara asta?

- Da, te rog! Iti imprumut eu niste haine de dormit si am o periuta noua

de dinti.

SEARA

- Hai sa ne uitam la niste stiri ! a zis Dia. Este innebunita dupa stiri,

fiinta asta, si inca nustiu de ce?

- Bine, bine!

Dupa o jumatate de ora ne-a luat somnul, si am adormit fara sa stingem

televizorul

Si acum, stiri de ultima ora : In zona de periferie a orasului a fost gasita o

masina abandonata , fara numar de inregistrare, iar la aproximativ 500 de metri

spre padure, un cadavru carbonizat, cu identitate necunoscuta si langa

ramasitele cadavrului,un bilet pe care erau scrise doar trei cuvinte :

Secretele ucid, AMME!

CAPITOLUL 3

INVESTIGATII

In aceeasi seara, detectivul Andrew Brown, se confrunta cu un caz, cum

nu a mai intalnit in toata cariera sa. Brown lucreaza in cadrul Politiei, de aproape

32 de ani si a vazut multe la viata lui, cadavre mutilate, otravite, aflate in starede putrefactie, sinucideri, si bineinteles, cele clasice cauzate de pistoale sau

cutite, dar niciodata nu s-a confruntat cu un cadavru carbonizat.

- Cum sta treaba, Mike? Se adresa el unui politist, pe a carui fata se

vedea ca nu mai are mult si lesina.

- Domnule detectiv, oamenii care locuiesc in apropiere, au vazut fumul

provocat de incendiu si au venit sa vada ce se intampla. Dintre toti s-a

gasit unul mai cu capul pe umeri care a crezut de cuviinta sa cheme

autoritatile. Echipajul sosit si-a dat seama despre ce e vorba si au stins

focul, acesta nemaifiind periculos. Si-au dat seama ca este vorba de uncadavru, deoarece au gasit printre praf care s-a dovedit a fi cenusa-


8/127

cateva oase. Medicul legist ne-a spus ca este vorba despre tibia de la

piciorul stang, cateva falange si ambii femuri. Amprente, au fost gasite

cateva si trimise la laborator. Biletul, s-a prezentat fara nicio

amprenta.

- Bun! Inseamna ca mi-ai facut toata treaba, sergent! I-ai interogat si peoamenii care au descoperit incendiul?? Sergentul facu semn cu capul

ca nu. Pai, si atunci ce mai astepti? Du-te, interogheaza-i pe toti si

astept raportul maine, la prima ora, pe birou. Inteles?

- Da, domnule! Replica Mike, apoi pleca murmurand cu ciuda pentru

sine: Eu imi dau duhul pe aici,si el parca e la expozitie cu ghid!

Apoi, detectivul se indrepta spre medical legist- o femeie tanara, fasneata,

care nu parea deranjata niciodata cand era chemata la treaba- oriunde, oricum,oricand. Era un om care isi facea intotdeauna meseria cu simt de raspundere, si

nu exista nicio urma de indoiala sau nehotarare in verdictele sale.

- Buna, Betsey! I se adresa el

- Oh, buna, Andrew! Uite raportul, in ceea ce priveste ce am gasit. Este

complet, dar daca ai vreo nelamurire, sti unde ma gasesti. Acum,

trebuie sa ma intorc la copiii mei! Prin copiii se referea la cadavrele

de la morga. In urma cu un an, se specula faptul ca se mutase cu totul

acolo- 24h din 24- dar de cand s-a maritat a inceput sa petreaca mai

putin timp la morga si mai mult cu sotul ei.

- Detective Brown! Se auzi strigat de colegul sau mai tanar, dar mult mai

capabil decat era el la varsta aceea, Scott Evans. Era un barbat in

varsta de 27 de ani, care la prima vedere , iti dadea impresia ca este

un nechibzuit, dar odata ce incepeai sa-l cunosti si mai ales sa-l vezi in

actiune, iti schimbai parerea la 180 de grade.

- Scott! Te-ai intors?! Fusese plecat in vacanta, si urma sa se intoarca

peste doua zile.

- Da, am venit mai repede pentru ca ma plictisisem. Atunci cand nu ai pecineva drept companiedar lasati asta, spuneti-mi despre ce este

vorba.

Brown i-a insirat tot ce aflase in seara aceea si au hotarat ca acolo nu mai

era nimic de facut in seara aceea.

DIMINEATA

Cand a ajuns la sectie, Brown a gasit pe birou raportul lui Mike si pe Scottcitindu-l.


9/127

- Neatza, Scott! Ai ajuns de mult timp? Vrei o cafea?

- Neatza! Nu de foarte mult timp si da vreau, multumesc! Detectivul

Brown se uita la colegul sau cu admiratie nemarginita , dar in acelasi

timp ii plangea sufletul cand se gandea la scena care s-a petrecut in

urma cu doi ani, cand a trebuit sa-si infunde in puscarie propriul fiu,pentru viol si omor deosebit de grav. Mark Brown a fost din copilarie un

copil problema- fura de prin magazine, se batea cu colegii la scoala, le

lua banii, a mai fost acuzat o data si pentru furt, dar a fost eliberat pe

baza de lipsa de dovezi. Sfarsitul carierei sale, l-a constituit marturia

unei fete care sustinea ca a fost violata de acesta si care a fost gasita

omorata in bataie in scara blocului sau. La locul faptei s-au gasit probe

de ADN si amprente care apartineau lui Mark si nici macar tatal sau nu

a mai putut sa-l salveze. Relatia lor ,tata-fiu s-a racit pe motiv ca

Andrew nu ar fi facut nimic sa-l salveze. Brown fu desprins din amintiri

de catre Scott: Hai sa ne uitam amandoi pe raport. L-au citi amandoi decate doua ori, si nu ajunsesera nicaieri.

- Deci, ce stim noi de fapt despre toata nebunia asta? Isi intreba Brown

colegul.

- Pai, stim ca este vorba de o femeie, datorita structurii oaselor, cu

varsta cuprinsa intre 40 si 50 de ani. In rest, nu avem nimic- orice

indiciu ar fi fost posibil- totul a fost distrus de incendiu .

- Dar masina? Intreba detectivul posomorat.

- Ei bine, la masina e alta treaba! In ciuda faptului ca numarul de

inmatriculare a fost luat si nu s-au gasit niciun fel de acte, am gasit trei

perechi de amprente diferite, doua dintre ele, pe volan.

- Si..

- Iar pe bilet, stiam ca asta va urma, nu a fost gasita nicio amprenta. Dar

mesajul este straniu, parca seamana cu o amenintare: Secretele ucid,

AMME!

- Dar ce semnifica AMME?

- Specialistii inca incearca sa descifreze mesajul. Nu stiu inca nimic

sigur.

Timp de o jumatate de ora, cei doi detectivi si-au stors creierii incercand

sa gaseasca o pista cat de cat posibila, cand usa s-a deschis si un agent i-a

inmanat un plic galben lui Scott. Acesta l-a deschis, l-a citit si a stiut ca au o

boaba de noroc, totusi.

- Am aici rezultatele amprentelor din masina- zic ca apartin lui

Jane Gilbert


10/127

Amanda Boxer

Dan Cross

!!!!!!!!!!!!!!!

CAPITOLUL 4

ALTE INVESTIGATII

In aceasta dimineata ma simteam pur si simplu sfarsita. Se facusera

aproape doua zile de cand nu mai aveam nicio veste de la mama si nu mai

aveam unde s-o caut. M-am trezit de la ora 8 [un nou record] si am inceput sa

sun toate cunostintele, in speranta de a afla ceva. Dia i-a sunat pe parintii

colegilor mei, cu care mama schimbase vreo doua vorbe, dar fara noroc parca

se evaporase! Dia mi-a promis ca ma va ajuta in cautarea mamei, astfel ca am

rugat-o sa afle tot ce poate despre diriga si eu am anuntat la scoala ca nu voi

putea ajunge astazi, explicandu-le motivul. Directoarea scolii mi-a zis ca nu este

nici o problema, ca pot sa lipsesc toata saptamana, iar Dia imi va aduce temele,

astfel incat sa nu raman in urma cu materia.

In timp ce Dia cauta informatii la scoala, eu am hotarat sa ma duc in

birou , sa vad daca gasesc ceva despre cazul la care lucra mama. Am inceput sa

rasfoiesc mai intai dosarele de pe masa. Erau chitante, facturi, probabil de la

clientii mai vechi, asa ca am inceput cu sertarele. Stiam ca voi gasi ordine in

birou, in sertare, in bibliotecadeoarece asa e mama- o impatimita a curateniei,ordinii si disciplinii. Doar ca, aranjarea dosarelor in ordinea alfabetica, nu m-a

prea ajutat la nimic eu nici nu stiam de unde sa incep si ce sa caut. Totusi, am

inceput cu inceputul!

Dupa trei ore neintrerupte, am iesit un pic din casa, sa iau o gura de aer.

Era inceput de toamna, asa ca nu se punea problema frigului. Frunzele copacilor

incepusera sa se arameasca, iar pe jos se asternusera dj cateva frunze.

Plimbarea mea a durat o jumatate de ora, iar cand am intrat in hol, am fost

surprinsa s-o gasesc pe Dia acasa- stiam ca trebuia sa vina peste doua ore. Iar

surprinza a fost si mai mare, cand l-am gasit si pe Dan in sufragerie- statea pecanapea de parca era la el acasa.

- Hei! Cum de ai ajuns asa devreme acasa? A, si daca nu sunt prea

indiscreta, ce naiba cauta el pe canapeaua mea? Am intrebat-o cu

vocea scazuta, astfel incat musafirul sa nu auda.

- Nu te supara! Dan a intrebat de ce nu ai venit azi la scoala, eu i-am zis

ca te simti rau, iar el a venit sa vada ce mai faci! Nu-i asa ca este

foarte dragut!? Si discutia noastra a fost intrerupta de Dan, care se

pare ca bause prea mult suc de visine- preferatul meu, din frigiderul

meu- si avea nevoie de toaleta.


11/127

- Prima pe stanga. I-am raspuns fara sa ma uit la el

- Esti asa de rea uneori imi reprosa Dia

- Sunt tot timpul, doar ca nu iti arat tie!

