- 114 -

CAPITOLUL 4. TERMINOLOGIA DREPTULUI COMUNITAR ÎN SISTEMUL RAPORTURILOR STRUCTURAL-SEMANTICE

În vederea evidenţiării unor tendinţe structurale şi semantice în

terminologia dreptului comunitar, au fost aplicate atât metode lingvistice tradiţionale, cât şi metode împrumutate din diverse ştiinţe conexe: metoda distributivă, metoda analizei derivaţionale, metoda analizei componenţiale, metoda grafică, metoda statistică, metoda procesării automate a datelor şi metoda de sinteză. 4.1. Particularităţi structurale ale terminologiei dreptului comunitar în baza corpusului ITeC

Prin prisma analizei a 282 fişe ITeC, vom prezenta în cele ce urmează unele particularităţi structurale ale terminologiei comunitare. Astfel, pornind de la eşantionul nostru, observăm că unităţile terminologice comunitare pot fi constituite din unul sau mai multe cuvinte, fapt care ne permite să le repartizăm în felul următor: a) termeni simpli – formaţi dintr-o singură temă, cu sau fără afixe (ex.: budget, charte, communautarisation, harmonisation, instrument, mandat, médiateur, négociations, partenariat, refonte, traité, union, voisinage etc.);

b) termeni compuşi integraţi – formaţi din două sau mai multe teme sau baze trunchiate, cu sau fără afixe, dar care reprezintă un tot întreg din punct de vedere structural (ex.: audiovisuel, eurobaromètre, xénophobie, xénophilie etc.). În terminologia comunitară este foarte productivă baza trunchiată euro- de la Europa (ex.: eurocrédit, eurodéputé, eurodevise, eurojust, euroland, euromarché, euromissile, eurotarif, eurostratégie etc.), „concepută în ultima vreme drept un nou element de compunere sui generis, care, în mod evident, înclină spre categoria prefixoidelor” [217, p. 76];

c) termeni compuşi nonintegraţi – formaţi din două sau mai multe cuvinte, cu sau fără jonctori gramaticali, şi termeni poliedrici (ex.: aide de préadhésion, budget communautaire, clause de suspension, double majorité, règles communautaires antitrust, répartition des compétences, compétences externes de la Communauté européenne, charte des droits fondamentaux etc.)69.

69 În cercetările colegei noastre I. Stoianov, găsim, pentru primele două categorii de termeni noţiunea de „termeni-cuvinte”, iar pentru a treia – „termeni sintagmatici (termeni-îmbinări de cuvinte)” [79, p. 86].

- 115 -

Termenul comunitar mai poate fi exprimat sub formă de litere, cifre sau printr-o combinaţie a acestor elemente (ex.: Agenda 2000, e-Europe 2005, i2010, Natura 2000 etc.). Din Figura 4.1, observăm că majoritatea termenilor analizaţi au forme compuse nonintegrate (82%) şi integrate (4%), în total 86% fiind termeni compuşi. Termenii simpli alcătuiesc 13%, pe când ponderea termenilor din rubrica „alte” (eEurope, i2010, Natura 2000) se cifrează la 1%.

Fig. 4.1. Termeni simpli – termeni compuşi. Marea majoritate a termenilor comunitari este glosată prin forme

substantivale. Din 282 de termeni, 276 sunt substantive, ceea ce constituie 98%. Adjectivele alcătuiesc 2% din totalitatea repertoriului examinat (ex.: eurocrate, eurosceptique, intergouvernemental, supranational, transnational, transeuropéen), verbele – 0% (Figura 4.2). Aceasta nu înseamnă totuşi că terminologia comunitară este lipsită de verbe, acestea prezentând, de regulă, forme derivate de la substantive. (ex.: adhésion – adhérer, codification – codifier, communautarisation – communautariser, consolidation – consolider, coopération – coopérer, débat – débattre, développement – développer, élargissement – élargir, investiture – investir, harmonisation – harmoniser, négociations – négocier, présidence – présider, répartition – répartir etc.).

- 116 -

Fig. 4.2. Repartiţia termenilor pe părţi de vorbire.

În general, vocabularul specializat se îmbogăţeşte urmând tiparele general valabile la nivelul lexicului comun, derivarea fiind destul de productivă.

În terminologia juridică comunitară franceză au fost întregistraţi termeni formaţi prin derivare afixală cu ajutorul prefixelor co-, dé-, in-, pré-, re- (ré-): coauteur, codéfendeur, codemandeur, codécision, coexistence, coopération, dénaturation, désinvestiture, démilitarisation, désarmement, inaptitude, inattaquable, incessibilité, inéligible, préadhésion, recodification, réélection, rééligibilité, rééligible, réextradition, refonte, réformation etc. Sufixele caracteristice terminologiei comunitare sunt: -(t)aire, -eur (-eresse), -ité, -(a)teur ((-a)trice), -iste: bénéficiaire, donataire, légataire, mandataire, titulaire, défendeur/ défenderesse, demandeur/demanderesse, insolvabilité, juridicité, légitimité, minorité, parité, débiteur/débitrice, donateur/donatrice, législateur/ législatrice, tuteur/tutrice, civiliste, criminaliste, pénaliste etc. Adjectivizarea termenilor francezi se realizează cu sufixele: - able, -ateur (-atrice), -(i)aire, -el (-elle), -ible, -if (-ive), -iste, -oire, -uble (ex.: annulable, sanctionnateur/sanctionnatrice, communautaire, jurisprudentiel/ jurisprudentielle, crédible, législatif/législative, légiste, compromissoire, résoluble etc.

Pe lângă derivarea afixală, limbajelor specializate le este caracteristică şi afixoidarea (prefixoidarea şi sufixoidarea) [83, p. 103-105]. Afixoidul este un „element de compunere savantă, capabil să se îmbine cu baze derivative autonome” [217, p. 160]. În limbajul juridic comunitar, sunt destul de frecvente următoarele prefixoide: extra-, inter-, mono-, multi-,

- 117 -

para-, pluri-, rétro-, semi-, sub-, supra-, sur-, télé-, trans-, ultra-, uni-, vidéo- (ex.: extrajudiciare, intercommunalité, international, intergouvernemental, monocaméral, multinational, parafiscal, plurilatéral, rétroactif, semi-liberté, subrogatoire, supranational, surarbitre, surnational, télévente, transeuropéens, transfrontalier, transnational, ultrapériphérique, unilatéral, vidéoachat etc.), precum şi câteva sufixoide: -cide, -crate (-cratie) (ex.: homicide, génocide, autocrate, autocratie, démocrate, démocratie, eurocrate, eurocratie etc.).

Totuşi, prin prefixe şi sufixe se formează cele mai multe familii lexicale de cuvinte, înţelegând prin această expresie grupuri de cuvinte înrudite, cu sensuri şi forme asemănătoare, derivate şi compuse, formate plecând de la un cuvânt de bază. În exemplele de mai jos, pornind de la substantivele din terminologia comunitară délégation şi décision, folosind sufixe şi prefixe, se obţine o listă de noi termeni (de la un substantiv se obţin verbe, adjective, alte substantive etc.): délégation – délégataire – délégant – délégué – déléguer; décision – décisionnel – décider – codécision – codécisionnel – codécider – décidé – décideur(-euse) – décisionnaire – décisoire.

