1 0 6 8 4 4

TRANSILVANIA BULETIN DE TEHNICĂ A CULTURII

Nr. 1

KUioUaUnivsrcU..;" .-• ̂ Fvtintnil. din CLUJ.

r ,-K ,JJ kti LEGAI»

ANUL 6 8 IANUARIE-FEBRUARIE 1937

SIBIU

5AQ

1 0 6 8 4 4 Anul 68. Ianuarie—Februarie 1937. Nr. 1.

TRANSILVANIA (Buletin de tehnică a culturii.)

Educaţia femeii de A l e x a n d r u N i c o l e s c u , Mitropolit de Alba lulia şi Făgă raş .

In cartea canonicului Franeeseo Ghiesa „Alle donne cristiane", am cetit următorul episod din uieaţa marelui Napoleon: Intr'o zi, într'o eonoersaţie eu generalii armatei sale, ueni uorba despre educaţia copiilor. Când trebue să înceapă e a ? întrebă împăratul. Unul răspunse: la 14 ani, pentrueă atunci începe copilul să fie capabil a se guuerna pe sine. Un altul: la 7 ani; pentrueă atuncia se câştigă uzul raţiunii. Un al treilea: la 3 ani, fiindcă atunci copilul este capabil de a fi educat. Al patrulea: eu cred că de când copilul e în faşe, mama trebue să înceapă a-1 educa bine. Un al cincilea: chiar şl înainte de a uedea copilul lumina zilei trebue să se aibă în uedere multe griji şi aten­ţiuni, cari au mare importanţă în creşterea sau educaţia copilului.

Napoleon îşi roteşte priuirea în jur pe la toţi, spre a uedea dacă elneua ar urea să ia cuuântul. Toţi se uită la el, eerându-i părerea, iară e l : „Cred eă nu a nimerit-o nici unul: educaţia copiilor trebue să înceapă, douăzeci de ani înainte de a se naşte el, cu educaţia mamei".

Înţelepte uorbel Aceste considerente îmi uin în minte când mă gândesc

la eforturile atât de lăudabile ale „Astrei" noastre pentru a da mamelor poporului român o bună educaţie în şcolile ţărăneşti ce s'au înfiinţat, sub auspiciile sale, în diferite părţi

1

ale Ardealului, bunăoară în Braşdu (despre programul eăret scoale din urmă serie atât de frumos doctorul Căllman, în „Transilvania", Nr. 5, anul 1936). Acolo se îmbrăţlşeasă, în cadrul cursurilor, toate problemele gospodăriei casnice, problemele de igienă, cult luarea cântecelor, jocurilor, obi­ceiurilor noastre naţionale, portul nostru naţional, atât de minunat şi o seamă de alte probleme, atât de importante pentru economia noastră naţională şi eul specific al nea­mului. S e dă atenţiunea euuenită şi problemei morale şl religioase. Ş i nu se putea să fie altfel, atunci, când morala şi religia sunt organic concrescute eu firea poporului ro­mânesc.

Eu, ea ierarh al Bisericii naţionale, nu pot decât s ă mă bucur de atenţiunea ce se aeordă religiei şi moralei şl să îndemn chiar pe cei ee conduc destinele acestor şcoli ţărăneşti, să dea problemei din urmă o atenţiune din ee în ee mai mare.

In cele următoare, mă uoiu nizui a da câteua sugestii celor ee se angajează la înfăţişarea importanţei religiei şi moralei pentru mamele sau Diltoarele noastre mame ro­mâne, în cadrul numitelor şcoli ţărăneşti.

S ă le aducă aminte profesorii, înainte de toate, ma­melor sau ulitoarelor mame, de fraza apostolului: „Că şi când eram la uoi aceasta am poruncit uouă, ca dacă nu Da cineDa să lucreze, nici să mănânce" (Tesalonleeni, 11., 3, 10.) „Şl bine este omului când va ridica jugul în tlnere-ţele sale" (Plâng, lerem. 111., 2?.) S ă le lueulee deci datoria mamelor, premergând ele, fireşte, eu pildă bună, de a-şl deprinde fetele să măture casa, să şteargă praful, să spele uasele şt rufele, să petecească hainele, să ţie în ordine toate în casă, să nu stea o clipă neoeupate. Hărnicia fe­reşte de multe primejdii, odrăsleşte modestie şi seriozitate, cruţă multe spese, scapă de mizerii. Felele să-şl albă câmp de acnultate în casă, în curte, în grădină, la câmp. fiind ferite a-şl găsi mângâiere prin uecini, pe la şezători jocuri sau — dacă se duc — să fie sub controlul perma­nent şi sever al mamei sau punându-le sub suprauegherea persoanelor de încredere şi crotndu-le un timp fix şl o limită seoeră.

2

Cea mai frumoasă podoabă a fetelor, ca şl a mamelor ulttoare, este castitatea, apărată de pudoare, înconjurată de dorul de solitudine sfioasă, de dragoste de casă şi de părinţi. S ă le ferească deci mamele şl să se ferească ele când uor deueni mame, de contactul cu persoane corupte, de lecturi nesănătoase, de legături echluoce şi uşuratice, fie eu persoane de acelaşi sex, fie eu persoane de alt sex. Am zis că pudoarea este cea mai bună apărare a casti­tăţii, de aceea se uor feri, tata şi mama, de orice cuuănt sau gest alunecos şt nepotrluit, păstrând regula onestităţii şl a modestiei, mai ales în ce priueşte culcuşul copiilor.

S ă nu se uite că una din însuşirile de frunte ale ui-ltoarelor mame este cumpătul şt sobrietatea, prin ceea ce înţeleg nu numai înfrânarea în mâncare şl beutură, ei şi moderaţia şl simţul de măsură în îmbrăcăminte şi spesele de orice solu, fiind mulţumite eu starea şi condiţia proprie, fără de a pismui pe alţii. Le uor înuăţa deci mamele să nu fie lacome la mâncare, să nu râunească la lucruri ex-ehlsite, bomboane dulceţuri, ete. L e uor înuăţa la modestie, în port şl îmbrăcăminte, fără de a râunl la prea multe zorzoane. Ambiţia şl imitarea cu orice preţ a suratelor mal înstărite sau mal uanltoase, dacă e deplasată undeua, e deplasată aci. Câte căsnicii nu se ruinează pentru mania de a fl la modă, încuibată şl în satele noastre 1 Gum nu se strecoară moda factice dela oraşe şi în satele noastre, înuenlnându-le atmosfera curată 1

Nu uor neglija cel ce conduc destinele şcoalel ţără­neşti să şt aducă aminte că ascultarea este una din ce le mai esenţiale uirtuţl creştineşti. „Ascultaţi de mat mărit uoştrl şi uă plecaţi lor", zice Apostolul către Ourel, XIII, 17.

De sigur de aceea zice Apostolul către Efezenl (VI, 1 ) : „Fii, ascultaţi pe părinţii uoştrl întru Domnul, că aceasta este eu dreptate". Ascultare oarbă, dar nu de frică, ei pentru conştiinţă, fiind aceasta eu dreptate, cum remarcă Apostolul. Este şcoala cea mai bună, mai ales pentru ul-Itoarele mame, pentru ea la rândul lor să ştie asculta şl să se supună autorităţii soţului lor cu care se uor lega, pe uleaţă, pe moarte. Nu zice Scriptura : „Şl la bărbatul tău întoarcerea ta şl el te ua stăpâni", Gen. UI., 16". Această

3 l*

stăpânire a bărbatului, ortcât de domoală şt blândă ar fi, orteât de delteatâ atenţiune i-ar da el sofiei sale, fără spi­ritul ascultării ua fl Intolerabilă. Luna de miere trece ea fumul, se risipeşte în uânt mal curând decât s'ar crede şl ulne proza, proza fadă şl searbădă a uieţil, eu lanţul obo­selilor, a plictiselilor, a neplăcerilor, a greutăţilor, fie din partea soţului, fie din partea socrilor, eu cari euentual trăiesc împreună şt atunci şcoala aspră a ascultării în care a fost crescută soţia ea tlnără fată, îl Da prinde de mi­nune, li ua fl tallsmanul, care o ua scoate la liman neîn-uiforat, de mântuire. Iluzia eă omul e liber şl stăpân pe faptele sale, este o Iluzie, ea toate Iluziile. Cel ce Drea să fie liber şl Independent apucă câmpii, ea şl calul fără frâu şl îşi frânge gâtul. Libertatea noastră, calitatea cea mal nobilă a libertăţii noastre, este de a ne supune liber, de bună uoie — aci intră în funcţiune libertatea, — legii Iul Dumnezeu, chezăşia cea mal sigură a noastră, sprijinul ce l mal puternic a folosirii corecte a libertăţii uoinţel noa­stre, care — dacă nu ţine cont de norma euangelleă — deulne desfrâu, se preface în libertinaj.

Li se ua atrage atenţiunea mamelor sau ulitoarelor mame eă soarele familiei este pacea. Pacea este temelia oricărei prosperităţi familiare; împiedecă neînţelegerile, calmează spiritele, îmblânzeşte durerile Ineultablle ale uleţit, uşurează c rucea ; naşte compătimirea sinceră, multiplică pildele bune şl e mijlocul eel mai eficace de a reînălţa starea financiară a casei. Unde stăpâneşte pacea, pă­rinţii sunt respectaţi şl ascultaţi, cel bătrâni cinstiţi, cei bolnaui au îngrijirile cele mal grijulii. Fraţii şt surorile, soacrele şl nurorile se lubese şl se ajută împrumutat. Iar persoanele de seruletu nu contenesc cu laudele când uor-b e s c de stăpânii lor. Dacă ralul poate auea ore-un ecou pe pământ, îl are, de sigur, în sânul familiei, unde stăpâ­neşte pacea. De aceea ne-a adus Isus Hristos la naşterea S a acest bun, mat preţios decât toate bunurile: pacea.

Dar pacea, să ne aducem aminte, nu se poate fără dragoste. B a fântâneşte din dragoste.

De unde izuoresc anumite izbucniri, răbufniri sau în­flăcărări ulolente, cari termină într'un potop de injurii şt

4

blesteme şi în scene, cari răstoarnă toată casa ? Din lipsă de dragoste. Dacă cutare femele ar fi ştiut să închidă ochii, să-şi înfrâneze limba, să răspundă cu o uorbă dulce şt afectuoasă, focul s'ar fi stins şi totul s'ar fi terminat. Ci ea a uoit să riposteze cu tot preţul, să înuingă ea, să albă ea ultimul euuânt să scoată ea limba de o poştă dacă celă­lalt a scos-o de un cot şi atunci s'a ajuns unde s'a ajuns şi uieaţa familiară este un Iad anticipat, unde este un foc nesttns şl serâşnlrea dinţilor. In anume familii nu zăreşti un surâs măcar, un euuânt dulce, un act de bunăuoinţâ şi gentlleţă; acestea sunt pentru cei streini. De aci deriuă duşmăniile perpetue, fuga de casă şi necredinţele graue, ale unuia sau ale ambilor soţi.

Trebue să se pună în practică, din bună ureme, din tinereţe, porunca dragostei: să iubeşti pe de-aproapele tău ea pe tine însuţi. Sfânta Moniea şi-a desarmat soţul păgân, pe Patrieiu, om de o rară uiolenţă, prin spiritul dragostei, eare ştia să-şl pună pază gurel şl uşă de îngrădire împre­jurul buzelor sale. Şi suratelor, cari îi cereau cheia tainică a traiului bun dintre ea şl soţul său, le indica înfrânarea limbii, spunând să încerce şi ele în eăsnieia lor şl uor uedea rezultatele fericite.

Bt da : pentrueă: „Dragostea îndelung rabdă, se ml-lostlueşte, dragostea nu plzmueşte, dragostea nu se îndă­rătniceşte, nu se trufeşte. Nu se poartă eu neeuullnţă, nu caută ale sale, nu se întărită, nu gândeşte răul... toate le sufere, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă..." eum zice, atât de frumos, Apostolul neamurilor, la l. Co­rint. 13, 4 ş. e. I.

Cuuinte de aur, cari nu se pot repeta îndeajuns. Dra­gostea deci o ua face mai ales pe uittoarea soţie să câ­ştige acel spirit de jertfa, eare te face să lei eu plăcere asupra ta crucea necazurilor, ştiind că cel dintâi, eare a purtat Grueea fără de a murmura, a fost însuşi Ftul lui Dumnezeu. A purtat-o de dragul nostru, ea să ne mântuiască 1

Nu-şl uor uita, în sfârşit, educatorii noştri să amin­tească eleuilor lor că, în deftnitiu, începutul înţelepciunii este „frica Domnului", eum ne înuaţă Pildele Iul Solomon, 1., 7. Iar sub noţiunea de „frica Domnului", care este cuuântul

5

de ordine al oricărei educaţii morale, se înţelege, cum ne tâlcuteşte Filllon, întreg ansamblul datorinţelor noastre faţă de Dumnezeu, cultul intern şi extern dumnezeiesc. S ă ne înuăţăm deci odraslele noastre, mat ales pe ulitoarele mame, educatoarele ulitoare ale familiei, că toată fllosofia uleţil este în a te supune lui Dumnezeu şl poruncilor Lut. El Stăpânul, noi slugile. El a-toate-stăpânliorul. iar noi bieţi uiermuleţi ce ne tîrîm în ţărână. Datori suntem deci a-l aduce eult Intern şi extern, a ne ruga Lui, a participa la slujbele dumnezeieşti, a-L proslăul în cântări de laude şi a-L preamări prin uieaţa noastră curată. Căci prin aceasta l se sfinţeşte numele, prin aceasta It Dine împă­răţia pe pământ şi se lăţeşte în noi: mădularele uit ale împărăţiei; prin aceasta l se împlineşte uota pe pământ, ca şt în cer. Toată uteaţa creştinească se rezumă, deci, în frica Domnului, suprema înţelepciune a uteţlt. Cel ce sunt pătrunşi de această frică salutară a augustei majestăţt dumnezeeştl, 11 au pe Dumnezeu pururea înaintea ochilor, îi uăd prezenţa în toate actele şi faptele uleţil. Aceştia se ntzutesc a studia eu asiduitate Scripturile: manifestarea pi­păită a uoinţii lui Dumnezeu, a urertl Sale sfinte şi epopeea cea mai grandioasă a dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, ce culminează în istoria, uieaţa şi moartea şi înuierea lui Isus Hrlstos, Fiul lui Dumnezeu şi minunatele Sale înfăp­tuiri pentru fiii oamenilor.

Frica Domnului, deci, frică reuerenţlală de fii şi nu de sclaui. care rezumă întreg ansamblul datoriilor noastre faţă de Dumnezeu, trebue să fie alfa şi omega educaţiei morale, pe care o dau conducătorii şeoalelor noastre ţă­răneşti, mamelor sau utitoarelor mame ale poporului no­stru românesc.

Cu această dtn urmă Idee, aş fi ajuns la sfârşitul meu, care uoia să dea numai eâteoa sugestii celor ce-şl iau sarcina nobilă să se îngrijească de laturea morală şi reli­gioasă a programului şcolilor ţărăneşti. De uolu fl seruit cu ceua şi eu cauzei ee-1 animă pe conducători, mă uolu bucura din tot sufletul meu. Mt-am împlinit şt eu o mică parte dtn misiunea ce-mi incumbă ca Păstor al sufletelor.

6

Figuri şi fapte pilduitoare, din treeut.

Manifestul reuoluţionar dela 1885 Conferinţă rostită în fata Maiestăţii Sale Regelui Carol II. şi a Măriei Sale Marelui Voeuod Mihai, Moştenitorul Tronului, fn şedinţa festiuă a Secţiu­nilor ştiinţifiee-literare ale „Asoeia|iunii", din prilejul adunării generale

publice ţinută la Blaj, în silele de 20—21 Septemorie 1936

de A l e x . L a p e d a t u , Preşedinte al Academiei Române.

De când Qh. Lazăr, trecu Garpaţli să întemeieze în­văţământul naţional în Ţara-Româneaseă şl Qh. Asaehl ehemă, în acelaşi scop, pe cel dintâi profesori români ar­deleni la laşii Moldouel, - de atunci, timp de un secol, şiruri neîntrerupte de intelectuali români de dincolo de munţi, din Ardeal, Banat, Crişana şl Maramureş, au treeut, an de an, pe urmele şl după pilda lor, în „ţară", cum nu­meau el patria-mumă, să îndeplinească funcţiuni culturale de care era atâta trebuinţă aci ea 'n orice Stat în plină şl actluă organizare şl desuoltare naţională.

Rolul pe care aceşti cărturari ardeleni l-au îndeplinit — ea profesori, profesionişti liberi şi publicişti — în fostele Principate şl "n ueehlul Regat este eu adeuărat grandios, iar numărul lor eu adeuărat Impresionant. Căci în afară de cel ce şt-au închinat rostul lor înuăţământulut de acasă, de cel ce s'au dedicat misiunii clericale şi de puţinii c e s'au putut menţine în profesiile libere şt în presa naţională, încolo, tot c e poporul român din Dacia superioară a putut da, ureme de un ueae, ea elemente de progres cultural, a trebuit să treacă munţii dincoace, să-şl caute azil şl eon-dlţluni mai prielnice de traiu.

Buldent, ceea ee-i mâna pe aceşti oameni încoace, pe căile pribegiei şl ale dtsţerărll nu era numai necesitatea de a-şfr câştiga şt asigura flecare o situaţie materială, ei, în aeelaş timp, o parte de ideal; dorul unei uleţt naţionale libere şt nestingherite întru îndeplinirea năzuinţelor lor su-fleteştl. Căci ei au fost campionii cei mai aetiui şt denotaţi»

nu numai ai idealului eultural, ei şi ai eelul politie al nea­mului — ai „daeo-românismulul", cum, în genere, era numit acest ideal. Iar pentru aceasta, nu militau numai intelec­tualii de peste munţi, ei şl ceilalţi fraţi al lor ueniţl în ţară^ să se afirme şi ualideze în uieaţa economică.

Mărturia pe care agentul polon în Ţările Române — uJoronlez — al reuoluţionarilor Principelui Adam Czar-toryskl ne-a lăsat-o în această priuinţă este foarte carac­teristică şi preţioasă, întru cât el prezintă pe aceşti din urmă, ea şi pe intelectualii ardeleni, ea cei mai conştiin­cioşi şi aprigi propagandişti şi luptători ai unităţii române integrale. Ş i aceasta la 1838 adică în epoca când de abia se înfiripa, în formulele concrete şl precise de mai apoi, postulatele politice naţionale ce stau la baza constituirii ş l desuoltărli Statului unitar român de astăzi.

„Ardelenii cari uin aci ea profesori şl ea negustori — serie Woronlez — sunt eei mai uajnlei propagatori ai ideii unităţii naţionale. Ardealul — continuă el — strâm-torat în desuoltarea sa naţională, uine în întâmpinarea Ro­mânilor cari au o situaţiune eeua mai bună. Ardelenii per­secutaţi de Unguri şi de Austrieci, uin în Ţara Românească, unde înrâurirea lor e foarte mare, graţie culturii lor mai alese şt spiritului lor mai aetlu". (P. P. Panalteseu, Planu­rile lui loan Câmpineanu pentru unitatea nafională a Roma' nilor. Cluj 1924, p. 8).

Negreşit, eu cât starea de spirit a societăţii române din fostele Principate se impregna de necesitatea reali­zării postulatelor naţionale şi eu cât puterea şl prestigiul politie al noii Românit se afirma, eu atât propaganda şl lupta Românilor ardeleni — intelectuali şl negustori — se înteţea şl întărea. In mijlocul lumii din ţara ueehe, ei fură şi rămaseră fermentul de căpetenie al ideii politice de uni­tate românească. Nu este şcoală secundară sau superioară în ueehiul Regat în care cărturarii ardeleni să nu fi pro­fesat, în permanenţă, idealul naţional. Şt nu este oraş în care el să nu fl fost priuiţl de concetăţenii lor ea apostoli ai acestui Ideal.

Amintirea lor, ca atare, este şl astăzi încă ute şi stă­ruitoare în sufletul celor ce t-au apucat sau i-au cunoscut:

8

măcar din relatările urmaşilor. E suficient să c i tească bunăoară clneua monografia pe care răposatul Episcop al Huşilor, laeob Antonouiei, a consacrat-o lui loan Popeseu (Bârlad 1927), întemeietorul şl organizatorul înuăţământulut naţional din Bârlad, ea să uadă ce suflete mari, eroice^ de idealişti jertfitori, au fost aceşti minunaţi oameni. O mo­nografie asupra lor este absolut necesară. Căci numai prin o asemenea scr iere se ua putea pune în euldenţă rolul eoDârşttor pe eare l-au îndeplinit şi seruieiile imense pe care le-au adus cauzei naţionale întru pregătirea şi reali­zarea unităţii noastre politice.

In uieaţa publică a ţării aceşti cărturari ardeleni au fost şi au rămas înainte de orice Români, luptători, pe toate căile şi prin toate mijloacele, pentru idealul naţional. De aceea îl găsim în toate societăţile întemeiate ea instru­mente ale acestui ideal, eum şi pretutindeni unde era o acţiune pentru promouarea lui. Refractari hotărîţi al cu­rentelor sau doctrinelor politice, sociale şi culturale, care excludeau din preocuparea lor ideea naţională, el nu au luptat decât pentru Ideile liberale, democratice şi naţionale ale timpului. De aceea s'au bucurat de marea încredere ş i simpatie a reprezentanţilor acestor idei, cari le-au deschis toate căile ascensiunilor în uieaţa publică a României.

In schimb, în politica oficială a Statului român nu s'au amestecat, decât în măsura în care erau îndreptăţiţi să o faeă ea cetăţeni şl ea purtători de demnităţi ori de răs­punderi în structura şt organlzaţlunea sa. 0 singură dată au încercat să forţeze lucrurile în această priuinţă, să meargă înaintea însăşi a destinului istorie. E acţiunea re-uoluţionară de acum o jumătate de ueac, care face obiectul acestei comunicări şt pe care, cu bunăuoinţa şi îngăduinţa d-uoastră, uoiu încerca a o expune în cele următoare.

1.

Lumea românească din Capitala ţării, în special Ar­delenii Stabiliţi aci, trăiau, în uremea aceea, într'o continuă agitaţie naţională.

La 1882 se fonda societatea naţionalistă „earpaţit". Peripeţiile prin care trecu înfiinţarea acestei societăţi arată.

9

mai bine ea ortee, starea de spirit de eare uorbeam a Ar­delenilor din Bucureşti. Căci, ca să uădească public ca­racterul el, hotărîră să o numească „Iredenta română 1 ' . L a interuenţta de sigur a unor factori cu răspundere, se schimbă numirea în „Carpaţii" — simbol al unităţii române. S e ştia însă eă este societatea iredentistă a Românilor ardeleni din ţară, cari, însufleţiţi pentru scopul ce urmărea, fondară, îndată, filiale ale ei în toate centrele în eare ace ­ştia se găseau în număr mal mare şi eu stare mai bună — Brăila, Galaţi, Ploeştl, ete.

Sfinţirea steagului societăţii dădu loc la o impresio­nantă manifestaţie naţională. Negăsind nici o biserică în eare să se faeă această solemnitate, Carpatinii se duseră in sala Orfeu, unde, sub preşedinţia uenerabilulul auocat şi publicist bănăţean, fost membru al acestei Academii, Uastle Maniu şi a înflăeăraielor sale euulnte. se îndeplini actul sfinţirii, eu un ritual, care aminteşte — serie cano­nicul loan Qeorgeseu (Şcolile din Blaj, în Boabe de Brâu, Bueureşti 1933 [a. IV, Nr. 6 ] , p. 349) — ceremoniile din catacombele primelor ueaeurl creştine: membrii, doi câte doi, trecură pe sub steagul tricolor, făeându-şl semnul crucii şl sărutându-i eu înfiorare cutele.

La 1883 se produse intrarea noastră în lagărul pute­rilor centrale ale triplei alianţe, prin tratatul eu Austro-Un­garia. Euenimentul prouoaeă o mare decepţie printre Ro­mânii ardeleni cari uedeau în acest tratat piedeea de că ­petenie a realizării mat apropiate a idealului lor naţional. La 1884 serbarea centenarului Iul Horla, Interzisă în Un­garia, s'a putut face la Bueureşti numai după multe şl ne­plăcute Incidente eu poliţia, eare auea ordin să supraue-gheze ea nu eumua să se producă demonstraţtunl ostile la Legaţlunea Austro-Ungară. In fine, la 1885, anul în care suntem, se înfiinţa în sprijinul politicei de maghiarizare a Statului unguresc, Kultur-egylet-ul ardelenesc, faimoasa societate Bmke, pentru desnaţionaltzarea elementului ro­mânesc de peste munţi.

