IV. Cercetări privind fumatul la adolescenţi
4.1. Motivatori afectivi ai deciziei adolescenţilor de a se implica în comportamente
de risc. De ce o fac?
Numeroase teorii consideră că motivatorii afectivi joacă un rol foarte important în
deciziile adolescenţilor de a se implica în comportamente de risc care pot avea consecinţe
grave asupra vieţii lor. A fost examinat rolul a numeroşi motivatori afectivi din
perspectiva unor grupuri cu o experienţă mai mare sau mai mică în a-şi exercita influenţa
asupra dorinţei de a participa la cele cinci tipuri de comportamente de risc (consumul de
alcool, consumul de droguri, sexul, fumatul şi chiulitul/ absenteismul/ abandonul şcolar).
Multe teorii se concentrează asupra explicării faptului de ce adolescenţii continuă
să se angajeze în comportamente de risc, în ciuda consecinţelor negative ale acestora.
Cercetătorii au presupus că implicarea adolescenţilor în asemenea comportamente se
datorează unor factori precum: influenţa negativă a familiei, influenţele academice,
emoţiile negative, influenţa co-vârstnicilor, nevoia de stimulare (căutare de senzaţii),
optimismului nerealist, sentimentului vulnerabilităţii sau încercării de a atinge scopuri
specifice tranziţiei către vârsta adultă. Majoritatea acestor teorii, fie implicite, fie
explicite, sugerează că adolescenţii sunt motivaţi de dorinţa lor de a-şi
intensifica/amplifica sau, dimpotrivă, de a evita anumite stări afective.Teoriile generale
ale motivaţiei postulează că indivizii încearcă să atingă scopuri datorită convingerilor lor
că atingerea scopului va determina schimbări ale stărilor lor afective (Klinger,1975;
Pervin,1983). Aceste motivaţii cognitive sau scopuri care reglează stările afective au fost
examinate în mod obişnuit dintr-o perspectivă empirică, prin studierea predictivă a
relaţiei dintre constructele latente, ca expectanţele sau motivele, şi deciziile adolescenţilor
privind comportamentele pe care le adoptă (Brown, Christiansen, &Goldman,1987;
Cooper,1994; Goldman, Bown, Christiansen, &Smith,1991; Jessor&Jessor,1977; Leight,
1989, 1990; Newcomb, Chou, Bentler, &Huba,1988; Stacy, Newcomb, & Bentler, 1991).
Majoritatea concluziilor susţin că scopurile vizând reglarea afectelor au un rol
instrumental în adolescenţă în luarea deciziilor de a participa în comportamente de risc.
Rezultatele studiilor încorporând aceste constructe şi-au demonstrat succesul în
prezicere comportamentelor la adolescenţi. De pildă studiile vizând expectanţele cu
privire la consecinţele consumului de alcool la adolescenţi au demonstrat că anticiparea
efectelor pozitive sau revigorante ale alcolului asupra comportamentului şi emoţiilor lor
contribuie la iniţierea şi apoi consumul frecvent şi într-o cantitate mare a alcoolului şi la
trecerea de la un pattern comportamental non-problematic al consumului de alcool la unul
problematic, chiar şi după controlul unui mare număr de variabile demografice şi
contextuale (Brown et al.,1987; Christiansen, Roehling, Smith, &Goldman,1989;
Goldman et al.,1991; Jessor&Jessor,1977; Leigh,1989). În mod asemănător, studii cu
privire la motivele percepute ale adolescenţilor de a se implica în comportamente de risc,
în mod deosebit cele vizând consumul de droguri, tutun şi alcool, au demonstrat că
motivele primare care au fost cele mai predictive în privinţa consumului de droguri şi
alcool s-au referit la stările afective şi la consecinţele consumului de droguri, tutun,
alcool (ex. distracţia, diminuarea stresului şi a plictiselii; Barnes,1981, Bauman, 1980;
Cooper,1994; farber, Khavari, &1980; Newcomb et. al.,1988).
Numeroase teorii care identifică posibilii factori determinanţi ai implicării
adolescenţilor în comportamente de risc vizează constructe care pot fi uşor definite din
perspectiva faptului că se referă la dorinţa de a amplifica emoţiile pozitive şi de a le
reduce pe cele negative. Majoritatea studiilor, până la cele mai recente, s-au centrat mai
mult asupra examinării evitării sau reducerii consecinţelor afective negative (Cooper,
1994). Totuşi, există de asemenea un număr de studii care oferă explicaţii cu privire la
importanţa invocării motivelor ca factori ce influenţează implicarea adolescenţilor în
comportamnte de risc.
