CAPITOLUL III

CONTROVERSA CONSTRUCTIVĂValoarea opoziţiei intelectuale

David W. Johnson Roger T. Johnson

Dean Tjosvold

Un echipaj de piloţi se pregãtesc de aterizare cu mai mult de 250 de persoane la bord. Instrumentele indică că avionul se află încă la 2500 de metri înălţime şi pilotul nu are îndoieli de exactitatea lor. Copilotul se gândeşte că instrumentele nu funcţionează şi avionul se află mult mai jos. Vor pune în pericol aceste neînţelegeri vieţile pasagerilor şi a echipajului, care îi distrag pe pilot şi copilot de la datoria lor? Sau vor scoate la iveală o soluţie şi astfel va creşte siguranţa tuturor?

IMPORTANŢA CONFLICTULUI INTELECTUAL

Ştim că Thomas Jefferson a zis: ”diferenţele de opinie duc la întrebări şi întrebările la adevăr”. Jefferson avea o credinţă profundă în valori şi productivitatea conflictului constructiv. Nu este singurul. Teoreticienii sugerează de sute de ani că conflictul are atât avantaje cât şi dezavantaje. Freud, spre exemplu, scria: ‚’conflictul intrapsihic este necesar (dar nu suficient) pentru dezvoltarea psihică’’. Psihologii dezvoltării presupun că dezechilibrul în structura cognitivă a studentului poate motiva o schimbare de la egocentrism la acomodare la perspectivele altora; ceea ce rezultă este o tranziţie de la un stadiu cognitiv şi moral raţional la altul. Teoreticienii motivaţiei cred că în ceea ce priveşte conflictul conceptual, acesta poate crea curiozitatea epistemică, care motivează căutarea de noi informaţii şi reconceptualizare a cunoştinţelor deja existente. Teoreticienii organizaţionali insistă asupra problemelor a căror rezolvare depinde de conflictul constructiv dintre membrii grupului. Pentru psihologii cognitivişti, conflictul conceptual poate fi necesar pentru iluminare şi descoperire. Pedagogii spun ’’conflictul poate creşte realizarea. Karl Marx credea că conflictul claselor a fost necesar pentru progresul social. În aproape fiecare ştiinţă socială, teoreticienii au susţinut cã conflictul poate avea atât rezultatele pozitive cât şi negative.

În ciuda tuturor teoretizărilor despre aspectele pozitive ale conflictului, au existat pânã de curând mici dovezi empirice care să demonstreze că prezenţa conflictului poate fi mai mult

1

constructivă decât absentã. Linia directoare pentru controlul conflictului tinde să se bazeze mai mult pe înţelepciunea populară decât pe o teorie validată. Departe de a fi încurajată şi structurată în cele mai multe dintre situaţiile interpersonale şi intergrupale, conflictul tinde să fie evitat şi reprimat. Creând conflictul marchezi potenţialul său pozitiv iar rezultatele tind să fie excepţii şi nu reguli. Târziu în 1960 lucrând la un alt proiect Morton Deutsch şi alţii, am început un program de teoretizare şi cercetare pentru a identifica condiţiile unui conflict care are un rezultat pozitiv. Unul dintre rezultatele muncii noastre este teoria controversei constructive.

Acest capitol integrează teorie, cercetare şi practica controversei constructive pentru toţi indivizii care doresc să-şi aprofundeze înţelegerea conflictului şi cum să-l facă constructiv. Prima parte a acestui capitol cuprinde (1) definiţii şi proceduri şi (2) un cadru teoretic care dezvăluie procesele fundamentale implicate în crearea şi utilizarea conflictului la nivel interpersonal, intergrup, organizaţional şi internaţional. A doua jumãtate a capitolului urmăreşte să ajute cititorul să folosească efectiv controversa constructivă la situaţia lor.

CE ESTE CONTROVERSA CONSTRUCTIVĂ ?

Controversa constructivă are loc atunci când ideile, informaţiile, concluziile, teoriile şi opiniile unei persoane sunt incompatibile cu ale altcuiva şi amândoi caută să ajungă la o înţelegere. Controversa constructivă implică ceea ce Aristotel numea discurs deliberat (discuţii despre avantaje şi dezavantaje ale acţiunilor propuse) urmărind să sintetizeze noi soluţii (rezolvarea creativă a problemelor). Structura controversei constructive este cel mai adesea contrastantă cu concurenţa, dezbaterea şi învăţarea individuală (Tabel 3.1.).

Dezbaterea există atunci când doi sau mai mulţi indivizi adoptă poziţii care sunt incompatibile cu ale altuia iar un judecător declară un câştigător pe baza celui care îşi prezintă poziţia mai bine. Ca un exemplu de dezbatere, presupunem că fiecare membru al grupului îşi atribuie o poziţie mai mult sau mai puţin legală dacă este nevoit să controleze pierderea hazardului; atunci o autoritate desemneazã ca învingător persoana care a făcut cea mai bună prezentare a poziţiei sale în grup.

Concurenţa există atunci când membrii grupului inhibă discuţia pentru a evita orice neânţelegere sau argumente, accentuează consensul şi evită aparent ideile alternative şi cursul acţiunii. Termenul de concurenţã este apropiat de conceptul ’’gândire de grup’’ a lui Janis (1982). Accentuarea motivaţiei ’’gândirii de grup’’ este o dorinţă puternică de a conserva atmosfera armonioasă a grupului în care fiecare membru a devenit dependent de a se adapta la stresul crizelor externe şi pentru menţinerea stimei de sine.

Eforturile individualistice există când indivizii lucrează singuri la mersul lor şi cu materialele lor fără să interacţioneze cu altul, într-o situaţie în care scopurile lor separate şi independente de ale altora (Johnson, Johnson şi Holbec, 1998).

2

Tabelul 3.1. Controversa constructivă, dezbaterea, căutarea concurenţei şi procese individuale

Controversa constructivã

Dezbaterea Căutarea concurenței Procese individuale

Categorizarea şi organizareaInformaţiilor pentru a trageconcluzii

Categorizarea şi organizareaInformaţiilor pentru a trageCon concluzii

Categorizarea şi organizareaInformaţiilor pentru a trageconcluzii

Categorizarea şi organizareaInformaţiilor pentru a trageCoc conccluzii

Prezentarea, susţinerea, elaborarea poziţiei şi raţionalizarea

Prezentarea, susţinerea, elaborarea poziţiei şi raţionalizarea

Prezentarea, susţinerea, elaborarea poziţiei şi raţionalizarea

Nedeclararea poziţiei oral

A fi provocat de viziuni opuseÎn conflictul conceptual şinesigur de corectitudineapropriei viziuni

A fi provocat de viziuni opuseÎn conflictul conceptual şinesigur de corectitudineapropriei viziuni

A fi provocat de viziuni opuseÎn conflictul conceptual şinesigur de corectitudineapropriei viziuni

