capsuni

Cultura capsunului Elsanta, soiul de căpşun care a cucerit Europa Bolile capsunului Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun

Tratamente cheie la culturile de capsun

TEHNOLOGIA DE CULTURA A CAPŞUNULUI                                                                            Dr. ing. Nelu Orlaie

            Căpşunul este specia pomicolă care poate produce peste 20-25 tone de fructe la hectar (în ţările vestice chiar peste 35-40 tone datorită unor fertilizări  puternice pe care noi nu le recomandăm) şi se poate cultiva în majoritatea zonelor din România.          Alegerea soiurilor           În România se cultivă în prezent pe aproape 70% din suprafaţa cultivată cu căpşuni, soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani au în ceput să fie lansate în cultură soiurile Magic, Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile: Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioada) şi altele. S-a observat, în ultimii ani, în plantaţiile înfiinţate de românii care au lucrat în Italia sau alte ţări vestice şi care au adus plante din plantaţii comerciale, cu plasa, două din cele mai păgubitoare boli: Verticillium şi Phytophtora cactorum.          Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect.          Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko, Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele, citate în unele lucrări, nu se mai găsesc în cultură de zeci de ani probabil unele fiind dispărute şi din colecţiile ştiinţifice din ţară.

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ ÎN SISTEM CLASIC          Distanţele de plantare

          În funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie, distanţele de plantare variază între 70 şi 90 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm. Plantarea se face pe rânduri echidistante. Sistemul de plantare în benzi noi nu îl recomandăm având posibilităţi minime de mecanizare.          Plantarea          Se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri.          Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice care se folosesc în legumicultură.          Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă.          Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede obişnuinţa iar apoi plantarea va decurge uşor fără să mai fie nevoie de măsură. Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina, aceasta fiind fasonată în momentul plantării. Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, se fac gropile înainte iar apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.          Greşeli care se fac frecvent la plantare:Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

Mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra solului şi plantele înrădăcinează greu sau se usucă.

Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se usucă.

Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi plantele sufere în dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.

Nu se udă plantele după plantare şi acestea se ofilesc.

          Plantarea mecanică, se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6, sau altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte, frunzele şi rădăcina, iar după plantare urmează o verificare a tuturor

plantelor şi se corectează manual greşelile de plantare. În ţările din vest, în special în SUA, sau perfecţionat maşini care plantat care realizează o  plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor.          Perioada de plantare          În România se plantează, în general, plante proaspete recoltate din pepinieră şi plantate direct în câmp. Avem astfel două perioade de plantare:-         toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie şi-         primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.          În funcţie de condiţiile climatice ale fiecărui an şi de zona în care se plantează căpşunul, aceste intervale pot să difere cu câteva zile, mai devreme sau mai târziu. În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.          Plantarea de vară se face în lunile iulie-august, cu plante recoltate primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa numitele plante „frigo”. Avantajul este că se obţine o producţie de fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante ”frigo” foarte bine dezvoltate, numite A+ , care plantate în luna mai asigură o producţie de fructe după 6-8 săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo” se importă şi sunt mult mai scumpe.

11111111

Lucrări de întreţinere în anul I           Completarea golurilor          Se face după două săptămâni de la plantare cu plante din acelaşi soi. La plantarea manuală, dacă s-au respectat normele de plantare prinderea este de peste 99% astfel că nu mai este necesară completarea golurilor.          Eliminarea inflorescenţelor şi stolonilor          Apariţia a 1-2 inflorescenţe la plantele de căpşuni, în primul an de plantare, poate să ducă la epuizarea plantei şi la o slabă diferenţiere în anul următor. Aceste inflorescenţe se elimină mai ales la plantaţiile înfiinţate în primăvară. Dacă plantaţia s-a făcut toamna devreme, am avut o toamnă lungă şi plantele s-au dezvoltat foarte bine se pot lăsa să producă în primăvara următoare. Apariţia filamentelor, care produc plante noi, influenţează negativ dezvoltarea plantelor dacă nu sunt eliminate. Odată cu prăşitul manual se vor elimina inflorescenţele şi filamentele apărute. Dacă folosim plante „frigo” de tip A+, se elimină numai prima sau uneori a doua inflorescenţă, apoi plantele se lasă să producă.          Lucrările solului          În primul an se fac două-trei praşile mecanice şi două-trei praşile manuale în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Dacă nu s-au folosit erbicide preemergente numărul praşilelor poate fi mai mare, în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Trebuie să menţionăm, că plantele de căpşun, având o înrădăcinare superficială, sunt concurate puternic de buruieni, astfel că terenul trebuie menţinut curat.          Tratamente fitosanitare

          În primul an se fac trei-patru tratamente, în funcţie de starea fitosanitară a plantaţiei. Bolile şi dăunătorii căpşunului, precum şi tratamentele care se aplică sunt prezentate în capitolul destinat acestor aspecte.

