beneficiile_bancii
-
Upload
ala-mushkei -
Category
Documents
-
view
8 -
download
0
Transcript of beneficiile_bancii
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare: Sistemul financiar bancar care are ca
obiect instrumentele si tehnicile de plată, reprezintă un domeniu de pregnanţă
importantă in desfaşurarea operatiunilor economice si financiare in economia de
piaţă. Aceste operatiuni economice se efectueaza cu ajutorul beneficiilor băncii,
instrumentul cu care banca işi desfăşoară activitatea, in acelaşi timp fiind ca o
garanţie a băncii pentru deponenţii săi.
Toate aceste tresaturi ale capitalului au facut ca resursele bancii, baza forte a
bancii, sa fie un obiect de cea mai mare importanta in studiul activitatii bancare, sa
i se acorde o importanta primordiala.
Evolutiile in domeniu, care au fost determinate atit de cresterea
considerabila a dimensiunilor activitatii bancilor au facut ca banca sa ocupe un loc
foarte important in activitatea economica a unei ţări si respectiv se pun eforturi
organizatorice de a opera cu maxima eficienta,
Sistemul financiar bancar ca o parte specifica a relatiilor monetare privind
instrumentile si tehnicile de plata s-a dezvoltat puternic sustinuta de tehnologia
moderna, de progresul intens al informaticii şi telecomunicatiilor.
In tarile dezvoltate, ultimii 10 – 15 ani au reprezentat o etapa de ample
transformari in domeniul bancar care au solicitat actiuni ample de organizare si
reorganizare a beneficiilor bancii. Un asemenea proces continua cu efervescenta,
promovat fiind de cerintele cresterii eficientei activitatii bancare.
Extinderea relaţiilor bancare cu tarile din Uniunea Europeana si toate
straduintile sistemului bancar de a ne alinia si integra cit mai repede in spatiul
economic european necesita cu prioritate cunoasterea normelor bancare care in
principal ţin de resursele bancii , de marimea lor, de administrarea lor.
Este evident ca pentru Republica Moldova aceste norme, tehnici si
tehnologii noi au o necesitate deosebită, fie ca elemente componente ale reformei
sistemului financiar bancar de la noi de catre forţele internationale monetare si
2
bancare sau pur si simplu ca o aliniere la normele si tehnicile utilizate in tarile
dezvoltate din Europa si, in fapt, pe plan mondial.
Scopul cercetării constă în analiza procesului existent de formare şi
utilizare a beneficiilor băncii, în argumentarea ştiinţifică a necesităţii de schimbări
radicale în utilizarea modalităţilor conceptuale de utilizare, prin monitorizarea
evoluţiei creditării agenţilor economici şi a persoanelor fizice, şi prezentarea de
recomandări în aplicare a noilor condiţii de gestiune a pasivilor bancilor
comerciale.
Astfel, accentul în cercetările efectuate a fost pus pe metodele de utilizare a
resurselor de care dispune banca, problemele în calea gestiunii pasivelor şi
metodele de depăşire a acestora, studierea aprofundată a sistemului de relaţii între
sectorul bancar şi agenţi economici, persoane fizice în direcţia creditării prin
analiza mecanismului existent şi perfecţionarea acestuia în perspectivă, ţinînd cont
de specificul activităţii antreprenoriatului autohton în prezent.
Scopul cercetării ştiintifice s-a propus a fi atins doar prin soluţionarea
următoarelor sarcini de bază: abordarea conceptuală a modalităţilor de utilizare si
gestionare a resurselor băncii şi argumentarea avantajelor unui management a
pasivelor cît mai modern şi actual.
Suport metodologic al lucrării: s-a ţinut cont de propunerile, publicaţiile,
experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, aşa ca: N.
Dardac, T. Barbu, T. Vîşcu,M. Stoica, M. Dochiţei, D. Dumitrescu, A. Balînskii, S.
Baieş, I. Volniţki, A. Tachii, C. Floricel.
Baza informaţională este reprezentată de actele legislative ale Republicii
Moldova, actele normative interne ale Băncilor Comerciale datele statistice ale
Biroului Naţional de Statistică, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Băncilor
Comerciale din Republica Moldova.
Structura şi conţinutul tezei: ţinînd cont de scopul şi sarcinile cercetării,
a fost determinată următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii
şi recomandări, bibliografie, anexe.
3
În Introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, scopul şi
obiectul cercetării a tezei. Este indicat suportul metodologic al lucrării şi baza
informaţională.
În Capitolul I – ,,BENEFICIILE BĂNCII. TIPURI ŞI TRĂSĂTURI
ESENŢIALE” – sunt prezentate aspectele teoretice şi conceptuale ale
caracteristicii beneficiilor bancare si importantei acestora pentru activitatea
bancară.
Capitolul II – ,,MODALITĂŢI DE FORMARE A BENEFICIILOR
BĂNCII” –include o analiză amplă a metodelor şi tehnicilor de formare a
beneficiilor bancare.
Capitolul III – “MODALITĂŢI DE UTILIZARE A BENEFICIILOR
BĂNCII” - se prezintă necesitatea şi formele de utilizare a beneficiilor bancare
pentru stimularea activităţii bancilor comerciale si mentinerea acestora in timp de
criza si deasemenea dinamica si utilizarea acestora in timpul crizei.
În „Concluzii şi recomandări” este prezentată sinteza rezultatelor obţinute
în lucrare şi sunt reflectate principalele concluzii şi recomandări la care s-a ajuns în
urma investigaţiilor efectuate.
Cuvinte cheie: risc, credit bancar, depozite, solvabilitatea, capital, pasive,
resurse, asigurare, gaj.
4
CAPITOLUL I. BENEFICIILE BĂNCII. TIPURI ŞI TRĂSĂTURI
ESENŢIALE
1.1. Conceptul si componentele beneficiilor bancare
Beneficiile bancare sunt constituite din
- resurse proprii;
- resurse atrase;
Beneficiile bancare – într-o proporţie mai mare sau mai mică – sunt
imobilizate cu ocazia infiinţării băncii. Acestea sunt folosite în operaţiuni sigure cu
scopul de minimizare a riscurilor după care ar putea fi uşor transformate in
lichidităţi.
Beneficiile bancare reprezintă resursele financiare care sunt necesare oricărei
înterprinderi. Formarea lor prezintă o etapa obligatorie, care precedează începutul
activităţii băncii. în acelaşi timp funcţia, rolul si mărimea acestora au o importanţă
majoră în comparaţie cu alte domenii de antreprenoriat, consideră N. Dardac [27,
p. 231].
Marimea beneficiilor bancii depinde de caracterul operatiunilor active efectuate
de ea. Orientarea activitatii bancii spre operatiunile cu un grad inalt de risc necesita
o majorare a acestora. Beneficiile necesare bancii si marimea acestora depinde si
de nivelul de dezvoltare a pietii resurselor de creditare, precum si de politica
creditara promovata de banca comercială, afirma A. Tobă [54, p.56].
Băncile fiind organizate ca societăţi pe acţiuni, pentru o eventuală majorare a
beneficiilor pot emite un număr mai mare de acţiuni sau obligaţiuni care de regulă,
au o lichiditate mai înaltă şi sunt mai repede realizate pe piaţă, decît activele
companiilor nefinanciare, consideră T. Mayer [48, p. 88].
Beneficiile bancare deasemenea includ şi fondul de rezervă care este destinat
pentru acoperirea pierderilor de la operaţiunile active in acelasi timp fiind utilizate
pentru plata dividendelor la acţiunile privilegiate şi procentelor pentru obligaţiunile
5
băncii în cazul cînd nu se ajung lichidităţi. Fondul de rezervă se formeaza pe
contul venitului pe care il are banca, afirmă N. Dardac [27, p. 117].
Soluţionînd problema volumului beneficiilor, băncile iau in consideraţie faptul
ca acestea nu determină marimea venitului. A. Caraganciu [22, p. 38] consideră ca
ele pur si simplu permit băncii de a alege unele sau alte operatiuni şi de a se orienta
la deservirea unui cerc anumit de client. Marimea beneficiilor necesare unei bănci
depinde de nivelul de dezvoltarea a pieţii resurselor creditare si politica promovata
de Banca Centrala. Liberalizarea politicii creditare in cazul unei piete dezvoltate
inlesnesc accesul bancilor comerciale la resursele creditare si scade nivelul necesar
de resurse bancare în timp ce o politica creditară severă in concordanţă cu o piaţă
financiara nedezvoltata duc la o crestere continua a necesitatii de resurse.
Pot fi folosite doua metode de crestere a beneficiilor bancare:
- colectarea venitului;
- marirea numarului de actiuni emise.
In primul caz venitul se formeaza sub forma de creare accelerata a fondului de
rezerva si alte fonduri ale bancii precum capitalizarea unei parti a venitului la
finele anului explica R. Răduţ [51, p. 212]. Aceasta metoda este cea mai putin
costisitoarea, ea nu necesita cheltuieli suplimentare care apar in cazul emiterii de
noi actiuni ori atragerii de noi actionari. In acelasi timp aceasta inseamna
micsorarea dividentelor platite actionarilor, ceea ce poate clatina pozitia bancii pe
piata.
Avind o importanta atit de mare in activitatea bancii comerciale, beneficiile
acesteea necesita sa fie maxim de eficiente. Eficienta beneficiilor – ca esenţa
reprezintă sensibilitatea băncii faţă de risc. Beneficiile bancare trebuie să fie
suficiente deoarece reprezintă primele resurse de care dispune banca, cu toate
acestea pentru banca nu este benefică o capitalizare prea mare, deoarece nu toata
cantitatea beneficiilor va fi pusa în funcţiune, o parte din ele vor staţiona, însă
aceasta nu va scuti banca de plata devidendelor.
Dupa parerea Л. Дробозинa [56, p. 102], necesitatea beneficiilor bancare
este indiscutabila si posedă anumite funcţii şi anume:
6
- de protectie, presupune posibilitatea achitarii in cazul lichidarii băncii si tot
odata presupune mentinerea solvabilităţii băncii prin intermediul rezervelor ce
permit asigurarea activităţii băncii, chiar si in conditii de aparitii a unor pierderi.
- operativa, constă in alocarea resurselor in vederea procurarii activelor
necesare la etapa initiala a formarii băncii, este utilizata mai tîrziu pentru
asigurarea continuitatii băncii.
Functiile, rolul, marimea beneficiilor bancilor au un specific aparte in
comparatie cu alte domenii ale economiei, considera M. Ghiţu [34, p. 38]. Acest
specific al activitatilor bancare este influentat de calitatea de intermediar al bancii
pe piata financiara care atrag sume mari de capital sub forma de depozite ale
agentilor economici a persoanelor fizice si institutiilor de stat, precum si asigura o
gestiune eficienta a acestor resurse, pastrarea acestora acordind totodata servicii
specializate asigurind deponentilor un profit sub forma de dobinda pentru capitalul
depus.
7
1.2. Conceptul si caracteristicile resurselor proprii
Resursele proprii ale BC sunt constituite din capital subscris de acţionari şi
din beneficiile distribuite şi înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc, plus
profitul anului în curs, şi anilor trecuţi şi fondurile constituite de Banca conform N.
Hoanţa [40, p. 97]. Deţinerea resurselor proprii contribuie în mare măsură la
asigurarea stabilităţii băncii şi a eficienţei activităţiie ei.
Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele pot fi clasificate ca:
- resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capital
social, fondul de rezervă, primele legate de capital social;
- resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din
rezervele pentru pierderi la credite, dividendele de plată, fonduri şi rezerve
constituite temporar.
Funcţiile Resurselor proprii sunt urmatoarele:
1. funcţia de protecţie(de bază) – înseamnă protecţia deponenţilor şi a
creditorilor băncii. În caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate
obligaţiunile faţă de deponenţi şi creditori; se menţine solvabilitatea pe parcursul
activităţii băncii indiferent de apariţia unor cheltuieli neprevăzute.
2. funcţia operativă – are importanţa în procesul de constituire şi fondarea
băncii. La etapa iniţială din resursele constituite se va procura clădiri, utilaje, se va
plăti salariul pînă la momentul obţinerii beneficiului propriu.
3. funcţia de reglementare – capital bancar propriu în permanenţă este
reglementat şi supravegheat de către autorităţile statului în persoana băncii
centrale. Resursele băncii pot face parte din capital propriu în cazul în care satisfac
următoarele cerinţe: - stabilitate - subordonare - lipsa calculării unor venituri în
forma fixă (rezultatul financiar).
Resursele proprii care constituie o parte componenta a beneficiilor bancare
la rindul lor pot fi alcatuite din urmatoarele fonduri:
1) FONDUL STATUTAR – îndependenţa de structura juridico-orgaizatorică a
băncii, poate fi constituit şi fondul statutar. - În cazul în care banca este formată ca
8
Societate pe Acţiuni (S.A.) fondul statutar reprezintă numărul acţiunilor emise şi
cumpărate de acţionari la valoarea lor nominală.
a. În cazul majorării fondului statutar – se emit noi acţiuni.
b. În cazul micşorării fondului statutar – se răscumpără o parte din acţiuni,
după ce sunt anulate. - În cazul în care banca este formată ca Societate cu
Răspundere Limitată(S.R.L.) fondul statutar este calculat ca cota-parte a fiecărui
participant şi fiecare participant răspunde în limita cotei pe care o deţine.
a. În cazul majorării fondului statutar – se măreşte cota parte a fiecărui
proprietar sau creşte numărul proprietarilor.
b. În cazul micşorării fondului statutar – se micşorează cota parte fiecărui
proprietar
În RM băncile sunt create ca Societăţi pe Acţiuni fapt care rezulta ca:
- prima emisiune este totdeauna de tip închis – destribuirea între fondatori.
- a doua emisiune poate avea loc numai după ce a fost achitate toate acţiunile
emise prima dată. A doua emisiune poate fi atît de tip închis cît şi de tip deschis
ceea ce este prevăzut de statutul băncii sau de adunarea generală a acţionarilor,
dacă statutul nu prevede ce tip de emisiune poate efectua banca, atunci va fi o
emisiune publică, afirma C. Lefter [44, p. 68]. Nu se permite emisiunea
obligaţiunilor pentru formarea fondului statutar, deasemenea nu se permite
emisiunea simultană a acţiunilor şi obligaţiunilor. Obligaţiunile emise nu pot
depăşi 25% din valoarea fondului statutar pe cind acţiunile priveligiate nu pot
depăşi 10% din mărimea fondului statutar.
Capital acţionar într-o bancă este forma din:
A. capital acţionar propriu zis:
a. acţiuni simple
b. acţiuni priveligiate
c. surplus de capital (valoarea de emisiune minus valoarea nominală)
d. profitul anului curent sau anilor trecuţi.
B. datorii subordonate care la rindul lor reprezintă obligaţiuni neasigurate pe
termen scurt. Prima dată au fost emise după al Doilea Război Mondial în SUA,
9
apoi această practică a fost împrumutată şi de alte ţări, fapt care il demonstrează C.
Grigoriţă [35, p 318]. Conform A. Caraganciu [23, p. 37] in prezent şi în RM
băncilor comerciale li se permite de a emite datorii subordonate. Se numesc
subordonate din cauza că există o subordonare în procesul de lichidare a băncii,
adică se vor rambursa mai întîi datoriile faţă de creditori şi deponenţi, în a doua
instanţă creditorii care au cumpărat acţiunile neasigurate şi în a treia instanţă
datoriile faţă de acţionari.
2) FONDUL DE REZERVĂ – în RM trebuie să constituie nu mai puţin de 10% din
capitalul social al societăţii, fapt ce este determinat de Lege privind societăţile pe
acţiuni [4, p. 17]. Deasemenea Legea ne spune ca capitalul de rezervă se formează
din defalcări anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute de statutul
societăţii. Volumul defalcărilor se stabileşte de adunarea generală a acţionarilor şi
va constitui nu mai puţin de 5% din profitul net al societăţii si se utilizează la plata
devidendelor la acţiunile priveligiate şi dobînzilor pentru obligaţiuni în cazul în
care în perioada curentă banca nu a înregistrat profit şi este format din: profit pînă
la impozitare (băncile se străduie ca mărimea lui să depăşească minimul necesar).
3) FONDUL DE RISC – este format pentru acoperire de pierderi legate de
activitate de creditare.