Factori care determină reducerea/evitarea stărilor afective negative
Probabil cel mai larg studiat factor ce determină implicarea adolescenţilor în
comportamnte de risc este reprezentat de efectele relaţiilor negative cu familia.
Rezultatele arată că afectele negative vis a vis de relaţia cu familia, slaba comunicare,
coeziunea slabă a familiei şi lipsa suportului social sunt la fel de importante în
influenţarea comportamentului adolescenţilor (Hoge, Andrevws, & Leschied, 1996;
Andrews,1987; Resnick et al.,1997; Turner, Irwin, Tschann, &Millstein,1993; Wills,
McNamara, Vaccaro, &Hirky,1996). Nivelul de ataşament faţă de familiile lor a fost de
asemenea considerat un predictor important al implicării în comportamente de risc
(Allen, Aber, 1989, & Resnick et al.1997). Detaşarea emoţională faţă de familie sau, în
anumite cazuri, incapacitatea de a-şi dobândi autonomia faţă de familie şi de a menţine o
relaţie pozitivă cu aceasta, determină adolescenţii să se implice în comportamente de risc
pentru a reduce disconfortul sau stresul (Leadbeater et al.,1989; Turner et al.,1993).
Aşadar, ei pot fi motivaţi de credinţele lor că implicarea în comportamente de risc îi ajută
să evite afectele negative asociate cu problemele lor familiale.
Rezultatele şcolare slabe sunt de asemenea considerate ca având o influenţă
negativă asupra comportamentului adolescenţilor. Adolescenţii cu performanţe sau
competenţe slabe e mai probabil să aibă emoţii negative în raport cu şcoala. Aceasta
determină slăbirea legăturii sau ataşamentului faţă de şcoală, aşa cum scade ataşamentul
faţă de familie, ceea ce creşte probabilitatea de a se implica în comportamente de risc
(Ellickson&Hays,1992; Hawkins, Catalano&Miller,1992; Jessor, Van Den Bos, Costa,
Vanderryn, &Turbin,1995; Resnickt al.,1997). Performanţele scăzute la şcoală pot să
rezide în presiune emoţională şi stress pe care adolescenţii vor să le evite, crezând că
implicarea în comportamente de risc este o cale. Rezultatele lui Jessor et al. (1995) indică
faptul că media şcolară este un predictor semnificativ pentru scorurile obţinute la
inventarul de probleme comportamentale (ex. consumul de alcool, de marijuana,
activitatea sexuală, delicvenţa). În mod similar, Ellickson şi Hays (1992) au arătat că
performanţele şcolare scăzute se corelează cu creşterea influnţelor sociale pro-drog.
Această expunere a fost asociată cu determinarea consumului iniţial, diminuarea
rezistenţei adolescenţilor la presiunea pro-drog şi amplificarea consecinţelor pozitive
percepute ale consumului de droguri. Implicarea viitoare în comportamentul de consum
de droguri a corelat pozitiv cu scoruri crescute în ce priveşte convingerea că utilizarea de
droguri procură atât reducerea cât şi evitarea afectelor negative.
Alţii au sugerat că prezenţa emoţiilor negative poate fi de asemenea importantă în
determinarea comportamntelor de risc. Brack, Brack, &Orr (1994), de pildă, au găsit că
itemi precum „A se simţi singur sau trist” formează o dimensiune a unui continuu de
emoţii care sunt relaţionate cu absenţa mecanismelor de coping care îi pot proteja pe
adolescenţi de implicarea în comportamnte de risc.
Factori care determină amplificarea/ intensificarea stărilor afective pozitive
Există o credinţă larg împărtăşită că adolescenţii se implică în comportamente de
risc datorită presiunii prietenilor/covârstnicilor sau influenţei lor negative. Totuşi,
presiunea anturajului poate fi mai puţin importantă decât credinţele adolescenţilor despre
semenii lor (Benthin et al.,1993). Dovezile sugerează că este vorba mai degrabă de
percepţia adolescenţilor cu privire la implicarea semenilor în comportamente de risc
decât de implicarea lor reală, aspect puternic predictiv în raport cu propriul lor
comportament (Benda&DiBlasio,1991; Benthin et al.,1993; Gerrard, Gibbons, Benthin,
&Hessling,1996; Horvath&Zuckerman,1993; Irvin&Millstein,1986; Kandel&Andrews,
1987). De pildă, Jessor et al. (1995) au găsit că importanţa persoanelor percepute ca
modele în rândul prietenilor au o valoare predictivă mult mai mare decât scorurile
indexului de probleme comportamentale. În mod asemănător, Kandel şi Andrews (1987)
au găsit la adolescenţi că utilizarea alcoolului şi consumul de marijuana de către semeni
(covârstnici, anturaj) reprezintă predictori semnificativi în raport cu propriul lor consum.
