Ca temperament si structura, dar si ca mijloace si procedee artistice Eminescu este un romantic, asa cum s-a autoproclamat in arta sa poetica postuma "Eu nu cred nici in Iehova":

"Nu ma-ncantati nici cu clasici,

Nici cu stil curat si antic -

Toate-mi sunt deopotriva,

Eu raman ce-am fost: romantic".

Eminescu trebuie incadrat in romantismul european si comparat cu toti marii romantici europeni, cu Byron si Shelley, cu Holderlin si Novalis, cu Leopardi si Victor Hugo, cu Puskin si Lermontov.

Eminescu a fost considerat de critica straina si romaneasca ultimul mare romantic european in ordine cronologica, dupa Victor Hugo. Partea a treia din "Legendele secolelor" a lui Victor Hugo a aparut in acelasi an (1883) cu capodopera eminesciana "Luceafarul".

Prin formatia si orientarea sa culturala, dar si prin firea sa profunda si interiorizata Eminescu a fost atras cel mai mult de romantismul german. Singurul romantic german despre care avem o dovada certa ca Eminescu l-a citit este Jean Paul Richter, romantic din perioada de tranzitie, autorul unei opere vaste, insemnand peste 150 de titluri de nuvele si romane, estetician si stralucit teoretician al visului. AŽntr-o notita de pe marginea manuscrisului care contine traducerea lucrarii "Arta reprezentarii dramatice" a lui Enrich Theodor Rotscher, Eminescu scria despre circularitatea gandirii de geniu, adica despre importanta cercului hermeneutic. Sub aceasta notita, Eminescu adauga "Jean Paul's Weltangschauung - aceasta insemnand ca Eminescu citise "Introducerea in estetica" a lui Jean Paul Richter.

Raporturile lui Eminescu cu romantismul german au fost analizate de Zoe Dumitrescu-Busulenga in lucrarea "Eminescu si romantismul german" (1976), in care exegeta se arata mai putin preocupata de studiul influentelor directe pe care miza comparatismul vechi de tip traditional, fiind dispusa sa acorde mai mult credit sinonimiilor, corespondentelor si afinitatilor elective. Eminescu prezinta mari afinitati cu Holderlin, alt mare romantic german din perioada de tranzitie.

Ca si Eminescu in "Luceafarul", Holderlin a valorificat mitul lui Hyperion, in romanul sau epistolar "Hyperion", in care eroul este un tanar revolutionar grec care lupta pentru libertatea poporului sau, si care este indragostit de Diotima, idealul frumusetii feminine eline. De altfel, Holderlin are un intreg ciclu de versuri intitulat "Farmecele Diotimei".

Pe buna dreptate Zor Dumitrescu-Busulenga ii numea pe cei doi mari poeti "hyperionici in spirit". Ca si Holderlin, Eminescu a valorificat din plin mitul lui Orpheu. Asa cum ii caracteriza admirabil Zoe Dumitrescu-Busulenga ambii mari poeti purtau pe masca lor apolloniana de o zeiasca frumusete, pecetea nestearsa a harului orfic. AŽntr-un studiu de referinta "Holderlin si esenta poeziei" marele filosof existentialist german Martin Heidegger il numea pe Holderlin "un poet al poetilor", un "poeta poetarum". }i Eminescu poate fi considerat, ca si Holderlin, un "poeta poetarum".

Eminecu prezinta mari afinitati si cu Novalis, corifeul romantismului german. De Novalis il leaga pe Eminescu simbolul florii albastre si motivul vietii ca vis, precum si descoperirea dimensiunii interioare a fiintei. Cel mai mare merit al lucrarii lui Zoe Dumitrescu-Busulenga il constituie faptul ca exegeta nu face din Eminescu un epigon tributar romantismului german, ci-l considera, dimpotriva, un egal si un rival in spirit al marilor romantici germani.

Despre ceilalti mari romantici germani nu avem nici o dovada sigura ca Eminescu le-a citit operele, dar este de presupus ca le cunostea foarte bine pentru ca se familiarizase pe deplin cu literatura germana in perioada studiilor de la Viena si Berlin.