          Irigarea          În prezent, în zona Satu-Mare, unde se obţine aproape 70% din producţia de căpşuni din România se folosesc sisteme de irigare pe suprafeţe mici. Totuşi noi nu recomandăm să se facă plantaţii comerciale dacă nu este asigurată o sursă de apă pentru irigare. În timpul verii, atunci când nu avem precipitaţii naturale, se recomandă să se facă o udare la fiecare 7-10 zile în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu apă. În timpul formării fructelor se udă la 3-7 zile. Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin picurare. Irigarea prin aspersiune prezintă avantajul că este mai uşor de folosit, dar necesită norme mai mari de apă şi un control mai strict al bolilor. Irigarea prin picurare necesită norme mai mici de apă, aduce apa la rădăcină, presiunea bolilor este mai mică dar îngreunează mult lucrările mecanice şi manuale existând riscul să tăiem conductele de udare.

Lucrările de întreţinere în plantaţiile pe rod          Eliminarea frunzelor uscate se face primăvara devreme prin greblarea plantaţiei. Este o lucrarea obligatorie care favorizează pornirea plantelor în vegetaţie şi reduce rezerva de boli. Frunzele uscate se adună, se scot din plantaţie şi se ard.          Întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat se face prin trei-patru praşile mecanice şi două-trei praşile manuale. Folosirea erbicidelor este tratată în capitolul special destinat acestui aspect.          Combaterea bolilor şi dăunătorilor          Descrierea pr.0.023incipalelor boli precum şi substanţele folosite sunt prezentate în capitolul „Bolile căpşunului”. Se fac anual între patru şi şapte tratamente complexe în funcţie de starea fitosanitară a culturii şi condiţiile climatice specifice fiecărui an.

            Mulcirea          Prin mulcire se elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul, să se murdărească de pământ (la căpşun fructele nu se pot spăla înainte de valorificare), se reduce riscul unei infecţii puternice cu Botrytis (putregaiul cenuşiu) şi se împiedică parţial dezvoltarea buruienilor.          Mulcirea se face în sistemul clasic cu paie. În general, în Germania, Austria, Polonia şi ţările nordice se practică preponderent mulcirea cu paie, în timp ce în alte ţări, mari producătoare de căpşuni din Europa, în special în Spania, Italia, Franţa se foloseşte mulciul din folie neagră de polietilenă. La mulcirea cu paie se va avea în vedere ca paiele să fie balotate şi depozitate în anul precedent producţiei. În cazul mulcirii cu folie neagră este obligatorie combinarea mulciului cu irigarea prin picurare. Folia şi instalaţia de picurare se poziţionează înainte de plantare.          Mulcirea cu paie se face în aprilie-mai şi constă în aşternerea unui strat de paie cât mai aproape de plante şi printre plante pe rând. Această lucrare poate să înceapă în momentul înălţării inflorescenţelor şi poate continua până la formarea primelor fructe. Se pot folosi paie de orz sau grâu care să nu fie mucegăite.

 

Eliminarea stolonilor          Se face odată cu praşilele mecanice să manuale. În sistemul clasic se pot lăsa una sau două plante care să înrădăcineze aproape de plantele mamă asigurându-se o densitate mai mare de plante pentru anul următor. Dacă lăsăm să crească plantele fiice printre rânduri vom obţine „iarbă de căpşuni” şi nu vom avea decât o producţie foarte modestă. Mulţi ani, în unele zone, sau recoltat mereu stoloni pentru înfiinţarea de plantaţii noi din vechile plantaţii comerciale şi astfel s-a ajuns la producţii de 4-5 tone de căpşuni la hectar în loc de 20-25 de tone.          Cosirea frunzişului          Se face după recoltare. Se cosesc frunzele bătrâne cu atenţie pentru a nu rănii mugurele central. Frunzişul se reface repede după o irigare sau o ploaie. Această lucrare se execută când menţinem cultura de căpşuni timp de doi sau trei ani de producţie. Se elimină cu această ocazie şi o parte din rezerva biologică de boli şi dăunători. Frunzele cosite se greblează, se scot din plantaţie şi se ard.          Fertilizarea          Se face în funcţie de aprovizionarea solului şi îngrăşămintele organice aplicate la pregătirea terenului. Se vor folosi aproximativ:-         azot: – 100-120 kg/ha substanţă activă (s.a.)-         fosfor: – 55- 60 kg/ha s.a.-         potasiu: 100-150 kg/ha s.a.          Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite cu diferite elemente, în special magneziu şi zinc.Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care 1/3 se dau toamna (cele cu fosfor şi potasiu) şi restul primăvara.          Irigarea          Udările se fac cu norme mici de apă de 300-350 mc/ha la irigarea prin aspersiune şi 100-120 mc/ha la udarea prin picurare.          Perioada optimă de menţinere a unei plantaţii          Deşi, în ţara noastră, în cultura clasică s-a menţinut cultura de căpşuni 4-7 ani, rezultatele au demonstrat că o producţie economică se poate obţine doar în primii doi ani de producţie. Producţia maximă de fructe se obţine în primul an de producţie (anul doi de plantare) şi o producţie satisfăcătoare în anul doi sau uneori anul trei de producţie. Începând din anul trei fructele sunt mici, producţia scăzută, atacul bolilor şi dăunătorilor mult mai mare. În ţările vestice se practică, pe suprafeţe mari, cultura anuală a căpşunului în asolamente legumicole.          Recoltarea          În funcţie de soi şi tehnologia de cultură aplicată se obţin în România producţii medii de 12-20 tone în majoritatea zonelor de producţie şi producţii de 20-30 tone în plantaţiile intensive. Recoltarea se face dimineaţa sau seara direct în caserole de plastic. Fructele se recoltează cu o codiţă de 1-2 cm.

