Caracterul educativ al muzicii

Prof. înv. primar Haranguş Violeta

Liceul Teoretic „Mircea Eliade”Lupeni

Zi şi noapte, în toate anotimpurile, natura i-a legănat pe oameni în muzica ei, mereu

schimbătoare, aşa cum mereu alta este apa din albia unui râu şi cum mereu altele sunt şi notele ce se

înşiră cuminţi pe portativul unui cântecel de şcoală. Auzind neîntrerupt glasurile pădurii, al

pâraielor, al văzduhului, al păsărilor şi greierilor ascunşi in iarbă, omul a încercat să le imite şi să le

răspundă, pe glasul lor şi în felul cum simţeau ei bucuria, tristeţea, dorul sau mulţumirea. În felul

acesta, cu timpul, în ceasurile de răgaz şi singurătate, cred s-a născut muzica.

Muzica are un caracter edcativ. Învăţarea şi practicarea muzicii de la cea mai fragedă vârstă

facilitează succesul şcolar al elevului ca şi încadrarea sa armonioasă în viaţa socială. Cu cât educaţia

muzicală este începută mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai uimitoare.

 La începutul activităţii muzicale este absolut necesar să dirijăm activitatea spre partea cea

mai importantă - ascultarea muzicii, având importanţă deosebită pentru dezvolatrea muzicală a

copilului de mai târziu şi pentru dezvoltarea capacităţii de concentrare, dezvoltarea spiritului de

ordine şi disciplină şi chiar a trăsăturilor de caracter. Ascultarea va fi îndrumată spre activitatea

intelectuală, imaginativă, cercetare cauzală a sunetelor ascultate şi spre descoperirea unor părţi

sonore successive sau plăcute din ceea ce ascultă.

 Elevii care au activat un timp mai îndelungat într-o formaţie corală sunt beneficiari ai unei

dicţii clare, a unei vorbiri nuanţate şi a unei scrieri corecte din punct de vedere ortografic. Explicaţia

constă în faptul că elevul cu auzul muzical dezvoltat sesizează uşor, după auz elementele de ritm,

rimă, metro, simetrie, despărţire în silabe, liniuţa de unire, virgule, semnele de exclamare şi de

întrebare, etc. Aceste aspecte au fost constatate de profesori de limba romană dar şi de cei de limbi

moderne susţin ideea potrivit căreia elevii care beneficiază de un auz muzical bun, oferă un plus de

garanţie a succesului în însuşirea unei limbi străine. Aceşti elevi au în vorbire o paletă expresivă

mult mai bogată şi mai nuanţată, sunt mai sociabili şi mai generoşi ca urmare a muncii în colectiv,

sunt mai afectuoşi şi mai disciplinaţi, au gustul pentru frumos mai dezvoltat, au mai multă încredere

în oameni, şi în capacitatea personală,  într-un cuvânt sunt superiori celor ce nu au cântat în viaţa

lor. Între obiectele de învăţământ care  contribuie la realizarea măreţului edificiu – personalitatea 

umană, muzica  are rolul ei recunoscut de către înaintaşi, ca şi de contemporani.

      Sentimentele înalte se dezvoltă paralel cu intelectul şi sunt rezultatul activităţii intelectuale.

Avantajul major ce se poate obţine prin educaţia muzicală este evident, învăţarea şi practicarea

muzicii constituind o adevăratã terapie şi pentru intelectul copilului nu numai pentru sufletul său.

1

            Strategia învăţării conştiente a artei muzicale – pornind de la fundamentele ei – solicită mai

multe funcţii, procese şi operaţii decât oricare obiect de învăţământ.

            Ideea care se conturează tot mai pregnant este aceea că muzica nu este numai un

divertisment – apreciere superficială, şi nici numai o cale de sensibilizare a copiilor, ci ea educă şi

dezvoltă o serie de procese psihice şi intelctuale, priceperi şi deprinderi cum ar fi: gândirea logică,

memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi

disciplină, punctualitatea, etc. Ce anume îi conferă muzicii aceste multiple posibilităţi de a interveni

şi favoriza anumite procese intelectuale?  Explicaţia rezidă din însuşi specificul acestei arte care

este prin excelenţă arta ordinii, a măsurii, a proporţiei, a echilibrului, a clarităţii, a simetriei şi a

armoniei.

            Cântatul, cea mai importantã activitate a copiilor şi elevilor la ora de educaţie muzicală,

constituie pentru cei mai mulţi o acţiune stimulatoare, care le mobilizează propriile resurse,

declanşând  aptitudini latente şi capacităţi nebănite. Ca şi vorbirea, cântatul este o manifestare

fundamentală a fiinţei umane şi care, la fel ca şi ea se deprinde la vârste fragede prin exemplul

anturajului adult, adică părinţii, educatoarea sau învăţătoarea. Se spune că un cântec frumos este un

bun educator. Buna dispoziţie obţinută prin cântare reface energia nervoasã a copiilor şi elevilor, cu

consecinţe benefice asupra situaţiei la învăţătură şi disciplină, asupra întregii atitudini a elevilor.

