Bazele Teoretice ale Evaluării Psihologice

Data: 15 Octombrie 2012

În cadrul evaluării comportamentale relația dintre examinator și examinat e mult mai dinamică:

subiectul nu asistă exclusiv pasiv, testarea în sine e considerată dinamică, deoarece este evaluată prin

măsurarea câștigului cognitiv, adică prin distanța dintre pre-testare și post-testare.

Funcțiile Psihodiagnozei

Capacitatea de a surprinde corect trăsături și capacități psihice individuale și de a reliefa

diversitatea psihocomportamentală intragrupală versus grupul de referință.

Sistemele de referință folosite pot fi:

un grup sau întreaga populație a unei țări

starea de normalitate psihică

individul însuși

Evidențierea cauzelor care au condus spre o anumită realitate psihică prezentă. Este importantă

în special când sunt decelate disfuncții sau tulburări psihice.

Funcția prognostică presupune anticiparea evoluției posibile a comportamentelor unei persoane

însă în anumite condiții și situații contextuale. Depinde foarte mult de vârstă.

Funcția de a evidenția cazurile de abatere de la normă, abateri în sens pozitiv sau negativ

Formarea unor capacități de cunoaștere și autocunoaștere.

Susținerea deciziilor de consiliere și orientare vocațională.

Susținerea deciziilor de conduită în demersul psihoterapeutic sau în cel de asistență și consiliere

pedagogică.

Validarea ipotezelor științifice.

Data: 22 Octombrie 2012

Data: 29 Octombrie 2012

Normalitate / Anormalitate

între -1 și 1 : adaptare/normalitate

mai mic decât -1 : inadaptare / zonă anomalie

mai mare decât 1 : dezadaptare / boală

Normalitatea poate fi înțeleasă din cel puțin trei perspective:

1. statistică

2. socio-culturală

3. psihomedicală

1. Normalitate = normă, adică o regularitate caracteristică sau acceptată de un număr semnificativ de

persoane.

2. Normalitate = regulă, care poate fi normă socială, normă culturală, normă morală, juridică sau model

comportamental (obicei). Încălcarea lor e de obicei urmată de o izolare socială. Extremizarea încălcării

din perspectivă psihologică este tulburare de personalitate de tip sociopat. Ele implică agresivitate

socială și lipsa sentimentului de vinovăție.

3. Anormalitatea este dată de discordanța dintre dorința și acțiunea unei persoane și realitatea sa.

Devianța psihopatologică are următoarele criterii:

durata mare și gradul semnificativ al stării de discomfort psihic pe care îl trăiește o persoană.

insuficiența cognitivă înțeleasă din două perspective:

incapacitatea de a gândi clar realitatea (prezența distorsiunilor).

perspectiva incapacității îndeplinirii obligațiilor sociale, profesionale și în familie,

într-o manieră satisfăcătoare.

tulburarea .............. organismului.

devianța comportamentală de la norme.

Criteriile sănătății mentale:

capacitatea de conștientizare, acceptare și realism în modul de concepere a propriei persoane

stăpânirea mediului și adecvare în relația cu cerințele vieții

unitatea personalității și integritatea ei

autonomia și încrederea în sine

perceperea realistă și sensibilă a societății și a celorlalți oameni

dezvoltare personală continuă

Din perspectiva stării de bine conținută în sănătatea mentală: stare de bine + absența bolii = sănătate.

Starea de bine este:

capacitatea de a se bucura de viață

rezistența psihică (toleranță bună la frustrare)

reîntoarcerea la starea de bine după o problemă

echilibrul

flexibilitate

nevoia de dezvoltare

Maturitatea psihică

Maturitatea este diferită în funcție de vârstă și există obiective diferite în funcție de vârstă.

Pentru adultul tânăr principalele două caracteristici sunt:

capacitatea de a empatiza

stabilirea de relații apropiate cu semenii

La adult există alte crize ale maturității:

rezolvarea crizei stagnării

comportamentele de asumare a responsabilității deciziei și independenței

independență / egocentrism

independent față de sine / dependent de sine

Data: 5 Noiembrie 2012

Concepte

Constructul = o idee construită de experți pentru a rezuma un grup de fenomene și a fi utilizat într-un

cadru științific.