Eminescu ocupa un loc aparte in romantismul european. Romantismul eminescian este un romantism clasicizant, pentru ca are cateva note clasice, cum sunt: prezenta numeroasa a artelor poetice, specie prin

definitie clasica; valorificarea masiva a marilor mituri ale antichitatii greco-latine; aspiratia spre desavarsire formala si o anumita conceptie statica neevolutionista asupra istoriei.

AŽn opera lui Eminescu intalnim toate trasaturile specifice ale romantismului:

- cultul pasiunii (estetica inimiI);

- cultul imaginatiei si al fanteziei;

- aspiratia spre absolut (cu punctul de plecare in doctrina eului absolut a lui FichtE);

-descoperirea dimensiunii interioare, abisale a fiintei umane;

- cultivarea visului (ca modalitate de investigare a subconstientuluI);

- valorificarea miturilor si a creatiilor populare (bazele folcloristicii, ca disciplina au fost puse in romantisM);

- specificul national (categoria specificului national a fost creata in romantisM);

- dragostea fata de natura;

- regresiunea spre natura;

- evocarea trecutului istoric.

Ultimul mare poet romantic

Eminescu nu este decật într-o micã mãsurã un teoritician al artei,deşi opera sa trãdeazã o adậncã meditare a problemelor artistice şi deşi anumite sectoare ale artei au reţinut îndelung atenţia sa.

Mihai Eminescu apare în literatura europeanã ultimul mare poet romantic,pãstrậnd în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici.Nãzuind necontenit spre un plan de viaţã superior etic şi artistic,cãutậnd cu patos adevãrul şi refuzậnd consecvent compromisul,Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului,a sinceritãţii în faptele de viaţã şi a înãlţimii de gậndire.

Mihai Eminescu-biografie

1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu.

1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala primara.

1860 Intre 1860 si 1861 urmeaza cursurile Ober Gymnasyum din Cernãuţi.

1867 Eminescu este angajat ca si sufleur in trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.

1869 În 2 octombrie intrã la Universitatea de Filosofie din Vienna.

1872 1872-1874 Mihai Eminescu este student la Berlin,unde intrã în contact cu mare literaturã a lumii.

1873 El primeşte o slujbã la Consulatul Romận din Berlin.

1874 Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi.

1876 Este corector şi redactor al pãrţii neoficiale a ziarului “Curierul de Iaşi”.

1877 Eminescu pleacã din Iaşi şi se stabileşte în Bucureşti,unde este redactor la “Timpul”

1878 Mihai Eminescu are o intensã activitate publicisticã la “Timpul” “Convorbiri literare”.

1883 În ianuarie el se aflã în spital pentru o perioadã.În 4 iunie Eminescu se întoarce la Iaşi şi în 28 iunie devine foarte bolnav din nou.

1884 El pãrãseşte spitalul dupã o altã perioadã de convalescenţã şi face o cãlãtorie în Italia,pe urmã se întoarce la Bucureşti.Din 7 aprilie Eminescu se mutã din nou la Iaşi.

1886 În timpul verii,Mihai Eminescu devine alienat şi boala se întoarce, poate mai gravã ca oricậnd.Curậnd el se va simţi ceva mai bine.

1887 În primãvarã,el se aflã în spitalul Sfậntu Spiridon din Botoşani.

1888 Boala se agraveazã din ce în ce mai mult,astfel încật Eminescu nu mai poate sã scrie.

1889 Pe data de 15 iunie Eminescu înceteazã din viaţã.

Opera lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este în literatura română creator al unei opere ce străbate timpul, trăind într-o perpetuă actualitate. Semnificaţia lui a dobândit în conştiinţa poporului nostru caracterul unui mit.Poetul “nepereche”, cum avea să-l numească G.Călinescu, reprezintă în literatura noastră un dublu reper de valoare luată în absolut, înscriindu-se în contextul literaturii unversale, alături de Dante, Hugo, Goethe, cum aprecia T.Vianu şi de specific naţional, drept ipostază unică a sufletului românesc în concertul poetic al lumii.

Opera lui Eminescu este variată, complexă, printre speciile lirice cultivate de poet situându-se : idila(Dorinţa, Lacul, Sara pe deal), egloga(Floare albastră), satira(Junii corupţi, Scrisorile, Criticilor mei), epistola(Scrisorile), elegia(Revedere, Mai am un singur dor), glosa(Glossă), poemul(Călin file din poveste, Luceafărul, Memento mori), doina(Ce te legeni..., Doina).