Universitatea de Stat din MoldovaFacultatea de Psihologie și Ştiinţe ale Educaţiei

Referat la Psihologia Proceselor Cognitive pe tema:

“CARACTERISTICILE GINDIRII”

A elaborat:

Guzun MarianaBurduja MarianaA verificat:Nicolau Angela

GANDIREA

                CARACTERISTICILE GANDIRII DE TIP UMAN

Gandirea este un mecanism psihic deosebit de complex comparativ cu celelalte procese psihice. Specificitatea ei psihologica rezida intr-un ansamblu de caracteristici formate de-a lungul dezvoltarii filogenetice si ontogenetice a omului:

1.      Caracterul informational-operational: gandirea este un proces de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor. Ea izoleaza generalul si necesarul, il pune in raport cu singularul, diferentiaza si coreleaza categoriile. Prin gandire, omul reproduce relatiile obiective, le contruieste mintal, introduce in realitate noi relatii pe baza anticiparii posibilului. Gandirea nu este o simpla operare cu informatii , ci o conectare si o corelare a informatiilor prin categorizare si esentializare. Ea nu ramane astfel la nivelul informarii asupra informatiilor, ci opereaza si asupra operatiilor, ea fiind "procesul si produsul coodonarilor prin care invariantii obiectuali si relationali sunt organizati, actualizati, corelati intre ei si referiti la realitate." (Paul Popescu Neveanu, 1978).

2.      Caracterul mijlocit: gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. In virtutea acestui fapt ea este o prelucrare secundara a informatiilor, avand loc in lipsa actuala sau chiar totala a obiectului. Gandirea nu este mijlocita doar de experienta anterioara furnizata de senzatii si perceptii, ci si de multe alte mecanisme psihice. Ea este mediata de informatiile stocate in memorie . Dar, cel mai pregnant, gandirea este mijlocita de limbaj, care apare intr-o dubla ipostaza: ca instrument de exteriorizare a produselor gandirii si ca mijloc de asimulare, de preluare din afara a informatiilor ce urmeaza a fi prelucrate. Gadirea omului este prin excelenta verbala, ea uzeaza de modelele lingvistice, preia semnificatii pentru a semnifica, iar in demersurile sale operationale si constructiv -rezolutive isi subordoneaza structurile lingvistice.

3.      Caracterul mijlocitor: in raport cu celelalte procese pihice, gandirea este cea care le mijloceste si le influenteaza pe toate celelalte, contribuind astfel la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor. Ea atribuie un inteles imaginilor perceptive, utilizeaza denumiri verbale, construeste scheme mnezice, se implica activ in marea majoritate a procedeelor imaginatiei, directioneaza fluxurile afectiv -motivationale, contribuie la realizarea reglajului voluntar.

4 . Caracterul generalizat si abstractizat:Gândirea opereaza cu însusirile generale, abstracte, cu modele ideale ce nu pot fi traduse prin reprezentari intuitive si nu au un corespondent obiectual concret, dar care îndeplinesc un rol important în cunoasterea teoretica a realitatii. Gândirea opereaza abstract si generic, opunându-se prin aceasta, chiar daca tranzitoriu, reflectarii senzoriale, altfel spus concretului senzorial. în mersul ei ascendent, cunoasterea umana parcurge doua mari "salturi", unul de la concret la abstract si altul de la abstract la concret. Natura concretului este însa diferita: daca în primul caz este vorba de concretul senzorial, în cel de-al doilea avem de-a face cu concretul logic, gândit. în timp ce concretul senzorial este încarcat cu însusirile exterioare, fenomenale, neesentiale ale obiectelor si fenomenelor, concretul logic reda obiectul în "multitudinea determinarilor sale concrete", adica a însusirilor concrete însa interpretate prin intermediul abstractiilor logice, fapt ce permite ca ele sa capete o noua semnificatie. Prin saltul de la concretul senzorial la abstract s-ar parea ca, cel putin Ia prima vedere, cunoasterea este saracita, deoarece se opereaza doar cu o parte a însusirilor, cu cele

