Cap 11

Obligaţia legală de întreţinere

215

Capitolul al XI-lea

OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE

Secţiunea 1 - Noţiunea, fundamentul şi caracterele generale ale obligaţiei de întreţinere

1.1. Noţiunea obligaţiei legale de întreţinere Prin obligaţie legală de întreţinere se înţelege îndatorirea stabilită de lege între anumite categorii de persoane de a-şi asigura la nevoie întreţinerea, îndatorire fundamentată pe solidaritatea ce trebuie să existe între persoane apropiate prin raporturi de familie sau prin raporturi asimilate acestora1. Obligaţia de întreţinere are un caracter mai complex decât simpla obligaţie alimentară, căci, deşi este destinată în principal satisfacerii nevoilor alimentare ale creditorului obligaţiei, ea nu se limitează numai la acestea, având menirea de a satisface şi nevoile de locuinţă, tratament medical, precum şi a altor necesităţi social-culturale2. 1.2. Fundamentul obligaţiei de întreţinere Aşa cum rezultă din chiar definiţia dată obligaţiei legale de întreţinere, fundamentul general al acesteia îl constituie sentimentele de solidaritate şi întrajutorare pe care legiuitorul le circumscrie, în principal, familiei, dar şi alte raporturi asimilate raporturilor de familie. Rudenia este considerată unul din principalele izvoare ale obligaţiei de întreţinere, ea însăşi avându-şi principalul izvor în familie sau în legăturile din afara acesteia. Există astfel obligaţia de întreţinere între părinţi şi copii, fără deosebire că sunt din căsătorie sau din afara ei; între bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, între fraţi şi surori, între adoptatori şi adoptat. Uneori izvorul obligaţiei de întreţinere îl constituie solidaritatea care există între persoanele ce au constituit o familie, ca bunăoară în cazul foştilor soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ şi în cazul foştilor soţi a căror căsătorie a fost anulată. Afinitatea poate constitui de asemenea temeiul obligaţiei de întreţinere. De pildă, în cazul prevăzut de art. 87 Codul familiei, soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului, dacă acesta este minor, iar părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. Copilul care a fost întreţinut cel puţin 10 ani de soţul părintelui este, la rândul său, obligat a presta întreţinere acestuia. În alte cazuri, prin asimilarea cu relaţiile de familie a raporturilor care se nasc între anumite categorii de persoane, legiuitorul a creat între ele obligaţia legală de întreţinere. Astfel, potrivit art. 88 Codul familiei, cel care a luat un copil spre creştere, fără a întocmi formele cerute de lege pentru adopţie, are obligaţia să-i presteze întreţinerea cât timp este minor, dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. Moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere, fără a avea obligaţia legală să o facă, sunt îndatoraţi, potrivit art. 96 Codul familiei, să-i presteze acelui minor întreţinere.

Ca urmare, putem concluziona că, dacă, pe de o parte, se poate afirma că fundamentul

1 I.P. Filipescu, Tratat …, op. cit., pag. 485; A. Lesviodax, op. cit., pag. 64; I. Dogaru,

Întreţinerea, drept şi obligaţie legală, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978, pag. 12. 2 I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 288; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 351/1980, în

C.D. 1980, pag. 120-121.

Dreptul familiei 216

obligaţiei de întreţinere nu poate fi unilateralizat, pe de altă parte, solidaritatea pe care legiuitorul o consideră ca fiind temelia acestei obligaţii îşi are izvorul, în ultima analiză, tot în raporturile de familie propriu-zise sau, uneori, în unele asimilate acestora1. Trebuie avute în vedere nu numai raporturile de familie existente între cei ce o compun, ci şi funcţiile pe care familia le are în societate. Astfel, interesul general este acela ca, prin familie să se asigure baza materială a existenţei membrilor ei, şi tot prin familie să se cultive înclinaţiile fireşti de întrajutorare, solidaritate şi afecţiune care trebuie să caracterizeze această unitate socială2.

1.3. Caracterele generale ale obligaţiei de întreţinere Obligaţia legală de întreţinere este o obligaţie de tip special, configuraţia sa juridică fiind determinată de scopul pe care este chemată să-l îndeplinească şi anume asigurarea existenţei celui îndreptăţit la întreţinere. Ea se deosebeşte de obligaţiile din dreptul comun, cele mai multe reguli care o guvernează fiind derogatorii; ceea ce nu înseamnă că, în măsura în care dreptul comun nu contravine caracterelor specifice ale obligaţiei de întreţinere, acesta nu are aplicare. a) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie imperativ prevăzută de lege Prevederile legale privitoare la obligaţia legală de întreţinere au caracter imperativ determinat de scopul urmărit şi anume, un scop de ocrotire. Legiuitorul nu poate lăsa la libera apreciere a celor vizaţi condiţiile de prestare a întreţinerii, de aceea a determinat prin prevederi legale persoanele între care se datorează întreţinerea, condiţiile în care se datorează, limitele între care întreţinerea se stabileşte, ordinea în care persoanele determinate datorează întreţinerea, modul ei de executare etc. (art. 87-96 Codul familiei). În principiu, convenţiile şi actele unilaterale de renunţare definitivă la dreptul de întreţinere nu sunt valabile. Totuşi, pentru că în realitate această obligaţie nu se prezintă în toate cazurile la fel şi pentru asigurarea realizării sale, este necesar să se lase loc adaptărilor cerute de cazuri concrete. S-a admis, deci, că nu orice convenţii privitoare la întreţinere sunt inadmisibile. Astfel, este valabilă înţelegerea părinţilor cu privire la contribuţia fiecăruia la cheltuielile impuse de creşterea şi de educarea copilului minor, dacă prin ea nu se nesocotesc drepturile acestuia3. Înţelegerea poate fi şi în sensul că părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul să fie scutit, parţial sau în întregime, de plata contribuţiei de întreţinere, dar numai temporar, întrucât schimbarea ulterioară a situaţiei materiale a părinţilor va justifica revenirea asupra contribuţiei anterior stabilite4. Astfel de convenţii sunt desigur cenzurabile de către instanţa de judecată, tocmai pentru a nu se eluda prevederile legale imperative şi a nu se prejudicia interesele celui îndreptăţit la întreţinere, mai ales atunci când este vorba de copilul minor. Renunţarea pentru trecut la întreţinere este valabilă, căci, o dată dreptul născut, cel îndreptăţit poate fie să nu-l valorifice, fie să nu pună în executare hotărârea judecătorească obţinută. De altfel în practica judecătorească s-a statornicit regula că pensia de întreţinere se datorează numai pentru viitor, de la data când a fost cerută, prezumându-se că cel care nu o cere nu se află în nevoie5. Părintele se poate obliga să plătească o pensie de întreţinere superioară limitei stabilite prin

1 I. Dogaru, op. cit., pag. 21-26. 2 A. Lesviodax, op. cit., pag. 11-14. 3 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 17/1962, în C.D. 1962, pag. 29-31 şi dec. de

îndrumare nr. 2/1973, în C.D. 1973, pag. 13. 4 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1973 citată mai sus. 5 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1965, în C.D. 1965, pag. 52-53; Trib. Supr.,

secţ. civ., dec. nr. 546/1978, în C.D. 1978, pag. 183; dec. nr. 1978/1989, în revista Dreptul nr.


217

art. 94 Codul familiei, cu condiţia ca prin aceasta să nu se urmărească micşorarea pensiei de întreţinere cuvenită altui copil1. Obligaţia legală de întreţinere se deosebeşte, tocmai prin reglementarea juridică imperativă a statutului său, de obligaţiile de întreţinere stabilite prin convenţie sau testament, acestea din urmă oferind părţilor libertatea contractuală consacrată de Codul civil. Cu toate acestea faptul că între părinte şi copilul său există un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, transformată ulterior prin hotărâre judecătorească definitivă într-o prestaţie lunară în numerar, nu exclude dreptul părintelui aflat în nevoie de a beneficia, în completare, şi de o pensie de întreţinere stabilită în conformitate cu dispoziţiile Codului familiei2.

b) Obligaţia de întreţinere are caracter personal Caracterul personal al obligaţiei de întreţinere este determinat de faptul că ea există între anumite categorii de persoane, strict determinate de lege, fiind destinată satisfacerii nevoilor personale impuse creditorului obligaţiei de existenţa sa zilnică. Caracterul personal al acestei obligaţii determină anumite particularităţi ale ei, şi anume:

- Obligaţia legală de întreţinere este incesibilă, atât activ cât şi pasiv, ceea ce înseamnă că cesiunea de creanţă, novaţia prin schimbare de debitor sau stipulaţia pentru altul sunt incompatibile cu ea;

- Obligaţia de întreţinere este netransmisibilă la moştenitori, atât activ, cât şi pasiv. Cu toate acestea, potrivit art. 96 Codul familiei, obligaţia de întreţinere trece la moştenitorii celui care a fost obligat să întreţină un minor sau care l-a întreţinut fără să fi avut această obligaţie, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie. Această excepţie nu schimbă însă caracterul personal şi netransmisibil al obligaţiei;

- Creanţa de întreţinere poate fi urmărită până la jumătate din cuantumul său pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii şi până la o treime pentru orice alte datorii. Alineatul al doilea al art. 409 Cod procedură civilă prevede că, în cazul în care suma primită cu titlu de întreţinere este mai mică decât cuantumul salariului minim net pe economie, ea poate fi urmărită numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum;

- Creanţa de întreţinere este exceptată de la regula compensaţiei legale (art. 1147 punctul 3 Cod civil)3. S-a decis însă în practica judiciară că este admisibilă compensarea judecătorească, eventual numai în parte, între părinţii divorţaţi, în cazul în care unii copii minori sunt încredinţaţi unui părinte, iar ceilalţi celuilalt părinte4. De asemenea, s-a decis că nu poate opera compensaţia între obligaţii, din care una priveşte o pensie de întreţinere datorată copilului minor, iar cealaltă restituirea unei sume de bani fostei soţii de către părintele căruia i s-a încredinţat copilul5. Dacă sunt mai mulţi copii, pensia de întreţinere se stabileşte numai în sarcina unuia din părinţi căruia îi revine obligaţia pensiei celei mai mari, aceasta reducându-se cu echivalentul celei pe care celălalt părinte ar urma să o plătească pentru copilul încredinţat acestuia6. Dacă sunt doi copii care au fost încredinţaţi, fiecare câte unui părinte, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat să contribuie şi el la întreţinerea celuilalt copil, ambii copii trebuind să beneficieze de posibilităţile materiale mai mari ale unui părinte7.

4/1990, pag. 71 şi C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 786/1993, în revista Dreptul nr. 12/1993, pag. 91.

1 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 630/1959, în C.D. 1959, pag. 220-223. 2 Trib. jud. Hunedoara, secţ. civ., dec. nr. 169/1980, în R.R.D. nr. 9/1980, pag. 59. 3 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2252/1979, în I. Mihuţă, Repertoriu … pe anii 1975-1980,

pag. 36. 4 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 379/1952, în C.D. 1952-1954, vol. I, pag. 151. 5 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 865/1963, în J.N. nr. 12/1963, pag. 121. 6 Trib. jud. Hunedoara, dec. civ., nr. 105/1977, în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 61. 7 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 779/1974, în R.R.D. nr. 2/1975, pag. 68.


- Obligaţia de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunii oblice. Cu toate acestea creditorii debitorului obligaţiei de întreţinere vor putea cere pe această cale, dacă există temeiuri în acest sens, reducerea sau sistarea întreţinerii1.

c) Obligaţia de întreţinere este de regulă reciprocă (art. 2 şi art. 86 Codul familiei) Obligaţia de întreţinere are caracter reciproc între: soţ şi soţie; părinţi şi copii, în cazul în care copii nu sunt minori; între bunici şi nepoţi; între străbunici şi strănepoţi; între fraţi şi surori; între adoptator şi rudele acestuia, pe de o parte, şi adoptat şi descendenţii săi, pe de altă parte. Prin excepţie, există însă anumite situaţii când obligaţia de întreţinere este unilaterală:

• Obligaţia de întreţinere a soţului de rea-credinţă faţă de soţul de bună-credinţă (art. 24 alin. (1) Codul familiei). Dacă însă ambii soţi au fost de bună credinţă, obligaţia de întreţinere este reciprocă;

• Obligaţia de întreţinere a soţului vinovat de desfacerea căsătoriei prin divorţ, faţă de celălalt soţ, după trecerea unui an de la data desfacerii căsătoriei, înainte de acest moment obligaţia de întreţinere având caracter reciproc (art. 41 alin. (2) Codul familiei);

• Obligaţia de întreţinere a soţului divorţat şi recăsătorit faţă de celălalt soţ divorţat, dar necăsătorit (art. 41 alin. ultim Codul familiei);

• Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor (art. 86 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) Codul familiei) şi faţă de cel major aflat în continuarea studiilor până la vârsta de 25 de ani;

• Obligaţia de întreţinere a soţului care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ faţă de acest copil (art. 87 alin. (1) Codul familiei). Dacă întreţinerea a fost acordată cel puţin 10 ani ea devine reciprocă, întrucât copilul care a beneficiat de o astfel de întreţinere poate fi obligat, la rândul său, la întreţinere în favoarea celui care l-a întreţinut2 (art. 87 alin. (2) Codul familiei);

• Obligaţia celui care a luat un copil pentru creştere fără a întocmi formele necesare pentru adopţie (art. 88 Codul familiei);

• Obligaţia de întreţinere a moştenitorului persoanei obligate la întreţinerea unui minor sau care l-a întreţinut, fără a avea această obligaţie, faţă de acel minor (art. 96 Codul familiei);

• Obligaţia persoanelor care au primit copii în plasament familial, ori li s-au încredinţat copii spre creştere şi educare, faţă de copiii astfel ocrotiţi (art. 14 alin. (2) Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997 republicată).

Observăm astfel că uneori obligaţia de întreţinere are un caracter mixt, născându-se ca o obligaţie reciprocă pentru a deveni apoi unilaterală sau invers.

d) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie cu executare succesivă Executarea succesivă a obligaţiei de întreţinere este impusă de însăşi menirea ei de a asigura

existenţa de zi cu zi a celui îndreptăţit a o primi. Ea se execută prin furnizarea periodică, de regulă lunară, a sumelor stabilite de instanţa judecătorească, fiind deci de principiu interzisă prestarea ei anticipată printr-o sumă globală, pe care debitorul ar înmâna-o creditorului întreţinerii3.

Cu toate acestea, în practica judiciară mai veche, s-a admis înlocuirea prestaţiilor periodice prin depunerea anticipată a sumelor datorate pentru întreaga perioadă stabilită de instanţa judecătorească. Creditorul obligaţiei de întreţinere va fi îndreptăţit însă într-o atare ipoteză să primească periodic sumele necesare, iar nu în întregime suma globală4. De regulă, în astfel de

1 A se vedea, în legătură cu toate aceste aspecte, I.P. Filipescu, M. Diaconu, Soluţii privind

unele probleme actuale din practica instanţelor judecătoreşti în materia dreptului familiei, în R.R.D. nr. 9/1982, pag. 47-48.

2 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 1289/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1990, pag. 47.

3 I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 550; A. Ionaşcu ş.a., op. cit., pag. 204. 4 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1973, citată supra.


219

situaţii, se depune, suma globală la C.E.C. cu menţiunea că creditorul poate ridica periodic sumele necesare întreţinerii. În cazul copiilor minori îndreptăţiţi la întreţinere, înţelegerea intervenită între debitorul obligaţiei şi reprezentantul creditorului minor cu privire la schimbarea modalităţii de executare a întreţinerii, nu produce efecte decât dacă a fost încuviinţată de instanţa de judecată care trebuie să vegheze la asigurarea realizării interesului minorului. Părintele în îngrijirea căruia se află minorul nu poate condiţiona acordul la această modalitate de executare a obligaţiei de întreţinere de consemnarea unei sume calculată până la vârsta de 25 de ani, deoarece exercitarea acţiunii, după majorat aparţine copilului, iar, pe de altă parte, nu este sigur că el îşi va continua studiile până la această vârstă1.

Instanţele au decis, de asemenea, că pensia de întreţinere stabilită ca prestaţie succesivă poate fi înlocuită cu o sumă globală, pentru toată perioada pe care se datorează, în cazul în care unul dintre părinţi emigrează împreună cu copilul care i-a fost încredinţat spre creştere şi educare şi executarea obligaţiei ar fi altfel imposibilă2.

În ceea ce ne priveşte, considerăm că plata globală a întreţinerii datorate nu este o modalitate corectă de executare pentru următoarele motive:

• plata globală nu se corelează cu scopul obligaţiei de întreţinere care este acela de a satisface nevoile zilnice ale creditorului obligaţiei;

• chiar şi în perioade de stabilitate economică şi monetară, criteriile după care se calculează pensia, respectiv nevoia creditorului şi veniturile debitorului obligaţiei se pot schimba, astfel că prin plata globală, anticipată, una sau cealaltă dintre părţile raportului juridic obligaţional ar putea fi defavorizată;

• cu atât mai mult, în perioadele în care rata inflaţiei este mare, plata globală ar defavoriza net pe creditorul obligaţiei, adică tocmai persoana în favoarea căreia legiuitorul a instituit această obligaţie;

• nici argumentul emigrării unuia dintre soţi nu mai justifică în prezent plata pensiei de întreţinere anticipat şi printr-o sumă globală, aceasta întrucât, prin Legea nr. 26/19913, România a aderat la Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere de la New York şi, ca atare, în astfel de cazuri urmează a se aplica dispoziţiile Convenţiei;

• calcularea exactă, anticipată a sumelor datorate este, de cele mai multe ori, imposibilă, întrucât, ca regula generală, obligaţia de întreţinere se datorează pe o perioadă nedeterminată şi numai cu titlu de excepţie limita sa în timp este dintr-un început cunoscută. Chiar şi în cazurile în care s-a admis plata globală, anticipată, instanţele au statuat că creditorul obligaţiei de întreţinere, îşi păstrează dreptul de a solicita mărirea pensiei de întreţinere în raport cu schimbarea criteriilor avute în vedere la stabilirea obligaţiei4.

e) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie variabilă Întrucât pensia de întreţinere se stabileşte în funcţie de nevoile celui îndreptăţit să o

primească şi de posibilităţile materiale ale celui obligat, elemente variabile în timp, obligaţia de întreţinere poate fi mărită sau micşorată prin hotărâre judecătorească (art. 94 alin. (2) Codul

1 Trib. mun. Bucureşti, secţ.a III-a civ., dec. nr. 2828/1978, în R.R.D. nr. 4/1979, pag. 60. A

se vedea şi dec. de îndrumare nr. 17/1962 a Plenului Trib. Supr., citată supra. 2 Trib. jud. Sibiu, dec. civ. nr. 1234/1974, în R.R.D. nr. 9/1975, pag. 53. Pentru explicaţii

suplimentare, a se vedea şi V. Pătulea, Executarea întreţinerii în cazul când unul dintre părinţii divorţaţi emigrează împreună cu copii ce i-au fost încredinţaţi, în revista Dreptul nr. 1/1992, pag. 100.