Prezenţa unei singureviziuni sigure despre corectitudinea viziunii proprii

Curiozitatea epistemicã motiveazã cãutarea activã pentruinformaţii

Incãpãţânarea şi rejecţia informatiilor şi perspectivelor opuse

Perceperea diferenţelor şiînchiderea spre a adera la unsingur punct de vedere

Siguranţã crescutã continuãdespre corectitudineaopiniei proprii

Reconceptualizare, sintezã,integrare

Aderarea cu încãpãţânare lapropriul punct de vedere

Compromis rapid pentru a domina opinia

Aderare faţã de propriulpunct de vedere

Realizare superioarã, relaţii pozitive, sãnãtate psihicã

Realizare moderatã, relaţii sãnãtate psihicã

Realizare scãzutã, relaţii, sãnãtate psihicã

Realizare scãzutã, relaţii sãnãtate psihicã

3

TEORIE

Rique Campa, profesor la Michigan State University, şi-a întrebat clasa: „poate o marina să se dezvolte într-un mediu sensibil unde solul este aerisit prin ţevi?” Controversa constructivă începe cu scopuri cooperative puternice pentru realizarea grupului. Membrii grupului examinează cele două pãrţi ale rezultatului şi vine cu cele mai bune judecăţi despre cum se poate rezolva problema. Toţi studenţii trebuie să fie de acord cu planul final.

Campa subliniază că acolo nu există câştigători sau învinşi, doar calitatea deciziei finale contează. El împarte studenţii în grupe de câte patru, împărţind fiecare grup în perechi şi repartizează o pereche pe „poziţia dezvoltării” şi pe cealaltă pereche pe „poziţia Departamentului de Resurse Naturale”. Apoi el urmează structura academică a procedurii controversei constructive pe parcursul câtorva clase. Participanţii cercetează rezultatul, pregătesc un caz persuasiv pentru poziţia lor, îl prezintă într-un mod constrângător şi interesant, resping poziţiile contrare şi derivă o sinteză sau integrare de poziţii. În conducerea controversei constructive, Campa operaţionalizează procesul teoretic în care controversa constructivă este implicată.

Campa conduce o lecţie în procesul controversei constructive. Procesul, care se bazează pe cooperare, implică câteva prezumţii teoretice (Johnson şi Johnson, 1979, 1989, 1995)

1.Când indivizii sunt confruntaţi cu o problemă sau decizie, ei se opresc la concluziile iniţiale de categorizare şi organizare a informaţiilor incomplete, la experienţa lor limitată şi perspectiva lor specifică. Ei au un grad înalt de confidenţã în concluziile lor (ei îngheaţă procesul epistemic).

2. Când indivizii prezintă concluziile şi raţionamentele lor altora, ei se angajează în repetiţii cognitive, înţelegerea mai profundă a poziţiei lor şi folosesc strategii raţionale superioare.

3. Când indivizii sunt confruntaţi cu diferite concluzii bazate pe informaţiile, experienţele, perspectivele provenite de la alţii, ei devin nesiguri asupra corectitudinii opiniei lor. Apare o stare a conflictului conceptual sau dezechilibru şi dezgheaţă procesul epistemic.

4. Incertitudinea, conflictul conceptual sau dezechilibrul motivează curiozitatea epistemică, o cãutare activă iniţialã de mai multă informaţie şi noi experienţe (crescând conţinutul specific) şi ulterior o perspectivă cognitivă adecvată şi procesul raţional (creşterea validităţii) în speranţa rezolvării incertitudinii.

5. Prin adoptarea perspectivei lor cognitive şi a raţionamentului ca şi înţelegerea şi adaptarea la perspectivele şi raţionamentele altora, indivizii derivă o nouă concluzie reconceptualizată şi reorganizată. Noile soluţii şi decizii sunt calitativ mai bune. Sentimentele pozitive şi încrederea studenţilor îi fac să creadă cã au soluţionat problema împreună şi creste atracţia interpersonală. Competenţele câştigate în rezolvarea constructivă a conflictului tind să mãrească confortul psihic. Procesul poate începe în acest punct sau poate fi terminat prin îngheţarea concluziilor curente şi rezolvarea oricărei disonanţe împreună creşte cofidenţa în validitatea concluziilor.

Procesul dezbaterii, pe de altă parte, derivă din competiţie. Două părţi pregătesc poziţiile lor, prezintă cazul cât mai bine posibil, ascultă atent poziţia contrară, încearcă să o refuze şi aşteaptă

4

judecătorul să declare câştigătorul. Procesul dezbaterii pare să fie comparabil cu procesul controversei, incertitudinea creată de provocare duce la o încăpăţânare, refuz defensiv al punctului de vedere cu informaţii disonante. Poate rezulta realizări moderate, relaţii şi confort psihologic.

Procesul concurenţei este bazat pe cooperare cu evitarea conflictului. Cele două părţi pregătesc poziţia, prezintă cazul cât mai bine cu putinţă, trăiesc incertitudinea odată ce realizează dezacordul dar imediat caută să evite şi să reprime toate conflictele găsind o poziţie de compromis care întrerup brusc toate discuţiile. Dacã diferenţele dintre poziţii nu sunt explorate, realizările tind să fie scăzute şi relaţiile şi confortul psihologic tind să fie sărace.

În situaţiile individualiste, studenţii studiază ambele părţi ale problemei dar nu fac declaraţii verbale; concluziile lor iniţiale nu sunt niciodată provocate, studiul lor tinde să confirme ceea ce ei au gândit iniţial. Rezultatele sunt scăzute. Absenţa interacţiunilor interpersonale dau naştere relaţiilor neutre şi nici un avantaj confortului psihologic.

CONDIŢIILE CARE DETERMINĂ CONSTRUCTIVITATEA CONTROVERSEI

Deşi controversele pot aduce beneficii, nu în toate condiţiile se întâmplă aşa. Dacă controversa înregistrează rezultate pozitive sau negative, depinde de condiţiile în care are loc si cum este administrată: contextul în care controversa constructivă are loc, eterogenitatea participanţilor, distribuţia informaţiilor printre membrii grupului, nivelul abilitaţilor sociale ale membrilor grupului şi abilitatea membrilor grupului de a se angaja în argumentări raţionale (Johnson şi Johnson, 1979, 1989, 1995a).

Structura scopurilor constructive

Deutsch (1973) sublinia că mediul în care are loc conflictul are efecte importante în oricare direcţie este conflictul constructiv sau distructiv . Există două situaţii posibile ale controversei: cooperative şi competitive. Un context cooperativ facilitează controversa constructivă, în timp ce un context competitiv promovează controversa distructivă. Controversa într-un context competitiv tinde să promoveze o îngustare a opticii, dezinteres şi respingere a ideilor şi informaţiilor oponenţilor (Tjosvold, 1998). Într-un context cooperativ, controversa constructivă induce sentimente de confort, plăcere şi într-ajutorare în discutarea poziţiilor opuse; disponibilitatea de a asculta partea adversă; motivaţia de a asculta mai multe argumente ale părţii adverse; înţelegerea mai acurată a poziţiei celuilalt şi realizarea unei poziţii comune atunci când concluziile şi raţionamentele proprii şi ale oponenţilor sunt sintetizate într-o poziţie finală.

