balacita 1

Amalia Mihaela Oglîndoiii

Podişul Piemontan al Bălăcifel Geografia aşezărilor rurale

Coperta: Monica Iliuţă

Referenţi ştiinţifici:- prof. univ. dr. George Erdeli, Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Geografie

- prof. univ. dr. Liliana

Dumitrache, Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Geografie

Editura AIUS Printed este recunoscută de CNCSIS (2010-2012)

Descrierea CEP a

Bibliotecii Naţionale a României OGLINDOIU,

AMALIA MIHAELA

Podişul Piemontan al Bălăciţei.

Geografia aşezărilor rurale / Amalia

Mihaela Oglindoiu. - Crai ova : Aius

Printed, 2010 Bibliogr.

ISBN 978-606-562-059-9

911.373:551.4.034(498)

© Editura Aius Printed, Craiova, 2010str. Paşcani, nr. 9, 200151tel./ fax: 0251-596136e-mail: [email protected]

http://www.aius.ro/

mailto:[email protected]

ISBN 978-606-562-059-9

Amalia Mihaela Oglindoiu

PODIŞUL PIEMONTAN AL

BĂLĂCITEI

Geografia aşezărilor rurale

CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................................................9i. CONCEPTUL DE GEOGRAFIE RURALĂ. ELEMENTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE............................................................................... .......................................................................................................................................................111.1. Satul în contextul geografiei rurale............................................... .....................................111.2. Metodologia cercetării în geografia rurală...........................................................................13Ii. REPERELE POZIŢIEI GEOGRAFICE, ADMINISTRATIV-TERITORIALE ŞI LIMITELE FIZICO-GEOGRAFICE................................................................................................ ...........................................................................................16II. 1. Aşezarea şi limitele Podişului Piemontan al Bălăcifei.......................................................1611.2.................................................................Poziţia în cadrul unităţilor administrativ teritoriale

1811.3....................................................................................................................Reţeaua de aşezări

20III. ISTORICUL CERCETĂRILOR ÎN PODIŞUL PIEMONTAN AL BĂLĂCIŢEI.. 23IV. FAVORABILITATEA CADRULUI NATURAL ÎN APARIŢIA ŞIDEZVOLTAREA AŞEZĂRILOR UMANE...........................................................................................................................................................................................25IV. 1. Geologia, relieful, elemente restrictive şi favorizante în umanizarea teritoriului.... 25IV.2. Potenţialul climatic şi influenţa sa asupra habitatului rural...............................................40

IV.2.1. Temperatura aerului......................................................... ..................................................................................................................40IV.2.2. Precipitaţiile............................................................................................................41IV.2.3. Regimul vântului..................................................... ..............................................41

IV.3. Elemente de hidrografie. Rolul lor în evoluţia reţelei de aşezări......................................42IV.3.1. Apele de suprafaţă..................................................................................................42IV.3.2. Apele subterane......................................................................................................45IV.3.3. Lacurile..................................................................................................................46IV.3.4. Raporturile habitatului cu reţeaua hidrografică de suprafaţă.................................46

IV.4. Specificul biopedogeografic şi influenţa asupra habitatului uman....................................48IV.4.1. Vegetaţia................................................................................................................48IV. 4.2 Fauna................................................................................................................50IV. 4.3. Solurile...........................................................................................................51

V. PROCESUL DE UMANIZARE ÎN PODIŞUL PIEMONTAN AL BĂLĂCIŢEI ...53VI. GEODEMOGRAFIE........................................................................................................57VI. 1 Evoluţia numerică a populaţiei.........................................................................................57

VI. 1.1. Evoluţia numerică a populaţiei la nivelul podişului..............................................58VI. 1.2. Evoluţia demografică pe unităţi administrative.............................................59VI. 1.3. Evoluţia numărului de locuitori la nivel de sat......................................................61VI. 1.3.1. Evoluţia numărului de locuitori pe grupe de mărime demografică asatelor.............................................................................................................................61VI. 1.3.2. Tipuri de evoluţie demografică a satelor( 1977-2002)............................62VI. 1.3,3. Disparităţi teritoriale în evoluţia numărului de locuitori pe sate în intervalul 1977-2002...........................................................................................................64

VI. 2. Densitatea populaţiei...................................................................................................66VI. 2.1. Densitatea generală în Podişul Piemontan al Bălăciţei..................................66

VI. 2.2. Evoluţia densităţii generale pe unităţi administrative.................................... 67VI. 2.3. Densitatea agricolă........................................................................................70

Vl.2,4. Indice de arealitate.....................................................................................................72VI.3. Dinamica populaţiei...........................................................................................................72

VI.3.1. Dinamica natural........................................................................................................73VI.3.1.1. Evoluţia natalităţii....................... .................................................................................................................................73VI.3,1.2. Evoluţia mortalităţii................................................................................................................................................................................75VI.3.1.3. Evoluţia bilanţului natural......................................................................75

VI.3.2. Dinamica teritorială...................................................................................................76VI.3.2.1. Evoluţia plecărilor.........................................................................................76VI.3.2.2. Evoluţia sosirilor..........................................................................................76VI.3.2.3. Evoluţia bilanţului migrator iu............................ ..................................77VI.3.2.4. Migraţiile pentru munca în străinătate...............................................................78

VI.3.3. Evoluţia bilanţului total..............................................................................................80VI. 4...............................................................................................Structura demografică a populaţiei............................................................................................. ......................................83

VI.4.1. Structura pe sexe........................................................................................................83VI.4,2. Structura populaţiei pe grupe de vârstă......................................................................88

VI.4.2.1. Indicele îmbătrânirii demografice......................................................................93VI.4.2.2. Raportul de dependenţă demografică................................................................95

VI.4.3. Structura etnică............................................................................................................................................................................................................97VI.4.4. Structura populaţiei pe religii......................................................... ..........................98

VI.4.4.1. Omogenitatea ortodoxă......................................................................................98VI.4.4.2. Lăcaşurile de cult...............................................................................................98

VI.4.5. Structura socio-economică........................................................ ..........................101VI.4.5.1. Populaţia activă şi inactivă............ ...............................................................101VI.4.5.2. Rata de activitate...........................................................................................105VI. 4.5.3..................Rata şomajului.................................................................

106VI.4.6. Repartiţia populaţiei pe sectoare de activitate.......................................................109VI.4.7. Raportul de dependenţă economică.......................................................................111VI. 4.8...........................................................................Tipologia funcţională a aşezărilor în 2002.............................................................................................................. 112

VIL AŞEZĂRILE UMANE........................................................................................................- 115VILI Formarea şi evoluţia aşezărilor rurale...........................................................................115

VIL 1.1. Sate de roire........................................................................................................115VIL 1.2. Sate moşneneşti şi sate aservite..........................................................................116VIL 1.3. Sate de colonizare...............................................................................................117VIL 1.4. Sistematizarea rurală în secolul al XIX-1 ea......................................................118

VII. 2.Generaţii de aşezări.....................................................................................................120

VII. 3 Aşezările rurale oglindite în documentele cartografice din sec. XVIII-XIX . 123VII. 4.Toponimia aşezărilor din podiş............................................................

127

VII. 5 Tipologia satelor.......................................................................................................128

VIL 5.1 Tipologia morfostructurală..................................................................................128VII. 5.2.

Tipologia aşezărilor după situl acestora............................................................. 132VII. 5.3. Tipologia aşezărilor după mărimea demografică........................................137VII. 5.4. Tipologia comunelor după mărimea demografică......................................138VII. 5.5 Densitatea aşezărilor......................................................................................139

VIL5.5.1 Indice de dispersie Demangeon....................................................................139VII. 5.5.2

Indicele de dispersie I. Iordan....................................................................140VII. 5.5.3. Indicele de dispersie J. Chiffre.........................................................140VII. 5.5.4. Disparităţi privind dispersia aşezărilor............................................141

VII. 5.6. Tipologia gospodăriilor............................................................................... 143VII. 6. Peisajul rural...........................................................................................................i^h

Vili. ORGANIZAREA ŞI EVOLUŢIA ADMINISTRATIVĂ A REŢELEI DEAŞEZĂRI............................................................................................... .......................................147

VIII. 1. Cadrul legislativ al organizării administrative a reţelei de aşezări........................ 147VIII. 2. Indicatori administrativi...........................................................................................162

VIII. 2.1. Indicele de centralitate............................................................................162

VIII. 2.2. Indicele de concentrare a populaţiei.......................................................163VIII. 2.3.Potenţialul de polarizare........................................................

..............................163VIII. 2.4.Indicele.......................................................de stabilitate al aşezărilor

164VIII. 3..............................................Disparităţi administrative ......................................

164IX. ECONOMIA.......................... ................................................................................................165

IX. 1 Agricultura.. . .. .................................................................................................................165

IX. 1.1. Premise de dezvoltare agricolă.....................................................165IX. 1.2 Modul de utilizare al terenurilor.........................................................................166IX. 1.3. Structura culturilor şi a producţiei agricole.......................................................170IX. 1.4. Profilul agricol al aşezărilor rurale din Podişul Piemontan al Bălăciţei. 179IX. 1.5. Presiunea umană prin modul de utilizare a terenului agricol..................................179IX. 1.6. Economia zootehnică..............................................................................................181

IX. 1.6.1. Dinamica producţiei zootehnice......................................................................183IX.1.6.2.Evoluţia densităţii animalelor............................................................................189

IX. 2.........................................................................Industria şi activităţile comerciale........................................................................................190

IX.2.1. Industria..................................................... .................... .......................................190IX.2.2. Activităţile comerciale.............................................................................................195

IX.2.2.1 Activităţile comerciale în secolul al-XIX-lea....................................................195IX.2.2.2 Societăţilor comerciale, realitate a activităţii comerciale actuale.... 196

X. 3...........................................................................................................Căile de comunicaţie198

IX.3.1 Căile rutiere...............................................................................................................198

IX.3.1.1 Drumurile din perioada Regulamentului organic..............................................198IX.3.1.2 Reţeaua rutieră în prezent....................................................................................................................................................................................................199

IX.3.2 Căi ferate...................................................................................................................203IX. 4.....................................................................................Turismul........................................

.......................................................................................204IX.4.1. Resursele turistice naturale......................................................................................205IX.4.2. Resurse turistice antropice.......................................................................................207IX.4.3. Resursele turistice etno-culturale.............................................................................215IX.4.4.Baza tehnico-materială..............................................................................................219IX.4.5. Propuneri privind promovarea turismului în zonă..........................................................................................................................................................................220

X. DIMENSIUNEA SOCIO-CULTURALĂ A CALITĂŢII VIEŢII..........................................223X. 1 .Calitatea vieţii.............................................................................................................223X.2.Calitatea locuirii.................................................................................................................224X.3. Dimensiunea edilitară calitativă a locuirii.........................................................................229X.4. Reţeaua şcolară şi indicatorii specifici învăţământului.....................................................230X.5. Calitatea asistenţei medicale.............................................................................................238X.6. Calitatea sistemului informaţional şi telecomunicaţiei.....................................................244X. 7.........................................................Percepţia populaţiei privind indicatorii calităţii vieţii

249XI. PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ECONOMICE ŞI SOCIALE.......................................261

XI. l....................................................................................................Dezvoltare rurală şi locală262

XI.2. Planul strategic de dezvoltare..........................................................................................262CONCLUZII..................................................................................................................................265BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................273ANEXE..........................................................................................................................................282

INTRODUCERE

Spaţiul geografic românesc, locuit permanent din cele mai vechi timpuri, reprezintă o inepuizabilă ofertă de cercetare. Una dintre modalităţile de analiză geografică ale acesteia o constituie cea regională, în care se înscrie şi prezentul material, axat pe studiul aşezărilor rurale din Podişul Piemontan al Bălăciţei care analizează spaţii social-economiee şi culturale, componente ale ansamblului teritorial naţional. Lucrări de sinteză asupra spaţiului rural sunt puţine, datorită atracţiei oraşului, care au eclipsat preocupările ştiinţifice, şi în speţă geografice, de aprofundare a caracteristicilor acestui mediu. Satele, expresia cea mai concretă a spaţiului rural, au fost şi sunt, pentru multe zone ale lumii organismele cele mai frecvente, apărute încă din vremurile de origine ale omului, adaptate cerinţelor fireşti ale colectivităţii umane şi care au rezistat tuturor fluxurilor generate de rezoluţiile din birouri, cedând numai în faţa opţiunilor proprii.

Cunoaşterea insuficientă a potenţialului uman şi de habitat al Podişului Piemontan al Bălăciţei, a constituit motivul principal al alegerii acestei teme, pe de o parte, iar pe de altă parte, cercetarea populaţiei şi a aşezărilor din acest colţ de ţară se înscrie pe linia unor preocupări mai vechi a activităţii mele, această continuitate şi consecvenţă ştiinţifică constituindu-se într-un important atu în abordarea unui studiu de asemenea anvergură. Alegerea acestei teme de cercetare are şi un motiv de ordin subiectiv, copilăria mea fiind legată de aceste meleaguri în care au văzut lumina zilei mama şi bunicii mei. A scrie despre aceste locuri, despre aşezările şi despre oamenii satului aşa cum sunt, despre dragostea şi puterea de a se dărui pământului, despre tenacitatea şi optimismul lor, chiar şi când viaţa i-a pus la grele încercări, constituie pentru mine o şansă, dar şi o datorie morală.

Depăşind dimensiunea afectivă, studiul de faţă răspunde necesităţii cunoaşterii în detaliu a mecanismelor care au dus la configurarea în forma actuală a reţelei de aşezări, cu cele două compartimente ale sale, vatra şi moşia, cât şi a componentelor sale funcţionale, a celor demografice, social-culturale şi economice. Printre problemele supuse investigaţiei amintim: direcţiile de umanizare a peisajului geografic al Podişului Piemontan al Bălăciţei, specificul geografic şi etnografic al populaţiei şi aşezărilor, reconstituirea istorică a reţelei de aşezări şi tendinţele ei de dezvoltare în viitor.

Coroborând observaţii de teren, materiale bibliografice şi cartografice, date statistice şi materiale ilustrative, trecute prin filtrul interpretării geografice, lucrarea urmăreşte să pună în evidenţă structurile prin prisma cărora poate fi descifrată organizarea spaţiului piemontan, punând accent pe anumite aspecte cum sunt populaţia, relaţiile sociale şi economice, domenii ce constituie elemente obligatorii ale dinamicii sociale a oricărui teritoriu. Sunt analizate rolul factorului uman ca utilizator al potenţialului natural şi subordonarea obiectivelor acţiunii acestuia faţă de cerinţele de echilibru ale mediului, evoluţia populaţiei şi a resurselor umane, a caracteristicilor structurale ale acestora, nivelul încărcăturii umane şi presiunea demografică asupra spaţiului. Acţiunea antropică a

10

introdus în mediul natural noi elemente, a modificat pe cele existente, a determinat noi relaţii care au conferit spaţiului geografic o mai mare eficienţă economico-socială. Analiza aşezărilor din punct de vedere al presiunii directe asupra teritoriului evidenţiază abilitatea societăţii umane de a pătrunde în interiorul sistemului natural şi de a acţiona pentru coeziunea şi funcţionalitatea spaţiului geografic.

In analiza noastră am supus atenţiei câteva elemente ale patrimoniului etnografic tradiţional: locuinţa, ocupaţii, meşteşuguri străvechi din perspectiva contribuţiei pe care acestea au avut-o la umanizarea spaţiului geografic şi a influenţei asupra peisajului natural. Accentul a fost pus pe reţeaua de aşezări rurale, cu toate implicaţiile presupuse de aceasta (demografice, organizatorice, economice, edilitare, sociale etc.).

Acest studiu este structurat în 11 capitole şi mai multe subcapitole pentru a răspunde cât mai bine scopului propus. Acest studiu se doreşte o analiză complexă a problematicii umane din Podişul Piemontan al Bălăciţei, atât la nivelul întregului podiş cât şi la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, iar acolo unde materialul documentar ne-a permis-o s-a analizat la nivel de sat.

Informaţiile culese au fost prelucrate şi condensate în tabele, reprezentări cartografice, reprezentări grafice de tip diagramă, elemente ce oferă o imagine clară asupra fenomenelor studiate. Pentru realizarea demersului propus a fost nevoie de o documentare solidă şi de o muncă susţinută în teren, care au condus la cunoaşterea detaliată a caracteristicilor spaţiului umanizat din Podişul Piemontan al Bălăciţei. Demersul analitic se sprijină pe reprezentări cartografice, fiecare capitol fiind ilustrat cartografic, ceea ce face posibilă o parcurgere vizuală a conţinutului. Realităţile teritoriale impun în anumite situaţii şi o prezentare fotografică. Imaginea fotografică, percepută ca sprijin în înţelegerea acestor realităţi dar şi ca dovadă a acestora, este inserată în conţinut.

Pe parcursul întregului demers în realizarea acestui studiu am beneficiat de susţinerea şi sprijinul ştiinţific acordat cu generozitate de domnul profesor universitar doctor George Erdeli căruia aş dori să-i exprim astfel mulţumiri şi recunoştinţă pentru sprijinul metodologic acordat, pentru rigurozitatea îndrumărilor ştiinţifice, fără de care demersul meu în realizarea acestui studiu ar fi fost mult mai greu sau chiar imposibil câteodată. Ţin să mulţumesc de asemenea tuturor acelora care au fost alături de mine pe parcursul elaborării acestei lucrări şi nu în ultimul rând familiei mele care m-a sprijinit pe tot parcursul demersului meu în realizarea acestei lucrări. Vreau să exprim deschiderea şi disponibilitatea faţă de cei care vor veni cu sugestii şi observaţii pentru îmbogăţirea acestui studiu.

AUTORULI.CONCEPTUL DE GEOGRAFIE RURALĂ.

ELEMENTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

1.1. Satul în contextul geografiei ruraleGeografia rurală, ramură a geografiei aşezărilor umane abordează geneza şi evoluţia aşezărilor

rurale, sub diversele forme de organizare teritorială precum şi caracteristicile funcţionale ale teritoriului, tipurile de economie întâlnite.

Etimologic cuvântul rural provine din latinescul rurs, ruris a cărui semnificaţie este de cultură, câmpuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat şi muncit de om, într-un sens mai larg el defineşte câmpurile (ţara), ţăranii şi în general toate teritoriile şi activităţile neurbane. Ruralul este o parte a spaţiului terestru unde predomină pădurile, câmpurile, culturile, spaţiile verzi, el evocă o formă de ocupare a acestui spaţiu şi un tip de societate, predominant agricolă.

Spaţiul rural este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul său componentele fizico-geografice ale spaţiului, ale naturii, un spaţiu pe care omul l-a modelat de-a

11

lungul timpului, în funcţie de nevoile sale şi pe care l-a creat prin munca sa.Aşezarea rurală, satul, este cea mai veche formă de locuire şi componentă a peisajului

geografic românesc. Aşezarea umană dominantă, satul „a contribuit din plin la îmbogăţirea continuă a tradiţiilor şi patrimoniului civilizaţiei noastre.”1. Elementul uman al satelor româneşti, care a moştenit „o bogată cultură materială şi spirituală’ ,2. A dezvoltat cele mai diverse deprinderi în numeroase domenii de activitate. Dintotdeauna, fiinţele umane, din sentimentul de siguranţă s-au grupat, formând aşezări, unde puteau să-şi apere producţia, dar şi să lupte împotriva duşmanilor sau a dezlănţuirilor naturii. Satul este urmarea unui proces îndelungat de umanizare a teritoriului, de adaptare a condiţiilor naturale şi a resurselor solului şi subsolului la necesităţile comunităţii umane. Aşezarea rurală a fost iniţial într-o relaţie de dependenţă puternică cu teritoriul pe care 1- a organizat, manifestând izolare, chiar închistare din punct de vedere economic, social şi cultural faţă de sistemul întreg, dar o dată cu dezvoltarea relaţiilor de producţie, înzestrarea tehnică a agriculturii, intensificarea relaţiilor cu exteriorul s-a destrămat caracterul autarhic, static de până în primele decenii ale secolului al XX-lea şi s-a conturat noul tip de aşezare rurală, unde elementele vechi şi noi se contopesc în formele cele mai utile. Satul românesc se transformă în aşezare cu caracter multifuncţional, integrată puternic în teritoriu.

Geografia rurală conform definiţiei date în Dicţionarul de geografie umană „se ocupă cu studiul aspectelor şi relaţiilor dintre activităţile umane în cadrul arealelor rurale. Include aspecte legate de activităţile economice din mediul rural, modelele, originile şi caracteristicile aşezărilor rurale, schimbările demografice şi structurale ale populaţiei rurale, aspectele recreaţionale ale turismului rural, impactul creşterii masive a mediului urban în defavoarea celui rural.”2

1 Cucu, V., (1998), România. Geografie umană şi economică, Editura Printech, Bucureşti, pag. 101.2Erdeli, G. şi colab., (1999), Dicţionar de geografie umană, Editura Corint, Bucureşti, pag. 141

12

Geografia rurală s-a dezvoltat sub forma geografiei agrare, ea studiind peisajele şi structurile social - economice legate de agricultură. Prin utilizarea metodelor statistice şi matematice de analiză geografică geografia agrară se va dezvolta îndeosebi sub aspectele sale economice - ca geografie a agriculturii. în deceniile V-VIII ale secolului XX s-a pus accent pe studierea modului de utilizare a terenurilor, a culturilor agricole, a creşterii animalelor. Geografia aşezărilor rurale studiază caracteristicile vetrei de populaţie în spaţiul rural, toate acestea în strânsă corelare cu funcţiile agrare ale moşiei sau ţarinei „conceptul de complex rural, privit ca o realitate social-teritorială în care vatra, moşia, populaţia şi activităţile acesteia trebuie analizate în strânsă corelaţie”.3 Acest concept da avânt studiilor de geografie rurală, luând in considerare „ansamblul populaţiilor şi al activităţilor din spaţiul rural si nu doar ceea ce are tangenţă cu agricultura”.4

Satul este elementul cel mai activ în umanizarea şi evoluţia peisajului geografic, acesta s-a format şi a evoluat pe măsura stabilirii unor relaţii productive şi de rezidenţă ale populaţiei cu mediul înconjurător. Apar vetre de sat primitive din care, mai apoi, datorită creşterii numărului populaţiei se vor desprinde grupuri de populaţie (în căutare de locuri de casă şi de ogor) care mai apoi se stabilesc mai aproape sau mai departe de satul de origine formând în timp aşezări noi. Satul românesc reflectă continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic reprezentând de fapt o formă de adaptare la mediul geografic, la realitatea istorică, socială şi economică.

Spaţiul geografic românesc păstrează în continuare ca formă dominantă, habitatul rural. Aşezarea rurală (habitatul rural) prezintă următoarele părţi componente: vatra - în care a apărut gruparea de oameni; moşia - în care populaţia îşi desfăşoară activitatea şi populaţia - componentă cu caracter cantitativ şi calitativ. În trecut unii geografi atribuiau noţiunii de aşezare rurală semnificaţia de „vatra satului", neexplicând suficient rolul jucat de factorii sociali, economici şi politici în formarea fizionomiei vetrei. Satul în prezent se concretizează printr-o concentrare de locuinţe (vatră) cât şi prin locul de muncă situat în mod obişnuit în afara vetrei şi care are ca rol obţinerea producţiei în vederea asigurării existenţei. Veriga de legătură dintre cele două componente o reprezintă populaţia care prin intermediul tehnicilor de care dispune atribuie funcţiile de rezidenţă a vetrei şi pe aceea de producţie a moşiei. „Satele sunt grupări de locuinţe şi oameni care îşi scot mijloacele lor de existenţă dintr-un spaţiu determinat”. Concentrarea locuinţelor în vatra satului este impusă de „felul muncii, pentru a lăsa toată ţarina liberă pentru necesităţile asolamentului”5

„Satul, realitate teritorială complexă, domeniu unitar al interacţiunii funcţionale şi convenţiei dintre vatră şi moşie, dintre funcţia sa rezidenţială şi cea productivă, se elimină disocierea neştiinţifică prin care, cei ce ar vedea în sat numai vatra cu funcţia sa de locuire ar ignora rolul factorilor economici în organizarea social-teritorială a vetrei, iar aceia care l-ar aprecia numai sub raportul specializării economice ar elimina activitatea componentei geografice.”6 Geografia rurală percepe ruralul ca pe un ansamblu teritorial în care componentele sunt considerate variabile (elemente de habitat, structuri economice, de servicii) se găsesc în relaţii de interdependentă şi interacţiune reciprocă, funcţionând ca un sistem integrat. Obiectul şi problematica geografiei rurale decurg din trăsăturile şi caracteristicile complexului rural. În geografie, obiectul esenţial în cercetare îl constituie „dezvăluirea interdependenţelor intime ale mediului sătesc cu patrimoniul său geografic-teritorial, în cuprinsul căruia satul şi-a organizat condiţiile de viaţă”.7

Componentele de habitat, structurile economice ale spaţiului rural sunt privite de iieografia rurală în relaţii de interdependenţă şi interacţiune reciprocă ce generează un întreg organizat mai mult sau mai puţin funcţional.

Aşezările rurale trebuie privite ca o rezultantă a următorilor factori: factori naturali (relief,

3XXX, voi, I, (1983), Geografia României,Editura Academiei RSR, Bucureşti, pag, 444A. Bailly şi colaboratorii, (1991), Les concepts de la geographie humaine, pag. 1135 S. Mehedinţi, (1931), Terra II, pag. 9736Vasile Cucu,(2002), Geografia aşezărilor rurale, Ed. Domino, Târgovişte, pag. 587 V. Cucu, I. Băcănaru, (1972), Geografia satului românesc, în voi. Sociologie geografică. Col. Sociologia militans, Vol.5, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, pag. 17

13

altitudine, climat, sol, ape); factori geo-economici (economia influenţează tipurile de aşezări cu o anumită structură şi formă); factorul istoric (schimbări sau dispariţii a vetrelor de sat) şi factori politici şi administrativi (legislaţia unei epoci care influenţează organizarea administrativ). Satul a apărut, a evoluat şi se dezvoltă în funcţie de condiţiile naturale şi social-economice, potrivit legilor proprii evoluţiei sociale.

Satele sunt părţi componente ale mediului rural care se individualizează prin densitatea populaţiei, construcţii şi poziţia în procesul producţiei, în valorificarea resurselor mediului înconjurător, a componentelor naturale şi sociale ale acestora. Complexul rural sau habitatul rural reprezintă unitatea următoarelor componente: localizarea (vatra) comunităţilor umane; comunităţile umane (populaţia); corelaţia dintre efectele funcţionale ale acesteia asupra formelor de organizare (sat, cătun). Geografia rurală are ca scop cunoaşterea calităţilor mediului fizic extern, a formelor modului de viaţă şi interdependenţa dintre ele. Cunoaşterea acestor interrelaţii dă posibilitatea direcţionării căilor de modernizare a aşezărilor omeneşti, de optimizare a peisajului rural în ansamblul său. Trăsăturile tradiţionale ale satului sunt definitivate de caracteristicile prezentului. Elementele edilitare, latura socio-culturală şi cea economică dezvoltate în cadru habitatului urban se întâlneşte în stadiu incipient în spaţiul rural, determinând prezentarea satului în perspectivă ca „o realitate de factură urbană”.8

Marea varietate a activităţilor rurale, diversificarea activităţilor non-agricole ale satelor, intensificarea legăturilor dinte sate şi oraş sunt procese care tind să redimensioneze coordonatele economice ale satului contemporan.

1. 2. Metodologia cercetării în geografia ruralăGeografia rurală este o ramură componentă a geografiei umane, acest lucru determină ca

metodele şi tehnicile de cercetare ale acestora să fie identice. Diversitatea şi complexitatea factorilor naturali şi sociali-economici din viaţa colectivităţilor a determinat folosirea în studierea acesteia a unei metodologii de cercetare care să pună în evidenţă particularităţile în timp şi spaţiu şi să permită identificarea caracteristicilor aşezărilor umane. Pentru aceasta au fost utilizate procedee, metode şi tehnici specifice geografiei, atât din categoria celor tradiţionale cât şi din cele moderne, care oferă o plajă mai largă de posibilităţi în detalierea analizei comparate a proceselor şi fenomenelor dincolo de limitele observaţiei geografice. Metodele şi tehnicile folosite sunt acelea care integrează în spaţiul rural comunităţile rurale şi structurile create de ele.

Dintre metodele tradiţionale, în prezentul studiu am apelat la analiză şi sinteză, alături de care au fost utilizate metodele inductivă şi deductivă, metoda comparaţiei, metoda istorică, metoda cartografică, metoda modelării, observaţia şi descrierea geografică. Pentru identificarea dimensiunii socio-culturale ale calităţii vieţii, prelucrarea sistematico-matematică a datelor, analiza factorială am apelat la procedeele de actualitate.

Metoda observaţiei geografice cuprinde observarea directă în mijlocul naturii şi observarea indirectă pe hartă. Observarea directă este primul mijloc folosit în investigarea fenomenelor geografice pe teren, ea însemnând nu contemplarea mediului ci o interpretare a cadrului natural şi a cadrului umanizat, care duce la identificarea elementelor cercetate, la descifrarea şi înregistrarea componentelor lor caracteristice, la compararea elementelor care fac parte din aceeaşi categorie şi la integrarea lor în ansamblul elementelor corelative. După S. Mehedinţi „observarea geografică constă nu în simpla intuiţie a naturii ci şi în interpretarea ei.”9. Observarea indirectă permite cuprinderea simultană a elementelor economico-geografice, umane analizate, oferind posibilitatea grupării şi clasificărilor, cât şi a legăturilor dintre elementele studiate. Metoda observaţiei geografice este importanta deoarece prin intermediul ei se conturează dinamica, mişcările demografice, fluxurile

8 V. Cucu, I. Băcănaru, (1972), Geografia satului românesc, în voi. Sociologie geografică. Col. Sociologia militans, Vol.5, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, pag. 789 Mehedinţi, (1930), S.. Terra, voi, I, pag. 127

14

economice, la nivel local sau regional, limitele concrete ale spaţiului rural.Metoda istorică în analiza genezei fenomenelor pentru a cunoaşte aspectele actuale, dând

posibilitatea cunoaşterii profunde a corelaţiilor în care au apărut şi dezvoltat. Metoda istorico-geografică este des folosită deoarece aceasta este o modalitate de a cunoaşte cum acţionează factorii geografici în anumite situaţii sub impulsul unor factori istorici.

Metoda comparativ-geografică dă posibilitatea studierii fenomenelor aflate în continuă transformare, înţelegerea mai profundă a esenţialului prin mijlocirea laturilor fenomenale, întregul prin mijlocirea unor părţi ale sale. Ea ajută la rezolvarea unor probleme referitoare la tipologia aşezărilor omeneşti, la densitatea populaţiei, la tipurile teritoriale agricole.

Metoda matematica de analiza este folosita din ce în ce mai mult si de geografie pentru cuprinderea, prelucrarea şi generalizarea volumului imens de date cu privire la fenomenele geografice culese în etapa cercetări de cabinet şi de teren. Dintre problemele mai importante rezolvate prin această metodă sunt: repartiţia şi densitatea populaţiei, tipurile de aşezări umane şi repartiţia lor etc.

Metoda simultaneităţii descifrează paralelismele între spaţiul fizic şi cel social, pe orizontală şi în adâncime în mod simultan, reliefează punctele de interferenţă societate - natură, incidentele conexate între componente.

Metoda analizei este fundamentală în investigaţia ştiinţifică a ruralului. Ea presupune cercetarea populaţiei şi aşezărilor prin descompunerea lor în părţi componente pentru a ajunge la cunoaşterea caracteristicilor şi funcţiilor fiecăreia dintre ele. Analiza permite pătrunderea în intimitatea structurală şi funcţională, descoperirea şi înţelegerea legăturilor dintre părţi. Analiza începe de la particular la întreg, de la realităţi elementare la cele complexe. Obiectivul este acela de a aprecia contribuţia funcţională a fiecărui element la integrarea in spaţiul rural, la transformarea peisajului.V. Mihăilescu considera că analiza geografică „studiază realităţile nu în ele însele ci ca produs şi factor al unui întreg teritorial”.10

Metoda cartografică (profile, diagrame, cartograme, schiţe panoramice) ilustrează spaţiul rural sub toate aspectele sale, dar surprinde interacţiunea şi evoluţia teritorială şi temporală. Utilizarea hărţii permite atât efectuarea cercetării cât şi reprezentarea

10 V. Mihăilescu, (1968), Geografie teoretică, Editura Academiei, Bucureşti, pag. 42-43

rezultatelor acesteia. Oferind privirii imaginea întregului teritoriu analizat, harta permite sesizarea mai facilă a unor relaţii spaţiale între componentele acesteia. Utilitatea şi importanţa hărţii rezidă şi din faptul că în final, pe baza suprapunerii hărţilor, care reprezintă diverse componente, se poate realiza regionarea geografică. Produsele cartografice au un caracter analitic In timp ce hărţile au un caracter sintetic.

Repartiţia geografică evidenţiază existenţa în cadrul unui complex rural a unei continuităţi şi discontinuităţi a faptelor de viaţă socială, arealelor naturale cu sau fără încărcături socio-economice.

Investigaţia ştiinţifică trebuie să parcurgă mai multe etape: operaţionalizarea conceptelor, investigaţia bibliografică, statistică, cartografică; activitatea de teren (acumularea materialului documentar); conceptualizarea datelor culese pe teren şi confruntarea cu alte elaborări teoretice si aplicate (analiza şi interpretarea datelor).

Metoda de cercetare cantitativă utilizează chestionarul structurat cu întrebări şi variante de răspuns realizat asupra unui număr mare sau a unui număr definit de persoane, analiza folosind metode şi tehnici statistice. Rezultatele obţinute în urma acestui tip de cercetare trebuie să fie reprezentative la nivelul colectivităţii studiate. „Culegerea datelor într-o cercetare cantitativă se poate realiza de la întreaga colectivitate cercetată, situaţie în care se realizează o cercetare totală sau poate proceda doar la chestionarea unui număr definit de persoane ale căror răspunsuri pot fi generalizate la nivelul întregii colectivităţi, situaţie în care vorbim despre o cercetare selectivă bazată pe un eşantion reprezentativ.”11

Un aport deosebit în geografia rurală românească l-au avut V. Tufescu, 1969; I. Vel cea, I. Iordan, 1963; N. Baranovsky, 1961; Gh. Iacob, 1972; I. Ianoş, C. Tălângă, 1995; I. Velcea, 2000; G. Erdeli (1995, 1997, 2000); Melinda Cândea, 1996; V. Cucu, 2000.

în realizarea unei analize detaliate a caracteristicilor fundamentale ale satului este necesar să se cunoască bine datele principale, caracteristicile localităţilor componente. Se apelează la izvoarele orale şi istorice păstrate, la înregistrările statistice, la date din domeniul lingvisticii, literatură, izvoare orale - discuţiile cu sătenii, depistarea locuinţelor vechi, cercetarea arhivelor comunelor, a actelor vechi.

11 D. Bălă, (2008), Bazele statisticii. Teorie şi aplicaţii, Editura Universitaria, Craiova, pag.47-48

II. REPERELE POZIŢIEI GEOGRAFICE, ADMINISTRATIV-TERITORIALE ŞI LIMITELE FIZICO-GEOGRAFICE

II.l. Aşezarea şi limitele Podişului Piemontan al BălăciţeiPodişul Piemontan al Bălăciţei aparţine Piemontului Getic reprezentând a doua

subdiviziune ca întindere după Piemontul Olteţului, situat în partea sud-vestică a ţării.

Podişul Piemontan al Balacitei

Figura nr. 1 - Aşezarea geografică a Podişului Piemontan al Bălăciţei

Piemontul Getic unitar la prima vedere a fost împărţit datorită văilor culoar ce o străbat de la nord la sud, în Platforma Strehaiei (Dunăre şi Jiu), Platforma Olteţului (Jiu şi Olt), Platforma Cotmeana (Olt şi Argeş, Platforma Argeşului şi Platforma Cândeşti (Argeş,Dâmboviţa).12 Primele trei au fost clasate într-o parte nordică - culmi piemontane deluroase, iar partea sudică cuprinde platouri piemontane, evidenţiind morfologic faptul că altitudinile scad de la nord la sud.

Podişul Getic este împărţit de 7 unităţi separate de văi principale (vezi Figura nr.2) : Piemontul Motrului, Piemontul Bălăciţei, Dealurile Jiului, Piemontul Olteţului, Piemontul Cotmenei, Gruiurile Argeşului, Piemontul Cândeşti, delimitare întâlnită în lucrarea „Regionarea geomorfologică a teritoriului României”13, în care se precizează că limitele unităţilor de relief sunt date în primul rând de discontinuităţile geomorfologice.

100 nete?ua tica

1 i J,L

Figura nr. 2 - Diviziunile principale ale Podişului 12 V. Mihăilescu,(1966), Dealurile şi câmpiile României, Studiu de geografie a reliefului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti13 Gr, Posea şi L,Badea,(1982), Regionarea geomorfologică a teritoriului României, B.S.R.G., Voi IV, Bucureşti

Legenda

Getic

Podişul Piemontan al Bălăciţei ocupă partea de sud-vest a Podişului Getic, Distanţa faţă de punctele extreme Strehaia (nord), Radovan (sud), Batoţi (vest) şi Podari (est) este de 55 de kilometri pe direcţie nord-sud, peste 90 de kilometri de la vest la est şi aproape 100 de kilometri pe direcţia nord-vest - sud-est. Suprafaţa unităţii este de aproximativ 2750 Km2. Piemontul Bălăciţei este limitat de Valea Dunării la vest, Valea Jiului în partea de est, Motrul la nord-nord est şi Huşniţa la nord, iar la sud limita este dată de aliniamentul ce leagă localităţile Vânju Mare, Oprişor, Pleniţa, Perişor, Radovan şi Podari.

în partea de vest, limita dintre Piemontul Bălăciţei şi Depresiunea Severinului are aspectul unui arc de cerc între Valea Poroinei şi Pintenul Batoţi, limitare explicată prin însăşi originea celor două unităţi, şi anume depresiunea formată prin eroziunea fluviului Dunărea, iar piemontul reprezentând un relief de acumulare; dealurile cu care începe piemontul: Poroina (218m), Bistriţa (202m), Mojia (222m) şi Braţi (207m) se înalţă spre est: Culmea Cerdac (339m), Budaşca (31 lm), Ciurei (306m), Maiag (31 Om). Spre sud de Hinova limita merge pe sub Dealul Stârmina (220m); din sudul Dealului Stârmina începe Pintenul Batoţi, limbă piemontană lungă de 9 kilometri şi cu o lăţime de 2,5 kilometri jalonată de Dealul Rogova (21 Om), Dealul Mare (200m), Cioaca (213m), Alion (200m). Deosebirile dintre cele două unităţi limitrofe sunt marcate de modul în care s-au format: Depresiunea Severinului este formată prin eroziunea Dunării, pe când piemontul este format prin acumulare. Mişcările tectonice au determinat înălţarea piemontului. La sud- vest limita cu Câmpia Blahniţei, situată între Dunăre şi Valea Drincei descrie un arc de cerc cu sinuozităţi (câteva intrânduri dinspre câmpie); limita se poate trasa pe sub dealurile Economu (225m), Zarafii (236m), Bâmoviţa (233m), Lilieci - Galbena (257m), Brăicoi (256m) şi Fătăreşti (259m), pe la est de Rogova, nord de Traian şi E de Vânju Mare; între Vânju Mare şi Corlăţel se prelungeşte din piemont o „pană” în lungime de 7km între Valea Blahniţa şi Drincea. între Drincea şi Oprişor piemontul trimite un nou pinten, Golul Drincei (208m) cu 50 de metri peste nivelul câmpiei. La sud, limita cu Câmpia Desnăţuiului (Băileşti) este dată de aliniamentul ce leagă localităţile Oprişor, Pleniţa, Perişor, Radovan şi Podari. La trasarea limitei sudice a Podişului Piemontan al Bălăciţei cu Câmpia Olteniei contribuie morfologia, litologia, depozitele piemontane argilo- nisipoase în straturi succesive în contrast cu depozitele aluvionare de terasă şi criteriul

hidrografic. La est, limita este scoasă în evidenţă de Valea Jiului cu lunca sa, de care se delimitează tranşant prin abrupturi fără terase. Această limită este cea mai clară şi uşor de trasat cartografic, deoarece versantul vestic al Jiului este înalt, cu pante mai mari decât cele din regiune şi în general liniare. Versantul nu prezintă terase, în schimb apar la piciorul versantului agestre (cel de la gura Argetoaiei) şi mici glacisuri. în partea de nord - nord-est limita este dată de cursul inferior al râului Motru (Strehaia, Filiaşi) - prezintă o luncă relativ largă şi terase în piemont, la nord de Valea Motrului încep Gruiurile Jiului. La nord, limita o formează Valea Huşniţei care prezintă o luncă foarte largă de tip culoar,ce atinge o lăţime de lkm în dreptul oraşului Strehaia, la confluenţa cu Motrul. Pe acest sector Huşniţa separă unităţi diferite morfometric şi morfografic. La nord de Huşniţa limita este marcată de versanţi cu panta de peste 10°, iar la sud sunt abrupţi şi slab fragmentaţi de ogaşe şi ravene. Această limită ţine până în sudul Dealului Balota (374m) şi nu până la obârşia văii.

IL2. Poziţia în cadrul unitătilor administrativ teritoriale

9 9împărţirea administrativ-teritorială a ţării noastre pe judeţe, realizată în funcţie de factorii

naturali, istorici şi politici a determinat ca teritoriul studiat să se încadreze în două dintre judeţele ţării Dolj şi Mehedinţi. Delimitarea bazinului pe criterii umano - geografice generează diferenţieri reduse în raport cu limitele naturale, coincidenţa dintre limitele naturale şi cele social - economice este rar întâlnită. Criteriul umano - geografic are în prim plan componentele esenţiale ale unei aşezări - populaţie, vatră, spaţiu economic - astfel o mare parte a fenomenelor au fost analizate la nivelul spaţiului delimitat pe criteriul administrativ. Numărul comunelor (unităţi administrativ- teritoriale inferioare judeţului) din Podişul Piemontan al Bălăciţei a variat de la o perioadă istorică la alta în funcţie de politica dusă în acele vremuri. în prezent, aşezările umane din podiş aparţin de 36 de comune, dintre care 25 comune aparţin judeţului Dolj (Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Greceşti, Orodel, Predeşti, Radovan, Sălcuţa, Sopot, Secu, Seaca de Pădure, Scăeşti, Terpeziţa, Vela, Vârtop, Vârvoru de Jos, Verbiţa, Pleşoi) şi 11 comune ce aparţin judeţului Mehedinţi (Bălăcită, Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Prunişor, Tâmna şi Vlădaia). Teritoriul administrativ al comunelor Prunişor, Tâmna, Vlădaia, Radovan nu se află în totalitate pe suprafaţa podişului, elementul care a impus studiul lor fiind prezenţa unei părţi însemnate al acestor aşezări în spaţiul podişului. Există 13 aşezări rurale care se găsesc în acest areal, dar care aparţin unor alte unităţi administrativ-teritoriale (Butoieşti, Stângăceaua, Strehaia, Oprişor, Perişor, Izvoare), dar şi comune ce au părţi din teritoriul lor, însă fără aşezări rurale, pe teritoriul podişului (Podari, Hinova, Corlăţel, Rogova).

în podiş, la nivelul anului 2002 existau 201 de aşezări rurale, iar în 2008 numărul acestora a scăzut cu două aşezări (din anul 2004, localităţile Italieni şi Cetăţuia au fost scoase din nomenclatorul localităţilor) reţeaua de aşezări ajungând astfel la 199 de aşezări. Densitatea medie a satelor în 2008 din Podişul Piemontan al Bălăciţei fiind de 7,2 sate/100km2, valoare ce depăşeşte valorile la nivelul celor două judeţe (6,7 sate/l00km2 în Mehedinţi şi 4,9 sate/100km2 în Dolj). Deşi concentrarea de aşezări este mare totuşi putem afirma faptul că regiunea nu este foarte populată, aici predominând aşezările mici şi mijlocii, valoarea medie a populaţiei pe sat, la nivelul podişului fiind de 455,59 locuitori/sat. Populaţia din podiş la nivelul anului 2008 fiind de 90663 locuitori.

II. 3. Reţeaua de aşezăriîn privinţa locuirii, în Podişul Piemontan al Bălăciţei populaţia este concentrată în

exclusivitate în sate, neexistând în acest teritoriu nici un oraş. Reţeaua de aşezări este definită ca fiind totalitatea aşezărilor şi distribuţia lor spaţială într-un teritoriu dat.

Reţeaua de aşezări din Podişul Piemontan al Bălăciţei este formată în totalitate din aşezări rurale şi anume 199 aşezări rurale. Cele 199 de aşezări rurale sunt dispuse astfel: 186 de sate aparţin celor 36 de comune dintre care 33 de comune au întreaga suprafaţă pe teritoriul podişului, iar 3 dintre ele Prunişor, Tâmna, Vlădaia au în componenţa lor sate care se află în afara zonei studiate (comuna Prunişor: Prunaru, Zegaia, Cerveniţa, Balota, Ghelmegioaia, Lumnic; comuna Tâmna: Cremenea, Faţa Cremenii; comuna Vlădaia: Ştircoviţa). Un număr de 13 sate aparţin de comune aflate în exteriorul podişului (satul Prisăceaua aparţine comunei Oprişor; satul Corlate aparţine de comuna Izvoare;

Mărăcinele de Perişor; Breznicioara, Târsa, Satu Mare de comuna Stângăceaua; Slătinicu Mic şi Slătinicu Mare, Hurduceşti de Strehaia; Buiceşti şi Gura Motrului de comuna Butoieşti).

în cadrul comunelor din podişul există un număr variabil de sate aparţinătoare începând cu câte un sat (Botoşeşti Paia, Vârtop) şi până la 12 sate (Argetoaia). Cea mai mare parte a comunelor au între 3 (8 comune: Bălăciţa, Vlădaia, Carpen, Predeşti, Seaca de Pădure etc.) şi 7 sate aparţinătoare (Brezniţa Motra, Breasta, Şopot, Vela, Bâcleş) reprezentând 75% din totalul comunelor.

Reţeaua de aşezări poate suferi în viitor posibile modificări la nivelul organizării administrativ-teritorial (în special comunal) pe considerentul istoric, dar şi din diferite raţionamente legate de o valorificare superioară a valenţelor economice ale spaţiului, cât şi din raţionament demografic. Astfel, unele comune pot fi divizate (cum a fost cazul comunei Radovan în anul 2004, când, din ea, s-a desprins comuna întorsura) pentru o mai bună organizare teritorială şi o mai bună valorificare economică.

La nivel de sat, reţeaua de aşezări poate suferi modificări prin apariţia de noi aşezări, prin dezvoltarea teritorială a celor deja existente, fie prin dispariţia altora, dispariţie determinată de atractivitatea mediului urban, de îmbătrânirea demografică a populaţiei rurale, de scăderea natalităţii. Dezvoltarea unor aşezări rurale în plan demografic, în teritoriu, în plan tehnico - edilitar, cât şi în plan economic poate determina apariţia unor aşezări urbane.

Tabel nr. 1: Reţeaua de aşezări

Comuna Sate din PPB Sate din afara PPB

Bălăciţa Bălăciţa, Dobra, Gvardeniţa 3 0

Bâcleş Bâcleş, Corzu, Giura, Petra, Podu Grosului, Seleştiuţa, Smadoviţa

7 0

Brezniţa Motru Brezniţa Motru, Coşovăţ, Deleni, Făuroaia, Plai, Tălăpanu, Valea Teiului

7 0

Dumbrava Dumbrava de Jos, Dumbrava de Sus, Dumbrava de Mijloc, Brâgleasa, Vlădica, Albuleşti,Golineasa, Rocşoreni,Higiu,Valea Marcului, Varodia

11 0

Greci Greci, Bâltanele, Blidaru, Sălătruc, Valea Petrii, Vişina 6 0

Livezile Livezile, Izvorălu de Jos, Izvoru Aneştilor, Petriş, Valea Izvorului

5 0

Pădina Pădina Mare, Pădina Mica,Biban, Iablaniţa, Olteanca,Slaşoma 6 0

Poroina Mare Poroina Mare, Stigniţa, Fântânile Negre, Şipotu 4 0

Prunişor Prunişor, Arvăteşti, Gutu, Bâltanele, Drăgoteşti, Gârniţa, Igiroasa, Mijarca, Fântâna Domneasca,

9 Balota, Cerveniţa, Zegaia Ghelmegioaia, Lumnic, Prunaru,

6

Tâmna Tâmna, Adunaţii Teiului, Manu,Boceni, Colareţ, Izvorălu,Pavăţ, Valea Ursului, Plopi

9 Cremenea, Faţa Cremenii 2

Vlădaia Vlădaia, Almăjel, Scorila 3 Ştircovifa 1

Bucovâţ Bucovăţ, Cârligei, Palilula, Leamna de Sus, Leamna de Jos, Sărbătoarea,

6 0

Argetoaia Argetoaia, Ursoaia, Teascu din Deal, Leordoasa, Salcia, Băranu, Poiana Fântânii, Iordacheşti, Berbeşu, Piria, Novac, Malumnic

12 0

Botoşeşti Paia Botoşeşti Paia 1 0

Brabova Brabova, Răchita de Jos, Moşna, Urdiniţa, Voiţa, Caraiman 6 0

Braloştiţa Braloştiţa, Ciocanele, Schitu, Racoviţa, Valea Fântânilor, Sfârcea 6 0

Breasta Breasta. Valea Lungului, Roşieni, Făget, Crovna, Cotu, Obedin 7 0

Carpen Carpen, Cleanov, Gebleşti 3 0

Cemăteşti Cemăteşti, Rasnicu Bătrân. Rasnicu Oghian, Corniţa, Ţiu 5 0

Coţofenii din Dos Coţofenii din Dos, Miliăiţa,Potmelţu 3 0

Gogoşu Gogoşu, Ştefanei, Gogoşiţa 3 0

Greceşti Greceşti, Grădiştea, Busu, Gropanele, Busuleţu, Bărboi 6 0

Orodel Orodel, Bechet, Călugărei, Cornu, Teiu 5 0

Predeşti Predeşti, Predeştii Mici,Bucicani 3 0

Radovan Radovan, Fântânele, Târnava 3 0

Sălcuţa Sălcuţa, Plopşoru, Tencănău, Mârza 4 0

Scăeşti Scăeşti, Valea lui Pătru 2 0Seaca de Pădure Seaca de Pădure,Răchita de Sus, Veleni 3 0

Secu Secu, Smadovicioara de Secu, Comănicea, Şumandra 4 0

Şopot Şopot, Başcov, Beloţ, Cemat,Pereni, Pietroaia, Sârsca 7 0

Terpeziţa Terpeziţa, Floran, Căciulatu, Căruia, Lazu 5 0Vela Vela, Bucovicior, Segleţ, Gubaucea, Suharu, Desnăţui, Ştiubei 7 0

Verbiţa Verbiţa, Verbicioara 2 0Vârtop Vârtop 1 0

Vârvoru de Jos Vârvoru de Jos, Bujoru, Criva, Dobromira, Ciutura, Gabru, Drăgoaia, Vârvor

8 0

Pleşoi 14 Pleşoi, Cârstovani, Frasin, Milovan 4 0

Butoieşli 15 Gura Motrului, Buiceşti, Pluta, Ţânţaru 4 Butoieşti,Argineşti 3Oprişor * Prisăceaua 1 Oprişor 1

Stângăceaua* Breznicioara, Satu Mare, Târsa 3 Stângăceaua, Bârlogeni, Poşta Veche, Cerânganu

4

Strehaia* Slătinicu Mare, Slătinicu Mic, Hurduceşti 3 Stehaia, Lunca, Banului, Menţii din Fata, Motruleni, Stânceşti, Comanda, Ciochiuţa

7

Izvoare * Corlate iPerişor* Mărăcinele 1 Perişor 1

TOTAL 199

25

14comuna Pleşoi s-a înfiinţat prin legea nr. 84 din 5 aprilie 200415comune care nu aparţin Podişului Piemontan al Bălăciţei, dar care au sate ce intră în componenţa acestuia

Figura nr.4 - Reţeaua de aşezări în Podişul Piemontan al Bălăciţei

III. ISTORICUL CERCETĂRILOR IN PODIŞUL PIEMONTAN AL BĂLĂCIŢEI

Podişul Piemontan al Bălăciţei nu a suscitat prea multe cercetări ştiinţifice, cele mai multe referiri s-au făcut în contextul mai larg al unităţii teritoriale mari Podişul Getic, Câmpia Română, Câmpia Olteniei. Termenul de Podiş Getic a fost introdus în geografia românească de V. Mihăilescu în lucrarea România - Geografie fizică, 1936, în care vorbeşte despre „Platforma Olteană”, o uriaşă treaptă morfologică între Carpaţi şi Câmpia Română şi în 1938 publică o schiţă de hartă a acestei unităţi extracarpatice care delimitează unitatea geografică, Piemontul Bălăciţei sub denumirea de „Platforma Desnăţuiului”. Termenul este introdus definitiv în literatura geografică în lucrarea Piemontul Getic (1945) publicată de V. Mihăilescu, temă ce va fi reluată în 1966 în lucrarea Dealurile şi câmpiile României.

P. Coteţ publică în 1957 studiul geomorfologic al Câmpiei Olteniei în care prezintă probleme legate de contactul dintre câmpie şi sudul Podişului Getic, trecând în revistă părerile referitoare la geneza „lutului roşu” şi abordând evoluţia cuatemară a Câmpiei Olteniei şi a regiunilor învecinate.

Al. Roşu introduce în 1959 denumirea de „Câmpia înaltă a Bălăciţei”, deoarece „constituie o unitate fizico-geografică aparte în cadrul Piemontului Getic, interpunându- se ca o zonă de tranziţie între colinele din nord şi Câmpia Olteniei din sud”16. Numele piemontului a fost dat după localitatea Bălăciţa, deoarece aceasta ocupă locul central şi are un relief de câmpie înaltă, denumirea este trecută şi pe harta topografică la scara 1:1000000, ediţia 1969. în 1980 în lucrarea Geografia fizică a României împarte Podişul Getic în „Dealurile Getice” şi „Câmpia Piemontană Getică”.

Printre primii cercetători care fac referiri la regiunea studiată sunt Sabba Ştefanescu (1889), care se referă la Valea Jiului şi la materialul paleontologic recoltat de pe malul Jiului şi care prezintă o serie de consideraţii geomorfologice; geograful francez Emm De Martonne în lucrarea La Valachie (1902) se referă intr-un capitol la Oltenia pe care o consideră o „unitate armonios clădită”17, datorită intercalării unor regiuni deluroase între munte şi câmpie, iar în harta anexată se poate întâlni regiunea piemontană sub numele de Basses Collines de Dolj; în lucrarea lui Gh. Munteanu Murgoci numită Terţiarul Olteniei (1907) se fac referiri de ordin geomorfologic; lonescu Argetoaia în Pliocenul din Oltenia (1914) remarcă extinderea suprafeţei Gomoviţa pe toate şirurile de dealuri ce se întind de la Dealul Stârmina până la D. Bujorescu.

în lucrarea Asupra trecerii Dunării prin Porţile de Fier, studiu de geografie critică (1916), George Vâlsan face referiri directe la Valea Dunării în zona Stârmina. Studii legate de geologia teritoriului au fost realizate de E. Liteanu, C. Ghenea, N. Mihăilă, Ana Ghenea, Ilie Huică. în 1974 apare sinteza „Relieful României” în care autorii Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz aduc informaţii privind condiţiile de formare a piemonturilor existând referiri directe la acest teritoriu.

Apar mai târziu lucrări asupra unor regiuni limitrofe Piemontului Bălăciţei - Dealurile piemontane ale Coşuştei (Al. Şchiopoiu, 1976), Piemontul Olteţului (N. Aur, 1976), CâmpiaBăii eşti (C. Oancea, 1977), în 2003 apare lucrarea lui Răzvan Stroe Piemontul Bălăciţei - studiu geomorfologic, iar în 2005 apare teza de doctorat a lui Sandu Boengiu intitulată Piemontul Bălăciţei. Geneza, evoluţia şi starea actuală a reliefului.

De amintit sunt şi lucrările cu caracter complex, care îmbină elementele cadrului natural cu cadrul uman: Piemontul Getic. Studiu de geografie economică (Velcea I. şi colab.,1971), Dealurile şi podişurile României (Ielenicz M., 1999), România. Podişuri şi dealuri. (Ielenicz TVL, Săndulache I.,).