10
1.3. Conceptul si caracteristicile resurselor atrase
Resursele atrase ale băncii pot fi:
- Depozitare – ele apar în rezultatul conlucrării cu clienţii;
- Resurse ce apar în urma emisiunii de titluri (certificate bancare,
cambii, obligaţiuni)
- Resurse procurate de la alte bănci (credite bancare centralizate de la
Banca Naţională a Moldovei, şi descentralizate de la alte bănci comerciale).
Depozitul reprezintă o valoare dată spre păstrare, deosebim:
1. în dependenţă de categoria deponenţilor:
- persoane fizice
- persoane juridice.
2. în dependenţă de condiţiile contractuale:
- la vedere
- la termen
- de economii.
Depozitul la vedere – are următoarele caracteristici:
1. mijloacele pot fi depuse în cont şi retrase fără preaviz
2. pe baza acestor conturi pot fi eliberate cec-uri
3. pot fi retrase atît sub formă de numerar cît şi prin virament
4. deşinătorul contului va plăti un comision în sumă fixă lunar sau
pentru fiecare cec emis.
5. banca comercială este obligată să menţină la banca centrală rezerve
mai mari pentru depozitele la vedere faţă de cele la termen (rezervele minime
obligatorii).
Din categoria depozitelor la vedere fac parte:
- conturi deschise de persoane fizice cu menţiunea depozit la vedere
- conturi curente (de decontare) deschise de unităţile economice
- conturi corespondente deschise în Banca Nationala a Moldovei şi alte bănci
comerciale. 11
Din categoria depozitelor la vedere mai fac parte conturile hibrid, sau mixt –
este o sinteză între contul de decontare şi contul de împrumut. Clientului de către
bancă i se deschide un singur cont în care sunt reflecate toate operaţiunile. Dacă
soldul contului obţine credit, banca are mijloace proprii, dacă în debit, înseamnă că
banca a împrumutat clientul (ia acordat credit). În ambele cazuri banca calculează
dobînzi, în cazul în care dobînzile se calculează în creditul contului sunt mai mici
decît dobînzile calculate pe debit.
Conform N. Dardac [27, p. 98] overdraft reprezinta un cont analogic cu
contul curent, însă nu este cont sintetic, adică pe el nu sunt reflectate toate
operaţiunile clientului, particularitatea acestui cont este că pe contul de decontare,
clientului i se acceptă uneori să aibă sold debitor, aceasta şi reprezintă overdraft-ul,
adică sold debitar pe cont de decontare.
Deosebirea dintre cont curent şi overdraft constă în faptul că dacă soldul pe
debit la contul curent este permanent, atunci la overdraft sunt întîmplătoare, afirma
L. Ioncescu [41, p. 37]. Există un contract încheiat între bancă şi client, în ceea ce
priveşte mărimea overdraft-ului şi termenul de lichidare.
Conturile Now – constau în posibilitatea de a achita instrumente de plată
(cec-uri) în folosul persoanelor terţe. Aceste conturi de obicei se deschid
persoanelor fizice sau instituţiilor non-profit.
Depozitele la Termen:
1. aceste conturi nu sunt destinate pentru efectuarea decontărilor şi în baza lor nu
se sliberează cec-uri
2. mijloacele pe aceste conturi circulă foarte încet
3. mijloacele de pe aceste conturi pot fi retrase doar după preaviz
4. rata dobînzii e mai mare decît la depozitele la vedere şi de multe ori Banca
Centrală stabileşte limita maximă a ratei dobînzii
5. pentru acest tip de depozite, norma rezervelor obligatorii este mai mică
comparativ cu depozitele la vedere.
Depozitele la termen pot fi de 2 tipuri:
12
1. depozite la termen propriu-zise - se depun bani în cont pe un anumit termen
prestabilit şi după expirarea termenului, depozitul se consideră la vedere
2. depozite la termen cu preaviz - se depun mijloace în cont, şi după expirarea
contractului se consideră contractul reperfectat, de aceea în cazul în care clientul
doreşte să retragă banii, el tre să înştiinşeze banca.
Depozitele de Economii:
1. mijloacele pot fi retrase fără preavis
2. rata dobînzii e mai mare faţă de depozitele la vedere dar e mai mică ca dobînda
depozitelor la termen
3. în multe ţări există limită maximă.
Cea mai populară formă de depozit de economii a fost livretul de economii.
Ele sunt comode deoarece înscriu la sfărşitul perioadei automat în livret.
Forme specifice de conturi de depozit:
- depozitele pieţii monetare – constă în faptul că rata dobînzii se modifică pe
parcursul contractului de cîte ori se va modifica dobînda pe piaţa monetară.
- conturile ATS – constă în faptul că banii automat se transferă de pe contul de
economii al clientului pe cel de deconatare în caz în care nu sunt resurse suficiente
(şi invers).
Certificatul Bancar – este o valoare mobiliară care atestă depunerea
mijloacelor băneşti într-o bancă şi dreptul deţinătorului certificatului de primire, la
expirarea termenului stabilit, a sumei depunerii şi a dobînzii aferente. Deosebim:
- de depozit :
1. Certificat bancar de depozit cu scont este un certificat bancar de
depozit în care nu este stipulată condiţia de calculare a dobînzii, care se vinde
iniţial la un preţ mai mic decît valoarea nominală şi se răscumpără la scadenţă la
valoarea nominală.
2. Certificat bancar de depozit cu dobîndă este un certificat bancar de
depozit în care este stipulată condiţia de calculare a dobînzii la valoarea nominală.
- de economii.
13
Orice certificat bancar trebuie să dispună de următoarele rechizite:
- denumirea certificatului (de depozit sau economii)
- se indică cauza eliberării acestui certificat
- data introducerii sumei
- data rambursării
- mărimea (suma) indicată în cifre şi litere
- se specifică faptul că banca î-şi ia angajament necondiţionat privind rambursarea
datoriei
- rata dobînzii
- suma dobînzii calculate
- denumirea şi adresa băncii emitent şi a deţinătorului certificatului
- semnăturile a 2 persoane responsabile care poartă răspundere deplină de
emisiunea de certificate.
Termenul de circulaţie a certificatelor de depozit nu poate depăşi 1 an.
Sînt în drept să emită certificate de depozit/cambii băncile autorizate, care
corespund următoarelor condiţii:
a) desfăşoară activitate financiară nu mai puţin de un an;
b) faţă de care nu sînt aplicate de către Banca Naţională a Moldovei măsuri de
remediere prin care se interzice atragerea depozitelor.
C. Grigoriţă [35, p. 328] afirma ca banca este în drept să emită şi să plaseze
certificate de depozit/cambii numai după înregistrarea Condiţiilor privind
emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de depozit/cambiilor bancare la Banca
Naţională a Moldovei.
Pentru înregistrarea Condiţiilor banca trebuie să prezinte la Banca Naţională
a Moldovei în termen de 30 de zile de la data luării hotărîrii privind emisiunea
următoarele documente:
a) procesul-verbal (extrasul din procesul-verbal
b) Condiţiile privind emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de
depozit/cambiilor bancare
14
c) modelul formularului certificatului de depozit - în cazul emisiunii certificatelor
de depozit în forma materializată
d) modelul formularului
Banca Naţională examinează documentele prezentate în termen de 15 zile şi
în cazul respectării prevederilor prezentului Regulament înştiinţează banca
emitentă printr-un aviz despre înregistrarea condiţiilor.
Conform N. Hoanţa [40, p. 113], resursele nedepozitare – se deosebesc de
cele depozitare prin:
- în cazul resurselor depozitare iniţiativa aparţine băncii
- resursele depozitare poartă caracter personal şi cele nedepozitare poartă caracter
nepersonal
- resursele depozitare fac parte din categoria operaţiunilor cu amănuntul pe cînd
cele nedepozitare sunt considerate operaţiuni en-gross.
Din categoria resurselor nedepozitare fac parte:
împrumuturi pe piaţa interbancară:
- credite descentralizate - cînd băncile împrumută bani de la alte bănci
comerciale
- credite centralizate - cînd băncile comerciale apelează la credite de la
banca centrală.
operaţiuni REPO – este o operaţiune prin care sunt vîndute/cumpărate HV
de obicei de Stat cu obligaţiunea de a fi răscumpărate (revîndute) afirma M. Patraş
[49, p. 420]. Persoana care iniţiază această operaţiune apare în postura de debitor,
iar cel care acceptă operaţiunea - creditor. Cîştigul creditorului se rezumă la
diferenţa dintre preţul de vînzare şi preţul de cumpărare a HV
împrumuturi pe piaţa euro-dolarilor – această piaţă are centrul la Londra, pe
această piaţă se fac îmrumuturi deobicei pînă la 1 an, iar rata dobînzii este în
dependenţă de rata pe piaţa interbancară (LIBOR)
emisiuni de HV (certificate, cambii, obligaţiuni)
reescontarea cambiilor – (scontarea cambiei – clientul vinde cambia unei
bănci, reescontarea – banca comercială vinde cambia băncii centrale)
15
acceptul cambiei - garantarea rambursabilităţii datoriei. Pentru a spori
credibilitatea, banca acceptă cambia încasînd comision.
Cambia Bancară – este un titlu emis de bancă în care banca î-şi ia
angajamentul de a rambursa suma plus dobînda. Cambiile bancare se emit numai
în forma materializată cu menţiunea "cambie bancară".
Certificatele de depozit se emit numai la termen.
1. iniţiativa emisiunii unei cambii bancare aparţine băncii, în cazul
certificatului iniţiativa aparţine clientului
2. certicatele se emit în sumă fixă pe cînd cambiile în sumă arbitrară
3. în cazul certificatelor ele pot fi deţinute pînă la scadenţă şi încasată
dobînda, în cel mai bun caz pot fi vîndute pe piaţa secundară dacă ea este
dezvoltată, pe cînd în cazul cambiei ea poate servi drept instrument de plată pentru
achitarea mărfurilor şi serviciilor.
Conform A. Caraganciu [23, p. 73] operaţiunile cu cambiile pot fi
urmatoarele:
1. Incasso cambiei - Incasso-ul cambiei este procedura de prezentare a cambiei de
către bancă spre plată şi primirea sumei cambiale la data scadenţei.
2. Domicilierea cambiilor - Desemnarea oricărei terţe persoane în calitate de
plătitor al cambiei se numeşte domiciliere, iar această cambie se numeşte cambia
domiciliată, pe care sub semnătura plătitorului se aplică menţiunea "plata la"
indicînd denumirea băncii care va efectua plata cambiei.
3. Cauţiunea cambială bancară - Avalul cambiilor de către bănci este o garanţie
sigură a plăţilor. Avalul este o cauţiune cambială în privinţa căreia se aplică dreptul
cambial. El poate fi oferit la toată sau la o parte din suma cambială. Această
cauţiune înseamnă garantarea de către bancă a plăţii pe cambie, dacă debitorul nu a
executat la scadenţă obligaţiunile cambiale, şi se întocmeşte după formularul
stabilit.
4. Scontarea cambiilor - Scontarea cambiei este cumpărarea de către bancă a
cambiei de la posesor pînă la expirarea termenului de plată. La scontarea cambiilor
banca plăteşte posesorului cambiei pînă la scadenţă suma la care a fost eliberată
16
cambia cu reţinerea dobînzii (scontului). Scontul este plata percepută de către
bănci pentru acordarea mijloacelor băneşti prin cumpărarea (scontarea) cambiilor
pînă la scadenţa.
5. Creditele cambial-gajate - Spre deosebire de operaţiunile băncii de scontare a
cambiilor, cînd banca dobîndeşte toate drepturile reieşind din posesia cambiei, la
gajarea cambiei dreptul de proprietate asupra ei îl are prezentatorul acesteia. În
privinţa cambiilor primite ca garanţie se înaintează aceleaşi cerinţe ca şi la cele
scontate (estimarea calităţii cambiei, verificarea girului, verificarea caracterului de
marfă al operaţiunilor etc.).
6. Plata cambiei - Plata cambiei este exigibilă la scadenţă. În conformitate cu
prevederile consemnate în cambie referitor la data scadenţei posesorul cambiei sau
banca care efectuează incasso-ul cambiei la o zi fixă sau la un anumit termen de la
data emiterii sau la vedere trebuie să ceară debitorului sa-şi onoreze obligaţiile
cambiale, prezentînd cambia spre plată, fie în ziua scadenţei, fie pe parcursul celor
două zile următoare care urmează după ziua scadenţei.
PROTESTUL CAMBIILOR - Protestul de neplată a cambiei reprezintă un
document autentic prin care se constată neacceptarea sau neplata cambiei la
termenul de scadenţă. Protestul de neplată a cambiei se întocmeşte de către notar.
În scopul asigurării perceperii silite a plăţii cambiei, posesorul cambiei sau banca
care exercită procedura de incasso a cambiei prezintă cambia neplătită la termenul
scadenţei notarului pentru întocmirea protestului de neplată a cambiei. Termenul
de prezentare a cambiei pentru întocmirea protestului de neplată este de două zile
lucrătoare ce urmează după ziua scadenţei. Această cerinţă este categorică: nici
într-un caz cambia nu poate fi transmisă spre protestare înainte sau în ziua
scadenţei. Pe de altă parte după expirarea termenului normativ de prezentare a
cambiei pentru întocmirea protestului de neplată, este imposibilă întocmirea
protestului.
Obligaţiune Bancară - este un titlu de credit şi are practic aceleaşi
caracteristici ca şi creditul bancar. Deosebiri dintre Obligaţiuni şi
Cambii/Certificate :
17
1. resursle provenite din emisiunile de certificate şi cambii se consideră resurse
atrase, iar cele provenite din urma emisiunii de obligaţiuni se consideră resurse
împrumutate
2. cambiile şi certificatele constitue obiectul pieţei monetare, pe cînd obligaţiunile
sunt obiectul pieţei de capital.
Emisiunea de obligaţiuni - În scopul atragerii de mijloace băneşti în
conformitate cu legislaţia în vigoare şi în modul prevăzut de statut banca poate
emite obligaţiuni nominative, asigurate prin gajarea bunurilor ei proprii sau pe
cauţiunea ori garanţia terţilor. Banca are dreptul să plaseze obligaţiuni de clase
diferite, inclusiv purtătoare de dobîndă şi/sau cu scont, precum şi convertibile în
acţiuni.
Conform E. Crîncei [25, p. 158], aprobarea claselor şi numărului de
obligaţiuni autorizate spre plasare ţine de competenţa exclusivă a adunării generale
a acţionarilor. Statutul băncii trebuie să conţină date despre modul de emitere a
obligaţiunilor autorizate spre plasare.
Creditul Interbancar Descentralizat – poate fi efectuat în 2 moduri :
- fără intermediari
- cu ajutorul intermediarilor (sunt aşa numite firme de Broker şi Dealer care
pot fi sau nu bănci, specializate pe piaţa interbancară)
broker - confruntă cererea şi oferta
dealer - împrumută personal.
Creditul Interbancar Centralizat În Republica Moldova se utilizează:
1. operaţiuni REPO
2. credite overnight
3. facilităţile de lombard.
Operaţiuni Repo - Banca Naţională a Moldovei efectuează operaţiuni de
piaţă deschisă în scopul realizării politicii monetar-creditoare, dezvoltării pieţei
hîrtiilor de valoare de stat, administrării lichidităţii băncilor.
Operaţiunea de piaţă deschisă este orice operaţiune pe piaţa secundară,
desfăşurată între Banca Nationala a Moldovei şi banca comercială - dealer primar.
18
Operaţiunile de piaţă deschisă includ cumpărări de HVS, vînzări de HVS şi
acorduri de răscumpărare de HVS (REPO), efectuate din iniţiativa BNM cu băncile
comerciale - dealeri primari.
Operaţiunile REPO reprezintă operaţiuni de vînzare a HVS cu
răscumpărarea ulterioară a aceloraşi hîrtii de valoare la o dată anumită sau la
vedere şi la un preţ anumit, stabilit la data vînzării.
Operaţiunile REPO de cumpărare sînt de două tipuri:
- operaţiuni REPO de cumpărare la rata variabilă, unde cererile acceptate se
satisfac la ratele REPO propuse de către bănci;
- operaţiuni REPO de cumpărare la rata fixă, unde cererile acceptate se
satisfac la rata anunţată de Banca Nationala a Moldovei.