Dezacordul pertinent

5

Pentru ca o controversă să fie administrată constructiv, participanţii au nevoie de abilităţi de administrare a conflictului colaborative. (Johnson, 2000; Johnson şi Johnson, 2000). Abilităţile sunt necesare pentru a urma şi interioriza anumite norme:

Sunt critic cu ideile, nu cu persoanele. Provoc şi resping ideile celorlalţi participanţi în timp ce confirm competenţa lor şi valoarea ca indivizi. Nu arăt că îi resping pe ei personal.

Separ valorizarea personală de criticismul ideilor mele. Reamintesc că suntem cu toţii implicaţi, ne scufundăm sau înotăm. Mă concentrez pe

elaborarea celor mai bune decizii posibile, nu pe biruinţă. Încurajez pe fiecare să participe şi să expună toate informaţiile relevante. Ascult ideile fiecăruia chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Reformulez dacă ceea ce a spus cineva nu este clar. Diferenţiez înainte de a încerca să integrez. Mai întâi aduc la cunoştinţă toate ideile şi

faptele sprijinind ambele părţi clarificând prin ce diferă poziţiile. Apoi, încerc să identific puntele comune şi să le pun împreună într-un mod care să le confere sens.

Încerc să înţeleg ambele părţi. Încerc să vad rezultatul din perspectivele opuse pentru a înţelege poziţiile opuse.

Îmi schimb părerea când dovezile indică clar că trebuie să fac acest lucru. Accentuez raţionalitatea în căutarea celui mai bun răspuns posibil, oferind date valide. Urmez regula de aur a conflictului: comportă-te cu opozanţii tăi la fel cum ai dori ca

ei să se comporte cu tine. Doresc ca perechea opusă să mă asculte, la fel cum îi ascult şi eu. Doresc ca perechea opusă să includă ideile mele în raţionamentele lor, la fel cum eu includ ideile lor în raţionamentele mele. Vreau ca perechea opusă să vadă rezultatul din perspectiva mea, la fel cum şi eu înţeleg perspectiva lor.

Una dintre deprinderile cele mai importante este capabilitatea de a fi în dezacord cu ideile celuilalt în timp ce accepţi competenţele personale ale lui (Tjosvold, 1998). Opoziţia faţă de ceilalţi şi în acelaşi timp imputarea incompetenţei lor, tinde să amplifice încrederea în propriile lor idei şi refuzul informaţiilor şi raţionamentelor tale. Dezacordul cu ceilalţi simultan cu confirmarea competenţelor lor personale, are ca rezultat atitudinea mai puţin critică faţă de ideile celorlalţi, interesul pentru a afla mai multe despre ideile celuilalt şi disponibilitatea de a încorpora informaţiile şi raţionamentele provenite de la ceilalţi în propria analiza a problemei. Tu şi ceilalţi protagonişti conduce la ideea că scopurile sunt mai mult cooperative, perspectivele pot fi integrate şi acordul poate fi atins.

Un alt set important de deprinderi pentru schimbul de informaţii şi opinii într-o controversă constructivă este abordarea perspectivei celuilalt (Johnson, 1971; Johnson şi Johnson, 1989). Informaţia, deopotrivă personală şi impersonală, este dezvăluită când cineva interacţionează cu o persoană care este angajată în abordarea perspectivei comportamentale (cum ar fi parafrazarea) care comunică dorinţa de a înţelege cu acurateţe sporită. Abilitatea abordării perspectivei celuilalt creşte propria capacitate de a exprima mesaje care sunt uşor de înţeles de către ceilalţi, ca şi înţelegerea mai acurată a mesajelor celorlalţi. Abordarea perspectivei opozantului pe durata conflictului duce la

6

creşterea înţelegerii şi retenţia informaţiilor şi opticii oferite de celălalt. Această abordare facilitează realizări creative şi o rezolvare superioară a problemei. Şi în final, promovează percepţii pozitive ale procesului de schimb informaţional ale semenilor şi a grupului de lucru.

Un al treilea set implică ciclul diferenţierii şi integrării (Johnson şi Johnson, 2000). Membrii grupului ar trebui să se asigure că există câteva cicluri de diferenţiere (evidenţierea poziţiilor) şi integrare (combinarea câtorva poziţii într-una nouă, creativă). Potenţialul de integrare nu este niciodată mai mare decât potrivirea diferenţierii deja realizate. Cele mai multe controverse trec printr-o serie de diferenţieri şi integrări înainte de a elabora o decizie finală.

Argumentul Raţional

Pe durata unei controverse constructive, membrii grupului vor urma criteriile argumentaţiei raţionale (Johnson şi Johnson, 1995a, 1995b). Acestea includ generarea de idei, colectarea informaţiilor relevante, organizarea lor utilizând logica inductivă şi deductivă, extragerea concluziilor bazate pe înţelegerea curentă. Argumentaţia raţională presupune ca participanţii să-şi păstreze mintea deschisă, schimbarea concluziilor şi poziţiilor lor atunci când ceilalţi sunt persuasivi într-o prezentare raţională, bazată pe dovezi şi susţinută logic.

REZULTATELE CERCETĂRII: CUM BENEFICIAZĂ PARTICIPANŢII

Cercetarea controversei constructive a fost condusă iniţial în ultimii treizeci de ani de cercetători în numeroase modalităţi utilizând diverşi subiecţi şi variind diverse sarcini între un format experimental de laborator şi unul de teren. Studiile care au recurs la subiecţi cu studii elementare, medii şi liceeni au fost publicate în jurnale, au avut o validitate internă ridicată şi au durat de la o oră la şaizeci de ore. Luate global, rezultatele au o validitate considerabilă. Rezultatele controversei constructive pot fi grupate in trei categorii largi: productivitate şi realizare, relaţii interpersonale pozitive şi confort psihologic. Pentru o viziune detaliată a acestor studii, vezi Johnson şi Johnson (1979, 1989, 1995a).

Productivitate şi Realizare

Productivitatea şi realizarea sunt frecvent văzute ca „linie fundamentală” în aprecierea valorilor relative ale diferitelor metode. În mod consecvent, noi am examinat multe evaluări ale productivităţii şi realizãrilor, iar rezultatele sunt prezentate în continuare.

7

Realizare şi reţinere. Participarea dibace într-o controversă constructivă tinde să producă o îmbunătăţire semnificativă şi o reţinere a materialului şi abilităţilor decât făcând căutări concurente, discuţii sau învăţare autodidactică. Fiind expus unei viziuni alternative credibile conduce în amintirea studenţilor la o reactualizare mai corectă a informaţiilor, o transferare mai promptă a deprinderilor învăţate la situaţii noi şi generalizarea principiilor învăţate la o varietate mare de situaţii.

