BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

ARGUMENTAREA SPECIEI

Caracterul realist al speciei: Textul „Baltagul” se încadrează speciei roman realist dezvoltând trăsături specifice. Publicat în 1930, este în opinia lui Nicolae Manolescu „singurul roman obiectiv” al autorului care aduce o formulă romanescă inedită în peisajul romanului interbelic prin „amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist” (Carmen Matei Mușat). Romanul este o structură epică ce urmărește un plan narativ amplu, are personaje destul de numeroase, dezvoltă mai multe teme, , conflictul este complex iar finalul operei este închis aducând soluționarea acestuia. Perspectiva narativă este obiectivă ( narațiune la persoana a III-a), omnisciența este însă redusă prin prezența personajului-reflector, Vitoria Lipan prin care lumea satului moldovenesc de munte dobândește o anume semnificație. În expozițiune se fixează destul de precis reperele spațio-temporale ale acțiunii: un sat de munte Măgura Tarcăului, unde Vitoria, soție de oier își așteaptă soțul plecat de Sf. Dumitru la un târg de oi la Dorna iar acum în pragul Sf. Andrei iarna dă semne că se apropie iar acesta nu se întorsese, fapt care o îngrijorează. Se continuă acțiunea cu o schiță portret a personajului central feminin, de ale cărui acțiuni depind toate celelalte. În spirit realist pentru a ilustra destinul oamenilor de la munte autorul plasează în incipit o anecdotă caracterologică : „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. ...” dar pentru că muntenilor drumul le-a fost mai greu au ajuns ultimii la judecata lui Dumnezeu, rămânându-le viața cu greutățile ei. În schimb Dumnezeu le-a spus muntenilor:”Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca sa vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera: și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.”

Tema: Roman al perioadei de maturitate „Baltagul” include marile teme ale prozei sadoveniene: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, înțelepciunea populară. „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de munte, cu lumea arhaică a păstorilor, având în plan central drumul parcurs de Vitoria alături de fiul ei Gheorghiță în căutarea și aflarea adevărului despre dispariția soțului Nechifor Lipan. Realismul mitic: Încă de la prima interpretare critică, romanul a suscitat un interes deosebit , fiecare dintre cercetători oferind o posibilitate de interpretare a acestuia: G. Călinescu – roman antropologic și polițist Perpessicius – roman mitic și baladesc cu un realism etnografic E. Lovinescu – reconstituire a Mioriței Ion Negoițescu – roman demitizat N. Manolescu – roman realist-obiectiv Al. Paleologul – roman inițiatic, roman de dragoste și o anti-Mioriță Romanul ilustrează realismul mitic deoarece stabilește legături invizibile între ordinea cosmică și cea umană, între individ și natură, Vitoria fiind în acest sens un exemplu , bazându-se în acțiunile ei pe înțelegerea semnelor naturii. Astfel, o geografie mitică se ascunde sub una reală, cu toponime identificabile pe hartă, tot așa cum un scenariu mitic se camuflează în căutarea rămășițelor lui Nechifor Lipan. Plecând de la toate posibilele interpretări oferite de cercetători putem spune că în „Baltagul” se regăsesc cel puțin trei mituri fundamentale: Primul este ușor de identificat fiind anunțat chiar de autor care plasează în deschidere un citat din „Miorița”- nuntirea cosmică

1

Al doilea se referă la mitul egiptean al zeiței Isis care pleacă cu scopul recompunerii trupului dezmembrat al soțului ei Osiris, însoțită de un slujitor și de câinele Anubis, purtând cu sine un toiag Al treilea mit este cel al coborârii lui Orfeu în infern pentru a-și regăsi soția, EuridiceDrumul parcurs de Vitoria împreună cu fiul ei Ghiorghiță, refacerea traseului soțului, descoperirea rămăsițelor lui Nechifor în râpa părăsită, cu ajutorul câinelui Lupu, este într-un fel o coborâre în Infern pentru a duce la îndeplinire datoria față de cel mort.

Perspectiva narativă: Narațiunea la persoana a III-a aparține unui narator obiectiv, neutru dar aceasta este completată de perspectiva personajului-reflector, Vitoria dar și de „vocea” marelui absent –Nechifor Lipan, la carte femeia face trimitere chiar din primele rânduri, de la legenda etniilor pe care bărbatul obișnuia să o spună în momente rirtualice precum „cumătrii și nunți”. Focalizarea zero alternează pe parcursul romanului cu cea internă și cu notația în stilul indirect liber.