Creditul overnight - este o formă de credit acordat de Banca Nationala a
Moldovei peste noapte băncilor autorizate pentru asigurarea efectuării plăţilor
acestora, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, afirma autorii A.
Tobă, A. Malai, D. Tobă [54, p. 142].
Banca Naţională a Moldovei poate acorda băncilor autorizate credite
overnight, în lei moldoveneşti, cu termen de rambursare în prima sesiune de
decontare a următoarei zile operaţionale şi se consideră credit cu termen de o zi.
Acordarea creditului overnight se determină prin necesitatea efectuării
plăţilor din contul "Loro" al băncii în perioada lipsei mijloacelor sau insuficienţei
acestora.
Creditul overnight poate fi acordat în volumul Hîrtiilor de Valoare (HV)
disponibile în portofoliul propriu al băncii în formă de hîrtii de valoare de stat
(HVS) şi Certificatele Băncii Naţionale (CBN), cu termenul de la 2 pînă la 10 zile
pînă la scadenţă.
Rata dobînzii overnight se comunică de către departamentul operaţiuni de
piaţă (DOP) băncilor autorizate pe măsura modificării şi este în vigoare pînă la
următoarea modificare. Creditul overnight se acordă la sfîrşitul zilei operaţionale
curente, peste noapte, conform cererilor primite de la bănci de la ora 18.00 pînă la
ora 20.00.
19
Facilitatea de lombard – o cumpărare de către BNM a activelor eligibile
vîndute de o bancă comercială la un preţ determinat care este urmată de
recumpărarea aceloraşi active de către banca comercială de la BNM la un preţ
determinat de recumpărare timp de cinci zile maximum. Facilitatea de lombard are
ca scop implementarea unui mecanism pentru administrarea lichidităţii băncii
comerciale. Banca comercială şi Banca Nationala a Moldovei pot încheia un
contract de facilitate de lombard pentru a asigura achitarea exactă şi la timp a
obligaţiunilor de plată a băncii comerciale.
20
CAPITOLUL II. MODALITĂŢI DE FORMARE A BENEFICIILOR
BĂNCII
2.1. Modul de formare a resurselor proprii
Resursele proprii ale bancii comerciale este format din următoarele componente:
- Actiuni preferentiale
- Actiunile ordinare
Surpulsul de capital reprezintă diferen a dintre pretul de vînzare şi valoareaț
nominală a acţiunilor,
Profitul nerepartizat. La sfîrşitul anului de gestiune, după ce au loc
defalcările în diferite fonduri, precum şi plata dividendelor, dacă decide adunarea
generală a acţionarilor, profitul care rămîne la dispoziţia băncii poate fi trecut la
capitalul bancar.
În afară de aceste 4 componente care constituie componente ale capitalului
acţionar propriu-zis, mai există un element, care se numeşte:
Datorii subordonate – reprezintă nişte împrumuturi pe care le efectuează
banca pe termen mare şi, de obicei, sunt însoţite de emisiunea a careva titluri –
cambii, astfel certificîndu-se împrumutul. Ele se numesc subordonate pentru faptul
că în cazul lichidării băncii ele sunt subordonate angajamentelor fa ă de creditoriiț
băncii i superioare faţă de acţionarii ei.ș
Acţiunile preferenţiale dau dividende sub forma de dobândă fixă, şi foarte
atractivă, pentru aportul mare de capital ; acţiunile preferenţiale nu sunt puse
pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră, spre deosebire de acţiunile ordinare.
Acţiunile ordinare dau dividende în funcţie de rezultatul afacerilor,
dividende care sunt în general mici, ori care pot să nu existe deloc. Acţiunile
ordinare sunt puse pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră.
Luind in consideratie faptul ca resursele proprii sunt foarte importante
pentru activitatea economica a bancii comerciale trebuie de tinut cont de Suficienta 21
Capitalului care reprezinta gradul de adecvare a capitalului fată de risc. Cu cît
banca este antrenată în operatiuni active mai riscante, cu atît capitalul său trebuie
să fie mai mare.
Notiunea de suficientă a capitalului este destul de relativă deoarece ea poate
fi privită de la caz la caz în functie de mai multi factori si anume:
- Capital bancar propriu trebuie să fie în concordanţă cu tipul operatiunilor
active, operatiunile investitionale, considerîndu-se mai riscante comparativ cu cele
creditare. Reiesind din acest fapt, si capitalul la bănci care activează preponderent
în baza opera iunilor investi ionale trebuie să fie mai mare.ț ț
- Capitalul bancar trebuie să fie adecvat si tipului de clientelă adică în cazul
în care banca activează preponderent cu clientii corporativi mari, activitatea ei se
consideră mai riscantă comparativ cu clientii mici, formati din ÎI, persoane fizice
etc
- Suficienţa capitalului trebuie să corespundă cerinţelor impuse de
autoritatea centrală. Cu alte cuvinte, capitalul bancar trebuie să acopere riscurile,
generate de actiunile active si, totodată, în cazul lichidării băncii să poată restitui
angajamentele fată de creditori si actionari.
Problemele suficienţei resurselor proprii ale bancilor au apărut la începului
anilor ’70 ai secolului trecut ca rezultat al falimentului multor bănci. Au existat
diferite tipuri de indicatori care caracterizau suficienţa capitalului. Cei mai
importanţi indicatori au fost:
- Raportul dintre capitalul prorpiu la total depozite
- Capital propriu la total active.
Se consideră că acest indicator trebuie să constituie ~20%.
Însă acesti indicatori nu reflectă cu precizie suficientă capitalul, de aceea în
1988 în orasul Basel a fost pusă baza unui acord încheiat între 12 Bănci Centrale
din Europa la care ulterior au aderat si alte tări, printre care si RM. Acest acord a
rămas ”Acordul de la Basel”. Una din prevederile sale reglementează suficienta
capitalului bancar. Conform ”Acordului de la Basel”, suficienţa capitalului se
determină avînd la bază 2 indicatori:
22
- Capital normativ total
- Activele riscante.
Riscul activelor se calcula în funcţie de gradul de lichiditate al activelor
respective adică cu cît activul este mai lichid, cu atît gradul de risc se consideră
mai mic. Reiesind din aceasta, s-au format 4 clase de active în functie de risc:
I – cota riscului este zero
II - cota riscului este 20%
III - cota riscului este 50%
IV - cota riscului este 100%.
Reiesind din acesta, în categoria I intră mijloacele cele mai lichide ale băncii, iar în
ultima – cele mai putin lichide, adică mijloacele fixe.
Deci, fiecare tară grupează activele în funcţie de tipul de risc, şi, în dependentă de
gradul de dezvoltare, lichiditate şi de relaţii interbancare. De aceea în diferite state
acelasi activ poate fi într-o clasă superioară sau inferioară fată de ţara cu care se
face comparatie.
Acordul de la Basel a stabilit că coeficientul suficien ţei capitalului cu active
ponderate la risc să se determine ca raport între capitalul normativ total la active
ponderate la risc.
Capitalul normativ total reprezintă totalitatea de capital de care banca poate
dispune în orice moment critic de activitate şi care este utilizat de obicei pentru
acoperirea activităţii riscante a băncii.
Capitalul normativ total include:
Suma totală a următoarelor:
- Capitalul de gradul întâi
- Capitalul de gradul doi
Minus:
- Cotele de participare în capitalul altor bănci, care deţin licenţa
Băncii Naţionale a Moldovei.
În calculul capitalului normativ total se includ acţiunile băncii aflate în
circulaţie.
23
Capitalul de gradul întâi este componenta de bază a capitalului normativ
total, care include:
Suma totală a următoarelor:
- Acţiuni ordinare;
- Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni
preferenţiale cu dividende fixate necumulative emise cu termen
nelimitat;
- Surplus de capital (mijloace băneşti obţinute de la
comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală (fixată));
- Profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca
rezultat al distribuirii profitului;
minus suma totală a următoarelor:
- Mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite
şi leasing financiar (fondul de risc);
- Active nemateriale nete.
Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ
total şi include:
- Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă
nefixată.
- Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi
parţial
cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni
ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale.
- Datoriile subordonate cu scadenţă nefixată, cu condiţia că corespund
următoarelor cerinţe:
- sunt neasigurate şi complet achitate;
- nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului;
- rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un
termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii
permisiunii prealabile de la Banca Naţională;
24
- pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să
fie nevoită să înceteze activitatea;
- în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor
tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor;
- contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula
caracteristicile datoriilor subordonate.
- Datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale,
răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de
emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc
următoarele condiţii:
- sunt neasigurate şi complet achitabile;
- au un termen minimal fix până la scadenţă nu mai mic de cinci
ani;
- nu sunt recuperabile până la scadenţă la cererea deţinătorului;
- în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor
tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor
acţionarilor;
- contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula
caracteristicile datoriilor subordonate;
- în ultimii cinci ani până la scadenţă se va aplica în fiecare an o
amortizare de 20% pentru a reflecta descreşterea valorii acestor
instrumente;
- suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor
răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a
lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din
suma capitalului de gradul I;
Minus:
- Mărimea sumei punctelor component ale capitalului de gradul doi
care depăşeşte mărimea capitalului de gradul I.
25
Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale
(ce reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite
ponderi ale riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau unui cont
condiţional determină procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte
active ponderate la risc pentru a determina suma totală a activelor ponderate la
risc ale băncii.
Deci, acordul de la Basel prevede ca acest coeficient să fie >= cu 8%.
Totodată, capitalului de gradul I nu trebuie să-i revină mai putin de 50% din totalul
capitalului normativ total adică capitalul de gradul I trebuie să fie >= 4% în cazul
în care este raportat la activele riscante.
Pentru Tarile cu economie in tranzitie care au aderat mai tîrziu la acordul de
la Basel s-a stabilit ca coeficientul coeficientul suficientei capitalului cu active
ponderate la risc să constituie 150% din nivelul admisibil pentru tările dezvoltate
pentru că riscul în aceste tări (de tranzitie) este mai mare si, corespunzător,
posibilitatea de falimentare a băncilor este mai mare. În acest caz, coeficientul
suficientei capitalului cu active ponderate la risc trebuie să constituie 12%.
26
2.2. Modul de formare a resurselor atrase
Mijloacele atrase ale băncii acoperă 90.0 la sută din necesităţile totale de
resurse băneşti pentru efectuarea operaţiunilor active. Rolul mijloacelor atrase
constă în mobilizarea persoanelor fizice şi juridice, care sunt temporar disponibile
pe piaţă resurselor creditare, afirma C. Basno [19, p. 74].
Prin intermediul lor băncile satisfac necesităţile economiei în mijloacele
circulante suplimentare, contribuie la transformarea banilor la capital şi asigură
necesităţile în resurse creditare. În suma totală a resurselor bancare, resursele atrase
ocupă loc preponderent. În diferite bănci ponderea lor constituie 70.0 la sută şi mai
mult. Conform L. Ionescu [41, p. 17] in practica bancară internaţională toate
resursele atrase se împart în 2 grupe mari în dependenţă de metoda acumulării sau
atragerii:
• resurse depozitare;
• resurse nedepozitare.
Partea majoritară a resurselor atrase a băncilor constituie depozitele. Ele
reprezintă mijloacele băneşti depuse la bancă de persoanele fizice şi juridice şi
utilizate în dependenţă de regimul contului în care au fost depuse şi legislaţia în
vigoare.
Depozit - sumă de bani depusă care:
- urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau
fără dobândă ori cu orice alt beneficiu, fie în condiţiile convenite în comun de
către deponent (persoana care depune banii) sau de împuternicitul acestuia
şi de depozitar (persoana care acceptă banii spre păstrare);
- nu se raportă la datorii subordonate la dreptul de proprietate ori
la servicii, inclusiv la serviciile de asigurare;
- este atestată sau nu de orice evidenţă scrisă ori de orice
chitanţă, certificat, notă sau de un alt document al depozitarului;
depozite personale - depozite ale persoanelor fizice;
27
Mijloacele atrase nedepozitare sunt mijloacele atrase de banca prin
intermediul împrumuturilor sau realizarea creanţelor sale pe piaţă
Diferenţa între resursele depozitare şi nedepozitare este următoare:
- resursele nedepozitare au un caracter depersonalizat; nu sunt legate
de un anumit client al băncii şi sunt procurate pe piaţă în baza concurenţială;
- iniţiativa atragerii lor aparţine băncii.
În majoritatea cazurilor resursele atrase nedepozitare sunt folosite de bănci
mari. Procurarea resurselor nedepozitare în sume mai mari sunt considerate
operaţiuni – angro.
Creanţă - orice instrument negociabil de datorie sau orice alt instrument
echivalent, precum şi orice instrument negociabil care acordă dreptul de a
achiziţiona o altă creanţă negociabilă prin subscriere sau schimb. Creanţele
negociabile pot fi în for mă de certificat sau de înscris în registrul contabil;
Depozitul prezintă mijloace băneşti sau hârtii de valoare depuse la banca
pentru păstrarea care pot fi utilizate pentru efectuarea decontărilor prin virament
sau pot fi primiţi în numerar.
Depozite pot fi clasificate după mai multe criterii:
I. în dependenţa de categoria depunătorului:
a. persoanelor fizice
b. persoanelor juridice;
c. bancare;
d. organelor de stat.
II. în dependenţă de conţinutul economic:
a. depozite la vedere
i. tranzacţionale;
ii. la cec.28
b. depozitele pe termen:
i. pe termen propriu zise;
ii. cu prevenirea anticipată;
c. depozite de economii:
i. cu eliberarea livretului de economii;
ii. cu eliberarea extrasului din cont;
d. hibride:
i. conturi NOW (negotiable order of withdrawal);
ii. ATS – automatic transfer service;
iii. conturile pieţei monetare;
iv. overdraft;
v. contocarente;
e. în dependenţa de termen:
i. overnight;
ii. până la o lună;
iii. 1 – 3 luni;
iv. 3 – 6 luni;
v. 6 – 9 luni;
vi. 9 – 12 luni;
vii. 1 – 3 ani;
viii. peste 3 ani.
f. în dependenţă de venit:
i. cu dobândă;
ii. fără dobândă.
g. în dependenţă de tipul dobânzii:
i. dobândă fixă;
ii. dobânda variabilă.
h. în dependenţă de mărimea depozitului:
i. mici;
ii. medii;
29
iii. mari.
i. în dependenţă de moneda de depunere:
i. moneda naţională;
ii. valută străină.
Băncile au posibilitatea de a mări treptat termenele de atragere a resurselor
libere ale populaţiei la conturi de depozit pe un termen de 10 ani şi mai mult.
Însă pentru aceasta trebuie ca băncile să ofere o anumită protecţie a
depunătorilor de anumite riscuri, principalele dintre care sunt riscul inflaţionist şi
riscul lichidităţii.
Riscul inflaţionist, adică al deprecierii sumei plasate şi a dobânzilor primite
poate fi gestionat prin oferirea unor condiţii speciale de calcul a ratei dobânzii la
depozitele pe termen lung, astfel încât deponenţii să obşină un nivel acceptabil al
ratei reale (efective) a dobânzii.
În condiţiile actuale, dat fiind faptul, că unele categorii de depunători
consideră mai importantă menţinerea unui ecivalent valutar al sumei în lei, lor li se
pot oferi depozite cu rate ajustabile, însă la rata modificării cursului leului
moldovenesc faţă de EURO, căci utilizarea EURO ca mijloc de tezaurizare de către
populaţia Republicii Moldova creşte din an în an.
În ce priveşte riscul lichidităţii, problema aferentă este mai complicată, căci
este legată de posibilitatea, că depunătorul va avea nevoie de banii depuşi până la
expirarea termenului depozitului. În acest caz apare frica, că retrăgând suma
depusă înainte de termen, deponentul va pierde cel puţin o parte a dobânzilor
aferente.
Pentru rezolvarea acestei probleme este necesară o soluţie complexă. Dat
fiind faptul, că nevoia eventuală de bani la deponent cel mai probabil va avea un
caracter temporar, are sens de a împacheta noul produs – depozitul pe termen lung
– cu un cont de card de credit.