Dan lipsea de 10 minute, asa ca m-am dus sa vad ce e cu el. Am batut la

usa:

- Dan, esti bine? Ce tot faci acolo? Nu mi-a dat niciun raspuns, deci am

deschis usa sisurprizanu era acolo. Cand am iesit de la baie, mi-am

dat seama ca usa de la birou era deschisa, dar nu era nimeni nici acolo.

Cand m-am intors in sufragerie, prietena mea, mi-a zis foarte senina ca

Dan a trebuit sa plece.

- Si nu a zis nimic? Doar a plecat? am intrebat intrigata.

- A, da a zis ca i-a placut mult sucul.

- Cred si eu , daca a baut o jumatate de cutie!!! Gata, dj mi se urcase

la capam incercat sa ma linistesc si am intrebat-o ce a aflat pe la

scoala.

- Pai, numele ei intreg este Amanda Erica Boxer, are 53 de ani, adresa

necunoscuta pe motiv ca are un domiciliu instabil, familia ei consta

doar intr-o nepoata care este undeva prin lume si asta e cam tot,

deocamdata. Mai trebuie sa aflu unde s-a tranferat si mai ales

- De ce? Spusesem eufara sa-mi dau seama. Dar de unde ai facut rost

de atatea informatii? Eram nedumerita.

- Am fost prietena Denisei pentru o zi. Fetita aia stie TOT despre fiecare

dintre noi!

- Cred ca asa e hm, Dia, mai am nevoie de o favoare

- Ti-am promis ca o sa te ajut cu tot ce ai nevoie in treaba asta !

- Am nevoia sa afli mai multe despre Dan

- .?

- Pentru ca este ceva straniu in legatura cu el tu esti orbita de el, dar

eu nu! Ieri, dupa ce m-am despartit de tine in curtea scolii, m-am dus

la subsol sa caut dosarul dirigintei, cand, dintr-odata a venit cineva, m-

am speriat si m-am ascuns. Ei bine, John Doe a luat un dosar din fiset si

a plecat. Cand m-am simtit in siguranta, m-am dus repede la dulap si

ce crezi- nu mai era dosarul!

- Vrei sa spui ca el l-a luat?


12/127

- Ieri a stat tot timpul cu tine dupa ce ne-am despartit?

Dia a ramas cateva clipe pe ganduri, iar intr-un final a raspuns:

- Nu, a zis ca se duce pana la toaleta si sa-l astept la magazinul de la

colt, ca mergem impreuna acasa. Mi s-a parut ca a stat cam mult, daram zis ca cine stie

- E ceva ciudat in legatura cu el, nu inteleg de ce l-ar interesa dosarul

Amandei!

- Vrei sa-i zicem pe nume?

- Cred ca suna mai bine, nu?

- Corect . A, si parintii mei sunt plecati din oras, deci pot sta un timp la

tine, daca e in regula?!

- Perfect!

In timp ce ma pregateam sa ma duc pana in dormitor, cineva batu la usa.

Imediat am zbughit-o, crezand ca e mama, dar cand am deschis usa erau doi

oameni. Unul batran si unul mai tanar. Mi-am dat seama ca sunt de la politie

cand mi-au aratat insignele.

- Buna ziua! Pemiteti-ne sa ne prezentam- suntem detectivii Andrew

Brown si colegul meu Scott Evans, spuse si arata spre cel tanar. SuntetiJane Gilbert? In momentul acela mi s-au inmuiat genunchii. Ce vor de

la mama?

- Nn-uu, sunt Emma, fiica ei. De ce o cautati?

- Domnisoara, probabil nu urmariti stirile, dar noaptea trecuta, la

periferia orasului s-a gasit un cadavru carbonizat, iar la 500 de metri ,

pe marginea soselei o masina abandonata in care au fost gasite trei

perechi de amprente, printre care si ale mamei tale.

- Nu! Nu se poate! I-am condus in bucatarie si ne-am asezat toti in jurulmesei. Dia, langa mine si cei doi in fata noastra.

- Unde este mama ta? Prelua cel tanar initiativa

- .nu am mai vazut-o de doua zile

- Niciun telefon, mesaj, ceva?

- Nimic! Parca s-a evaporat. La replica mea cei doi detectivi s-au uitat

unul la altul.

- Ti-a zis unde pleaca ,ultima oara?


13/127

- Nu.

- Aceasta este masina ei? Intreba si-mi arata niste poze.

- Da! Si in acel moment ochii mi se umplura de lacrimi.

- Nu s-a gasit numar de inmatriculare. Mai mult ca sigur a fost luatintentionat. Ni-l poti zice care este? Zise si-mi inmana un carnet si un

pix. Dupa ce i l-am scris, am intrebat:

- Si cine se presupune ca ar fi cadavrulsau ,ce a mai ramas din el?

- Nu l-am putut identifica. Au fost gasite cateva oase, care ne indica

faptul ca esteera o femeie cu varsta cuprinsa intre 40 si 55 de ani. La

auzul acestor cuvinte am inceput sa urlu ca o nebuna.

- NU! Nu este mama! Nu are cum sa fie! Asta inseamna ca a avut

secrete fata de mine, fata de ceilalti si SECRETELE UCID!

- Emma, biletul acesta a fost gasit langa ramasitele cadavrului! Zise cel

batran si imi dadu biletul. Sti ce inseamna AMME? ma intreba si cand

m-am uitat in ochii lui am vazut ca ii sticleau . Am tras o gura de aer si

am spus:

- AMME este EMMA , scris invers. Cand eram mica, tata obisnuia sa

ne inverseze atat numele cat si literele acestuia- asa cred ca se distra

el- astfel incat pe mine ma numea Jane si pe mama Emma.

Secretele ucid, Amme! este replica pe care o folosea tataintotdeauna, cand mama rezolva un caz pe cale neortodoxa!

Capitolul 5

NECUNOSCUT


14/127

Aceasta era replica, le rasuna in minte de cand plecasera de la casa

Familiei Gilbert- sau ce mai ramasese din ea. Urmatorul obiectiv al detectivilor

era acela de a o interoga pe Amanda Boxer. Din spusele Emmei Gilbert, ei

aflasera faptul ca aceasta se transferase la alta socala, dar nimeni nu stie unde

si de ce. Emma le mai zisese si faptul ca diriginta, trebuia sa se intalneasca cu

mama ei in ziua cand disparuse.

Astfel, urmatoarea oprire a lor a fost la liceul unde invata Emma. Era o

cladire veche, mare, avand trei etaje, observandu-se faptul ca fusese recent

renovata, poate chiar in vacanta ce trecuse. Directoarea scolii era o femeie mica

de statura, cu parul negru, lucios si cu niste ochi aproape la fel de inchisi la

culoare. Era imbracata intr-un costum deux-pieces elegant, pe dedesubtul

sacoului, avand o camasa fina de matase. Se vedea ca era o femeie trecuta de a

doua varsta, iar din ce aflasera de la secretara, care ii condusese pana aici, era

faptul ca doamna Case, era o femeie hotarata, calma si foarte corecta. Detectivii

au cazut de comun accord ca Brown sa preia fraiele discutiei.

- Buna ziua, doamna director! Sunt detectivul Andrew Brown, iar el-

aratand spre colegul sau- este det. Scott Evans.

- Buna ziua, domnilor! Numele meu este Kamelia Case. Inainte de a-mi

spune scopul vizitei dumneavoastra, va pot servi cu ceva de baut? O

cafea, un ceai?

- O cafea, va rog! Raspunsesera amandoi in acelasi timp.

- Desigur ! Carrie, trei cafele te rog!

- Imediat! Detectivii tresarira, la auzirea vocii din spatele lor. Directoarei

ii aparu un zambet sfios si adauga, dupa ce fura aduse cafelele:

- Intotdeauna face asa. Se apropie fara sa iti dai seama! M-am obisnuit,

in 11 ani, de cand lucreaza cu mine.

- Sunteti directoarea scolii de 11 ani? Intreba Brown

- De treisprezece, chiar! Sa va explic: bunicii mei au platit construirea

Institutiei, la inceput fiind scoala generala. Apoi, s-au gandit sa faca si

liceu, si am ajuns la conducere dupa ce tatal meu, a hotarat ca eratimpul sa se retraga de la conducere, sa iasa la pensie si sa-si traiasca

batranetile fericite. Ofta. Deci, carui fapt ii datorez vizita

dumneavoastra? Si de data aceasta se uita numai la Brown.

- Aaa am venit in legatura cu doamna Amanda Boxer. Am auzit ca a

cerut sa fie transferata am dori sa aflam unde, de ce si chiar sa ne

povestiti un pic despre ea , daca nu va deranjeaza

- Mai bine, va dau dosarul ei. Carrie?!

- Da, doamna! Se furisa din nou, dar de data asta detectivii eraupregatiti.


15/127

- Adu-mi te rog, dosarul doamnei Boxer.

- Ma duc imediat la subsol si vi-l aduc! Raspunse grabia Carrie.

- Dar cine a zis ceva de subsol, draga mea?! Este aici, in dulap la litera

B. si directoarea arata cu degetul in directia unuia dintre seratareledulapului, ce ocupa tot peretele in latime.

- Ah, da asa este, credeam ca a fost dus la subsol, din moment ce

- Am facut o copie! Acum da-mi-l, te rog! O repezi directoarea, vizibil

enervata de comentariile inutile ale secretarei. Aceasta il inmana

detectivului si iesi imediat din birou.

- Va multumesc! Il putem lua la sectie pentru o investigatie mai

amanuntita? Este complet?

- Da, si il puteti pastra cat este nevoie, dar scuzati-mao investigatie?

- Da, asa este, nu v-am zis amprentele doamnei Boxer au fost gasite in

masina gasita la periferia orasului- poate ati auzit la stiri [directoarea

ramasese blocata].

- ..si se crede ca trupul- sau ce a mai ramas din el- ar fi al ei?

- Al ei, sau mai exista o posibilitate sa fie al lui Jane Gilbert.

- De ce al doamnei Gilbert?