     Forţa de muncă necesară la recoltare          La o producţie medie de 15 tone/ha un muncitor poate recolta 8-10 kg/oră. Perioada de recoltare este de aproximativ cinci săptămâni. La început producţia pe plantă este 30-40 g, iar în săptămâna 2-3 producţia creşte până la 100-150g, în funcţie de soi. În săptămâna 4-5 producţia scade din nou la 50-80g/plantă. Se poate astfel aproxima un necesar de 7-8 culegători la începutul şi sfârşitul perioadei de recoltare şi o suplimentare cu patru culegători în toiul recoltării.           Ambalaje          Recomandăm pentru recoltare şi comercializare caserole de plastic de 500g. În aceste caserole se recoltează direct din câmp pe două sau trei calităţi. După recoltare, caserolele cu fructe se aşează în lădiţe şi sunt transportate imediat din câmp.           Păstrarea şi transportul          În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpşun se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore. Se pot transporta pe distanţe scurte cu un camion obişnuit, acoperit. Se va evita expunerea fructelor la soare. În cazul în care nu se poate valorifica producţia imediat se face o pre-răcire a fructelor până la 8-10° C în camere frigorifice iar transportul fructelor pe distanţe lungi se face cu un camion frigorific. În acest fel producţia se menţine la parametrii optimi până la trei zile.          În general, în România, desfacerea nu creează probleme datorită producţiei mici de căpşuni. Cu toată creşterea suprafeţelor cultivate şi a producţiei, în România, se obţine o producţie de 0,5 kg fructe de căpşuni/locuitor, din care o parte se exportă din zona Halmeu. Veniturile obţinute din cultura căpşunului sunt mult mai consistente decât cele obţinute de tinerii români plecaţi la cules de căpşuni în Spania.

Articole capsun Bolile capsunului Cultura capsunului Elsanta, soiul de căpşun care a cucerit Europa Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun Moment de bilant pentru cultura capsunului Tratamente cheie la culturile de capsun

BOLILE CĂPŞUNULUI 

NELU ORLAIE            Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de plantele sănătoase. O plantaţie sănătoasă de căpşun, unde se respectă principalele verigi tehnologice, poate să ofere peste 20-25 tone/ha. Atunci când am „scăpat” bolile în plantaţie producţia scade simţitor putând duce, în unele cazuri, la compromiterea recoltei. În continuare, dorim să vă prezentăm, principalele boli întâlnite în plantaţiile de căpşun din România.

 

 

VIROZELE 

            Virozele se întâlnesc frecvent la căpşun, mai ales, în plantaţiile care au fost înfiinţate cu stoloni proveniţi din câmpurile de producţie. Principalele simptome care se observă la plantele virozate sunt: mozaicarea, îngălbenirea, decolarea şi/sau încreţirea frunzelor. Producţia plantelor afectate de viroze scade simţitor şi în unele cazuri plantele se usucă. Există şi cazuri când simptomele nu se văd cu ochiul liber.

Viruşii sunt paraziţi care se dezvoltă în ţesutul plantelor. Principalii vectori care transmit viruşii sunt purecii, afidele şi alte insecte pentru organele superioare ale plantei şi nematozii în sol. Deoarece căpşunul se înmulţeşte pe cale vegetativă, toate plantele afectate vor produce alte plante (stoloni) bolnave.

Există în prezent un număr mare de viroze care afectează plantele de căpşun, dar în acest articol vom prezenta doar trei care au fost mai des semnalate în România şi care pot afecta semnificativ plantaţiile pe rod.

 

Îngălbenirea marginală a frunzeiStrawberry wild yellow edge – SWYEPrincipalul vector de transmitere sunt purecii.

 

SimptomePlantele sunt de talie mică, frunzele au peţiolul scurt. Marginea frunzelor are o bordură galbenă şi foliolele se răsucesc în sus. Are loc o îngălbenire uşoară a frunzelor tinere care îşi reduc din suprafaţă. Scade drastic producţia de fructe şi stoloni. Simptomele pe frunze sunt evidente încă din primăvară.

Evidenţierea se face prin testul ELISA sau folosind ca tester specia Fragaria vesca L. 

Pătarea (marmorarea) frunzelorStrawberry mottle virus SMVEste un virus transmis, de asemenea, prin pureci, dar şi alte insecte, şi este cel mai răspândit în prezent pe glob.

 

SimptomeSe manifestă prin decolorarea nervurilor frunzei şi răsucirea frunzelor. Frunzele tinere se decolorează, iar uneori apar pete cu contur neregulat dispuse de-a lungul nervurilor. În general virusul este transmis prin afide.

 

 

Încreţirea frunzelorStrawberry crinkel virus SCVEste un virus foarte răspândit pe plan mondial şi se transmite în special prin afide şi pureci.

 

SimptomeFrunzele se deformează prin distorsiune, apar pete clorotice pe frunze. Creşterile foliolelor sunt inegale, apare îngălbenirea nervurilor principale şi secundare.

 

MIJLOACE DE APĂRARE ÎN CAZUL VIROZELOR 

            Nu există în prezent substanţe chimice care să ne ajute în lupta împotriva virozelor. Trebuie luate măsuri profilactice, în primul rând procurarea de material săditor liber de viroze din pepiniere autorizate.  Se va respecta rotaţia culturilor, combaterea purecilor, afidelor, nematozilor, curăţirea în primăvară a plantaţiei de frunzele bolnave.