3 Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 54 din 19.03.1991. 4 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 17/1962, citată supra.


familiei)1. Pe acest caracter se întemeiază şi faptul că hotărârile judecătoreşti, pronunţate în acest domeniu, nu prezintă decât o relativă putere de lucru judecat, astfel că se poate introduce, o nouă cerere de majorare sau de reducere a pensiei de întreţinere ori de câte ori starea de fapt s-a modificat2.

f) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie divizibilă Obligaţia de întreţinere este de regulă divizibilă, atât activ, cât şi pasiv, regulă aplicabilă de

altfel în general obligaţiilor, căci solidaritatea nu se prezumă (art. 1041 Codul civil). În privinţa divizibilităţii active, art. 92 Codul familiei prevede că, atunci când debitorul unic este obligat a presta întreţinere în favoarea mai multor creditori, instanţa de judecată poate hotărî, fie ca întreţinerea să se plătească numai unuia dintre ei, fie ca întreţinerea să se împartă între creditori, de unde concluzia divizibilităţii creanţei, mai ales că textul nu prevede solidaritatea creditorilor.

În privinţa divizibilităţii pasive, art. 90 Codul familiei, referindu-se la situaţia când mai multe persoane sunt obligate să presteze întreţinere aceleaşi persoane, prevede că vor contribui la plata întreţinerii proporţional cu mijloacele de care dispun, de unde concluzia divizibilităţii creanţei între debitori3.

Codul familiei reglementează totuşi două excepţii, respectiv două cazuri în care obligaţia de întreţinere este guvernată de regula solidarităţii:

- art. 90 alin. (2) Codul familiei prevede că, atunci când părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, poate, în caz de urgenţă, să se îndrepte împotriva oricăruia dintre ei, iar

- art. 96 alin. (2) Codul familiei prevede expres că, atunci când obligaţia de întreţinere se transmite la moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinere, obligaţia devine solidară între moştenitori.

Regula divizibilităţii mai cunoaşte o excepţie, respectiv o obligaţie in solidum, în sensul că, în cazul părinţilor, copilul are dreptul să ceară de la fiecare părinte întreţinerea în întregul ei (art. 107 Codul familiei)4.

Secţiunea a 2-a - Condiţiile de existenţă ale obligaţiei de întreţinere Condiţiile necesare pentru existenţa obligaţiei de întreţinere trebuie analizate raportat la persoana creditorului obligaţiei şi deopotrivă la persoana debitorului acestei obligaţii. Ele rezultă din prevederile art. 86 alin. (2) Codul familiei potrivit cărora “are drept la întreţinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci” şi ale art. 94 alin. (1) Codul familiei potrivit cărora întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. 2.1. Condiţii privitoare la creditorul obligaţiei de întreţinere Astfel cum rezultă din analiza textelor de mai sus creditorul obligaţiei de întreţinere trebuie să se afle în nevoie, iar această stare să fie determinată de neputinţa sa de a obţine un câştig din muncă datorită incapacităţii de a munci.

1 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1964, în C.D. 1964, pag. 37. 2 G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., pag. 233; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 913/1953, în C.D.

1952-1954, vol. I, pag. 162. 3 Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr. 145/1972, în R.R.D. nr. 11/1972, pag. 166. 4 Vezi, cu privire la obligaţiile in solidum, R. Petrescu, Cu privire la particularităţile

obligaţiilor “in solidum”, în R.R.D. nr. 12/1968, pag. 90.


221

2.1.1. Starea de nevoie a creditorului O persoană este considerată în nevoie atunci când nu-şi poate procura cele necesare existenţei (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, medicamente, nevoi social-culturale etc.) prin mijloace proprii, fie în totalitate, fie numai în parte. Din modul de redactare al textelor ar rezulta că se află în nevoie orice persoană care nu poate realiza un câştig din muncă datorită incapacităţii sale de a munci, ori în realitate acela care nu realizează câştiguri din muncă, dar dispune de alte resurse materiale care îi asigură cele necesare traiului nu poate fi considerat în nevoie şi deci nu este îndreptăţit la întreţinere. Astfel, persoana care are anumite bunuri aducătoare de venit, sau bunuri de care, potrivit traiului obişnuit, se poate dispensa vânzându-le, nu este îndreptăţită la întreţinere. A interpreta altfel lucrurile ar însemna că cel care dispune de o avere importantă, dar nu are venituri din muncă, ar fi îndreptăţit la întreţinere din partea celui care deşi nu posedă bunuri, realizează câştiguri din muncă, ceea ce socotim a fi inechitabil1. Nu se poate, aşadar, absolutiza concluzia că cel care-şi înstrăinează bunurile o face pentru că este în nevoie sau, cu alte cuvinte, că acest fapt ar fi suficient, prin el însuşi, să demonstreze starea de nevoie a acelei persoane. De altfel subliniem că, deşi anumite reguli se pot desprinde din textele legale, chestiunea stării de nevoie este o problemă de fapt, care trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de nivelul general de trai, de nivelul de trai anterior al persoanei îndreptăţite şi mai ales, trebuie păstrat un anume echilibru, care de altfel este cerut de lege, între nivelul de trai al creditorului şi cel al debitorului, prin îmbinarea stării de nevoie a creditorului cu posibilităţile materiale ale debitorului acestei obligaţii. La stabilirea stării de nevoie se va ţine seama de situaţia specială a unor categorii de persoane, cum este cazul copiilor minori, a soţilor sau a foştilor soţi. Astfel, în cazul copiilor minori se va avea în vedere că starea lor de nevoie are un conţinut diferit, în sensul că în ea se cuprind şi cheltuielile determinate de pregătirea lor profesională, creşterea şi educarea lor în bune condiţii (art. 101 Codul familiei). Astfel, în privinţa descendenţilor, legea prevede că ei au un drept de întreţinere pe perioada cât sunt minori, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Dreptul lor la întreţinere se prelungeşte şi după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă se află în continuarea studiilor, deşi după această vârstă se presupune că ei nu mai sunt incapabili de a munci. Temeiul acestei prevederi îl constituie situaţia specială a copilului minor care se află în cursul procesului de şcolarizare, situaţie care nu-i permite să muncească, chiar şi atunci când ar avea capacitate de muncă2. Singura condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească pentru a avea drept la întreţinere este, deci, starea de nevoie. Doctrina a ridicat întrebarea dacă această stare trebuie dovedită sau este prezumată de legiuitor.

Într-o opinie, s-a susţinut că legea prezumă, iuris tantum, incapacitatea de a munci în timpul minorităţii, iar nevoia minorului trebuie dovedită3.

În ce ne priveşte, considerăm, dimpotrivă, că ceea ce legiuitorul prezumă iuris tantum este starea de nevoie, determinată tocmai de situaţia specială a copiilor minori care urmează o şcoală şi se pregătesc pentru o profesie sau o meserie. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea literală a textului art. 86 alin. (3) Codul familiei, în care legiuitorul precizează doar că orice cauză poate determina, spre deosebire de cazul majorului, starea de nevoie în care se află minorul, aşadar este vorba de o stare presupusă. Chiar Tribunalul Suprem s-a pronunţat în acest sens, stabilind că, potrivit art. 86 alin. (3) Codul familiei, minorii trebuie consideraţi că se află în nevoie pe perioada

1 Vezi, în acest sens, A. Lesviodax, op. cit., pag. 47-48; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag.

493. 2 Al. Bacaci, Dreptul familiei, op. cit., pag. 330. 3 T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 204; Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 246.


minorităţii1. Aşa cum am arătat, prezumţia stării de nevoie a minorului este o prezumţie relativă, ce poate fi înlăturată prin dovada faptului că minorul este capabil să se întreţină singur, întrucât, fie are un patrimoniu independent care-i asigură întreţinerea, fie lucrează şi realizează venituri în acest mod. În cazul soţilor, obligaţia de întreţinere este necesar a fi raportată la obligaţia lor de a suporta cheltuielile căsătoriei, iar bunurile comune nu pot fi excluse de la o astfel de sarcină. Pentru asigurarea întreţinerii se poate trece şi la împărţirea bunurilor comune (art. 36 alin. (2) Codul familiei), cu condiţia ca împărţirea să nu fie deghizată2. Soţul care primeşte o pensie de invaliditate nu este, prin aceasta, exclus de la dreptul de a pretinde de la celălalt o pensie de întreţinere, dacă pensia de invaliditate nu este în măsură să-i acopere nevoile fireşti de trai3. În cazul foştilor soţi se va ţine seama de nivelul de trai avut înainte, fără a fi însă necesară asigurarea aceloraşi condiţii materiale, întrucât trebuie avute în vedere şi posibilităţile materiale ale debitorului întreţinerii. 2.1.2. Incapacitatea de a munci

Pentru ca o persoană să fie îndreptăţită la întreţinere nu este suficient să se afle în nevoie, ci se cere ca starea de nevoie să fie determinată de incapacitatea de a munci (art. 86 alin. (2) Codul familiei). Incapacitatea de muncă poate să aibă multiple cauze ca: o boală, o infirmitate congenitală sau datorată unui accident, sarcina şi lehuzia la femei, bătrâneţea etc. Prin urmare, cel care se află în nevoie datorită viciului sau refuzului său de a se angaja, nu este îndreptăţit la întreţinere căci starea în care se află nu numai că nu este de natură a determina sprijinul şi solidaritatea altora, dar este rezultatul culpei sale, care nu poate sta la temelia dreptului de întreţinere.

Excepţie de la această regulă face, potrivit art. 86 alin. (3) Codul familiei, descendentul minor, a cărui stare de nevoie este prezumată, nefiind nevoie să se dovedească, şi nici nu trebuie să fie determinată de incapacitatea sa de muncă. În literatura juridică se susţine că această excepţie priveşte numai pe descendentul minor şi nu pe orice minor, astfel că minorul o poate invoca numai faţă de ascendenţii săi, dar nu şi atunci când ar pretinde pensie de întreţinere de la alte persoane, de pildă de la fraţi sau surori4. Practica judiciară a avut de asemenea în vedere situaţia minorului îndreptăţit la întreţinere. În dese rânduri instanţele au arătat că, “prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înţeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci şi o incapacitate care derivă din satisfacerea unor cerinţe de ordin social, cum este, de pildă, necesitatea urmării unor cursuri de învăţământ în vederea desăvârşirii pregătirii profesionale”5. Incapacitatea de muncă poate fi totală sau parţială, permanentă sau temporară şi trebuie dovedită de cel care pretinde întreţinerea, instanţa de judecată urmând să aprecieze de la caz la caz. Întrucât stabilirea existenţei şi a gradului ei presupune cunoştinţe de specialitate, dovada incapacităţii de muncă se va face prin certificate medicale6. Pentru a fi îndreptăţit la întreţinere nu este nevoie să existe o incapacitate totală de muncă, cum nici primirea unei pensii de invaliditate nu exclude acea persoană de la dreptul de întreţinere

1 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1621/1956, în L.P. nr. 9/1957. 2 Vezi, în acest sens, A. Lesviodax, op. cit., pag. 47; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag.

494. 3 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1043/1978, în C.D., 1978, pag. 177. 4 A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 254; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 499. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 877/1989, în revista Dreptul nr. 3/1990, pag. 67. În acelaşi

sens, vezi şi Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1971, în C.D. 1971, pag. 13-16. 6 A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 252; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 342/1961, în

C.D., 1961, pag. 233.


223

câtă vreme mijloacele de care dispune nu-i sunt suficiente pentru asigurarea celor necesare traiului1. Mai trebuie avute în vedere unele situaţii speciale când, deşi starea de nevoie nu este determinată de incapacitatea de a munci, obligaţia şi dreptul de întreţinere există. Astfel, este situaţia soţului care, fiind ocupat cu îngrijirea copiilor2 sau a unor rude apropiate, nu poate munci, situaţia soţului aflat în curs de calificare sau recalificare, a copilului major aflat în continuarea studiilor3, pe care instanţa de judecată urmează să le aprecieze de la caz la caz4. O situaţie deosebită o are şi copilul major aflat în continuarea studiilor într-o instituţie militară de învăţământ, instituţie în cadrul căreia beneficiază de întreţinere completă, pe toată durata studiilor. În acest caz s-a decis că, obligaţia de întreţinere a părinţilor nu este exclusă, ci doar va fi redusă în raport cu nevoile reale ale copilului care trebuie considerate mai mici în timpul anului de învăţământ5. În literatura juridică s-a discutat dacă prin ea înseşi atingerea vârstei de pensionare este suficientă pentru ca o persoană să fie considerată în incapacitate de muncă6. În ce ne priveşte, considerăm că este exagerat a se considera atingerea vârstei de pensionare, ca o prezumţie simplă de diminuare sau de încetare a capacităţii de muncă7, cu toate că Tribunalul Suprem a statuat că nu pentru a pretinde pensie de întreţinere nu este suficient ca acea persoană să fi atins vârsta de pensionare, “deoarece această împrejurare nu implică în mod neîndoielnic o incapacitate de muncă […], incapacitatea de muncă datorată vârstei înaintate nefiind prezumată, trebuie dovedită cu acte medico-legale”8.

Dreptul de întreţinere nu este condiţionat de regulă de survenirea incapacităţii de muncă într-un anumit moment, cu excepţia foştilor soţi, în cazul cărora incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit înainte de încheierea căsătoriei, în timpul acesteia, sau în timp de un an de la desfacerea căsătoriei şi să se datoreze unei împrejurări în legătură cu căsătoria (art. 41 alin. (3) Codul familiei)9. 2.2. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei de întreţinere

Din prevederile art. 90 alin. (1), art. 91, art. 94 alin. (1) şi (2) Codul familiei rezultă că, pentru ca o persoană să poată fi obligată la întreţinere, se cere ca ea să dispună de mijloacele necesare.

1 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1043/1978, în C.D., 1978, pag. 177; Trib. jud. Hunedoara,

dec. civ. nr. 751/1978, în R.R.D. nr. 12/1978, pag. 61. 2 Pentru părerea că femeia care se ocupă de îngrijirea copiilor nu este îndreptăţită la

întreţinere, vezi A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 251. 3 În privinţa copilului major aflat în continuarea studiilor, vezi Plenul Trib. Supr., dec. de

îndrumare nr. 2/1971, citată supra; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1470/1977, în C.D. 1977, pag. 120; Trib. jud. Ilfov, dec. civ. nr. 327/1979, în R.R.D. nr. 9/1979, pag. 64;

4 A. Lesviodax, op. cit., pag. 31-43; I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 303. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1811/1989, în revista Dreptul nr. 8/1990, pag. 80. 6 Vezi, pentru discuţiile existente, A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 253; I.P.

Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 501; Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 247; I. Stoenescu, Probleme patrimoniale rezolvate prin hotărârea de divorţ, în L.P. nr. 11/1959, pag. 18; I. Cerchizan, notă la sent. civ. nr. 2646/1962 a Trib. pop. raion Turda, în J.N. nr. 6/1964, pag. 128-130 şi nota lui P. Anca la aceeaşi sentinţă.

7 A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 253; Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr. 193/1978, în R.R.D. nr. 7/1979, pag. 59.

8 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 211/1978, în C.D. 1978, pag. 179. 9 Vezi I.P. Filipescu, Obligaţia de întreţinere între foştii soţi, în R.R.D. nr. 2/1970, pag. 71;

A. Lesviodax, op. cit., pag. 59-61; I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 303.


Legiuitorul nu precizează conţinutul acestei noţiuni, astfel că a fost sarcina doctrinei şi a practicii judecătoreşti să determine ce anume urmează a se înţelege prin mijloacele debitorului obligaţiei.

S-a precizat astfel că se cuprind în cadrul acestei noţiuni toate resursele materiale ale debitorului întreţinerii, precum câştigurile din muncă şi alte venituri, bunurile care nu-i sunt necesare şi ar putea fi înstrăinate pentru asigurarea întreţinerii, dar şi economiile realizate1. La stabilirea pensiei de întreţinere se va ţine seama numai de resursele materiale ale celui obligat la întreţinere nu şi de cele ale soţului acestuia sau ale altor persoane cu care locuieşte împreună2. De asemenea urmează a se ţine seama la stabilirea posibilităţilor materiale ale debitorului obligaţiei de întreţinere şi de sarcinile la care acesta trebuie să facă faţă, ca alte obligaţii de întreţinere, datorii, greutăţi materiale, care-i afectează mijloacele de care dispune3. În principiu s-a decis că debitorul obligaţiei de întreţinere, care nu are mijloacele materiale necesare, dar este capabil de a munci nu poate fi scutit de plata pensiei de întreţinere4, întrucât aceasta ar constitui o modalitate de eludare cu rea-credinţă a unei obligaţii legale5. Nu va putea fi însă obligat la întreţinere cel care nu realizează un venit din muncă datorită unor motive întemeiate, precum executarea serviciului militar obligatoriu6, executarea unei pedepse privative de libertate, alta decât pentru abandon de familie7, continuarea studiilor la învăţământul de zi8 etc. În ce priveşte veniturile din muncă ale celui obligat la întreţinere, s-a decis că se vor avea în vedere veniturile nete realizate în orice domeniu de activitate, care au caracter de continuitate9, adică nu numai salariul propriu-zis, ci şi sporul de vechime, indemnizaţia de conducere sau alt venit permanent. Nu se vor avea însă în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere sporurile speciale ca sporul pentru condiţii deosebite de muncă10, indemnizaţia de zbor acordată piloţilor de avioane11 sau premiile ocazionale12. În cazul ţăranilor cu gospodării individuale sau membrii în diferite asociaţii, se va ţine seama la calcularea pensiei de întreţinere de veniturile în natură şi în bani realizate în gospodăria

1 Vezi T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 234-235; A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag.

57; A. Lesviodax, op. cit., pag. 48-59. 2 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 457/1957, în C.D. 1957, pag. 196-197; dec. nr. 1956/1956, în

C.D. 1956, vol. I, pag. 413-415. 3 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 645/1968, în C.D. 1968, pag. 113; Trib. jud. Timiş, dec. civ.

nr. 685/1972, în R.R.D. nr. 4/1974, pag. 121-127, cu notă de Gh. Turianu şi C. Turianu. 4 A. Ionaşcu ş.a., Familia ..., op. cit., pag. 190; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1770/1968, în

R.R.D. nr. 4/1969, pag. 179-180; Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 258/1979, în R.R.D. nr. 7/1979, pag. 58.

