ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006

CAPITALUL SOCIAL ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICǍ – UN NOU FǍGAŞ AL VIZIUNII INSTITUŢIONALISTE

RAMONA NICOLETA BUNDǍ∗

Social Capital and Economic Development – A New Direction in Institutional Research

Abstract

In the last decades the concept of social capital—defined here as the norms and networks that enable people to act collectively—enjoyed a remarkable rise across the socio-economic disciplines. The present paper traces the evolution of social capital research as it pertains to economic development and identify four distinct approaches the research has taken, with special attention for institutional one. The evidence suggests that these views, with emphasis on incorporating different levels and dimensions of social capital and their recognition of the positive and negative outcomes that social capital can generate, lead to comprehensive and coherent development policy prescriptions.

Key words: capital social, dezvoltare economicǎ, neoinstituţionalism, politici economice. 1 Introducere De-a lungul timpului, teoriile creşterii şi dezvoltǎrii economice au gravitat în jurul

capitalului, atributele de „natural”, „tehnic”, „uman” şi „social” fiind cele care i-au oferit mereu alte valenţe. Prezentarea acestor teorii din perspectiva conceptului plurivoc de capital este o direcţie pe care ne propunem sǎ o urmǎm în cercetǎrile noastre viitoare. Cu grija de a nu ne transforma argumentele într-o apologie a conceptului în sine, ne îndreptǎm atenţia, pentru moment, spre capitalul social.

2 Conceptualizarea rolului capitalului social în dezvoltarea economică Prozaic exprimat, nu ceea ce ştii, ci pe cine ştii desemnează capital social. Privind în

jur observăm că în competiţia pentru obţinerea unei slujbe sau pentru semnarea unui contract au câştig de cauză cei care au prieteni “bine situaţi”. Intuim, astfel, cǎ ideea pe care se sprijinǎ este aceea că familia, prietenii, cunoştinţele sau colegii constituie o “resursă valoroasă” utilizată în situaţii critice. Prin extrapolare, acele comunităţi caracterizate prin legături sociale strânse şi înzestrate cu o multitudine de asociaţii civice au o mai bună capacitate de a lupta împotriva sărăciei [D. Narayan, 1995]. De fapt, o trăsătură definitorie a

∗ Lector doctorand, Catedra de Administrarea Afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Ovidius” Constanţa, e-mail: dinuramona@univ-ovidius.ro

Capitalul social şi dezvoltarea economicǎ. Un nou fǎgaş al viziunii instituţionaliste

231

sărăciei este aceea că persoanele afectate de acest fenomen sunt marginalizate în societate, fiind excluse din anumite reţele sociale care le-ar putea asigura un trai decent.

Mai formal, capitalul social se referă la normele şi valorile care fac ca indivizii să acţioneze colectiv; solidaritatea, reciprocitatea, generozitatea, supunerea faţă de autorităţi etc. sunt calităţi cognitive sau predispoziţii generate de credinţa în sau afilierea la anumite norme sau valori.1

Dezvoltarea conceptului de capital social şi actuala sa influenţǎ în ştiinţele sociale se datoreazǎ, în mare mǎsurǎ, lucrǎrilor lui Pierre Bourdieu, James Coleman şi Robert Putnam. De pe poziţii sociologice, autorii amintiţi au identificat capitalul social cu un ansamblu de instituţii (formale şi informale) şi organizaţii sociale (verticale şi orizontale) care faciliteazǎ cooperarea indivizilor în dobândirea unui beneficiu mutual şi cu incidenţe asupra eficienţei activitǎţii dintr-o comunitate.2

Conceptualizarea rolului relaţiilor sociale în dezvoltarea economică are o lungă istorie în ştiinţele sociale, dar sensul în care capitalul social este utilizat în prezent datează de 90 de ani. Lyda J. Hanifan, administrator al unei şcoli din West Virginia, explicând importanţa participării comunităţii la ameliorarea performanţelor educaţionale a invocat conceptul de capital social astfel: “...ceea ce contează în viaţa de zi cu zi a oamenilor anume: buna credinţă, prietenia, simpatia şi raporturile sociale dintre indivizi şi familii, care generează unitate socială [...]. Dacă un individ intră în contact cu un vecin, acesta din urmă cu un alt vecin, va rezulta o acumulare de capital social care imediat poate satisface nevoi sociale şi care poate da naştere unui potenţial social suficient pentru îmbunătăţirea substanţială a condiţiilor de viaţă în întreaga comunitate.”[L.J. Hanifan, 1916, apud M. Woolcock, 2000, 230].