- Deoarece, masina gasita este a ei tocmai ne-a confirmat-o fiica ei.

- Biata Emma!

- Da, este foarte trist! Se trezi si Scott vorbind, si cei doi se uitara la el,

de parca ar fi si uitat de existenta lui!

- Si, de asemenea, relua Brown, au mai fost gasite si amprentele unui

anume Dan Cross. La auzul numelui, directoarea tresari.

- Dan Cross?

- Da, il cunoasteti?

- Da, este un nou-venit! S-a transferat la inceputul acestui an, dar chiar

nu stiu , ce legatura ar putea sa existe intre ei

- Ne puteti imprumuta si dosarul lui?

- Desigur! Si directoarea se ridica sa aduca dosarul. Il gasi si il inmana,

nu inainte de a-i ruga sa o tina la curent cu demersurile anchetei.

Brown afirma din cap. Si, ar trebui sa port vreo discutie cu Dan sau sa-l

supraveghez?


16/127

- Doar sa ne anuntati in cazul in care lipseste de la scoala.

- Sigur ca da!

- In cazul acesta, noi ne-am facut treaba aici. Poftiti cartea mea de vizita

in caz de ceva!Facusera schimb de carti de vizita, isi luara la revedere si cei doi plecara.

In drum spre masina incepusera traga concluzii, cum faceau de fiecare data.

- Deschisa la vorba doamna director, nu?! Spuse Evans

- Da.

- Pare destul de hotarata!

- Da.

- Are un corp!

- Da.

- Si a pus ochii pe tine!

- Dace?! spuse Brown, parca trezit la realitate

- Hei, vorbesc de cinci minute cu tine si afirmi fiecare propozitie! Replica

colegul sau cu un ton nemultumit.

- Ma gandeamai observat schimbul de replici, la faza cu dosarul?Secretara tinea neaparat sa se duca la subsol, iar directoarea ii facea

semn din priviri , sa inceteze sa o mai contrazica- pana nu a repezit-o ,

nu a incetat!

- Poate tu ai fost atent la privirea directoarei, dar eu am fost atent la

picioarele secretarei. Ai vazut cu ce era incaltata? Avea bocanci

silentiosidin aceia, pentru armata!!! La ce ii trebuie asa ceva?

- Ca sa asculte pe la usi?! Hai , sa mergem si ne gandim pe drum.

In timp ce Scott conducea relaxat spre sectie, Brown isi arunca un ochiprin dosar.

- MmmmScott, directoarea a zis ca este complet, nu?

- Da, a zis.

- Si atunci de ce ii lipseste fisa de transfer??

Capitolul 6

MARTORUL


17/127

Intalnirea dintre cele doua vechi prietene avusese loc, asa cum

prevazuse. Stia ca Jane va accepta aceasta revedere- erau prea multe in jocpentru a o rata. Se intalnisera la cafeneaua din apropierea scolii, unde

discutasera aproape o ora, si cine le vedea, isi dadea seama ca nu depanau

amintiri, despre cum a fost relatia lor si mai ales cum s-a terminat totulsau nu.

In cele din urma, pentru a nu atrage atentia, sau pentru a nu atrage suspiciuni-

nu ca nu o facusera dj- au ales sa se duca intr-un loc mai retras.

Au ajuns la periferia orasului- un loc destul de retras, masina fiind condusa

de aceasta data, de o a treia persoana- un baiat, caruia nu I se puteau distinge

trasaturile foarte bine, deoarece purta un hanorat negru, iar gluga ii acoperea

capul si un sfert din fata. In jos, avea o pereche de blugi negri, si era incaltat cu

niste pantofi ce palpaiau la fiecare pas.

Totul s-a petrecut foarte repede. Era ora cinci si jumatate. Discutia lor

dura de aproape 3 ore si se pare ca, nici una dintre ele nu ceda. Asa ca baiatul s-

a dus la masina si a scos din portbagaj, o funie si o canistra cu benzina. Dupa ce

a legat-o fedeles pe inamica stapanei sale, a inceput sa toarne benzina, atat in

jur, cat si pe ea. Femeia incepu sa strige dupa ajutor, dar se pare ca nimeni nu

era prin preajma sau daca era, stia ca nu va rezolva nimic cel mai sigur si-ar

fi pierdut viata. In timp ce femeile isi luau adio, baiatul a luat numerele de

inmatriculare ale masinii- stia ca vor gasi amprente, dar nu-i pasa- ar fi facut

totul pentru sefa sa.

Si deodata, focul fu aprins de catre sefa. Tipetele femeii neajutorate,

ajunsesera sa sune animalice, inumane. Dupa aproximativ un sfert de ora ,

tipetele nu se mai auzeau si stiau ca spectacolul se terminase. Apoi, femeia

luase o foaie, si un pix. Dupa ce termina, lasase biletul in asa fel incat sa nu fie

atins de foc, pentru a nu fi distrus. Era crucial ca autoritatile sa gaseasca biletul.

Dar nu stia sigur, daca acestia vor fi in stare sa inteleaga semnificatia- doar trei

persoane o puteau face bine, acum mai ramasesera doar doua. Si ceea ce nu

mai stia, era faptul ca cineva vazuse toata aceasta scena, si cu siguranta nu se

terminase nimic de abia acum incepe totul!

Capitolul 7

INTRUSUL


18/127

Familia Gilbert! O familie normala, ce locuia intr-o casa obisnuita si care

pretuia fiecare moment petrecut impreuna. In timpul saptamanii, parintii, nu

puteau sta foarte mult timp impreuna cu fetita lor, datorita problemelor legate

de munca, dar faceau tot posibilul, pentru ca in weekend sa apartina intru totul

fetitei lor- mergeau la munte, la teatru, la cinema, in parc totul pentru a le

compensa lipsa din timpul saptamanii, cand avea grija de ea o bona. Si visul s-adestramat cand telefonul acela blestemat, a sunat mama a fost anuntata, ca

sotul ei suferise un accident de masina- era iarna, mergea cu viteza, rotile i-au

alunecat pe gheata care se depusese pe sosea, si intrase intr-o cisterna care

transporta benzina- singurele lucruri care ne-au mai ramas de la tata, au fost

amintirile. In rest, disparuse cu totul! Din acel moment, eu si cu mama am cazut

de comun accord sa nu mai vorbim despre el, pentru a nu suferi si mai mult.

Parintii mei erau un cuplu foarte fericit, si asta se putea observa din primul

moment in care-I vedeai. Mama, o femeie care nu si-a aratat niciodata varsta pe

care o avea, se afla langa un om pentru care si-ar fi dat si viata. Era o femeie cutrasaturi foarte frumoase- o femeie de statura medie cu parul lung si carliontat,

de culoarea galbenului-pai, avea niste ochi albstrii, ce emanau caldura si

blandete, o gura frumos conturata, care in momentul in care zambea dezvaluia o

dantura asemanatoare unui sirag de perle- daca ii spuneai cuiva cu ce se ocupa,

acea persoana te credea nebun. Tata era un tip inalt, cu un fizic atletic si cu

trasaturi colturoase, cu parul negru, lucios si cu niste ochi aproape la fel de

inchisi la culoare. Stiu ca o iubea pe mama, la fel de mult cat il iubea si ea, doar

ca nu era genul care s-o arate.

Dupa moartea tatei, am ramas in aceeasi casa, deoarece nu am simtit

nevoia sa ne mutam. Si apoi, ne obisnuisem cu locurile, cu oameniiera locul

nostru. Ne-am inteles de minune, nu ne-am certat o data dar mama avea si

cateva defecte- nu vroia sa ingrijoreze pe ceilalti cu problemele ei- de aceea, era

o premiera, faptul ca imi ceruse mie ajutorul si cand facuse pasul acesta.. eu

nu putusem s-o ajut!

Am incercat sa nu ma mai gandesc la toate lucrurile astea, dar pur si

simplu, gandurile nu-mi dadeau pace, asa ca m-am uitat la ceas- 2:30- am stat

doua ore in care m-au napadit amintirile. Asa ca, m-am dat jos din pat si am

inceput sa umblu prin casa. Am intrat in camera de oaspeti, acolo dormea Dia

si canta?! [canta in somn???]. M-a bufnit rasul si am coborat la bucatarie sa-mifac un ceai. In timp ce imi savuram ceaiul, am auzit zgomote dinbiroul mamei!

Am lasat cana si m-am indreptat intr-acolo si inainte sa intru am incercat sa aud

ceva din-nauntru, darnimic. Asa ca am intrat- nu era nimeni, nimic nu era cazut

pe jos, dar fereastra era iar deschisa. Cineva a intrat iar aici! Am inchis usa

biroului si cand m-am intors la masa, banuielile mi s-au confirmat- pe masa se

afla cana, iar pe cana un bilet, sau mai bine zis un mesaj:

Mama ta si-a bagat nasul unde nu-i fierbea oala, si ai vazut

rezultatul. Lasa joaca, daca nu vrei sa ai aceeasi soarta!


19/127

Capitolul 8

CADOU

In acel moment, capul imi era invadat de o multime de intrebari, si nuputeam sa raspund la niciuna. Ce facuse mama? Pe cine deranjase asa de tare,

incat sa-i faca una ca asta? Biletul asta era verdictul, pe care politistii nu au fost

in stare sa mi-l dea, sau nu au vrut? Cine aflase de ancheta mea? Cine si

cum a putut sa intre aici si sa lase biletul, in cateva minute in care am fost

plecata?

Toata noaptea am stat acolo, la masa si m-am gandit la ce era de facut.

Se pare ca era cineva care ma urmarea 24 h din 24 , altfel nu-mi dau seama cum

a putut sa afle de planul meu si al Claudiei. Oare chiar ma vazuse, in ziua aceea

la subsol, cel care luase dosarul? Oare eram in pericol? Era bine sa arat biletulpolitiei? Trebuie sa inspectez casa, sa vad daca intrusul a lasat vreo urma, dar

dupa ce pleaca Dia! Nu vreau s-o bag in asta sa devina un pericol pentru ea si

sa gandurile mi-au fost intrerupte de pasii prietenei mele, care cobora

somnoroasa scarile.