Structura și compoziția:Incipit și final: romanul este alcătuit din 16 capitole, precedate de un prolog cu ajutorul căruia se conturează o viziune despre lume. În legenda despre facerea lumii se regăsesc două cuvinte- cheie pentru interpretarea romanului: rânduială și semn. Acestea subliniază faptul că lumea din care provine Vitoria se conduce după o rânduială străveche, după legi nescrise care au o anumită semnificație. Finalul romanului prezinta ieșirea personajului din împărăția morții și realuarea ordinii firești a existenței, atenția cade asupra personajului feminin, ceea ce dă simetrie romanului. Tehnici narative: planul exterior al acțiunii alternează în roman cu cel interior al trăirilor Vitoriei, care se interiorizează încercând să găsească un răspuns pentru toate temerile ei.Momentele subiectului: se dezvoltă o expozițiune amplă, specifică textului realist, cu prezentarea cadrului spațio-temporal și personajele. În gospodăria Lipanilor se observă pregătirile care se fac la venirea iernii, contribuind la caracterul monografic al operei. Într-un plan mai restrâns se analizează gesturile Vitoriei care superstițioasă dar și credincioasă, se consultă cu preotul dar și cu baba Maranda, vrăjitoarea, pentru a găsi o explicație a întârzierii lui Nechifor.Intriga este determinată de intervenția factorului parturbator: întârzierea soțului. Întorcându-se acasă pentru sărbătorile de iarnă, Gheorghiță este îndemnat de mamă să plece în căutarea tatălui dar văzându-l ezitant și temător, mama se hotărăște să-l însoțească.Desfășurarea acțiunii urmărește toate acțiunile femeii până în final , la descoperirea rămășițelor lui Nechifor și pedepsirea vinovaților. Plecarea la drum nu se realizează în pripă ci după trecerea sărbătorilor și după respectarea unui ritual de purificare sufletească ( postul de 12 vineri, închinarea la icoana Sf. Ana). Vitoria procedează ca un adevărat detectiv și cere informații refăcând portretul celui dispărut din amintirile celor care l-au întâlnit pe Nechifor. Primele urme ale acestuia le găsește la Vatra Dornei unde acesta cumpărase 300 de oi din care a vândut apoi o parte altor doi ciobani plecând împreună spre Neagra. Ajungând la Suha , la cârciuma lui Iorgu Vasiliu, semnele lui Lipan dispar. Astfel se conturează certitudinea că între Suha și Sabasa drumul lui Nechifor s-a frânt. Cu ajutorul câinelui Lupu , pe care îl găsesc în curtea unui gospodar, descoperă rămășițele lui Nechifor într-o râpă. Femeia face pregătirile necesare înmormântării dar și pedepsirii vinovaților, în scena praznicului adresând întrebări insinuante celor doi ciobani Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, care vor fi demascați, conturându-se astfel punctul culminant. Deznodământul îi aparține Vitoriei care fixează etapele traseului de revenire acasă, rămânând să se întoarcă pentru parastasul de 40 de zile împreună cu Minodora. De acum repnsabilitățile capului familiei îi sunt transmise lui Gheorghiță.

Construcția subiectului:Printr-un artficiu compoziținal opera urmărește schema de construcție a romanului polițist, cu un substrat mitic. Astfel acțiunile se succedă într-o ordine prestabilită: dispariția, căutarea, crima, identificarea vinovaților, pedepsirea lor. În funcție de acestea se distribuie rolul personajelor: victima –Nechifor, ucigașii-

2

cei doi ciobani, detectivul-Vitoria, martorii, personajele investigate. Surprinzător este faptul că detectivul este o femeie în opinci, neștiutoare de carte dar cu o inteligență nativă și cu o dorință nestăpânită de a face cele cuvenite pentru cel mort. Martorul este și el unul inedit- câinele Lupu care ajută la demonstrarea crimei. Această „femeie în țara bărbaților”, cum o numește N. Manolescu, preia rolul maestrului inițiator care conduce cu dibăcie procesul maturizării fiului. Ultima probă a inițierii acestuia fiind mânuirea baltagului tatălui împotriva ucigașului.

Relații temporale si spațiale: Timpul epic este marcat în roman de evenimente care țin de viața pastorală, destinul individului find relaționat cu un ciclu cosmic. Personajele se raportează la două momente cu semnificații creștine, Sf. Dumitru, patronul iernii pastorale , cel care „încuie” vara și Sf. Gheorghe care readuce natura la viață și începe procesul transhumanței. Cele două anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic: viață- moarte. Plecarea lui Nechifor la târgul de oi echivalează cu „drumul spre iarnă”, deci spre moarte. Vitoria pleacă la la drum de sărbătoarea Sfinților Mucenici (10 martie), care în vechiul calendar creștin marca începutul Anului Agrar. Astfel în simbolistica romanului ziua plecării Vitoriei la drum este momentul transfigurării morții pământești în viață veșnică. Spațiul epic are valențe care îmbină realul cu simbolicul. Spațiul sacru al muntelui este situat în apropierea cerului, aflat în antiteză cu spațiul degradat al văii.. De aici se pot asocia o serie de opoziții: ascensiune-coborâre, sacru-profan, arhaic-modern. Râpa este un spațiu simbolic cu conotația coborârii în Infern, prin care Gheorghiță participă la o experiență inițiatică obligatorie- noaptea priveghiului.

Construcția personajelor: O particularitate a construcției personajelor este identificarea unei scheme mitice. Astfel prin trimitere la mitul egiptean, Vitoria ia rolul lui Isis care își caută soțul Osiris- Nechifor, însoțită de Horus-Gheorghiță și de câinele Anubis-Lupu. Un aspect inedit este modul cum se conturează portretul personajului absent-procedeul măștilor, pornind de la visul Vitoriei, cu Nechifor întors cu spatele, lângă o apa neagră, cea a Styxului. Prin amintiri Nechifor este transformat într-un personaj cu atribute excepționale: are darul povestirii, este vesel, generos și nu se teme să umble singur noaptea. Importantă este alegerea numelor personajelor: numele eroinei concentrează statutul ei în raport cu răul, în raport cu sine, cu prejudecățile. Personajul absent poartă de asemeni un nume predestinat, atribuit unei divinități- Nikephoros (purtător de biruință), el este triumfător asupra morții, pentru că supraviețuiește prin iubire și prin integrarea în Marele Tot. Gheorghiță, numele diminutivat trimite la sfântul care a ucis balaurul și moștenește de la tatăl său numele de taină, pe care femeia îl strigă cu disperare în momentul coborârii în râpă. Limbajul: Atât în limbajul naratorului cât și în cel al personajelor se observă curgerea firească specifică graiului moldovenesc și talentului de povestitor al autorului.Romanul „Baltagul” este unul tradițional deoarece recompune imaginea unei societăți păstorești, arhaice, bazate pe tradiții și reguli nescrise.

3