1

CAPITOLUL III

ROLUL CONTABILITĂŢII ÎN ORGANIZAREA MANAGEMENTULUI

FISCAL AL ÎNTREPRINDERII

Sistemul informaţional-contabil în constituirea şi funcţionarea gestiunilor fiscale a

contribuabilului şi a statului este deosebit de important de la faza de implementare până la cea de

execuţie şi apoi de raportare a acestora.

Astfel, referindu-ne apoi la gestiunea fiscală a contribuabilului, contabilitatea financiară

referitoare la reglementările contabile ale agenţilor economici joacă un rol deosebit de important

referitor la furnizarea de informaţii fiscale referitoare la:

• impozitele şi taxele care constituie elementele de cost precum, cele privind impozitul pe

clădiri, pe terenuri, taxele auto etc;

• accizele, respectiv taxele speciale de consumaţie şi alte impozite cu regimul accizelor

cum ar fi impozitul la ţiţeiul din producţia internă, taxele speciale pentru autoturisme şi

autovehicule, impozite şi taxe care de asemenea constituie elemente ale preţului de cost;

• impozitele asupra rezultatelor favorabile impozabile, precum impozitul pe profit;

• impozitele asupra câştigurilor impozabile ale angajaţilor, şi impozitul pe veniturile

realizate de persoane care au prestat diferite servicii către entitatea în cauză şi a căror

contravaloare a serviciilor sunt impozabile prin impozite care se reţin la sursă;

• tot în această categorie de „impozite reţinute la sursă” includem şi impozitul pe

dividende, pe care societatea plătitoare de dividende îl reţine de la beneficiarii acestora

şi-l varsă bugetului de stat;

• o altă categorie importantă de reţineri la sursă cu caracter fiscal sunt contribuţiile sociale,

respectiv CAS, contribuţia de sănătate şi contribuţia pentru ajutorul de şomaj, pe care

societatea care le reţine din câştigurile angajaţilor le calculează, le reţine şi le varsă

bugetului corespunzător;

• de asemenea un alt important şi semnificativ impozit îl reprezintă TVA, care reîntregeşte

preţul de vânzare al bunului sau serviciului şi care se încasează de la cumpărător odată

cu livrarea bunului sau serviciului şi se varsă bugetului de stat.

2

La evidenţierea tuturor acestor categorii de impozite şi taxe ca elemente de cost a

producţiei, a altora care sunt suportate din profit sau a celor care reîntregesc preţul de vânzare

(TVA) participă contabilitatea financiară care prin sistemul său de dublă înregistrare reflectă prin

conturile sale, de cheltuieli sau de rezultate, precum şi destinaţia bugetului la care acestea se fac

venit.

Soldurile conturilor specifice ale contabilităţii financiare reprezintă informaţii de bază în

ceea ce priveşte formarea şi constituirea gestiunii fiscale a contribuabilului.

De asemenea, aceleaşi informaţii privind cuantumul şi categorii de impozite şi taxe pe

care contribuabilul le datorează statului rezultate din contabilitatea financiară formează baza de

date pentru construcţia vectorilor fiscali (declaraţiile fiscale) care, la rândul lor, constituie date şi

surse de informaţii de bază pentru constituirea gestiunilor fiscale la structurile centrale (ANAF)

şi la cele locale.

Contabilitatea financiară reflectă apoi prin conturile sale toate fluxurile financiare

generate de lichidarea gestiunilor fiscale ale contribuabilului prin plata obligaţiilor fiscale către

stat sau organele locale ale administraţiei de stat. Astfel, în acest proces continuu de constituire şi

apoi de lichidare a gestiunilor fiscale ale contribuabilului contabilitatea financiară patronează

aceste fluxuri de date şi informaţii pe care le măsoară, cuantifică şi categoriseşte pe

subdiviziunile clasificaţiei bugetare.

Dubla înregistrare a operaţiunilor economice şi conturile care reflectă în mod sintetic dar

şi analitic când este nevoie, dimensiunea, categoria impozitului şi modul în care acesta se stinge,

demonstrează pe deplin rolul contabilităţii financiare în constituirea, derularea şi lichidarea

gestiunii fiscale a contribuabilului.