- Hei, buna dimineata! Cum de te-ai sculat inaintea mea? Intreba ea

mirata

- Am avut un cosmar, si m-am trezit de ceva vreme.

- Vad ca ai baut si un ceai si in momentul acela mi-am dat seama cabiletul era inca in fata mea am incercat repede sa-l ascund, dar

degeaba- ce e ala?

- Nimic

- Da-mi sa vad!

- Nu, nu este nimic

- Da-mi-l ! incepu sa dea din picior, semn ca se enerva.

- Deci, cum ai dormit? Am intrebat, aparandu-mi pe fata un zambetfortat.

- Ti-am spus sa imi dai biletul! DA-MI-L!!!

- Ah, Dumnezeule Mare, nu renunti niciodata? Am zis si i-am biletul

- Emma Gilbert, ce este asta? Unde l-ai gasit? Iti dai seama de gravitatea

situatiei? Daca o sa vina si dupa tine? Asta inseamna ca era trupul

mamei tale? O, Doamne, trebuie sa chemam

- DIA!!! Taci odata! Nu chemam pe nimeni!


20/127

- Dar, dar trebuie sa le zici! Pentru a-l prinde pe nenorocit, trebuie sa-i

ajuti cum poti.

- O sa ma gandesc! Acum, nu mai cauti nimic la scoala- niciun dosar,

nicio fisa, nicio informatie, m-ai inteles?

- bine!

- Promite-mi! uita-te in ochii mei si promite-mi!

- Promit!

- Si cred ca ar fi bine sa te muti la tine acasa. E mai bine asa! Sa nu aiba

nimic cu tine. Nu ne vom mai vedea cel putin pana se linistesc

lucrurile. Cu mine, au ce au, si nu cu tine. Vom vorbi numai prin

telefon. Daca vrei sa vorbesti cu mine la scoala, imi trimiti un SMS si ne

vedem la baie

- Stai! Te intorci la scoala?

- Da! Si in plus, trebuie sa-l eviti pe Dannu trebuie sa mai

interactionezi cu el pana nu aflamaflu ceva despre el!

- Deci, tu iti continui ancheta?

- Trebuie! Mi-au omorat mama! Si cred ca le voi zice politistilor, despre

bilet!

- Eu ma voi imprieteni cu Denisa, sa vad daca mai pot afla cevaitipromit ca voi fi precauta, si voi respecta lista lunga de cerinte pe care

mi-ai insirat-o!

- Multumescam imbratisat-o si in acel moment ii multumeam lui

Dumnezeu ca am pe cineva alaturi, in momentele astea.

- Bine, o sa-mi fac bagajele si plec. Deci vi azi la scoala?

- Da!

Dupa ce si-a strans lucrurile si a plecat, i-am sunat pe detectivi si i-am

rugat sa vina la mine, ca am ceva important sa le arat. Dupa ce am sfarsit

convorbirea, m-am dus in birou eram sigura ca a intrat pe fereastra- aceeasi

fereastra care am gasit-o deschisa si acum doua nopti. Dar era ceva ce nu se

lega daca a intrat pe fereastra din birou, cum a reusit sa ajunga in bucatarie,

daca eu am stat in usa? Doar daca au fost doi! M-am dus repede, la usa din

spate si am vazut ca nu era incuiata, iar aseara am inchis-o! nu erau semne de

intrare prin forta, deci au avut cheie Dan a avut cheie- de aia nu l-am gasit in

baie, usa biroului era deschisa, acolo unde mama tinea cheile de rezerva, si cand

ma reintorsesem, Dia imi spusese ca plecase in graba. Si cand m-am dus in

birou, si am cautat in sertarsurpriza- erau acolo! Desigur, prima seara a fost de

recunoastere si imprumut si aseara a fost restituirea si cadoul, pentru care a

depus atata munca! Am auzit soneria, m-am dus la usa si cand am deschis-o


21/127

nu era nimeni ,dar in schimb era o cutie de suc de visine de care statea

sprijinit un plic. Le-am luat si am intrat in casa. Am pus cutia cu suc pe masa, in

bucatarie si m-am asezat pe scaun pentru a citi biletul ce era in plic.

Distreaza- te la maxim, si bucura-te de lucrurile placute cat mai poti,

pentru ca s-ar putea sa nu mai existe o noua zi, sau o a doua sansa! Mama tanu a stiut sa pretuiasca ce avea, si a pierdutTOTUL !!!

PS: Vei sti ce sa faci cu chibritul dar ai grija sa nu te arzi!

Abia atunci am realizat ca mai era ceva in plic. Macar au facut si ei ceva

bun- nu mai aveam suc. M-am dus la dulap am scos un pahar si mi- am turnat

turnat niste suc. Ah, ce culoare superba avea! Cand am vrut sa iau o inghititura,

s-a auzit soneria. Am lasat paharul pe masa si m-am dus sa deschid- de data

aceasta, erau detectivii! I-am poftit in bucatarie si ne-am asezat exact ca datatrecuta.

- Unde este prietena ta? Intreba cel tanar care se pare ca avea iar

cuvantul.

- Am primit azi-noapte un bilet, si i-am zis ca este mai bine sa plece. De

aceea v-am chemat!

- Unde este biletul?

- Vi-l aduc imediat! Aaadaca doriti serviti-va cu suc. De abia l-am

primit. Luati pahare din dulap. Si m-am dus sa iau biletul din birou,

unde il uitasem.

- Cineva a intrat la mine in casa, azi-noapte de fapt cred ca au fost

doua persoane pentru ca am auzit zgomote in birou si m-am dus intr-

acolo, deci nu avea cum sa treaca de mine, si cand m-am intors, biletul

era pe cana cu ceai. In dimineata asta, m-am dus la usa din spate si

am gasit-o descuiata si eu stiu sigur ca aseara incepusem eu sa zic

in drum spre bucatarie, si m-am oprit brusc, cand am vazut expresia

intunecata de pe fetele lor.

- Ce se intampla? Am intrebat.

- De unde ai cumparat sucul? Intreba detectivul Brown

- Aaa

- De unde? Intreba repede si celalalt

- L-am primit!

- Cand?

- Adineauri.


22/127

- De la cine?

- Nu stiu! Cand am deschis usa era doar cutia cu suc si un bilet. De ce ,

ce s-a intamplat?

- Unde este plicul?- Ce s-a intamplat? Am intrebat incapatanata.

- Ai baut suc? Ai luat vreo inghititura? Intrebara in acelasi timp

- Nuu!!! DE CE???

- Este benzina!

Si atunci imi amintisem cum suna ultima parte:

Vei sti ce sa faci cu chibritul dar ai grija sa nu te arzi!

Capitolul 9

PRIVIREA

Benzina si chibritul si inca un mesaj. Deci, ei incearca sa ma

faca sa renunt la cautarile mele, si sunt foarte hotarati din cate imi dau

seama. Poate, ar fi mai bine sa renunt, sa las treaba pe mana politiei si

, dar gandurile mele au fost intrerupte de intrebarea politistului mai

tanar.

- Cum sa nu-ti dai seama ca este benzina? Miroase de la o posta!!! M-a

intrebat si ii puteam simti in ton, enervarea.

- Ei bine, scuza-ma ca nu m-am gandit ca exista si benzina rosie!!!i-am

raspuns la randul meu enervata.

- Dar, miroase ca

- Cred ca cel mai bun lucru este sa o ducem la laborator, pentru analiza.

Apoi, vom avea toate raspunsurile de care avem nevoie! Interveni det.

Brown, cu o calmitate, atat pe chip, cat si in voce, pe care eu nu o voi

putea avea niciodata. Cand l-am privit, am putut sa observ doi ochi,

albastrii ca cerul, care emanau o blandete fara seaman. Arata ca un

bunic, care incerca sa-si impace cei doi nepoti, aducand o solutie

amiabila. Cum eu nu mi-am cunoscut niciodata bunicul, as fi vrut din

tot sufletul ca el sa fie ceea ce nu am avut, si sa fie alaturi de mine,

acum, cand am ramas singura, fara niciun sprijin parental.


23/127

- Da, aveti dreptate, domnule Brown. Ma scuzati ca m-am purtat asa!

Am zis si cand ma privi, am simtit un fior in tot corpul cunosteam

ochii aceia, doar ca inca nu stiam de unde.

- Bine, atunci, daca am dreptate, haide sa luam un loc, si ne raspunzi la

cateva intrebari.

- Desigur! Am spus si am vazut ca Brown ii facuse colegului sau semn sa

inceapa. Acesta isi drese vocea si intreba

- Deci, ne poti spune de ce ne-ai chemat aici?

- Azi-noapte nu puteam dormi, asa ca am coborat sa-mi fac un ceai.

Deodata am auzit un zgomot din birou si cand am intrat acolo, am

vazut ca fereastra era deschisa

- Te-ai dus s-o inchizi?

- Nu. Si acum ma intreb de ce nu am facut-o. In fine, cand m-am intors in

bucatarie, am gasit pe cana biletul acesta- si i-am inmanat biletul.

Usa din spate era deschisa azi-dimineta, deci sigur, o a doua persoana

a intrat pe acolo si a lasat biletul, in timp ce atentia mea era atrasa de

zgomotul din birou.

- Il vom lua pentru expertiza. Acum, cum ai facut rost de suc?

- A sunat cineva la usa, eu am crezut ca sunteti voi, dar in loc de doi

oameni in costum, am gasit o cutie din sucul meu preferat, care avea

un bilet. Si le-am dat detectivilor si cel de-al doilea bilet.

- Le vom duce la expertiza. Deci, cele doua bilete sunt de fapt avertizari.

Ai vreo ide la ce se refera?

- Nu.

- Ce inseamna Lasa joaca, daca nu vrei sa ai aceeasi soarta? La ce se

refera?

- Probabil, la faptul ca am pus-o pe Dia sa afle cate ceva despre plecarea

dirigintei.

- Noi am fost la directoare si am intrebat-o despre Amanda Boxer. Este

treaba noastra sa aflam cate ceva despre ea. Ai cu cine sa stai?

- I-am zis Diei sa se mute, pentru a nu o pune in pericol. Si-a luat

bagajele in dimineata asta. Acum, domnilor va rog sa ma scuzati, dar

trebuie sa merg la scoala.