Conform V. Ţurlic [55, p. 38], depozite la vedere – sumele băneşti depuse la
bancă pentru păstrare care pot retrase de deponent în orice moment. Ele reprezintă
partea majoră a total depozitelor. Posesorii conturilor depozitelor la vedere pot fi
30
atât persoane fizice cât şi cele juridice. Mijloacele depuse în aceste conturi pot fi
folosite pentru diferite necesităţi şi pentru acumulări. Depozite la vedere sunt
reprezentate de diferite conturi: deţinătorii acestor conturi pot primi bani în
numerar în orice moment prin eliberarea documentelor de plată sau de decontări.
În practica bancară la categoria conturilor la vedere se referă:
a) mijloacele băneşti depuse în conturile curente îi conturile de decontări
ale întreprinderilor de stat, societăţilor pe acţiuni şi altor structuri economice.
b) mijloacele fondurilor cu diferite destinaţii în perioada consumării lor;
c) mijloace aflate în decontări
d) mijloacele bugetelor locale aflate în conturile bugetelor locale;
e) soldurile de mijloace băneşti în conturile corespondente deschise la alte
bănci.
Avantajul depozitelor la vedere constă în lichiditatea lor înaltă. Mijloacele
băneşti sunt depuse la aceste conturi şi ridicate de pe ele pe măsura înfăptuirii
operaţiunilor gospodăreşti şi altor operaţiuni care sunt exprimate n valoarea
bănească în aceste conturi.
Neajunsul acestor conturi este lipsa dobânzii sau dobânda e foarte mică.
Persoana fizică sau juridică poate ridica suma din acest cont la orice moment
cauzând unele dificultăţi băncii. Mijloacele băneşti din conturile depozitelor la
vedere nu pot fi investite în credite de lungă durată.
Particularităţile conturilor depozitelor la vedere sunt:
a) depunerea şi retragerea (ridicarea) mijloacelor din cont poate fi efectuată
la orice moment fără restricţii;
b) mijloacele băneşti pot fi ridicaţi din cont în forma de numerar, cec sau
fără numerar;
c) posesorul contului depozitului la vedere plăteşte băncii un comision
pentru utilizarea contului sub forma unei taxe lunare sau la eliberarea fiecărui cec;
d) pentru păstrarea mijloacelor băneşti în contul depozitului la vedere banca
plăteşte o dobândă mică sau nu plăteşte deloc;
31
e) pentru depozitele la vedere banca trebuie să menţină rezervele obligatorii
mai mari decât pentru depozitele pe termen.
De rând cu depozitele la vedere obişnuite în practica bancară internaţională
au apărut aşa tipuri de depozite cum:
Conturi NOW – depozite la vedere în baza cărora deţinătorul contului poate
elibera documente de plată în favoarea persoanelor terţe. Principiul de bază a
utilizării acestor conturi este: combinarea lichidităţii înalte cu primirea veniturilor
sub forma de dobândă.
Particularităţile conturilor NOW:
a) se plăteşte dobânda;
b) deţinătorul contului poate se elibereze trate la purtător care sunt
acceptate de banca ca plata prin cecuri;
c) conturile sunt deschise numai persoanelor fizice şi organizaţiilor
no–profit;
d) deţinătorului contului nu se înaintează cerinţa de a menţine un sold
anumit la acest cont.
Conturi de cecuri autentificate de bancă – conturi depozitare la vedere în
care se depun mijloace băneşti destinate pentru achitarea cecurilor confirmate.
Cecul autentificat –cecul pe care banca face însemnarea despre existenţa
banilor în cont pentru plătirea lui — cecul de decontări acceptat de banca din
Republica Moldova.
Toate conturile la vedere au 2 neajunsuri:
I. neajunsul pentru deţinător –nu se plăteşte dobânda, sau dobânda este
foarte mică;
II. neajunsul pentru banca –este necesară menţinerea rezervelor operative
mai mari decât pentru alte tipuri de depozite; este o lichiditate scurtă
care nu poate fi investită pe un termen mai îndelungat.
Depozitele pe termen şi de economii prezintă partea cea mai stabilă a
resurselor depozitare ale băncii.
32
Depozitele pe termen sunt mijloacele băneşti depuse la bancă pentru păstrare
la un termen fix. La aşa conturi se păstrează mijloace băneşti car aduc posesorului
contului o dobândă (fixă sau variabilă) şi nu sunt destinate pentru efectuarea
decontărilor cu persoanele terţe. O particularitate a acestor conturi sau depozite
este faptul că termenul depozitului este stabilit în contract şi de obicei sunt stabilite
unele restricţii asupra ridicării mijloacelor băneşti din acest cont înainte de termen.
Particularităţile conturilor depozitelor pe termen şi de economii:
a) ele nu sunt destinate pentru efectuarea decontărilor şi în baza lor nu pot fi
eliberate cecuri;
b) mijloacele băneşti depuşi în aceste conturi au o viteză de circulaţie mai
mică;
c) nivelul maxim al dobânzii plătite în diferite perioade de timp poate fi
modificat de bancă;
d) există cerinţa formală de înştiinţare prealabilă privind ridicarea
mijloacelor bâneşti din cont;
e) norma rezervelor obligatorii pentru astfel de depozite este mai mică decât
pentru depozitele la vedere.
Spre deosebire de depozitele pe termen depozitele de economii nu au un
termen fix de păstrare a mijloacelor băneşti depuse.
Cel mai răspândit tip a conturilor de economii este contul de economii cu
libret, care are următoarele particularităţi:
1. nu este stabilit termenul fix de păstrare a mijloacelor băneşti în cont;
2. nu este necesară înştiinţarea prealabilă pentru ridicarea mijloacelor
băneşti din cont;
3. în cazul depunerii mijloacelor băneşti în cont sau în cazul ridicării
mijloacelor băneşti din cont deţinătorul contului prezintă libretul în care
se înregistrează toate modificările efectuate în cont;
4. modificarea soldului contului de economii (depunerea sau ridicarea
mijloacelor băneşti) nu condiţionează revizuirea condiţiilor contractului.
33
În unele cazuri băncile preferă să înlocuiescă librete de economii prin
extrase din cont. Astfel conturi cu extrase din cont de obicei sunt deschise de
persoane fizice, însă uneori aşa conturi sunt deschise şi de persoane juridice.
Dobânda plătită în baza acestor conturi este mai mică de cât dobânda depozitelor la
termen.
Pentru persoane fizice conturi de economii pot fi de diferite tipuri:
a) cont de economii cu câştig;
b) cont de economii cu destinaţie specială;
c) cont de economii la termen;
d) cont de economii curent.
Importanţa conturilor de economii pentru banca constă în faptul că prin
intermediul lor băncile mobilizează mijloacele băneşti disponibile ale populaţiei şi
le transferă în capital productiv.
În condiţiile concurenţei practica bancară internaţională a generat forme noi
ale depozitelor care acordă clienţilor comodităţi suplimentare şi măresc lichiditatea
mijloacelor băneşti depuse.
De exemplu contul ATS – cont de economii din care banca automat
transferă mijloace în contul curent al clientului, în cazul când în contul curent s-a
creat situaţia overdraft (soldul este mai mic decât limita minimă stabilită în
contract).
O altă variantă a contului de economii de acest gen este contul cu
transferarea mijloacelor băneşti în contul curent sau contul de cecuri a clientului în
baza apelului telefonic al clientului.
Contul de economii cu plăţi prioritare – posesorul unui astfel de cont dă
ordin băncii de a efectua periodic în termeni strict stabiliţi decontări în scopul
onorării unor obligaţiuni a clientului.
Printre conturile depozitare deschise agenţilor economici se includ conturi
depozitare ale pieţei monetare MMDA (money market deposit account) – cont în
care se depun mijloace băneşti pe o perioadă de câteva zile, săptămâni, luni; cont
34
cu dobândă variabilă şi destul de competitivă pentru atragerea mijloacelor băneşti a
clienţilor.
C. Basno [19, p. 135] afirma ca apariţia acestor conturi a fost condiţionată şi
cauzată de activitatea instituţiilor financiare mari care au început să creeze fonduri
investiţionale pentru procurarea hârtiilor de valoare pe termen scurt cu o dobândă
mai ridicată.
Particularităţile acestor conturi sunt:
1) rata dobânzii la aceste conturi se schimbă săptămânal dependenţă de
modificarea ratei profitabilităţii la alte instrumente ale pieţei
monetare;
2) nu este stipulat termenul de păstrare a mijloacelor băneşti, banca poate
cere o înştiinţare prealabilă (ex. până la 7 zile) privind ridicare
mijloacelor băneşti din cont;
3) aceste depozite sunt asigurate de corporaţia federală de asigurarea
depozitelor;
4) deţinătorul acestui cont poate efectua 6 plăţi lunar – 3 decontări prin cec
şi 3 decontări prin apel telefonic. Nu sunt stabilite restricţii în cazul
ridicării mijloacelor băneşti prin poştă sau prezentării deţinătorului
la bancă.
Existenţa unui cont bancar reprezintă baza relaţiilor contractuale între client
şi banca. Din aceste considerente băncile acordă multă atenţie întrebărilor de
procedură legală de deschiderea, deservirea şi închiderea contului. Procedura
deschiderii contului depozitar pentru persoane fizice trebuie să înceapă cu
clarificarea caracterului şi situaţiei financiare solicitantului.
Trebuie să fie petrecută o conversaţie în cadrul căreia se va stabili:
• dacă este solicitantul persoana care se prezintă;
• are rost sau nu să i se deschidă anume tipul solicitat de cont;
• dacă contul se deschide în favoarea unei persoane terţe se clarifică
are sau nu are solicitantul împuternicirile necesare ;
• se stabilesc coordonatele solicitantului.35
În unele cazuri banca poate solicita recomandări din partea altor clienţi.
Solicitantul îndeplineşte cererea în care indică datele personale necesare şi
formularul cu specimenul de semnătură.
Dacă contul va fi utilizat de mai multe persoane solicitantul îndeplineşte un
mandat prin care împuterniceşte aceste persoane să acţioneze din numele lui.
Dacă banca consideră informaţia primită suficientă clientului i se deschide
contul cu înmânarea carnetului de cecuri sau libretul de economii şi i se aduce la
cunoştinţă regimul contului şi suma comisionului încasat pentru diferite servicii.
Contul poate fi închis la decizia clientului sau a băncii. Dacă iniţiativa
aparţine clientului el trebuie să prezinte o cerere şi să ridice toate mijloacele
băneşti din cont în forma de numerar sau ce.
Dacă se închide un cont la termen sau de economii banca poate cere o
înştiinţare prealabilă de lichidare a contului sau poate să plătească suma de bani cu
un discont.
Dacă contul se închide din iniţiativa băncii, banca trebuie să explice
motivele şi să acorde clientului timp pentru rezolvarea problemelor financiare.
În cazul închiderii unui cont pentru agenţii economici procedura începe cu
clarificarea statului juridic al solicitantului şi căpătarea informaţiei necesare despre
conducerea agentului economic.
36
CAPITOLUL III. MODALITĂŢI DE UTILIZARE A BENEFICIILOR
BĂNCII
3.1. Utilizarea beneficiilor băncii
Conform legii instituţiilor financiare [5, p. 7] băncile pot desfăşura,
următoarele activităţi:
a) acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără
dobîndă;
b) acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept
de regres,
finanţarea tranzacţiilor comerciale, eliberarea garanţiilor şi cauţiunilor etc.);
c) împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în
contul
clienţilor (cu excepţia subscrierii valorilor mobiliare), de:
- instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de
depozit etc.);
- futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele
dobînzii;
- instrumente privind rata dobînzii;
- titluri de valoare;
d) acordarea de servicii de decontări şi încasări;
e) emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de
plată, cecuri de
voiaj, cambii bancare etc.);
f) cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);
g) leasing financiar;
h) acordarea de servicii aferente la credit;
i) acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepţia celor
de la lit. a) şi b);
37
j) operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei
străine;
k) acordarea de servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor
fiduciare), păstrarea
şi administrarea valorilor mobiliare şi altor valori etc.;
l) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea
de consultaţii
privind investiţiile;
m) subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu
acţiuni;
n) orice altă activitate financiară permisă de Banca Naţională.
Beneficiile bancare constituie partea cea mai importanta pentru activitatea
bancii, respectiv, pe seama acestora banca îsi poate îndeplini functia de creditare
care reprezinta sursa principal de venit pentru banca comerciala, afirma S.
Gaftoniuc [33, p. 48].
Noţiunea de credit se defineşte printr-un raport de interese băneşti ce apare între
o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă pe un termen prestabilit
altei persoane numită debitor, un împrumut de bani, cu o dobândă stabilită în
funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului.
V. Ţurlic [55, p. 214] consideră că: Creditul bancar este împrumutul bănesc
acordat solicitanţilor (agenţi economici sau persoane fizice) de către instituţiile
specializate - denumite instituţii bancare - sub formă bănească, pentru un timp
determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita dată, fiind însoţit de dobândă.
Autorul V. Dedu, D.[29, p. 82] ne oferă o altă definiţie a creditului: Creditul în
ştiinţa economică se determină ca o circulaţie a capitalului de împrumut, oferit
debitorului cu condiţii de rambursare şi plată în termen.
Sistemul de credit se caracterizează prin totalitatea instituţiilor bancare şi
creditare cu drept de a organiza şi a executa operaţiunile de creditare într-o
anumită ţară la o anumită etapă a dezvoltării economice. Prin sistemul de creditare
se subînţelege totalitatea elementelor ce determină organizarea procesului de
38
creditare (metodologia si tehnologia), precum şi reglementarea acestuia în
conformitate cu principiile şi normele de creditare.
Banca centrală are un rol important în organizarea operaţiunilor de creditare
deoarece, conform legislaţiei statului, ea este banca ce acorda credite de ultimă
instanţă statului şi băncilor comerciale, considera L. Ioncescu [42, p. 199]. De
asemenea, banca centrală elaborează şi supraveghează politica monetar-creditară a
statului. Banca centrală va majora sau va micşora - la necesitate - volumul
creditării economiei naţionale prin manevrarea ratelor de bază ale creditelor
acordate băncilor comerciale, cât şi prin diverse instrumente ale politicii monetar-
creditoare. Utilizarea corectă a resurselor bancare, în funcţie de evoluţia, de durata
si de conjunctura economiei, va permite creditului exercitarea rolului de factor
mobilizator, dar si de reglare a vieţii economice.
Rolul băncilor comerciale constă în faptul că ele acordă mijloace băneşti
(necesare economiei naţionale) sub formă de credite bancare.
Analizînd datele din tabel, putem observăm utilizarea resurselor de creditare de
către BC „Universalbank” SA. Ponderea portofoliului de credit eliberat de Bancă
reprezintă aproximativ 4 % faţă de alte bănci (Anexa 1, Tabelul A. 1.1).
Pentru a putea regla corect resursele de care dispune banca comerciala trebuie
evidenţiate şi analizate următoarele particularităţi specifice ale creditului bancar:
-- obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub
formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală;
-- participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit
creditor (banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor (agenţi
economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii financiare);
-- scadenta — momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea cre-
ditului. La stabilirea scadenţei băncile comerciale iau în considerare activitatea
debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiţii.
-- asigurarea creditului, formată din bunuri ce se constituie la dispoziţia sau
solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către debitor
a obligaţiunii de rambursare a sumei creditului, achitării dobânzilor şi a taxelor de 39
credit;
-- dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor
creditorului său pentru împrumutul acordat pe un termen determinat si pentru
riscul asumat de acesta în caz de neonorare a obligaţiunilor de credit.
Perioada contemporană poate fi caracterizată prin expansiunea creditară a
băncilor prin instrumente inovaţionale în segmentele pieţei, care cândva păreau
chiar inaccesibile. Acest proces se caracterizează în primul rând prin apropierea
maximă a resurselor bancii de nevoile financiare ale clientului şi ajustarea
armonioasă cu fluxul său de numerar.
Pentru a utiliza cit mai eficient beneficiile bancare, banca comerciala este
nevoita sa se conduca dupa o anumita politica creditara care ar permite o utilizare
cit mai profitabila a resurselor disponibile. Politica de credit stabileşte obiectivele
şi priorităţile activităţii creditare a băncii, mijloacele şi metodele de realizare a
acestora precum şi principiile şi schema organizării procesului de creditare.