În acelaşi sens, în constituirea şi modul de derulare şi lichidare a gestiunilor fiscale de la

nivelul structurilor ANAF şi autorităţilor locale, contabilitatea publică prin cele două secţiuni ale

sale, contabilitatea Trezoreriei Statului şi cea a instituţiilor publice, partea privind execuţia

bugetului general consolidat joacă un rol la fel de important ca şi contabilitatea entităţilor pe

segmentul informaţional fiscal referitor la gestiunea fiscală a statului.

Este pentru prima dată în ţara noastră când în domeniul zonei cuantificării drepturilor de

încasat ale statului din impozite, taxe şi contribuţii, statul prin organele sale de specialitate face

acest lucru prin şi cu ajutorul unor conturi cu dublă înregistrare. Este bine ştiut faptul că până în

anul 2004, gestiunea fiscală care se organiza în cadrul structurilor ANAF (central şi în judeţe) şi

3

la organele de specialitate ale organelor puterii de stat, era realizată cu ajutorul unei contabilităţi

în partidă simplă cu toate neajunsurile şi inconvenientele de rigoare pe care le poate genera o

contabilitate organizată pe acest principiu.

Dacă până în anul 2005, constituirea, derularea şi lichidarea gestiunii fiscale din

structurile ANAF şi la organele locale ale puterii de stat se efectuau pe baza unei contabilităţi în

partidă dublă dar organizată în principiul contabilităţii de lichidităţi, începând cu anul 2006 acest

principiu a fost schimbat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1917/2005, trecându-se la

conducerea acesteia pe principiul contabilităţii de angajament, cu avantajele de rigoare.

În acest context pentru prima dată începând din anul 2006, constituirea, derularea şi

lichidarea gestiunilor fiscale organizate în cadrul structurilor ANAF (central şi judeţe) şi

organele locale de specialitate se face pe baza unei contabilităţi cu dublă înregistrare şi

organizată în baza principiului contabilităţii de angajament ca şi în cazul gestiunilor fiscale

organizate la contribuabili, ceea ce conferă acestora şanse suplimentare ca acestea să fie

comparabile şi deci în mai mare măsură compatibile.

În această direcţie o excepţie de la această regulă este încă contabilitatea Trezoreriei

Statului implicată total în procesul de lichidare a gestiunilor fiscale cu ocazia încasării

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale de la contribuabili, contabilitate care este organizată

după cum se ştie tot pe principiul contabilităţii de lichidităţi. Acest lucru nu schimbă însă cu

nimic importanţa măsurilor luate de autorităţile româneşti în domeniul contabil cu privire la

organizarea şi funcţionarea gestiunilor fiscale. Menţinerea unei contabilităţi în cadrul Trezoreriei

Statului care să funcţioneze pe principiul sistemului de lichidităţi este corectă deoarece ea trebuie

să reflecte în conturile sale numai încasările efective din impozite şi taxe.

În concluzie, apreciem că generalizarea constituirii, derulării şi lichidării gestiunilor

fiscale de la nivelul contribuabilului şi a autorităţilor statului centrale şi locale, pe baza unor

contabilităţi în partidă dublă care să funcţioneze pe baza principiului contabilităţii de angajament

a însemnat un important pas înainte mai ales pentru compatibilizarea celor două gestiuni a

contribuabilului şi a statului atât din punct de vedere conceptual prin aplicarea aceloraşi principii

contabile cât şi din punct de vedere tehnic şi practic prin utilizarea aceloraşi criterii în evaluarea

şi recunoaşterea informaţiei fiscale. Concretizarea acestor demersuri îşi găsesc reflectarea în

asigurarea de către cele două contabilităţi, cea a entităţilor şi cea a instituţiilor publice a unei

interfeţe informaţionale care asigură o privire în oglindă cu privire la informaţiile fiscale la fel de

4

utilă celor doi utilizatori principali, statul prin ANAF şi direcţiile fiscale ale unităţilor

administrativ teritoriale respectiv contribuabilii.