Calea spre viaţă veşnică de Raul Enyedi

Un fruntaş a întrebat pe Isus: ,,Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” ,,Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. ,,Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: ,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.’”,,Toate aceste lucruri” , I-a zis el, ,,le-am păzit din tinereţea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis: ,,Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau, au zis: ,,Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: ,,Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.” – Evanghelia după Luca, 18:18-27

Din cele mai vechi timpuri, de când a început să lase o urmă în istorie, omul şi-a pus întrebări despre ceea ce este în spatele morţii, despre viaţa „de dincolo”, cea veşnică. Aceste frământări ale sale, sau „gândul veşniciei” cum le numeşte înţeleptul antic (Eclesiastul 3:11), au dus la formarea

$2

diferitelor credinţe religioase. Credinţa în viaţa veşnică sălăşluieşte în inima omului fără vreo dovadă palpabilă a existenţei ei.

Aceste rânduri nu au ca scop argumentarea prin variate dovezi a ceea ce este dincolo de ochii noştri, de trupul nostru muritor, de lumea aceasta întinată de rău. Se afirmă doar existenţa vieţii acestea veşnice, având ca fundament nimic altceva decât Sfânta Scriptură. Tânărul bogat din textul nostru nu îl întreabă pe Domnul: „Învăţătorule, există oare viaţă veşnică, merită să mă străduiesc să o obţin?” Viaţa veşnică există! Scriptura o afirmă, nu o demonstrează; iar inima noastră, cu frământările şi întrebările ei, dovedeşte existenţa acelui „gând al veşniciei”.

Toate religiile sunt întemeiate pe ceea ce este „dincolo”. Toate religiile, pornind de la un punct comun, promit existenţa unui Rai, şi majoritatea lor predică şi un Iad destinat celor răi. Cu toate acestea, multele diferenţe dintre religii se reflectă şi în problema vieţii veşnice, atât în obţinerea, cât şi în experimentarea ei. Fiecare religie este gata să prescrie nenumărate reţete dătătoare de mântuire, fiind gata să răspundă la întrebarea ce a răsunat acum două mii de ani pe drumul spre Ierusalim, „ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Multitudinea de răspunsuri venite la această singură întrebare, comună tuturor oamenilor, ne face să ne întrebăm, firesc, „Cine are dreptate?”, „Unde este adevărul?” Fiecare religie, sau în cazul nostru, orice confesiune a Creştinismului îţi oferă reţeta proprie care te va duce „sigur” în Rai, dacă, şi numai dacă o respecţi întru totul, în cel mai mic amănunt.

$3

Astfel, ţi se spune să te duci sau să vii, ţi se spune să iei, să laşi, să faci, să nu faci, ţi se spune să dai, să primeşti, să refuzi, să fii, să nu fii, să te străduieşti, să vrei, să fii sincer, să te rogi... pentru a enumera doar câteva exemple, toate însoţite, bineînţeles, de atotprezentul „TREBUIE”! Cu siguranţă că ai auzit şi tu, că ţi s-au prescris şi ţie astfel de reţete! Şi ce nu ai face, şi ce nu ai da, doar să fii sigur că te mântuieşti, că îţi salvezi sufletul... Căci până la urmă, „...ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” (Evanghelia după Marcu, 8:36).

Numitorul comun al tuturor acestor reţete care dau ca rezultat viaţa veşnică eşti chiar TU! Toate ţi se adresează ţie! Tu trebuie să te duci, tu trebuie să vii, tu trebuie să dai, să iei, să vrei... Te aştepţi să primeşti o altă reţetă, un TREBUIE nou? Ei bine, în acest caz te va surprinde ceea ce vei auzi, ceea ce a spus Cristos: TU nu poţi face nimic pentru a moşteni viaţa veşnică, chestiunea aceasta nu este în mâinile tale, nu TU eşti factorul hotărâtor!

Nu fă decât un singur lucru: deschide Biblia, singura autoritate după care trebuie evaluate şi măsurate toate învăţăturile oamenilor – aceeaşi Carte la care fac referire, mai mult sau mai puţin, majoritatea autorilor reţetelor de mai sus – şi verifică pentru tine însuţi ceea ce ţi se spune.

Vrei să ajungi în Rai, să moşteneşti viaţa veşnică? Atunci trebuie să ştii că nici un păcătos nu va ajunge să trăiască veşnic pe noul pământ, sau în Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:8, 27); căci tocmai datorită păcatului Adam a fost izgonit din Paradis, nemaifiindu-i îngăduit să mănânce

$4

din pomul vieţii... Dar cine este păcătos, şi ce înseamnă a păcătui?