5 Considerăm că, în mod greşit în aceste situaţii, instanţele judecătoreşti stabilesc în sarcina debitorului o contriuţie calculată în funcţie de venitul minim pe economie. Soluţia corectă ar trebui să aibă în vedere starea reală de fapt şi să nu se impună în sarcina debitorului nici o obligaţie de întreţinere dacă acesta face dovada că, deşi a încercat, nu a reuşit să se angajeze. Această soluţie se impune mai acut în actualul context socio-economic.

6 Trib. jud. Argeş, dec. civ. nr. 185/1958 cu notă de A. Hilsenrad, în L.P. nr. 11/1959, pag. 118-123.

7 C. Lungu, Unele probleme de drept ..., op. cit., pag. 116; A. Lesviodax, op. cit., pag. 57-58.

8 Trib. jud. Botoşani, dec. civ. nr. 23/1978, în R.R.D. nr. 11/1978, pag. 63; Trib. jud. Iaşi, dec. civ. nr. 8091/1969, în R.R.D. nr. 9/1969, pag. 142.

9 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2047/1979, în C.D. 1979, pag. 164. 10 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 14/1963, în C.D. 1963, pag. 21-22. 11 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 26/1965, în J.N. nr. 6/1965, pag. 161-162. 12 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 1673/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, pag. 165-166.


225

personală, sau din alte surse, dacă au caracter de continuitate1. În literatura juridică nouă s-a avansat ideea că în noţiunea de “câştig din muncă” trebuie luate în considerare toate veniturile pe care debitorul obligaţiei le realizează cu caracter permanent, deci şi compensările şi indexările salariilor şi pensiilor ca urmare a liberalizării preţurilor. S-a argumentat, în acest sens, că sumele fixe se acordă salariaţilor şi pensionarilor pentru ca aceştia să-şi poată conserva capacitatea de asigurare a celor necesare traiului, însă, în mod corelativ, aceasta trebuie să se transpună şi asupra propriei lor obligaţii de a asigura întreţinerea celor faţă de care sunt debitori2. Pentru stabilirea veniturilor debitorului obligaţiei de întreţinere se poate folosi orice mijloc de probă, înscrisuri, martori şi chiar ancheta socială efectuată la domiciliul său. În cazul în care domiciliul şi locul de muncă al debitorului obligaţiei nu sunt cunoscute, în practică s-au conturat două soluţii şi anume: fie pensia urmează a fi solicitată după aflarea locului de muncă sau a veniturilor debitorului3, fie se va stabili o pensie minimă ce urmează a fi corectată ulterior, funcţie de noile dovezi ce se vor administra. Aceasta se va calcula funcţie de salariul minim pe economia naţională stabilit periodic prin hotărâre de guvern4.

Secţiunea a 3-a - Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere

Cercul persoanelor între care există obligaţia legală de întreţinere este determinat de lege. Art. 86 alin. (1) Codul familiei prevede că: “obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege”.

Deşi art. 86 alin. (1) Codul familiei nu face o enumerare limitativă a persoanelor între care există obligaţia legală de întreţinere, şi celelalte categorii obligate sunt determinate prin dispoziţii exprese, tot de către legiuitor. Astfel mai există obligaţia de întreţinere între foştii soţi, în caz de căsătorie putativă (art. 24 alin. (1) Codul familiei); între părintele vitreg şi copilul vitreg (art. 87 Codul familiei); între cel care a luat un copil spre creştere fără a întocmi formele cerute pentru adopţie (art. 88 Codul familiei); între moştenitorul sau moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală şi copilul astfel întreţinut (art. 96 Codul familiei). Mai sunt ţinute a presta întreţinere persoanele care au primit în plasament familial sau cărora li s-au încredinţat copii pentru creştere şi educare, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Vom examina pe rând în cele ce urmează obligaţia de întreţinere între aceste categorii de

1 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 4/1968, în C.D. 1968, pag. 14-17; Trib. Supr.,dec.

civ. nr. 322/1971, în C.D. 1971, pag. 153-154. Acestea se refereau la ţăranii cooperatori, însă, în prezent, această formă de asociere în agricultură fiind desfiinţată, considerăm că, prin analogie, argumentele acolo invocate pot fi aplicate formelor asociative actuale sau gospodăriilor individuale.

2 V. Pătulea, nota II la dec. civ. nr. 193/1991 a Trib. jud. Sibiu, în revista Dreptul nr. 10-11/1991, pag. 92-93. În sens contrar, vezi nota I de B. Diamant şi V. Luncean, pag. 92, referitoare la aceeaşi decizie.

3 Trib. pop. Piatra Neamţ, sent. civ. nr. 967/1964, în J.N. nr. 1/1965, pag. 112 (opinia că în aceste cazuri acţiunea trebuie respinsă până la obţinerea de noi date a rămas izolată).

4 A. Ionaşcu, Familia …, op. cit., pag. 190; Trib. pop. Piatra Neamţ, sent. civ. nr. 952/1964 cu notă de C. Drexler, în J.N. nr. 1/1965, pag. 110; Judecătoria Sibiu, sent. civ. nr. 3236/1998 şi nr. 4411/1998, definitive prin neapelare (nepublicate); Trib. mun. Bucureşti, secţ.a IV-a civ., dec. nr. 1085/1991, I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 49.


persoane stăruind când va fi cazul asupra specificului fiecăruia. 3.1. Obligaţia de întreţinere dintre soţi (art. 86 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) Codul familiei) Obligaţia legală de întreţinere a soţilor îşi are temeiul în sentimentele de prietenie şi afecţiune reciprocă dintre ei, în solidaritatea ce trebuie să caracterizeze în mod firesc raporturile lor, iar juridic în chiar instituţia căsătoriei. Când soţii convieţuiesc normal, problema obligaţiei de întreţinere între ei nu se pune independent de satisfacerea obligaţiei lor de a contribui, potrivit cu mijloacele pe care le au, la toate sarcinile căsniciei. Dacă apar neînţelegeri, chiar şi atunci când nu se introduce acţiunea de divorţ, soţul în nevoie va putea cere obligarea celuilalt la a-i presta întreţinerea necesară (art. 86 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) Codul familiei). Refuzul unuia dintre soţi de a acorda celuilalt întreţinere poate constitui infracţiunea de abandon de familie (art. 305 Cod penal).

Şi în cazul soţului, starea de nevoie este o chestiune de fapt care trebuie apreciată distinct, pentru fiecare situaţie în parte. Starea de nevoie nu există atât timp cât soţul care nu realizează venituri are bunuri proprii sau comune valorificabile. Bunurile comune fiind destinate să servească sarcinilor comune ale căsniciei, deci şi întreţinerii unuia din soţi, pot fi chiar împărţite în timpul căsătoriei, pentru acest motiv. Şi în aceste situaţii se cere o apreciere corectă a situaţiei, fiind inadmisibil să se pretindă ca, pentru a-şi asigura întreţinerea, unul din soţi să vândă bunuri strict necesare traiului, ca mobilier, îmbrăcăminte etc. Ca urmare, suntem de părere că numai acele bunuri care prisosesc unui trai decent pot fi vândute, în cazul în care nu deţine astfel de bunuri, soţul trebuind a fi considerat în nevoie. Noţiunea de trai decent trebuie apreciată dinamic şi concret, adică în funcţie de dezvoltarea generală a societăţii la un moment dat, dar şi de nivelul de trai anterior al celui care solicită întreţinere şi de nivelul de trai al debitorului obligaţiei, urmând a se păstra un echilibru între acestea. În practică s-a subliniat că primirea unei pensii de invaliditate sau de bătrâneţe nu exclude starea de nevoie a unui soţ, întrucât, acele pensii sunt stabilite pe baza altor criterii şi nu în funcţie de nevoia beneficiarului1. Dacă soţii sunt despărţiţi în fapt, cel care se află în nevoie din cauza incapacităţii de a munci poate pretinde de la celălalt o pensie de întreţinere. S-a precizat însă în doctrină2 şi în practica judiciară3 că soţul care a părăsit domiciliul conjugal este în drept la întreţinere numai în situaţia în care părăsirea domiciliului a fost justificată. Instanţa este obligată să stabilească motivele care l-au determinat pe soţul reclamant să părăsească domiciliul, întrucât, dacă el însuşi este culpabil de aceasta, nu se poate cere soţului pârât să facă faţă cheltuielilor de trai în două locuri diferite. Părăsirea fără motive temeinice a domiciliului conjugal reprezintă o încălcare a obligaţiei pe care o au soţii de a trăi împreună şi atrage deci decăderea soţului vinovat din dreptul de întreţinere4.

Problema culpei, deci a comportării creditorului întreţinerii s-a pus şi în cazul săvârşirii de către acesta a unor fapte grave, potrivnice moralei, ca cele prevăzute de art. 655 Codul civil, care atrag nedemnitatea succesorală, sau a altora, asemănătoare. Asupra acestei probleme vom reveni în

1 Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 651/1978, în R.R.D. nr. 12/1978, pag. 61; Trib. Supr.,

secţ. civ., dec. nr. 1043/1978, în C.D. 1978, pag. 177-179. 2 A. Lesviodax, op. cit., pag. 58. 3 Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 696/1976, în R.R.D. nr. 5/1977, pag. 68. 4 Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 933/1976, cu notă de P. Anca, în R.R.D. nr. 12/1977,

pag. 36 şi I.P. Filipescu, M. Diaconu, Persoana cu comportare culpabilă pierde dreptul de a primi întreţinere, în R.R.D. nr. 11/1981, pag. 10 şi urm. În sens contrar, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 243/1969 cu notă de A. Miciora, în R.R.D. nr. 2/1970, pag. 132. Această din urmă soluţie a rămas izolată în practica judiciară şi este, în opinia noastră, greşită.


227

cadrul obligaţiei de întreţinere între foştii soţi. În ce priveşte mama care se află în imposibilitate de a munci din cauza îngrijirii copiilor, s-a precizat că ea va fi îndreptăţită la întreţinere numai dacă îngrijirea copiilor nu poate fi făcută de altcineva şi, deci, prezenţa mamei este absolut necesară1. Soţii îşi datorează, în condiţii de drept comun, întreţinere până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ (art. 41 alin. (1) Codul familiei). Pe durata divorţului, se pot lua pe cale de ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice cu privire la pensia de întreţinere. În cazul căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă are drept la întreţinere tot în condiţiile dreptului comun, el păstrându-şi până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. Art. 90 alin. (1), art. 91 şi art. 94 alin. (1) Codul familiei prevăd că o persoană poate fi obligată la întreţinere dacă dispune de mijloacele necesare. Această noţiune include toate veniturile din muncă ale debitorului, venituri care au caracter de continuitate, bunurile care nu-i sunt strict necesare şi ar putea fi înstrăinate, precum şi economiile realizate. La stabilirea mijloacelor materiale ale persoanei se va ţine seama şi de sarcinile sale, ca de exemplu alte obligaţii de întreţinere etc., sarcini care sunt de natură a-i afecta posibilităţile materiale.

În ceea ce priveşte ordinea în care se datorează întreţinerea, art. 89 Codul familiei prevede că soţii îşi datorează reciproc întreţinere, înaintea celorlalte persoane obligate. În practică s-a stabilit că, dacă fiica aflată în continuarea studiilor şi care nu a împlinit 25 de ani s-a căsătorit, iar soţul ei are mijloacele necesare pentru a-i asigura cele necesare traiului, părintele obligat anterior la plata unei pensii de întreţinere prin hotărâre judecătorească va putea cere sistarea plăţii acesteia2. De asemenea, soţii îşi datorează întreţinere şi înaintea descendenţilor3. 3.2. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi

Obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi, după rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, reglementată de art. 41 alin. (2)-(5) Codul familiei, nu este nici o continuare a obligaţiei de întreţinere dintre soţi în timpul căsătoriei şi nici o obligaţie având la bază răspunderea delictuală, ci o obligaţie distinctă, care păstrează totuşi în configuraţia sa elementele generale ale obligaţiei de întreţinere, nefiind străină nici de unele aspecte ale culpei unuia sau a altuia dintre soţi în relaţiile lor reciproce. Fundamentul său se află în acele reguli morale de convieţuire care impun celor ce sunt sau au fost apropiaţi să-şi acorde la nevoie, sprijin moral sau material4. Pentru existenţa acestei obligaţii de întreţinere se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: a) Fostul soţ să se afle în nevoie datorită incapacităţii sale de a munci. Incapacitatea de muncă a fostului soţ poate fi totală sau parţială, el poate primi pensie de bătrâneţe sau de invaliditate5, împrejurări pe care instanţa de judecată urmează a le avea în vedere la stabilirea

1 Vezi I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 507; T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 232. 2 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 76/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, pag. 164. 3 Trib. jud. Argeş, dec. civ. nr. 700/1976, în R.R.D. nr. 12/1977, pag. 48 şi Trib. mun.

Bucureşti, secţ.a III-a civ., dec. nr. 1151/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 52-53. 4 Vezi I.P. Filipescu, Obligaţia de întreţinere între foştii soţi, în R.R.D. nr. 20/1970, pag. 67-

80. 5 Obligaţia de întreţinere între foştii soţi există şi în cazul în care reclamantul primeşte o

pensie de invaliditate insuficientă pentru a-i acoperi nevoile de trai, aceasta întrucât pensiile de asigurări sociale nu se acordă în raport de nevoile beneficiarului, ci pe baza unor criterii de altă natură (vechime în muncă, salariul etc.), (Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 649/1983, în C.D. 1983, pag. 109; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 181/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 54.


cuantumului pensiei1. b) Incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit înainte de căsătorie sau în timpul acesteia. În cazul în care ea a intervenit după desfacerea căsătoriei trebuie să fi fost determinată de unele împrejurări în legătură cu căsătoria şi să fi intervenit nu mai târziu de un an de la desfacerea acesteia.

c) Fostul soţ, din vina căruia s-a desfăcut căsătoria este îndreptăţit la întreţinere numai timp de un an de la desfacerea căsătoriei (art. 41 alin. (2) Codul familiei). Această limitare a timpului cât fostul soţ beneficiază de întreţinere se datorează culpei sale faţă de celălalt soţ, astfel că, aşa cum am precizat, această obligaţie de întreţinere nu este cu totul scoasă în afara ideii de culpă în comportarea soţilor, unul faţă de celălalt. Precizăm, în această ordine de idei, că s-a discutat în literatura juridică în ce măsură conduita culpabilă a soţului care cere pensie de întreţinere influenţează asupra dreptului său la pensie de întreţinere, bineînţeles dacă îndeplineşte celelalte condiţii cerute de lege. Într-o opinie2, s-a susţinut că cel care solicită pensia de întreţinere trebuie să fi avut o comportare corespunzătoare regulilor de convieţuire socială faţă de cel de la care se cere pensia. Cel care, însă, a săvârşit fapte care atrag nedemnitatea succesorală, pierde dreptul la întreţinere, dacă faptele s-au săvârşit după desfacerea căsătoriei, dar înainte de solicitarea pensiei, iar, dacă astfel de fapte au fost săvârşite în timpul căsătoriei şi au făcut parte din motivele de divorţ, fiind avute în vedere de instanţă, fostul soţ are drept la întreţinere întrucât potrivit art. 41 alin. (4) Codul familiei soţul vinovat de divorţ are drept la întreţinere fără a se face deosebire cu privire la natura faptelor sale culpabile3.

Într-o altă opinie4, se susţine că fostul soţ are drept la întreţinere, în condiţiile legii, indiferent de natura faptelor săvârşite de el, chiar dacă acestea ar fi dintre acelea care potrivit art. 655 Cod civil atrag nedemnitatea succesorală. Se argumentează, în acest sens, că art. 41 alin. (2)-(4) Codul familiei, nu face vreo deosebire cu privire la faptele care sunt considerate culpabile ci arată că, atunci când se reţine la divorţ culpa exclusivă a unuia dinte soţi, acesta va fi în drept la pensie numai timp de un an de la desfacerea căsătoriei, or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Nedemnitatea ca sancţiune este prevăzută numai în materie succesorală, dispoziţiile art. 655 Cod civil, fiind de strictă interpretare, nu pot fi extinse la materia obligaţiei de întreţinere. Nici dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 nu pot fi interpretate în sensul că ar reglementa o decădere în materia pensiei de întreţinere. În fine, se mai susţine, caracterul unitar al obligaţiei de întreţinere nu admite o dublă interpretare, respectiv dacă faptele au fost comise în timpul căsătoriei să nu aducă atingere obligaţiei de întreţinere, iar dacă au fost săvârşite după desfacerea ei, să aibă ca efect decăderea celui care le-a comis din dreptul la întreţinere.

Indiscutabil, argumentele aduse în sprijinul uneia sau alteia dintre opinii sunt demne de luat în seamă, dar, în ce ne priveşte, socotim că, în cazul în care fostul soţ a săvârşit faţă de cel de la care cere pensie de întreţinere fapte de o gravitate atât de mare ca cele care atrag, potrivit art. 655 Cod civil, nedemnitatea succesorală, acestea sunt de natură să-l decadă din dreptul de întreţinere, indiferent că au fost comise în timpul sau după desfacerea căsătoriei. În adevăr, observăm că în reglementarea dreptului la întreţinere a fostului soţ legiuitorul nu este străin de orice idee de culpă în comportamentul celui care cere întreţinere, de vreme ce în cazul

1 Trib. jud. Dolj, dec. civ. nr. 214/1980, în R.R.D. nr. 12/1980 cu notă de N. Şchiopu şi

P.Gh. Armaşu, pag. 44-45. 2 Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 247; A. Ionaşcu, Durata obligaţiei de întreţinere între foştii

soţi, în J.N. nr. 5/1962, pag. 56; I.P. Filipescu, Obligaţia de întreţinere ..., op. cit., pag. 67; M. Georgescu, A. Oproiu nota I la dec. civ., nr. 447/1982 a Trib. jud. Olt, în R.R.D. nr. 3/1984, pag. 50-52.