Reprezintă o abstractizare a unor regularități, nu este observabil direct, observabile sunt doar efectele

sale, adică acele evenimente concrete, observabile, prin care este descris.

Silva => c.e. o etichetă aplicată unei grupări de comportamente care variază. (?)

Standardele pentru testele psihologice și educaționale,

constructul este o noțiune teoretică derivată din cercetare și din alte experiențe, care a fost construită

pentru a explica modelele de comportament observabile.

Structura unui construct: constructul are o structură multidimensională. Dimensiunile se mai numesc și

fațete.

Relația dintre construct și teoria psihologică

Orice construct psihologic este fundamentat pe o teorie. Teoria permite descrierea și predicția

comportamentelor legate de construct în situații specifice.

Atunci când se construiește un test care are ca scop evaluarea unui construct, se asociază acestui

construct variabile cantitative despre care se presupune că se află în relație crescătoare cu scorurile

testului, apoi se formulează afirmații care descriu modul în care se comportă persoanele care au valori

mari și mici.

Descrierea unui construct

Atunci când se elaborează un test care trebuie să evalueze un construct este esențial ca descrierea

constructului să se facă în termeni comportamentali concreți. Murphy și Davishofer au descris următorii

pași:

identificarea comportamentelor care au legătură cu constructul.

identificarea altor constructe care au legătură cu constructul măsurat de test.

pentru fiecare construct selecționat se realizează o listă de comportamente prin care el se

manifestă și pentru fiecare comportament în parte se decide dacă are sau nu legătură cu

constructul pe care testul îl evaluează.

Concept: Domeniul de conținut al unui test =mulțimea tuturor comportamentelor care pot fi utilizate

pentru a măsura atributul specific sau caracteristica la care se referă testul. În descrierea domeniului de

conținut este foarte important să se exprime clar limitele sale și importanța fiecărei componente.

Concept: Grupele contrastante = două loturi de subiecți care prin una sau mai multe variabile au valori

diferite extreme. Modul de formare al lor depinde de numărul variabilelor observate și de scala pe care

au fost măsurate.

Data: 12 Noiembrie 2012

Constructe

Criteriul = o variabilă pe care încercăm să o prevedem / o putem prevedea cu ajutorul rezultatelor

testului. Poate fi unidimensional sau multidimensional. Multidimensional format din valori calitative sau

cantitative.

Exemplu: Horia Pitariu enumeră criterii pentru performanța în muncă:

cantitatea realizată dintr-un produs / unitate de timp

calitatea muncii

timpul de muncă neutilizat

stabilitatea în muncă

costul instruirii

satisfacția obținută

evaluările făcute de superiori și colegi

Alte exemple de criterii de Anne Anastasi:

Pentru teste de inteligență criteriul poate fi vârsta, rezultatul altor teste. Pentru testele de personalitate

criteriul poate fi grupele contrastante.

Clasificarea criteriilor:

după modul de obținere a valorilor

subiective

obiective

după gradul de dependență față de context

individuale

de grup

Dacă pentru același test sunt mai multe criterii fiecare referindu-se la un alt aspect, există două

modalități de a lucra cu ele:

crearea unui criteriu compus sau global în cadrul căreia se calculează un scor unic.

criteriu multiplu = fiecare criteriu are o valoare particulară care se folosește separat în apreciere.

Variabilele moderatoare și mediatoare

Moderatoare = variabilă calitativă (gen, rasă) sau cantitativă (vârstă, stare depresivă) care afectează /

influențează direcția și/sau tăria relației dintre o variabilă independentă și una dependentă. Se folosește

de obicei când relația dintre cele două variabile este mai slabă.