Păcatul înseamnă neascultare, răzvrătire faţă de poruncile lui Dumnezeu. Păcatul este fărădelege, sau călcarea legii sfinte a lui Dumnezeu (Întâia epistolă a lui Ioan, 3:4). Dar chiar şi păcatul, în multitudinea de forme în care se manifestă, nu este decât rodul moştenirii noastre prin Adam, şi anume, al naturii păcătoase. Această natură se regăseşte în instinctele noastre, comune întregii rase, iar caracterul nostru individual este format după şablonul acestei naturi. Aceasta guvernează fiecare aspect al vieţii omului, fiecare facultate a sufletului său. Nimic nu rămâne neatins, neinfluenţat de ea. Este pedagogul gândirii noastre, sfetnicul voinţei şi modelul după care inima ne este sculptată. Natura este pomul ce aduce ca rod păcatul, este izvorul amar al tuturor pornirilor rele şi egoiste, al tuturor actelor de rebeliune împotriva lui Dumnezeu (Evanghelia după Matei, 15:19; Evanghelia după Luca, 6:45; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Epistola lui Pavel către romani, 8:7-8).

Iar această natură este proprie fiecărui om, fără nici o excepţie. Nimeni nu poate afirma că nu a comis păcat, „toţi au păcătuit” (Epistola lui Pavel către romani, 3:23) şi „Dacă z icem că n-am păcă tui t , Î l facem mincinos [pe Dumnezeu]...” (Întâia epistolă a lui Ioan, 1:10). Cu toţii suntem vinovaţi de păcat, iar dreptatea perfectă a lui Dumnezeu pretinde ca fiecare păcat comis vreodată să fie pedepsit. Fiecare păcat comis aduce o datorie în faţa lui Dumnezeu, iar în viaţa veşnică nu pot intra decât aceia cu datoriile plătite. Eşti în stare să îţi plăteşti o asemenea datorie?

$5

Oare cum se pot plăti aceste datorii? Aici, răspunsurile pe care le primeşti diferă. Unii îţi vor spune că trebuie să vii la Biserică şi să treci prin anumite ritualuri, alţii te vor sfătui să dai milostenie şi să faci diverse alte acte de caritate. Iar alţii te vor îndemna spre căinţă publică, manifestată prin diverse semne făcute unui predicator, sau printr-un act suprem de curaj izvorât din adâncul voinţei tale – ieşirea în faţa unei întregii congregaţii.

Multe din răspunsurile pe care le primeşti la acest capitol provin dintr-o concepţie total greşită, nebiblică – aceea a balanţei. Îşi imaginează omul că Dumnezeu are în faţa Sa un cântar atunci când îl cheamă la judecată. Pe un taler sunt aşezate toate faptele, vorbele şi gândurile rele ale omului, iar pe celălalt sunt aşezate toate faptele, vorbele şi gândurile lui bune – iar destinul său veşnic depinde de partea în care se înclină balanţa.

Să nu te laşi înşelat! Dumnezeu nu foloseşte un asemenea cântar! O faptă rea nu poate fi îndepărtată de o faptă bună, nici de zece, nici de o sută. O faptă rea rămâne o pată ce nu poate fi îndepărtată prin strădania voinţei omului, oricât de mult ar încerca. O vorbă rea nu poate fi ştearsă nici cu o mie de cântări de laudă, iar un gând murdar nu este acoperit nici de zece mii de ori zece mii de rugăciuni. Păcatul rămâne păcat, nu poate fi acoperit de o binefacere, şi toată milostenia din lume nu poate acoperi o singură călcare a legii Sfântului Dumnezeu.

Ce ai putea să Îi oferi lui Dumnezeu pentru a-l face să îţi treacă cu vederea măcar un singur păcat? Încerci cumva să Îl

$6

mituieşti pe Dumnezeu? Faptele bune pe care le faci reprezintă şi ele datoria pe care o ai ca om înaintea lui Dumnezeu, Creatorul tău. Poţi acoperi o datorie cu o alta? Eşti dispus să îţi peticeşti haina găurită cu un petic decupat din aceeaşi haină?