Politica de credit creează baza procesului de creditare a băncii în concordanţă cu
strategia şi activitatea acesteia fiind condiţia necesară în cadrul elaborării
procedurilor şi standardelor ce reglementează procesul de creditare.
Ea este strategia şi tactica băncii în domeniul operaţiunilor de creditare fiind
stabilită de către bancă în baza legislaţiei în domeniu.
Astfel politica de creditare a băncii trebuie:
-- Să stabilească cum va fi organizat serviciul de creditare;
-- Să stabilească diferite niveluri de delegări funcţii şi responsabilităţi;
-- Să stabilească comitetul de creditare şi funcţiile lui;
-- Să descrie procesul de aprobare a creditului;
Politica de credit determină direcţiile de bază ale activităţii de credit. Ele la
rîndul său pot fi tratate drept o sistemă de realizare a direcţiilor adoptate ale
politicii de credit. Politica de credit trebuie să releve următoarele elemente de bază:
-- organizarea activităţii creditare;
-- gestiunea portofoliului creditar;
-- controlul asupra creditării;40
-- principiile de determinare a competenţelor;
-- criteriile generale de selectare a creditelor;
-- limitele pe direcţii separate de creditare;
-- principiile monitoringului creditar;
-- formarea fondului de risc.
În compartimentul aferent portofoliului de credite urmează a fi incluse
limitele şi normativele ce determină mărimea acceptabilă a riscului aferentă unui
client sau unui grup de clienţi ce acţionează în comun. Pe lângă toate acestea banca
este în drept de a stabili limita totală a creditelor acordate persoanelor fizice,
determinând această sumă în corelaţie cu capitalul propriu al băncii.
La etapa actuală BC „Universalbank” SA clasifică creditele bancare după
următoarele criterii: după termenul de acordare a creditului, beneficiarul creditului,
destinaţia, unitatea monetară:
- În funcţie de termen Banca acordă:
- credite pe termen scurt;
- credite pe termen mediu;
- credite pe termen lung.
Dacă să analizăm datele din tabel atunci observam soldul creditelor eliberate în
economie, observăm că cele mai multe credite sînt eliberate pe termen lung, durata
ce depăşeşte 5 ani, pentru că în ultimul timp populaţia i-a credit pentru locuinţe,
dacă în 2005 cifra dată reprezinta 4 025,5 mil. lei în 2009 a constituit 10 183 mil.
lei. Majorarea dată se observă şi la credite eliberate pe termen scurt şi mediu. În
2005 credite pe termen scurt au fost eliberate 2 442,3 mil. lei în 2008 s-a majorat
cu 3 933,6 mil. lei, iar în 2009 a scăzut pînă la 5 364,6 mil. lei (Anexa 1, Tabelul
A. 1.2).
- În funcţie de beneficiarul creditului, Banca acordă credite:
- Agenţilor economici, cu statut juridic diferit se acordă creditul pentru
majorarea capitalului circulant; creditul investiţional.
Modul de rambursare a creditelor acordate agenţilor economic şi achitarea
dobînzii este stabilit în conformitate cu politica Băncii, cu posibilităţile financiare 41
ale debitorului şi cu valoarea creditului acordat, fiind: integral la scadenţă sau în
rate lunare, trimestriale, sau semestriale.
În funcţie de valoarea creditelor pot fi asigurate cu gaj, sau cu alte forme de
asigurare.
- Populaţiei sînt acordate: credit de consum; credit acordat pentru
procurarea autoturismelor; creditul ipotecar.
- Creditul interbancar este creditul acordat altor bănci comerciale de pe
piaţa locală. Aceste credite, sînt acordate pe termen scurt: de la o zi pînă la
cîteva luni. Creditele acordate pe o singură zi sînt creditele overnight. Creditele
interbancare se asigură cu valori mobiliare de stat sau cu mijloacele băneşti din
contul corespondent al băncii debitoare sau alte forme de asigurare.
Rambursarea creditelor interbancare se efectuează la scadenţă creditului, în
mod integral, sau în rate lunare, fiind însoţite de dobîndă aferentă.
- În funcţie de unitatea monetară, Banca acordă credite în monedă
naţională; în valută.
Autorii români au formulat o definiţie amplă care conţine informaţia prin
care din start se înţelege, că creditul bancar este clasificat după mai multe criterii.
Credit de consum reprezintă vînzarea cu plată în rate a unor bunuri de consum
personal, de folosinţă îndelungată şi de mare valoare (mobil, articole de uz casnic)
consideră N. Dardac, T. Barbu [27, p. 164].
Între creditul de consum şi creditul bancar există strînse legături, în sensul
unor raporturi de determinare. Pentru plata în rate, comercianţii recurg la credite
bancare.
Creditul obligatar reprezintă resursele mobilizate de unităţile debitoare din
economie, prin emisiunea de obligaţiuni (titluri de valoare cu scadenţă mai mare de
1 an) şi plasarea acestora pe piaţa primară de capital.
Pot fi emise obligaţiuni pe piaţa internă sau internaţională cosideră autorii
români N. Dardac, T. Barbu [27, p. 164], obligaţiuni municipale, obligaţiuni
corporative, şi obligaţiuni exotice.
42
Prin definiţia dată autorii români vor să spună că creditele pot fi acordate nu
doar persoanelor fizice, agenţilor economici dar şi statul emite obligaţiuni pentru a
obţine resurse financiare suplimentare, pentru a acoperi deficitul bugetar, de a
investi în anumite sectoarea ale economiei.
Creditul ipotecar reprezintă un credit garantat cu proprietăţi imobiliare
sub forma clădirilor (în special, în mediu urban) sau de natura terenurilor (în
mediul rural). Prin intermediul titlurilor de ipotecă sînt finanţate aproximativ 60 %
din locuinţele familiilor afirmă A. Tobă, A. Malai, D. Tobă, [50, p. 184].
Pentru a minimiza riscurile in procesul de creditare si pentru a obtine un
venit cit mai mare in baza reusrselor acordate, banca are nevoie de a intreprinde
anumite masuri pentru riscuri cit mai mici. Cea mai eficienta masura de a minimiza
riscurile este gajul la credite.
Gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări
bunul gajat avînd prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la
satisfacerea creanţei garantate.
Gajul sau amanetul este un contract accesoriu prin care datornicul remite
creditorului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Rezultă că poate fi
obiect al gajului atît un bun mobil corporal cît şi un bun mobil incorporal, o
creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane.
Noţiunea de gaj este folosită în mod curent pentru a desemna atît contractul
de gaj, dar şi dreptul real ce ia naştere ca urmare a încheierii contractului de gaj, şi
în acelaşi timp bunul ce face obiectul gajului.
Gajul desemnează, în acelaşi timp, convenţia dintre părţi, dreptul
creditorului gajist şi obiectul asupra căruia s-a constituit garanţia.
Avînd în vedere faptul că această garanţie este constituită de debitor sau de
un terţ, precum şi faptul că există gaj cu sau fără deposedare, unii autori preferă
definiţia dată de M. Patraş, C. Patraş [49, p. 243] , potrivit căreia “gajul este un
contract prin care debitorul sau un terţ se deposedează de un lucru mobil pe care îl
afectează plăţii unei datorii, remiţîndu-l fie creditorului, fie unui terţ, care îl
conservă pentru creditor”.
43
Pot fi date în gaj: banii numerar, acţiuni, drepturi de autor, brevete de
invenţii, mărfuri, drepturi succesorale, cu condiţia că succesiunea să fie deschisă
şi să conţină numai bunuri mobile.
Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligaţiei garantate prin
gaj. Gajul se constituie asupra unui bun mobil sau imobil, ori asupra unei
universalităţi de bunuri mobile sau imobile. Gajul bunurilor imobile este denumit
ipoteca.
Strategia de lunga durata pentru maximizarea profitului este indicata in planul
de afaceri elaborat de banca comerciala. Planul de afaceri propune un cadru pentru:
- analiza tendinţelor actuale ale pieţei şi a competitorilor;
- analiza poziţiei pe piaţă a băncii şi performanţa operaţională;
- stabilirea obiectivelor pentru îmbunătăţirea performanţelor şi a profitului;
panificarea utilizării resurselor pentru a exploata oportunităţile şi a maximiza
profitul.
Activitatea de creditare implică un risc prin însuşi faptul că este foarte uşor
să dai bani cu împrumut, dar sunt situaţii în care este o artă să reuşeşti să-i
recuperezi, consideră C. Grigoriţă [44, p. 235].
Riscul de credit poate fi definit ca riscul înregistrării de pierderi sau al
nerealizării profiturilor, ca urmare a neîndeplinirii de către client a obligaţiilor
contractuale. Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau
interni ai băncii acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a
acesteia.
Decizia de creditare se bazează pe elemente de anticipare din activitatea
împrumutatului (realizarea cash flowului previzionat şi a unor indicatori
financiari), ceea ce implică evaluarea riscului şi acceptarea lui în cunoştinţă de
cauză. În consecinţă, riscul nu poate fi evitat, ci doar prevenit şi diminuat.
În acest sens, pe lîngă normele de prudenţialitate şi de limitare a riscului de
credit emise de Banca Naţională a Repulicii Moldova, fiecare societate bancară
reglementează şi gestionează acest risc conform normelor şi procedurilor proprii de
management al riscurilor. Riscul de credit înglobează atît riscul în activitatea de 44
creditare propriu-zisă, cît şi din alte tranzacţii iniţiate pentru clienţii băncii, cum
sunt: emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea / confirmarea de acreditive,
scontarea unor efecte de comerţ prezentate de clienţi, investiţii în acţiuni şi alte
valori mobiliare, alte facilităţi acordate clienţilor.
Banca Naţională limitează riscul de credit şi prin intermediul indicatorului de
solvabilitate. Potrivit reglementărilor, limita minimă a indicatorului, calculate ca
raport între nivelul fondurilor proprii şi expunerea netă aferentă activelor bilanţiere
şi elementelor din afara bilanţului este de 12 %, iar cea calculată în raport de
capitalul propriu 8%. Astfel, pentru a se încadra permanent în limitele stabilite de
Banca Naţională a Moldovei, băncile comerciale asigură evidenţa conturilor de
activ, în special credite, pe entităţi de risc.
De exemplu, pentru un agent economic, se analizează distinct fiecare
dintre creditele angajate, evidenţiindu-se separat şi toate creanţele aferente.
Banca Naţionala stabileşte gradele de risc de credit în următoarele rubrici
distincte:
1. Creditul standard - 2 %;
2. Creditul supravegheat - 5 %;
3. Creditul substandard - 30 %;
4. Creditul compromise - 60 %;
5. Creditul dubios - 100 %.
Încadrarea creditelor în unul din gradele de risc menţionate este în funcţie de
entitatea de risc căreia i s-a acordat creditul sau de garanţiile aferente. În general,
însă, pentru creditele acordate agenţilor economici, gradul de risc de credit este
100 %, situaţie în care expunerea brută (valoarea creditului şi creanţelor aferente),
este egală cu expunerea netă, deoarece ponderarea cu procentul aferent riscului de
credit nu diminuează expunerea. De aceea, pentru diminuarea expunerii nete, cea
care rezultă din ponderarea cu gradul de risc de credit şi se ia în calcul la stabilirea
indicatorului de solvabilitate, foarte importante sunt garanţiile date în favoarea
băncii.
45
Analizînd ponderea portofoliului de credit la BC “MAIB” S.A. observăm o
creşterea a portofoliului de credite în 2006 de 3 244,2 mil. lei faţă de anul 2005,
majorîndu-se cu 12 %, astfel portofoliului de credite este în creştere pînă în anul
2009, care a scăzut considerabil de la 5 041,9 mil. lei în 2008 la 4 323,6 mil.lei.
Această scădere poate fi explicată prin influenţa crizei financiare globale, dar dacă
să analizăm reducerile pentru pierderi la credite acestea sînt în continuă creştere, în
2008 constituiau 236,1 mil. lei iar în 2009 332, 5 mil. lei, creşterea se observă şi în
2010 şi constituie 435,2 mil. lei. O dată cu influenţa crizei financiare banca se
protejează formînd reducerile pentru pierderi la credite. În 2010 situaţia se
îmbunătăţeşte portofoliul de credite creşte pînă la 5 432,3 mil. lei, adică s-a
majorat cu 1 108,7 mil. lei. (Anexa 2, Tabelul A. 2.1).
Menţinerea solvabilităţii este o necesitate care asigură buna funcţionare a
instituţiei bancare, iar lipsa lichidităţii sau imposibilitatea procurării acesteia poate
echivala cu falimentul. Reducerea semnificativă a rentabilităţii pe perioada unui
exerciţiu financiar nu conduce imediat la insolvabilitate, chiar dacă pe termen lung
supravieţuirea băncii poate fi repusă în cauză.
Mai multe bănci comerciale din Republica Moldova utilizează, pe larg,
metoda scorurilor la evaluarea riscului unic de credit aferent unui credit acordat
(sau de acordat) unui client (solicitant) consideră M. Gust [37,p.57].
Luarea deciziei corecte de acordare a creditului reprezintă un important
element al calităţii portofoliului de credit al băncii. În condiţiile actuale doar
cca.10,3 la sută din specialiştii băncii deţin studii în domeniul economiei, ceia ce
sugerează faptul că marea majoritate a managerilor întîmpină greutăţi în acordarea
creditelor şi în monitorizarea acestora. Una din cauzele luării deciziilor incorecte
de acordare a creditelor, este lipsa cunoştinţelor în finanţe, credit, afaceri etc., ceea
ce reprezintă un mare pericol de majorare a riscului de credit.
Clasificarea portofoliului de credite pe economie după ramuri a înregistrat
anumite schimbări pentru perioada 2005-2008, s-a micşorat ponderea creditelor
acordate pentru industrie si comerţ cu 1 % în 2008 faţă de 2006, a crescut ponderea
creditelor pentru investiţii imobiliare, construcţie şi dezvoltare cu 8 % şi a crescut
46
respectiv ponderea creditelor de consum cu 5 %. Valoarea creditelor pentru
agricultură şi industria alimentară sînt în descreştere dacă în anul 2005 constituiau
25 % din totalul creditelor eliberate atunci în 2008 sau micşorat cu 11 % (Anexa 2,
Tabelul A. 2.2.).
În acest scop, a fost elaborat modelul numit „Credit Scoring”, fiind adaptat
condiţiilor şi specificului de creditare practicabil în Republica Moldova.
Scoringul sau credit scoring este un algoritm prin care instituţiile financiare
determină capacitatea unei persoane de a plăti la datele scadente obligaţiile
financiare, respectiv ratele la împrumuturi, consideră autorul român V. Radu [50,
p. 247].
Modelul elaborat a fost propus spre testare în unele dintre cele mai mari
bănci din Republica Moldova. Rezultatele implementării modelului “Credit-
Scoring” în practica sînt următoarele: rapiditatea evaluării şi luării deciziilor de
credit; minimizarea creditelor acordate clienţilor dubioşi; scoaterea în evidenţă a
factorilor negativi ce vor afecta calitatea împrumutătorului; analiza unei game
largi de factori, ce determină calitatea creditului etc. Menţionăm, că în condiţiile
actuale, când majoritatea managerilor şi executorilor a băncilor nu au o practică şi
experienţă în domeniul financiar, utilizarea acestui model este destul de
binevenită.
În opinia autorilor A. Tobă, A. Malai, D. Tobă [54, p. 221] modelul „Credit-
Scoring” se bazează pe evaluarea a 4 grupuri de factori: date generale despre
solicitant; capacitatea de plată şi rentabilitatea afacerii de credit; bunurile deţinute
în proprietate şi posibilităţile de asigurare a creditului.
Modelul „Credit Scoring” este pus în aplicare în a doua jumătate a secolului
XX în SUA şi implică în sine constituirea unui sistem de cuantificare şi ierarhizare
a tuturor condiţiilor şi premiselor de luare a deciziilor aferente operaţiunii de credit
fiecărui factor i se va acorda un punctaj de la 0 până la 10 în funcţie de importanţa
factorului. Cumularea punctelor dă posibilitate de a clasifica solicitantul de credit
în una din cele cinci categorii de risc, de asemenea, dă posibilitate executorului de
a lua decizia privind suma creditului.