Mediatoare = se utilizează atunci când există o legătură strânsă între variabila independentă și cea

dependentă. Pentru ca o variabilă să acționeze ca mediator între o variabilă independentă și una

dependentă, trebuie indeplinite condițiile:

variația variabilei independente să provoace variatia variabilei mediatoare.

variația variabilei mediatoare să provoace variația variabilei dependente.

relația dintre variabila independentă și cea dependentă este semnificativă dar devine slabă sau

nesemnificativă când se introduce o variabilă mediatoare.

Exemple:

I ---------------------------> finețea mișcării (relație directă slabă)

v. moderatoare:

I --> repetiția --> finețea mișcării (relație mai strânsă)

tristețe -----------------------------------------------------------------------------> plâns (relație directă puternică)

v. mediatoare:

tristețe --> context social / inteligență emoțională mică / negare --> plâns (relație mai slabă)

Testele psihologice (definiție, clasificări, calități generale)

Etimologie: test provine din lat. „testum” = oală de pământ sau capacul ei. Semnificația este de probă,

încercare, piatră de încercare.

H. Pierson (1938): Testul este orice experiență psihică destinată a permite o determinare numerică,

măsurarea unui proces /unei funcții care se efectuează cu scopul de a caracteriza un individ supus unor

probe determinate.

Anne Anastasi (1954): Un test psihologic este în mod esențial o măsură obiectivă și standardizată a unui

eșantion de comportamente.

Zalzzo (1960): Testul = probă strict definită în ceea ce privește condițiile de alicare și modul de cotare și

care permite poziționarea unui subiect în raport cu o populație ea însăși bine definită biologic și social.

McGregory (1992): Testul = procedură standardizată prin care se formează un eșantion de

comportamente care va fi descris prin categorii sau scoruri. În plus multe teste au norme sau standarde

care fac posibilă utilizarea rezultatelor în predicția altor comportamente mai importante.

Susana Urbina (2004/2009): Testul psihologic = procedură sistematică de obținere a eșantioanelor de

comportament relevante pentru funcția cognitivă sau afectivă și de scorare și evaluare a acestora

conform standardelor, procedura sistematică implicând planificare, uniformitate, completitudine.

Clasificări:

în funcție de obiectivul urmărit:

inteligență

aptitudini specifice

atitudini

interes

sociabilitate

personalitate

temperament

dezvoltare

achiziții de cunoștințe

în funcție de conținut:

de sarcină:

verbale

nonverbale

de performanță

de mod de procesare:

intelective

non-intelective

în funcție de administrare:

eficacitate:

individuale

de grup

timp:

de viteză (timp fix)

de randament (timp liber)

după cotarea rezultatelor

obiective (100% standardizat)

subiective (cotarea o face fiecare psiholog)

după informația rezultată

sintetice (rezultat unic, global)

analitice (exemplu: testele de personalitate)

după tipul de răspuns

la alegere

creat/liber

Data: 19 Noiembrie 2012

după modul în care se interpretează scorurile testelor:

normative: când se utilizează în interpretare comparații cu rezultatele unui eșantion

reprezentativ (teste care au etaloane)

centrate pe criteriu: au ca rezultat al testului ADMIS/RESPINS

idiografice: se evaluează evoluția în timp a scorurilor

ipsative: interpretarea se face prin compararea între scorurile unui test și itemii unui test

Calitățile generale ale testelor

1. Utilitatea: evaluează avantajul practic al folosirii unui test. Se studiază scopul testării, lungimea

testului, cât de complicat e procesul scorării, ușurința cu care se fac interpretările.

2. Acceptabilitatea: evaluează adecvarea conținutului la nevoile celui care cumpără testul. Se evaluează

gradul în care scorul testului reflectă corect problema persoanei testate, în ce măsură testul este

perceput de subiecții testați ca fiind acceptabil.

3. Sensibilitatea: reprezintă capacitatea unui test de a sesiza modificările în timp ale constructului

evaluat. Avem nevoie de teste sensibile în psihoterapie, cercetare.

4. Caracterul direct: reprezintă capacitatea unui test de a reflecta comportamentul real, gândirea și

sentimentele reale ale unei persoane.

