IV. Cercetări privind fumatul la adolescenţi

4.1. Motivatori afectivi ai deciziei adolescenţilor de a se implica în comportamente

de risc. De ce o fac?

Numeroase teorii consideră că motivatorii afectivi joacă un rol foarte important în

deciziile adolescenţilor de a se implica în comportamente de risc care pot avea consecinţe

grave asupra vieţii lor. A fost examinat rolul a numeroşi motivatori afectivi din

perspectiva unor grupuri cu o experienţă mai mare sau mai mică în a-şi exercita influenţa

asupra dorinţei de a participa la cele cinci tipuri de comportamente de risc (consumul de

alcool, consumul de droguri, sexul, fumatul şi chiulitul/ absenteismul/ abandonul şcolar).

Multe teorii se concentrează asupra explicării faptului de ce adolescenţii continuă

să se angajeze în comportamente de risc, în ciuda consecinţelor negative ale acestora.

Cercetătorii au presupus că implicarea adolescenţilor în asemenea comportamente se

datorează unor factori precum: influenţa negativă a familiei, influenţele academice,

emoţiile negative, influenţa co-vârstnicilor, nevoia de stimulare (căutare de senzaţii),

optimismului nerealist, sentimentului vulnerabilităţii sau încercării de a atinge scopuri

specifice tranziţiei către vârsta adultă. Majoritatea acestor teorii, fie implicite, fie

explicite, sugerează că adolescenţii sunt motivaţi de dorinţa lor de a-şi

intensifica/amplifica sau, dimpotrivă, de a evita anumite stări afective.Teoriile generale

ale motivaţiei postulează că indivizii încearcă să atingă scopuri datorită convingerilor lor

că atingerea scopului va determina schimbări ale stărilor lor afective (Klinger,1975;

Pervin,1983). Aceste motivaţii cognitive sau scopuri care reglează stările afective au fost

examinate în mod obişnuit dintr-o perspectivă empirică, prin studierea predictivă a

relaţiei dintre constructele latente, ca expectanţele sau motivele, şi deciziile adolescenţilor

privind comportamentele pe care le adoptă (Brown, Christiansen, &Goldman,1987;

Cooper,1994; Goldman, Bown, Christiansen, &Smith,1991; Jessor&Jessor,1977; Leight,

1989, 1990; Newcomb, Chou, Bentler, &Huba,1988; Stacy, Newcomb, & Bentler, 1991).

Majoritatea concluziilor susţin că scopurile vizând reglarea afectelor au un rol

instrumental în adolescenţă în luarea deciziilor de a participa în comportamente de risc.

Rezultatele studiilor încorporând aceste constructe şi-au demonstrat succesul în

prezicere comportamentelor la adolescenţi. De pildă studiile vizând expectanţele cu

privire la consecinţele consumului de alcool la adolescenţi au demonstrat că anticiparea

efectelor pozitive sau revigorante ale alcolului asupra comportamentului şi emoţiilor lor

contribuie la iniţierea şi apoi consumul frecvent şi într-o cantitate mare a alcoolului şi la

trecerea de la un pattern comportamental non-problematic al consumului de alcool la unul

problematic, chiar şi după controlul unui mare număr de variabile demografice şi

contextuale (Brown et al.,1987; Christiansen, Roehling, Smith, &Goldman,1989;

Goldman et al.,1991; Jessor&Jessor,1977; Leigh,1989). În mod asemănător, studii cu

privire la motivele percepute ale adolescenţilor de a se implica în comportamente de risc,

în mod deosebit cele vizând consumul de droguri, tutun şi alcool, au demonstrat că

motivele primare care au fost cele mai predictive în privinţa consumului de droguri şi

alcool s-au referit la stările afective şi la consecinţele consumului de droguri, tutun,

alcool (ex. distracţia, diminuarea stresului şi a plictiselii; Barnes,1981, Bauman, 1980;

Cooper,1994; farber, Khavari, &1980; Newcomb et. al.,1988).

Numeroase teorii care identifică posibilii factori determinanţi ai implicării

adolescenţilor în comportamente de risc vizează constructe care pot fi uşor definite din

perspectiva faptului că se referă la dorinţa de a amplifica emoţiile pozitive şi de a le

reduce pe cele negative. Majoritatea studiilor, până la cele mai recente, s-au centrat mai

mult asupra examinării evitării sau reducerii consecinţelor afective negative (Cooper,

1994). Totuşi, există de asemenea un număr de studii care oferă explicaţii cu privire la

importanţa invocării motivelor ca factori ce influenţează implicarea adolescenţilor în

comportamnte de risc.