Toate aceste fapte şl întâmplări erau de natură să tur­bure şi să agite conştiinţele şi sufletele româneşti, cu de­oseb i r e ale tineretului ardelenesc din Bueureşti şi ale celor

10

e e stmţeau la fel eu el. Aeel ee se puse tn fruntea agita­ţiei era un fost elen al şeoalelor din Blaj, atunet student la Unluersitatea din Bucureşti şl redactor la presa naţio­nalistă din Capitală, bine cunoscut şl mult iubit în cercu­rile compatrioţilor pentru fanatismul său naţional şl pentru darul eu eare ştia să anime se pe toţi, eu euuântul şl eu scrisul său, pentru cauza Românilor robiţi stăpânirii un­gureşti — Qheorghe Seeăşanu.

Fire independentă şi hotărîtă, pe dată ee treeu în ţară liberă, înţelese să se pună, eu toată ardoarea şl ulgoarea, în slujba naţiuntt sale, militând, aetiu şi intens, pentru li­berarea fraţilor de acasă, pentru apărarea lor de maghia­rizarea de eare erau ameninţaţi. Spiritul său conspirator şl reuoluţlonar, de care dăduse douadă încă la Blaj, prin legătura secretă făcută eu colegii săi de clasă pentru ser­barea de 3/15 Mai, auea să se manifesteze, de sine înţeles, mai cu seamă aci.

Căci, priceput şi energie organizator, puternic şl ire­zistibil animator, el este întemeietorul Soe . „Garpaţt", el port-drapelul Românismului reuoltat în presa din Bucureşti, — mal întâi la „România Liberă", apoi la p'ropriul său ziar „Unitatea Naţională", — el organizatorul serbării pentru comemorarea centenarului reuoluţlei lui tioria, eu un ră­sunet atât de puternic în ţară, serbare la eare se puse bazele unul partid al iredentei române şi tot el autorul ideii publicărit şl răspândirii unei proclamaţlunl reuoluţlo-nare eu prilejul constituire! Kultur-Egulet-ulul la Gluj, în August 1885, ea un răspuns dezesperat la Intenţiile Ma-ghlartmil ardelene de a nimici fiinţa naţională a neamului românesc transcarpatin.

Idetle sale Iredentiste şi acţiunea sa revoluţionară erau de altminteri bine cunoscute, de sigur chiar şi în cercurile oficiale, din broşura pe eare o publicase eu un an mai înainte sub iniţialele numelui său 3 . S . : Românii de peste munţi — câteva chestiuni de actualitate (Bucureşti, Tip. St. Mthaleş^eu, 1884), — broşură, tn care, după ee descrie sl-tuaţlunea grea a acestora, în constatări şl cuutnte impre­sionante şi arată c e este a se înţelege prin „rezistenţa pasiuă", el preconizează, ca mijloc de mântuire, educaţia

11

reuoluţionară, în familie, în şcoală, în societate, pretutin­deni şi, fireşte, la capăt, reuolutla însăşi, care trebuia sus­ţinută de ardelenii imigraţi în ţară şi de fraţii de aci, eu toate puterile şl prin toate mijloacele, ea singura ee mai putea salua soarta neamului de acolo.

In toate lucrările sale, Qh. Secăşanu fu secondat de Qh. Oeăşanu, absoluent al Liceului român din Braşou şi student şi el la UnlDersitatea din Bucureşti. In desăuârşltă comunitate de credinţe şl sentimente, ambii se legară printr'o strânsă şi intimă prietenie şl colaborare. De aceea îl în­tâlnim mereu împreună, la toate mantfestaţiunile naţionale — la „Garpaţr, în presă, la serbarea centenarului reuo-luţlel lui Horia şi la redaetarea proclamaţiei reuoluţionare de care am uorbit şi ai eărei autori s'au mărturisit de în­dată ee s'au pornit cercetările pentru aflarea lor şl stabi­lirea răspunderilor.

11.

Proelamaţiunea aceasta auea să fie, în intenţia auto­rilor, cum am spus, un răspuns dezesperat la politica de maghiarizare a Statului ungar şl a naţiunii maghiare. In adeuăr, politica sistematică a Statului ungar pentru des-naţionalizarea elementului românesc de peste munţi începe în jurul anilor 1880. E a este în directă legătură eu ascen­siunea politică a României. Căet numai după ce aceasta îşi câştigă independenţa şi se proclamă regat, — numat atunci Ungurii uăzură, în aceste euenimente, de natură a consolida şl a asigura desuoltarea uiltoare, în sens na­ţional, pan-românese, a noului Stat dunărean, un pericol pentru ueehlul lor Stat milenar, prin afirmarea crescândă a veleităţilor iredentiste ale populaţiei sale şt prin tendin­ţele centrifugare, asemenea crescânde ale Românilor e e se găseau sub stăpânirea Coroanei Sf. Ştefan. Ş l numai atunct se iui, pentru dânşii, necesitatea unei politice siste­matice de maghiarizare a acestor Români prin desnaţio-nallzare forţată, ulolentă.

Nu e, de sigur, momentul de a urmări întreagă această politică, dela legea pentru maghiarizarea înoâţământulul primar din 1879 până la faimoasa zonă culturală a eon-

12

lelui Apponyl din 1918, ea să douedim eă, în adeuăr, ascen­siunea României, prin consolidarea poziţiei sale ea Stat naţional şl prin prestigiul ee-şt câştigă an eu an în eon-eertul puterilor din sud-estul Europei, a auut, ea urmare, o serie întreagă de măsuri, care de care mal draconice, pentru desnaţlonallzarea elementului românesc de peste Carpaţi, spre a împiedeca, dacă se putea, fatalitatea unirii Iul eu patria-mumă.

E suficient să arătăm eă în serulelul acestei politice se puse Imediat şl societatea maghiară, stimulată şl sus­ţinută, moral şl material, tot de Stat. Astfel, în Ardeal, unde s e considera eă perleolul e mat mare şl unde deci trebuia luerat mat Intens şl eu rezultate mal grabnice, se puse la cale înfltnţarea unei societăţi culturale maghiare, al cărui scop, după program, după declaraţiile conducătorilor şi după comentările presei, era desnaţlonallzarea elementului românesc sau, în formele eufemistice ale conducătorilor el, readucerea la matcă a elementului maghiar romanizat, fiste faimosul „Erdâhj magyar Kultur-egulet", prescurtat Emke, care trăieşte şi funcţionează şi astăzi.

Constituirea acestei societăţi, a clasei conducătoare maghiare din Ardeal, adică a asupritorilor direcţi ai po­porului nostru de acolo, prouoacă o mare indignare şi reuoltă, care, neputându-se manifesta peste munţi, în Ar­deal, se manifestă cu atât mai puternic dtncoace de munţi, în ţară liberă. Aceasta mai ales după ce se află eă la d u ] se fac grandioase şi răsunătoare pregătiri pentru aetluarea societăţii. Tot ce maghlarimea ardeleană auea mat şouln îşi dăduse întâlniri acolo. Chiar şl nemaghiari fură pro­vocaţi să participe. Renegaţii noştri taxau pe cel ce nu uor uenl la festiuităţile dela Gluj de-a-dreptul ca ireden­tist!, trădători de patrie.

Euident că, în o astfel de atmosferă, Indignarea şi re­volta tuturora se potentă. Cei c e se făcură ecoul acestei legitime Indignări şl reuolte fură, fireşte, cărturarii, inte­lectuala români ardeleni, siliţi, de împrejurările ultrege de acasă , să emigreze în „ţară". Ş l cum înfiinţarea Kultur-egylet-ulul uenl imediat după Interzicerea serbării cente­narului reuoluţiei lui Horla şi după manifestaţia dela Bu-

13

cureştt în care se uorbi deschis de organizarea unei miş­cări iredente române, era natural că cei ce puseră la cale această mişcare şi în al căror suflet şi conştiinţă se re­percutau mai tare primejdiile ce puteau ueni dela acţiunea acestei societăţi, să reacţioneze mai întâi şi mai puternic, pe căi şi prin mijloace pe care le socoteau, în exaltarea lor naţională şt în mentalitatea lor reuoluţionară, singurele eficace.

Astfel născu în mintea acestor oameni ideea unei pro-elamaţluni adresată deopotriuă Românilor de peste Gar-paţi ca şi celor de dincoace şi de pe urma căreia să se producă o mişcare iredentistă, reuoluţionară — mişcare prin care aceşti tineri, gata oricând a se jertfi pentru bi­nele şt fericirea neamului lor, socoteau că uor izbuti s ă împlinească, eu un ceas mai degrabă, desttnul istorie al neamului. Căci, negreşit, nu ll se putea cere acestor tineri calcule diplomatice, împrejurări fauorabtle şl acţiuni siste­matice pentru ajungerea scopului urmărit. Nu ar ft fost ti­neri, dacă ar fi fost astfel. Aceste sunt pentru oameni uâr8tniel şi chibzuiţi, pentru oameni eu experienţă şi răs­punderi.

In această lumină trebueşte deci priuită proelama-ţiunea reuoluţionară a celor doi tineri studenţi români ar­deleni dela Bueureşti — Gh. Secăşanu şt Gh. Ocăşanu.

lll.

Proclamaţia a fost tipărită pe fol uolante, de mărimea unui ziar, de format mijlociu, pe cinei coloane, eu cerneală roşie. B a e dată în numele „Comitetului de iniţlatluă al ire-dentei române", la 18 August 1885, adică în ziua când auea să se eonstituiască la Cluj Kultur-egulet-ul unguresc şl este adresată Românilor. Cuprinde trei părţi.

In prima parte se arată motluele cari au determinat- o t „Ungurii discută astăzi la Cluj moartea jumătăţii neamului nostru, scriu autorii. De pretutindeni s'au adunat sblrti, spre a lua parte la pronunţarea acestei sentinţe. Toate straturile sociale, dela ministru până la pintenul ruginit al nemeşului calicit, sunt reprezentate. In mijlocul luminăţiilor

14

şi între aburii banchetelor, ţipetele lor sălbatice s e topesc într'un singur urlet: să facem din Ardeal o ţară ungu­rească 1"

Apoi: „miel de suflet, tot atât pe cât de sălbateci la nărauurl, îmbrobodim-şl-au întreprinderea eu haina unei minetnoase legitimităţi. Nu urem, ale el, decât să întoarcem la matca naţionalităţii noastre pe Maghiarii românizaţi. Ma­ghiari românizaţi! Unde oare şl când?" Ş l urmează o po­lemică de natură Istorică în care se arată eă tocmai R o ­mânit au fost, în cursul timpului, cel maghiarizaţi şl eă dacă nu sunt astăzi Maghiari mai numeroşi în Ardeal e pentrueă ei au uenit act numai ea oşti cotropitoare care au pierit.

Ungurii îşi dau seama de slăbiciunea lor în Ardeal şt de aceea ureau „înălţarea unei mari patrii maghiare pe ruinele palrlel române. 0 ureau eu orice preţ, eu ortce mijloc. Nimic nu e drept, nu e sfânt, nu e uman pentru el, afară de ce poate sluji la realizarea acestui scop. lată de ee ureau distrugerea noastră 1"

A doua parte a proclamaţiei se adresează Românilor de peste munţi. E cea mal întinsă, mal energică şl mal Im­presionabilă. Ar trebui reprodusă în întregime, ea să se poată înţelege tot sbuclumul sufletesc al celor ee au scrls-o. „Doi nu uă temeţi. Uot nu uă puteţi teme, le ziceau ei Ro­mânilor de peste munţi. Alte urgii s'au prăuălit asupra ea-pulul uostru. Vl l-au plecat, dar din inimă nu u'au putut stinge credinţa în noi, utgoarea de a-l rearldlea din nou. Astăzi, când ut se decretă moartea, în ulnele uoastre curge sângele eolonllor lui Traian mat iute, mat eu putere. Pe uliţele luminate ale Clujului, opinca moţului calcă mat greu... Pe aeest Cluj şt-l înseamnă el astăzi în mintea sa, eu semne neşterse. Jucăria sa de o mtnută ft-ua, când ua uol. Gândul acestui moţ trebue să fie al uostru al tuturor, fraţilor 1"

Iar după o scurtă priuire Istorică asupra reuoluţillor dela 1437, 1784 şi 1848: „Strămoşii uoştrt nu se temeau, fraţi de peste munţi. Neînspătmântarea lor era izuorîtă din conştiinţa ulgoaret lor nesecate. Când înuerşunarea ma­ghiară era la culme, când moştenirea strămoşească era în supremul pericol, atunci rupeau eu răbdarea, eu supu­nerea şl luptau cum luptă un neam liber şl urednte de 11-

15

bertate. Unul din aceste momente supreme e astăzi pragul uostru. Nu mat suferiţi a fi amăgiţi de cărturarii căpătuiţi -şi fricoşi. Ordinea legală a încetat pentru uoi de mult. B a nu există decât pentru Unguri, ca să uă subjuge, să uă distrugă". Ş i după ee se face un sumbru tablou al tuturor «mijloacelor nelegiuite şl infame prin cari Ungurii caută să-şi ajungă acest scop, proclamaţia încheie:

„Toate acestea ui s'au făcut prin ordinea legală. Cum uă ueţl mat putea apăra tot prin e a ? Nu, fraţilor de peste munţi, nu uă lăsaţi a fl înşelaţi asupra adeuăratet uoastre stări, asupra celor ee uă aşteaptă. Keuoluţia uinel Deşi cerul ui se pare încă senin, pe sări se încrucişează însă fulgere. Ele u'o uestesc. Reuoluţta o proclamă astăzi înşişi Ungurii la Cluj. Căci între două popoare, dintre eare unul decretează pe faţă peirea altuia, nu poate fl altă stare, decât starea de reuoluţle. Nu aueţl arme. Aşa e. Reuoluţla pe faţă nu uă esle încă eu putinţă. S'au schimbat uremu-rlle, dela Horla încoace. O să le aueţl însă şt ueţl face-o I Ceea ce ul se Impune astăzi e starea de reuoluţle întru ascuns, la adăpostul nopţi), în umbra pădurilor, în relaţiile uoastre zllnlee eu Ungurii.

„O, fraţilor, de ee uitaţi uol că tot auutul acelora cari susţin lupta de moarte împotriua uoastră e în manile uoa­stre şi că de el puteţi dispune după plac. Nu ştiţi uoi ee lesne se poate preface în cenuşă toată bogăţia unul grof, unui baron? Nu puteţi uol pricepe că nu uă găsiţi decât în stare de legitimă apărare, când uă scăpaţi de un sbir al administraţiei, justiţiei sau Instrucţiei ungureşti, prin sin­gurele mijloace ee uă mal rămân. Gtttţl şi uedeţi cum se apără alte neamuri robite ca şl uol. Ultaţl-uă la Irlandezi. Ce drame de legitimă apărare nu adăpostesc nopţile lor..."

Ş l aşa mal departe, întreagă această parte a procla­maţiei cuprinde îndemnuri la fel în ceea ce prlueşte apă­rarea copiilor pe cari stăpânirea ungurească urea să-t ta şt să-t c rească ea, ca să-t facă „domni şt uânzătorl at naţiei lor", în ceea ee prlueşte raporturile dintre asupriţi şl asupritori, în ceea ee prlueşte pe cel ee le uorbesc „de înţelepciune şl răbdare".

16

„Aceştia sunt prietenii Ungurilor şl răi uoltorii uoştrl Inconştienţi. Nu aueţl încredere decât în cel hotărîţl să meargă gata de serulelu cu uoi în noua cale. Nici Europa, nici rasa latină nu există pentru durerile uoastre. Încetaţi de a uă mai gândi la împărat. E un tiran ca toţi ceilalţi, care uă cere punga şt sângele scump al copiilor uoştrl şl nu uă dă în schimb decât urgia şl dispreţul..."

A treia parte a proclamaţiei e adresată Românilor de dincoace de munţi, tuturor, fără deosebire, dacă sunt năs­cuţi sau nu pe pământul românesc liber. „Momentul e so­lemn pentru noi, ca şt pentru Românii subjugaţi. A acuza guuernele e o eroare nepermlsă. S ă ne acuzăm mal bine pe noi, cari, obişnuiţi a aştepta totul dela ele, am aşteptat şl aşteptăm un întins şl serios sprijin pentru posturile ex ­puse ale neamului nostru. Fără îndoială au şi ele îndatoriri către poporul român şl nu pot nesocoti exigenţele unei politici naţionale. Dar un guuern îşi are drumul său croit de raţiunile de Stat. S ă nu căutăm a-l abate dela ele.

„Să ne facem însă datoria not naţiune, noi opintune publică. S ă desfăşurăm steagul iredentei române pretu­tindeni. S ă răspundem eu urednieie conjuraţiei dela Cluj. In familie, în şcoală, în armată, să se culttue deopotrluă ideia de solidaritate între toţi Românii, comunitatea de as­piraţii, trebuinţa sfântă de ajutor împrumutaţi Gonuingă-se fiecare Român că garanţia reală şl statornică a neatârnării patriei sale, nu stă în tratate, cl în complectarea unităţii noastre naţionale.

„Cea mai groaznică nenorocire ua fi pentru România căderea Transilvaniei. Ua fi anticiparea căderel sale. Dacă putem auea ureo misiune în Orient, e numai pentrueă suntem zece şl nu etnet milioane. S ă ne strângem rându­rile, să facem eât mal în grabă ea Românii de peste munţi să ne simţească dragostea de frate şl Ungurii urgia de duşmani... Găel poporul român a ştiut să fie mare în toate ceasurile grele..."

IV.

Proclamaţia fu expediată cu poşta în toate părţile — în Ardeal, în Banat, Grtşana şl Maramureş — la preoţi.

1? 2

învăţător! şt ceilalţi tnteleetuall români, la redaeţttle gla-celor româneşti şt ungureşti, ta eondueătorlt societăţii Emhe, fa oameni polttiei maghtarf, primului ministru al Ungarfei ehiar, contelui Goloman Ttsza. L a Caransebeş ea fu afişată noaptea, pe străzi, ceea ee prouoeâ alarma «tarelor din Budapesta şt Utena, cărora faptul te fu comunicat telegrafie. Evident că, în asemenea eondiţiuni, lumea luă îndată cu­noştinţă de proclamaţia reuoluţionară a tredentet române. Ziarele româneşti s e grăbiră, fireşte, a o desauua, iar eete săseşti şt ungureşti a o condamna cu vehemenţă, cerând urmărirea severă şi pedepsirea exemplară a celor ee o uor colporta şl răspândi.

Alarma opiniei publice maghiare fu aşa de mare. că presa străină — austriacă şt germană în deosebi — co­mentă cu amploare sensaţlonala proclamaţie. Curios însă, „Kolntsehe Zeitung", o consideră ea operă a Ungurilor, în scopul de a compromite pe Români, spre a justifica astfel politica de opresiune împotriva tor a Contelui Tlsza. Gu­vernul maghiar dădu ordin circular ca proclamaţia să s e eonflşte pretutindeni, tar ftşpantl comitatelor româneşti, pu­blicând aces t ordin, ameninţau cu cele mai riguroase sanc­ţiuni pe cel ee o ar dosi şi nu o ar preda în termen au­torităţilor. La fel proeedară magistraturile municipiilor şl poliţiile oraşelor.

Totuşi proclamaţii nu s e prea strânseră. Atuwei începu goana după ele — cu denunţări şi urmăriri, eu perehlztţtt şl arestări. Tribunalul din Tg. Mureş, ea for competent In crimele de înaltă trădare, ordonă autorităţilor judiciare din Transilvania să facă perehiziţil domiciliare şl să aresteze pe toţt cet suspecţi, trimifându-i acolo pentru instrucţiune şi judeeată. Proeurortt şi judecătorii s e puseră peste tot locul în funcţiune. Casele protopopilor, preoţilor, înuăţăto-rtior şt celorlalţi intelectuali români, ehiar ale sătenilor, bănuiţi, fură percheziţionate de-a-rândul, ca să se desco­pere trădătorii.

Ziarele timpului dau, toate, destule amănunte cu privire l a aceste cercetări. Totuşi, ele nu l e- au putut înregistra decât în foarte mică măsură. Artitoele tribuna­lului din Tg.-Mureş, ale comitatelor, oraşelor, poliţiilor ş t

jandarmeriei, eereetete, ar da, de bună seamă, multe şt surprinzătoare rezultate. Toţt eet cunoscuţi ea naţionalişti Intransigenţi fură peretrtztţtonaţl. Mulţi, foarte mulft fură arestaţi. Avram States, preotul greeo-eatolle din Oarda de sus, pTeotul ortodox Rusu dtn Utnţul de jos, fruntaşul Hte. Bena dtn Planul săsesc , învăţătorii Zeuedeiu Mureşanu dtn Sebeşul s ă s e s c şt Peteu dtn Varadia. Paisprezece preoţi din părţile Alba-lultet fură transportaţi în lanţuri dela Tetuş la Tg.-Mureş.

Redacţia „Tribunei" încă fa perehtziţlonată, spre a s e uedea daeă manifestul nu s'a tipărit acolo. „Temesiuarer Zeitung" acuza direct pe redactorul Panel Rotaru dela „Luminătorul", c a autor al proclamaţiei iredentiste. Un oareeare G. Popoviet, eare adresase Românilor o contra proclamaţie, se plânge, în „Pester Lloud" (din 12 Sept. 188&X că este ameninţat cu moartea de tredentişti. Studenţii ma­ghiari dela Universitatea din Cluj manifestă sgomotos îm­potriva iredentei române, dând foc proclamaţiei dela Bu­cureşti şt cerând Senatului universitar să nu mai admită cărţi şl publicaţii româneşti în biblioteca acelei Univers^ taţi. In fine, Ministrul de justiţie din Budapesta dă ordin tribunalelor din Ardeal să controleze întreaga corespon­denţă sosită din România.

Cum se vede, alarma a fost mare şl generală. De sine înţeles că sttuaţtunea conducătorilor români deveni destul de dificilă, ea untt ee erau aeuzaţl sau măcar suspeetaţl de complicitate cu irldenta română. De aceea, „Gazeta Transtluantet" (dfct 25 Aug.. 6 Sept. 1885) ţine să se r i e : „Desftdem pe oricine să dovedească că noi Românit de aci, am dat vreodată! cel mal mie prilej a se îndoi, c ă vrem să luptăm numai cu mijloace legale, pentru apărarea naţiona­lităţii noastre şt pentru egala noastră îndreptăţire. Am luptat şt luptam întotdeauna pe faţă şt în mod legal şl este o adevărată insultă ee ne-o fac ziarele maghiare, dacă, faţă eu un apel reuoluftonar, ee s a trimis dtn afară, m mal multe localităţi dtn patrta noastră şi încă ctitor la maghiari şl eare nu stă» în nte* o legătură cu acţiunea noa­stră, pollftbeăi, rre trag la dare de seamă şt ne- ameninţă ca staiartut..."

2*

In congregaţia comitatului Garaş-Seuerin, Mihail Beşan şt Cortolan Brediceanu resping proclamaţia şi afirmă lo-taltsmul populaţiei române faţă de Statul ungar. Ş i ta Braşou — cum de sigur şi în alte părţi — chestiunea proclamaţiei formă obiectul discuţiei în congregaţie. La acuzările ce se aduceau Românilor, răspunse auocatul Dr. Lengeru. Iar la adunarea Societăţii pentru fond de teatru român, ţinută în acel an la Bocşa , în Banat, losif Vulcan, preşedintele so­cietăţii, ridică un toast pentru dinastie şt patrie, condam­nând proclamaţia şi pe iredentist!.

V.

La rându-l, guuernul român luă şi el măsuri pentru confiscarea proclamaţiei şi urmărirea autorilor, cart se mărturisiră înşişi. Foile fură reţinute la poştă şi în trenu­rile ee le duceau spre graniţă. Dar lucrurile nu se opriră aci. Găei guvernul unguresc interuenl, pe eale diplomatică prin mijlocirea ministrului comun de afaceri streine dela Vlena, să se ta măsurile cele mal riguroase împotriua agi­tatorilor. Corespondenţa dintre Legaţlunea austro-ungară dela Bueureştt şi Ball-plaz-ul fostet capitale habsburgice ne dă foarte Interesante lămuriri eu priulre la această tn-teruenţle şi la urmările ei.

