BAZELE TEORETICE ALE ECONOMIEI REGIONALEObiectul economiei regionale

Definirea şi tipologia regiunilor

Obiectul economiei regionaleEconomia regională - disciplină mezoeconomică, axată pe problemele specifice regiunilor: factorii care determină rezultatele activităţii economice, gradul de ocupare într-o regiune; cauzele diferenţelor interregionale în privinţa ritmului creşterii economice, a nivelului de trai, a ratei şomajului; factorii migraţiei interregionale etc..

Subiecte abordate (în care spaţiul exercită o influenţă nemijlocită):

localizarea (amplasarea ) obiectivelor economice;

echilibrul economic spaţial; creşterea economică regională; substituirea spaţială a factorilor de producţie şi

mobilitatea spaţială a acestora; determinarea ocupării şi veniturilor în plan

regional; eficienţa structurilor spaţiale; fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale

ş.a..

Economiile regiunilor şi economia naţională – asemănări, în special în termenii analizei rezultatelor activităţii economice, veniturilor, ocupării etc..

Deosebiri: economiile regiunilor sunt mult mai deschise decât economiile

naţionale cărora le aparţin; gradul de mobilitate a forţei de muncă şi a capitalului este

semnificativ mai mare între regiunile unei ţări decât între ţări; migraţia interregională a factorilor de producţie este afectată într-o

măsură mult mai mică de barierele de legislaţie, limbă, politică etc. decât migraţia internaţională;

interdependenţele dintre regiuni în cadrul unui anumit stat sunt, ca regulă generală, mult mai intense decât între ţări.

Economia regională analizează atât raporturile interregionale cât şi raporturile intraregionale, existente între economiile locale. Distincţie între: economia regională economia localităţilor.

Economia regională - disciplină fundamentală în cadrul ştiinţei regionale, alături de: planificarea regională prognoza regională economia urbană planificarea urbană economia rurală planificarea utilizării terenurilor economia infrastructurii dezvoltarea durabilă spaţială ş.a..

Stiinţa regională – pronunţat caracter interdisciplinar (economie, geografie, econometrie, matematică, sociologie, politologie)

Definirea şi tipologia regiunilor

Regiunea defineşte o suprafaţă în cadrul spaţiului economic naţional suficient de cuprinzătoare din punct de vedere structural pentru a funcţiona independent, fără a neglija, totuşi, faptul că ea are, în mod inevitabil, strânse legături cu restul economiei.

(alti termeni: arie, zona)

Metoda clasică de conceptualizare a regiunilor - separarea în trei tipuri:• regiuni omogene din punctul de vedere al unor criterii-cheie, unificatoare

(economic, geografic, social-politic);• regiuni nodale (polarizate) – coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al

interdependenţelor, relaţiilor polarizate în jurul unui centru dominant (nod);• regiuni pentru planificare (programare) – unitatea este dată de cadrul

administrativ-teritorial şi aplicarea unor politici şi programe de dezvoltare regională destinate spaţiului respectiv.

De cele mai multe ori regiunea este tratată ca o unitate administrativ-teritorială având o determinare geografică şi una administrativă , ce îi conferă o anumită autonomie în raport cu autoritatea centrală.

Criteriul vecinătăţii – regiunile sistemului naţional trebuie să acopere întreaga suprafaţă, fără a exista suprapuneri.

Termenul de regiune în spaţiul internaţional

Regiunile se pot constitui:

pe baza legăturilor dintre zonele de frontieră ale unor ţări vecine (exemple: reg. transfrontaliere Romania-Bulgaria, Romania – Ungaria)

pe baza legaturilor de cooperare dintre regiuni apartinand unor tari dintr-un anumit spatiu geografic (ex.: euroregiunile)

Euroregiuni in care sunt implicate judete din Romania – ex : Trans-Carpatia, Mures-Dunare-Cris-Tisa, Dunarea de Jos, Prutul Superior s.a.

pe baza unor legături intense economice, comerciale, culturale etc. conducând la constituirea unor regiuni formate din grupuri de ţări situate într-un spaţiu geografic bine delimitat (exemple: ţările scandinave (Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda)), ţările din regiunea Pacific/Asia de Sud-Est (Coreea de Sud, Hong-Kong, Taiwan, Singapore).

