Biblioteca Publicaţiilor « Caraşul »

Seria Eseu

TEATRUL VECHI MIHAI EMINESCU

Salonul de Literatură, Arte şi Istorie „Mihai Eminescu”,

Clubul „Mitteleuropa”, Cenaclul „Mihai Eminescu”, Fundaţia „Unirea Creştină”, Asociaţia de Prietenie „România-Austria”

Director: IONEL BOTA

Grupul de Publicaţii « Caraşul »

ISSN 1843-004X

CAIETELE « ETOS», NR.2, 2008

Teatrul Vechi Mihai Eminescu

str. Mihai Eminescu, nr. 18

325600 Oraviţa, Caraş-Severin, România

telefon : 0255/572215

Redactor de carte : Ionel Bota

Coperta I: Mozart, reprodus de pictorul orăviţean Richard

Peuchta, porcelain de Maienza

Coperta IV : Scrisoarea lui Mozart, fotografie realizată în 1926

de Edward Benesch, Oraviţa

Tiberiu Lichtfuss

Mozart şi Oraviţa

Tiberiu Lichtfuss

Mozart şi Oraviţa

ediţie îngrijită de Ionel Bota

CLUBUL „MITTELEUROPA”

Oraviţa

2008

Epopeea mozartiană în Banatul de Munte

Oraş al priorităţilor culturale şi tehnice din istoria civilizaţiei româneşti, localitatea unde s-a ridicat, la 1817, cel dintâi edificiu teatral şi unde, mai devreme cu un veac, la 1718, intra în activitate, în suburbana sa Ciclova Montană, cel dintâi furnal, nodul primei reţele feroviare naţionale, prin traseele Oraviţa-Baziaş, inaugurat în august 1854 şi Oraviţa-Anina, inaugurat în noiembrie 1863, habitatul unde în intervalul 31 august-2 septembrie 1868 s-a aflat şi poetul Eminescu, Oraviţa e legată şi de epopeea mozartiană. S-a păstrat multă vreme aici o scrisoare trimisă de Mozart unor prieteni din Praga, familia masonului Hoffdeml, rudele acestora din Oraviţa având în posesie documentul. E vorba de familia Talescu dar subiectul în sine, mereu incitant la fiecare din reluările sale, merita un comentator avizat. Iar acesta a fost şi va rămâne multă vreme în istoriografia problemei profesorul Tiberiu Lichtfuss (21 iunie 1921, Arad-23 septembrie, Innsbruck), legat şi el, prin predecesorii săi, de acest ţinut cărăşan deşi marea parte a biografiei sale profesionale şi culturale s-a desfăşurat în Austria, la Innsbruck. Tiberiu Lichtfuss a fost un elev strălucit al liceului orăviţean „General Drăgălina” spre finalul perioadei interbelice. Fiu al avocatului săscan Ştefan Lichtfuss, unul din prietenii bănăţeni ai lui Lucian Blaga, profesorul s-a afirmat în cadrul Institutului Cultural Austro-Francez din Innsbruck. Importante sunt, însă, articolele, studiile sale dedicate, mai ales, circulaţiei ideilor în Mitteleuropa, legăturilor dintre provincia banatică şi mediile cultural-spirituale austro-germane de-a lungul veacurilor. Acestui set de preocupări îi datorează cultura şi ştiinţa românească abordările asupra unor revelaţii documentare interesând în ce măsură putem vorbi astăzi de stadiul unor relaţii ale geniului mozartian cu oamenii, cu provincia noastră. Volumul de faţă restituie un text în limba română, publicat într-un număr din 2003 al revistei „Foaia Oraviţei”, la traducerea căruia a lucrat şi dl. dr. Ioan Creţiu, dar am recurs şi la studiile mai vechi, în limba germană, unul apărut în anul 1970, în Almanahul Parohiei Ortodoxe Române din Viena şi celălalt, în „Neue Banater Zeitung”, din 1973.