E a începe eu un raport — din 5 August 1885 — al lut u. Eisenstein cătră Kalnoky asupra unei excursiuni fă­cute în munţi de ofiţerii batalionului de vânători din Sinaia în societatea mat multor domni ciulit, printre cart şl Alex. dureu. Ofiţerii ar fl împlântat, eu această ocazie, un trei-eolor românesc pe unul din cel mat înalţi munţi al regiunii. Câteua zile în urmă eluilli ce participaseră la excurstune oferiră ofiţerilor un prânz foarte animat, cu muztcă mili­tară, la un restaurant dtn localitate. Mulţumind ofiţerilor, Ciurcu le urează, într'un însufleţit toast, să împlânte cât mal curând tricolorul românesc în munţii Transilvaniei.

Relatând toate acestea, v. Eisenstein propunea ca întru cât Alex. Ciurcu este cetăţean ungur şi călătoreşte adesea, în Interese familiare, în Ardeal, să fie arestat, ju­decat şl condamnat ea trădător. Contele Kolnoku, în nota ee face pe raport, se îndoeşte că propunerea e reeomon-

20

dabilă, dar — serie el — „este cert eă Românii dlnTran-stluanta, stabiliţi în România, sunt lăsaţi să comită acte de trădare fată de patria lor de origină".

Raportul acesta e numai un preludiu la ceea ee ur­mează. Ei-am semnalat ca să se uadă cât de aproape erau urmărite manlfestaţlunlle şt acţiunile Românilor ardeleni de către Legaţiunea austro-ungară din tară şt cum a ajuns Alex. Glurcu să fie priult ca trădător şi să ceară expul-sarea Iul, în legătură cu afacerea proclamaţiei reuoluţlo-nare, eu care, cum uom uedea, nu a auut nimic direct.

Urmează o telegramă cifrată — din 31 August — a aceluiaşi, prin care se aduce la cunoştinţă celor dela Vtena tipărirea, înir'o mică imprimerie eurelască, eu cerneală roşie, a proclamaţiei Irldentel române, în câteua mii de exemplare, trimise, în cea mai mare parte, în Transiluanta. Quuernul român — zice telegrama — a confiscat însă exem­plarele trimise pe linia ferată dela Predeal şl cere numele autorilor spre a-i expulsa.

In o altă telegramă, tot cifrată, din 3 Septemurie, se raportează că Comitetul Irldentel, care ar dispune de 20 mii arme şl — până în acel moment — de 6 mii de uoluntari, pregăteşte o incursiune peste munţi, în Ungaria. Iar într'un raport secret, trimis a doua ai, 4 Septemurie, eătre Kal-noky, u. Elsenstein confirmă suonul ineursiilor armate în Translluanla. Adaugă însă eă guuernul român luereaaă eu toată bunăuolnţa la suprimarea agitaţiilor.

Am ferma conulngere — zice el textual — eă atâta ureme cât guuernul Brătlanu-Sturdza ua fl la cârmă, gu­uernul austro-ungar nu ua auea neuole să se ocupe de chestiunea irldentel. Totuşi s'a abţinut a uorbl de aceste lucruri ministrului de externe, lui Ion Câmpineanu, căci, dat fiind sentimentele sale, uşor ar putea crede că Austro-Ungaria e aulzată la bunăuolnţa României. Ort, el, u. E l ­senstein, se fereşte a lăsa cuiua Impresia măcar eă ma-nlfestaţtunllejridentiste ar fl prouocat ureun sentiment de frică în*patrla sa.

Ceea ee-l determina pe plenipotenţiarul austro* ungar la această rezeruă faţă de Ion Câmpineanu era eonuln-gerea eă este un urăjmaş declarat al Austro-Ungariei. In

21

adeoăr, ţtttr'o scrisoare, privată şt confidenţială, din 19 Au­gust, către Kalnoky, aduce la cunoştinţă acestuia că ini ' nistrul de externe al României, intr'o conversaţie pe eare ar fi auut-o cu o persoană demnă de toată încrederea, uedea fericirea ţării sa le numai într'o alianţă cu Rusia.

Căci, argumenta e l : „Dacă în eventualitatea unui răs-bohi între Rusia ş l Austro- Ungaria, România a r fl alături de Rusia, atunci, în caz de victorie, ar câştiga fără îndo­ială Transilvania şt părţile Ungariei locuite de Români, iar într'un caz de înfrângere s'ar putea foarte bine ea România să-şl piardă pentru un şir de ani Independenţa, însă numai pentru ca apoi să renască ca o Românie mare şi să scu­ture jugul austro-ungar. Dacă, dimpotrivă, România ar fl alături de Austro-Ungaria, ar auea numai de pierdut şi nimic de câştigat: Rusia, învingătoare, ar rustftca-o în foarte scurt timp. iar în cazul unei uletoril austro-ungare nu putea căpăta nimic din partea acesteia".

Relatând acestea, u. Eisenstein releuă deosebirea de uedere, în această privinţă, dintre Câmplneanu şl Preşe­dintele Consiliului şi mat ales D. A. Sturdza, despre care spune, în acelaş raport, că la un dejun dela Legaţie, la ca re participase cu secretarul general dela externe, Al. Beldlman, a rostit o cuvântare foarte caldă la adresa Au­stro- Ungariei, subliniind c ă în ciuda tuturor greutăţilor de ordin economic (era în vremea răsbotulul nostru vamal cu fosta monarhie), guvernul român va continua să fie de partea celor două Împărăţii, Iar, cu altă ocazie, 1-a încre­dinţat că -se vor lua măsuri riguroase împotriva iriden-tistllor şt se va opri orice incursiune armată peste Garpaţl.

La Utena era însă alt sentiment. Acolo ce le petrecute în România şi. mal ales. repereutarea lor în Ungaria pro­voacă o ser ioasă îngrijorare. Faptul reiese clar din tele­grama contelui Kalnoky către reprezentantul său la Bucu­reşti, din 4 Septemvrie. în ca re t s e ordonă textual:

„Binevoiţi a ţine un limbaglu foarte hotărît faţă de gu­vernul român. Nu-t ascundeţt că, numai graţie incuriei şt tolerantei sale. mişcarea revoluţionară. îndreptată împo­triva fruntariilor noastre şi asupra căreia am atras în mal multe rânduri atenţiunea sa , s'a putut desuolta până la un

32

asemenea grad. întreaga răspundere cade asupra guuer-nulut regal, pe care-1 facem răspunzător de liniştea fron­tierelor noastre şi de siguranţa agenţilor noştri. Aşteptăm, să s e procedeze cu fermitate contra şefilor cunoscuţi ai mişcării. Dacă guuernul purcede la expulsarea lor, rugăm a fl încunoştiinţaţt de îndată de numele lor şi de direcţia în care uor fi trimişi. Vă autorizez a nu neglija nimic ea să se simtă la Bucureşti că suntem în drept să cerem şt eă cerem o acţiune energică".

In urma acestui ordin, ministrul austro-ungar se uăzu neuoit, ca în lipsa lui loan Brătlanu din Capitală, s ă s e adreseze lui Ion Câmpineanu, spre a-l aduce Ia cunoştinţă cuprinsul telegramei lui Kalnoky. Câmpineanu răspunse eă nu poate accepta reproşul de Incurie şl toleranţă, întrucât guuernul a pierdut mulţi aderenţi politici din cauza acţiunii ^a le contra irldentel. Va face însă tot ee-1 eu putinţă să oprească în loc curentul reuoluţlonar, guuernul fiind decis să împtedtce orice Incursiune armată în Ungarie, pe care de altfel nu o crede cu putinţă. S ă nu se uite însă — spunea el — eă partidele de opoziţie, ea să creeze dificultăţi gu­vernului, nu sunt streine de mişcare.

Primind acest răspuns, Ministerul de Externe dela Vlena telegraflază Baronului Maur eă nu se îndoeşte că agitaţia este îndreptată şi împotrlua guuernulut român, dar să se insiste pe lângă Brătlanu ca, profitând de această acţiune criminală, să statueze un exemplu, pedepsind pe autorii el. Guuernul român ua auea a decide dacă e cazul să expulseze pe cet ce sunt cetăţeni români, în special pe cel doi agitatori principali: redactorul Seeăşanu şt direc­torul Ciurcu dela „L'tndependanee roumalne". S ă ia con­tact cu Brătlanu in sensul telegramei pe care o prezentase lui Ion Câmpineanu.

Lucrul nu fu însă cu putinţă până la 9 Septemurie, când primul ministru se întoarse dela Flortea în Capitală. Oonuorbtrea e relatată în Ir'o scr isoare particulară a lut Mayr către Kalnoky, din ziua însăşi a întreuederii, în lic­ealul Legajlunll. Brătlanu spunea: 1. Proclamaţii reuolu-tionare se pot Imprima oriunde. Nu se poate aduce deci alei o înulnulre eă o atare proclamaţie s'a tipărit şi în Ro-

23

mânia; 2. Un partid al irldentel, eu sprijin în ţară, nu existăm Ar fi să se facă prea multă onoare manei de tineri exal ' taţi care îşi s ic trldenta română, conslderându-l ea partid t 3. E l uede în această înscenare revoluţionară încercarea disperată a opoziţiei de a răsturna guuernul prin compli­caţii exterioare; 4. Poliţia are firul agitaţiei în mână şl va îngriji să nu se producă alte manifestaţiunl. Conducătorilor agitaţiei li s'au pus în Dedere că vor fl expulsaţi, dacă, orin conduita lor, uor da loc la cea mal mleă plângere. E întrebarea însă dacă e recomandabil să se faeă, prin expulsare, unor astfel de oameni obscuri, aureola de martiri.

Ministrul austro-ungar obiecta: 1. Fteeare Stat, mie sau mare, are îndatoriri faţă de Deeinil săi dela care nu se poate substrage. la eu satisfacţie cunoştinţă că guuernul român este conştient de aceste îndatoriri şi e destul de tare să le îndeplinească; 2. Măsurile de supraveghere nu trebue însă să se mărginească numai la cel direct ame­stecaţi în aceste agitaţii, cl şi la acel ce le încurajează,, funcţionari al Statului chiar. Brătianu s'a declarat de acord, făgăduind a pedepsi eu ultima energie orice act de încu­rajare uenlt dela aceştia din urmă; 3. Fără a fi de părerea iul Brătianu că mişcarea ar ft cu totul neînsemnată, nu o crede totuşi capabilă a Întreprinde ceva mat serios din lipsă de mijloace (nervus rerum). lridentlştll sunt susţinuţi în primul rând de Românit transilvăneni ee locuesc în ţară,, în speetal de numeroşi profesori. Aceştia — se zice — otră-uese generaţiile în creştere eu idei şovlnlste; 4. Ce pri­veşte amestecul opoziţiei în agitaţia revoluţionară, n'ar putea, ca Brătianu, 'să o pună toată în sarcina ei. E neîndoios însă că nu este străină de această mişcare. Redactorii ziarului „România" — al opoziţiei — au fost perfect iniţiaţi în afacerea proclamaţiunil şi mulţi membri al Clubului con­servator — personal cunoscuţi iul Magr — au luat parte la adunările secrete ale Irldentel. Ş l anul trecut a avut do­vezi c ă opoziţia n'a fost străină de demonstraţia din faţa Legaţiunll (după serbarea pentru centenarul revoluţiei lut Horla). De asemenea — încheie el raportul — nu pot uita că conducătorii marcanţi al opoziţiei sunt partizani notorii al Rusiei.

24

A doua al, la 10 Septemvrie, înainte de a Jl trimis ra­portul de mat sus, Maur telegraftază la Ulena eă Consiliul de miniştri s'a ocupat eu chestiunea expulsărit. Brătianu ar fi de acord. S e teme însă eă opoziţia ua deslănţul o mare agitaţie pe chestiunea aceasta. El doreşte să cunoască şi părerea lut Kalnoky, eare răspunde, referindu-se la te­legrama (din 4 Septemvrie) prin eare cerea cele mal s e ­vere măsuri pentru reprimarea agitaţiei şi pedepsirea agi­tatorilor. Ş l adaugă: „tolerarea agitatorilor atât de peri­culoşi pe pământul românesc şt în parte ehiar în slujbele Statului, trebue să înceteze. Guvernul român nu trebue să, lase să treacă o astfel de ocazie, fără a dovedi autoritatea, şt corectitudinea sa.

S e repeta aşa dar, în altă formă, cererea dela început. Şi, în adevăr, la 11 Septemvrie, Maur telegraftază la Vlena eă a trimis raportul eu referire la eonuorbirea eu Brătianu? şl eă acesta roagă pe mtntstrul afacerilor streine al Austro-Ungariei să fie liniştit, deoarece guvernul român îşi va face datoria şl va purta de grije să fie linişte în ţară. La acest mesagiu, Contele Kalnoky răspunde mulţumind Iul Brătianu şt spunând eă are cea mai mare încredere î a energia sa. E de mare importanţă, adaugă el, în interesul raporturilor noastre, ea dânsul să arate, prin fapte con­crete, voinţa sa fermă.

In acelaş sens telegrafiasă, la 13 Septemvrie, după-primirea raportului dela 9 Septemvrie. Ş i anume: „Noi vedem pentru guvernul român ocazta binevenită de a ac ­ţiona în mod sever contra mişcării crescânde împotriva drepturilor internaţionale. Creşterea nediscutabilă a acestei mişcări este urmarea lipsei complecte de pedeapsă pentru agitatori, care, parte, sunt musafiri pe pământul României, parte sunt chiar în slujba Statului şl care pot conspira în mod deschis contra unei puteri amice şl vecine. Este ne­cesar ea guvernul român să se declare pe faţă şl să pe­depsească din proprie Iniţiativă.

Cu «alte cuvinte se cerea hotărît expulsarea. Mat mult. S ă se facă aceasta, nu ca fiind cerută de Austro-Ungarla, et ca venind din propria Iniţiativă a guuernulul român. Evident acesta nu putea face altfel. La 16 Septemvrie, Mayr

25

comunica lui Kalnoky c ă s 'a decis expuisarea a s a se per­soane, între care şi a lui Ciurcu, Iar a doua st, la 17 S e p ­temurie, relata într'un raport, c ă prefectul de poliţie s'a presentat la Legaţtune cerând certificate de călătorie pentru „supuşii unguri" Qh. Secăşanu şl Qh. Ocăşanu. A. dispus liberarea acestor certificate şl a dat ordin consulilor din Galaţi şi Qlurgiu de a-l aulsa telegrafie despre trecerea expulsaţllor. Ş l adaugă: „Expulsaţti erau consternaţi. In toate localurile publice se discută cu aprindere cazul.."

Mat departe, în acelaşi raport, se spune că s'a pre­sentat la Legaţiune şi dl Lahouary — (de sigur noul pro­prietar al starului „L'lndependanee roumalne": Qh. Em. La-houary), cu Alex. Ciurcu (dela care cumpărase ziarul), ru-gându-1 ca, întrucât dânsul, Meyr, ceruse expuisarea, să-l acorde un răgaz de câteua sile pentru plecare. L e răs­punse, fireşte, că n'a auut şi nu are nici un amestec în expulsărtle c e s'au făcut. Iar la întrebarea dacă poate face uz în publicitate de această declaraţie, a rugat ca numele său să fte cu totul lăsat de o parte în această chestiune. Intervenţia era, pentru reprezentantul austro-ungar, douada legăturilor lui Lahouary cu Ciurcu şi intenţiunii opoziţiei conservatoare de a auea două ziare — unul, mal uiolent. pentru interior, altul, mal moderat, pentru străinătate, spre a se putea prouoea, după împrejurări, când la unul când la altul.

La 18 Septemurie se raporta c ă prefectul de poliţie a cerut certificate şt pentru ceilalţi expulsaţt »supuşi un­guri*. Unii plecară, prin Qalaţi, în Franţa, iar Glureu, tatăl şi fiul, eu un al treilea, prin Giurgiu, la Ruseiue. Eneruarea în tot oraşul, s e scrie, era ieri seară foarte mare. Opoziţia anunţase o întrunire foarte populată. Au uorbit patru ora­tori : avocatul Palade, care atacă uiolent pe Rege, „faimosul" Qrădişteanu care s e jură a se consacra de aci tnainie irl­dentel, fostul ministru de justiţie Qlani şl Jean Lahouarl, cari uorbtră, amândoi, împotrlua legalităţii expulsării. în­trunirea s e termină la ora 11 seara , dar lumea rămase încă multă ureme pe străzi discutând cu aprindere euenlmentele.

S e semnalează în mod special presenţa la aceasta întrunire a lui Alexandru Catargi, unchiul Regelui Serbiei

26

şi fratele adjutantului general al lui, eare au lipseşte dela niei o demonstraţie anii-austriacă şt ca re adusese la în­trunire, în chip ostentativ, pe mai mulţi membri ai opoziţiei conservatoare, eu marele său break. O manifestaţie ostilă în faţa Legaţiunil fu oprită la timp de poliţie, ca re luase măsuri şi pentru pasa personală a ministrului austro-ungar. Afară de această întrunire deschisă, se ţinu o alta, secretă, la redaetorul „Românului", Vintllă Rosseti. Aci s'ar fi ho-tărît ajutorarea expulsaţilor şi s 'ar fi discutat chestiunea manifestaţiei dela Legaţie. Rosseti ar fi spus eă e o prostie să se facă o atare demonstraţie, când poliţia este alarmată. E a trebue făcută tn timpul zilei, prin surprindere.

In sfârşit, la 19 Septemurie, se raportează că expul-saţil au părăsit „ieri" Capitala, unii eu trenul de dimineaţă spre Galaţi, alţii spre Giurgiu. Ea ambele plecări o mul-lime mare de oameni s'au adunat pe peron. Afară de eâ-teva scene patetice de adio, totul s'a petrecut în ordine. Alex. Catargi. unchiul Regelui Serbiei , a ţinut să fie şi de astă dată de faţă... Consulii dela Galaţi şi dela Giurgiu avizară despre t recerea expulsaţilor prin aceste oraşe.

Cu aceste ultime ştiri, se încheie corespondenţa di­plomatică dintre Legaţiunea austro-ungară din Bucureşti şl Ministerul Afacerilor Streine dtn Ulena eu privire la proclamaţia revoluţionară şi la expulsarea autorilor ei. Monarhia vecină obţinuse deplină satisfacţie în sensul ce ­rerilor ee formulase. Ce avea să urmeze nu o mat pre­ocupa aşa de aproape. Chestiunea rămânea să-şt continue mersul ea o afacere de poltttcă internă a Statului român.

VI.

In adevăr, cum am văzut şi din rapoartele Legaţiunil austro-ungare, expulsarea celor şase români ardeleni pro­vocă în ţară, în Bucureşti în deosebi, mare emoţie şl agi­taţie. Era pentru prima oară eă un atare act se producea, pentru motive de ordin politie, nu numai faţă de Români, dar şl faţă de streini, faţă de acel streini, cari. căutând şi găsind în România asii pentru luptele lor politice-naţionale. s e dedeau la tnantfestaţluni şl acţiuni revoluţionare împo­triva Statelor streine limitrofe.

2?

Bulgarii, refugiaţi în România, găsiseră doar până într atâta ocrotire că guuernul român fusese direct acuzat că unelteşte împreună cu el acţtunl împotriva Turelei. S e ştie apoi, că, la 1868, Ion Brătianu a trebuit să se retragă din guuern, pe urma intervenţiei puterilor europene, tocmai sub acuzaţia că pregăteşte, cu Bulgarii refugiaţi dincoace de Dunăre, reuolte în Balcani, tar cu Românit refugiaţi dlneoaee de munţi, incursiuni în Transilvania. Este vremea când marele bărbat de Stat era considerat ea un incori­gibil şl primejdios mazztnlst în care guvernele streine nu pot avea încredere.

Ori, întâmplările acestea erau încă vil în amintirea contimporanilor. Nu este deci de mirare eă opinia publică primi eu mare emoţie hotărîrea de expulsare a Ardele­nilor Implicaţi în chestiunea proclamaţiei iridentiste şt c ă se puse imediat în mişcare în favorul lor împotriva gu­vernului, neînţelegând şi neadmlţând ea o asemenea mă­sură să vină tocmai dela Ion Brătianu. Căci, evident, c a întotdeauna şi în toate părţile, această opinie publică se conducea după simţământul el naţional, nu după raţiunea şl răspunderea ce, în atarl împrejurări, incumbă conducă­torilor de Stat.

Decretul de expulsare se dădu la 2/14 Septemvrie şl fu comunicat expulsaţilor la 4/16 Septemurie. La 6/18 S e p ­temvrie el fu publicat în ziare. Tipărlndu-1 „Naţiunea", dădea relaţlunl precise şt preţioase cu privire la flecare expulsat în parte. Căci, afară de cel doi autori al proclamaţiei, Qh. Seeăşanu şi Qh. Oeăşanu şl de Al. Clureu, directorul ziarului „L'lndependanee roumatne", mai fură expulsaţl: Nicolae Clureu, tatăl lut Alexandru, casierul ziarului său, 1. Droc-Bănclulescu. secretarul Societăţii „Carpaţll" şt 1. Corneanu, funcţionar Inferior la Calea Ferată, care auu nefericirea să ci tească proclamaţia faţă de un evreu ee-1 denunţă ca colportor şl răspândltor al el.

Tot „Naţiunea", în acelaş număr, reproduce, după „L'tndependanee roumatne" scrisoarea Iul Alex. Clureu „către adevăraţii români", în care arată că, fără să albă nici un amestec în redactarea şl lansarea proclamaţiei, a

28

fost totuşi expulsat, din motlue de răzbunare politică, c a unul ee, în ziarul său, ducea campanie necruţătoare îm-potrtua guuernului.

A doua zi, la 7/19 Septemurie, publică scrisoarea de rămas bun al lui Gh. Seeăşanu, adresată mai întâi citito­rilor „Unităţii Naţionale" — ziarul său — apoi fraţilor de peste munţi, aflaţi în România, scrisoare bărbătească şi demnă, care se încheie eu accente pline de încredere în destinul neamului şl cu strigătul de : Trăiască Romanţai

Faptul fiind astfel cunoscut, toate ziarele îl comentară. „Românul" (din 7 Septemurie 1885) face un aspru rechizi­toriu, lui Ion C Brătianu, fostul reuoluţtonar şt exilat dela 1848. Dacă ar fl trăit, se spune, C. A. Rosettl ar fl ştiut şt putut împiedeca atentatul la libertatea presei şl la os ­pitalitatea tradiţională a Românilor, ruşinea expulsării fra­ţilor înşişi de pe pământul patriei mume. Aminteşte atitu­dinea proteguitoare a Iul 1. G. Brătianu faţă de Bulgărit reuoluţlonari. Asemenea cuuintele pe care le a pronunţat în Parlament, ea răspuns la cei c e l acuzau, în 1868, că fo-mentează mişcării trtdentiste şt pregăteşte incursiuni ar­mate în Transtluanta, euulnte cart au prouocat atunci, fur­tuni de aplauze şi au rămas adânc imprimate în inimile tuturor Românilor: „Când cumnatul meu se ceartă cu sora mea, nu am dreptul să mă amestec, dar când ridică braţul &o louească, s o înjunghie, atunci trebue să ridic şt eu braţul s o ocrotesc, s'o apăr".

Pe când presa discuta cu aprindere expulsarea, se făcu şi plecarea expulsaţllor, care-şl aleseră singuri punctul de plecare peste graniţă, refuzând paşapoartele ungureşti. 43iureu, tatăl şl fiul, eu l. Gorneanu, plecară, prin Giurgiu, la Ru8eiue, unde se şl stabiliră, iar Seeăşanu şl Droc-Băn-eluleseu, prin Galaţi, la Paris.

Plecarea, în deosebi a acestor din urmă, dădu loc la impresionante manifestaţiunl. Lumea umplu peronul gării şi sălile de aşteptare. Gând clopotul dădu al treilea şl cel din urmă semnal de plecare şl expulsaţtt s e urcară în ua-goane, din toate părţile izbucniră strigăte însufleţite de „trăiască România" şi „la reuedere". In ultima clipă, 1. Droe-Băneluleseu se aruncă jos, îngenunche şl sărută pământul

29

tării, înmânând Ini Utniilă Roseftf, directorul „Rom&nurat", o sertsoare de rămas brni către fraftt din România liberă. Poliţia eu prefectul erau de faţă. Nu se întâmplă însă ntet un ine+dent.