3 I.P. Filipescu, Obligaţia de întreţinere …, op. cit., pag. 71. 4 I. Dogaru, op. cit., pag. 154.


229

soţului din vina căruia s-a desfăcut căsătoria limitează dreptul la întreţinere la un an de la desfacerea căsătoriei. Pe de altă parte, nu putem abandona nici în această materie principiul general desprins din prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954, căci, dacă prin reglementarea obligaţiei de întreţinere legiuitorul ocroteşte un drept legitim, nu-i poate conferi un atare statut care ar îngădui exercitarea sa în afara şi împotriva oricăror reguli de convieţuire socială şi de bună-credinţă, căci, astfel - şi aceasta este situaţia în cazurile reglementate de art. 655 Cod civil - se ajunge la realizarea unui drept prin încălcarea altuia nu mai puţin important, ceea ce este de neadmis în finalitatea ordinii şi a echilibrului care trebuie să caracterizeze relaţiile juridice. Este inechitabil şi în afara protecţiei legii, ca o persoană să comită fapte atât de grave împotriva alteia şi apoi, fără vreo consecinţă, să beneficieze de întreţinere chiar din partea acelei persoane. În ceea ce ne priveşte nu facem distincţie cum am arătat, între cele două situaţii, delimitate de autorii primei opinii, căci, dacă este de neadmis a beneficia de întreţinere de la fostul soţ faţă de care cel ce pretinde pensia săvârşeşte fapte atât de grave, cu atât mai mult aceste fapte trebuie să producă aceleaşi consecinţe dacă au fost comise chiar faţă de soţ, deci în timpul căsătoriei. Desigur, astfel de fapte sunt de natură să ducă la desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a acelui soţ, dar, considerăm noi, legiuitorul a avut în vedere în art. 41 alin. (4) Codul familiei când vorbeşte de vina unuia din soţi, fapte culpabile, dar mai uşoare, care nu-l decad pe fostul soţ din dreptul de întreţinere, ci numai limitează în timp acest drept.

În cazul în care căsătoria s-a desfăcut din vina ambilor soţi ei îşi datorează întreţinere nelimitat în timp, spre deosebire de situaţia existentă înainte de modificarea art. 41 Codul familiei prin Decretul nr. 779/1966, când soţii îşi datorau reciproc întreţinere numai timp de un an de zile. Orice convenţie contrară este nulă, dispoziţiile legale în această materie având caracter imperativ.

d) Fostul soţ să nu se fi recăsătorit, căci dreptul la întreţinere încetează în acest moment (art. 41 alin. ultim Codul familiei). Dispoziţia se corelează cu cea din art. 86 alin. (1) şi art. 89 lit. a) Codul familiei conform cărora în primul rând îşi datorează întreţinere soţii, astfel că fostul soţ recăsătorit, aflat în nevoie din cauza incapacităţii de a munci, este în drept să pretindă întreţinere de la soţul său din căsătoria subsecventă. Prin recăsătorire însă, fostul soţ nu este absolvit de obligaţia de a presta întreţinere celuilalt soţ, necăsătorit, dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale. e) Fostul soţ datorează întreţinere dacă are mijloace materiale. Cuantumul întreţinerii datorate de fostul soţ este, potrivit art. 41 alin. (3) Codul familiei (introdus prin Decretul nr. 779/1966), de până la 1/3 din venitul net al fostului soţ. Întreţinerea acordată fostului soţ împreună cu acea acordată copiilor sau unui fost soţ dintr-o altă căsătorie, nu poate trece peste 1/2 din veniturile din muncă ale celui ţinut la întreţinere. Foştii soţi îşi datorează întreţinere la fel ca soţii, fiind situaţi în privinţa ordinii în primul rând, chiar înaintea părinţilor1.

În cazul căsătoriei putative, potrivit art. 24 alin. (1) Codul familiei cererea de întreţinere a soţului de bună-credinţă este supusă prin asemănare dispoziţiilor privitoare la divorţ. 3.3. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii Această obligaţie ocupă prin finalitatea sa un loc central în cadrul raporturilor patrimoniale dintre părinţi şi copii, întrucât ea a fost instituită în special pentru a asigura bune condiţii materiale de creştere şi de educare minorilor. În legătură cu obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, în literatura juridică s-a pus problema dacă avem de-a face cu o obligaţie legală unică al cărei conţinut este însă diferit în funcţie de calitatea persoanelor între care ea există sau cu două categorii de obligaţii, una între părinţi şi

1 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 1458/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe

anul 1991, pag. 54-55.


copii minori, obligaţie unilaterală care este o îndatorire părintească şi alta între părinţi şi copiii lor majori, obligaţie reciprocă, întemeiată pe rudenie. S-au conturat două opinii pornindu-se de la mai multe elemente de distincţie:

- mai întâi, s-a observat că starea de nevoie a copilului minor se apreciază altfel decât aceea a copilului major;

- în al doilea rând, incapacitatea de muncă a minorului este prezumată, pe când în cazul copilului major ea trebuie dovedită;

- în al treilea rând, reciprocitatea obligaţiei există numai între părinţi şi copilul major, nu şi între părinţi şi copilul minor. Într-o primă opinie1, s-a susţinut că în Codul familiei sunt reglementate două obligaţii de întreţinere, una între părinţi şi copiii lor minori şi alta între părinţi şi copiii majori. Pentru argumentarea tezei s-a susţinut că:

- în Codul familiei există două texte care se referă la obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, anume, art. 86 alin. (1) situat în titlul II, referitor la rudenie şi art. 107 alin. (1) situat în titlul III, capitolul I privind ocrotirea minorului; iar prezenţa celor două texte demonstrează faptul că fiecare vizează o altă situaţie;

- din reglementarea distinctă, rezultă şi alte deosebiri între cele două obligaţii; - copilul major are dreptul la întreţinere numai dacă starea de nevoie se datorează

incapacităţii de muncă, pe când minorul are acest drept indiferent de pricina nevoii în care se află; - obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii minori, întemeiată pe art. 107 alin. (1)

Codul familiei are caracter unilateral, iar obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii majori are caracter de reciprocitate.

A doua opinie2 ce se distinge în literatură susţine că între părinţi şi copii există o singură obligaţie de întreţinere reglementată de art. 86 alin. (1) Codul familiei, iar art. 107 alin. (1) Codul familiei se referă la aceeaşi obligaţie, dar sub alt aspect. În susţinerea aceste opinii se invocă următoarele argumente: - existenţa a două texte diferite nu este de natură a justifica existenţa a două obligaţii de întreţinere între părinţi şi copii. Art. 107 alin. (1) Codul familiei nu reglementează o obligaţie distinctă de cea din art. 86 alin. (1) Codul familiei, ci, ca urmare a faptului că în capitolul privind ocrotirea minorului se arată toate drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori, face referire la obligaţia părinţilor de a-i întreţine pe aceştia3;

- nu se poate accepta afirmaţia că obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii lor majori, reglementată de art. 86 alin. (1) Codul familiei se bazează exclusiv pe legătura de rudenie, întrucât în unele cazuri această obligaţie se fundamentează şi pe anumite relaţii asimilate celor de rudenie; - obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii fiind reciprocă, a accepta opinia în conformitate cu care între părinţi şi copii există două obligaţii de întreţinere înseamnă că părinţii sunt în acelaşi timp debitori ai unei obligaţii de întreţinere şi creditori într-o altă asemenea obligaţie; - a susţine că obligaţia de întreţinere între părinţi şi copiii lor minori nu are caracter reciproc, care ar exista doar în cazul copiilor majori, înseamnă a nu se ţine seama de prevederile exprese ale

1 E.A. Barasch, Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul lor minor, în J.N. nr.

2/1956, pag. 207 şi urm.; E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea părintească, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pag. 100 şi urm.; A. Ionaşcu, Obligaţia legală de întreţinere în dreptul R.P.R., pag. 110; I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 290-291; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 515; idem, Unele probleme pe care le ridică reglemetarea obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori în dreptul socialist român, în J.N. nr. 8/1966, pag. 60-63.

2 T.R. Popescu, Caracterul reciproc al obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copiii minori, în L.P. nr. 10/1958, pag. 15-22; idem, Dreptul familiei, vol. II, pag. 245 şi urm.; Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 244-245; I. Dogaru, op. cit., pag. 170-176.

3 T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 246.


231

Codului familiei. Art. 106 Codul familiei prevede că “părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Corelând această dispoziţie cu caracterul reciproc al vocaţiei succesorale se desprinde concluzia clară că şi obligaţia de întreţinere este reciprocă; - între părinţi şi copii nu poate fi vorba decât de o singură obligaţie de întreţinere; inserarea în Codul familiei a două texte diferite privitoare la obligaţia de întreţinere denotă grija deosebită care se acordă protecţiei copilului minor1, în deplină concordanţă cu convenţiile internaţionale la care România este parte. În ceea ce ne priveşte, socotim că această a doua opinie surprinde cu mai multă obiectivitate realitatea juridică luată în discuţie, în dreptul nostru existând o obligaţie legală de întreţinere unică, dar care poate avea caracteristici specifice funcţie de categoriile de persoane între care este instituită2. Fundamentul obligaţiei de întreţinere între părinţi şi copii este acelaşi, căci împlinirea vârstei majoratului nu poate schimba decât anumite elemente, ca starea de nevoie a copilului sau posibilităţile sale materiale, dar nu înlătură filiaţia şi nici nu o transformă într-o simplă legătură de familie.

3.3.1. Trăsături specifice obligaţiei legale de întreţinere dintre părinţi şi copii. Cu privire la persoanele între care se datorează

Această obligaţie de întreţinere există între părinţi şi copii astfel cum rezultă din prevederile art. 86 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) Codul familiei, atât în cazul în care copiii sunt minori, cât şi atunci când sunt majori. Ceea ce este specific acestei categorii de obligaţii de întreţinere este faptul că, în cazul copilului minor starea de nevoie nu se datorează incapacităţii de a munci, la fel ca la persoanele majore, ci împrejurării că el este în etapa de formare şi urmează un proces de şcolarizare. Legiuitorul o şi spune în art. 86 alin. (3) Codul familiei atunci când prevede textual că “descendentul, cât timp este minor are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află”. Minorul nu trebuie să dovedească aşadar, incapacitatea sa de muncă. Date fiind aceste împrejurări, de regulă copilul minor este numai creditor al obligaţiei de întreţinere, întrucât el nu realizează venituri din muncă, ceea ce face ca această obligaţie de întreţinere să fie considerată unilaterală de unii autori. Atingând vârsta majoratului, copilul are capacitatea de a munci şi, de regulă, realizează venituri din munca sa. Ca urmare, reciprocitatea obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copii capătă un contur mai pronunţat tocmai pentru că şi copilul îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi obligat la întreţinere şi nu pentru că ar fi vorba de o obligaţie distinctă. Reciprocitatea obligaţiei îşi are izvorul în lege, ca urmare şi copilul are obligaţia de a contribui la întreţinerea părintelui său aflat la nevoie, fără a se putea apăra cu considerente de apreciere subiectivă asupra modului în care părintele l-a întreţinut cât timp a fost minor3. În măsura în care minorul însuşi, după împlinirea vârstei de 16 ani realizează câştiguri din muncă, el nu mai este considerat în nevoie şi pierde dreptul la întreţinere din partea părinţilor săi. Mai mult, poate fi chiar obligat la întreţinere în favoarea părinţilor, dacă aceştia sunt în nevoie4. În cazul copiilor minori, debitori ai obligaţiei de întreţinere sunt părinţii, indiferent că aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. Referitor la copilul din căsătorie, problema întreţinerii se pune doar când relaţiile de familie sunt compromise, iar părinţii sunt despărţiţi în fapt sau chiar divorţaţi. În aceste cazuri, părintele la

1 Ibidem. 2 Vezi, în acest sens, I. Dogaru, op. cit., pag. 175-176. 3 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 57/1990, în revista Dreptul nr. 3/1992, pag.

68. 4 Vezi, în acelaşi sens, I. Dogaru, op. cit., pag. 201-203.


care nu locuieşte minorul sau căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, îşi va îndeplini obligaţia de întreţinere prin plata unei sume de bani în limitele stabilite de art. 94 alin. (3) Codul familiei. Părintele din afara căsătoriei1 va datora întreţinere numai dacă s-a stabilit filiaţia faţă de el2. O dată cu acţiunea pentru stabilirea paternităţii faţă de tatăl din afara căsătoriei se poate cere şi pensie de întreţinere pe seama copilului minor, numai că, în acest caz, ea devine exigibilă la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit paternitatea3. Data de la care pensia se acordă, în cazul admiterii acţiunii de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei, este data introducerii acţiunii. Dacă prin cererea de stabilire a paternităţii, ca şi prin cea de divorţ, cazurile fiind similare, nu s-a solicitat pensia de întreţinere, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra acesteia, acordând-o când este cazul, tot de la data introducerii acţiunii4.

În cazul în care părinţii minorului, ca primii ce datorează întreţinere, din cauze independente de voinţa lor, nu dispun de mijloace materiale sau acestea sunt insuficiente, bunicii pot fi obligaţi la întreţinerea minorilor sau alte persoane, conform ordinii de prioritate stabilite de art. 89 Codul familiei5. Pentru copilul adoptat, debitor al obligaţiei de întreţinere este adoptatorul şi nu părinţii fireşti, afară de cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, când ambii sunt ţinuţi a presta întreţinere copilului minor. Întrucât în urma adopţiei rudeniei fireşti i se substituie rudenia civilă, obligaţia de întreţinere între adoptat şi rudele sale fireşti încetează şi ia naştere o nouă obligaţie între adoptat şi rudele sale din adopţie. Obligaţia are aceleaşi caractere şi funcţionează în aceleaşi condiţii, ca aceea dintre părinţii fireşti şi copii.

La desfacerea adopţiei sau în cazul nulităţii acesteia, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, deci şi obligaţia de întreţinere (art. 22 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 aprobată prin Legea nr. 87/19986). Părintele decăzut din drepturile părinteşti este de asemenea obligat a presta întreţinerea

1 Conform actualei reglementări cuprinse de Codul familiei, copilul din afara căsătoriei este

asimilat în drepturi cu copilul din căsătorie. Sub regimul Codului civil, copilul natural era considerat cu desăvârşire străin de tatăl său, chiar dacă a fost recunoscut de acesta, el având dreptul la alimente doar faţă de mamă şi numai dacă raportul de filiaţie a fost stabilit într-unul din modurile autorizate de lege (C. Hamangiu ş.a., op. cit., vol. I, pag. 348-349).

2 Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 189; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1567/1957, în I. Mihuţă şi A. Lesviodax, Repertoriu … pe anii 1952-1969, pag. 63.

3 D. Rizeanu, L. Bogdanovici, Despre unele particularităţi ale obligaţiei de întreţinere în cadrul acţiunii de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei, în J.N. nr. 10/1964, pag. 709.

4 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1556/1976, în C.D. 1976, pag. 175; Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 749/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, pag. 54. Practica mai veche, chiar a Tribunalului Suprem, era în sensul că, în cazul acordării pensiei din oficiu, data de la care se acordă este aceea a pronunţării hotărârii şi nu cea a introducerii acţiunii (Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 92/1963, în C.D. 1963, pag. 150).

5 C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1812/1991, în revista Dreptul nr. 5/1992, pag. 87. 6 Această Ordonanţă de Urgenţă a abrogat dispoziţiile Capitolului III al titlului II din Codul

familiei, referitoare la adopţie şi nu mai cuprinde nici o prevedere corelativă celei din art. 84 Codul familiei (abrogat), conform căreia, “o dată cu desfacerea adopţiei, instanţa judecătorească va putea obliga pe cel care adoptă să plătească adoptatului o pensie de întreţinere, cât timp acesta va fi minor”. În lipsa unor astfel de dispoziţii se impune o singură concluzie, anume că, în prezent, nu mai există o obligaţie de întreţinere între fostul adoptator şi fostul adoptat.


233

copilului minor precum şi adoptatorul decăzut din drepturile părinteşti. Situaţia este aceeaşi şi în cazul părintelui pus sub interdicţie1.

3.3.2. Copiii minori cu regim asemănător celui al descendenţilor a) Minorul la a cărui întreţinere a contribuit soţul părintelui firesc

Potrivit art. 87 alin. (1) Codul familiei, “soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie”. Din analiza prevederilor legale rezultă că, în acest caz, obligaţia de întreţinere prezintă următoarele caracteristici:

- este concepută ca o continuare a contribuţiei pe care soţul părintelui firesc a prestat-o copilului minor până atunci:

- această obligaţie are un caracter subsidiar, întrucât soţul părintelui firesc este obligat numai dacă părinţii fireşti ai copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie2;

- obligaţia este datorată numai până la majoratul copilului, după această dată el pierde dreptul la întreţinere, chiar dacă îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege pentru a primi întreţinere;

- dispoziţiile legale care instituie această obligaţie au un caracter imperativ, instanţa neputând refuza acordarea pensiei, cât timp condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite;

- în cazul în care copilul minor a fost întreţinut cel puţin 10 ani de către soţul părintelui său firesc şi acesta din urmă este îndreptăţit la întreţinere în condiţiile alin. (1) al art. 87 Codul familiei, obligaţia devenind reciprocă3. Referitor la această categorie de minori şi la obligaţia analizată mai sus, două sunt problemele care s-au ridicat în literatura juridică. Prima problemă a fost aceea dacă obligaţia de întreţinere a acestui copil subzistă faţă de părintele său vitreg şi în cazul în care acesta are copii fireşti4.

Soluţia pe care o considerăm logică este aceea care are în vedere faptul că obligaţia copilului vitreg este una facultativă (art. 87 alin. (2) Codul familiei prevede că “el va putea fi obligat să dea întreţinere …”) şi subsidiară. Ca urmare, într-un astfel de caz, instanţa va putea obliga la întreţinere pe copilul vitreg, însă numai atunci când copilul firesc nu are mijloace sau acestea nu sunt îndestulătoare pentru a acoperi nevoile părintelui său firesc5. A doua problemă discutată a fost aceea dacă în calculul celor 10 ani în care copilul vitreg a fost întreţinut de părintele vitreg trebuie sau nu luat în considerare şi timpul cât părintele vitreg a contribuit numai la întreţinerea copilului, înainte ca părinţii săi fireşti să fi murit, să fi dispărut sau să fi ajuns în nevoie. În ceea ce ne priveşte, considerăm că la calculul celor 10 ani trebuie luată în considerare numai perioada în care părintele vitreg a întreţinut singur minorul, numai pentru această perioadă întreţinerea constituind o obligaţie imperativă de natură a da naştere şi unui drept corelativ, acela de a primi la rândul său întreţinere. Pentru perioada anterioară decesului sau dispariţiei părinţilor fireşti, întreţinerea prestată trebuie privită ca o facultate a debitorului şi ca o liberalitate făcută

1 E.A. Barasch ş.a., op. cit., pag. 176. 2 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 672/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul

1990, pag. 44-45. 3 Vezi I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 533-534; I. Dogaru, op. cit., pag. 188-190. 4 Prima opinie este aceea că cele două obligaţii sunt similare, copilul vitreg şi copilul firesc

putând fi obligaţi concomitent la întreţinere (N.Şchiopu, P.Gh. Armaşu, nota I la dec. civ. nr. 44/1981 a Trib. jud. Dolj, în R.R.D. nr. 12/1981, pag. 71-72), iar a doua, aceea că părintele care are şi copii fireşti trebuie să ceară întreţinere în primul rând de la aceştia (I. Dogaru, op. cit., pag. 57).