47
În procesul de creditare sau de acordare de împrumuturi cel mai important
factor decizional este capacitatea de rambursare a sumelor împrumutate. Acest
factor este diferit pentru fiecare persoana - de aceea fiecare persoana are un anumit
scoring. De multe ori exista o confuzie între garanţiile aferente unui împrumut şi
capacitatea de rambursare.
• Garanţiile reprezintă un element de confort pentru o instituţie financiară în
sensul că atunci cînd persoana nu mai poate plăti ratele, instituţia are dreptul de
executare a acelor garanţii şi în consecinţă acoperirea sumelor împrumutate; totuşi,
pentru bancă este importantă în primul rînd capacitatea de rambursare a clientului
(scoringul) afirmă autorii români S. Grin, L. Gruia [36, p. 226].
• Scoringul foloseşte anumite modele matematice - denumite şi score
card - pentru determinarea capacităţii de plată şi respectiv a riscului asociat.
Aceste modele matematice - care sînt în general destul de complicate -
folosesc un număr de 5-15 parametri şi iau în considerare date statistice din anii
anteriori cu privire la rambursările sumelor împrumutate. Pe baza acestor statistici
se determină probabilitatea de neplată la timp a sumelor (în engleză "probability of
default").
• Cu cît probabilitatea de neplată este mai mare, cu atît riscul persoanei
este mai mare şi cu atît costul creditului (dobînda) este mai mare.
De asemenea, dacă riscul depăşeste un anumit nivel, atunci instituţia
financiară refuză acordarea creditului.
• Scoringul este un instrument absolut necesar băncilor în aprobarea
creditelor, avînd în vedere că acestea acordă zeci şi sute de mii pe imprumuturi pe
an. În acest sens, scoringul reprezintă o regulă uniformă de evaluare şi aprobare a
acestora.
Analiza Scoringului se poate efectua atît la acordarea unui credit nou cît şi în
cazul refinanţării iar metoda de analiză diferă de la o instituţie financiară la alta.
Credit Scoringul se bazează pe un principiu simplu care tratează identic atît
solicitanţii noi cît şi pe cei vechi. Astfel, sistemul va considera ca modelul de
comportament al clienţilor noi va fi identic cu comportamentul clienţilor vechi. Cu 48
cît o instituţie financiară cunoaşte mai bine atît clienţii existenţi cît şi potenţialii lor
clienţi, cu atît va putea evalua mai bine riscurile la care se expune.
Scoringul este una din cele mai bune metode de evaluare a profilului de risc
al aplicantului, şi confera creditorilor posibilitatea de a construi o relaţie sănătoasă
cu proprii clienti oferind informatii extrem de importante inainte de semnarea
contractului de credit, consideră V. Ţurlic, V. Cocriş [55, p. 181].
Scoringul generic este o metodă aproximativă de analiză a unui număr
reprezentativ de persoane, sau clienti, care au în comun anumite caracteristici
dorite de creditori: aparţin unei anumite zone geografice, au veniturile între
anumiţi parametri. Dat fiind că este un tip de analiză mai generic, el se adresează
unui număr mare de credite şi domenii de activitate. Din acest motiv, este ideal
pentru a estima profilul de risc a potenţialilor clienţi dintr-o nouă piaţă.
Scoringul specific este mult mai precis şi mai relevant decît Scoringul
generic deoarece are la bază informaţiile deţinute de instituţie despre propriii
clienţi. Este utilizat pentru analiza profilului de risc la aplicanţii noi, dar mai ales
pentru identificare clientului ideal pentru un anumit serviciu sau produs.
Scoring simplu – anchete cu variante de răspuns, asociate cu anumite
puncte. Pentru fiecare răspuns, debitorul potenţial acumulează puncte şi dacă
punctajul total depăşeşte o anumită limită, atunci decizia privind acordarea
creditului este pozitivă, în caz contrar – negativă. În faţa anchetelor în cauză se
pune o singură sarcină – de a separa cît mai corect (cu greşeli minime), pe baza
unui set de criterii prestabilite, debitorii potenţiali insolvabili de cei solvabili.
Pentru rezolvarea acestei probleme, poate fi utilizat modelul de scoring liniar,
afirmă V. Dedu [29, p. 155].
Ideea generală rezidă în faptul că sînt selectaţi şi utilizaţi un set de indicatori
relevanţi de apreciere a riscului de credit relativ unui agent economic. Fiecarui
indicator „i” se asociază un punctaj maxim admisibil. Ulterior, domeniul admisibil
de variaţie al fiecarui indicator este fragmentat în subdomenii, cărora li se atribuie,
în ordine progresivă sau degresivă, cîte un punctaj efectiv aferent (notă).
49
Finalitatea metodei este reprezentată de un indicator sintetic agregat, denumit
generic, credit-scor.
Creditul-scor va fi suma valorilor tuturor acestor punctaje efective, în
funcţie de nivelurile corespunzătoare ale fiecărui indicator.
Ca urmare a aplicării analizei discriminante, se obţine pentru fiecare
întreprindere un scor “Z”, funcţie liniară de un ansamblu de rate. Distribuţia
diferitelor scoruri permite distingerea întreprinderilor sănătoase de cele în
dificultate.
Scorul “Z” atribuit fiecărei întreprinderi se determină cu ajutorul funcţiei:
Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + ……. + anxn
(3.1)
unde:
- x reprezintă ratele implicate în analiza;
- a reprezintă coeficientul de ponderare al fiecărei rate.
Pe linga activitatea de creditare banca mai foloseste beneficiile sale pentru
optiuni cu valuta.
Operaţiunile valutare efectuate de băncile comerciale sunt:
a) operaţiuni pasive
b) operaţiuni active
c) operaţiuni extrabilantiere
d) operaţiuni de transfer valutar.
Băncile în operaţiunile valutare se află pe două poziţii:
I. Din nume propriu (bilantier)
1. atragerea de resurse în valută sub formă de depozite;
2. acordarea de credite în valută;
3. cumpărarea vânzarea de valută pe piaţa interbancară pentru necesităţi
proprii;
4. efectuarea de transferuri valutare din numele şi pe cont propriu;
5. operaţiuni de speculaţie valutară
50
II. Din numele clientului (extrabilantier)
1. gestiunea operaţiunilor de export-import a clientului;
2. vânzarea-cumpărarea de valută în numele şi pe contul clientului;
3. efectuarea plăţilor internaţionale la necesitatea clientului;
4. consultanţă cu privire la vânzarea - cumpărarea de valută, cu privire la
cursul valutar;
5. garantarea şi emisiunea documentelor de plată internaţionale în favoarea
clientului;
6. serviciul de dealing valutar.
O alta activitate in baza beneficiilor bancare este leasingul. LEASINGUL
este o formă specifică de creditare a maşinilor şi utilajelor, cumpărate de către
locator pentru locatar în scopul utilizării lor în sfera de producţie, cu deţinerea
dreptului de proprietate de către locator pe toată perioada contractată.
OBIECTE ale leasingului
- mijloacele de transport, televizoarele, complexele tehnologice şi echipamentele,
calculatoarele, liniile de fabricaţie, congelatoarele de producţie etc.
SUBIECŢII
- Locatorul este persoana fizică sau juridică care practică activitate de
întreprinzător şi care procură cu titlu de proprietate echipament de la un anumit
vânzător (furnizor), pentru a-l da în chirie. Ca locatori pot fi companiile de leasing
şi băncile comerciale.
- Locatarul este persoana fizică sau juridică care practică activitate de
întreprinzător şi care ia în posesiune şi în folosinţă temporară, în bază de contract
de leasing, echipamentul comandat la alegerea sa direct de la vânzătorul
(furnizorul) indicat de el.
PARTICIPANŢI indirecţi
- băncile, care au rolul de creditor al companiilor de leasing şi totodată joacă rolul
unui garant al afacerilor de leasing;
51
- companiile de asigurare, care asigură creditele acordate pentru procurarea
utilajelor contra riscurilor posibile de nerambursare a plăţilor către locatar
locatorului şi, de asemenea, pot să efectueze asigurarea obiectului leasingului;
- firmele de brokeri (dealeri) şi alte firme ce oferă servicii de intermediere.
Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi
achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această
tehnică de finanţare ce presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor
economici care nu pot să obţină credite, dar au nevoie de resurse bancare, ori nu
vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri,
sarcini care afectează dinamismul specific domeniului comercial.
Leasing este cuvânt de origine engleză, derivat de la verbul „to lease” - a lua
şi a da bunuri în folosinţă temporară. În SUA contractul numit “lease” desemna
locaţiunea bunurilor imobile. Elementul principal era exploatarea unui imobil de
către un neproprietar. Spre deosebire de simpla locaţiune, care dă naştere doar la
drepturi personale, vechiul contract de “lease” presupunea transferul unor drepturi
reale pe o perioadă fixă de timp, în schimbul unor redevenţe. Ulterior termenul a
început să fie folosit şi cu referire la alte operaţiuni de închiriere, având ca obiect
bunuri mobile.
Termenul de dare în folosinţă era aproape egal cu termenul lor de exploatare
Conform legislaţiei Republicii Moldova, leasingul este operaţiunea prin care o
parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi, denumite locatar, contra unei
plăţi periodice, denumite rată de leasing, dreptul de posesie şi folosinţă al unui bun
al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp. Leasingul - prin
natura sa juridică - este un contract complex, reprezentând o îmbinare a mai multor
tehnici juridice într-un cadru unitar. Rolul finanţatorului este de a finanţa afacerea,
ceea ce permite acestuia să cedeze contractul său, dacă circumstanţele o cer. Astfel,
din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite
unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul, cu
posibilitatea de a-l cumpăra la un preţ rezidual. Din punct de vedere economic,
leasingul constituie o operaţiune de finanţare în care finanţatorul asigură fondurile
52
necesare pentru întreaga investiţie.
Noţiunea de leasing în contextul vieţii economcie nu va fi nicidecum
utilizată ca o interpretare unitară şi din această cauză o definiţie acceptată de toţi
teoreticienii de seamă ai acestui instrument de finanţare nu se va găsi în literatura
de specialitate. Caracterul variat al contractelor de leasing, de la cele de închiriere
şi arendare până la cele de vânzare, imprimă un grad de dificultate deosebit
conceperii unei definiţii ştiinţifice unitare unanim acceptate de către teoreticienii
proeminenţi ai acestui segment de cunoştinţe.
Leasingul reprezintă achiziţionarea de către o societate specializată
(financiară) de la furnizori, a unor bunuri şi închirierea acestora unor beneficiari
(care nu dispun de resursele băneşti necesare achiziţionării lor de la furnizor).
Închirierea se efectuează pe o perioadă dată, pe baza unui contract ce stipulează
condiţiile de plată, cuantumul ratelor, obligaţiile părţilor şi condiţiile de transfer a
bunului în proprietatea beneficiarului la opţiunea acestuia consideră Masson J. [44,
p.140]
Conform altor autori, “leasingul reprezintă o formă de închiriere a unor
maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în
general nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, pe o anumită
perioadă, cu condiţii de plată şi utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie
suportul juridic al acţiunii.”
Într-o altă accepţiune, “leasingul este o formă de comerţ şi finanţare pentru
locaţie (închiriere) de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni, a
unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor a căror
motivaţie să recurgă la această tehnică de comerţ rezidă din specificul unor
operaţiuni pe care le realizează (pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul ca nu
dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a le cumpăra”.
Altă abordare prezintă leasingul ca şi formă de dare în folosinţă, contra unei
taxe, a maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi a altor bunuri mobiliare sau
imobiliare, unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare
achiziţionării lor pe o perioadă determinată, în condiţiile de plată şi utilizare
53
precizate în contract, afirma C. Guţu [39, p. 15].
Din alt punct de vedere “leasingul este o cumpărare, cu scop de închiriere,
urmată de o închiriere în scop de vânzare”.
Prin urmare, putem constata că leasingul este tratat în literatura de
specialitate din trei puncte de vedere:
1. Cea mai largă definiţie ţine de noţiunea de leasing ca instrument financiar
folosit pentru asistenţa în obţinerea necesarului de investiţii pentru achiziţionarea
de fonduri fixe, punându-se pe primul plan lipsa de investiţii de către antreprenor
sau procurarea şi exploatarea utilajelor şi produselor performante, conservând
capitalul.
2. O altă abordare defineşte leasingul ca instrument folosit de unele
întreprinderi producătoare de mijloace de producţie în scopul de a vinde aceste
fonduri fixe.
3. O altă viziune pune pe primul plan activitatea antreprenorială a
finanţatorului, care uneşte aceste două părţi, numite locatar şi locator.
Un alt gen de activitate a bancii comerciale unde se folosesc beneficiile
acesteea este Factoring-ul. În economia de piaţă, se utilizează o multitudine de
activităţi, servicii, mecanisme, instrumente financiare în vederea asigurării
încasării plăţilor integral şi la timp pentru mărfurile produse şi livrate. În cadrul
acestor activităţi, practica internaţională a relaţiilor financiare şi de credit
evidenţiază aplicarea operaţiunilor de factoring, ca instrument util de finanţare pe
termen scurt a unor tranzacţii comerciale, afirmă C. Grigoriţă [47, p. 268].
Banca acceptă să finanţeze operaţiunile de factoring, dacă debitorii
(cumpărătorii) dispun de aceleaşi condiţii ca şi aderentul (furnizorul), deci deţin o
stare financiară şi o istorie de credit impecabilă în banca respectivă.
Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineste urmatoarele
functii:
- protejeaza deponentii în eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii
bancii
54
- absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine încrederea, astfel
ca în conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea;
- serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru
desfasurarea activitatii;
- serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea
nejustificata a activelor.
Practic, prima functie este deja depasita ca urmare a constituirii Fondului de
Garantare a depozitelor în sistemul bancar.
A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi
eliminate cu putine pierderi de catre un management competent. În plus, fondurile
de risc si provizioanele îi permit bancii sa-si continue activitatea în perioade
dificile pâna când nivelul si fluxul câstigurilor este restabilit, considera autorii A.
Diaconescu, Gh. Manolescu [46, p. 163].
Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment. Falimentul bancilor a fost
consecinta unui management defectuos, materializat în pierderi mari din
împrumuturi si lichiditati insuficiente determinate de retragerea masiva a
deponentilor ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a depozitelor.
Practic, se poate afirma ca, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de
falimentul bancilor.
A treia functie este mai rezonabila decât pare, fiind determinata de
necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Practic, nu deponentii
trebuie sa fie cei care sa furnizeze fonduri pentru deschiderea unei banci sau a altor
unitati, precum si a dotarilor aferente bancii.
3.2. Evolutia beneficiilor bancare pe timp de criză şi gestiunea
capitalului
55
Criza economică mondială a lovit dur economia Republicii Moldova în anul
2009 şi a demonstrate vulnerabilitatea noastră faţă de şocurile economice externe.
Diminuarea cererii externe şi reducerea cu 30.0 la sută a volumului remiterilor de
peste hotare au generat presiuni semnificative asupra cursului de schimb al
monedei naţionale şi au sugrumat cererea internă şi consumul populaţiei.
Veniturile bugetare s-au micşorat semnificativ, în principal din cauza diminuării
veniturilor din taxe vamale şi TVA, astfel încât la sfârşitul anului 2009 deficitul
bugetar a constituit 6.9 la suta din produsul intern brut (PIB). La rândul său PIB a
scăzut cu 6.0 la sută în termeni reali. Inflaţia anuală de 0.4 la sută din anul 2009 a
fost determinată în mare parte de contractarea drastică a activităţii economice şi de
reducerea puterii de cumpărare a populaţiei. Având în vedere restricţiile fiscale
semnificative din anul 2009, cauzate de deficitul fiscal alarmant, unica soluţie
pentru sprijinirea imediată a economiei aflate în cădere era relaxarea politicii
monetare. Astfel, Banca Nationala a Moldovei a injectat lichidităţi semnificative
de cca 2.2 mlrd. lei în sectorul bancar prin reducerea nivelului rezervelor minime
obligatorii de la 17.5 până la 8.0 la sută şi a diminuat rata de bază (rata dobânzii
pentru principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt) de la 12.5 până
la 5.0 la sută. Banca Nationala a Moldovei a acordat băncilor credite în sumă de
1.6 mlrd. lei pentru majorarea lichidităţii şi asigurarea integrităţii sectorului bancar
şi a vărsat pe piaţă lichidităţi suplimentare în sumă de 1.4 mlrd. prin procurarea în
luna decembrie 2009 de pe piaţa valutară a cca 116.4 mil. dolari SUA. Prin aceste
acţiuni Banca Nationala a Moldovei a urmărit asigurarea stabilităţii sectorului
bancar şi susţinerea creditării sectorului real, inclusiv prin reducerea ratelor
dobânzilor la depozite şi credite. În anul 2010 am fost martorii unei reveniri
spectaculoase şi peste aşteptări a economiei. PIB a crescut în termeni reali cu 6.9 la
sută, astfel încât economia naţională s-a apropriat de nivelul său potenţial de
dezvoltare.