Capitalul social, în aceastǎ accepţiune, a revenit printre preocupările teoreticienilor începând cu anii ΄80. Includerea acestui concept în dezbaterile pe tema dezvoltǎrii a dat un plus de greutate pledoariilor privind importanţa instituţiilor formale şi informale pentru dimensionarea performanţelor macroeconomice; mai mult, a accentuat caracterul interdisciplinar al acestor cercetǎri, îmbogǎţind arsenalul de variabile sociale cu înclinaţia spre asociabilitate a indivizilor; rezultatul este un nou cadru al analizei, mai cuprinzǎtor, care umple o bunǎ parte din golul existent între teorie şi funcţionarea realǎ a economiilor. Noile eforturi ştiinţifice se înscriu pe linia economiei neoinstituţionale, respectiv acelui program de cercetare care aspirǎ la integrarea unor teorii eterogene privind: costurile de tranzacţie, drepturile de proprietate, problemele acţiunii colective, formele de organizare, contractele, normele politice şi sociale [ T. Eggertsson, 1999, 12-13].

Astfel privite, studiile asupra modului în care agenţii economici interacţioneazǎ şi se organizeazǎ pentru a genera creştere şi dezvoltare economicǎ s-au încadrat în patru megatendinţe - viziunea comunitaristǎ, relaţionistǎ, instituţionalistǎ şi integratoare sau sinergicǎ.3

Viziunea comunitaristă. În cadrul acestei abordări capitalul social se identifică la nivelul unor forme organizaţionale locale, de genul cluburilor, asociaţiilor sau grupurilor civice. Promotorii acestei viziuni consideră că o densitate mai mare a acestor grupări în cadrul comunităţii sporeşte bunăstarea colectivă. Nu toţi teoreticienii capitalului social împărtăşesc acest entuziasm. De exemplu, Rubio semnalează existenţa unui capital social “pervers”, format la nivelul ghetourilor, grupărilor mafiote, traficanţilor de droguri, capital care obstrucţionează dezvoltarea economică [M. Rubio, 1997, 805-16]. Crima organizată din Rusia şi America Latină generează considerabile externalităţi negative asupra societăţii sub forma vieţilor pierdute sau resurselor risipite. De fapt, perspectiva comunitaristă presupune implicit existenţa unor comunităţi omogene care includ şi în cadrul cărora au beneficii toţi membri. Însă o literatură vastă despre inegalitatea castelor, excluderea etnică şi discriminarea sexuală contrazice această opinie [D. Narayan, T. Shah, 1999].

RAMONA NICOLETA BUNDǍ

232

Exemple din ţările în curs de dezvoltare demonstrează că simpla existenţă a unui nivel ridicat de solidaritate socială sau unei multitudini de grupări informale nu conduce, în mod necesar, la prosperitate economică. În America Latină, populaţia indigenă, înzestrată cu un bogat capital social, este exclusă din punct de vedere economic datorită lipsei de resurse financiare şi neputinţei accederii la putere, elemente care ar fi necesare pentru a putea schimba regulile jocului în favoarea ei [Ibidem].

A doua perspectivă asupra capitalului social pune accent pe asocierile verticale şi orizontale dintre oameni şi relaţiile din cadrul şi dintre aceste entităţi organizaţionale (grupuri constituite la nivel de comunitate şi firme). Astone şi colaboratorii săi afirmau că legăturile intracomunitare conferă familiilor şi colectivităţii identitate şi ţeluri comune [N.M.Astone, 1999, 1-31]. În literatura de specialitate recentă, relaţiile dintre membrii unui grup sunt denumite „bonding social capital” (relaţiile orizontale) iar cele dintre grupuri „bridging social capital” (relaţiile verticale).