16 Roşu,AL, (1959), Câmpia Bălăciţei, Probleme de geografie, vol. V, Bucureşti, pag. 3417 Martonne, de Emm., (1902), La Valachie, essai de monographie géographiques, Paris, pag. 160

Deosebit de importante în realizarea prezentului studiu au fost lucrările de sinteză elaborate la nivel naţional, dintre care amintim: Monografia geografică a R.P.R, (voi. I, 1960), Atlasul R.S.R., (1972-1979), Enciclopedia geografică a României, (1982), Geografia României, (voi. I, III, IV, V, 1983, 1987, 1992, 2005).

Studii valoroase de geografie umană l-au avut ca autor pe Cucu V., amintim lucrările Geografia populaţiei (1981), România. Geografie umană (1995), Geografia aşezărilor rurale (2000). Lucrări de geografie a aşezărilor au fost: Conceptul geografic de habitat (Mihăilescu V., 1976), Caracteristicile fundamentale ale habitatului uman din R.S.R. (CucuV. , 1984), Geografia satului românesc-aşezare, formă, structură (Conea I., 1967), Consideraţii geografice privind tipologia aşezărilor rurale din România (Băcănaru T.,

1967), Geografia României voi. II,III IV (1984, 1987, 1992), Tipuri de peisaje rurale din Banat (Vert C., 2001), Toponimia. Aspectele ei geografice (Conea I., 1960).

Idei valoroase provin din lucrări precum: Aşezarea rurală-componentă principală a peisajului geografic românesc (Erdeli G., Cândea M., 1984), Podişul Mehedinţi. Geografie umană (Erdeli G., 1992), Consideraţii geografice asupra aşezărilor omeneşti din Piemontul Strehaia

(Erdeli, G, Iacob, Gh., 1979), Tendinţe actuale în geodemografia României (Erdeli G., 1993), Carpaţii Meridionali în sistemul montan românesc. Studiu de Geografie Umană (Cândea M., 1996), Forme de organizare administrativ-teritoriale ale spaţiului geografic românesc (Erdeli G., 1997), Starea actuală a satului românesc. Particularităţi geodemografice (Erdeli G.,

1999), Sisteme teritoriale (Ianoş I., 2000), Aşezările umane din dealurile piemontane dintre Motru şi Gilort

(Braghină, C., 2000), Geografia Populaţiei (Erdeli G,,Dumitrache L., 2001),

Spaţiu geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare (Cândea M.,Bran F., 2001), Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic (Cândea M.,Bran F., Cimpoeru I.). Problemele legate de turism au fost abordate pe baza consultării unor lucrări precum Potenţialul turistic al Românie

(Erdeli G., Istrate I., 1996), Geografia turismului (Cocean P., 1996),

Amenajări turistice (Erdeli G., Gheorghilaş A.).De un real folos în realizarea prezentului studiu au fost studiile istorice de referinţă cum

sunt: Istoria României, voi. I, II, III (1960-1964), Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi

(Giurăscu, C.C., Giurăscu D.C., 1975), Principatele române la începutul sec. XIX. Constatări istorice, economice şi statistice, pe temeiul hărţii ruse din 1835 (Giurescu, C.C, 1975), Istoria românilor, voi. II,

partea a Il-a (Giurescu, C.C. 1947), Repere istorice româneşti. Oltenia medievală şi modernă (Măneanu, M.,

1999), Agricultura şi comerţul românesc în secolele XVIII-XIX. Aspecte generale, regionale şi specifice (Măneanu, M., 1997), Istoria învăţământului din Oltenia (Andrei, N., Pămuţă, Gh., 1981)*, Populaţia Olteniei în sec. XIX şi XX (Bugă, D., 1968), Consideraţii geografice privind vatra şi moşia aşezămintelor din Oltenia

(Bugă, D,, 1969), Un secol din viaţa satelor mehedinţene (Chipurici, N., 1982), dar şi lucrările referitoare la realităţile judeţelor Mehedinţi şi Dolj: Localităţile Judeţului Mehedinţi (Albuleţu, I., şi colaboratori,

1980), Dicţionarul statistic al localităţilor din judeţul Dolj, voi. I,II,III (Avram,C., şi colaboratorii, 2004), Judeţul Dolj (Badea, L., Ghenovici, A., 1974), Judeţul Mehedinţi (Cucu, V., Cucu Popova, Ana,

1980), Dicţionar geografic, istoric şi topografic al judeţului Mehedinţi (Pajură, C., 1947), Dicţionarul enciclopedic aljudeţului Mehedinţi (Roman,!., Răţoi, T., 2003).

IV. FAVORABILITATEA CADRULUI NATURAL ÎN APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA AŞEZĂRILOR UMANE

IV.l. Geologia, relieful, elemente restrictive şi favorizante în umanizarea teritoriului

Podişul Piemontan al Bălăciţei reprezintă o subdiviziune a Podişului Getic, ce ocupă partea de SV a acestuia. Unitatea reprezintă o treapta de tranziţie între dealurile piemontane getice şi Câmpia Olteniei. Piemontul Getic este împărţit în şapte unităţi separate de vai principale: Piemontul Motrului, Piemontul Bălăciţei, Dealurile Jiului, Piemontul Olteţului, Piemontul Cotmenei, Gruiurile Argeşului, Piemontul Cândeşti; delimitare întâlnită în lucrarea „Regionarea geomorfologica a teritoriului României”18.

Podişul Piemontan al Bălăciţei este limitat la est de Valea Jiului, la nord-nord est de cursul inferior al Motrului, la nord de Valea Huşniţei. Limita nordică ţine până în sudul Dealului Balota (374m) şi nu până la obârşia acestei vai, de aceea, de la localitatea Prunişor, până la Balota limita urmează valea Ghelmegioaia. Limita cu Depresiunea Severinului în vest se desfăşoară între Valea Poroinei şi Pintenul Batoţi. La sud, limita cu Câmpia Olteniei (Blahniţa, Băileşti) urmăreşte aliniamentul ce leagă localităţile Vânju Mare, Oprişor, Pleniţa, Perişor, Radovan şi Podari.

Relieful are un declin de la 360,5m - Dealul Mare Brebenel până la 140m (sud- est) la contactul cu Câmpia Olteniei. Culmile prezintă o orientare în general paralelă cu direcţia afluenţilor Jiului vest - nord-vest către est - sud-est. în bazinul Drincei, Baboiu, Desnăţui orientarea culmilor nord-vest - sud-est, dar şi nord-sud în cazul Blahniţei. Culmile sunt fie foarte largi (cu aspect de poduri întinse 5km), largi (2-3km lăţime), înguste (sute de metri lăţime). Culmile interfluviale în nord sunt înguste, ele lărgindu-se şi netezindu-se pe măsura ce înaintăm spre sud până la confundarea cu aspectul şi nivelul Câmpiei Olteniei.

Altitudinea reliefului scade de la nord către sud, reţeaua hidrografică fiind orientată în doua direcţii: văile ce se îndreaptă spre Jiu au o orientare nord-vest - sud-est (Argetoaia. Rasnic, Mereţel), celelalte de la nord la sud (Blahniţa, Drincea). Nota dominantă a reliefului este dată de paralelismul văilor şi al culmilor. în unitate predomină profilul de tip asimetric (Jiu, Motru, Blahniţa), cele simetrice fiind o excepţie.

Podişul Piemontan al Bălăciţei deşi este unitate cu caracteristici fizico-geografice relativ unitare exista unele diferenţieri ce pot determina următoarele diviziuni: Piemontul Argetoaiei - văile prezintă o orientare aproximativ est-vest, ele despărţind culmi înguste, netede. Energia de relief este de aproximativ 70 m; Piemontul Desnăţuilui - Prezintă câmpuri a căror netezime creste spre sud. Energia de relief 40-50 m; Podişul Bălăciţei - are aspectul de câmp larg şi neted, fragmentarea şi energia de relief reduse, aici apar crovuri de dimensiuni mari, unele chiar înmlăştinite; Dealurile Drincei - alcătuite din câmpuri netede şi largi, energia de relief este de aproximativ 90m. (Divizare realizata de Alexandru Roşu -1959).

18Gr. Posea si L. Badea,(1982), Regionarea geomorfologica a teritoriului României

După Stroe Răzvan19 unitatea cuprinde următoarele diviziuni:1) Platoul Bălăciţei - prezintă grad redus de fragmentare a reliefului şi existenţa unor

câmpuri interfluviale foarte largi, altitudinea lor coboară de la nord la sud (300 —■ 250m), aici apar procese de eroziune lineara asociate cu declanşarea unor alunecări de teren;

2) Dealurile Drincei - prezintă valori ridicate ale densităţii fragmentării şi energiei reliefului, iar văile obsecvente (Petra, Dobra) sunt marcate de o puternică eroziune torenţială si frecvente alunecări de teren;

3) Dealurile Balota - Stârmina - ocupă partea nord vestică a piemontului, fiind alcătuită din roci ce aparţin pliocenului, remarcându-se o diferenţă de altitudine de pana la 300m pe o distanţă de câţiva kilometri fată de regiunile vecine, datorită înălţărilor neotectonice această zonă se înaltă cu 2,2 mm/an, fiind cea mai ridicată zona din tot spaţiul

4) Dealurile Dumhravei - cuprind tot nordul piemontului, prezintă valori ridicate ale fragmentării reliefului, printre văi se ridică culmi relativ înguste strangulate de şei de obârşie, iar structura monoclinală este trădata de flancurile de cueste care corespunzând versantului drept al văilor şi care sunt orientate în general sud-vest - nord-est;

5) Dealurile Rasnicului - se remarcă prin configuraţia specifică a reliefului data de văile paralele pe 20

19 Stroe, R., (2003), Piemontul Bălăciţei, Studiu geomorphologic, Editura MondoRO, Bucureşti

26

figuranr5 - I* n >h ir* "i «« t ?i H

29

de km intre care se strecoară culmi prelungi (doab-uri), având direcţie vest-est, altitudinile culmilor interfluviale coboară de la 260m altitudine (în apropiere de Greceşti) spre sud generând şi o lărgire progresivă a acestora;

6) Platoul Desnăţuiului - cuprinde sudul piemontului, este caracterizat prin altitudine scăzută (de la 250m la 150m), fragmentare redusă, poduri interfluviale largi cu altitudini ce scad spre sud.

Subunităţile componente ale Podişului Piemontan al Bălăciţei păstrează structura geomorfologică a unităţii majore din care face parte, caracteristicile geomorfologice teritoriale fiind subordonate stilului geomorfologic specific Podişului Getic.

Podişul Piemontan al Bălăciţei face parte din marea depresiune Getică care în România este limitată de Câmpia Română şi de linia Dâmboviţei, ea ocupând o suprafaţă de 3ó.000knr şi a fost aluvionată până-n cuaternar. După I lonescu Argetoaia 191820, ea a apărut fie în senonian fie în

carbonifer după N. Grigoraş 196121; I. Huică si I. Ilie 196722 prin scufundarea sedimentului carpatic şi baltic, fiind considerată ca un larg bazin de sedimentare situat între Carpaţi şi Platforma Peribalcanică în care predomină Faciesurile detritice. Soclul Depresiunii Getice este reprezentat de Platforma Moesica dezvoltată, în cursul inferior al Dunării şi mărginită la nord de sistemul carpatic cutat şi la sud de catena balcanică.

Ulterior pentru regiunea nordică a Platformei Moesice se foloseşte denumirea de Platforma Valahă. Peste fundamentul intens tectonizat cu structură casantă al Platformei Valahe s-a depus cuvertura sedimentară dispunându-se într-o succesiune de depozite groase (lO.OOOm) apărute în patru cicluri majore de sedimentare intercalate de faze de gliptogeneză.

în eocen se aştern marne cenuşii, marnocalcare şi gresii, accidental, cu grosimi între 20-2 5 m, iar în neogen depozite de ciment argilos şi mornos, roci bazice, calcare, tufite ce depăşesc 50m. în mod inegal se aşează transgresiv meoţianul şi sarmaţianul.

Depozitele pliocene s-au aşezat pe rând în bazinul sarmaţian, cel mai adânc din apropierea Carpaţilor, ele se observă mai clar spre interiorul bazinului. Meoţianul întâlnit prin foraje la vest şi nord de linia Salcia - Cujmir - Vânju Mare - sudul Bălăciţei- Valea Desnăţuiului-Segarcea, demonstrează că sudul Olteniei a evoluat subaerian, în timp ce în zona Filiaşi meoţianul s-a acumulat în pachete groase de 650-700m formate din marne cu intercalaţii de gresii, în pachete groase, mame şistoase cu intercalaţii nisipoase şi nisipuri mamoase.

în ponţian, peste marea care acoperea întreg teritoriul Olteniei de Vest s-au depus pe o grosime de 500m nisipuri mamoase cenuşii. Peste ponţian se aşează dacianul cu etajele geţi an caracterizat prin nisipuri şi pietrişuri mărunte cu intercalaţii de argile şi cărbuni investigate prin foraje sau deschideri în văile Drincei şi parscovianul identificat prin nisipuri poligene, gălbui-roşcate şi marne cenuşii, albicioase cu straturi de lignit. Vârsta dacianului este situată între 5,3 milioane de ani şi 4,2 milioane de ani. Romanianul, după Ilie Huică (1977), începe cu un strat de calcar de apă dulce gros de 1- 5m peste care se aştern nisipuri gălbui, pietrişuri poligene cu intercalaţii de marne gălbui micafere adesea cimentate. Ca diviziuni romanianul cunoaşte subetajele siensian de la 4,2 milioane de ani la 3,8 milioane de ani şi chiar 2,6 milioane ani cu

201. lonescu Argetoaia,(1918), Pliocenul din Oltenia cu privire specială asupra tectonicii Depresiunii Getice, An, IG, Voi VIII (1914), Bucureşti212(1 Grigoraş:NL( 1961), Geologia zăcămintelor de petrol şi gaze din RP.R, Editura Tehnică, Bucureşti22 I. Huică, 1. Ilie,(1967), Evoluţia paleogeografică a Regiunii Polovragi-Novaci (Oltenia de Nord), Analele Univ. Bucureşti, XVI

straturi de nisipuri cu sau fără pietrişuri groase de 125-150m, peleudavian şi valahian.Spre sfârşitul pliocenului datorită subsidenţei în bazinul Getic depozitele de pietrişuri şi

nisipuri încep să se dispună în monoclin, slab înclinate discordant peste vârsta ariei discordante în care se găsesc primele depozite miopliocene23.

Peste pietrişurile cuatemare repauzează un prim orizont de lut roşcat cu concreţiuni calcaroase peste care s-a aşezat un strat de loess ce suportă la rândul său un orizont superior de lut roşcat cu concreţiuni calcaroase a căror grosime atinge 15m pe văi şi 20-25m pe interfluviile din sudul piemontului. Faţă de loessul tipic, depozitele leossoide prezintă o mărire a conţinutului de straturi argiloase, a particulelor grosiere şi prin apariţia stratificaţiei.

23E. Liteanu, Brandrabur, T.. (1957), Geologia câmpiei getice meridionale dintre Jiu şi Olt, An.Cora.Geol., Vo! XXX, Bucureşti

31

1 igma nr - Depozite leossoide cu straturi argiloase

• MT ~Hguia nr. 6 - Pietrişuri cuaternare cu orizont de lut roşcat _____________

Argilele bran-roşcate prezintă o mare cantitate de fracţiuni pelitice, de culoare roşie dată de oxizii de fier acumulaţi în condiţii climatice specifice, de fragmentele grosiere în proporţii apreciabile care apar în masa argiloasă, vârsta acestei formaţiuni fiind atribuită pleistocenului mediu - mindel - riss în timp ce depozitele leossoide acoperitoare s-au format în stadiile ultimei perioade reci din pleistocen-wurm. Depozitele fluviatile, cuaternare s-au aşternut în timpul pleistocenului-terasele, iar în holocen au fost aluvionate luncile. Depozitele cuaternare sunt depozitele din acoperişul romanianului ce au contribuit la ridicarea altitudinii reliefului primar, format în urma retragerii lacului pliocen si a depunerii conurilor de dejecţii

piemontane.Spaţiul ocupat de

Piemontul Getic a reprezentat o depresiune subsidentă până la sfârşitul pliocenului, exondarea începe dinspre vest în dacian, continuându-se în romanian. Organismele torenţiale favorizate de condiţiile tectonice au ridicat partea nordică, vestică şi sudică „a capului de albie” a Depresiunii Getice şi sub influenţa sistemului morfoclimatic mediteranean, au debuşat nisipuri, mâluri şi pietrişuri care au colmatat depresiunea determinând retragerea treptata a apelor Lacului Getic spre est.

Piemontul are o origine fluvio - lacustră exprimata de juxtapunerea şi suprapunerea conurilor de dejecţie. Ea va mula până la estomparea completă criptostructurile prepliocene a căror influenta asupra morfologiei actuale se resimte slab, mai ales în zonele limitrofe.

In evoluţia paleogeomorfologică a ariei piemontane dintre Dunăre şi Jiu se pot deosebi două etape: etapa pi epiemontană şi etapa ciclului piemontan pliocen.

în etapa prepi< muntem i se disting cinci cicluri. Primul ciclu de sedimentare (cambrian - carbonifî i; se ruinarea prin mişcări de subsidenţă. Prezenţa depozitelor grosiere depuse în mediul marin este datorată mişcărilor pozitive din vecinătate, de eroziunea puternică şi transportul activ. Se remarcă treptat un echilibru între cele două zone reflectate în depunerea sedimentelor pelitice. Acum, pe fundul bazinului are loc fragmentarea asociată cu formarea de praguri submarine. în devonianul inferior, atât zona submersă cât şi cea emersă învecinată suferă o ridicare de masă urmată de accentuarea eroziunii (prezenţa elementelor psefitice). Bazinul Moesic se fragmentează în lagune şi braţe de mare. La sfârşitul carboniferului întreaga suprafaţă a Platformei Moesice a devenit uscat. în faza de denudare de la sfârşitul paleozoicului (sfârşitul

carboniferului şi începutul permianului) intensitatea mişcărilor pozitive a fost mai slabă, depozitele paleozoice păstrându-se în mare parte.

Al doilea ciclu de sedimentare (permian - triasic) - aria este supusă unei mari instabilităţi, impuse de mişcările verticale ce au creat denivelări de până la lOOOm. Faza de denudare de la sfârşitul triasicului şi începutul jurasicului afectează zona de la nordul Dunării, zona înălţată în bloc, devenită uscat. Datorită modelării subaeriene teritoriul moesic a ajuns peneplenă. Urmează un ciclu de sedimentare când amplasamentul piemontului se afundă din nou, se realizează din nou un echilibru, apoi în jurasicul superior se accentuează scufundarea şi se acumulează depozite pelagice. La sfârşitul abţianului are loc înălţarea şi exondarea ariei Jiu - Dunăre. Are loc la sfârşitul senonianului o nouă ridicare în bloc a Platformei Moesice urmată de formarea peneplenei moesice, echivalentă pediplenei carpatice.

Modelarea s-a realizat într-un climat de tip tropical - subtropical sau ecuatorial, în urmă cu circa 16 milioane de ani începe un nou ciclu de sedimentare, Platforma Moesica este ocupată de apele paratethysului. La sfârşitul sarmatianului se formează o suprafaţă de eroziune, fosilizată de depozitele ponţiene. Marea s-a retras treptat spre sud-est formându-se suprafaţa pliocenă, mai veche în nord-vestul regiunii.

în etapa ciclului piemontan pliocen datorită acumulărilor repetate au apărut forme care s-au asamblat diferitelor unităţi montane subcarpatice şi de podiş, păstrându-şi caracterul piemontan. Restrângerea apelor din bazinul Mării Negre au determinat restrângerea suprafeţei Lacului Getic pe parcursul pliocenului, care în mod constant se retrăgea spre răsărit.

Depozitele villafranchiene nu încep de la marginea muntelui ci de la cel puţin 20km distanţă de munte (în nordul Piemontului Getic) spre sud şi vest acestea încep de ia cei puţin 30km distanţă de zona înaltă. Prezenţa lacului în villafranchian este demonstrată prin natura depozitelor din care este construit piemontul. Lacul s-a retras în mod continuu, odată cu înaintarea conurilor de dejecţie ale râurilor cu obârşii în regiunile înalte limitrofe. Ele s-au depus atât în interiorul lacului cât şi la marginea sa şi adesea şi după retragerea acestuia. Toate acestea au constituit încărcătura piemontului acumulată diferit pe suprafaţa câmpiei de nivel de bază cu o uşoară înclinare spre sud şi sud-est.

în pliocenul superior apar acumulări piemontane alcătuite mai mult din nisipuri şi argile în care apar rareori pietrişuri. Sursa depunerilor piemontane o constituie rama muntoasă, originea lor fiind deci fluviatilă. Geneza piemontului s-a realizat pe fondul unei acumulări generale dar cu faze de retragere şi înaintare a lacului, mai ales spre sfârşitul existenţei sale.

După modul de stratificare al materialelor detritice şi după natura lor se poate aprecia că a doua parte a romanianului marchează deja începutul acumulării piemontane propriu- zise. Câmpia de nivel de bază apărută la începutul romanianului a constituit suportul peste care s-au acumulat nisipurile şi pietrişurile sub forma unor conuri acumulative juxtapuse formând încărcătura piemontului. în perioada evoluţiei descendente Piemontul Bălăciţei se înalţă, vechea câmpie transformându-se în platouri.

în pliocen reţeaua hidrografică a fost radiară, ea fiind complet dezorganizată de noua reţea consecventă din cuaternar. în pleistocen se accentuează înălţarea piemontului concomitent cu adâncirea reţelei hidrografice şi scoaterea în evidenţă a reliefului structural şi litologic, pe când în Câmpia Olteniei apar mişcări de coborâre pe verticală.

în intervalul pleistocen mediu şi pleistocen superior domină evoluţia descendentă a piemontului: apariţia sistemului de terase a dus la lărgirea şi adâncirea văilor, unele luând aspect de adevărate culoare morfologice (Jiu, Motru, Huşniţa) şi formarea, depozitelor

loessoide în bază cu argile roşcate pe interfluvii. Acele culoare erau în trecut mlăştinoase, azi fiind supraaluvionate.

După secolul XIX apar fenomene de eroziune accelerată datorită presiunii antropice, relieful suferă o serie de modificări printre care amintim procesele de creep (pe Valea Balota), alunecările de teren superficiale (la obârşia văii torenţiale Bistriţa ce ameninţă şoseaua Dumbrava), alunecări în brazde (Valea Desnăţuiului), apare şi un microrelief antropic reprezentat prin terasamente pentru căi ferate şi drumuri, halde de steril (Ghelmegioaia), lacuri de retenţie (Dumbrava, Verbicioara), cariere de pietriş, nisip. Cartarea şi cunoaşterea proceselor actuale precum şi depistarea implicaţiilor lor asupra folosirii agricole scoate în evidenţă evoluţia rapidă a morfologiei de detaliu a unui relief dezvoltat într-un facies petrografic alcătuit din roci slab rezistente la eroziune.

Modelarea fluviatilă actuală este rezultatul conlucrării mai multor factori (debitul apei, panta râurilor, forma albiei minore, intervenţiile antropice) care prin specificul lor influenţează procesele ce au loc în albia minoră şi în lunci. în cadrul albiei minore cel mai important proces îl reprezintă meandrarea râurilor. Indicele de sinuozitate variind între 1,9 - 2 şi chiar 2,5 în cazul râului Desnăţui. Jiul prezintă meandre largi pe când Motrul, Huşniţa, Rasnic, Argetoaia prezintă meandre mici. în cazul râurilor ce curg în unele sectoare prin albii minore înguste eroziunea malurilor devine un proces activ. Viiturile pot provoca prăbuşirea versanţilor, uneori procesul afectează porţiuni întinse din versant (pe valea Motrului între Buiceşti şi Gura Motrului 1975). Râurile din piemont au ca şi caracteristică generală supraaluvionarea, evidentă la râurile Huşniţa şi Motru, dar şi la alte ape curgătoare.

Caracteristicile versanţilor din piemont sunt influenţate de o serie de factori şi procese care îi dau aspectul actual şi care vor influenţa aspectul viitor. Dintre factorii care contribuie la modelarea versanţilor amintesc alcătuirea petrografică care pun prezenţa faciesului nisipo-argilos cu intercalaţii de pietrişuri (argilele umede piLzmta plasticitate) oferă condiţii de declanşare a alunecărilor de teren.

Dacă alcătuirea petrografică este mai variată procesele geomorfologice vor fi mai accentuate

şi mai diversificate (partea nord - vestică a piemontului). Degradarea versanţilor este prezentă în bazinele Huşniţei, Slătinic, Bresniţa, Racoviţa, Argetoaia (nord), în partea vestică în bazinul

Drincei. Cu cât alcătuirea litologică este mai uniformă cu atât procesele ce afectează versanţii sunt mai puţin variate, dominând spălările. Gradul de fragmentare pe orizontală, energia versanţilor, lungimea şi înclinarea versanţilor influenţează procesele geomorfologice. Degradarea se prezintă pe versanţii cu pante mai mari de 5 grade, amploarea acestor procese creşte proporţional cu gradul de declivitate. Pe pantele de 5 grade înclinare predomină procesele de spălare în suprafaţă, pe cele cuprinse între 5-10 grade apar procese de spălare în suprafaţă, ogaşe şi alunecări superficiale, iar pe cele cu 10-20 grade înclinare, întâlnite în nord - vestul şi nordul regiunii se dezvoltă cele mai puternice şi mai complexe procese de pantă. Versanţii conformi cu structura sunt mai puţin expuşi fenomenelor de degradare, iar cei contrari (cueste) sunt afectaţi de procese actuale mai intense. Ploile torenţiale corelate cu tipul de vegetaţie constituie factori importanţi de care depinde declanşarea proceselor de degradare. Solurile s-au format sub păduri însă datorită defrişărilor intense solurile au suferit numeroase modificări. Solurile sunt primele formaţiuni expuse factorilor exogeni, ele comportând-se diferit. Solurile argilo - iluviale (aflate în nord şi centru) cât şi cele brun - roşcate (vest şi sud-est) prezintă o permeabilitate moderată şi mică şi tasare puternică, acest lucru indică o rezistenţă mai mare la eroziune, dar o spălare avansată a orizontului superior. Degradarea terenurilor este influenţată şi de gradul de acoperire cu vegetaţie precum şi de acţiunea factorului antropic.

Alterarea este un proces ce acţionează asupra tuturor suprafeţelor având ca rezultat formarea scoarţei de alterare. în vestul şi nordul piemontului, relieful fiind accentuat scurgerea mare şi rocile friabile, sub influenţa alterării apar procese de spălare şi şiroire. Pluviodenudaţia reprezintă denudaţia mecanică datorată picăturilor de ploaie. Aceasta afectează vestul şi nordul regiunii, acolo unde suprafeţele au fost deja degradate prin procese de eroziune liniară şi alunecări, procese care au adus la zi rocile nisipoase. Acest proces apare şi în sudul regiunii pe suprafeţele dezgolite prin arătură.

Spălarea constă în îndepărtarea particulelor fine de la suprafaţă. Concentrarea apei de ploaie pe unele făgaşe din lungul versanţilor determină apariţia unor şănţuleţe ce îşi modifică traseele. în funcţie de intensitatea şi repetarea lor apar forme precum rigolele, ravenele şi ogaşele. Apa acumulează materialele şi exercită procese de eroziune, transport şi de împrăştiere către baza versanţilor a elementelor cărate. Aceste procese apar pe versanţii consecvenţi cu înclinări reduse (ex: versantul drept al Văii Blahniţa), pe interfîuviile uşor înclinate spre sud-est şi est (ex: Terpeziţa-Desnăţui) din sudul şi sud-estul regiunii. De asemenea sunt afectate de spălare şi cuestele cu pante mai mari de 15°, unde pădurea a dispărut (valea Bâcleş din bazinul Drincei), sunt afectate şi suprafeţele abrapturilor cuestiforme care au suferit despăduriri (abruptul Huşniţei între Prunişor şi Strehaia).

în nord-vest, în zona Hinova-Poroina, au apărut procese de ravenaţie şi înaintarea torenţilor. în sudul acestei zone procesele de ravenaţie au fost împiedicate prin plantaţii de salcâmi. Spălarea în suprafaţă afectează întreg teritoriul piemontului. Rigolele sunt şănţuleţe care se modifică după fiecare ploaie, dar uneori în funcţie de pantă şi acoperirea cu vegetaţie rigolele îşi păstrează traiectoria. Astfel de forme care mai târziu evoluează în ogaşe şi ravene se întâlnesc pe versanţii văilor din nord-vestul regiunii, precum şi în apropierea unor localităţi, Buiceşti, Gvardeniţa.

Ravenele sunt şănţuleţe stabile în timp ce prezintă o eroziune în adâncime mai puternică aflată în continuă dezvoltare. Ravenele se dezvoltă pe terenuri cu pantă accentuată supuse acţiunii antropice (supra-păşunat, despăduriri).

Í

¡¡■■■■■Iii

9HÜBit»

Figura nr 9 -1-roziune torenţială Rigole în comuna Poroina Mare

■

Figura nr 11 - Ogaşul „Stârni

Aceste ravene pot fi întâlnite pe valea Urdiniţa, valea Fundeni (la nord de Gvardeniţa), pe văile dintre Şimian şi Hinova. Suprafeţele intens afectate de procese de ravenare se găsesc în nord-vestul Piemontului Bălăciţei - ravenele văilor torenţiale Târsu, Bulat ce debuşează în valea Bistriţei. Ogaşele se găsesc în general pe suprafeţe plane, pe poduri interfluviale, lungimea acestora variind între câţiva zeci de metri până la lkm, lăţimea şi adâncimea sunt în general de câţiva metri (ex: ogaşele din bazinul Drincei, Fântâna Rece, Buturi, Corcodel). în localitatea Izvorălu de Jos se găsesc ogaşele Ciutura lui Marin Surdu şi ogaşul lui Olariu.

Pe terasele Jiului ogaşele sunt orientate: nord-est - sud-vest şi est-vest, având adâncimi de câţiva metri (ex: zona localităţii Brădeşti). Apar fenomene de spălare în asociaţie cu erodarea şi degradarea în zone neacoperite de vegetaţie lemnoasă unde roca este la suprafaţă, şiroirea care prin concentrarea şuviţelor de scurgeri temporare dând naştere unor şănţuleţe care, auxilíate de înclinaţia pantelor, cantitatea de precipitaţii şi lipsa vegetaţiei tind să ierarhizeze sub forma rigolelor sau ogaşelor care se adâncesc continuu datorită supra-păşunatului şi defrişărilor. Se întâlnesc ogaşe de tip răsfirat: Giurii, Popii, Golescu, Pelanilor, dar şi ogaşe prelungite: Colibăşanu, Roia, Rusu.

în nord-vestul piemontului se întâlnesc hârtoapele de eroziune (în apropiere de localitatea Hinova- valea Pădina) şi huniile de pe Dealul Stârminei - se aseamănă cu organismele torenţiale însă le lipseşte canalul de scurgere care se întâlnesc sub şoseaua Dr. Tr. Severin - Calafat.

Torenţii reprezintă forma cea mai complexă creată de apele de precipitaţii. Torenţii afectează cel^ mai puternic partea de nord-vest a piemontului (fac :es predominant nisipos). în zona dealurilor Stârmina - Balota amploarea proceselor torenţiale îşi are explicaţia în diferenţa de altitudine de până la 300 m pe o distanţă de numai 4-5km. Văile Poroina, Ergheviţa, Bistriţa, Apa Tulbure sunt socotite prin

sil«

ir •

F i g i I I ; t n : I C - c i g a ş i i l . . P u p i i

adâncirea şi interceptarea pânzelor de ape subterane, văi torenţiale. Caracteristice pentru văile torenţiale şi ravenele care se adâncesc în nisipurile cuarţuase sunt versanţii verticali cu frecvente surpări, efect al eroziunii liniare accelerate şi al eroziunii regresive (Gsiaşul Mare - bazinul Ergheviţa, Târsul, Valea lui Bulat - lângă localitatea Bistriţa).

Eroziunea torenţială se dezvoltă mai accentuat pe terenurile alcătuite din roci puţin variate în care predomină nisipurile şi mamele nisipoase (torenţii din bazinele Drincei, Huşniţei, Argetoaiei, Racoviţei). Atunci când văile torenţiale interceptează pânze de ape subterane, capătă un potenţial de eroziune sporit mărindu-şi în timp bazinul, este cazul văilor Peşteana (afluent al Huşniţei), Ţânţarul (afluent al Argetoaiei). Materialele evacuate din eroziunea torenţială se depun la contactul versanţilor cu luncile- conuri de dejecţie sau ca pânze aluviale care determină înălţarea fundului văilor colectoare.

Sufoziunea este un proces de săpare pe dedesubt în loess şi depozite loessoide, proces datorat circulaţiei apei de infiltraţie. Deşi există condiţii de apariţie a acestor procese, formele de sufoziune sunt extrem de rare.

Tasarea este procesul de îndesare al rocilor afánate (loess), se pot produce fie prin intervenţia apei, fie prin presare. Prin dizolvarea substanţelor solubile din loess au apărut mici depresiuni circulare, alungite în care se adună apa ploilor, numite crovuri. Acestea au dispărut în mare parte datorită arăturilor plugurilor cu brazdă adâncă (Bălăcită, Oprişor).

Prin îngemănarea crovurilor se formează padinile, ele se pot întinde pe câţiva kilometri lungime, dar adâncimea este de 3-4 metri (ex: padinile de la sud de râul Desnăţui, Padina Ţigăncii, Padina Vulpii - Bazinul Baboi, Crângu, Padina Putineiul Mic, Valea Fântânii). Aceste crovuri au stat la baza formării văilor secundare şi mari (înclinarea nord- vest - sud-est, înclinare ce coincide cu direcţia vântului).

în Podişul Piemontan al Bălăciţei se întâlnesc condiţii propice producerii proceselor gravitaţionale printre care se remarcă procesele de creep, prăbuşirile şi alunecările de teren. Creep-ul se manifestă printr-o mişcare lentă de materiale pe versanţi, poate fi în învelişul de sol, în scoarţa de alterare sau în roca de bază. El poate fi observat în special în partea de nord-vest a piemontului (Valea Balotei, Valea Bejoanii). Prăbuşirile sunt deplasări bruşte de mase de rocă declanşate de subsăparea versanţilor abrupţi de către râuri, torenţi (ex: pe Valea Apa Tulbure - punctul Cerdacul înalt - între localităţile Cârjei şi Hinova).

Alunecările de teren se produc acolo unde există condiţii prielnice apariţiei lor: prezenţa argilei peste care se află depozite ale teraselor fluviale, prezenţa pantei, eliminarea vegetaţiei, eroziunea fluvio-torenţială care subminează versanţii, precipitaţii bogate. Datorită defrişărilor masive produse în zonă, a exploatărilor inadecvate a suprafeţelor agricole şi a supraîncărcării versantului în zona localităţilor prin construcţii, alunecările sunt din ce în ce mai frecvente. Există mai multe tipuri de alunecări de teren.

în funcţie de raportul dintre direcţia alunecării şi structură există alunecări consecvente (direcţia de deplasare a masei de dislocare corespunde înclinării straturilor, pe D. Rasnic) şi alunecări insecvente (direcţia de deplasare a masei este inversă înclinării straturilor, ele se produc pe cuestele despădurite, ex.: versantul stâng al văii Blahniţa, Drincea, Argetoaia, Terpeziţa, Râpa Roşie). După gradul lor de a se declanşa, manifesta şi evolua, există alunecări posibile - pe terenuri cu potenţial de alunecare (localităţile Petra, Corlăţe! - Valea Drincei, Rasnicul Bătrân - Valea Raznic), alunecări incipiente - afectează suprafeţe mari din piemont, ele se produc pe pante mici 2-5-6, putând să dispară datorită arăturilor, alunecări active şi alunecări stabilizate (la Radovan). în funcţie de adâncimea la care se află suprafaţa de glisare, se întâlnesc alunecări de mică adâncime (până la 2 metri), de adâncime medie (2-5 metri), alunecări adânci (5-10 metri).

în funcţie de adâncimea maselor de rocă dislocate, există alunecări superficiale, în brazde, în valuri, sub formă de monticuli şi în trepte. Alunecările în valuri, cele sub formă de monticuli şi în trepte dau microreliefuri specifice cunoscute sub numele de „sudoame” - Valea Sudoamelor. Un element de noutate îl reprezintă alunecările de teren datorate infiltrării apei din precipitaţii in stratul argilos producând alunecări consecvente de tipul sudoamelor (Stigniţa) şi alunecări complexe (Stigniţa şi Poroina Mare).

Alunecările superficiale se produc în partea superioară a învelişului de sol (şoseaua Dumbravei). Alunecările în brazde au loc în învelişul de sol sau direct în rocă, având adâncimi de 1-1,5 metri (ex: versantul sudic al Văii Desnăţui, localitatea Plopşor, localitatea Ştiubei pe Valea Terpeziţa). Alunecările sub formă de valuri se produc pe versanţii alcătuiţi din luturi, nisipuri, pietrişuri ce acoperă argila, apar la est de Izvorăl, nord - nord-est - Slaşoma, Olari pe Valea Sălătruc,

Alunecările în trepte se desfăşoară pe versanţii cu denivelări accentuate la sud-est de Vlădaia pe stânga Văii Saracovului. Pe Valea Turburea, alunecările în trepte au dus la părăsirea aşezărilor, la strămutarea locuitorilor satului Corneşti la Hinova şi Cârjei, înainte de 1877. în 1890 o altă alunecare în trepte a dus la părăsirea satului Nicovala aşezat pe stânga Văii Turburea, locuitorii stabilindu-se la Văduveşti (ulterior Cârjei).

. &' .. ,,

Figura nr. 12 - Alunecare teren - Stigniţa Figura nr. 13 - Alunecare teren Poroina Mare

Alunecările mixte reprezintă o asociaţie de trepte, monticuli, valuri care se produc pe versanţi cu alcătuire litologică variată şi energie mare de relief, pe Valea Roşie, Valea Manii - Izvorul Aneştilor. Alunecările de la Râpa Roşie situate al Ikm de IAS Vlădaia, în apropierea confluenţei văilor Râpa Roşie şi Scorila sunt cele mai recente alunecări din piemont. Alunecările de versanţi afectează un întreg versant cuprins între două văi torenţiale.

Prin degradarea terenurilor piemontului sunt periclitate terenurile agricole, drumurile şi aşezările (Bărboi, Terpeziţa, Izvorăl, Salcia). Pentru prevenirea şi stoparea degradării terenurilor trebuie luate o serie de măsuri: să se asigure drenarea corespunzătoare a apei - în 1970 s-au executat drenuri (betonate) pe Valea Huşniţei între Fântâna Domnească şi Igiroasa, pe Valea Drincei, între Podu Grosului şi Slaşoma; canale pentru asanarea mlaştinilor sau realizat în partea de sud şi vest a Pintenului Batoţi, în zona Jiului între Filiaşi şi Işalniţa; betonarea talvegului torenţilor şi ravenelor pe valea Bărzuica (Tâmna), pe văi torenţiale ce debuşează în Jiu între Scăeşti şi Obedin pe Valea Petra; folosirea numai ca păşune şi fâneţe a suprafeţelor de versant afectate de alunecări (localităţile Livezile, Secu); sistarea temporară a păşunatului pe suprafeţe cu alunecări active (sud-est de Vlădaia); interzicerea plantării pomilor fructiferi pe suprafeţe afectate de alunecări relativ stabilizate, ele asigură o stagnare a apei şi supraîncărcarea deluviului - Valea Drincei, la sud-est de Izvorăl; împădurirea suprafeţelor degradate - Valea Roşie, Bălăci (Bazinul Blahniţei), Valea Ursului (Bazinul Huşniţei).

Intervenţia antropică exprimată prin îndesirea populaţiei şi exploatarea mai intensă a teritoriului a generat o serie de modificări ale caracteristicilor acestui teritoriu. Ca urmare a intervenţiei antropice creşte numărul microformelor de relief de pe teritoriul piemontului. Dintre microformele de relief datorate acţiunii umane amintim „Brazda lui Novac" - impresionantă

lucrare de natură militară ce începe de la est de Tumu Severin şi până la Pietroasele în judeţul Buzău. Alte microforme de relief apărute în trecut sunt măgurile numite şi „gorgone”. Acestea se întâlnesc la nord-vest de Pleniţa (Măgura Bărbuceanu), la nord-vest de Mârza (Lacul Lung şi Măgura lui Iepure), la sud-est de Vârtop (Măgura cu vite).

De la sfârşitul secolului XIX microrelieful antropic se înmulţeşte prin apariţia haldelor de steril (minele de lignit de la Ghelmegioaia), terasamentele de căi ferate şi drumuri, lacurile de retenţie de la Dumbrava, Ciutura, Vârtop, gropile rezultate în urma scoaterii materialelor de construcţii, carierele de pietriş, nisip, mame, argile de la Slaşoma, Pleniţa, Caraula, terasele artificiale, canalele, digurile de protecţie.

Densitatea fragmentării reliefului prezintă valori diferite pe suprafaţa Podişului Piemontan al Bălăciţei. Valorile cele mai ridicate se înregistrează în partea de nord-vest a piemontului având valori de peste 3~4km/km2. Valorile cele mai mici ale densităţii fragmentării reliefului (0,1-lkm/km2) se găsesc la interfluviile din sudul piemontului, în mare parte în bazinul Desnăţuiului, unde interfluviile au aspectul de adevărate câmpii înalte. Arealul de la est de ieşirea Desnăţuiului din piemont, între localităţile Vârvor şi Panaghia relieful nu prezintă nici un fel de fragmentare (Okm/km2). Aceste densităţi ale fragmentării reliefului caracterizează jumătate din teritoriul piemontului (51,2%). Luncile Jiului şi Motrului au valori ale densităţii fragmentării de 1 km/km2. Ponderi de peste 40% o are densitatea de l,l-2km/km2, densităţile mai mari având ponderi reduse găsindu-se în bazinul Drincei, interfluviului Motru-Argetoaia.

Adâncimea fragmentării (energia reliefului) prezintă diferenţe de la o regiune la alta. Valoarea maximă de 250m se înregistrează pe valea Dunării, la est de Hinova, în estul regiunii pe valea Jiului se înregistrează valoarea de 200m în zona Filiaşi, 150m între Filiaşi - Craiova şi cea de lOOm la sud de Craiova. Valori asemănătoare se înregistrează pe Valea Motrului, Huşniţei, Drincei. în bazinul Rasnicului, Desnăţuiului valorile maxime ale energiei reliefului sunt cuprinse între 50-100m. Jumătate din teritoriu cuprinde valori cuprinse între 0- 50m. Valorile mari se înregistrează în zonele periferice din vestul, nordul şi estul piemontului.

Pantele au valori mici 0-1 grade pe aproape 50% din teritoriul podişului piemontan. Pantele de 1-3 grade (10%) caracterizează terasele şi culmile din nord-vestul şi nordul podişuluixele de 3-5 grade (15%) marchează suprafeţele de tip glacis.

Fragmentare reliefului, modul de dispunere al acestuia, cu predominarea culmilor prelungi a căror lăţime creşte spre sud ele fiind despărţite de văi paralele, relativ largi, constituie elemente care au influenţat apariţia aşezărilor umane.

Din analiza dispunerii satelor pe forme de relief se poate observa că o parte a lor se găsesc în zone de luncă şi terase, ce prezintă pante reduse.

Tipul de aşezare dominant în acest caz este cel cu aspect liniar, acesta fiind înşirat de-a lungul văilor, al căilor de comunicaţie, ele sunt în general mari şi necesitând apărare de inundaţii (ex. sate situate pe luncă - Braloştiţa, Ciocănele, Schitu, Cotu; sate situate pe terase -Fântânele, Radovan, Buiceşti).

40

iL

Figura nr. 14 - Podişul Piemontan al Bălăciţei -

harta pantelor

Satele situate pe glacisuri, fie că sunt situate în întregime pe ele, fie că numai anumite trupuri, prezintă o textură neregulată (ex.: Argetoaia, Secu, Terpeziţa, Breasta).

Versanţii cu pante relativ reduse au permis apariţia unor aşezări ce prezintă în general o textură mai mult poligonală. Versanţii preferaţi în general pentru localizarea aşezărilor sunt cei sudici şi estici. De cele mai multe ori localităţile folosesc cea mai mare parte a versantului, din luncă până spre culme sau chiar ajung pe culme (ex.: Valea Izvorului, Leordeasa, Greci, Gogoşu).

Sate situate pe glacis de sub culme se găsesc pe fâşii înguste de o parte şi de alta a culmilor, prezentând declivităţi 2-3 până la 5grade (ex.: Mânu, Pădina Mică).

Satele situate pe culmea interfluviilor întâlnesc dificultăţi în aprovizionarea cu apă deoarece pânza freatică se găseşte la adâncimi mari (ex.: Dumbrava de Jos, Albuleşti).

Datorită despăduririlor masive din ultimul secol care au înjumătăţit suprafaţa pădurilor din regiunea studiată relieful a suferit o serie de modificări care la rândul lui a afectat aşezările.

Gradul de fragmentare pe orizontală, energia versanţilor, alcătuirea litologică, precum şi impactul uman au influenţat procesele geomorfologice şi implicit aşezările situate aici. Dintre procesele geomorfologice care afectează aşezările omeneşti se remarcă procesele de ravenaţie şi înaintare a torenţilor care afectează de exemplu zona Hinova-Poroina; în apropiere a localităţilor Buiceşti, Gvardeniţa; ogaşele din localitatea Izvorălu de Jos.

Se remarcă procesele de creep (nord-vestul podişului), prăbuşirile (între localităţile Cârjei-Hinova), alunecările de teren (Plopşor, Ştiubei, Izvorul Aneştilor), alunecările putând determina chiar părăsirea aşezărilor, strămutarea locuitorilor din Corneşti la Hinova şi Cârjei (1877).

Prin degradarea terenurilor piemontului sunt periclitate terenurile agricole, drumurile şi aşezările (ex.: în Terpeziţa au fost afectate minor în ultimii ani circa 70 de case, 4 case au fost distruse total de alunecări şi 10 de inundaţii, în Bărboi, Izvorăl, Lazu, Salcia etc.).

Relieful prin caracteristicile sale oferă condiţii prielnice pentru practicare activităţilor umane. Podurile interfluviale, terasele podul glacisurilor sunt favorabile practicării agriculturii deoarece aici se poate utiliza mecanizarea. Cuestele sunt folosite în general ca păşuni naturale. Terenurile în pantă în special cele cu orientare sudică şi estică sunt folosite pentru practicarea viticulturii şi pomiculturii. Luncile râurilor sunt folosite intens în cultura legumelor, a zarzavaturilor dar şi a plantelor tehnice.

Spaţiul piemontan este caracterizat printr-o reţea densă de sate (199 sate) la care nu se adaugă localităţile de la limita cu câmpia (Oreviţa Mare, Rogova, Perişor, Pleniţa, Hinova, Oprişor, Podari), caracteristicile acestora determinând încadrarea lor în câmpie.

In Podişul Piemontan al Bălăciţei datorită altitudinilor reduse întâlnite în teritoriu se poate vorbi despre prezenţa zonei cu aşezări permanente (altitudinea maximă Dealul Balota 374m). Treptele hipsometrice din unitate au condiţionat o repartiţie diferită a aşezărilor. Distribuţia satelor pe trepte altimetrice de câte lOOm evidenţiază gruparea acestora în intervalul 100-200m unde sunt 95 aşezări din piemont, urmează intervalul altimetric 200-300m unde sunt 90 de aşezări, în intervalul 0-1 OOm sunt localizate 11 aşezări, iar în intervalul altimetric 300-400m sunt localizate 3 localităţi.

Raportând numărul populaţiei la treptele altimetrice se poate observa un maxim în intervalul 100-200m, cu 51522 locuitori (56,8%), urmează intervalul 200-300m cu 34165 locuitori (37,6%), apoi intervalul 0-1 OOm care înregistrează 4068 locuitori (4,6%), iar ultimul interval înregistrează 908 locuitori (1%).

Tabel nr. 2: Gruparea aşezărilor după număr locuitori şi trepte altimetrice

Mărimeademografică

Nr satt- Nir sate pc trepte altimetrice

0 - lOOm 100-200m 200-300m 300-400m*-5o 14 - 9 5 -

50-1U0 21 - 5 16 -100-2‘HI 41 3 15 22 1250-500 60 3 31 23 2

*00-750 32 1 17 14 -750-1000 11 1 7 3 -

1000-1500 15 2 8 5 -I500-2000 5 - 3 2 -Peste 2000 1 1 - - -

Total 199 11 95 90 3Nr. Ioc. 90663 4068 51522 34165 908

Pop medie sat 455,59 369,8 542,33 379 302,66

Numărul populaţiei este condiţionat de numărul aşezărilor şi de mărimea demografică a lor. Numărul mare de locuitori în intervalul 100-20Om se datorează atât numărului mare de aşezări cât şi mărimii demografice, în intervalul 200-3 OOm se datorează mai mult numărului de aşezări, în cele două intervale domină satele cu o populaţie cuprinsă între 250-5001ocuitori şi 500-750 locuitori. Pentru intervalul 0-1 OOm, pe lângă numărul aşezărilor^un rol important revine mărimii demografice, unde două sate au peste 2000 locuitori. în intervalul altimetric 300-400m numărul mic al populaţiei este datorat numărului mic de aşezări omeneşti.

Populaţia aşezărilor situate la contactul dintre piemont şi câmpie prezintă valori mai mari, ce depăşesc 1000 locuitori, liniile de contact natural reprezentând arii de polarizare a populaţiei. Satele sunt înşirate unul după altul urmând liniile de izvoare, glacisurile de la poalele pantelor, conurile de dejecţie.

44

IV.2. Potenţialul climatic şi influenţa sa asupra habitatului rural

Clima, alături de alte elemente ale cadrului natural reprezintă unul dintre factorii importanţi care au favorizat umanizarea regiunii studiate, caracterizată prin veri calde, cu precipitaţii nu prea bogate, ce cad mai ales sub formă de ploaie, prin ierni moderate ce prezintă frecvente încălziri datorate maselor de aer mediteranean. Podişul Piemontan al Bălăciţei fiind situat în sud-vestul ţării face parte dintr-o arie depresionară vastă în interiorul arcului Carpato-Balcanic, unde au loc pătrunderi ale maselor de aer de origine mediteraneană care contribuie la optimizarea condiţiilor climatice. Teritoriul face parte din zona de climă temperat continentală, poziţionarea lui în partea de sud-vest a ţării, altitudinile, în general, sub 300 m determină apariţia unor nuanţe climatice deosebite faţă de restul ţării. Teritoriul are o climă mai caldă decât în centrul şi nordul ţării şi un continentalism mai moderat decât în estul acestuia. în analiza elementelor meteorologice s-au folosit datele de la staţiile meteorologice din Craiova, Drobeta Tumu Severin, Bâcleş.

IV.2.1. Temperatura aerului

Situarea piemontului în sud-vestul ţării face ca acesta să se afle sub influenţa centrilor barici de acţiune din Marea Mediterană. Deasupra regiunii studiate se întâlneşte o circulaţie dominantă de componenţă sudică şi vestică, aici găsind de fapt cea mai blândă climă din ţară, influenţele din est cu veri calde şi uscate şi ierni reci având o pondere mai slabă. Radiaţia solară prezintă valori cuprinse între 122-123 kcal/cm2.

Temperatura medie anuală 10-11°C, ea scăzând de la sud unde este de aproximativ 11 °C către nord unde atinge valoarea de 10°C ca urmare a încălzirilor din anotimpurile de tranziţie prin procese foehnale, precum şi de la vest (Dr. Tr. Severin 12°C) către est (Strehaia 10,8°C, Craiova 11,1 °C) - datorită poziţiei Subcarpaţilor în raport de principalii centrii barici. Temperatura medie anuală din piemont înregistrează variaţii reduse datorită valorilor uniforme ale bilanţului radiativ, caloric datorită formelor de relief puţin accidentate. La Vânju Mare se ating 11,2°C, iar la Bâcleş se înregistrează valoarea cea mai redusă a temperaturii medii anuale din areal 10,3°C. Temperaturile pentru lunile de iarnă sunt cuprinse între 0,2°C şi -1,6°C la staţia Craiova, şi de aproximativ 1,3°C şi -1°C la Dr. Tr. Severin. Vara este călduroasă, cu temperaturi de 20°C. Luna cea mai călduroasă a anului este luna iulie, când temperatura este de 23,1°C la Dr. Tr. Severin şi de 23°C la Craiova.

Temperaturile extreme maxim absolute sunt influenţate îndeosebi de altitudine, de prezenţa vegetaţiei: arborescente sau de unele influenţe venite din exterior (mase de aer cald, de origine mediteraneană) sau locale.

Temperatura absolută prezintă valori foarte ridicate faţa de zona nordică a Podişului Getic, deoarece aerul fierbinte dinspre Câmpia Olteniei pătrunde cu uşurinţă. Temperatura maximă absolută la Strehaia 43,5°C la 20 august 1946, faţă de Târgu Jiu unde temperatura maximă absolută a fost de 40,1°C în data de 17 iulie 1952 (Neamu, 1998). La Drobeta-Turnu Severin maxima absolută s-a înregistrat la data de 4 iulie 2000, fiind de 42,6°C, la Vânju Mare 42,4°C, la Bâcleş 40,9°C, iar la Craiuva temperatura maximă s-a înregistrat în 5 iulie 1916, de 41,5°C. Uneori temperai unit, depăşesc 35°C la umbră ca urmare a valurilor de aer fierbinte, tropical. Numărul zi IU n

tropicale (temperaturi mai mari de 30°C) este de 45-50 de zile. în unele veri se manifestă fenomenul de uscăciune şi secetă datorită pătrunderii aerului continental din est- nord-est.

Temperaturile extreme minime absolute sunt influenţate hotărâtor de suprafaţa subiacentă, de pătrunderea unor mase de aer continental rece, polar, altitudinea absolută fiind un factor secundar. Prezenţa unor inversiuni de temperatură în partea de nord şi nord-est a regiunii conduce la înregistrarea valorilor minime absolute (Strehaia -33,6°C, Craiova-35,5°C pe 25 ianuarie 1963).

îngheţul în sol se produce în podiş între jumătatea lunii noiembrie şi sfârşitul lui martie. Durata medie anuală a intervalului cu îngheţ variază între 100 de zile la Bâcleş, 105 zile la Vânju Mare, 97 de zile la Craiova.

Durata de strălucire anuală a soarelui variază între 1500 şi 2200 de ore, dovedind un climat specific submediteranean. Cea mai secetoasă lună este luna august.

IV.2.2. Precipitaţiile

în stabilirea caracteristicilor climatice ale spaţiului geografic studiat au o mare importanţă precipitaţiile atmosferice, ele fiind condiţionate de sistemul circulaţiei maselor de aer (oceanic, continental, mediteranean) dar şi de desfăşurarea unităţilor morfologice. Precipitaţiile atmosferice cad în cea mai mare parte a anului sub formă lichidă. Iama stratul de zăpadă nu se menţine mai mult de 15 zile. Precipitaţiile medii anuale depăşesc 600 mm în piemont, ajungând pe linia Bâcleş - Balota la 600-700 mm, pentru ca la contactul cu Câmpia Olteniei, precipitaţiile să atingă 550-600 mm. Cantităţile medii anuale înregistrate la Craiova au fost de 568,8mm, la Vânju Mare 559mm, Bâcleş 597,2mm, la Drobeta-Tumu Severin 670,7mm.

în lunile de iarnă cantităţile de precipitaţii sunt mai ridicate la contactul Piemontului Bălăciţei cu Piemontul Motrului (Strehaia - 40,2 mm în ianuarie), pentru ca ia staţia Craiova, în zona de contact dintre piemont şi câmpie să fie înregistrată o cantitate de 37,6 mm în ianuarie. Cantităţile relativ mari de precipitaţii înregistrate în timpul iernii sunt cauzate de invaziile de aer umed şi cald mediteranean ce pătrund dinspre sud-vest, influenţa acestora scăzând treptat spre est şi sud-est. Ninsorile se produc în circa 20 de zile, dar stratul de zăpadă nu se păstrează decât 15-20 de zile. în luna mai cantitatea de precipitaţii marchează începutul unor valori maxime (Craiova - 59,6 mm, Dr. Tr. Severin -1 71,7 mm, Strehaia-89,4mm). Vara este în general secetoasă, lipsa de apă neputând fi explicată de raportul dintre precipitaţiile căzute şi evapotranspiraţia reală care este deficitară. în septembrie precipitaţiile prezintă o descreştere situându-se între 35- 40mm.

IV.2.3. Regimul vântului

Relieful, orientarea culoarelor de vale impun apariţia unor sisteme de circulaţie locale care, suprapuse circulaţiei generale a atmosferei, determină intensificări sau atenuări locale ale vântului. Analiza frecvenţei şi vitezei medii a vântului s-au făcut pe baza înregistrărilor de la Craiova şi Drobeta Tumu Severin.