Cea mai importantă verigă este obţinerea de plante sănătoase pentru plantare. Aceasta se poate face prin două metode:

Termoterapie: plantele sunt aşezate la lumină şi aer cald la 38° C, timp de 15-20 de zile. Este o metodă discutabilă şi foarte rar folosită în prezent.Cultura de meristeme: se prelevează din vârful filamentelor de creştere, porţiuni de 0,2-0,3 mm, care nu sunt, în această fază, afectate de viruşi, în condiţii sterile. Aceste porţiuni se multiplică „in vitro” iar plantele obţinute sunt folosite pentru obţinerea categoriei biologice „bază”. Din înmulţirea acestor plante se obţine categoria biologică „certificat”, plante pe care le cumpără cultivatorii de căpşuni din pepiniera autorizată. Această procedură trebuie repetată în fiecare an, nefiind permisă înmulţirea plantelor „bază” în anul următor, fără riscuri majore de contaminare.Pentru a evita riscul contaminării cu viroze a plantaţiilor comerciale se va lua în considerare:

Procurarea de material săditor din pepiniere specializate; Cultura anuală şi bianuală a căpşunului; Un control strict de carantină fitosanitară al plantelor introduse în ţară; Controlul plantaţiilor noi de către Unităţile Fitosanitare Judeţene.

 

 

BACTERIOZEArsura(bacteriană) a frunzelorXanthomonas fragariae Kennedy et King 

SimptomePe faţa inferioară a frunzelor de căpşun şi de-a lungul nervurilor principale şi secundare apar pete neregulate, translucide de un verde deschis. În stadiul evoluat simptomele apar şi pe faţa superioară a frunzelor: pete galbene care devin apoi roşiatice sau brune. La umiditate se formează o scurgere lichidă, caracteristică, de exudat bacterian. În ultimele stadii de dezvoltare ţesuturile necrozate se distrug şi apar perforaţii pe frunză.

Se răspândeşte prin plantele bolnave, apa de irigat prin aspersiune, frunze purtate de vânt, iar de la un an la altul prin frunzele bolnave căzute pe sol.

Protecţia fitosanitară            a) Metode culturale

Folosirea de plante sănătoase la plantat; Respectarea rotaţiei culturilor; Irigarea prin picurare acolo unde s-a semnalat bacteria; Curăţirea suprafeţelor de frunze uscate în primăvară.

 

            b) Metode chimice Se pot face tratamente cu antibiotice care sunt scumpe, iar folosirea lor tot

mai mult restricţionată în UE. Una-două tratamente cu produse cuprice poate asigura un control bun

asupra bacteriei. 

 

CIUPERCILE LA CĂPŞUN            Există un număr mare de boli la căpşun produse de ciuperci care atacă toate organele plantelor: rădăcini, colet, frunze, flori şi fructe. Aceste boli s-au răspândit mai ales în plantaţiile multianuale, iar de aici, din cauza rezervei mari de agenţi patogeni care s-au acumulat, se răspândesc cu uşurinţă şi în plantaţiile noi.

În ultimii 15 ani s-au înfiinţat relativ puţine plantaţii noi cu plante provenite din pepiniere autorizate în care se respectă toate verigile tehnologice, începând cu înmulţirea „in vitro”.Cele mai grave probleme pe plan mondial le reprezintă atacul de Verticillium dahliae Kreb care provoacă veştejirea plantelor şi Phytophtora cactorum (L. et C.) Schroet. Aceste boli nu au fost semnalate până în ultimii 5-6 ani în zonele din centrul Transilvaniei, dar au fost prezente în sudul României (Teodorescu, 1999). 

Mana căpşunului produsă de ciuperca Phytophtora fragariae C.J. Hickman. 

SimptomeLa plantele de căpşun atacate de Ph. fragariae simptomele apar prima dată primăvara târziu sau vara devreme. Plantele atacate nu se mai dezvoltă şi nu mai produc stoloni sau produc foarte puţini. Frunzele tinere sunt de o culoare verde albăstrui iar cele bătrâne: roşiatice, galbene sau portocali. Plantele atacate puternic de Ph. fragariae produc puţine fructe sau nu mai produc deloc şi adeseori se veştejesc şi mor în lunile de vară. În primele stadii rădăcinile tinere încep să putrezească de la vârf. Pe măsură ce putrezirea avansează sunt distruse rădăcinile laterale. Una din cele mai caracteristice simptome este decolorarea rădăcinilor, iar cilindrul central rămâne roşcat.Ciuperca se conservă în sol cel puţin 10 ani sub formă de oospori, iar penetrarea se face datorită zoosporilor prin extremităţile rădăcinilor.

 

Protecţia fitosanitarăa)      Metode culturale:

Irigarea prin picurare (irigarea prin aspersiune favorizează răspândirea zoosporilor)

Eliminarea plantelor bolnave

Dezinfecţia solului înainte de plantare (unde s-a semnalat ciuperca) Cultura anuală în zonele de risc Folosirea de plante sănătoase la plantare

 

b) Metode chimice Dezinfecţia solului (cloropicrină, dazomet, bromura de metil, metan

sodium, abur, etc.) Fosetil de aluminiu (Aliette 80 WG), se fac 2-3 tratamente cu 2 kg/ha la

două, respectiv trei luni de la plantare; Metalaxyl (Apron) una sau două tratamente din care unul primăvara după

îndepărtarea frunzelor uscate, dar cu cel puţin o lună înainte de înflorit. 