Această perspectivă evidenţiazǎ tensiunile existente între virtuţiile şi viciile capitalului social. De fapt, capitalul social poate fi privit ca o sabie cu două tăişuri. Membrii unei comunităţi se pot bucura de sprijinul celorlaţi pentru îngrijirea casei, copiilor, obţinerea unei slujbe sau chiar a unui împrumut în situaţii de criză. Dar aceleaşi legături interpersonale atrag şi obligaţii, unele cu consecinţe negative în plan economic. Loialitatea faţă de grup poate fi atât de puternică încât izolează membrii, în sensul că îi îndepărtează de informaţiile privind noile oportunităţi de angajare sau creează un climat de ridiculizare a eforturilor individuale de studiu sau de muncă asiduă. Portes şi Sensenbrenner oferă ca exemplu, în acest sens, imigranţii în SUA proveniţi din Asia care, după ce au prosperat, şi-au anglicizat numele pentru a se elibera de obligaţiile faţă de comunitatea lor [A. Portes, 1993, 1320-50]. Astfel, aprecierea capitalului social exclusiv prin prisma beneficiilor pe care le poate genera asupra unui grup social ignoră posibilitatea ca acestea să fie obţinute în detrimentul intereselor altui grup sau ideea că sunt obţinute, dar cu costuri semnificative ce vor fi resimţite în viitor.

Viziunea instituţionalǎ susţine cǎ vitalitatea societǎţii civile se aflǎ sub semnul calitǎţii instituţiilor formale; dintr-o astfel de perspectivǎ, capitalul social înceteazǎ sǎ mai fie o variabilǎ independentǎ şi devine dependentǎ de mediul instituţional. Şi invers, îndeplinirea funcţiilor statului depinde de propria coerenţǎ internǎ, credibilitate, competenţǎ, precum şi transparenţǎ şi responsabilitate faţǎ de societatea civilǎ.

Studiile circumscrise acestei viziuni subliniazǎ cǎ birocraţia, corupţia, îngrǎdirea libertǎţilor civice, tensiunile sociale şi disproporţia sau lipsa drepturilor de proprietate constituie obstacole importante în calea creşterii economice. Într-un astfel de climat al afacerilor nu sunt stimulate investiţiile în şcoli, spitale, infrastructurǎ de transport şi comunicaţii, nici investiţiile strǎine directe; remarcǎm necesitatea existenţei unei complementaritǎţi între formele ortodoxe de acumulare a capitalului fizic şi investiţiile în capitalul social civic şi guvernamental 4.

Viziunea sinergicǎ ţinteşte cǎtre unificarea punctelor de vedere exprimate de economişti (instituţionaliste) cu cele ale experţilor politici, sociologilor şi antropologilor (comunitariste şi relaţioniste). Sinteza acestor perspective dezvǎluie urmǎtoarele aspecte:

- impactul guvernelor, întreprinderilor şi grupurilor civice asupra îndeplinirii obiectivelor colective de dezvoltare este variabil;

- se impun complementaritatea şi asocierea între guverne, întreprinderi şi comunitǎţi, precum şi în cadrul lor, pentru a putea promova o dezvoltare sustenabilǎ;

- rolul statului este cel mai important şi problematic ca urmare a calitǎţilor sale de furnizor ultim de bunuri publice, arbitru final şi responsabil al statului de drept, agent capabil sǎ faciliteze stabilirea unor alianţe durabile între clase, etnii, rase, sexe şi religii.

Capitalul social şi dezvoltarea economicǎ. Un nou fǎgaş al viziunii instituţionaliste

233

Implicaţii teoretice şi politice. Capitalul social este liantul care uneşte societǎţile şi care face posibilǎ bunǎstarea umanǎ prin:

- impulsionarea schimbului de informaţii şi diminuarea costurilor de tranzacţie pe fondul încrederii reciproce;

- facilitarea adoptǎrii de decizii colective, fiind un factor esenţial al coeziunii sociale; - reducerea oportunismului, prin prisma faptului cǎ apartenenţa la un grup social

genereazǎ angajamente pe baze de reciprocitate şi încredere ca efect al interacţiunilor repetate la nivelul membrilor sǎi.

Prin urmare, ţǎrile cu societǎţi divizate (din punct de vedere economic şi social) şi cu guverne slabe, ostile şi corupte nu au capacitatea de a obţine o dezvoltare economicǎ durabilǎ. Recunoaşterea importanţei capitalului social are incidenţe asupra configurǎrii politicilor care multă vreme au fost focalizate pe dimensiunea economică a procesului dezvoltării; impactul nefast al politicilor organismelor internaţionale asupra sărăciei în diverse comunităţi, prea puţin înţelese, reflectǎ cǎ elementele tehnice şi financiare sunt necesare, dar nu suficiente pentru fundamentarea unui proiect de dezvoltare.