În literatura de specialitate [69, p. 32] se disting două tipuri de serii derivaţionale: paradigmă în evantai şi paradigmă cumulativă70. Paradigma în evantai presupune întoarcerea la acelaşi cuvânt de bază pe parcursul creării seriei paradigmatice, unde fiecare derivat pleacă de la baza „codification” sau „neutre”, ca în exemplele de mai jos: Codifier

codification codificateur

Neutre

neutralité neutraliser

În paradigmă cumulativă, pornind de la o anumită bază, situată

într-o anumită categorie gramaticală, se realizează prin transformare o formă derivată care, la rândul ei, devine baza derivării următoare, ca în exemplul: communauté – communautaire – communautariser – communautarisation. Paradigmele derivaţionale au o mare importanţă în limbajele de specialitate, fiind de mare eficienţă la întocmirea definiţiilor din dicţionare,

70 Este necesar ca termenii derivaţi să corespundă unei paradigme lexicale a termenului de bază, cu alte cuvinte să facă parte din aceeaşi familie de cuvinte. De exemplu, din cuvântul ban nu se poate ajunge prin derivare la cuvântul banal, care nu poate face parte din aceeaşi familie de cuvinte. Sau pact nu poate să derive în impact.

- 118 -

tezaure, lexicoane. Pentru ca acest sistem de formare a familiilor de termeni să poată fi operaţional, este necesar să se respecte univocitatea termenului de bază în fiecare domeniu de cunoaştere. De exemplu, de la termenul francez „code”, obţinem, în drept, „codification”, „codifier”, „codificateur”; pe când „code” în tehnică este vârful piramidei derivaţionale „coder”, „codeur”, „encoder”. Un alt procedeu de formare a termenilor este compunerea. Compunerea este „procedeul de formare a cuvintelor care constă în combinarea a două sau mai multe cuvinte-bază, cu sau fără intervenţia formanţilor, în vederea obţinerii unui cuvânt nou” [218, p. 64]. Lexemele compuse din cadrul limbajului juridic francez sunt construite pe baza modelelor de compunere ale limbii franceze comune. Materialul faptic ne-a permis să delimităm următoarele modele derivaţionale prin compunere: adverb + substantiv (contre-enquête, hors cadre, non-exécution, non-discrimination, non-intervention etc.); substantiv + substantiv (décision-cadre, état membre, pays candidat, traité-loi etc.); adjectiv + substantiv (double majorité, haut conseiller, haute cour, haut représentatnt pour la PESC, libre circulation etc.); substantiv + adjectiv (action commune, bulletins blancs, votes blancs, livre blanc, livre vert, pays adhérent, pays tiers, procès-verbal, ressources propres etc.); substantiv + prepoziţie + substantiv (aide de préadhésion, clause de suspension, cour de justice, critères d’adhésion, critères de convergence, droit d’initiative, mandat d’arrêt, politique de voisinage, procédure de codécision etc.); verb+substantiv (portefeuille, saisie-arrêt etc.); verb + verb (passeport, savoir-faire). Cercetătorii [83, p. 106-110] constată că primele cinci modele au cea mai ridicată productivitate lexicală în terminologia juridică. În limbajul dreptului comunitar observăm şi alte modele derivaţionale prin compunere: substantiv + prepoziţie + toponim (compromis de Luxembourg, convention de Schengen, déclaration de Laeken, processus de Barcelone, protocole de Kyoto etc.); substantiv + prepoziţie + denumire instituţională (composition de la Commission européenne, pilier de l’Union européenne, pouvoirs du Parlement européen etc.).

Un procedeu destul de răspândit de formare a termenilor comunitari este abrevierea. De fapt, abrevierea este în esenţă tot un simbol (UE - Union européenne). E. Wüster opera adesea cu opoziţia „Abkürzungen-Kürzungen”, adică abrevieri grafice-abrevieri lexicale, folosind în calitate de hiperonim „Kurzwörter” (cuvinte abreviate) [30, I, p. 37]. Datorită conciziei şi maniabilităţii lor extreme, abrevierile pot avea drept punct de plecare un cuvânt sau o sintagmă. Ele se pot prezenta sub forma unui cuvânt, a unei sigle sau a unei litere. Prin elipsa lexicală se suprimă unul sau mai multe elemente ale unei sintagme, obţinându-se o

- 119 -

nouă unitate lexicală. În general, ea se aplică unităţilor sintagmatice, având structura substantiv + adjectiv. În limbajul juridic se întâlneşte atât elipsa determinantului (ex.: Cameră (a deputaţilor), Uniunea (Europeană) etc.), cât şi a determinatului (ex.: (politique de) non-ingérence). Un tip particular de trunchiere este acronimia71 sau contaminarea, rezultatul ei fiind constituit de aşa numitele cuvinte-valiză (mots-valise). De exemplu: COREU – CORespondance EUropéenne, Coreper – Comité des représentants permanents des états membres etc. Frecvenţa lor este din ce în ce mai mare, aceste creaţii prezentând avantajul maniabilităţii şi a minimului efort. Abrevierea unui termen simplu sau complex prin folosirea primei sau primelor litere din denumirea unor organisme, companii comerciale sau industriale, dintr-o inscripţie sau dintr-un titlu, pentru a evita cuvintele sau expresiile prea lungi, este denumită siglă. Ea are avantajul unei concizii extreme fără a pierde nimic din precizia termenului: OSCE - Organization for Security and Co-operation in Europe, COPS – Comité politique et de sécurité etc. Termenii sintagmatici şi siglele ilustrează pendularea între tendinţa de a oferi denumiri cât mai clare şi mai complete şi aceea de a obţine concizia maximă a expresiei, conform legii minimului efort. În mod normal, sigla păstrează iniţialele cuvintelor, cu excepţia celor de legătură. Unii termeni (cei mai frecvenţi) ce denumesc diferite structuri ale UE se întâlnesc, de obicei, şi în formă abreviată: Parlement européen – PE. Pe de altă parte, sunt abreviaţi termenii ce nu denumesc organisme, dar diferite fenomene comunitare: politique étrangère et de sécurite commune – PESC, stratégie européenne pour l’emploi – SEE, coopération politique européenne – CPE etc. În Figura 4.3, în baza corpusului ITeC, sunt prezentate date statistice cu privire la prezenţa formelor abreviate în terminologia comunitară.

Fig. 4.3. Abrevierea termenilor din limbajul juridic comunitar.

71 În opinia lui E. Wüster, poate fi considerat drept acronim orice tip de abreviere iniţială („Kopfformen”), cu pronunţare silabică sau cu pronunţarea primelor litere [ibidem, p. 44].

- 120 -

În terminologia juridică se observă şi alte procedee de formare a termenilor, cum ar fi conversia [26, p. 165], adică modul de formare a unui lexem în baza formei altui lexem (ex.: index – indexer, tarif – tarifer, tarifaire), transpoziţia – care produce schimbarea categoriei gramaticale (ex.: bien – le bien, pouvoir – le pouvoir) şi terminologizarea, care constă în atribuirea unui sens specializat cuvintelor deja existente în limbă (ex.: harmonisation). Pentru lexicologia generală s-ar fi avut în vedere polisemia, pentru că ea nu consideră că e vorba de apariţia unei noi unităţi lexicale, dar mai degrabă a unui sens nou al cuvântului. În terminologie acest fenomen este tratat ca omonimie, care produce o unitate nouă.

O sursă importantă de creare a termenilor în LJC este derivarea frazeologică [219, p. 91-93], prin care se înţelege procesul de creare a unităţilor sintagmatice stabile care au un sens unitar. Sintagmele lexicale care dispun de o definiţie specializată sunt numite termeni sintagmatici, termeni-sintagmă sau sintagme terminologice [79, p. 86]. Spre deosebire de îmbinările libere de cuvinte, cele frazeologice sunt consacrate de uz, frecvente şi percepute ca unităţi distincte, tocmai datorită sudurii relative a elementelor componenete.