Ionel Bota

5

Lucruri vechi şi lucruri noi despre o scrisoare a lui Mozart la Oraviţa, în Banat

În urmă cu câţiva ani, înainte de 1968, am văzut la Oraviţa o scrisoare a lui Wolfgang Anmadeus Mozart. Această scrisoare este proprietatea unui prieten al meu, din tinereţe, domnul Gheorghe Talescu, scrisoare pe care el a moştzenit-o de la mama lui, decedată. Sunt multe lucruri cunoscute în legătură cu această scrisoare. Totuşi, eu am avut impresia că multe mai trebuie încă lămurite, ca de exemplu datarea scrisorii.

1. Cum a ajuns scrisoarea la Oraviţa ?

Doamna Talescu, mama decedată a proprietarului, a primit scrisoarea drept cadou de la o fostă cântăreaţă de operă, care se numea Mathilde Chudi, născută Peitl. Această Mathilde Chudi s-a născut în anul 1849 în Pisek (Cehia), fiind fiica lui Gothard Peitl, secretarul Chesturii Poliţiei din Praga şi a Franciscăi Peitl, născută Machowsky, din Königgrätz. Mathilde Chudi a devenit cântăreaţă de operă la Budapesta, specialitatea ei fiind operele italiene, şi s-a căsătorit cu Hugo Chudi, prefectul Poliţiei din Praga, care fusese subalternul tatălui ei. După o activitate destul de lungă de câtăreaţă de operă, s-a retras de pe scenă şi preda ore de pian, de pe urma cărora avea un venit foarte modest. Aici trebuie adăugat că în Oraviţa, în 1816-1817, a fost clădit un mic teatru, foarte frumos, şi care este cel mai vechi teatru din România. Au fost atrase aici numeroase trupe de teatru pentru a da spectacole în acest orăşel. Între acestea a fost şi una condusă de cumnatul doamnei Chudi. Acest cumnat se numea Ludwig Duba, directorul unei trupe de artişti din Viena. El a cunoscut situaţia grea a cumnatei sale şi împreună cu soţia lui, care aparţinea şi ea trupei sale de teatru, a revenit la Oraviţa, stabilindu-se aici, iubind foarte mult această localitate montană. Cunoscând, deci, situaţia grea a cumnatei sale, el a chemat-o şi pe ea la Oraviţa, arătându-i perspectiva că în acest orăşel, cu o viaţă culturală şi artistică bogată, ar putea să-şi câştige existenţa cu ore de canto şi pian. Doamna Chudi a urmat sfatul cumnatului ei, venind la Oraviţa, fiind însă foarte grav bolnavă, de insuficienţă cardiacă. Cu toate că în Oraviţa trăia şi propria ei soră, aceasta nu-i acorda nici un fel de ajutor, aşa că doamna Chudi a intrat într-o situaţie financiară foarte grea. Din cauza

6

bolii, nu putea munci. Prima ei elevă şi, probabil, şi ultima, a fost doamna Talescu, atunci o fetiţă care locuia cu părinţii ei în vecinătatea doamnei Chudi. De la această familie ea a primit mobilier necesar şi un prim ajutor financiar. În timp ce boala i s-a agravat, a mai primit ajutor şi de la părinţii ei, care mai erau în viaţă, cât şi de la alţi binefăcători şi prieteni. Cea mai apropiată binefăcătoare a ei a fost,însă, mama doamnei Talescu, care a îngrijit-o ca pe propria ei soră. Şase luni după sosirea ei la Oraviţa, Mathilde Chudi moare pe data de 31 mai 1905, în vârstă de 56 de ani. Înaintea morţii, ea a dăruit binefăcătoarei sale această scrisoare a lui Mozart. Până la această dată, a ţinut secret faptul că posedă scrisoarea, pentru ca sora ei să nu ştie acest lucru. De asemenea, s-a destăinuit în ultimele clipe ale vieţii sale noului proprietar al scrisorii că aceasta a fost primită de la un fost admirator al ei, căruia din păcate nu i-a trădat numele.