Agttaţla continuă şt după pleeare, prin întruniri de protestare eonuoeate la Bucureşti şl în principalele oraşe din ţară, — laşi, Cratoua. Ptoeştl, ete. Încetul eu în­cetul însă atmosfera încărcată .dela început se risipi şl lucrurile se potoliră. Singură „GazetaTransiluanlel" dela Braşou (17—22 Ianuarie 1886) rămase să poarte o polemică mai lungă cu guuernul Brătlanu asupra expulsării Ardele­nilor, în o serie de etnel articole, sub titlul: „Ministrul Brătlanu şl Românii Ardeleni", în eare discută impresia pe către această expulsare o făcu în Translluanla şl felul cum presa ungurească şl oponia publică o exploata împotrlua Românilor de aci, mat ales după discursul pe care Ion Brătlanu îl rosti, în Senat, ca răspuns lui C. Boerescu, în aeeeaşi chestiune, la dlseuţla adresei de răspuns la mesaj.

Vil.

In Ungaria lucrurile nu se liniştiră însă aşa de repede. Acolo, în judeţele dela graniţa românească (cele secueştl, în particular) persista teama de agitaţii antt-maghlare şl de incursiuni din România. Subprefectul judeţului Cmc rapor­tează Ministerului de Interne, la 19 Oetomurie, eă mişcă­rile iridentlste în satele româneşti dela frontieră (Bihor, Tulgheş, Berehlş şt Hollo) se înteţesc. Denunţând ea Insti­gatori pe „popii* lor, el serie eă unul din aceştia, cel din Hollo, trecând prin uama Tulgheş, pe terltor român s'a aruncat jos, a îmbrăţişat pământul „patriei" şi a izbucnit în plâns. îndrăzneala Irtdenţllor, încurajată de protecţia României, creşte mereu. Maghlarlmea şl Armenlmea din aceste părţi este periclitată, satele secueştl fiind departe, pe când cele româneşti m imediata apropiere a Moldouei. Cere întărirea posturilor de jandarmi, euewtual chiar tri­miterea unul regiment unguresc de soldaţi.

Comandantul de jandarmi din Cluj era îndrumat să eereeteze de aproape cele raportate şt să faeă propuneri în consectn-fă. Totodată este autorizai să angajeze agenţi

30

mformatîul (spion») dintre jandarmii pensionaţi şt alţi Indt-uîzt îndemânateef, în contul Ministerului de Interne, eart să urmăreaseă atent mişcările naţionaliste, aducând ee le aflate fa cunoştinţa comandantului şi ofiţerilor de Jandarmi indicaţi de el. In fine, pentrueă, deşi proelamaţlunea tri­dente* române fusese trimisă preoţilor, învăţătorilor şl in­telectualilor români din toate părţile, nte! umtf dtn aceşt ia nu s'a conformat ordinului de a o preda autorităţilor. Mi­nisterul de Interne, socotind faptul ca un aet de patentă complicitate eu acţiunea reooluţionară, ţine să ta o ser te întreagă de măsuri pentru suprauegherea şt urmărirea lor.

Astfel, la 25 Oetomurie, dă un ordin confidenţial către prefecţii judeţelor eu populaţia românească (în număr de douăzeci) în eare se spune eă atitudinea antipatriotică a tuturor acestora e pe deplin douedită, căci deşt puşi sub strictă supraveghere, eă aceasta incumbă funcţionarilor pe răspunderea lor personală. Et trebuesc să denunţe or ice acţiune şl orice persoană eare ar luera împotriua intere­selor Statului, în special pe înuâţătoril şeoalelor române confesionale, pe notarii nepatrtoţt şl pe strătnlt cari uin în mod clandestin în ţară să turbure şt răzurătească popu­laţia românească. Toate ehettueltle împreunate eu o astfel de supraveghere se uor pune la dispoziţia prefecţilor. Ne­cesitatea asigurării ordinet şi linişte! eere dela toţi func­ţionarii administrativi să şi îndeplinească datoria până ta saeriflelu.

In aceeaşi zi, se trimite o adresă la Mtnlsterul Cul­telor şl Instrueţtunit Publice, prtn care se acuza direct de legături eu trldenta română, deci de trădare de patrie, toţi membrii clerului Blsertell ortodoxe române în frunte eu mitropolitul şt episcopii ei. Douadă că proclamaţiile le-au fost trimise tuturor, eă în şeoalele gr. or. române se face pe faţă educaţie antipatriotică până şt copiilor, că pe co­pertele eatetelor este ehlpul regelui României şl harta Ro­mâniei Mari (până la Debreţm), eă bibltotecfle şcolare sunt pline de eărţt şl hărţi trtdentlste, eă în semmarlt sunt an­gajaţi e a profesori agitatori notorii ea preotul Popesen (Slmeorr?) din Rlpaş, eă mitropolitul Miron Romanul dă rol de frunte Fa toate oeazttfe lui Partetrfe Coama, om*i

31

din cei mai faimoşi agitatori, că la serbări se arborează steagul naţional, că chtpturtle elevilor dela Braşou şl Sibiu sunt împodobite cu tricolorul românesc, că aceştia pri­mesc burse dela cercurile tridentlste din România şl tot deaeolo îndrumări şi instructli agitatorice...

La fel clerul Bisericii unite, în frunte eu episcopul "Victor Mlhâlgl dela Lugoj şl eu mitropolitul dela Blaj, eare, dacă nu mat mult, are datoria să apere Interesele bisericii ee-i sunt încredinţate împotriva tridente! române, ee ur­măreşte planul ea pe Românii gr. cat. să-l treacă la Bi ­ser ica ortodoxă, e a şl preoţii, tot aşa învăţătorii români de ambele confesiuni sunt acuzaţi că uneltesc direct şl fanatic împotriva Statului ungar, pentru răzvrătirea popu­laţiei româneşti, eăel dacă institutele şi şcolile româneşti şl-ar fl făcut datoria, se zice în adresă, n'ar fl survenit ce le întâmplate.

In fine, o a treia adresă trimite ministrul preşedinte al Ungariei ministrului comun de Afaceri Streine al Monar­hiei, — adresă în eare se spune eă, deşi guuernul român, în anumite cazuri, a interuenit eu energie, n'a făcut to­tuşi ee s'ar fi cuvenit şi îl era în putinţă, ea să înlăture răul pentru timp mai îndelungat. Dimpotrivă, a primit şl angajat în secret pe faimoşii agitatori români din Ungaria, iar fiilor acestora le-a dat burse, a pus la cale, în mod public, Intrigi şl aţâţărl, a provocat conflicte la graniţă. Măsurile luate au fost numai aparente. Proclamaţia lrlden-ttstă a fost confiscată numai în parte. Restul a fost afişat în comunele dela graniţa ungurească. Exilaţii au fost numat de formă izgoniţi din ţară. El sunt subvenţionaţi de gu­vernul român. S 'a înfiinţat o asociaţie eare să treacă pe Românii gr. cat. la Biser ica ortodoxă. eărţl dldaetlee, ziare şl hărţi irldentiste se Introduc pe sub ascuns, dar cu ştirea guvernului român, în Ungaria...

Toate acestea au pricinuit neliniştea şi tulburarea din ultimul timp, şl cari, prin măsurile energice ee s'au luat, au fost înlăturate. Dacă însă guvernul român nu na înde­plini îndatoririle sale, lucrurile se uor repeta. De aceea trebue Intervenit ca el să pună capăt agitaţiilor, să se fi­xeze graniţa eu Ungaria, să nu mai primească şl oero-

32

l easeă pe agitatorii români fugiţi peste munţi, să nu le mal dea burse, e t c , ete. Intervenţia oficială a Excelenţei noa­stre, se zice, a fost totdeauna încununată de succes . Nu mă îndoese că şi în cazul acesta ua fl...

Aşa dar o naţie întreagă de trădători. Căci preoţii, învăţătorii şi intelectualii uizaţi alcătuiau elasa conducă­toare a poporului român din Ardeal. Ori toţi aceştia — în bloc, fără excepţie — erau învinuiţi de trădare, puşi sub urmărire şl ameninţaţi eu pedepse. Evident că, aşa pre­zentate lucrurile, nu mal putea fl uorba de urmările şl efectele acţiunii revoluţionare dela Bucureşti, el de marea luptă permanentă, de rasă, dintre asupriţi şi asupritori. Şi evident că, în asemenea condiţii, nu mal putea fi uorba de pace şi linişte. 0 luptă surdă, dar îndârjită, era angajată

— luptă ee auea să dureze până la lichidarea deplină şl definitivă şi în eare ceea ee se petrecea atunci era numai un episod. Sfârşitul lut auea să se petreacă tot acolo unde începuse — la Bucureşti.

VIU.

In adevăr, chestia expulsărllor fu adusă în Parlament, atât în Adunarea Deputaţilor, cât şi în Senat. Este ultima }ază politică a el — epilogul. Aceasta se făcu pe trei c ă i : 1. Prin Intervenţia lui C. Boerescu, la desbaterea adresei de răspuns la mesaj în Senat; 2. Prin petiţia pe care ex-pulsaţtl dela Ruselue — Clureu, tatăl şl fiul, eu l. Corneanu — o înaintară şl Camerei şi Senatului şl prin eare solicitau ca prin votul lor, să se revină asupra decretului nedrept de expulsare a unor Români de origine; 3. Prin Interpelarea pe care M. Kogălnleeanu o adresă Preşedintelui de Con­siliu, în Gameră.

C. Boerescu ridică chestiunea în şedinţa Senatului dela 4 Decemvrie (Monitorul Oficial), Nr. 10, din 11 De­cemvrie 1885), spunând că, deşi nu există nlel o cerere din partea Austro-Ungariei (?), totuşi 6 Români au fost Iz­goniţi dtn ţară, trimişi în exil. Cere primului ministru să justifice acest act, întrucât, la discuţia legii de expulsărl, în 1881, a declarat că niciodată nu va ezita să arate Par­lamentului motivele pentru care va face uz de această lege.

33 â

De altfel, susţinea Boereseu, cum Constituţia nu pune pe Românit din alte State în categoria străinilor, legea din 1881 nu i prioeşte şl deci nu le poate fi aplicată.

Deşi interuenţla fu foarte sumară, Ion Brătlanu ţinu să răspundă pe larg (Monitorul Oficial, Nr. 10, din 11 De-eemDrte 1885). A trebuit să aplice legea, aleea el, pentrue* era uorba de interesele mari ale ţării primejduite prin ac­ţiunea Iredenttşttlor. Numai dacă legea ar fl fost aplicată pentru Dreun interes personal, al său sau al ureunul amte, ar putea să fie înuinult. Nimeni din cei ce au rostit tirade patetice pentru expulsaţt n'a făcut pentru Români şl Ro­mânism cât a făcut dânsul. B l a Insistat să se înscrie în Constituţie, la 1866, dispoziţia ea Românit din orice ţară, prin o simplă renunţare la protecţia străină, să fie recu­noscuţi ca cetăţeni. Nimeni n'a primit pe Românit de peste Garpaţt şt nu l-a îmbrăţtşat, cum l-a primit şi îmbrăţişat el.

Aceasta nu înseamnă însă să uite, ea alţii, de Intere­sele generale ale ţării, clădită eu lupte şl jertfe de seeole. Am suferit întemniţări şl persecuţii de tot felul ca să câ­ştigăm situaţia pe care o auem astăzi. Românii de peste munţi să ne lase să ne conducem singuri politica noastră. Uletor Bmanuel a trebuit să exileze pe Mazzlnl. Zlsu-t-a elneua trădător? Guuernul Italian a trebuit să la măsuri contra iredentiştilor săi. lnulnultu-l-a elneua de lipsă de pa­triotism? Suntem noi în măsură să ridicăm drapelul eon-chlstei Transiluanlel, Banatului, Bueoutnel? Atunci de ee să ameninţăm, de ee să facem reuoluţle în Austro-Ungarla ? Şl când aceas ta? Câteua zile înainte de izbucnirea reuo­luţle) din Filtpopoli. Dacă Bulgarii dela not ar fl făcut numai o mică mişcare, n'am fl fost acuzaţi eă am copleşit Peninsula Balcanică şl Translluanla eu conspiratori, eă suntem o naţiune de tulburători, în loc să fim ceea ee trecem în ochii Europei eă suntem prin prudenţa noastră ?

Şi termină: „Nu ştiu cine zice eă Bulgarii şl Rume-lloţll ne-au Imitat pe noi. Nu, domnilor, nu ne^a Imitat ni­meni, în nimic. Luaţi toată lstorta noastră, de când a în­ceput mişcarea Românilor, dela 1848 şl ueţt uedea eă în totdeauna am fost pentru respectarea tratatelor. Căci numai în această respectare cei miel îşi găsesc puterea lor". E r a

34

evident, o aluzie la recentul tratat pe eare România 11 în­cheiase eu Tripla Alianţă prin mijlocirea Austro-Ungariei.

Ca răspuns la cuvântarea Iul Ion Brătianu, exilaţii dela Paris — Seeăşanu, Oeăşianu şl Băneluleseu — trl-mlserâ, la 22 Decemvrie, ziarului „Românul" o întâmpinare prin care arătau că nu s'au amestecat în politica ţărlt şl nlel n'au căutat să dea directive acestei politiei. In pro­clamaţie n'au făcut apel la intervenţia guvernului român, ci a societăţii române. Nu s'au amestecat în politica de partide. Au cerut chiar aceasta dela toţi fraţii lor aşezaţi în ţară. Felicitările ee t-au venit dlui l. Brătianu dela Ro­mânit din Ardeal, n'au venit, de sigur, dela cel întemniţaţi, el dela oamenii tronului, cari, fatalmente, sunt oamenii Un­gurilor.

Petiţia expulsaţilor dela Ruseiue fu desbătută în şe ­dinţa Senatului dela 22 Ianuarie 1886. Raportorul ei, M. Or-leanu. prezentă maturului corp un raport în eare se năzut a dovedi eă legea dela 1881 se aplică şi Românilor din afară, nereeunoseuţl încă cetăţeni şl eă deci măsura ex-pulsăril este legală, eă aceasta s'a făeut din motive de ordin superior, pentru interese generale ale ţării, amenin­ţată de agitaţiile Iridentlste şt revoluţionare şl eă guuernul, eare a dat decretul de expulsare, va avea de grije să-1 abroge atunci când va socoti că măsura nu mal este ne­cesară (Monitorul Oficial, Nr. 30, din 25 Ianuarie 1886).

Senatul aprobă propunerea comtslunii de a trece la ordinea zilei asupra petiţiei. Dar membri opoziţiei, in frunte eu Q. Mârzeseu, eerură insistent discuţia raportului, ceea ee se refuză însă. Atunci 6 . Mârzeseu prezintă textul unei Interpelări pe care o anunţase în şedinţa din 30 Noemvrle (Monitorul Oficial, Nr. 7 din 6 Decemvrie 1885) şi pe eare voi să o desuolte. Fiind împiedecat, pe motive de regula­ment, ceru cuvântul în chestiune personală. Dar intervenţia mlnistrulut de justiţie Eugen Stătescu şi mal ales. a eelul de culte* D. A. Sturdza, provoacă un mare scandal. Incidente penibile şl dureroase, chiar după 50 de ani, pentru eet ee le cercetează, determinate de pasiunile politice, de spiritul de Intoleranţă şl de temperamentul Irascibil al eom-

35 3*

batanţilor şl asupra cărora e bine să nu mal stăruim. (Mo­nitorii/ Oficial, Nr. 30, din 25 Ianuarie 1886).

Dar punctul culminant al chesttunit expulsărtlor în Parlament fu interpelarea Iul M. Kogălnleeanu, din Adu­narea Deputaţilor, dela 11 Februarie 1886 (Monitorul Oficial, Nr. 45, din 18 Februarie 1886 şi în broşură separată: /n-terpelaţiunea privitoare la expulsarea Românilor de peste Carpaţi, adresată guuernulut de M. Hogâlniceanu, deputat al col. I. de Brăila, Bucureşti 1886), eum şl răspunsul lui Ion Brătianu la această interpelare. Ca întotdeauna, Ko-gălnieeanu uorbi cald, frumos, impresionant. Cuvântarea sa, prin cuprins, constituie pagini de Istorie, iar, prin formă, ea expresie literară şt sentimentală, pagini de antologie. E a merită să fie pusă alături de cele mat uesttte cuuân-tărt ale sale rostite în Parlament sau la Academie.

Cum oratorul ţinea s o arate dela început, această In­terpelare priuea o întreită cauză: de naţionalitate, de le­galitate şt de umanitate. Cele din urmă se adresau guuer-nului şl naţiunii române. Cea dintâi şl guuernulut şi naţiunii maghiare. Găet în ea trata raporturile politice dintre cele două State şl popoare în epoca contimporană, raporturi al căror bilanţ îl stabileşte Kogălnleeanu într o întinsă şt foarte preţioasă expunere istorică şl din eare reiese eă Ungurii şi Ungaria datorese mal mult Românilor şi Ro­mâniei, decât aceştia acelora.

Cetind aceste pagtni de istorie, în eare Kogălnleeanu intră ea actor principal, simţi regretul eă oamenii noştri pollttet, bărbaţii de Stat, cart au auut rol aşa de însemnat la întemeierea, organizarea şi desvoltarea României mo­derne, nu şl-au scr is memoriile. Căci, în cea mal mare parte, aceste pagini sunt pagini memorialistice. In ele e uorba de împrejurările şl evenimentele de pe la 1859—60, din ttmpul răsbolulul pentru eliberarea Lombard!el, când Ungurii, cu Kossulh, Klapha şt Telehu, vroiau să provoace o Insurecţie în Transilvania, cu ajutorul lui Cuza Uodă, cu eare el înehelară. în acest scop, o convenţlune formală, prin mijlocirea împăratului Napoleon şl a Iul Uictor Ema-nuel. împrejurările acestea sunt aal bine ştiute şl din alte Izvoare. Totuşi, partea personală luată de Kogălnleeanu la

36

ele nu este cunoscută decât dtn această cuvântare a sa. Aci zace interesul şl importanţa ei Istorică.

După ce, fn felul acesta, stabileşte cari erau ideile şi angajamentele lui Kossuth şi ale touarăşllor săi eu priulre la naţionalităţi în genere şl la naţiunea română în parti­cular în 1848 şi în 1860, Kogălnleeanu arată cât de greşită este politica de maghiarizare a guuernelor şl naţiunii ma­ghiare. Bl stărueşte asupra el doDedlnd eum în toate cu­tele vieţii şl organizaţiei de Stat activează această neferi­cită politică, eu deosebire faţă de Români. Tabloul este nu se poate mai complet şl mal impresionant. Bl atestă cât de bine cunoştea marele bărbat de Stat starea Româ­nilor de peste munţi în vremea celei mai necruţătoare po­litice de maghiarizare şi câtă dreptate aueau tinerii ee lan­saseră proelamaţlunea revoluţionară să se îngrijoreze de viitorul fraţilor lor de peste munţi. De altfel acesta era şi scopul interpelării sale.

Kogălnleeanu încheie acest capitol al interpelării sale eu următoarele cuvinte: „Nu a venit timpul ea dl prlm-mi-nistru Brătlanu să-şl aducă aminte cuvintele pe earl la 1868, eu ocaziunea dlseuţiunil asupra proiectului de adresă la tron, le-a zis de pe această tribună: „Când cum­natul meu se ceartă cu sora mea, eu nu mă amestec; dar când bărbatul surorei mele a ridicat braţul ea să o în­junghie, alunei ridie şl eu braţul?".

„Aceste cuvinte explică — zicea el — proelamaţlunea irldentet române. Scriitorul, autorul acestei proelamaţtuni, a fost în Bucureşti, dar izvorul ei este în Budapesta, este în actele şl persecuţiunile administraţi unii maghiare în contra Românilor. Şi stingerea irtdentel nu o va faee Izgonirea a şase Români, ei contenirea erei perseeuţlunllor şl înlocuirea prin un regim de pace, de libertate şl de frăţiei

„Oamenii de Stat din Ungaria îmi vor ierta acest con­siliu ce-mi permit a le da; li-l dau în acelaşi spirit, care m'a povăţuit în 1859 şi 1860 de a da ospitalitate la mii de emigranţi unguri, de a scăpa dela furci mai multe capete scumpe naţiunii maghiarei Da, o afirm, regimul actual, de va continua, poate aduce focul şl sabla în locuinţele Ro­mânilor de peste Carpaţl; dar să nu creadă vecinii noştri

3?

unguri, că prin aceasta el îşi întăresc patria şl utltorul na­ţionali „Cuvinte profetice ce aueau să se adeverească pe deplin peste t r e l s ee lde ani numai.

Partea privitoare la legalitatea măsurii de expulsare, din punct de uedere al efectului moral şl naţional, din punct de uedere al Interpretării, juridice şt politice, în ţară şt în Ungaria, este iarăşi foarte interesantă prin conside­raţiile, apropierile şl destăinuirile pe cari autorul le face pentru susţinerea tezei sale. El combate pe Ion Brătianu eu propriile sale cuvinte rostite la diferite ocazii în che­stiunea Românilor de peste munţi. Autorii proclamaţiei trebuiau reprimaţi neapărat, dar nu prin expulsare, ei prin judecare şl condamnare în ţară. Rămâneau cel puţin pe pământul românesc.

Ce priueşte, în fine, partea privitoare la umanitate, ea este atât de mişcătoare, încât trebue să fie reprodusă în întregime, ea una ee constitue de altfel şl minunata pero­raţie a cuvântării: „Domnilor, am zis eă Interpelarea mea mai are şt o parte umanitară; aceasta o adresez în spe­cial dlul prtm-mtnistru. Mă adresez la umanitatea d-sale, la trecutul d-sale, la 1848, când şi d-sa şl eu şi mai toată generaţiunea de atunci am fost disţeraţi. Aveam mume, aveam surori, aveam rude; multe lacrimi au vărsat atunci mumele, surorile noastre şt în genere femetle române pentru exilul nostru.

„Dar cel puţin această dlsţerare a fost rostită de străinii Dacă dl Brătianu a uitat astăzi îl readuc aminte poemul lut Miehelet 1 Fae apel, d-le Ion Brătlene, la tinereţele d-tale, la cele ce profesai atunci, la principiile ce le afişai; acestea te-au adus astăzi unde eştt. Ori cât eşti om de Stat. nu este bine să rupi cu trecutul d-tale, când mat ales acel trecut a fost aşa de frumoşi

„Sunt câteva zile de când a venit la mine femela unuia dintre disţeraţi. cea mal săracă, cea mal nevoiaşă, cea mal simplă Ardeleancă, spunându-ml că bărbatul său este Izgonit din ţară, fără s ă fl făcut alteeua, decât că a fost sur prins la drumul de fler cttlnd o proclamaţtune; ea plângea eu patru şiruri de lacrimi şl îmi z icea : i t iaş duce lângă

36

bărbatul meu, la Ruseiue, aş munei ehlar eu braţele ea să-ml hrănesc bărbatul; dar am copil şl trebue să stau cu et act pentru şcoli.

„Acel râu de lacrimi eare curgea pe faţa bietei ro­mânce, ml-au adus aminte de lacrimile ee în 1848, care întotdeauna aminteşte şl faptele d-tale de atunci şi cu drept euuânt, căci dela 1848 începe regeneraţiunea noastră, la care ai luat parte, adu-ţi aminte de acele lacrimi şi şterge pe acelea eare astăzi se uarsă în urma ordtnului d-tale •de expulsare!

„Şl după ee m'am adresat la guuern, mă adresez şl la Regele României, la fostul Domn al Românilor; îl conjur să se gândească, că sângele uărsat pe câmpurile de bătaie ale Pleunei, Qrlulţei şl Smârdanulul, a acoperit de glorie şi a întărit tulpina tinerei noastre dinastii, lacrimile poporului, lacrimile mumelor, soţiilor şi fetelor române, departe de a întări şi de a face să se desuolte aeeea tulpină, o uor slăbi, putrezlndu 1 tinerele ulăstarel Sfârşind conjur pe dl Ion Brătlanu să nu facă, ca lacrimile uărsate dtn ochi de Români să păteze paginile Istoriei întâiului Rege al R o ­mâniei".

In răspunsul său, Ion Brătlanu (Monitorul Oficial, Nr. 45, din 18 Februarie 1886) treee asupra expunerii istorice dtn Interpelare, sub euuânt eă nu-1 prlueşte şl stărueşte numai asupra restului, „ea să şterg, zlee el, lacrămlle de pe faţa d-lut Kogălnleeanu 1 '. — „Să-i aduci înapoi, şl le-al şters", răspunse acesta. Dar Ion Brătlanu era un om, eare, în chestiunile mari, politice, de Interese superioare ale Statului, nu luneca pe panta sentimentalismului, ci se ţinea drept, în mijlocul realităţilor, oricât de neplăcute l-ar fl fost ele.