Calitatea rezolvării problemelor. Comparaţia cu încercările concurente, discuţii şi eforturi individuale, controversa constructivă tinde să producă decizii şi soluţii calitativ superioare la probleme complexe pentru care diverse puncte de vedere pot fi dezvoltate plauzibil, incluzând decizii care implică dileme etice. O întrebare interesantă cu privire la controversa constructivă rezolvarea problemelor este ce se întâmplă dacă sunt prezentate de către participanţi informaţii eronate. Simplu, putem susţine două conflicte dar soluţiile greşite la problemă creează una corectă? Valoarea procesului controversei constructive induce nu atât la corectitudinea unei poziţii opuse cât la atenţie şi procese raţionale. Procesarea cognitivă poate avea loc când indivizii sunt expuşi mai mult decât unui punct de vedere, chiar dacă unul sau mai multe puncte de vedere sunt incorecte. Un număr de studii relizate pe copii şi adulţi au arătat performanţe semnificative atunci când informaţii eronate sunt prezentate de una sa de ambele părţi ale controversei constructive. Astfel, rezolvarea conflictului este ca şi cum ar fi în direcţia perfomanţei corecte. În această modalitate limitată, două greşeli duc la corectitudine.

Raţionamentul cognitiv. Controversa constructivă tinde să promoveze un nivel de rezolvare semnificativ mai ridicat decât o fac cãutarea alternativelor, discuţiile, învăţarea individuală şi utilizează strategii de rezolvare mult mai complexe şi la un nivel mult superior.

Motivaţia de a realiza. Participanţii la controversa constructivă tind să fie semnificativ mai motivaţi de a realiza şi produce decât o fac participanţii la dezbateri, şi învăţarea individuală.

Creativitate. Controversa constructivă tinde să promoveze intuiţia creativă influenţând indivizii să: (1) vadă problemele din perspective noi şi (2) reformularea problemelor într-o formă care permite noi orientări şi soluţii. Controversa constructivă promovează o înţelegere mult mai acurată şi completă a perspectivei opuse decât o fac cãutarea alternativelor, discuţia şi învãţarea individuală. Comparativ cu ultimile trei abordări, controversa constructivă creşte numărul ideilor, calitatea ideilor, crearea de idei originale, utilizarea unui câmp larg de idei, originalitatea, utilizarea unor strategii mai variate şi un număr de soluţii noi, creative şi imaginative. Fiind confruntat cu viziuni alternative credibile a rezultat generarea de soluţii noi, strategii variate şi idei originale. Participanţii tind să aibă un înalt grad de implicare emoţională şi încredere în a rezolva problemele la care lucrează grupul.

Implicarea în sarcină. În „Doctrine and Discipline”, John Milton susţinea „Unde există mare dorinţă de a învăţa, acolo această necesitatea va fi mult discutată, mult scrisă, multe opinii; în

8

favoarea opiniei unui om bun este doar ştiinţa de a o face”. Sporirea clarităţii înţelegerii rezultatului cuiva prin dezacord trezeşte emoţii şi creşte implicarea. Implicarea în sarcină se referă la calitatea şi cantitatea de energie fizică şi psihologică pe care indivizii o investesc în eforturile lor de realizare.

Implicarea în sarcină este reflectată în atitudinea participanţilor apţi pentru sarcină: indivizii care se angajează în controverse constructive tind să prefere sarcina mai mult decât o fac cei angajaţi în discuţii de cãutare a alternativelor. Participanţii şi observatorii au raportat un nivel superior de implicare a studenţilor în controverse constructive.

Implicarea în sarcină este reflectată în atitudinile participanţilor despre experienţa controversei constructive. Indivizii implicaţi în controversa constructivă (şi în măsură mai mică în dezbaterea) preferă procedura semnificativ mai mult decât o fac indivizii care muncesc individual; participând consistent la o controversă constructivă sunt promovate atitudini pozitive despre această experienţă.

Schimbul expertizei. În comparaţie cu cãutarea alternativelor, dezbaterea şi eforturile individuale, controversa constructivă tinde să producă o schimbare superioară a expertizei. Participanţii cunosc dealtfel diverse informaţii şi teorii, fac diferite prezumţii şi au diferenţe de opinii. Între orice efort cooperativ, participanţii pot avea varietate largă de expertize şi perspective. Conflictul dintre ideile, informaţiile, opiniile preferinţele, teoriile, concluziile şi perspectivele lor este inevitabil. Eficacitatea grupului este dependentă de abilitatea participanţilor de a-şi schimba expertiza lor. Resursele diverse ale membrilor grupului sunt mai bine folosite pe durate controversei decât pe durata căutării alternativelor, dezbaterii sau eforturilor individuale.

Schimbarea atitudinii. În controversa constructivă, participanţii reevaluează atitudinile lor despre rezultat şi încorporează argumentele oponenţilor în propriile lor atitudini. Nu doar participând la o procedură a controversei constructive rezultă o schimbare a atitudinii dincolo de ce se petrece atunci când indivizii citesc despre rezultat; schimbări de atitudine tind să fie menţinute şi după sfârşitul controversei constructive. Aceste schimbări sunt relativ stabile şi numai ca răspuns la experienţa însãşi.

Atracţia interpersonală dintre participanţiSe spune adesea că prezenţa controversei constructive într-un grup conduce la dificultăţi în

stabilirea de relaţii interpersonale bune şi încurajează atitudini negative despre membrii grupului; se spune de asemenea că disputa duce la respingere, divizare şi ostilitate între egali. Între controversa constructivă şi dezbatere există elemente de dezacord, argumentare şi combatere care pot duce la antipatii şi pot crea dificultăţi în stabilirea de relaţii strânse. Pe de altă parte, s-a emis ipoteza potrivit căreia conflictele au potenţialul de a crea relaţii pozitive printre participanţi dacă ele iau un curs constructiv, dar în trecut au existat puţine dovezi care să valideze aceste ipoteze.

Controversa constructivă tinde să încurajeze legături semnificativ mai bune printre participanţi decât căutarea alternativelor, dezbaterea sau eforturile individuale. Dezbaterea facilitează semnificativ atracţia interpersonală dintre participanţi comparativ cu eforturile

9

individuale. Contextul cel mai cooperativ, elementele cooperative din situaţie şi confirmarea competenţelor fiecăruia sunt rezultatele atracţiei interpersonale.

În plus, rezultatele controversei constructive sunt legate de perceperea suportului social mai mare din partea celorlalţi indivizi decât în căutarea alternativelor, dezbatere sau învăţarea individuală. Tendinţa în dezbatere este de a percepe un suport social mai mare decât în învăţarea individuală. Aceste rezultate coroborate cu cele anterioare susţin că experienţele cooperative produc percepţii mai bune ale suportului semenului în realizarea sarcinii decât situaţiile competitive sau de învăţare individuală (Johnson şi Johnson, 1989).