2. Descrierea scrisorii

Scrisoarea este redactată pe o hârtie albă, poroasă, uşor îngălbenită, întrebuinţându-se, probabil, o pană de gâscă, deja folosită anterior, deoarece liniile sunt puţin mai groase. Este posibil ca liniile să fi devenit mai groase şi din cauza aerului umed care a avut asupra hârtiei un efect mai mare de absorbţie. Cerneala este de o culoare brun-ruginie, ceea ce demonstrează vechimea scrisorii. Nu se găseşte nici o datare a scrisorii şi nu se găseşte nici o datare a scrisorii. Scrisoarea a fost păstrată într-o cutie, sub sticlă. Se ştie că în anul 1923-1924, această scrisoare a fost atestată la Salzburg ca originală. Atestatul n-a mai fost găsit după al doilea război mondial, afirma doamna talescu. După părerea mea, acest lucru corespunde adevărului deoarece în noua ediţie a studiului Scrisorile lui Mozart şi adnotările sale, publicată de

Fundaţia Mozarteum din Salzburg, în 1963, este reprodusă şi recunoscută scrisoarea noastră în întregul ei conţinut, sub numărul 1086, volumul IV, pagina 77. Profesaorul Vasile Vărădeanu, fostul meu profesor de liceu şi grafolog judiciar atestat, a confirmat caracterele scrisului din această scrisoare, identice în comparaţie cu alte scrisori mozartiene pe care le-a analizat.

7

3. Textul scrisorii lui Mozart

„Mult iubit prieten ! Eu sunt obligat, dar fără a vă deranja, de a-mi cere îndeplinirea unei doleanţe: - dacă aţi putea şi voiţi de a-mi împrumuta până pe data de 20 ale lunii viitoarea 100 de florini, lucru ce mă obligă de a vă înapoia datoria cu mulţumiri, deoarece pe data de 20 este termenul când îmi voi primi salariul. Eu m-am bazat prea mult pe cei 100 de ducaţi (pe care trebuie să-i primesc din străinătate). Deoarece nu i-am primit încă, Deşi îi aştept zilnic, am rămas astfel fără bani, aşa că în această clipă am nevoie de bani şi am îndrăznit a mă adresa dumneavoastră, deoarece am avut în vedere şi fiind total convins de prietenia pe care o aveţi faţă de mine. În curând vom putea să ne Numim cu un nume frumos ! Situaţia Dumneavoastră este aproape încheiată !

A Monsieur Monsieur de Hofdeml Mozart.”

Pentru cele ce urmează în studiul problemei, am folosit bibliografia: Ludwig SCHIEDERMAIR, Die Brife W. A. Mozart, München & Leipzig, Verlag bei Georg Müller, 1914 Hermann A. BERT, W. A. Mozart, bearbeite und verbesserte Ausgabe von Otto Jans Mozart, Leipzig, Breitkopf & Hartel, 1923

8

Erich SCHENK, Mozart-Festausgaben 1756-1956,

Zürich-Leipzig-Wien, Amalthea Verlag, s. a. ***, Mozart-Briefe und Aufzeichnungen,

Gesamtausgabe, Herausgegeben von der Internationalen Stiftung Mozarteum Salzburg, Gesammelt und erlautert von Wilhelm A. Bauer und Otto Erich Deutsch, Basel-Paris-London-New York, Verlag Barenteuter Kassel, 1963 Virgil BIROU, O scrisoare inedită a lui Mozart la Oraviţa, în „Orizonturi”, nr. 27, mai 1957

4. Situaţia financiară a lui Mozart

Situaţia financiară deficitară a familiei Mozart era cunoscută. De mai multe ori s-a adresat Mozart prietenului său şi frate de lojă masonică, Puchberg, pentru ajutor financiar. Dar şi altor prieteni, Mozart li s-a adresat pentru a se împrumuta, ca de exemplu cancelarului judiciar Franz Hofdeml din Viena, pentru 100 de florini. Sigur că toate acestea nu au dus la o reală îmbunătăţire a situaţiei sale. Cei 100 de flori i-au fost necesari pentru realizarea proiectului său de călătorie în Germania de Nord.