Arătând auantaglul lut Kogălnleeanu de a fl uorblt cu libertatea omului ce nu se găseşte la locul de răspundere, el releuă situaţia grea în care se află dânsul tocmai din această cauză. De aceea trece de-a-dreptul în miezul che­stiunii s- la motiuele care l-au determinat să dea decretul de expulsare. Ţine să recttflce însă afirmaţia lui Kogăl­nleeanu că, dacă elementul român din Transiluania ua pieri, «a ptert şl România, mărturisind credinţa sa nestrămutată

38

eă, oricât de uitrege uor fl împrejurările în ulttor, ea şl în trecutul său, neamul românesc, întreg, ua rezista, nu ua pieri niciodată. Aceasta pentru ea să se ştte în Ungaria^ orice ar face guuernul şi naţiunea ungurească, nu uor putea împiedeca în desuoltarea spre destinul său istorie, acest neam.

Stărueşte apoi asupra sentimentelor sale faţă de Ro­mânii de peste Carpaţi, reamintind cele spuse în euuân-tarea de răspuns Iul C. Boereseu, în Senat, eă el a înscris în Constituţie dreptul lor specific la recunoaştere şt eă tot el l-a primit eu braţele deschise şl l-a proteglult, în des-auantajul chiar al băştinaşilor. Nu pentru proclamaţie l-a expulsat, el pentru consecinţele ee putea auea acţiunea lor agttatorle şl reuoluţionară asupra Statului român, într'un moment foarte greu şl delicat politie. Căci, dacă Bulgarii de pe Dunăre s'ar fl mişcat pentru Insurecţia din Rumelia şi dacă Ardelenii dela „Carpaţi" ar fl încercat măcar o incursiune cât de neînsemnată în Transilvania, — eare ar fi fost situaţia României sub raportul obligaţiunilor sale internaţionale, faţă de puterile streine şl amice?

Ardelenii au auut şl au societăţi culturale şl naţio­nale în ţară, pe cari le-a sprijinit şl susţinut toată lumea, eum este soc . „Transiluanla", a Iul Papiu-llarian. Dar s o c . „Carpaţi" nu este de felul acesta. Ea face agitaţii neîngă­duite. A pus la cale o demonstraţie ostilă la „Legaţia Au-stroUngară", eare a trebuit să fie apărată zile de-a-rândul de poliţie. Ea Instigă lumea să se răscoale şl să t reacă Garpaţii. Sfaturile bune şl cuminţi ee s'au dat conducăto­rilor, n'au fost ascultate. In proclamaţlune se recomandă mijloacele utolente ale distrugerii, dinamita, asasinatul. „Fac apel la d-ta, dle Kogălnleeanu şi te rog să-mi spui dacă în acţiunile noastre reuoluţionare, d-ta şt eu ne-am gândit ureodată să propagăm ceea ce aceşti oameni îndeamnă pe alţii să f acă?"

Acestea au fost motiuele pentru eare a trebuit să ia măsura expulsărll asupra autorilor proclamaţiei lrtdentiste — zicea Ion Brătianu. Iar la o ripostă a Iul Kogălnleeanu, de ce nu l-a dat în judecată, în loc să-i fl aruncat afară din ţară, el replica: „Eşti în eroare, d-le Kogălnleeanu, eăet

40

numai aruncaţi nu au fost. Am luat pentru dânşii toate pre-eauţiunile poslbtle ca să nu sufere. Bine uoleşte a te In­forma, dacă, în această prlulnţă, nu am luat mal multe pre-cauţlunt, decât am luat pentru însăşi eopttl mei, când l-am trimis la studii în străinătate..."

* * *

Cu aceasta, chestiunea proclamaţlunll reuolutlonare dela 1885 şl a agitaţiei ee ea a prouoeat, atât dincoace, cât şl dincolo de munţi, se încheie. Altele, de altă natură, ît luară locul. Exilaţii rămaseră eâtăua ureme în strelnătate. Iar când uenl momentul să se întoarcă în patrie, flecare îşi reluă rosturile sale. Căpetenia lor, Qh. Secăşanu, pe acela de modest profesor secundar la Seuerln, la Tuleea şi la Măgurele, unde se şl sfârşi din uleaţă, la 1930, în uârstă de 72 ani, Ignorat de presa ee acum o jumătate de ueae, făcuse atâta sgomot în jurul numelui şi mişcării sale.

E singurul din touarăşil de exil care a auut noro­cirea şl fericirea să uadă România întregită a năzuinţelor şl străduinţelor sale de tinereţe. Şl , de sigur, nu odată ua fl reflectat în această Românie, la aeţtunea sa reuoluţlonară. Nu a putut-o regreta însă pentrueă a fost efluxul firesc al sufletului şl conştiinţei sale româneşti şl pentrueă a fost izbucnirea legitimă a sbuctumulul în care a trăit întreaga sa generaţie faţă de primejdiile ee se ridicau atunci asupra neamului său de peste Garpaţi.

Acţiunea aceasta constltue azi, Istoriceşte, un episod interesant şl emoţionant al luptelor noastre de desroblre şl întregire. Am socotit — mal ales după ee am aflat co­respondenţa diplomatică din Arhluele dela Ulena — eă e bine să-l reconstttuesc şl să-1 expun în întregul său, nu numai pentru interesul ee-1 prezintă în sine, el şl ea un omagiu adus pe deoparte, şirului nesfârşit de luptători în­sufleţiţi pentru unitatea naţională, uentţl de peste Carpaţt în ţara mumă, iar pe de altă parte, Blajului, care de două sute de ani aproape, întreţine aci, pe uatra luminoasă de înuăţătură a şcoalelor sale, focul sacru al Românismului la care s'au călit sufletele şl conştiinţele atâtor generaţiunl de tineri ce au treeut pe la aceste scoale şl între cari a

41

Jost eândua şt luptătorul însufleţit şt neînfricat pentru uni­tatea naţională despre eare am uorbit până acum, Qh. S e -căşanu.

Ş l sunt profund mişcat şl nespus de măgulit că mt-a fost dat să pot aduce aceste omagii scumpe inimii mele, ea român şi ea istorie, în faţa M. S. Regelui, măritul şl luminatul nostru Suueran, căruţa îl ce r prea supus îngă­duinţa să-t prostern nestrămutat devotament, slmţemtntele de nemărginită iubire şl de respectuoasă gratitudine ale tuturor celor ee, ea şl mine, simt sufletul Său regesc tot­deauna alăturea eu sufletul neamului întru care este cu­fundat.

42

Îndrumări culturale.

Sub semnul unificării sufleteşti de I o n B r e a z u .

Unitatea de program este unul din marile postulate ale ceasului de faţă, a cărui importanţă nu ştim dacă e înţeleasă pe deplin de conducătorii organizaţiilor noastre ş l de toţi muncitorii în ogorul „Astrel". Ea singură ne ua ajuta să atingem realizări maslue, care să ne dea apoi dreptul să ne alegem noul obiectlue de muncă.

Comitetul Central al Asoctaţlunil e preocupat în per­manenţă de acest gând al acţiunii sistematice şl unitare. E l este şl raţiunea circularei, pe care dl preşedinte al „Astrel" a adresat-o preşedinţilor de despărţămlnte şl de cercuri culturale, prin ultimul număr al „Transilvaniei", cir­culară, al cărei rost nu putem să-l subliniem îndeajuns.

Pornind dela îndemnul Regal, atât de înţelept şl de măgulitor pentru noi, de a continua munca de unificare su­fletească pentru care de altfel „Astra" şl-a câştigat şl până acum merite unanim recunoscute — dl Preşedinte îndrumă organizaţiile noastre să lupte în acest an pentru cunoa­şterea, preţuirea şl îmbogăţirea acelor elemente ale pa­trimoniului nostru naţional, pe cart se întemeiază structura Iul specifică şl unitară.

Organele îndrumătoare ale „Astrel", Comitetul Central şt Secţiunile ştiinţifice şl literare, îşi uor consacra o mare parte din actluttatea lor punerii în ualoare a acestor ele­mente. Broşuri speciale uor îmbogăţi „Biblioteca poporală", conferinţe rostite de specialişti uor arăta trăsăturile care constttue farmecul specific al flslonomtet noastre etnice şl uor da îndrumări pentru recunoaşterea şi ualoriflearea lor.

Până, atunci însă conducătorii despărţămlntelor şt cer­curilor noastre culturale sunt rugaţt să aşeze în programul de acttultate din anul în curs acest punct atât de Impor­tant sltuându-se în felul acesta pe o linte generală unică

43

de muneă culturală. Căet fteeare poate contribui, după pri­ceperea şi dragostea lui, la cimentarea unităţii noastre sufleteşti. In sanctuarele „Astrei", euuântul acesta a fost rostit totdeauna eu iubire şl adâncă înţelegere. Dacă pli­nirea uremllor ne-a găsit pregătiţi, strigând din toate piep­turile dreptul şl dorinţa noastră de a trăt împreună, aceasta se datoreşte, aici, în Ardeal, înainte de toate aetiultăţtl Aso­ciaţiei noastre. Cei care rostesc deci acest gând în nu­mele el — fie euuântul lor cât de simplu şl de nemeşte­şugit — au mat mult decât toţi îndreptăţirea să nu fie luaţi în deşert. El îl pot spune apoi eu certitudinea eă îşi uor atinge scopul, pentrueă conştiinţa unităţii este adânc în­rădăcinată în toate straturile sociale ale neamului nostru, fîu toate împotriulrlle uremurllor, eu toate hotarele eare ne-au frânt trupul ueaeurt de-a-rândul, instinctul unităţii s'a ţesut eu trăinicia şi siguranţa unei fatalităţi istorice. Ase­menea culturii, unitatea sufletească este însă o flacără eare trebue hrănită fără întrerupere, eu iubire împinsă uneori până la jertfa de sine, pentru ea să ne putem bucura de lumina şi căldura el blneeuuântată. Instinctul ei, eare moc­neşte pretutindeni, eare în uremuri de primejdie se poate ridica pe culmile sublimului, trebue lămurit şl adânctt fără odihnă. Ş l aceasta o poate face flecare Intelectual, dela profesorul de uniuersitate, până la cel mat modest preot şi dascăl de sat.

In elelurile de conferinţe eare uor fl organizate la oraşe, în leeţlunlle şeoalelor ţărăneşti, în cursurile serale pentru muncitori şl meseriaşi, în descinderile la sate, acest subiect să fie aşezat la loc de cinste. Din specificul no­stru etnie, a cărui eonseruare şi prosperitate este întâia grijă a „Astrel", uor fi scoase în eutdenţă, în acest an, mai ales acele elemente, care sunt suporturile de căpetenie ale unităţii noastre sufleteşti. Câte dintre neamurile pă­mântului se pot mândri de pildă cu o limbă atât de uni­tară ca a noastră? Atlasul Lingustie al României, opera monumentală care ua fi publicată, începând cu acest an, de cătră Muzeul Limbii Române din Gluj, ua aduce douezi surprinzătoare pentru fundamentarea ştiinţifică a ace ­stui adeuăr. Chiar şl din hărţile desprinse din aces t

44

Atlas, pe eare dl Sextll Puşearlu le-a publicat în ultimul număr din Revue de Transyluanie, se poate Dedea cum graiul nostru n a cunoscut niciodată împotriutrea graniţelor.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre arta noastră populară. Fără îndoială eă ea ne încântă şi prin stufoasa et uarietate. Sub întruchipările el atât de diuerse se as­cunde însă acelaşi duh comun, în eare ne recunoaştem eu eu toţii de ori unde am fi. In „Spaţiul mioritic", cartea Iul atât de plină de frumuseţi şl de judecăţi drepte şi adânci, Lucian Blaga a arătat ea nimeni altul, eare sunt liniile structurale ale acestei arte, atât de fericit împlinită, îneât poate sta alăturea de eele mai strălucite douesi de apti­tudine culturală şi dislineţiune sufletească a neamului no­stru. Ort unde ne-am găsi deet pe întinderea pământului strămoşesc, dtntr'un erâmpelu de cântec sau dans, din li­niile unul couor sau ale unei ţesături, să descifrăm accentul lor panromânese şi, odată descoperit, să-1 arătăm şi altora eu toată dragostea pe eare o merită.

Câte pilde de lupte eroice, împinse adesea până la jertfa supremă, nu pot fl apoi scoase din trecutul nostru? Sunt ele oare cunoscute pretutindeni, formează oare un capital sufletesc ulu pentru fiecare Român? Pentru a aminti una singură: câţi dintre intelectualii noştri — să nu mal uorblm de ţăranii — cunosc în plenitudinea el ulslunea de profet al unităţii, lupta de arhanghel a Iul Nleolae B ă l -eeseu? Chipul acestui sfânt n'ar trebui să l ipsească din nici o easă de Român.

Circulara dlui Preşedinte este deci cât se poate de binevenită. Auem credinţa eă în raportul general din acest an, ne uom putea mândri cu munca unitară şi rodnică a tuturor despărţămlntelor noastre, pentru îmbogăţirea con­ştiinţei unitare a rasei.

45

O carte eare ne trebue de p r o f . V a l e r i u M o l d o v a n .

Auând neuoe de unele informatlunt priultoare la tre­cutul Ardealului, am răsfoit o carte căreia abia acum încep să-i înţeleg rostul mal mult politie decât ştiinţific.

E uorba de o lucrare postumă a celebrului fancsâ Benedek Istorlelanul de pe uremt al mlşeărllor noastre naţionaliste — sau dacă ureţl — Iredentiste.

Sunt îndeobşte cunoscute operile acestui scriitor ungur dintre cari amintim pe cea mal principală: „A Dâho-Român torehueseh tortenete".

El bine, bătrânul Janeso Benedek a ţinut, ea înainte de moarte să dăruiască conaţionalilor săi ajunşi pe urma tratatului de pace dela Trlanon sub stăpânire românească, o „ Istorie a Ardealului" eare a apărut numai în anul 1931, eâteua luni după moartea autorului el sub îngrijirea dlul Gyallay Domokos (Cluj, Editura Minerua).

Scopul urmărit de autor iese în evidenţă din urmă­toarele fraze din prefaţă: „Am seris această carte cu in­tenţia, ea să creez prin ea cel puţin în Unlamente gene­rale un tablou eoherent asupra uleţtt istorice a popoarelor Ardealului şl în deosebi asupra celei a maghiarilor... Ge­neraţia de azi a Maghlarlmtl din Ardeal nu a auut prilejul să-şl cunoască istoria proprie, ea pe o istorie a Ardea­lului. In scoale l-a propus istoria statului maghiar integral şl a naţiunii maghiare, în eare Istoria Iul ardelenească aparte şi-a pierdut particularitatea ei caracteristică şi di-stinetiuă, contopindu-se în „cea dintâi".

„M'a îndemnat să scriu această carte lipsa aceea care se resimte la Intelectualitatea maghiară din Ardeal, care ar dori să albă o priDlre generală asupra istoriei sale..." „Am scris această carte pe seama publicului mare şi a tineretului".

In faţa acestei solicitudini faţă de maghiarii din Ar­deal nl se Impune Drând-neurând — întrebarea: oare ee s'a făcut pe acest teren pentru Românii Ardeleni?

Ort argumentele inuoeate de ueehlul nostru protago­nist Janeso Benedek, nu se potrluese în o mare măsură

46

— mutatls mutandis — şt asupra noastră a Românilor de-dlneoaee de Carpaţl ? Oare nu e şl la noi caşul, că Istoria românilor din Ardeal, eare se propune dela unire încoace , în cadrele Istoriei generale a Românilor 1 ' să-si fi pierdut particularitatea ei caracteristică şi distinctivă?"

Osre publicul mare şl tineretul român din Ardeal şi Banat nu simte lipsa unei istorii scrise în mod popular, eare să-l ajule a dobândi o prlulre generală asupra ideilor şl faptelor şl a suferinţelor moşilor şi strămoşilor lo r?

Lipsa unei bune Istorii a Ardealului, scr isă de un Român, pentru Români şl eu deosebită considerare la Ro­mânii Ardeleni, e eu atât mai mare şi mai urgentă, eu cât dela Gheorghe Bariţlu încoace nu s'a mai scris nimle în direcţia asta. Or ualoroasa operă a lui Barlţiu niel nu se mai află în comerţ, de altă parte evenimentele tratate aeolo-se încheie eu deceniul penultim al veacului trecut.

Cel ee ar vrea să se lămurească asupra vicisitudi­nilor Românilor Ardeleni şi Bănăţeni din ultimele 3—4 de­cenii până la unire nu are la îndemână vreo earte lesne accesibilă şi nu prea scumpă.

Valoroasa lucrare a lui Teodor Păeăţianu „Cartea de Aur" — pe lângă eă e numai o Colecţie de documente^ mal sufere şi de inconvenientul de a nu se mal găsi în eomerţ şi de a nu fl mult prea voluminoasă pentru a putea fl utilizată de publicul mare şi de tineret.

Ori scopul nu se poate ajunge decât printr'o earte sc r i să pe înţelesul tuturor, eare să fie în acelaşi timp şl Ieftină.

Credem, eă ar fl datoria „Astrel", ea să ia iniţiativa stimulând printr'un premiu corespunzător pe Isiorieii noştri reputaţi, să ne dea eât mal urgent — această carte — ea re ne trebue.

47

„Âstra" în slujba unificării sufleteşti de I . A g â r b i c e a n u .

M. S. Regele Carol al ll-lea, preşedintele de onoare -şt înaltul Patron al Asoelaţiuntl noastre, a btneuoit a Indlea pentru „Astra" o aetiuttate eât mai Intensă în scopul de­săvârşirii unificării sufleteşti a poporului român. E o mare cinste pantru uechea noastră instituţie de cultură, care se năzueşte să rămână mereu tinără, mereu prezentă în ac­tualitatea problemelor naţionale, aceasta atenţiune şl di­stingere din partea Regelui României, insptratorul principal al educaţiei şl culturii naţionale din întreaga ţară şl supra­veghetorul atent al înfăptuirilor ee răsar din aceste iniţiative.

Programul Asociaţiunti, aşa cum a fost alcătuit de marii ei întemeietori, a îmbrăţişat şl îmbrăţişează toate ra­murile de aetiultate cart pot contribui la sporirea patri­moniului spiritual şi material a poporului. Gel mal înalt bun spiritual a fost considerat în programul dtn trecut al „Astrei", trezirea şi întărirea conştiinţei naţionale a Româ­nilor dela Apusul Carpaţtlor. Sămânţa ee se aruncă pe oricare câmp de activitate cade pe loc sterp, dacă nu există acea sensibilitate care primeşte şt fructifică, dată de conştiinţa naţională. Pentru a însufleţi masele mari pentru o mai înaltă, mal bună şl mat fericită vleaţă naţională, a fost neuoe mat întâi ca poporul să se afle pe sine şl să-şl aprecieze valoarea Iul, prin conştiinţa naţională.

De aceea oricare domeniu, îmbrăţişat în trecut de ac­tivitatea Asoelaţiuntl, a fost nlmbat eu idela şl sentimentul romanităţii noastre. Poate şt atunci când, după părerea celor de azi, nu ar fi auut îndreptăţire acest romantism naţional. Gel de-atunct l-au aflat necesar tocmai pentru trezirea şl întărirea conştilnţll naţionale.

Mulţi au crezut că după unire „Astra" se poate dis­pensa de-a mal alimenta „mândria de a fi român". Cei cart au cunoscut şt cunosc realităţile dtn România Nord-Ue-stlcă, ravagiile rămase în urma mtregiel timpurilor abia opuse, ştiu eă, cel puţin încă trel-patru decenii în anumite regiuni ua trebui lucrat mal departe pentru deşteptarea

48

s l creşterea conştiinţei naţionale. Sunt întregi straturi po­porale ţn Nord-Uestul Ţărtl, ea şi în Secuime pornite pe •drumul maghiarizării pe eare au fost aruncate de ocâr-tnuirea străină. Procesul desnaţionalizării lor trebue oprit pe loc şi el nu se poate opri prin legi şi ordonanţe, et numai prin redeşteptarea mândriei naţionale. Sunt atâţia Intelectuali, între patruzeci şl cinei—şaptezeci de ani, cari, eu o cultură complet străină şl potrlunlcă asptraţiunilor româneşti, au neuoe de o puternică mândrie naţională, de o încredere desăDârşltă în puterile şi destinul poporului din eare fac parte.

lată pentru ce şi după unire, „Astra" a auui, ea o preocupare deosebită, continuarea aetiuităţil pentru tre­zirea şl întărirea conştiinţei naţionale. B a nu s'a lăsat in­timidată de oameni cari bagatelizau aceste străduinţe, spunând că le-a trecut uremea, că timpul de azi nu e al romantismului naţional, el al realizărilor pe teren.

* * *

De sigur eă îndată după unire o instituţie ea „ ^stra", trebuia să se gândească şi la problema unificării sufleteşti a Românilor de pretutlndenea. Pentru deşteptarea con­ştiinţei naţionale în regiunile unde se simte încă această neuoe, lucrează şl au menirea de-a interueni şi alţi factori, în special şcoala şl biserica naţională. „Astra" a şl simţit necesitatea acestei probleme şl îndată după unire a or­ganizat descinderea sa la Bucureşti în cadrul unor mart sărbători naţionale, pentru întregul românism. De asemenea a organizat marele parastas naţional la Didra şt Câmpeni, întru pomenirea Craiului Munţilor, Auram laneu.

După cum fără o puternică sensibilitate şt rezonanţă a conştiinţei naţionale nu poate rodi nici o idee şl nici un sentiment în orice domeniu al uleţil naţionale ar fi sămâ-nate, tot asemenea, fără realizarea unei puternice uni­ficări sufleteşti, nu se pot închipui crearea şl executarea comandamentelor spirituale ale noului Stat român.

Organizarea, consolidarea Statului român e strâns le­gată de această unificare sufletească.

Evidenţiem dela început: e uorba numai despre de--săuârşirea acestei unificări sufleteşti. Ea există de ueaeurt,

49 4

eu multe sute de ani înainte de unire. Dacă unitatea su­fletească, neamul românesc a auut-o dela naştere, — aşa eum se uă deşte în limbă, lege, obiceiuri, literatură şi artă poporală, — eum puţine alte popoare o au, — unifiearea-sufletească, adică unirea în gând, simţire, uoinfă, ideal — am început să ne-o câştigăm dela întâia pâlpâire a cul­turii naţionale cărturăreşti, dela întâia carte pentru toţt Ro­mânii (Scriptura, Cronicarii) şi dela întâia faptă istorică pentru neamul întreg (Mihal Uiteazul) B a a mers sporind, din ueae în ueae, până s'au putut serie şi cânta mat întâi versurile:

Eu fi'S frate, tu-mi eşti frate Intr'amândoi un suflet bate.

Unificarea sufletească nu e alteeua decât înflorirea uni­tăţii etnice, — acesta e temeiul el natural şl singurul. Ia r trezirea se face prin alimentarea conştiinţei, a mândriei naţtonale.

Ungurii, pe uremuri, au încercat imposibilul, antina-turalul şl de aeeea au trebuit să fie înfrânţi în năzuinţele lor: Ei căutau să făurească un gând, o simţire, o voinţă,, un ideal comun pentru popoare eu etnlcitate eu toiul deo­sebite. Bl nu şl-au dat seama de legea naturală că un Ideal comun nu-l poate crea şt urma decât o etnleltate omogenă. In parte simţeau şl el lupta împotriua firii la ea re s'au angajat. Sperau însă ea prin sugrumarea culturilor naţionale, prin amorţirea conştiinţei naţionale, prin injec­tarea propriei lor culturi, să schimbe însăşi compoziţia et­nică a sufletului „minorităţilor".

Pentru a ajunge, pe eale artificială, la acel Ideal comun eare e chintesenţa unificării sufleteşti, au organizat ei în­treaga politică de maghiarizare.

Pentru noi, lupta pentru desăvârşirea unificării sufle­teşti este un lucru firesc şl, deci realizabil. Cu mult mat uşor decât pentru alte state naţionale, făurite sau mărite în răsboiul mondial. La noi unirea în gând, simţire, voinţă, s'a dovedit, eu o putere elementară, în însăşi actele de unire ale Provinciilor. Idealul unirii politice, într'un Stat naţional, era unul general românesc, de cel puţin două veacuri ebnştlent. Unirea, la noi, s'a făcut spontan, a fost

50

izbucnirea flăcării din farul care ardea de ueacuri sub spusă. Că, în toate cele mari, am fost un gând, o simţire, o DOintă, că, deci, suntem unificaţi sufleteşte în liniile mart ale vieţii naţionale, după unire am douedtt-o prin uşurinţa cu eare am făcut cele două reforme socia le : împroprie­tărirea şi uotul unluersal. Dacă după unire n'am fl auut un gând şl o Inimă toate clasele sociale româneşti, cele două mari reforme revoluţionare ar fi putut îneca Ţara în sânge. Că continuăm să fim unificaţi sufleteşte în uremlle mari de uleaţă, auem douada în unanimă respingere a comu­nismului de către toate sufletele eu o trează conştiinţă na­ţională.