Factori care determină reducerea/evitarea stărilor afective negative

Probabil cel mai larg studiat factor ce determină implicarea adolescenţilor în

comportamnte de risc este reprezentat de efectele relaţiilor negative cu familia.

Rezultatele arată că afectele negative vis a vis de relaţia cu familia, slaba comunicare,

coeziunea slabă a familiei şi lipsa suportului social sunt la fel de importante în

influenţarea comportamentului adolescenţilor (Hoge, Andrevws, & Leschied, 1996;

Andrews,1987; Resnick et al.,1997; Turner, Irwin, Tschann, &Millstein,1993; Wills,

McNamara, Vaccaro, &Hirky,1996). Nivelul de ataşament faţă de familiile lor a fost de

asemenea considerat un predictor important al implicării în comportamente de risc

(Allen, Aber, 1989, & Resnick et al.1997). Detaşarea emoţională faţă de familie sau, în

anumite cazuri, incapacitatea de a-şi dobândi autonomia faţă de familie şi de a menţine o

relaţie pozitivă cu aceasta, determină adolescenţii să se implice în comportamente de risc

pentru a reduce disconfortul sau stresul (Leadbeater et al.,1989; Turner et al.,1993).

Aşadar, ei pot fi motivaţi de credinţele lor că implicarea în comportamente de risc îi ajută

să evite afectele negative asociate cu problemele lor familiale.

Rezultatele şcolare slabe sunt de asemenea considerate ca având o influenţă

negativă asupra comportamentului adolescenţilor. Adolescenţii cu performanţe sau

competenţe slabe e mai probabil să aibă emoţii negative în raport cu şcoala. Aceasta

determină slăbirea legăturii sau ataşamentului faţă de şcoală, aşa cum scade ataşamentul

faţă de familie, ceea ce creşte probabilitatea de a se implica în comportamente de risc

(Ellickson&Hays,1992; Hawkins, Catalano&Miller,1992; Jessor, Van Den Bos, Costa,

Vanderryn, &Turbin,1995; Resnickt al.,1997). Performanţele scăzute la şcoală pot să

rezide în presiune emoţională şi stress pe care adolescenţii vor să le evite, crezând că

implicarea în comportamente de risc este o cale. Rezultatele lui Jessor et al. (1995) indică

faptul că media şcolară este un predictor semnificativ pentru scorurile obţinute la

inventarul de probleme comportamentale (ex. consumul de alcool, de marijuana,

activitatea sexuală, delicvenţa). În mod similar, Ellickson şi Hays (1992) au arătat că

performanţele şcolare scăzute se corelează cu creşterea influnţelor sociale pro-drog.

Această expunere a fost asociată cu determinarea consumului iniţial, diminuarea

rezistenţei adolescenţilor la presiunea pro-drog şi amplificarea consecinţelor pozitive

percepute ale consumului de droguri. Implicarea viitoare în comportamentul de consum

de droguri a corelat pozitiv cu scoruri crescute în ce priveşte convingerea că utilizarea de

droguri procură atât reducerea cât şi evitarea afectelor negative.

Alţii au sugerat că prezenţa emoţiilor negative poate fi de asemenea importantă în

determinarea comportamntelor de risc. Brack, Brack, &Orr (1994), de pildă, au găsit că

itemi precum „A se simţi singur sau trist” formează o dimensiune a unui continuu de

emoţii care sunt relaţionate cu absenţa mecanismelor de coping care îi pot proteja pe

adolescenţi de implicarea în comportamnte de risc.

Factori care determină amplificarea/ intensificarea stărilor afective pozitive

Există o credinţă larg împărtăşită că adolescenţii se implică în comportamente de

risc datorită presiunii prietenilor/covârstnicilor sau influenţei lor negative. Totuşi,

presiunea anturajului poate fi mai puţin importantă decât credinţele adolescenţilor despre

semenii lor (Benthin et al.,1993). Dovezile sugerează că este vorba mai degrabă de

percepţia adolescenţilor cu privire la implicarea semenilor în comportamente de risc

decât de implicarea lor reală, aspect puternic predictiv în raport cu propriul lor

comportament (Benda&DiBlasio,1991; Benthin et al.,1993; Gerrard, Gibbons, Benthin,

&Hessling,1996; Horvath&Zuckerman,1993; Irvin&Millstein,1986; Kandel&Andrews,

1987). De pildă, Jessor et al. (1995) au găsit că importanţa persoanelor percepute ca

modele în rândul prietenilor au o valoare predictivă mult mai mare decât scorurile

indexului de probleme comportamentale. În mod asemănător, Kandel şi Andrews (1987)

au găsit la adolescenţi că utilizarea alcoolului şi consumul de marijuana de către semeni

(covârstnici, anturaj) reprezintă predictori semnificativi în raport cu propriul lor consum.