  Exploatând cântecul din toate punctele de vedere prin multitudinea de idei, date şi

informaţii conţinute în cântec,  învăţătorul va îmbogăţi cunoştinţele elevilor, realizând în acest fel

conexiuni între muzică şi celelalte obiecte de învăţământ – interdisciplinariatea (muzică şi limba şi

literatura română „George Enescu, Ciprian Porumbescu”; muzică şi matematică „Fracţii”; muzica,

artele plastice, decorative şi modelajul; muzica şi dansul; muzica şi istoria - ).

            Un loc important în activitatea de educaţie muzicală trebuie să i se acorde audiţiei, care are

un pronunţat caracter formativ. „Audiţiile bine alese şi organizate...îi ajută pe copii să-şi apropie

mijloacele de exprimare a muzicii, le îmbogăţesc impresiile muzicale, îi deprind cu ascultarea şi

interpretarea conştientă...”

            Influenţa muzicii asupra intelectului copiilor este considerabil mai mare în cazul elevilor

care învaţă să cânte la un instrument muzical. Aceştia sunt net favorizaţi în dezvolatrea lor

intelectuală faţă de ceilalţi elevi deoarece, în timpul studiului la un instrument copilul îşi exersează

voinţa - prin sustragerea de la jocuri şi subordonarea interesului învăţării, atenţia distributivă – prin

angajarea simultană a mai multor analizatori şi executarea concomitentă a mai multor activităţi care

presupun citirea partiturii, gândirea logică, imaginaţia – căutarea  de corespondenţe concrete pentru

mesajul muzicii, creativitatea - prin solicitarea copilului la interpretarea personală şi angajarea sa în

creaţia muzicală, memoria – prin reţinerea şi redarea fidelă a zeci de pagini muzicale şi afectivitatea

– prin efectul benefic pe care îl are muzica asupra spiritului.

2

            Exersarea acestor procese psihice duce în mod implicit la dezvoltarea intelectului cu toate

avantajele care decurg de aici pentru atitudinea generală a copilului, pentru succesul lui în

competiţia permanentã care este viaţa. Cei care au avut deja preocupări pe această linie au

descoperit legături nebănuite între muzică şi domenii foarte îndepărtate ale vieţii sociale. Un studiu

efectuat de Mosary Ilinka, intitulat „Studiul pentrtu vioară şi lideri” este evident faptul că educaţia

muzicală, îndeosebi prin studiul unui instrument muzical cum este vioara, nu numai că dezvoltă

ansamblul calităţilor cerebrale, dar suscită calităţile de lider ale adolescentului asupra celorlalţi, ale

capacităţii de a organiza şi conduce, de a comanda.

Realitatea actuală tinde să-i dea dreptate autorului acestui studiu, dacă ne gândim că

personaje foarte importante, cu funcţii de conducere şi cu mare putere de decizie, sunt instrumentişti

valoroşi: Willi Claas – dirijor şi pianist, fost secretar general NATO, Bill Clinton- saxofonist, fost

preşedinte al SUA.

 Formarea unei culturii muzicale se poate face şi prin pariciparea la diferite spectacole ca:

teatrul de păpuşi, recitaluri de muzică instrumentală date de către elevi care studiază instrumentul

în mediu organizat, la şcoli de muzică, ca activitate suplimentară, recitaluri de muzicã vocală –

activităţi realizate de către grupuri de copii care se “antreneazã”(fac repetiţii) de 2-3 ori pe

săptămână, ca activitate extracurriculară, concerte educative organizate de Filarmonica Transilvania

din Cluj-Napoca, care au drept scop educarea tinerei generaţii spre a gusta şi a pătrunde tainele

sonorităţilor fiecărui instrument component al orchestrei simfonice, spre a asculta diferitele

combinaţii sonore ale acestora, de a localiza locul precis pe care-l ocupă pe scenă, de a distinge

timbrul şi al asocia cu denumirea, de a localiza sursa sonoră pe scenă, de a asculta “povestea”

naşterii lucrării muzicale supuse audierii, poveste formulată în cuvinte, apoi expusă sonor

fragmentar, ulterior în totalitate de către orchestra simfonică condusă de un dirijor, precizându-se în

mod expres rolul şi locul acestuia în interpretarea lucrării. Toate acestea se derulează după regulile

prezentate de către un muzicolog .

Educaţia muzicală este o muncă de sisif, un apostolat pentru cei care cred în forţa

binefăcătoare, edificatoare, purificatoare şi modelatoare a muzicii.

Educaţia muzicală cere timp şi răbdare pentru exersarea, repetarea de nenumărate ori a

aceluiaşi pasaj la un instrument sau a unui fragment  muzical la un cântec, dar care devine plictisitor

pentru copiii dornici de mişcare.

Se pune întrebarea: cum să îi atragem pe elevi, cum să le captăm atenţia şi cum să le ţinem

trează curiozitatea de a învăţa muzică?