* *

Unificarea sufletească totuşi nu e încă desăvârşită. Pentru a fl aşa e nevoe de un gând, o simţire şl o voinţă, de acelaşi Ideal, nu numai în lucrările mari, el şl în cele de duzină, de toate zilele. Cutezăm să afirmăm că în ceasul unirii această unificare sufletească şl în lucrările miel, era mat mare decât azi. Aveam eu toţii, atunci o nemărginită încredere în tot ceea ee face naţiunea română prin Statul său naţional, prin guvernele şl parlamentul său.

Dacă azi această încredere a mat slăbit în unele re­giuni sau în unele pături sociale, în unii Indiulzi, pricina e a se căuta în noi înşine, mai ales în metodele şl argu­mentele de luptă ale partidelor noastre politice. Ele, pentru acapararea puterii, pentru combaterea aduersarllor poli­tiei, au aruncat lozlnee false, adeseori antinaţionale, fără să-şl dea seama eă, împărţind natla în biserici şl biseri­cuţe pun staulle în calea procesului de unificare sufle­tească, într'o vreme eând el se desvolta firesc şl puternic.

„Regionalismul" n'a fost totuşi niciodată la noi alteeua decât un mijloc de luptă politică, nu o stare sufletească. Dovada e dată în faptul că el se topea îndată ce un partid sau altul eare-1 afişa, acapara puterea. Dovadă în împre-juraree^ eă oricât de tare ar fl fost răscolite mizeriile şi aspiraţiile locale, la noi, dela unire până azi. nu s'a putut apropia nici umbra resentimentului între provincii, cum a fost, de o pildă — un resttm între Croaţi şi Sârbi.

51 4*

„Astra", în slujba unificării sufleteşti are mat întâi de furcă chiar eu acestea perturbaţii dela suprafaţa uleţtt na­ţionale, pricinuite de învrăjbirea partidelor politice. B a a înţeles, de ant în şir, să ta lupta împotriva acestor ano­malii şl să uesteaseă din nou eresul solidarităţii naţionale, încercând să grupeze din nou, într'o tabără, pe cei des-btnaţl de luptele şt interesele politice.

Cu taetiea, perseverenţa şi desinteresul ee o earae-tertzează, ea a reuşit, în multe părţi să refacă aceasta so ­lidaritate. In oraşe în eari de ani de zile familiile româ­neşti, înurăjbite prin politică, nu mal ţineau relaţii, se izola, o tabără de activitatea culturală-naţională desvoltată de alta, — azi lucrează din nou în cadrele „Astrel" mână în mână. Adunările noastre generale, neeereetate o serie de ani de către unii fruntaşi, numai din motivul că persoanele dela conducerea el, în uieaţa privată, mărturiseau şt urmau un alt crez politie, adunările despărţămlntelor. boicotate de o parte a intelectualilor din partea locului, numai din motivul eă cel dela conducere erau de alt colorit politic. — şl-au reluat aspectul lor de pe vremuri, întălnlndu-se atet din nou toată suflarea romanească.

Din an în an se înţelege la noi tot mai mult de către toată lumea că învrăjbirile politice nu au ce căuta în lupta pentru binele colectiv al neamului. Atei toată lumea trebue să fie unită în gând, simţire, voinţă şi jertfă.

De sigur eă cel mal puternic mljloe kde a îndepărta asperităţile produse de luptele politice este o puternică conştiinţă naţională. Numat ea poate duce la o tot mal mare unificare sufletească, fiindcă ea aduce imperativul naţional al aceluiaşi ideal. De aceea „Astra" şi după untre a lucrat şl lucrează din răsputeri pentru o tot mai clară şi conştientă conştiinţă naţională.

Nenorocirea e că-i lipsesc mijloacele materiale pentru o operă atât de Importantă, ca şt pentru mijloacele cart pot sluji direct unificării sufleteşti.

Cât priveşte acestea din urmă, „Astra", a dat un manual de Istorie şl unul de Geografie pentru plugarii români de pretuttndenea, cel dintâi scris de dl l. Lupaş, al doilea de dl Sabin Oprean, amândouă apărute în Biblioteca popo-

52

rală. Sunt în curs de tipărire alte trei volumaşe cari cu­prind conferinţe despre Sărbătorile naţionale scr ise tar pentru românit de pretutindenea. Cunoaşterea de către toţi Românii, — nu numat a acelor cart lasă aal dtn şcoala ro­mânească, — a poporului român cu istoria lui, a pămân­tului pe care trăiesc, — e întâiul temei al unirii în gând, simţire şi voinţă, a unificării sufleteşti în acelaşi Ideal. Sunt în curs de pregătire în acelaşi scop broşuri cu figuri culturale şi istorice ale românilor de pretutindeni, o bro­şură eu eelea mat bune poezii naţionale şl patriotice scr ise de autori din toate prouineiile româneşti. Ar fi necesară o lucrare eare să aducă, eu note cântecele şl dansurile r e -presentatiue ale Românilor de pretutindenea, alta cu por­turile şl datinile româneşti din toate prouineiile.

• a r toate aceste lucrări ar trebui să apară în zeci de mii de exemplare, să fie scr ise de oameni competenţi earl să aibă timp pentru ele, auând şl o remuneraţie ma­terială. Cu mijloacele el de azi „Astra" abia le poate ti­pări în câteua mii de exemplare şl autorilor lor nu le poate oferi nlel un onorar.

Pentru aceeaşi unificare sufletească, asupra căreia ne-a atras atenţiunea, ea o distincţie pentru „Astra". M. S. Regele, preşedintele nostru se gândeşte la mart descin­deri, cu sute de intelectuali şi popor, eu caracter cultural-naţlonal pe eare le-ar face „Astra" în diferite regiuni ale României, pentru ea fraţii să se cunoască şl mal bine. Descinderi cari ar ţinea câteua zile, cu cercetări de sate, de gospodării. Iar la noi, pe teritorul activităţii „Astret", să facă astfel de descălecări temporale, societăţi culturale din alte regiuni ale României.

Unitatea etnică a Românilor se datoreşte în mare mă­sură uieţlt pastorale, eu străbaterea pământului străbun dela Maramureş, Orăştle şt Sibiu până la Dunăre şl Nistru.

Aceste descălecări culturale ar fl oarecum în nota tradiţiei şl eel mat bun mijloe de unificare sufletească.

Ar simţi, s'ar convinge din experienţă, tot mat multă lume de cuvintele poetului:

Eu ţi-8 frate, tu mi eşti frate lntr'amândoi un suflet bate.

58

Dar pentru executarea unul astfel de program e neooe de alte mijloace materiale decât acelea pe eare le poate auea „Astra".

Ca şt până acum, ea ua face însă tot ee-i stă în pu­tinţă şt pe terenul unificării sufleteşti, încredinţată că de­săvârşirea aceleia este un tmperatiu naţional în Românla-Mare.

Pagina biopolitieă.

Biopolitiea, un imperativ al timpului de Dr. Ovidiu Comşla.

Când voim să analizăm uieafa unei eoleetluităti umane în peisajul fenomenului eluilizajiei, trebue s ă ţinem eont de duplicitatea acestui fe­nomen. Spun duplicitate, fiindcă noianul de influente reflectate din am­bianta ciuilizatâ asupra eoleetiuitătil ni s e înfăţişează, într'adeuăr sub două aspecte antagoniste: bune şi rele. e e l e dintâi sunt Imediate şi s e impun dela sine obseruajiuni curente, câtă ureme influentele rele nu s e uor trăda decât mai târziu, iar euidenfa lor ua rămânea mult timp ascunsă obseruajiunii celor neobişnuift s ă pr ivească lucrurile în pro­funzime. „Binefacerile" şi „daunele" ciuilizafiei au fost şi uor rămâne „a filei două fe{e".

Binefacerile civilizaţiei s e desprind din împletirea ce lor patru rea ­lităţi: u rcarea standardului de vieafă şi a bunel stări economice, ur­c a r e a culturii generale , progresele tehnice, progresele şttinfelor în ge­neral şi a medieinei euratlue şi preuentiue în particular. Rezultatele eele mai euidente, pe ea re le-a dat aces t mănunehiu de factori, tre­b u i s e căutate în noua înfăţişare a uleţii omului dtn centrele ciuilizate. Sănătatea s e păstrează eu mai multă uşurinţă în timp e e bolile s e tra­tează sau s e preutn eu o siguranţă, uneori, absolută. Omul născut şi creat în ambianta civilizaţiei a re ş ansa de a trăi de trei ori mai mult decât omul ambianţei primitiue. Astfel, în timp e e Indul, spre exemplu, nu are la naştere şansa de a trăi peste 23 ani, durata medie a uiejii Anglosaxonutui sau a Scandinavului ttnde spre 70. Acest minunat re­zultat s e datoreşte de sigur ocrotirii excepţionale a individului. Trebue s ă recunoaştem însă e ă tocmai a i c i . începe reversul filet pe ea re s e înserle lunga ser ie de motive ee sintetizează daunele civilizaţiei. într'a­deuăr, ocrotirea ţesută eil mult rafinament în jurul fiecărui individ, in­diferent dacă e bun sau rău, util sau inutil, a pus în umbră valoarea

forjelor seleetiue eare operau şi operează îneă asupra eoleetiuităjilor umane ocolite de suflul einilizafiei. Astfel, seleefiunea naturală a spră în empirismul ei aprioric, dar ef icace, ea re în trecut asigura supravie­ţuirea şt supremaţia numai ce lor bine înzestra]! şi-a pierdut astăzi sensul, Boa le le nu mai smulg din uieafă făpturile debile eu a c e e a ş i «eerutare ea în trecui, iar răsboaiele distrug tocmai pe eei superiori e a înzestrare fizică şi normală.

Ambianfa eiuilizată a scăpat din uedere marele adevăr, eă sporul numeric al deficienţilor ocrotiţi, s e accentuiază dtn generaţie în generafie şi e ă societatea viitorului s e ua surprinde la un mo­ment dat sub stăpânirea infra-omului, a ualortlor negatiue eari înăbuşe progresul şi blamează cultura. Oare prăbuşirea ueehilor culturi nu s e datoreşte în mare parte acestui fenomen? Ce au făcut până în prezent popoarele eiuilizate pentru a euita o astfel de perspeet iuă? Prea pufin încă. S e eonturenză totuşi eforturile de a asigura suereseenta ce lor înzestraţi şi reprimarea sporului ce lor fără ualoare, eforturi clădite pe adeuărul descoperit de studiul eredităţii. Viitorul ne ua arăta rezultatul.

Giuilizatia fiind un destin inerent unei anumite faze din euolujia popoarelor, mai curând sau mai târziu, ea ua deueni o achiziţie a tu­turora. B curios cum la anumite popoare, fenomenul eiuilizajiei îşi im­pune dela început reuărsarea lui de daune, mai a les la a c e l e a eari importă civilizaţia fără să-t asigure o înlănluire eu fondul lor firesc. Oa re aces ta s ă fie cazul şi la noi? Faptele pledează pentru aceas ta . D a r în eele din urmă noi ne aflăm în pragul fenomenului şi, măsurile de apărare nu sunt îneă târzii. Sunetul de alarmă s 'a dat la noi de un deceniu şi jumătate, când pro/. /. Moldouan, sintetizase, imperativul neamului în consemnul biopolitieei ştiinţă politică înălţată pe realităţile fundamentale ale uiejii şi, nu pe spiritualităjile abstracte desprinse din •teoria mediului, politică bazată pe conceptul familiei şi nu a Indivi­dului, pe neam ea închegare şi finalitate specifică şi nu pe colectivi­tatea imaginară de cetăţeni uniuersali.

Pagina eugenieă.

înzestrarea superioară ea fenomen ereditar

de Dr. I. Făcăoaru. Niuelul intelectual — ea toate funcţiunile psihice şt însuşirile de

o r i ce natură — este condiţionat ereditar. In genetica umană există un material genealogie*) şi statistic suficient de bogat, spre a îngădui eon-

*) Aeel dintre cititorii noştri, eare or dori să-şt faea un studiu genealogic al propriei familii dupa norme ştitnţltlee. sunt rugaţi a ne eere formularele eu Indica­ţiile neeesare la Institutul de Igienă şi Igienă Socială. Ciul, stp. Pasteur 6. Imprimatele se trimit gratuit şl în 2 exemplare, dacă nt se tnapolaBi o eople.

55

eluztl întemeiate eu priuire la rolul factorului ereditar în determinarea capacităţii naturale în sens pozltlu şl negatiu a fiecărui ins.

Pentru înzestrarea superioară auem eazul e las ic al familiei ame­ricane Edruard. Prima so\le a lui Riehard Bdruard s e numea Elisabeth Tuttle. Aceas tă femee era o figură distinsă, de o mare frumusefă, Înaltă» cu uolnjă tare şi o inteligentă superioară. După 21 ani de căsător ie a diuorfat. fl doua sofie a lui Riehard Bdruard s e numea Marş Taleott şi e ra de o inteligentă medie. Au rezultat urmaşi dtn ambele c ă s ă ­torii. Deşi copiii au auut ace l a ş tată, ualoarea lor soc ia lă este diferită, pentrueă diferite erau ealităfile mamelor lor: pe când descendenţii din prima căsător ie erau deosebit de bine înzestraţi, urmaşii din a doua eăsătorie nu s'au distins prin nimic. Străbunicul ramurii înzestrate este Jonathan Edtuard, fiul lui Riehard Bdruard şi al Elisabetei Tuttle. In 1900 urmaşii Iul fonathan erau în număr de 1364. Dintre aceşt ia , 1205-sunt titraţi de uază:

13 rectori (de uniuersitate), 63 prof. uniuersitart, 65 seritori di­stinşi şl editori de reuiste, 60 mediei, 30 magistrafi, 100 prof. de teo­logie, misionari, 100 auoeafi, 80 funcţionari superiori (între eari un uiee-preşedlnte al Amerieei-de-Nord), 3 senatori, 75 ofiferi.

Asemenea fenomene de ascensiune socia lă „în massă 1" nu pot găsi altă explicaţie, decât a e e e a a unei plasme germinate eu dispoziţii preţioase. E a roluri de conducere în uieaja soc ia lă nu ajunge ace l ea re urea sau ace l »eare are noroe", eum spune poporul, ei ace la eu un destin fericit. Numai în aces t sens s e poate uorbl de „noroc". Destinul fericit al euiua stă în mănunchiul de ealităft conţinute în celula sexuală: a fiecăruia din ce i doi părinjl. Rolul de ereafiune culturală al celor 143 de profesori uniuersitari şl scriitori de merit nu poate ft însuşit, decât de aee l inuestiţl prlntr'o naştere fericită eu pasiunea şi forja intelec­tuală trebuitoare unei asemenea profesiuni, eh iar scriitorul de un ta-ent mai modest sau omul de un merit limitat, sunt totuşi eu mult de­

asupra înzestrării medii a populaţiei generale. De refinut e nu numai proporţia mare de intelectuali, din aeeastă 'familie — luăm termenul fa­milie în accepţiunea lui c e a mal largă — dar şi distinejia în profesiunea lor. Ambele elemente Indică intensitatea eredităţii şi calitatea supra-medie a patrimoniului ereditar, transmis descendenţilor.

56

Pagina demografică.

Aspectul natalităţii din Europa după răsboiul mondial

de Or. Patru Râmneanţu.

Ntei odată de eând ne este cunoscută istoria, problemele de p o ­pulare nu au Jost ridicate la importanta e e li s e dă în deceniul actual.. Mal toate popoarele uor să-ş i consfinţească hotarele de astăzi prtntr'o-densitate optimă a locuitorilor în raport eu suprafaţa pe eare o ocupă, şi să-şi justifice dreptul permanent la ea printr'o descendentă de ui» goare biologică maximă. Astfel principiile eugeniei şi realizările blo-polltîeei îşi l ă rgesc pretutindeni terenul. Aceas tă preocupare, pare e ă najlunile nici nu îndrăznesc s ă o şoptească , dar din acţiunea atât de asiduă pe teren, putem totuşi obserua o tendinjă destul de euidentă: eele mal multe state nu uor să -ş l l ă rgească patrimoniul geograjie Rrin ocupare de teren, urmată de o amalgamizare a neamurilor e te rogene , ei din contră, uor s ă deuină etnii puternice, eantitatiu şi ealitatiu, gata oricând să s e întindă acolo unde ar fi un gol fizic sau un spaţiu sub-populat.

Cari naţiuni îşi uor realiza ulsul de a fl în permanentă r ep re ­zentate pe glob şi cari uor c e d a ? Auem sau nu factori, car i s ă ne su­gereze ureo indicaţie, prin ea re s ă răspundem aces te i întrebări m ă e a r eu probabilitate? Hotărît, eă dispunem de asemenea factori. Intre ten­dinţa dată de desuoltarea spirituală, culturală şl a artelor, ne stau la dlspozlfte fenomenele asupra mişcării populaţiei. Acestea din urmă ne prezintă chiar şi o oa reca re siguranţă în a c e a s t ă orientare. Mal a les forja natalităţii, de ea re ne ocupăm acum, ne spune foarte mult. Priuifr aspectul aces te ia , în timpul de după răsbolu, Iragem concluzia, e ă pro­porţia natalităţii, nu corespunde nici timpului de astăzi, nici entuzias­mului diferitelor popoare şi niei scopului pe eare îl urmăresc unani­mitatea statelor.

Euoluţia natalităţii In Europa, dela 1921—1935. (Proporţii la 1000 loc.)

Ţ ă r i l e 1921 1926 1931 1933 1934 1935 Ţ ă r i l e —1925 —193C —1932

37.9 35,2 34.6 32.0 32.4 30.7 3 5 0 32.7 29.4 26 5 26.5 26.1 33.0 34.7 33.2 3 1 4 3 1 5 — 33.0 31 6 30,0 28 9 28 4 28.4

s?

Ţ ă r i l e 1921 —1925

1926 — 930

1931 —1932

1933 1934 1935

Bulgaria . . . S p a n i a . . . . Ungaria . . . Italia Lituania . . . Gehoslouaeia . Olanda. . . . Finlanda . . . Irlanda de Nord Grecia . . . . Danemarca . . A u s t r i a . . . . Noruegia . . . Letonia . . . Germania. . . Be lg ia Anglia şi Qalid Estonia . . . Eluetia . . . . Franţa . . . . S u e d i a . . . .

30.0 30.1 29.4 29.5 277 27.1 25.8 23.2 23 1 23.0 22.3 222 22.0 21.6 22.1 20.5 19.9 195 19.5 19.3 19.1

32.8 29 2 25 8 26 3 28.3 2 3 3 2 3 2 21.2 2 1 2 30.2 19.4 17.6 17.9 20.3 18.4 18 5 16.7 17 6 17.5 18.2 15 9

30.4 28 2 2 3 6 24.4 26.9 21.2 22.1 19.1 20.2 29.7 18.0 15.6 163 19.4 15.6 17.9 15.6 17 5 167 17.4 14.6

29 1 27 8 2 2 0 23.7 25.7 19 2 20.8 17.4 19.2 28 8 17 3 14 3 14.8 17 8 14.7 16.5 14.9 161 164 162 13.7

30.0 26 3 21 9 23.4 24.8 18 7 20.7 18 1 192 312 17.8 13.5 148 17 1 180 16.0 15 3 15.4 162 16.1 13 7

26 2 25 7 20.9 23.3 23 3 17.9 20.2

19.2

17.7 132 14.6 17.5 18.9 15.4 15.2 15.9 16 0 152 13 8

ludeeând, desuoltarea principiilor eugeniei şi a interesului pentru promouarea numerică a populajiet în diferitele state, prin prizma s c ă ­derii natalităţii, ne eonuingem, eă nu dorul unei ofensiue demografice le-a împins la aceas t ă aefiune intensă, ei proporţiile c lar preuăzute a unul pericol iminent. S c ă d e r e a natalităţii nefiind însă uniformă în toate Jările şi mal a les neauând procentele relatiue de reducere paralele eu nluelul cultural, starea socia lă şi standardul de uieajă al populaţiei . unora din ţări, îndeosebi celor mai înapoiate, trebue s ă le inspire ş l o oa reca re îngrijorare, ea nu eumua aceas ta defensiuă, eare în unele tări a început s ă dea rezultate uădite. mâine s ă s e transforme într'o ojensiuă demografică.

Priulnd România, în comparaţie eu celelalte state îi constatăm o euolufie a natalităţii destul de nefauorabilă. Intâiu, deşi auem un stan­dard de uieată destul de redus, totuşi natalitatea în anii lb33, 34, 35 a scăzut dela 1831—32, eu proporţii mult mai accentuate, deeât chiar în -ţările mult mai ciuilizate. In al doilea rând, fapt pe ea re trebue să-l fixăm bine, fărlle limitrofe nouă. în special ce le slaue, fugoslauia, Bul­ga r i a şi probabil Rusia (nu-1 cunoaştem precis euoluţta nataHtăJit),' nu au s c ă d e r e a natalităţii atât de pronunţată e a noi.

Dar la noi, problema natalităţii: nu s e pune deopotriuâ nici în toate prouineiile. In Banat, în Criş-Maramureş şl în Transiluania, nata­litatea are proporţii mult mai scăzute, deeât în celelalte proulneli. D e s -

58

eoperim demografia, deci tocmai în partea Jării eu ce le mai multe mino­rităţi şi eare e mai mult râunită de Deeini. lată de ee inaugurarea şi real izarea principiilor de biopoliticâ în Destul Jărtt, nu mai pot fi amâ­nate, până e e natalitatea ua deueni o problemă şi în restul tării. Noi fiind a c a s ă , uedem problema mai clar , eu toate consecinţele ei, de a c e e a trebue s ă o demonstrăm tuturor pentru a auea concursul în eui-tarea producerii unei stări de subpopulafie în aces te prouineii.

Ultimele numere apărute în Biblioteca poporală a „Asoeiaţiunii"

Nr. 225. Amor şi răzbunare, pouestirl Istorice de loan A. Lapedatu.

Nr. 226—227. Şoimii Carpaţilor, (Ideologie — organi­zare — metode) de Prof. Dr. 1. Haţieganu.

Nr. 228. Din popor de Petrea Dascălul. Nr. 229—233. Boli, Leacuri şi Plantele de leac, de

Dr. Qeorge Bujorean. Nr. 234. Răsărit de soare, piesă în 3 acte, de Nicoîae

Boerie. Nr. 235—236. De ee trebue să muncim, înuăţăturt eco­

nomice naţionale, de Qheorghe Brânduş. Nr. 237. Calendarul pentru popor al Asoeiaţiunii, pe

anul 1937, întocmit de Horia Petra Petrescu. Nr. 238. Anecdote, de Qh. 1. ehituc. Nr. 239. Zile Mari, Conferinţe pentru sărbătorile na­

ţionale: 24 Ianuarie, 10 Mal, 8 Iunie, Ziua Eroilor şi 1 De-eemurle, de Horia Teculescu.

59

Material informaţii) şi croniei.

Nr. 493/1937. Sibiu, la 8 Februarie 1937.

Convocare. Satisfăcând o cerinţă locală şt auând avizul repre­

zentanţilor „AsoclaţiunU" din Bănat, comitetul central al „ Asoeiaţiunit pentru literatura română şl cultura poporului român" în şedinţa din 6 Februarie 1937 şi în baza art. 38 al statutelor „Asoeiaţiunit", a hotărît eonDoearea adunării generale constitutive a Regionalei Bănăţene la Timişoara, pe ziua de Duminecă, 28 Februarie 1937, ora 10 a. m„ în localul şeoalei de comerţ, eu următoarea

1. După seruieiul diuin, oficiat în bisericile româneşti, ua auea loc la ora 11 a. m., deschiderea adunării de către dl uieepreşedinte al „Asoeiaţiunit" Dr. Gh. Preda;

2. Cuuântul d-lul Dr. Al. Marfa, preşedintele comitetului de organizare a Regionalei Bănăţene;

3. Guuântărtle reprezentanţilor societăţilor culturale şl al autorităţilor locale;

4. Emiterea Gomlslunilor pentru: a) alegerea comite­tului Regionalei; b) membrilor secţiilor ştiinţifice literare; c) compunerea regulamentului Intern al Regionalei Bănăţene;

5. Dispoziţii pentru ueriflearea procesului uerbal al adunărlt şi închiderea adunării generale.

Ora 17. Şedinţa plenară a secţiilor ştilnţlftce-llterare pentru constituirea organelor lor de conducere conf. art. 31 din Regulamentul Secţi i lor;

Ora 18. Conferinţa d-lul vicepreşedinte Dr. Gh. Preda cu subiectul:

Din şedinţa comitetului central al „Asoeiaţiunit", ţinută la 6 Februarie 1937, în Sibiu.