înregistrările de la staţia Craiova indica o circulaţie a aemlui cu două frecvenţe dominante - dinspre est (21,7%) şi dinspre vest (19,4%). în timpul primăverii se înregistrează valori peste aceste medii multianuale pe ambele direcţii. La Drobeta Turnu Severin vânturile de vest şi cele de nord-vest au o frecvenţă de 12-13%, iar cele de la sud-vest 2,5-3%.

în diferite luni (ianuarie, aprilie, iulie, octombrie) frecvenţa vântului nu se deosebeşte prea mult de frecvenţa medie, iar direcţiile dominante ale vântului se menţin aceleaşi în toate lunile, se modifică doar frecvenţele.

La Craiova, calmul atmosferic a înregistrat valoarea de 26%, stagnarea aerului are urmări importante în sedimentarea poluanţilor, determinând o concentrare a acestora.

Viteza vântului are cele mai mari valori anuale pe direcţiile în care frecvenţele sunt dominante: 5,3m/s pe direcţia est la staţia Craiova, 4,5-6m/s la staţia Drobeta Turnu Severi, reducându-se Ia 1,5-2,0 m/s pe celelalte direcţii. Vitezele maxime ale vântului de vest depăşesc

20m/sec.Clima are un rol important în viaţa ecosistemelor umane, având rolul cel mai restrictiv în

distribuţia populaţiei prin temperaturile fie prea ridicate fie prea scăzute, prin specificul precipitaţiilor şi vânturile extreme. Caracteristicile climatului unităţii au favorizat oicumenizarea acestui spaţiu. Schimbările climatice înregistrate la nivel global cât şi la nivel local vor afecta viaţa şi sănătatea oamenilor, a faunei şi florei. Creşterea temperaturilor medii multianuale din ultima perioadă au determinat extinderea secetei, fenomen care va avea repercusiuni asupra vieţii oamenilor şi asupra activităţilor omeneşti. Valurile de caniculă vor determina creşterea numărului de îmbolnăviri cardiovasculare, respiratorii şi a mortalităţii umane. Pe timpul iernii aceste încălziri vor determina o reducere a indicelui de mortalitate. încălzirea climei poate avea efecte negative asupra agriculturii exprimate prin reducerea sensibilă a recoltei, înmulţirii bolilor şi dăunătorilor. Aceste efecte negative se vor răsfrânge asupra ofertei de hrană pentru populaţie.

IV.3. Elemente de hidrografic.Rolul lor în evoluţia reţelei de aşezări

Asemeni întregii ţări, Podişul Piemontan al Bălăciţei beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, iar în funcţie de caracteristicile lor cantitative şi calitative contribuie la asigurarea diferitelor cerinţe social-economice, dar şi o mare influenţă asupra dezvoltării reţelei de aşezări, ea fiind un factor primordial al vieţii. Prezenţa surselor de apă a avut încă de la începuturi un rol preponderent în amplasarea vetrelor care, după cum s-a observat, au preferat văile pentru dezvoltarea habitatului uman.

IV.3.1. Apele de suprafaţă

Resursele de apă din Podişul Piemontan al Bălăciţei sunt reprezentate în principal prin reţeaua de râuri cu caracter permanent (Jiu, Motru, Dunăre) şi cele cu caracter temporar (Argetoaia, Terpeziţa, Rasnic etc.).

Dunărea limitează nord - vestul piemontului, având un debit mediu de cca. 5300m3/s. Lunca Dunării intră în contact direct cu unitatea între Hinova şi Batoţi, având o lărgime de numai câteva sute de metri, cu o singura excepţie, la Ostrovu Corbului unde ajunge la 5km, în urmă cu jumătate de secol era un ostrov cu o suprafaţă de 14km", în prezent braţul stâng a rămas doar un belciug. Debitul cel mai ridicat din apropierea unităţii s-a înregistrat la Orşova la 13 aprilie 1940 fiind de 15100m3/s, iar cea minimă de 1250m3/s pe data de 12 ianuarie 1954. Debitul de aluviuni are o valoare de 1224kg/s, el creşte din amonte spre avale ajungând la 2140kg/s la Ceatalul Izmail. La Orşova, aluviunile târâte la fundul fluviului nu depăşesc 5-10%.

Jiul are o Jungime totală de 348km, îşi adună apele de pe o suprafaţă de 10469 larf.Debitul

mediu este de 66,lm3/s la Filiaşi, 76,8m3/s la Işalniţa şi 86,8m3/s la Podari. Debitele cele mai ridicate s-au înregistrat în 1932, 1939, 1970, 1975, debitul maxim fiind înregistrat la Podari 242m3/s datorită ploilor torenţiale intense. Debitele minime înregistrate au fost de 6,50m3/s la Filiaşi, 7,44m3/s la Podari în octombrie 1950.

în zona de subsidenţă de la Filiaşi şi Craiova râul puternic meandrat în trecut ameninţa

localităţile. Unele meandre au fost rectificate de om, iar altele şi-au schimbat traiectoria în mod natural. Albia minoră este însoţită de meandre părăsite, belciuge, popine şi uneori chiar mlaştini.

Motrul are lungimea totală de 138,8km şi o suprafaţă a bazinului de 1874km2, este cel mai mare afluent al Jiului. Debitul mediu anual este de 14,3m3/s la staţia hidrometrică Faţa Motrului, debitul maxim înregistrat a fost del 150m7s şi cel minim de 0,83nvVs în septembrie 1962.

Râul Drincea izvorăşte din partea de nord-vest a comunei, de la poalele dealului Cacoţi, îşi desfăşoară cursul pe o lungime de 72km dintre care, pe raza comunei Poroina Mare curge pe o distanţă de 16km, are o direcţie de curgere V-E, curge subteran pe o distanţă de 2,5km, iar în

punctul numit Cărăboiu iese la suprafaţă lărgindu-şi albia de curgere. Bazinul de recepţie al râului Drincea măsoară 843km2 dintre care 24km2 în dreptul comunei Poroina Mare. Albia minoră reprezintă un curs meandrat, râul în totalul cursului sau dispărând în două locuri: "la Cărăboiu" şi între localitatea Petra si sudul localităţii Padina Mare, în locul numit "la Nilă", aici ieşind la suprafaţă depozite de pietrişuri romaniene. în două locuri dintre care unul la nord de localitatea Stigniţa, lunca este gâtuită de versanţii abrupţi în satele Plopi si Stigniţa şi apoi între satele Iablaniţa şi Dobra, pentru ca apoi să se lărgească la aproape lkm. Valea Drincei prin unirea mai multor văi torenţiale Saracov, Scorila, Prisăceaua, capătă curs permanent în locul numit „la Capul apei” având un debit relativ bogat.

Ca surse de alimentare, râul Drincea are un izvor subteran ce menţine curgerea permanentă în perioadele secetoase, dar o mare cantitate de apă o primeşte din precipitaţii, îndeosebi în sezonul de primăvară prin topirea zăpezilor si în cel de toamnă când în lunile septembrie-octombrie ploile sunt mai abundente. Nivelul râului prezintă valori oscilatorii în funcţie de frecvenţa şi cantitatea surselor de alimentare, nivelul mediu fiind de 20cm, dar poate ajunge în perioadele ploioase la valori de 100-120cm, de asemenea, debitele parcurg aceeaşi sinuozitate de la 3-4m/s la 15-20m/s. Albia majoră se desfăşoară pe o distanţă între maluri de 4-6m şi o adâncime de 2,5m, iar albia minoră este în plină formare având o distanţă între maluri de l,5-2m şi o adâncime de 0.80-lm. în dreptul localităţii Podul Grosu îşi schimbă direcţia de curgere orientându-se spre sud- est şi se varsă în fluviul Dunărea prin sudul comunei Salcia după ce scaldă teritoriul comunelor Livezile, Tâmna, Poroina Mare, Bâcleş, Pădina Mare, Vlădaia, Corlăţel, Pimghina, Vânători, Cujmir şi Obârşia de Câmp. în perioada când precipitaţiile cad abundent, râul Drincea produce inundaţii îndeosebi în punctul numit Vârtop, afectând culturile agricole şi fâneţele locuitorilor satului Stigniţa.

Pârâul Ostroşeva îşi are izvoarele într-o zonă de dealuri de pe raza comunei Livezile, are curgere nepermanentă, intră pe raza comunei Poroina Mare la 2km de la izvor prin sudul localităţii Şipotu în dreptul punctului numit „la Podul cel Mare”, are direcţie de curgere vest-est. îşi desfăşoară cursul pe o lungime de 15km de la izvor până la vărsare, scaldă teritoriul a trei comune: Livezile, Poroina Mare (aici desfaşurându-si cea mai mare parte a cursului pe o distanţă de 12km, scăldând teritoriul satelor Şipotu, Poroina Mare şi Stigniţa) şi Bâcleş. La aproximativ 3km de satul Poroina Mare cursul pârâului se desfăşoară paralel cu D.J.606 B, până în punctul de vărsare.

în perioadele de secetă albia pârâului seacă, principalele surse de alimentare ale sale fiind precipitaţiile, în special ploile; atunci când acestea sunt abundente, pârâul produce inundaţii cum au fost cele din 1977, 2003 şi 2005 când au afectat gospodăriile locuitorilor aflate în apropierea malurilor sale ucigând animale şi păsări de curte. Ostroşeva are cursul aşezat astfel încât toate apele provenite din ploi, fie torenţiale sau obişnuite, să se adune prin ravenele şi rigolele de pe ambele părţi ale sale, făcând ca albia majoră care are o lăţime a malurilor cuprinsă între 6-8m şi o adâncime de 3- 4m şi albia minoră cu lăţimi de 1.5-2m şi o adâncime de până la lm să se dovedească insuficiente pentru captarea întregului volum de apă astfel încât să nu fie provocate inundaţii.

Debitele normale sunt foarte scăzute, dar în acest caz depăşesc 60 m3/s. Pârâul Ostroşeva se varsă în râul Drincea în centrul satului Podu Grosu.

'. - v- „ ¿mí— ... ^

íá._ : 9

ÜFigura nr. 17 - Pârâul Ostroşeva ■cj 1

Figura nr. 18 - Pârâul Fântânile Mari

Pârâul Fântânile Mari este un pârâu autohton ce îşi are izvoarele în sudul localităţii Fântânile Negre, are o direcţie de curgere vest-est pe o lungime de 4,5km până în dreptul fostului cătun Fântâna Mare. Se alimentează din ploi şi topirea zăpezilor, albia de curgere având o lăţime de 3-4m şi o adâncime de 1-1.20m. Cursul său traversează o zonă geomorfologică sedimentară formată din nisipuri şi pietrişuri, acest lucru determinând provocarea de eroziuni în maluri când debitele sunt sporite. De obicei debitele lichide sunt foarte scăzute, neproducând inundaţii, însă, rareori, când precipitaţiile sunt de scurtă durata dar abundente sub forma ploilor torenţiale, se pot produce inundaţii. Pârâul îşi lărgeşte valea de curgere la est de cătunul Fântâna Mare unde se pierde cursul la poalele dealului Putulea.

Valea Desnăţuiului, cea mai lungă vale autohtonă din Piemontul Bălăciţei orientat pe direcţia nord - vest - sud - est, are o lungime de 95km şi un bazin hidrografic de 843km2.

Valea Terpeziţa are un curs de apă permanent doar de la localitatea Terpeziţa spre aval. Terpeziţa se întâlneşte cu Desnăţuiul în lacul de retenţie de la Ciutura. Râul Terpeziţa datorită unei albii minore slab schiţate se revarsă la viituri, după 1980 a început regularizarea şi adâncirea sa.

Huşniţa, cel mai mare afluent al Motrului are o lungime de 44km şi un bazin hidrografic de 315km2. La Prunişor, Huşniţa schimbă direcţia nord - vest - sud - est cu direcţia vest-est. Pe versantul drept prezintă patru nivele de terase, iar pe versantul opus, înalt, prezintă un abrupt cuestiform. Lunca Huşniţei se lărgeşte de la 500m la Prunişor la 800m la Tâmna şi lOOOm spre confluenţa cu Motru, deţinând în general o pondere de 50% în cadrul complexului de vale. Cursul a fost modificat prin tăierea unor meandre, adâncirea albiei cu câţiva metri, construirea de diguri pentru a evita revărsările. Din mărturiile localnicilor rezultă că la începutul se colului il XX-lea râul curgea într-un talveg adânc de 5-6m, până în 1930, când în urma defnş irilor intense din bazinul Huşniţa, organismele torenţiale au început să debuşezi mau cantităţi de aluviuni, determinând o

colmatare rapidă şi despletirea cursului. Un fenomen interesant este acum şi secarea în timpul verii,când râul curge la 2~5m adâncime prin stratul de aluviuni.

Albia minoră, puţin adâncă, a favorizat producerea de inundaţii. Pentru a evita revărsările, în unele puncte cursul a fost corectat prin tăierea unor meandre, adâncirea albiei cu câţiva metri, construirea unor diguri. Se poate aprecia că pe anumite sectoare, având în vedere felul cum au fost înfundate podurile, aluviunile recente au depăşit 4m în ultimii 50 de ani. La Tâmna se poate vedea cum zidul de piatră al vechiului târg a fost aproape de aluviuni recente.

Argetoaia măsoară 46km lungime şi împreună cu afluenţii măsoară 225km2, curge printr-o albie slab schiţată.

Reţeaua hidrografica din piemont este orientată pe două direcţii principale. Văile de la est de Valea Drincei au o direcţie de scurgere de la nord-vest spre sud-est, ele se orientează spre Jiu - Mereţel, Rasnic, Argetoaia, Urdiniţa, Brabova, Tejiacu, Racoviţa, sau se pot îndrepta spre Dunăre străbătând câmpia - Desnăţui, Terpeziţa, Baboi, Teiu. Văile din partea de vest a podişului au o orientare spre sud - Drincea, Blahniţa ele colectând aproape toate pâraiele din zonă.

Reţeaua de vai largi au un caracter intermitent în mare parte a anului. Albiile sunt largi şi puţin adânci, prezintă un avansat grad de colmatare şi pe unele locuri de înmlăştinire. Datorită unei pante reduse, la precipitaţii bogate se pot produce inundaţii. Luncile sunt folosite mai mult pentru păşunat decât pentru culturi agricole datorită posibilităţii producerii inundaţilor.

Numeroase văi - Drincea, Desnăţui, Argetoaia, Rasnic, Brabova, Huşniţa - au fost amenajate prin regularizări ale albiei, terasări, asanări oferindu-se astfel posibilitatea de a fi cultivate agricol. Versanţii însoriţi ai văilor sunt plantaţi cu pomi fructiferi şi viţă de vie, iar pe interfluvii se cultivă cereale şi plante tehnice. Realizarea unor diguri, bazine de retenţie pot determina practicarea agriculturii intensive piscicultura, avicultura.

Principala sursă de alimentare a râurilor o constituie precipitaţiile, în timp ce apele subterane au un aport destul de slab. Regimul scurgerii râurilor, determinat de regimul precipitaţiilor, temperatura aerului, relief, soluri, vegetaţie, structură geologică prezintă două perioade de creşteri, ape mari şi viituri; una primăvara, odată cu topirea zăpezilor şi a doua toamna, când cantitatea precipitaţiilor creşte, iar evaporaţia scade. în lunile august - septembrie, decembrie - ianuarie şi, uneori, ianuarie - martie apar perioade de ape mici.

IV.3.2. Apele subterane

Apele subterane, atât cele freatice cât şi cele de adâncime, reprezintă o sursă importantă de alimentare cu apă a populaţiei datorită calităţii lor, ele caracterizându-se printr-o variabilitate temporală mai redusă ce conduce la o stabilitate a rezervelor şi o vulnerabilitate mai scăzută la poluarea antropică în comparaţie cu apele de suprafaţă.

Apele freatice au extensiuni reduse ca urmare a lipsei la bază a unui strat continuu de argilă. Fragmentarea reliefului nu permite stagnarea apelor o perioadă mai îndelungată, ele fiind drenate de reţeaua de văi. Adâncimile la care se întâlnesc aceste ape freatice sunt variabile, variind de la 25-30m şi chiar peste 30 de metri pe platoul piemontan; 10-15m pe terasele superioare, 2-4m în apropierea luncilor, ajungând în lunci la adâncimea de 0-2m.

Pe toate interfluviile de la vest de Jiu apare un orizont acvifer superior, însă datorită permeabilităţii mari şi a lipsei de argilă orizontul este un strat freatic de mică importanţă, pus în evidenţă de izvoare cu debite mici 0,10 l/s. Aceste ape sunt nepotabile având mineralizare şi duritate mare. Apele de adâncime sunt cantonate în straturile de nisipuri grosiere şi de pietrişuri romaniene ce coboară spre sud. Au caracter artezian în lungul văii Motrului şi apoi pe Jiu. Podişul Piemontan al Bălăciţei are resurse mici de ape de suprafaţă şi subterane, gospodărirea apelor reprezintă o problemă majoră, în acest spaţiu rural sunt folosite pentru aprovizionarea cu apă potabilă apele subterane.

50

IV.3.3. Lacurile

în Podişul Piemontan al Bălăciţei se întâlnesc lacuri care au utilizări diverse: Lacul de acumulare Fântânele - care a fost creat prin bararea cu un dig a râului Desnăţui, la nord de localitatea Fântânele, lungimea acestuia fiind de 3,6Km; Lacul Verbiţa - se află pe pârâul Baboia, în SV-ul comunei Verbiţa; Lacul Vârtop - situat la confluenţa pârâului Baboia cu Teiul; Lacul Comu - se găseşte lângă satul Cornu, situat la confluenţa pâraielor Caraula şi Cornul.

în satul Stigniţa, în zona centrului civic, în apropierea punctului "Fântâna cu Păru" se află un heleşteu, realizat în 1971 de către reprezentanţii Cooperativei Agricole de Producţie Stigniţa pentru interes piscicol. Are o suprafaţă de 1200m2, adâncimea sa este de aproximativ lm şi a fost alimentat cu puiet de caras, crap şi biban până în 1989, dar ulterior, după punerea în aplicare a legii 18/1991, acesta a fost retrocedat proprietarilor, în prezent găsindu-se într-un avansat stadiu de degradare, deşi încă fauna piscicolă mai supravieţuieşte.

Lacurile au fost create pentru irigaţii şi piscicultura (Verbiţa, Vârtop, Comu, Dumbrava), în timp ce Lacul Fântânele a fost creat în primul rând pentru combaterea inundaţiilor. Lacurile existente în Podişul Piemontan al Bălăciţei pe lângă funcţiile piscicole şi de irigaţii au căpătat şi funcţie de agrement.

Resursele de apă sunt indispensabile pentru activităţile umane agricole, industriale, casnice. Resursele de apă alimentează aşezările umane, acest lucru a determinat dezvoltarea aşezărilor pe văile râurilor, în apropierea lacurilor. Aşezările situate pe culme întâmpină greutăţi în alimentarea cu apă. Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane produsă de activităţile umane fac apa improprie pentru utilizatori. Gestionarea raţională a resurselor de apă şi protecţia acestora se realizează în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului,sănătăţii umane şi a bunurilor materiale.

IV.3.4. Raporturile habitatului cu reţeaua hidrografică de suprafaţă

Apariţia şi dezvoltarea aşezărilor umane a fost legată în mare parte de complexitatea condiţiilor naturale din lungul râurilor, care au oferit mai multe avantaje locuirii prin văile cu vegetaţie abundentă, care au constituit adăposturi sigure pentm populaţie şi prin fauna piscicolă care a asigurat hrana. Din vremuri îndepărtate oamenii au ştiut să preţuiască apele curgătoare, să le folosească în diferite scopuri. Aşezările umane au o relaţie contradictorie cu reţeaua hidrografică, pe de o parte aşezările preferă văile apelor, iar pe de altă parte le-a respins datorită riscului inundaţiilor.

în funcţie de integrarea reţelei hidrografice în vatra satului, am stabilit 3 situaţii:A. Sate cu artera hidrografică integrată vetrei sunt acele sate la care gospodăriile şi

reţeaua stradală s-au extins de o parte şi de alta a râului. Din această categorie fac parte 29 de sate, reprezentând 14,57%, şi anume: Gvardeniţa, Podu Grosului, Bâltanele, Sălătruc, Izvoru

52

Aneştilor, Petriş, Valea Izvorului, Stigniţa, Carpen, Cleanov, Gogoşu, Greceşti, Şopot, Pietroaia, Terpeziţa, Căruia, Lazu, Vârtop, Gabru, Pleşoi, Arvăteşti, Bâltanele, Gâmiţa, Leamna de Jos, Botoşeşti Paia, Braloştiţa, Valea Fântânilor, Ciocanele şi Racoviţa.

B. Sate parţial integrate sau mărginite de râuri, sunt în număr de 78 de sate, reprezentând 39,19%, şi anume: Dobra, Corzu, Brezniţa Motru, Seleştiuţa, Smadoviţa, Coşovăţ, Făuroaia, Tălăpanu, Dumbrava de Sus, Brâgleasa, Albuleşti, Valea Marcului, Livezile, Izvorălu de Jos (Ştefan Odobleja), Poroina Mare, Fântânile Negre, Breasta, Valea Lungului, Gebleşti, Cemăteşti, Rasnicu Oghian, Corniţa, Ţiu, Gogoşiţa, Ştefănel, Grădiştea, Busu, Bărboi, Călugărei, Te iu, Predeşti, Radovan, Fântânele, Veleni, Şumandra, Beloţ, Cemat, Pereni, Sârsca, Bucovicior, Segleţ, Gubaucea, Suharu, Desnăţui, Ştiubei, Verbicioara, Verbiţa, Vârvoru de Jos, Vârvor, Dobromira, Ciutura, Drăgoaia, Milovan, Gura Motrului, Pluta, Ţânţaru, Slătinicu Mare, Slătinicu Mic, Hurduceşti, Corlate, Dragoteşti, Mijarca, Fântâna Domnească, Prunişor, Tâmna, Bucovăţ, Leamna de Sus, Piria, Argetoaia, Ursoaia, Salcia, Iordăcheşti, Berbeşu, Brabova, Răchita de Jos, Moşna, Urdiniţa, Schitu.

C. Sate cu râuri neintegrate vetrei, sunt în număr de 92 de sate, reprezentând 46,23%, şi anume: Bălăciţa, Bâcleş, Giura, Petra, Deleni, Plai, Valea Teiului, Dumbrava de Jos şi de Mijloc, Vlădica, Golineasa, Rocşoreni, Varodia, Higiu, Greci, Blidaru, Vişina, Valea Petrii, Pădina Mare şi Mică, Olteanca, Biban, Iablaniţa, Slaşoma, Şipotu, Roşieni, Făget, Crovna, Cotu, Obedin, Rasnicu Bătrân, Coţofenii din Dos, Mihăiţa, Potmelţu, Gropanele, Busuleţu, Orodel, Comu, Bechet, Predeştii Mici, Bucicani, Târnava, Sălcuţa, Plopşor, Tencănău, Mârza, Scăeşti, Valea lui Pătru, Seaca de Pădure, Răchita de Sus, Secu, Smadovicioara de Secu, Comănicea, Gutu, Igiroasa, Adunaţii Teiului, Mânu, Boceni, Colareţ, Izvorălu, Pavăţ, Valea Ursului, Scorila, Cârligei, Palilula, Sărbătoarea, Teascu din Deal, Leordoasa, Băranu, Novac, Malumnic, Poiana Fântânii, Voiţa, Stârcea, Başcov, Floran, Căciulatu, Vela, Bujor, Criva, Cârstovani, Frasin, Buiceşti, Prisăceaua, Breznicioara, Târsa, Satu Mare, Mărăcinele.

IV.4. Specificul biopedogeografic şi influenţa asupra habitatului uman

IV.4.1. Vegetaţia

In ţara noastră, răspândirea vegetaţiei este guvernată de o serie de legi geografice globale - zonalitatea, etajarea şi intrazonalitatea. Caracteristicile reliefului, solului şi influenţele climatice specifice sunt elemente care determină caracteristice vegetaţiei.

Intervenţia antropică a modificat substanţial aspectul iniţial al vegetaţiei astfel că pădurile ce acopereau podişul s-au restrâns treptat, acestea apărând astăzi sub formă de petice izolate.

în arealul studiat, în partea central-sudică, se întâlneşte subzona cereto - gâmiţetelor. Pădurile de cer şi gârniţă, defrişate în mare parte (83%), se găsesc în alternanţă cu pajiştile stepizate cu festuca valesiaca şi terenuri agricole. Odinioară aceste păduri erau întrerupte numai în luncile râurilor, unde se dezvoltau zăvoaie de plop, salcie, anin şi şleauri de luncă.

Figura nr. Iu - P.'ulmv de -vi ¿fimijii în ulu-uuinţăcu pajişti stepizate

Pădurile de cer (Quercus cerris) şi gâmiţă (Q. frainetto) întâlnite în arealul studiat alcătuiesc cele mai tipice asociaţii de gen din ţară. Gâmiţele sunt mai răspândite în partea de sud-est a piemontului. Frecvent în aceste păduri se poate întâlni cerul, jugastrul (Acer

campestre), ulmul (Ulmus minor), părul (Pyrus pyraster), mărul (Malus sylvestris), scoruşul (Sorbus aucuparia), sorbul (S. tarminalis). In partea de vest a Podişului Piemontan al Bălăciţei cerul atinge o pondere asemănătoare cu cea a gârniţei sau chiar devine dominant.

Pe văi şi pe versanţii umbriţi se pot întâlni local făgete şi făgeto-cărpinete ce prezintă o extindere mai mare în etajul gorunului dar

poate înainta şi în subzona cereto-gâmiţetelor, pe alocuri până la marginea piemontului (pădurea Stârmina, pădurea Bucovăţ).

în aceste păduri se dezvoltă un subarboret variabil ca abundenţă şi compoziţie floristică. Specii frecvente sunt: Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Comus mas, Vibumum lantana, Prunus spinosa, Euonymus veirucosa. Speciile ierbacee sunt de tip mezofil şi xerofil, predominând specii de Carex, Lathyrus niger, L. vemus, Asparagus tenuifolius.

Stratul ierbos este foarte bine dezvoltat în cerete, apărând păiuşurile (Festuca pseudovina, Festuca Sulcata), firuţa de livadă (Poa pratensis var angustifolia), fraga de câmp (fragaria viridis), iarba fiarelor, mărgeluşa. Pajiştile cu caracter mezoxerofil şi xerofil de Festuca valesiaca, Ventenata dubia, Dasypyrum villosum specifice subzonei de cerete şi gâmiţete pătrund şi în subetajul gorunetelor pe versanţii erodaţi cu expoziţie sudică (subetaj întâlnit în partea de nord a piemontului). Pe aceşti versanţi se dezvoltă asociaţii de bărboasă (Botriocholoa ischaemum), iar acolo unde pajiştile sunt foarte degradate datorită unui păşunat excesiv apar asociaţii de Poa bulbosa.

în partea sud-vestică speciile însoţitoare au caracter submediteranian şi sunt foarte abundente. Amintim ghimpele (Ruscus aculeatus), comişorul (R. hypoglossum), cărpiniţa (carpinus orîentalis), scumpia (Cotinus coggygria), mojdreanul (Fraxinus ornus), Tamus communis, Asparagus tenuifolius, Aremonia agrimonoides, stejarul pufos (Quercus pubescens).

Se mai întâlnesc elemente euroasiatice continentale submezofile ca arţarul tătăresc (Acer tataricum), Crataegus pentagyna; specii cu afinităţi submediteraneene: Melittis mellissophyllum, Heleborus odorus, sadira (Chrysopogon gryllus), Hordelymus asper sau specii sud-europene asiatice Poa silvicola.

în partea de nord a podişului se pot întâlni păduri de gorun (Quercus Petraea), carpen (Carpinis betulus), mojdrean şi cărpiniţă alături de pajişti secundare alcătuite din plante cu caracter mezofil şi xerofil. Intervenţia antropică a făcut ca din aceste păduri să rămână doar pâlcuri, fapt ce a determinat accentuarea degradării terenurilor, modificarea caracteristicilor climatice.în pădurile de luncă şi de pe povârnişurile din podiş este răspândită măseaua ciutei (Erythronium dens caniş ssp. Niveus), iar în pădurile de cer şi gâmiţă din sud-vest se întâlneşte o specie balcano-panonică rară „Vicia sparsiflora”24. Zăvoaiele de luncă sunt întâlnite în lungul râurilor,însă şi-au restrâns suprafeţele datorită intervenţiei antropice. Se întâlnesc aici specii de salcie (Salix alba, S. purpurea), plop (Populus alba, P. nigra) şi anin (Alnus glutinosa) la care se adaugă lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), murul (Rubus

24XXX, (1992) - Geografia României, voi. IV, Editura Academiei Române, Bucureşti

caesius), socul (Sambucus nigra). în zăvoaie stratul ierbos este format de regulă din Aegopodium podagraria, specii de Equisetum, de Petasites, plante de mull (Euphorbia amygdaloides, pulmonaria officinalis, Salvia glutinoasa), plante hidrofile (Ranunculus repens, Caltha laeta, Lysimachia nummularia). îngustarea fâşiei vegetaţiei de luncă datorită acţiunii antropice s-a materializat prin defrişări însă ele s-au asociat şi cu apariţia viiturilor.

Â

I fMir.ndrt[33 imite Podişul Salacitoi

păduri de cer si gamita, pajişti secundare si culturi agricoie

adm Podani fsenmm >1 <il Bil.li.

IV. 4.2 FaunaFauna domeniului forestier a suferit modificări importante prin dispariţia biotopurilor de

pădure. Acest fapt a determinat sărăcirea în specii tipice pădurii, uniformizarea şi dominarea celei specifice stepei. Speciile frecvente în zona de pădure sunt lupul, vulpea, jderul, viezurele şi fazanul (colonizat). în condiţii de umiditate accentuată şi temperatură scăzută pot apărea specii ca: Salamandra salamandra (Pădurea Stârmina).

Pe terenurile deschise (culturi agricole, pajişti) au pătruns elemente tipice stepelor ca popândăul (Citellus citellus), iepurele, potâmichea, la care se adaugă ciocănitoarea, cucul, mierla, privighetoarea, ciocârlia, sticletele, gaiţa, pupăza, graurul, sitarul, grangurele.

In sud-vestul şi sudul unităţii se poate observa pătrunderea unor elemente mediteraneene, cum ar fi: Vipera ammodytes (vipera cu corn), Testudo hermanni (broasca ţestoasă de uscat), Cicada plebeja (cicoarea cenuşie), Reticulitermes lucifugus (termită), a unor elemente balcanice Poecilimon affinis, Gdontopodisma, Odontopodisma decipiens (lăcuste) şi balcano - pontice - şopârîiţa. în ariile mai joase din sud se întâlneşte Rana ridibunda (broasca mare de lac), ea fiind întâlnită şi pe porţiunile mai însorite din restul teritoriului.

Avifauna este formată din corcodei, raţe, stârci, cufundări, însă ea devine din ce în ce mai rară. Vechimea şi umanizarea intensă din acest areal a generat intense modificări în caracteristicile faunei: unele animale au dispărut, ca brebul (Castor fiber), iar altele sunt în regres Testudo hermanni, Corvux corax (corbul). Concomitent s-au înmulţit specii precum Emberiza cirlus (presura bărboasă), Passer hispaniolensis (vrabia spaniolă), Dendrocopos syriacus balcanicus (ciocănitoarea de grădină). în interesul omului s-au introdus unele specii, cum ar fi fazanul, acţiune ce a avut succes. Pentru protejarea peisajelor naturale s-au creat rezervaţii, din care amintim: rezervaţiile forestiere, Pădurea Bucovăţ, Pădurea Borovăţ (Pinus nigra var.banatica), Pădurea Stârnii na (fag balcanic - Fagus moesica, gorun balcanic - Quercus

55

dalechampi, tei alb - Ţjlia tomentosa, arţar tătăresc - Ace tartaricum, ghimpe); rezervaţii botanice - Pleniţa (pădurea cu bujor), punctul fosilifer Bucovăţ (moluşte din pliocen-pleistocen).

IV.4.3. Solurile

Solurile sunt rezultatul acţiunii factorilor naturali de solificare: relief, rocă, climă, vegetaţie, apă (freatică şi stagnantă) care acţionează sinergie, greu de stabilit ierarhii. Clima influenţează solurile prin procesele de meteorizare şi spălarea diferiţilor constituenţi o dată cu curenţii descendenţi de apă provenită din precipitaţii, vegetaţia influenţează prin cantitatea şi calitatea resturilor organice supuse descompunerii, litologia influenţează pedogeneza şi proprietăţile solului prin chimism, grad de consolidare şi granulometrie, reliefîil influenţează în mod direct prin materialele dezagregării şi alterării şi indirect exercitându-se asupra climei şi vegetaţiei, iar apa este factor pedogenetic atunci când supraumezeşte permanent sau periodic profilul de sol.

In Podişul Piemontan al Bălăciţei se găsesc soluri argiloiluviale în diferite grade de podzolire de la cele brune slab luvice până la luvisoluri albice şi pseudogleizare, de la cele pseudogleizate slab-mijlociu până la solurile pseudogleice şi chiar cele de mlaştină formate pe un strat argilos. Se mai întâlnesc planosoluri, soluri brune luvice, pseudogleizate puternic şi mijlociu. în marginea de sud-vest şi sud se mai găsesc luvisoluri albice cu un suborizont B închis, pseudogleizate mijlociu şi puternic - care datorită potenţialului scăzut de fertilitate sunt folosite preponderent ca pajişti şi fâneţe naturale şi pentru cultura porumbului, şi soluri argiloiluviare brunoluvice cu suborizont B închis pseudogleizate mijlociu. în luncă apar soluri mai tinere precum protosolurile aluviale şi solurile aluviale situate în partea de jos situate în partea de jos a luncilor în vecinătatea albiei. Aceste soluri sunt utilizate pentru cultura plantelor foraj ere (trifoi), zarzavaturi sau păşuni.

Pe terasele inferioare ale văilor râurilor din sud-vestul Podişului Getic domină solurile brune roşcate. Pe partea mai înaltă a luncilor, unde au loc inundaţii doar la viituri mari, sun soluri slab evoluate, carbonatice în genere cu variate influenţe freatice. Pe suprafeţele ieşite mai mult de sub influenţa inundaţiilor apar soluri aluviale puternic evoluate şi chiar soluri brune aluviale. Pe agestrele şi tăpşanele clădite de ape torenţiale ce aduc de pe povârnişuri nisip şi pietriş sunt soluri foarte scheletice până la soluri brune scheletice.

Solurile brune roşcate, brune podzolite şi argilo-nisipoase permit dezvoltarea în condiţii de temperaturi şi precipitaţii proprii acestei regiuni a tuturor plantelor cultivate în România. Creşterea animalelor se practică în toate satele, mai dezvoltate fiind în partea nordică unde păşunile sunt mai extinse. Fauna şi flora a jucat un rol important pentru ecosistemele umane. Ele prezintă importanţă pentru alimentaţie, îmbrăcăminte, munci agricole, pentru construcţii, infrastructură, transport. Vegetaţia de-a lungul timpului a avut un rol strategic dar şi unul sanogen. Pădurile joacă un rol important pentru aşezările umane prin funcţia lor ecologică, de agrement şi economică. Resursele faunistice prezintă importanţă economică datorită vânatului şi pescuitului ce se poate practica în areal. Solurile prin caracteristicile lor au dat funcţia aşezărilor umane. Accentuăm că mediul fizic în care se desfăşoară viaţa omului în acest ţinut este prielnic dezvoltării, iar cele mai bune condiţii de vigoare şi sănătate, dată fiind puritatea elementelor constitutive ale vieţii, ca aerul, apa de izvor, relieful variat, clima temperată, toate consemnând o bogată influenţă binefăcătoare asupra organismului uman.

57

V. PROCESUL DE UMANIZARE ÎN PODIŞUL PIEMONTAN AL BĂLĂCIŢEI

Străvechea populare a acestui teritoriu este demonstrată prin numeroasele descoperiri arheologice făcute în acest teritoriu. Aşchiile de silex descoperite la Dobromira (comuna Vârvoru de Jos) demonstrează prezenţa şi activitatea omului paleoliticului inferior. Cele mai vechi comunităţi neolitice sunt documentate în Oltenia la Cârcea, Verbiţa25. Aceste comunităţi neolitice ale culturii Gura-Baciului-Cârcea prezentau caracteristicile epocii neolitice evoluate, ele se ocupau cu cultivarea primitivă a plantelor, creşterea animalelor, folosind unelte din piatră şlefuită.

Cea mai veche cultură neolitic-ceramică de pe acest teritoriu a fost cultura Starcevo- Criş din vremea căreia s-au descoperit aşezări la Verbiţa şi Verbicioara. Populaţia acestei culturi s-a ocupat cu creşterea animalelor şi cultura plantelor. Aşezările acestora se găseau pe margini de terasă şi erau formate din bordeie rotunde cu treaptă. Purtătorii culturii aduc cu ei cea mai veche ceramică pictată înainte de ardere, în care predomină motivele geometrice, de culoare maro, alb sau negru, pe fond roşu. Pe teritoriu s-au găsit urmele culturii Vinca - Turdaş (purtătorii culturii impun primele vase antropomorfe şi zoomorfe) la Verbicioara şi Cleanov, ale culturii Sălcuţa (cultură contemporană culturii Cucuteni) ce reprezenta o fază evoluată a culturii Vinşa (de tipul celei de la Verbicioara) ce a avut o răspândire mare în spaţiu, prezentând un simţ artistic dezvoltat, şi un început al utilizării aramei pentru confecţionarea uneltelor şi obiectelor de podoabă. Conform observaţiilor făcute în aşezările de la Sălcuţa, de pe Piscul Comişorului, D.Berciu a individualizat trei culturi Sălcuţa, iar a patra aparţine unei alte culturi (Sălcuţa IV) caracterizate prin porţi paşti late.26

La Brezniţa Motru s-a descoperit pe malul stâng un ciocan cu edificiu de înmănuşare care se află în muzeul şcolii generale din Brezniţa Motru, iar în satul Făuroaia s-a descoperit un ciocan de piatră şlefuită cu orificiu de înmănuşare ce prezintă urme de uzură deosebită în zona lamei. Descoperirile din arealul comunei Brezniţa Motru aparţin neoliticului.

Pătrunderea unei populaţii de păstori în jurul anului 1800 î.e.n. în această zonă a determinat apariţia unor transformări în cadrul culturii Sălcuţa, fapt ce a determinat individualizarea unei noi culturi, cultura Coţofeni, ce a marcat tranziţia spre epoca bronzului.

Mai târziu se individualizează cultura Verbicioara, ce se răspândea pe o suprafaţă întinsă, în aşezările specifice culturii s-au descoperit brăzdare de corn de cerb, unelte şi arme de bronz.

în epoca fierului s-a remarcat cultura Hallstatt a cărei urme s-au materializat prin cimitirele de la Gogoşu, în care mormintele sunt rânduite în şiruri paralele şi care conţin urme de incineraţie. O altă urmă materială a acelei perioade s-a descoperit la Coţofenii din Dos un fragment de ceramică attică, a cărei prezenţă atestă legăturile comerciale cu lumea grecească. Această civilizaţie este dovedită prin urmele unor aşezări, păstrate sub formă de măguri la Vârtop, Căciulatu, Plopşor, Coţofenii din Dos, Teiu. în apropierea aşezărilor s-au descoperit morminte în tumuli, în care s-au păstrat vase mari, arme.27

A urmat cultura Latene, a doua etapă a fierului, caracterizată prin aşezări şi cetăţi fortificate cu valuri şi şanţuri de apărare Voita, Bucovăţ, toate aceste urme sunt mărturia continuităţii populaţiei pe teritoriu până în perioada dacică. Cultura geto-dacică şi-a lăsat amprenta în teritoriu prin aşezările şi cetăţile descoperite în diverse aşezări actuale: Brabova (aşezări şi necropole), Coţofenii din Dos (cetate şi aşezare), Orodel, Corlate, Vârtop (Vestigii celtice), Poroina Mare (necropole geto-dace) etc.

Perioada daco-romană a reprezentat un moment important pentru evoluţia poporului

25“ Corneliu N. Mateescu, SCIV, III, 195226’■ Berciu, D., (1967), La izvoarele istoriei. O introducere în arheologia preistorică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti27 D.,Berciu, (1943), Din problemele preistoriei Olteniei, Oltenia

58

nostru, cultura populaţiei autohtone fiind îmbogăţită cu elemente ale culturii romane. Urmele acestei perioade sunt aşezările rurale romane de la Botoşeşti Paia. Constantin cel Mare construieşte între anii 271-274 e.n. valul de apărare cunoscut sub numele de Brazda lui Novac, ce reprezenta limita nordică a imperiului, el pornea de la Hinova, traversa judeţul Dolj pe la sud de localităţile Brabova, Predeşti, trecea pe la Pelendava (Craiova) ajungând la nord de Romula (Reşca), continuându-se în Muntenia.28

Aşezările, urmele de cultură materială descoperite la Brabova, Botoşeşti Paia, Bâcleş, Rocşoreni din secolele III-VI demonstrează faptul că populaţia locului se ocupa cu agricultura, păstoritul, şi chiar practici meşteşugăreşti.

Impactul migraţi ei popoarelor din evul mediu asupra noii civilizaţii şi contopirea cu elementul slav se poate remarca în urmele arheologice rămase din acea perioadă: fibulele găsite la Coşoveni şi Lazu aparţinând taifalilor, fibula de la Vârtop din vremea vizigoţilor, fibula germanică de la Vela, securile de fier de la Vârtop din secolele IX-X. Toate aceste urme precum şi tezaurele monetare descoperite în întreaga regiune în această perioadă dovedesc existenţa şi continuitatea unei vieţi organizate pe acest teritoriu.29

Frământările şi transformările social-economice puternice apărute din secolul al X-lea au generat destrămarea obştii săteşti şi apariţia nobilimii locale. Secolul al XV-lea se remarcă prin apariţia unei noi forme de organizare teritorială - bănia - ce a avut o importanţă istorică şi politică deosebită. La conducerea statului feudal se instalează boierii Craioveşti care au domnit timp de patru decenii, au creat o ierarhie feudală proprie (banul avea curte sa, oastea sa, el putea să dăruiască sate şi „slugile” care se remarcau prin fapte militare), putând influenţa viaţa politică, remarcându-se prin bogăţie, lux, gust artistic şi protecţia pe care o acorda culturii. „Această puternică organizare a făcut ca multă vreme Oltenia să apară ca o individualitate politică, cu tendinţă de autonomie”.30 Relaţia băniei cu Imperiul Otoman, poziţia economică favorabilă a boierimii oltene şi autoritatea de care se bucurau mănăstirile au determinat aservirea treptată a obştilor libere şi transformarea ţărănimii în iobagi. Această situaţie a ţărănimii la care se adăugau jafurile turceşti au generat apariţia mişcărilor ţărăneşti.

Mihai Viteazul, ban al Craiovei se bucura de o deosebită autoritate este numit în 1593 domn al Ţării Româneşti. Unificarea politică a Ţărilor Române din 1599 a lui Mihai Viteazul s-a realizat cu sprijinul familiei Buzeştilor. în secolul al XVIII-lea bănia pierde din autoritate, ea dispărând la începutul secolului al XlX-lea. în secolul al XVIII- lea condiţiile grele de viaţa generate de obligaţiile fiscale impuse de ocupaţia habsburgică şi problemele apărute în timpul stăpânirii turco-fanariote au determinat ca si unele sate să se risipească, iar populaţia să fugă peste Dunăre sau să se stabilească în Banat, unde au întemeiat sate întregi de olteni (bufani).

Epoca cuprinsă între secolele XIV-XVIII a fost caracterizată printr-o perioadă de intensă dezvoltare culturală şi o dezvoltare socio-economică atestată prin menţiunile scrise privind primele unităţi administrative. Aceste prime unităţi administrative se situau pe văile unor râuri care ofereau condiţii bune de locuire şi circulaţie, mai târziu, pe fondul unei dezvoltări economice şi a înmulţirii satelor, a apariţiei târgurilor, oraşelor, unităţile administrative s-au reorganizat modificându-şi teritoriul. La 1385 apare judeţul Jaleş, la 1415 judeţul Motru şi la 1444 judeţul de Baltă (ce cuprindea judeţele Dolj şi Mehedinţi). în secolul al XV-lea apar judeţele Vâlcea şi Romanaţi. Harta stolnicului Constantin Cantacuzino consemnează o nouă delimitare administrativă în cadrul Olteniei (1700): Mehedinţi, Jiul de Sus (Gorj), Jiul de Jos (Dolj), Vâlcea şi Romanaţi. Aceste configuraţii ale unităţilor administrative vor rămâne până la jumătatea secolului XX.

Hărţile lui Schwantz, a lui Specht au evidenţiat prezenţa aşezărilor umane în acest teritoriu,

28 D. Tudor, (1943),Oltenia Romană, Oltenia, p. 26929 A. Sacerdoţeanu, (1943),Oltenia medievală, Oltenia, p. 28330 X X X , (1962), Istoria României, voi. II, p 625

satele preferau să se aşeze în lungul apelor, în regiunile de contact, deal - câmpie, câmp - terasă, terasă - luncă, la adăpostul pădurilor, în poienile din interiorul pădurilor. în secolul al XlX-lea numărul aşezărilor se măreşte lucru consemnat şi de harta rusă din 1835, cea din 1853.

Unirea Principatelor, cucerirea independenţei ţării, reformele agrare au determinat dezvoltarea economiei şi a relaţiilor capitaliste. Prin gravele erori ale împărţirii terenurilor ţărănimea a provocat numeroase mişcări ce au culminat cu răscoala din 1907, ce a fost reprimată, locuitorii multor aşezări au fost crunt pedepsiţi (Terpeziţa).

Cele două războaie mondiale au avut urmări nefaste asupra populaţiei zonei prin jertfele rezultate, fapt atestat de numeroasele monumente ale eroilor aflate pe teritoriul unităţii.

Regimul comunist a modificat dramatic specificul comunităţilor locale, fiind desfiinţate proprietăţile private, prin industrializarea forţată a oraşelor ce au generat migrarea populaţiei de la sate spre oraşele limitrofe. Aceste realităţi au generat modificări importante în psihologia populaţiei rurale şi specificul activităţilor acestor aşezări. După evenimentele din 1989 situaţia aşezărilor rurale s-a schimbat, trecându-se de la o economie centralizată bazată pe proprietatea de stat la o economie de piaţă bazată pe proprietatea privată.

Istoria acestor locuri, prin bogăţia şi varietatea urmelor arheologice subliniază încă o dată permanenţa şi continuitatea de locuire a acestui ţinut, şi potenţialul de habitat.

61

VI. GEODEMOGRAFIE

VI. 1 Evoluţia numerică a populaţieiPopulaţia, element important al complexului geografic, prezintă un interes deosebit în

studiile de geografie regională. Studierea numărului, densităţii, mişcării, structurii etc., şi punerea lor m raport cu celelalte elemente ale complexului geografic ne dau posibilitatea cunoaşterii cauzelor care explică repartiţia populaţiei pe teritoriu şi a consecinţelor care decurg din aceasta. Densitatea şi numărul locuitorilor dau posibilitatea aprecierii potenţialului uman şi intensitatea fenomenului populării. Cauzele economice, sociale şi istorice determină mişcarea populaţiei, legăturile cu mediul geografic, sporul migratoriu, oscilarea numerică determinată de natalitate şi mortalitate. Structura populaţiei (pe sexe, vârstă, profesiuni) este analizată în raport cu evoluţia economică sau socială, cu modul de viaţă al locuitorilor din teritoriu. Problemele referitoare la populaţie sunt privite ca un complex de fapte care se condiţionează reciproc.

Răspândirea geografică a populaţiei este influenţată de relief, factori pedoclimatici, de reţeaua hidrografică, bogăţiile subsolului şi solului, de extinderea spaţiului agricol şi a celui forestier. Acţiunea conjugată a acestor factori a constituit de-a lungul timpului suportul modificărilor demografice şi economice.

„Populaţia naţională este un sistem, cu toate elementele ce-i sunt caracteristice: stări şi fluxuri - intrări şi ieşiri -, homeostazie, efecte de feed-back, structuri şi interdependenţe. Ea este deci un sistem cibernetic: în condiţiile regimului demografic primitiv este un sistem cu autoreglare, iar în timpurile moderne, când se exercită tot mai puternic controlul societăţii asupra mortalităţii şi natalităţii, prin intermediul politicilor sociale şi demografice, populaţia tinde să devină un sistem cibernetic controlat sau cu comandă. Este presupus că în viitor ea va devenii un sistem optimal.”31

Populaţie este formată din mai multe subsisteme: populaţie rurală, populaţie urbană, populaţia activă etc.

Poporul român a avut de-a lungul istoriei sale o politică pro-natalistă. Familia a reprezentat pentru poporul român nucleul de bază al societăţii, ea luând naştere prin căsătorie, în mediul rural se exercita o presiune puternică asupra cuplurilor căsătorite în privinţa naşterilor, familiile numeroase se bucurau de prestigiu social, în timp ce naşterile în afara căsătoriei, avorturile şi abandonul copilului erau aspru judecate. Această concepţie privind avortul şi abandonul copilului se mai păstrează şi astăzi în mediul rural.

Populaţia nu este doar un element statistic, o sumă de indivizi sau un sistem care evoluează doar prin naşteri şi decese, populaţia este un sistem complex a cărei evoluţie este condiţionată de interdependenţa dintre factori naturali, biologici, factori sociali, economici, culturali, istorici. Statul a dus de-a lungul timpului o politică demografică pro-natalistă, în special după jumătatea secolului al XX-lea, stimulând natalitatea, ocrotirea copilului, protejarea familiei.

Creşterea sau descreşterea numărului populaţiei este determinat de dinamica naturală a populaţiei, de mobilitate, de fertilitate etc. Fenomenul demografic cel mai important care caracterizează evoluţia populaţiei rurale este acela al îmbătrânirii demografice, acest fapt fiind prezent atât la nivel de ţară, cât şi la nivel de continent.

31 Trebici, Vladimir, Ion, Ghinoiu, (1986), Demografie şi etnografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

mm

1912 1930 1956 1966 1977 1992 1995 2000 2002 2004 2008

62

VI.1.1. Evoluţia numerică a populaţiei la nivelul podişului

Evoluţia numerică a populaţiei a înregistrat o traiectorie sinuoasă, din 1912 şi până în 1956, perioadă în care aceasta a crescut de la 108518 locuitori la 155536 locuitori, după acest interval prezentând o reducere a numărului populaţiei până în anul 2004 (80627 locuitori), pentru ca, mai apoi până în 2008 numărul populaţiei să prezinteo creştere lentă (90663 locuitori).

Creşterea numerică a populaţiei în intervalul 1912-1956 îşi găseşte explicaţia în condiţiile naturale, social-economice oferite de acest spaţiu, dar şi condiţiilor istorice. Se remarcă între anii 1912-1930 o creştere mai accentuată a numărului de locuitori din podiş (de 38541 locuitori), creştere generată de desăvârşirea unităţii naţionale de stat în 1918 ce a generat instaurarea unei stabilităţi politice, fapt ce a determinat o creştere a natalităţii şi o reducere a mortalităţii, urmată de o creştere mai redusă în intervalul 1930-1956, când sporul absolut a fost de numai 8477 locuitori, consecinţă a celei de-a doua conflagraţii mondiale, a foametei din anii 1946-1947, iar mai apoi a redresării situaţiei politice a ţării şi a faptului că în acest spaţiu rural populaţia era tânără, cu o mentalitate pro-natalistă.

1 -.1 >uo;>1 -41 (CH r > ' ,Ji n K >t f lOOOOO 80000

00000 llll t'iU 'i i'i<n

Figura nr. 24: Graficul evoluţiei numerice a populaţiei

In anul 1956 se înregistrează cel mai mare număr de locuitori din Podişul Piemontan al Bălăciţei de 155536 locuitori. Scăderea numărului populaţiei din intervalul 1956-2000 a generat profunde modificări în structura pe sexe şi grupe de vârstă, în structura pe sectoare de activitate, în distribuţia teritorială a populaţiei.

Scăderea populaţiei rurale din podiş s-a înregistrat printr-o o migrare intensă din mediul rural spre mediul urban, crescând ponderea populaţiei ce lucra în industrie şi construcţii. S-a influenţat astfel şi structura/ numărul populaţiei din sectorul agricol, care a renunţat la munca în agricultură pentru munca în industrie şi construcţii de la oraş, unde condiţiile de trai erau mai bune (se oferea loc de muncă, locuinţă, nivel cultural mai ridicat etc.). Mobilitatea socială şi profesională a fost însoţită deci de o amplă mobilitate teritorială. în podiş fenomenul migraţiei locuitorilor spre mediul urban a generat, pe lângă diminuarea numărului de locuitori, o feminizare a populaţiei şi o îmbătrânire demografică. în paralel cu situaţia mai sus menţionată se instalează încet, dar sigur, modelul demografic al familiei puţin numeroase.

Creşterea numărului de locuitori din 2004 până în 2008 se datorează atât dificultăţilor înregistrate în economie, fapt ce a generat migrarea populaţiei de la oraş către satul natal unde prezenţa terenului agricol a reprezentat un element salvator, cât şi a faptului că statul a sprijinit activ creşterea natalităţii prin acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.

ANUL 1912 | 1930 1956 1966 1977 1992 1995 2000 2002 2004 2008

Nr. loc. 108518 1 147059 155536 138433 124767 95242 89948 85567 87048 80627 906631912-1930 1956-1966 1977-1992 1995-2000 2002-2004

63

Ritmulde

crcştere

1,97% -1.10% -1.57% -0 97% -2,50%1930-1956 1966-197? 1992-1995 2000-2002 2004-2008

0,22”'. -0,90% -1,85% -0,41% 1,35%

Analizând intervalul 1912-2008, putem observa că în perioada 1912-1930 s-a înregistrat o rată de creştere de 1,97%, creştere datorată instaurării unei relative stabilităţi politice în România, după acest interval creşterea a fost mai mică (0,22%), creştere înregistrată între anii 1930-1956, interval în care în România se instaurează regimul comunist şi are loc industrializarea ţării şi comasarea terenurilor agricole în asociaţii agricole, asociaţii ce aparţineau statului Român. Scăderea ritmului de creştere are loc până în anul 2004.

Ca efect al plecării masive a populaţiei către zonele industriale, s-a produs în mediul rural îmbătrânirea populaţiei, fapt ce a influenţat mişcarea naturală a populaţiei. Urmările plecării populaţiei către oraşe s-au resimţit până în anul 2004, an în care datorită tranziţiei economice prin care România trecea, populaţia şi-a reîndreptat atenţia către agricultură, şi implicit către satul românesc (rata creşterii între 2004 şi 2008 înregistrează, după aproximativ 48 de ani de scădere continuă, o creştere de 1,35%).

Revenirea ratei de creştere pe un ritm ascendent s-a datorat în primul rând faptului că statul român oferă sprijin financiar atât mamelor pentru creşterea copiilor, cât şi agricultorilor pentru a putea să cultive pământul (subvenţii pentru sămânţă, pentru motorină etc.).

Evoluţia numărului populaţiei în Podişul Piemontan al Bălăciţei este, în ansamblu, asemănătoare cu cea de la nivel naţional, schimbările survenite în plan politic şi cel economico-social având impact şi asupra acestui spaţiu.

VI. 1.2. Evoluţia demografică pe unităţi administrative

Analiza datelor în profil teritorial indică faptul că pentru intervalul 1912-1930, tendinţa preponderentă a evoluţiei numărului de locuitori din cadrul comunelor a fost de creştere în 33 de comune (Argetoaia, Brabova, Breasta, Gogoşu, Bâcleş, Tâmna, Orodel etc.) au existat şi comune în care numărul populaţiei a scăzut (Bucovăţ şi Braloştiţa).

între anii 1930 şi 1956, numărul de locuitori creşte în 23 de comune, înregistrând rate de creştere precum Şopot (5,75%), Bălăciţa (0,16%), Bâcleş (0,13%), Tâmna (0,22%)), Vlădaia, Bucovăţ (0,52%), Argetoaia (0,44%), Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta (1,14%), Carpen, şi scade în 12 comune, şi anume în: Prunişor (- 0.29%), Pădina (-0,26%), Predeşti, Orodel (-0,13%), Gogoşu, Dumbrava, Greci, Livezile. Şi în acest interval tendinţa la nivelul podişului este de creştere (0,22%).