La ora actuală, derivarea frazeologică este modalitatea cea mai productivă de îmbogăţire a vocabularului juridic comunitar. Demersul este analitic. Noul concept este integrat într-un ansamblu lingvistic ale cărui elemente sunt deja cunoscute, formulările, astfel obţinute, fiind înţelese fără efort. Ele corespund mecanismelor spontane de desemnare care pornesc de la general spre particular, utilizând fraze explicative sau descriptive.

Formele sintactice cu o întindere redusă sunt cele mai productive, frecvenţa sintagmelor terminologice scăzând odată cu creşterea numărului de elemente componenete şi scăderea gradului de maniabilitate: 1) substantiv + adjectiv (abstention constructive); 2) substantiv + prepoziţie + substantiv (citoyenneté de l'Union); 3) substantiv + prepoziţie + substantiv + adjectiv (piliers de l’Union européenne). Cercetarea noastră confirmă studiile statistice efectuate pentru limbile franceză şi germană [46, p. 139] care pun în evidenţă faptul că 92% din sintagmele terminologice conţin mai puţin de 4 termeni, ceea ce dovedeşte că productivitatea modelelor lungi este redusă. În cazul în care un termen este prea lung, uzul îl respinge.

Demersul investigativ întreprins în lucrare are drept scop să verse lumină şi asupra originii termenilor juridici comunitari în limba franceză. Astfel, majoritatea acestora sunt de origine romanică (latină - 221, italiană - 6), deoarece disciplina de drept comunitar, ca parte a dreptului internaţional, provine din dreptul roman (Figura 4.4).

- 121 -

Fig. 4.4. Divizarea termenilor conform etimologiei.

Numărul termenilor de origine germanică (eng., germ., neerl.) constituie 20, adică el este de 11 ori mai mic decât numărul termenilor de origine romanică. Se mai observă şi prezenţa termenilor de origine greacă (24), cum ar fi: charte, critère, hiérarchie, méthode, programme, stratégie etc., greco-latină (4), ca, de exemplu, eurocrate, eurobaromètre, télécommunications, télévision, rusă (1), precum troïka şi mixtă (forme din fondul istoric şi limbile moderne) (5), cum ar fi: antitrust – gr.-eng.; eEurope – eng.-lat.; eurotarif – lat.-it.; Europol – lat.-eng.; euroland – lat.-germ. În cazul termenilor compuşi nonintegraţi (sintagmatici), etimologia a fost stabilită în baza nucleului termenului. De exemplu, pentru instruments juridiques communautaires etimologia a fost înregistrată în baza lexemului instruments (lat.), pentru politique européenne de voisinage – în baza cuvântului politique (gr.), iar pentru partenariat pour l’adhésion am luat drept bază cuvântul partenariat (eng.).

Mai jos, este prezentat procentajul termenilor juridici care denumesc instituţii comunitare (Figura 4.5). Circa a 7-ea parte din totalitatea termenilor incluşi în ITeC (14%) este alcătuită din termeni ce denumesc diferite organisme, agenţii, comitete şi alte structuri din cadrul UE.

Fig. 4.5. Termeni-denumiri de instituţii, organisme, servicii.

221

244 6 20

1 5 1

0

50

100

150

200

250 latina

greaca

greco-latine

italiana

germanice

rusa

mixte

alte

- 122 -

Din punct de vedere structural, un număr considerabil de termeni comunitari au drept element constitutiv toponime, preponderent denumiri de oraşe (Figura 4.6).

Fig. 4.6 Termeni care includ toponime.

Se poate presupune că modificarea eşantionului ar putea duce la

alte rezultate cantitative. Cu toate acestea, astfel de trăsături caracteristici, cum ar fi complexitatea formei, abrevierea termenilor, predominarea formelor substantivale, prezenţa toponimelor în structura unităţilor terminologice, originea romanică etc. evidenţiate în prezenta statistică, vor constitui, cu siguranţă, dominanta terminologiei dreptului comunitar. 4.2. Particularităţi semantice ale terminologiei dreptului comunitar în baza corpusului ITeC

Urmare a analizei materialului terminologic inclus în ITeC, am încercat să oferim anumite explicaţii privind fenomenele lingvistice care se manifestă cu o anumită intensitate în terminologia juridică comunitară, şi anume polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia, hiperonimia şi hiponimia.

4.2.1. Polisemia şi omonimia în terminologia dreptului comunitar

Deşi domeniul terminologiei este considerat principalul „edificiu” al monosemiei, analiza efectuată ne-a condus spre concluzia că legea multiplicării semnificaţiilor şi-a croit drum şi aici, în pofida eforturilor conştiente ale reprezentanţilor dreptului ca ştiinţă de a sistematiza terminologia juridică prin respectarea legii codului ideal: „pentru un singur semn – un singur sens”. Polisemia este un fenomen cu o frecvenţă destul de ridicată în limbajul juridic, a cărui prezenţă nu poate fi explicată prin factori de ordin lingvistic, ontologic, gnoseologic şi psihologic. Una dintre cauzele principale ale acestui fenomen rezidă în caracterul inegal în care se

- 123 -

dezvoltă, pe de o parte, limba, iar, pe de altă parte, viaţa socială şi cunoştinţele noastre despre realitatea înconjurătoare. Originea termenilor polisemici rezidă în analogia dintre două concepte, fapt care permite ca denumirea unuia să fie folosită ca denumirea altuia, creând astfel un termen nou în baza asemănărilor semantice parţiale.

În opinia lui G. Ciobanu, un termen este polisemantic, dacă acesta „denotă două sau mai multe concepte distincte, care se aseamănă în anumite privinţe, dar nu aparţin în mod necesar aceluiaşi sistem de concepte. Ex.: pod – într-un edificiu; la un instrument cu coarde; dentar” [66, p. 56]. În ceea ce ne priveşte, considerăm că apartenenţa conceptelor distincte aceluiaşi sistem terminologic sau aceluiaşi domeniu de specialitate este primordială în reperarea fenomenului dat. Astfel, termenul pod (al unui edificiu), citat mai sus, este mai degrabă omonimul lui pod (dentar). Din această perspectivă, unul şi acelaşi termen poate avea semnificaţii diferite în domenii diferite, cum ar fi, de exemplu, termenii francezi passerelle în arhitectură, marinărie şi dreptul comunitar, pilier în arhitectură şi dreptul comunitar, refonte în metalurgie şi dreptul comunitar, sommet în geografie şi dreptul comunitar etc. Noi nu considerăm aceşti termeni comunitari ca fiind polisemici, dar omonimici72, pentru că în subdomeniul dreptului comunitar ei nu au decât o singură semnificaţie. Spre deosebire de polisemie, omonimia nu este un fenomen care să depindă de legile interne ale evoluţiei sistemului lexical, ci este un produs accidental, cauzat de acţiunea perturbatoare a factorilor fonetici, a fenomenelor de derivare explicită [59, p. 49] sau împrumuturi din alte limbi. Referitor la vocabularul dreptului comunitar, o cauză suplimentară a polisemiei şi omonimiei o constituie apropierea unităţilor terminologice de vocabularul fondului lexical principal, dreptul, după cum am menţionat anterior, fiind una dintre cele mai răspândite ocupaţii din viaţa socială. Aşadar, în viziunea noastră, termenul este considerat polisemantic doar atunci, când acesta are mai multe accepţiuni în acelaşi domeniu sau subdomeniu. Vom argumenta opinia noastră cu ajutorul termenului drept (droit) pentru care găsim, în

72 Dacă un termen desemnează două sau mai multe concepte între care nu există nici un raport semantic, fenomenul se numeşte omonimie. Trăsătura caracteristică a omonimilor rezidă în faptul că ele aparţin câmpurilor semantice diferite. Aceasta stopează „ciocnirea” lor în context. Prin urmare, în omonimie între concepte există doar o coincidenţă grafică sau fonetică, conceptele rămânând elemente constitutive ale diferitor câmpuri cu diferite denotate. Dat fiind faptul că în terminologie apartenenţa la un câmp terminologic este foarte importantă, iar apartenenţa la câmpuri diferite vorbeşte despre faptul că avem denotate diferite, grosso modo, putem presupune că toţi termenii din lexicul specializat sunt omonimele cuvintelor din lexicul comun din care ei provin şi cu care au coincis după formă. Astfel, putem afirma că bureau ca masă şi bureau ca organism (sau personalul organismului sau şedinţa personalului) sunt omonime.