În perioada prenotaţiei sunt folosite mai ales metode vechi ca: povestirea, explicaţia,

conversaţia, exerciţiul, demonstraţia.

3

În perioada notaţiei muzicale metodele mai sus amintite se îmbogăţesc cu elemente noi ca:

elemente melodice ( note muzicale, gamă...), elemente ritmice (durate, pauze, măsuri...), elemente

de expresie (tempo, nuanţe), semne de prescurtare a scrisului muzical (semne de repetiţie, volte, ...).

Aceste semne trebuie exersate pentru a le scrie şi reda corect. Pentru a evita monotonia exerciţiile

trebuie să fie variate ca şi conţinut şi formă, gradate – de la simplu la complex , să aibă continuitate.

Exerciţiul are diferite forme: sunt exerciţii de bază (care formeazã automatisme), de consolidare

(asigură consolidarea deprinderilor deja formate) şi de creaţie (asigură valorificarea la nivel superior

a deprinderilor formate).

Metodele moderne ca: învăţarea prin descoperire şi problematizarea sunt metode activ –

participative care pregătesc elevii pentu o viaţă activă şi creativă, stimulează gândirea, participarea

activă, individuală şi colectivă a elevilor, mobilizează energiile lor , făcând astfel elevul să

urmărească cu inters şi curiozitate lecţia, îndemnându-l să-şi concentreze atenţia, să-şi pună în joc

imaginaţia. Aceste metode noi îi ajută pe elevi să caute, să cerceteze, să investigheze, să găsească

singuri cunoştinţele care urmează a fi însuşite, îi îndeamnă să găsească singuri soluţii la problemele

ivite, iar rezolvarea acestora, descoperirea noului, nu fac altceva decât să întărească încrederea în

sine, în forţele proprii, să cunoască sentimentul înălţător al satisfacţiei de reuşită, să înmagazineze

mai uşor cunoştinţele noi care, astfel dobândite, nu se vor uita cu uşurinţă, învăţarea fiind în acest

mod eficientă.

Învăţarea prin descoperire realizează feed-back-ul pentru că este o metodă care se

construieşte pe lucruri deja învăţate. Stimulează la maximum activitatea intelectuală, orientând-o

spre cercetare, descoperirea de adevăruri noi.

Problematizarea se foloseşte pentru a rezolva unele situaţii conflictuale, situaţii problemă,

care dau naştere unui moment de tensiune, a unei stări de curiozitate, uimire, dar şi de dorinţă de a

ieşi din încurcătură, de a rezolva. Această metodă îndeamnă elevul să presupună, să caute soluţii, să

formuleze ipoteze pentru a da răspunsul, soluţia corectă.

Modelarea este o altă metodă prin care putem menţine interesul şi curiozitatea elevilor. Este

folosită cu precădere în ştiinţă şi tehnică. Ea constă în înlocuirea unui sistem complex cu unul mai

simplu. În muzică un exemplu am putea oferi  folosirea unui instrument muzical care poate servi

drept model pentru a stârni interesul elevilor spre mânuirea unuia mai simplu, pe măsura

posibilităţilor acestuia. Avantajele acestei metode constau în dezvoltarea proceselor de analiză,

sinteză, comparaţie, ajută la accelerarea cunoaşterii, dezvoltă gândirea creatoare.

Algoritmizarea – este de neconceput în învăţământul primar. Aici se pun bazele unor

operaţii automatizate care se desfăşoară într-o ordine riguros determinată, având drept scop uşurarea

rezolvării problemelor tipice, de a forma deprinderi de muncă intelectuală pe baza unor reguli

însuşite conştient. 

4

Structura personalităţii umane este indisolubil legată de noţiunile de ritm, melodie, armonie.

Simţul proporţiilor, al simetriei, al armoniei se manifestã în comportament prin simţul măsurii, al

bunului gust, al omeniei şi înţelegerii, în muzică se află resortul adevăratei educaţii umaniste.

Studiul muzicii într-un cadru adecvat comportă  şi un aspect specific de comunicare

interumanã. Comunicarea în societatea de azi este cheia cunoaşterii.

Rolul muzicii în deschiderea orizonturilor spre cunoaştere este enormă chiar dacă folosim

definiţia lui Leibnitz: „muzica este un exerciţiu de aritmetică al sufletului care nu ştie să numere”.

Muzica, această modalitate de exprimare a tuturor oamenilor, este o necesitate, fie ca ştiinţă

pentru că se adresează intelectului, fie ca artă pentru că se adresează sufletului. Este un antidot dar

şi un mijloc de educare a omului complet.

Bibliografie:

1. Kurt Pahlen – „În lumea minunată a muzicii”- Ed.Muzicală, 1998

2. Iosif Sava - „Prietenii muzicii”- Ed. Albatros, 1986

3. Ion Şerfezi - „Metodica predării muzicii la clasele I- IV” E.D.P.

5