5 A. Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 261; T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 212.


minorului1. b) Minorul care a fost luat spre creştere fără îndeplinirea formelor legale pentru adopţie

Art. 88 Codul familiei prevede că “cel care a luat un copil pentru a-l creşte, fără a întocmi formele cerute pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie”. Această obligaţie prezintă următoarele caracteristici: - este determinată de împrejurarea că acel copil a fost luat spre creştere, dar nu s-au întocmit formele cerute pentru adopţie, deci de motive umanitare; - are caracter subsidiar, întrucât este datorată numai dacă părinţii fireşti ai copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie; - se datorează numai până la majoratul copilului, chiar dacă după această dată copilul îndeplineşte cerinţele generale pentru a primi pensie de întreţinere; - este o obligaţie imperativă; - este o obligaţie unilaterală2; - nu se cere nici o condiţie privind timpul cât copilul a stat la cel care l-a luat spre creştere şi educare.

c) Minorul îndreptăţit la întreţinere în baza art. 96 Codul familiei Art. 96 Codul familiei prevede că “moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinere unui minor sau i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală, este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este minor. În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite”. Caracteristicile acestei obligaţii sunt următoarele: - debitorul obligaţiei este moştenitorul sau moştenitorii universali sau cu titlu universal ai celui care a avut obligaţia legală de întreţinere sau care a acordat întreţinere minorului fără a avea această obligaţie; - obligaţia există numai în măsura valorii bunurilor moştenite; - obligaţia are un caracter subsidiar, existând numai dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau în nevoie; - obligaţia există numai pe timpul minorităţii copilului; - în cazul mai multor moştenitori obligaţia este solidară; - obligaţia are caracter imperativ. d) Copilul major aflat în continuarea studiilor

Din dispoziţia art. 86 alin. (3) Codul familiei conform căreia “descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află”, rezultă, per a contrario, că descendentul major este îndreptăţit la întreţinere, numai dacă se află în nevoie din cauza incapacităţii de a munci.

Această interpretare a fost însă înlăturată de Tribunalul Suprem care, prin deciziile de îndrumare nr. 2/19713 şi nr. 2/19734, a statuat că, prin incapacitate de muncă, trebuie înţeleasă şi o “incapacitate care derivă din satisfacerea unor cerinţe de ordin social”, cum ar fi urmarea unei forme de învăţământ sau pregătire profesională. Ca urmare, instanţa supremă a decis la acea dată,

1 V.S. Prelipceanu, nota II la dec. civ. nr. 44/1981 a Trib. jud. Dolj şi dec. nr. 498/1980 a

Trib. jud. Dâmboviţa, citate supra. 2 De lege ferenda, s-a propus înlăturarea caracterului unilateral al acestei obligaţii,

reciprocitatea ei fiind cerută, în special, pentru motive de echitate (Al. Bacaci, Raporturile ..., op. cit., pag. 198).

3 În C.D. 1971, pag. 13-16. 4 În C.D. 1973, pag. 10.


235

iar practica avea să îmbrăţişeze această opinie1, că, indiferent de alte condiţii, descendentul major aflat în continuarea studiilor2 este îndreptăţit la întreţinere din partea părinţilor săi, însă numai până la vârsta de 25 de ani3. Fără a contrazice concluzia impusă de decizia de îndrumare citată, aceea de a se acorda pensie şi după împlinirea vârstei de 18 ani pentru continuarea studiilor, arătăm numai că motivarea acesteia produce confuzie între noţiunea de incapacitate de muncă şi imposibilitate de a munci şi, că, deşi justificată moral şi social, această obligaţie nu are fundament juridic4. De lege lata, singura dispoziţie legală care, prin analogie, ar putea duce la concluzia că părintele este obligat la întreţinerea copilului său major aflat în continuarea studiilor până la vârsta de 25 de ani, este cea cuprinsă în art. 20 alin. (7) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997 republicată. Aceasta prevede că, "după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, copilul devine titularul dreptului la alocaţia prevăzută de alin. (1) (este vorba despre alocaţia lunară de întreţinere acordată pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament), dacă îşi continuă studiile, până la absolvirea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani." Dacă statul oferă o astfel de protecţie copiilor lipsiţi de ocrotire părintească, cu atât mai mult părinţii au această obligaţie faţă de copiii lor. De lege ferenda, considerăm că se impune adoptarea unui text legal în acest sens. 3.3.3. Obiectul obligaţiei de întreţinere Obiectul obligaţiei de întreţinere cuprinde asigurarea mijloacelor necesare traiului, cheltuielile pentru creşterea, educarea şi pregătirea profesională a copiilor5. Obiectul întreţinerii faţă de copilul major, aflat în continuarea studiilor este identic, mai ales în condiţiile în care şi doctrina6 s-a pronunţat pentru recunoaşterea dreptului la întreţinere al acestuia.

Obiectul întreţinerii copilului minor este detaliat în Codul familiei în mai multe texte legale [art. 101 alin. (2), art. 123 alin. (2)]. Acestea arată că părinţii trebuie să se îngrijească de sănătatea şi dezvoltarea fizică, de educarea, de învăţătura şi de pregătirea profesională a copilului, să-i asigure

1Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 990/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul

1992, pag. 61-62; C.S.J, secţ. civ., dec. nr. 1526/1992, în V. Bogdănescu ş.a., Probleme de drept ..., pag. 216; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a II-a civ., dec. nr. 356/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 50 (Obligaţia de întreţinere a copilului major aflat în continuarea studiilor îşi are fundamentul în art. 101 Codul familiei care cuprinde atât un aspect nepatrimonial, cât şi unul patrimonial, părinţii fiind obligaţi să asigure educarea şi învăţătura copilului).

2 Sub aspectul obligaţiei de întreţinere este indiferent dacă este vorba de un institut de învăţământ particular sau de stat, atâta timp cât, ceea ce se solicită prin acţiune nu este taxa pentru frecventarea unui institut particular şi deci, nu se depăşeşte cuantumul unei pensii de întreţinere în condiţiile prevăzute de lege (Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., sent. nr. 535/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 52; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 900/1992 şi nr. 1577/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 62-64.

3 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 877/1989, în revista Dreptul nr. 3/1990, pag. 67. Considerentele invocate în decizie subzistă şi în prezent, iar trimiterea la dispoziţiile Legii nr.3/1970 urmează a fi considerate ca fiind făcute la dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/1997, care în art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (7) face vorbire despre întreţinerea copilului major aflat în continuarea studiilor până la 25 de ani.

4 Pentru explicaţii suplimentare, vezi Al. Bacaci, Raporturile …, op. cit., pag. 201 şi urm. 5 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 202/1971, în R.R.D. nr. 8/1971, pag. 159. 6 T. Mandrea, Dreptul la întreţinere al copilului major care se află în continuarea studiilor,

în R.R.D. nr. 3/1969, pag. 115 şi urm, Al. Oproiu, Despre dreptul la întreţinere al copilului major care se află în continuarea studiilor, în R.R.D. nr. 10/1969, pag. 111; C. Turianu, Obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copilul devenit major aflat în continuare la studii, în revista Dreptul nr. 7/1992, pag. 52.


condiţiile materiale şi spirituale pentru creştere şi pentru educare etc. Aşa fiind, obligaţia de întreţinere a copilului minor sau a copilului major aflat în continuarea studiilor, are un conţinut mai complex decât obligaţia de întreţinere în general1. Aceasta este o aplicare a principiului că întreţinerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere, iar nevoile speciale ale minorului reclamă cheltuieli ce nu se regăsesc la persoanele majore. Ea poate să cuprindă şi asigurarea unui spaţiu locativ, lipsa folosinţei unei locuinţe putând face practic imposibilă îngrijirea unui copil2. 3.3.4. Cu privire la condiţiile cerute de lege pentru existenţa obligaţiei de întreţinere Starea de nevoie a copilului minor şi a celui major aflat în continuarea studiilor, dată fiind angrenarea sa în activitatea de formare profesională prin procesul de şcolarizare, are un conţinut mai larg decât are în general, pensia de întreţinere urmând a răspunde, în limitele legii, tuturor necesităţilor impuse de creşterea, de educarea şi de formarea profesională a copilului.

Conform dreptului comun, numai cel care se află în nevoie din cauza incapacităţii sale de a munci, este îndreptăţit la întreţinere (art. 86 alin. (2) Codul familiei). Copilul minor însă, tocmai datorită situaţiei sale speciale este considerat în drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află (art. 86 alin. ultim Codul familiei). Cu alte cuvinte, nu incapacitatea de muncă este determinantă în cazul copilului minor, ci starea sa de nevoie care este cauzată cel mai adesea de sarcinile pregătirii sale în procesul de şcolarizare. Dacă însă minorul are venituri îndestulătoare, din muncă sau din alte surse, el nu este îndreptăţit la întreţinere3. 3.3.5. Cu privire la data de la care se datorează întreţinerea În principiu întreţinerea se acordă de la data cererii de chemare în judecată4, deşi dreptul la întreţinere se naşte din momentul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege, adică nevoia creditorului şi posibilitatea materială a debitorului. În fapt, se prezumă că atâta vreme cât nu a solicitat pensie, creditorul obligaţiei n-a fost în nevoie. Tot de la data introducerii acţiunii se datorează pensia şi în cazul când ea s-a cerut o dată cu stabilirea paternităţii din afara căsătoriei5. Pe baza aceluiaşi raţionament, majorarea pensiei de întreţinere are loc tot pe data introducerii acţiunii în justiţie, afară de cazul în care neintroducerea cererii de majorare este imputabilă debitorului obligaţiei6. În caz de divorţ, instanţa de judecată va acorda pensie de întreţinere copiilor minori, chiar dacă nu s-a cerut.

Ca regulă generală deci, întreţinerea se acordă numai pentru viitor. Prin excepţie, se poate acorda pensie de întreţinere şi pentru trecut, dacă neintroducerea acţiunii este imputabilă debitorului întreţinerii, de exemplu, acesta şi-a schimbat domiciliul, iar noua sa adresă nu a putut fi aflată, sau

1 I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 310; Al. Bacaci, Dreptul familiei, op. cit., pag. 329-

330, 343; Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr. 1/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, pag. 78; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 82/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 50.

2 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 1725/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1990, pag. 45.

3 Colectiv, Probleme de drept din practica de casare a Tribunalelor regionale raportată la practica Tribunalului Suprem, în J.N. nr. 11/1964, pag. 51; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 522.

4 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 2173/1956 şi dec. nr. 1169/1956 în C.D. 1956, vol. I, pag. 410-412; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a II-a civ., dec. nr. 582/1990, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1990, pag. 36-37; C.S.J., secţ. civ, dec. nr. 641/1990, dec. nr. 625/1990 şi V. Bogdănescu ş.a., Probleme de drept ..., pag. 208-210.

5 Vezi Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1964, în C.D. pe anii 1952-1965, pag. 140. 6 Idem.


237

dacă creditorul dovedeşte că a făcut datorii pentru a se putea întreţine. În aceste cazuri se răstoarnă prezumţia că cel îndreptăţit nu a făcut demersuri pentru că nu a fost în nevoie1. Pensia poate fi majorată sau redusă funcţie de modificarea condiţiilor avute în vedere la stabilirea ei. Obligaţia de întreţinere încetează când copilul a împlinit 18 ani sau după împlinirea acestei vârste, la terminarea studiilor, dar nu după 25 de ani. Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, obligaţia încetează dacă se dovedeşte că minorul lucrează şi, obţinând venituri îndestulătoare, nu mai este în nevoie sau în cazul în care debitorul obligaţiei, independent de culpa sa, nu mai are mijloacele materiale necesare. 3.3.6. Cu privire la cuantumul obligaţiei de întreţinere

Criteriile generale după care se stabileşte cuantumul întreţinerii sunt: nevoia celui care o cere şi mijloacele celui care urmează a o plăti (art. 94 alin. (1) Codul familiei). Atunci când este vorba de părinte sau cel care adoptă, în alin. (3) al art. 94 Codul familiei se stabilesc limite maxime, raportat la câştigul din muncă, până la care se poate stabili pensia de întreţinere. Astfel, pentru un copil limita maximă este de 1/4, pentru doi copii de 1/3, iar pentru trei sau mai mulţi copii de 1/2 din câştigul din muncă. Aceste plafoane maxime stabilite de legiuitor reprezintă, în fapt, nevoia copilului, deci s-a apreciat că aceasta este, aproximativ partea din câştig ce trebuie afectată întreţinerii copiilor de către un părinte. Practica a subliniat chiar că nu se poate coborî sub aceste plafoane decât în cazuri excepţionale, ca de exemplu atunci când părintele are şi alte sarcini familiale ce-i grevează veniturile2. S-a arătat şi că aceste sarcini ar trebui să reprezinte tot obligaţii legale de întreţinere însă, în ceea ce ne priveşte, considerăm că instanţele trebuie să aprecieze în fiecare caz concret în parte, întrucât şi alte sarcini, indiferent de natura lor, afectează veniturile celui obligat la întreţinere. Atunci când debitorul obligaţiei de întreţinere are şi alte mijloace materiale, în afara câştigului din muncă, pensia se va calcula avându-se în vedere şi aceste mijloace, putându-se, deci, stabili o pensie peste plafoanele arătate mai sus3. Instanţa de judecată poate stabili o pensie mai mare decât plafoanele legale şi dacă debitorul pensiei se oferă a o plăti, iar aceasta nu aduce atingere intereselor altor persoane îndreptăţite la întreţinere4. La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţele judecătoreşti urmează a avea în vedere veniturile nete ale ambilor părinţi întrucât ambii sunt debitori ai întreţinerii, indiferent că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, că sunt părinţi fireşti sau rezultaţi din adopţie, că trăiesc împreună sau sunt despărţiţi în fapt5. Cu toate acestea s-a decis6 că, atunci când se constată că părintele căruia i s-a încredinţat copilul este în măsură să-i asigure condiţiile materiale necesare

1 Al. Bacaci, Raporturile ..., op. cit., pag. 232; A. Lesviodax, op. cit., pag. 84. 2 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 685/1972, în R.R.D. nr. 4/1974, pag. 122 cu notă de I.

Turianu şi C. Turianu. 3 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 693/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, pag. 165; Trib. mun.

Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 1685/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 54-55. 4 Vezi: Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1204/1963, în I. Mihuţă şi A. Lesviodax, Repertoriu …

pe anii 1952-1969, pag. 93; dec. civ. nr. 1159/1965, în C.D. 1965, pag. 149; dec. civ. nr. 640/1959, în L.P. nr. 10/1961, pag. 127; dec. civ. nr. 630/1959, în C.D., 1959, pag. 212 şi Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 1864/1990 şi nr. 1121/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1990, pag. 37 şi 43; C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1627/1992, în V. Bogdănescu ş.a., Probleme de drept …, pag. 211.

5 Vezi: Trib. Supr., col. civ. nr. 2304/1955, în C.D. 1955, vol. I, pag. 238-239; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 779/1974, în C.D. 1974, pag. 192; B. Diamant şi G. Kovacs, notă la dec. Trib. jud. Sibiu nr. 372/1972 în R.R.D. nr. 4/1970, pag. 156-160, I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 311; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 518.

6 Trib. Supr., dec de îndrumare nr. 2/1973, în C.D. 1973, pag. 13.


pentru creştere şi educare, se poate încuviinţa învoiala părinţilor în sensul scutirii temporare a celuilalt părinte de plata pensiei de întreţinere sau obligarea sa la plata unei pensii mai mici. Instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere numai veniturile obişnuite, nu şi cele întâmplătoare sau indemnizaţiile de transfer, de deplasare, de concediere1, într-un cuvânt, numai veniturile cu caracter de permanenţă. Nu se include în calcul nici sporul angajaţilor care lucrează în condiţii deosebite de muncă2 sau plata orelor suplimentare, întrucât cel ce beneficiază de ele îşi asumă un risc şi un efort suplimentar, iar ele nu conferă certitudine şi continuitate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte în funcţie de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreţinut, indiferent că sunt rezultaţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi3 sau că numai unii dintre ei au cerut pensie de întreţinere4. În cazul în care părintele datorează întreţinere pentru mai mulţi copii, instanţa de judecată urmează să stabilească întreţinerea pentru fiecare copil în parte5, nevoile copiilor fiind diferite, însă, prin excepţie, se admite posibilitatea stabilirii unei sume globale pentru ei, când nevoile copiilor sunt asemănătoare. Atunci când părintele, deşi apt de muncă, nu poate plăti pensia de întreţinere, datorită unor motive întemeiate, bunăoară când este student la învăţământul de zi, instanţa nu-l va putea obliga la plată, deoarece el nu este în măsură să-şi execute obligaţia6. Celălalt părinte are însă posibilitatea să

1 Astfel, considerăm că nu trebuie luate în considerare la calculul pensiei de întreţinere nici

plăţile compensatorii acordate persoanelor ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/1997, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 64 din 15.04.1997, modificată.

La o primă analiză, întrucât aceste sume se plătesc în rate lunare timp de 6 până la 12 luni şi cumulat cu drepturile stabilite prin Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor, s-ar putea concluziona că ele reprezintă venituri de care trebuie să profite şi persoanele îndreptăţite să primească întreţinere de la beneficiarul lor.

Susţinerea contrară ne apare întemeiată, pentru următoarele motive: • plăţile compensatorii au un caracter special datorită scopului lor, anume acela al reintegrării

titularului lor în circuitul economic; • aceste sume se pot achita şi o singură dată (art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr.

9/1997) dacă beneficiarul se angajează să folosească suma în scopul desfăşurării unei activităţi ca: înfiinţarea unei societăţi comerciale, achiziţionarea de utilaj agricol sau acţiuni etc., caz în care nu vedem posibilitatea practică de calcul a pensiei de întreţinere, iar reţinerea ei ar fi contrară destinaţiei dată chiar de lege pentru sumele plătite;

• o persoană beneficiază o singură dată de plăţi compensatorii, ceea ce face ca acestea, chiar în cazul achitării în rate lunare, să nu aibă caracter de continuitate, de venit obişnuit. În practică există şi opinia contrară, justificată prin plata în rate lunare a sumelor compensatorii.

2 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 14/1963, în J.N. nr. 6/1963, pag. 122 şi dec. de îndrumare nr. 4/1968, în C.D. 1968, pag. 16; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2047/1979, în C.D. 1979, pag. 164; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 513/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 57.

3 Sc. Şerbănescu, op. cit., pag. 270; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 1098/1990, în I. Mihuţă Culegere … pe anul 1990, pag. 38-39.