5. Datarea scrisorii

Datarea scrisorii este legată, probabil, de completarea unei poliţe de 100 florini pe numele Hofdeml, în ziua de 2 aprilie 1789, act menţionat la p. 234 în Colecţia O. Jahn. Poliţia are următorul conţinut, reprodus de noi din Colecţia de la Mozarteum: „A Monsieur de Hofdeml Chez lui 2 Avril 1789 100 Fl. Wienner-Courent Pe Cassa În curs de 4 luni plătesc eu subsemnatul, suma de 100 guldeni domnului von Hofdeml sau subordonaţilor săi. Am primit suma în numerar şi mă oblig să restitui aceasta la termen, în caz contrar mă voi supune justiţiei imperiale bancare

9

Numai pentru persoana mea Wolfgand Amadeus Mozart Kapelmaistru în serviciul Curţii Imperiale.”

Scrisoarea, deci, a fost probabil scrisă în ultimele zile din luna martie 1789.

6. Călătoria în Germania de Nord

Este aproape sigur că Mozart a necesitat cei 100 de florini pentru realizarea acestei călătorii. Însă ultima mare călătorie, pe care a întreprins-o în primăvara anului 1789 Mozart, a fost o consecinţă a unei improvizaţii. Îndemnul pentru această călătorie a plecat de la principele Carol Lichnowsky, soţul contesei Thun, un elev silitor al lui Mozart şi un mare iubitor de muzică. Proprietăţile sale în Silezia cât şi poziţia sa în armata prusacă îl obligau să-şi facă prezenţa câteodată şi la Berlin. Cu ocazia călătoriei sale, în primăvara anului 1789, l-a rugat pe Mozart să-l însoţească, oferindu-i un loc în caleaşca sa. Mozart şi-a făcut multe speranţe cu această călătorie, deoarece la Wiena a fost într-o situaţie foarte strâmtorată. Călătoria a durat din 8 aprilie 1789 până în 4 iulie 1789. Din scrisorile sale, ştim că Mozart a vizitat oraşele Praga, Dresda, Leipzig, Potsdam şi Berlin. Peste tot a avut legături muzicale şi a cântat în faţa unor personalităţi alese, realităţi ce se pot cerceta studiind marea serie de scrisori adresate soţiei sale din această călătorie. Dar, cum scrie Abert, rezultatul acestei călătorii a fost sărac, atât din punct de vedere material cât şi artistic.

7. Cine a fost Franz Hofdeml ?

Franz Hofdeml, scris câteodată şi Hofdemel, a fost

născut în jurul anului 1755 şi s-a sinucis în anul 1791. La începuturile carierei sale a fost secretar particular al contelui Sailern, apoi a ajuns cancelar judiciar. El a fost frate de lojă masonică, într-un grad de începător, primirea sa în frăţietatea lojei masoneriei însemnând, cum se exprimă scrisoarea, că „încununarea speranţei îi stătea în faţă”. Aceste cuvinte au fost, probabil, scrise de Mozart în sprijinul cererii pentru împrumutul de bani, un fel de „captatio benevolentiae”.

10

Scrisoarea noastră a fost singura cunoscută prin care Mozart s-a adresat lui Hodeml. După moartea lui Mozart, Hofdeml a dat crezare unui zvon că soţia lui l-ar fi înşelat cu marele muzician, care era dascălul ei. Aşa s-a ajuns, în data de 10 decembrie 1792, în casa cancelarului judiciar, la o tragedie din gelozie. Hofdeml şi-a rănit soţia şi s-a sinucis, menţiona Schenk. Iar Abert citează p. 248 din volumul II, dintr-o lectură a unei scrisori găsită în octombrie 1906, publicată la p. 306 la F. Bischoff: „Şi Beethoven s-a ferit a cânta în faţa doamnei Hofdeml, deoarece ea a avut această poveste cu Mozart.”