- 124 -

Lexique des termes juridiques [210, pp. 223-224], trei accepţiuni diferite: 1) ensemble de règles régissant la vie en société et sanctionnées par la puissance publique; 2) prérogative attribuée à un individu dans son intérêt lui permettant de jouir d’une chose, d’une valeur ou d’exiger d’autrui une prestation; 3) certains impôts indirects, on parle ainsi de droits de douane, de droits de timbre. În Vocabulaire juridique [209, p. 322-325], pe lângă aceste trei accepţiuni ale termenului droit, mai găsim încă patru: 1) science ou étude du Droit pris dans son ensemble ou dans telle de ses branches (auxqulles correspondent autant de disciplines juridiques); 2) employé absolument peut être synonyme de Droit idéal ou de Droit naturel ou encore de justice; 3) toute prérogative reconnue par la loi aux hommes individuellement ou parfois collectivement (faculté, liberté, protection etc.); 4) faculté juridique qui est en réalité une compétence conférée pour l’exercice d’une fonction, ou une prérogative de l’autorité publique. Din acest exemplu reiese că polisemia juridică se atestă atât la nivel intradisciplinar (diferite accepţiuni a unui termen în interiorul unei singure discipline juridice, ca, de exemplu, dreptul administrativ, dreptul comunitar etc.), cât şi la nivel interdisciplinar (în cadrul unei singure terminologii, adică a întregului vocabular juridic). Schematic putem prezenta fenomenul polisemiei ca în Figura 4.7.

Fig. 4.7. Polisemia termenului droit – polisem terminologic.

- 125 -

În marea majoritate a lor, termenii din vocabularul juridic, inclusiv cei din vocabularul comunitar, mai au o semnificaţie şi în limbajul comun fiind consideraţi termeni cu o dublă apartenenţă. Pluralitatea sensurilor juridice este calificată de G. Cornu drept „polisemie internă”, iar în cazul în care termenul este dotat, pe lângă sensul juridic, de un sens extrajuridic, este vorba, în opinia aceluiaşi autor, de „polisemie externă” [9, p. 74-75].

Studiul nostru confirmă cercetările efectuate anterior [ibidem, p. 74-122; 220, p. 29], demonstrând o dată în plus că polisemia terminologică este un fenomen propriu termenilor juridici, termenii polisemici fiind mult mai numeroşi (2/3 din ansamblul termenilor juridici), decât cei monosemici. După cum afirmă la justa valoare J.-Cl. Gémar, „la polysémie caractérise le langage humain. On le retrouve dans la plupart des domaines, notamment ceux des sciences sociales. Le droit n’en n’est pas épargné” [221, p. 7]. Cu toate acestea, reducerea câmpului terminografic al domeniului Drept până la subdomeniul Drept comunitar, atestă un grad excesiv de scăzut al polisemiei juridice comunitare (Figura 4.8). Din eşantionul de 254 de termeni, doar pentru 6 termeni (2%) au fost înregistrate mai mult de o semnificaţie în cadrul subdomeniului cercetat de noi.

Fig. 4.8. Polisemia în terminologia dreptului comunitar. Cităm câteva exemple: Agenda: 1. La liste des points qui doivent être discutés lors d'une

réunion, l’ordre du jour; 2. Les objectifs que les hommes politiques veulent atteindre. Par exemple, l'«agenda social européen» définit les objectifs que l'Union souhaite atteindre au cours des prochaines années dans le domaine de l'emploi et de la politique sociale.

Convention: 1. Instrument du troisième pilier de l'Union européenne relatif à la justice et aux affaires intérieures; 2. Groupe de personnes représentant les institutions européennes et les gouvernements et parlements nationaux, qui se réunissent pour rédiger un document important.

Etat membre: 1. Pays qui fait partie de l'UE; 2. Le gouvernement de ce pays.

- 126 -

Aşadar, în rezultatul analizei efectuate, am constatat că prezenţa fenomenului de polisemie şi omonimie nu prezintă pericolul de a crea ambiguitate, deoarece în procesul comunicării termenii sunt integraţi în contexte care aduc informaţii suplimentare cu privire la sensul care s-a dorit a fi comunicat. 4.2.2. Sinonimia în terminologia dreptului comunitar

Fenomen larg răspândit la nivelul limbii, sinonimia se regăseşte cu o frecvenţă mai redusă şi cu anumite note de specificitate şi în terminologia juridică. Apariţia sinonimelor se datorează mai multor factori, cum ar fi: variante (alternative) inventate ad hoc, influenţa diverselor întreprinderi (diferiţi producători ai aceluiaşi produs îl denumesc în mod diferit), traduceri diferite pentru acelaşi termen etc. La momentul actual, în ştiinţă nu există o părere univocă referitor la sinonimie. Unii cercetători definesc sinonimia drept o corespondenţă semantică absolută, alţii – drept o corespondenţă parţială. De exemplu, în opinia lingvistului rus A. Reformatskii, sinonimele sunt „cuvinte ce denumesc acelaşi lucru, dar care se referă la diferite noţiuni, care prin denumirea sinonimică dezvăluie diferite caracteristici ale lucrului dat” (trad. n.) [222, p. 91]. În pofida ideii conform căreia sinonimia nu este binevenită în terminologie, reprezentând un „fenomen nefast pentru termeni” [220, p. 29], care împiedică nu numai înţelegerea noţională a termenului, dar şi penetrarea mesajului terminologic chiar într-un cerc restrâns de specialişti, materialul faptic demonstrează că, deseori, doi sau mai mulţi termeni din aceeaşi limbă desemnează unul şi acelaşi concept (dommage – prejudice; clause – stipulation; magistrat de l’ordre judiciaire – magistrat judiciaire; cession d’antériorité – cession de priorité; réquisitoire supplétif – réquisitoire complétif – réquisitoire additionnel). Prin urmare, dacă este vorba de acelaşi concept, sinonimele se pot înlocui unul cu altul fără a perturba sensul mesajului73. Din perspectiva cercetării noastre, considerăm drept sinonime cel puţin doi termeni juridici comunitari (indiferent de forma lor), exprimate în diferite moduri, dar între care este stabilită o identitate şi o corespondenţă noţională (conceptuală), la înlocuirea reciprocă a cărora nu se vor produce schimbări semantice în textul comunitar. Schematic putem prezenta triada sinonimică ca în Figura 4.9.

73 În acest context, G. Cornu scrie: ”Ils sont absolument interchangeables. Dualité de signifiants, identité de signifié sont les critères de la synonymie” [9, p. 179]. Aceeaşi părere despre înlocuirea reciprocă fără perturbarea sensului îi aparţine şi polonezului E. Grodziński [223, p. 13].

- 127 -

Fig. 4.9. Triada sinonimică în terminologia dreptului comunitar. Din figură concluzionăm:

Conceptul juridic comunitar este egal cu forma lui materială – termenul juridic comunitar; Semnificaţia juridică comunitară a termenului se actualizează doar în interiorul textului specializat; Termenii sunt consideraţi sinonimici, dacă ei reprezintă acelaşi concept şi pot fi înlocuiţi reciprioc fără prejudicii semantice pentru conţinutul exprimat de text.