Criza a afectat sectorul bancar în mod indirect. Contracţia economică din
anul 2009 a cauzat sporirea semnificativă a ponderii creditelor neperformante în
totalul portofoliului de credite de la 5.9 până la 16.4 la suta. Sporirea bruscă a
56
riscului de credit a determinat băncile să-şi restrângă activitatea de creditare şi să
majoreze semnificativ fondul de risc pentru acoperirea pierderilor din credite. Ca
rezultat, sectorul bancar a încheiat anul 2009 cu o pierdere netă de 173.0 mil. lei,
deşi unele bănci au înregistrat profit chiar şi în acel an.
În anul 2010 sectorul bancar şi-a revenit din criză, odată cu recuperarea
economiei naţionale. Portofoliul de credite a crescut cu 3.1 mlrd. lei, sau cu 13.7 la
sută. Volumul creditelor noi acordate a crescut cu 64.5 la sută comparativ cu anul
2009. Volumul total al depozitelor atrase a crescut cu 3.5 mlrd. lei, sau cu 14.1 la
sută. Este de remarcat faptul că rata medie ponderată a creditelor în moneda
naţională a scăzut în anul 2010 de la 18.63 până la 14.76 la suta, iar rata la
depozitele atrase în lei a scăzut de la 9.79 până la 6.54 la sută. Ponderea creditelor
neperformante a scăzut la finele anului 2010 la 13.3 la sută. Astfel, sectorul bancar
a raportat pentru anul 2010 un profit net de 219.0 mil. lei. Unele bănci au
înregistrat pierderi şi în anul 2010, deoarece au continuat să-şi însănătoşească
bilanţurile contabile.
În urmatorul tebel putem analiza evolutia pasivelor BC „Universalbank” SA
între anii 2007 - 2010 (vezi Tabelul 3.1.).
Tabelul 3.1. Evolutia pasivelor BC „Universalbank” SA
2007 2008 2009 2010Total pasive 291 761 742 324 274 444 274 885 303 280 187 779
Sursa: elaborată de autor în baza bilantelor anuale a BC „Universalbnak” SA.
Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din întreaga
societate, iar regulile privind capitalul bancar reprezintă ponderea cea mai
semnificativă din aceste reglementări. Conform L. Roxin [52, p. 309] această
importanţă deosebită care se acordă capitalului bancar se datorează faptului că
băncile sunt, de fapt, intermediari pe piaţa financiară.
Necesitatea gestiunii capitalului propriu se determină în funcţie de doua
aspecte:
1. din punct de vedere al corespunderii cerinţelor de reglementare
57
2. din punct de vedere al creşterii volumului şi calităţii lui.
Sub primul aspect se determină gradul de suficienţă al capitalului sau
adecvarea lui. I. Enicov [32, p. 50] afirma ca adecvarea capitalului presupune
stabilirea convenţională a nivelului minim de capital, în funcţie de anumiţi
parametri ce reflectă dimensiunea activităţii băncii şi a riscurilor asociate, de
natură să asigure o corelaţie între beneficiile obtenabile şi pierderile potenţiale
datorate asumării unui anumit nivel de risc.
Conform Gh. Manolescu [46, p. 65] reperul de bază utilizat în acest sens
poartă numele de Norma Cooke care este indicele de solvabilitate care se
determina ca raport intre fondurile proprii si active ponderate în care ponderile
corespunzătoare claselor de active sunt:
- risc 0 pentru numerar, titluri de stat şi ale adminisraţiei locale ;
- risc 20%pentru plasamente pe piaţa interbancară;
- risc 50% pentru creanţe garantate prin ipoteci şi leasing imobiliar;
- risc 100% pentru alte categorii de creanţe.
În acelaşi mod, se procedează la convertirea în credite echivalente a
angajamentelor rezultând din operaţiuni extrabilanţiere, unde se folosesc următorii
coeficienţi:
- 0.8, pentru scrisorile de credit comercial (risc 20%);
- 0.5, pentru facilităţi de emitere a obligaţiunilor şi angajamente de creditare
de peste un an (risc 50%);
- 0, pentru garanţii de credit şi convenţii tip REPO (risc 100%).
Actialmente este în desfăşurare implimentarea cerinţelor noi cu privire la
capital (Basel II) ele prevăd următoarele modificări:
1. Cuprinderea în formula de adecvare a capitalului a influenţelor
riscului operaţional, care va duce la relaţia:
(3.2)
58
Total capital (Capital Normativ Total)
Active ponderate funcţie de riscul de credit
+ Active ponderate funcţie de riscul de piaţă
+ Active ponderate funcţie de riscul operaţional
Cea mai mare dificultate o constituie evaluarea riscurilor de piaţa şi a celor
operaţionale, considera M. Gust [37, p. 72]. De această evaluare depinde volumul
de capital considerat necesar pentru activitatea băncii. În conformitate cu
recomandările Comitetului de la Basel evaluarea riscurilor va fi realizată prin
metode proprii, corelate cu specificul mediului economic în care funcţionează
băncile comerciale.
Totdată sub aspectul corespunderii cerinţelor de reglementare se va mai
studia şi impactul majorării capitalului asupra rentabilităţii lui (prin ROE)
Sub cel de al doilea acpect al gestiunii capitalului se va determina
posibilităţi de acomodare cu cerinţele de adecvare a capitalului :
- restructurarea portofoliului de active ;
- diminuarea globală a activului ;
- majorarea capitalului prin
resurse proprii – creşterea profitabilităţii băncii, diminarea
fondurilor neobligatorii, creşterea părţii de beneficial
nerepartizat, diminuarea dividendelor achitate;
din resurse externe – emisiune de acţiuni, convertirea datoriilor
în acţiuni, emisiunea obligaţiunilor subordonate, etc.
- consolidarea capitalului.
Conform M. Stoica [53, p. 189], interesul managementului bancar faţă de
analiza calităţii capitalului bancar este din următoarele motive:
1. corespunderea cantităţii de capital deţinute de bancă, normelor impuse de
autorităţi – după componentele necesare şi după cotele prestabilite de
normative (este bine să vă aduceţi aminte care este cota maximă a datoriilor
subordonate permisă de cerinţele de reglementare în total KNT şi a altor
componente);
59
2. existenţa cantităţii de capital la bancă în volumul destul pentru tipul de
activitate pe care-l prestează banca;
Al doilea motiv este cauza apariţiei insolvabilităţii la bancă, riscul lipsei de
capital este probabilitatea apariţiei stării de insolvabilitate pentru o bancă la un
moment dat de timp.
Analiza se efectuiază prin:
1. Norma Cooke
A totale2. coeficientul efectului de pîrghie = ----------- (3.3) CP
În SUA sunt recomandaţi următorii indicatori de analiza a riscului de capital (vezi
Tabelul 3.2.):
Tabelul 3.2. Indicatori de analiza a riscului de capital
CP
K1 = -----------
A total
Demonstrează în ce măsură activele sunt acoperite de
capitalu propriu sau câte din toate activele banca poate să-şi
permită să le piardă; banca poate să le acopere cu capital
propriu mai mult de 5; 10% din active totale; CP
K2 = -------------
A profitab.
Demonstrează procesul de utilizare a capitalului propriu,
adica raportul în care activele profitabile au fost acoperite din
sursele capitalului propriu (limitele se stabilesc de bancă
independent).CP
K3 = --------------
Depoz. Tot.
Demonstrează gradul de îndatorare a băncii, determinînd
raprtul dintre resursele proprii şi depozitate, adică indică
dependenţa solvabilităţii băncii de capitalu propriu. K3 cu cît
este mai mic cu atît riscul de insolvabilitate este mai mare. Sursa: elaborată de autor în baza sursei 47
Conform T. Mayer [48, p. 128], din punct de vedere conceptual, resursele
atrase bancare pot fi privite în dublu sens:
- ca resurse atrase ce constituie obligaţii ale băncilor faţă de depunători;
- ca şi creanţe creditoare faţă de bancă ale depunătorilor.
60
Calitatea resurselor atrase se va determina după următoarele criterii :
Criteriul 1: componenţa resurselor atrase: se cunosc resurse atrase
depozitare şi nedepozitare. Volumul resurselor depozitare se planifică în
conformitate cu necesarul de plasamente. În caz de necessitate se vor atrage
resurse nedepozitare. Evaluarea necesarului de resurse nedepozitare de va
efectua după formula:
discrepanţa fondurilor = suma plasamentelor planificate - suma depozitelor
planificate. În cazul când apare rezultatul negativ, banca va procura resurse
nedepozitare sub forma:
creditelor interbancare
caracteristicele lor sunt:
- au un termen foarte scurt
- se vor utiliza pentru complectarea necesarului de
lichidităţi imediate;
- pot fi procurate de băncile cu un surplus de lichidităţi,
care sunt cointeresate să le plaseze pe termen scurt
credite centralizate
emisiune de certificate de deposit
emisiune de cambii
emisiune de obligaţiuni
factorii care influienţează alegerea resurselor nedepozitare sunt:
- costul resurselor
- riscul asociat fiecărul tip de resurs
- termenul de scadenţă
- mărimea băncii, de care depinde tiupul de resurs la care
ea poate avea acces
- necesaru de depunere a gajului
- norme de reglementare din partea statului
Criteriul 2: costul resurselor atrase61
Evaluarea costului resurselor permite managerilor băncii să decidă asupra
preţului diferitelor categorii de resurse pentru a le selecta in funcţie de posibilităţile
de plasamente şi de dobânzile, pe care acestea la generează.
Costul marginal al resurselor atrase evaluează costul achitat de bancă pentru
a cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care aceasta le poate investi:
DiDiCm ** ' −= (3.4)
unde
D’ – resurse, atrase la o rată de dobândă nouă;
D – resurse atrase la rata de dobândă veche;
i – rata de dobândă, estimată ca la care se pot plasa resursele atrase.
Formarea ratelor de dobîndă la depozite, ca element de cost bancar:
Actualmente băncile tot mai des recurg la formarea ratei dobânzii la depozit
după metoda “unbundled service”, afirma J. Masson [47, p. 311], ce presupune
analiza serviciului de gestiune a depozitelor separat, independent de politica
tarifelor la alte tipuri de servicii şi a dobânzilor la credite. Acesta metoda propune
compunerea ratei după următoarea formula :
iiid CACOc += (3.5)
unde
cd - costul depozitului de tip i într-un moment de timp t
COi - Cheltuieli operaţionale pentru deservirea depozitului de tip i
CAi - Cheltuielile anticipate pentru operaţiunile de ansamblu cu depozite
Pentru utilizarea acestei metode este necesara evaluarea corecta şi completa
a costurilor de gestiune a fiecărui tip de depozit, ce, în condiţiile actuale, este
destul de complicat.
Există o altă metodă, bazată pe calcularea ratei depozitului, evaluându-se
cheltuielile globale ale băncii cu dobânda, afirma R. Răduţ [51, p. 203]. În
62
condiţiile acestei metode banca va calcula o rată a cheltuielilor pentru fiecare sursă
de mijloace financiare (ţinând cont de rezervele minime obligatorii; defalcării în
fondul de asigurare a depozitelor (daca acest fond exista), corelând-o cu rata de
dobândă propusă la fiecare tip de depozit. Suma acestor doi indicatori vor
determina costul real sumar de atragere a depozitelor, care, fiind raportat la
volumul de depozite va determina rata dobânzii pe o unitate monetară de depozit.
Ideea metodei respective este bazata pe presupunerea ca nu exista cheltuieli asupra
unui depozit separat, ci exista costul mediu ponderat al tuturor resurselor bancare
atrase.
Politica de formare a dobânzilor de bază pasive influenţează structural
clientela bancara şi depunerile bancare, care la rândul sau, determina deciziile
manageriale în strategia dezvoltării profitabilităţii băncii (vezi Figura 3.1.):
Figura 3.1. Strategia dezvoltarii profitabilitatii bancii
Sursa: elaborată de autor în baza sursei 51
Formarea ratei de bază a dobânzii la depozite este un capitol separat în
strategia vitală a băncii. Dobânda la depozit trebuie va fi utilizată în primul rând
pentru majorarea profitabilităţii băncii şi păstrarea fezabilităţii ei, mai apoi
pentru atragerea clienţilor sau în lupta concurenţială, deoarece cu cat este mai
mică marja între rata dobânzii la credite şi rata dobânzii la depozite, cu atât mai
sensibila este banca la modificările ratei dobânzii la depozite pe piaţa.
Criteriul 3: necesitatea de garantare a resurselor atrase 63
modificarea ratei dobânzii la depozite.
diferenţa dintre rata dobânzii la depozite şi rata dobânzii la credite (marja bancară)
deciziile clienţilor referitor la mărimea şi tipul depozitului
volumul şi structura depozitului băncii
venitul băncii, determinat de creşterea volumului depozitului şi creditului bancar
Resursele nedepozitate sunt garantate în conformitate cu cerinţele
creditorului. Pentru creditele centralizate acestea pot fi hârtiile de valoare de stat cu
calitate înaltă, pentru creditele interbancare – active eligibile, pentru alte
împrumuturi – în conformitate cu normele impuse de autorităţi.
Resursele depozitare sunt garantate prin autoritatea băncii. Actualmente însă în
sistemul bancar autohton există şi o altă metodă de garantare a depozitelor, care va
fi prezentată în continuare.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
În baza analizei problemelor asigurării rambursării resurselor bancii, sînt
menţionate următoarele concluzii:
1. Moldova a intrat în criză într-o situaţie extrem de avantajoasă, cu mult
mai bună ca a vecinilor. Datorită transferurilor de la concetăţenii noştri de peste
64
hotare, piaţa era saturată cu valută. Astfel bancile comerciale aveau posobilitatea
de a opera cu beneficii bancare in valuta straina.
2. Activitatea de creditare a băncilor comerciale trebuie să se bazeze pe
viabilitatea afacerii împrumutatului, pe capacitatea de a genera venituri, care să
acopere mărimea creditului şi dobînzii pentru a minimiza riscurile de nerambursare
a resurselor bancii.
3. Importanţa desfăşurării procesului de evaluare în băncile comerciale este
urmată de interesul acestora faţă de valoarea de piaţă a întreprinderii, cît şi de
valoarea activelor.
4. Evaluarea realistă, completă şi multilaterală atît a persoanelor fizice cît şi
unităţilor economice, patrimoniului, activelor acestora, oferite ca garanţii, în
funcţie de starea reală, funcţionalitate şi condiţiile pieţei, în care bunurile pot fi
valorificate, reprezintă un compartiment important al procesului de creditare
5. Se cunosc mai multe modele de gestiune a beneficiilor bancare, însă,
principalele obiective ale managementului pasivelor sunt identificarea sistematică
a expunerilor la risc, evaluarea şi analiza riscurilor, dezvoltarea sistematică a
strategiei de gestiune a pasivelor bancii.
6. Elaborarea metodelor aplicative privind administrarea beneficiilor bancare
în banca comercială este extrem de actuală atît pentru sistemul bancar naţional, cît
şi pentru sistemul bancar mondial.
7. Managementul integrat al beneficiilor bancare ajută banca să furnizeze
acţionarilor actuali şi potenţiali, precum şi investitorilor, o mai bună informaţie
relativă despre beneficiile disponibile. Banca poate raporta poziţiile sale de o
maniera mai completă şi, astfel, va permite părţilor interesate să fundamenteze
decizii în condiţii optime.
8. Aplicarea concepţiei de management integrat al beneficiilor bancare în
băncile comerciale presupune implementarea unui sistem de evaluare capabil să
măsoare şi să consolideze toate resursele disponibile.
9. Odată cu creşterea societăţilor bancare, vechile sisteme de management al
beneficiilor bancare devine neadecvată, iar expunerile la riscuri cresc semnificativ.