în intervalul 1956-1966 situaţia se schimbă, numărul de locuitori scăzând în majoritatea comunelor, datorită apariţiei tentaţiilor oraşelor şi implicit dezvoltarea unor noi ramuri ale economiei, fapt ce a determinat o migrare a populaţiei din zona rurală către cea urbană. Există, totuşi comune în care numărul de locuitori a crescut (Coţofenii din Dos 0,47%, Predeşti 0,76%, Şopot 0,09% şi Verbiţa 1,14%) şi descreşte în restul unităţilor administrative din podiş (- 1.04%), (Livezile -1,77%, Dumbrava -2,17%, Bâcleş -1,61% etc.).

între anii 1966 şi 1977, cu toate că s-a dus o politică activă de încurajare a natalităţii, populaţia a înregistrat un regres în majoritatea comunelor, deoarece majoritatea populaţiei de vârstă fertilă a migrat spre mediul urban. S-au înregistrat creşteri ale numărului de locuitori în comunele aflate în imediata apropiere a oraşelor sau a acelora care se aflau de-a lungul unei artere de intensă circulaţie (Bucovăţ 0,56%, Argetoaia 0,50%, Braloştiţa 1,31%, Breasta 0.80%), Coţofenii din Dos 0,21%, Greci 0,02%), în restul comunelor rata de creştere fiind negativă (Sălcuţa -1,83%, Şopot -3,81%, Vârvora de Jos -1,56%).

64

! unira nr2‘ ' - i-volntin niimencă a populaţiei pc unităţi administrative

65

în intervalul 1977-1992 doar în comuna Braloştiţa se înregistrează o rată de creştere pozitivă (0,05%), în restul comunelor, valorile fiind negative, cea mai scăzută valoare înregistrându-se la Vârvorul de Jos (-2,45%).

în intervalul 1992-1995 doar în comuna Breasta exista o rată de creştere pozitivă, dar şi aceea extrem de mică (0,41%), iar în celelalte comune s-au înregistrat valori negative (Tâmna -2,78%).

în intervalul 1995-2000 în comunele Breasta (0,31%), Greci (0,28%) şi Braloştiţa (0,03%) s-au înregistrat rate de creştere pozitive ale populaţiei datorate migrării populaţiei dinspre oraş spre comună, astfel crescând rata natalităţii, iar cea mai scăzută valoare negativă s-a înregistrat la Vârvoru de Jos (-1,86%).

în intervalul 2000-2002 situaţia începe să se îmbunătăţească în 15 comune, pe fondul migrării populaţiei adulte spre mediul rural, datorită disponibilizărilor (Braloştiţa 4,30%, Vârvoru de Jos 2,87%, Orodel, Bucovăţ, Vela, Breasta etc.). Cea mai scăzută valoare negativă a ratei de creştere se înregistrează în comuna Pădina (-5,25%).

în intervalul 2002-2004 rate de creştere pozitive se înregistrează în 6 din comunele podişului (Tâmna, Breasta, Secu, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Scăeşti), iar în restul se înregistrează valori negative ale ratei (Radovan -27,47%, Bucovăţ -12,67% etc.). în comuna Predeşti scăderea numărului de locuitori se datorează divizării acestei comune în comuna Predeşti şi Pleşoi.

în intervalul 2004-2008 rate de creştere pozitive se înregistrează în 31 dintre unităţile administrative ale Podişului Piemontan al Bălăciţei (cea mai mare creştere fiind de 10,31% în comuna Bucovăţ), în restul de 5 unităţi valorile fiind negative (Predeşti -1,03%, Braloştiţa, Breasta, Botoşeşti Paia şi Pleşoi). Oscilarea numărului de locuitori se datorează variaţiei bilanţului natural şi migratoriu. Din anul 2004 până în anul 2008, tendinţa a fost de uşoară creştere. Regresul din economie şi problemele întâmpinate în mediul urban au determinat m i grarea spre mediul rural a unui număr însemnat de locuitori.

VI.1.3. Evoluţia numărului de locuitori la nivel de sat

VI.1.3.1. Evoluţia numărului de locuitori pe grupe de mărime demografică a satelorîn vederea analizei evoluţiei numărului de locuitori pe grupe demografice de sate, aşezările

au fost împărţite în 4 categorii de aşezări, şi anume: aşezări foarte mici (sub 100 locuitori), mici (101-250 şi 251-500 locuitori), mijlocii (501-1000, 1001-1500, 1501-2000 locuitori) şi mari (peste 2000 locuitori). Pentru o imagine cât mai clară au fost utilizate şi ponderile reflectate de aceste valori (Tabel nr. 4).

în anul 2002 dominante au fost satele mici (48,24%) care au concentrat 30,35% din populaţie, însă se observă faptul că ponderea cea mai mare de locuitori (64,91%) a fost înregistrată în categoria satelor mijlocii, ce aveau o pondere din totalul localităţilor de 33,17%.

în 1977 dominante au fost satele mijlocii (47,50%) care au concentrat 71,85% din totalul populaţiei. în cazul satelor foarte mici, atât numărul lor cât şi ponderea populaţiei în intervalul studiat, s-a remarcat o tendinţă ascendentă cauzată de factorii economici şi de structura populaţiei pe grupe de vârstă. în intervalul studiat (1977-2002) se remarcă următorul aspect: numărul satelor foarte mici creşte cu 9,59% în timp ce ponderea populaţiei înregistrează o creştere de 1,53%.

Tabel nr. 4: Evoluţia numărului de locuitori pe grupe demografice de sateFOABTÍ MICI MÎll •ni.ocn MARI

SI;B iOOLOC 101 -250 251-51)0 501 1000 1001 -1500 1501-2000 PESTE 2000RfX FNS NR POP NR POP. VR POP NR POP NR POP \R POP NR POP

2002 NR 36 1940 42 6986 54 19429 47 31171 15 18196 4 7139 1 2187

% 18.09 2.23 21.11

8.03 27.14 22.32 23.62

35.81 7,54 20.90 2.01 8.20 0.50 2.51

m 17 866 40 6952 43 16128 60 42512 25 30176 10 16952 5 11181

% 8.50 0.69 20 5.57 21.50 12,93 30 34.07 12.50

24.19 5 13.59 2.50 8.96

Satele mici urmează aceiaşi tendinţă ascendentă a ponderii numărului de sate şi ponderii numărului de locuitori la fel ca şi în cazul satelor foarte mici. în intervalul studiat (1977-2002) se remarcă următorul aspect: numărul satelor mici creşte cu 6,74% şi ponderea populaţiei

66

înregistrează o creştere de 11,85%. în cazul satelor mijlocii apare o scădere a ponderii numărului de sate şi a numărului de locuitori, remarcându-se astfel că în intervalul 1977-2002 ponderea satelor mijlocii scade cu 14,33%, iar ponderea populaţiei acestor sate scade cu 6,93%. Ca şi în cazul satelor mijlocii, în satele mari regăsim scăderi atât de pondere a satelor cât şi de pondere a numărului de locuitori (2%, respectiv 6,45%).

Faptul că se înregistrează o pondere foarte mare a satelor mici şi mijlocii va duce în timp la scăderea viabilităţii acestora, la o dezvoltare economică greoaie şi la o mai slabă dotare edilitară, fapt ce va duce,implicit la scăderea nivelului de trai al locuitorilor lor. Odată cu scăderea nivelului de trai a locuitorilor va lua naştere dorinţa de a migra către centre mai mari ce pot oferi o viaţă mai bună.

VI.1.3.2. Tipuri de evoluţie demografică a satelor (1977-2002)

în intervalul studiat se poate remarca faptul că evoluţia numerică pe sate a fost diferenţiată, astfel pe baza grupelor de mărime de demografică şi a oscilaţiilor numerice, am stabilit două tipuri de evoluţie: evoluţie crescătoare şi evoluţie descrescătoare.

Creştere numerică s-a înregistrat în 12 sate ce reprezintă 5,97% din total şi anume: Breasta (+246 persoane), Valea Fântânilor (+129 persoane), Hurduceşti (+22 persoane), Plopi (+42 persoane), Bucovăţ (+92 persoane), Ciocănele (+40 persoane), Racoviţa (+41 persoane), Schitu (+67 persoane), Roşieni (+24 persoane), Valea Lungului (+81 persoane), Gabru (+25 persoane). Creşterea demografică se regăseşte în toate categoriile de mărime demografică a satelor, ea fiind determinată de poziţia cu acces la căile de comunicaţie majore, de apropierea de un oraş, de prezenţa populaţiei de etnie rromă într-un număr mai mare, fapt ce influenţează pozitiv natalitatea, sau este determinată de migraţia urban-rural.

în restul satelor din Podişul Piemontan al Bălăciţei - 189 de sate, reprezentând 94,02% din total s-a înregistrat descreştere numerică ce a afectat toate categoriile demografice de sate. Descreşterea s-a datorat îmbătrânirii demografice a populaţiei, fenomen ce a influenţat natalitatea şi mortalitatea, şi migraţia populaţiei din mediul rural spre cel urban sau spre alte ţări. De remarcat este faptul că o aşezare cu cât este mai mică sub raport demografic cu atât este mai predispusă la să scadă numeric.

Figura nr. 26 - Evoluţia numărului de locuitori pe grupe de mărime demografică

68

VI.1.3.3. Disparităţi teritoriale în evoluţia numărului de locuitori pe sate în intervalul 1977-2002

De-a lungul timpului aşezările rurale au avut o evoluţie demografică diferită care a determinat apariţia disparităţilor teritoriale. Pentru a identifica aceste disparităţi apărute în cadrul satelor am utilizat formula (P2-Pi)/Pi x 100, unde Pi = populaţia din 1977 şi P2 = populaţia din 2002. Conform formulei au rezultat valori cuprinse între - 100% (Cetăţuia, Italieni) şi 23,49% (Valea Fântânilor). în funcţie de valorile obţinute satele au fost grupate în două tipuri de evoluţie: de creştere demografică şi descreştere demografică.

în categoria satelor ce prezintă creştere demografică se plasează 12 sate, reprezentând 5,97% din total, acestea fiind clasificate în 3 intervale de creştere demografică astfel: între 0 şi 10% (3 sate): Bucovăţ (6,65%), Drăgoaia (7,62%), Hurduceşti (8,42%); între 10,01 şi 20% (7 sate): Valea Lungului, Roşieni, Breasta, Racoviţa, Ciocanele, Schitu, Plopi etc.; peste 20% (2 sate): Valea Fântânilor (23,49%); Mârza. Creşterea numerică a populaţiei este explicată prin faptul că aceste sate se află de-a lungul sau în apropierea unor artere de circulaţie, fie în apropierea unor oraşe, fie prezintă funcţie administrativă sau prezintă grupări de persoane cu mentalitate pro- natalistă (Plopi).

în categoria satelor ce prezintă descreştere demografică se plasează 189 sate, reprezentând 94.02% din total, acestea fiind clasificate în 5 intervale de descreştere demografică astfel: între 0 şi 10% (12 sate): Valea Ursului, Ţânţaru, Argetoaia, Leordoasa, Braloştiţa, Sfârcea, Cotu, Obedin, Potmelţu, Valea lui Pătru, Desnăţui; între 10,01 şi 20% (12 sate): Tâmna, Gubaucea, Secu etc.; între 20,01-40% (91 sate): Vârvoru de Jos, Criva,

Gabru etc.; între 40,01-60% (63 sate): Ciutura, Ştiubei, Seaca de Pădure etc.; peste 60% (11 sate): Italieni (100%), Cetăţuia (100%), Frasin, Bucicani, Caraiman, Făget, Predeştii Mici, Răchita de Sus, Gârniţa etc.

Descreşterea demografică caracterizează aşezările rurale aflate la distanţe mari de căile de comunicaţie majore, acestea fiind oarecum izolate datorită stării proaste a drumurilor de legătură, pe cele cu un grad avansat de îmbătrânire demografică, fenomen ce are drept consecinţă reducerea fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii precum şi aşezările rurale în care datorită situaţiei economice dificile populaţia tânără migrează spre oraş sau străină.

e1« j.

i y®'«s . . i ©si til

Í..J&-

@1

Fin

ura

nr.2

8 -

Dis

nari

tăti

teH

tÍO

TÍT

iTIW

7^00

2T

11 1 ?íb °J«I- !®i,!«®,1 ¡ h M . M

I L'®; ;? éM'í. J® ff é&íitwS« ? r*- « s® s ? §gv

¡¡!«Ş-y®Ş| ■ *1-í,

'![ i ■ ,|»?|^ sü • * *• •''■•l í *« u* *

S| ~l¡ tSKiíSKSSro{ grOOO#

#>©de2¿dqof ® -.o» T-CNM“-5DÍFDDH

2 «»o‘C . . 0 0 o!£B .000 0 —H o O O Z Z ° o o—-oo o»"•OOO O Iñ <5 oiflOO U) t- (iONörr ®© T- '^^r. **E xiowoo g •C g'rNWO I>Si ® T- „

s m©

VI.2. Densitatea populaţieiDensitatea populaţiei reprezintă un indicator important care reflectă gradul de concentrate

sau dispersie al populaţiei într-un teritoriu. Acest indicator este influenţat de factori naturali - factori geomorfologici (altitudine, grad de fragmentare al reliefului, pantă), factori hidrologici (reţeaua hidrografică, adâncimea pânzei freatice, vulnerabilitatea la inundaţii), factori edafici (fertilitatea solului), factori biogeografici (prezenţa fondului forestier), dar şi factori antropici - sociali (prezenţa unităţilor de învăţământ, a unităţilor şi cadrelor sanitare,etc.), economici (resurse naturale, atât ale solului cât şi ale subsolului), istorici (vechimea populării), politici.

VI.2.1. Densitatea generală în Podişul Piemontan al Bălăciţei

Densitatea generală a populaţiei constituie raportul dintre populaţia unui teritoriu şi suprafaţa acestuia (Km2). Formula de calcul a acestui indicator este: D =P/S, unde D- densitatea populaţiei; P - numărul locuitorilor; S - suprafaţa teritoriului.

Evoluţia densităţii populaţiei este prezentată în tabelul 5 şi este reprezentată grafic în Figura 29. Printr-o simplă analiză a datelor statistice preluate şi prelucrate putem diferenţia modificările survenite în densitatea populaţiei. Prin urmare, densitatea medie a populaţiei din Podişul Piemontan al Bălăciţei înregistrează o valoare medie de 46,62 loc/km2, în intervalul 1912-2004. în intervalul 1912-1956 densitatea medie a populaţiei a avut o tendinţă de creştere datorată creşterii numărului populaţiei.

100

80

«o -Mf fi

1912 1930 1956 1966 1977 1992 2002 2004

B Podişul Piemontan al Bălăciţei ti România

Figura nr. 29 - Graficul evoluţiei densităţii medii a populaţiei

VI.2.2. Evoluţia densităţii generale pe unităţi administrative

Tabel nr. 5 - Evoluţia densităţii populaţiei în Podişul Piemontan al Bălăciţei şi România

1912 1930 1956 1966 1977 1992 2002 2004 Media1977-2004

Podişul Piemontan al Bălăciţei

39.46 53.48 56.56 50.34 55.53 43.01 38.46 36.13 46.62

România 53.7 60.1 73.6 80.4 90.8 95.8 91 90.91 79.54

Din anul 1977 şi până în anul 2004, la nivelul teritoriului ocupat de Podişul Piemontan al Bălăciţei s-a înregistrat o scădere a valorii densităţii medii a populaţiei de la 55,53 loc/km 2

până la respectiv 36,13 loc/km2, scădere ce s-a datorat declinului demografic al populaţiei. Comparativ cu valorile densităţii medii ale populaţiei pe ţară, valorile densităţii medii ale populaţiei unităţii studiate sunt net inferioare acestora.

Densitatea medie a populaţiei la nivelul unităţilor administrative prezintă o tendinţă generală de scădere, scădere determinată de evoluţia numerică a populaţiei în teritoriu. Evoluţia densităţii medii a populaţiei în intervalul 1977-2004 a înregistrat scădere în 35 de comune, valorile oscilând între -1,47 loc./Km2 în comuna Breasta şi - 44.09 loc./Km2 în comuna Radovan, o scădere mai pronunţată înregistrându-se în comunele Radovan şi Gogoşu. Comuna Radovan înregistrează această scădere semnificativă faţă de anul 1977 datorită divizării sale în anul 2004 în două comune Radovan şi întorsura (comuna întorsura nemaifacând parte din Podişul Piemontan al Bălăciţei) cât şi datorită scăderii numărului populaţiei din Radovan. Doar în comuna Braloştiţa densitatea medie a populaţiei a crescut cu 6,04 loc./Km2, de la 90,66 loc./Km2 în 1977 la 96.7 loc./Km2. Analizând evoluţia densităţii medii a populaţiei comunelor Podişului Piemontan al Bălăciţei în anii 1977, 1992, 2002 şi 2004 se poate observa o descreştere a acestui indicator în 26 din comunele unităţii studiate, aici amintim comune precum Bălăciţa, Bâcleş, Vlădaia, Bucovăţ, Sălcuţa, Verb iţa, Vârtop, Vârvora de Jos, Coţofenii din Dos.

Un număr de 10 comune din Podişul Piemontan al Bălăciţei prezintă o evoluţie oscilantă a densităţii medii a populaţiei în intervalul mai sus amintit.

In cadrul lor se pot diferenţia două categorii de evoluţii oscilante. Prin urmare, prima categorie cuprinde 9 comune (Breasta, Predeşti, Dumbrava, Pădina, Tâmna, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Scăeşti, Secu) în care indicatorul demografic prezintă o evoluţie descendentă până în 2002, după acest interval, indicatorul are evoluţie ascendentă. Cea de-a doua categorie prezintă o evoluţie ascendentă până în anul 2002, după care descreşte (comuna Braloştiţa).

în regiunea studiată, este specifică densitatea mică a populaţiei, fapt datorat suprafeţelor mai mari ale comunelor, cât şi sporului total al populaţiei, spor ce prezintă valori coborâte şi chiar negative. Valorile maxime ale densităţii medii a populaţiei au fost înregistrate în comuna Braloştiţa şi anume 96,95 loc/km2 în anul 2002, iar în anul 2004 valoare acestui indicator demografic ajunge la 96,70 loc/km2.Valorile maxime ale densităţii medii ale populaţiei înregistrate aici se explică prin faptul că suprafaţa administrativă este mai redusă comparativ cu alte comune şi numărul locuitorilor prezintă o valoare mai mare.

Valoarea minimă a densităţii populaţiei a fost înregistrată în comuna Radovan în anul 2004, aceasta fiind de 16,18 loc/km2. Aceasta valoare poate fi explicată de suprafaţa mai mare a unităţii administrative.

Printr-o simplă analiză a hărţilor ce indică evoluţia densităţii populaţiei pe comune din anul 1977 şi până în anul 2004, putem afirma că întregul teritoriu prezintă o tendinţă de scădere a indicatorului demografic. Astfel, în anul 1977, cea mai mare parte a comunelor au înregistrat densităţi ale populaţiei cuprinse în intervalul 40-60 loc/km2. Valorile maxime de 80-100 loc/km2

au fost constatate în comunele Braloştiţa şi Breasta. In categoria 60-80 loc/km2 sunt incluse un număr de 11 comune (Greci, Argetoaia, Secu, Greceşti, Scăeşti, Coţofenii din Dos, Şopot, Carpen, Vârtop, Radovan şi Bucovăţ). Valorile minime sub 20 loc/km2 nu au fost înregistrate în acest an, iar cele cuprinse între 20-40 loc/km2 sunt înregistrate în 4 comune (Prunişor, Brabova, Vela, Bâcleş). în anul 1992, predominante au fost comunele în care densitatea medie a populaţiei avea valori cuprinse între 20-40 loc/km2 - 19 comune (Livezile, Poroina Mare, Terpeziţa, Vârvora de Jos, Vlădaia, Orodel, Vela etc.).Tabel nr. 6 - Evoluţia densităţii medii a populaţiei (1977-2004)

Comuna 1977 1992 2002 2004 Evoluţia1977-2004

Media1977-2004

Bălăcită 53.77 40,72 36.44 35.04 -18.73 41.49Bâcleş 34.65 26,64 20,78 20.2 -14.45 25.57

Breznita Motru 47.75 37.7 34,11 33,52 -14.23 38.27Dumbrava 42.53 30.27 22.47 23.65 -18.88 29.73

Greci 61.65 45.9 37.79 36,63 -25.02 45.49Livezile 49.95 37.43 28.68 27.5 -22.45 35.89

Padina 52.16 33.88 20.03 23.8 -28.36 32.47Poroina Mare 44.66 29.97 24 23.61 -21.05 30.56

Prunişor 36.95 25.58 20.61 19.98 -16.97 25.78Tâmna 45.02 38.49 34.23 35.22 -9.8 38.24Vlădaia 45.51 31.58 28,28 25.83 -19.68 32.8Bucovăt 61 49.82 48.2 35.98 -25.02 48.75

Argetoaia 72.74 60.43 57.51 57.64 -15.1 62.08Botoşeşti Paia 53.69 38.1 34.93 35.17 -18.52 40.47

Brabova 39.45 27.03 23.07 21.72 -17.73 27.82Braloştiţa 90.66 91,32 96.95 96,7 6.04 93.91Breasta 88.51 82.53 86.42 87.04 -1.47 86.13Carpen 65.13 50.76 46.63 45.09 -20.04 51.9

Cernăteşti 59,25 44.4 38.38 37.38 -21.87 44.85Coţofenii din Dos 70.78 60.5 58.04 56.63 -14.15 61.49

Greceşti 60.9 45.23 41.1 41.04 -19.86 47.07Gogoşu 55.58 29.86 23.58 22.62 -32.96 32.91Orodel 50.22 36.79 35.2 34,85 -15.37 39.27Predeşti 56.51 46.83 43,32 47.61 -8.9 48.57Radovan 60.27 42,19 35,92 16.18 -44.09 38.64Săi cuta 45.68 36,39 33.53 32.35 -13.33 36.99Scăieşti 72.74 64.28 57.56 57.64 -15.1 63.06

Seaca de Pădure 44.68 29.67 24.57 23.45 -21.23 30.59Secu 64.07 49.14 45 45.62 -18.45 50.96Şopot 60.22 44.29 36.49 34.65 -25.57 43,91

Terpeziţa 48.82 34.93 28.65 27.67 -21.15 35.02Vela 37.65 28.88 26.19 25.3 -12.35 29.51

Verbiţa 45.64 38.27 34.08 33.28 -12,36 37.82

Vârtop 72.3 62.33 53.54 51.51 -20.79 59.92Vârvorul de Jos 52.52 33.24 29.82 28.62 -23.9 36.05

Pleşoi* - - - 38.07 - 38.07

*Comună înfiinţată în anul 2004 prin L 84/2004 de reorganizare administrativă a teritoriului României pentru care nu am calculat dinamica densităţii generale a populaţiei

în intervalul 40-60 loe/km2 se constată 10 comune (Bălăciţa, Carpen, Şopot etc.), în intervalul 60-80 loc/km2 sunt integrate comunele Argetoaia, Scăeşti, Coţofenii din Dos şi Vârtop. Iar în categoria 80-100 loc/km2 sunt incluse comunele Breasta şi Braloştiţa. Pentru anul 2002, situaţia indicatorului demografic se schimbă uşor, dispărând categoria comunelor cu densităţi ale populaţiei cuprinse între 60-80 loc/km2.

In intervalul 20-40 loc/km2 se înregistrează 24 de comune, cu 5 mai multe faţă de situaţia anului 1992 (Cernăteşti, Şopot, Greci, Bălăciţa, Rado van). în intervalul 80-100 loc/km2 se păstrează cele două comune Braloştiţa şi Breasta.

Densitatea medie a populaţiei în cadrul Podişului Piemontan al Bălăciţei din anul 2004 se modifică, apărând 2 comune cu densităţi ale populaţiei sub 20 loc/km2 (Prunişor şi Radovan), 25 de comune în intervalul 20-40 Îoc/km2 şi se menţin comunele Braloştiţa şi Breasta în intervalul 80-100 loc/km2. Valori ale densităţii medii a populaţiei peste media pe ţară sunt înregistrate în comuna Braloştita în anul 2002 (96,95 loc/km2) şi în anul 2004 (96,70 loc/km2).

VI.2.3. Densitatea agricolă

Densitatea agricolă este dată de raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa agricolă a unui teritoriu şi se exprimă în locuitori pe 100 ha teren agricol. Acest indicator reflectă modificările apărute în numărul de locuitori şi suprafaţa agricolă. Pentru a evidenţia acest fenomen şi evoluţia sa în timp au fost preluate şi prelucrate date statistice înregistrate în anii 1992, 1995, 2002 şi 2004.

în cadrul evoluţiei densităţii agricole se pot determina 4 categorii de evoluţii:> Scădere se înregistrează în Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Pădina,

Poroina Mare, Prunişor, Vlădaia, Brabova, Carpen, Cemăteşti, Coţofenii din Dos, Greceşti, Gogoşu, Radovan, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Şopot, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârtop,Vârvoru de Jos;

> Fluctuaţii - scădere urmată de creştere (Greci, Livezile, Tâmna, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Orodel, Predeşti, Scăeşti, Secu) şi creştere urmată de scădere (Bucovăţ şi Braloştiţa);

> Creştere: Breasta.Valoarea maximă este înregistrată în comuna Braloştiţa în anul 2002, fiind de 136,55

loc/lOOha, datorată creşterii efectivului demografic. Valoarea minimă este de 22,87 loc/lOOha, în anul 2004, în comuna Bâcleş, fapt datorat scăderii numărului de locuitori ai unităţii administrative respective. Valoarea acestui indicator demografic este influenţat atât de evoluţia numărului de locuitori, cât şi de creşterea sau scăderea suprafeţelor agricole.

Tabel nr. 7 - Evoluţia densităţii agricole în unităţile administrative din Podişul Piemontan al Bălăciţei

C omunsi Densitatea agricolă Comuna Densitatea agricola

1992 1995 2002 2004 Dinamita(1992-2004*

1992 1995 2002 2004 Dtnamii.i(1992-2004)

Bălăciţa 43,67 40,87 38,7 36,41 -7,26 Cernăteşti 50,97 48,17 44,08 42,92 -8,05

Bâcleş 30,21 27,26 23,77 22,87 -7,34 Coţofenii din Dos

86,86 84,11 81,8 79,81 -7,05

BrezniţaMotru

70,35 65,99 64,92 61,83 -8,52 Greceşti 49,49 46,29 44,99 44,92 -4,57

Dumbrava 42,37 39,45 33,18 31,6 -10,77 Gogoşu 37,12 34,58 29,31 28,12 -9

Greci 69,45 53,24 47,22 53,64 -15,81 Orodel 38,64 36,76 37,11 36,73 -1,91

Livezile 44,58 41,43 30,91 31,7 -12,88 Predeşti 50,38 49,77 46,81 53,13 2,75

Pădina 39,73 34,36 28,71 27,87 -11,86 Radovan 57,54 54,17 49,67 45,25 -12,29

PoroinaMare

34,25 32,19 29,12 28,52 -5,73 Sălcuţa 42,61 40,89 39,31 37,92 -4,69

Prunişor 37,31 34,13 30,66 29,26 -8,05 Scăieşti 81,5 79,74 73,61 73,7 -7,8

Tâmna 49,82 46,47 45,89 51,64 1,82 Seaca de Pădure 42,01 38,88 34,81 33,21 -8,8

Vlădaia 34,02 30,59 28,19 26,35 -7,67 Secu 55,62 53,57 51,52 52,23 -3,39

Bucovăţ 87,96 84,36 86,08 64,26 -23,7 Şopot 48,97 46,59 40,2 38,18 -10,79

Argetoaia 98,42 93,22 91,29 91,49 -fi,93 Terpeziţa 39,51 36,05 32,47 31,34 -8,17

BotoşeştiPaia

43,09 40,09 39,51 39,78 -3,31 Vela 33,5 31,68 30,37 29,33 -4,17

Brabova 29,24 27,26 25,01 23,54 -5,7 Verbita 60,67 57,2 54,17 52,89 -7,78

Braloştiţa 128,7 125,6 136,55 136,3 7,63 Vârtop 71,44 66,27 61,38 59,04 .....ZSaBreasta 101 104,6 108,15 108,9 7,92 Vârvorul de Jos 47,46 43,88 42,47 40,77 -6,69

Carpen 57,6 55,06 52,92 51,17 -6,43 Pleşoi” - - - 39,71 39,71


VI.2.4. Indice de arealitateIndicele de arealitate reprezintă raportul dintre suprafaţa unui anume teritoriu şi populaţia

din acel teritoriu. Acest indicator evidenţiază aspecte asemănătoare cu densitatea medie a populaţiei, confirmând creşterea sau descreşterea populaţiei în zonă. Valoarea medie a indicelui de arealitate prezintă o tendinţă de creştere pentru intervalul 1977-2004, crescând de la 0,018 km2/loc în 1977 la 0,029 km2/loc în anul 2004.

Tabel nr, 8 - Indicele de arealitate pe comuneC »murii» 1177 1992 2002 2004 Mtdiu C’umuiu ,071 1992 2002 2004 Mrihn

1977-2004

Bălăciţa 0,019 0,025 0,027 0,029 0,025 Cernăteşli 0,017 0,023 0,026 0,027 0,023

Bâcleş 0,029 0,038 0,048 0,049 0,041 Coţofenii din Dos

0,014 0,017 0,017 0,018 0.016

BrezniţaMotru

0,021 0,027 0,029 0,029 0,027 Greceşti 0,016 0,022 0,024 0,024 0,022

Dumbrava 0,024 0,033 0,041 0,042 0,035 Gogoşu 0,018 0,034 0,042 0,044 0,035

Greci 0,016 0,022 0,027 0,027 0,023 Orodel 0,020 0,027 0,028 0,027 0,026

Livezile 0,020 0,027 0,035 0,036 0,029 Predeşti 0,018 0,021 0,023 0,021 0,021

Padina 0,019 0,030 0,040 0,042 0,033 Radovan 0,017 0,024 0,028 0,062 0,032

PorcinaMare

0,022 0,033 0,042 0,042 0,035 Sălcuţa 0,022 0,028 0,030 0,031 0,028

Prunişor 0,027 0,039 0,049 0,050 0,041 Scăieşti 0,014 0,016 0,017 0,017 0,016

Tâmna 0,022 0,026 0,029 0,028 0,026 Seaca de Pădure

0,022 0,034 0,041 0,043 0,039

Viădaia 0,022 0,032 0,037 0,039 0,032 Secu 0,016 0,020 0,022 0,022 0,020

Bucovăţ 0,016 0,020 0,021 0,028 0,021 Şopot 0,017 0,023 0,027 0,029 0,024

Argetoaia 0,014 0,017 0,017 0,017 0,016 T erpeziţa 0,020 0,029 0,035 0,036 0,030

BotoşeştiPaia

0,019 0,026 0,029 0,028 0,025 Vela 0,027 0,035 0,038 0,039 0,035

Brabova 0,025 0,037 0,043 0,046 0,038 Verbiţa 0,022 0,026 0,029 0,030 0,027

Braloştiţa 0,011 0,011 0,010 0,010 0,011 Vârtop 0,014 0.016 0,019 0,019 0,017

Breasta 0,011 0,012 0,012 0,011 0,012 Vârvorul de Jos

0,019 0,030 0,034 0,035 0,029

Carpen 0,015 0,020 0,021 0,022 0,020 Pleşoi' - - - 0,026 0,026


Valoarea minimă a acestui indicator demografic a fost înregistrată în 2002, respectiv 2004, fiind de 0,010km2/loc în comuna Braloştiţa. Valoarea maximă a fost înregistrată în anul 2004 în comuna Prunişor, fiind de 0,050km2/loc.

VI.3. Dinamica populaţieiTransformările apărute în dinamica populaţiei unui teritoriu sunt rezultatul acţiunii

asociate a fenomenelor legate de mişcarea naturală şi cea migratorie. Mişcarea naturală cuprinde totalitatea modificărilor ce apar în numărul şi structura populaţiei ca urmare a naşterilor, deceselor, căsătoriilor şi divorţurilor. Mişcarea migratorie cuprinde

totalitatea modificărilor survenite în numărul şi structura populaţiei ca urmare a schimbării

domiciliului stabil. Mişcarea naturală şi cea migratorie se supun unor condiţionări multiple legate de factorul natural, cel economic, cel social, cel istoric, psihologic, politic.

VI.3.1. Dinamica naturalBilanţul natural al populaţie reprezintă diferenţa dintre natalitate şi mortalitate,el fiind

influenţat de factori naturali, economici, sociali, politici, istorici. Evoluţia numerică a populaţiei este determinată de natalitate şi mortalitate, aceşti factori fundamentali ai dinamicii naturale sunt condiţionaţi de factori economici, sociali, culturali, de întreg contextul social-economic al ţării, respectiv al regiunii. în analiza noastră am prelucrat datele statistice din perioada 1985-2004 (Anexa nr. 1), ele fiind reprezentate în figura nr. 32.

VI.3.1.1. Evoluţia natalităţii

Natalitatea reprezintă numărul mediu al născuţilor vii într-un an la o mie de locuitori. Intensitatea naşterilor din cadrul unei populaţii este influenţată de politica demografică promovată,de structura pe grupe de vârstă şi sexe, de fertilitate, de nivelul de dezvoltare economică,de gradul de instruire al populaţiei etc.

Natalitatea după primul război mondial a început să scadă, proces înregistrat în întreaga ţară, trecându-se de la indicatori înalţi ai natalităţii şi mortalităţii (ce au caracterizat vreme îndelungată demografia ţării noastre), la valori mai scăzute ale acestor indicatori,valori care caracterizează perioada contemporană.

Modernizarea societăţii generează scăderea natalităţii, în timp ce scăderea accentuată a natalităţii influenţează negativ societatea pe plan social, economic şi cultural, având implicaţii negative asupra volumului resurselor de muncă.

Rata natalităţii la nivelul Podişului Piemontan al Bălăciţei, între anii 1985 -2004, a variat, astfel că între 1985 - 1989 s-a înregistrat o creştere a ratei natalităţii de la 13,44%o la 15,42%o, după care rata natalităţii a înregistrat o scădere progresivă până în anul 2004 (12,47%o în 1990, ll,46%o în 1995, 9,42%o în 2002 şi 8,83%o în 2004), evoluţie întâlnită şi la nivel de ţară.

Valori cele mai ridicate ale ratei natalităţii de peste 20%o s-au înregistrat în comunele Vârtop (25,5%o în 1989), Gogoşu (23,5%o în 1989), Argetoaia (21,2%o în 1989). Braloştiţa, Breasta, iar cele mai scăzute valori ale natalităţii sub 6%o au fost înregistrate în comunele Orodel (4,4%o în 2004), Gogoşu (5,3%o în 2004), Bâcleş (5,9 l%o în 2002), Greceşti.

în cadrul evoluţiei natalităţii în intervalul 1985-2004 se remarcă pentru unele comune o tendinţă de scădere a acestui indicator demografic în comuna Braloştiţa, iar în restul comunelor poate fi observată o fluctuaţie a natalităţii, cu perioade de creştere şi perioade de scădere (Bălăciţa, Gogoşu, Verbiţa, Poroina Mare, Tâmna, Bâcleş, Dumbrava, Brezniţa Motru etc.).

Pentru intervalul 2002 - 2004 se remarcă faptul că în 17 comune rata natalităţii prezintă o uşoară creştere (Bâcleş, Dumbrava, Bucovăţ, Breasta etc.), fapt datorat existenţei unei ponderi mai mari de populaţie de vârstă fertilă, a unor populaţii cu mentalităţi accentuat nataliste - rromii (Tâmna, Sălcuţa, Predeşti). Uşoara creştere a natalităţii din cele 17 comune din areal indică faptul că populaţia satelor începe să se redreseze, însă fenomenul va fi lent şi uşor de influenţat de condiţiile economice viitoare ale arealului.

75

Dacă până în anul 1989 tendinţa preponderentă a ratei natalităţii este cea de creştere (interzicerea avorturilor, lipsa metodelor contraceptive, modelul familiei cu mai mul ţ i copii, prezenţa unui număr mai mare de locuri de muncă), după acest an, tendinţa natalităţii este de scădere (tranziţia către economia de piaţă, legalizarea avorturilor, modelul familiei cu un copil, nesiguranţa zilei de mâine).

VI.3.1.2. Evoluţia mortalităţii

Mortalitatea reprezintă numărul mediu al deceselor într-un an raportat la o mie de locuitori. Factorii care influenţează mortalitatea sunt nivelul de dezvoltare economică, factorii sociali, factorii sanitari, factorii istorici, structura populaţiei pe grupe de vârste şi sexe, factorii politici.

La nivelul întregului podiş rata mortalităţii a avut o tendinţă de creştere de la 19, 17%o în anul 1985 la 24,36%o în anul 2004, creştere datorată îmbătrânirii populaţiei din acest mediu rural. Valorile ridicate ale ratei mortalităţii de peste 40%o sunt înregistrate în comuna Radovan de 54,40%o în 2004, Gogoşu de 50,30%o în anul 2004, 42,70%o în anul 2002, 40,40%o în anul 1995. La capătul opus, cu valorile cele mai scăzute ale mortalităţii se află comunele Scăeşti (10,21%o în anul 1989, 12,72%o în anul 1985, ll,60%o în anul 2004), Braloştiţa (10,80%o în1 989,11,10%o în 1985 si 2004), Breasta(ll,80%o în 1995, 12,10%o 1990).

La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se poate observa o creştere constantă a ratei mortalităţii, astfel că, dacă în 1985 exista o singură comună cu valori peste 30%o (Poroina Mare 32,9%o), în anul 2004 numărul comunelor cu valori ale ratei mortalităţii peste 30%o a crescut la 7 comune (Radovan 54,6%o, Gogoşu, Seaca de Pădure, Poroina Mare, Vlădaia, Livezile, Pădina). Aceste valori contrastante sunt rezultatul structurii populaţiei în teritoriu. La cele care prezintă valori ridicate ale mortalităţii, grupa vârstnică prezintă o pondere mai mare, iar la cele caracterizate de valori mici al mortalităţii situaţia este opusă. Această uşoară creştere a indicelui mortalităţii se datorează îmbătrânirii demografice a populaţiei, mai exact a creşterii ponderii populaţiei vârstnice.

VI.3.1.3. Evoluţia bilanţului natural

în Podişul Piemontan al Bălăciţei, evoluţia bilanţului natural urmăreşte, în general, aceeaşi tendinţă cu cele ale ratei natalităţii şi mortalităţii, astfel că valoarea lui creşte uşor de la -5,73%o în 1985 la -3,85%o în 1989, pe fondul creşterii natalităţii, după care bilanţul natural înregistrează o scădere progresivă, astfel că în anul 2004 ajunge la valoarea de -15,53% (scade atât rata natalităţii cât şi rata mortalităţii.

în acest mediu rural, caracterizat printr-o îmbătrânire demografică, se pot evidenţia câteva aspecte specifice. Prin urmare, în majoritatea comunelor din unitatea studiată bilanţul natural prezintă valori negative (Bălăciţa, Bâcleş, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Prunişor, Vlădaia etc.). Există de asemenea şi câteva excepţii, în care valorile bilanţului natural ating valori pozitive în anumite perioade, cum ar fi în anii 1989 şi 1990 (Argetoaia, Bucovăţ, Tâmna), dar există şi comune al căror bilanţ natural este în permanenţă pozitiv - Braloştiţa datorită unei natalităţi ridicate explicate prin ponderea mai mare a persoanelor de vârstă fertilă.

Cele mai scăzute valori ale bilanţului natural s-au în înregistrat în comuna Gogoşu (- 45%o în anul 2004, -37,70%o în 2002, în comuna Radovan -41,90%o în 2004, Pădina -31,96%o, în timp ce valorile cele mai ridicate au fcst de 8,50%o în 1989, l,50%o în Tâmna în anul 1989, şi l,10%o în comuna Bucovăţ în anul 1989.

La nivelul anului 2004 valorile bilanţului natural au oscilat între -45%o în comuna Gogoşu şi 3,30%o în comuna Braloştiţa. Modificările survenite în viaţa social - economică a ţării după 1989 au influenţat şi comportamentul demografic al locuitorilor din acest areal.

VI.3.2. Dinamica teritorială

„Mobilitatea populaţiei este un fenomen ce a caracterizat societatea din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Aşadar ea are un profund caracter istoric manifestându-se în mod diferenţiat în spaţiu şi timp în funcţie de factorii şi condiţiile, concrete specifice de la o etapă la alta şi dintr-un loc în altul.”32 Aceasta cuprinde deplasările în teritoriu determinate de cauze variate, pe anumite distanţe, de schimbare sau nu a domiciliului. Elementele dinamicii teritoriale au fost analizate prin ratele plecărilor şi sosirilor din fiecare comună. în cadrul migraţiei populaţiei deosebim migraţii interne şi migraţii externe sau internaţionale.

VI.3.2.1. Evoluţia plecărilorîn perioada de dinainte de 1989, ca urmare a colectivizării forţate numeroşi locuitori

pierzând legătura cu pământul moştenit au ales să plece spre oraşele care se aflau în proces de industrializare, spaţii care le ofereau promisiunea unui nivel de trai mai bun. Apare astfel un fenomen de depopulare al aşezărilor rurale din piemont, populaţia plecată fiind preponderent tânără.

Pentru tinerii din arealul studiat, precum şi pentru cei din întregul spaţiu rural al ţării, posibilitatea de a absolvi o instituţie de învăţământ superior a reprezentat un factor de atracţie important, fapt ce a generat o intensificare a migraţiei spre oraş. Reducerea locurilor de muncă din agricultură ca urmare a mecanizării acesteia i-a obligat pe locuitorii satelor să se îndrepte spre oraşe, oraşe ce ofereau un număr mare de locuri de muncă datorită intensificării procesului de industrializare. în această perioadă migrarea populaţiei în exteriorul ţării era interzisă.

Analizând situaţia mişcării migratorii la nivelul unităţilor administrative în anul 1985 se poate afirma apariţia unor poli de emigrare din spaţiul rural în comune precum Poroina Mare, Vlădaia, Dumbrava, Bălăciţa.

După evenimentele din 1989, economia ţării a trecut prin momente dificile, ca urmare a restructurărilor din sectorul industrial şi a privatizării coloşilor industriali a afectat atât populaţia urbană cât şi cea rurală, astfel odată cu deschiderea graniţelor ţării se înregistrează plecări ale populaţiei în exterior. împroprietărirea populaţiei nu a modificat cu mult situaţia migraţiei popu-laţiei rurale deoarece „noii” proprietari au întâmpinat greutăţi în efectuarea lucrărilor agricole.

Anul 1990 a reprezentat anul în care s-a înregistrat un vârf al emigraţiei, cauzat de situaţia economică precară a populaţiei din podiş şi de deschiderea graniţelor ţarii. Valorile cele mai mari ale ratei emigraţiei s-au înregistrat în comune precum: Brabova, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Cemăteşti, Gogoşu, Bucovăţ, Botoşeşti Paia. Bâcleş, Dumbrava, Greci, Bălăciţa, Pădina, Poroina Mare. Urmarea acestui fenomen a fost îmbătrânirea populaţiei, micşorarea capacităţii de muncă a acesteia, şi implicit, imposibilitatea de a se mai lucra toate terenurile agricole. După acest an, valorile ratei emigraţiei s-au mai redus până în anul 2002, pentru ca după acest interval, valorile să crească uşor. Această creştere a ratei emigraţiei s-a datorat mai ales plecării populaţiei tinere spre alte ţări pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bine plătit decât în ţară, care să le asigure un trai decent.

VI.3.2.2. Evoluţia sosirilor

Evoluţia sosirilor după 1989 a înregistrat o tendinţă ascendentă în spaţiul studiat ca urmare a disponibilizărilor din sectorul industrial şi împroprietării populaţiei cu pământ, însă acest lucru nu schimbat cu mult, ci doar a încetinit procesul de depopulare a satelor din

32 C. Vert, (2000), Geografia populaţiei şi aşezărilor umane, Editura Mirton, Timişoara, pag, 112

76

podiş. Rata sosirilor în podiş, pe întregul interval studiat s-a menţinut la valori mai mici decât rata plecărilor din podiş. Rata sosirilor în podiş din 2002 înregistrează valori mai mari decât ale plecărilor în 14 comune, iar la nivelul anului 2004 numărul sosirilor depăşeşte pe cel al plecărilor în 21 din comunele podişului (Terpeziţa, Pleşoi, Vârvoru de Jos, Verbiţa, Vela, Scăeşti, Radovan etc.). Valorile negative ale bilanţului migrator s-au înregistrat pe tot parcursul intervalului studiat, ele atingând un vârf în anul 1990. După acest an situaţia începe să se redreseze uşor, în sensul că, deşi plecările depăşesc în majoritatea comunelor sosirile (21 de comune), ecartul dintre acestea începe să se micşoreze până în 2002. Valorile extreme ale bilanţului migratoriu în anul 2002 au fost de 26,46%%o la Radovan, 16,64%0 la Bucovăţ, Breasta 12,34%o şi -22,16 la Verbiţa, -15.69%o la Sălcuţa, -13,82%o la Botoşeşti Paia.

VI.3.2.3. Evoluţia bilanţului migratoriu

Migraţia poate fi cuantificată prin bilanţul migratoriu, calculat ca diferenţă între stabilirile de domiciliu în localitate şi plecările cu domiciliu din localitate.

In funcţie de datele statistice colectate şi prelucrate se poate observa preponderenţa unui bilanţ migratoriu negativ, datorat plecărilor populaţiei în perioada comunistă către marile oraşe, iar în perioada de după 1989 către exteriorul ţării. O rată mai mare a plecărilor se înregistrează imediat după anul 1989, mai exact în anul 1990, odată cu deschiderea graniţelor ţării.După acest an situaţia începe să se redreseze uşor, în sensul că, deşi plecările depăşesc în majoritatea comunelor sosirile (21 de comune), ecartul dintre acestea începe să se micşoreze până în 2002. Valorile extreme ale bilanţului migratoriu în anul 2002 au fost de 26.46%%o la Radovan, 16,64%o la Bucovăţ, Breasta 12,34%0 şi -22,16 la Verbiţa, -15.69%o la Sălcuţa, -13,82%o la Botoşeşti Paia. La nivelul anului 2004 s-au înregistrat valori pozitive ale bilanţului migratoriu în 21 din comunele podişului (Terpeziţa, Pleşoi, Vârvoru de Jos, Verbiţa, Vela, Scăeşti, Radovan etc.). Valorile extreme ale bilanţului migratoriu s-au înregistrat în comuna Poroina Mare 26,56%o şi comuna Vârtop cu -13,52%o. După acest an situaţia începe să se redreseze uşor, în sensul că, deşi plecările depăşesc în majoritatea comunelor sosirile (21 de comune), ecartul dintre acestea începe să se micşoreze până în 2002. Valorile extreme ale bilanţului migratoriu în anul 2002 au fost de 26,46%%o la Radovan, 16,64%o la Bucovăţ, Breasta 12,34%o şi -22,16 la Verbiţa, -15.69%o la Sălcuţa, - I3,82%o la Botoşeşti Paia. La nivelul anului 2004 s-au înregistrat valori pozitive ale bilanţului migratoriu în 21 din comunele podişului (Terpeziţa, Pleşoi, Vârvoru de Jos, Verbiţa, Vela, Scăeşti, Radovan etc.). Valorile extreme ale bilanţului migratoriu s-au înregistrat în comuna Poroina Mare 26,56%o şi comuna Vârtop cu -13,52%o.

După anul 1989 un număr mare de populaţie s-a întors în zona de origine, însă negăsindu-şi o modalitate de câştigarea existenţei mai bună decât munca în agricultură au ales să plece şi ei peste hotare. Numărul celor care au plecat în străinătate a fost mai mare, astfel că bilanţul migratoriu a prezentat valori negative. Cele mai scăzute valori ale bilanţului migratoriu s-au înregistrat la nivelul anului 1990 în comune precum Vârvoru de Jos (-253,92%o), Vela (-251,06%o), Sălcuţa (-210,96%o), Terpeziţa (- 200,18%o), Seaca de Pădure (-193,26%o), Brabova (-190,98%o), Bucovăţ (-125,70%o), Breasta (-100,33%o), Carpen (-142,85%o). Cele mai ridicate valori ale bilanţului migratoriu au fost înregistrate mai ales după anul 2002: Pădina 14 %o, Poroina Mare 26,4%o, Bucovăţ 16,74%o, Tâmna ll,95%o, Breasta 12,34%o, Gogoşu 14,38%o, Radovan 26.46%o. Trecând dincolo de perspectiva optimistă si reală în acelaşi timp, ni se afişează matricea, tot reală si inevitabilă, de efecte: o îmbătrânire a populaţiei rurale din România cu efecte incomensurabil de păguboase asupra agriculturii, scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţialităţii, agravarea fenomenului de delincvenţă juvenilă, şi, în mod cert, multe altele care vor fi scoase la iveală de timp.

Tabel nr. 9 - Evoluţia bilanţului migratoriu în unităţile administrative alePodişului Piemontan al Bălăciţei

C omuna 1985 1989 1990 1995 ___ ^

Bălăcită -14,50 -16,00 -36,40 -16,82 -8,59 -12,97Bâcleş -14,20 -11,00 -49,50 -3,06 -8,28 -0,40Breznita Motru -7,80 -4,50 -32,80 -23,30 -9,95 2.25Dumbrava -15,10 -13,70 -49,90 -17,12 -4,71 -9,21Greci -0,90 -24,80 -38,00 -10,70 1,39 2,87Livezile -8,50 -14,20 -24,30 -16,35 -19,84 -11,18Pădina -19,10 -11,50 -35,00 -6,66 5,32 14.00Poroina Mare -18,50 -15,90 -44,20 -25,17 -4,94 26,56Prunişor -12.40 10,80 -35,10 -23,29 -7,49 3,66Tâmna -13,50 3,00 -45,80 11,95 -10,88 5,96Vlădaia -12,50 -17,90 -35,20 -18,95 -5,40 -11,46Bucovăt -5,38 -8,49 -125,70 -6,88 16,74 7,52Argetoaia -7,14 -4,78 -70,62 -19,46 -7,45 2,68Botoşeşti Paia -1,43 -12,80 -136,86 -6,80 -13,82 -9,80Brabova -6,62 -9,81 -190,98 -7,95 -10,29 -8,63Braloştiţa -2,28 -5,72 -35,31 -5,47 6,04 -3,03Breasta -3,94 -0,52 -100,33 3,45 12,34 7,40Carpen -7,15 -8,18 -142,85 -4,25 0,68 2,46Cernăteşti -9,97 -12,10 -122,58 -2,50 -1,82 -4,22Coţofenii Din Dos -5,59 -13,29 -98,33 8,03 -1,41 0,38Greceşti -15,24 -10,76 -81,53 -5,41 -4,56 11,16Gogoşii -5,26 -7,67 -149.24 -8,36 11,83 14,38Orodel -13,79 -4,88 -104,88 -16.06 -0,62 9,77Predeşti -8,02 -3,05 -145,38 -2,09 -6,39 4,29Radovan -5,03 -9,73 -146,56 -10,08 26,46 25,93Săi cuta -7,90 -9,23 -210,96 1,88 -15.69 -13,42Scăeşti -1,49 -4,73 -71,59 -2,46 3,56 3,11Seaca de Pădure -6,48 -5,93 -193,26 -15,97 5,71 -5,23Secu -15,73 -20,69 -144,81 7,36 2,29 0Şopot -10,06 -5,54 -171,38 -1,71 1,99 -4,72Terpeziţa 0,71 -2.00 -200,18 -7,50 0,52 11,32Vela -11,35 -11,40 -251,06 -7,49 -3,21 1,42Verbita 7.88 10.7 -96,12 -3,11 -22,16 8,50Vârtop -4,32 -2,11 -101,44 10,68 -5,09 -13,52Vârvoru De Jos -8,86 -8,50 -253,92 -0,89 0,31 8,07Pleşoi 3,36

VI.3.2.4. Migraţiile pentru munca în străinătate

După evenimentele din 1989 se individualizează un nou tip de migraţie, cel pentru muncă în afara graniţelor ţării, această situaţie a fost generată de criza economică a familiilor din acest spaţiu ca urmare a trecerii acestora în şomaj, prin restructurarea activităţii industriale, la care se adaugă şi libertatea de mişcare.

Deşi au fost retrocedate terenurile agricole proprietarilor de drept, aceştia, datorită lipsei banilor pentru investiţii serioase în agricultură, nu reuşesc să-şi asigure un nivel de trai satisfăcător, astfel ei aleg să plece din ţară. Plecările populaţiei rurale spre alte ţări se intensifică după anul 1995, afectând în special populaţia cuprinsă între 20-30 de ani şi cea între 31- 45 de ani.

In cadrul populaţiei ce pleacă în străinătate se conturează două categorii: cei care pleacă în străinătate în vederea acumulării unor resurse financiare cât mai mari după care revin în ţară (este cazul celor căsătoriţi şi cu copii, având peste 30 de ani) şi categoria celor care pleacă în străinătate în vederea stabilirii definitive acolo (este cazul populaţiei cu vârste cuprinse între 20-30 de ani).

O caracteristică actuală a migrării în străinătate a populaţiei din piemont este aceea a propagării în lanţ, mai întâi pleacă un membru al familiei (de regulă bărbat) după care îşi cheamă rudele şi prietenii apropiaţi. Cei care pleacă în străinătate îşi desfăşoară activitatea în domenii precum agricultura, construcţiile, activităţi de menaj, transport, ei fiind mai prost plătiţi decât populaţia locală, însă suficient prin comparaţie cu nivelul de salarizare din ţară. Ţările spre care aceştia se îndreaptă cu precădere sunt Italia, Spania, Grecia, Germania, Austria, iar într-un număr foarte mic în Marea Britanie. Intrarea României în Uniunea Europeană a facilitat accesul persoanelor în spaţiul comunitar. Totuşi, comparativ cu alte regiuni ale ţării, numărul celor plecaţi în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă este mult mai redus.

Efectele acestui tip de migraţie nu au întârziat să apară, ele fiind atât pozitive cât şi negative. Printre cele pozitive amintim pe cele financiare, care determină o dezvoltare social economică a comunităţii generatoare de astfel de fluxuri; în domeniul imobiliar, în dotarea cu mijloace de transport, în îmbunătăţirea standardului de viaţă, în deschiderea unor afaceri familiale. Ieşirea populaţiei rurale în străinătate le îmbogăţeşte nivelul cultural, percepţia asupra vieţii.

Efectele negative ale acestui fenomen sunt îmbătrânirea demografică a populaţiei rurale, deoarece persoanele plecate sunt cele tinere, feminizarea populaţiei, părăsirea gospodăriilor, reducerea forţei de muncă în sectorul agricol, modificări comportamentale ale copiilor lăsaţi de părinţi în ţară, în grija bunicilor (violenţa în şcoli). Efectele negative ale migraţiei forţei de muncă atât la nivel microsocial cât şi la nivel macrosocial, agravarea lor odată cu exodul forţei de muncă pot conduce la mari disfuncţii sociale şi economice.

VI.3.3. Evoluţia bilanţului total

Bilanţul total este indicatorul care reflectă dinamica populaţiei, el rezultă din însumarea bilanţului natural cu cel migratoriu. Analizând harta evoluţiei bilanţului total pe comune din figura cu titlul „Evoluţia dinamicii populaţiei pe unităţi administrative”, se poate observa faptul că acesta prezintă valori negative (Prunişor, Livezile, Poroina Mare, Greci), există comune în care sunt specifice atât valori negative, dar şi valori pozitive, mai ales în intervalul 2002-2004 (Radovan, Bucovăţ, Vârtop, Braloştiţa).