5. Non-reactivitatea: calitata de a nu provoca sau induce o anume reacție subiectului.

6. Adecvarea generală: evaluează măsura în care testul este adecvat unei aplicări rutiniere.

Domenii principale în care se utilizează testele:

diagnosticarea psihologică ca etapă inițială în programele de intervenție educațională

procesele de orientare școlară și profesională

selecția de personal

evaluarea progreselor obținute în procesul de consiliere, intervenție psihoterapeutică sau

formări

diagnostic clinic în psihopatologie

cercetarea științifică

autocunoaștere

Manualul testului

Orice test științific se comercializează însoțit de manual. Manualul trebuie să conțină obligatoriu

următoarele:

informații generale: titlul, ediția, formele testului, autor, data publicării, timpul de administrare,

costurile, materiale suplimentare.

descrierea scopului și naturii testului: include tipul general de test, natura conținutului, scalele și

subtestele conținute de test și ce evaluează, tipurile de itemi

evaluarea practică a testului: informații despre aspectele calitative ale testului (ușurința

utilizării, atractivitatea, adecvarea față de subiect), aspecte legate de administrare, proceduri de

scorare, cum se transformă notele în note standard, calificările necesare pentru a putea

administra testul.

evaluările tehnice: se referă la fidelitate, validitate și la normele folosite.

evaluarea rezumativă: include aspecte pozitive majore ale testului și aspecte negative majore.

Nivele de calificare cerute de la cei care folosesc teste:

Când se cumpără un test psihologic științific de la o editură specializată, cumpărătorul completează un

formular care conține acreditările pe care le are. Conform lor el poate fi clasificat în una din cele trei

clase generale ale utilizatorilor testului, bazate pe clasificarea testului:

Clasa A: nivelul inferior, gamă limitată de teste pe care le poate folosi. De obicei nu se cer specializări

suplimentare, fiind suficiente doar studii universitare în domeniu: intepretările rezultatelor acestor teste

se pot face fără o formare specială.

Clasa B: nivelul mediu, se cer specializări clare pe utilizarea testelor și chiar în domeniul în care testul

urmează să fie folosit. Se cere fie master în psihologie sau domenii conexe sa o activitate continuă în

evaluarea psihologică, care corespunde cerințelor instrumentului. De obicei testele implică o formare

profesională suplimentară realizată de cei care comercializează testul.

Clasa C: nivelul superior, solicită cunoaștere extinsă a principiilor evaluării și de asemenea a domeniilor

psihologiei în care se va utiliza testul. Exemplu: teste proiective. Utilizatorul trebuie să aibă pregătire

avansată și experiențp supervizată, licență în domeniul relevant pentru utilizarea testelor.

Data:

Fidelitate

= precizia, consistența și stabilitatea măsurării realizate de un test

= gradul în care rezultatele testării pot fi atribuite surselor sistematice de variație

= gradul în care scorurile unui test sunt consistente sau repetabile, adică gradul în care scorurile nu sunt

afectate de erorile de măsură

Orice test este fidel dacă:

este precis, adică erorile de măsură sunt extrem de mici și nu infuențează semnificativ scorul

real.

persoană obține scor egal la un test și la o formă paralelă a acestuia în situația în care erorile de

măsură pentru cele două teste paralele sunt independente pentru orice persoană.

În studierea fidelității este necesar să se țină cont de erorile de măsură. Acestea sunt aleatorii, deci

nesistematice. Din această cauză sunt complet nepredictibile. Din acest punct de vedere este corect să

vorbim despre fidelitatea unui test aplicată pe o anumită populație în anumite condiții.

Scorurile obținute la un test sunt influențate de două tipuri de factori:

1. Caracteristici stabile ale individului sa ale situației în care se face măsurătoarea. Ei contribuie la

consistența măsurătorii.

2. Caracteristici ale individului/situației care influențează scorurile dar care nu au nimic în comun cu

ceea ce se măsoară. Acești factori contribuie la inconsistența evaluării.