Putregaiul cenuşiuBotrytis cinerea Pers. 

Este una din cele mai răspândite boli la căpşun şi care poate cauza pierderi importante în anii cu precipitaţii bogate. Sunt atacate părţile aeriene ale plantei: frunzele, florile, pedunculii florali, dar mai ales, fructele.

 

SimptomePrimele semne de atac apar, în general, în perioada înfloritului. Apar pete brune care se dezvoltă destul de rapid pe organele atacate. În condiţii umede apare un înveliş cenuşiu format din conidioforii şi conidiile ciupercii. Fructele atacate putrezesc rapid şi nu sunt comestibile.

Infecţia are loc mai ales în perioadele umede şi cu temperaturi ridicate, cu frecvenţă mai mare în sere şi solarii. Diseminarea sporilor se face prin ploaie, vânt, acţiunea umană etc.

 

Protecţia fitosanitarăa)      Metode culturale

Eliminarea frunzelor uscate primăvara şi a celor bolnave în timpul verii Folosirea de paie sănătoase (cele mucegăite favorizează răspândirea

ciupercii) sau a mulciului de plastic negru Fertilizarea echilibrată NPK Asigurarea unei densităţi optime (densităţile mari asigură un mediu

propice pentru putregai) Aerarea corespunzătoare a serelor şi solariilor.

 

b)     Metode chimiceExistă o paletă largă de fungicide pe bază de fenarimol, procimidon, iprodion, clorotalonil, etc., care pot fi folosite în controlul putregaiului cenuşiu. Se fac în general două-trei tratamente, din care, unul înainte de înflorit şi unul după înflorit. În anii ploioşi şi în cazul culturilor protejate se fac trei-patru tratamente.

 

Pătările la căpşun Pătarea albă produsă de Mycospheraella fragariae (Tull) Lindau foma conidiană Ramulariatulasnei Sacc.Pătarea roşie (purpurie) produsă de Diplocarpon erliana (Ell. et Ev.) WolfPătarea brună produsă de Dendrophoma obscurans (Ell. et Ev.) Sutton. 

Primele două pătări sunt cele mai răspândite în România şi apar mai ales în zona Satu-Mare datorită practicii de cultură multianuală la căpşun.

Pătările se manifestă prin apariţia unor pete circulare de 2-3 mm (M. fragariae) până la 3-5 mm (D. erliana, D. obscurans) pe limbul frunzelor şi uneori pe peţiol şi pedunculi unde apar pete alungite până la 1 cm. Uneori, la un atac puternic, petele se unesc şi acoperă o bună parte din limbul frunzei, care se usucă. Petele sunt de culoare roşie-violacee (M. fragariae, D. obscurans) sau brun-roşcată (D. earliana).Răspândirea ascosporilor şi infecţiile sunt favorizate de căldură şi umiditate. Un atac puternic se manifestă în verile umede, după recoltat.

 

Protecţia fitosanitarăa)      Metode culturaleCele prezentate anterior la mana căpşunului şi putregaiul cenuşiu.

 

b)     Metode chimiceExistă un spectru larg de pesticide care pot fi utilizate. Se pot face tratamente cu produse pe bază de cupru, maneb, mancozeb, carbendazim, tiofanat metilic, iprodion, diclofluamid, etc.

 

Făinarea produsă de ciuperca Shaerotheca macularis (Wallroth et Fries) Magnus forma conidianăOidium fragariae Harz.Boala se recunoaşte uşor prin pâsla albicioasă care apare vara pe frunze care se deformează. Când atacul este sever, timpuriu, poate apărea şi pe fructe, care nu se mai

dezvoltă. În toamnă apar, pe faţa inferioară, puncte mici negre, periteciile, ca formă de rezistenţă. Boala apare în verile călduroase, cu nopţi umede sau dimineţi cu ceaţă prelungită.

 

Protecţia fitosanitarăSe folosesc practicile culturale de prevenire prezentate la bolile anterioare şi se fac tratamente preventive sau de combatere cu unul din fungicidele recomandate pentru făinări, cum sunt cele pe bază de sulf, procimidon, triforin, triadimeton, propiconazol, fenarimol etc.

 

Veştejirea plantelor produsă de Verticillium dahliae Kleb.Este o boală mai puţin răspândită în România, dar apariţia ei, poate determina pierderi importate în plantaţiile de căpşun.

 

SimptomeÎncepe o ofilire a frunzelor mai bătrâne la periferia plantei. Treptat ofilirea se extinde şi la frunzele din centrul plantei. Acest proces poate dura câteva săptămâni. Unele plante se ofilesc total. În anul doi dezvoltarea plantelor atacate este foarte lentă şi apare o mare neuniformitate în cultură.  Rădăcinile se brunifică progresiv fapt ce duce la veştejirea plantei (V. dahliae este în special o ciupercă de rizom şi rădăcină).Ciuperca are numeroase plante gazdă şi se transmite prin sol şi plantele bolnave.