4 Colectiv, Probleme de drept ..., op. cit., pag. 52. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 191/1972, în C.D. 1972, pag. 227 şi dec. nr. 1506/1971, în

C.D. 1971, pag. 150. 6 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 831/1990, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul

1990, pag. 44. (Nici chiar bursa de studii a unui student nu poate fi considerată venit care să fie


239

se îndrepte cu acţiune împotriva persoanelor ce datorează în subsidiar întreţinere, potrivit art. 89 Codul familiei1. Totuşi părintele poate fi obligat la plata pensiei de întreţinere, chiar dacă nu este încadrat în muncă, dacă este apt să lucreze2. Practic, cotele prevăzute de lege se raportează la venitul mediu obţinut de debitorul întreţinerii în ultimele 6 luni, anterioare obligării la plată3. S-a stabilit, de asemenea, că instanţele trebuie să stabilească prin hotărâre o sumă concretă, nefiind suficientă fixarea pensiei de întreţinere printr-o cotă procentuală din venitul net al debitorului. În sprijinul opiniei că este posibil, legal şi chiar preferabil ca în unele cazuri să se stabilească pensia de întreţinere într-o cotă procentuală s-au invocat următoarele argumente4:

- legea nu interzice o astfel de modalitate şi, mai mult, în art. 94 alin. (3) Codul familiei se prevăd limitele maxime ale obligaţiei în cote procentuale;

- art. 93 alin. (2) Codul familiei arată că “instanţa judecătorească va stabili modalităţile executării”, iar stabilirea pensiei în cotă procentuală este tocmai o modalitate de executare;

- în condiţiile actuale de creştere a ratei inflaţiei, stabilirea pensiei în cotă procentuală avantajează ambele părţi şi ar degreva instanţele de un mare număr de cauze. Chiar şi practica judiciară s-a pronunţat uneori în sensul că pensia de întreţinere ar putea fi stabilită, eventual, sub forma unei cote procentuale din salariul debitorului5. În ceea ce ne priveşte, considerăm că stabilirea pensiei de întreţinere sub forma unei sume concrete prezintă mai mari avantaje practice şi este mai aproape de spiritul legii.

Argumentele în favoarea acestei concluzii sunt următoarele: - imposibilitatea executării hotărârii prin care s-a stabilit pensia în cotă procentuală, întrucât

legea nu stabileşte exact ce se înţelege prin câştig din muncă, deci ce venituri intră în această categorie6;

- nu s-ar putea stabili o cotă procentuală ca pensie de întreţinere în cazul în care debitorul obligaţiei nu lucrează, lucrează doar periodic sau este salariat al mai multor unităţi economice;

- prin stabilirea pensiei într-o cotă procentuală s-ar transfera organelor de executare un atribut al instanţei, anume acela al stabilirii nivelului veniturilor debitorului obligaţiei.

3.3.7. Cu privire la compensarea creanţei de întreţinere

Creanţa de întreţinere este exceptată de la compensaţia legală prevăzută de art. 1147 pct. 3 Cod civil, datorită caracterului ei personal7. Cu toate acestea, în cazul în care există mai mulţi copiii dintre care unii sunt încredinţaţi unui părinte, iar ceilalţi altui părinte, s-a admis posibilitatea unei compensaţii parţiale, în sensul că

grevat de obligaţia de întreţinere, deoarece este destinată să-i asigure beneficiarului propria existenţă).

1 Trib. jud. Botoşani, dec. civ. nr. 23/1978, în R.R.D. nr. 11/1978, pag. 63; C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 1812/1991, în V. Bogdănrescu ş.a., Probleme de drept …, pag. 213.

2 Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 258/1979, în R.R.D. nr. 7/1979, pag. 58; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 1006/1992, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1992, pag. 58.

3 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 10/1972, în C.D. 1972, pag. 15-19; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 157/1990, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1990, pag. 38.

4 D. Ghihanis, Discuţii în legătură cu posibilitatea stabiliriii obligaţiei de întreţinere printr-o cotă procentuală din venitul net al debitorului, în revista Dreptul nr. 6/1995, pag. 67-68 şi A. Lesviodax, op. cit., pag. 56.

5 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 10/1968, în C.D. 1968, pag. 48; Trib. jud. Maramureş dec. civ. nr. 936/1992, în revista Dreptul nr. 10-11/1993, pag. 119.

6 E.A. Barasch ş.a., op. cit., pag. 126. 7 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2525/1979, în I.Gh. Mihuţă, Repertoriu … pe anii 1975 -

1980, pag. 36-114.


se compensează pensiile de întreţinere datorate de fiecare părinte cu pensiile pentru copiii aflaţi la celălalt1. “Pensia de întreţinere datorată de tată copilului minor încredinţat mamei, se compensează prin hotărâre judecătorească cu pensia de întreţinere datorată de mamă copilului minor încredinţat tatălui”2. Nu se pot compensa însă creanţe de altă natură cu creanţa întreţinerii3. Dacă sunt mai mulţi copii, pensia de întreţinere se stabileşte exclusiv în sarcina părintelui căruia îi revine obligaţia pensiei celei mai mari, pensia reducându-se corespunzător cu echivalentul aceleia pe care celălalt părinte o datorează pentru copilul încredinţat debitorului pensiei respective4. S-a decis, de asemenea, că, în situaţia în care fiecare părinte a primit câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat să contribuie şi el la întreţinerea celuilalt copil, întrucât ambii copii au dreptul să beneficieze în egală măsură de posibilităţile materiale mai mari ale unui părinte5.

3.3.8. Cu privire la convenţiile care pot interveni între părinţi Părinţii pot, dacă nu sunt divorţaţi, să se înţeleagă cu privire la întinderea obligaţiei de

întreţinere datorată copiilor minori, căci, astfel cum rezultă din art. 107 alin. (3) Codul familiei, numai în caz de neînţelegere intervine instanţa judecătorească. În caz de divorţ, înţelegerea trebuie încuviinţată de instanţa judecătorească, care va veghea la apărarea intereselor minorului6, precum şi a altor persoane îndreptăţite la întreţinere7.

Părintele nu poate renunţa la pensia de întreţinere cuvenită copilului, întrucât dreptul nu este al său, ci al copilului (art. 106, 125, 129 Codul familiei)8. Totuşi, după cum rezultă din deciziile de îndrumare ale Tribunalului Suprem nr. 17/19629 şi nr. 12/197310, părinţii se pot înţelege în sensul scutirii temporare a unuia dintre ei de plata pensiei de întreţinere11 sau unul să fie obligat la o pensie de întreţinere mai mică, cu singura condiţie ca instanţa să constate că celălalt părinte este în măsură să-i asigure minorului condiţiile materiale necesare pentru creştere şi educare. Părinţii pot conveni să convertească prestaţiile periodice ale obligaţiei de întreţinere în consemnarea unei sume globale calculată pentru întreaga perioadă stabilită de instanţă. O asemenea înţelegere nu are nimic ilicit, câtă vreme interesele minorului nu sunt lezate şi el încasează şi dobânzile plătite pentru sumele depuse12.

3.3.9. Cu privire la caracterul in solidum al obligaţiei de întreţinere Obligaţia de întreţinere a copiilor minori de către părinţi este o obligaţie in solidum, în

1 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 379/1952, în C.D. 1952-1954, vol. I, pag. 151; Trib. jud.

Argeş, dec. civ. nr. 464/1980, nepublicată, apud I.P. Filipescu, M. Diaconu, Soluţii privind unele probleme ..., op. cit., pag. 47.

2 Ibidem. 3 I.P. Filipescu, M. Diaconu, op. cit., pag. 47; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 835/1963, în J.N.

nr. 12/1963, pag. 121. 4 Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 165/1977, în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 61. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 779/1972, în R.R.D. nr. 5/1972, pag. 68. 6 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 17/1962, în C.D. 1962, pag. 29-31; Trib. Supr.,

secţ. civ., dec. nr. 967/1985, în R.R.D. nr. 4/1986, pag. 68. 7 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 630/1959, în C.D. 1959, pag. 220-223. 8 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 774/1962; dec. nr. 1449/1967, în I. Mihuţă, A. Lesviodax,

Repertoriu … pe anii 1952-1969, pag. 95. 9 Citată supra. 10 În C.D. 1973, pag. 10-13. 11 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 243/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe

anul 1990, pag. 48. 12 Vezi Trib. mun. Bucureşti, secţ. a II-a civ., dec. nr. 2828/1978, în R.R.D. nr. 4/1979, pag.

60.


241

sensul că ambii părinţi sunt obligaţi în comun la întreţinere potrivit art. 101 şi 107 Codul familiei, fiecare urmând să contribuie proporţional cu mijloacele sale. Fiecare părinte poate fi urmărit pentru întreaga întreţinere el putând apoi să se întoarcă cu acţiune în regres împotriva celuilalt părinte pentru partea care îi revine. Dacă unul din părinţi este lipsit de mijloace materiale, celălalt este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere. Situaţia este identică atunci când unul dintre părinţi moare.

3.4. Obligaţia de întreţinere între adoptator şi adoptat

Prin interpretarea logică a dispoziţiilor art. 1 şi art. 22 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr.

25/1997 cu privire la adopţie, se desprinde concluzia că, în cazul adopţiei, rudenia firească încetează, fiind înlocuită cu cea civilă, iar drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt preluate de adoptator, respectiv adoptatori. Ca urmare, obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptatori este supusă prin asimilare regulilor privind întreţinerea dintre părinţi şi copii.

Noutatea legislativă constă în aceea că, aşa cum am mai arătat, după desfacerea sau desfiinţarea adopţiei, fostul adoptator nu mai poate fi obligat să asigure întreţinere fostului adoptat, aşa cum prevedea anterior art. 83 Codul familiei (abrogat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997).

3.5. Obligaţia de întreţinere între bunici şi nepoţi, între străbunici şi strănepoţi

Obligaţia de întreţinere între bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi există în condiţiile stabilite de art. 86 alin. (1) şi art. 89 Codul familiei. Obligaţia de întreţinere a nepoţilor şi strănepoţilor de către bunici şi străbunici are un caracter subsidiar faţă de aceea a părinţilor, în sensul că ei sunt ţinuţi la prestarea întreţinerii numai dacă părinţii sunt incapabili de muncă sau în imposibilitate de a munci1. Instanţa trebuie să ţină seama, la stabilirea cuantumului întreţinerii, de faptul că bunicii materni sunt ţinuţi la plata întreţinerii în aceeaşi măsură ca şi cei paterni2.

3.6. Obligaţia de întreţinere între fraţi şi surori Între aceste categorii de rude colaterale există obligaţia de întreţinere, indiferent că sunt rezultaţi din căsătorie, din afara ei sau din adopţie.

Secţiunea a 4-a - Ordinea în care se datorează întreţinerea Întrucât vocaţia la întreţinere există faţă de mai multe persoane, este necesar a se stabili împotriva cărei categorii de persoane urmează a se îndrepta cel îndreptăţit la întreţinere la un

1 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2108/1975, în C.D. 1975, pag. 162; Trib. mun. Bucureşti,

secţ. a III-a civ., dec. nr. 617/1990, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1990, pag. 39 (tatăl îşi satisface serviciul militar); Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 412/1990, idem, pag. 40 (pentru situaţia când părintele este student la cursuri de zi); Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 1555/1990, idem, pag. 40-41 (pentru situaţia în care părintele nu lucrează şi nici nu poate fi găsit la domiciliul său) şi Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 1437/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 65-66.

2 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2188/1977, în C.D. 1977, pag. 119.


moment dat, deci ordinea în care se datorează întreţinerea. Vocaţia la întreţinere va produce efecte în privinţa persoanelor obligate, numai în ordinea stabilită de lege. Cu alte cuvinte, creditorul întreţinerii va trebui mai întâi să ceară întreţinerea de la prima categorie de persoane din ordinea stabilită de legiuitor şi numai dacă această categorie n-o poate presta, se va îndrepta împotriva categoriei următoare1. Se poate întâmpla însă ca mai mulţi creditori să fie îndreptăţiţi la întreţinere sau mai mulţi debitori să fie obligaţi la întreţinere concomitent, situaţie în care, astfel cum vom arăta în cele ce urmează, operează regula divizibilităţii active sau pasive, cu unele excepţii.

Potrivit art. 98 Codul familiei întreţinerea se datorează în ordinea următoare: a) soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi; b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi

descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad apropiat înaintea celui mai îndepărtat2; c) cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti; d) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor3.

În situaţia specială când adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, obligaţia de întreţinere a adoptatului revine în egală măsură părintelui firesc şi adoptatorului4. 4.1. Ordinea între celelalte categorii de persoane obligate la întreţinere

a) Astfel cum rezultă din art. 24 alin. (1) şi din art. 41 alin. (2)-(5) Codul familiei, obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi are la bază relaţiile care s-au statornicit între ei în timpul căsătoriei, aşa încât ei îşi datorează întreţinere la fel ca soţii înaintea oricăror alte persoane, atât în caz de divorţ, cât şi în caz de căsătorie putativă. În această privinţă împărtăşim opinia exprimată în literatura juridică5, că actuala reglementare dă în mod nejustificat preferinţă fostului soţ la întreţinere chiar faţă de copii, ceea ce este inadmisibil mai ales că, aşa cum am văzut, în caz de divorţ acordarea întreţinerii nu este străină de ideea de culpă;

b) Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ (art. 87 Codul familiei), cel care a luat spre creştere un copil fără a îndeplini formele pentru adopţie (art. 88 Codul familiei), precum şi moştenitorul sau moştenitorii celui care a fost obligat la întreţinerea unui minor sau care a prestat întreţinere fără a avea o astfel de obligaţie (art. 96 Codul familiei) sunt obligaţi la întreţinere cât timp copilul este minor şi numai dacă părinţii lui fireşti au murit, sunt dispăruţi ori în nevoie.

1 Vezi A. Lesviodax, op. cit., pag. 18; Trib. jud. Argeş, dec. civ. nr. 700/1976, în R.R.D. nr.

12/1977, pag. 48. 2 Astfel, dacă minorul se află de fapt în îngrijirea bunicilor, aceştia au dreptul să solicite

plata unei contribuţii de întreţinere de la părinţii copilului, chiar dacă minorul nu le-a fost legal încredinţat spre creştere şi educare. În caz contrar, copilul ar fi practic lipsit de mijloacele de întreţinere pe care i le datorează părintele, ca primă persoană obligată la întreţinere, ceea ce este inadmisibil (Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1212/1989, în revista Dreptul nr. 6/1990, pag. 76).

3 Vezi, pentru aplicaţii ale art. 89 Codul familiei, Trib. pop. raion Agnita, sent. civ. nr. 37/1958 cu notă de R. Viorel, în L.P. nr. 6/1960, pag. 105-107; Trib. jud. Iaşi, dec. civ. nr. 809/1968, în R.R.D. nr. 9/1969, pag. 142-144, cu notă de E. Oancea; Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 76/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, pag. 164; Trib. jud. Cluj, dec. nr. 1051/1972, în R.R.D. nr. 4/1973, pag. 153-155 cu notă de G. Vasu; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2108/1975, în C.D. 1975, pag. 162; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 769/1977, în C.D. 1977, pag. 116; dec. nr. 524/1980, în I.Gh. Mihuţă, Repertoriu … pe anii 1975-1980, pag. 36; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2188/1977, în C.D. 1977, pag. 119.

4 Vezi I. Albu, Înfierea în situaţia când înfietorul este soţul părintelui firesc al înfiatului, în R.R.D. nr. 10/1970, pag. 83-85 şi idem, Dreptul familiei, op. cit., pag. 299.

5 A. Lesviodax, op. cit., pag. 19.


243

Aceste categorii de persoane, în raport cu ceilalţi obligaţi, stau în ordinea părinţilor fireşti pe care îi înlocuiesc1, însă obligaţia lor se situează după cea a părinţilor fireşti;

c) Cei cărora li s-au încredinţat copii spre creştere şi educare sau au luat copii în plasament familial potrivit art. 14 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997, luând locul părinţilor sau altor rude obligate la întreţinere, sunt ţinuţi a presta întreţinerea în ordinea în care sunt obligate persoanele pe care le înlocuiesc2.

4.2. Situaţia persoanelor concomitent obligate sau îndreptăţite la întreţinere

Pentru situaţia în care mai multe persoane sunt obligate la întreţinerea aceleiaşi persoane, art. 90 alin. (1) din Codul familiei adoptă principiul divizibilităţii obligaţiei de întreţinere. Divizarea întreţinerii se face după mijloacele pe care cei ţinuţi la întreţinere le au şi nu în mod egal.

De la acest principiu există excepţiile de solidaritate reglementate de art. 90 alin. (2) şi art. 96 alin. (2) Codul familiei şi anume:

- art. 90 alin. (2) Codul familiei prevede că părintele care are drept la întreţinere de la mai mulţi copii poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Se instituie, deci, o obligaţie solidară, oricare dintre copii putând fi obligat să suporte întregul cost al întreţinerii părintelui său. Acelaşi text legal prevede expres şi dreptul copilului obligat la plată de a se întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia.

- art. 96 alin. (2) Codul familiei prevede că moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea această obligaţie legală sunt ţinuţi solidar la întreţinerea minorului dacă părinţi lui au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie. Fiecare moştenitor va contribui proporţional cu valoarea bunurilor moştenite, iar cel obligat la plata întregii întreţineri a minorului în baza obligaţiei solidare, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori.

Există de asemenea, ca excepţie şi o obligaţie in solidum, aceea a părinţilor faţă de copiii minori, reglementată de art. 107 Codul familiei3.

Dacă o singură persoană are mijloace şi este ţinută să presteze întreţinerea la mai multe persoane îndreptăţite ea va acorda întreţinere tuturor acestora4. Dacă însă debitorul nu are mijloacele necesare pentru a face faţă tuturor creditorilor, instanţa de judecată, în temeiul art. 92 Codul familiei, poate hotărî, fie ca întreţinerea să se plătească unei singure persoane, fie împărţirea sumei ce debitorul o poate presta între toate persoanele îndreptăţite. Cel ale cărui nevoi nu au fost astfel acoperite, va putea cere completarea întreţinerii de la persoanele obligate în ordinea stabilită de lege.

În principiu, prestarea întreţinerii nu poate fi condiţionată de reciprocitatea îndeplinirii ei, chiar în cazul persoanelor între care obligaţia este reciprocă5.