De ce trebuie sǎ ţinǎ cont arhitecţii politicilor naţionale şi internaţionale pentru dezvoltare? Cum se explicǎ succesul sau eşecul acestor politici în termenii capitalului social?

În primul rând, pentru stabilirea modului de intervenţie în toate sferele realitǎţii socio-economice, considerǎm cǎ primul pas trebuie fǎcut cǎtre identificarea corectǎ a grupurilor sociale dominante şi a interdependenţelor dintre ele. Înţelegerea modului în care măsurile propuse vor afecta interesele acestor grupuri este importantǎ într-un mediu social configurat ca un mix delicat de organizaţii, reţele şi instituţii informale. Potenţialul conferit de mobilizarea grupurilor respective în direcţia servirii binelui general nu trebuie pierdut din vedere când se formuleazǎ o nouǎ politicǎ.

În al doilea rând, recomandǎm impulsionarea dezvoltǎrii legăturilor sociale din interiorul comunităţilor sărace şi ale acestora cu alte grupuri sociale. Ultimele prezintă o semnificaţie deosebită întrucât majoritatea deciziilor care îi afectează pe cei săraci nu sunt adoptate la nivelul comunitǎţii lor. Consensul între grupuri eterogene din punct de vedere al intereselor şi înzestrării cu resurse nu poate fi atins decât prin participarea reprezentanţilor tuturor mediilor la procesele decizionale sau la acţiunile sociale 5. Totuşi identificarea liantului care să transforme segmentarea socială în coeziune socială rǎmnâne o provocare a cercetǎrilor viitoare pe tema dezvoltării economice.

În al treilea rând, abordarea dezvoltării din perspectiva capitalului social se încadrează în spectrul teoriilor care susţin necesitatea unei politici de diseminare a informaţiei la toate nivelurile societăţii pentru o mai eficientă antrenare a actorilor sociali în atingerea bunǎstǎrii generale. În acest context, accesul larg la tehnologiile moderne de telecomunicaţii este esenţial pentru cǎ favorizează transmiterea informaţiilor între grupurile sociale.

În al patrulea rând, considerǎm cǎ o atenţie specialǎ trebuie sǎ se acorde monitorizǎrii impactului politicilor de dezvoltare asupra capitalului social al comunităţilor sărace. Este de dorit ca organismele internaţionale să considere capitalul social al celor săraci un punct de plecare şi să identifice elementele complementare şi nu substituibile, atunci când stabilesc coordonatele unei politici de dezvoltare.

3 Concluzii O particularitate a acestui domeniu este cǎ cercetarea asupra relaţiei capital social-

dezvoltare se aflǎ într-o fazǎ incipientǎ, ceea ce face ca practicienii şi politicienii, presaţi de realitǎţi, sǎ nu mai aştepte soluţiile oamenilor de ştiinţă şi sǎ înveţe făcând. Aceste experienţe fǎcute pe oameni se soldeazǎ cu rezultate pozitive sau negative. Astfel cǎ de câte

RAMONA NICOLETA BUNDǍ

234

ori practica devanseazǎ teoria este necesarǎ o evaluare mai riguroasă a proiectelor şi a impactului politicilor asupra capitalului social diferitelor comunitǎţi, mai multă muncă pentru a debloca mecanismele prin care capitalul social funcţionează şi de a-i înţelege factorii determinanţi. Proiectele de dezvoltare temeinic elaborate devin lecţii practice extrem de valoroase care pot fi transpuse în noi teorii; şi ar fi culmea ironiei ca persoanele cele mai interesate de studierea şi promovarea capitalului social să nu dea dovadă de încredere, bunăvoinţă, deschidere şi dorinţă de a împărtăşi informaţii şi idei noi în acest domeniu. Progresul este posibil numai prin eforturi conjugate!