Dumnezeu hotărăşte că plata pentru păcat este moartea! Nici faptele bune, nici actele de caritate, nimic din tot ce faci nu îi poate închide ochii lui Dumnezeu! Plata păcatului este şi va rămâne, atât timp cât va exista dreptate divină, MOARTEA! Dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi îmbunată, iar păcatul tău nu poate fi îndulcit prin fapte bune, prin religiozitate, el nu poate fi şters decât prin moarte!

Moartea este singura metodă de plată a păcatului. Este pedeapsa prea dură, nedreaptă? Nicidecum! Dacă am vedea ce se ascunde în spatele fiecărui păcat, oricât de „nevinovat” ar părea el, dacă am vedea din prismă divină potopul de răutate din spatele unui neadevăr, câtă răzvrătire, desconsiderare şi dispreţ faţă de Dumnezeu se revarsă printr-o vorbă tăioasă şi ce vulcan al nelegiuirii erupe şi ne inundă fiinţa la un singur gând condamnat de conştiinţă... dacă am avea ochi să vedem, preţ de o clipă, imensitatea răului naturii umane păcătoase, să privim păcatul prin ochii lui Dumnezeu, atunci am urî păcatul şi am proclama dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea acestei maladii.

Dar mintea noastră nu poate cunoaşte şi inima noastră este incapabilă să simtă acum pe deplin gravitatea păcatului, limba noastră nu are cuvinte destul de expresive pentru a descrie sila Domnului faţă de păcat. Încă mai crezi că

$7

pedeapsa este prea dură? Nu! Ci ea este potrivită măsurii ofensei aduse Împăratului. Dreptatea lui nu poate trece cu vederea, nu poate lăsa nepedepsit păcatul, nu îi poate arăta îngăduinţă, dar, Dreptate fiind, nu îl poate nici exagera.

Aşadar, dreptatea desăvârşită a lui Dumnezeu pretinde moartea ca plată a păcatului. Nu există o altă modalitate de plată sau cale de schimb. Orice este mai prejos de acest preţ este o monedă incompatibilă cu natura datoriei. Banii şi averile nu îţi pot cumpăra eliberarea sufletească, moralitatea şi bunătatea nu te pot scăpa de pedeapsă. O viaţă religioasă, fie ea chiar dedicată în întregime monahismului, nu poate să înlocuiască moartea pe care o datorezi. Nimic, nimic din tot ce ai nu te poate salva, ci tot ceea ce ai, tot ceea ce poţi oferi, tot ceea ce eşti, este prea puţin, mult prea puţin pentru a acoperi o datorie aşa de mare...

Rămâne un singur preţ, moartea, pedeapsa supremă, dar pe deplin justificată pentru păcatele tale. Numai această moarte pe care păcătosul trebuie să o sufere pentru o veşnicie, numită moartea a doua, în locul pe care Biblia îl numeşte „iazul de foc”, loc al plânsului şi scrâşnirii dinţilor, alături de Satan, îngerii lui şi toţi răufăcătorii care au călcat pe faţa pământului, numai aceasta este plata pe care tu o poţi face pentru păcatele tale. Acesta este singurul mod prin care poţi satisface dreptatea lui Dumnezeu.

Odată ce Judecătorul a decretat sentinţa, „depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!” – atunci, fără drept de apel şi fără amânare, hotărârea va fi executată, iar Iazul de foc, cuptorul aprins care arde cu foc şi pucioasă, acel

$8

loc pregătit primilor răzvrătiţi, diavolului şi îngerilor lui, îşi va deschide gura pentru a te înghiţi, iar locul acesta al suferinţelor este locul în care îţi vei petrece întreaga eternitate... este locul în care vei sta să-ţi plăteşti veşnica ta datorie. Fiindcă o veşnicie teribilă şi mizeră este consecinţa rebeliunii împotriva Stăpânului Universului, este plata neascultării creaţiei de Creator.

Aici este locul celor ce au urmat prescripţii sau reţete false, al celor înşelaţi, care au crezut până în ultima clipă că se află pe drumul spre cer. Dar aici este locul şi al înşelătorilor, al celor care au prescris oamenilor modalităţi false de a ajunge la Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Mântuitorul: „Nu orişicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege’” (Evanghelia după Matei, 7:21-23).

Cât de mare este diferenţa dintre locul în care credeau că ajung, Raiul, cu viaţa sa veşnică, cu bucuriile inimaginabile dinaintea Feţei lui Dumnezeu, locul unde nu există moarte, lacrimă sau durere, şi locul în care au ajuns – moartea a doua – „unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge” (Evanghelia după Marcu, 9:44). Înşelaţii şi înşelătorii vor fi ajuns în aceeaşi Împărăţie a morţii...