Propuneri de structurare a a regiunilor din diverse spaţii naţionale în unităţi relativ omogene. Exemplu: “Nomenclatorul unităţilor teritoriale pentru statistică” (NUTS), elaborat de EUROSTAT

NUTS 3: 150 - 800 mii locuitori; NUTS 2 – intre 800 mii si 3 milioane locuitori; NUTS 1: intre 3 – 7 milioane.

NUTS 1 – problemele regionale de ansamblu ale UENUTS 2 – problemele regionale ale tarilor membreNUTS 3 – problemele intraregionale, disparitati la acest nivel

Politica regionala a UE se aplica la nivelul NUTS 2

In plus: LAU (Local Administrative Units) – localitati, grupari de localitati

In România structura administrativ-teritorială cuprinde un nivel regional (cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti), corespunzător nivelului statistic NUTS 3, şi un nivel local (320 de oraşe, din care 103 de municipii şi 2860 comune).

Prin Legea 151 / 1998 (in prezent: Legea 315/2004) au fost create opt regiuni de dezvoltare, care constituie “cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională, precum şi de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doilea de clasificare teritorială NUTS 2, existent în UE” (cf. Legii 151/1998). Ele au fost alcătuite prin cooperarea voluntară a judeţelor, neavând personalitate juridică şi nefiind unităţi

administrativ-teritoriale.

Cele opt regiuni, cu judeţele componente sunt:

● Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui)● Regiunea Sud-Est ( Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea)● Regiunea Sud Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman)● Regiunea Sud-Vest Oltenia ( Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea)● Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş)● Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj)● Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu)● Regiunea Bucureşti-Ilfov (Bucureşti, Ilfov).

Aceste regiuni au dimensiuni apropiate ca număr de locuitori şi, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, ca suprafaţă. Astfel, dacă nu se ia în calcul suprafaţa regiunii Bucureşti-Ilfov, suprafaţa variază între 32.034 km2 (regiunea Sud-Vest Oltenia) şi 36.850 km2 (regiunea Nord-Est). Populatia se situa, la recensământul din 2011, între 1.828 mii persoane (regiunea Vest) şi 3.302 mii persoane (regiunea Nord-Est).

Macroregiuni – NUTS 1

• Macroregiunea 1 – NV si C

• Macroregiunea 2 – NE si SE

• Macrorgiunea 3 – S-Muntenia si BI

• Macroregiunea 4 – SV si V

Grupările tipologice de regiuni

Utilizează caracteristici fundamentale de dezvoltare economico-socială pentru a reduce la câteva categorii reprezentative marea varietate de regiuni din cadrul teritoriului unei ţări.

Categoriile cu cea mai mare frecvenţă în cadrul grupărilor tipologice din diferite ţări sunt:

● Regiunile agricole în dificultate

● Regiunile industriale în declin sau abandonate

● Regiunile care suportă presiunea unei creşteri rapide

● Regiunile agricole în dificultate - caracteristici:

• o poziţie periferică din punct de vedere economic în raport cu o regiune centrală;

• suprafeţe relativ întinse, cu populaţie mai puţin numeroasă sau dispersată;

• infrastructură necorespunzătoare;• lipsa de resurse, condiţii mai puţin favorabile dezvoltării în

raport cu alte regiuni;• nivelul scăzut al venitului pe locuitor, gradul de subocupare şi

rata şomajului ridicate, productivitatea muncii scăzută;• surse sărace de venituri fiscale;• emigraţie importantă;• ajustare structurală dependentă de sectorul primar, care

reduce supleţea în adaptare etc.

Regiunile industriale în declin sau abandonate - caracteristici:

• creşterea lentă a venitului pe locuitor;• emigraţie ridicată;• scăderea ratei de activitate;• populaţie activă îmbătrânită;• utilaje, infrastructuri învechite;• grad ridicat de poluare;• climat social nesatisfăcător;• specializarea întreprinderilor din regiune ramuri

“în pierdere de viteză” în raport cu rezutatele pe plan naţional sau internaţional.