Bibliografie

Astone, N.M., Nathanson, C., Schoen, R.T, Kim, Y., Family Demography, Social Theory, and Investment in Social Capital, Population and Development Review, 25(1), 1999. Coleman, J., The Foundations of Social Theory, Harvard University Press, Cambridge, 1990. Eggertsson, T., Economia neoinstituţionalǎ (comportament şi instituţii), CEU Press, Chişinǎu, 1999. Esman, M., Uphoff, N., Local Organizations: Intermediaries in Rural Development, Ithaca, N.Y.: Cornell University Press, 1984. Fukuyama, F., Social Capital, Tanner Lecture on Human Values, 1997. Hanifan, L.J., 1916, apud M. Woolcock, D. Narayan, Social Capital: Implications for Development Theory, Research and Policy, World Bank Research Observer, vol. 15, 2000. Narayan, D., Designing Community-Based Development, World Bank, Social Development Paper 7, Washington, D.C., 1995. Narayan, D., Shah, T., Gender Inequity, Poverty, and Social Capital, Background paper prepared for the Policy Research Report on Gender and Development, World Bank, Development Research Group, Washington, D.C., 1999. Portes, A., Sensenbrenner, J., Embeddedness and Immigration: Notes on the Social Determinants of Economic Action, American Journal of Sociology, 98 (6), 1993. Putnam, R., Leonardi, R., Nanetti, R., Making Democracy Work: Traditions in Modern Italy, Princeton University Press, 1993. Putnam, R., Bowling Alone, ed. Simon and Schuster, New York, 2000. Rubio, M., Perverse Social Capital: Some Evidence from Colombia, Journal of Economic Issues, 31 (3), 1997.

Note: 1. Fukuyama atrăgea atenţia că numai o parte din normele şi valorile împărtăşite de indivizi reprezintă capital social: “Capitalul social poate fi definit simplu ca existenţa unui anumit set de reguli informale şi norme împărtăşite de membrii unui grup, care permit cooperarea între ei. Împărtăşirea valorilor şi normelor nu produce în sine capital social, deoarece valorile pot fi unele greşite… Normele care produc capital social…trebuie substanţial să includă virtuţi ca sinceritatea, îndeplinirea obligaţiilor şi reciprocitatea.” [F. Fukuyama, 1997, 378-379] 2. Putnam, unul din pionierii cercetǎrilor pe aceastǎ temǎ, utiliza în prima sa lucrare definiţia: „capitalul social… se referă la trăsăturile organizării sociale, precum încredere, norme şi relaţii care pot ameliora eficienţa în societate prin facilitarea acţiunilor comune” [R. Putnam, 1993, 167]. Ulterior, autorul a schimbat retorica discursului sǎu dinspre beneficii cǎtre “conexiunile între indivizi – reţelele sociale şi normele de reciprocitate şi încredere care apar în cadrul lor” [R. Putnam, 2000, 19]. Coleman în “Fundamentele teoriei sociale” oferă o caracterizare similară conceptului:“…organizarea socială constituie capital social, facilitând atingerea obiectivelor care nu pot fi atinse în absenţa ei sau pot fi atinse dar cu un cost mai ridicat”. [J. Coleman, 1990, 304]. Pe baza acestor definiţii putem schiţa

Capitalul social şi dezvoltarea economicǎ. Un nou fǎgaş al viziunii instituţionaliste

235

urmǎtoarea caracterizare a conceptului: (1) capitalul social generează externalităţi pozitive pentru membrii unui grup; (2) aceste externalităţi sunt produse pe fondul încrederii, normelor şi valorilor comune; (3) încrederea, valorile şi normele îşi au originea în organizaţiile sociale informale. 3. Termenii utilizaţi reprezintǎ traducerea noastrǎ pentru: “communitarian view”, “networks view”, “institutional view” şi “synergy view”. Aceastǎ clasificare a cercetǎrilor pe tema capitalului social a fost întocmitǎ de Michael Woolcock şi Deepa Narayan în cadrul lucrǎrii Social Capital: Implications for Development Theory, Research , and Policy, World Bank Research Observer 15 (2), p. 225-249. 4. Delimitarea capitalului social civic de cel guvernamental a fost realizatǎ de Paul Collier în The Political Economy of Ethnicity, Annual Conference on Development Economics, Banca Mondialǎ, Washington, 1998. 5. M. Esman şi N. Uphoff subliniau cǎ atunci când comunităţile sărace se implică direct în implementarea, managementul şi evaluarea proiectelor, eficienţa investiţiilor şi durabilitatea rezultatelor sunt asigurate. [M. Esman, 1984]