Anul critic în privinţa bilanţului total al populaţiei a fost anul 1990 atunci când valorile acestui indicator la nivel de comune a avut valori cu mult mai scăzute faţă de celelalte perioade aflate în studiu (Vârvoru de Jos -267,49%o, Vela - 255,56%o, Terpeziţa - 216,84%o Seaca de Pădure - 210,61%o, Sălcuţa -211,69%o etc,), acest lucru datorându-se situaţiei dificile economice şi politice prin care întreaga ţară trecea, datorită îmbătrânirii demografice, a scăderii natalităţii şi mai ales a migraţiei populaţiei spre alte ţări ca urmare a deschiderii graniţelor ţării şi spre mediul urban. După acest an situaţia bilanţului total începe să se redreseze, astfel că în anul 2004 cea mai scăzută valoare a bilanţului total a fost de -43,62%o în comuna Livezile, valoare ce s-a datorat, în acest caz valorii reduse a ratei natalităţii.Tabel nr. 1 1 - Evoluţia bilanţului total In unităţile administrative ale Podişului Piemontan

al Bălăciţei

Comuna 1985 1989 1990 1995 2002 2004

81

Bălăciţa -23,9 -22,5 -43,3 -30,22 -23,01 -32,58

Bâcleş -22,6 -20,3 -3,3 -21,47 -30,77 -21,09

Brezniţa Motru -14 1 -3,7 -39,1 -38,66 -21,01 -9.57

Dumbrava -23 -25,9 -69,5 -31,99 -17,81 -19,5

Greci -11,7 -34,5 -51,9 -25,81 -20,9 -6,47

Livezile -14,8 -19 -33,6 -35,81 -38,62 -43,62

Padina -33,1 -34,8 -57,6 -29,76 -26,64 -15,09

Poroina Mare -44.2 -36,9 -61,1 -54,74 -26,83 2,16

Prunişor -20,1 -19.4 -46,9 -37,54 -22,09 -15,86

Tâmna -18,59 -1,5 -54,3 3,61 -16,9 4,83

Vlădaia -25 -26,5 -45,5 -43,8 -20,72 -31,05

Bucovăţ -4,28 -7,98 -126,2 -18,48 2,74 -1,27

Argctoaia -7,64 3,72 -69,62 -21,86 -6,45 -2.22

Botoşeşti Paia -16,23 -26,2 -146,46 -29,8 30,62 -30,4

Brabova -10,62 -19,41 -210,98 -30,05 -23,29 -27,03

Braloştiţa 8,72 3,88 -26,71 -2,77 8,74 0,27

Breasla -1,94 7,78 -94,33 10,75 7,74 8,2

Carpen -10,95 -10,28 -148,45 -13,25 -11,92 -12,44

Cernăteşti -17,77 -15,5 -133,48 -16,5 -20,02 -16,12

Coţoienii Din Dos -7,99 -7,89 -98,93 -1,47 -11,61 -8,82

Greceşti -21,24 -15,56 -83,23 -19,91 -19,26 -fi. 1 4

Gogoşu -21,76 -12,87 -175,34 -41,36 -25,87 -30,62

()rodel -17,49 -4,38 -111,28 -31,26 -12,12 -7,43

Prcdeşti -3,32 -2,35 -146,68 -2,29 -13,39 -3,91

Radovan -10,2 -15,52 -152,83 -29,37 5,26 -15,97

Sălcuţa -8,51 -12,35 -211,69 -11,88 -20,07 -21,92

Scăeşli -2,53 3,36 -71,96 -8,6 -0,84 -0,49

Seaca de Pădure -17,65 -14,71 -210,61 -34,36 -19,99 -26,63

Sec LI -20,66 -25,92 -152,03 -12,53 -9,21 -9,4

Şopot -17,89 -2,83 -174,46 -12,72 -14,81 -28,02

Terpeziţa -9,38 -8,61 -216,84 -25,05 -18,78 -6,58

Vela -8,02 -9,34 -255,56 -26,9 -16,51 -6,68

Verb iţa 8.28 11.2 -99,49 -15,56 -31,94 5,24

Vârtop -4,32 -3,04 -107,49 5,77 -15,79 -25,32

Vărvoru De Jos -15,98 -18,39 -267,49 -21,99 -25,69 -12,93

Pleşoi -4,74

Fig

ura

nr.

34 -

iivo

luii

a d

inam

icii

pop

ula

ţiei

pe

un

ităţ

i ad

min

istr

ativ

e

m■oc01ö>0)

IILO £J) O IO CM "v

f00 00 CD CD O OCD CD O) CD O Or- T“ T~ r- CM CML

O

83

VIA Structura demografică a populaţieiVI.4.1. Structura pe sexe

Structura populaţiei pe sexe este rezultatul mişcării naturale, a raportului dintre mortalitatea masculină şi cea feminină, a riscurilor diferite de mortalitate pe sexe datorate diferitelor evenimente sociale, este rezultatul mişcării migratorii ce priveşte în special proporţia dintre numărul migranţilor de sex feminin şi cel masculin. Structura pe sexe a populaţiei mai poate fi influenţată de intensitatea şi specificul dezvoltării teritorial economice, de nivelul material şi spiritual. Structura populaţiei pe sexe reprezintă expresia proporţiei femei/ bărbaţi în totalul populaţiei.

Analiza structurii pe sexe în intervalul 1977- 2005 (Anexa nr.2) arată la nivelul podişului o uşoară preponderenţă a sexului feminin, valorile oscilând între 50,55% şi 52,64% datorită valorii mai ridicate a mortalităţii generale masculine. Frecvenţa mai mare în anumite areale a numărului de femei sau de bărbaţi are o influenţă deosebită asupra dezvoltării teritoriului.

Analizând figura numărul 35 se poate observa faptul că, dacă în anul 1977 se remarca o predominanţă a populaţiei feminine în toate comunele din podiş, ca urmare a migrării populaţiei masculine spre oraş în vederea obţinerii de locuri de muncă în industrie şi construcţii, din 1992 până în 2005 începe să se contureze o uşoară tendinţa de masculinizare, fapt reliefat prin creşterea numărului de comune în intervalul 1977-2005 ce prezintă ponderi ale populaţiei feminine sub 50%. Pentru anul 1977 nu putem vorbi de existenţa în satele din Podişul Piemontan al Bălăciţei de ponderi ale populaţiei feminine de sub 50%. Acest lucru însă se schimbă în perioada imediat următoare căderii regimului comunist, astfel în 1992 întâlnim scăderea ponderii populaţiei feminine sub 50% doar în două comune: Verbiţa şi Greci, în 2002 numărul comunelor a crescut la 5 (Braloştiţa, Secu, Verbiţa, Livezile, Bălăciţa), în 2004 la 10 comune (Tâmna, Livezile, Bălăciţa, Verbiţa, Botoşeşti Paia, Greceşti, Cernăteşti, Braloştiţa, Breasta, Brabova), iar în 2005 la 12 comune (Tâmna, Livezile, Bălăciţa, Greceşti, Cernăteşti, Braloştiţa, Breasta, Brabova, Argetoaia,Vârtop, Scăeşti). Valori ale ponderii populaţiei feminine între 50,1 şi 52% s-au înregistrat în anul 1977 în 10 comune (Prunişor, Bucovăţ etc.), în 1992 în 14 comune, în 2002 şi 2004 s-au înregistrat în 20 de comune, iar în 2005 în 15 comune ale podişului.

Ponderi ale populaţiei feminine cuprinse între 52,1 şi 53% s-au înregistrat în 10 comune în 1977, în 1992 în 7 comune, în 2002 în 7 comune, în 2004 şi 2005 în 5 respectiv 4 comune. Ponderi ale populaţiei feminine cuprinse între 53,1 şi 54% s-au înregistrat în 7 comune în 1977, în 1992 în 9 comune, în 2002 în 3 comune, în 2004 şi 2005 în 1 respectiv 5 comune. Ponderi ale populaţiei feminine cuprinse peste 54% s-au înregistrat în 8 comune în 1977, în 1992 în 3 comune, în 2002, 2004 şi 2005 nu se înregistrează astfel de ponderi. Este de remarcat faptul că în 18 comune din unitate (Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Pădina, Poroina Mare, Prunişor, Vlădaia, Bucovăţ, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Orodel, Predeşti, Rado van, Sălcuţa, Şopot, Seaca de Pădure, Terpeziţa, Vela) în intervalul studiat ponderea populaţiei feminine a fost întotdeauna mai mare de 50%. Tendinţa de feminizare a populaţiei din mediul rural s-a datorat înainte de 1989 industrializării oraşelor, fapt ce a determinat migrarea predominantă a populaţiei masculine din mediul rural în mediul urban şi a cauzelor biologice (durata medie de viaţă a unei femei este mai mare decât la bărbaţi). După acest an şi până în prezent ponderea populaţiei feminine a înregistrat o uşoară scădere datorată intensificării migraţiei populaţiei din mediul urban spre cel rural ca urmare a restructurării sectorului industrial ce a afectat o mare parte a populaţiei masculine.

O altă cauză a scăderii ponderii populaţiei feminine ar fi aceea a migrării populaţiei feminine tinere spre oraş pentru găsirea unui loc de muncă sau pentru căsătorie. Dacă în 1977 ponderea populaţiei feminine la nivelul podişului era de 52,64%, în 1992 de 5 L38% la nivelul anului 2004 scade la 50,55% pentru ca în 2005 să crească uşor la 50,70%. In cazul comunelor s-a putut remarca o situaţie asemănătoare astfel că, dacă în 1977 nu exista nici o comună cu ponderi mai mici de 50% a populaţiei feminine, în anii următori s-a remarcat o tendinţă de înmulţire a comunelor cu ponderi mai mici de 50% a populaţiei feminine (1992- 2 comune; 2002-5 comune; 2004-10 comune şi în 2005-12 comune).

Raportul de feminitate reprezintă raportul dintre numărul femeilor şi numărul bărbaţilor. Indicatorul se calculează după formula: Rf =F/M x 100, unde Rf reprezintă raportul de feminitate, F reprezintă populaţia de sex feminin şi M reprezintă populaţia de sex masculin. în Podişul Piemontan al Bălăciţei în intervalul 1977 - 2005 raportul de feminitate a înregistrat uşoare oscilaţii însă în permanenţă a avut valori superioare celor masculine. Valorile au oscilat între 102,29 şi 120,68 persoane de sex feminin la 100 persoane de sex masculin. în profil teritorial dinamica acestui raport au înregistrat unele oscilaţii (vezi Anexa nr.3). Valoarea maximă s-a înregistrat în comuna Seaca de Pădure în anul 1995 când a fost de 124,21, iar valoarea minimă de 85,29% în comuna Brabova în anul 2004.

In anul 1977 valorile s-au menţinut supraunitare (>100%) în toate comunele din podiş, iar în restul anilor de studiu au apărut valori subunitare (<100%). Valorile subunitare ale raportului de feminitate au avut o tendinţă de înmulţire astfel că în anul 1992 a existat înfr-o singură comună (Verbiţa), în 1995 în 3 comune (Braloştiţa, Secu, Verbiţa), în 2002 în 5 comune (Verbiţa, Bălăciţa, Livezile, Braloştiţa, Secu), în 2004 în 10 comune (Verbiţa, Bălăciţa, Livezile, Braloştiţa,Greceşti, Cemăteşti, Breasta, Botoşeşti Paia, Tâmna, Brabova), iar în 2005 în 12 comune (Vârtop, Vârvoru de Jos, Pleşoi, Bălăciţa, Livezile, Argetoaia, Braloştiţa, Greceşti, Cemăteşti, Breasta, Tâmna, Scăeşti). Valori de peste 120% s-au înregistrat doar în anii de studiu 1977 şi 1992 în 5 comune (Seaca de Pădure, Botoşeşti Paia, Dumbrava, Bâcleş, Pădina), respectiv o comună (Seaca de Pădure), în 2002, 2004, 2005 astfel de valori nu s-au mai înregistrat, evidenţiindu-se astfel o tendinţă de echilibrare a acestui indicator.

Situaţia raportului de feminitate pe grupe de vârstă, pe comune, la recensământul din anul 2002 este reprezentată în tabelul nr. 10 şi figura nr. 37. Din analiză reiese faptul că, dacă la grupele de vârstă tânără şi adultă, raportul de feminitate este sub 100 în majoritatea comunelor (25, respectiv 32 comune), situaţia se schimbă radical la grupa vârstnică când valorile sunt în favoarea populaţiei de sex feminin în toate comunele podişului. Valorile raportului de feminitate în cazul grupei vârstnice variază între119,14 la Bălăciţa şi 253,96 la Greci.

Această situaţie se datorează faptului că deşi se nasc întotdeauna mai multe persoane de sex masculin, în timp raportul este modificat în favoarea populaţiei feminine. Mortalitatea mai ridicată în cazul populaţiei vârstnice de sex masculin şi longevitatea femeilor din grapa vârstnică determină o feminizare a acestei grape de vârstă.

Tabel nr.lO: Tabel raportul de feminitate pe grupe de vârstăCOMUNA Raport de feminitate a>MUNA Raport de feminitate

0-14 15-5» «0 si peste 0 - 1 4 ¡157 60 M pestt

Bălăcită 81.54 93.67 119.14 Cemăteşti 97.69 94 125.91

Bâcleş 96.34 91.64 128.71 Coţofenii din Dos 98.8 97.26 120.57

Brezniţa Motru 107.38 86.35 126.94 Gogoşu 70 110.53 116.3

Dumbrava 99.3 84.16 138.57 Greceşti 85,19 92.42 123,46

Greci 117.71 91.98 253.96 Orodel 102.51 87.86 144.69

Livezile 90.37 86.76 124,07 Predeşti 95.79 92.35 135.42

Pădina 74,29 95.99 129.93 Radovan 92.45 95.98 126,98

Poroina Mare 91.46 92.31 138.75 Sălcuţa 101.54 106.15 128.68

Prunişor 103.17 92.45 143.83 Şopot 89.93 96.31 129.1

Tâmna 97.07 91.21 138.52 Secu 96.06 87.97 123.04

Vlădaia 81.76 99,4 125.71 Seaca de Pădure 110 90.61 149.47

Bucovăţ 92.86 91.94 140.52 Scăeşti 103.88 96.46 135.44

Argetoaia 90.09 90.25 129.17 Terpeziţa 107.08 92.43 135.41

Botoşeşti Paia 88.41 102.34 108.49 Vela 79 93.05 135.44

Brabova 108.82 98.93 138.66 Vârtop 81,92 98 130.86

Braloştiţa 97.39 88.74 138.08 Vârvoru de Jos 105.15 48.68 127.41

Breasta 91.68 95.4 131.23 Verbiţa 86.71. 87.31 131.31

Carpen 85.46 86.6 130.3 MEDIA 94.25 92.21 134.40

O feminizare a populaţiei se regăseşte şi în cazul grapei tinere în comunele Brezniţa Motru, Greci, Prunişor, Brabova, Orodel, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Scăeşti, Terpeziţa, Vârvoru de Jos, iar în cazul grupei adulte se regăseşte în comunele Botoşeşti Paia, Gpgoşu, Sălcuţa.

87

;?*'■

«S'

ÎS*

-.X, i r; :

LEGENDA:

1992:Ü77

V ] sub 95% 95,1%-105%105.1 %-110%110.1 %-120% gpeste 120%

2004

rsura, comunaînfiinţată în 2004 ce nu aparţine podişului

[ -i— ¡ Umita de comuna \j

l înto%

2002

l tra nr.36 - Raportul de feminitate (l 977,1992,2002,2004)

86

. .........

Figura 37: Graficele raportului de feminitate pe grupe de vârstă

300

250

2 00

Ibi

O

10

0

50

O yy

.300

250

200150

10050

0

<j>

✓

populaţie tañara aciuita varstnica

VI.4.2. Structura populaţiei pe grupe de vârstăStructura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe ne dă unele sugestii în legătură cu evoluţia

populaţiei, cunoaşterea acestei evoluţii fiind importantă în lucrările de planificare economică şi social-culturală. Populaţia se împarte convenţional în trei grupe: grupa tânără (0-14 ani); grupa adultă (15-59 ani); grupa vârstnică (60 şi peste 60 de ani).

Evoluţia natalităţii şi mortalităţii, scăderea fertilităţii, creşterea duratei medii de viaţă a generat modificări ale structurii populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe, crescând ponderea populaţiei vârstnice şi diminuarea ponderii populaţiei tinere. La acestea se adaugă şi alţi factori ce influenţează structura pe grupe de vârstă şi sexe cum ar fi unii factori istorici, sociali şi naturali (războaie, secete etc.) care duc la scăderea numerică a populaţiei.

Analiza structurii populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe s-a oprit asupra anilor 1977, 1992, 2002 având la bază datele recensămintelor oficiale.

Proporţia populaţiei vârstnice a crescut de la 21% în 1977, la 32,02% în 1992 pentru ca până în 2002 să crească la 34,58%, în timp ce ponderea grupei tinere a scăzut de la 22,53% în 1977 la 15,74 în 1992 pentru ca apoi să crească la 16,72% în 2002.

Politica demografică urmăreşte creşterea demografică, consolidarea familiei, menţinerea vigorii poporului român. Reîntinerirea demografică este foarte dificilă în acest spaţiu rural, deoarece acest proces se poate realiza printr-o redresare a natalităţii, lucra destul de greu de realizat dacă ţinem cont de faptul că ponderea populaţiei adulte aici este în scădere de la 56,47 în 1977 la 52,19% în 1992 şi până la 48,70% în 2002. în cazul populaţiei feminine se remarcă fluctuaţii ale structurii pe grupe de vârstă şi sexe. Astfel pentru populaţia tânără valorile ponderii au scăzut de la 50,55% în 1977 la 48,49% în 2002, pentru grupa adultă au scăzut de la 52,37% în 1977 la 47,73% în 2002, iar în cazul grupei vârstnice a crescut de la 56,14% în 1977 la 56,95% în 2002.

în profil teritorial, în anii studiaţi (1977, 1992, 2002), structura populaţiei pe grupe de vârstă a înregistrat anumite modificări. în anul 1977 ponderea populaţiei tinere a avut valori mari (>20%) în 26 de comune din cele 35 din întreg podişul, cele mai mari valori înregistrându-se în Gogoşu (37,06%), Braloştiţa (32,78%), Breasta (28,78%), Argetoaia (28,67%),în timp ce valorile cele mai mici s-au înregistrat în Brabova (8,62%), Poroina Mare (15,90%), Vârvoru de Jos (17,08%), Pădina (17,43%). Pentru populaţia adultă valorile au fost în majoritatea comunelor (34) peste 50%. chiar în 7 comune a avut valori peste 60% (Vlădaia 63,29%, Livezile 62,19%, Poroina Mare 61,02%, Brabova, Greci, Bâcleş), excepţie a făcut comuna Gogoşu unde ponderea populaţiei adulte a fost de 45,37%. Pentru grupa vârstnică ponderile cele mai mari s-au înregistrat

Figura nr.38 - Structura populaţiei pe grupe de vârstă

în Brabova 30,33%, Terpeziţa 28,90%, Seaca de Pădure 27,99%, Vârvoru de Jos 27,11%, în timp ce valorile cele mai mici s-au înregistrat în Braloştiţa 12,04%), Breasta 14,22%, Argetoaia 15%, Tâmna 16,16%.

în anul 1992 ponderea populaţiei tinere a avut valori mari (>20%) în 4 comune (Braloştiţa 27,20%, Breasta 23,08%, Argetoaia 21,13%, Tâmna 20,78%»), în timp ce valorile cele mai mici se înregistrează în Gogoşu 7,18%, Pădina 8,30%, Vârvoru de Jos 8.95%, Brabova 10,95%. Pentru populaţia adultă valorile au oscilat între 59,88% în Coţofenii din Dos, 59,43% în Braloştiţa şi 40,41% în Gogoşu. Pentru grupa vârstnică, ponderile cele mai mari erau în Gogoşu 52,42%, Pădina 47,11%, iar cele mai mici în Braloştiţa 13,38%, Breasta 18,15%).

In anul 2002 ponderea populaţiei tinere a avut valori mari (>20%) în 6 comune (Braloştiţa 23,34%, Breasta 22,48%, Argetoaia 22,19%, Sălcuţa, Scăeşti, Predeşti), în timp ce valorile cele mai mici se înregistrează în Gogoşu 8,26%, Pădina 9,25%, Seaca de Pădure 10,61%. Pentru populaţia adultă valorile au oscilat între 60,15% în Braloştiţa şi 34,99% în Gogoşu. Pentru grupa vârstnică, ponderile cele mai mari erau în Gogoşu 56,75%), iar cele mai mici în Braloştiţa 15,91%.

Din analiza hărţii structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe în intervalul 1977- 1992 - 2002 se poate observa faptul că pentru grupele de vârstă tinere şi adulte ponderea populaţiei de sex masculin este uşor mai mare decât a populaţiei de sex feminin, în timp ce în cazul grupei vârstnice ponderea populaţiei de sex feminin este mai mare decât cea masculină. Grapa vârstnică, atât cea feminină cât şi cea masculină, prezintă o tendinţă de evoluţie ascendentă în toate comunele din podiş. Totuşi se observă faptul că în comunele Bucovăţ, Breasta, Coţofenii din Dos, Braloştiţa, Argetoaia ponderea populaţiei vârstnice, deşi păstrează caracteristicile amintite mai sus, are valori mult mai mici decât în celelalte comune, principala cauză fiind apropierea acestora de Craiova sau de o arteră importantă de circulaţie rutieră.

Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe influenţează natalitatea, nupţia- litatea, mortalitatea, dar prezintă şi implicaţii în viaţa economică a aşezărilor prin vârsta indivizilor, prin aportul de forţă fizică şi intelectuală adus de aceştia. Cunoscând structura populaţiei pe sexe se pot remarca discrepanţele sau echilibrul dintre cele două sexe astfel pot fi luate măsuri demografice şi economice care să asigure o dezvoltare durabilă aşezărilor. Tinereţea populaţiei poate asigura creşterea demografică, economică, spirituală, în timp ce, îmbătrânirea ei generează un regres demografic, economic.

Piramida vârstelor oferă informaţii despre „tinereţea” sau „bătrâneţea” unei populaţii. Analizând piramidele vârstelor se constată că există anumite dezechilibre de dezvoltare a populaţiei pe unele grupe de vârstă. Piramida cu baza largă şi vârful îngust caracterizează populaţia tânără, iar piramida cu baza îngustă şi cu vârf hipertrofiat caracterizează populaţia îmbătrânită. Toate piramidele au baza îngustată, ceea ce înseamnă că potenţialul de înlocuire a populaţiei prin naştere se reduce, iar raportul de dependenţă va creşte în timp. Generaţiile cu un volum mic de copii vor trebui să susţină economic generaţiile actuale de adulţi, mult mai numeroase. Vârful piramidelor este hipertrofiat fapt ce semnifică un proces de îmbătrânire aflat în continuă ascensiune.

Figura nr.39 - Structura populaţiei pe grupe

In comunele din podiş se remarcă o distribuţie dezechilibrată a populaţiei pe grupe de vârstă, cu o populaţie îmbătrânită şi o pondere a populaţiei feminine vârstnice mai mare, cu ponderi reduse ale populaţiei tinere (populaţia feminină mai redusă decât cea masculină) şi cu o pondere mai redusă a populaţiei feminine adulte în comparaţie cu cea masculină adultă au condus la o natalitate mai scăzută.

Se identifică două generaţii cu un volum ridicat: pentru grupa de vârstă 30-34 ani (ca efect al politicilor pro-nataliste din timpul perioadei comuniste) şi grupa de vârstă 10-14 ani (perioada imediat următoare evenimentelor din 1989 care a însemnat şi o relativă bunăstare pentru locuitorii zonei). Apoi natalitatea a scăzut, numărul copiilor cu vârstă cuprinsă între 5- 9 ani şi 0-4 ani fiind din ce în ce mai mic, fie prezintă o uşoară creştere pentru copii cu vârstă cuprinsă între 0-4 ani.

Modificările apărute în structura pe grupe de vârstă şi sexe a populaţiei au oglindit apariţia şi evoluţia unui proces de îmbătrânire demografică. îmbătrânirea demografică din podiş este influenţată de creşterea ponderii populaţiei vârstnice, de scăderea natalităţii, de mărirea speranţei de viaţă, de emigraţia populaţiei tinere spre oraşele Craiova, Drobeta Turnu Severin, Fii iaşi, Strehaia, dar şi de mobilitatea socială şi profesională.

Acest proces are consecinţe asupra fertilităţii populaţiei, mortalităţii, asupra economiei (populaţia activă îmbătrâneşte), iar la nivelul societăţii creşte sarcina acesteia pentru fondul de pensii. Fertilitatea în intervalul 1948-1957 a avut un nivel relativ ridicat datorită recuperărilor naşterilor şi căsătoriilor amânate, dar mai ales datorită efectului legislaţiei cu privire la avorturi. Intre 1958-1966 are loc o scădere a fertilităţii datorită transformărilor social - economice prin care trecea ţara şi datorită liberalizării avorturilor. în perioada următoare (1967-1974) natalitatea prezintă o redresare puternică datorită politicii demografice şi interzicerii avorturilor, în perioada de după evenimentele din 1989 natalitatea înregistrează o tendinţă descendentă ca urmare a legalizării avorturilor, a utilizării metodelor contraceptive, a micşorării numărului populaţiei de vârstă fertile şi a situaţiei social-economice prin care trece ţara.

Mortalitatea în perioada interbelică a avut valori foarte ridicate, din 1948-1957 a survenit o scădere accentuată a acestui indicator, iar după 1966 creşterea indicatorului se datorează îmbătrânirii populaţiei ca urmare a plecării unei părţi mari din populaţia tânără spre oraş.

îmbătrânirea populaţiei rurale generează îmbătrânirea subpopulaţiilor, mai cu seamă a populaţiei feminine de vârstă fertilă, al populaţiei în vârstă de muncă. Scăderea populaţiei în vârstă de 20-39 de ani are implicaţii negative asupra reproducerii populaţiei, asupra productivităţii muncii şi asupra înlocuirii forţei de muncă. Populaţia vârstnică în acest areal a cunoscut o creştere rapidă, s-a accentuat dezechilibrul dintre bărbaţii şi femeile în vârstă.

îmbătrânirea demografică a unei populaţii semnifică creşterea proporţiei populaţiei vârstnice din totalul populaţiei. Se apreciază că procentul populaţiei vârstnice nu trebuie să reprezinte mai mult de 12% din populaţia totală pentru a nu fi vorba de o populaţie îmbătrânită. Cum însă, pentru toate comunele din podiş, în anii de studiu, ponderea populaţiei vârstnice depăşeşte 12% putem vorbi de o îmbătrânire a populaţiei. Ponderea redusă a populaţiei tinere va genera implicaţii economice şi sociale deosebit de grave pe viitor, procentul populaţiei apte pentru muncă fiind astfel destul de redus.

93

VI.4.2.1. Indicele îmbătrânirii demografice

Indicele îmbătrânirii demografice a unei populaţii rezultă din relaţia ce se stabileşte între grupele extreme de vârstă, într-un anumit interval. Indicele de îmbătrânire demografică se calculează conform formulei: I = P60/ P0_i4, unde P60 = populaţia vârstnică, P0.i4 = populaţia tânără.

Pentru populaţia podişului valoarea medie a indicelui a crescut de la 1,04 în 1977, 2,60 în 1992 şi 2,62 în 2002. Pe unităţi administrative (tabel nr . l l ) se poate remarca, analizând situaţia anului 1977, faptul că fenomenul se afla într-un stadiu incipient, 20 de comune înregistrând valori sub 1, 14 comune cu valori cuprinse între 1,01 şi 2 şi o singură comună cu valoarea indicelui de peste 3.

La nivelul anului 1992, toate localităţile au înregistrat valori mult mai mari faţă de anul 1977. Pe fondul scăderii natalităţii, valorile în creştere a mortalităţii, emigrarea populaţiei tinere s-a conturat din ce în ce mai accentuat procesul de îmbătrânire demografică. Valori sub 1 se înregistrează în doar două comune, între 1,01 şi 2 se înregistrează în 11 comune, valori între 2,01 şi 3 în 12 comune, iar valori peste 3 în 10 comune. Valoarea maximă a indicatorului este de 7,31 în comuna Gogoşu, iar cea minimă este de 0,49 în comuna Braloştiţa.

Repartiţia indicatorului la nivelul anului 2002 relevă o traiectorie ascendentă în 19 din comunele podişului, iar în restul de 16 comune se remarcă o traiectorie descendentă generată de o redusă creştere a populaţiei tinere.Tabel nr. 11 - Indicele de îmbătrânire demografică

( OMl'NA ÎNDR FLF DPÎMBĂTRÂNIRI:

DEMOGRAFICĂ

r •

(. OM UN \

INDIC Ei F DlIM RĂI R.\N1RF DFMOGR \FIC Ă

1Q?7 199: 2002 ¡tr? 1V92 r 2002Bălăcită 1,07 2.50 2.35 Cernăteşti 0.93 2.02 2.17

Bâcleş 0.93 2.70 3.04 Coţofenii din Dos 0.71 1.23 1.26

Brezniţa Motrn 0.90 1.92 1.99 Gogoşu 0.47 7.31 6.87

Dumbrava 1.43 2.69 2.95 Greceşti 1.08 2.62 2.29

Greci 0.95 2.55 2.35 Orodel 1.13 2.14 1.96

Livezile 1.11 2.96 3.30 Predeşti 0.73 1.58 1.40

Padina 1.29 5.67 5.54 Radovan 1.11 2,56 2.47

Poroina Mare 1.45 4.03 4.39 Sălcuţa 1.26 1.74 1.72

Prunişor 0,91 1.89 2,52 Şopot 0.93 3,32 3.06

Tâmna 0.61 1.21 1.35 Secu 0.92 2.28 1.94

Vlădaia 0,85 3.35 3.28 Seaca de Pădure 1.44 4.89 4.84

Bucovăţ 0.83 1.36 1.46 Scăeşti 0.66 1.27 1.18

Argetoaia 0.52 1.06 1.14 Terpeziţa 1,57 3.33 3.55

Botoşeşti Paia 0.72 3.37 3.40 Vela 1.02 2.29 2.39

Brabova 3.52 3.67 4,00 Vârtop 0.90 1.60 1.93

Braloştiţa 0.37 0.49 0.68 Vârvoru de Jos 1.59 4.74 3.92

Breasta 0.49 0.79 0.88 Verbiţa 0.85 1.75 1,72

Carpen 1.01 2.16 2,53 MEDIA 1.04 2.60 2.62

La nivelul acestui an valori sub 1 se înregistrează în doar două comune, între 1,01 şi 2 se înregistrează în 12 comune, valori între 2,01 şi 3 în 9 comune, iar valori peste 3 în 12 comune. Valoarea maximă a indicatorului este de 6,87 în comuna Gogoşu, iar cea minimă este de 0,68 în comuna Braloştiţa.

Figura nr.41 - Indicele de îmbătrânire d

95

VI.4.2.2. Raportul de dependenţă demograficăPentru a pune în evidenţă consecinţele îmbătrânirii demografice se poate folosi raportul de

dependenţă demografică (de vârstă). Formula acestui indicator este Rd=(Pi4+P6o)/ P15-59 x 1000, unde P)4= populaţie tânără, Pgo^ populaţie vârstnică, P15.59= populaţie adultă. Acest raport oferă imaginea presiunii exercitate de populaţia tânără şi cea vârstnică asupra populaţiei adulte, populaţie ce desfăşoară o activitate de muncă.

Pentru Podişul Piemontan al Bălăciţei se constată că numărul de tineri şi vârstnici raportaţi la 1000 persoane adulte a crescut de la 785,37%o în 1977, 958,98%o în 1992 la H50,83%o în anul 2002, această creştere s-a datorat scăderii accentuate a populaţiei adulte faţă de anul 1977 şi creşterii numărului vârstnicilor.

La nivelul unităţilor administrative evoluţia acestui indicator a avut tendinţe ascendente în 26 comune (Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru, Gogoşu etc.), o tendinţă descendentă în comuna Braloştiţa, în 2 comune (Livezile, Greci) tendinţa a fost de creştere până în 1992 urmată de o descreştere, iar în restul de 6 comune (Argetoaia, Breasta,Verbiţa, Vârtop, Predeşti, Coţofenii din Dos) raportul de dependenţă demografică a scăzut din 1977 până în 1992 după care a crescut în 2002.

Din analiza figurii 42, pentru anul 1977, se poate remarca faptul că în 22 comune valorile raportului de dependenţă demografică era sub 800%o, în 12 comune valorile erau cuprinse între 800,01 şi 1000%o, într-o singură comună valorile erau cuprinse între 1200,0Îşi 1400%o. în anul 1992 se poate remarca faptul că doar în 7 comune valorile raportului de dependenţă demografică erau sub 800%o, în 13 comune valorile erau cuprinse între 800,01 şi 1000%o, în 13 comune valorile erau cuprinse între 1000,01 şii 200%o şi în câte o singură comună, respectiv Pădina cu valori între 1200-1400%o şi Gogoşu peste 1400%o.

Tabel nr. 12 - Raportul de dependenţă demograficăCOMl-RA Vi': 1M-J2 2(>02 U I M I T A vr.i —

I\W2

2002

Braloştiţa 812.10 682.75 646.21 Radovan 763.13 954.80 1172.73Breasta 754.42 701.58 731.23 Vela 917.63 1057.17 1183.06

Coţofenii dm Dos 715.56 670.12 739.25 Bâcleş 662.38 1076.68 1200.63Bucovăt 740.32 749.27 788.47 Terpeziţa 897.76 1010.41 1232.64Scăeşti 731.10 754,53 808.63 Secu 995,86 1000.00 1234.01V erbiţa 879.23 784.46 846.96 Vlădaia 579,94 1020.54 1248.23

Tâmna 739.11 850.14 877.21 Sălcuta 848.05 997.81 1287.26

Argetoaia 775.11 771.19 902.09 Greceşti 989.03 1032.59 1293.59Predeşti 817.73 807.08 924.86 Botoşeşti Paia 738.59 994.78 1321.02Cemâteşti 845.11 845.19 957.56 Sopot 745.28 892.77 1348.59

Greci 659,11 1027.91 976.32 Dumbrava 752.91 1142.47 1373.46Orodel 902.29 946.11 1028.31 Brabova 637.89 1046.71 1427.61Bălăcită 777.78 854,19 1039.59 Poroina Mare 638.68 1164.01 1473.04

Vârtop 836.05 825,58 1055.99 Padina 666.10 1242.72 1530.69

Brezniţa Motru 681.73 928.57 1057.21 Seaca de Pădure 901.92 1136.59 1625.00Prunişor 713.80 1033.61 1061.22 Vârvoru de Jos 791.60 1054.41 1826.49

Carpen 768,70 881.52 1066.81 Gogoşu 1203.95 1474.77 1858.33

Livezile 607.92 1151.19 1134.64 MEDIA 785.27 958.98 1150.83

în anul 2002 se poate remarca faptul că doar în 4 comune valorile raportului de dependenţă demografică era sub 800%o, în 7 comune valorile erau cuprinse între 800,01 şi 1000%o, în 9 comune valorile erau cuprinse între 1000,0Îşi 1200%o, în 9 comune valorile erau cuprinse între 1200,01 şi 1400%o şi în 6 comune (Brabova, Poroina Mare, Pădina, Seaca de Pădure, Vârvoru de Jos, Gogoşu) valorile erau peste 1400%o.

Æ.

K-IT

»REDE«,,

/

( '1 $

97

¥1.4.3. Structura etnicăStructura etnică a populaţiei din spaţiul studiat indică o zonă foarte omogenă în ceea ce

priveşte populaţia de origine română, aceasta reprezentând 92,48% din populaţia totală. Ponderea celorlalte etnii este foarte redusă (rromi - 7,41%, maghiari - 0,07%, germani - 0,01%, alte etnii - 0,01%), fiind aproape nesemnificativă. într-un număr ceva mai mare se remarcă populaţia de etnie rromă în comune precum Sălcuţa (858 locuitori - reprezentând 34% din populaţia totală), Vârtop (413 locuitori - 23% din totalul populaţiei), Tâmna (412 locuitori - 12% din populaţie), Vlădaia (214 locuitori reprezentând 10% din totalul populaţiei), Radovan (254 locuitori - 9% din populaţie), Bă lăc i ţa (238 locuitori reprezentând 7% din populaţie), Breasta (3%), Predeşti cu 1%, iar într-un număr mult mai scăzut populaţia de etnie maghiară Pranişor (1%).

J B*52«0 MUISl

LEGENDA:

I Populaţie de etnie română;_! <95%|L 1 951-97°*

i ' 97L " 991-99,9'-:» '-----iL_ ;, EE3 iinuta de comuna Populaţie de etnie maghiară, rromă alte etnii o sub 10 loc.

C 10-100 Joc □ 100-300 ioc.

0 300 • 500 Ioc peste 500 foc,

populaţie maghiară populaţie rromă

| alte etnii

/' * - w» fc* '" r' ~~ - l------------,

• "Vi«t1 l

. / » ■v^ÜtüP/

r1 /\

Figura nr.43 - Structura populaţiei pe etnii (2002)

Analizând situaţia structurii populaţiei de etnie română pe comune găsim ponderi sub 95% în comunele Radovan, Sălcuţa, Tâmna, ponderi cuprinse între 95,1% si 97% în comuna Breasta, apoi ponderi în intervalul 97,1 - 99%, la Pranişor, Predeşti, iar peste 99,1% în comunele Bâcleş, Pădina, Bucovăţ, Orodel. Există în teritoriu comune cu populaţie numai de etnie română (Secu, Verbiţa, Vela, Dumbrava, Greci).

Prezenţa într-un număr mai mare a populaţiei de etnie rromă influenţează pozitiv natalitatea, de obicei familiile de rromi din zona studiată au cel puţin câte 2-3 copii, pe când în cazul populaţiei de etnie română s-a conturat încet, dar sigur modelul familiei de unul, maxim doi copii.

VI.4.4. Structura populaţiei pe religii VI.4.4.1. Omogenitatea ortodoxă

Confesiunea religioasă reprezintă un sistem de valori şi practici proprii care generează o anumită atitudine faţă de lume şi viaţă.

După revoluţia din decembrie 1989 populaţia a avut posibilitatea de a-şi exprima liber confesiunea religioasă, fapt ce a generat modificări importante în structura confesională a populaţiei. Din paleta largă de confesiuni religioase, spaţiul studiat este ocupat de o populaţie ce aparţine cultului ortodox în proporţie de 98.56%, restul de 1.69% reprezentând alte religii (penticostală - 0,53%, adventistă de ziua a şaptea - 0,50%, creştină după evanghelie - 0,13%, baptistă - 0,12%, romano-catolică - 0,07%, greco-catolică - 0,05%, reformată - 0,03%, atei şi persoane fără religie - 0,02%, alte religii - 0,13%, religie nedeclarată - 0,03%).

Conform datelor recensământului populaţiei din anul 2002, se poate observa faptul că toate comunele cuprind un procent de peste 95% populaţie ortodoxă. în urma prelucrării datelor statistice s-a putut realiza o hartă cu distribuţia populaţiei de religie ortodoxă.

Categoriile procentuale reprezentate pe hartă sunt următoarele: comune cu pondere a populaţiei ortodoxe mai mică de 95% (Scăeşti); comune cu pondere a populaţiei ortodoxe între 95,1% şi 97% (Bucovăţ şi Argetoaia); comune cu pondere a populaţiei ortodoxe între 97,1% şi 99% (Braloştiţa, Sălcuţa, Prunişor etc.); comune pondere a populaţiei ortodoxe peste 99,1% (Orodel, Vela, Greci, Tâmna etc.); comune cu pondere a populaţiei ortodoxe de 100% (Gogoşu).

Distribuţia locuitorilor de altă religie în afara celei ortodoxe la nivel de unităţi administrative deşi prezintă un număr mic de adepţi, are totuşi o repartiţie relativ neuniformă. Se remarcă astfel comune în care numărul locuitorilor de altă religie este sub 10 (Brabova, Pădina etc.), între 10-30 (Şopot, Carpen etc.), 30-60 (Sălcuţa, Tâmna etc.), 60-100 (Breasta, Radovan etc.), 100-200 (Scăeşti, Argetoaia) şi peste 200 persoane de altă religie în Bucovăţ.

VI.4.4.2. Lăcaşurile de cult

Alături de populaţia ortodoxă, mai convieţuiesc şi locuitori de alte religii, dintre care se remarcă religia baptistă cu cel mai mare număr de persoane, urmată de cea penticostală, romano-catolică.

Numărul lăcaşurilor de cult ortodox din Podişul Piemontan al Bălăciţei este numeros, fiecare sat component având câte o biserică, fapt ce dovedeşte strânsa legătură dintre populaţie şi divinitate. Anexăm alăturat lista bisericilor monumente de patrimoniu cu hramul şi anul ctitoriri acestora: Biserica de lemn „Sf. Calinic”, sat Fântâna Domnească, comuna Prunişor, sec. XIX; Biserica „Sf. Apostoli”, sat Gutu, comuna Prunişor, la intrarea în sat, 1863; Biserica „Sf. Nicolae” sat Greci, comuna Greci, în centrul satului, 1889, ref. în 1910; Biserica „Sf. Nicolae” sat Gvardeniţa, comuna Bălăciţa, 1804; Biserica „Sf. Nicolae”, sat Prunişor, în centru satului, 1842-1889; Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, sat Rocşoreni, comuna Dumbrava, în centrul satului, 1787, ref. 1892; Biserica de lemn „Naşterea Domnului”, sat Sălătruc, comuna Greci, 1704, ref. 1864; Biserica din lemn „Sf. Gheorghe”, sat Valea Ursului, comuna Tâmna 1776; Cruci de piatră, sat Corzu, comuna Bâcleş, în curtea bisericii, sec. XIX; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sat Coşovăţ, comuna Brezniţa Motru. în centru, 1845; Biserica „Sf. Nicolae” sat Deleni, comuna Brezniţa Motru, 1895; Bisenca „Sf. Nicolae” sat Dobra, comuna Bălăciţa, 1872; Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici’' sat

100

Drăgoteşti, comuna Prunişor, 1868; Mănăstirea Gura Motrului, comuna Butoieşti, sec. XVI, ref. 1653 şi modificată 1841-1852; Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sat Rocşoreni, comuna Dumbrava, 1787, ref. 1892; Biserica „Sf. Nicolae” sat Vlădaia, comuna Vlădaia, 1859; Biserica "Sf. Nicolae", "Sf. Ioan" şi "Sf. sat Argetoaia, 1813; Biserica "Sf. Dumitru" şi "Sf. Nicolae” sat Bascov, comuna Şopot 1842; Biserica "Sf. Nicolae” sat Botoşeşti-Paia, 1814; Biserica "Sf. Voievozi” sat Brabova, comuna Brabova 1885; Biserica "Sf. Nicolae”, "Sf. Voievozi” sat Braloştiţa, comuna Braloştiţa 1761; Biserica "Sf. Nicolae” sat Breasta, comuna Breasta 1782-1784; Biserica "Sf. Nicolae” sat Bucovăţ, comuna Bucovăţ 1842; Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” sat Carpen, comuna Carpen 1832; Biserica "Sf. Nicolae” sat Carpen, comuna Carpen 1821; Biserica "Adormirea Maicii Domnului” sat Căciulatu, comuna Terpeziţa 1800-1805, modificată; Biserica "Sf. Nicolae” sat Cemăteşti, comuna Cemăteşti 1820; Biserica "Sf. Voievozi" a fostului schit sat Ciutura, 1651, modificată 1851; Biserica "Sf. împăraţi” sat Cleanov, comuna Carpen 1868; Biserica "Sf. Nicolae” sat Comănicea, comuna Secu 1868; Biserica "Sf. Dumitru” sat Corlate, sec. XIX; Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie” sat Comu, comuna Orodel 1867; Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva” sat Fântânele, comuna Radovan 1707; refăcută 1824; Biserica "Sf. Nicolae” sat Fântânele, comuna Radovan 1830; Biserica "Sf. Voievozi” sat Gabru, comuna Vârvoru de Jos 1891; Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” sat Greceşti, comuna Greceşti 1853; Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" şi "Sf. sat Greceşti, comuna Greceşti 1820; Biserica de lemn "Sf. Gheorghe” sat Gubaucea, comuna Vela ante 1845; refăcută 1911; Biserica "Sf. Nicolae” sat Mărăcinele; comuna Perişor 1694, refăcută sec. XIX; Biserica "Cuvioasa Paraschiva” sat Mihăiţa, comuna Coţofenii din Dos ante 1876; Biserica "Sf. Nicolae” sat Palilula, comuna Bucovăţ 1838; Biserica "Sf. Nicolae” sat Pleşoi, comuna Pleşoi 1780, refăcută 1815; Biserica "Adormirea Maicii Domnului” sat Predeşti, comuna Predeşti ante 1892; Biserica "Intrarea în Biserică” sat Radovan, sec. XIX; refăcută 1870; Biserica de lemn "Sf. Nicolae” sat Rasnicu Oghian, comuna Cemăteşti 1846 - 1855, refăcută 1917; Biserica "Sf. Nicolae”, "Sf. Dumitru şi Sf. Paraschiva” sat Scăeşti, comuna Scăeşti 1814; Biserica de lemn "Sf. Împăraţi” sat Seaca de Pădure, ante 1845, refăcută de zid, comuna Seaca de Pădure 1889 - 1891; Biserica de lemn "Sf. Nicolae” sat Secu, comuna Secu sec. XVIII refăcută 1860; Biserica de lemn "Sf. Nicolae” sat Secu, comuna Secu 1831; Biserica "Sf. împăraţi” sat Şopot;,comuna Şopot 1890; Biserica "Sf. împăraţi” sat Ştiubei, comuna Vela 1882; Tâmaviţa ulterioare; Biserica "Sf. Nicolae” sat Teiu, comuna Orodel Fostul sat (înglobat) Comu 1899; Biserica "Sf. Dumitru” sat Tencănău, comuna 1828 Sălcuţa; Biserica "Sf. Nicolae", "Sf. Dumitru” sat Terpeziţa; comuna Terpeziţa 1786, refăcută 1877-1899; Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva” sat Valea Fântânilor, 1875, comuna Braloştiţa; Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului” sat Valea lui Pătru, comuna Scăeşti 1815; Biserica "Sf. Nicolae”, "Sf. împăraţi” sat Vârtop, comuna Vârtop 1805; Biserica "Adormirea Maicii Domnului” sat Vârvor, comuna Vârvoru de Jos sec. XVIII refăcută 1871; Biserica "Sf. Voievozi” sat Vela, comuna Vela 1848; Biserica "Sf. Nicolae” sat Verbiţa, comuna Verbiţa 1881. Biserica din Valea Ursului a fost construită în secolul al XlX-lea de către locuitorii acestei aşezări. Dintre aceştia amintim Proorocul Niţulescu, Cercel, Diaconescu, Ursulescu. Monument istoric, închisă pentru cult încă din anul 1925, în anii regimului comunist a fost complet golită şi părăsită. Aparţine Parohiei Tâmna, este situată la 40km E de Tr. Severin şi la 15km de Strehaia, cu acces din E 70. După catagrafiile din 1835, 1840, 1845, biserica a fost ridicată iniţial în 1776 si reamplasată în 1802 pe creasta dealului. Prin 1850 a fost reparată, menţionându-se principalii ctitori Vasile Proorocul şi Hristofor Ursanu. în 1930 a fost acoperită cu ţigla, s-a intervenit la întărirea soclului cu piatră şi s-a ridicat tumul cu clopotniţă deasupra pridvorului. Radu Creţeanu a apucat să cerceteze şi să remarce

101

există şi acum cavoul familiei Argetoianu.

elementele arhitectonice ale planului originar: "stâlpii pridvorului scunzi (1,3Om) şi curios lucraţi, cu o stea mare la partea inferioară a fusului şi un inel gros la partea lui superioară; cosoroaba - cea din faţă numai - bogat cioplită; pragurile ridicate si scobite rotund s.a." Ctitorii erau "pictaţi în haine de boiernaşi pe registrul superior al peretelui vestic din Pronaos". Radu Greceanu a notat şi însemnări de pe cărţi provenite din biblioteca bisericii. Valea Ursului a fost comună (formată numai din satul omonim) în perioada 1864-1912, cu timpul

casele s-au tras de pe deal în vale si mai aproape de şoseaua naţională. Biserica de lemn a rămas în picioare fiind construită din bârne grele de stejar. Este înconjurată de pietre tombale, de asemenea părăsite, pe care se mai pot citi inscripţii cu

litere chirilice din anii 1864-1866. Biserica hramul Adormirii Maicii Domnului şi a Sf. Nicolae Breasta a fost construită la 1784 de stolniceasca Maria Bengescu, între 1904-1909 a fost restaurată de către generalul de divizie Ion Argetoianu şi mai târziu, în 1939. In curtea bisericii

Printre cele mai deosebite lăcaşe de cult amintim biserica de la Bărboiu construită pe locul unei biserici din lemn cumpărată în 1812 de la sătenii din Boto- şeşti Paia, care după mai multe mutări a ars, sătenii ridicând o biserică din zid în 1907. Biserica a fost pictată de către Ion Acolo- niţiu; Biserica Greceşti cu hramul Sf. Ioan Botezătorul construită în 1820 şi pictată mai târziu de ucenici ai lui Grigo- rescu. Zidăria este făcută cu păr de capră pentru a nu se degrada, în curtea bisericii se află înmormântaţi familia Grecescu, cei care au ctitorit Biserica Grecescu şi Spitalul Grecescu din Drobeta Turnu Severin.

VI. 4.5. Structura socio-economică

VI. 4.5.1. Populaţia activă şi inactivă

Structura socio-economică, la fel ca şi cea demografică a înregistrat numeroase modificări. Structura socio-economică individualizează în funcţie de gradul de participare la o activitate economică două categorii de populaţii: populaţia activă şi populaţia inactivă. Populaţia activă reprezintă totalitatea persoanelor care exercită o activitate profesională, inclusiv şomerii şi tinerii în căutarea primului loc de muncă. Populaţia inactivă reprezintă totalitatea persoanelor, indiferent de vârstă, care nu desfăşoară o activitate economică, socială, incluzând elevii, studenţii, persoanele casnice, militarii în termen, persoanele întreţinute de stat, rentierii. Proporţia populaţiei active în

102

cadrai populaţiei totale este influenţată de caracterul economiei locale, ce poate genera curente de migrare şi de mişcarea naturală (care contribuie la mărirea/micşorarea populaţiei active). Se poate afirma faptul că ponderea populaţiei active este în raport direct proporţional fie cu gradul de dezvoltare economică al teritoriului, fie cu evoluţia factorilor demografici.

Pentru Podişul Piemontan al Bălăciţei, ponderea populaţiei active a înregistrat o scădere în intervalul studiat de la 50,77 % în 1977, 43,46% în 1992 până la 38,92% în anul 2002. Valorile medii scăzute sunt rezultatul unei economii mai puţin dezvoltate şi a

unei ponderi în creştere a populaţiei vârstnice, în timp ce ponderea populaţiei inactive a avut o evoluţie ascendentă: 49,23% din populaţia totală în 1977, 56,34% în 1992 şi 61,08% în 2002(vezi figura nr. 46).

Diferenţieri evidente apar atunci când privim repartiţia fenomenului pe comune, întrucât, acestea, fiind rezultatul îmbinării unor factori istorici, sociali, economici locali, ne indică şi gradul de specializare al zonei geografice în care se încadrează. Se poate spune că între factorul demografic, referitor la populaţia activă, şi cel economic, privind tipul de economie agricolă, există o strânsă legătură, primul determinând, de cele mai multe ori, pe cei de-al doilea, iar cel de-al doilea influenţând pe primul.

Ponderea populaţiei active este relativ redusă. Lipsa unei specializări într-o anumită ramură agricolă şi plecările spre alte activităţi neagricole, ca urmare a situării, în apropierea unor centre urbane (Craiova, Drobeta Turnu Severin, Filiaşi, Strehaia, Vânju Mare), la care se adaugă un spor natural redus şi uneori chiar negativ, au fost factori care au contribuit la diminuarea treptată a ponderii populaţiei active.

în anul 1977 se constată că în 28 de comune din podiş, ponderea populaţiei active depăşeşte 50%, iar în restul de 7 comune populaţia activă a avut valori sub 50%. Valorile extreme ale ponderii populaţiei active s-au înregistrat în comuna Brabova 59,66% şi în comuna Vlădaia 26,77%(vezi tabelul nr. 13, figura nr. 47).

La nivelul anului 1992 doar în 5 comune din podiş ponderile populaţiei active depăşeau 50%, în restul de 30 de comune ponderi sunt mai mari pentru populaţia inactivă. Valorile extreme ale ponderii populaţiei active variază între 54,80% în Bălăciţa şi 24,20% în comuna Greci.

In anul 2002, situaţia repartiţiei ponderilor populaţiei active pe comune se păstrează asemănătoare în sensul că doar în 5 comune ponderile populaţiei active depăşesc 50% din totalul populaţiei, iar în restul valorile sunt sub 50% populaţie activă din totalul populaţiei. Valorile extreme oscilează între 65,48% populaţie activă din totalul populaţiei în comuna Gogoşu şi 21,11% în comuna Tâmna.

In intervalul studiat evoluţia ponderii populaţiei active a variat la nivel de unităţi administrative, astfel în 14 comune din podiş ponderea populaţiei active a scăzut din 1977 până în 1992 după care se înregistrează o creştere până în 2002 (Dumbrava, Bucovăţ, Argetoaia, Coţofenii din Dos etc.), în 16 comune (Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru etc.) se înregistrează o scădere a ponderii populaţiei active, în comuna Poroina Mare se înregistrează o creştere a ponderii populaţiei active, iar în restul de 4 comune (Livezile, Pădina, Tâmna, Vlădaia) ponderea populaţiei active creşte din 1977 până în 1992 după care scade până în 2002. Cunoaşterea raportului dintre populaţia activă şi inactivă este tot mai necesară, de ea depinzând, atât în prezent cât şi în viitor, modul de asigurare cu forţă de muncă a diferitelor ramuri economice.

80,00%

60,00'/«

40,00%

20,00%

PA

PI

0,00% 2977 1992 2002 PI

PA

Figura nr. 46 - Ponderea populaţiei active şi inactive în Podişul Piemontan al Bălăciţei

Tabel nr. 13: Ponderile populaţiei active şi populaţiei inactive din unităţile administrative ale Podişului Piemontan al Bălăciţei

F ie ura ia AT- Ponderele populaţiei active şl inactivFdin Pod isuf'Fienionlin

Reprezintă raportul dintre populaţia activă şi populaţia totală, exprimată în procente, acest indicator arată gradul de participare al populaţiei la activitatea economică, in acest spaţiu rural rata de activitate este influenţată de faptul ca din cauza unei dotări necorespunzătoare a agriculturii,ramura economică dominantă din acest areal, mare parte din populaţie trebuie să desfăşoare activităţi care generează producţii mici şi venituri medii. In ciuda faptului că veniturile din agricultură sunt mici, numărul de locuitori antrenaţi în această activitate economică este mare.

în anul 1977 rata de activitate depăşea valoarea de 50% în 28 de comune ale podişului, iar în restul de 7 comune valorile erau sub 50% (5 comune cu valori între 30- 40%, o comună între 40-50%. o comună sub 30%). Valoarea ratei de activitate a variat în acest an între 27% în Vlădaia şi 60% în Brabova (vezi tabelul nr. 14).

în anul 1992 valori peste 50% ale ratei de activitate s-au înregistrat în doar 6 comune din podiş, în restul valorile fiind sub 50% (8 comune cu valori între 30-40%, 20 comune între 40-50%, o comună sub 30%). în 1992 valorile ratei de activitate au oscilat între 55% în Bălăcită şi 24% în comuna Greci.

în anul 2002 numărul comunelor cu o rată de activitate de 50% şi peste această valoare a fost de 7. în restul de 28 de comune rata de activitate a avut valori sub 50% (12 comune cu valori între 30-40%, 10 comune între 40-50%, 6 comune sub 30%). Ponderea cea mai mare s-a înregistrat în comuna Gogoşu de 65%, iar cea mai mică în comuna Tâmna de 21%.

Evoluţia ratei de activitate a înregistrat o scădere în 18 comune din podiş, în 1 i comune rata de activitate în intervalul studiat scade până în 1992 după care creşte, în 5 comune valoarea ratei creşte până în 1992 după care scade, iar în comuna Poroina Mare rata de activitate înregistrează o creştere. Scăderea ratei de activitate a fost generată de scăderea populaţiei active ca urmare a disponibilizărilor masive mai ales din sectorul industrial, a prelungirii duratei de şcolarizare, a reducerii vârstei de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale. Acest fenomen se reflectă şi la nivelul întregului podiş, valorile scăzând de la 50,77% în 1977 la 43,11% în 1992 şi 40,03 în 2002.

Tabel nr. 14: Evoluţia ratei de activitate din Podişul Piemontan al Bălăcitei^ J Raia dt j Rata de T~l?dtă~dc 1 J Rata dt I Raia de J Raia de J

Bălăcită 56% 1 ¥¥/

55%

28% Cernăteşti 56% 1W2 45%

Bâcleş 54% 49% 40% Coţofenii din Dos 55% 44% 48%Breznita Motru 54% 49% 27% Gogoşu 56% 34% 65%

Dumbrava 49% 41% 44% Greceşti 51% 49% 34%Greci 33% 24% 39% Orodel 50% 42% 33%

Livezile 38% 39% 32% Predeşti 56% 38% 34%Pădina 34% 39% 35% Radovan 55% 49% 37%

Poroina Mare 31% 41% 47% Sălcuta 55% 37% 31%Prunişor 54% 40% 22% Scăeşti 57% 41% 46%

Tâmna 38% 40% 21% Seaca de Pădure 52% 40% 28%Vlădaia 27% 50% 25% Secu 55% 54% 52%Bucovăţ 52% 37% 46% Şopot 57% 54% 31%

Argetoaia 54% 44% 46% Terpezi{a 53% 32% 32%Botoşeşti Paia 56% 47% 47% Vela 54% 48% 35%

Brabova 60% 44% 38% Verbita 53% 50% 50%Braloştiţa 56% 41% 50% Vârtop 51% 41% 46%Breasla 52% 35% 52% Vârvoru de Jos 56% 40% 59%Carpen 57% 54% 56% MEDIA 50,77% 43,11% 40,03%

VJ.4.5.3. Rata şomajului

Neconcordanţa între cererea de locuri de muncă şi oferta economică generează şomajul, fenomen ce are implicaţii negative asupra unei părţi a populaţiei active ce şi-a pierdut locul de muncă. Rata şomajului se calculează după formula Rs=Ps/Pax 100, unde Ps= numărul şomerilor, Pa= numărul populaţiei active.

