PARADISURI ARTIFICIALE

Volumul lui Baudelaire este o impresionantă autobiografie chimică şi un text fundamental de

istorie culturală dedicat “ combustibililor” creativitatii. Perioada decadentă, în care autorul "Florilor

răului" a jucat un rol principal, îşi scoate la iveală obiceiurile, viciile şi practicile ale căror finalitate

construieşte astăzi profilul unei epoci literare. Prin intermediul acestei scrieri, poetul decadent face o

călătorie prin lumea plină de tenebre și trăiri extrasenzoriale ale drogurilor insa afirma intr-un final ca

dulceata oferita de droguri se transforma de fapt a doua zi intr-o stare grotesca,cu mult diferita de cea

initiala.

Charles Baudelaire (1936), prin "Paradisuri artificiale" deschide o fereastra spre lumea sumbra a

viciului. Baudelaire scria: "Multi isi inchipuie ca betia hasisului nu este decat o tara prodigioasa, un vast

teritoriu cu prestidigitatie si escamotaj, in care totul este miraculos si neprevazut. Ceea ce este o

prejudecata, o confuzie totala". Cei care cauta paradisurile pierdute, iluzorii, ignorantii sau curiosii sa stie

bine - scria Charles Baudelaire - ca "in hasis nu exista nimic miraculos, absolut nimic decat naturalul

excesiv” hasisul este doar o oglinda a creierului si confera doar iluzie,ceea ce va conduce intr un final la

pierderea identitatii consumatorului.

Baudelaire vorbeste despre existenta a doua tipuri de vise. Cel “ natural”, care este asociat/conectat cu

memoria individuala ,si visul hieroglific,absurd, imprevizibil, care nu poate fi conectat cu viata

subiectului, cu pasiunile acestuia sau chiar cu el insusi .

Daca cititm textul in conformitate cu acceptiunea noastra, ar parea ca Baudelaire critica mai intai

misterele visului drogului ca mai apoi sa aflam ca de fapt si el se numara printre consumatori. Dar

Baudelaire nu identifica opiunul si hasisul ca elemente producatoare de vis natural si nici nu asociaza

visul absurd (hieroglific)cu poezia. Intr-adevar, o analogie exista totusi intre drog si poezie, precum si o

diferenta intre hasis, in calitate de catlizator al inspiratiei naturale si opium, ca model al visului

hieroglific(absurd). Autorul considera ca drogul poate fi considerat o experienta fundamentala intrucat

natura nu e plenitudine. Mai precis, omul este nemultumit cu sine insusi si cu “locasul lui murdar”,ceea ce

inseamna ca prezentului ii lipseste ceva, si asfel este neoit sa recurga la alte metode, fie ele artificiale.

Individul are o sete pentru infinit careia prezentul nu ii raspunde. Daca visul prin intermediul drogului

primeaza ,este pentru ca natura a decazut si exsita doar subtitute.

Baudelaire face diferenta intre drogul relaxant, precum hasisul, in care consumatorul se retrage

ocazional, si drogul medicinal, opiumul, fata de care utilizatorul dezvolta o dependenta.

Daca privim din perspectiva alegerii,pute observa ca autorul prefera inspiratia naturala, neintinata, prefera

luciditatea in detrimentul opiumului sau hasisului sau oricarui alt substitut. Hasisul este un aditiv ce

stimuleaza imaginatia insa doar pentru a combina lucrurile pe care le stim deja, acesta neimbogatindu-ne

cunostintele. Poate fi privit ca un mod de a exprima aspiratia umana catre transcendenta. Visul sub

influenta hasisului ofera o perspectiva aparte catre natura, aceasta fiind vazuta ca un impediment in calea

gasirii dimensiunii spirituale insa nu o si neaga. Exista o anumita religiozitate in efectele hasisului. Pe de

alta parte, opiumul incurajeaza raul

Echivalentul hasisului este poezia sub semnul imaginatiei care crede in natura. Cultul autorului,

idolatrizarea frumosului, templul si religia artei ca exercitii spirituale fac trimiteri la scopurile

transcendente ale visului generat de hasis.