Când s-a născut Domnul Iisus Hristos? 

Bogdan Mateciuc 

 An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - creştini şi necreştini - sărbătoreşte Crăciunul. Albi,negri, galbeni şi roşii, toţi sărbătoresc Crăciunul, prilej cu care îsi fac unii altora cadouri şi petrec în jurulunui brad împodobit, într-o revărsare de bucurie şi voie bună. Bucuroşi sunt şi comercianţii, vânzările lorţinând pasul cu „spiritul sărbătorilor”. Televiziunile abundă în kitsch-uri cu june semi-dezbrăcate care încearcă să ne cânte despre „această noapte magică”.

Dincolo de această cocacolizare şi deturnare a sensului acestei sărbători, pe 25 decembrie creştiniisărbătoresc naşterea Domnului Iisus Hristos. 

Din punct de vedere istoric, data naşterii Domnului a fost fixată de Biserică târziu, abia în secolul5, în timp ce în Biserica primară nu exista o sărbătoare oficială pentru că nimeni nu îşi (mai) amintea datanaşterii lui Hristos. Sărbătoarea naşterii Lui, atunci când era ţinută, era ţinută la date diferite, în locuridiferite.

Prima menţionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde seafirmă că naşterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a foststabilită ca sărbătoare a naşterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii,pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei naşterii Domnului. 

În Sfânta Evanghelie după Luca citim că în noaptea naşterii Domnului, în apropierea peşterii dinBetleem se aflau nişte păstori cu oile lor, afară pe câmp. Decembrie este în mijlocul unui anotimp rece şiploios în Iudeea. Păstorii întotdeauna îşi aduceau turmele în stâne până la jumătatea lui octombrie, celtârziu.

De asemenea, citim că în aceeaşi perioadă fusese organizat un recensământ, lucru care implicadeplasarea multor oameni dintr-o parte într-alta a ţării, în condiţii de călătorie specifice acelor vremuri.Un astfel de recensământ, în luna decembrie, trebuie să fi implicat anumite dificultăţi. 

 Aflăm din Sfânta Evanghelie că, după ce s-a născut Hristos, Iosif a luat-o pe Maria şi a plecat înEgipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel. 

Între naşterea Domnului şi moartea lui Irod a trecut ceva timp, din moment ce Maria şi Iosif aufugit în Egipt la scurt timp de la naşterea Lui şi nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod. 

Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 îH (există însă şi informaţii pentru anul 4 îH ca an al morţiilui). Tertulian (155-230 dH) spune că împăratul Augustus si-a început domnia cu 41 de ani înainte denaşterea Domnului şi a murit la 15 ani de la acest eveniment. 

 Augustus a murit pe 19 august 14 dH, ceea ce înseamnă că Iisus s-a născut în anul 2 îH. 

De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la moartea Cleopatrei din anul 30 îH, ceea ce ne dă tot anul 2 îH ca an al naşterii Lui. 

Sf. Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie şi el că Domnul s-a născut în al 41-lea an aldomniei lui Augustus. Întrucât Augustus si-a început domnia în toamna lui 43 îH, obţinem tot anul 2 îH. 

Eusebiu (264-340 dH), supranumit „Părintele istoriei Bisericii”, aşează naşterea Domnului în al42-lea an de domnie a lui Augustus şi la 28 de ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu şi aCleopatrei. Al 42-lea an de domnie a lui Augustus tine din toamna lui 2 îH până în toamna lui 1 îH.Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 îH. Al 28-lea an a ţinut din toamna anului 3 îH până întoamna lui 2 îH.

Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2 îH.

Tot la anul 2 îH ajungem, indirect, şi dacă ne uităm la câteva profeţii şi informaţii din VechiulTestament, în special la cartea prorocului Daniel.

 

  2

Prorocul Daniel a trăit cu peste 500 de ani înainte de naşterea Domnului. Cu toate acestea,Dumnezeu i-a dezvăluit unele lucruri despre venirea lui Mesia sau Hristos. I -a spus: „Să ştii şi să înţelegică de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şaptesăptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni...” (Daniel 9:25).