- Nu-ti luasesi liber cateva zile?

- Ba da, dar nu pot sa stau inchisa in casa si singura. O sa innebunesc!

- La ce ora incepi cursurile?


24/127

- In jumatate de ora.

- Haide, te ducem noi. Oricum, avem treaba acolo.

- Bine.

- Si inca un lucru, Emma. Brown se ridica de pe scaun, se apropie demine si ma privi cu acei ochi patrunzatori. Unde este tatal tau? Nu l-am

vazut pe aici.

- Tatal meu a murit, acum aproape sase ani. Accident de masina. De

atunci eu si cu mama traim singure, dar cu amintirea lui in sufletele

noastre. Acum domnule detectiv, sunteti sigur ca mama mea

- Masina, biletul gasit si oasele pe care am reusit sa le recuperam- toate

ne indinca faptul ca mama ta

- Bine. Va rog, doar sa-i gasiti pe cei care au facut asta.

- Dar de unde sti ca au fost doi? Intreba Evans nedumerit.

- Pai, din moment ce, doi au intrat in casa mea noaptea trecuta

- ?

- Sunt doi!

- Si banuiesti pe cineva?

- Da! Pe Dan Cross si pe Amanda Boxer.

- De ce?

- Pentru ca amprentele lor s-au gasit in masina mamei. Si pentru ca cel

putin, cea din urma este de negasit.

- Ai cautat-o?

- Nimeni nu stie de ce si unde s-a transferat- deci, nu am gasit-o. Inca!

si ultimul cuvant nu-l rostisem cu voce tare.

Capitolul 10

ASASIN PLATIT

Viata lui era plina de surprize. Nu exista sa faca acelasi lucru in doua zile,

fie si ele consecutive. Astazi, de exemplu, era in apartamentul sau, care se aflala etajul 10, al unei cladiri luxoase din central orasului. Era un apartament mare,


25/127

luminos, cu trei camere, doua bai si bucatarie Americana. De asemenea, intr-un

colt al living-ului se afla un mini-bar, pe care-l aproviziona, o data pe luna, cu

cele mai scumpe si rafinate bauturi. Nu era un bautor inrait, dar nu se stia

niciodata pentru cine, sau pentru ce avea nevoie de ele. De exemplu, primarul

prefera Black Bottle Scotch Whisky , domnul Newman, seful bancii nationale,

prefera Gentleman Jack, ambasadorul Frantei, domnul Phillipe, prefera lichiorulde visine, iar sefa lui prefera Dom Perignon- aceasta sampanie era si preferata

lui.

Ziua de azi era una dintre acele zile, care este atat de linistita incat te

plictiseste atata liniste. Se trezise la o ora rezonabila, in contextul in care, seara

trecuta, fusese la un prieten, care dadea o petrecere a burlacilor. Acest

eveniment ii adusese aminte ca undeva, prin oras are o sotie caruia ii este dor

de el. Are si un copil, mai degraba o fetita, despre care, habar nu are cum mai

arata. Era o fetita, cand el alesese sa iasa din viata lor pentru totdeauna. Asadar,

se trezise la ora 11 si era prea mahmur sa manance ceva, asa ca s-a dus sa-sifaca un dus. Cand a terminat, si-a luat niste haine curate din dulap si a coborat

sa bea o cafea, la cafeneaua de la coltul imobilului. Era un client fidel al acesteia,

fiind cunoscut pentru bacsisurile generoase pe care le dadea chelneritelor, dar si

pentru promisiunile desarte. Inainte sa se aseze la o masa, care ii era rezervata

intotdeauna, s-a dus la un chiosc oarecare, si a luat un ziar. I-a dat vanzatoarei

banii, i-a multumit si a plecat. In timp ce se indrepta spre locul rezervat, ochii i s-

au oprit pe ecranul unui televizor, amplasat pe unul dintre peretii cafenelei. Era

poza unei femei. Nu-i trebui decat o secunda pentru a recunoaste privirea- acei

ochi albastrii, pe care-i vazuse timp de 13 ani in fiecare zi, si de care nu incetase

sa-i fie dor, de aproape sase ani incoace. Dar pana sa apuce sa-i zica chelnerului,sa dea sonorul televizorului mai tare, imaginea deja disparuse, asa cum si

aparuse... intr-o clipa.

Cand chelnerita ii aduse comanda ceruta, un esspreso si un corn cu

ciocolata, o ruga sa-i raspunda la o intrebare:

- Cine era femeia aceea, care a aparut, mai devreme la televizor?

- Se vorbeste de doua zile... presa parca a innebunit.

- Ce se vorbeste?

- Se zice ca politistii au gasit in urma cu doua zile, la periferia orasului,

un cadavru..., sau, ma rog, ce a mai ramas din el.... Barbatul isi inclesta

palmele, si intreba:

- De ce spui asta?

- Pentru ca nu s-a gasit nimic concret, in afara de cenusa si cateva oase.

Parca au mai gasit ceva, dar in momentul acesta nu-mi aduc aminte

despre ce e vorba. Clientul ii multumi si ea pleca.
http://www.magazin-traduceri.ro/black-bottle-scotch-whisky-p-669.html?osCsid=d2NXmtXPVQiJL-xbr5r8SmZ9avdhttp://www.magazin-traduceri.ro/gentleman-jack-p-373.html?osCsid=d2NXmtXPVQiJL-xbr5r8SmZ9avdhttp://www.magazin-traduceri.ro/black-bottle-scotch-whisky-p-669.html?osCsid=d2NXmtXPVQiJL-xbr5r8SmZ9avdhttp://www.magazin-traduceri.ro/gentleman-jack-p-373.html?osCsid=d2NXmtXPVQiJL-xbr5r8SmZ9avd


26/127


27/127

- Si a zis ceva de vreo intoarcere?

- Nu,a zis ca nu stie exact cat va fi plecata.

- Multumesc mult de tot! Si dadu sa plece, cand deodata...

- A, si inca ceva... -receptionera avea o privie exasperata- sunteti foartefrumoasa cand va suparati. Abia atunci, acesta a schitat un zambet si a

zis.

- Multumesc si va doresc o zi buna!

Barbatul se intorsese si pleca . Era prea tarziu ca sa mearga la casa de

vacanta a Amandei, deci a hotarat sa mearga acasa. Deja se intunecase cand

ajunsese. Aprinse lumina in living si se duse sa se schimbe in ceva mai lejer. Isi

luase niste pantaloni de trening si un tricou negru si se tranti pe canapeaua de

piele cafea cu lapte, pe care o primise de la Amanda, drept cadou de casa noua.

De fapt toate lucrurile pe care le avea, erau scumpe, dar si de calitate. Inchisese

o clipa ochii si incepu sa se ganeasca la ziua aceea... ziua cand s-a terminat tot

ce era frumos in viata lui.

Cand deschisese ochii, ceasul arata ora 10 seara, semn ca dormise 40 de

minute. Se ridica in capul oaselor, si observa pe masuta din fata televizorului,

ziarul pe care-l cumparase de dimineata si nu apucase sa-l citeasca. Il lua si se

duse in bucatarie sa-si faca un ceai. In timp ce astepta ca apa sa fiarba, incepu

sa rasfoiasca ziarul si ochii ii cazura pe articolul destinat anchetei politiei, cu

privire la incidentul de la periferia orasului. Mai exact, ochii erau atrasi de textul

biletului gasit la locul faptei, infatisat printr-o imagine.

Secretele ucid, AMME!

Asta este dovada clara! Este confirmarea tuturor banuielilor pe care le-a

avut in acea zi. Stia cine se face vinovat de aceasta marsavie. Mai trebuiau doua

elemente importante : planul de razbunare , care trebuia infaptuit cat mai

repede si curajul, si-l avea din plin, doar era...

asasin platit!

Capitolul 11

FANTOMELE TRECUTULUI

Cand am ajuns, l-am vazut pe Dan sprijinit de poarta liceului. Vorbea cu

niste elevi din clasele vecine. Cand m-a vazut coborand din masina, i-a salutat pe

interlocutorii sai si s-a indreptat inspre mine, afisand un zambet relaxat si ironic.


28/127

- Buna, Emma! Ce s-a intamplat cu tine, de nu ai venit ieri la scoala?

- Si tu crezi ca ar trebui sa ... nu am mai apucat sa termin fraza,

deoarece am vazut ca privirea lui Dan a fost atrasa de cei doi detectivi,

care ieseau din masina.

- E totul in regula, Emma? Intreba detectivul Evans

- Da, sigur! Sa va prezint: Dan, acestia sunt detectivii Evans si Brown ;

domnilor, acesta este Dan Cross.

- Buna ziua, domnule Cross! Chiar cu dumneavoastra vroiam sa vorbim.

spuse Brown

- A, da?! Si despre ce vreti sa vorbim? Despre masini, despre fotbal,

despre gogosi, sau despre femei?

- Ce-ar fi, pentru inceput sa mergem undeva, unde sa putem discuta inliniste, iar apoi iti vom zice tema discutiei noastre.

- Scuzati-ma, dar eu trebuie sa plec. Nu vreau sa intarzii la prima ora!

am intervenit

Detectivii au incuviintat, ne-am salutat si am pornit cu pasi nesiguri spre

scoala. Am ajuns in clasa, m-am asezat in banca si cand m-am uitat prin clasa,

am vazut ca prietena mea statea langa Denisa. Fata Diei era serioasa, avea

cearcane la ochi si incuviinta la toate lucrurile pe care le zicea colega ei de

banca- se vedea ca era obosita, dar si ingrijorata, probabil pentru mine. Asa ca i-

am dat un mesaj : pauza, toaleta, usa 3. Nu te uita inspre mine! am apasat pe

tasta send si am auzit soneria pentru mesaje a Diei. Nici eu nu m-am uitat la

ea.

Ora de fizica a trecut extrem de greu. Urasc materia asta! Nu i-am inteles

niciodata rostul si nici nu cred ca o voi face in viitorul apropiat. Nu am fost prea

atenta la ora, deoarece ma gandeam la cum decurgea discutia dintre detectivi

si Dan. Oare el sa-mi fi trimis sucul? Oare el s-o fi omorat pe mama? Dar de ce ?