8. Un fel de sfârşit

Din toate acestea, rezultă că scrisoarea a reuşit să lămurească multe lucruri din viaţa lui Mozart. Toţi participanţii la aceste cercetări, apoi proprietarul Talescu, specialiştii şi practicienii în muzică, între care Ludwig Bencze, care a studiat în amănunt scrisoarea, sunt cu totul de acord că această scrisoare reprezintă o valoare deosebită atât pentru oraşul Oraviţa cât şi pentru întreagă România. La mulţumirile pentru ajutorul primit în întocmirea acestui rezumat al cercetărilor noastre, adăugăm şi pe cele cuvenite în mod deosebit proprietarului scrisorii, domnul Gheorghe Talescu, profesorului orăviţean Vasile Vărădeanu, grafolog atestat, din Timişoara, domnului Ludwig Bencze, muzician din Oraviţa, domnului dr. Francisc Klima, cu preocupări de muzician, din Oraviţa. Toţi aceştia m-au ajutat de bună voie pentru un document cultural de o deosebită importanţă şi au adunat pentru noi materialele doveditoare ale importanţei acestuia în vederea recunoaşterii originalităţii. Astăzi, această scrisoare se găseşte, probabil, în Arhivele Naţionale din Bucureşti. Legal, scrisoarea aparţine familiei Talescu, deoarece astfel este cunoscută realitatea şi la Mozarteum-ul din Salzburg şi la alte forumuri de cercetare

muzicală internaţională, ca de exemplula Viena. - 1972 –

_________________ „Foaia Oraviţei”, XIV, nr. 68, 2003, p. 2-3

11

Mozart-Brief in Orawitza

Schon vor einigen Jahren habe ich in Orawitza einen Brief von Wolfang Amadeus Mozart gesehen. Dieser gehört einem meiner Jugendfreunde, herrn Gheorghe Talescu, der ihn von seiner verstorbenen Mutter geerbt hat.. Manches ist über diesen Brief bereits bekannt gewesen, doch hatte ich den Eindruck, daß noch allerhand geklärt werden müßte, so etwa die Datierung des Briefes, denn der Brief trägt leider kein Datum. Deshalb habe ich den Brief photographiert und alles, was ich in Orawitza darüber erfahren konnte, notiert. Ebenso habe ich einen Artikel der rumänischen Zeitschrift Orizonturi berücksichtigt der von Virgil Birou, in der Nr. 72 (Mai

1957), erschienen ist. Mit diesen Voraussetzungen habe ich mich auf die Suche nach näheren Einzelheiten gemacht. Das Resultat dieser Arbeit will ich nun nachfolgend zusammenfassen: Wie kam der Brief nach Orawitza ? Frau Talescu, die

verstorbene Mutter des derzeitigen Besitzers, hat den Brief von einer ehemaligen Opernsängerin, die Mathilde Chudi, geborene Peitl hieß, geschenkt erhalten. Diese Frau Mathilde Chudi, geb. Peitl, wurde im Jahre 1849 in Pisek als Tochter des Gotthard Peitl, Sekretär der Polizeiquästur in Prag und dessen Gattin Franziska Peitl, geborene Machowsky, aus Küniggrätz, geboren. Mathilde wurde Opernsängerin in Budapest (Sonderfach: italienische Opern) und heiratete Hugo Chudi, den Polizeipräfekten von Prag, der der Vorgesetzte ihres Vaters War. Nach einer längeren Laufbahn als Sängerin zog sie sich von der Bühne zurück und gab Klavierstunden, die ihr aber nur ziemlich dürftige Einkünfte brachten. Hier muß eingefügt werden, daß in Orawitza, im Jahre 1817, ein kleines und sehr schönes Biedermeier-Theater errichtet wurde, das heute das älteste Theater Rumäniens ist und nach einer sorfältigen Renovierung in den letzten Jahren, in neuem „alten” Glanze besteht. So manche Theatertruppe kam nach Orawitza, um dort zu spielen, darunter auch eine, die unter der Leitung des Schwagers von Frau Mathilde Chudi stand. Dieser Schwager hieß Ludwig Duba und war bei seiner Truppe Schauspieldirektor. Zusammen mit seiner Frau, die wahrscheinlich auch seiner Truppe angehürte, ließ er sich später In Orawitza nieder, das er sehr liebte. Als er nun vor der