Din punct de vedere tehnic, pentru a calcula fidelitatea unui test avem nevoie ca dispersia rezultatelor la

acest test să fie mare, distribuția rezultatelor să fie normală (curba lui Gauss) și la retestare să se obțină

rezultate similare de către fiecare subiect față de sine însuși.

Fidelitatea este a scorurilor, nu a testului.

Metode prin care se evaluează fidelitatea:

1. Metoda test – retest: Prin ea se obține un coeficient de stabilitate. El evaluează cât de stabile sunt

scorurile testului în timp.

Procedeu:

Se administrează testul unui grup de persoane, se readministrează și se calculează coeficientul de

corelație liniară între scorurile din prima testare și cele de la retestare. Se consideră că rezultatele unui

test sunt stabile dacă de la o administrare la alta nu se produc modificări ale clasificării subiecților. În

cadul acestei metode se eșantionează timpul.

Erorile cele mai frecvente legate de eșantionarea timpului:

să se evalueze un construct care în mod normal variază în timp.

în momentul măsurătorii există o varianță a scorurilor.

Dezavantajul acestei metode este dat de faptul că, necesitând 2 administrări, este nevoie de mai mult

timp și de mai mulți bani. Este utilă când rezultatele reale ale testului evaluează caracteristici durabile,

specifice și generale ale persoanei. Lungimea intervalului de timp după care se face retestarea nu

trebuie să fie mai mare de 3 luni.

2. Analiza consistenței interne: În urma ei se obțin coeficienții de consistență internă. Aceștia evaluează

concordanța dintre diferite părți ale testului. Coeficientul indică măsura în care itemii testului evaluează

aceeași variabilă. Sunt mai mulți coeficienți:

coeficientul α (alfa) al lui Krombach

coeficientul λ (lambda) al lui Guttman

În cazul acestor coeficienți fidelitatea testului depinde crescător de numărul de itemi componenți. Din

această cauză dacă se adaugă itemi paraleli se obține o mărire a consistenței interne a testului. Această

metodă se poate aplica și trebuie aplicată atunci când testul măsoară o caracteristică unidimensională și

când nu se aplică cu limită de timp.

3. Metoda formelor paralele: Coeficienții care se obțin aici se numesc coeficienți de echivalență care

evaluează cât de asemănătoare sunt două teste. Coeficienții de echivalență reprezintă coeficienții de

corelație liniară între scorurile obținute între cele două teste. Este potrivită atunci când se măsoară

caracteristici generale ale personalității. O formă particulară a acestei metode o reprezintă metoda

înjumătățirii: split half în care se calculează coeficienții de echivalență pentru un test referindu-se la

două jumătăți ale sale.

Pașii:

se administrează testul.

se împarte testul în două (aleator).

se calculează coeficientul de corelație între cele două jumătăți.

În cadrul ultimelor trei metode ceea ce este important este eșantionarea conținutului. Eroarea care

poate fi determinată de eșantionarea conținutului este legată de factori întâmplători care pot influența

rezultatele unei testări chiar dacă aceștia în mod teoretic sunt considerați irelevanți pentru test.

4. Coeficienții de fidelitate interevaluatori: Se aplică aceștia și se calculează atunci când nu există o

cotare obiectivă a rezultatelor. De obicei testele proiective intră la această categorie.

Cu ajutorul acestor coeficienți se determină dacă o evaluare a fost subiectivă sau obiectivă. Se calculează

coeficientul de corelație între scoruri atrebuite aceluiași grup de subiecți de către doi evaluatori diferiți.

Există o ierarhie a coeficienților de fidelitate:

coeficientul de consistență internă

de echivalență

de stabilitate

Intepretarea coeficienților de fidelitate (au valori între -1 și 1):

Testele cu coeficient între 0.6 și 0.7 permit doar compararea grupurilor de persoane.

Dacă coeficientul este mai mare de 0.85, permit compararea persoanelor între ele.

Când se iau decizii importante și sunt evaluate persoane care sunt foarte puțin diferite între ele se

recomandă un coeficient mai mare de 0.90.