 

Protecţia fitosanitarăa)      Metode culturale:

Rotaţia culturilor şi evitarea în asolament a solanaceelor care sunt gazde pentru V. dahliae;

Dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau, în zonele de risc, folosirea solurilor „virgine”, necultivate unu sau doi ani;

Cultura anuală sau bianuală; Folosirea de plante sănătoase.

 

b)     Metode chimice: Dezinfecţia solurilor infestate cu bromură de metil + cloropicrină (2/3 +

1/3) cu  80 g/m2 ; În timpul vegetaţiei la irigare se poate folosi 125 mg benomyl s.a. per

plantă, la udare. Se pot face două trei tratamente. 

 

 

 

Mana coletului produsă de Phytophtora cactorum (L. et C.) SchroetEste o boală care s-a răspândit foarte mult în Europa de vest şi SUA distrugând, în unii ani, suprafeţe mari cultivate cu căpşuni sau reducând producţia în parcelele infectate. Este o boală specifică de rădăcină dar atacă toate organele plantei. În România, nu s-a răspândit deoarece în deceniul trecut, în cultură, a fost răspândit soiul Redgauntlet, soi care are o bună rezistenţă  la această ciupercă. Soiul Premial, care este răspândit în prezent, este mai sensibil dar nu s-au semnalat focare de infecţii decât în câteva centre unde au fost aduse plante infectate, din Vest, din plantaţii comerciale.

 

SimptomeSe manifestă o ofilire şi uscare a frunzelor tinere, necrozarea rizomului care poate duce la uscarea plantei. Pe fructe pot apărea pete necrotice, brun-ciocolatii, de mărimi şi forme diferite. La un atac puternic fructele se usucă, se zbârcesc, rămân tari şi cu un gust amar. Pe timp ploios pe suprafaţa fructelor se dezvoltă un miceliu alb care duce la înmuierea fructelor.

 

Protecţia fitosanitarăMetodele culturale şi chimice sunt cele prezentate la mana căpşunului cu accent pe folosirea de plante sănătoase.

Am prezentat şi metodele culturale fiindcă, în anii următori, va urma o restricţionare puternică, în Uniunea Europeană, a numărului de pesticide folosite în agricultură. Aceasta va impune implementarea unui sistem complex de prevenire şi combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor.

Articole capsun Bolile capsunului Cultura capsunului Elsanta, soiul de căpşun care a cucerit Europa Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun Moment de bilant pentru cultura capsunului Tratamente cheie la culturile de capsun

Elsanta, soiul de căpşun care a cucerit Europa

1

 Dr. Ing. Nelu OrlaieHorticultura,07 Jun 2010

11

Căpşunul este un hibrid interspecific şi nu se găseşte în natură, decât în stare cultivată. În anul 1715, inginerul Frezier a adus în Franţa cinci plante de căpşun din specia Fragaria chiloensis, o specie sălbatică specifică Americii de Nord.

Toate aceste plante, fiind femele, nu au fructificat, de aceea specialiştii au recurs la înmulţirea lor pe cale vegetativă. Totul a fost posibil datorită faptului că într-o grădină din Bretagne, plantele de F. chiloensis aflate în vecinătatea celor din F. virginiana, o altă specie sălbatică originară din America, au început să fructifice.Din seminţele obţinute a rezultat specia Fragaria x ananasssa, care este chiar căpşunul cultivat în zilele noastre. De atunci, această specie s-a răspândit pe tot globul, iar în prezent ea poate fi cultivată chiar şi în apropierea cercului polar, până aproape de tropice (între 15 şi 55 grade latitudine). Nici altitudinea nu este un factor limitativ: în Elveţia căpşunul se cultivă la peste 1500 m altitudine, iar în Chile, până aproape de 4000 m.

 

Productivitate, durabilitate şi aromă, deosebite

Până în prezent, s-a făcut selecţia a peste 3000 de soiuri de căpşun, cele mai multe fiind de interes local. Puţine soiuri au reuşit să se impună de-a lungul acestei istorii a căpşunului pe plan mondial. În secolul trecut, soiurile cele mai cultivate în Europa au fost: Madame Moutot, Gorella, Redgauntlet, Pocahonthas.Dar soiul care a reuşit să cucerească cel mai rapid interesul cultivatorilor şi să-şi consolideze poziţia în cea mai mare forţă în Europa a fost Elsanta. De peste 20 de ani, această varietate s-a răspândit în multe ţări din Europa, acoperind, în prezent, până la 80 la sută din suprafaţa cultivată cu căpşuni în ţări precum sunt Olanda, Belgia, Germania, Austria, etc.).

Deşi există programe impresionante de cercetare în ţări ca Italia, Franţa, Spania şi Marea Britanie pentru ameliorarea căpşunului, deşi, anual, sunt lansate zeci de soiuri noi în Europa, încă nici unul nu a reuşit să detroneze supremaţia soiului olandez Elsanta.

Soiul este căutat atât de producători, cât şi de consumatori, datorită productivităţii ridicate, a gustului deosebit şi a duratei lungi de păstrare după recoltare.

Elsanta poate fi cultivat în condiţii foarte diferite de climă şi de sol. Poate fi cultivat în câmp deschis şi în cultură protejată, dar şi pe suprafeţe mici în grădina de lângă casă. Plantarea se poate face eşalonat, pentru extinderea perioadei de recoltare, însă nu se pretează culturii multianuale (4-5 ani), care se mai practică în unele zone ale ţării.