Ordine de s i :

După prânz.

.Distinşi oameni şi mari neuropaţi".

lulin Moldouan m. p. Hieolae Băilă m. p . preşedinte. secretar .

60

„Transilvania" în al 68-lea au. Cu acest număr, păşim in eel de-al €8-lea an al vieţii acestei reviste, devenită astăzi buletin printp'o foarte potriuită adaptare la noua concepţie de culturalizare a „Asociajiunit". Anii grei pe care-i purtăm în spa/e nu ne-au încovoiat totuşi avântul. Cu o elasticitate uimitoare, „Transilva­nia11 n'a înfeles a se osifica în tra-diţiuni moarte, ci a renaşte mereu din entuziasmul conducătorilor şi co­laboratorilor ei. Răspunzând unei nevoi de netăgăduit ca organ oficial sl „Asoeiaţiunii" şi ea oglindă a con­cepţiei de culturalizare pe care a adus-o la „Astra" dl preşedinte Dr. luliuMoldouan. „Transilvania"emana permanent întinsă a centrului spre a strânge cu căldură mâna muneitoare a despărţămintelor de pretutindeni. In paginile ei, întreaga vieaţă a „Aso­eiaţiunii" Unde a se răsfrânge cu bi­ruinţele şi elanurile ei.

Păşind in cel de-al 68-lea an, co­mitetul redacţional nu poate decât să-şi reinoiaseă rugămintea lui fier­binte către despărţăminte şi cercuri culturale: fiji mereu lângă noi, tri­miteţi date despre aetiuitatea uoa-stră rodnică, s e r efi articole de eo-mentar al muncii pe teren spre a sprijini şt r idicarea culturală a lup­tătorilor din alte despărjăminte.

Redacţia. *

Sextil Puşeariu a împlinit uârsta de şaizeci de a n i . . . Dacă un grup de prieteni şi eleDt deuotajl ai ilustrului profesor dela untuersitatea din eiuj n'ar fi luat hotărîrea s ă sărbăto­r e a s c ă aeest eueniment, cine s 'ar Jt gândit la e l ? e e i mulţi eu sigu­ranţă nu şi 1-âr fi amintit, pentrueă Sextil Puşeariu n'a umblat niciodată •după adulafia lor ; iar ce l putini,to­varăşi i şi colaboratorii lui de muncă.

sunt atât de râpifi de farmecul lui t ineresc, de optimismul lut discret, dar neînfrânt, de puterea lui de muncă neostoită, încât nu pot auzi decât glasul Iui cald şi nu pot uedea decât ochii lui drepji şi zimbetul Iui deschis şi nici deeum firele de ar­gint ea re i-au nins părul.

Un profesor a fost desprins astfel dela catedra, pe eare de treizeci de ani o ser-ueşte eu un deuotament şi eu o eonştiinfă a datoriei fără pereche , un sauant a fost smuls dintre rafturile lui de eăr|i şi fişe, din ea re de dimineaţa până s e a r a s toarce adeuăr şi uiea|ă pentru a fi înăl|at printre podoabele acestui neam. Oratorii festiui ai frumoasei sărbătoriri din aula uniuersttăjii şi dela banchetul eare a urmat a c e ­steia abia au prididit s ă ne arate roadele acestui pom bogat — atât de încărcat l-a ajuns toamna uiefit. NI s'a uorbit astfel:

despre savantul deschizător de epocă şi creator de şcoa lă în filo­logia românească , a'eărui reputaţie a treeut demult frontierele Jării;

despre profesorul eu graiu, fer­mecat, pe c a r e studenţii îl iubese pentrueă şi el îşi iubeşte şi cin­steşte ca tedra ;

despre organizatorul neîntrecut, ea re a aşezat pe temelii atât de s o ­lide uniuersitatea din Cluj, al că re i întâi rector a fost, încât e a strălu­ceş te astăzi printre eele mai a l e se douezi de aptitudine culturală a nea­mului; c a r e a dat uieafă Muzeului ktmbli Române, instituţie unică în felul ei, nu numai în tară, ei şi în străinătate, l ăcaş de studiu plin de iubire a graiului s t rămoşesc , a cărui uhimă operă, Atlasul Lingvistic al României ua fi o adeuarată reue-lajie pentru istoria şi filologia noa­stră, unde marele Dicţionar al Limbii

61

Române a fost aşezat pe drumul eel bun;

despre luptătorul din Bueouina pentru românism şi unitatea naţio­nală, în timpul eând aceas tă pro-uineie a treeut printr'o mare răs ­cruce is tor ică;

despre creştinul ca re ehiamă pe intelectuali s ă se înehine altarului lui Christos, pe eare l-au uitat;

despre muncitorul fără odihnă; despre omul eare prin farmecul

şi armonia personalităţii lui face cinste rasei aces te ia omeneşti, atât de plină de mizerii.

Sărbător i rea profesorului dela Cluj a depăşit, în aeest fel, propor­ţiile unui eueniment uniuersitar. O astfel de uieajă nu poate fi oferită drept pildă numai studenţilor şi pro­fesorilor, ei tuturor muncitorilor în grădina neamului şi în uia Domnului.

Prin preşedintele despărţământu­lui dela Cluj, „Astra" ş i -a spus şl e a euuân'ul la aceas t ă sărbătorire. E a nu putea s ă l ipsească — cum de altfel n'a lipsit niei odată dela masa unde se cinsteşte o uredniele românească . Numele familiei Puş-eariu ale căre i rădăcini sunt atât de ueehi, ale eărei ramuri s e în­tind bogate peste întreg pământul românesc, este strâns legat de Isto­ria instituţiei noastre. Ion eau. de Puşeariu, unchiul sărbătoritului dela d u j , face parte dintre ctitorii ce i mai bine inspiraţi ai ei. Intr'o co ­respondentă plină de duh, trimisă în 1860 „Telegrafului Român'' din S i ­biu, după ee constată „lipsa de reu­niuni" în trecutul nostru, c e r e înte­meierea grabnică a unui „Panteon românesc" , la ale eărui „jocuri olim­pice", tinerii s ă înueje dela bătrâni cultul adeuăratei limbi româneşti, eare s ă pună bazele unul muzeu şl a unei biblioteci, adunările căruia

s ă s e (ină în toate oraşe le Ardea­lului..." şi mai pe urmă la Cernăuţi şi la Sueeaua" . Nu este aici miezul Asociaţiei, eare a luat fiinţă un an în urmă?

Un alt unchiu al profesorului elu-jan, arhiereul llarlon Puşeariu, a condus 12 ani despărţământul frun­taş al Sibiului, iar dela 1889 până la 1901, una din epoee le eele mal rodnice ale „Astret", a fost uieepre-şedintele ei.

Când Sextil Puşeariu s e întorcea dela strălucitele Iul studii din strei-nătate, gândul îl purta şi pe el spre „Astra", al căre i secre ta r dorea s ă fie. Daeă destinul l-a dus pe alte căi , „Astra" n'a uitat-o niciodată. Minunata lui Istorie a literaturii ueehi, prin eare am descifrat începuturile culturii noastre şi am înuăjat s ă iu­bim pe cronicari şl pe marii me­şteri ai graiului, a inaugurat biblio­teca noastră pentru Intelectuali. Ani de zile Sextil Puşeariu a purtat eu sine planul unei noui edifii a EneU elopediei Române, eare ar fi fost o operă de eăpătâiu pentru cultura României întregite şi un izuor de existentă de întâiul ordin pentru „Astra". Din pricini pe eare în aeest moment sărbătoresc e bine s ă nu le mai spunem, planul a rămas în cartoane, aşteptând uremuri mat pri­elnice.

S ă dea Dumnezeu ea aces te ure­muri s ă nu întârzie prea mult pentru ea între operele pentru eare îl uom slăul pe Sextil Puşeariu la uârsta de şaptezeci de ani s ă s tea şi a c e a ­stă mărturie înaltă a uirtutilor Iui creatoare. Ion Breazu.

* Oimitrie Guşti. După binemeritata

sărbătorire a celor doi frafi fllex. şi Ion 1. Lapedatu, despre eare an» scr is , a auut obştia românească s ă

62

aducă prinos de recunoştinţă şi de laudă altor doi străluciţi reprezen­tanţi al ştiinjii româneşti: dlui D/m/-mitrie Qusti, eare a împlinit 25 de ani de profesorat uniue?sitar şi dlui Sextil Puşeapiu, eare numără 60 de ani de uieafă.

Doilampadafori di culturii, doi lup­tători proeminenţi, car i — după ro­mantismul ştiinjifie şi cultural, în­dreptăţit la timpul său — au desţe­lenit ogoarele şi — conştii de che­marea uremii — dau douezl minu­nate, e ă s e pricep la direcţionarea unei mistici — a misticii culturale.

* * *

Dl Dimitrie Guşti, s 'a născut în 1880 şi-a făeut liceul la laşi, a 'studiat mai apoi la uniuersităţile din Ger­mania (Ceipzig) şi Franja (Paris). Studii predilecte: sociologie, morala, economia politică, filosofia istoriei, dreptul internaţional, t a uniuersi-tatea din laşi a fost chemat, încă înainte de răsboiul mondial, la cate­dra nou înfiinjată de sociologie. A organizat aici Biblioteca uniuersi-tăţii şi a pus bazele unui seminar uniuersitar. Ga preşedinte al .Aso­ciaţiei pentru ştiinţa şi reforma so ­cială", a trecut, după răsboiu, la Bu­eureşti, la uniuersitate. Ales membru al Acad. Rom. Din .Asociaţ ie" ajunge în 1921, „Institutul social român", în fruntea căruia s e află şi astăzi şi căruia îi dă o bună parte din ener­gia sa. Institutul aces ta publică o foarte preţioasă „Arhiuă pentru ştiinţe şi reforma socială", eu co labora rea penelor ce lor mai competenţi dela noi, dar şt din străinătate. „Institutul" a publicat lucrări de mare preţ (despre Constituţia României şi a celorlalte ţări, Sespre doctrinele par­tidelor politice, despre politiea ex­ternă a României, despre „politiea culturii"). Prin intermediul acestui „In­

stitut", eondus eu atâta eompetinţă» şi pr icepere de d-sa, s'au ţinut c i ­cluri de conferinţe, la eart au c o ­laborat şi savanţi din sirăinătate.

Dl Guşti a organizai şi condus-Oficiul naţional al cooperaţiei, Casa-Autonomă a Monopolurilor, S o c i e ­tatea Română de Radio-difuziune (Radio) — în 19*8 a eondus tipărirea ce lor 3 mari uolume: „Ardealul, B ă ­natul, Grişana şi Maramureşul", a fost, din 1929, în fruntea operaţiilor-reeensământului poporului din 1930.

Ca Ministru al Instrucţiunii — de 3 ori — şi-a câştigat merite mai eu seamă eu adunarea în eonglăsuire a şcolii eu realitatea, eu stările s o ­ciale româneşti de azi.

Despre mănoasa, plină de auânt aetiuitate a dlui Guşti, c a director general al Fundaţiei culturale R e ­gale „Principele Garol" — am scr i s pe larg în numărul premergător al reuistei noastre, de a e e e a ne c r e ­dem dispensaţi a insista şi de astă-dată asupra aeestet aetiuităţi. inere-stăm atâta doar e ă direetiua dată ti­neretului uniuersitar, în munca eon-struetiuă, pe sate şi la oraşe , ni s e pare eât s e poate de potriuită şi — dorim ea — perseuerând pe c ă ­ra rea aceas t a — „Fundaţia" s ă dea tot mai bogate şi mai strălucite roade.

Gu drept euuânt a putut uieepre-şed. societăţii noastre, dl Dr. Gh: Preda, s ă să rbă to rească , la Fundaţia e a r o l l , pe dl Guşti euuântând astfel: „Faceţi parte din mănunchiul preţios al acelora , eart atf aetiuat pentru li­be ra rea e e a mal mare a poporului român de sub robia întunereeului,, Jăeându-l conştient de o uleată po­triuită uirtujilor moştenite dela îna­intaşii s ă i ; faceţi parte dintre a c e l e e au ştiut s ă împreune atât de me­şteşugit cultura şi poltlica eu ştiinţa şi necesităţile neamului. Prin o r g a -

63

«uzarea atâtor instituţii pe teren cul­tural, prin slujba apostoliei euuân-tulul grăit şi al condeiului cinstit, înălţător de inimi, prin toată activi­tatea depusă în aceşt i 25 ani şi ea re nu poate fl rezumată în aceas tă scurtă euuântare ocazională, afl cău­tat s ă risipiji umbra neştiinţii din po­por, ati căutat să deschideţi gustul lecturii în păturile largi ale acestui popor, şi aji adus o contribuţie din ee le mai preţioase la euolutia sănă-ioasă şi în cadre populare a uiefii soc i a l e " .

... „Să-mi fie permis s ă accentuez laturea, prin eare u'ati înrudit foarte «de aproape eu aetluitatea „Astrei". Este uorba de dragostea şi Interesul purtat de D-uoastră satului româ­n e s c şi sătenilor. Dragoste şi in­te res , eari nu au fost o utopie, o iluzie, un dor zadarnic al unui suflet înalt, ei a fost un fapt netăgăduit şi real, eu un rezultat concret, pozitiu şi social , pe eare D-uoastră l-ajt arătat în atâtea oeazluni, prin atâtea ereajluni şi aplicat/uni.

„In organizaţiile periferice ale „flstrei", unde D-uoastră afi aettuat uneori, în adunările ei generale , la ca re D-uoastră afi participat, chiar în Comitetul central, unde ati fost în-uitat, D-Voastrâ u'ati expus princi­piile călăuzitoare, cari armonizau perfect eu scopurile „Astrei", s c o ­puri, c e s e rezumă: în luminarea poporului dela sate, în deşteptarea gustului pentru literatura şi ştlin|a românească , în conseruarea drago­stei pentru tot e e constitue uirtujt şi însuşiri proprii româneşti, manife­state prin atâtea datini şi obiceiuri bune. Ş i aceas t ă înrudire de aetl-ultale V a întărit şl mal mult în r e s ­pectul fată de bătrâna societate -„Astra", iar când ui s 'a dat ocazia , -ati ajutat-o.

„Dacă recompensa birulnjli s e dă în raport eu sforţările e e le face fiecare om şi eu rezultatele obfinute — realizările pe teren eultural uă dau dreptul la una din paginile glo­r ioase a cârtii de aur a uiejii noa­stre culturale*.

* Străbătând despărtSmintele. Hăr­

nicia Bistpifenilor. Gând descinzi în aces t oraş şi Intri în uorbă cu un intelectual despre uieaţa culturală românească locală, numele .Astrei" e rostit eu o stimă neprejăeută şi eu o adâncă încredere în ulltorul ei. Aeest prestigiu, Asoeiajiunea şi 1-a câştigat prin aetiuitatea într'adeuăr surprinzătoare — mai a les dacă ne gândim la mijloacele materiale de eare dispune şi la modestele şi pu­tinele lui ajutoare — a preşedintelui despărţământului local dl Ion Paoel, fost inspector şeolar. eu toate e ă uârsta înaintată i-ar fi dat dreptul la odihnă, dragostea de românism — pe ea re doreşte să-1 uadă stăpâ­nilor nu numai al satelor, ei şi al oraşelor noastre, — dorinţa fierbinte de ridicare culturală şl materială a ţăranului, nu-i dau o clipă de răgaz. In mare parte a ş a dar puterii de în­sufleţire a acestui urednie fruntaş local, uieaja culturală a Bistrijet s e desfăşoară într'un ritm eare dă dreptul să punem multe nădejdi în despărţământul nostru de acolo.

înainte de toate trebue subliniată şi adusă de pildă şi altor despăr-tâminte, co laborarea rodnică, pe eare actualul preşedinte, a realt-zat-o între toate instituţiile şi ca te­goriile soc ia le locale. Niel o umbră de confeslonalism sau de politicia­nism — aces te două raci le ale uietit publice ardeleneşti, — nu pătează aetiuitatea „Astrei". Autorităţile sprt-j lnesc după puteri descinderile Ia

64

sate şi realizările dela oraş ale des­părţământului ; armata de asemenea . Numai eu ajutorul lor de altfel s'au putut atinge înfăptuirile eu ea re s e mândreşte aeesf despărţământ eu fonduri atât de modeste.

întrucât prlueşte oraşul, un eielu de conferinţe pentru intelectuali este organizat în fiecare an. e e e a e e me­rită încă s ă s e s e sublinieze tn mod deosebit, este grija pentru mese­riaşii români, cărora 11 s e fin cursuri sera le dtn toate domeniile, dar mai a les eu scopul trezirii şi eonser-uării eonştttnţil lor româneşti. O bi­bliotecă de 510 uol. stă la dispoziţia lor.

Asemenea altor despărţăminte ale „Astrei", Bistriţa îşi face apoi un titlu de mândrie din contactul rodnic eu satele. S c o a l e ţărăneşti au fost organizate tn f iecare an. In anul aces t a sunt speranţe s ă ia fiinţă şi o ş coa l ă pentru gospodine. Cer­curile culturale sunt urmărite de aproape de eomiletul despărţămân­tului. Bibliotecile săteşti s e înmul­ţesc . Buna lor funcţionare este con­trolată în mod statornic. Descinde-ri 'e la sate sunt freeuente şi s e fae uneori eu un aparat ea re te umple de uimire, dacă iei în considerare puterile intelectuale modeste ale despărţământului. Astfel în ziua de Dumineca 13 Decemvrie nu mat pufln de 15 conferenţiari au fost risipiţi în satele din jurul Şteului. Cu aces t prilej s'au luat măsuri pentru înte­meierea unui despărţământ local, idee eare a fost primită eu multă în­sufleţire de inteleeiualli acestui orăşel.

Aeeastă^muncă, săvârşită eu un sacru entuziasm, ajunge şi la re ­zultate eu eare astăzi nu prea suntem obişnuiţi: ea cheamă ofranda dona­torilor. In rândul aces tora Bistrijenii

a ş e a z ă cu justificată mândrie pe dl Dr. T. Ferezan , datorită sprijinului bănesc al căruia ua putea lua fiinţă ' ş coa l a pentru gospodine, pe ea re aceşt i harnici astrişti doresc de atâta timp să o a şeze printre realizările lor.

*

înfăptuiri şi nădejdi fn Sălaj. Mi-a rămas neş tearsă în amintire adu­narea generală din 1926 a „Astrei", ţinută la Zălau, eu eortejtile ei de ţărani atât de sugestivi din punct de uedere etnografie, îneoljitl însă pu­ternic de mizerie şi boală , eu e e a mai tristă expoziţie de eopii pe c a r e mi-a fost dat s'o văd. L a aceas t ă adunare, principiul biopolttle a fost discutat şi aşezat eu eonolngere tn centrul programului de activitate al „Astrei". Filmul atât de dureros ea re ni s e desfăşura pe dinaintea ochilor, e ra e e a mai se r ioasă justificare a urgentei lui. Piere v igoarea rasei , s e sttnge neamul! — aces ta e ra stri­gătul ea re , ehtar dacă nu era rostit, s e putea citi pe toate buzele.

Avem mângâierea c ă , dacă nu toate, ce l puţin unele din despărţă­minte le noastre din Să la j au fost pă­trunse de aces t strigăt de alarmă.

Despărţământul central din Zălau, datorită unet gospodăriri pricepute are astăzi o frumoasă auere. P re ­şedintele lui, dl Leotin Ghergariu. directorul gimnaziului local , îţi arată eu justificată mândrie firma .Astrei" c a r e străluceşte pe una dtn eele mal ară toase ea se din eentrul oraşului. O bibliotecă pentru intelectuali, de­stul de bogată, săli de jocuri şi di­stracţii, un muzeu — funcţionează sau sunt în curs de organizare, în sălile aeestei adevărate „Case Na­ţionale", ea re tinde s ă s e Impună tot mal mult drept centru al vieţii in­telectuale a Românilor din loealt-tate C e a mai nouă achiziţie a des-

6 5 5

părtământului este o popieărie mo­dern instalată, de pe urmele căre ia spe ră s ă s e realizeze frumoase ue-ntte pentru intensificarea aetiuităfit „Astrei". B a ua da poate odată po­sibilitatea realizării unei şeoli ţără­neşti statornice — unul din idealu­rile preşedintelui actual. Sub egida „Astrei" s e luereaaă, eu diserejle, dar eu rezultate îmbucurătoare, la c reş te rea elementului românesc din oraşul aces ta înstrăinat. Meseriaşii români sunt încurajaţi. Conştiinţa lor românească , ameninţată s ă s lă­b e a s c ă ehiar şi astăzi, sub regimul românesc , es te hrănită prlntr'un con­tact permanent, atât prin conferinţe cât şt indiuidual, dela om la om Sa te le sunt străbătute des . Des­pre felul de funcţionare al cercu­rilor culturale şi al bibliotecilor, con­ducerea despărţământului a re o înaltă Idee. Dulapuri spec ia le uor fi dăruite fieeărei biblioteci, deoa rece s 'a constatat eă, în lipsa lor, că r ­ţile s e răuăşese şi dispar. Folclorul aces te i regiuni, nu îndeajuns de cu­noscute sub aces t aspect , e cules eu îngrijire de însuşi preşedintele despărţământului. S e fae pregătiri pentru organizarea şeoale lor ţără­neşti.

Acelaş i rost de oerollre a utejii ro­mâneşti sub toate aspecte le , îl a re şi despărţământul nostru din Care/7 Mari, condus de dl Aurel Coza, di­rectorul Heelui „Vasile Lueaeiu* din aeest oraş . Datorită uredniciet ro­mâneşti a preşedintelui său, el a şi reuşit s ă s e impună c a atare, cu toate ocaziile. Dacă un funejlonar românesc e alungat din localitate, datorită nu numai sabotărilor eureo-maghtare; ei uneori şi nelrebnleiei politieianllor noştri, „Astra" este a c e e a ea re îi la apă ra rea ; dacă în­treprinderile locale, toate în mâni

streine, îşi bat j o c de Interesele s ta­tului şi ale elementului românesc, „Astra" este a c e e a ea re luptă pen­tru respec tarea lor. Numele ei a stră­bătut în aces t fel nu odată până şl în parlamentul Jării. Sub cupola et, s e reunese toţii Românii din lo­calitate, eu prilejul marilor festiuităti naţionale, c a r e îmbracă cu totul alt aspect , în aces t oraş de frontieră. In satele de colonişti din apropiere s e fac descinderi dese . O gazetă locală, Qraiul Neamului, publicată sub egida „Astrei", duce euuântul românesc în aces te sate. Sunt spe­ranţe s ă fie organizată şi în anul aces ta o şcoa lă ţă rănească , a s e ­mănătoare acele ia , ea re a dat re ­zultate atât de strălucite acum doi ani.

•

Cursuri pentru meseriaşi la Tg.~ Mureş. Despărţământul nostru din aces t o raş , eondus de atăfia ant de dl Dr, l. Bosdog, eu o pr icepere şi un deuotament ca re îl a şează printre elementele fruntaşe ale „Astrei*, s 'a instalat în toamna trecută în localul lui propriu, încăpător şi modern ame­najat, din impunătorul „Cămin de ucenici", ea re s e ridică în piaţa ora­şului. In aces t Cămin funcţionează aeum o şeoa lă ţă rănească pentru bărbaţ i ( Ş c o a l a pentru gospodine ua fi organizată în altă parte) şi tot aiei au loe cursuri sera le sistema­tice pentru meseriaşi i români din localitate. Astfel de cursuri există şl în alte despârtâminte ale noastre. Nt s e pare însă c ă aici au o formă mai închegată, e e e a e e ne determă s ă atragem acum atenţia asupra lor, în speranţa c ă uom putea odată s ă ne ocupăm mai pe larg eu felul în ea re au fost organizate. Li s e Jin adică ucenicilor nu numai leeţlunt din domeniul etie-national şi tgienie, ei şi al îndeletnicirilor lor de fie-

66

eare zi. Prin ele s e tinde la perfec­ţionarea ucenicilor in profesiunea de c a r e şi-au legat existenfa. Cei mal buni tâmplari, croitori şi croi­tori şi pantofari din loc au fost eon-uinşl s ă colaboreze ta aces te cursuri, făcând demonstraţii practice. Cursu­rile aces tea uor dura două luni.