Perioada aceasta trebuia să înceapă „de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”.Neemia, un alt proroc din Vechiul Testament, ne spune că porunca pentru reconstruirea Ierusalimului afost dată „în al douăzecilea an al regelui Artaxerxes“ (Neemia 2:1, 5–8). Istoricii confirmă că primul an dedomnie complet al lui Artaxerxes a fost 474 îH. Prin urmare, al douăzecilea an al domniei lui a fost 455 îH. Aşadar, perioada de timp vestită de Dumnezeu prorocului Daniel a început în 455 îH. 

Tot din cartea prorocului Daniel aflăm şi cât avea să dureze perioada dinaintea venirii lui Hristos.Este vorba de „şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni”, în total 69 de săptămâni. Unii interpreţiai Scripturilor avansează ideea că aici ar fi vorba de săptămâni de ani, nu de zile, adică perioade de şapteani. Cu alte cuvinte, o săptămână corespunde unei perioade de şapte ani. Noţiunea de săptămână de ani leera cunoscută evreilor din vechime. De exemplu, ei ţineau un an sabatic o dată la şapte ani (Ieşirea 23:10,11). Aşadar, cele 69 de săptămâni profetice echivalează cu 69 de unităţi de timp a câte 7 ani, în total 483de ani.

Dacă din anul 455 îH începem şi numărăm 483 de ani, ajungem în anul 29 dH – anul arătării luiHristos la apa Iordanului, la botezul lui Ioan. Acolo şi atunci a fost El vestit de Sfântul Ioan Botezătorul cafiind Hristos cel aşteptat (Luca 3:1, 2, 21, 22). Întrucât propovăduirea lui Hristos a început când El avea30 de ani, aflăm aşadar că El trebuie să se fi născut în anul 2 îH.

O altă abordare în determinarea datei naşterii Domnului se bazează pe informaţiile despre Sf.Ioan Botezătorul. Elisabeta, mama lui Ioan, era o verisoară de-a Sfintei Maria şi soţia preotului Zaharia, care era din „ceata preoţească” a lui Abia (preoţii iudeilor erau împărtiti în 24 de „cete” şi fiecare ceatăslujea la Templul din Ierusalim timp de o săptămână, de la un sabat la altul). 

Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 dH, prima ceată de preoţi tocmai preluaseslujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a opta ceată, putem merge înapoi şi găsi că Zaharia si-a încheiat slujbele pe 13 iulie 3 îH. Dacă naşterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă că ea s-aprodus pe 19-20 aprilie 2 îH (mai precis, cu ocazia Paştelui evreiesc din acel an). Sf. Ioan Botezătorul si-a început propovăduirea în al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare publică erade 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august 14 dH, acesta este anul urcării pe tron a luiTiberiu. Dacă Ioan s-a născut pe 19-20 aprilie 2 îH, el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29 dH, adică înal 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2 îH ca an al naşterii Domnului si, din moment ceIoan Botezătorul era cu şase luni mai mare decât Iisus, găsim că naşterea Lui ar fi avut loc în octombrie. 

Când Elisabeta era în luna a şasea, Arhanghelul Gavriil a venit şi i-a dat buna vestire SfinteiMaria, spunându-i totodată că Elisabeta va avea un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisabeta (aprilieplus şase luni înseamnă decembrie - călătoria Mariei a avut loc în decembrie). Dacă Domnul Iisus s-anăscut după 9 luni, atunci am avea ca dată a naşterii Lui o zi de la sfârşitul lui septembrie. 

 Avem astfel, din surse diferite şi, desigur, discutabile, indicaţia că naşterea Domnului IisusHristos a avut loc undeva la începutul lunii octombrie, în anul 2 îH (exprimarea aceasta este cumvailogică, din cauză că Hristos s-a născut înainte de începerea erei creştine). 

 Anterior fixării definitive a datei naşterii Domnului la 25 decembrie în anul 440, aceastăsărbătoare s-a ţinut ca atare mai întâi la Roma, de unde a fost adusă ulterior şi în răsăritul Imperiului. Aici, sărbătoarea romană este preluată şi apărată de Sf. Ioan Gură de Aur (347-407 dH), care scrie şi oOmilie  în susţinerea ei. 