Şomajul reprezintă un fenomen economic, un excedent al ofertei faţă de cererea de muncă ce are niveluri şi sensuri de evoluţie diferite, având un caracter iniţial temporar, iar în prezent unul permanent. Există o disproporţie în raportul dintre cerere, care exprimă gradul de dezvoltare economică şi oferta care reflectă volumul şi dinamica populaţiei.

Conform legislaţiei în vigoare (Legea nr. 76/2002) privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea asigurării forţei de muncă33 şomerul este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariu] de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare; d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.

în vederea stabilirii dreptului de indemnizaţie de şomaj, şomerii prevăzuţi la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii: a) le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă temporară din motive neimputabile lor; b) le- au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului; d) a expirat durata pentru care militarii au fost angajaţi pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor; e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor; f) au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit potrivit legii; g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă; h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii; i) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora; j) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile.

Sunt asimilate şomerilor persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 16 lit. b), dacă îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; b) sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii.

Şomajul nu a fost oficial recunoscut înainte de 1989, însă el a devenit după 1990 un indicator ce caracterizează starea mediului social şi economic.

După 1990 ţara noastră a înregistrat rate mari ale şomajului ca urmare a disponibilizărilor din sectorul industrial. Numărul şomerilor la recensământul din 1992 era de 3400 la nivelul întregii unităţi pentru că până în 2002 numărul şomerilor să scadă la 1969 şomeri (a scăzut cu 1431 persoane), ca urmare a privatizării unor unităţi industriale, a înfiinţării asociaţiilor agricole sau a unor mici firme, dar şi faptului că a crescut ponderea populaţiei vârstnice în detrimentul

33 Monitorul Oficial nr. 106 din 6. 02. 2002

populaţiei adulte.Oferta de locuri de muncă la nivel local a fost total insuficientă pentru a absorbi resursele

umane existente.La nivelul podişului rata şomajului (vezi tabelul nr. 15, figura nr. 48) a scăzut de la 7,83%

în 1992 la 5,68% în 2002, la nivelul comunelor se poate observa faptul că valorile ratei şomajului au variat la nivelul anului 1992 între 2,52% la Brabova şi 17,88% la Vârtop, iar în 2002 valorile au oscilat între 0,26% la Verbiţa şi 19,01% la Prunişor.

La nivelul anului 1992 au predominat valori ale ratei şomajului între 5-10% în 21 de comune (Bălăcită, Bâcleş, Dumbrava, Şopot, Sălcuţa etc.), în 7 comune valorile ratei şomajului au fost sub 5%, (Brabova, Carpen, Secu etc.), în 5 comune valorile au fost cuprinse între 10,01 şi 15% (Braloştiţa, Prunişor, Tâmna, Bucovăţ, Predeşti), iar în Breasta şi Vârtop valorile au depăşit 15%. în 2002 predominau valorile sub 5% (21 comune), în 8 comune valorile erau între 5%-10%, 3 comune cu valori cuprinse între 10,01 şi 15%, iar în restul de 3 comune s-au înregistrat valori de peste 15%.

în acest an rata şomajului a înregistrat o scădere ca urmare a faptului că România a intrat într-un proces de redresare economică, înregistrând o creştere economică, caracteristică imprimându-se şi în zona studiată.

Tabel nr. 15: Evoluţia ratei şomajului în Podişul Piemoiitan al BălăciţeiC onuma Rs i W Rs2002 C oraiiM R-; 199? Rs 2002

BALACIŢA 6.70 2.78 CERNATEŞTI 8.63 2.55BACLEŞ 7.44 1.96 COŢOFENII DIN DOS 6.33 4.98

BREZNITA-MOTRU 6.61 4.28 GOGOŞU 3.15 0.75DUMBRAVA 9.37 1.43 GRECEŞTI 6.71 1.78GRECI 5.34 7.42 ORODEL 9.75 6.16LIVEZILE 5.97 7.33 PREDEŞTI 11.76 9.94PADINA 6.54 3.07 RADOVAN 6.31 11.32

POROINA MARE 4.93 0.30 SALCUTA 6.45 2.13PRUNIŞOR 10.56 19.01 SCAESTI 9.32 3.42TÂMNA 12.44 17.10 SEACA DE PĂDURE 6.14 1.51VLADAIA 8.68 18.08 SECU 3.23 0.58BUCOVAT 11.57 14.17 ŞOPOT 5.48 12.08AR GETO AI A 9.40 6.12 TERPEZITA 9.33 6.57

BOTOŞEŞTIPAIA 4.62 1.26 VELA 3.39 2.86BRABOVA 2.52 4.73 VERBIŢA 5.46 0.26BRALOŞTIŢA 14.37 6.92 VIRTOP 17.88 4.99BREASTA 17.77 8.35 VIRVORU DE JOS 5.91 2.04CARPEN 4.12 0.67 MEDIA 7.83 5.68

Situaţia în 2008 se înrăutăţeşte, numărul şomerilor creşte, în acest an înregistrându-se valori mari ale ratei şomajului Dumbrava 20%, Bâcleş 17,1%, Tâmna 16,4%, Greci 16,1% etc. Limitarea şomajului se poate face prin găsirea unor resurse publice şi private, prin care să se ofere asistenţă persoanelor şi instituţiilor defavorizate.

Există câteva obstacole ce împiedică găsirea unui loc de muncă: lipsa calificării adecvate a forţei de muncă în domeniile cerute de angajatori, refuzul locurilor de muncă datorită salarizării neadecvate, existenţa mentalităţilor necorespunzătoare cu privire la raportul angajat-angajator, refuzul persoanelor fără loc de muncă a unor locuri de muncă, deoarece beneficiază de ajutor din partea Guvernului.

Lipsa locurilor de muncă au determinat plecări ale populaţiei pentru muncă necalificată în străinătate.

111

VI. 4.6. Repartiţia populaţiei pe sectoare de activitateîn funcţie de activitatea economică prestată, populaţia activă este împărţită în trei

sectoare de activitate: sectorul primar (agricultura, silvicultura, pescuit), sectorul secundar (industrie, construcţii), sectorul terţiar (comerţ, transport, servicii). Ocupaţia de bază a locuitorilor din Podişul Piemontan al Bălăciţei a fost în trecut şi este şi în prezent agricultura.

Ramurile cele mai dezvoltate ale agriculturii din unitate sunt cultura plantelor şi creşterea animalelor, alături de ele individualizându-se pomicultura şi viticultura. Alături de aceste activităţi tradiţionale se adaugă şi altele neagricole însă ponderile sunt mult mai mici.

Structura populaţiei ocupate pe ramuri ale economiei diferă de la un tip de activitate la alta şi de Ia o unitate administrativ-teritorială la alta, în funcţie de caracteristicile locale. Agricultura este aici activitatea dominantă în timp ce industria şi serviciile sunt slab reprezentate.

în Podişul Piemontan al Bălăciţei ponderea populaţiei ocupată în sectorul primar a scăzut de la 72,60% în 1977 la 66,69% în 1992, pentru ca apoi să crească până la 82,55% în 2002 (vezi figura nr. 49).

Cele mai mari valori ale populaţiei sectorului primar (peste 85% din populaţia activă), la nivelul anului 1977, s-au înregistrat în 7 comune (Secu 89,25%, Carpen 89,09%, Bălăciţa, Greceşti, Vela, Verbiţa, Orodel), valori între 70-85% s-au înregistrat în 12 comune (Bâcleş, Botoşeşti Paia, Vârtop etc.), valori între 50-70% s-au înregistrat în 15 comune (Scăeşti, Greci, Livezile etc.) şi valori sub 50% în comuna Bucovăţ (39,08%) (vezi figura nr. 50).

în 1992 nu s-au înregistrat valori peste 85%, valori între 70-85% s-au înregistrat în 18 comune (Vela 82,87%, Bâcleş, Botoşeşti Paia, Carpen etc.), valori între 50-70% s- au înregistrat în 12 comune (Scăeşti, Greci, Livezile etc.) şi valori sub 50% în 5 comune Prunişor (44,52%), Braloştiţa (40,58%), Breasta (26,24%), Cemăteşti (18,84%), Bucovăţ (11,57%).

în 2002 s-au înregistrat valori peste 85% în 17 comune (Poroina Mare 95,20%, Carpen, Dumbrava, Bâcleş, Bălăcită etc.), valori între 70-85% s-au înregistrat în 11 comune (Greci, Livezile, Brezniţa Motru etc.), valori între 50-70% s-au înregistrat în 5 comune (Scăeşti, Greceşti, Tâmna etc.) şi valori sub 50% în comuna Prunişor (46,96%), Bucovăţ (48,76%).

sty

80,00% -

; 70,00% "

; m'om *" * -™ ";.58,00% 1 I 5 • ■ tst

: m,00% ~'i % '' # II

: 30,00% | 1 '.., i

i 20,00% 1 f 1 J; 10,00%: om% ——3pi

W'-'

1077 1992 2002

Figura nr. 49 - Evoluţia populaţiei pe sectoare de activitate în Podişul Piemontan al Bălăciţei

Sectorul secundar la nivelul podişului a înregistrat scăderii ale ponderii în favoarea celui primar şi terţiar. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul secundar a crescut de la 14,94% în anul 1977 la 18,42% în 1992, pentru ca apoi să scadă la 6,70%. Ponderile cele mai mari ale populaţiei ocupate în acest sector s-au înregistrat în apropierea marilor oraşe: Bucovăţ în 1977 avea 40,23%, în 1992 42,26%, iar în 2002 a scăzut la 23,68%; Breasta (26,63%, 32,11%, 13,79%), Coţofenii din Dos (32,1%, 27,92%, 15,06).

In 1977 valori peste 25% ale populaţiei ocupate în sectorul secundar s-au înregistrat în Bucovăţ 40,23%, Coţofenii din Dos 32,1%, Breasta, Dumbrava, acolo unde populaţia lucrează în micile unităţi ale industriei alimentare, industria materialelor de construcţie, activităţi de construcţii, în timp ce în restul comunelor valorile sunt sub 25% din populaţia activă.

în intervalul 1977-1992 se remarcă creşterea ponderii populaţiei ocupate în sectorul secundar în 28 de comune din cele 35 comune existente în acea perioadă, restul înregistrând o scădere a ponderii, iar în intervalul 1992-2002 se remarcă scăderea ponderii populaţiei din sectorul secundar în 34 de comune, doar în comuna Prunişor se înregistra o creştere a acestei ponderi. Trebuie remarcat faptul că ponderile populaţiei ocupate în sectorul secundar în 2002 sunt mult mai reduse decât cele din 1977 datorită restructurărilor din sectorul industrial şi al construcţiilor.

Sectorul terţiar a cunoscut o dinamică ascendentă în intervalul 1977-1992, de la 13,72% la 17,76%, pentru ca apoi să scadă până la 13,55% în 2002 la nivelul întregului podiş. In profil teritorial se remarcă mici diferenţieri determinate de structura populaţiei pe grupe de vârstă, de apropierea de un oraş, de puterea economică a populaţiei.

în anul 1977 ponderile au oscilat între Vlădaia 28,27%, Livezile 28,01%, Tâmna 25,86% şi 5,47% în Secu, în anul 1992 între 46,26 la Bucovăţ, 42,39 la Cemăteşti, 41.65 la Breasta, 36,03 la Prunişor, 28,09 la Tâmna şi 2,22% la Vârvoru de Jos. în anul 2002 valorile au oscilat între 32,05% la Sălcuţa, 31,10% la Tâmna, 31,09%» la Prunişor, 29,61% la Greceşti şi 3,90% la Poroina Mare.

Populaţia din sectorul terţiar a înregistrat o creştere în intervalul 1977-2002 în 24 de comune, iar în restul de 11 o scădere a ponderii populaţiei din sectorul terţiar. în intervalul 1992-2002 creşterea ponderii s-a înregistrat în 9 comune, iar în restul se remarcă o scădere.

Pe ansamblu, populaţia ocupată în sectorul primar este dominantă în continuare ca urmare a retrocedărilor terenurilor după 1989, a disponibilizărilor din industrie şi reîntoarcerea populaţiei în mediul rural, a reducerii populaţiei, a structurii populaţiei pe grupe de vârstă şi a insuficienţei investiţiilor în întreprinderi mici, mijlocii.

VI. 4.7. Raportul de dependenţă economică

Raportul de dependenţă economică se obţine din raportarea populaţiei inactive la populaţia activă din punct de vedere economic, raportat în procente. Pentru calcularea acestui indicator se utilizează formula Rdc=P1/Pa x 100, unde P,=populaţia inactivă, Pa=populaţia activă.

Principalele cauze ale modificărilor valorilor acestui indicator sunt legate de modificările survenite în numărul populaţiei (mai ales în structura pe grupe de vârstă), de dispariţia unor activităţi economice, de pensionarea înainte de limita de vârstă, de mărirea duratei de şcolarizare, perioada economică dificilă traversată de ţara noastră.

Raportul de dependenţă demografică este calculat la nivelul anilor 1977, 1992 şi 2002, când la nivelul întregului podiş se observă o creştere a acestui indicator de la 97% în 1977, 130% în 1992 la 157% în anul 2002. Analiza în profil teritorial relevă faptul că în 15 comune acest indicator a avut o evoluţie ascendentă (Bălăcită, Bâcleş, Cemăteşti, Brezniţa Motru etc.), 12 comune au înregistrat o creştere până în 1992 după care o scădere a indicatorului (Gogoşu, Argetoaia, Bucovăţ, Braloştiţa, Breasta etc.), 6 comune (Tâmna, Vlădaia, Pădina etc.) prezintă o scăderea a indicatorului până în 1992 urmată fiind de o creştere a acestuia la nivelul anului 2002, iar 2 comune înregistrează o scădere a indicatorului în acest interval (Dumbrava, Poroina Mare).

Valorile raportului de dependenţă economică au oscilat între 61 persoane inactive la 100 persoane active în comuna Carpen şi 274 de persoane inactive la 100 persoane active la Vlădaia, în anul 1977. în anul 1992 valorile au oscilat între 81% în Şopot şi 209% în Terpeziţa, iar în 2002 între 74% în Carpen şi 404% în Tâmna.

Analiza tabelului 16 arată că pentru anul 1977 au predominat comunele a căror valori a indicelui de inactivitate era sub 100% (28 de comune), valori între 100,01 şi 150% s-au înregistrat într-o singură comună, valori între 150,01 şi 200% s-au înregistrat în 3 comune,valori între 200,01 şi 250 în 2 comune şi o singură comună avea valori peste 250%. în anul 1992 comunele a căror valori a indicelui de inactivitate era sub 100% au scăzut la 5 comune, valori între 100,01 şi 150% s-au înregistrat 18 comune, valori între 150,01 şi 200% s-au înregistrat în 11 comune, valori între 200,01 şi 250 în o singură comună. Pentru anul 2002 comunele a căror valori a indicelui de inactivitate era sub 100% la 5 comune, valori între 100,01 şi 150% s-au înregistrat în 11 comune, valori între 150,01 şi 200% s-au înregistrat în 5 comune, valori între 200,01 şi 250 în 9 comune, iar valori peste 250% în 5 comune.Tabel nr. 16 - Evoluţia raportului de dependenţă economică ______ pe unităţi ______ administrative ______________

CniniiiJd Pi IV! OU C iunuiw Pi R 1*10019"? 1992 i 200: J<;77

__l‘>9? 2110

BĂLĂCITĂ 80% 82% 253% CARPEN 86% 74%BACLEŞ 86% 105% 173% CERNATEŞTI 81% 109% 125%

BREZNITA-MOTRU 85% 103% 266% COTOFENII DIN DOS 82% 122% 104%DUMBRAVA 106% 156% 131% GOGOŞU 84% 198% 115%

GRECI 206% 107% 173% GRECEŞTI 95% 106% 203%LIVEZILE 166% 155% 246% ORODEL 100% 146% 212%PĂDINA 191% 156% 204% PREDEŞTI 80% 162% 189%

POROINA MARE 219% 142% 113% RADOVAN 85% 110% 205%PRUNIŞOR 87% 149% 362% SĂLCUTA 83% 167% 218%

TAMNA 162% 152% 404% SCAESTI 76% 130% 125%VLADAIA 274% 98% 303% SEACA DE PĂDURE 98% 149% 248%BUCOVĂŢ 94% 172% 130% SECU 86% 85% 94%

ARGETOAIA 91% 123% 121% ŞOPOT 76% 81% 222%BOTOŞEŞTIPAIA 82% 121% 111% TERPEZIŢA 92% 209% 217%

BRABOVA 73% 125% 160% VELA 87% 110% 192%BRALOŞTIŢA 80% 151% 96% VERBITA 89% 104% 107%

BREASTA 90% 187% 92% VIRTOP 94% 140% 124%VIR.VORU DE JOS 78% 157% 78%

VI. 4.8. Tipologia funcţională a aşezărilor în 2002Clasificarea funcţională a aşezărilor se realizează ţinând cont de structura populaţiei active,

pe sectoare de activitate.La nivel de unităţi administrativ teritoriale, în anul 2002 putem remarca următoarea

tipologie funcţionala:1) Comune cu funcţii predominant agricole in care populaţia activă din sectorul primar

depăşeşte 50%. în această categorie se includ majoritatea comunelor (33 de comune), reprezentând 94,28% din totalul comunelor (35) existente la această dată;

112

115

2) Comune cu funcţii mixte în care nici un sector nu deţine 50% din populaţia activă. Aici sunt incluse comunele Bucovăţ şi Pranişor.

în cazul comunelor predominant agricole se individualizează: comune profund agricole, unde ponderea populaţiei din sectorul primar este egală sau depăşeşte 70% din totalul populaţiei active, ponderile populaţiei sectorului secundar şi terţiar sunt mai mici de 25%: Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Vlădaia, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Orodel, Gogoşu, Radovan, Seaca de Pădure, Şopot, Secu, Terpeziţa, Vela, Verb iţa, Vârtop, Vârvoru de Jos; comune cu pondere semnificativă a sectorului terţiar (P<70%, T>25%): Tâmna, Greceşti, Sălcuţa; comune cu tendinţă de diversificare funcţională (P<70%, S şi T sunt echilibrate ca pondere): Predeşti, Scăeşti.

Comunele cu funcţii mixte Bucovăţ şi Pranişor prezintă totuşi tendinţe agrare, ponderea populaţiei din sectorul primar este cuprinsă între 40-50%.

La nivelul anului 1992 s-au remarcat următoarele tipuri funcţionale:1) Comune cu funcţii predominant agricole in care populaţia activă din sectorul primar

depăşeşte 50%. în această categorie se includ majoritatea comunelor (29 de comune), reprezentând 82,85% din totalul comunelor (35) existente la această dată. în cadrul acestui tip se remarcă următoarele subtipuri: comune profund agricole, unde ponderea populaţiei din sectorul primar este egală sau depăşeşte 70% din totalul populaţiei active, ponderile populaţiei sectorului secundar şi terţiar sunt mai mici de 25%: Bălăciţa, Bâcleş, Pădina, Poroina Mare, Vlădaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Carpen, Orodel, Greceşti, Gogoşu, Radovan, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Şopot, Secu, Vela, Verbiţa; comune cu pondere semnificativă a sectorului terţiar (P<70%, T>25%): Tâmna; comune cu tendinţă de diversificare funcţională (P<70%, S şi T sunt echilibrate ca pondere): Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Argetoaia, Terpeziţa, Vârtop; comune cu pondere semnificativă a sectorului secundar (T<70%, S>25%): Coţofenii din Dos, Predeşti, Scăeşti, Vârvoru de Jos.

2) Comune cu funcţii mixte in care nici un sector nu deţine 50% din populaţia activă: comune cu tendinţe de terţializare (T între 40-50%): Pranişor, Breasta, Cernăteşti; comune cu tendinţe de diversificare (P<20%, S şi T între 40-50%): Bucovăţ; comune mixte (P, S, T >20%): Braloştiţa.

Pentru anul 1977 s-au identificat tipurile funcţionale de comune:1) Comune cu funcţii predominant agricole in care populaţia activă din sectorul primar

depăşeşte 50%. în această categorie se includ majoritatea comunelor (34 de comune), reprezentând 97,14% din totalul comunelor (35) existente la această dată. în cadrul acestui tip se remarcă următoarele subtipuri: comune profund agricole, unde ponderea populaţiei din sectorul primar este egală sau depăşeşte 70% din totalul populaţiei active, ponderile populaţiei sectorului secundar şi terţiar sunt mai mici de 25%: Bălăciţa, Bâcleş, Botoşeşti Paia, Brabova, Carpen, Cernăteşti, Orodel, Greceşti, Gogoşu, Radovan, Predeşti, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Şopot, Secu, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârtop; comune cu pondere semnificativă a sectorului terţiar (P<70%, T>25%):, Pădina, Tâmna, Vlădaia; comune cu tendinţă de diversificare funcţională (P<70%, S şi T sunt echilibrate ca pondere): Brezniţa Motru, Greci, Poroina Mare, Pranişor, Argetoaia, Braloştiţa, Vârvoru de Jos; comune cu pondere semnificativă a sectorului secundar (T<70%, S>25%): Dumbrava, Livezile, Breasta, Coţofenii din Dos, Scăeşti.

2) Comune cu funcţii mixte in care nici un sector nu deţine 50% din populaţia activă. Aici este inclusă comuna Bucovăţ, ea având tendinţe de industrializare.

Privind funcţionalitatea aşezărilor din punct de vedere evolutiv se poate remarca faptul că în Podişul Piemontan al Bălăciţei unităţile administrativ teritoriale şi-au păstrat funcţiile,fiind mai numeroase comunele cu funcţiile predominant agricole, aşezările cu funcţii mixte regăsindu-se în unităţile administrative aflate în apropierea unui oraş mare (Bucovăţ, Breasta), fie se află situate la o arteră principală de circulaţie sau în apropierea ei, care prin accesibilitatea foarte uşoară au generat diversificarea funcţională a aşezărilor (apariţia unităţilor de servicii, a unor unităţi industriale).

figura nr.51 - Funcţiile unităţilor administrative din Podişul F

117

VII. AŞEZĂRILE UMANE

VII.l Formarea şi evoluţia aşezărilor ruraleSatul reprezintă forma de comunitate şi locuire cea mai îndelungată şi mai statornică a

poporului român. Terminologia cuvântului este de origine preromană, fapt ce atestă tocmai această vechime a satului. Formarea şi evoluţia reţelei de aşezări este rezultatul îmbinării armonioase dintre mediul natural, comunităţile umane, factorii sociali, politici, istorici şi economici. Apariţia aşezărilor de timpuriu este demonstrată de descoperirile arheologice din acest teritoriu, evoluţia şi dezvoltarea acestora fiind demonstrată prin hărţile întocmite de diverşi autori în decursul timpului, de catagrafiile şi recensămintele şi documentele existente, ce prezintă realităţile timpurilor. Un rol important în conturarea reţelei de aşezări l-au avut satele de roire, de colonizare şi împroprietăririle agricole din anul 1864.

VII.l.1. Sate de roire

Satele matcă - şi-au schimbat locul de mai multe ori, locurile ocupate altădată de aceste aşezări se numesc „silişte”, „la bordeie”, „satul vechi”, „cătun”, iar locurile cimitirelor părăsite „la morminţi”. Roirea satelor - este o modalitate de creştere a numărului de sate, care potrivit părerii cercetătorului Rosetti (1907) este o acţiune dirijată de către conducătorul unui sat (cneaz, jude) care îşi trimitea fiul după căsătorie „să-şi aşeze sat pe un loc pustiu”34

Această idee a fost criticată ulterior, însă ea a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, astfel Poni, P., Statistica răzeşilor, Bucureşti, 1921, emite ideea că satele roite au apărut atunci când o parte a populaţiei satului se desprinde la o anumită creştere demografică şi întemeiază o altă aşezare. Opinia a fost însuşită şi documentată de Stahl, care distinge două tipuri de roiri în funcţie de activitatea dominantă, şi anume roiri pastorale şi agrare.

„Roirea nu este migraţie propriu zisă întrucât noile aşezări luau fiinţă pe teritoriul aceluiaşi sat matcă. Satul matcă şi satul roi foloseau în comun, uneori chiar şi după pierderea conştiinţei relaţiilor de rudenie, diferite categorii de folosinţă din hotarul devălmaş: pădure, păşune, islaz, heleşteu”. Satul roi se individualiza teritorial faţă de satul matcă când se proceda la alegerea părţilor ce i se cuveneau „din pădure, păşune, ape şi din tot hotarul”35

Satul roi în urma exploatării extensive a terenurilor şi datorită creşterii numărului populaţiei, putea deveni el însuşi sat matcă pentru alte aşezări. Roirile în amonte sau aval de satul matcă, au avut ca efect formarea dubletelor toponimice de tipul mare-mic, vechi-noi (Bălţaţii de Jos, Bălţaţii de Sus, Pădina Mare, Padina Mică).

Acest fenomen (roirea) a fost posibil numai în satele libere. Nu fac parte din categoria satelor noi, satele care şi-au mutat vatra din cauza condiţiilor naturale şi a celor istorice nefavorabile. Termenul folosit pentru satul părăsit era silişte. Refacerea acestor vechi sate de către populaţia întoarsă din refugiu este susţinută de satele ce poartă numele de silişte (Adunaţii ot Dumbrăviţa, Valea lui Marcu, Seliştiuţa). De reţinut este faptul că satele matcă au avut o mai mare stabilitate în timp în comparaţie cu satele roi.VIL 1.2. Sate moşneneşti şi sate aservite

Satele noastre, atât cele libere cât şi cele aservite îşi au originea în satele devălmaşe, sate a căror existenţă datează dinaintea apariţiei documentelor istorice. Aceste „sate devălmaşe au, în general, un caracter de străvechime foarte vizibil: ele nus-au putut naşte după întemeierea statelor autohtone,.................., ci trebuie socotite anterioare

şi dăinuind până în vremea documentelor, fiind supuse unui continuu proces dedizolvare sub presiunea noilor împrejurări pe care le creează aceste state......................este vorbade un fenomen de masă, cuprinzând totalitatea satelor noastre, atât a celor libere cât şi a celor căzute sub mână domnească, mănăstirească sau boierească”36

Conform Legii rurale din 14 august 1864 se remarcau clasele sociale: boieri, clăcaşi şi răzeşi. Boierii erau „stăpâni de sate” şi „proprietarii moşiei”, ei cereau de la sătenii aşezaţi pe satele lor o prestare de clacă şi o dare de dijmă (o cotă parte din produse), boierii având obligaţia de a da ţăranilor teren pentru cultivare. Clăcaşii erau singurii care aveau drept la pământ (2/3 din terenul sătesc) dacă efectuau claca. Răzeşii erau ţărani stăpâni pe pământul pe care îl munceau, în cazuri excepţionale ei dădeau terenul lor altor cultivatori, care, deşi erau liberi nu aveau pământ. Răzeşii nu puteau fi clăcuiţi şi nici clăcui.

Conscripţia virmontiană din Oltenia, de la 1722, cea mai veche înregistrare sistematică a satelor şi populaţiei, clasifica satele în: sate megieşeşti (sate libere), sate birnice (sate boiereşti), sate fiscale (aparţineau statului, foste sate domneşti), sate episcopale şi sate mănăstireşti. Conform acesteia în Mehedinţi existau 4 sate fiscale, 17 mănăstireşti, 46 boiereşti, 47 megieşeşti, iar în Dolj

34 Rosetti, R., (1907), Pământul, sătenii şi stăpânii în Moldova, Editura Socec, Bucureşti35 Stahl, H., IL (1965), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, Editura Academică, Bucureşti,.vol. III36 Stahl, H., H., (1998), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, voi. I, Editura Cartea Rc

5 sate fiscale, 11 1/2 mănăstireşti, 69 boiereşti, 142 1/2 megieşeşti.Conform datelor culese din Petru, Poni, Statistica răzeşilor (Academia Română), Studii şi

cercetări, V, 1921, şi Ciobotea, D., Istoria moşnenilor I (1829-1912), Editura Universitară, Craiova, 1999, Constantinescu, I., Structuri socio-fiscale în judeţul Mehedinţi după catagrafia din 1819, Mehedinţi. Istorie şi cultură, Drobeta Turnu Severin, 1978 am putut realiza o statistică situaţiei satelor în perioada 1829-1912.

Conform datelor culese, în cadrul sate de moşneni se pot încadra satele: Adunaţii Teiului, Arvăteşti, Bâltanele, Boceni, Botoşeşti, Brâgleasa, Busu, Drăgoteşti, Fântâna Domnească, Gârniţa, Giura, Golineasa, Greceşti, Greci, Igiroasa, Izvora Aneştilor, Mijarca, Petrişul, Poroina Mare, Sălătruc, Secu, Smadovicioara, Şipotele, Tălăpanu, Tâmna, Ursoaia, Valea Marcului, Valea Ursului, Brabova, Braloştiţa, Bucoviciora, Caraiman, Carpen (apoi mixt), Ciutura, Drăgoaia, Frasin, Mărăcinele, Pleşoiu, Plopşor, Sârsca, Suhara, Sopot, Teiul, Tencănău, Ţiu, Urdiniţa, Vârtop, Vela, Verbiţa, Moşna, Orodel, Predeşti, Iablaniţa, Pădina Bătrână, Pădina, Stigniţa, Gubaucea, Călugărei, Bechet, Prisăceaua, Broscari, Poroina, Cernăteşti (în prima jumătate a sec. XVIII şi la mijlocul sec. XIX), Corniţa, Şumandra.

Moşnenimea a reprezentat rezerva socială din care s-au constituit clasele de mijloc. Moşnenii pătrundeau uşor în rândul dregătorimii locale, iar boiernaşii puteau cădea uşor în rândurile moşnenilor. Progresul din secolul al XlX-lea a asigurat deci un cadru prielnic pentru întreprinzătorii moşneni, ei putând atinge titlurile de boiernaşi şi boieri de gradul trei. Structura socială a moşnenilor era formată din birnici, patentari, mazili, boieri de neam, postelnicei, fii de postelnicei, asidoţi. Fruntaşii din aceste sate de moşneni au reprezentat principalii actori în lupta pentru reaşezarea proprietăţii moşneneşti. Proprietatea moşnenească, diferită de cea boierească, era apropiată de cea capitalistă.

Satele aservite aparţineau boierilor sau mănăstirilor, fiind donate de domnitori. Numeroase documente istorice menţionează mănăstirile, episcopiile, schiturile care au deţinut sate în zonă: Bucovăţ, Horezu, Gura Motrului, Sadova, Jiţianu. Satele aservite pot fi clasificate în sate mănăstireşti şi sate boiereşti. Satele mănăstireşti proveneau de regulă din daniile făcute de boieri sau de domnitori: Radovan; Brezniţa Motru, Slătinicu, Rocşoreni, Al huleşti, Bălţaţii de Jos(Mănăstirea Strehaia), Slaşoma, Ţiu, Coşovăţu, Ţânţaru (Mănăstirea Gura Motrului); Verbicioara (Mănăstirea Sadova), Răchita, Ştiubei, Palilula (Mănăstirea Jiţianu), Piria (episcopia Râmnic), Seaca de Pădure (Mănăstirea Dintr-un Lemn), Cacoţi (Mănăstirea Bistriţa), Bucovăţ, Cârligei, Leamna (Mănăstirea Bucovăţ).

Sistemul de exploataţie a moşiilor mănăstireşti era arendarea realizată de proprietari mici şi mijlocii. Arendarea moşiilor mănăstireşti a generat o intensificare a exploatării clăcaşilor. S-au înregistrat un număr mare de plângeri ale clăcaşilor datorate de obligaţiile grele impuse de arendaşi, ei refuzând să achite obligaţiile grele şi uneori se revoltau, fugeau de pe moşii. Astfel se constată că „pe moşiile mănăstirii Strehaia şi în special în satele Rocşoreni şi Strehaia, unde clăcaşii se plâng în mai 1834 împotriva năpăstuirii la toate obligaţiile şi a faptului că islazul le fusese mult micşorat”37, aceeaşi situaţie se observă şi în cazul unor moşii ale mănăstirii Gura Motrului (Blidaru, Ioneşti etc.), unde „arendaşii pretindeau obligaţii mai mari decât cele stabilite de regulament şi chiar plata ierbăritului a doua oară”38

Dintre sate boiereşti, sate aservite unuia sau mai multor proprietari amintim: Prunişor, Coţofenii din Dos, Scăeşti, Podu Grosului, Argetoaia, Salcia, Potmelţu, Rasnicu, Cemăteşti (în secolele XVII şi XIX), Bâcleş, Corzu, Valea Perilor, Gvardeniţa, Bălăciţa, Voiţa, Başcov, Gebleşti, Bărboi, Botoşeşti Paia, Gogoşiţa, Comu, Vlădaia, Córlate, Almăjelu, Izvorălu, Salcia, Bucovăţ (apoi mănăstiresc), Cleanov, Rasnicu Oghian, Gogoşu.

Spre finalul acestei perioade, aproape toate satele erau mixte, având cel puţin un proprietar de terenuri dar şi proprietari moşneni, între aceştia apărând numeroase conflicte (Boca, Rasnicu Bătrân, Prunişor, Arvăteşti, Lazu etc.)

¥11.1.3. Sate de colonizare

„Avantajele de care beneficia populaţia aşezată în satele slobozii erau ispititoare pentru iobagi cât şi pentru moşnenii şi răzeşii sărăciţi”39

Fuga ţăranilor datorită îndelungatei perioade de restrişte datorată războaielor purtate cu turcii,austriecii şi ruşii din secolul al XVIII-lea ce s-au desfăşurat în mare parte pe teritoriul ţării noastre. Documente istorice importante rămase din acea perioadă atestă aspectul pustiit al teritoriului Olteniei, rezultat în urma părăsirii satelor de către ţăranii fugari.

Sloboziile au fost limitate la o perioadă de 12 ani (1819-1831), în 1831 ele vor fi desfiinţate definitiv, în conformitate cu regulamentul Organic. Datele privind statistica sloboziilor s-a realizat pe baza dosarelor descoperite la Arhivele Statului din Bucureşti (Fond Administrativ Vechi).

37 Arhivele Naţionale Dr. Tr. Severin, fond Prefectura judeţului Mehedinţi, dosar27/1834,f. 5638 Arhivele Naţionale Dr. Tr. Severin, fond Prefectura judeţului Mehedinţi,dosar 3/1836,f. 188; 1160/1833., £63239 Tufescu, V., (1974), România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 304

119

Sloboziile existente în Podişul Piemontan al Bălăciţei în perioada 1819-1831 sunt: Córlatele, Orodelu, Comu, Petrişu, Albuleşti, Bălăciţa, Cleanovu, Podu Grosului, Bâcleş, Bălţaţii de Sus, Bălţaţii de Jos, Slătinicu, Brezniţa, Broscari, Coşovăţu, Sălătrucu, Izvora Aneştilor, Colareţ, Tâmna, Valea Ursului, Secu, Iablaniţa, Gogoşiţa, Greceşti Bărboi, Gubaucea, Plopşor, Carpen, Salcia, Poroina, Poroiniţa, Dragoteşti, Ţânţaru, Gubaucea, Prisăceaua, Almăjelu, Dobra, Slaşoma.

VII. 1.4. Sistematizarea rurală In secolul al XlX-lea

Aspectul satelor înainte de regulamentul organic era diferit de cel din perioada regulamentară şi apoi de cel din secolele XIX-XX. Pentru a se feri de năvălitori, de dregători abuzivi, populaţia evita spaţiile deschise din apropierea drumurilor şi aglomeraţiile mari, ea se aşeza în locuri ferite(pe dealuri, în păduri, pe văi ascunse). Asemenea grupări situate „pă dealuri şi alte locuri de rapăn şi urâciune”40 sau în conace, formau satul, ce reprezenta unitatea administrativă de bază din ţară. Locuinţele erau dispuse neregulat în mijlocul grădinilor, fiind înconjurate de pomi fructiferi, biserica satului era construită în apropierea conacelor, mahalalelor.

Apariţia regulamentului organic a determinat modificări în caracteristicile economice, sociale ale ţării. Legiferarea prin regulament a obligaţiilor în muncă şi bani impuse de proprietari a avut drept scop întărirea ordinii în sate şi o mai mare stabilitate. Proprietarii erau obligaţi să dea teren pentru case, curte, grădină pentru clăcaşi şi condiţii ce aveau drept scop concentrarea ţăranilor în aşezări mari pentru a-i putea supraveghea, pentru a împiedica fuga, dar şi pentru a îmbunătăţi salubritatea aşezărilor.

Această operaţiune nu a întâmpinat obstacole în zonă. Ocârmuirea a dispus ca proprietarii, arendaşii şi fruntaşii satelor să aleagă locurile pentru noile aşezări, ele trebuiau să fie „...îndemânatice despre apă, despre orice alte întrebuinţări ale oamenilor, cu aer curat şi lăcaşurile apropiate unul de altul”41

Mutarea spre aceste noi aşezări întâmpină greutăţi deoarece „ţăranii, trebuiau să se mute la mari depărtări de locurile de muncă, urmând să părăsească viile, grădinile şi pomii ce se găseau în jurul fostelor locuinţe”42, loturile noi de pământ fiind mai mici,de o mai proastă calitate. Opoziţia locuitorilor din zonă ia forme diferite, ajungându-se până la revolte. „Locuitorii mahalalei Petra,din apropierea satului Podu Grosului, refuză să se mute în linia satului, lângă biserică, aşezându-şi linia într-un ogaş unde locuiseră şi înainte”43, sculându-se „cu mic cu mare, în 1833, împotriva dorobanţilor veniţi să-i silească ia mutare”.44

Obiecţii au avut şi locuitorii satului Coţofenii din Dos, care arătau că li s-a stabilit linia „pă o coastă foarte ra încât nu ne putem aduce nici lemne de foc, nici notreţ pentru vite, având lipsă de apă, care-i mai trebuincioasă decât eeilalte”45, împăciuitorii satului raportând că din această cauză locuitorii „au spart linia” răspândindu-se în câteva locuri.46 în multe cazuri locuitorii mahalalelor refuzau să se mute, starea de nemulţumire reflectându-se în numeroasele plângeri ale acestora (Petra, Varodia, Busuleţu, Gropanul, Ştefănelu).

In unele cazuri, deşi îşi construiau locuinţe noi în linie, se reîntorceau la vechile conace (de exemplu la Secu). în cazul satului Valea Petrii, precum şi în multe altele, reîntoarcerea la vechile sate a determinat administraţia să ia măsuri împotriva celor care şi-au năpustit casele la linie şi s-au reîntors la vechiul loc, în pădure.

Acţiunea de aşezare a satelor la linie a fost întârziată de necesitatea de a asigura un număr de clăcaşi pe moşia proprietarului (Gvardeniţa, Bălăciţa, Pădina Mică, Pădina Mare). Au apărut conflicte între proprietari ca urmare a atragerii clăcaşilor de pe o moşie pe alta „egumenul mănăstirii Motru se plângea că un boiernaş împreună cu trei dorobanţi a izgonit 22 de clăcaşi de pe moşia Dobra, a mănăstirii, pe moşia Slaşoma, a acestuia, sub motiv că acolo era limita.”47

40j9 Arh. Naţionale Dr. Tr.Severin, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dosar 3324/1832,f. 17-2041 Arh. Naţionale Dr. Tr. Severin, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dosar 5324/1932, f. 17-2042 Ilie Corfus, (1969), Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a sec. al XlX-lea, Bucureşti, p. 27843 Arh. Naţionale Dr. Tr. Severin, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dosar 6108/1833, f. 31, 34.444’ Arh. Naţionale Dr. Tr,Severin, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dosar 6108/1833, f, 2545 Pretura plăşii Strehaia, dosar 6399/1834, f. 17146 Pretura plăşii Strehaia, dosar 6399/1834, f. 8647 Arh, Naţionale Dr. Tr. Severin, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dosar 6108/1833, f. 23

Legea din 1864 a generat numeroase modificări în organizarea aşezărilor rurale. Acum se fac reamplasări de vetre de sat (un exemplu elocvent în acest sens este Prunişor) şi înfiinţări de sate.

Cele 15 aşezări care alcătuiau comuna Prunişor au fost martore la numeroase evenimente datorită avantajului poziţiei şi mai puţin a pământului a cărui calitate nu este deosebită. Primele documente de cancelarie şi apoi izvoarele cartografice atestă existenţa acestei comune. în hrisovul din 24 ianuarie 1483, dat de Vlad Voievod prin care se întăreşte lui Batie, Radul, Drăgoi, Stanciu Braţul, Dragul, Radul şi Danciul, cu fii şi nepoţii lor, Cerveniţa de Sus şi Lubnicul, „Pentru că sunt vechi şi de drept ocine”, interzicând lui Dragul şi fraţii săi să se amestece în stăpânirea de la Drăgoteşti, Cerveniţa şi Lubnic. La 8 ianuarie 1571, într-un act de cumpărare sunt menţionate hotarele Lubnic şi Degeraţi. Satele Pruni şi Prunişor sunt atestate documentar în 1547, respectiv 1593. Sub raportul stării sociale, iniţial toate satele comunei au fost moşneneşti, treptat ele au intrat sub dependenţă feudală. Numeroase documente conţin date cu privire la modul cum satele au ajuns sub stăpânire boierească. Familia Glogoveanu în jurul anului 1737 deţinea numeroase terenuri, intră în conflict cu moşnenii Ghelmegeni. Cei din urmă îşi hotărnicesc moşia, prilej cu care se stabileşte şi hotarul cu Prunişor. Cu ocazia hotărniciei moşnenii Porceşti contestă pe cale juridică unele părţi stăpânite de Glogoveni în hotarul lor. Mai târziu, conflictul se intensifică deoarece terenurile disputate între boier şi moşneni sunt mari. Instanţa dă câştig de cauză boierului, însă conflictele nu se termină ci devin violente, când moşnenii Porceşti îi alungă cu ciomege pe proprietar şi judecătorul venit să traseze hotarul. Deşi conflictul nu a încetat, boierul nu a reuşit să intre efectiv în posesia terenurilor, situaţia s-a clarificat abia după legea rurală din 1864 când au fost expropriate şi 2/3 din moşia Glogovenilor. La începutul secolul XIX ridicarea unor fruntaşi ai moşnenilor au avut tendinţa de a acapara părţi tot mai mari din patrimoniul funciar al obştii. Pământurile rămase moşnenilor aveau întinderi mici,excepţie făcea cea a boierului Glogoveanu, iar după legea lui Cuza, proporţia moşiilor boiereşti depăşeau 1/3 din suprafaţa existentă cu toate că mare parte din moşia lor fusese împărţită foştilor clăcaşi din Prunişor, Zegaia, Ghelmegioaia 48

Procesul de sistematizare rurală (scoatere la linie) a început în 1832 şi s-a stins după 1848. Un rol deosebit la avut boierimea şi apoi moşierimea în desfăşurarea acestui proces, iar după 1864 rolul a devenit şi mai pregnant. înfăţişarea aşezărilor rurale olteneşti de la sfârşitul secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX a fost schimbată în bine faţă de aspectul acestora înainte de Regulamentul Organic, dar mai ales de perioada 1864-1890 datorită „intervenţiei” pozitive a boierilor, moşierilor în scop umanitar şi social-economic.

Acţiunea de aşezare a caselor la linie şi de sistematizare a aşezărilor s-a realizat greu, deşi ea a izvorât din dezideratul de a creşte producţia agricolă, ea contribuind la tranziţia spre civilizaţia modernă. Concomitent cu această acţiune se desfăşoară şi construcţia caselor de adunare, a caselor sfaturilor săteşti care în viitor vor devenii primării comunale 49

VIO* Generaţii de aşezăriDescoperirile arheologice de pe teritoriul Podişului Piemontan al Bălăciţei sunt o dovadă

clară a vechimii locuirii acestui teritoriu. Comunităţile umane au fost prezente în paleoliticul inferior, dovadă sunt descoperirile de la Dobromira (comuna Vârvoru de Jos). Urme materiale din perioada neolitică s-au descoperit la Verbiţa, Verbicioara, Cleanov, Sălcuţa. Din epoca fierului datează urmele materiale descoperite la Gogoşu, Coţofenii din Dos, Vârtop, Căciulatu, Plopşor, Teiu, Voiţa, Bucovăţ.

Cultura geto-dacică şi-a lăsat amprenta în teritoriu prin aşezările şi cetăţile descoperite în diverse aşezări actuale: Brabova (aşezări şi necropole), Coţofenii din Dos (cetate şi aşezare),

48 Măneanu, M., (1999), Repere istorice româneşti. Oltenia medievală şi modernă, DrobetaTumu Severin49 Constantin C, Giurescu, (1947), Istoria românilor, vol. II, partea a Il-a, Bucureşti, p, 529

Orodel, Corlate,Vârtop (Vestigii agatârşe), Poroina Mare (necropole geto-dace).Dacia în secolele II-III d. Hr. prezenta în cuprinsul ţării o reţea diversificată de coloniae,

municipii, oraşe fortificate, aşezări daco-romane, castre auxiliare etc. în spaţiul studiat, în această perioadă se remarcau aşezările daco-romane Bâcleş, Brabova, Vârtop.

în perioada romană existau aşezările rurale Bâcleş, Rocşoreni, Botoşeşti Paia, Brabova, Vârtop, Tencănău şi valul de apărare cunoscut sub numele de Brazda lui Novac.

Din perioada următoare stăpânirii romane şi până în secolul al XlII-lea dovezile materiale şi cele scrise au fost puţine. Perioada migraţiei popoarelor pe teritoriul ţării a lăsat urme materiale şi în podiş. Printre acestea amintim: la Lazu, Verbiţa - fortificaţii şi vestigii autohtone; vestigii slave la Vârtop, Lazu, aşezări - la Verbiţa.

Lipsa documentelor privitoare la existenţa aşezărilor umane în podiş nu semnifică inexistenţa aşezărilor în acest perimetru. Aşezările umane au existat în teritoriu dinainte de apariţia primelor documente scrise din secolul al XlV-lea, aceste documente având rolul de a realiza „oficializarea”50 lor.

în vederea stabilirii perioadei de apariţie a aşezărilor umane din piemont, conform atestărilor documentare am utilizat materiale documentare precum: Avram, C., şi colaboratorii, (2004), Dicţionarul statistic al localităţilor din judeţul Dolj, voi. I,II,III, Editura Alina, Craiova; Roman, I., Răţoi, T., (2003), Dicţionarul enciclopedic al judeţului Mehedinţi, Editura Prier; XXX, (1978,1980,1981,1982), Mehedinţi. Istorie şi cultură, voi. I,II,III,IV, Drobeta Tumu Severin; Chipurici, N., (1980), Documente inedite privitoare la modul cum s-a urmat cu răspunderea obligaţiilor către stăpânii de moşii din Mehedinţi, până în anul 1831, în Mehedinţi, istorie şi cultură, voi. II, Drobeta Tumu Severin; Măneanu, M., (1999/ Repere istorice româneşti. Oltenia medievală şi modernă, Editura Revistei „Porţile de Fier”, Drobeta Tumu Severin; Măneanu, M., (1997), Agricultura şi comerţul românesc în secolele XVIII-XIX. Aspecte generale, regionale şi specifice, Editura Revista de istorie şi cultură „Porţile de Fier”, Drobeta Turnu Severin; Pajură, C., (1947), Dicţionar geografic, istoric şi topografic al judeţului Mehedinţi, Tumu Severin, Revista „Arhivele Olteniei” articole Oltenia după Memoriile Gen.

Von Bauer, traduse şi publicate de Const. I. Karadja; Harta lui Roth (1771), Spineanu, N.D., (1894), Dicţionar geografic al Judeţului Mehedinţi, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci; Harta rusă (1835), Toşa - Turdeanu Ana. - Oltenia, geografie istorică în hărţile sec. XVIII-lea, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1975, Lecca O.C. - Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României, Editura Universul, Bucureşti, 1937.

Pe baza atestărilor documentare şi cartografice, aşezările au fost clasificate în intervale de apariţie de 100 ani:

Sate atestate în intervalul 1300-1400 sunt (0,5%): Verbiţa (1387);Sate atestate în intervalul 1400-1500 sunt (0,5%): Dumbrava de Jos (Bălţaţi de Jos 1483);Sate atestate în intervalul 1500-1600 sunt (33%); Piria (1513), Ursoaia (1593), Paia

(Botoşeşti Paia 1589), Răchita de Jos (1520), Braloştiţa (1580), Breasta (1517), Crefeşti (1968 înglobat în satul Cotu), Crovna (1525), Bucovăţ (1574), Leamna de Jos (Leamna 1517, 1896 se desparte în Leamna de jos şi Leamna de Sus, satul Leamna devine Leamna de Jos), Sărbătoarea (1517), Carpen (1568-1574), Cleanov (1535), Cemăteşti (1597), Gogoşu (1543), Comu (1567), Orodel (1567), Predeşti (1589), Predeştii Mici (Dia 1577), Radovan (1558), Târnava (1589), Sălcuţa (1540), Plopşor (1525), Scăeşti (1538), Seaca de Pădure (1535), Răchita de sus (Vâlcan 1568), Smadoviciora de Secu (1513), Sopot (1589), Căciulatu (1568), Lazu (1583), Ciutura (1570), Criva (1588), Dobromira (1589), Vârvorul (1535), Bucovicior (1535), Livezile (Broscari-1585), Poroina Mare (Poroina 1578-1579), Stigniţa (1569), Bâcleş (1513), Corzu (1554-1557), Seleştiuţa (1577), Smadoviţa (1513), Brezniţa-Motru (1568), Cosovăţ (Coşcodia - 1575), Petra (1505), Vlădaia (1568), Almăjel (1533), Scorila (1598), Bălăciţa (1535), Gvardiniţa (1535),

50 Erdeli. G.,(1992), Podişul Mehedinţi. Geografie umană, Editura Metropol

Dobra (1533), Tâmna (1543), Colareţ (1569), Gura Motrului (1519 ca mănăstire, în 1721 ca satul Motru), Sălătruc (1594), Rocşoreni (1597), Iablaniţa (1582), Pleşoi (1558-1577),Slaşoma (1597), Slătinicu Mare (1594), Buiceşti (1543), Corlate (1535), Mărăcinele (1586), Gubaucea (1577), Ştiubei (Comăţelu 1590), Sârsca(1568), Gabru (1574);

Sate atestate în intervalul 1600-1700 sunt (9%): Argetoaia (1613), Salcia (1613), Brabova (1606), Obedin (1614), Coţofenii din Dos (1615), Mihăiţa (1614), Milovan (1641), Başcov (1605), Beloţ (1620), Vârtop (1619), Drăgoaia(1609), Gâmiţa (1656), Izvor ălu de Jos (Cacoţi-1615), Izvora Aneştilor (1612), Podu Grosului (1604), Greci (1619), Albuleşti (1659), Pădina Mare (Pădina-1650), Mârza(1614);

Sate atestate în intervalul 1700-1800 sunt (11,5%): Moşna (1723), Gebleşti (1790), Corniţa (1722), Rasnicu Oghian (Răsnicelul 1727), Gogoşiţa (1790), Bărboi (1708), Greceşti (1778), Călugărei (1723), Tencănău (1748), Secu (1723), Comănicea (Ţiuleni 1848), Vela (1778), Prunişor (1760), Mijarca (1750), Igiroasa (Gheroasa 1721), Fântâna Domnească (1721), Arvăteşti (1727), Făuroaia (Făurogoui - 1723), Tălăpanu (1778), Valea Petri (sfârşitul secolului XVIII), Brâgleasa (1790), Higiu (1702), Târsa (1715), Prisăceaua (1790);

Sate atestate în intervalul 1800-1900 sunt (35%): Leordeasa (1864), Novacu (1873), Racoviţa (1861), Teascu din Deal (1861), Malumnic (1835), Caraiman (1887), Urdiniţa (1831), Ciocanele (1864), Schitu (in jurul anului 1888), Sfârcea (in jurul anului 1850), Cotu (1831), Cârligei (1861), Italieni (in jurul anului 1880), Leamna de Sus (1896), Palilula (1828), Rasnicu Bătrân (1819), Ţiu (Valea Scăeştilor 1819), Potmelţu (1819), Ştefanei(1819) ,Busu (1819), Grădiştea (1834), Gropanele (1835), Bechet (1819), Teiu (1819), Frasin (1872), Fântânele (1828); Valea lui Pătru (1831), Veleni (Seaca Bătrână 1872), Şumandra (1835), Cemat (Mănăstiricea 1831), Pereni (1872), Pietroaia (1831), Căruia(1820) ,Floran (în catagrafia din 1831 este înregistrat nediferenţiat de Căciulatu), Terpeziţa (1828), Verbicioara (1819), Bâltanele (1892), Dragoteşti (1845), Bâltanele (1892), Vişina (1892), Gutu (1819), Petriş (Adunaţii Ot Pietriş-1819), Valea Izvorului (1864), Fântânile Negre (1821), Şipotu (1819), Giura (1864), Deleni (1864), Plai (înainte de 1892), Valea Teiului (Pârlita - înainte de 1864), Adunaţii Teiului (1819), Boceni (1873), Izvorălu (1819), Hurduceşti, Pavăţ (1831), Valea Ursului (1819), Blidaru (1864), Dumbrava de Sus (Bălţaţi de Sus 1819), Dumbrava de Mijloc (Bălţaţi de Mijloc 1832), Golineasa (1864), Valea Marcului (1831), Varodia (1864), Pădina Mică (Pădina-1819), Biban (Bibanu 1890-1895), Olteanca (a doua jumătate a secolului XIX), Mânu (1816), Satu Mare (1819), Slătinicul Mic (1870), Ţânţaru (1819), Pluta (1819);

125

Sate atestate în intervalul 1900-2000 sunt (10,5%): Băranu (1912), Berbeşu (1912), lordăcheşti (1912), Poiana Fântânii (1950), Voiţa (Burtoiu 1908), Cârstovani (1926), Bucicani (1926), Bujoru (1912), Desnăţui (1950), Segleţ (1912), Suhara (1912), Răduţeşti (1920), Valea Fântânilor (Purcăreşti 1912), Breznicioara (1912), Făget (Constanţa 1912), Valea Lungului (Marioara 1926), Roşieni (1950), Dealul Perilor (cătun al satului Cârligei,menţionat la recensămintele 1930, 1940), Plopi (lipsă date), Vlădică (1920), Breznicioara (1912).

¥113 Aşezările rurale oglindite în documentele cartografice din secolele XVIII-XIX

Primele menţiuni ale aşezărilor din zonă şi din imediata apropiere în hărţi şi planuri datează din ultimele decenii ale secolului XVI când sunt menţionate în unele atlase generale ale Europei sau lumii(Severmul este menţionat în” hărţile lui Nicolaus Wisscher din 1580 şi harta „Bulgaria et Romania divida în fongulares Valachia et Serbia” de Leon Valk, Amsterdam, 1584”51

O reprezentare a Valahiei, respectiv a zonei studiate se regăseşte în harta lui Nicalas Sanson Estats de l’Empire des Turqs en Europe et Pays circomvoisins entre lesquels sont Hongrie, Transilvanie, Valaquie, Moldavie, Fetite Tatarie etc, suiets ou tributairesdes Turqs (1655). Harta reliefând statutul de autonomie al ţărilor române.

La sfârşitul secolului XVII şi în secolul XVIII, preocupările pentru cartografierea zonei se înmulţesc graţie interesului austriecilor de a cunoaşte aşezările, drumurile din Oltenia şi Banat în vederea expansiunii. Constantin Brâncoveanu sesizează interesul austriecilor şi împreună cu consilierii săi (Constantin Cantacuzino şi Del Chiaro) realizează hărţi precise ale Ţării Româneşti.

In 1700 apare lucrarea lui Constantin Cantacuzino, Ţara Românească, tipărită la Padova,prezintă date despre zona studiată. Ea este prima lucrare realizată de un român pe care este menţionată împărţirea în judeţe, oraşe, sate şi cetăţi a Ţării Româneşti. Sunt menţionate cele 17 judeţe Olt, Râmnic, Buzău, Argeş, Teleorman, Vlaşca, Ilfov, Ialomiţa, Săcuieni, Prahova, Dâmboviţa, Muscel, Jiul Superior, Jiul Inferior, Vâlcea, Mehedinţi şi Romanaţi. Pe haită se pot observa aşezări precum: Botoşeşti Paia, Verbiţa, Fântâna Domnească, Gvardeniţa.