Percepţia despre implicarea crescută a semenilor (peer) în asemenea
comportamente poate regla afectele pozitive în sensul că adolescenţii doresc să fie
recompensaţi social ca urmare a implicării în comportamente de risc (ex. a se simţi parte
a grupului, a-şi face prieteni, a se distra; Cooper, 1994). Deşi este adesea imposibil să
verifici dacă aceste credinţe/convingeri precedă experimentarea de către adolescenţi a
unor asemenea comportamnte (credinţe care motivează iniţierea) sau urmează, sunt
consecinţe ale implicării (alegera prietenilor care de asemenea sunt implicaţi), dovezi
recente aduse de un studiu longitudinal sugerează că există o relaţie reciprocă între
credinţe şi comportamente. Asta înseamnă că credinţele specifice pot influenţa iniţierea în
comportamente de risc şi că implicarea în continuare în asemenea comportamente poate
să determine schimbări la nivelul convingerilor (Gerard et al, 1996).
Pe lângă aceste beneficii sociale, noţiunea de „ toată lumea o face” poate servi ca
o distorsiune cognitivă utilizată de adolescenţi pentru a-şi justifica propria participare în
comportamente de risc (Gerrard et al.,1996). Credinţa în participarea anturajului poate
permite adolescenţilor să-şi îmbunătăţească stările afective prin minimizarea impactului
propriilor cunoştinţe/informaţii despre consecinţele negative ce decurg din
comportamentele de risc.
Alte stări afective pozitive care pot fi generate sau intensificate de către
comportamentele de risc sunt cele asociate cu excitarea şi palpitaţiile, emoţiile intense.
Teoriile bazate pe căutarea de senzaţii presupun că adolescenţii se implică în
comportamente de risc pentru a-şi procura senzaţii şi experienţe intense şi că excitarea
astfel obţinută funcţionează ca o întărire pentru implicarea sau creşterea probabilităţii de
a se implica în comportamente de risc în viitor (Arnett, 1995; Horvath&Zuckerman,1993;
Stacy, Newcomb, &Bentler,1993). Cercetările privind căutarea de senzaţii au arătat că
această variabilă este un predictor important cu privire la implicarea adolescenţilor în
comportamente de risc, în special în crime şi violenţe asupra minorilor (ex.
Horvath&Zuckerman,1993) şi consumul de droguri şi alcool (ex. Stacy et al.,1993;
Zuckerman,1979).
Alte influenţe nonafective asupra implicării în comportamente de risc la adolescenţi
Factorii puşi în discuţie de teoriile anterioare reprezintă doar un eşantion din
multitudinea de factori care au fost identificaţi ca explicând implicarea adolescenţilor în
diferite comportamente de risc. Factori precum sărăcia, sensibilitatea/vulnerabilitatea
ereditară sau genetică, abilităţile de planificare şi motivare au fost citate în diferite
publicaţii ca factori determinanţi (Hawkins et al.,1992; Petraitis, Flay, & Miller,1995).
Totuşi, majoritatea acestor factori puşi în discuţie în publicaţiile citate sunt de fapt
ipostaze ale aceloraşi tipuri de motivaţii anterior discutate.
4.2. Terapia de grup intervenţională
Numeroase studii demonstrează faptul că îndemnul de renunţare la fumat are
şanse ridicate de a fi urmat. La fel şi terapia de grup intervenţională vizând o modificare
comportamentală. Ajutorul reciproc se dovedeşte a avea şi el un efect pozitiv.
Un studiu de sinteză a trecut în revistă rezultatele a peste 1800 de studii asupra
efectului programelor de abandonare a fumatului la pacienţii cu boli cardiovascolare,
precum şi datele a 18 studii randomizate. S-a putut demonstra că oferta suplimentară a
unui program de abandonare a fumatului, deci nu doar "simplul" sfat al medicului, a
asigurat un procentaj ridicat de abstinenţă între 6 şi 12 luni. Nu s-a putut însă demonstra o
eficienţă mai ridicată a unuia dintre programele utilizate. S-a constatat însă o corelaţie
"doză-efect": intervenţiile de intensitate ridicată au o eficienţă mai evidentă în comparaţie
cu cele mai puţin intensive. Utilizarea unor noi concepte de asistenţă ulterioară – de
exemplu cu ajutorul personalului medical de îngrijire – este în studiu, rezultatele nefiind
încă publicate. Chiar şi dispoziţia de schimbare ("stage of change") a constituit un criteriu
pentru alegerea tehnicii de intervenţie specifică. Analiza critică a datelor este în
desfăşurare.