Percepţia despre implicarea crescută a semenilor (peer) în asemenea

comportamente poate regla afectele pozitive în sensul că adolescenţii doresc să fie

recompensaţi social ca urmare a implicării în comportamente de risc (ex. a se simţi parte

a grupului, a-şi face prieteni, a se distra; Cooper, 1994). Deşi este adesea imposibil să

verifici dacă aceste credinţe/convingeri precedă experimentarea de către adolescenţi a

unor asemenea comportamnte (credinţe care motivează iniţierea) sau urmează, sunt

consecinţe ale implicării (alegera prietenilor care de asemenea sunt implicaţi), dovezi

recente aduse de un studiu longitudinal sugerează că există o relaţie reciprocă între

credinţe şi comportamente. Asta înseamnă că credinţele specifice pot influenţa iniţierea în

comportamente de risc şi că implicarea în continuare în asemenea comportamente poate

să determine schimbări la nivelul convingerilor (Gerard et al, 1996).

Pe lângă aceste beneficii sociale, noţiunea de „ toată lumea o face” poate servi ca

o distorsiune cognitivă utilizată de adolescenţi pentru a-şi justifica propria participare în

comportamente de risc (Gerrard et al.,1996). Credinţa în participarea anturajului poate

permite adolescenţilor să-şi îmbunătăţească stările afective prin minimizarea impactului

propriilor cunoştinţe/informaţii despre consecinţele negative ce decurg din

comportamentele de risc.

Alte stări afective pozitive care pot fi generate sau intensificate de către

comportamentele de risc sunt cele asociate cu excitarea şi palpitaţiile, emoţiile intense.

Teoriile bazate pe căutarea de senzaţii presupun că adolescenţii se implică în

comportamente de risc pentru a-şi procura senzaţii şi experienţe intense şi că excitarea

astfel obţinută funcţionează ca o întărire pentru implicarea sau creşterea probabilităţii de

a se implica în comportamente de risc în viitor (Arnett, 1995; Horvath&Zuckerman,1993;

Stacy, Newcomb, &Bentler,1993). Cercetările privind căutarea de senzaţii au arătat că

această variabilă este un predictor important cu privire la implicarea adolescenţilor în

comportamente de risc, în special în crime şi violenţe asupra minorilor (ex.

Horvath&Zuckerman,1993) şi consumul de droguri şi alcool (ex. Stacy et al.,1993;

Zuckerman,1979).

Alte influenţe nonafective asupra implicării în comportamente de risc la adolescenţi

Factorii puşi în discuţie de teoriile anterioare reprezintă doar un eşantion din

multitudinea de factori care au fost identificaţi ca explicând implicarea adolescenţilor în

diferite comportamente de risc. Factori precum sărăcia, sensibilitatea/vulnerabilitatea

ereditară sau genetică, abilităţile de planificare şi motivare au fost citate în diferite

publicaţii ca factori determinanţi (Hawkins et al.,1992; Petraitis, Flay, & Miller,1995).

Totuşi, majoritatea acestor factori puşi în discuţie în publicaţiile citate sunt de fapt

ipostaze ale aceloraşi tipuri de motivaţii anterior discutate.

4.2. Terapia de grup intervenţională

Numeroase studii demonstrează faptul că îndemnul de renunţare la fumat are

şanse ridicate de a fi urmat. La fel şi terapia de grup intervenţională vizând o modificare

comportamentală. Ajutorul reciproc se dovedeşte a avea şi el un efect pozitiv.

Un studiu de sinteză a trecut în revistă rezultatele a peste 1800 de studii asupra

efectului programelor de abandonare a fumatului la pacienţii cu boli cardiovascolare,

precum şi datele a 18 studii randomizate. S-a putut demonstra că oferta suplimentară a

unui program de abandonare a fumatului, deci nu doar "simplul" sfat al medicului, a

asigurat un procentaj ridicat de abstinenţă între 6 şi 12 luni. Nu s-a putut însă demonstra o

eficienţă mai ridicată a unuia dintre programele utilizate. S-a constatat însă o corelaţie

"doză-efect": intervenţiile de intensitate ridicată au o eficienţă mai evidentă în comparaţie

cu cele mai puţin intensive. Utilizarea unor noi concepte de asistenţă ulterioară – de

exemplu cu ajutorul personalului medical de îngrijire – este în studiu, rezultatele nefiind

încă publicate. Chiar şi dispoziţia de schimbare ("stage of change") a constituit un criteriu

pentru alegerea tehnicii de intervenţie specifică. Analiza critică a datelor este în

desfăşurare.