Harta întocmită de inginerul austriac Frederich Schwantz (1720-1722) reprezintă un document cartografic valoros. Elementele matematice ale materialului cartografic sunt aproape exacte. Harta consemnează în Podişul Piemontan al Bălăciţei următoarele aşezări: Cernăteşti, Corniţa, Comu, Orodel, Ciutura, Drăgoaia, Drăgnei, Gubaucea, Bălăciţa, Broscari (Livezile), Buiceşti, Cleanov, Fântâna Domnească, lablaniţa, Padina, Petra, Poroina, Scorila de Sus, Scorila de Jos.

în 1723 materialul cartografic al lui Schwantz „Tabula Valahiae Cisalutane” evidenţiază corect aşezări precum Mosna, Bucovăţ, Mihăiţa, Gogoşu, Călugărei, Secu, Beloţ, Busu, Gvardeniţa, Cernăteşti, Corniţa, Comu, Orodel, Ciutura, Drăgoaia, Drăgnei, Gubaucea, Bălăciţa, Broscari (Livezile), Buiceşti, Cleanov, Fântâna Domnească, lablaniţa, Pădina, Petra, Poroina, Scorila de Sus, Scorila de Jos, Radovan, Mărăcinele. Folosind metode şi principii cartografice noi, harta reprezintă un document valoros, "Schwantz a reuşit să întocmească o hartă care să reprezinte în ansamblu întreg relieful, atât munţii, dealurile cât şi luncile ca forme de înălţimi ce coboară treptat spre Dunăre."52

5130 N, Chipurici, M. Măneanu, (1974), îndrumător în Arhivele Statului jud. Mehedinţi, Bucureşti, p. 13052 Turdeanu, A. Toşa, (1975), Oltenia, Geografie istorică în hărţile sec. al XVIII, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, pag. 29

126

Figura nr. 53 - Transilvania, Ţara Românească, Moldova (1655) - fragment Nicolas Sanson, preluată din Academia Română - Institutul de Geografie, (2007), România. Atlas istorico - geografic, Editura

Academiei Române

Figura nr. 54 - Ţara Românească - 1700, fragment din Tabula geografică a prea înălţatei Domnii a Ungrovlahiei, Constantin Cantacuzino, preluată din Academia Română — Institutul de Geografie,

(2007), România. Atlas istorico — geografic, Editura Academiei Române

Figura nr. 56 - Carte speciale de la Principate de Valachie (1771)

C. M, Roth a realizat în 1771 harta intitulată Carte speciale de la Principate de Valachie care deşi mai puţin exactă din punct de vedere cartografic prezintă câteva localităţi din unitatea studiată, cum ar fi: Fântâna Domnească, Gvardeniţa, Obedin, Greceşti.

Harta Generalului von Bauer (1778) apar localităţile: Carpen, Gogoşu, Gogoşiţa, Greceşti, Comu, Orodel, Dia, Secu, Başcov, Beloţ, Gubaucea, Smadoviţa, Tălăpanu.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea apare un valoros document cartografic şi anume Harta lui Specht (1790-1791), hartă întocmită la comanda armatei austriece, ea fiind alcătuită din 107 foi manuscrise. Pe această hartă apar următoarele aşezări: Argetoaia, Piria,

Brabova, Carpen, Cleanov, Gebleşti, Cernăteşti, Gogoşu, Orodel, Secu, Albuleşti, BăJţaţi (Dumbrava), Bâcleş, Başcov, Gabru, Mărăcinele, Radovan. Harta redă drumurile medievale ca importante căi comerciale, indică amenajări de cursuri de apă, suprafeţe ocupate de culturi agricole, plantaţii ocupate de viţă de vie, terenuri ocupate de păduri.

Harta rusă (1835) s-a întocmit folosind ridicările topografice începute în ] 828,odată cu sosirea armatei ruse în Principate,ea fiind editată în 1835.Harta prezintă aşezările de la începutul secolului al XlX-lea, ea aducând şi informaţii statistice referitoare la numărul gospodăriilor. Pe hartă apar aşezările: Argetoaia, Moflea (Bucovăţul Vechi), Cleanov, Coţofenii din Dos, Gogoşiţa, Bărboi, Busu, Greceşti, Gropanele, Şumandra, Secu, Başcov, Mărăcinele, Radovan.

Harta rusă din 1853 evidenţiază aşezările: Argetoaia, Brabova, Carpen, Coţofenii din Dos, Gogoşiţa, Bărboi, Busu, Greceşti, Gropanele, Başcov. Această hartă dă şi informaţii referitoare la numărul de gospodării (Radovan - 20; Coţofenii din Dos - 107; Braloştiţa- 187; Valea Seacă - 74; Salcia - 107.

Harta Szathmary (1864) ilustrează, în podiş, satele: Argetoaia, Brabova, Mosna, Ciocanele, Moflea, Carpen, Gebleşti, Cernăteşti, Corniţa, Mihăiţa, Bărboi, Busuleţu, Grădiştea, Greceşti, Gropanele, Orodel, Dia, Mârza, Căciulatu, Lazu, Ciutura, Criva, Gabru, Gubaucea, Braloştiţa, Sfârcea, Valea lui Pătru, Salcia, Rasnicu Oghian, Valea Fântânilor, Mărăcinele.

Alte materiale documentare vechi ce prezintă informaţii valoroase despre aşezările din podiş sunt catagrafiile din 1819, 1831, precum şi Dicţionarul Topografic şi Statistic al României, autor D. Frundescu (1872).

Toate aceste materiale au reprezentat surse valoroase ce au atestat existenţa şi continuitatea în timp a populaţiei şi aşezărilor din Podişul Piemontan al Bălăciţei.

VII.4.Toponimia aşezărilor din podişToponimele aşezărilor pot fi clasificate în funcţie de mai mulţi factori:A. După natura trăsăturii caracteristice care serveşte ca punct de plecare pentru crearea

toponimicului:1. Nume care descriu forma sau aspectul exterior al locului: Pârlita, Secu, Lazu, Livezile,

Pleşoiu - cur ătură,locuri de pe care s-au scos copaci, tăiere, a livezi, a runcui; Deleni - dealul; Gropanele - groapa; Vârtop - hârtoape; Livezile - grădină cu pomi, curătură; Malumnicu - mal; Plai -plai(ul); Rupturile - ruptura; Dobra - vad;

2. Toponime care evocă natura terenului aparţinând localităţii respective sau aflate în aproprierea ei: Cleanov - arţarul; Bâltanele - balta; Broşteni - localitate din apropierea unei zone cu broaşte; Carpen - carpenul; Comu - corna; Bucovăţ, Bucovicior - fagi; Frasin - frasin; Cerăt, Leamna, Dumbrava, Gâmiţa, Rasnicu, Rasnicu Bătrân, Rasnicu Oghian - gorini, pădure cu stejari; Şipotu - izvoarele; Almăjelul - mărul; Pereni - păroasa; Pietrişul - piatra; Dobra - sat situat în imediata apropriere a râului; Plopi - plopi; Prunişor - pruni; Salcia, Răchita de Sus,de Jos, Verbiţa, Verbicioara - salca; Scăeşti - spini; Teiu - teii; Breasta, Brezniţa Motru, Bresnicioara - ulma;

3. Nume topice care arată o însuşire a locului: Desnăţui - dreptul; Cernăteşti - neagra; Pleşoiul -pleaşa; Slătinicul Mare şi Mic - sărata; Seaca de Pădure, Secul - seaca;

4. Toponime care arată poziţia locului faţă de punctele cardinale, faţă de altitudinea solului

sau faţă de localităţile învecinate (dos = deal, nord, sus; faţă = vale, sud, jos): Coţofenii din Dos, Bălţaţii de Jos, Bălţaţii de Mijloc, Bălţaţii de Sus, Răchita de Sus, Răchita de Jos.

B Toponimice care se referă la diverse instituţii, obiceiuri etc. din viaţa poporului român (amintesc prin numele lor pe cel care le-a întemeiat):

1. Antroponime cu formă de plural (în -eşti şi -eni): Greceşti; Botoşeşti Paia (de la Botosu);2. Antroponime care îşi păstrează neschimbată forma: Argetoaia;3. Toponime însoţite de adjectivul mare şi mic, nou şi vechi etc.: Poroina Mare, Poroiniţa,

Rasnicul Bătrân;4. Toponime care arată poziţia socială a oamenilor: Fântâna Domnească;5. Toponime care vorbesc de credinţe, superstiţii,şi obiceiuri: Fântâna Domnească.C. Toponimice istorice: Greci, Greceşti, Italieni, Arvăteşti;D. Toponime cu provenienţă psihologică: Bălţaţii de Mijloc, Bălţaţii de Sus - bălţatul;

Adunaţii Teiului - adunaţi;E. Lingvistică - fonetică (modificări de sunet spontane): Orsoaia devine Ursoaia;F. Morfologie (Genul): Leamna - lemnul, Gogoşu - gogoaşa;G. Formarea cuvintelor: 1. Derivate în -et: Cerătul;2. Diminutive: Almăjel, Bucovicior, Izvorălu.H. Lexic: Terpeziţa - masă, sală unde se ia masa în comun într-o mănăstire, pristol; Padina;I. Geografie lingvistică - fapte privitoare la formarea cuvintelor: Bărboi.

VII. 5 Tipologia satelor

VII.5.1 Tipologia morfostructurală

Structura şi textura aşezărilor rurale sunt categorii morfologice de esenţă socială, care definesc partea concret materială a vetrei satului concentrată în punctul geografic optim al localizării. Ele reflectă relaţia directă a vetrei cu funcţia economică a terenurilor din afara ei (moşia), dar şi modul de organizare a spaţiului de cazare a ruralilor în raport cu natura geografică a teritoriului.53

Podişul Piemontan al Bălăciţei cuprinde o serie de tipuri de aşezări umane cu o vechime considerabilă. Tipurile de sate după morfostructură întâlnite în podiş sunt cele adunate şi cele răsfirate.

Satele adunate au gospodării mai aerate înscrise în uliţe nu prea dese. Ele se pot împărţi în sate adunate cu structură neregulată şi sate adunate cu structură regulată. Satele adunate au gospodăriile înşirate în lungul drumurilor mari, în lungul văilor, pe terase inferioare, pe conuri de dejecţie, mai rar pe povârnişuri. Aceste tipuri de aşezări prezintă o detaşare a gospodăriilor (vatra) de aria de producţie (moşia). în apariţia acestui tip un rol important l-au jucat factorii sociali-economici şi cei politici (aşezarea satelor la linie).

Satele adunate cu structură neregulate sunt „aşezările obişnuite în zonele joase şi deluroase, cu uliţe întortocheate, după configuraţia terenului, în care loturile pentru curţile tineretului s-au obţinut fie prin parcelarea grădinilor pe lângă casele vechi, fie prin extinderea marginală a suprafeţei construite. Densitatea gospodăriilor scad dinspre centru spre margini, unde acestea sunt mai răsfirate. Aceste sate sunt mai frecvente pe agestrele de la ieşirea văilor din dealuri, evoluate în timp spre forme liniare, triunghiulare, tentaculare etc.”54

Satele adunate cu structură regulată sunt cele ale căror gospodării au curţi deschise şi mici grădini în completare, care se înscriu în planuri liniare sau geometrice. Satele cu structură liniară se găsesc în lungul văilor şi a drumurilor. Văile au reprezentat încă din timpuri străvechi locuri preferate de populaţie pentru aşezarea vetrei satului,proces care s-a produs atât la câmpie cât şi în

53 Cucu,V,, (2000), Geografia aşezărilor rurale, Editura Domino, Târgovişte54 Vaier Butură, (1978), Etnografia poporului român,cultura materială, Ed. Dacia, Cluj Napoca, p. 60

zonele mai înalte. Drumurile erau în trecut evitate din cauza pericolelor la care erau supuse.Satul răsfirat s-a extins în zona fitogeografică a pădurilor de fag şi stejar, zonă care a fost

puternic defrişată pentru a face loc vetrelor de aşezări şi terenurilor agricole. Satele răsfirate prezintă o reţea de uliţe întinsă, în lungul lor fiind dispuse gospodăriile, despărţite de grădini cu pomi fructiferi sau terenuri arabile cultivate cu porumb, legume. La origine aceste sate răsfirate au fost de tip risipit. „Satul răsfirat, mai mult ca cel adunat, păstrează structura nuclear genealogică a vetrei determinată, în condiţii tradiţionale de tehnicile agrimensurale, de roirea pe acelaşi trup de moşie a familiilor descendente dintr-un bătrân comun şi de căsătoriile de tip patrilocal. Structura nuclear genealogică este caracteristică în general satelor moşneneşti şi răzăşeşti. în fostele sate de iobagi, spiţele de neam sunt mai numeroase şi nu alcătuiesc diferenţieri onomastice în perimetru] construit al vetrei.”55 în timp aceste aşezări răsfirate, ca urmare a creşterii populaţiei, implicit a creşterii numărului de gospodării, tind să devină adunate.

în funcţie de condiţiile geografice ale locului s-a individualizat satul răsfirat de-a lungul drumului, satul răsfirat de-a lungul unei ape curgătoare şi satul răsfirat de la confluenţa apelor. Gospodăriile sunt dispuse liniar sau tentacular, ele alternând cu spaţii cultivate. Reţeaua uliţelor, urmărind traseul apelor curgătoare are un caracter radiar, tentacular.

După structură se pot remarca în podiş următoarele tipuri:A. Sate răsfirate (82,91%): Mânu, Colareţ, Boceni, Pavăţ, Tâmna, Valea Ursului, Plopi,

Izvorălu, Arvăteşti, Bâltanele, Drăgoteşti, Gâmiţa, Gutu, Igiroasa, Mijarca, Bâcleş, Giura, Seleştiuţa, Corzu, Podu Grosului, Smadoviţa, Gvardeniţa, Făuroaia, Coşovăţ, Plai, Târsa, Deleni, Valea Teiului, Greci, Blidara, Bâltanele (Greci), Petra, Valea Petrii, Sălătruc,1 zvoru Aneştilor, Petriş, Izvorălu de Jos, Poroina Mare, Fântânile Negre, Şipotu, Almăjel, Pădina Mare, Pădina Mică, Biban, Slaşoma, lablaniţa, Olteanca, Dumbrava de Sus, Dumbrava de Mijloc, Dumbrava de Jos, Golineasa, Higiu, Albuleşti, Rocşoreni, Răduţeşti, Valea Marcului, Varodia, Brâgleasa, Vlădica, Ţânţaru, Slăţinicu Mic, Hurduceşti, Târsa, Breznicioara, Satu Mare, Leordeasa, Băranu, Novacu, Iordăcheşti, Berbeşu, Malumnic, Piria, Poiana Fântânii, Teascu din Deal, Ursoaia, Greceşti, Bărboi, Busu, Busuleţu, Grădiştea, Gropanele, Beloţ, Pereni, Pietroaia, Başcov, Sârsca, Brabova, Caraiman, Răchita de Jos, Răchita de Sus, Moşna, Voiţa, Urdiniţa, Braloştiţa, Valea Fântânilor, Schitu, Sfârcea, Ciocănele, Racoviţa, Cotu, Obedin, Crovna, Făget (spre risipit), Predeşti, Predeştii Mici, Cârstovani, Bucicani, Frasin, Milo van, Pleşoi, Sărbătoarea, Leamna de Sus, Vela, Bucovicior, Desnăţui, Gubaucea, Suhara, Segleţ, Ştiubei, Terpeziţa, Lazu, Căciulatu, Floran, Căruia, Orodel, Comu, Teiu, Călugărei, Carpen, Gebleşti, Cleanov, Cernăteşti, Ţiu, Corniţa, Rasnicu Bătrân, Secu, Comănicea, Şumandra, Smadovicioara de Secu, Potmelţu, Gogoşu, Ştefanei, Gogoşiţa, Scăeşti, Seaca de Pădure, Veleni, Verbicioara, Fântânele, Târnava, Criva, Dobromira, Ciutura, Vârvor, Bujor, Drăgoaia, Gabru, Sălcuţa, Plopşor, Tencănău, Mărăcinele, Mârza, Corlate, Şopot.

în numeroase aşezări răsfirate se poate observa o tendinţa clară de adunare. Spre exemplu în Albuleşti, Braloştiţa, Sărbătoarea, Terpeziţa, Cernăteşti etc.

554 Trebici,V., Ghinoiu, I., (1986), Demografie şi etnografie, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti

131

B, Sate adunate (17,08%): Adunaţii Teiului, Prunişor, Fântâna Domnească, Petra, Bălăciţa, Dobra, Brezniţa Motru, Tălăpanu, Vişina, Livezile, Valea Izvorului, Prisăceaua, Stigniţa, Vlădaia, Scorila, Gura Motrului, Slătinicu Mare, Argetoaia, Salcia, Cernat, Botoşeşti Paia, Breasta, Valea Lungului, Roşieni, Bucovăţ, Leamna de Jos, Cârligei, Palilula, Mihăiţa, Coţofenii din Dos, Valea lui Pătru, Verbiţa, Vârvoru de Jos, Vârtop, Radovan.

Vatra reprezintă spaţiul în care sunt concentrate gospodăriile populaţiei, forma sa fiind influenţată de caracteristicile cadrului natural şi de caracteristicile social- economice.

După fizionomia vetrei satele pot fi clasificate în sate cu:1. Formă liniară (24,12%), în care gospodăriile sunt aşezate de-a lungul unui drum principal:

Mânu, Pavăţ, Valea Ursului Adunaţii Teiului, Bâltanele, Gutu, Petra, Brezniţa Motru, Valea Teiului, Blidaru, Sălătruc, Dumbrava de Sus, Dumbrava de Jos, Golineasa, Higiu, Valea Marcului, Varodia, Brâgleasa, Vlădica, Hurduceşti, Argetoaia, Băranu, Novacu, Poiana Fântânii, Ursoaia, Grădiştea, Gropanele, Şopot, Beloţ, Pereni, Sârsca, Caraiman, Răchita de Sus, Voiţa, Schitu, Ciocănele, Roşieni, Cârstovani, Milovan, Cârligei, Suharu, Raduţeşti, Gebleşti, Comănicea, Smadovicioara de Secu, Ştefănel, Gogoşiţa, Veleni;

2. Formă liniar tentaculară (21,6%), în care gospodăriile sunt aşezate de-a lungul unui drum principal din care se desprind ramificări laterale: Igiroasa, Seleştiuţa, Podu Grosului, Gvardiniţa, Greci, Bâltanele (comuna Greci), Izvora Aneştilor, Valea Izvorului, Izvorălu de Jos, Poroina Mare, Fântânile Negre, Stigniţa, Vlădaia, Iablaniţa, Albuleşti, Ţânţaru, Slătinicu Mare,

Târsa, Satu Mare, Malumnic, Piria, Greceşti, Bărboi, Busu, Frasin, Cernat, Pietroaia, Botoşeşti Paia, Moşna, Braloştiţa, Valea Fântânilor, Crovna, Bucovăţ, Palilula, Gubaucea, Lazu, Carpen, Secu, Mihăiţa, Potmelţu, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Valea lui Pătru;

3. Formă biliniară (3,5%), în care gospodăriile sunt aşezate de-a lungul a două axe rutiere: Tâmna, Plopi, Fântâna Domnească, Giura, Petriş, Berbeşu, Busuleţu;

4. Formă liniar-poligonală (13,56%), în care sunt îmbinate caracteristicile satului liniar cu cele ale satului poligonal existând o tendinţă de adunare poligonală în care conturul vetrei este bine delimitat. Acestea sunt de regulă sate cu structură răsfirată ce au tendinţă de adunare: Boceni, Izvorălu, Mijarca, Şipotu, Scorila, Pădina Mare, Slaşoma, Leordeasa, Urdiniţa, Sfârcea, Obedin, Valea Lungului, Predeşti, Sărbătoarea, Leamna de Jos, Leamna de Sus, Căciulatu, Cornu, Teiu, Călugărei, Cleanov, Cernăteşti, Ţiu, Corniţa, Scăeşti, Sălcuţa;

5. Formă poligonală (27,13%), în care conturul vetrei este bine delimitat, reţeaua de drumuri lăsând în interior o parte din terenurile agricole: Colareţ, Prunişor, Arvăteşti, Dragoteşti, Bălăciţa, Dobra, Plai, Deleni, Tălăpanu, Vişina, Prisăceaua, Pădina Mică, Biban, Olteanca, Gura Motrului, Slătinicu Mic, Iordăcheşti, Teascu din Deal, Sopot, Brabova, Racoviţa, Breasta, Cotu, Făget, Predeştii Mici, Bucicani, Pleşoi, Bucovicior, Desnăţui, Segleţ, Ştiubei, Floran, Căruia, Orodel, Rasnicu Bătrân, Şumandra, Seaca de Pădure, Verbiţa, Verbicioara, Radovan, Fântânele, Târnava, Vârvoru de Jos, Criva, Dobromira, Ciutura, Vârvor, Bujor, Gabra, Vârtop, Plopşor, Tencănău, Mărăcinele, Corlate, Vela;

6. Formă tentaculară (5,5%), în care gospodăriile sunt dispersate în lungul mai multor căi rutiere dispuse tentacular (pe mai multe direcţii): Gârniţa, Corzu, Smadoviţa, Făuroaia, Coşovăţ, Târsa, Almăjel, Rocşoreni, Salcia, Başcov, Mârza;

7. Formă plurinucleară (4,02%), în care gospodăriile sunt dispuse în mai multe nuclee: Bâcleş, Valea Petrii, Livezile, Dumbrava de Mijloc, Bn zmuoara, Răchita de Jos, Terpeziţa, Drăgoaia.

După textură, adică modul de dispunere a reţelei de drumuri satele se grupeazăastfel:

1. Textură neregulată (29,14%) în care reţeaua de străzi este dispusă dezordonat: Arvăteşti, Drăgoteşti, Gâmiţa, Mijarca, Dobra, Plai, Deleni, Vişina, Valea Petrii, Prisăceaua, Pădina Mică, Slaşoma, Olteanca, Dumbrava de Mijloc, Higiu, Gura Motrului, Slătinicu Mic, Şopot, Breznicioara, Iordăcheşti, Teascu din Deal, Brabova, Răchita de Jos, Urdiniţa, Sfârcea, Racoviţa, Breasta, Cotu, Obedin, Valea Lungului, Făget, Predeşti, Predeştii Mici, Bucicani, Pleşoi, Leamna de Jos, Vela, Bucovicior, Desnăţui, Segleţ, Ştiubei, Terpeziţa, Orodel, Comu, Teiu, Călugărei, Ţiu, Rasnicu Bătrân, Comănicea, Seaca de Pădure, Verbicioara, Fântânele, Vârvoru de Jos, Criva, Ciutura, Vârvor, Vârtop, Tencănău;

2. Textură liniar tentaculară (26,13%), reţeaua de străzi este formată dintr-o arteră principală din care sunt dispuse în mai multe direcţii artere secundare: Colareţ, Boceni, Izvorălu, Igiroasa, Bâcleş, Seleştiuţa, Podu Grosului, Gvardeniţa, Greci, Bâltanele (de Greci), Izvora Aneştilor, Valea Izvorului, Izvorălu de Jos, Poroina Mare, lablaniţa, Fântânile Negre, Stigniţa, Vlădaia, Scorila, Iablaniţa, Albuleşti, Ţânţaru, Slătinicu Mare, Târsa, Satu Mare, Malumnic, Piria, Greceşti, Bărboi, Busu, Cernat, Pietroaia, Botoşeşti Paia, Moşna, Braloştiţa, Valea Fântânilor, Crovna, Bucovăţ, Palilula, Gubaucea, Frasin, Lazu, Căciulatu, Carpen, Cleanov, Cernăteşti, Secu, Mihăiţa, Potmelţu, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Valea lui Pătru, Sălcuţa;

3. Textură liniară (24,12%), în care reţeaua de drumuri este formată dintr-o singură arteră de circulaţie dispusă liniar: Mânu, Pavăţ, Valea Ursului, Adunaţii Teiului, Bâltanele, Gutu, Seleştiuţa, Petra, Brezniţa Motru, Tălăpanu, Valea Teiului, Blidara, Sălătruc, Dumbrava de Sus, Dumbrava de Jos, Golineasa, Valea Marcului, Varodia, Brâgleasa, Vlădica, Hurduceşti, Argetoaia, Leordeasa, Băranu, Novacu, Poiana Fântânii, Ursoaia, Grădiştea, Gropanele, Beloţ, Pereni, Sârsca, Caraiman, Răchita de Sus, Voiţa, Schitu, Ciocănele, Roşieni, Cârstovani, Milovan, Cârligei, Suharu, Gebleşti, Smadovicioara de Secu, Ştefanei, Gogoşiţa, Veleni, Răduţeşti;

4. Textură biliniară (4,02%): Tâmna Plopi, Fântâna Domnească, Giura, Petriş, Berbeşu, Busuleţu, Drăgoaia;

5. Textură regulată (9,04%), unde reţeaua de străzi este dispusă ordonat (geometric): Prunişor, Bălăciţa, Livezile, Şipotu, Pădina Mare, Biban, Şopot, Sărbătoarea, Leamna de Sus, Floran, Corniţa, Verbiţa, Radovan, Târnava, Dobromira, Bujor, Mărăcinele, Cor late;

6. Textură tentaculară (7,03%), în care reţeaua de străzi este dispusă pe mai multe direcţii: Smadoviţa, Corzu, Făuroaia, Coşovăţ, Târsa, Almăjel, Rocşoreni, Salcia, Başcov, Căruia, Şumandra, Gabru, Plopşor, Mârza.

Satul Italieni, ca urmare a depopulării sale a fost scos din nomenclatorul satelor, urma lăsată de acesta în teritoriu este aceea a existenţei unei singure gospodării (0,56%).

VH.5.2. Tipologia aşezărilor după situl acestora

Trăsăturile specifice ale peisajului geografic, fragmentarea reliefului,modul de dispunere al acestuia, cu predominarea culmilor prelungi a căror lăţime creşte spre sud ele fiind despărţite de văi paralele, relativ largi, prezenţa apei, a pădurii, constituie elemente care au influenţat apariţia aşezărilor umane. Aceste elemente ale peisajului geografic au reprezentat elemente de care s-a ţinut seama atunci când s-a realizat gruparea locuitorilor din vatră, când s-a realizat delimitarea vetrei de terenul agricol.

Modul de grupare al aşezărilor este condiţionat în mod direct de factorii naturali, dezvoltarea aşezărilor fiind influenţată de modul în care este valorificat cadrul natural.

„Prezenţa actuală într-un loc sau altul a satului este legată de veacuri de puterea de intuire şi de valorificare a unor variate condiţii geografice, în cadrul cărora, în toate epocile istorice, acesta a găsit condiţii favorabile de dezvoltare şi a putut să se afirme ca un factor de continuitate

şi progres.”56

Din punct de vedere geomorfologic un rol deosebit în apariţia aşezărilor l-a jucat prezenţa văilor râurilor şi a afluenţilor lor individualizându-se aliniamente de vale (complex geomorfologic alcătuit din lunci, terase, conuri de dejecţie, glacisuri), elemente cu un grad ridicat de favorabilitate în localizarea vetrelor. Prezenţa satelor pe vale a determinat apariţia unui număr mare de aşezări cu formă liniară.

Din analiza dispunerii satelor pe forme de relief se pot observa următoarele tipuri:Sate de luncă (5,52%) datorită reliefului neted, a solurilor fertile, a pânzei freatice situate

aproape de suprafaţă, a accesului facil au prosperat economic şi demografic, dezavantajul acestor sate fiind pericolul producerii inundaţiilor. Din această categorie fac parte următoarele sate: Braloştiţa, Ciocănele, Schitu, Cotu, Prunişor, Brabova, Colareţ, Racoviţa, Brâgleasa, Valea Lungului, Rasnicu Oghian;

Sate situate pe terase (2,5%) prezintă suprafeţe netede, soluri fertile, sunt ferite de inundaţii, la acestea putând fi implementat uşor procesul de sistematizare şi modernizare: Fântânele, Radovan, Hurduceşti, Buiceşti, Pluta;

Sate situate în bazine torenţiale (3,5%): Bucovăţ, Almăjel, Izvorălu de Jos, Valea Marcului, Corzu, Valea Ursului, Olteanca;

Sate situate pe interfluvii (18,59%) au ca şi dezavantaj situarea pânzei freatice la adâncime mare, sunt caracteristice de obicei zonei de culme şi chiar dacă nu oferă prea multe facilităţi, şi aici se pot face modernizări: Dumbrava de Jos, Albuleşti, Bucovicior, Plopşor, Varodia, Golineasa, Vela, Cârligei, Bălăciţa, Pavăţ, Igiroasa, Frasin, Floran, Căciulatu, Giura, Seleştiuţa, Vlădaia, Bâcleş, Vlădica, Gârniţa, Criva, Busuleţu, Izvorălu, Teascu din Deal, Moşna, Caraiman, Palilula, Plopi, Dobra, Verbicioara, Seaca de Pădure, Mijarca, Deleni, Beloţ, Berbeşu, Italieni, Bechet;

Sate situate pe glacisuri de alunecare (2,01%): Plaiu, Dumbrava de Mijloc, Greci, Salcia.Sate situate pe glacisuri de sub culme (2,51%): Mânu, Pădina Mică, Bâltane, Milovan,

Bucicani.Sate situate pe glacisuri (28,14%): Argetoaia, Secu, Terpeziţa, Vârtop, Breasta, Vârvora

de Jos, Pietroaia, Livezile, Verbiţa, Scăeşti, Dumbrava de Sus, Tâmna, Şipotu, Lazu, Mihăiţa, Smadoviţa, Drăgoaia, Potmelţu, Ursoaia, Ciutura, Gvardeniţa, Scorila, Prisăceaua, Suharu, Gubaucea, Segleţ, Desnăţui, Tencănău, Gabru, Răchita de Jos, Răchita de Sus, Voiţa, Arvăteşti, Biban, Bâltane, Slătinicu Mic, Tălăpanu, Brezniţa Motru, Poiana Fântânii, Comănicea, Şumandra, Bascov, Corniţa, Valea lui Patru, Băranu, Crovna, Rasnicu Bătrân, Novac, Făuroaia, Coţofenii din Dos, Cleanov, Gebleşti, Leamna de Jos, Leamna de Sus, Roşieni, Valea Fântânilor.

Sate situate pe versant (33,66%): Valea Izvorului, Leordeasa, Gogoşu, Sopot, Botoşeşti Paia, Iablaniţa, Poroina Mare, Bărboi, Ţiu, Pădina Mare, Cernăteşti, Urdiniţa, Predeşti, Stigniţa, Podu Grosului, Slaşoma, Carpen, Călugărei, Orodel, Comu, Teiu, Sălcuţa, Gutu, Higiu, Târnava, Iordăcheşti, Petra, Drăgoteşti, Fântâna Domnească, Predeştii Mici, Cârstovani, Pereni, Boceni, Petriş, Izvoru Aneştilor, Gropanele, Pleşoi, Grădiştea, Greceşti, Busu, Mârza, Mărăcinele, Veleni, Cemat, Ştefanei, Fântânile Negre,

5613 Cucu,V, (1998), România. Geografie umană şi economică, Ed. Printech, Bucureşti

135

Figura nr. 60 - Clcanov. Sat situat pc glacis__________|]F^guralîr6T- Livezile. Sat situat pe glacis

Adunaţii Teiului, Blidara, Sălătruc, Vişina, Coşovăţ, Ţânţaru, Malumnic, Smadovicioara de Secu, Târsa. Vârvor. Dobromira, Ştiubei, Făget, Piria. Breznicioara, Satu Mare, Gura Motrului. Vaiea Petrii, Slătinicu Mare. Valea Teiului. Bujor.

O parte a satelor se găsesc în zone de luncă şi terase, ce prezintă pante reduse. Tipul de aşezare dominant în acest caz este cel cu aspect liniar,liniar-tentacular,acesta fiind înşirat de-a lungul văilor, al căilor de comunicaţie,ele sunt în general mari şi necesitând apărare de inundaţii (ex. sate situate pe luncă - Braloştiţa, Ciocănele, Schitu, Cotu; sate situate pe terase - Buieeşti). Satele situate pe glacisuri, fie că sunt situate în întregime pe ele, fie că numai anumite trupuri, prezintă o textură neregulată (ex. Terpeziţa, Breasta).

Versanţii cu pante relativ reduse au permis apariţia unor aşezări ce prezintă în general o textură mai mult poligonală. Versanţii preferaţi în general pentru localizarea aşezărilor sunt cei sudici şi estici. De cele mai multe ori localităţile folosesc cea mai mare parte a versantului,din luncă până spre culme sau chiar ajung pe culme (ex. Valea Izvorului, Leordeasa, Fântâna Domnească, Gogoşu).

Sate situate pe glacis de sub culme se găsesc pe fâşii înguste de o parte şi de alta a

MlFigura nr. 62 - Stigniţa. Sat situat pe versant

136

culmilor, prezentând declivităţi 2-3 până la 5° (ex. Mânu, Pădina Mică). Satele situate pe culmea interflu viilor întâlnesc dificultăţi în aprovizionarea cu apă deoarece pânza freatică se găseşte la adâncimi mari (ex. Dumbrava de Jos, Albuleşti).

Figur

a

nr

,63 -

Tipu

ri de

âşeză

rFîtif

iincţi

e de

poziţ

ie^

form

ă,

struc

tură

ín'ba

zinul

Figura nr.64 - Tipuri de aşezări în funcţie de poziţie, formă, structură şi mărimea demografică din bazinul Drineei

VII.5.3. Tipologia aşezărilor după mărimea demografică

Mărimea aşezărilor este un atribut ce reflectă raporturile dintre factorul uman şi condiţiile naturale, istorice, mai reflectă dezvoltarea sau regresul economic al aşezării din trecut, prezent şi dă posibilitatea stabilirii posibilităţilor de dezvoltare pe viitor a localităţii. Pe baza numărului de locuitori, aşezările rurale au fost împărţite în: sate mici şi foarte mici (sub 500 de locuitori 68 % din total), sate mijlocii (500-2000 de locuitori, 31.5% din total), sate mari (2000-4000/5000 de locuitori, 0,5% din total).

Pe întreaga unitate de studiu, care totalizează 199 aşezări, în anul 2002 se observă predominanţa satelor mici (135) urmate de cele mijlocii (63), doar o aşezare făcând parte din grupa satelor mari.

în cadrul satelor mici se individualizează subtipurile:a. Sub 50 locuitori - 14 sate: Bucicani, Cârstovani, Făget, Tălăpanu, Deleni, Italieni,

Voiţa, Segleţ, Golineasa, Vişina, Desnăţui, Gâmiţa, Bâltanele, Busuleţu;b. 50-100 locuitori -21 sate: Iordăcheşti, Pereni, Căruia, Floran, Rasnicu Bătrân, Giura,

Plai, Valea Teiului, Brâgleasa, Dumbrava de Mijloc, Vlădica, Blidara, Valea Petrii, Arvăteşti, Drăgoteşti, Gutu, Igiroasa, Mijarca, Mânu, Băranu, Ursoaia;

c. 100-250 locuitori - 41 sate: Cotu, Crovna, Fântânele, Făuroaia, Berbeşu, Poiana Fântânii, Cemat, Sârsca, Roşieni, Predeştii Mici, Ştiubei, Bechet, Gebleşti, Frasin, Bujor, Drăgoaia, Breznicioara, Coşovăţ, Dumbrava de Jos, Dumbrava de Sus, Valea Marcului, Varodia, Sălătruc, Biban, Fântânile Negre, Şipotu, Slătinicu Mic, Adunaţii Teiului, Colareţ, Pavăţ, Valea Izvorului, Olteanca, Malumnic, Novacu, Teascu din Deal, Grădiştea, Răchita de Sus, Şumandra, Târsa, Rocşoreni, Suharu;

d. 250-500 locuitori -59 sate: Leamna de Jos, Vârvoru de Jos, Sfârcea, Gura Motrului, Ţânţaru, Padina Mare, Pădina Mică, Slătinicu Mare, Bâltanele, Leordeasa, Greceşti, Gropanele, Bascov, Beloţ, Pietroaia, Răchita de Jos, Urdiniţa, Schitu, Racoviţa, Obedin, Cârligei, Leamna de Sus, Lazu, Milovan, Corniţa, Gogoşu, Gogoşiţa, Ştefănel, Mărăcinele, Târnava, Criva, Dobromira, Gabru, Caraiman, Petra, Podu Grosului, Seleştiuţa, Higiu, Fântâna Domnească, Hurduceşti, Boceni, Plopi, Scorila, Izvorălu de Jos, Petrişu, Poroina Mare, Izvorălu, Iablaniţa, Piria, Moşna, Bucovicior, Căciulatu, Teiu, Comănicea, Smadovicioara de Secu, Satu Mare, Tâmna, Izvora Aneştilor, Ciocănele.

în cadrul satelor mijlocii s-au conturat următoarele subtipuri:a. 500-750 locuitori - 32 sate: Valea Lungului, Bărboi, Sopot, Brabova, Valea Fântânilor,

Gubaucea, Vela, Comu, Cemăteşti, Ţiu, Rasnicu Oghian, Potmelţu, Veleni, Corlate, Vârvor, Plopşor, Tencănău, Mârza, Bâcleş, Corzu, Smadoviţa, Dobra, Albuleşti, Greci, Prisăceaua, Slaşoma, Stigniţa, Prunişor, Busu, Secu, Seaca de Pădure, Verbicioara;

b. 750-1000 locuitori - 11 sate: Ciutura, Almăjel, Vlădaia, Braloştiţa, Palilula, Sărbătoarea, Pleşoi, Mihăiţa, Valea Ursului, Călugărei, Verbiţa;

c. 1000-1500 locuitori - 15 sate: Radovan, Bâlta, Livezile, Salcia, Bucovăţ, Terpeziţa, Coţofenii din Dos, Valea lui Pătra, Scăeşti, Sălcuţa, Bălăciţa, Gvardeniţa, Botoşeşti Paia, Orodel, Carpen;

d. 1500-2000 locuitori - 5 sate: Argetoaia, Predeşti, Vârtop, Brezniţa Motra, Cleanov.în unitate se înregistrează un singur sat mare cu peste 2000 locuitori, acesta fiind Breasta.

Numărul locuitorilor dintr-o aşezare este rezultatul dezvoltării, In timp. a economiei locului şi al condiţiilor naturale şi istorice.

în Podişul Piemontan al Bălăciţei datorită altitudinilor reduse întâlnite în teritoriu se poate vorbi despre prezenţa zonei cu aşezări permanente (altitudinea maximă D. Balota 374m).

Treptele hipsometrice din unitate au condiţionat o repartiţie diferită a aşezărilor. Distribuţia satelor pe trepte altimetrice de câte lOOm evidenţiază gruparea acestora în intervalul 100-200m unde sunt 95 aşezări din piemont, Urmează intervalul altimetric 200-3 OOm unde sunt 90 de aşezări, în intervalul 0-1 OOm sunt localizate 11 aşezări, iar în intervalul altimetric 300-400m sunt localizate 3 localităţi.

Raportând numărul populaţiei la treptele altimetrice se poate observa un maxim în intervalul 100-200m,cu 51522 locuitori (56,8%),urmează intervalul 200-300m cu 341651ocuitori (37,6%), apoi intervalul 0-1 OOm care înregistrează 4068 locuitori (4,4%), iar ultimul interval înregistrează 908 locuitori (1%).

Numărul populaţiei este condiţionat de numărul aşezărilor şi de mărimea demografică a lor. Numărul mare de locuitori în intervalul 100-200m se datorează atât numărului mare de aşezări cât şi mărimii demografice, în intervalul 200-3 OOm se datorează mai mult numărului de aşezări,în cele două intervale domină satele cu o populaţie cuprinsă între 250-5001oc. şi 500-750 locuitori.

Pentru intervalul O-lOOm, pe lângă numărul aşezărilor,un rol important revine mărimii demografice,unde două sate au peste 2000 locuitori. în intervalul altimetric 300-400m numărul mic al populaţiei este datorat numărului mic de aşezări omeneşti.

Populaţia aşezărilor situate la contactul dintre piemont şi câmpie prezintă valori mai mari, ce depăşesc 1000 locuitori, liniile de contact natural reprezentând arii de polarizare a populaţiei. Satele sunt înşirate unul după altul urmând liniile de izvoare, glacisurile de la poalele pantelor, conurile de dejecţie.

VII.5.4. Tipologia comunelor după mărimea demografică

în funcţie de numărul de locuitori dintr-o comună, acestea se pot clasifica în categorii demografice astfel, în anul 1977 existau următoarele categorii demografice de comune: comune cu 1000-2000 locuitori (2): Botoşeşti Paia, Secu; comune cu 2001- 3000 locuitori (9): Brezniţa Motru, Greci, Poroina Mare, Gogoşu, Greceşti, Scăeşti, Seaca de Pădure, Vârtop, Verb iţa; comune cu 3001-4000 locuitori (13): Dumbrava, Livezile, Pădina, Brabova, Vlădaia, Braloştiţa, Breasta, Cemăteşti, Coţofenii din Dos, Sălcuţa, Sopot, Terpeziţa, Vela; comune cu 4001-6000 locuitori (10): Bucovăţ, Bălăciţa, Bâcleş, Pranişor, Tâmna, Carpen, Radovan, Orodel, Predeşti, Vârvoru de Jos; comune cu 6001-7000 locuitori: Argetoaia.

în anul 2002 a existat următoarea situaţie: comune cu 1000-2000 locuitori (15): Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Botoşeşti Paia, Brabova, Gogoşu, Greceşti, Secu, Seaca de Pădure, Terpeziţa, Vârtop, Verbiţa; comune cu 2001-3000 locuitori (11): Bâcleş, Pranişor,Vlădaia, Carpen, Cemăteşti, Coţofenii din Dos, Radovan, Sălcuţa, Sopot, Scăeşti, Vela; comune cu 3001-4000 locuitori (7): Bălăciţa, Tâmna, Braloştiţa, Breasta, Orodel, Predeşti, Vârvoru de Jos; comune cu 4001- 6000 /ocuitori (2): Bucovăţ, Argetoaia.

în 2005 existau următoarele categorii demografice de comune: comune cu mai puţin de 1000 locuitori (2): Botoşeşti Paia, Gogoşu; comune cu 1000-2000 locuitori (16): Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Brabova, Greceşti, Radovan, Secu, Seaca de Pădure, Scăeşti,Terpeziţa, Vârtop, Vârvoru de Jos,Pleşoi; comune cu 2001-3000 locuitori (10): Bâcleş, Prunişor, Vlădaia, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Predeşti, Sălcuţa, Sopot, Vela; comune cu 3001-4000 locuitori (7); Bălăcită, Tâmna, Bucovăţ, Braloştiţa, Breasta, Orodel, Verb iţa; comune cu 4001-6000 locuitori (1): Argetoaia.

Analizând situaţia în cei trei ani putem afirma faptul că tipologia demografică a comunelor

141

este influenţată direct de evoluţia numărului de locuitori ai fiecărei aşezări. Se observă faptul că, dacă în 1977 comunele cu o populaţie sub 1000 şi cele cu 1001- 20001ocuitori lipsesc sau sunt în număr mic, în 2002 şi 2005 acestea sunt predominante, împuţinându-se comparativ cu anul 1977 şi numărul comunelor cu 4001-6000 locuitori şi cele cu peste 6000 locuitori.

VIL5.5 Densitatea aşezărilor

Condiţiile naturale favorabile (relief jos, văile largi, interfluvii a căror netezime creşte spre sud-est, climat favorabil, soluri prielnice culturilor agricole etc.) împreună cu factorii sociali şi istorici sunt elemente care au determinat apariţia şi dezvoltarea reţelei de aşezări.

"Modul de grupare a aşezărilor rurale în teritoriu a fost puternic influenţat de caracteristicile reliefului, de pădure, prezenţa sau absenţa căilor de comunicaţie sau a oraşelor, gradul de accesibilitate etc. S-au conturat astfel, de-a lungul secolelor, aglomerări mai mari sau mai mici de sate, în funcţie de potenţialul natural şi economic al locurilor"57

Repartiţia aşezărilor în teritoriu nu este uniformă datorită caracteristicilor locale ale factorilor care condiţionează prezenţa lor. Densitatea medie a aşezărilor din Podişul Piemontan al Bălăciţei este, la nivelul anului 2008, de 3,6 aşezări/ 50km2.

Raportând numărul aşezărilor la treptele altimetrice,se pot observa uşoare diferenţieri. Pentru treapta altimetrică cuprinsă între 0-1 OOm, densitatea medie a aşezărilor este de 10,9 sate/ 50km2, pentru treapta altimetrică 100-200m, valoarea este de 3,46 sate/50km2, pentru treapta cuprinsă între 200-300m valoarea densităţii satelor este de 3,7 sate/50km2, iar pe la peste 3OOm altitudine valoarea densităţii este de 1,11 sate/50km2. Densitatea mică a aşezărilor la peste 300 de metri se datorează interfluviilor înguste, a terenurilor cu pante mari, unde se produc frecvent alunecări de teren.

La nivel de comune, valoarea densităţii medii a satelor variază de la o comună la alta, fiind influenţată direct de mărimea suprafeţei administrative şi de numărul satelor care intră în componenţa comunelor. Valorile densităţii aşezărilor la nivel de comună variază între 0,03sate/lkm2 la Bălăciţa, Vârtop, Botoşeşti Paia şi valoarea de 0,15 sate/1 km2 la Breasta, Greci.

VTI.5.5.1 Indice de dispersie Demangeon

Indicele de dispersie, noţiune introdusă pentru prima dată de francezul A. Demangeon58, se poate calcula după formula: Id==(N-N’) x n/N; unde N= numărul total al locuitorilor; N’= numărul total al locuitorilor din satul de reşedinţă; n= numărul satelor nereşedinţă.

Indicele de dispersie oferă, spre deosebire de densitatea generală a populaţiei (care consideră că populaţia este distribuită uniform în teritoriu), aprecieri cantitative şi calitative asupra dispunerea aşezărilor umane, în care rol de polarizator îl are satul de reşedinţă, celelalte sate fiind subordonate lui, iar populaţia este răspândită inegal în mai multe aşezări.

Dispersia se referă la „concentrarea populaţiei în nuclee izolate, corespunzătoare vetrelor aşezărilor subordonate, situate la o anumită distanţă faţă de localitatea de reşedinţă.”59. Conform datelor calculate la nivel de unitate administrativ teritorială, se poate face următoarea clasificare în funcţie de indicele de dispersie: comune cu grad foarte redus de dispersie (0-1): Botoşeşti Paia 0, Vârtop 0, Scăeşti 0,43, Verbiţa 0,35, Pleşoi 0,66; comune cu grad redus de dispersie (1-2): Bălăciţa, Livezile, Vlădaia, Carpen, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Seaca de Pădure, Secu, Terpeziţa; comune cu grad mijlociu de dispersie (2-4): Brezniţa Motru, Greci, Pădina, Poroina Mare, Bucovăţ, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Cemăteşti, Orodel, Predeşti, Sălcuţa; comune cu grad mare de dispersie (>4): Greceşti, Vârvoru de Jos,

57Erdeli, G., Cucu, V.. 2005, România. Populaţie, aşezări umane. Economie, Ed. Transversal, Bucureşti58 Erdeli,G. şi colaboratorii, (1999), Dicţionar de geografie umană. Editura Corint, Bucureşti59Vasilcu, D„ (2007), Valea Moldovei in sectorul carpatic - Studiu de geografie umană. Editura Universităţii Suceava, Suceava

Vela, Sopot, Bâcleş, Pădina, Dumbrava, Argetoaia, Tâmna 8,72, Prunişor 11,14.

VII.5.5.2 Indicele de dispersie 1. IordanValorile indicelui de dispersie al aşezărilor este condiţionat de mărimea suprafeţei

teritoriului luat în studiu, de numărul satelor componente comunei (aşezări limitrofe) şi de distanţa satelor nereşedinţă faţă de satul reşedinţă de comună, indicatorul populaţiei este exclus.

Formula prin care se calculează acest indicator este Id=D/N x S/10, unde D= suma distanţelor dintre satul reşedinţă şi localităţile limitrofe; N= numărul localităţilor limitrofe; S= suprafaţa de dispersie (km 2 ); 10 = coeficient introdus pentru a nu ajunge la valori mari.

în funcţie de valorile obţinute comunele pot fi grupate astfel: comune cu indice de dispersie mic (sub 25%) - 12 comune: Gogoşu (13,76%), Pleşoi (13,91%), Bălăciţa (24,26%), Braloştiţa (16,89), Secu (15,18%), Greceşti (19,49%), Breasta (17,63%), Coţofenii din Dos (21,16%), Verbiţa, Seaca de Pădure, Scăeşti; comune cu indice de dispersie mijlociu (25-50%) - 14 comune: Livezile (36,24%), Poroina Mare (28,12%), Vlădaia, Greci, Brezniţa Motru, Argetoaia, Cemăteşti, Şopot, Predeşti, Terpeziţa, Vârvoru de Jos, Sălcuţa, Carpen, Bâcleş; comune cu indice de dispersie mare (50-70%) - 7 comune: Tâmna, Dumbrava, Pădina, Bâcleş, Brabova, Radovan, Orodel; comune cu indice de dispersie foarte mare (>70%) - 1 comună: Prunişor (85,49%). La acestea se adaugă comunele Botoşeşti Paia, Vârtop, care fiind formate numai din satul reşedinţă prezintă valoarea 0 a indicelui de dispersie Iordan. Valorile mari corespund comunelor cu suprafaţă mare şi cu distanţe mari între satele componente.

VII. 5.5.3. Indicele de dispersie J. Chiffre

Acest indicator se calculează după formula Id=D/N x P/S x k; unde suma distanţelor dintre satul reşedinţă şi localităţile nereşedinţă; N= numărul localităţilor nereşedinţă; S= suprafaţa de dispersie (km 2 ); 10 = coeficient rezultat din raportul populaţie sate nereşedinţă/populaţie totală comună, P=populaţia satelor nereşedinţă.

Comunele ce au în componenţa administrativă un singur sat (doar satul reşedinţă) au valoarea indicelui egală cu 0 (zero). în Podişul Piemontan al Bălăciţei întâlnim două astfel de cazuri (Botoşeşti Paia şi Vârtop), reprezentând un procent de 5,56% din totalul comunelor. Se individualizează astfel următoarele categorii de comune: comune cu indice de dispersie foarte mic (sub 50%)- 13 comune: Livezi, Bălăciţa, Pleşoi, Scăeşti etc.; comune cu indice de dispersie mic (50%-100%)- 15 comune: Bâcleş, Argetoaia, Brabova, Caipen etc,; comune cu indice de dispersie mijlociu (100-150%)- 6 comune: Pădina, Greceşti, Vârvoru de Jos, Cernăteşti etc.; comune cu indice de dispersie mare (peste 150%)- 2 comune: Tâmna, Braloştiţa.

VII. 5.5.4. Disparităţi privind dispersia aşezărilor.

Dispersia aşezărilor se poate analiza utilizând mai mulţi indicatori ai căror valori şi încadrări sunt diferite. Pentru a realiza o interpretare unitară a dispersiei aşezărilor, valorile de la cei trei indicatori de dispersie vor fi grupate în trei intervale de dispersie (mare, mijlocie şi mică). în funcţie de gruparea comunelor în cadrul celor trei intervale de dispersie s-a folosit următorul punctaj: lp pentru intervale de dispersie mici, 2p pentru intervalele de dispersie mijlocii şi 3p pentru intervalele de dispersie mari. Repartizarea categoriilor de mărime conform punctajului se face astfel: indicele Demangeon (<2,5/2,5+5/>5), indicele iordan (<15/15-K30/>30), indicele Chiffre (<75/75+150/> 150).

Analizând media indicilor de dispersie putem afirma că în Podişul Piemontan al Bălăciţei dispersia este mijlocie, obţinându-se un punctaj de 5,41 pe total unităţi. Indicii de dispersie pot fi folosiţi în practică la întocmirea proiectelor pentru echiparea tehnică,

143

asigurarea serviciilor medicale, de învăţământ etc.

Tabel nr. 17 - Indicatori administrativiComuna Indicele

dedispersieIordan

IndicelcChifiie

IndireDemangeon

, Disyctsîe Comuna Indicelede

dispersieIordan

IndiceleChiffre

IndiceleDemangeon

P Dispersie

Prunişor 85.49 93 90 11.14 8 mare Cernăteşti 40.47 132.05 2.78 7 mareLivezile 36.24 34.72 1.77 5 mijlocie Coţofenii din

Dos

21.16 81.04 1 10 5 mijlocie

PoroinaMare

28.12 52.36 2.03 4 mica Scăeşti 14,43 3.70 0.43 3 mica

PadinaMare

53 81 126.08 4.08 7 mare Sopot 38.50 136.85 4.39 7 mare

Vlădaia 46.17 67.97 1.9S 5 mijlocie Brabova 55.20 69.09 3.29 6 mareBălăciţa 24.26 29,80 1.16 4 mica Pleşoi 13.91 6.44 0.66 3 micaBâcleş 54.90 68.01 4.89 6 mare Predeşti 36.30 3.99 0.20 5 mijlocieTâmna 62.22 168.99 8,72 9 mare Breasta ¡7.63 64.83 2.63 5 mijlocieGreci 31.16 95,92 2.68 7 mare Bucovăţ 45.79 106,08 3.79 7 mareDumbrava 60.45 72.83 6.16 7 mare Terpeziţa 40.37 36.19 1.83 5 mijlocieBrezniţaMotru

45.58 47,50 2,34 5 mijlocie Vârvoru de Jos 48.14 111 65 6.42 8 mare

Argetoaia 30.77 89.81 7 18 8 mare Radovan 50.22 92.87 1.94 6 mareBraloştiţa 16.89 249.09 3.95 7 mare Sălcuţa 36.73 86.32 2.19 6 mareSecu 15.18 75.72 1,13 5 mijlocie Orodel 56.88 70.77 2.27 5 mijlocieGreceşti 19.49 109.61 4.05 6 mare Carpen 28.04 83.80 1.27 5 mijlocieGogoşu 13,76 24.26 1,13 3 mica Botoşeşti

Paia0 0 0 0 0

Verbiţa 14,40 13.42 0.35 3 mica Vârtop 0 0 0 0 0

Seaca de Pădure

15.96 24.33 1.19 4 mica Vela 7.32 4.59 11.21 5 mijlocie

Media 33.50 70.41 5.93 5,41

mijlocie

145

VII. 5.6. Tipologia gospodăriilor

Tipologia diferită a gospodăriilor s-a individualizat în timp prin planul şi arhitectura caselor, prin destinaţia şi numărul construcţiilor anexe, prin modul de grupare a curţilor, prin orientarea acestora în funcţie de punctele cardinale sau de poziţia uliţelor. Tipurile diferite de gospodării au evoluat în funcţie de caracteristicile epocilor istorice, în funcţie de caracteristicile cadrului natural, de dezvoltarea economică (posibilităţile economice ale sătenilor), de cantitatea de muncă depusă de săteni.

Componenţa construcţiilor din gospodărie este influenţată de cerinţele ocupaţiilor locuitorilor, ocupanţii gospodăriei urmărind o tot mai bună adăpostire a animalelor, a uneltelor de lucru, a mijloacelor de transport, a adăpostirii produselor agricole, industriale. în aşezările rurale în care principala activitate economică a fost creşterea animalelor, construcţiile destinate adăpostirii s-au extins. în aşezările rurale în care principala activitate economică a fost cultura plantelor s-a impus extinderea spaţiilor pentru depozitarea produselor.

Factorii naturali au contribuit la diferenţierea tipurilor de gospodării, influenţând amplasarea construcţiilor şi realizarea construcţiilor. Calitatea şi cantitatea materialelor folosite de populaţie pentru construirea caselor s-a răsfrânt în aspectul acestora. Caracteristicile climatice au impus atât o orientare a caselor, înălţimea acoperişurilor, caracteristicile temeliilor caselor. Orientarea sudică s-a menţinut şi după apariţia ferestrelor de sticlă.

Casele cele mai vechi, dinainte de adoptarea sticlei, au fost orientate spre sud, deoarece nefiind prea luminoase şi călduroase,prispa şi pridvorul lor însorit era locul de desfăşurare a diferitelor activităţi casnice din primăvară şi până toamna, îndeosebi cele în legătură cu prelucrarea fibrelor textile şi confecţionarea îmbrăcămintei.”60. Gospodarii şi-au ridicat casele din lemn şi lut. Datorită micşorării suprafeţelor de pădure, utilizarea lemnului s-a restrâns la strictul necesar, sătenii folosind în locul lui îngrădiri de nuiele bătute cu argilă sau numai cu lut amestecat cu pleavă, paie. Caselor formate din două, trei încăperi li se adaugă anexe care sunt amenajate lateral sau în dos sub acoperişul prelungit. Acestea erau folosite ca bucătărie vara,dar şi pentru adăpostirea uneltelor, produselor vegetale şi animale. Sub acoperişul prelungit al grajdului se aflau adăposturile pentru animale mici,unelte şi o şură pentru căruţă. La nivelul superior al construcţiei se amenaja pătulul pentru porumb şi fânăria. Acoperişurile vechi de paie,trestie,coceni au fost înlocuite cu ţiglă sau tablă.