Cand s-a sunat am lasat-o pe Dia sa se duca prima la baie. In timp ce ma

indreptam inspre toaleta, am vazut pe cineva langa dulapul meu. Nu mi-am datseama daca era baiat sau fata, pentru ca purta pantaloni negri si un hanorac

negru, cu gluga trasa pe cap. A indesat un bilet sau un plic prin crapatura usii,

deoarece nu a putut sa-l deschida, si a plecat repede, neavand habar ca eu am

vazut totul. Singurul lucru care mi-a atras atentia, a fost incaltamintea- purta

aceiasi pantofi pe care ii purta si persoana de la subsol, cea care luase dosarul.

Am incercat s-o urmaresc, dar degeaba, se evaporase. Apoi m-am dus la dulap,

si am vazut ca era un plic. L-am luat si m-am indreptat spre baie, unde ma

astepta Claudia.

- Emma, ce ti-a luat atata timp? Ma intreba ingrijorata

- Stai calma! Am... avut ceva de facut.


29/127

- Emma! Ce s-a intamplat? Ma intreba uitandu-se fix in ochii mei. Am

incercat sa-mi feresc privirea, dar fara rost. Em, de cand suntem noi

prietene?

- ...

- De o gramada de vreme. Haide, spune-mi! Sti ca poti avea incredere in

mine.

- Nu este vorba despre asta... nu vreau sa reprezint un pericol pentru

tine. Nu vreau ca viata ta sa fie amenintata in vreun fel...

- Vreau sa te ajut. Povesteste-mi! Astfel, i-am povestit tot ce s-a

intamplat dupa ce a plecat ea.

- Glumesti! Toate astea s-au intamplat in dimineata asta?

- Da. Si mai este ceva. In timp ce veneam, am observat o persoana ladulapul meu... mi-a lasat plicul asta.

- Si ce e inauntru?

- Nu stiu! Dia, persoana care mi-a lasat asta, este aceeasi care a furat

dosarul dirigintei. Avea aceiasi pantofi...

- ...Dan?

- Asta este problema! Dan este cu detectivii. Si sincer, nu cred ca au

terminat de vorbit atat de repede. Deci...

- Este altcineva, ma completa ea .

- Dar aseara, au intrat la mine doua persoane: cea din birou si cea care a

lasat biletul. Ii banuiesc pe Dan si pe Amanda. Si crede-ma, persoana

care a lasat plicul, nu avea corpul unei persoane de 50 de ani!

- Deci, ori exista un al treilea personaj, ori...

- Ori unul dintre cei doi este nevinovat si-l suspectam degeaba!

- Dar s-au gasit amprentele amandurora in masina mamei tale!

- Stiu... nici eu nu inteleg! Apoi, mi-am amintit de plic si l-am desfacut.

In el se afla o foaie, pe care se afla inca un mesaj:

Un om are multi dusmani pe parcursul vietii, dar Trecutul il reprezinta

cel mai mare dintre ei. Te poti lupta cu el, dar nimeni nu baga mana-n

foc, ca-l vei si putea invinge!


30/127

Capitolul 12

EXPERIMENTUL

Discutia cu Dan a avut loc la cafeneaua din apropierea scolii. La cerereadetectivilor, chelnerita i-a condus la o masa mai retrasa, deoarece, localul era

plin de elevi care, probabil lipseau de la ore. Au asteptat sa le fie adusa

comanda, trei cafele, pentru ca discutia sa nu le fie intrerupta.

- Deci, pot sa stiu de ce ati vrut sa vorbiti cu mine? Intreba Dan dupa ce

isi aprinsese o tigare.

- Domnule Cross, incepu Brown, ce ai mancat la micul dejun? Dan isi

indrepta ochii spre stanga si raspunse:

- Aaa...lapte cu cereale?! Dar, ce importanta are asta?

Brown hotari sa foloseasca un experiment neurolingvistic, despre care

aflase in urma cu foarte multi ani, pentru a-si da seama daca baiatul le spune

adevarul sau nu. Creierul uman este divizat in emisferele stanga si dreapta. Una

este pentru pastrarea amintirilor de lunga durata, iar in cealalta au loc procesele

creative. Cand li se punea o intrebare, de cele mai multe ori ochii oamenilor se

deplasau spre emisfera pe care o foloseau. La unii, amintirile erau stocate in

emisfera dreapta, la altii, in cea stanga, emisfera creativa fiind celalta.

Asadar, acum stia ca, atunci cand ochii lui Dan Cross se deplasau spre

stanga inainte de a raspunde la o intrebare, el accesa partea cu memoria, ceea

ce insemna ca spunea adevarul. Prin urmare, daca ochii i se indreptau spre

dreapta, era posibil sa minta. Nu era o tehnica infailibila, dar putea fi un indicator

bun.

- Obisnuiesti sa te uiti la televizor?

Ochii lui Dan se miscara o idee spre stanga.

- Da.

- Si la ce te uiti, de obicei?

- La filme, posturile de muzica, sport, si cateodata, la stiri.

- Excelent! Te-ai uitat in ultimile zile la stiri?

De data aceasta ochii se indreptara o tenta spre dreapta.

- Nu prea. Am fost cam ocupat. De ce?

- Dar, ziare citesti?


31/127

- Nu. Raspunse, uitandu-se fix in ochii detectivului. Ce sunt intrebarile

astea tampite? Stati, m-am prins! Vreti sa faceti un documentar despre

mine, si nu stiti cum sa-mi spuneti!

- Nu, interveni Evans, inca nu ne-am apucat sa scriem despre vietile

criminalilor si a suspectilor de crima.

La auzul acestor cuvinte, expresia fetei lui Dan se schimba. Stranse

puternic din dinti, iar privirea- i semana a amenintare.

- Si asta ce naiba vrea sa insemne, detective Andrew Brown?

- Vom ajunge si la partea asta, te asigur. Acum, spui ca nu ai urmarit

stirile si nici nu citesti ziarul.

- Asa-i.

- Bun, atunci iti voi explica eu ce stiri ai ratat. Un cadavru, cel maiprobabil de femeie, a fost la periferia orasului. La marginea soselei, se

afla o masina abandonata, fiind ,cel mai probabil, proprietatea femeii.

Ei, bine, aici apare problema... in masina au fost gasite trei perechi de

amprente, printre care se numara si ale tale.

- Ce prostie! Izbucni Dan, lovind cu pumnul in masa. Despre ce vorbiti,

oameni buni?

- Despre ceea ce am gasit la locul faptei si...

- Si voi credeti ca eu i-am dat foc acelei femei? Zise tanarul, ridicandvocea.

- Dar cine a zis ceva despre foc? Spuse Evans, luandu-i vorba din gura

colegului sau.

- Aaa, mi-am reamintit, ca mi-a zis un coleg, ceva despre cazul acesta.

- Aha... inteleg. Incuviinta Brown, sesizand directia privirii

interlocuitorului sau, inspre dreapta. Atunci, spune-ne unde erai in

noaptea de 15 spre 16 septembrie.

- Acasa. Minti

- Singur?

- Da. Alta minciuna.

- Locuiesti singur? Intreba Evans

- Da. Parintii mei au... nu mai sunt, iar ca rude, nu am pe nimeni.

- Spune-mi te rog... o cunosti pe Jane Gilbert?

- Nu, nu o cunosteam.


32/127

- Domnule Cross, din cate stiu, eu am vorbit despre doamna Gilbert la

prezent. Dumneavoastra, de ce vorbiti la trecut?

- Pentru ca... stiti ceva, eu nu mai inteleg nimic. Asta este o discutie, sau

un interogatoriu? Pentru ca daca este a doua varianta, voi avea nevoie

de un avocat, nu?

- Nu stim. Vei avea?

- Gata, eu am plecat. Si dadu sa plece, cand Brown zise:

- O ultima intrebare, tinere. Te rog, ia loc. Dupa ce se aseza inapoi pe

scaun, detectivul continua. Cunosti vreo femeie cu numele de Amanda

Boxer?

Dan se apleca in fata, peste masa, astfel incat distanta dintre fetele celor

doi, era de aproximativ un metru, si raspunse privindu-l fix in ochi:

- Nu, nu cunosc nicio Amanda Boxer. La revedere!

- La revedere! A, si inca ceva... sa nu parasesti orasul, te rog. Dan pufni,

se intoarse pe calcaie si parasi localul.

Dupa plecarea baiatului, cei doi ramasera cateva momente pe ganduri.

Inca mai procesau raspunsurile baiatului. Intr-un final Brown zise:

- Ne-a mintit incontinuu. Si cu stirile, si cu alibiul, chiar si in privinta

identitatii celor doua femei.

- Cum stiti sigur? Adica la Jane Gilbert, m-am prins si eu, dar la

Amanda... v-a privit in ochi si a negat.

- Stie sa minta foarte bine. Sunt sigur ca nu sunt prima persoana pe care

o minte.

- Dar, in privinta alibiului si a negarii, in privinta urmaririi buletinelor de

stiri? Iar la aceasta intrebare, Brown ii explica experimentul pe care

tocmai il facuse.

- Aha...auzisem despre asta, dar nu am incercat niciodata sa vad dacafunctioneaza.

- Deci, ii emitem un mandat de arestare preventiv?

- Nu putem. Experimentul pe care tocmai l-am facut, nu este ilustrat, nu

apare in nicio lege.

- Si amprentele?

- Nu reprezinta dovezi suficiente. Pana nu o interogam si pe Amanda

Boxer, nu putem face nimic.


33/127

- Si pentru a o gasi trebuie sa ne intoarcem la directoare, sa o intrebam

despre fisa de transfer, care lipseste din dosar.

- Exact!

- Se ridicasera de la masa, isi platira consumatia plus pe cea a baiatului,care nu binevoise sa si-o plateasa, si se indreptara spre scoala. Brusc,

Brown avu o revelatie- isi amintise ce zisese Cross, dupa observatia pe

care o facuse colegul sau: Si asta ce naiba vrea sainsemne, detective

Andrew Brown? . Fusese uimit de memoria tanarului. Pe langa nume,

ii retinuse chiar si prenumele. Multi colegi de-ai sai , habar n-aveau

care-i este numele mic, insa acest baiat stia ... in ciuda faptului ca

Emma Gilbert, cand i-a prezentat pe cei doi detectivi, le mentionase

doar numele, nu si prenumele!