Pe lângă forma lingvistică a termenului (cuvânt, grup de cuvinte etc.) se consideră drept sinonime ale termenului şi simbolurile, abrevierile, construcţiile eliptice, definiţiile date termenului, imaginile, schemele etc. [100, p. 54-58; 224, p. 259-263]. În Figura 4.10 este schematizat raportul de egalitate între termenul concret, exprimând un concept, şi alte forme de exprimare ale acestuia.

Fig. 4.10. Raporturile sinonimice între termen şi diferite forme de exprimare ale lui.

- 128 -

Astfel, în terminologia dreptului comunitar se stabilesc raporturi sinonimice:

între cel puţin doi termeni, denumind acelaşi concept: abstention constructive – abstention positive; aide humanitaire – assistance humanitaire; codification des textes législatifs – codification constitutive – codification officielle; Euroland – zone euro; règles communautaires antitrust – règles européennes de concurrence – législation antitrust etc.

între termen şi forma lui abreviată (indiferent de tipul de abreviere): Charte des droits fondamentaux de l’UE – CDFUE; Conférence intergouvernementale – CIG; Citoyenneté de l'Union européenne – Citoyenneté de l'Union – Citoyenneté de l'UE; Comité des représentants permanents – Coreper; Office européen de police – Europol etc.

între termen şi definiţia lui: La communautarisation correspond au transfert d'un domaine relevant, dans le cadre institutionnel de l'Union, de la méthode intergouvernementale (deuxième et troisième piliers) à la méthode communautaire (premier pilier); Le Comité de l'article 36 du traité sur l'Union européenne, autrement dénommé CATS, est un groupe de travail du Conseil. Composé de hauts fonctionnaires, son rôle consiste à assurer la coordination des groupes de travail compétents dans le domaine de la coopération policière et judiciaire (troisième pilier).

Raportul de sinonimie între termenii din vocabularul juridic comunitar este exploatat ca mijloc de creativitate lexicală în procesul de creare a noilor termeni. Analizând sinonimia în cadrul unităţilor sintagmatice terminologice [83, p. 115], N. Cuciuc concluzionează că sinonimia terminologică sinaptică este frecventă în limbajul juridic francez şi că neonimele sunt create pentru a înlocui termenii depăşiţi lexical, perimaţi, desueţi74. În terminologia comunitară, de asemenea, se observă acest fenomen. Astfel, Communauté économique européenne este înlocuit cu Communauté européenne; Haute autorité este înlocuit cu Commission etc.

Una din cauzele apariţiei sinonimelor, în opinia A. Guţu, este faptul că sinonimia „serveşte drept mijloc de augmentare a calităţii stilului expunerii materialului, asigurând varietatea arsenalului de exprimare” [225, p. 326]. În textele juridice comunitare acest fenomen poate fi uşor observat. Deseori, termenul Uniunea Europeană este înlocuit, în acelaşi text, cu Uniunea, Europa sau UE; Consiliul Uniunii Europene cu Consiliul sau Consiliul UE; Comisia Europeană cu Comisia; Tribunalul de Primă Instanţă cu Tribunalul; Comunitatea Europeană cu Comunitatea sau CE 74Autoarea citează exemplul termenului aide judiciaire, substituit cu sinonimul assistance judiciaire, înlocuit actualmente cu aide juridictionnelle, o formă a termenului neologic aide juridique [ibidem, p. 116].

- 129 -

etc. Nu trebuie să uităm că textul juridic nu reprezintă un ansamblu de fraze care nu ţine cont de regulile exprimării lingvistice. În acest sens, sinonimele permit evitarea repetărilor fără a denatura sensul textului.

Din punct de vedere cantitativ, pentru a patra parte dintre termenii introduşi în ITeC au fost înregistrate raporturi sinonimice75 de tipul termen-termen (Figura 4.11).

Fig. 4.11. Sinonimia termenilor juridici comunitari.

În concluzie, fenomenul sinonimiei are dreptul la existenţă inclusiv

în vocabularul juridic comunitar, cu condiţia că utilizatorii sinonimelor (îndeosebi specialiştii în domeniu – jurişti, traducători etc.) le vor folosi de o manieră prudentă, în funcţie de situaţia şi destinatarul mesajului. 4.2.3. Antonimia în terminologia dreptului comunitar

Antonimia este singura categorie care ar putea figura într-un sistem semiotic ideal şi care nu contravine cerinţelor de standardizare terminologică. În terminologia dreptului comunitar fenomenul antonimiei lexicale se concretizează, în cele mai multe dintre situaţiile întâlnite, în prezenţa unor perechi de termeni al căror sens poate fi apreciat că este

75 Pe de o parte, unii cercetători consideră că sinonimia terminologică este inadmisibilă [226, р. 4; 227, р. 17], că limbajul actelor legislative, “caracterizat prin severitate şi lipsă de emotivitate, trebuie să se supună cu stricteţe regulii universale de univocitate” (trad. n.) [228, р. 31]. Pe de altă parte, alţii [198, p. 8] observă, la justa valoare, că una din sursele sinonimiei este activitatea ştiinţifică, când fiecare cercetător propune propria denumire a unui concept deja denumit de un alt sau de mai mulţi cercetători. Atunci, dacă fenomenul este considerat dăunător pentru terminologie, de ce cercetătorii înşişi contribuie la răspândirea lui? Important este ca cercetările să nu se limiteze la inventarea de sinonime pentru concepte deja existente cărora le-au fost deja atribuiţi termeni şi la critica existenţei fenomenului, care în viziunea noastră, în activitatea practică este imposibil de evitat, inclusiv în limbajul juridic comunitar. Acest fapt se datorează naturii raporturilor juridice prezente absolut în toate sferele de activitate umană şi interacţiunea dreptului cu toate domeniile de specialitate.

- 130 -

contrar76. În timp ce, în cazul termenilor monosemici, antonimia este absolută şi nu prezintă dificultăţi, în cazul termenilor polisemici, antonimia nu poate fi decât relativă, parţială sau chiar aproximativă. Vom argumenta poziţia noastră prin adjectivul francez principal, în baza definiţiilor date de Vocabularul juridic al lui G. Cornu [209, p. 690]. La prima lectură a articolului lexicografic constatăm că adjectivul principal este polisemic, având şase sensuri. Raportul antonimic este evident dacă:

principal are sensul de important sau mai puţin important (1) prin opoziţie cu accessoire, secondaire, complémentaire;

principal are sensul de prioritar (2) prin opoziţie cu subsidiaire; principal are sensul de iniţial, inaugural (3) prin opoziţie cu

incident. Adică putem concluziona, că formarea seriilor antonimice absolute

ale termenilor polisemici este imposibilă, seriile antonimice existând doar separat, în funcţie de sensul atribuit termenului de la care porneşte seria. Cu alte cuvinte, perechea principal – complémentaire reprezintă o antonimie corectă, în baza primului sens al cuvântului principal (1), la fel ca şi binomul principal – subsidiaire, în baza sensului (2) sau principal – incident, în baza sensului (3), perechea complémentaire – incident nefiind antonimică. Astfel, peine principale este antonimul termenului peine complémentaire, iar peine incidente sau peine subsidiaire nu pot fi antonimele termenului peine complémentaire din două motive: a) atare noţiuni nu există în materia juridică; b) subsidiaire şi incident nu posedă sensul necesar pentru a putea fi atribuit conceptului peine.