Regiunile care suportă presiunea unei creşteri rapide - caracteristici:

• exploatarea intensă a resurselor, a infrastructurilor;

• cerere excesivă de forţă de muncă;• congestie demografică, disfuncţionalităţi sociale;• poluare puternică;• o creştere economică ce antrenează

randamente descrescătoare, în final costurile marginale devenind superioare avantajelor marginale.

In România, în cadrul strategiei de dezvoltare regională, ca element de susţinere a planului naţional de dezvoltare (PND) au fost identificate (1999):

● Zone tradiţional subdezvoltate:

• rată înaltă a şomajului structural;• pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură;• rată a mortalităţii infantile mai mare decât media pe ţară;• tendinţă semnificativă a emigrării, determinată de lipsa locurilor de

muncă;• infrastructură de bază necorespunzătoare;• un nivel scăzut al investiţiilor directe pe locuitor în raport cu media

pe ţară.• Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Vaslui (în cadrul regiunii de

dezvoltare Nord-Est), Giurgiu şi Teleorman (regiunea Sud-Muntenia), Dolj şi Olt ( regiunea Sud-Vest Oltenia), Maramureş şi Bistriţa-Năsăud (regiunea Nord-Vest) (cf. PND al ANDR).

● Zone în declin industrial:

zone în care procesul de tranziţie a condus la reducerea considerabilă a numărului locurilor de muncă, în special în industria prelucrătoare şi minieră. Totuşi, în comparaţie cu zonele tradiţional subdezvoltate, ele au o situaţie satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ favorabil pentru buna funcţionare a mecanismelor pieţei. Este însă necesară acordarea unei atenţii specialetratării problemelor sociale generate de restructurarea industrială. Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Suceava (regiunea Nord-Est), Brăila şi Buzău (regiunea Sud-Est), Giurgiu, Botoşani, Teleorman, Călăraşi (regiunea Sud Muntenia), Hunedoara (regiunea Vest), Maramureş şi Cluj (regiunea Nord-Vest), Braşov (regiunea Centru) (cf. PND al ANDR).

● Zone fragile structural:

se caracterizează prin dependenţa populaţiei ocupate de o singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în economie. Intensificarea procesului de restructurare, retragerea subvenţiilor acordate de stat fac ca în perioada următoare aceste zone să se transforme în zone în declin industrial. Exemple: zone din judeţul Neamţ (regiunea Nord_Est), Galaţi şi Brăila (regiunea Sud-Est), Prahova, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa (regiunea Sud Muntenia), Gorj (regiunea Sud-Vest Oltenia), Hunedoara (regiunea Vest), Satu Mare (regiunea Nord-Vest) (cf. PND al ANDR).

Studiile întreprinse în România au reliefat şi existenţa multor zone vulnerabile (zone în care factorii ce condiţionează dezvoltarea se situează sub anumite praguri critice).

Criterii folosite:● criterii geografice ( => condiţii dificile de relief, condiţii dificile de

climă, resurse de apă subterană necorespunzătoare, soluri slab productive)

● criterii demografice ( => tendinţe de depopulare, spor natural puternic negativ, fenomene de îmbătrânire demografică, număr mic de persoane pe gospodărie)

● criterii economice ( => număr redus de locuri de muncă raport cu cererea, o slabă dezvoltare a activităţilor neagricole)

● criterii sociale ( => disfuncţii ale vieţii comunitare, insatisfacţii privind mediul construit al localităţii etc.).

Din cadrul acestora s-a desprins categoria zonelor defavorizate (ZD).

Politica în domeniul ZD: revitalizarea lor prin atragerea de investiţii, ca urmare a acordării unor importante facilităti fiscale (scutirea de la plata impozitului pe profit, scutirea/restituirea de taxe vamale, scutirea de TVA ş.a.) pe o perioadă între trei si zece ani.