Cercetările au relevat strategii eficiente în renunţarea la fumat. Analiza a

numeroase programe de renunţare la fumat a relevat câteva strategii care sunt cele mai

eficiente în obţinerea succesului. "Programele cu componente multiple au atins cele mai

ridicate rate de renunţare la fumat după un an de la program."(nr.2, p.40). Lista

strategiilor eficiente raportate include: schimbarea atitudinii şi a percepţiei propriei

persoane, soluţionarea situaţiilor cu risc crescut, aprofundarea motivaţiei personale, auto-

observarea, managementul contractual, sprijinul de grup, echilibrarea stilului de viaţă,

autorecompensarea, recunoaşterea riscurilor de boală, stimulentele, dezvoltarea

aptitudinilor personale pozitive, formarea unei imagini pozitive despre sine, optimismul,

relaţiile sociale bune, stapânirea de sine, încrederea în alţii, comportamentul raţional,

soluţionarea: potenţialului de recidivă, conflictelor interpersonale, mâniei, anxietăţii,

frustrării, depresiei, consumului ocazional de băuturi alcoolice, stresului la locul de

muncă, stărilor emoţionale negative, fricii de îngrăşare, activităţile de relaxare. (Review

and Evaluation of Smoking Cessation Methods, 1986, US Dept. of HHS, Strategies to

Control Tobacco Use in the U.S., 1990, US Dept. of HHS).

Factori de succes

1. Pregatirea fizică. Pentru a combate componentele fizice ale dependenţei:

a. Începerea şi continuarea unui program de exerciţii aerobice. Acest program va

stimula organismul să atingă performanţe de vârf în activitatea mentală şi fizică.

Exerciţiile fizice ajută la repararea leziunilor cauzate de gudronul şi nicotină din

tutun. Condiţia fizică bună combate primii doi duşmani ai noului nefumător:

stresul necontrolat şi creşterea subită în greutate. Dependenţa fizică trebuie tratată

cu strategii fizice. Fumatul şi condiţia fizică bună sunt incompatibile.

b. Renunţarea la toate drogurile sau obiceiurile care afectează judecata, voinţa sau

independenţa. Învăţarea de a pregăti şi aplica planuri de luptă pentru a combate

situaţiile cu risc crescut, cunoscute ca fiind tentante sau factorii antecedenţi, care

preced şi pregătesc calea spre a ceda dorinţei imperioase de a fuma.

c. Alegerea alimentelor care vor ajuta organismul să compenseze vătămările cauzate

de anii de fumat şi care vor ajuta fumătorul să treacă mai uşor peste simptomele

de sevraj. Sunt folositoare recomandările alimentare ale Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii şi ale celorlalte asociaţii similare.

2. Pregatirea mentală. Pentru a combate dependenţa psihologică:

a. Imitarea comportamentul nefumătorilor. A gândi şi acţiona ca un fumător

perpetuează stilul de viaţă al fumătorului, în timp ce a gândi şi acţiona ca un

nefumător, asigura calea spre succes.

b. Încercarea căilor creative pentru a rezista nevoii fizice de a fuma.

c. Gândul la succes. Reuşita nu lasă loc gândirii negative. Ba mai mult, cel care

reuşeşte va privi chiar şi eventualele căderi ca paşi de învăţat pe calea spre

victorie în lupta contra fumatului. Trebuie identificate modurile de gândire care

conduc la cădere şi trasate noi tipare de gândire care vor întări persoana pe calea

succesului.

3. Pregatirea socială. Pentru a combate presiunea socială de a fuma:

a. Refuzul în mod politicos a ţigărilor şi alcoolului oferite de prieteni, membrii de

familie; evitarea, mai ales în primele 4 săptămâni, petrecerilor sau oricăror altor

situaţii care te pot predispune să revii la fumat.

b. Confruntarea reclamelor despre tutun cu adevărul despre fumat.

c. Formarea deprinderii de a combate influenţa companiilor naţionale si

internaţionale producătoare de tutun.

d. Legături cu persoane sau grupuri care încurajează un stil de viaţă fără fumat.