S-a afirmat până acum existenţa vieţii veşnice şi imposibilitatea auto-mântuirii, a plătirii pentru propriile păcate

$9

în orice alt fel decât cel hotărât de Dumnezeu – moartea. Dar în acest caz, ne putem întreba ca ucenicii din textul nostru, ,,Atunci cine poate fi mântuit?” Dacă toţi oamenii sunt păcătoşi, dacă toţi merită moartea, dacă nici unul nu poate face ceva pentru propria sa salvare, cine va fi mântuit? Cine va moşteni viaţa veşnică, şi cum?

Răspunsul Domnului, la fel de valabil şi semnificativ şi astăzi este ,,Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.” Da, mântuirea este a Domnului, şi gloria aceasta El nu o împarte cu nimeni! Dumnezeu nu lucrează cu jumătăţi de măsură! Dumnezeu nu are partea Lui în mântuire, şi tu partea ta!

Nici un om nu îţi poate da mântuirea, nici măcar o Biserică. Mântuirea vine de la Domnul! Doar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile, El este singurul Atotputernic! Doar El poate smulge un păcătos din ghearele morţii, doar El îl poate elibera din robia păcatului, doar El îl poate înnoi şi face o creaţie nouă, El este singurul care îl poate sfinţi prin Duhul Său şi îl poate păstra credincios până la sfârşit. Da, „plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru” (Epistola lui Pavel către Romani, 6:23).

Singurul mod de plătire a datoriei este moartea. Aceasta este rezultatul firesc al păcatului. Dar viaţa veşnică este „darul fără plată al lui Dumnezeu”. Fiindcă noi nu putem face nimic pentru a o câştiga, Dumnezeu o dă gratuit; dar dacă nu trebuie să plătim nimic pentru a o avea, nu înseamnă totuşi că ar fi ieftină, neînsemnată, lipsită de valoare, sau că pe Dumnezeu nu L-a costat nimic. Versetul continuă „viaţa

$10

veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru” – şi aici este vestea bună, Evanghelia – Cristos a plătit datoria păcatelor poporului Său prin moartea pe care a suferit-o. Nu mai rămâne nimic de plătit; datoria copilului lui Dumnezeu este ştearsă în întregime şi pentru totdeauna. Dumnezeu a plătit un preţ deosebit de mare, chiar moartea Fiului Său preaiubit, pentru ca dreptatea Sa să fie satisfăcută, iar dovada nemăsurabilei Sale iubiri să fie făcută vizibilă în viaţa fiecărui copil al Său.

Dar cum poţi să ştii dacă eşti copil al lui Dumnezeu, moştenitor al vieţii eterne? Priveşte înlăuntrul tău. Ce vezi? Satisfacţia unei vieţi împlinite? Mulţumirea de sine pentru realizările de o viaţă, pentru alegerile făcute, pentru deciziile luate? Atotsuficienţa unei persoane sigure de sine? În acest caz, ochii tăi sunt împiedicaţi să vadă adevărata ta nevoie – aceea de salvare; şi tocmai această vedere este semnul începutului mântuirii. Cristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Dacă nu te vezi pierdut, dovedeşti prin aceasta că El nu a venit pentru tine, nu a venit să te caute, nici să te mântuiască... că eşti exclus de la favorul lui Dumnezeu şi absent de la binecuvântările Sale, privat de orice fel de promisiune, încurajare, mângâiere sau speranţă pentru viitor.

Dacă te vezi aşa cum Dumnezeu te vede, El a început o lucrare în tine. Priveşti în tine însuţi, îţi vezi păcatul, cauzele şi consecinţele sale, starea în care te-a adus. Încerci să nu mai păcătuieşti, dar este imposibil, cazi înfrânt... Priveşti toate acestea şi te cutremuri... Nu este nici o ieşire, eşti închis în această lume întunecată al cărei drept sfârşit este despărţirea veşnică de Dumnezeu... În astfel de momente vezi că eşti

$11

pierdut, că nu poţi să împaci dreptatea lui Dumnezeu, că starea în care eşti are ca sfârşit moartea. Dar priveşte înspre Cel ce a venit să ierte păcătoşii, să aducă vestea bună celor prinşi în păcate, prizonierilor patimilor, priveşte înspre Cel ce a venit să vindece bolnavii în suflet, să dea vedere spirituală celor care mai înainte locuiau în întuneric.