65
Recomandări:
1. In scopul utilizarii eficiente a beneficiilor bancare propunem perfectarea
cadrului legislativ, normativ regulator şi instituţional în domeniu. Este necesar de a
revezui unele norme prudentiale impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională
a Moldovei.
2. În scopul eficientizării gestionarii beneficiilor bancare, în Republica
Moldova, este necesară preluarea experienţei internaţionale privind mentinerea si
utilizarea resurselor disponibile.
3. De revizuire a unor norme prudenţiale impuse băncilor comerciale de către
Banca Naţională a Moldovei, care în esenţa frînează creditarea clienţilor.
4. Perfecţionarea necondiţionată a mecanismului existent de utilizare a
beneficiilor bancare prin metoda creditarii agenţilor economici, care se identifică
prin:
- necesitatea diversificării produselor creditare prin delimitarea diferitelor
categorii de unităţi economice;
- creşterea importanţei responsabilităţilor şi abilităţilor personale ale
specialistului în creditare, pentru efectuarea analizei situaţiei financiare a
împrumutaţilor, atît la etapa de acordare, cît şi la etapele ulterioare de monitorizare
şi rambursare a creditului.
5. Corectitudinea organizării procesului de utilizare a beneficiilor bancare
necesită crearea echipelor de profesionişti, care să activeze într-un cadru
instituţional bine determinat în conformitate cu cerinţele internaţionale şi legislaţia
în vigoare a Republicii Moldova.
6. Evaluarea bunurilor oferite ca garanţii la credite poate fi atribuită evaluărilor
specifice, motiv pentru care este necesară elaborarea Recomandărilor metodice
unice (sau un Standard separat) privind evaluarea bunurilor gajate, ţinînd cont de
particularităţile ramurii în care activează agentul economic.
7. Mecanismul de creditare a agenţilor economici, ar fi mai eficient, dacă ar fi
revăzute aspectele politicii de creditare cu privire la rambursarea creditelor,
66
diminuarea riscului de creditare şi îmbunătăţirea relaţiilor banca-client.
8. Referitor la îmbunătăţirea managementul bancar, prin prisma relaţiilor
banca-client în acest sens, recomandăm:
- revederea politicii de marketing a băncilor comerciale prin studierea
posibilităţilor financiare reale ale clienţilor bancari;
- angajarea specialiştilor acreditaţi în evaluarea întreprinderilor sau altor
unităţi economice;
- orientarea politicii de creditare pe ramuri ale economiei naţionale în
vederea finanţării agenţilor economici, persoanelor fizice şi creşterii economice;
- elaborarea cadrului normativ şi metodologic privind evaluarea în scopuri
bancare a debitorilor, a activelor acestora şi a altor bunuri, de către organizaţiile
specializate în evaluare în colaborare cu experţii creditării şi evaluatorii băncilor
comerciale.
9. Crearea unui sistem complex pentru comercializarea averii depuse in gaj,
pentru că în prezent, această procedură cere băncilor comerciale prea mult timp, iar
bunurile gajate sînt vîndute la preţuri joase, şi acţiunile băncilor comerciale în
această problemă nu au caracter sistemic, fapt care sporeşte impactul riscurilor
asigurării creditelor.
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE LEGISLATIVE ŞI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI
1. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing. Nr. 59-XVI din
28.04.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.04.2005,
nr.92-94.
67
2. Codul Civil al Republicii Moldova, Nr. 1107
din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002,
nr. 82-86.
3. Legea R. Moldova cu privire la gaj. Nr. 449-XV din 30.07.2001. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 02.10.2001, nr.120.
4. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni. Nr. 1134- XIII din 02.04.1997. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.06.1997, nr. 38-39.
5. Legea instituţiilor financiare, Nr. 550-XIII din 27.07.1995. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2001. Nr. 139/140, cu modificări şi
completări.
6. Legea Băncii Naţionale a Moldovei ,Nr. 548-XIII din 21.07.1995. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995. Nr.8/56-77, cu modificări şi
completări.
7. Constituţia Republicii Moldova; aprobată 29.07.1994. Chişinău, 1994, 56 p.
II. INSTRUCŢIUNI ŞI MATERIALE METODOLOGICE
8. Regulament privind condiţiile de acordarea rezidenţilor a creditelor în
valută străină de către băncile licenţiate. Nr. 16 din 22.01.2009. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.07.2009, nr. 47-48/180 ( cu
modificări şi completări).
9. Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor
condiţionale şi formarea reducerilor pentru pierderi la active şi
provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiţionale. Nr. 171, din
03.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.09.2007, nr.
149-152/560 (cu modificări şi completări).
10. Regulament cu privire la acordarea creditelor agenţilor economici în BC
”Universalbank” S.A. din 08.02.2006.
68
11. Regulament cu privire la acordarea creditelor persoanelor fizice în BC
“Universalbank” S.A. din 08.02.2006.
12. Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul R.M. din 13
ianuarie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-58 din
28.03.2003.
13.Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc. Nr. 161
din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.10.2001,
nr.130 (cu modificări şi completări ulterioare).
14. Regulament cu privire la credite expirate. Nr. 130 din 15.05.1998. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 24.09.1998, nr. 87-89 (cu
modificări şi completări).
15. Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în
Republica Moldova. Nr.153 din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 30.01.1998, nr. 8/24 (cu modificări şi completări).
16.Regulament cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor
săi. Nr. 43 din 18.09.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
03.10.1996, nr.64 (cu modificări şi completări).
17.Regulament cu privire la acordarea de băncile comerciale a creditelor de
consorţiu. Nr. 125 din 03.02.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 14.07.1995, nr. 38-39 (cu modificări şi completări).
III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE
18.Adochiţei M., Dumitrescu D. Finanţele întreprinderilor. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică, 1993. 206 p.
19.Basno C., Dardac N. Operaţiuni bancare. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 1995. 374 p.
20.Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă. Credit. Bănci. Bucureşti:
Didactica şi Pedagogică, 1997. 386 p.
69
21. Bessis J. Risk Managment in Banking. London: Marceller, 1998. 234 p.
22. Caraganciu A. Instrumentariul de analiză a proceselor financiare. Chişinău:
Prut International, 2001. 112 p.
23. Caraganciu A., Iliade Gh. Monedă şi credit. Chişinău: Arc, 2004. 386 p.
24. Carpenaru S. Drept comercial român, vol. 2. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 2005. 346 p.
25. Crîncei E. Constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică, 1995. 246 p.
26. Dalton H. Princiles of Public Finance. New York: Pralger, 1998. 255 p.
27. Dardac N., Barbu T. Monedă, bănci şi politici monetare. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică, 2005. 440 p.
28. Dardac N., Vîşcu T. Monedă-Credit. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică,
2005. 200 p.
29. Dedu V. Gestiune bancară. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1996. 286 p.
30. Devaux E. Finances publiques. Paris: Breal, 2002. 302 p.
31. Diaconu I., Ionici O. Finanţe publice. Bucureşti: AISTEDA, 1996. 156 p.
32. Enicov I. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chişinău: Cartier
Educaţional, 2001. 196 p.
33. Gaftoniuc S. Practici bancare internationale. Bucuresti: Economica 1995.
206 p.
34. Ghiţu M. Problemele riscurilor creditării bancare. Chişinău: Cartier
Educaţional, 2001. 178 p.
35. Grigoriţă C. Activitatea bancară. Chişinău: Cartier Educaţional, 2005. 420 p.
36. Grin S., Gruia L. Analiza financiară. Bucureşti: Institutul Bancar Român,
2002. 364 p.
37. Gust M. Management bancar. Bucureşti: Independenţa Economică,
1999.168 p.
38. Guţu M. Management bancar. Bucureşti: Economica, 1999. 326 p.
39. Guţu C. Leasing în Republica Moldova, situaţia actuală şi opurtunităţi de
dezvoltare. Chişinău: PRAG-3, 2002. 128 p.
70
40. Hoanţa N. Bani şi bănci. Bucureşti: Economică, 2001. 248 p.
41. Ionescu L. Băncile şi operaţiunile bancare. Bucureşti: Economica, 1996. 218
p.
42. Ionescu L. Economia şi rolul băncilor. Bucureşti: Economica, 1997. 280 p.
43. Kiriţescu C., Dobrescu E. Moneda. Mica enciclopedie. Bucureşti:
Enciclopedică, 1998. 282 p.
44. Lefter C. Societăţile comerciale pe acţiuni. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 2003. 198 p.
45. Lucian I. Banci si operatiuni bancare. Bucuresti: Economica, 1997. 291 p.
46. Manolescu Gh., Diaconescu A. Management bancar. Bucureşti: România de
mîine, 2001. 246 p.
47. Masson J. Creditele bancare pentru întreprinderi. New York: RAO
International Publishing Company, 1994. 388 p.
48. Mayer T. Banci si activitate bancara. Bucuresti: Didactica şi Pedagogica
1995. 589 p.
49. Patraş M., Patraş C. Dicţionar economic şi financiar bancar englez roman.
Chişinău: Litera, 2002. 686 p.
50. Radu V. Băncile şi politica fiscală. Bucureşti: Didactica şi Pedagogica,
1995. 328 p.
51. Răduţ R., Barry H. Managementul bancar, vol. II. Bucureşti: Didactica şi
Pedagogica, 2002. 324 p.
52.Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică,
2000. 328 p.
53. Stoica M. Managementul bancar. Bucureşti: Didactica şi Pedagogica, 2001.
224 p.
54. Tobă A., Malai A., Tobă D. Teorie economică generală. Chişinău: Cartier
Educaţional, 2001. 284 p.
55. Ţurlic V., Cocriş V. Monedă şi credit. Iaşi: Ancarom, 1998. 264 p.
56. Дробозинa Л. Финансы. Денежное обрашение, кредит. Москва:
Финансы, 2002. 338 с.
71
IV. SURSE STATISTICE ŞI PRACTICE
57. Bilanţul contabil al BC „Universalbank” SA.
http://www.universalbank.md/downloads/ro_bal2010.pdf (citat 02.04.2011).
58. Birou Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Date statistice din 2010.
http://www.statistica.md (citat 02.04.2010).
59. Raport anual al BNM pentru anul 2010
http://bnm.md/files/index_16022.pdf (citat 02.02.2011).
60. Raportul privind profitul şi pierderile pentru anul 2010 BC „Universalbank”
http://www.universalbank.md/downloads/md_finresult2010.pdf
(citat 15.05.2011).
61. Такий А. Длинные деньги: кредиты и депозиты. Кишинев, 2009.
http://www.logospress.md (citat din 15.03.2011).
72
ANEXE
Anexa 1
Tabelul A. 1.1. Ponderea portofoliului de credit a BC „Universalbank” SA faţă de alte bănci pentru perioada 2006-2010
2006 2007 2008 2009 2010
73
BC ”Universalbank” SA 4 % 4,5 % 4,1 % 3,5 4,5
Alte bănci 96 % 95,5 % 95,9 % 96,5 % 95,5 %
Sursa: elaborată de autor în baza raporturilor anuale BC „Universalbank” SA
Tabelul A. 1.2. Soldul creditelor în economie pentru perioada 2005-2009, mil lei
2005 2006 2007 2008 2009Credite eliberate pe termen scurt
2 442,3 2 599,6 4 905,6 6 375,9 5 364,6
Credite eliberate pe termen mediu
3 522,7 5 089,3 6 679,9 8 746,5 8 336,5
Credite eliberate pe termen lung
4 025,5 6 078,9 9 298,3 10 000,2 10 183
Total 9 990,5 13 767,8 20 883,8 25 122,6 23 884,1
Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anuarul statistic
Anexa 2
Tabelul A. 2.1. Soldul creditelor eliberat de BC „Universalbank” SA, mil. lei.
Perioada 2005 2006 2007 2008 2009 2010
74
Soldul creditelor la finele perioade
137 766 690 137 349 658 162 770 763 203 881 964 139 118 753 168 904 236
Reduceri pentru pierderi la credite
11 125 731 11 688 841 9 581 114 8 035 049 5 511 274 8 570 458
Sursa: elaborată de autor în baza datelor din bilanţurile contabile a BC „Universalbank” SA.
Tabelul A. 2.2. Structura creditelor acordate pe ramuri (mil.lei)
31.12.05 % 31.12.06 % 31.12.07 % 31.12.08 %Credit.agricul. şi industriei alimentarea
2 437,6 24,4 2 643,4 19,2 2 918,7 14,0 3 344,52 13,3
Credit pentru imobil, construcţie şi dezvoltare
697,9 7,0 1 502,2 10,9 2 692,9 12,9 3 687,62 14,7
Credit de consum 793,2 7,9 1 302,6 9,5 2 962,2 14,2 3 256,13 12,9Credit industriei energetice şi a combustibilului
294,0 3,0 205,7 1,4 427,8 2,0 499,13 2,0
Credit industriei/comerţului
4890,1 48,9 6 923,9 50,3 10 235,9 49,0 12 275,23 48,9
Credit pentru construcţia drumurilor şi a transportului
297,2 3,0 478,4 3,5 469,4 2,2 396,7 1,6
Alte credite 580,5 5,8 711,6 5,2 1 176,8 5,6 1 663,24 6,6
Total 9 990,5 100 % 13 767,80 100 20 883,8 100 25 122,59 100Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anuarul statistic
ADNOTARE
Numele, prenumele autorului lucrării: Şpac Grigore
Tema tezei de masterat: „MODALITĂŢI DE FORMARE ŞI UTILIZARE A
BENEFICIILOR BĂNCII”,
Specialitatea: 364.1 – „Finanţe şi bănci”, 75
Locul susţinerii: oraşul Chişinău, ULIM.
Structura lucrării: introducere, trei capitole, închierea, bibliografia din 61 titluri,
2 Anexe, 75 pagini de text principal, 2 tabele, 1 figură, 5 formule.
Actulitatea: în condiţiile economiei de piaţă, un rol primordial îi revine
beneficiilor bancii si anume a utilizarii acestora si a formarii lor cit mai efective
pentru creşterea eficienţei activităţii bancare.
Scopul şi sarcinile tezei: evidenţierea formelor şi metodelor de formare si
gestionare a resurselor bancii.
Suportul metodologic al lucrării: metoda cunoştinţelor, analiza, cercetare
ştiinţifică, dialectica procesului cercetării ştiinţifice, metodele de bază, metodele de
utilizare a formulelor teoretice, precum şi metodele şi tehnologiile utilizate în
cercetare ştiinţifică şi în practică.
Cuvinte cheie: risc, credit bancar, depozite, solvabilitatea, capital, pasive, resurse,
asigurare, gaj.
АННОТАЦИЯ
Фамилия, имя автора работы на соискание степени магистра: Шпак Григоре
Название работы: «МЕТОДЫ ФОРМИРОВАНИЯ И ИСПОЛЬЗОВАНИЯ
БАНКОВСКИХ РЕСУРСОВ»
Специальность: 364.1 - «Финансы и Банки»
76
Место зашиты: г. Кишинев, ULIM.
Cmруктура работы: введение, три главы, заключение, библиография из 61
названий, 2 Приложения, 75 страниц, 2 таблицы, 1 фигура, 5 формул.
Актуальность: в условиях рыночной экономики важную роль ют ресурсы
банка и именно методы их использования для улучшения банковской
деятельности.
Цель и задачи работы: раскрытие форм и методов формирования и
регулирования банковских ресурсов а также необходимости применения
новых подходов к управлению банковских ресурсов.
Методология научного исследования: метод познания, анализ, научное
исследование, диалектика процесса научного исследования, основные
методы, способы и приемы теоретического уровня познания, а также
методика и технология ее практического использования в научно-
исследовательской и практической деятельности.
Ключевые слова: риск, банковский кредит, депозиты, платежеспособность,
капитал, пасивы, ресурсы, страхованние, залог.
LISTA ABREVIERILOR
CBN – certificatele Băncii Naţionale
cca – circa
dol. SUA – dolar SUA
HV – hîrtii de valoare
77
HVS – hîrtii de valoare de stat
lei MD – lei moldoveneşti
mil.lei – milioane lei
MMDA – money market deposit account (conturi depozitare ale pieţei monetare)
PIB – produs intern brut
RM – Republica Moldova
SA – societate pe acţiuni
TVA – taxa pe valoarea adăugata
VN – valoarea nominală
78