Antonimele formate prin afixare, deşi uşor de determinat, nu sunt frecvente. Cele mai răspândite afixe folosite la crearea antonimelor în limbajul juridic francez sunt: anti-, i-(il), in-(im-), inter-, non-, de-(dé-) etc. (clérical – anticlérical, légal – illégal, corporel – incorporel, moral – immoral, national – international, imputabilité – non imputabilité, mariage – démariage77. Este de menţionat faptul că unii termeni antonimici formaţi prin afixare mai pot avea ca antonim şi un alt termen (clérical – anticlérical sau laïque). Însă două antonime ale unui termen nu formează obligatoriu o pereche sinonimică.

Un număr de serii antonimice fac parte din aceeaşi familie de cuvinte: donateur – donataire, mandant – mandataire etc. Majoritatea

76 Deseori prin intermediul antonimului se ajunge la înţelegerea corectă a termenilor, deoarece „c’est souvent par contraste que s’éclairent leurs sens respectifs” [9, p. 182]. 77 Prefixul de-(dé-) nu întotdeauna exprimă sensul contrar al unui termen. De exemplu, désinvestiture este antonimul lui investiture, pe când dépénalisation nu este antonimul lui pénalisation, dar al termenului incrimination.

- 131 -

antonimelor din vocabularul juridic au însă forma distinctă de perechea lor (auteur – victime; créancier – débiteur etc.). Totodată vom sublinia caracterul binar al opoziţiei antonimice (offre – acceptation), deşi există serii antonimice triple (législatif – exécutif – judiciaire) sau chiar din patru elemente (loi – coutume – jurisprudence – doctrine).

În baza corpusului ITeC, deosebim următoarele tipuri de antonimie:

A) antonimie semantică (contradictorie) stabilită între doi termeni cu semnificaţie contrară şi direct opusă: égalité des chances – inégalité des chances; équilibre institutionnel – déséquilibre institutionnel; abstention constructive – vote; adhésion d'un nouvel État à l'Union – retrait de l’Union etc.

B) antonimie noncontradictorie: antonimie instituţională stabilită între termeni care

denumesc diverse instituţii şi organisme europene: Banque centrale européenne –Banque européenne d'investissement; Cour de justice des Communautés européennes – Cour Internationale de Justice – Cour Européenne des Droits de l'Homme; Conseil de l'Union européenne – Conseil de l'Europe – Conseil européen etc.

antonimie documentară stabilită între termeni care denumesc diverse documente oficiale europene: Charte des droits fondamentaux de l’UE – Convention européenne des droits de l'homme – Charte des droits sociaux fondamentaux des travailleurs etc.

antonimie geocomunitară stabilită între termeni care denumesc aceleaşi concepte, fenomene sau procese, dar realizate în arii geografice diferite: droit communautaire – droit national; parlement européen – parlement de l’état membre; état membre – pays candidat, pays tiers; espace économique européen – zone euro, Euroland etc.

antonimie operaţională stabilită între termeni care denumesc diverse operaţiuni aplicate aceluiaşi concept juridic: codification des textes législatifs – consolidation des textes législatifs – révision des textes législatifs etc. Antonimele clasate în punctul (B) sunt, de fapt, bazate pe raporturi

antinomice şi sunt repertoriate de noi nu ca antonime în sensul tradiţional, dar mai degrabă din perspectiva „à ne pas confondre”. Cantitatea termenilor juridici comunitari pentru care se înregistrează antonime este destul de impunătoare: 151 de termeni din cei 253 înregistraţi (Figura 4.12).

- 132 -

Fig. 4.12. Antonimia termenilor juridici comunitari.

În viziunea noastră, câmpul Antonyme(s) din fişa ITeC poate servi

drept suport substanţial în activitatea traducătorilor, specialiştilor în domeniu, studenţilor-filologi, studenţilor în domeniul dreptului, dar şi a publicului larg care se documentează inclusiv prin intermediul produselor terminografice. 4.2.4. Relaţiile de hiperonimie-hiponimie în terminologia dreptului comunitar

Un tip de relaţie semantică frecvent întâlnit în terminologia dreptului comunitar este hipero-/hiponimia. Existenţa acestui tip de relaţie se stabileşte pe baza unui principiu de ordonare ierarhică a termenilor în funcţie de conţinutul lor semantic – asocierea unui termen care desemnează o noţiune specifică, particulară, precisă, cu un alt termen care desemnează o noţiune mai generală în raport cu prima, dar care este subsumată aceleiaşi clase.

Hiponimul exprimă în raport cu hiperonimul relaţia specie-gen (comités – comités consultatifs, comités de gestion, comités de réglementation, comités de réglementation avec contrôle etc.). Însă terminologii deseori folosesc relaţia hiponim/hiperonim şi în cadrul relaţiei parte-întreg (Union européenne – état membre; institutions européennes – Cour de justice des Communautés européennes (CJCE) – Président de la CJCE, juges de la CJCE, avocats-généraux de la CJCE). Amintim că, pentru E. Wüster, relaţia partitivă este o relaţie ierarhică, în pofida faptului că caracterul ontologic al ei este diferit de relaţia logică gen-specie. În cadrul cercetării de faţă, raportul hiperonim/hiponim include atât raporturile stabilite între gen şi specie, cât şi cele stabilite între parte-întreg. O atare abordare este justificată de existenţa, în ambele cazuri, a fenomenului de includere a unei noţiuni într-o altă noţiune, lucru important pentru stabilirea

- 133 -

raporturilor ierarhice78. Clasificarea gen-specie constă în regruparea tuturor speciilor unui gen şi plasarea lor la nivelul corespunzător în raport cu genul comun. O astfel de clasificare este elaborată în baza termenului acte juridique (Figura 4.13). Pe verticală, observăm descreşterea caracteristicilor generale. Prin conţinutul său, fiecare termen este o specie a genului superior şi, în consecinţă, hiponimul termenului supraordonat. Astfel, vente ferme este o specie a genului vente, respectiv, vente se include în contrat, contrat în convention, convention în acte bilatéral, acte bilatéral în acte plurilatéral, iar acte plurilatéral în acte juridique. În baza aceleiaşi scheme, observăm că, în relaţia verticală, termenul supraordonat este genul sau hiperonimul termenului subordonat: testament este hiperonimul lui testament olographe şi simultan hiponimul lui acte unilatéral. Pe orizontală, la acelaşi nivel, observăm raporturi paralele, adică specie-specie ale unui gen sau cohiponimia: prêt à usage şi prêt de consommation sunt două specii ale genului prêt; vente, bail şi prêt sunt trei specii ale genului contrat etc. Aceşti termeni, numiţi şi „izonimi” [70, p. 83, 123], conţin, la nivelul ocupat, un grad identic de generalitate. Diferenţa între specii rezidă în caracteristicile specifice ale fiecărui concept79. În terminologie, criteriile de identificare a hipero-/hiponimiei pot fi foarte numeroase şi depind în mare măsură de caracteristica termenului luată ca bază de comparaţie pentru clasificare. Rezultatele cercetărilor au demonstrat că între termenul generic şi termenul derivat, de asemenea, se stabileşte o relaţie de tip hiperonim/hiponim [220, p. 29]80. Drept exemplu poate servi termenul commission parlementaire, de la care derivă termenii commission parlementaire d'enquête, commission parlementaire temporaire etc. Între hiponimele unui hiperonim se atestă destul de frecvent fenomenul „antonimiei intrinsece” [229, p. 44], antonimia extrinsecă fiind considerată antonimia între termeni din afara raportului hiponimic. Drept exemplu de antonimie intrinsecă poate servi relaţia dintre acte unilatéral şi acte plurilatéral (Figura 4.13).