generale, esentiale, celelalte fiind lasate deoparte. De asemenea, s-ar parea ca prin saltul de la concret la abstract gândirea s-ar îndeparta de realitate, aceasta aparând, tocmai din aceasta cauza, trunchiata, saracita, golita de bogatia însusirilor ei. In fapt, generalizând si abstractizând, gândirea se îndeparteaza doar aparent de realitate, îndepartare care îi este absolut necesara pentru ca îi ofera posibilitatea de a se debarasa de încarcatura elementelor nesemnificative. în realitate, orice salt la abstract, subordonat unor criterii de adevar si verificabilitate, se soldeaza precumpanitor cu largirea si îmbogatirea cunoasterii, cu întelegerea superioara a legilor acesteia. Una dintre problemele importante pe care le ridica insa abstractul de la nivelul gândirii se refera nu atât la natura acestuia (natura abstractului fiind întotdeauna subiectiva, mintala), cât la caracterul lui. Dupa opinia noastra, exprimata cu multi ani în urma si pe care o reluam acum, exista trei tipuri de abstract: a) abstractul pur, asa-numitele abstractii ale abstractiilor, în care gândul, ideea nu au aproape nici un corespondent sau suport în imagine (ca în cunoasterea lingvistica sau ca în gramatica); b) abstractul figurai, în care întâi.lim o împletire între imagine si concept (specific cunoasterii matematice, dar cu deosebire geometriei); c) abstractul intuitiv-plastic, care este "invadat" si "sufocat" de imagini si chiar exteriorizat de cele mai multe ori prin intermediul unor însusiri ce pot fi cu usurinta vizualizate si reprezentate (ca în cazul cunoasterii biologice). Abstractul intuitiv-plastic este, dupa cum au afirmat-o cercetarile noastre, forma cea mai "impura" de abstract, prima, de altfel, pe care copiii si-o însusesc, dar cu cele mai pronuntate tendinte de "purificare" si conceptualizare. Aceste unitati mintale apar ca fiind modalitati tranzitorii în procesul saltului de la senzorial la logic, în care generalul, desi este prezent, apare de cele mai multe ori ca fiind implicit si nu explicit. La nivelul lui întâlnim o riguroasa combinare a imaginii cu conceptul, cu o usoara predominare, însa, a imaginii asupra conceptului. Existenta acestui tip de abstract demonstreaza poate în modul cel mai convingator unitatea si întrepatrunderea dintre senzorial si logic (vezi Zlate, 1973, pp. 44, 189-190, 269)

5. Caracterul actional :Baza genetica a gândirii trebuie cautata în actiune, gândirea igyorand din actiune si finaiizându-se in ea. John Dewey (1859-1952), într-o mica lucrare publicata în traducere franceza sub titlul Comment nous pensons (1925), arata ca gândirea consta în schitarea mintala a actiunilor, în "momirea" lor, ca în cazul unui jucator de biliard care, încercând nenumarate micromiscari ale tacului catre bila si apreciind consecintele, sfârseste prin a se decide asupra uneia dintre ele. în timp ce animalul preia dintre habitudinile sale procedeele comune prin metoda încercarilor si erorilor, omul, prin gândire, poate imagina si confrunta mintal încercarile fara a le executa efectiv (vezi Dewey, 1925). Ideea este regasita mai târziu la Pierre Janet, care în lucrarile sale dedicate conduitei umane si limbajului arata, de exemplu, ca limbajul este o forma de conduita, o actiune interna, redusa, o schita de actiune care uneori poate ramâne doar în stare de proiect, totusi, o actiune cu capacitatea de a înlocui lucrurile prin semne, miscarile prin evocarea lor. Datorita acestei caracteristici el opereaza si în gândire, aceasta din urma formându-se prin interiorizarea schemelor de organizare si executare a actiunilor asupra obiectelor materiale. în celebra disputa avuta cu N. Chomsky, Piaget marturisea: "Cincizeci de ani de experimente ne-au învatat ca nu exista cunostinte rezultate dintr-o simpla înregistrare de observatii, fara o structurare datorata activitatii subiectului" (Piaget si Chomsky, 1988, p. 99). Pe masura ce gândirea se constituie, pe masura ce ea va trece de la actiunea materiala la actiunea mintala, gândita, va tinde sa preceada si sa anticipe actiunile materiale. în felul acesta gândirea capata o importanta functie de comanda si control asupra desfasurarii actiunii. Totodata, ea îsi completeaza astfel vechile functii, de explicatie si întelegere (Pradines, 1987), pe care se punea accent altadata.