Iniţial, ZD au fost definite ca arii geografice strict delimitate teritorial, îndeplinind cel puţin una din următoarele condiţii (O.U.G. 24/1998):

• să aibă structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei, să mobilizeze mai mult de 50% din populatia salariată;

• să fie zone miniere unde personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma aplicării programelor de restructurare;

• în urma lichidării, restructurării sau privatizării unui/unor agenţi economici să apară concedieri colective care să afecteaze mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în zona respectivă;

• rata şomajului să depăşească cu 25% rata şomajului la nivel naţional;• să fie lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura să fie slab

dezvoltată.

Ulterior, constatându-se că au fost declarate deja ZD ariile care respectau aceste criterii (procesul de restructurare a zonelor monoindustriale şi a celor miniere fiind considerat încheiat în unele cazuri sau în curs de desfăşurare în altele), criteriile au fost revizuite şi reduse la cel puţin una din condiţiile (O.U.G. 75/2000):

● ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă ale zonei să fie de cel puţin trei ori mai mare dacât ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă la nivel naţional în ultimele trei luni care preced luna întocmirii documentaţiei de declarare a ZD;

● să fie zone izolate, lipsite de mijloace de comunicare, iar infrastructura să fie slab dezvoltată.

Au beneficiat de statutul de ZD 35 de zone, 80% dintre ele fiind localizate în regiunile de Vest, Nord-Vest şi Nord-Est.

In ultima perioadă inaintea incheierii negocierilor de aderare, facilităţile acordate ZD au cunoscut o serie de modificări, impuse de legislaţia adoptată în privinţa impozitului pe profit şi TVA precum şi de negocierile cu Uniunea Europeană privind concurenţa şi ajutorul de stat.

ZD si-au pierdut treptat statutul: cele mai multe in 2009, iar restul (Cugir, Zimnicea si Copsa Mica) in 2010.

Politica privind ZD - inclusă în cadrul mai larg al politicii zonelor asistate, lansate în anul 2000 pentru elaborarea şi derularea de programe susţinute prin Fondul National pentru Dezvoltare Regională. Aceste programe de dezvoltare sunt orientate pe domenii de activitate şi/sau comunităţi locale având ca obiectiv realizarea unei creşteri economice durabile prin:● identificarea şi punerea în valoare a punctelor forte pe care le prezintă România şi transformarea lor în avantaje competitive pe plan internaţional;● concentrarea eforturilor de dezvoltare pe domenii generatoare de bunăstare (ramuri ale industriei, servicii, turism ş.a.);● stimularea procesului investiţional în domeniul public şi privat .

Exemple: programul « Avantaje », programul « Turism interregional », programul « Tehnologia secolului XXI », programul « Parcuri industriale », programul « Dezvoltarea regiunii Nord-Est », programul « Investiţii strategice în regiunile Nord-Vest şi Vest  » ş.a.

Altă măsură: Hotărârea Guvernului României privind concentrarea fondurilor PHARE 2001 – componenta coeziune economică şi socială – şi a fondurilor de cofinanţare de la bugetul de stat în zone de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică („concentrări geografice de localităţi cu întreprinderi aflate în dificultate, nivel ridicat al şomajului, probleme de poluare a mediului şi care au totodată potenţial de creştere economică“).

Cele 11 zone sunt:Zona industrială a Moldovei de Nord-Est;Zona de industrie complexă a Moldovei Central-Vestice;Zona industrială a Subcarpaţilor de curbură;Zona industrială şi de servicii a Dunării de Jos;Zona industrială a Subcarpaţilor Munteniei;Zona industrială a Olteniei Centrale;Zona industrială a Podişului Mehedinţi;Zona industrială a Banatului de Sud şi a Bazinului Petroşani;Zona industrial-extractivă a Munţilor Apuseni;Zona de industrie extractivă a Maramureşului şi de industrie predominant uşoară a Transilvaniei de Nord;Zona de industrie complexă a Transilvaniei Centrale.

Dintre localităţile aparţinând acestor zone au fost selectate, urmând procedurile PHARE, proiecte de de investiţii din sectorul public şi privat înscrise în priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare.