Capitolul 13

ATACUL

Amandoua ne uitam la bilet, ca la masini straine.

- Ce naiba mai este si biletul asta? Intreba Dia- Inca o informatie.- Cel putin, nu mai este o amenintare.- Da, dar trebuie sa recunoastem ca este un mesaj aparte!- Despre trecut...Al cui trecut?- Pai, din moment ce , restul biletelor se refereau la mama, presupun ca si

acesta are aceeasi tematica.- Si zici ca, persoana care a lasat plicul nu era Amanda si - si nu era nici Dan, am completat.- De unde sti sigur? Poate ca nu a ramas sa stea de vorba cu politistii. Poate

ca s-a intors la scoala imediat dupa tine- Mda, poate ai dreptate. Il voi suna pe Brown si-l voi intreba.Asteptare

- Alo? Se auzi vocea detectivului, la celalalt capat al firului.- Buna ziua! Sunt Emma Gilbert.- Da, Emma! Cu ce te pot ajuta?- Aaa, scuza-ti-ma ca va deranjez. Dar vroiam sa va intreb ceva foarte

important- Da. Spune-mi!- Ati terminat discutia cu Cross?- Da, de ce?

- Cam cand ati terminat-o, mai exact?- In urma cu aproximativ zece minute.


34/127

- Oh- De ce intrebi?- Pentru ca am mai primit un bilet.- O alta amenintare?- Pai, nu este chiar o amenintare este o constatare!

- Despre- trecut.- ?- Nu stiu exact, al cui trecut.- Si crezi ca Cross ti l-a pus- Pai, l-am vazut pe respectiv de la spate si nu semana cu Amanda Boxer.- Nu ai putut vedea ce sex are persoana care ti-a lasat biletul?- Nu. Era cu spatele la mine, si era imbracata din cap pana-n picioare in

negru.- Ei bine, te anunt ca nici colegul tau nu a fost, pentru ca am terminat de

vorbit acum cinci minute.- Oh

- Tu mai esti la scoala?- Da.- Ne vedem in fata dulapului tau. Ce numar are?- 134.- Venim acum.Dupa ce am terminat convorbirea, i-am povestit Diei discutia.- Scuze, eu nu pot sa te insotesc. Am istorie, si sti cum face profu.- Ok, du-te. Success!- Mersi, la fel.M-am mai uitat o data la bilet. Nu mai era o amenintare, si de data aceasta

facea referire la trecutla trecut in general- semana cu o povata! Deodata,

glasul detectivului ma facu sa tresar.

- Buna Emma! Esti bine? Ma intreba Brown si imi puse mana bland pe umar.

Oare ii era mila de mine?

- A, da sunt bine. Ma gandeam la ... ceva.

- Arata-ne biletul, te rog. I-am inmanat biletul. Dupa ce l-a citit, i l-a dat si

colegului sau.

- Deci, acest bilet nu este de amenintare, ci seamana cu o povata, continua

Brown.

- Asa am zis si eu.

- Si nu ai mai auzit fraza asta niciodata...

- Nu.

- La niciunul dintre parinti?

- Nu.

- Bine. Vom lua si biletul acesta, sa-l examinam si poate avem noroc si

gasim ceva pe el.


35/127

- Adica vreo amprenta?

- Da.

- Ok, daca am terminat aici... detectivul nu a putut termina ce avea de zis,

fiind intrerupt de directoare.- Domnule Brown! Exclama aceasta, avand un zambet intins pe toata fata.

- Buna ziua, doamna Case. Tocmai vroiam sa venim la dumneavoastra.

Avem sa discutam ceva important.

- Desigur.

- Scuzati-ma , intarzii la ora. La revedere! Am zis eu.

- La revedere! m-au salutat si detectivii.

Ma indreptam spre clasa, cand deodata, am simtit o mana in par, care m-a

tras pana am ajuns in camera femeilor de servici. Acolo, m-a impins in perete, si

am simtit o mana care imi bloca caile respiratorii. Dan...

- Inceteaza sa te mai bagi, in lucruri care nu te privesc. Ce credeai? Ca o sa

ma aresteze, ca ti-am baut sucul? Nu o sa ma prinda niciodata, ai inteles?

Nu o sa le dau eu, ocazia sa ma prinda! Sa stii, ca este foarte draguta

prietena ta! Cine stie? Poate intr-o zi, vei primi un pachet mai voluminos,

la usa, si vei gasi in el...

- Inceteaza! Am strigat eu cu ultimele puteri, deoarece, aerul devenea din

ce in ce mai putin.

- Ha ha ha! Vad ca ai inteles mesajul! De data asta tine cont de el. Si tine

minte, Emma... Trecutul reprezinta cel mai mare dusman pe care-l

poti avea... si de urmele trecutului, nu poti scapa!

Si asta a fost ultimul lucru pe care l-am auzit, inainte ca privirea sa mi se

incetoseze, iar eu, sa cad in lumea inconstientei!

Capitolul 14

INCEPUTUL ANCHETEI

Dupa plecarea fetei, directoarea s-a indreptat spre biroul ei, fiind urmata

de cei doi detectivi. Odata ajunsi, Kamelia Case, a rugat-o pe secretara sa aduca

trei cafele, apoi s-a asezat pe scaunul directorial, facandu-le semn detectivilor sa

se aseze pe scaunele aflate in fata biroului.


36/127

- Deci, domnilor detectivi... va ascult! Spuse femeia, si isi sprijini coatele de

birou, punandu-si mainile sub barbie.

Brown isi drese vocea si incepu.

- Stimata doamna, in urma vizitei de ieri, am primit dosarul Amandei Boxer.Insa ceea ce nu am primit, este copia fisei de transfer a acesteia.

- Nu se poate! Chiar eu am pus-o acolo! Replica directoarea, profund

intrigata.

- Priviti si dumneavoastra, zise Evans si ii inmana dosarul.

In acest timp, Carrie venise cu cafelele. Aseza cestile pe birou, apoi intreba:

- Va mai pot ajuta cu ceva? dar directoarea era atenta la continutul

dosarului, incat nu raspunse. Astfel incat secretara isi facu nesimtita

plecarea.

- Puteti sa ne aratati si originalul...

- ...?

- ...cel de la subsol. Ieri ati spus ca acesta este copia facuta de

dumneavoastra, completa Evans.

- Ah...pai, de fapt, nu exista... nu mai exista nicio copie.... Detectivii nu au

zis nimic, asteptand ca femeia sa continue cu explicatiile. Nu ma intelegeti

gresit, acum doua zile, exista originalul. Dar, ieri, inainte de venireadumneavoastra, am primit un telefon, prin care mi se comunica, sa nu

suflu o vorba despre existenta celuilalt dosar.

- Era voce de barbat, sau de femeie? Se interesa Evans.

- Imi pare rau, dar nu mi-am putut da seama. Cert este ca , persoana care a

sunat, incerca din greu sa-si schimbe vocea, deoarece, nu-i iesea de

fiecare data foarte bine.

- Avea vreun accent special ?

- Incerca, unul francez, dar sunt sigura ca nu era asta.

- Deci, sa intelegem, ca aceeasi persoana, a luat si fisa de

transfer...concluziona Brown.

- Da.

- Presupun ca stiti unde s-a transferat, nu?

- La Scoala Centrala nr 7. Sau, cel putin asta scria pe fisa pe care am

semnat-o eu.

- Si care erau motivele transferului?


37/127

- A zis ca elevii de liceu erau prea mult pentru ea, ca ajunsese la o varsta

inaintata, si ca nu dorea sa-si strice sanatatea pentru nimic.

- Care era specializarea dumneaei?

- Chimia.- Va intelegeati bine?

- Da! Vorbeam cu ea despre orice. Era o fire foarte deschisa... asta, daca nu

o intrebai nimic despre familia ei.

- Ati intrebat-o?

- O data. Mi-a zis ca tot ceea ce a realizat in viata, a fost datorita

sacrificiilor, pe care le-a facut si a muncii . Mi-a zis ca nu are familie, ca ar

fi fost abandonata la nastere; sot nu a avut, iar copii, nici atat. Despre

munca ei, veti citi in fise. Dar, despre viata ei personala, asta este tot ceeace va pot spune.

- Ca fire cum era, sau cum ati vazut-o dumneavoastra?

- V-am zis, era o fire foarte deschisa,comunicativa- radea, saluta pe toata

lumea. Dar...

- Deci, exista si un dar...

- Intr-o zi, cand credea ca in cancelarie nu mai era nimeni, eu fiind in

camera cealalta, la fumatori, a vorbit cu cineva la telefon. In sfarsit,detectivii simteau ca ceea ce va urma, va fi un inceput...un inceput de

care trebuiau sa profite.

- Si ce ati auzit, doamna?

- Se certa cu cineva...ii zicea, ca trebuia sa fi avut mai multa grija, cu treaba

pe care i-o incredintase acelei persoane. Ca putea sa fi platit amandoi, cu

varf si indesat, datorita neatentiei interlocuitorului. Dar altceva nu a lasat

de inteles... nu a zis nimic despre acea treaba si in ce consta aceasta.

Atunci a fost pentru prima oara, cand am simtit o furie puternica in glasul

ei, parca nu mai era acelasi om!

- Dar persoana de la celalalt capat al firului, doamna! A dezvaluit Amanda

Boxer ceva in legatura cu ea? intreba Brown, simtindu-i-se o usoara tenta

de disperare in glas.

Dupa cateva minute de gandire, care pentru cei doi detectivi, au insemnat,

parca, ore de asteptare, directoarea a dat verdictul:

- La sfarsitul, chiar inainte sa se termine convorbirea, Amanda a zis, sa stiti

ca citez:


38/127

- Aceasta este prima, dar si ultima oara, cand iti salvez viata de la

esec,

Brad Carlton!