Acum poţi privi înspre Cristos şi să Îl vezi altfel decât cei din jurul tău. El este Mântuitorul, cel care a venit să te caute, să te găsească acolo unde eşti şi să te scoată din starea în care te afli. El este singura scăpare, singura cale, este lumina şi viaţa. Vino la El, în căinţă, prosternându-ţi fiinţa la picioarele Lui, în totalitate dependent de mila Sa.

Nu ezita să vii, şi nu mai privi în urmă, fiindcă nu contează cât de mare este datoria ta, cât de multe sunt păcatele tale, sângele lui Cristos spală orice pată şi necurăţie; El îndepărtează munţi de păcate, seacă oceane de nelegiuiri, şterge datorii imense; El, biruitorul morţii, dă viaţă veşnică tuturor acelora care vin la El.

Venind la El în pocăinţă, crezând că Isus Cristos este Domn şi Mântuitor pentru toţi cei ce vin la El, aduci astfel dovada că eşti copil al lui Dumnezeu. Iar pentru tine, acesta este începutul unei noi vieţi care nu se va mai sfârşi niciodată – viaţa veşnică; o umblare alături de Dumnezeu, Tatăl tău, care te-a născut din nou prin puterea Duhului Său, care te va creşte, educa şi disciplina, care te va păzi până când tot ceea ce a mai rămas muritor în tine va fi înghiţit de nemurire, până când fiinţa ta va fi pregătită să experimenteze pe deplin ceea ce acum, în condiţia noastră prezentă, nu am putea experimenta – VIAŢA VEŞNICĂ.

$12

În concluzie, înainte de a-ţi relua alergarea în cursa vieţii acesteia, analizează-ţi calea şi sfârşitul ei. Întreabă-te care este situaţia şi starea ta. Nu există decât două tabere, două căi. Pentru a nu fi înşelat, trebuie să ştii sigur care îţi este poziţia! De aceea, priveşte înlăuntrul tău, cercetează-te! Urmezi tu oare în prezent o reţetă dătătoare de viaţă veşnică? Îţi pui tu încrederea în indicaţiile preţioase ale unui „rob al lui Dumnezeu” care îţi interpretează Biblia pe înţelesul tău? Negreşit, multe din sfaturile pe care le primeşti sunt bune, te fac un om mai bun, mai moral, mai atent, mai sincer, mai sensibil. Dar oare au ele ca sfârşit moştenirea vieţii veşnice? Oare ţinerea unui cod de legi, respectarea unor principii morale şi etice, anumite ritualuri şi rutine religioase prin care treci, datoriile pe care ţi le achiţi faţă de diverse instituţii bisericeşti, îţi aduc ele recompensa promisă, viaţă eternă?

De ce avem nevoie pentru a moşteni viaţa veşnică? De legi, porunci, tradiţii omeneşti? Avem oare nevoie de reţete pentru mântuire (multe din aceste reţete nefiind decât efecte ale mântuirii, fără a putea fi câtuşi de puţin cauze determinante ale acesteia)? Avem oare nevoie de gesturi şi rugăciuni stereotipice? Nu! Avem nevoie de înnoire; avem nevoie de o schimbare a minţii, de o transformare totală a intelectului, sentimentului şi voinţei noastre, evenimente care duc la moştenirea vieţii veşnice... Avem nevoie de naşterea din duh, fără de care nu putem avea vedere spirituală, avem nevoie de pocăinţă, fără de care nu poate fi iertare, avem nevoie de credinţă, fără de care nu ne putem apropia de Dumnezeu. Doar la El aceste lucruri sunt posibile!

„Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Ar fi imposibil ca tu să poţi face ceva pentru a o merita sau câştiga,

$13

„este cu neputinţă la oameni”! Dar viaţa este dată gratuit, fără să ţi se ceară ceva în schimb, fiind în întregime harul lui Dumnezeu! În starea ta, strigă către El, şi te va auzi, cheamă-L şi îţi va răspunde, vino la El şi te va primi! Ascultă Duhul care îţi spune „vino!”; ascultă invitaţia celor care deja au venit şi au gustat ce bun este Domnul, vino în pocăinţă, iar El te va primi aşa cum eşti, în bucuria întregului cer, dându-ţi viaţa veşnică!

$14

$15