Post-aderare: polii de creştere şi polii de dezvoltare urbană

Polii de crestere (POR, axa 1): municipiile Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti si Timisoara

Polii de dezvoltare urbana (propunere, HG - 21 sept. 2008): Arad, Baia-Mare, Bacau, Braila, Galati, Deva, Oradea, Pitesti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu-Mures.  

→ rolul de liant intre polii de crestere si celelalte orase mici si mijlocii ale retelei urbane, pentru a atenua si preveni tendintele de dezechilibrare a dezvoltarii in cadrul regiunii din care fac parte.  

De asemenea, vor contribui la reducerea nivelului de concentrare a populatiei si a fortei de munca din marile centre urbane si la crearea unei structuri spatiale care sa impulsioneze dezvoltarea economica echilibrata teritorial. Investitiile realizate in polii de dezvoltare urbana vor diminua migratia fortei de munca catre marile aglomerari urbane.

Criteriile de baza in stabilirea polilor de dezvoltare urbana au fost:

- potentialul de dezvoltare economica- capacitate de cercetare-dezvoltare si inovare (universitati, institute de cercetari, centre de excelenta)- infrastructura de afaceri adecvata- accesibilitate (rutiera, feroviara, aeriana, maritima) - servicii publice oferite- capacitatea de asociere administrativa

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (act. Dezv. Reg. si Administratiei Publice) este desemnat autoritate nationala responsabila cu elaborarea si implementarea politicii in domeniul polilor de crestere si ai polilor de dezvoltare urbana.

Pentru finantarea polilor de dezvoltare urbana se aloca un procent de pana la 20% din sursele financiare aferente Axei Prioritare 1: „Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere” a Programului Operational Regional 2007-2013. (Finantarea asigurata din fonduri europene pentru aceasta axa este de 1,4 miliarde euro).

In plus → 6 noiembrie 2008: cererea deschisa de proiecte, cu termen limita de depunere (31 martie 2009), pentru Axa Prioritara 1, "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere", a Programului Operational Regional, domeniul major de interventie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbana", sub-domeniul "Centre urbane". - se adreseaza centrelor urbane cu mai mult 10.000 de locuitori, cu exceptia polilor de crestere de nivel national (Iasi, Constanta, Ploiesti, Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov) si a polilor de dezvoltare urbana regionali (Arad, Baia Mare, Bacau, Braila, Galati, Deva, Oradea, Pitesti, Ramnicu-Valcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Targu Mures), pentru care cererile deschise de proiecte au fost lansate ulterior (8 decembrie, respectiv 20 noiembrie).Operatiunile eligibile in cadrul proiectelor individuale componente ale Planului integrat de dezvoltare urbana acopera:- Reabilitarea infrastructurii urbane si imbunatatirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban - Dezvoltarea durabila a mediului de afaceri - Reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuintelor sociale si imbunatatirea serviciilor sociale Categorii de beneficiari eligibiliAutoritati ale administratiei publice locale din mediul urban Parteneriate intre autoritati ale administratiei publice locale Asociatii de dezvoltare intercomunitara

Planul de amenajare a teritoriului national (L. 351/2001)

– Sect.IV, Reteaua de localitati – zonele metropolitane

• Municipiile Romaniei: - rangul 0 – capitala, imp. europeana- rangul 1 – municipii de imp. nationala si influenta

potentiala la nivel european- rangul 2 – municipii de imp. interjud., jud. si cu rol de

echilibru in reteaua de localitatiMun. de rang 0 si 1 (12 )–pot constitui zone metropolitane:-raza de max. 30 km, asociere benevolaS-au constituit: ZM Iasi, Oradea, Constanta, Craiova,

Brasov; in faza de proiect: Bucuresti, Timisoara, Cluj, Cantemir (Braila + Galati), Bacau, Ploiesti

Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007-2013 – o noua politica a zonelor defavorizate

- Co-finantat prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala – Politica Agricola Comuna

- Axa 2: Imbunatatirea mediului si a spatiului rural- 2.1.1. si 2.1.2. → zone defavorizate: zona

montană, zonele din Delta Dunării şi zonele cu soluri nisipoase sau argiloase cu slabă productivitate (HG 755/2010) –investitii prin care se suplinesc dezavantaje naturale