78 G. Cornu, analizând raportul gen-specie, face o comparaţie cu matrioşka rusească [9, p. 123], adică termenul generic (păpuşa mai mare) conţine termenul specific (păpuşa mai mică). 79 În Figura 4.13, termenii plasaţi la acelaşi nivel al clasificării (pornind de la un singur nucleu!) au fost evidenţiaţi de noi cu aceeaşi culoare, iar cei de la diferite nivele - relaţii verticale - cu diferite culori. Evident, schema nu este exhaustivă, enumerarea diverselor tipuri de contracte, tratate etc. putând fi continuată. 80 Cercetătoarea a fixat circa 550 de hiponime ale hiperonimului machine: machine à coudre, machine à laver, machine à effilocher etc.

- 134 -

Fig. 4.13. Raporturile hiperonim/hiponim, arborescenţa termenului Acte juridique [9, p. 200].

Din punct de vedere al structurii acestor termeni, observăm printre

ei formaţiuni supletiv-morfematice81. Prin forme supletive înţelegem o paradigmă hipero-/hiponimică construită fără păstrarea termenului de bază de la care se porneşte clasificarea. De exemplu, de la termenul instruments juridiques communautaires obţinem: 1. Règlement, directive, décision, recommandation, avis; 2. Accord interinstitutionnel, résolution, conclusion, communication, livres verts, livres blancs; 3. Stratégie, décision, décision-cadre, position commune, convention.

Acest exemplu ilustrează şi metoda diviziunii multiple, când pornind de la unul şi acelaşi termen, se produc mai multe paradigme hipero-/hiponimice în baza diferitor caracteristici. Formele morfematice reprezintă derivate de la termenul de bază: droit – droit d’initiative, droit de petition, droit de l’homme etc.

Unele şi aceleaşi concepte pot constitui elementele diverselor clasificări, ocupând în cadrul acestora nivele diferite şi înregistrând raporturi diverse în funcţie de vecinătatea lor cu alte concepte. Din punct de vedere cantitativ, fenomenul hipero-/hiponimiei este răspândit pe larg în terminologia dreptului comunitar. Din cei 253 de termeni introduşi în ITeC,

81 Termenul îi aparţine lui Ch. Bally [230].

Acte unilatéral Acte plurilatéral

Testament Congé Acte bilatéral

Autres actes multilatéraux (à trois ou plus)

Acte juridique

Testament olographe

Traité bilatéral

Traité international multilatéral

Convention Testament authentique

Testament mystique

Convention collective

à trois partenaires

Contrat Distrat

Bail Vente Prêt

Vente ferme Vente à l’essai Bail à loyer Bail à ferme Prêt à usage Prêt de consommation

- 135 -

pentru 86 au fost înregistrate de la 1 până la 11 hiponime pentru un termen (Figura 4.14).

Fig. 4.14. Hiponimia în terminologia dreptului comunitar.

Analiza materialului faptic arată că numărul hiponimelor este net

superior numărului de hiperonime, chiar dacă atestăm un număr mai mare de termeni, pentru care au fost înregistrate hiperonime (159). În funcţie de definiţia termenului, un termen monosemic poate înregistra unul sau mai multe hiponime şi un singur hiperonim (sau mai multe, dacă hiperonimul are sinonime), iar un termen polisemic poate înregistra mai multe hiponime şi mai multe hiperonime în funcţie de specificul lui semantic şi natura raportului (gen-specie sau parte-întreg), în baza căreia se formează paradigma hipero-/hiponimică. De asemenea, s-au înregistrat cazuri de inexistenţă a hiperonimului, în situaţia în care termenul ocupă locul de vârf al clasificării, sau inexistenţa hiponimului, dacă termenul încheie clasificarea. 4.3. Aplicarea taxonomiei în corpusul datelor terminologice ITeC

Orice enunţ este constituit dintr-o asociere între două sau mai multe unităţi (succesive sau simultane), unităţi care pot apărea în mai multe enunţuri. După cum afirmă cercetătorii, „în sensul larg al cuvântului sintagmă, enunţul E conţine sintagma (u¹, u², u³...), dacă şi numai dacă u¹, u², u³... sunt unităţi, nu neaparat minimale, care apar în E. Vom spune, că există o relaţie sintagmatică între clasele de unităţi X¹, X², X³..., dacă putem formula o regulă generală, care să determine condiţiile de apariţie în enunţurile limbii a unor sintagme constituite dintr-un element al lui X¹, un element al lui X², un element al lui X³... De aici apare un al doilea sens, mai restrâns, al cuvântului sintagmă (sensul obişnuit): se admite existenţa unei sintagme (u¹, u², u³...) în E dacă nu numai aceste unităţi sunt coprezente

- 136 -

în E, dar, în plus, se ştie că există, sau se crede că poate fi descoperită o relaţie sintagmatică condiţionând această coprezenţă” [231, p. 173].

După F. de Saussure, noţiunea de sintagmă se aplică „cuvintelor şi grupurilor de cuvinte, unităţilor complexe de orice dimensiune şi de orice fel (cuvinte compuse, derivate, fragmente de frază, fraze întregi)” [112, p. 136]. Sintagma este o succesiune lineară (pe orizontală), o înlănţuire a cel puţin două elemente unul dintre care îl determină pe celălalt (raport sintagmatic). Din această perspectivă, în cadrul investigaţiei de faţă, taxonomia sintagmatică va fi orientată spre clasificarea terminologiei dreptului comunitar în sintagme exprimate prin:

termeni compuşi nonintegraţi (ex.: aide au développement, cadre institutionnel unique, citoyenneté de l’Union etc.);

frazeologisme juridice (ex.: introduire un recours auprès de la Cour de justice des Communautés européennes; statuer à l'unanimité sur demande de la Cour de justice des Communautés européennes; adjoindre à la Cour de justice des Communautés européennes une juridiction etc.);

o frază ce conţine cel puţin un termen juridic comunitar (ex.: En 2005, la Commission européenne a préparé la base juridique faisant suite à la proposition de réforme des programmes d'aide extérieure contenue dans les perspectives financières 2007–2013, qui a débouché sur la création d'un nouvel instrument: instrument d'aide de préadhésion.);

o succesiune de cel puţin două fraze (text juridic comunitar) în cadrul căreia se obţine monoreferenţialitatea şi precizia termenului dreptului comunitar (ex.: Une convention est adoptée par le Conseil à l'unanimité après consultation du Parlement européen. Elle entre en vigueur après avoir été ratifiée par au moins la moitié des États membres.).

Paradigmă, în sens larg, se numeşte „orice clasă de elemente lingvistice, oricare ar fi principiul, pe baza căruia au fost ele reunite” [231, p. 175-176]. În acest sens, sunt considerate paradigme „grupurile asociative” în accepţiunea lui F. de Saussure [112, p. 137], ale căror elemente sunt legate în exclusivitate prin asociaţii de idei. R. Jakobson pune uneori la baza raportului paradigmatic de asemenea simpla similaritate [162, p. 49-56]. Deoarece raporturile sintagmatice par a fi, într-o mare măsură, specifice fiecărei limbi, s-a ajuns ca ele să fie puse la baza paradigmelor lingvistice: „în acest sens restrâns, două unităţi u şi u’ aparţin uneia şi aceleeaşi paradigme, dacă, şi numai dacă, ele se pot înlocui una pe alta în aceeaşi sintagmă, altfel spus, dacă există două sintagme vuw şi vu’w” [231, p. 175-176]. De aici şi provine imaginea clasică a două linii perpendiculare, orizontala reprezentând ordinea sintagmatică a unităţilor, iar verticala, paradigma lui u, adică mulţimea de unităţi care ar fi putut să apară în locul ei.