12

schweren Lage seiner Schwägerin erfuhr, rief er sie ebenfalls nach Orawitza und stellte ihr in Aussicht, daß sie in diesem kunstliebenden Städtchen mit Klavier-und Gesangsunterricht besser verdienen könnte. Frau Chudi kam dieser Aufforderung nach, war aber, als sie nach Orawitza kam, bereits an einer Herzwassersucht erkrankt. Übrigens lebte auch eine ihrer Schwestern hier in Orawitza, doch wollte diese von ihrer kranken Schwester nichts wissen, so daß Mathilde Chudi in noch größere finanzielle Schwierigkeiten geriet. Auch arbeiten konnte sie kaum. Ihre erste und wahrscheinlich einzige Scülerin war eben die verstorbene Frau Talescu, die damals ein junges Mädchen war und mit ihren Eltern in der Nachbarschaft von Frau Chudi wohnte. Von ihnen erhielt diese Möbel und erste finanzielle Hilfe. Als sich die Krankheit noch verschlechterte, erhielt sie auch von ihren noch lebenden Eltern und von anderen Wohltätern und Freunden Hilfe. Als größte Wohltäterin war aber wohl die Mutter von Frau Talescu zu betrachten, die Frau Chudi wie eine Schwester pflegte. Sechs Monate nach ihrer Ankunft in Orawitza starb Mathilde Chudi am 31. Mai 1905 im Alter von 56 Jahren. Vor ihrem Tode schenkte sie ihrer Wohltäterin den Mozartbrief. Sie bat darum, dies vorerst geheimzuhalten, damit ihre Schwester nichts darüber erfährt. Außerdem verriet sie, daß sie den Brief von einem ehemaligen Verehrer geschenkt bekommen hatte – leider nannte sie keinen Namen... Beschreibung des Briefes. Der Brief ist auf ein weißes – leicht vergilbtes – poröses Papier geschrieben. Benutzt wurde wahrscheinlich eine etwas abgenützte Gänsekielfeder, da die Linien etwas breit geraten sind. Es ist auch möglich, daß die Linien breiter wurden, weil das Papier vielleicht durch Luftfeuchtigkeit einen Saugeffekt ausgeübt hat. Die Tinte zeigt eine rostbraune Farbe, welche auf das Alter des Briefes schließen läßt. Datum ist leider keines zu erkennen. Der Brief wird in einem Passepartout unter einer Glasscheibe aufbewahrt. Angeblich wurde er in den Jahren 1923 oder 1924 in Salzburg begutachtet und als in Mozart-Original erkannt. Den diesbezüglichen Attest hat Frau Talescu nach dem Kriege im Jahre 1945 nicht wiedergefunden. Meiner Meinung nach dürfte dies stimmen, denn in der neuen Ausgabe der

13

Mozart-Briefe und Aufzeichnungen, Gesamtausgabe, herausgegeben von der Internationalen Stiftung Mozarteum, Salzburg (1963), wird unser Brief, im Gesamten Wortlaut, unter der Nr. 1086 im Band IV auf Seite 77, als bekannt viedergegeben. Professor Vărădeanu, mein ehemaliger Gymnasialprofessor und beeidigter Gerichts-Graphologe, bestätigt die Übereinstimmung der Schriftzüge mit jenen Mozarts, die er zum Vergleich (in Faksimile) geprüft hat. Der Text des Mozartbriefes ist folgender:

Liebster Freund !

Ich bin so frey Sie ohne alle Umstände um ein Gefättigkeit zu bitten: - innten oder wollten Sie mir bis 20 t des künftigen Monaths 100 fl: leichen, würden Sie mich sehr verbinden; - 20 t fällt mir das Quartal meiner Gage zu, wo ich dann meine Schulden mit Dank wieder zurückstatten werde. Ich habe auf 100 Dukaten (die ich vom Ausland zu erhalten – sondern täglich erwarte; habe ich mich zu sehr vom Gelde entblöst, so dass ich augenblicklich Geld bei nöte habe, und deswegen mein Vertrauen zu Ihnen genommen, weit einem schönen Name nennen können ! Ihre Sache ist dem Enden sehr nahe !