Cercetările au relevat strategii eficiente în renunţarea la fumat. Analiza a
numeroase programe de renunţare la fumat a relevat câteva strategii care sunt cele mai
eficiente în obţinerea succesului. "Programele cu componente multiple au atins cele mai
ridicate rate de renunţare la fumat după un an de la program."(nr.2, p.40). Lista
strategiilor eficiente raportate include: schimbarea atitudinii şi a percepţiei propriei
persoane, soluţionarea situaţiilor cu risc crescut, aprofundarea motivaţiei personale, auto-
observarea, managementul contractual, sprijinul de grup, echilibrarea stilului de viaţă,
autorecompensarea, recunoaşterea riscurilor de boală, stimulentele, dezvoltarea
aptitudinilor personale pozitive, formarea unei imagini pozitive despre sine, optimismul,
relaţiile sociale bune, stapânirea de sine, încrederea în alţii, comportamentul raţional,
soluţionarea: potenţialului de recidivă, conflictelor interpersonale, mâniei, anxietăţii,
frustrării, depresiei, consumului ocazional de băuturi alcoolice, stresului la locul de
muncă, stărilor emoţionale negative, fricii de îngrăşare, activităţile de relaxare. (Review
and Evaluation of Smoking Cessation Methods, 1986, US Dept. of HHS, Strategies to
Control Tobacco Use in the U.S., 1990, US Dept. of HHS).
Factori de succes
1. Pregatirea fizică. Pentru a combate componentele fizice ale dependenţei:
a. Începerea şi continuarea unui program de exerciţii aerobice. Acest program va
stimula organismul să atingă performanţe de vârf în activitatea mentală şi fizică.
Exerciţiile fizice ajută la repararea leziunilor cauzate de gudronul şi nicotină din
tutun. Condiţia fizică bună combate primii doi duşmani ai noului nefumător:
stresul necontrolat şi creşterea subită în greutate. Dependenţa fizică trebuie tratată
cu strategii fizice. Fumatul şi condiţia fizică bună sunt incompatibile.
b. Renunţarea la toate drogurile sau obiceiurile care afectează judecata, voinţa sau
independenţa. Învăţarea de a pregăti şi aplica planuri de luptă pentru a combate
situaţiile cu risc crescut, cunoscute ca fiind tentante sau factorii antecedenţi, care
preced şi pregătesc calea spre a ceda dorinţei imperioase de a fuma.
c. Alegerea alimentelor care vor ajuta organismul să compenseze vătămările cauzate
de anii de fumat şi care vor ajuta fumătorul să treacă mai uşor peste simptomele
de sevraj. Sunt folositoare recomandările alimentare ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii şi ale celorlalte asociaţii similare.
2. Pregatirea mentală. Pentru a combate dependenţa psihologică:
a. Imitarea comportamentul nefumătorilor. A gândi şi acţiona ca un fumător
perpetuează stilul de viaţă al fumătorului, în timp ce a gândi şi acţiona ca un
nefumător, asigura calea spre succes.
b. Încercarea căilor creative pentru a rezista nevoii fizice de a fuma.
c. Gândul la succes. Reuşita nu lasă loc gândirii negative. Ba mai mult, cel care
reuşeşte va privi chiar şi eventualele căderi ca paşi de învăţat pe calea spre
victorie în lupta contra fumatului. Trebuie identificate modurile de gândire care
conduc la cădere şi trasate noi tipare de gândire care vor întări persoana pe calea
succesului.
3. Pregatirea socială. Pentru a combate presiunea socială de a fuma:
a. Refuzul în mod politicos a ţigărilor şi alcoolului oferite de prieteni, membrii de
familie; evitarea, mai ales în primele 4 săptămâni, petrecerilor sau oricăror altor
situaţii care te pot predispune să revii la fumat.
b. Confruntarea reclamelor despre tutun cu adevărul despre fumat.
c. Formarea deprinderii de a combate influenţa companiilor naţionale si
internaţionale producătoare de tutun.
d. Legături cu persoane sau grupuri care încurajează un stil de viaţă fără fumat.