- 137 -

În baza celor menţionate mai sus şi reieşind din structura fişei terminologice ITeC, taxonomia paradigmatică în cadrul cercetării noastre constă în clasificarea terminologiei dreptului comunitar în paradigme exprimate prin:

o serie de cel puţin doi taxoni (termeni) stabilită după criteriul prezenţei raporturilor sinonimice (ex.: droit communautaire – droit de l’Union Européenne);

o serie de cel puţin doi taxoni (termeni) stabilită după criteriul prezenţei raporturilor antonimice (ex.: adhésion d'un nouvel État à l'Union – retrait de l'Union);

o serie de cel puţin doi taxoni (termeni) stabilită după criteriul prezenţei raporturilor hipero-/hiponimice (ex.: instruments juridiques – instruments juridiques communautaires; instruments juridiques communautaires – règlement, directive, décision, recommandation etc.);

o serie de cel puţin două frazeologisme juridice comunitare stabilită după criteriul prezenţei taxonului concret în ambele frazeologisme (ex.: assortir son abstention d'une déclaration formelle, déclarer l'abstention);

o serie de cel puţin două definiţii date pentru acelaşi concept (ex.: Harmonisation - 1. Le fait de rapprocher les différentes législations nationales les unes des autres, très souvent dans le but de supprimer les barrières nationales qui entravent la libre circulation des travailleurs, des biens, des services et des capitaux. 2. Le rapprochement entre deux ou plusieures systèmes juridiques. Ex. harmonisation des législations européennes);

termenul-vedetă şi echivalentele lui în limbile română, engleză şi rusă (ex.: droit communautaire – drept comunitar – Community law – коммунитарное право);

textul juridic comunitar şi variantele lui în alte trei limbi (ex.: Acte Unique Européen – Act Unic European – Single European Act – Единый Европейский Акт).

Criteriile de clasificare paradigmatică, aplicate datelor din produsul nostru terminografic, confirmă punctul de vedere conform căruia structura paradigmatică este caracteristică pentru întregul sistem organizat. În acelaşi timp, E. Wüster, reducându-se doar la obiecte, s-a limitat la o viziune pur paradigmatică asupra terminologiei, fără a desfăşura cercetarea sa inclusiv pe linie orizontală, adica din punct de vedere sintagmatic. La rândul său, taxonomia sintagmatică arată că interpretarea exactă a unui termen variază exclusiv în baza (con)textelor, adică structurilor lineare, în care el apare.

- 138 -

4.4. Concluzii la capitolul 4 În urma analizei particularităţilor structural-semantice ale termenilor introduşi în ITeC, formulăm următoarele concluzii:

În limba franceză, termenii juridici comunitari se divizează în termeni simpli, termeni compuşi integraţi şi termeni compuşi nonintegraţi, cea mai numeroasă categorie fiind alcătuită din termeni compuşi nonintegraţi (82%). 1% de termeni ai eşantionului conţin, în structura lor, îmbinări de cifre şi litere.

Etimologia termenilor comunitari în limba franceză este variată, etimonul latin fiind predominant (221 din 282). Pentru ceilalţi termeni s-a constatat originea greacă, greco-latină, italiană, slavonă, germanică (eng., germ., neerl.) şi mixtă.

Mecanismele de formare ale termenilor LJC sunt guvernate de regulile lingvistice general valabile la nivelul lexicului comun, derivarea fiind destul de productivă. Printre procedeele de derivare au fost atestate prefixarea, afixarea, derivarea parasintetică, conversia, terminologizarea şi determinologizarea.

O altă formă de manifestare a creativităţii LJC este compunerea şi derivarea frazeologică, produsele finale ale acestora fiind termeni compuşi integraţi şi termeni sintagmatici (compuşi nonintegraţi). Analiza derivaţională a materialului faptic a permis atestarea termenilor comunitari formaţi prin compunere şi derivare în acelaşi timp. Printre cele mai frecvente modele de derivare frazeologică, am identificat următoarele: substantiv+prepoziţie+toponim şi substantiv+prepoziţie+denumire instituţională. 7% dintre termenii din eşantion conţinând în structura lor toponime, iar altele 14% reprezentând denumiri de instituţii comunitare. Termenii sintagmatici cu o întindere redusă sunt cei mai productivi, frecvenţa acestora diminuându-se odată cu creşterea numărului de elemente componente şi scăderea gradului de maniabilitate.

Unul din procedeele destul de răspândite de formare a noilor termeni în LJC este abrevierea, având drept punct de plecare un cuvânt sau o sintagmă. Printre modalităţile de abreviere au fost atestate elipsa lexicală a determinantului, elipsa lexicală a determinatului, acronimia (contaminarea) şi sigla. Din punct de vedere cantitativ, 14% dintre termenii din corpusul studiat conţin forme abreviate.

Întrucât terminologia este considerată un subansamblu, delimitat semantic şi funcţional, al vocabularului comun al unei limbi, este firesc ca fenomenele precum polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia şi hipero-/hiponimia să îşi facă simţită prezenţa cu anumite note de specificitate şi în acest sector special al limbii.

- 139 -

Cu toate acestea, spre deosebire de limbajul juridic general, LJC se caracterizează prin reducerea considerabilă a polisemilor. Reducerea în cauză reflectă relaţia direct proporţională între extinderea/îngustarea câmpului terminografic de analiză şi polisemia/monosemia termenilor.

Fenomen destul de răspândit la nivelul limbii, sinonimia se regăseşte cu o frecvenţă mai redusă şi în terminologia juridică comunitară. Raporturile sinonimice, în cadrul subdomeniului studiat, se stabilesc între cel puţin doi termeni identici din punct de vedere conceptual, care pot fi înlocuiţi unul cu altul, fără a provoca schimbări semantice în textul juridic comunitar. Din eşantionul studiat, 25% de termeni înregistrează raporturi sinonimice de tipul termen-termen.

Fenomenul antonimiei este larg răspândit în terminologia comunitară. În timp ce antonimia clasică este specifică pentru 1/3 din întregul corpus juridic, în terminologia dreptului comunitar cantitatea termenilor care înregistrează raporturi antonimice atinge cifra de 60%. Această creştere este cauzată de specificitatea demersului de cercetare. Astfel, pe lângă antonimia contradictorie, s-a atestat antonimia noncontradictorie subdivizată în lucrare în antonimie instituţională, antonimie documentară, antonimie geocomunitară şi antonimie operaţională. În terminologia dreptului comunitar, existenţa raporturilor hipero-/hiponimice se manifestă prin paradigme de tipul gen-specie şi parte-întreg. Din punct de vedere structural, aceste paradigme pot fi exprimate prin formaţiuni supletiv-morfematice. Fenomenul hipero-/hiponimiei este specific unei cantităţi considerabile de termeni juridici comunitari: pentru 34% din corpusul de termeni studiat au fost înregistrate hiponime. În calitate de elemente constitutive ale hiperonimelor, hiponimele sunt mai numeroase din punct de vedere cantitativ (pentru un hiperonim putem atesta o serie întreagă de hiponime). În plus, din punct de vedere calitativ, hiponimul posedă caracteristici semantice pe care hiperonimul nu le are.

Terminologia juridică comunitară ca şi structură integrată poate fi supusă clasificării în baza diferitor criterii. În funcţie de criteriul de clasificare, termenul (taxonul) poate să-şi schimbe localizarea în structură. Din perspectiva cercetării în cauză, taxonomia sintagmatică în terminologia dreptului comunitar constă în clasificarea termenilor sintagmatici în termeni compuşi nonintegraţi, frazeologisme juridice, fraze şi (con)texte ce conţin termeni juridici comunitari. În cadrul taxonomiei paradigmatice se stabilesc paradigme sinonimice, antonimice, hipero-/hiponimice, frazeologice, de definiţii, de echivalente în alte limbi, de texte, structura paradigmatică fiind specifică întregului sistem terminologic/taxonomic.