Capitolul 15

CONSTIINTA

Intuneric. Liniste. Acesta era modul in care el isi infaptuia planurile. Planuri

care nu dau gres niciodata. Asta isi zicea el, pana acum cateva saptamani,

cand lucrurile, au scapat de sub control. Mai exact, cu doua saptamani inurma, a primit misiunea de a elimina o familie de italieni. Se pare ca barbatul

familiei, ar fi imprumutat niste bani de la Capul Mafiei italiene, si i-ar fi trecut

termenul de restituire. Astfel, Amanda Boxer, a luat legatura cu el si i-a zis ce

trebuie sa faca, bineinteles, in schimbul unei sume frumusele de bani. A

primit indicatii, ca executia sa se faca in ziua aniversarii lor de casatorie.

Planul era acesta: el era omul de incredere, trimis de Don Marco, Seful

Mafiei, pentru a le ura o aniversare fericita, a-i inmana doamnei Montalbano

un buchet mare de crini albi, preferatii sai, iar la sfarsit, cadoul, care-i va

trimite intr-un loc mai bun sau mai rau, depinde de faptele fiecaruia.

Astfel,in ziua de 30 august, Brad Carlton, a sunat la usa familiei

Montalbano, acesta fiind intampinat de domnul Monatlbano, pe a carui fata,

se putea vedea frica, de atunci cand aflase cine era musafirul. A fost primit in

casa, lucru la care nu se astepta neaparat, iar cand si-a facut aparitia doamna

Montalbano, a simtit pentru prima oara in viata lui, ca nu poate face ce si-a

propus. Nu a fost uimit de femeia in sine, ci de ceea ce tinea in brate... un

copil, un copilas, care se vedea ca nu are mai mult de trei luni. In toata

cariera sa, nu a fost pus sa omoare vreun copil. Si a omorat foarte multi

oameni, atat vinovati, cat si nevinovati. Era un criminal, un criminal cu sange

rece, pentru care, puteai baga mana in foc ca nu are constiinta... dar mai

existau si miracole. Si acesta a fost si miracolul acestei familii. I-a inmanat

doamnei buchetul de crini, si cu siguranta, nu putea sa le inmaneze si biletul

catre Lumea de Apoi. I-a rugat sa ia loc pe canapeaua din living, el asezandu-

se pe un scaun pe care l-a tras in fata lor, si le-a spus adevaratul motiv pentru

care a venit. Auzind acestea, femeia a inceput sa planga, si sa-l implore sa-i

crute copilul.

- Te rog! Este un suflet nevinovat! Nu a gresit cu absolut nimic... a zis,

cazand in genunchi in fata sa. Iar Brad a luat-o de umeri, a ridicat-o si i-a

zis sa se aseze inapoi pe canapea. Nu isi putea da seama, ce se intampla

cu el. Niciodata nu mai aratase atata mila... sau, ba da, o facuse cu mult


39/127

timp in urma... Le-a zis celor doi sa nu se miste de pe canapea, ca trebuie

sa dea un telefon. Si atunci a sunat-o pe Amanda.

- Nu pot sa o fac!

- Ce?...ce nu poti sa faci?- Asta! Nu pot sa omor un suflet nevinovat!

- De parca este prima oara! Zise Amanda, simtindu-i-se amuzamentul din

glas.

- Este doar un copil, Amanda... nu pot sa omor un copil care nu a facut

niciun rau nimanui!

- Mie nu mi-au zis ca cei doi au si un copil...

- Lasa-ma sa-i ajut.

- Ce? Ai innebunit de tot? Si ce naiba ai putea face tu pentru ei?

- Sa le dau banii de care au nevoie. Sti bine ca pot face asta.

- Aici nu este vorba despre tine... ci despre Mafie. Don Marco, nu este

oricine, Brad! Niciodata nu s-a dat inapoi de la nimic! Cand ia o decizie, ei

bine, aceasta nu mai poate fi retrasa...

- Vorbeste cu el!

- ...

- Te rog, Amanda! Pentru trecut!

- Hmm... al cui trecut? Al tau sau al meu?

- Al nostru.

- De pe urmele caruia ai profitat numai tu!

- Ce mai conteaza ce a fost? Acum sunt cu tine, suntem impreuna in asta!

- ... O sa vad ce pot face...se indupleca aceasta, lucru pe care il faceapentru prima data in viata ei, dar se pare ca orice lucru are un inceput.

Dupa cateva minute de asteptare, telfonul suna. Era Amanda.

- Nu vor. Au zis ca daca nu esti in stare s-o faci, vor pune pe altcineva s-o

faca.

- Nu-i voi omori.

- Si atunci? Ce vei face?

- Le voi inscena moartea...


40/127

- Oamenii lui vor gasi dovezi.

- Da. Vor gasi dovezile pe care le voi lasa eu.

- Te ascult...

- Le voi da foc la casa... trecutul va fi sters, iar ei isi vor incepe o viata noua

- Nu poti face asta! Daca vor descoperi, adevarul, vom plati amandoi cu varf

si indesat. Trebuia sa-i omori si gata! Daca ti-am incredintat o treaba, era

crucial sa o faci ca la carte!

- Nu ii vor gasi! Iti promit! Vor avea alte nume, alte infatisari, vor locui in

alta tara...

- Ai incredere in ei?

- Ce alta sansa au? Si in plus ei trebuie sa aiba incredere in mine,nu?

- Sti ca te vor cauta, daca descopera ceva necurat, nu? Ca va fi vai si amar

de viata ta... chiar si de viata mea...

- Va fi bine...

- Bine?! Nu ma face sa rad.... Dupa cateva secunde de liniste, continua...

cand o sa fie treaba gata?

- Multumesc! Pai, cred .. in cateva ore... in maxim 3 ore!

- Bine. Nu ma dezamagi!

- Nu o voi face.

- Aaa... Brad?

- Da.

- De cand ai tu constiinta? Intreba Amanda ganditoare.

- ... poate ca este vorba de mai mult de atat. Poate ca este vorba despre

relatia parinte si copil, Amanda!

- Sper ca este pentru ultima oara, cand purtam aceasta discutie, Brad!

- Trecutul, Amanda... trecutul doare!

- Poate pentru tine! Ridica tonul femeia.

- Poate...

- Acum asculta-ma bine... Aceasta este prima, dar si ultima oara, cand iti

salvez viata de la esec, Brad Carlton! Replica furioasa si intrerupse

convorbirea.


41/127

Brad baga telefonul in buzunar, si incepu sa le explice familiei Montalbano,

planul. Acestia au fost tristi, pentru ca trebuiau sa-si paraseasca munca, locuinta,

si sa dea uitare tuturor relatiilor, pe care le avusesera pana acum. Dar, cel mai

important, era faptul ca, vor continua sa fie o familie, oriunde se va intamplaasta. Au luat lucrurile de care aveau nevoie, la prima strigare, si cei doi soti au

parasit cu lacrimi in ochi locul care se numea pentru ei, acasa.

- Haideti, trebuie sa va faceti o noua viata! Le zise Brad.

- Dar, casa? Intreba doamna Montalbano.

- Ma voi intoarce si voi face ce trebuie.

- Multumim, domnule...

- Nimeni... sunt un nimeni!

- Nu spuneti asta! Daca ati facut asta pentru noi, inseamna ca sunteti

cineva... si aveti un suflet, ca noi toti.

Brad se uita la acea creatura mica din bratele femeii si incepu s-o studieze.

Era o fetita frumoasa, imbracata intr-un costumas roz, si ciorapei albi. Avea o

fata ovala, cu un nasuc mic in mijlocul fetei, nu mai mare decat un nasture de

camasa, o gurita de toata splendoarea, iar ochii, pe care-i deschisese in acel

moment, erau ca doua smaralde, care-i ofereau acelui chip, o infatisare mirifica.

- Este superba fiica dumneavoastra.

- Va multumim! Dumneavoastra nu aveti copii?

- Eu... nu, din pacate, nu am!

Capitolul 16

AMNEZIE

Negru. Era tot ceea ce puteam vedea. Era liniste. Imi placea. Dar linistea a

fost intrerupta de o voce groasa de barbat pe care nu o cunosteam. Nu puteam

sa deslusesc ceea ce zicea... era ca un zgomot puternic care, parca nu mai

inceta. Apoi, se auzira mai multe voci... puteam distinge si o voce de femeie, iar

pe fundal se auzea un murmur continuu, constituit din mai multe voci

indepartate. Deodata, am simtit ca plutesc... iar, apoi nu am mai auzit nimic.

Bip...Bip...Bip... Cunosteam acest sunet. Eram intr-un spital. Nu era pentru

prima data cand ma aflam aici, cand auzeam sunetele emise de acel aparat. Mai

fusesem internata intr-un spital... candva. Dar acum? De ce eram aici? Nu


42/127

distingeam alte sunete... decat pe cele ale aparatului. Ma durea capul ingrozitor,

imi simteam pleoapele grele, iar gura imi era uscata...

- Apa ... reusisem sa murmur cu mare greutate, fara sa stiu daca era cineva

acolo sa ma auda. Deodata, am simtit o mana care, imi ridica usor capul,

si partea superioara a paharului, care imi atingea buzele , acestea primindapa de care organismul meu avea atata nevoie in momentul acela. Am

baut lacoma toata apa din pahar, reusind sa nu ma inec, cum faceam de

fiecare data cand imi era sete. Serios?

- Mai vrei apa? Ma intreba o voce de barbat. Atunci, am reusit sa deschid

ochii, si primul lucru pe care l-am vazut, a fost privirea blanda a unui

barbat in varsta.

- Nu, multumesc.

- Cum te simti, Emma? Emma? Cine e Emma? Eu sunt Emma? Cand a vazutca nu raspund, a continuat:

- Ce ti s-a intamplat?

- Nu stiu.

- Stai linistia, ma duc sa-l anunt pe doctor ca te-ai trezit, in sfarsit! Zise si

iesi pe usa salonului.

M-am trezit in sfarsit? Dar cat am dormit? Doamne, de ce nu-mi po

CARTE MONICA- Secretele Ucid

Documents

Transcript of CARTE MONICA- Secretele Ucid