1 Vezi N. Surdulescu, Obligaţia de întreţinere a copilului luat spre creştere fără întocmirea

formelor cerute pentru înfiere, în R.R.D. nr. 8/1967, pag. 93-96; Idem, Obligaţia de întreţinere între un soţ şi copilul celuilalt soţ, în J.N. nr. 10/1965, pag. 92-97; A. Retevoiescu, Dreptul celui care a luat spre creştere un copil fără a-l înfia, de a cere obligarea părinţilor acestuia la plara cheltuielilor de întreţinere, în R.R.D. nr. 6/1968, pag. 101-104; A. Oproiu, Acţiunile pentru restituirea de la părinţi a cheltuielilor de întreţinere a copilului luat spre creştere, în R.R.D. nr. 8/1868, pag. 79-83; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 476/1978, în C.D. 1978, pag. 173; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 524/1980, în C.D. 1980, pag. 121-123.

2 I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 300. 3 Cu privire la obligaţia in solidum, vezi R. Petrescu, Cu privire la ..., op. cit., pag. 90. 4 Trib. jud. Ilfov, dec. civ. nr. 494/1977, în R.R.D. nr. 4/1978, pag. 64. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 737/1978, în C.D. 1978, pag. 184.


Secţiunea a 5-a - Data de la care se acordă întreţinerea

Fiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru existenţa dreptului şi a obligaţiei întreţinerii, adică starea de nevoie a creditorului determinată de incapacitatea sa de muncă şi posibilităţile materiale ale debitorului, obligaţia de întreţinere există în stare latentă, ea devenind activă în momentul în care este cerută1. Pensia de întreţinere se datorează, aşadar, de la data cererii de chemare în judecată, debitorul fiind pus prin aceasta în întârziere şi nu de la data pronunţării hotărârii sau a rămânerii definitive a acesteia2. Dacă cererea de pensie se face oral în cursul dezbaterilor, pensia se datorează de la data formulării cererii3. De regulă, deci, pensia de întreţinere se acordă numai pentru viitor4. Această regulă se justifică prin următoarele argumente:

- obligaţia de întreţinere are ca finalitate satisfacerea nevoilor curente ale existenţei creditorului; dacă acesta nu a solicitat pensie de întreţinere se prezumă că nu a fost nevoie;

- dacă debitorul obligaţiei ar fi ţinut să presteze întreţinerea şi pentru trecut ar fi pus în dificultate, el dispunând de mijloacele sale la timpul potrivit, fără a avea în vedere că va trebui să acorde întreţinere creditorului;

- obligaţia de întreţinere, fiind o obligaţie cu executare succesivă, dacă s-ar admite obligarea debitorului la plata întreţinerii pentru trecut, ar însemna transformarea ei în plata unei sume globale, ceea ce contravine scopului obligaţiei de întreţinere.

Această regulă se aplică şi în cazurile de majorare a întreţinerii. Reducerea sau încetarea întreţinerii are loc pe data ivirii cauzei care a justificat admiterea acţiunii, dacă debitorul nu a fost urmărit în temeiul hotărârii prin care s-a acordat pensia de întreţinere5. De la regula enunţată mai sus există însă unele excepţii conturate în practica judecătorească şi acceptate de doctrină. Astfel, se poate acorda pensia de întreţinere şi pentru trecut, atunci când neintroducerea acţiunii este imputabilă debitorului întreţinerii, ca, de pildă, în situaţia în care debitorul a promis că va plăti de bunăvoie întreţinerea, însă n-a făcut-o, sau când acesta şi-a schimbat domiciliu, care cu toate demersurile făcute a rămas necunoscut creditorului, sau când creditorul dovedeşte că a făcut datorii pentru a se putea întreţine6. În aceste situaţii prezumţia relativă că cel îndreptăţit la întreţinere nu s-a aflat în nevoie este răsturnată, iar pensia se va acorda de la data când se dovedeşte că acesta a fost în nevoie7.

1 T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 228; I.P. Filipescu, Tratat ..., op. cit., pag. 523; A.

Ionaşcu, în Rudenia …, op. cit., pag. 270; I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pag. 308; Colectiv, Probleme de drept din practica de casare a tribunalelor regionale raportată la practica de casare a Tribunalului Suprem al R.P.R., în J.N. nr. 7/1962, pag. 58; T. Pop, Probleme ivite în practica judecătorească în legătură cu obligaţia de întreţinere a minorului în J.N. nr. 3/1966, pag. 59; I. Filipescu, M. Diaconu, Soluţii privind unele probleme ..., op. cit., pag. 46; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1556/1976, în C.D. 1976, pag. 175.

2 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1169/1956, în C.D. 1956, vol. I, pag. 412. 3 Vezi A. Lesviodax, op. cit., pag. 84. 4 Vezi Trib. jud. Arad, dec. nr. 1071/1968, în R.R.D. nr. 5/1970, pag. 146-149, cu notă de A.

Pişcoreanu; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 46/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 54.

5 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1964, în C.D. 1952-1965, pag. 136-138; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 582/1990, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1990, pag. 37.

6 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1964, citată supra. 7 I. Dogaru, op. cit., pag. 108.


245

În caz de divorţ, instanţa fiind obligată să se pronunţe, chiar dacă nu s-a cerut, asupra contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, de educare şi de învăţătură ale copilului, va acorda pensie de întreţinere de la introducerii acţiunii de divorţ.

În cazul în care, potrivit art. 100 Codul familiei, se stabileşte domiciliul minorului la părintele reclamant, dar copilul se află la părintele pârât, întreţinerea urmează a se stabili din momentul luării măsurii şi nu de la introducere acţiunii1. Dacă, însă, minorul se afla în fapt la reclamant pensia se va acorda de la data introducerii acţiunii2. Determinarea momentului de la care începe să curgă obligaţia de plată a pensiei de întreţinere se poate face pe calea contestaţiei la executare, instanţa sesizată cu o atare contestaţie fiind în măsură să constate că până în acel moment obligaţia de întreţinere a fost executată în natură3. În cazul în care pârâtul este de acord, prin răspunsul dat la interogatoriu, să contribuie la întreţinerea minorului de la data separaţiei în fapt a părţilor, dată anterioară celei a introducerii acţiunii, s-a decis4 că întreţinerea trebuie acordată de la data despărţirii în fapt. Când copilul, deşi a fost încredinţat unuia dintre părinţi, a locuit în fapt la celălalt părinte, care l-a şi întreţinut, părintele căruia i s-a încredinţat copilul nu poate reclama pensia pentru perioada cât n-a întreţinut copilul, întrucât acele sume au fost folosite pentru întreţinerea copilului de părintele la care acesta s-a aflat5. În practica judiciară s-a mai decis6că, dacă minorul a fost încredinţat tatălui spre creştere şi educare, însă în fapt el se găseşte la bunicii materni, tatăl care de mai mulţi ani şi-a abandonat copilul este obligat ca, de la data introducerii acţiunii formulată de bunici, să le plătească o pensie de întreţinere. Faptul că tatăl mai are şi alţi copii în întreţinere nu poate duce la compensare, de vreme ce bunicii nu au o asemenea obligaţie. În cazul în care copilul se află, în fapt, în îngrijirea altei persoane, părintele căruia i s-a încredinţat copilul poate fi obligat la o despăgubire în favoarea celui care îl întreţine, şi nu la plata unei pensii de întreţinere, afară de cazul când aceasta întreţine copilul cu intenţia de a face o liberalitate. Despăgubirea se poate cere şi pentru trecut, în limita termenului de prescripţie7.

Secţiunea a 6-a - Obiectul şi întinderea întreţinerii

6.1. Obiectul întreţinerii Legiuitorul nu determină în mod expres obiectul obligaţiei de întreţinere, dar el este conturat în practica judiciară şi în doctrină ca desemnând acele elemente cum sunt: alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, mijloace necesare satisfacerii nevoilor social-culturale, medicamente şi asistenţă medicală

1 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 864/1972, în C.D. 1972, pag. 228. 2 M. Diaconu, op. cit., pag. 47; Judecătoria.Mediaş, sent. civ. nr. 1300/1989, cu note de (I)

G.D. Ilieş şi A. Ilieş; (II) B. Diamant şi V. Luncean şi (III) V. Pătulea, în revista Dreptul nr. 2/1992, pag. 57.

3 Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 124/1977, în R.R.D. nr. 10/1978, pag. 56; Trib. jud. Suceava, dec. civ., nr. 1149/1977, în R.R.D. nr. 10/1978, pag. 56.

4 Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 322/1980, în R.R.D. nr. 8/1980, pag. 59. 5 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 534/1975, în R.R.D. nr. 9/1989, pag. 60; Trib. mun.

Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 1243/1990, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1990, pag. 37; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 178/1982, în C.D. 1982, pag. 144.

6 Trib. jud. Caraş-Severin, dec. civ. nr. 812/1981, în R.R.D. nr. 6/1982, pag. 68. 7 Vezi, în acest sens, nota redacţiei la dec. nr. 812/1981 a Trib. jud. Caraş-Severin, citată

supra.


la nevoie, care împreună sunt de natură să asigure existenţa unui om. Conţinutul obiectului întreţinerii comportă o anume specificitate raportat la categoria de persoane la care ne referim, ca bunăoară în cazul copiilor minori, el cuprinde pe lângă elementele arătate mai sus şi mijloacele necesare pentru educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, împrejurare care se desprinde din prevederile art. 101 alin. (2), art. 107 alin. (2) şi art. 42 alin. (2)-(3)1.

6.2. Întinderea obligaţiei de întreţinere

În privinţa întinderii obligaţiei de întreţinere legiuitorul precizează (art. 94 alin. (1) Codul familiei) factorii în funcţie de care se poate face o primă aproximare, anume nevoia celui care o cere şi mijloacele celui ce urmează a o plăti. În cazul când întreţinerea se datorează de părinte sau de cel care adoptă, prin art. 94 alin. (3) Codul familiei sunt stabilite plafoanele maxime până la care instanţele pot stabili pensia de întreţinere. Astfel pentru un copil întreţinerea se stabileşte până la 1/4 din câştigul din muncă, pentru doi copii până la 1/3 şi până la 1/2 din câştigul din muncă pentru trei sau mai mulţi copii. Întreţinerea pe care şi-o datorează foştii soţi (art. 41 alin. (3) Codul familiei) se stabileşte până la 1/3 din veniturile din muncă ale soţului obligat la plata ei, dar această întreţinere nu va putea depăşi, împreună cu aceea datorată copiilor, jumătate din venitul net din muncă al soţului obligat. Astfel cum rezultă din prevederile legale enunţate mai sus, limitele maxime stabilite de legiuitor se referă numai la câştigul din muncă al debitorului întreţinerii2, ceea ce înseamnă că atunci când acesta are şi alte surse de venit instanţele judecătoreşti vor putea depăşi aceste cote. La fel şi atunci când părintele debitor se obligă să plătească o pensie mai mare, fără a prejudicia însă pe alţi creditori3. Cotele stabilite de legiuitor, fiind limita maximă până la care pensia poate fi stabilită, înseamnă că instanţele judecătoreşti pot stabili pensia de întreţinere sub aceste cote, dacă aceasta este în măsură să acopere nevoile copilului, ca, bunăoară, în cazul când copilul are venituri proprii4, când o parte din cheltuieli sunt suportate de şcoală5, sau celălalt părinte are posibilităţi mai mari6.

Atunci când pensia de întreţinere se stabileşte pentru mai mulţi copii ea nu se va stabili global pentru toţi copiii, ci separat pentru fiecare copil în parte, întrucât nevoile copiilor sunt

1 Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr. 1/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, pag. 165, E.A. Barasch, op.

cit., pag. 218. 2 Este vorba despre veniturile care au caracter permanent,nu şi despre cele care nu au

caracter de continuitate (Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 853/1991, în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1991, pag. 46; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 2047/1979, în C.D. 1979, pag. 164). Ca urmare la stabilirea pensiei de întreţinere se va lua în calcul şi compensaţia acordată salariaţilor sau pensionarilor, precum şi pensia suplimentară, întrucât au acest caracter (Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 864/1991 şi secţ. a III-a civ., dec. nr. 5/1991, ambele în I. Mihuţă, Culegere ... pe anul 1991, pag. 47).

3 E.A. Barasch ş.a., op. cit., pag. 138; A. Sitaru, Notă de practică judiciară, în R.R.D. nr. 7/1971, pag. 119-122.

4 Vezi I.Gh. Turianu, C. Turianu, Notă de practică judiciară, în R.R.D. nr. 4/1974, pag. 122-127.

5 Trib. jud. Galaţi, dec. nr. 384/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, pag. 164; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1470/1977, în C.D. 1977, pag. 120; dec. nr. 1377/1977, în I.Gh. Mihuţă, Repertoriu … pe anii 1975-1980, pag. 38.

6 Deşi calculul pensiei de întreţinere se raportează numai la veniturile din muncă ale debitorului întreţinerii, instanţa trebuie să ţină seama de mijloacele ambilor părinţi. Vezi, în acest sens, E.A. Barasch ş.a., op. cit., pag. 130-132; B. Diamant, G. Kovacs, Notă de practică judiciară, în R.R.D. nr. 4/1970, pag. 156-160.


247

diferite şi de asemenea datele până la care pensia se datorează. Prin excepţie se poate însă fixa şi o sumă globală, atunci când nevoile copiilor sunt asemănătoare1.

Cei doi factori în funcţie de care se stabileşte pensia de întreţinere, nevoile celui care o cere şi mijloacele debitorului, trebuie analizaţi, nu izolat, ci în corelaţia care trebuie să existe între ei2.

Cu privire la durata ce trebuie avută în vedere pentru determinarea mijloacelor debitorului întreţinerii, Codul familiei nu conţine nici o dispoziţie, însă Tribunalul Suprem a statuat prin decizia de îndrumare nr. 10/19723 că instanţele judecătoreşti vor stabili contribuţia persoanelor obligate la întreţinere, în raport de venitul mediu realizat în ultimele 6 luni. În practica judecătorească s-a generalizat de altfel acest mod de calcul al pensiei de întreţinere, în funcţie de veniturile nete din muncă realizate în ultimele 6 luni4.

Regimul alocaţiei de stat pentru copii guvernat în prezent de Legea nr. 61/19935 şi de H.G. nr. 591/1993, modificată prin H.G. nr. 165/1977 este acelaşi cu cel al pensiei de întreţinere6.

6.3. Modificarea întinderii întreţinerii Modificarea întinderii întreţinerii este determinată de schimbările survenite cu privire la mijloacele celui care o datorează sau cu privire la nevoia celui ce o primeşte. Art. 94 alin. (2) Codul familiei prevede că “instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte”. Modificarea întinderii întreţinerii este determinată în ultima analiză de schimbarea raportului între nevoia creditorului întreţinerii şi mijloacele debitorului acesteia, care se poate realiza fie prin modificarea ambelor elemente, fie numai a unuia dintre ele7. Modificări se pot produce nu numai cu privire la aceste elemente în sine, ci şi prin mărirea sau micşorarea numărului de persoane îndreptăţite la întreţinere din partea aceluiaşi debitor8.

1 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 16/1965, în C.D. nr. 1965, pag. 44-46; Trib.

Supr., secţ. civ., dec. nr. 1507/1971, în C.D. 1971, pag. 150-152 şi dec. nr. 191/1972, în C.D. 1972, pag. 227-228.

2 Vezi, în acest sens, A. Lesviodax, op. cit., pag. 66-69; Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 415/1977, în R.R.D. nr. 3/1977, pag. 63.

3 În C.D. 1972, pag. 15. 4 Această decizie de îndrumare a Tribunalului Suprem avea, la data apariţiei sale, şi un

suport legislativ, anume Legea nr.3/1970, în prezent abrogată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate.

5 Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 223 din 28.09.1993. 6 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 4/1972, în C.D. 1972, pag. 13; C. Lungu (I), V.

Pătulea (II), Acordarea alocaţiei de stat pentru copilul din afara căsătoriei sau înfiat, în R.R.D. nr. 7/1968, pag. 74-86; M.P. Nucă, Notă de practică judiciară, în R.R.D. nr. 6/1974, pag. 40-43; Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 1127/1989, în revista Dreptul nr. 4/1990, pag. 64.

7 Nu sunt de natură a justifica micşorarea pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, împrejurări ca: lipsa temporară a veniturilor, respectiv un concediu fără plată de o lună, pentru studii (Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 302/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 48) sau suportarea altor cheltuieli casnice, acestea putând fi, eventual, avute în vedere la împărţirea bunurilor comune (Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 45/1991, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1991, pag. 48-49).

8 S-a decis însă că, dacă debitorul a fost obligat la întreţinere şi faţă de alte persoane, iar prin aceasta nu se depăşesc plafoanele stabilite de lege, nu se impune modificarea cuantumului pensiei iniţial stabilită. Astfel pensia de întreţinere stabilită pentru copiii minori nu poate fi redusă ca urmare a faptului că debitorul a fost obligat să plătească o pensie de întreţinere şi părinţilor săi dacă pensiile cumulate nu depăşesc jumătate din venitul realizat de debitor (Trib. jud. Ilfov, dec. civ. nr.


Întrucât schimbările care survin cu privire la elementele ce stau la baza întreţinerii pot să fie temporare sau definitive şi modificările pensiei de întreţinere pot fi pe o durată determinată1. Cu privire la copiii minori, s-a decis2 că modificarea cuantumului pensiei de întreţinere poate avea loc, atât în cazul în care ea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, cât şi atunci când a fost stabilită prin învoiala părinţilor. Art. 44 Codul familiei face o aplicare specială a principiului general privind modificarea întreţinerii cuprins în art. 94 Codul familiei la situaţia părinţilor divorţaţi, în sensul că măsurile luate de instanţa de divorţ cu privire la copiii minori pot fi modificate în caz de schimbare a împrejurărilor avute în vedere de acea instanţă, inclusiv cele privitoare la elementele care stau la baza întreţinerii3. Majorarea cuantumului pensiei de întreţinere are loc pe data introducerii cererii, cu excepţia situaţiei când întârzierea introducerii ei se datorează culpei debitorului. Reducerea sau încetarea obligaţiei de plată a pensiei are loc pe data ivirii cauzei care a determinat această măsură, atâta timp cât debitorul n-a fost urmărit în temeiul hotărârii prin care s-a stabilit pensia de întreţinere4

Atunci când dispare nevoia creditorului întreţinerii sau debitorul nu mai are mijloacele necesare pentru plata ei, în temeiul aceluiaşi text, art. 94 alin. (2) Codul familiei, instanţa judecătorească poate hotărî sistarea plăţii pensiei de întreţinere5. În practica judecătorească s-a hotărât, de pildă, sistarea plăţii pensiei de întreţinere în cazul în care debitorul însuşi a devenit incapabil de muncă, astfel că nu mai realiza venituri nici pentru propria întreţinere, sau el se află la studii, sau în curs de satisfacere a stagiului militar ori de executare a unei pedepse privative de libertate, dar nu pentru infracţiunea de abandon de familie6. S-a decis, de asemenea, sistarea plăţii pensiei de întreţinere atunci când copilul minor s-a încadrat în muncă realizând venituri proprii din care poate să se întreţină7. Efectuarea stagiului militar de către copilul care a reuşit la examenul de admitere la facultate, nu constituie, prin el însuşi, un motiv suficient pentru sistarea pensiei de întreţinere, întrucât copilul mai are pe lângă existenţa propriu-zisă şi alte nevoi care trebuie satisfăcute din pensia de întreţinere8. În acest caz se poate, eventual, dispune reducerea cuantumului. Tribunalul Suprem a statuat că instanţa judecătorească poate încuviinţa învoiala dintre părinţi, prin care unul dintre ei este scutit temporar de contribuţia sa la întreţinere, deoarece celălalt părinte căruia i s-a încredinţat copilul este în măsură să-i asigure cele necesare traiului, cu dreptul

494/1977, în R.R.D. nr. 4/1978, pag. 64).