 Argumentaţia Sfântului Ioan se bazează pe afirmaţia că Zaharia, când a avut vedenia cu îngerulcare i-a spus că Elisabeta va fi însărcinată, se afla în Sfânta Sfintelor ca Mare Preot. Întrucât Marele Preotintra o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor, în timpul sărbătorii corturilor din luna septembrie, Sf. IoanGură de Aur arată că Ioan Botezătorul a fost zămislit la sfârşitul lui septembrie, de aici pornind calcululBuneivestiri şi al naşterii Domnului. Scriptura nu spune însă că Zaharia ar fi fost Mare Preot. Din contră,citim că era doar preot, că a fost tras la sorţi ca să slujească în templu în săptămâna aceea şi că după aceeaa plecat acasă. Aşa cum am arătat mai sus, corelând cu alte informaţii istorice, slujirea lui Zaharia întemplu pare să fi avut loc în iulie, nu în septembrie. 

 

  3

Revenind la începuturi, în primele secole creştine, în Imperiul Roman era încă foarte popularăsărbătoarea Saturnaliilor, în cinstea zeului Saturn, sărbătoare ce se ţinea între 17 şi 23 decembrie. Cuaceastă ocazie, oamenii se vizitau şi îşi făceau cadouri. De asemenea, pe 25 decembrie era sărbătoareazeului persan Mithra - zeul dreptăţii - sărbătoare preluată şi de către politeiştii romani. 

Totodată, în calendarul iulian, 25 decembrie era solstiţiul de iarnă, zi celebrată şi ca dată denaştere a zeului Soare, întrucât la acea dată atât ziua, cât şi puterea soarelui încep să crească. 

 Aceste sărbători nu au dispărut odată cu răspândirea creştinismului, ci au continuat să fie ţinuteca atare încă vreme de sute de ani. Sărbătorirea naşterii Dumnezeului creştin în aceeaşi perioadă apare ca înscrisă într-un ciclu de festivităţi populare pre-existente.

Tertulian, teolog şi scriitor creştin, a scris numeroase lucrări întru apărarea credinţei creştine.Într-una din ele, el deplânge felul în care unii creştini din vremurile sale (155 -230 dH) participau lasărbători păgâne, cum ar fi Saturnaliile:

 Prin noi, care suntem străini faţă de sabaturi, luni noi şi festivaluri, cândva bine primite de Dumnezeu, Saturnalia, sărbătorile lui ianuarie, Brumalia şi Matronalia, sunt acum frecventate;daruri se dau şi se iau, daruri de anul nou se fac cu gălăgie, iar întreceri sportive şi petreceri seţin cu zarvă. (Despre idolatrie, cap. 14) 

Tertulian îi certa pe acei creştini care luau parte la sărbători păgâne, spunând şi că nici un păgâncare se respectă nu ar participa la sărbătorile creştine. 

O, cât  de credincioşi sunt păgânii în religia lor, grijulii fiind să nu ia nici un praznic de lacreştini... 

Căci, chiar dacă ei le-ar cunoaşte, ei nu ar lua parte cu noi la Ziua Domnului sau la Cincizecime. Pentru că lor le-ar fi teamă chiar şi să pară că sunt creştini. Noi, însă, nici nu gândim că am putea părea păgâni! (Ibid.) 

În mod firesc, la început asemenea sărbători au fost combătute de Biserica primară. Treptat,având în vedere că aceste festivaluri erau adânc imprimate în spiritul poporului, în final Biserica a găsit decuviinţă să creştineze cumva aceste sărbători, suprapunând peste ele o semnificaţie creştină. Astfel,sărbătoarea populară nu dispărea, ci continua cu tot cu practicile ei, numai că acum poporul nu -l maicelebra pe Saturn sau pe un alt zeu păgân, ci pe Hristos. În timp, venerarea zeilor păgâni s-a stins, pe 25decembrie fiind prăznuită exclusiv naşterea Mântuitorului. Acest lucru nu opreşte însă pe unele secte săatace Biserica, încercând să facă din istoria Crăciunului o dovadă a îndepărtării Bisericii de adevărul carele aparţine, fireşte, exclusiv lor. 

Dincolo de data la care sărbătorim Naşterea Mântuitorului şi de obiceiurile păgâne şi lumeşti cucare a fost încărcată, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecţie intimă asupra persoanei Celuice s-a născut în ieslea Betleemului. Altfel, este posibil ca praznicul Naşterii, fie el pe 25 decembrie sau 10octombrie, să treacă pe lângă noi şi el pe lângă noi fără nici un folos.