Soiul a fost selectat de către Plant Research International B.V. din Olanda, pe atunci IVT, dintr-o încrucişare Gorella şi Holiday.

 

Cultivatori autohtoni: apelaţi la pepiniere autorizateÎn România, soiul Elsanta se cultivă pe suprafeţe reduse. O parte din plantele prezente la noi în ţară a fost introdusă via Ungaria sau Italia şi nu provine din pepiniere autorizate, ci din plantaţii comerciale. Acest fapt le-a adus o serie de probleme cultivatorilor, mai ales din cauza bolilor pe care le-au importat odată cu plantele.

Paginile web din România abundă de anunţuri privind comercializarea de plante Elsanta. De aceea este bine să verificăm paşaportul fitosanitar şi certificatul de calitate, atunci când hotărâm să cumpărăm materialul săditor.

Soiul Elsanta este marcă înregistrată şi protejată. În România, acordul pentru multiplicarea soiului Elsanta a fost obţinut de subsemnatul, dr. ing. în cadrul Pepinierelor Hida, judeţul Sălaj, iar plantele bază, din care se obţin stolonii pentru comercializare, sunt cumpărate, în fiecare an, din Olanda.În numerele viitoare ale revistei Ferma vom încerca să prezentăm o sinteză a principalelor soiuri care se cultivă în prezent în Europa.

 

PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SOIULUI ELSANTA

Productivitate: foarte ridicată, cu un procent ridicat al fructelor de calitate;Creştere: puternică, tufă laxă, deschisă, cu inflorescenţe înalte care asigură o recoltare uşoară şi rapidă;Înflorire: flori mari, cu antere bine dezvoltate (anterele primelor flori sunt mai puţine);Rezistenţa la boli: este un soi tolerant la făinare şi la putregai, mai sensibil la Colletotrichum şi destul de sensibil la Werticillium wilt. Sensibilitatea se manifestă şi la gerurile din iarnă, mai ales în lipsa zăpezii, de aceea nu se recomandă cultivarea în depresiunile cu ierni foarte reci;

Coacerea: este cu 2-3 zile mai tardiv decât soiul Premial şi poate fi considerat un soi semi-timpuriu;Calitatea fructelor: nu sunt fragile, se păstrează bine, au un miros bun şi o aromă puternică;Aspectul fructelor: mari, uniforme, conic rotunjite, culoare roşu strălucitor, uneori vârful nu este bine copt.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009Dr. Ing. Nelu  Orlaie

Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun

…            Se estimează o creştere continuă a suprafeţelor cultivate cu căpşuni în

ţară ……            Cea mai frecventă întrebare care mi-a fost adresată în ultimii ani cu privire la cultura căpşunului a fost:            Cât costă înfiinţarea unui hectar de căpşuni?            Răspunsul meu a fost acelaşi: depinde. Depinde de ce?            În primul rând, depinde de tehnologia de cultură pe care dorim să o folosim.            Am prezentat în numerele trecute ale revistei Ferma trei posibilităţi de bază pentru a cultiva căpşunul, fiecare dintre acestea având numeroase variante de adaptare la condiţiile specifice.            Este greu de stabilit un preţ fix pentru un hectar de căpşuni, fiindcă totul depinde de dotarea fermei, sursa de apă pe care o folosim, costul mâinii de lucru în fiecare zonă şi aşa mai departe.            În cele ce urmează vom încerca să schiţăm principalele verigi tehnologice şi preţurile pe care le implică acestea.Deci, avem terenul, să presupunem un hectar.            Calculul investiţiei            - Fertilizarea de bază implică 60-80 tone gunoi de grajd, transportate în câmp şi împrăştiate. La 3-4 km transport cu remorca şi încărcat mecanic, plătim în jur de 600-700 lei.            - Împrăştiat gunoi manual: circa 10 zile om (z.o.) x 50 lei = 500 lei.            - Arătura de bază se face la o adâncime de minim 28-30 cm, în funcţie de zonă, şi costă în jur de 550 lei.- Lucrarea de pregătire a solului pentru plantat se face cu combinatorul sau cu freza. Nu recomandăm discul decât în cazul în care nu avem altă posibilitate. Preţul este de circa 400 lei.            - Investiţia în plante de calitate: 40.000 plante x 0,45 lei = 18.000 lei.            Plantarea se face cu plantatoare speciale (se pot vedea la pepinierele Hida, judeţul Sălaj). Cu plantatoarele sunt necesare circa 20 z.o./ha. Dacă facem plantarea manual, la copcă, şi cu mocirlirea plantelor, sunt necesare circa 80-100 z.o./ha.