6.   Caracterul finalist Acesta trebuie raportat la doua momente ale procesului gândirii: înainte de desfasurarea proceselor rezolutive si dupa încheierea lor. înainte de a fi executata, activitatea de gândire este planificata în minte, fundamentata din punct de vedere al scopului, oportunitatii, eficientei, consecintelor. Asadar, gândirea nu trebuie redusa doar la o simpla alegere a unei

alternative optime din mai multe posibile, ci trebuie considerata ca o anticipare a scopului. Omul îsi stabileste scopul nu în timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult înainte de a trece la executarea ei. Când gândirea s-a finalizat într-un anume produs (o idee, o judecata, un rationament), se trece adeseori la rationalizarea lor. Omul nu gândeste doar de dragul de a gândi, ci cu un dublu scop: fie pentru a-si declansa, organiza si optimiza propria sa activitate, fie pentru a justifica sau motiva prin explicatii si argumente actiunile deja savârsite, chiar daca aceste cauze sunt altele decât cele care au stat realmente la baza comportamentelor executate.

8.      Caracterul multidirectional: spre deosebire de unele procese psihice care sunt orientate spre o singura dimensiune temporala (perceptia spre prezent, memoria spre trecut, imaginatia spre viitor), gandirea se intinde pe toate cele trei dimensiuni temporale. Prin aceasta, ea serveste la permanenta ordonare si corelare a diferitelor stari ale obiectului cunoasterii. Datorita acestei caracteristici, gandirea are o orientare incursiv -recursiva: "de la oricare moment actual sau final, ea poate reveni la momentul initial prin refacerea in ordine inversa a transformarilor, recursivitatea gandirii reprezentand un gen de conexiune inversa optimizatoare". (M. Golu, 1975)

9.      Caracterul sistemic:  Gândirea contine elemente structurate, ierarhizate, între care sunt posibile o multitudine de combinatii, fapt care îi asigura autore^labilitatea. Ea poate fi redusa la un sistem cibernetic deoarece dispune de toate cele trei categorii de "marimi" ale sistemului: marimile de intrare (întrebari, probleme); marimile de stare (multimea transformarilor informationale bazate pe structurile si schemele operationale deja elaborate); marimile de iesire (raspunsurile si solutiile formulate). Marimile de iesire le controleaza si regleaza pe cele de intrare asigurând astfel conexiunea inversa (daca solutia a fost limitata sau incorecta se solicita noi informatii, care o data reintroduse în sistem aduc corectarile necesare). Relatiile dintre "intrare" si "iesire" pot fi de tip determinist sau probabilist, dependent de gradul de completitudine si consolidare a schemelor si structurilor operationale. Caracterul hipercomplex al sistemului de gândire provine nu doar din multitudinea si varietatea "marimilor" implicate în realizarea lui, ci si din multitudinea si varietatea legaturilor dintre aceste marimi. Dintr-o perspectiva cibernetica gândirea apare ca fiind cea mai înalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii si controlului.

Pe baza acestor caracteristici, putem defini gandirea umana ca fiind acel proces psihic intelectiv complex, mediat de limbaj si de alte semne si simboluri, care, utilizand operatii de abstractizare si generalizare se exprima prin activitati cognitive specifice (conceptualizarea, intelegerea, rezolvarea de probleme) .

Din aceasta definitie se desprinde faptul ca ceea ce caracterizeaza in principal gandirea umana sunt urmatoarele doua capacitati:

        Operarea cu simboluri generale si abstracte (notiuni), fapt care asigura o cunoastere mijlocita, esentializata si generalizata a realitatii;

        Efectuarea unor actiuni si operatii intelectuale complexe de tip inductiv, deductiv, analogic, care stau de obicei la baza activitatii de rezolvare a problemelor, de explicare si demostrare logica a unor legi, principii, teorii etc, precum si a unor activitati de anticipare si descoperire.