participarea populaţiei la o activitate economică

numai o parte a populaţiei unei ţări este economic activă

Structura socio-economică a populației

Resurse umane

Populația activă

Ocupată Neocupată

Populația

inactivă

Populaţia activă propriu-zisă

populaţia care desfăşoară o activitate economică retribuita, cât şi populaţia aflată în căutarea unui loc de muncă, incluzând salariaţii, muncitorii independenţi, dar şi şomerii sau tinerii în căutarea primului loc de muncă, pentru că şi unii şi ceilalţi sunt potenţial activi.

Populaţia inactivă (întreţinută)

cuprinde persoanele care nu au atins încă vârsta adultă sau care sunt în curs de formare, ca de exemplu, studenţii şi militarii în termen, femeile casnice, pensionarii, rentierii.

Rata generală de activitate

Ra = Pa / P × 100, unde Pa – populaţia activă, P – populaţia totală

Raportul dintre populaţia inactivă şi populaţia în vârstă de muncă este cunoscut sub numele de indice de dependenţă al unei anumite populaţii şi este cu atât mai mare, cu cât societatea este mai puţin capabilă să creeze locuri de muncă şi cu cât sunt mai importante proporţional grupele de vârstă tânără şi vârstnică.

indicele de dependenţă

La nivel mondial, se situează la valoarea de 62,6 %, dar cu mari diferenţe între statele în curs de dezvoltare (66,7 %) unde sarcina de întreţinere care revine activilor este considerabilă, și statele dezvoltate (50,1 %), unde proporţia celor întreţinuţi de activi este mai mică.

Rata de activitate

Populaţia activă reprezintă, în conformitate cu datele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 46,7 % din populaţia totală a Globului, ceea ce la nivelul anului 2010, corespunde cu 3223 milioane de persoane, în timp ce populaţia inactivă cuprinde 53,3 % din total.

În ţările dezvoltate, rata de activitate este variabilă menţinându-se în general ridicată, în jur de 50%, respectiv de 40% în Franţa, Belgia, S.U.A. sau Australia, de 45% în statele Europei Centrale, şi de 50% în Japonia.

În statele subdezvoltate, rata de activitate înregistrează valori reduse nedepăşind 25-30% în Africa de Nord şi Orientului Mijlociu, 30% în statele sud-americane şi 35-40% în Africa tropicală.

CAUZE

1. Disparităţile înregistrate în structura pe grupe de vârste. În statele slab dezvoltate, populaţia de vârstă activă este mai puţin numeroasă decât în statele dezvoltate, consecinţă a natalităţii ridicate, respectiv a ponderii ridicate a persoanelor tinere.

CAUZE

2. Nivelul mai înalt de dezvoltare care creează în statele dezvoltate cerinţe mai mari de forţă de muncă şi servicii.

CAUZE

3. Nivelul morbidităţii este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate, impunând o frecvenţă mai mare a incapacităţii de muncă.

CAUZE

4. Slaba utilizare a forţei de muncă feminine din statele în curs de dezvoltare, în special în statele islamice.

Rata de activitate masculină

înregistra valori cuprinse între 50 şi 63%, cu variaţii relativ restrânse pe regiuni;

valoarea maximă se regăseşte în Asia de Est de 63,5%, iar valoarea minimă de 50,4%, în Africa.

Rata de activitate masculină

În statele dezvoltate, rata de activitate este, în general, superioară valorii de 52%, respectiv 53% în Canada, 54% în Franţa şi Elveţia, 56% în S.U.A., 58% în Suedia, 60% în Japonia. În ţările subdezvoltate, rata de activitate masculină coboară sub 52%, respectiv 51% în Egipt şi Senegal, 49% în Nigeria, 45% în Iran, 43% în Mexic.

Rata de activitate feminină

factori culturali, de statutul femeii în societate, de tradiţie sau religie.

factorii demografici, precum nupţialitatea, fertilitatea, influenţează, de asemenea, rata de activitate feminină, existând o corelaţie între ciclul de viaţă familială şi tipul ratelor de activitate.

La nivel mondial, rata de activitate feminină – 32 %

Rata de activitate feminină

1. tipul sud-asiatic (indian)21% India, Indonezia, Bangladesh, Pakistan. rata de activitate înregistrează un maxim la

vârsta de 35-40 de ani după care se reduce. Gradul de participare a femeilor la activitatea

economică este foarte redusă, cea mai mare parte a acestora făcând parte din populaţia „inactivă".