1 A. Lesviodax, op. cit., pag. 90. 2 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 17/1962, în C.D. 1962, pag. 30-31. 3 Vezi E.A. Barasch ş.a., op. cit., pag. 141-143; E. Ivănescu, V. Marinescu, Despre

modificarea pensiei de întreţinere a copilului minor, în J.N. nr. 4/1966, pag. 104-106; I. Mihuţă, Probleme de drept din practica pe anul 1969 a Tribunalului Suprem, secţia civilă, în R.R.D. nr. 2/1971, pag. 121-123.

4 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1964, în C.D. 1964, pag. 39; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ. dec. nr. 287/1990, I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1990, pag. 41; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 90/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 56.

5 Vezi Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 84/1970, în R.R.D. nr. 6/1970, pag. 17; dec. nr. 1280/1970, în C.D. 1970, pag. 190-192; Trib. jud. Botoşani, dec. civ. nr. 23/1978, în R.R.D. nr. 11/1978, pag. 63; Trib. jud. Bacău, dec. civ. nr. 192/1977, în R.R.D. nr. 10/1977, pag. 61; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a III-a civ, dec. nr. 200/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 66.

6 Vezi Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1590/1960, în C.D. 1960, pag. 305; dec. nr. 1217/1966, în I. Mihuţă şi A. Lesviodax, Repertoriu … pe anii 1952-1969, pag. 100.

7 Vezi Trib. Capitalei, dec. civ. nr. 1860/1955 cu notă de Şt. Rodescu, în L.P. nr. 7/1955, pag. 812; T. Francisc, notă la dec. civ. nr. 122/1958 a Trib. reg. Cluj, în L.P. nr. 11/1959, pag. 108.

8 Trib. jud. Constanţa, dec. nr. 210/1974, în R.R.D. nr. 11/1974, pag. 74.


249

de a se reveni asupra acestei măsuri în caz de schimbare ulterioară a împrejurărilor de fapt1. Instanţele judecătoreşti trebuie să aprecieze de la caz la caz, în funcţie de raportul dintre cele două elemente care stau la baza întreţinerii dacă este cazul să sisteze plata pensiei de întreţinere sau numai să reducă cuantumul acesteia.

Secţiunea a 7-a - Executarea obligaţiei de întreţinere 7.1. Felul executării

Astfel cum rezultă din prevederile art. 93 alin. (1) Codul familiei, obligaţia de întreţinere se execută fie în natură, prin furnizarea elementelor necesare traiului ca hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, cele necesare îngrijirii sănătăţii, fie prin echivalent, adică prin prestarea unei sume de bani. Se poate însă stabili un sistem mixt de executare, parte din obligaţie executându-se în natură, parte în bani. Felul şi modalităţile de executare se vor stabili de la caz la caz de către instanţa judecătorească tot prin aprecierea nevoilor celui în drept la întreţinere, şi a posibilităţilor celui ţinut a o presta (art. 93 alin. (2) Codul familiei). Instanţa de judecată este chemată, aşadar, a stabili, fie bunurile ce urmează a fi furnizate de debitor creditorului întreţinerii, fie cuantumul pensiei de întreţinere, sau, în cazul executării mixte, atât elementele ce se prestează în natură, cât şi cuantumul pensiei prestate în bani. Felul executării se poate stabili şi prin învoiala dintre debitorul şi creditorul obligaţiei, cu condiţia ca instanţa de judecată să constate că ea corespunde nevoilor reale de asigurare a existenţei celui îndreptăţit la întreţinere. O dată stabilit felul executării, el poate fi modificat ca urmare a schimbării împrejurărilor iniţiale2. Executarea în natură, sau parţial în natură a obligaţiei de întreţinere poate fi determinată, fie de situaţia creditorului obligaţiei, ca bunăoară cazul copilului de vârstă fragedă când executarea în natură este cea indicată, fie de posibilităţile debitorului obligaţiei ca, de pildă, în cazul ţăranilor cu gospodării individuale care obţin de aici produsele necesare traiului zilnic3. 7.2. Modul de executare

Fiind destinată asigurării existenţei celor îndreptăţiţi la întreţinere şi aflaţi în nevoie,

întreţinerea este, prin natura ei, o obligaţie de executare succesivă, prin prestarea la anumite intervale de timp, de regulă lunar, a celor necesare traiului, când executarea se face în natură, sau a sumelor de bani stabilite, când executarea se face prin echivalent. Aşa cum am mai arătat, s-a admis totuşi înlocuirea modului de executare succesivă a obligaţiei de întreţinere, printr-o executare unică, respectiv plata unei sume globale, dar numai cu asigurarea garanţiilor că această sumă va fi folosită periodic pentru satisfacerea nevoilor creditorului întreţinerii4. Funcţie de nevoile creditorului şi de mijloacele debitorului, obligaţia poate consta şi în furnizarea unei locuinţe corespunzătoare5.

1 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1973, în C.D. 1973, pag. 10. 2 Vezi Trib. reg. Cluj, col. civ., dec. nr. 533/1954, în J.N. nr. 4/1954, pag. 102. 3 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 4/1968, în R.R.D. nr. 7/1968, pag. 126-128;

(aceasta se referea la ţăranii cooperatori, dar poate fi aplicată prin asemănare şi actualelor forme asociative existente în agricultură).

4 Plenul Trib.Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1973, citată supra; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 745/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 59 (şi în cazul stabilirii unei sume globale depuse anticipat se poate cere majorarea pensiei în raport de schimbările survenite după stabilirea iniţială a obligaţiei).

5 O. Rădulescu, Despre obligaţia de asigurare a locuinţei ca formă de asigurare a


Secţiunea a 8-a - Stingerea obligaţiei de întreţinere Astfel cum am văzut, obligaţia de întreţinere există între anumite categorii de persoane care sunt legate prin relaţii de rudenie firească, căsătorie, adopţie, etc. Dispariţia acestor legături duce la stingerea obligaţiei de întreţinere. De asemenea, obligaţia încetează dacă nu mai sunt prezente condiţiile pe care legea le cere pentru existenţa obligaţiei de întreţinere, în cazul oricărei categorii de persoane între care virtualmente întreţinerea există ca obligaţie, şi anume nevoia celui care o cere şi posibilitatea celui de la care se pretinde de a o acorda. Concretizând putem enumera următoarele cauze care determină stingerea obligaţiei de întreţinere:

- desfiinţarea, desfacerea şi încetarea căsătoriei; - recăsătorirea fostului soţ îndreptăţit la întreţinere; - nulitatea şi desfacerea adopţiei; - dispariţia stării de nevoie a celui îndreptăţit la întreţinere sau a mijloacelor celui obligat; - încetarea din viaţă a creditorului sau a debitorului întreţinerii, cu excepţia situaţiei

reglementate de art. 96 Codul familiei, când obligaţia se transmite pasiv la moştenitorii debitorului întreţinerii;

- expirarea termenului pentru care obligaţia de întreţinere a fost prevăzută de lege; - executarea obligaţiei, ca modalitate de stingere a obligaţiilor în general.

În unele cazuri, o dată cu stingerea unor obligaţii de întreţinere iau naştere sau pot lua naştere noi obligaţii de întreţinere, fie între aceleaşi persoane, fie între una din ele şi alte persoane. De pildă, o dată cu încuviinţarea adopţiei se stinge obligaţia de întreţinere între părinţii fireşti şi copil şi apare o nouă obligaţie între adoptator şi copil, după cum desfacerea sau nulitatea adopţiei naşte sau poate renaşte obligaţia de întreţinere a părinţilor fireşti faţă de acelaşi copil, ca urmare a stingerii obligaţiei de întreţinere a adoptatorului. De asemenea, la desfacerea căsătoriei prin divorţ, se stinge obligaţia de întreţinere dintre soţi şi se naşte obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi1. Unele cauze duc la încetarea definitivă a obligaţiei de întreţinere, altele, ca de exemplu, lipsa mijloacelor materiale ale debitorului, determină doar încetarea temporară a acesteia.

Secţiunea a 9-a - Probleme de procedură privind stabilirea obligaţiei de întreţinere

9.1. Competenţa

Stabilirea, modificarea şi încetarea întreţinerii este de competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, împrejurare care rezultă expres din numeroase texte ale Codului familiei (art. 42, 44, 84, 93, 94, 107). Ca regulă generală, instanţa de judecată trebuie sesizată prin cererea de chemare în judecată, introdusă de cel în drept la întreţinere, personal sau prin reprezentant, instanţa nesesizându-se din oficiu. De la această regulă există unele derogări. Astfel, o dată cu pronunţarea divorţului, instanţa

întreţinerii, în revista Dreptul nr. 5/1990, pag. 21 şi urm., Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 5/1975, pct. 8, în C.D. 1975, pag. 20; Trib. mun. Bucureşti, secţ. a IV-a civ., dec. nr. 410/1992, în I. Mihuţă, Culegere … pe anul 1992, pag. 60.

1 Vezi A. Ionaşcu, Rudenia …, op. cit., pag. 281.


251

judecătorească este obligată să se pronunţe, chiar dacă nu s-a cerut, şi cu privire la încredinţarea copiilor minori şi la stabilirea contribuţiei părinţilor la întreţinerea lor (art. 42 Codul familiei). Această dispoziţie se aplică şi în cazul reîncredinţării copiilor, a declarării nulităţii căsătoriei şi a stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei. În ce priveşte calitatea procesuală de a exercita acţiunea civilă pentru stabilirea întreţinerii s-a decis1 că, în cazul în care părintele căruia i s-a încredinţat copilul pentru creştere şi educare nu intentează acţiunea pentru obligarea celuilalt părinte la plata unei pensii de întreţinere, autoritatea tutelară are calitate procesuală pentru a exercita o atare acţiune. Autoritatea tutelară are această calitate, indiferent de persoana la care copilul minor se află spre creştere şi educare. Calitatea procesuală activă aparţine părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul până la vârsta de 14 ani a acestuia, iar după împlinirea acestei vârste, copilul trebuie să stea în proces personal, urmând a fi asistat de părinte. Părintele în grija căruia se află copilul poate să ceară pensie de întreţinere pentru copil şi în numele său personal, calitatea sa procesuală activă rezultând din drepturile pe care legea le stabileşte pentru părinţi în vederea ocrotirii intereselor copilului minor2. Procurorul are de asemenea calitatea de a intenta o astfel de acţiune în temeiul art. 45 Cod procedură civilă şi a art. 47 din Decretul nr. 32/19543.

În această materie sunt admisibile acţiunile în constatare şi ordonanţele preşedinţiale (art. 111 şi 6132 raportat la art. 581 Cod procedură civilă).

Competenţa materială aparţine, potrivit art. 1 lit. a) Cod procedură civilă, judecătoriei care este instanţa de drept comun pentru judecata în primă instanţă.

În ce priveşte competenţa teritorială se aplică regula generală statornicită prin art. 5 Cod procedură civilă, că instanţa competentă este cea de la domiciliul pârâtului. Există însă unele excepţii de la această regulă:

- potrivit art. 10 pct. 7 Cod procedură civilă, soluţionarea cererilor formulate de ascendenţi sau descendenţi, având ca obiect pensia de întreţinere, este şi de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului. Este vorba de o competenţă teritorială alternativă;

- instanţa sesizată cu acţiunea de divorţ este competentă să soluţioneze şi cererea pentru stabilirea contribuţiei de întreţinere, potrivit art. 65 Codul familiei.

Aşa cum prevede art. 12 Cod procedură civilă, când mai multe instanţe sunt deopotrivă competente, reclamantul are alegere între ele.

Mai precizăm că, dispoziţiile art. 10 pct. 7 Cod procedură civilă au fost instituite pentru a proteja pe creditorul obligaţiei de întreţinere, astfel că ele nu se aplică în cazul cererilor de sistare sau reducere a pensiei, cereri care rămân guvernate de art. 5 Cod procedură civilă4.

9.2. Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti Prin derogare de la principiul general, hotărârile judecătoreşti date în materia întreţinerii nu se bucură de autoritate de lucru judecat, în sensul că oricând, dacă împrejurările avute în vedere de instanţa judecătorească se modifică, se poate pronunţa o nouă hotărâre care să modifice măsurile luate de prima instanţă, fără a se putea opune excepţia autorităţii lucrului judecat. Acest lucru

1 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 12/1967, în C.D. 1967, pag. 32. 2 A. Pop, Calitatea procesuală a părintelui căruia i s-a încredinţat copilul în acţiunea

privitoare la pensia de întreţinere, în R.R.D. nr. 8/1969, pag. 117; Al. Bacaci, Excepţiile ..., op. cit., pag. 67-71 şi 78-88, A. Lesviodax, op. cit., pag. 105-106; Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 13/1977, în C.D. 1952-1965, pag. 272.

3 Vezi E. Barasch ş.a., op. cit., pag. 227. 4 Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 11/1976, în R.R.D. nr. 9/1976, pag. 62.


rezultă din prevederile art. 94 alin. (2) şi 44 Codul familiei1.

9.3. Cheltuielile de judecată

Tribunalul Suprem a statuat prin decizie de îndrumare2 că art. 274 Cod procedură civilă se aplică şi acţiunilor care au ca obiect stabilirea sau modificarea pensiei de întreţinere, precizându-se în acelaşi timp că şi art. 275 Cod procedură civilă are aplicare în această materie. Recunoaşterea pretenţiilor reclamantului la prima zi de înfăţişare duce, aşadar, la exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată, dacă el nu a fost pus în întârziere anterior. Această soluţie a fost criticată propunându-se, de lege ferenda, ca debitorul pensiei de întreţinere să fie considerat de drept pus în întârziere (art. 1079 alin. (2) pct. 1 Codul civil), înlăturându-se astfel aplicarea art. 275 Cod procedură civilă3, întrucât este vorba de o obligaţie legală. Considerăm că şi în aceste cazuri trebuie analizată culpa procesuală, pârâtul fiind în culpă doar dacă nu a prestat anterior întreţinere, în natură sau în bani, deci dacă s-a sustras de la executarea unei obligaţii stabilite în sarcina sa prin lege.

9.4. Probleme privind executarea hotărârilor

Potrivit art. 278 Cod procedură civilă, hotărârile primei instanţe prin care se stabileşte pensia de întreţinere sunt executorii de drept, dată fiind urgenţa cu care trebuie executate. Dispoziţiile art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile şi hotărârilor de divorţ în partea referitoare la pensiile de întreţinere, cu condiţia ca minorii pe seama cărora s-a stabilit pensia de întreţinere să se afle în îngrijirea părintelui căruia le-au fost încredinţaţi prin hotărâre4.

În cazul hotărârilor prin care s-a stabilit paternitatea copilului din afara căsătoriei, partea din hotărâre privitoare la pensia de întreţinere nu este executorie, dar instanţa de judecată poate încuviinţa, în condiţiile art. 279 Cod procedură civilă, execuţia vremelnică5.

Potrivit art. 453 alin.2 Cod procedură civilă, când executarea se face asupra salariului sau altor venituri periodice realizate de debitor, pentru sumele datorate cu titlu de pensie de întreţinere, poprirea se efectuează din oficiu şi rămâne valabilă când debitorul îşi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat, la fel când are loc reorganizarea persoanei juridice.De asemenea, poprirea este executorie6. Instanţa de judecată care a stabilit pensia de întreţinere, dispune din oficiu, după pronunţarea hotărârii, efectuarea popririi, dând încheiere de poprire pe care o va comunica terţului poprit. Instanţa de apel, în cazul în care modifică hotărârea primei instanţe în partea privitoare la pensia de întreţinere, trimite din oficiu hotărârea ei primei instanţe care o va învesti cu formulă executorie şi va modifica sau desfiinţa, după caz poprirea înfiinţată potrivit titlului executoriu7.

Contestaţia la poprire se poate introduce, potrivit art. 401 alin. 1 lit.b Cod procedură civilă, în 15 zile de la data efectuării primei reţineri de către terţul poprit.

1 Al. Bacaci, Excepţiile ..., op. cit., pag. 139; T.R. Popescu, op. cit., vol. II, pag. 261; Plenul

Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1973, în C.D. 1973, pag. 13. 2 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1966, în C.D. 1966, pag. 15. 3 Vezi nota redacţiei la nota critică a lui S. Proca la dec. civ. nr. 1329/1979 a Trib. jud. Iaşi,

în R.R.D. nr. 9/1980, pag. 35 şi I.P. Filipescu, M. Diaconu, Soluţii privind unele probleme ..., op. cit., pag. 48-49.

4 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 39/1963, în C.D. 1952-1965, pag. 132. 5 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 19/1965, în C.D. 1952-1965, pag. 170. 6 Vezi T. Pop, Valorificarea creanţelor prin poprire, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972,

pag. 130 şi urm. 7 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1964, în C.D. 1964, pag. 16.


253

Aşa cum prevede art. 409 Cod procedură civilă, salariul şi celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor pot fi urmărite pentru obligaţii de întreţinere până la cota de 1/2, iar în cazul mai multor urmăriri asupra aceluiaşi salariu, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel (de exemplu, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare1, distribuirea sumelor realizate din executarea silită se face potrivit ordinii de preferinţă stabilită de art. 71 din ordonanţă, obligaţiile de întreţinere fiind în gradul trei de preferinţă).

Obligaţia de întreţinere, având caracter personal, este exceptată de la regula compensaţiei legale (art. 1147 pct. 3 Cod civil). În practica judiciară s-a decis2 că nu poate opera compensaţia între obligaţii din care una priveşte o pensie de întreţinere pentru un copil minor, iar alta restituirea unei sume de bani fostei soţii de către părintele căruia i s-a încredinţat copilul.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31.01.1996. 2 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 865/1963, în J.N. nr. 12/1963, pag. 121.

Cap 11

Documents

Transcript of Cap 11