MOZART A Monsieur, Monsieur de Hofdeml, Am (?)

Die häufig prekäre finanzielle Lage der Familie Mozart ist genügend bekannt. Manchmal wendet sich Mozart an seinen Freund und (Freimaurer) Logenbruder Puchberg um finanzielle Hilfe. „Aber auch andere Freunde müßte Mozart um Darlehen angehen, so den Justizkanzlisten Fr. Hofdeml Wien um 100 fl. Natürlich führte das alles zu keiner wirklichen Besserung seiner Lage.” Die 100 fl. braucht Mozart wahrscheinlich um sein Reiseprojekt (nach Norddeutschland) verwirklichen zu können. Die Datierung des Briefes dürfte ein auf Hofdeml am 2. April 1789 ausgestellter Wechsel über 100 fl. ergeben. Der Wechsel lautet:

14

A Monsieur, Monsieur de Hofdeml / Chez Lui Wien den 2-ten April 1789 100 fl: Wiener Courrent per Caßa A Dato 4 Monate zahle ich Endgesetzer die Summe von 100 gulden an von Hofdeml oder dessen Ordre; valuta habe baar empfangen, leiste zu verfallszeit richtige Zahlung, und unterwerfe mich einen k. K. N. Oe. Merkantil und Wechselgericht. Solo an mich,

Wolfgang Amadé Mozart Kapellmeister in wirklichen k. K. Diensten.

Der Brief muß also in den letzten Märztagen 1789 geschrieben worden sein. Die Reise nach Norddeutschland. Es ist mit Sicherheit

anzunchmen, daß Mozart die 100 fl. Zur Verwirklichung dieser Reise benötigt hat. Mozarts letzte große Reise, die er im Frühjar 1789 angetreten hat...erfolgte sozusagen aus dem Stegreif. Der Anlaß dazu ging von dem Fürsten Carl Lichnowsky aus, dem Gemahl der Gräfin Thun, einem eifrigen Musikfreund und Schüler Mozarts. Seine Besitzungen in Schlesien sowie seine Stellung in der preußischen Armee legten ihm die Verpflichtung auf, sich von Zeit zu Zeit in Berlin aufzuhalten; als er im Frühjahr 1789 eine Reise dahin unternahm, bot er Mozart an, ihn in seinem Wagen mitzunehmen. Mozart knüpfte „allerlei Hoffnungen” an diese Reise, da er „damals in einer besonders bedrängten Lage in Wien war”. Die Reise mit dem Fürsten dauerle vom 8. April 1789 bis 4. Juni 1789. Aus den Briefen Mozarts wissen wir, da´er über Prag, Dresden, leipzig und Potsdam nach Berlin fuhr. Überall knüpfte er musikalische Verbindungen an und spielte vor auserlesenen Persönlichkeiten (siche die großartige Serie von Briefen an seine Frau von dieser Reise). Aber dürftig wie in materieller Hinsicht war der Ertrag dieser Reise auch in künstlerischer. Wer aber wor Franz Hofdeml, der Empfänger des Mozart-Briefes ? Er wurde um 1755 geboren und starb 1791 durch Selbstmord. Zuerst war er Privatsekretär des Grafen Seilern, später Justizkanzlist.