Rata de activitate feminină

2. tipul latino-american. între 8 şi 24%. maximum între 20 şi 24 de ani după care

diminuează rapid. Deşi intrarea în viaţa activă se face de

timpuriu, factori economici dar şi culturali (tradiţia) determină o participare relativ redusă a femeilor la activitatea economică.

Este specific statelor din continentul sud-american (Brazilia, Argentina, Columbia, Chile).

Rata de activitate feminină

3. tipul arab. nordul Africii şi Asia de Sud-Vest cele mai scăzute rate de activitate feminină,

cu valori cuprinse între 4 şi 18%. Rata de activitate înregistrează un maximum

în jurul vârstei de 20-24 de ani după care se diminuează.

religia rămâne factorul determinant care influenţează activitatea feminină.

Rata de activitate feminină

4. tipul vest-european. 34%, care înregistrează un maximum la

grupa de vârstă de 20-24 de ani.Rata de participare a femeilor se menţine

ridicată până la căsătorie şi naşterea primului copil, după care urmează o retragere temporară din activitate.

După câţiva ani, are loc fenomenul de reîntoarcere în viaţa activă, rata de activitate menţinându-se ridicată până la 60 de 64 ani.

Rata de activitate feminină

5. tipul est-european. rata de activitate depăşind 46%. Aceasta se menţine la un nivel ridicat în toată

perioada activă de la 15 la 60 ani, cu un maximum între 35 şi 40 de ani.

Rata de activitate feminină

6. tipul est-asiatic. aproximativ 50%, în cadrul statelor din Asia

de Est remarcându-se China, cu valori ce depăşesc 70%.

Intrarea în viaţa activă se produce de timpuriu, curba de activitate înregistrând o amplitudine maximă la grupa 14-20 ani, iar nivelul ratei de activitate se menţine ridicat până la vârsta de 50 ani, după care scade accentuat.

Şomajul

Neconcordanţa între oferta demografică şi cererea de forţa de muncă

Cele mai multe curente de gândire economică văd în şomaj un fenomen absolut normal

Când rata şomajului, respectiv raportul între numărul şomerilor şi numărul total al activilor, nu depăşeşte 3%, este considerata normală, această valoare indicând o bună folosire a forţei de muncă.

Șomer

să fii lipsit de un loc de muncă remunerat; să fii apt de muncă; să fii în căutarea unui loc de muncă; această căutare să fie una activă în sensul

acceptării oricărei oferte compatibile cu nivelul profesional.

Astfel, un individ care refuză orice ofertă sau nu caută de lucru nu poate fi considerat şomer.

Tipuri de șomaj

a. şomajul general, care afectează toate tipurile de activităţi şi apare în perioadele decriză economică, de exemplu, în S.U.A., în timpul marii recesiuni din anii 1930 circa14% din populaţia activă nu avea loc de muncă.

Tipuri de șomaj

b. şomajul temporar, care afectează un anume sector al populaţiei în anumite perioade ale anului; în general, se referă la ocupaţii dependente de starea vremii(climă), cum ar fi turismul, agricultura şi construcţiile.

Tipuri de șomaj

с. şomajul structural, care afectează anumite activităţi industriale şi este determinat de scăderea cererii pe piaţă a anumitor bunuri sau produse.

Tipuri de șomaj

d. şomajul mascat este un termen ce caracterizează situaţia în care lipsa locurilor de muncă nu figurează în statistici. Muncitorii în acest caz, fie nu lucrează la întreaga capacitate, fie lucrează în regim de tip „timp parţial". Această situaţie caracteriza multe state fost socialiste.

Statele dezvoltate prezintă rate mai reduse ale şomajului, acestea situându-se în general, în jur de 10% (Australia 10,5%, S.U.A. 6,6%, Austria 5,8%, Suedia 2,7%, Japonia 2,1%, Elveţia 1,3%, Luxemburg 1,3%).

Structura populaţiei în funcţie de activitatea economică

  Agricultură Industrie Sectorul serviciilor

1990 33 30 37

2000 50 11 39

2008 33 13 54

Structura populaţiei Republicii Moldova, pe sectoare de activitate

Evoluţia ratei de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste, %

Distribuţia persoanelor ocupate după grupe de ocupaţii, sexe şi medii

Evoluţia ratei şomajului

Distribuţia populaţiei ocupate pe sectoare ale economiei