Confortul psihologic şi competenţele sociale

În timp ce indivizii învaţă cum să-şi însuşească o abordare cooperativă pentru a controla conflictul şi controversa constructivă prin rezolvarea comună a problemei, ei îmbunătăţesc confortul psihologic şi sunt mai capabili să se adapteze la stres şi adversitate (Johnson şi Johnson, 1989, 1995a, 1995b). Participanţii care nu pot face faţă provocărilor, ei tind să nu ştie ce să facă când se află în faţa conflictului şi dezastrului. Având proceduri şi deprinderi de a obţine sinteze creative care să rezolve problemele comune participanţii se pregătesc să controleze conflictul.

Aspectul confortului psihologic care a fost cel mai frecvent examinat în cadrul cercetărilor controversei constructive este stima de sine. Controversa constructivă creşte semnificativ stima de sine mai mult decât cãutarea alternativelor, dezbaterea sau învãţarea individuală. De asemenea, dezbaterea creşte semnificativ stima de sine comparativ cu învăţarea individuală. Într-o serie de studii pe revenire în faţa adversităţii, Ann Mastern şi Norman Garmezy la Universitatea din Minnesota au dezvăluit că deprinderile de rezolvare a problemelor şi calităţi ca empatia sunt direct legate adaptarea pe terman lung a indivizilor la adversitate. Mastern susţinea că atât abilităţile de rezolvarea a problemelor cât şi empatia pot fi îmbunătăţite prin training-uri în managementul conflictului. Indivizii competenţi tind să fie mai cooperativi şi implicaţi. În plus, cei mai mulţi indivizi învaţă cum să-şi însuşească o abordare cooperativă pentru a controla conflictele prin rezolvare problemelor comune, confortul lor psihologic tinde să fie superior şi sunt capabili să depăşească stresul şi adversitatea.

STRUCTURAREA CONTROVERSELOR CONSTRUCTIVE

În ultimii treizeci de ani noi am (1) dezvoltat o teorie a controversei constructive; (2) validat un program de cercetare; (3) antrenat profesori, administratori, manageri şi directori executivi în America de Nord şi numeroase alte ţări pentru a testa şi implementa procedura controversei constructive; şi (4) dezvoltat o serie de unităţi curriculare, lecţii academice şi exerciţii structurate pentru controverse. Există două formate pentru aceste materiale: unul pentru situaţii de luare a deciziilor şi unul pentru învăţământul academic. O descriere detaliată despre cum să conduci o controversă constructivă poate fi găsită în Johnson şi Johnson (1995a) şi Johnson şi Johnson (2000).

10

CONTROVERSA CONSTRUCTIVĂ ŞI LUAREA DECIZIILOR

Să considerăm o ilustrare a structurii controversei constructive care să asigure o decizie calitativ superioară. O mare companie farmaceutică se confruntă cu decizia de a cumpăra sau construi o uzină chimică. Pentru a maximiza probabilitatea că va fi luată cea mai bună decizie, preşedintele a stabilit două echipe de sprijin pentru a se asigura că ambele alternative, de a cumpăra şi construi, primesc o susţinere corectă şi completă. (O echipă de sprijin este un subgrup care pregăteşte şi prezintă o politică specifică alternativă la decizia de grup.)

Echipa care susţine achiziţionarea a identificat mei mult de o sută de uzine existente care întrunesc cerinţele companiei, şi mai puţin de douăzeci de terenuri, după care au selectat una din uzine ideală pentru a fi cumpărată. Echipa pentru construcţie a contactat o duzină de firme de ingineri şi după patru luni de consideraţii, au selectat un design ideal pentru a construi uzina.

La nouă luni după ce au fost constituite, cele două echipe, înarmate cu toate detaliile despre cost, mai întâi au prezentat cel mai bun caz al lor apoi au provocat oferirea de informaţii, raţionamente şi concluzii din partea celorlalţi. Din discuţiile aprinse, devine aparent că ambele opţiuni vor costa aproximativ la fel. Grupul a ales ulterior opţiunea de a construi pentru ca uzina să fie localizată convenabil cât mai aproape de companie.

Propunerea grupului de decizie este de a alege cea mai bine apreciată, bine înţeleasă şi realistă acţiune în sensul dorinţei fiecărui membru. Un grup de decizie implică ca unele aspecte să predomine printre membrii grupului, astfel încât unele acţiuni să fie mai dezirabile pentru realizarea scopurilor grupului. Luarea unei decizii este doar un singur pas din procesul de rezolvare a problemelor general, de orientare a scopurilor grupului dar este unul crucial. După definirea unei probleme sau rezultat, conceperea cursului acţiunii şi evaluarea avantajelor şi dezavantajelor, grupul decide care curs este mai dezirabil pentru a fi implementat.

Pentru a asigura luarea deciziei calitativ superioare, fiecare alternativă (1) trebuie să primească o atenţie completă şi egală şi (2) să fie analizată critic pentru a-i fi revelate slãbiciunile şi punctele forte. Ceea ce urmează este o procedură a controversei constructive care poate fi implementată ca atare.

În primul rând, membrii grupului propun câteva direcţii de acţiune care vor rezolva problema luată în considerare. În clipa în care grupul a luat o decizie, identifică şi o serie de alternative de acţiune pe care să le urmeze.

În al doilea rând, membrii se constituie în echipe de susţinere. Pentru a se asigura că fiecare curs al acţiunii primeşte atenţia completă şi egală, cele două echipe de susţinere prezintă cazul cât mai bine posibil din poziţia acordată echipei lor. Interdependenţa pozitivă este structurată de punctul principal al scopului cooperativ pentru luarea celei mai bune decizii (scop interdependent) şi nimic decât o decizie calitativ superioară nu poate fi luată fără a lua in considerare informaţii care au fost organizate de cealaltă echipă de susţinere (interdependenţa resursei). Responsabilitatea individuală este structurată de asigurarea că fiecare membru participă la pregătirea şi prezentarea poziţiei

11

acordate. Orice informaţie descoperită că sprijină celelalte alternative este oferită perechii de susţinători corespunzători.

În al treilea rând, membrii se angajează în procedura controversei constructive:

1. Fiecare echipă de susţinere îşi întăreşte poziţia şi pregăteşte o prezentare persuasivă pentru a convinge celălalt grup de validitatea sa. Echipelor de susţinere le este dat timp pentru cercetarea alternativelor de acţiune şi găsirea tuturor elementelor de suport disponibile. Ei organizează ceea ce este cunoscut pentru o poziţie coerentă şi rezonabilă. Plãnuiesc cum să-şi prezinte cazul astfel încât toţi membrii grupului să înţeleagă adecvat poziţia părţii adverse şi sa fie convinşi de soliditatea argumentelor.