15

Era war Mozarts Freimaurerlogenbruder im Grad eines Novizen; seine Aufnahme in die „Bruderschaft” der Freimaurerloge „Neugekrönte Hoffnung” stand „bevor” „Darauf-spielte-Mozart-an, wenn er schrieb: „Nun werden wir uns bäld mit einem schöneren Namen nenne können ! – Ihre Sache ist dem Ende sehr nahe !” War dies vielleicht – zu Unterstützung der Bitte um eine Geld-Anleihe – eine „captatio benevolentiae” ? Unser Brief war der einzig bekannte, den Mozart an Hofdeml, einem Gerüchte zufolge, daß ihn seine Frau mit Mozart, der ihr Lehrer gewesen war, betrogen hätte. So kam es im Hause des Kanzlisten zu einer Eifersuchtstragödie; Hofdeml verwundete seine Frau schwer und beging dann Selbstmord. Musikhistoriker meinen: „Auch Beethoven weigerte sich lange vor Frau Hofdeml zu spielen, weil sie die Geschichte mit Mozart gehabt habe.” Aus alldem geht hervor, daß der Brief, der sich in Orawitza befindet, interesante. Dinge aus Mozarts Leben zu klären hilfe. Darüber sind sich alle Beteiligten, der Besitzer, die Orawitzaer Musiker sowie sämtliche Fachleute, die den Brief eingehend studiert haben, einig. ____________________________ Texte în colaţionare, semnate de Tiberiu Lichtfuss: Altes und Neues um einen Mozartbrief in Orawitza – Banat, în Almanahul Parohiei Ortodoxe Române din Viena, Viena, 1970 şi Mozart-Brief in Orawitza, în „Neue Banater Zeitung”, 11

noiembrie 1973

16

Prof. Tibor Lichtfuss

– Lebenslauf -

geboren am 21.6.1921 in Arad (Rumänien)

Volksschule und Gymnasium in Orawitz

(Liceul „General Drăgălina”)

1941

Matura

1941-1944

Studium der Theologie im Römisch-

katolischen Priesterseminar Temeswar;

daneben privates Gesangsstudium

1944

Flucht nach Ungarn und anschileßend nach

Österreich; Transport über Wien nach

Kindberg (Steiermark); dort Mithilfe in der

Pfarre

1945

Fortsetzung der Flucht – Ankunft in Hall in

Tirol (bei Innsbruck); Mitarbeit bei der

Betreuung ungarischer Flüchtlinge durch den

Gesandten des Vatikans

17

1946

Lehrtätigkeit an der Ungarischer Volks-und

Mittelschule Innsbruck

1947

Anstellung beim Hochkommissariat der

Französichen Republik in Österreich

(Abteilung Jugendarbeit und Kultur)

1948

Sekretär am neu gegründeten Französischen

Kulturinstitut in Innsbruck

1955-1963

Gesangsstudium am Konservatorium der

Stadt Innsbruck (1963 Reifeprüfung)

1957

Heirat mit Dr. Renate Ergens

1959

Geburt des Sohnes Martin

1968

Ernennung zum Chevalier des Palmes

Académiques für kulturelle Verdienste um die

Französische Republik

18

1978

Verleihung des Berufstitels Professor durch

den Bundespräsidenten der Republik

Österreich

Ernennung zum Cavaliere der Republik

Italien

23.09.2004

gestorben in Innsbruck

Von 1954 bis 2004 intensive kulturelle Aktivitäten durch

- Kulturgeschichtliche Vorträge (an den

Volkshochschulen Innsbruck, Hall und in

Südtirol, am Katholischen Bildungswerk in

Innsbruck und in Hall, an div. Kulturinstituten

und anderen Bildungseinrichtungen)

- Artikel und Radiosendungen über kulturelle

und religiöse Themen

- Leitung von Kunst- und Bildungsreisen (von

Innsbruck aus nach Frankreich, Italien,

Deutschland, Österreich, Ungarn, Rumänien)

prof. dr. Renate Lichtfuss

Universität Innsbruck

19

CUPRINS

Ionel Bota, Epopeea mozartiană în Banatul de Munte / 5

Lucruri vechi şi lucruri noi despre o scrisoare a lui Mozart la Oraviţa, în Banat / 6

1. Cum a ajuns scrisoarea la Oraviţa ? / 6 2. Descrierea scrisorii / 7

3. Textul scrisorii lui Mozart / 8 4. Situaţia financiară a lui Mozart / 9

5. Datarea scrisorii / 9 6. Călătoria în Germania de Nord / 10

7. Cine a fost Franz Hofdeml ? / 10 8. Un fel de sfârşit / 11

Mozart-Brief in Orawitza / 12

Renate Lichtfuss, Prof. Tibor Lichtfuss – Lebenslauf / 17

20

Tiberiu Lichtfuss,

Mozart şi Oraviţa ,

Apărut: septembrie 2008

C Ionel Bota