•

Surprize dela Reghin. Reghinul, condus de Dr.'ul Nieoapă, numele căruia e rost't eu s inceră admiraţie de fiecare ţăran din aeest despăr­ţământ, ne aduce o nouă surpriză* Datorită acestui iubitor de oameni, alinăfor neodihnit al suferinţelor lor, au auut loc , in toamna aceas ta cursuri se ra le pentru educafia ser-vitoarelor. Au fost înuitate adică se r -uitoarele din Reghin ea în f iecare Duminecă după masa , în loc să-ş i pe t reacă timpul în mod inutil şt poate chiar dăunător, s ă uină la spitalul Dr.-ului Nieoarâ pentru a înuăţa s ă spună o rugăciune, să-şt iubească neamul, să-ş i îngri jească sănătatea şi s ă descifreze tainele unei eărji. E a început au uentt z e c e ; numărul lor a crescut apoi până la 50. Timp de două luni a durat aceas t ă ex­perienţă ajungând la un rezultat cu totul neaşteptat, chiar pentru ace la ea re le-a organizat, a cărui opti­mism şi energie nu cunoaşte ob­stacole .

O altă surpriză a Reghinului, în eurs de experienţă, este folosirea „horelor" dela sate pentru înca­drarea tineretului în organizaţiile „Astrei". Preşedintele Despărţămân­tului a obţinut dela Prefectura jude­ţului împuternicirea de a nu acorda permis de „horă" decât flăcăilor ea r e s e oBllgă s ă eontrlbue eu sume eât de modeste la fondurile cercu­rilor culturale şi ale echipelor şoi-măreştt locale. Tinerii sunt îndru­

maţi apoi e a în f lecare Duminecă s ă participe la şeză toarea culturală organizată la Cercul din localitate. E i sunt răspunzători de felul în ea re a decurs hora lor. Bătăi le şi beţiile, destul ,de freeuente eu astfel de ocazii, pot aduce suprimarea drep­tului de „horă". Suntem nerăbdători s ă uedem cum ua reuşi aceas t ă nouă axperienjă a acestui despăr­ţământ fruntaş. (îh).

* Despărţământul Sibiu îşi continuă

actiuitatea s a preţioasă prlntr'o muncă stăruitoare şi sistematică. După publicarea buletinului pe anul 1U35/36 întitulat „Pe eulmile celor ?S de ani", un uolum de 127 pagini adu­nând roadele unui sece r i ş bogat a ş a eum şi eu alte prilejuri am în­semnat ac i , desp. Sibiului — fără o clipă de răgaz — a purces mat de­parte însămânţând nouţ ogoare. S e e -ţia economică tn spec ia l tinde eu entuziasmul ei de acum, s ă egaleze munca Secţiei medicale.

Anchetele economice mai de mult începute, s e continuă la J3o//a şi s e pregătesc pentru Ghijasa de Jos, Ţi' ehindeal ş i llimbau. Dntl N. Martin, Dr. SueiU'Sibianu şi prof. Iulian Du» mitru actiueazâ ac i eu o râună stă­ruitoare.

In f iecare Duminecă şl de să rbă ­tori apoi, satele sunt cutreerate e a totdeuuna de conferenţiari tot mai bine şi potriuit pregătiţi pentru e a uorbele lor s ă cadă şi s ă r o d e a s c ă însutit.

O faptă a desp., pe c a r e condu­c e r e a dlui insp. Siluiu Ţeposu 1-a dus la atâtea Izbânzi, merită mai a les a Jt releuată. E uorba anume de marele s u c c e s obţinut eu pri­lejul '„Zilei Astrei", eând despartă-mintele de plasă, cercuri le culturale şi desp. central judeţean, şi-au doue-

67 5*

dit îneă odată ataşamentul fată de Asociase strângând oboluri excep ­ţional de ridicate. Ş t de data aceas t a deci, desp. Sibiu a trecut printre fruntaşi, legitimând încrederea c e i s 'a arătat totdeauna. Al. D.

Un eatalog de cărţi ieftine şi bune, al despărţământului judeţean Sibiu. Ştiind cât de bine prind listele de cărţi uredniee de cetit, reproducem aici, pentru comitetele despărţămintelor „Astrel", spre informare, un catalog de câte 95 uolume şi broşuri. Sunt cărţile trimise din partea harnicului despărţământ Sibiu eereurilor cul­turale din comunele sale .

1. Simionescu 1.: Oraşe din Ro­mânia; 2. Slobozeanu H.: Copilul; 3. e o ş b u e Qh.; Răsboiul pentru ne­atârnare ; 4. Coşbuc Gh.: Pouestea unei coroane de oţel; 5. Băjenaru: Pouestea neamului; 6. Băjenaru: Poueştile lui Moş Dorogan; 7. Mor-loua: Cultura legumelor; 8. Bueura-Dumbrauă: Haiducul; 9. Bueura-Dumbrauă: Pandurul; 10. Qârleanu Em. : Prin lumea celor cari nu eu-uântă: I I . Vlahujă Al . : Din trecutul nostru; 12. DulfuP.: Răsbunarea Le-nujei: 13. Dulfu P.: Faptă şi răs­plată; 14. Dulfu P.: Dumnezeu şi oa­menii; 15. Dulfu P.: Odinioară; 16. Pora N.: Intr'o noapte, pe B ă r ă g a n ; 17. Vissarton 1. C : Flor iea ; 18. Me-teş Ş t . : Vieaţa agrară , economică a Românilor din Ardeal şi Ungaria; 19. Găuăneseul l.: Fapte mari în zile g re le ; 20. Găuăneseul l : Răsboiul nostru [pentru întregirea neamului; 21. Cristescu Dr. Gr.: Mai aproape de Tine Doamne I; 22. Cristescu Dr. Gr.: Mie a uieţui este Crtetos; 23. Cristescu Dr. Gh.: Inuătători şi sfinţi; 24. Li.-Col. loneseu-Morel: Goangă şi Târ l igă ; 25. Băi lă 1 : Poesti , Sbu-eiumul Ardealului; 26. Talaz 6 . :

Poezii, S o a r e ; 27. e o m ş a D : Nana Zamfira; 28. Lt.-Col.: loneseu-Mo­rel : In ghiară de lup; i'9. Meteş Şt.: Rege le Ferdinand; 30. Preda Dr. Gh.: lmpresiunile unei călătorii în nordul Africei; 31. Sandu Z.: Oglinda inimii; 32. Meteş Ş t . : Relaţiile bis. ort. rom. din Ardeal eu Principatele Române în s e c . al XVltl-lea ; 33.Drag-nea Radu: Mihaii Kogălntceanu; 34. Preda Dr. Gh.: Criza de autoritate; 35. Popouiei T.: Florile dalbe, Cân­tece de colinde şi s tea ; 36. Dăn-eilă 1.: Veghiază; 37. Dănei'ă 1.: In luptă eu ispita; 38. Coşbuc Gh.: B a ­lade şi Idile; 39. Coşbuc Gh.: Fire de tort; 40. Coşbuc Gh.: Cântece de uitejie; 41. Dulfu P. : P ă c a l ă ; 42. Dulfu P . : Făt-frumos; 43. flldea Sandu: In urma plugului; 44. B r ă -teseu-Voineşti 1.: In lumea dreptăţii; 45. Brateseu-Voineştl I.: Întuneric şl lumină; 46. Creangă l.: Opere com­plete ; 47. Lungtanu Mih.: C lacă şt robot; 48. Slaulet 1.: Nuuele, uolu-mul l.; 49. Slaulel l.: Nuuele, uolu-mul 11.; 50. Slaulel I . : Nuuele, uolu-mul 111.; 51. Slaulel l.: Nuuele, volu­mul IV.; 52. Ispireseu Petre: B a s ­mele Românilor, uolumul l.; 53. Is­pireseu Petre: Basmele Românilor, uolumul 11.; 54. Ispireseu Petre : Po­ueştile unchiaşului sfătos; 55 S a -doueanu Mihatl: Vieţile sfinţilor, uo­lumul l.; 56. Sadoueanu Mthail, Vie­ţile sfinţilor, uolumul 11.; 57. Simio­nescu Ion: Oameni aleşi, uolumul l. '< 58. Simionescu Ion: Oameni aleşi , uolumul 11.; 59. Slauiei Ion: Poueştl uolumul 1.; 60. Slauiei Ion: Poueşti uolumul II.; 61. Cristescu Dr. Gr . : jertfe, datorii şi răspunderi; 62. 1. U. So r i cu : Influenţe româneşti în poe­zia şi folclorul unguresc ; 63. lorga N.: Istoria Românilor; 64. LupaşDr . 1. : Cronicarii din Translluania; 65. Goga Eugen: Cartea fericirii;

66

6a Dan S . şi Dianu R . : Uieaja lui Anton Pann; 67. Sadoueanu Mihatl: Măria S a Puiul Pădurii; 68. Sand G e o r g : Balta Dracului; 69. Galae-tion Ga la : Caligraful Terfiu; 70. Al-d e a Sandu; Ameliorarea plantelor a g r . ; 71. Cezar Petreseu: Cei trei Reg i ; 72. Yissarion 1. C.: lnutetorul de morţi; 73. Voieuleseu V.: Toate leacurile la îndemână; 74. PopaUie-tor loan: Uieletmul; 75. Vopa V. loan: Cuiul lui Pepe lea ; 76. Giura Alexan­dru : Amintiri; 77. Negruzzi G : Opere a l e s e ; 78.Agârbieeanu loan: Schite şi povestiri; 79. Rebreanu Ltuiu: Frământări ; 80.IspireseuPetre: B a s ­mele Românilor; 81. Coşbue Qh.: Antologie V. şi opera lut: 82. Sha-Tiespeare: Neguţătorul din Veneţia ; •83. Emineseu M.: Versuri şi p roză : 84. Onifiu Uirgil: Schite şi nuuele: «5. losif St. O.: Patriarhale, poez i i ; £6. Bas sa r abeseu 1. A.: Moş Stan, schite şi nuuele; 87. Aleesandri V . : Cartea e e a bună; 88. Emineseu M.: Cartea eea bună; 89. Kogălnieeanu M ; Cartea e e a bună; 90. Marian F l o r e a : Păsăr i le noas t re ; 91. Pann Anton: Pouestea uorbei; 92. e a r a -giale l. L . : Schi je uşoare ; 83. Pe­treseu Geza r : Omul dtn uis ; 94. Ula-hută Al.: Icoana ş te rse ; 95. lorga N.: Oameni şt fapte.

In bibliotecile „Astrei" s e g ă s e s c mai apoi toate broşurile din „Biblio­teca poporală a Asociafiunii", pre­cum şi toate dările de seamă ale „Astrei".

* Atlas Linguistic Român. In anul c e uine ua începe s ă apară,

sub direejia d-lui Sextil Puşcariu, marele Atlas Linguistic Român. In curs de opf ani limba noastră a fost studiată de d-nti Seue r Pop, confe­renţiar la Universitatea din Cluj şi Emil Petrouiei, profesor de filologie

s lavă la a c e e a ş i Uniuersitate, în 380 de sate pe toată întinderea Româ­niei şi dincolo de hotarele Jării, la Românii din Grecia, Albania, lugo-slauia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslo-uacia şi Uniunea Souietieă. Cele două chestionare pe baza că rora s'a cules un material extraordinar de bogat, cuprind 7000 de euuinte. O mulfime de elemente latine, dis­părute din limba literară, uor apă rea pe ce le eâteua mtt de hărfl ale Atla­sului, c e r e dă şi fotografii de mare ualoare pentru studiul etnografiei.

Abia acum, când alături de atla­se le linguistice existente sau în curs de apartjie, ale Franjei, eataloniet şi Italiei, ît uom auea şi pe al Ro­mâniei, vom cunoaşte imaginea com­pletă a romanităţii.

Aparijla Atlasului Linguistic Român, pe ea re ua trebui s ă s e întemeieze de acum înainte orice ce rce ta re asupra limbii noastre şi asupra lim­bilor romanice în general, a fost s a ­lutată cu entuziasm la noi şi în străi­nătate. Dl Jaeob )ud, profesor la Uni-uersitatea din Zttrieh spune despre aceas t ă „mare realizare ştiinţifică" (ruissensehaftliehe G r o s s t a t " ) c ă „începe un capitol nou nu numai în lingutstiea română, ei şt în e e a in­ternaţională".

Get e e abonează Atlasul până la 15 Februarie 1937, s e bucură de o reducere de .40%, plătind un uolum cu 4500 Le i . (Lucrarea întreagă ua auea 10 volume ş i . va fi terminată în 8 ani). Celor ee nu-şl pot procura aceas t ă operă monumentală, le re ­comandăm Micul Atlas Linguistic Român, c a r e redă răspândirea cu-uintelor pe hărţi sintetice colorate, de format mic. Acesta ua costa 1500 Lei de uolum (200—250 hărji).

Doritorii de a-şi procura Atlasul s e pot adresa Muzeului Limbii R o -

6B

mâne din eiuj, Sfrada EHsabeta 23, dela eare UOP putea c e r e şi pros­pectul bogat ilustrat.

* „Revista eursurilor şi conferinţe­

lor*. In „Ce uoim" îşi motiuează re­dacţia punctul de uedere In pri-uinja redactări i : „Această reulstă — alcătuită după modelul marei pu­blicaţii franceze „Reuue dez eours et des eonferenees" — umple un gol în ramura reulstieă dela noi, întru eât conferinţele şi cursurile s e tin numai în centrele mart culturale şl de aportul lor s e bucură numai un c e r e restrâns de auditori •— anume intelectuali locali — pe când ce i mai de departe, ea s ă aibă aces t profit, ar trebui s ă sacrifice timp şibani mulţi..., Dom tipări numai conferinţe şi leejti din cursuri a căror ualoare şi interes general sunt indiscutabile, spre a le publica tn extenso; deci deuiza noa­stră ua fi : non multa, sed multum. In scurt, ua fl o antologie a euge-tâtorilor români şi, uneori, a ce lor străini, cari uor cuuânta pe pămân­tul românesc . Ne uor preocupa, în specia l , .domeniile filosof iei, litera­turii şt istoriei, dat fiind c ă gândul nostru 8 'a îndreptat şl spre eleuii şeoalelor secundare din ale că ror biblioteci nu ua lipsi. Datorită pu­terii sfaturilor profesorilor mari şl uolnjei noastre de a le urma şl rea­liza ceua bun, presei , ca re ştie s ă culeagă ee e meritoriu, sperăm e ă uom înulnge indiferenta cetitorilor".

Numerele e e le-am consultat până acum ne îndeamnă s ă constatăm e ă redacfta reuistei a eăleat eu dreptul Ia a legerea conferenţiarilor şt a te­melor. E destul s ă înşirăm eâjiua conferenţiari: N. lorga, l. Petroulei, . Simloneseu, Gr. Traneu-laşl, Mlh.

Manolleseu, 1. Pillat, C Răduleseu-Motru, 1. Lupaş, G. Marineseu, G.

Sefronie, Vladim. Ghidioneseu, l. Ml-1

hăleeseu, Marin Ştefăneseu, e t c . e ă s ă ne eonuingem e ă reulsta a re c o ­laboratori pretioşl.

Temele tratate, de a semenea a l e se , unele rostite în franţuzeşte. Despre Titu Maioreseu, Eminescu, S a d o -ueanu, V. Hugo, Beethouen, ehopln, Eneseu, Ouldlu, Vtrgiliu, Salust, Ver-haeren, Gartbăldi, S a a z a r , Giou. Gen* ttle, despre puterea muncii, psiho­logia actorului, islamism, „eânteeul uârtelnitel", străjerii, sport la români şi greci , educaţie religioasă, peda­gogia spiritualistă, angajamentele in­ternaţionale, teatrul în seruieiul edu­c a t e i poporului, orientarea profe­sională... istoria românilor în s ee . a l XVIII., inegalitatea sexelor , — am putea continua, dar credem e ă es te de ajuns e a s ă fie pentru cetitorii noştri un îndemn e a să-şi procure aceas t ă reuistă.

Conferenţiarii - propagandişti a i „Astrei" uor găsi aiei material din greu pentru propaganda lor. Unele din conferinţele publicate au fost ţi­nute la Radio-Bucureşti, altele sunt cursuri untuersttare. „Fondator -ul reuistei e dl prof. Qr. Preduf. Red . şl adm. Bucureşti 111., str. Tunari 15. Abon. anual 500 Lei (apare lunar). Instituţii 1000 Lei.

* „Vtitopul eărjit ş i al bibliotecilor",

a ş a este întitulat un articol urednlc de cetit, în marea reutstă franceză „Mereure de France"1. Articolul este sc r i s de bibliotecarul Bibliotecii mu­nicipale din Châlons-sur-Marne.

E bine s ă cunoaştem, câte odată şi o critică negatiuâ, ea eu atât mal mult s ă perseuerăm pe lângă ca r ­tea c e a bună, de a c e e a redăm atei unele idei, car i ar trebui eântărite şi pe la not, eând e uorba de r ă s ­pândirea, nu cu toptanul, fără de

?0

se lec ţ ie , ei eu un anumit criteriu a cărţilor celor vrednice de cetit, /a sate şi prin oraşe. Mai luăm la cu­noştinţă şi ţipetele de alarmă dintr'alte .ţări înaintate.

Aşa dă .ţipenii de alarmă" repu-4atul eritle francez Andre Bi l ly : moare cartea / Cere o uastă anchetă, e a s ă s e afle putinţa de a s e reme­dia râul.

Bibliotecarul franeea susţine, pe baza unei experienţe de 40 de ani, eă uede prea negru, eă nu „crede" în constatarea scriitorului Q. Duha-mel, eare a declarat e ă „gustul l e c ­turii este în plină decadenţă".

„Problema trebue pusă astfel: car tea , eare , mai eu seamă din s e c . al XVI-lea începând, a fost un ue-hieol al einiltaaţiei, e pe eale de a înceta s ă j oaee rolul aces ta prim­ord ia l?"

S e impune o preeiaiune nouă-„Prin „carte" nu putem înţelege ori

flee imprimat, din ea re o mare parte, ..departe de a ajuta progresul etul-„lizaţiei, îl întârzie sau n 'are asupra „lut niei o influenţai" . Atei ci tează bibliotecarul din uor-h i rea marelui filosof contemporan Jose Ortega y Qasset, ţinută la con­gresul al doilea al bibliotecarilor, •din Madrid ( 1 8 3 5 ) . Pasagiul merită s ă fie remarcat , câtă ureme Spania sângeră , in parte, mulţumită sc r ie ­rilor incendiare, răspândite e a . l i ­teratură" de propagandă.

„Sunt deja prea multe cărţi (înţe­lege, de sigur, cărţi inutile). ...Daeă J ieeare generaţie nouă continuă s ă acumuleze hârtie imprimată, într'a-eeeaş l proporţie ea generaţiile din aceşt i ultim? ani, problema, pe eare excesu l cărţilor o pune, ua fi, într'a-deuăr, spăimântătoare. Cultura, eare a eliberat pe om de codrul primitiu, îl suârle din nou în plinul codrului

de cărţi, nu mai puţin greu de des­curcat şt nu mat puţin înăbuşitor.

„Dar nu sunt numai prea multe ; s e mai produc, în fleee al, într'o abun­denţă torenţială. Multe dtn ele sunt nefolositoare sau stupide; prezenţa lor şi epnseruarea lor este un punet mort pentru umanitate". (Din „Misiu­nea bibliotecarului".)

Dacă criza actuală, urmează bi­bliotecarul francez, ua auea, ea re­zultat, micşorarea numărului impri­matelor nefolositoare, n'auem decât s ă ne „felicităm" din cauza aceas ta .

„Când e uorba de spirit, îşt pierd puterea cifrele. Ar fi absurd, după cum există tendinţa de a o face, de a judeca cultura unui popor după numărul publicaţiile sale. In aces t domeniu, mal eu seamă, trebue s ă te preocupi de calitatea eelor tipă­rite. Dacă ar apărea mai puţine cărţi şi daeă ar fi mai bune, ar câştiga umanitatea de două ori. La urma-urmei contează numai acele cărji, cari îmbogăfesc pe cetitorul lop şi cari îi permit de a se ridica sufle­teşte".

Puţin trage în cumpănă daeă ama­torii de romane-folletoane s e duc mal bucuros la cinematograf s ă le uadă, decât s ă le ce t ească . S e în­tâmplă ure-un roman „insipid" c â ­ştigă chiar în Interes, fiind înfăţişat pe pânza de cinematograf — ară­tând ţinuturi frumoase şi fiind jucat de actori de seamă.

Dimpotriuă: din experienţă — un film, eu un subiect s c o s dintr'un ro­man, eu calităţi literare, eontribue ea lucrarea tipărită s ă câştiye ceti­tori. O mărturisesc librarii.

S e întâmplă şl a l teeua: cinemato­graful stârneşte curiozitatea pentru istorie, pentru ştiinţă. Nu numai eă nu este un „duşman al cârti", el ci­nematograful este aliatul ei.

71

Intr'o anchetă, întreprinsă între c e ­titorii bibliotecii, a constatat biblio­tecarul, e ă ?C% cerce tează cine­matograful, 15°/o din cei ee nu merg, au trecut de 70 de ani.

Amatorii de radio sunt mai pujln numeroşi. Trebue s ă s e ia în con­siderare partea pecuniară : nu tutu­rora le dă mâna s ă îşi cumpere un aparat de radio.

L a întrebarea: c e uă împiedică s ă cetiţi, a fost unul şl aee laş răs ­puns: „Lipsa de Mmp" — sau obll-gajille soc ia le prea numeroase sau ce le profesionale sau supra-îneăr-eatele programe de examene.

Nu s e poate afirma eă s e ceteşte mal pujin astăzi, fiindcă s e uând mal puţine eărtl.

O carte pe o polijă de eărji este un prietin, la eare po(i reueni mereu. Publieajia săptămânală, ori câtă plă­ce re ne-ar oferi, nu este deeât o poftă trecătoare, susţine bibliote­carul. (?)

Frejul cărţilor este şt în Franfa, prea mare pentru majoritatea pun­gilor cetitorilor.

Condiţiile economice grele duc, în mod fatal, la proprietatea eoleetluă — deoarece insul nu are puttnja de a-şi cumpăra multe eărji, trebue să uiztteze bibliotecile.

Aici are să-ş i g ă s e a s c ă cetitorul noutăjile literare. Bibliotecarul nu ua fi în viitor numai un conservator de cărţi, ci o călăuză. Va auea s ă stâr­n e a s c ă in public guslul de a ceti şi s ă caute elementele acestei lecturi.

Misiunea este a c e a s t a : s ă cheme pe „omul de pe stradă", pe cetăţean, şi să-i dea, în oraş , „grădini spiri­tuale". Pe sale biblioteci, cari circulă, şi cari permit s ă s e înnoiască des

aprouizionarea eu eărfi. In regiunea Soisson s'a adeuerlt, c ă atât ţăranii francezi, cât şi orăşenii, au drago­ste de lectură, câteodată au (ăranii ehiar o pasiune mai mare de car te deeât orăşenii.

B uorba, deci, de o organizaţie administrativă.

A doua misiune e mult mai deli­cată : bibliotecarul, după ace laş i Or-tega u Qasset, „are să exercite po­litia cărţii. Va trebui să ajungă îm­blânzitorul cărţii in furie".

Uor trebui s ă fie eensurafi, deci , scriitorii, după editori şi critici şl de bibl iotecari? N'ar fl primejdioasă aceas tă eensură ? De sigur, te poji teme e ă nu ua fi lipsit de orice în-ulnulre uerdietul, dar autorii şl c e ­titorii uor putea să-şi aducă ree la-maţiile oricând înaintea conducerii bibliotecii. „Bibliotecarul nu ua fi uri judecător, ei, după euuintele lui Or-tega, „un medic, igienistul lecturilor*.

De sigur, cultura spiritului c e r e li­bertate şi bibliotecarul nu poale im­pune eu puterea şi nici s ă fie un agent politie.

„Om intjlat în materie, amic eu sfa­turi bune, bibliotecarul ua înce rca pur şl simplu, de a ndruma pe ee -itorti săi, Jinând seamă de gusturile lor, cari nu uor fl întotdeauna a le sale , ua înţelege e ă unii preferă ro­manul de auenturl studiilor psiholo­gice ; dar, în f iecare gen, îşi ua da osteneala de a prezenta numai c e e a ee este mai bun".

Bibliotecarul francez încheie : Exi­stă astfel de bibliotecari, mal eu s eamă între ce i tineri — e uorba numai ea guuernul s ă le dea mijloa­ce le trebuincioase şi as//e/ va fi sal­vată cartea cea bunăl H. P.-P.

72