2. Fiecare echipă prezintă alternative de acţiune întregului grup fără întrerupere cât mai bine posibil pentru poziţia lor. Cealaltă echipă ascultă cu atenţie, ia notiţe şi se străduiesc să înveţe din informaţiile oferite.

3. Urmează discuţiile deschise caracterizate de susţinere, respingere şi combatere. Echipele de susţinere ocupă poziţii opuse cu „schimburi de focuri” urmărind să respingă partea adversă prin provocări ale informaţiilor valide şi logică. Ei îşi apără propria poziţie în timp ce continuă să încerce să convingă celălalt grup de validitatea opiniei lor. Pentru a avea loc o critică eficientă şi raţionamente superioare, este nevoie ca fiecare să probeze şi sa-şi susţină concluziile. Membrii solicită date suplimentare în sprijinul declaraţiei celuilalt, clarifică neînţelegerile şi demonstrează de ce poziţia lor este cea mai raţională. Membrii grupului refuză argumentele expuse de echipele adverse şi ripostează la atacurile ce li se aduc poziţiei lor. Ei iau notiţe şi evaluează poziţiile opuse. Membrii respectă regulile specifice ale controversei constructive. Uneori o perioadă de pauză este necesară astfel încât perechile să găsească şi să pregătească noi argumente. Membrii ar trebui să sprijine argumentările şi să joace rolul avocatului diavolului. Membrii sunt instruiţi să „argumenteze puternic şi persuasiv poziţia, să prezinte cât mai multe fapte din punctul lor de vedere. Să asculte critic poziţia părţii opuse, întrebându-i despre faptele care sprijină punctul lor de vedere şi apoi prezintă contraargumente. Ţine minte ” declară instructorul „ aceasta este o sarcină complexă şi este nevoie ca tu să cunoşti toate părţile pentru a lua o decizie bună”.

4. Echipele schimbă perspectivele şi poziţiile prezentând una din poziţiile opuse cât mai sincer şi hotărât posibil. Membrii pot afirma şi adăuga orice fapt nou şi să-şi elaboreze o poziţie prin raportare la informaţiile aflate anterior. Perechile fac eforturi pentru a vedea rezultatul din toate perspectivele simultan.

5. Toţi membrii renunţă la poziţia lor şi adoptă o decizie prin consens. Ei opt dori să facă un rezumat într-un raport de grup detaliind cursul acţiunii pe care au adoptat-o şi o sprijină. Alternativa aleasă adesea reprezintă o nouă perspectivă sau sinteză care este mai raţională decât cele două (sau mai multe) susţinute anterior. Toţi membrii grupului semnează raportul, indicând că ei sunt de acord cu decizia şi vor lucra la implementarea ei. Membrilor li se poate da următorul sfat: „Rezumaţi şi sintetizaţi cele mai bune argumente dintre toate punctele de vedere. Luaţi o decizie prin consens. Schimbaţi-vă opinia numai dacă faptele şi raţiunea indică clar că aşa trebuie să faci. Scrieţi un raport cu aspectele evidente şi raţionale ale sintezei voastre cu care grupul este de acord. Când sunteţi siguri că raportul este bun, semnaţi-l.”

12

6. Membrii grupului conştientizează cât de bine funcţionează grupul. Ei pot de asemenea discuta cum pot creşte performanţa lor pe durata următoarei controverse constructive.

În al patrulea rând, membrii grupului implementează decizia. Odată luată, toţi membrii încearcă să implementeze indiferent dacă iniţial au fost sau nu de acord cu această alternativă.

Controversele sunt obişnuit în situaţiile de luare a deciziilor. În industria mineritului, spre exemplu, inginerii sunt obişnuiţi să dezbată probleme cum sunt cele legate de folosirea terenurilor, poluarea aerului şi apei, sãnãtate şi siguranţă. Complexitatea planificării procesului de producţie, echilibrul mediului şi interesele industriale şi numeroşi alţi factori adesea creează oportunitatea controversei constructive. Multe grupuri pierd beneficiile în asemenea dispute dar fiecare situaţie de decizie ar trebui să profite de oferta controversei constructive. Este firesc ca deciziile să fie controversate, cu propuneri de soluţii şi idei alternative înainte de hotărârea finală. Odată ce decizia a fost luată, controversa costructivă ia sfârşit şi participanţii încearcă să dea curs acţiunii.

CONTROVERSA CONSTRUCTIVĂ ŞI STUDIUL ACADEMIC

Într-o clasă de engleză, participanţii sunt consideraţi rezultatul nesupunerii civile. Ei învaţă că în mişcarea drepturilor civile, indivizii au încălcat legea pentru a câştiga drepturile minorităţilor. În anii 1970 şi 1980, figuri publice proeminente de la Wall Street şi până la Casa Albă au justificat încălcarea legii în scopuri personale şi politice. În multe lucrări literare, cum ar fi „Aventurile lui Huckleberry Finn” personajele s-au luptat cu rezultatele încãlcării legii pentru a redresa o injustiţie socială.

Pentru a studia rolul nesupunerii sociale într-o democraţie, participanţii sunt plasaţi în grupuri cooperative de studiu de câte patru membri. Grupului i se dă sarcina să facă cele mai bune judecăţi despre urmări şi apoi sunt divizaţi în două perechi. O pereche pregăteşte cât mai bine posibil cazul despre constructivitatea nesupunerii civile în democraţie, iar cealaltă pereche despre distructivitatea ei.

În conflictul rezultat, studenţii schiţează provocări din diferite surse ca Thomas Jefferson şi Declaraţia de Independenţă, Nesupunerea Civilă de Henry David Thoreau, un discurs al lui Abraham Lincoln la Cooper Union în New York şi din O scrisoare din închisoarea Birmingham de Martin Luther King Jr. pentru ceilalţi pentru a vedea când nesupunerea civilă este sau nu constructivă.

Pentru a folosi controversa constructivă în studiul academic rapid, puteţi implementa procedura definită de subsecţiunile următoare (Johnson şi Johnson, 1979, 1989, 1995a).

Structurează cerința

Cerința trebuie să fie structurată constructiv astfel încât să existe cel puţin două poziţii bine documentate, pro şi contra. Alegerea locului depinde de interesele instructorului şi de propunerile cursului. La cursurile de matematică, controversele pot fi concentrate pe diferitele modalităţi de rezolvare a problemelor. În ştiinţele naturale, pot fi orientate pe rezultatele asupra mediului. Chiar drama se bazează pe conflict, aproape orice lucrare literară poate fi orientată spre controversa constructivă (astfel încât participanţii să găsească argumente pentru a susţine cine este cel mai mare

13

poet romantic). Chiar şi istoria este o repovestire a conflictelor, iar controversa poate fi creată pe baza unui eveniment istoric. În orice arie de subiecte, controversa promovează studiul academic şi grupul creativ de rezolvare a problemelor.