            Varianta optimă, cu plantatoare, costă circa 800 lei.            - Fertilizarea cu îngrăşăminte:

            anul I: cca 6 saci complex x 120 = 720 lei             anul II: cca 8 saci complex x 120 = 960 lei             anul III: cca 6 saci îngrăşăminte cu azot x 100 = 600 lei

 

            - Tratamente:             pesticide anul I: aprox. 1.500 lei             pesticide anul II: aprox. 1.700 lei             pesticide anul III: aprox. 1.700 lei

 

            - Lucrări de îngrijire mecanice (cu motocultorul)             anul I: 7 z.o. x 50 = 350 lei             anul II: 7 z.o. x 50 = 350 lei             anul III: 7 z.o. x 50 = 350 lei

 

            - Necesar de paie în anul doi şi trei circa şapte tone:             balotat paie: 700 lei             transport paie în câmpul de producţie 400 lei             împrăştiat paie pe parcelă manual 10 z.o. x 50 lei = 500 lei

            - Recoltat anul I, la producţie de 20 tone/ha: 220 z.o. x 50 = 11.000 lei            -Recoltat anul II la producţie de 10 tone/ha: 120 z.o. x 50 = 6.000 lei            - Alte cheltuieli pot fi cele cu ambalajele, transportul producţiei din câmp şi desfacerea.            Total cheltuieli şi venituri pentru un hectar            Toate cheltuielile se ridică undeva la 45.000 până la 48.000 lei pentru un hectar, cu menţiunea că aceste cheltuieli sunt variabile şi variază de la o zonă la alta.            Şi producţia de căpşuni poate fi mai mare în mod obişnuit, sau poate fi mai mică, din cauza unor incidente climatice sau unui atac masiv de boli sau dăunători.            La un preţ minim de valorificare de 4 lei la 30 tone/ha, în doi ani se obţine un venit de120.000 RON. Anul trecut, preţul mediu de valorificare a fost mai mare de 6 lei.            Dacă scădem cheltuielile, rămâne un profit de circa 70.000 lei/ha în 3 ani.

            Există si anumite cheltuieli pentru investiţii de lungă durată, cum ar fi achiziţia unei motosape, circa 2000 lei, sau a unei motopompe cu aripa de udare cu 10 aspersoare, circa 3000 lei. De asemenea, dacă nu avem sursă de apă, trebuie să vedem cât ne costă forarea unui puţ.            Luând în considerare toate aspectele chiar şi unele cheltuieli neprevăzute,

cultura căpşunului  rămâne o cultură rentabilă.            La cultura pe folie neagră se reduc cheltuielile cu forţa de muncă manuală în timpul anului cu paiele şi erbicidarea, dar cresc cheltuielile cu folia neagră, furtunele de irigare prin picurare, conectori, instalaţia de fertilizare şi irigare. Este bine, în acest caz, să ne informăm bine, înainte de achiziţionarea acestor materiale şi echipamente, fiindcă preţurile variază mult de la un distribuitor la altul.            Vă dorim succes!

Articol apărut în Revista   Ferma   nr. 2/2008 Revizuit 2011

Dr. Ing. Nelu OrlaieGalerie de imagini

Cultura   (18-01-2009)

Cultura   (18-01-2009)

Tratamente cheie la culturile de capsunNr crt Perioada/fenofaza Boala si daunatorul Tratament + ingrsamant foliar

1 Pornirea in vegetatiePerioada:  1-20 martie

-Patarea alba, Patarea rosie, Patarea bruna, Arsura bacteriana,

T1: 30g Alcupral / 10 l apaT2: 50g Zeama bordeleza / 10 l apa

Vestejirea plantei- Acarianul capsunului

T3: 25g Dithane M45 + 6 ml Demitan 200 SC/ 10 l apa + Ingr. Foliar (Foliq Ascovigor)

2

Crestere- buton floral – inflorirePerioada: 20 martie – 15 aprilieIn perioada maximei infloriri se evita tratamentele pentru asigurarea polenizarii de catre albine

-Patarea alba, Patarea bruna, Fainare, Putregai-Acarianul capsunului-Gargarita capsunului

T4: 8 ml Topsin 500 SC + 20 ml Bravo 500 SC + 3 mlCalypso 480 SC/ 10 l apa + ingr foliar Foliq UniversalT5: 6 ml Demitan 200 SC + 4 ml Bumper 250 EC / 10 l apa + Ingr foliar Foliq Ascovigor

3

scuturarea petalelor cresterea fructelorPerioada: 20 aprilie- 10 mai

-Putregaiul capsunului-patarile frunzelor-insecte defoliatoare

T6: 8 ml Topsin + 25 g Dithane /10 l apa + Ingr Foliar Foliq UniversalT7: 2 ml Fastac + 20 ml Bravo 500 SC + 15 ml Teldor 500 SC + Ingr foliar Foliq Universal

4

Coacerea fructelorPerioada: 20 mai – 20 iunie -putregaiul capsunului

10 ml Teldor in caz de atac puternic dupa o recoltare- timp de pauza 2-3 zile + Ingr Foliar Foliq Calmax

5

Dupa cosire pana in toamnaPerioada 10 iulie – 10 septembrie

-Patarea alba, rosie , vestejire, fainare

T8: 50 g Zeama bordeleza / 10 l apa – 2 tratamenteT9: 25 g Dithane M45 + 20 g Captan 80 WDG+ Ingr foliar Foliq Universal

T1- primul tratament, T2 – al doilea tratament s.a.m.d

 

Comment

Minda AdinaMarch 18, 2013 at 10:41 AM

Pentru ce suprafata sunt datele din articolul tratamente cheie la capsun ?

o Pepinierele Hida

March 27, 2013 at 9:05 PM

Tratamentele sunt valabile pentru orice suptafata iar la un volum de solutie de 10 l ar ajunge pentru aprox

500-600 mp in functie si de marimea plantelor.