Realizează decizii și pregătiri preinstrucționale

Profesorul decide asupra obiectivelor lecţiei. Tipic, studenţii sunt randomizaţi în grupuri de câte patru. Fiecare grup este apoi divizat în două perechi. Perechile iau poziţii pro sau contra. Materialele didactice sunt pregătite astfel încât membrii grupului să cunoască poziţia pe care o adoptă şi unde pot găsi informaţii. Materialele care sunt de ajutor sunt (1) o descriere clară a sarcinii grupului; (2) o descriere a fazei controversei constructive şi a deprinderilor sociale relevante; (3) o definire a poziţiei de sprijin cu un rezumat al argumentelor cheie pentru fiecare poziţie; şi (4) resurse materiale relevante (incluzând o bibliografie).

Explică şi coordonează cerința, structura şi procedura

Profesorul explică sarcina astfel încât participanţii să înţeleagă clar poziţia lor şi obiectivele lecţiei. Sarcina trebuie structurată astfel încât să existe cel puţin două poziţii bine documentate (pro şi contra). Din nou, alegerea locului depinde de interesele profesorului şi obiectivele cursului. Profesorul poate dori să ajute studenţii să „intre în rol” prin prezentarea obiectivelor interesant şi dramatic. Profesorii structurează interdependenţa pozitivă prin expunerea scopurilor celor două grupuri şi fiecărui student i se cere să:

1. Prezinte un raport al grupului în care să detalieze natura deciziei grupului şi raţiunea ei. Membrii trebuie să ajungă la un consens şi fiecare participant să fie numit în raportul de grup. Grupul prezintă raportul lor întregii clase.

2. Se face o evaluare a ambelor poziţii individual. Membrii grupului trebuie să parcurgă toate informaţiile relevante ale ambelor părţi.

Pentru a suplimenta efectele scopurile interdependenţei pozitive, materialele sunt împărţite printre membrii grupului (interdependenţa resurselor) şi pot fi acordate puncte bonus dacă scorul tuturor membrilor grupului sunt superioare criteriului anterior testului (interdependenţa recompensei).

Obiectivul controversei constructive este de a maximiza studiul studenţilor. Profesorul structurează responsabilitatea individuală asigurându-se de participarea studenţilor în fiecare etapă a controversei constructive, de testarea individuală a fiecărui student din ambele tabere şi de selectarea aleatoare a studenţilor pentru a prezenta raportul de grup. Profesorii specifică deprinderile sociale participanţilor pe care trebuie să le urmeze şi demonstreze pe parcursul controversei constructive. Abilităţile sociale subliniate sunt cele implicate în susţinerea sistematică a unei poziţii intelectuale şi evaluarea şi criticarea poziţiei celorlalţi, ca şi deprinderile implicate în sinteza şi consensul în luarea

14

deciziei. În final, profesorul orientează cooperarea intergrup. Când îşi pregătesc poziţiile, spre exemplu, studenţii pot discuta cu grupuri din alte clase care pregătesc aceeaşi poziţie.

Ca şi pentru procedura controversei academice, scopurile generale sunt să asimileze toate informaţiile relevante de cãtre membrii grupului astfel încât (1) grupul lor poate scrie cel mei bun raport şi (2) toţi membrii grupului obţin scoruri ridicate la test. Procedura controversei constructive este după cum urmează.

1.Cercetează, învaţă şi pregăteşte poziţia. Studenţii sunt repartizaţi în grupuri de câte patru, fiecare separat în două perechi. O pereche argumentează poziţia pro iar cealaltă poziţia contra. Fiecare pereche îşi va pregăti poziţia asumată prin:

Cercetarea şi învăţarea tuturor informaţiilor relevante. Studenţii vor citi materialele puse la dispoziţie şi vor găsi noi informaţii în sprijinul poziţiei lor. Perechea opusă va da orice informaţie găsită studenţilor din grupul advers în sprijinul poziţiei lor.

Organizarea informaţiei într-o argumentaţie persuasivă care să conţină teza enunţată („George Washington a fost un preşedinte mai eficient decât Abraham Lincoln”), susţină raţional teza („El a îndeplinit A,B şi C”) şi să emită o concluzie logică congruentă cu teza („Deci George Washington a fost un preşedinte mai eficient decât Abraham Lincoln”).

Planificarea susţinerii efective a poziţiei asumate pentru a beneficia de o atenţie completă şi justă. Asigurarea că membrii ambelor perechi sunt gata să-şi prezinte poziţiile atât de persuasiv încât participanţii adverşi să înţeleagă şi înveţe din aceste informaţii şi pe parcurs să fie de acord că poziţia este validă şi corectă.

2. Prezentarea şi susţinerea poziţiei. Studenţii prezintă cazul cât mai bine asigurându-se că beneficiază de o atenţie egală şi completă. Ei trebuie să fie fermi, persuasivi şi convingători în ceea ce fac. Ideal ar fi ca ei sa folosească mai mult de o sursă. Studenţii vor asculta atent şi poziţia opusă luând note şi clarificându-şi orice neînţelegere.

3. Angajarea într-o discuţie deschisă în care este exprimat dezacordul. Studenţii discută cazul liber, schimbând idei şi informaţii. Studenţii trebuie să (1) argumenteze ferm şi persuasiv poziţia lor (prezentând cât mai multe fapte în sprijinul punctului lor de vedere), (2) analiza critică a aspectelor şi raţionamentelor poziţiei opuse, solicitând date despre aceste aserţiuni, (3) respingerea poziţiei adverse prin punctarea informaţiilor şi raţionamentelor inadecvate şi (4) riposta la atacurile venite asupra poziţiei proprii prin prezentarea contraargumentelor. Studenţii vor nota cu atenţie şi vor învăţa despre poziţia opusă. Ei vor oferi echipei adverse o critică riguroasă concomitent cu respectarea normelor controversei constructive. Uneori vor fi luate pauze astfel încât studenţii să se poată sfătui cu partenerii lor pentru a găsi noi argumente. Profesorul poate încuraja provocările mai viguroase, luând poziţie când una din părţi se află în dificultate, făcând pe avocatul diavolului, cerând unui grup să observe angajarea celuilalt grup şi în general stimulând discuţia.

4. Perspective reversibile. Studenţii inversează perspectivele şi prezintă cât mai bine cazul grupului opus. Profesorii pot solicita ca studenţii să-şi schimbe locurile. În prezentarea sinceră şi fermă a poziţiei opuse (ca şi cum ar fi propria poziţie), studenţii pot folosi notiţele şi orice nouă

15

informaţie sau fapt pertinent. Ei trebuie să facă efortul să vadă sarcina din ambele perspective simultan.

5. Sinteza. Studenţii trebuie să renunţe la susţinerea lor iniţială şi găsească o sinteză în cu care toţi membrii să fie de acord. Ei rezumă cele mai evidente elemente şi raţionamente ale ambelor părţi şi le integrează într-o poziţie comună care să fie unică. Studenţii trebuie să:

Scrie un raport de grup în care să prezinte sinteza grupului cu argumentele şi raţiunile lor. Toţi membrii grupului semnează raportul indicând că sunt de acord cu el, pot explica conţinutul şi considera că este gata să fie evaluat. Fiecare membru trebuie să fie pregătit să prezinte raportul întregii clase.

Testarea ambelor poziţii. Dacă toţi membrii obţin scoruri peste criteriile actuale de excelenţă, fiecare primeşte cinci puncte bonus.

Conştientizarea cât de bine funcţionează grupul şi cum poate fi ridicată performanţa în cursul controversei constructive viitoare. Abilităţile de control al conflictului specifice controversei constructive pot fi maximizate.

Sărbătorirea succesului grupului şi a muncii depuse de fiecare membru în realizarea fiecărui pas a procedurii controversei constructive.

Monitorizarea grupurilor controversateşi intervenţia atunci când se impune

Pe parcursul procedurii controversei constructive, profesorii monitorizează implicarea grupurilor şi intervine pentru îmbunătăţirea abilităţilor studenţilor în fiecare pas al controversei constructive prin utilizarea adecvată a deprinderilor sociale. Profesorii pot de asemenea interveni pentru a întări comportamentele particulare şi abilităţile efective.

Evaluarea implicării studenţilorşi a eficiența proceselor de grup

La sfârşitul fiecărei unităţi educaţionale, profesorii evaluează implicarea studenţilor şi le dă un feedback. Pot fi enumerate aspectele calitative cât şi cantitative ale performanţei. Studenţii sunt clasificaţi in funcţie de raportul final cât şi în funcţie de performanţa la test acoperind ambele părţi ale sarcinii. Grupurile de învăţare vor conştientiza cât de bine au conlucrat. Studenţii descriu acţiunile utile (dar şi inutile) ale fiecărui membru în finalizarea fiecărei etape a controversei constructive şi iau decizii asupra comportamentelor valide sau care vor fi modificate. Profesorul dă un feedback întregii clase referitor la procesele şi incidentele care au avut loc în grup.

CONTROVERSĂ CONSTRUCTIVĂ ŞI DEMOCRAŢIE

16

Thomas Jefferson credea că discuţiile libere şi deschise, şi nu rangul social din care provine o persoană, ar trebui să servească ca bază de influenţă în societate. Bazându-se pe credinţele lui Jefferson şi pe susţinătorii săi, democraţia americană s-a fondat pe premisa că „adevărul” rezultă din discuţiile libere şi deschise în care puncte opuse de vedere sunt susţinute şi argumentate puternic. Fiecărui cetăţean i se dă oportunitatea să-şi susţină ideile proprii şi să asculte cu respect punctele de vedere opuse. Odată decizia luată, minoritatea este aşteptată să meargă de bună voie alături de majoritate pentru că membrii ştiu că li s-a acordat o atenţie completă şi justă. Pentru a fi cetăţean sistemul nostru democratic, indivizii trebuie să-şi interiorizeze normele controversei constructive ca şi alinierea la procesul de căutare a răspunsurilor, să-şi organizeze concluziile, să-şi susţină viziunile, să provoace poziţiile opuse, să ia decizii şi să implementeze cu încredere deciziile luate. În esenţă, folosind controversa constructivă participanţii învaţă să fie cetăţeni activi ai democraţiei.

CONCLUZIE

Jefferson si-a pus credinţa în viitor bazându-se pe puterea conflictului constructiv şi rezultatele care provin din rezolvarea creativă a problemelor de grup. Ţinând participanţii departe de încercarea cu încăpăţânare de a câştiga care sufocă şi blochează creativitatea, conflictele trebuie structurate astfel încât să promoveze interesul, curiozitatea, încrederea şi deschiderea pentru rezolvarea creativă a problemelor. În cadrul controverselor bine structurate, participanţii realizează o evaluare iniţială, prezintă concluziile lor membrilor grupului advers pe care îi provoacă cu viziuni opuse crescând astfel incertitudinea despre opţiunea lor, ei caută activ noi informaţii, incorporează perspectiva şi raţionamentele celorlalţi şi elaborează un nou set de concluzii. Acest proces creşte considerabil calitatea deciziei şi rezolvării conflictului, calitatea relaţiilor şi îmbunătăţeşte confortul psihologic.

Deşi controversa constructivă poate avea loc într-un cadru natural, el poate fi structurat conştient în situaţiile de învăţare şi luare a deciziilor. Acest lucru implică divizarea unui grup cooperativ în două perechi şi acceptarea poziţiei lor opuse. Atunci perechile (1) dezvoltă poziţia lor, (2) o prezintă celeilalte perechi şi ascultă argumentele acesteia, (3) se angajează într-o discuţie în care ei încearcă să respingă partea adversă şi să riposteze atacurilor, (4) schimbă perspectiva şi prezintă poziţia adversă, şi (5) renunţă la argumentele proprii şi caută o sintetizare a ambelor perspective şi poziţii într-una singură. Angajarea în procedura controversei constructive produce un exemplu despre cum pot conflictele crea rezultate pozitive.

Bibliografie

17

Deutsch, M. The Resolution of Conflict: Constructive and destructive processes. New Haven, Yale University Press, 1973.

Janis, I. Groupthink: Psychological Studies of Policy of Decisions of Fiascoes : Bouston, 1982.Johnsons, D. W. ’’Role Reversal : A Summary and Review of the Research’’ International Journal of

Group Tensions, 1971. Johnsons, D. W. Reaching Out Interpersonal Effectiveness and Self- Actualization , Needham Heights ,

Mass, Allyn & Bacon, 2000.Johnsons, D. W. And Johnsons, F. Joining Together : Group Theory and Group Skills (6th ed.)

Needham Heights , Mass, Allyn & Bacon, 2000.Johnsons, D. W. And Johnsons , R. ’’ Conflicts in Classroom: Constructive Controversy and

Learning’’ Review of Educational Research , 1979, 49, 51-61.Johnsons, D. W. And Johnsons , R. Cooperation and Competition : Theory and Research . Edina,

Minn, Interaction, 1989.Johnsons, D. W. And Johnsons , R. Creative Constructive Controversy: Intellectual Chalenge in the

Classroom Edina, Minn, Interaction, 1995.Johnsons, D. W. And Johnsons , R. Teaching Participants to be Peacemakers , Edina, Minn,

Interaction, 1995.Johnsons, D. W. And Johnsons , R. , and Holubec, Circles of Learning : Cooperation in the Classroom

(7th ed.) Edina, Minn, Interaction, 1998.Tjosvold , D. Cooperative and Competitive Goal Aproach to Conflict : Accomplishment and

Challenges ’’ Applied Psychology : An Internatiol Review, 1998, 47.

18