în zona studiată cele mai des întâlnite tipuri de case tradiţionale sunt: casa cu cămară, casa cu tindă (fără vatră de foc în tindă şi cea cu vatră de foc în tindă). în cadrul casei cu cămară, prispa este mărginită de bârne lungi, aşezate orizontal. „în timp, oamenii au scos vatra din odaia de locuit sau au mai construit una în cămară. Cu vremea, a dispărut din odaia de locuit vatra pe sol şi cu horn deasupra şi a fost înlocuită printr-o sobă oarbă, a cărei gură era orientată spre vatra din odaia vecină. Cămara devine o locuinţă zilnică, camera veche devine o odaie frumoasă, şi în continuare planul se întregeşte cu o cămară, cu intrare spre faţadă, ca şi cămara veche.”61 Casa cu tindă a fost tipul de construcţie cel mai răspândit în areal. Locuinţei iniţiale i s-a adăugat o a doua cameră,de trecere, care o proteja de frig şi oferea în plus un spaţiu de depozitare. Casa, element central al vieţii locuitorilor, s-a modificat în permanenţă graţie preocupărilor oamenilor pentru întreţinerea şi extinderea ei. Spaţiu locuinţei la început restrâns a fost repartizat în aşa fel încât să asigure o desfăşurare lesnicioasă a activităţilor casnice.

Figura nr. 66 - Casă tradiţională Izvorul Aneştilor Figura nr. 67 - Casărenovată cu etajdinsatul

Gvardeniţa

„împărţirea funcţională a locuinţei pe colţuri s-a făcut în funcţie de tipurile de activităţi desfăşurate şi circulaţia în interiorul casei.” Casa cu o încăperea organizată astfel „cele patru colţuri au fost repartizate astfel - colţul cu vatră pentru foc, colţul cu pat, colţul cu masă, colţul de

60’'‘Dumitru Otovescu, (1999), Monografia sociologică a judeţului Mehedinţi, Editura Beladi, Craiova61Paul H, Stahl, (1958), Planurile caselor româneşti ţărăneşti, Sibiu

după uşă cu laviţă sau podişor pentru vase.”62. Dezvoltarea economiei ţărăneşti a generat construcţia unor anexe pentru păstrarea alimentelor şi vestimentaţiei. Cele mai vechi anexe în gospodăria ţărănească au fost construcţiile pentru adăpostirea animalelor, a uneltelor, a mijloacelor de transport şi a produselor furajere. Curtea are de cele mai multe ori în componenţa sa şura, grajdul,fânăria şi coteţele. Fântânile au fost nelipsite în gospodăriile ţărăneşti, locul ei fiind cu grijă ales pentru a nu fi poluat cu deşeuri animaliere. Acolo unde apa se află la adâncime mare se foloseau fântânile cu cumpănă, care în multe locuri au fost înlocuite cu o roată cu lanţ. Dacă în trecut interiorul fântânii era zidit cu piatră, în prezent a fost înlocuit cu tuburi de beton,iar cumpenele,roţile au fost înlocuite cu pompe electrice.

VII. 6. Peisajul ruralPeisajul rural reprezintă acel peisaj amenajat de ţăran în scopul asigurării necesităţilor sale,

evidenţiat prin prezenţa câmpurilor cultivate, a fermelor agricole, a gospodăriilor ţărăneşti şi prin structura, textura şi dimensiunea aşezărilor rurale. Peisajele rurale variază ca aspect în funcţie de prezenţa omului şi de transformările pe care acesta le-a făcut în mediul natural. Peisajul rural cuprinde acel spaţiu în care se practică agricultura şi creşterea animalelor şi în care satul cu toate componentele sale - vatra, moşia, populaţia - reprezintă elementul care dă individualitate peisajului rural. In funcţie de caracteristicile vetrei satului (structură, textură), caracteristici ce reflectă relaţia directă cu funcţia economică a terenurilor din afara ei (moşia) şi modul de organizare a spaţiului de cazare al populaţiei rurale în raport cu condiţiile oferite de natura teritoriului, de potenţialitatea demografică a locuitorilor rurali, dar şi de modul de utilizare al terenurilor (funcţia agro-economică) se pot individualiza în spaţiul studiat mai multe tipuri de peisaje rurale. Diferenţierea în timp şi spaţiu a peisajului rural din punctul de vedere al organizării lui teritoriale, al gradului de concentrare sau dispersie a gospodăriilor în vatră, al nivelului de dezvoltare economico-socială a satelor, se datorează acţiunii conjugate a factorilor flzico-geografici, demografici şi economici.

Podişul Piemontan al Bălăciţei prezintă un caracter rural demonstrat de reţeaua de aşezări permanente formată în totalitate din aşezări rurale (199 sate), reţea extinsă pe o suprafaţă de 2750km2. Determinarea tipurilor de peisaje rurale, după configuraţia teritorială a vetrei satelor, se bazează pe o analiză amănunţită a caracteristicilor reliefului, a activităţilor dominante, elemente ce au generat o anumită textură şi structură satelor din areal. Se remarcă astfel peisajul rural al satelor răsfirate, ce prezintă o vatră bine conturată, în care gospodăriile alternează cu livezi, grădini de legume, păşuni şi fâneţe şi peisajul rural al satelor adunate, cu vatra bine conturată, suprafaţa construită detaşându-se net de teritoriul moşiei. Satele cu dispunere răsfirată a gospodăriilor în vatră sunt predominante în Podişul Piemontan al Bălăciţei (82,91% din totalul aşezărilor), reţeaua de uliţe este largă având un traseu predominant neregulat ori liniar, casele sunt aşezate la drum, pământul ce aparţine gospodăriilor se află în jurul casei (formează curtea gospodăriei şi grădina) şi în afara vetrei satului - pe moşie - unde se găsesc terenurile de cultură agricolă şi cele de fâneaţă.

în cadrul peisajului rural al satelor răsfirate se pot remarca următoarele tipuri de peisaje rurale:

1. peisajul rural al satelor lineare, ce prezintă o vatră alungită, predominant pe direcţie nord-vest - sud-est, est-vest ce se dezvoltă de-a lungul apelor şi al drumurilor, având o textură mono, biliniară, putând atinge câţiva kilometri lungime (Mânu, Valea Ursului, Tâmna, Plopi, Veleni, Busuleţu etc.).

2. peisajul rural a satelor areolare (poligonale, rotunde, neregulate) gospodăriile sunt dispuse printre grădini şi livezi, ele prezentând tendinţe de adunare spre centrul vetrei sau de

62 Vaier Butură, (1978), Etnografia poporului român, cultura materială, Editura Dacia, Cluj Napoca

147

risipire spre periferie (Colareţ, Arvăteşti, Iordăcheşti, Racoviţa, Brabova, Orodel etc.).3. peisajul rural al satelor complexe apărut în urma îmbinării spontane a tipurilor de bază

a satelor în funcţie de formă: liniar-poligonal, liniar-tentacular, plurinucleară etc., ce prezintă o textură neregulată, liniar-tentaculară, tentaculară (Boceni, Izvorălu, Braloştiţa),

în cadrul peisajului rural al satelor adunate se pot remarca următoarele tipuri de peisaje:1. peisajul rural al satelor liniare unde gospodăriile sunt despărţite prin curţi mai înguste,

grădini de legume, străzile fiind strict delimitate. Aceste aşezări se întâlnesc în lungul râurilor sau a unor drumuri de legătură (Adunaţii Teiului, Argetoaia, Brezniţa Motru, Cârligei, Fântâna Domnească, Roşieni),

2. peisajul rural al satelor areolare, unde gospodăriile sunt despărţite de curţi largi, în vatră existând chiar terenuri pentru culturi şi livezi (Prunişor, Bălăciţa, Dobra, Tălăpanu, Vişina, Prisăceaua, Vârtop, Radovan, Breasta, Verbiţa, Vârvora de Jos),

3 .peisajul rural al satelor complexe: Leamna de Jos, Palilula, Coţofenii din Dos, Mihăiţa, Botoşeşti Paia, Valea Lungului, Valea lui Pătru, Salcia, Stigniţa, Valea izvorului, Vlădaia, Livezile.

Moşia satului reprezintă spaţiul productiv de care beneficiază colectivităţile rurale pentru asigurarea necesităţilor biologice şi economice ale populaţiei. Peisajul agricol este acel peisaj ce reflectă utilizarea agricolă a teritoriului. în funcţie de structura şi repartiţia categoriilor de folosire a terenurilor şi a culturilor agricole se pot identifica în Podişul Piemontan al Bălăciţei următoarele tipuri de peisaje agrare:

1. Peisajul agrar al câmpurilor cultivate închise - localizat pe terasele văilor şi pe versanţi, câmpurile cultivate au dimensiuni reduse, producţia este destinată consumului propriu, fiind delimitate prin garduri de nuiele, arbori (se regăseşte în partea nord-vestică a podişului, acolo unde gradul de fragmentare a reliefului este mai ridicat)

2. peisajul câmpurilor cultivate deschise - localizat în zonele interfluviilor netede din partea de sud şi sud-est a podişului, în care parcelele sunt neîmprejmuite, unde

lipsesc arborii din câmp, parcelele sunt dispuse ordonat şi în general perpendiculare pe reţeaua de drumuri şi în care producţia este destinată atât uzului personal cât şi vânzării.

3. peisajul agrar cerealier în care terenul arabil deţine o pondere de 85-95% din terenurile agricole, iar producţia dominantă fiind cea de grâu, secară, porumb (Vlădaia, Coţofenii din Dos, Sălcuţa, Vârtop). în cadrai gospodăriilor, locuitorii şi-au amenajat spaţii speciale pentru depozitarea producţiilor obţinute.

4. peisajul agro-pastoral - în care terenul arabil deţine ponderi între 45-85% din terenul agricol, iar păşunile şi fâneţele între 9-43%, în care cultura plantelor este îmbinată cu creşterea animalelor, aici sunt organizate rareori aşezări temporare destinate adăpostirii animalelor, dar în cele mai multe cazuri gospodăriile ţăranilor sunt dotate cu grajduri pentru creşterea animalelor.(Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Prunişor, Tâmna, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Carpen, Cemăteşti, Gogoşu, Greceşti, Orodel, Predeşti, Radovan, Scăeşti, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârvoru de Jos,

5. peisajul cerealier-pomicol - în care terenul arabil deţine 60-70% din terenul agricol,iar livezile peste 15% (Pleşoi).

6. peisajul forestier, peisaj care în arealul studiat se reduce la suprafeţe reduse de arbori, datorită presiunii antropice. O parte din aceste păduri pentru a putea fi ferite de acţiunea antropică au fost decretate rezervaţii, încercându-se astfel păstrarea acestui peisaj (Pădurea Bujorului de la Pleniţa, Pădurea Stârmina-49ha, Pădurea de cer şi gârniţă Ştiubei - Vela - forestieră - 150ha, Pădurea „Galbenă „Ştefănel - Gogoşu - forestier - 60ha, Pădurea de arboreta de cereto-gârniţete din zona Pleniţa-Verbiţa - forestieră - 15ha, Pădurea cu arboreta de stejar şi frasin-Radovan - forestieră - 250ha, Pădurea Başcov - Calafat - forestieră - 40ha, Pădurea Bucovăţ - Leamna - 150ha).

Populaţia, componentă cu multiple aspecte cantitative şi calitative influenţează relaţia aşezare-mediu, prin intervenţie spontană sau dirijată. Populaţia reprezintă şi elementul de legătură între mediul natural şi componenta economică. în raport cu dinamica demografică (1977-2002) se pot individualiza mai multe tipuri de peisaje rurale:

Sate cu dinamică demografică accentuat descendentă - în care potenţialul demografic este în scădere - descreştere cu valori cuprinse între -20 şi -100% în 163 de sate (Italieni - 100%, Făget -88,34%, Bucicani -75% etc.). Descreşterea este datorată sporului natural şi celui migratoriu negati v, dar şi a accentuării gradului de îmbătrânire a populaţiei.

2. sate cu dinamică demografică moderat descendentă - în care descreşterea are valori între -1 şi -20% în 24 de sate (Brezniţa Motru, Predeşti, Potmelţu, Braloştiţa etc.), sate aşezate, de obicei, în apropierea unor artere mai mari de drumuri sau sunt sate reşedinţă de comună.

3. sate cu dinamică demografică ascendentă - sate situate în apropierea unor centre urbane şi care prezintă un spor natural pozitiv. Creşterea populaţiei în intervalul 1977-2002 este cuprinsă între 6 şi 23,49%, într-un număr de 12 sate (Bucovăţ, Breasta, Roşieni, Valea Lungului, Plopi etc.).

în raport cu presiunea umană asupra teritoriului, în arealul studiat se poate distinge peisajul rural moderat antropizat, în care densitatea populaţiei este cuprinsă între 40 şi 1001oc./km2 (în 10 comune - Braloştiţa 96,7%, Breasta 87,041oc./km2, Argetoaia 57,641oe./km2, Vârtop (51,51 loc./km2 etc.) şi peisajul rural slab antropizat, în care densitatea populaţiei are valori sub 401oc./km2, în 26 de comune din podiş (Radovan 16,181oc./km2, Prunişor 19,981oc./km2 etc.). Aceste sate au un profil predominant agricol, iar activităţile industriale-mari generatoare de aglomerări umane - sunt aproape inexistente în arealul studiat.

VIII. ORGANIZAREA ŞI EVOLUŢIA ADMINISTRATIVĂ A REŢELEI DE AŞEZĂRI

VIII. l. Cadrul legislativ al organizării administrative a reţelei de aşezări

Judeţele României au cunoscut o continuitate neîntreruptă de-a lungul secolelor, ele prezentând modificări ca număr, limite, nume şi funcţii îndeplinite. Dimensiunea judeţelor a fost făcută în funcţie de reţeaua căilor de comunicaţii, facilitând astfel legăturile cu centrele acestora, oraşele şi centrele rurale, precum şi în funcţie de condiţiile oferite pentru reorganizarea activităţilor culturale şi sociale. Documentele istorice atestă faptul că cele mai vechi forme administrativ teritoriale în ţara noastră au fost unităţile regionale, care erau alcătuite din mai multe triburi ce aveau denumiri diferite şi locuiau anumite teritorii. Această formă de organizare a apărut înaintea formării primului stat dac centralizat sub conducerea lui Burebista, ea continuând şi după stăpânirea romană, chiar dacă au survenit unele modificări până la sfârşitul secolului III. Pentru a supravieţui invaziilor străine pe teritoriu apar noi forme de organizare. Apar cnezatele, voievodatele, ducatele şi ţările. în secolele X-XIII printre cele mai importante formaţiuni politico-administrative au fost voievodatele lui Litovoi, lui Seneslau, cnezatele lui loan şi Farcaş, ducatele lui Gelu, Glad, Menumorat etc.

„La sud de Carpaţi, după secolul XIII, se dezvoltă unităţile politico-administrative cunoscute sub numele de judeţe, unităţi, care, mai mult sau mai puţin modificate teritorial şi mai ales funcţional, există şi astăzi, denumirea de judeţ provenind de la jude (din latinescul judex) persoană însărcinată cu conducerea unui oraş sau târg (cu împrejurimile respective) având dreptul de judecată”63

Sistemul administraţiei publice urmăreşte din punct de vedere istoric următoarele momente: „Legea pentru înfiinţarea Consiliilor Judeţene, 2 aprilie 1864” - inspirată după modelul francez; Legea din 1 martie 1888 (Instituţia prefectului se modifică în raport cu prevederile legii din 1864 şi cea din 31 martie 1872); Legea 1 noiembrie 1892 privind organizarea autorităţilor administrative exterioare; Legea din 1925; Legea de organizare a administraţiei din 1929; Legea administraţiei din 1936; Legea administraţiei din 1968.

O istorie a administraţiei este zadarnică dacă nu s-ar avea în vedere secolul al XIX- lea, când s-au realizat numeroase legi ce au dus la reorganizări teritoriale. Este greu de urmărit o istorie a administraţiei, deoarece încă nu s-a scris atât de mult încât să se poată realiza o istorie bună. în acest capitol voi folosi câteva materiale care cred că vor fi destul de bune pentru a realiza o imagine a ceea ce reprezenta administraţia în trecut.

înainte de aprobarea regulamentelor organice cele două principate române prezentau o administraţie dezordonată care se va ordona odată cu intrarea în vigoare a regulamentelor.

I. C. Filitti descrie mai amănunţit organizarea administrativă a Ţării Româneşti: „Teritoriul statului apare, în Muntenia, din cele dintâi timpuri, împărţit în sudstvo, termen slav, echivalent cu cel de judeţ, în sensul de judicium, scaun de judecată”64

Primul judeţ apărut este Jaleş (1383), apoi Vâlcea şi Motru (1415), Balta (1444), Mehedinţi (1483) etc.65

Elementul principal în administraţia de stat îl constituie organizarea administrativă. Despre acest fenomen M. Oroveanu spunea că: „Organizarea concepută ca o îmbinare a resurselor

63 xxx, (1984), Geografia României, pag,27, Voi. II, Ed, Academiei Române.64I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de drept public, Bucureşti65 Şt. Ştefan eseu, (1992), Istoria medie a României partea a Il-a. Principatele Române secolele XIV- XVI, Editura Universităţii, Bucureşti

umane, materiale şi financiare în vederea unei finalităţi, precum ar fi lupta împotriva dezordinii, constituie un element indispensabil al administraţiei. Fără organizare cele mai mari calităţi ale oamenilor sunt ineficiente, iar eforturile lor nu ating rezultatele scontate”66

în timpul ocupaţiei austriece (1719-1739) în Oltenia a fost introdusă ca formă de organizare administrativ-teritorială plasa. „în anii 1718-1739, au fost conduse de câte un ispravnic, apoi de zapciul de plasă şi vătaful de plai (până la 1831), de subocârmuitorul de plasă în anii 1848-1850 şi 1856-1863, de un subprefect în 1864-1908, de un administrator de plasă în 1908-1923, de un pretor sau primpretor în 1923-apr. 1949 şi de un comitet provizoriu de plasă (cu un preşedinte, un secretar şi 6-7 membri) în perioada apr.1949-dec.1950”67

„...organizarea suprafeţei statului în unităţi administrative se efectuează din raţiuni practice politice, pentru stabilirea competenţei teritoriale a organelor de stat cu scopul servirii în condiţii optime, a colectivităţii de oameni, în ultimă analiză, în interesul direct al acestor.”68

„organizarea administrativă de stat este o activitate raţional-eficientă pentru îmbunătăţirea structurii şi funcţionării organelor sale în scopul îndeplinirii optime a sarcinilor ce le revin, asigurându-se satisfacerea drepturilor şi intereselor generale în concordanţă cu acelea personale ale omenirii”69

Sistemul administraţiei publice suferă de-a lungul timpului mai multe modificări de structură.

„în secolul al XVI-lea cârmuitorul Mehedinţiului avea titlul de ban. Limitele acestor judeţe vor varia în timp, anumite judeţe dispărând, dar în general judeţele au rămas pe acelaşi amplasament până astăzi.”70

„în fruntea judeţului a fost un dregător domnesc, numit jude sau judeţ, cu atribuţii administrati ve, de strângere a dărilor şi atribuţii judecătoreşti”.71

„în timpul lui Vlad Ţepeş 1476, se vorbeşte de vornici şi pârcălabi de oraşe, iar mai târziu apar căpitanii de judeţe. Un act de la 1622 ne spune de un român din Plasa Popi din Sahat şi termenul de plasă ar avea doar înţelesul de moşie”.72

Conform unui document important intitulat Catastiv de conscripţionul judeţului Mehedinţi73

alcătuit la începutul anului! 727 în scop fiscal, Mehedinţiul era împărţit în

66Oroveanu M,, (1978), Organizare şi metode în administraţia de stat, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, pag. 13-1467 Ileana Roman, Tudor Răţoi, (2003), Dicţionarul enciclopedic al Judeţului Mehedinţi, Ed. Prier, Dr. Tr. Severin68 Oroveanu M.,(1986), Organizarea administrativă şi sistematizarea teritoriului RSR, pag. 17, Ed. Ştiinţifică Bucureşti.69 Oroveanu M., (1978), Organizare şi metode în administraţia de stat, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, pag. 1470 I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de drept public, Bucureşti, pag. 1871 Şt. Ştelanesciir( 1992), Istoria medie a României partea a Il-a. Principatele Române secolele XIV- XVI,Editura Universităţii, Bucureşti,pag.6272 I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de73drept public, Bucureşti, pag. 20

151

patru plăşi denumite după numele ispravnicului, catagrafia însă nu înregistrează toate satele ci doar pe cele de centru. Din Plasa ispravnicului Constandin Poenar făceau parte satele Braloştiţa, Răsnicelul, Greceşti, Cemăteştii, Seaca, Gogoşii, Predeştii, Vărbiţa, Horodelul, Gubavcea, Bâcleşul, Vlădaia, Scorila; Plasa ispravnicului Barbu Păianu făceau parte satele Tâmna,Fântâna, Iablăniţa, Peri; Plasa ispravnicului Staicu Glogoveanu cu satele Peşceana Arvăteşti şi Plasa ispravnicului Lazăr Şainoiul cu satul Ţânţăreanii.

„O nouă organizare administrativ teritorială o dă C. Mavrocordat, la 1740, numind doi ispravnici ce depind de velstier. Ca subdiviziuni a judeţului apar vătăşiile de plăieş (1653) sau de plai (1704). Plasa ca subdiviziune apare în vremea ocupaţiei austriece a Olteniei şi se răspândeşte în Ţara Românească”74

Satele erau supuse unei autorităţi, ele se împărţeau în: „sate libere conduse de cnezi sau de juzi ce sunt ajutaţi de „oameni buni şi bătrâni”75, sate aservite către - domnie, boieri, mănăstiri (conduse de reprezentantul stăpânului numit pârcălab „se numeau de marii vornici prin cârmuitorii de ţinuturi şi ajutau pe subalternii dregătorilor domneşti în îndeplinirea atribuţiilor lor, în raza satelor”76

în secolul al XVI-lea se adaugă la conducerea satelor ciocoiul de judeţ, iar în secolul al XVII-lea dispar juzii şi vatamanii şi apare vornicul cu atribuţii administrative, fiscale şi judecătoreşti.Pentru a se perfecţiona sistemul fiscal, puterea centrală a realizat catagrafieri (recensământ fiscal) pentru a lua în evidenţă populaţia, a o încadra în diverse categorii fiscale existente, pentru a stăvili fluctuaţia de la un judeţ la altul, pentru a pune capăt fugii şi evaziunii fiscale.

Conform catagrafierii din 181977 în arealul studiat se găseau satele constituiteastfel:

1) Plasa Jilţul de Jos (638 familii): Gura Motrului (145 familii), Coţofenii din Dos (53 familii), Scăeşti (96 familii), Slătinicu (51 familii), Brezniţa (119 familii), Adunaţii ot Coţofeni (10 familii), Braloştiţa (115 familii), Socoleşti (49 familii)

2) Plasa Dumbrava de Sus (1100 familii): Bălţaţii de Jos (30 familii), Călăreţul (85 familii), Tâmna (102 familii), Busu (32 familii), Bălţaţii de Sus (22 familii), Secu (20 familii), Ţiu (30 familii), Piria (40 familii), Podu Grosului (37 familii), Sălătrucu (140 familii), Ţânţaru (81 familii), Argetoaia (130 familii), Salcia (45 familii), Potmelţu (35 familii), Valea Seaca (15 familii), Valea Ursului (13 familii), Raznicul (32 familii), Cernăteşti (72 familii), Coşovăţu (34 familii), Adunaţii ot Teiu (26 familii), Bâcleşu şi Corzu (70 familii), Adunaţii ot Valea Perilor (9 familii)

3) Plasa Dumbrava de Jos (1236 familii): Vardeniţa şi Bălăciţa Bătrână (72 familii), Bălăciţa (63 familii), Greceşti (20 familii), B rabo va de Sus şi de Jos (69 familii), Voiţa (30 familii), Başcov sau Riza (30 familii), Răchita (26 familii), Moşna (27 familii), Gebleşti (25 familii), Bărboiu (21 familii), Predeşti (52 familii), Seaca (126 familii), Cleanovu (97 familii), Paia (25 familii), Botoşeşti (25 familii), Căciulaţi silişte nouă (45 familii), Şopotul (63 familii), Verbicioara (20 familii), Gogoş (79 familii),

742 Băl aş a, D.,(1982), Sate şi oameni din judeţul Mehedinţi în 1727, apărut în Mehedinţi,cultură şi civilizaţie, vol. IV, Dr. Tr. Severin’ I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de drept public, Bucureşti, pag. 44

75 I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de76drept public, Bucureşti, pag. 29

77I.C. Filitti, (1934-1935), Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Revista de drept public, Bucureşti, pag. 32 Constantinescu Ioana, (1978), Structuri socio-fiscale în judeţul Mehedinţi după catagrafia din decembrie 1819, Mehedinţi. Istorie şi cultură, Drobeta Turnu Severin, pag. 198

Gogoşiţa (54 familii), Pădina (27 familii), Slaşoma (78 familii), Iablăniţa (73 familii), Padina Bătrână (44 familii), Stigniţa silişte nouă (23 familii), Gubavcea (22 familii)

4) Plasa Câmpu de Sus (588 familii): Plopşoru (26 familii), Teiu (26 familii), Vela (31 familii), Orodelu (36 familii), Călugărei şi Bechet (63 familii), Cornu (30 familii), Carpenul (67 familii), Vlădaia (31 familii), Prisăceaua (53 familii), Corlatele (82 familii), Almăjelu (54 familii), Vârtop (63 familii), Bucovicior (26 familii)

5) Plasa Blahniţa de Sus (601 familii): Izvorul Aneştilor (87 familii), Mijarca (35 familii), Adunaţii ot Pietriş (32 familii), Arvăteşti (17 familii), Mânu (18 familii), Valea Anilor (24 familii), Izvorelu (57 familii), Cacoţi (67 familii), Broscari (90 familii), Poroina (123 familii)

6) Plasa Ocolul de Jos (228 familii): Gârniţa Coţofeanului (41 familii), Peri (91 familii), Prunişor (35 familii), Adunaţii ot Dumbrăviţa silişte nouă (6 familii), Fântâna Domnească (32 familii), Igiroasa (23 familii)

Primele procese de organizare şi sistematizare a satelor încep prin aplicarea regulamentului organic pentru provincia otomană cu locuitori majoritari români (1 iulie 1831 - în Valahia). 78.în arealul studiat, conform catagrafiei de la 1831 se găseau satele constituite astfel:

1) Plasa Jilţul de Jos (1050 familii): Gura Motrului (155 familii), Coţofenii din Dos (159 familii), Scăeşti (243 familii), Slătinicu (47 familii), Brezniţa (287 familii), Socoleşti (124 familii), Potmelţu (35 familii)

2) Plasa Dumbrava de Sus (3922 familii): Bălţaţii de Jos (284 familii), Colareţu (171 familii), Tâmna (80 familii), Busu (127 familii), Bălţaţii de Sus (117 familii), Bălţaţii de Mijloc (33 familii), Săcu (121 familii), Ţiu (96 familii), Piria (93 familii), Podu Grosului (143 familii), Sălătrucu (101 familii), Ţânţar iu (140 familii), Argetoaia (358 familii), Salcia (142 familii), Valea Seaca (74 familii), Valea Ursului (63 familii), Raznicul (132 familii), Cernăteşti (261 familii), Coşovăţu (75 familii), Adunaţii ot Teiu (67 familii), Bâcleşu (237 familii), Valea Perilor (26 familii), Smadoviţa (79 familii), Bâltanele (74 familii), Valea lui Marco sălişte nouă (56 familii), Corzu (94 familii), Greci (ce este înclinată cu Sălătrucu) (118 familii), Rocşoreni (65 familii), Braloştiţa (243 familii), Lăceni (Boceni) (36 familii), Săliştea Pavăţ (64 familii), Valea lui Pătru (111 familii), Stănceşti (41 familii),

3) Plasa Dumbrava de Jos (3663 familii): Greceşti (123 familii), Brabova (204 familii), Başcov (67 familii), Răchita (89 familii), Predeşti (191 familii), Seaca (240 familii), Paia (79 familii), Căciulaţi (122 familii), Şopotul (143 familii), Gogoş (245 familii), Gogoşiţa (102 familii), Iablăniţa (135 familii), Stihniţa (99 familii), Crângu (Moşia Vârbiţa) (86 familii), Vârbicioara (39 familii), Dobra (59 familii), Cleanovu (177 familii), Gvardiniţa (172 familii), Bălăciţa (181 familii), Mahalaua Sârsca (156 familii), Pădina Bătrână (111 familii), Pădina (Pădina Mică) (44 familii), Slaşoma (150 familii), Mozna (132 familii), Gubafcea (63 familii), Bărboiu (122 familii), Botoşeşti (112 familii),Urdiniţa (57 familii), Pietroaia (71 familii), Mânăstiricea (42 familii), Gebleşti (50 familii)

4) Plasa Câmpu de Sus (597 familii): Plopşoru (61 familii), Valea Teiului (57 familii), Vela (101 familii), Orodelu (138 familii), Călugărei şi Drăgnei (231 familii), Cornu (105 familii), Carpenul (156 familii), Vlădaia (113 familii), Prisăceaua (80 familii), Corlatele (77 familii), Almăjelu (131 familii), Vârtop (124 familii), Bucovicior (72 familii)

5) Plasa Blahniţa de Sus (1396 familii): Izvorul Aneştilor (201 familii), Pietrişu (60 familii), Arvăteşti (77 familii), Mânu (75 familii), Valea Anilor (101 familii), Izvorălu (196 familii), Cacoţi (113 familii), Broscari (234 familii), Poroina Mare (264 familii), Mijarca (75 familii)

6) Plasa Ocolul de Jos (806 familii): Gâmiţa Coţofeanului (74 familii), Peri (153 familii), Prunişor (128 familii), Fântâna Domnească (90 familii), Igiroasa (99 familii), Valea Petrii (75

78 P. Negulescu,G. Alexianu, (1944), Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei”, din „Colecţia vechilor legiuiri administrative1’, Nr.l, Voi. I, Întreprinderile „Eminescu” SA, Bucureşti, pag. 5-123

familii), Valea Rea (86 familii), Valea Podului (101 familii)In anul 1831 faţă de anul 1819 numărul aşezărilor umane creşte, apărând aşezări noi

precum: Valea Petri, Valea Rea, Valea Podului, Pietrişu, Urdiniţa, Pietroaia, Mănăstiricea, Gebleşti, Smadoviţa, Bâltanele, Valea lui Marco sălişte nouă, Corzu, Greci (ce este înclinată cu Sălătrucu), Rocşoreni, Braloştiţa, Lăceni (Boceni), Săliştea Pavăţ, Valea lui Pătru şi Stănceşti iar în ansamblu, numărul familiilor la nivelul Podişului Piemontan al Bălăciţei a crescut cu 7033, rata de creştere fiind de 13,35%.(Vezi Tabelul Nr.26)

In anul 1831 (existau 102 sate), cu toate că întâlnim cu 5 localităţi mai puţin decât în 1819 (107 sate) (o parte dintre localităţile Podişului Piemontan al Bălăciţei dispar - cum ar fi cazul localităţilor Botoşeşti şi Paia, unde dispare Botoşeştiul, acesta fiind înglobat în Paia; iar altele apar - Valea Podului, Pietrişu, Gebleşti etc.), populaţia cunoaşte o continuă creştere.

Locuitorii satelor primesc loc pentru casă, curte, grădină de legume pentru care nu sunt datori la proprietari. Una dintre obligaţiile acestor locuitori este de a da câte 4 oameni la suta de locuitori pe care îi va folosi proprietarul pe moşie ca ispravnici, argaţi etc.79

Tabelul nr. 17 - Evoluţia numărului familiilor dinPodişul Piemontan al Bălăciţei în perioada 1819-1831

Plasa 181« 1831 Ritmul decreştere

Spoi absolut

Jilţul de Sus 638 1040 5.25% 402.00Dumbrava de Sus 1100 3922 21.38% 2822,00Dumbrava de Jos 1236 3663 16.36% 2427.00

Câmpu de Sus 588 597 0.13% 9.00Blahniţa de Sus 601 1396 11,02% 795.00Ocolul de Jos 228 806 21,13% 578.00

TOTAL 4391 11424 13,35% 7033.00

Fiecare sat va avea un judeţ sătesc compus din preotul satului şi trei juraţi aleşi de săteni din fiecare treaptă: fruntaşi, mijlocaşi, codaşi. Cei trei juraţi sunt aleşi pe un an şi pot fi realeşi.80

în disputa domnitor-deputaţi de la 1840 se aduc în discuţie de către deputaţi, problemele ce îngreunează soarta ţăranilor: politica agrară a domnitorului, efortul financiar de aliniere a satelor, clădirea caselor de sfat şi a şcolilor, a magaziilor de rezervă etc.81

între 1848 şi 1864 a fost o perioadă de propuneri de modernizare a administraţiei locale. Legea consiliilor judeţene a fost promulgată la 31 martie 1864 prin Decretul Nr. 399 şi modificată mai apoi pe 4 septembrie, iar Legea pentru comunele urbane şi rurale pe 31 martie 1864, Această lege a consiliilor judeţene împarte puterea teritorială între prefect şi consiliul judeţean. Prefectul era un reprezentant al guvernului, el având obligaţia să îndeplinească hotărârile consiliului judeţean şi comitetului permanent. Prefectul nu poate participa prin vot, la deliberările consiliului judeţean, dar poate asista şi chiar face unele propuneri, iar atunci când hotărârile consiliului judeţean şi comitetului permanent nu sunt juste le poate dizolva, el rămânând cu administrarea intereselor locale ale judeţului până la alegerea noului consiliu judeţean şi comitet permanent. Consiliul judeţean este format din 10 membri,ce sunt aleşi câte doi de fiecare plasă şi trebuie să reprezinte interesele locale, „colective şi economice ale judeţului” 82

79s P. Negulescu,G. Alexianu, (1944), Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei, Secţia VII- Drepturi şi datorii reciproce între proprietar şi al său sătean”din „Colecţia vechilor legiuiri administrative”, Nr.l, Voi. I, întreprinderile „Eminescu” SA, Bucureşti, pag. 37-4280 P. Negulescu,G. Alexianu, (1944), Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei, Secţia a II- a,Art.264”âm „Colecţia vechilor legiuiri administrative”, Nr.l, Voi. I, întreprinderile „Eminescu” SA, Bucureşti, pag. 11381XXX, (1983), Istoria parlamentului şi a vieţii parlamentare din România până la 1918, Editura Academiei Bucureşti, pag. 29821.M. Bujoreanu,(1 873), "Collecţiune de legiuirile României", Voi. I, pag. 866

Prin legea comunală83 organele locale sunt o replică a celor teritoriale. Locul principal îl ocupa primarul. în competenţa primarului intră administrarea treburilor fiecărei comune şi mai ales în comunele rurale, administrarea se face împreună cu membrii consiliului şi se aprobă de prefect. Acesta are ca însărcinări şi: menţinerea ordinii publice, priveghează asupra poliţiei, asigură buna aprovizionare a comunei etc. Comuna beneficiază şi de consiliu comunal care are în componenţă un număr de consilieri care să fie proporţional cu numărul locuitorilor comunei.

în prima fază apare la data de 2 aprilie 1864 Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, lege ce are la bază sistemul francez de organizare a teritoriului., sistem ce funcţionează până în anul 1925, an în care se adoptă Legea pentru unificarea administrativă.

în Constituţia Principatelor Unite Române din 30 iunie 1866, la Articolul 4 se face referire la împărţirea administrativă a teritoriului României: „Teritoriul este împărţit în judeţe, judeţele în plăşi, plăşile în comune. Aceste divisiuni şi sub divisiuni, nu pot fi schimbate, sau rectificate de cât prin o lege.”.84 Constituţia de la 1866 împărţea teritoriul în:, judeţe, judeţele în plăşi, plăşile în comune”85

Potrivit Legii de la 1 noiembrie 189286 a fost realizată harta arondării satelor la comunele din Podişul Piemontan al Bălăciţei. în arealul studiat existau 195 de aşezări împărţite în 89 de comune, un număr mult mai mare faţă de comunele existente în prezent. Comunele existente în acea perioadă aveau arondate între un sat (care era centrul de comună) şi cel mult 4 sate.Exemple de astfel de comune sunt: comune cu un sat-centru comună: Bălăciţa, Dobra, Predeşti, Broscari (actuală Livezile); comune cu 1 sat arondat - diferit de central de comună: Bâcleş, Prisăceaua, Brabova etc.; comune cu 2 sate arondate, pe lângă reşedinţa de comună: Greci, Vela, Secu etc.; comune cu 3 sate arondate, pe lângă reşedinţa de comună: Vârvoru, Busu etc.; comune cu 4 sate arondate, pe lângă reşedinţa de comună: Beloţ, Breasta, Bucovăţ. De remarcat este faptul că ultima categorie de comune cu patru sate aparţinătoare plus centrul de comună se găsesc în apropierea unui oraş mai mare (Craiova).

83I.M. Bujoreanu,(1873), „Collecţiune de legiuirile României”, Voi. I, pag. 877-88784 Constituţia Principatelor Unite Române din 30 iunie 1866, Articolul 485 Constituţia României86 Avram Cezar şi colaboratorii,(2004), Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Dolj, Ed, Alma, Craiova,Ileana Roman şi Răţoi Tudor,(2003), Dicţionarul enciclopedic al judeţului Mehedinţi, Ed. Prier, Dr. Tr.Severin

Anul 1912 aduce în administrarea teritoriului uşoare schimbări, în sensul apariţiei unor noi aşezări şi prin desfiinţarea unor comune (în general comune ce nu aveau sate aparţinătoare). Pentru a avea o vedere mai în ansamblu asupra schimbărilor survenite în 1912 vom face o analiză a comunelor şi satelor componente din plăşile existente la acea vreme:

Judeţul Poli:87

1) Plasa Balta Verde: comuna Breasta (Breasta, Obedin, Constanţa, Crovna); comuna Bucovăţ (Bucovăţ, Cârligei, Leamna de Jos, Leamna de Sus, Mofleni, Palilula, Sărbătoarea)

2) Plasa Brabova: comuna Brabova (Brabova, Răchita - Vâlcomu, Urdiniţa, Burtoiu): comuna Beloţu (Beloţu, Başcovu, Pietroaia, Sârsca, Perieni); comuna Carpenu (Carpen. Boca, Gebleşti); comuna Cernăteşti (Cemăteşti şi Ţin); comuna Gogoşu (Gogoşu, Gogoşiţa, Ştefanele); comuna Pleşoiu (Pleşoiu, Frasinu, Milovanu); comuna Predeşti (Predeşti şi Dia); comuna Rasnicu (Rasnicu, Corniţa, Rasnicu Bătrân); comuna Seaca (Seaca, Răchita, Seaca Bătrână, Satu Nou); comuna Sopot (Şopotu şi Mănăstiricea)

3) Plasa Filiaşu: comuna Argetoaia (Argetoaia Grădineşti, Argetoaia de Jos, Bălăceşti - Atârnaţi, Băranu, Berbeşu, Leordeasa, Moara Argetoaia, Novacu, Racoviţa. Teascu din Deal, Iordăcheşti); comuna Braloştiţa (Braloştiţa, Balta, Ciocănele, Corbu. Cotina, Faţa Racoviţii, Ochişoru, Purcăreşti, Schitu, Sfârcea, Racoviţa); comuna Coţofenii din Dos (Coţofenii din Dos); comuna Mihăiţa (Mihăiţa, Potmelţu, Cetăţuia); comuna Scăieşti (Scăieşti de Sus)

4) Plasa Giubega: comuna Vârtopu (Vârtopu)5) Plasa Plen iţa: comuna Călugărei (Călugărei şi Bechetu); comuna Cornu (Comu şi

Teiu); comuna Orodelu (Orodelu); comuna Vârbiţa (Vârbiţa, Vârbicioara)6) Plasa Segarcea: comuna întorsura (Intorsura-nu face parte din unitate, Radovanu);7) Plasa Vela: comuna Căciulatu (Căciulatu, Floran, Moşna, Ştiubeiu, Caraimanu);

comuna Ciutura (Ciutura); comuna Sălcuţa (Sălcuţa, Plopşoru); comuna Tencănău (Tencănău, Drăgoaia, Mărăcinele, Mârza); comuna Terpeziţa (Terpeziţa, Curuia, Gabru, Lazu, Italieni); comuna Vârvoru (Vârvoru, Criva, Dobromira, Fântânelele, Rupturile, Târnava, Bujoru); comuna Vela (Vela, Bucovicioru, Suharu, Segleţu, Cetăţuia)

Judeţul Mehedinţi:1) Plasa Bălăciţa: comuna Bălăciţa (Bălăciţa); comuna Botoşeşti-Paia (Botoşeşti Paia);

comuna Cleanov (Cleanov); comuna Gvardeniţa (Gvardeniţa); comuna Iablaniţa (lablaniţa); comuna Pădina Mare (Pădina Mică, Olteanca); comuna Podu Grosului (Podu Grosului, Petra); comuna Prisăceaua (Prisăceaua, Scorila); comuna Slaşoma (Slaşoma, Bibanu); comuna Stigniţa (Stigniţa); comuna Vlădaia (Vlădaia);

2) Plasa Blahniţa: comuna Almăjelu (Almăjelu); comuna Fântânile Negre (Fântânile Negre); comuna Poroina Mare (Poroina Mare, Şipotu);

3) Plasa Dumbrava: comuna Bălţaţii de Jos (Bălţaţii de Jos, Golineasa, Ursoaia); comuna Albuleşti (Albuleşti); comuna Bărboiu (Bărboiu); comuna Băcleş (Bâcleş); comuna Busu (Busu, Busuleţu); comuna Corzu (Corzu); comuna Coşovăţu (Plai, Coşovăţu, Deleni); comuna Greceşti (Greceşti); comuna Bălţaţii de Sus (Bălţaţii de Sus, Giura); comuna Izvorălu (Cacoţi, Boceni); comuna Piria (Piria, Malumnic); comunaPlopi (Brâgleasa, Plopi); comuna Secu (Secu, Comănicea, Smadovicioara de Secu, Şumandra); comuna Smadoviţa (Smadoviţa); comuna Valea Marcului (Valea Marcului);

4) Plasa Motru\comuna Bâltanele (Bâltanele, Sălătruc, Valea Petrei); comuna Brezniţa Motru (Brezniţa Motru, Valea Teiului, Higiu); comuna Butoieşti{Răduţeşti); comuna Gura Motrului (Gura Motrului); comuna Socoteşti (Socoleşti, Tălăpanu); comuna Tâmna (Tâmna, Pavăţ, Valea Ursului)

87 XXX,(1914), Dicţionarul Statistic al României, întocmit pe baza rezultatelor definitive ale Recensământului General al Populaţiuni din 19 decembrie 1912, Voi. I, Bucureşti, Institutul de arte grafice C. Sfetea

5) Plasa Ocolul: comuna Broscari (Broscari); comuna Fântâna Domnească (Fântâna Domnească, Bâltanele, Mijarca); comuna Igiroasa (Igiroasa, Arvăteşti); comuna Izvoru Aneştilor (Izvora Aneştilor, Petriş, Valea Izvorului); comuna Prunişor (Prunişor);

Reţeaua de aşezări în podiş, în 1912, era alcătuită din 67 de comune şi 182 de sate, din care Radovanu face parte din altă comună ce nu aparţine podişului (întorsura). Populaţia din podiş la acea dată era de 108518 locuitori.

O nouă organizare administrativă s-a făcut în 1925 când a fost adoptată legea pentru unificare administrativ, teritoriul fiind împărţit în 71 de judeţe, aria studiată întinzându-se în judeţele Mehedinţi şi Dolj.

Din judeţul Mehedinţi făceau parte plăşile Bălăciţa (Almăjelul, Bălăciţa,Cleanov, Dobra, Gvardeniţa, Iablaniţa, Pădina Mare, Pădina Mică, Prisăceaua, Slaşoma, Scorila, Vlădaia, Valea Anilor), în Plasa Blahniţa erau integrate comunele: Broscari, Izvoru Aneştilor; Plasa Dumbrava (Albuleşti, Bălţaţii de Jos, Bălţaţii de Sus, Bărboiu, Busu, Bâcleşu, Cacoţi, Corzu, Fântâna Domnească, Fântânile Negre, Greci, Greceşti, Higiu, Igiroasa, Izvorălu, Plopi, Poroina Mare, Podu Grosului, Petra, Piria, Rocşoreni, Smadoviţa, Secu, Stigniţa, Tâmna, Valea Marcului); Plasa Motru de Jos (Bâltanele, Brezniţa Motru, Buiceşti, Coşovăţu, Deleni, Gura Motrului, Pluta, Socoleşti); Plasa Ocolu (Prunişor).

Din judeţul Dolj au făcut parte: Plasa Filiaşi (Argetoaia, Leordoasa, Novacu, Salcia, Piria, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Mihăiţa, Scăeşti), Plasa Brabova (Botoşeşti Pa ia, Brabova, Moşna, Carpen, Cernăteşti, Rasnic, Gogoşu, Pleşoi, Predeşti, Şopot, Beloţ, Pietroaia), Plasa Balta Verde (Breasta, Bucovăţ), Plasa Giubega (Corlate, Vârtop), Plasa Plen iţa (Orodel, Călugărei, Cornu, Verbiţa), Plasa Vela (Sălcuţa, Tencănău, Terpeziţa, Căciulatu, Vârvoru de Jos, Gubaucea).

La nivelul anului 1925 în Podişul Piemontan al Bălăciţei existau 11 plăşi repartizate: 5 plăşi în Mehedinţi cu 53 de comune şi 6 plăşi în Dolj cu 35 de comune.

Reorganizarea administrativă conform legilor şi deciziunilor Ministerului de Interne88

apărate în perioada octombrie-februarie 1925 a dus la apariţia, contrar părerii specialiştilor, la împărţirea teritoriului în judeţe mici precum şi la unificarea tipurilor de comune folosindu-se modelul Vechiului Regat, astfel luând naştere două tipuri de comune: rurale şi urbane. Acestea aveau în componenţă un consiliu comunal şi primarul, ajutorul de primar şi delegaţia consiliului comunal.

Conform Legii de unificare din 1925 „Comuna rurală este alcătuită din unul sau mai multe sate. Reşedinţa comunei va fi într-unul din sate”.89 Plasa, unitate geografică şi administrativă de coordonare şi control grapa mai multe comune rurale. Menţinută sub forma ei din legislaţia iniţială din Vechiul Regat, plasa era condusă de un pretor subordonat prefectului de judeţ, şi era lipsită de personalitate juridică90 Păstrarea plasei ca formă de coordonare şi control era aspra criticată.

88Ministerul de Interne, 1926, împărţirea administrativă a României însoţită de Legea pentru unificarea administraţiunii comunale a oraşului Bucureşti, Bucureşti, p. 3.89 Legea de unificare administrativă din 1925, M.O., nr. 128 din 14 Iunie 1925,

90Legea de unificare administrativă din 1925, M.O., nr, 128 din 14 Iunie 1925, art 353 şi următoarele.

159

România trece printr-o nouă reorganizare, instituindu-se un nou model de organizare administrativă a teritoriului, instituit prin Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929 impusă de dificultăţile apărute în aplicarea Legii de unificare pe tot teritoriul ţării şi pentru realizarea descentralizării administrative.

Urmărind tendinţele organizării administrative din alte ţări, cum ar fi: Franţa, Polonia, Belgia etc., s-a ajuns la crearea Directoratelor Ministeriale Locale care îndeplineau funcţii de administraţie şi de inspecţie locală.91

Directoratele Ministeriale Locale reprezentau în fapt organe deconcentrate ale autorităţii centrale. în componenţa directoratelor se aflau: directorul ministerial local şi şefii serviciilor ministeriale locale ca organe executive ale Guvernului92

Directorate Ministeriale Locale erau în număr de 7: Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara, teritoriul studiat făcând parte din Directoratul Craiova. Articolul 300 din lege face referire la faptul că: Judeţele din resortul unui directorat se pot asocia într-o asociaţiune generală pe termen nelimitat, pentru execuţia, crearea sau întreţinerea de lucrări, instituţii de interes economic, sanitar sau servicii publice”.93

Legea de la 1929 păstrează clasificarea comunelor de până acum, şi anume: comune urbane şi comune rurale. Din comunele urbane ale acestei perioade puteau face parte oraşele şi municipiile.

Comunele ce erau declarate ca fiind staţiuni balneo - climaterice puteau să fie declarate ca fiind comune urbane numai prin legi speciale, legi date la iniţiativa consiliului local, dar numai având acordul Comitetului Local de Revizuire şi confirmarea directorului ministerial. Comunele rurale, definite ca unităţi administrativ-teritoriale având peste 10 000 de locuitori, puteau fi formate din unul sau mai multe sate.

Satele cu un număr de locuitori mai mic decât cel prezentat în lege puteau deveni comună doar dacă aveau posibilităţi financiare de a întreţine administraţia comunală, comunele astfel formate putând avea în componenţă unul sau mai multe sate. Satele erau dotate cu personalitate juridică. Satele care făceau parte dintr-o comună rurală erau considerate din punct de vedere administrativ sectoare ale comunei respective. în funcţie de numărul locuitorilor se deosebeau două categorii de sate: sate mici, cu o populaţie sub 600 locuitori şi sate mari cu un număr de populaţie peste 600 locuitori.

în cadrul judeţului se păstrează în continuare, plăşile fiind conduse de un prim pretor, ca reprezentant al prefectului, ofiţer de poliţie administrativă şi organ de supraveghere şi control în ceea ce priveşte administraţia rurală.94

Modificările survenite în urma aplicării legi de la 1929 pot fi observate şi din analiza modului de împărţire administrativă a teritoriului unităţii studiate conform Indicatorului statistic al satelor şi unităţilor administrative din România, cuprinzând datele recensământului general al populaţiei din 29 decembrie 1930.95

în judeţul Dolj existau: Plasa Amaradia (Almăjelu, Coţofenii din Dos, Fântânele, Mofleni), Plasa Bârca (Radovanu, Sălcuţa), Plasa Ocolu (Argetoaia, Beloţu, Başcov, Berbeşu, Boca, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucicani, Bucovăţ, Caraiman, Carpen, Căruia, Cârligei, Cemăteşti, Cârstovani, Ciocanele, Cetăţuia, Ciororiu, Constanţa,Cometu, Corniţa, Coţofenii din Dos, Creţeşti, Criva, Crovna, Dia, Dobromira, Fântânele, Frasinu, Gabru, Gogoşiţa, Gogoşu, Iordăcheşti, Italieni, Lazu, Leamna de Jos, Leamna de Sus, Leordeasa, Mihăiţă, Milovanu, Moara Argetoaia, Moşna, Pereni, Pietroaia, Pleşoiu, Potmelţu, Predeşti,

91 V. Scurta, I. Scurta, Din viaţa politică a României..., p, 150-151.92Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929, M. O. nr. 170 din 3 august 1929.93Legea de unificare administrativă din 1925, M.O., nr. 128 din 14 Iunie 1925, art.30094Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august 1929, M. O. nr. 170 din 3 august 1929, art, 285

95Indicatorului statistic al satelor şi unităţilor administrative din România, Publicaţia Direcţia Recensământului General al Populaţiei din Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Bucureşti, 1932

160

Racoviţa, Rasnicu, Rasnicu Bătrân, Răchita de Sus, Răchita de Jos, Sărbătoarea, Sârsca, Scăeşti, Seaca de Pădure, Sfârcea, Şopotu, Ştefanele, Terpeziţa, Ţin, Valea lui Pătru, Vârvoru, Veleni), Plasa Pleniţa (Bucovicioru, Căciulatu, Călugărei, Cetăţuia, Ciutura, Córlatele, Comu, Drăgoaia, Floranu, Mărăcinele, Gubaucea, Mârza, Orodel, Plopşoru, Sălcuţa, Suharu, Segleţu, Ştiubei, Târnava, Teiu, Tencănău, Vârtop, Vela, Verbiţa, Verbicioara).

în Mehedinţi: Plasa Câmpu (Almăjelu, Bălăciţa, Cleanovu, Corlăţelu, Dobra, Gvardiniţa, Iablaniţa, Olteanca, Padina Mică, Scorila, Slaşoma, Vlădaia), Plasa Cloşani (Valea Ursului şi Şipotu), Plasa Motru (Adunaţi Teiului, Albuleşti, Arvăteşti, Bâltanele, Bălţaţii de Jos, Bălţaţii de Sus, Bărboiu, Bâcleşu, Blidaru, Boceni, Breznicioara, Brezniţa Motru, Buiceşti, Busuleţu, Colăreţu, Corzu, Coşovăţu, Deleni, Drăgoteşti, Făuroaia, Fântâna Domnească, Giura - Vlădica, Golineasa, Greceşti, Greci, Gura Motrului, Higiu - Ursoaia, Igiroasa, Higiu - Drăgheşti, Malumnic, Mijarca, Pădina Mare, Pavăţu, Pârlita, Peri, Petra, Piria, Plopi, Pluta, Podu Grosului, Prunişor, Racoviţa, Rocşoreni, Sălătrucu, Smadovicioara, Smadoviţa, Socoleşti, Stigniţa, Tâmna, Târsa, Ţânţaru, Valea Marcului, Valea Perilor, Valea Petrii, Valea Ursului, Varodia), Plasa Ocolu (Cacoţi, Gâmiţa, Fântânile Negre, Gutu, Izvora Aneştilor, Mânu, Poroina, Poroina Mare, Şipote).

Teritoriul podişului era împărţit în 8 plăşi (câte 4 în fiecare judeţ) şi 176 de sate (97 în judeţul Dolj şi 79 în Mehedinţi), apartenenţa satelor la cele două judeţe din această perioadă începând foarte mult să se asemene cu structura administrativă actuală.

Odată cu instaurarea regimului monarhic şi crearea unei noi Constituţii la 14 august 1938 intră în vigoare Legea administrativă96 prin care se precizează că „administraţia locală se exercită prin următoarele circumscripţii teritoriale: comuna, plasa, judeţul şi ţinutul”. Comuna şi ţinutul sunt considerate persoane fizice, exercitând atribuţii de administraţie generală iar plasa şi judeţul sunt definite drept circumscripţii de control şi de deconcentrare administrativă. Comunele rurale sunt alcătuite din unul sau mai multe sate şi ele trebuie să dispună de mijloace financiare suficient de mari pentru a acoperii cheltuielile administraţiei comunale.

în Legea administraţiei locale de la 1938 nu se mai consemnează existenţa Consiliului Judeţean, a Delegaţiei Permanente şi nici a Consiliului de Prefectură. Plasa este menţinută ca subdiviziune administrativă de control şi cuprinde mai multe comune. Plasa era condusă de un pretor de plasă numit prin decizie ministerială. Acesta este reprezentantul Guvernului şi şeful poliţiei în cuprinsul plăşii, şi numirea lui necesită studii juridice şi pregătire tehnico-administrativă. La 1938 România era împărţită în 10 ţinuturi, judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Romanaţi şi Olt faceau parte la acea vreme din Ţinutul Olt, ţinut ce avea reşedinţa la Craiova.

Conform noi reorganizări, Podişul Piemontan al Bălăciţei face parte din Ţinutul Oltului. Atribuţiile pe care le aveau judeţele până acum au fost transferate la nivelul ţinuturilor, judeţul rămânând doar o circumscripţie de control. Marea conflagraţie mondială a condus la desfiinţarea ţinutului, reintroducându-se judeţul ca unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică, descentralizată 97. Ca şi trăsătură comună a tuturor legilor apărute în perioada 1919-1938 este faptul că satul reprezenta celula de bază în organizarea teritorială (Legea de la 1929 le definea ca sectoare ale comunei), aceiaşi situaţie regăsindu-se şi în cazul comunelor.

în anul 1950 la 8 septembrie apare Legea numărul 5, lege ce impune o nouă organizare administrativ teritorială formată din: regiune, oraş, raion şi comună (dispare judeţul şi plasa), la nivel naţional înfiinţându-se 28 de regiuni împărţite în 177 de raioane. Conform noii împărţiri pe regiuni, Podişul Piemontan al Bălăciţei este parte integrantă a regiunilor: Gorj şi Dolj.

în 1952 regiunea studiată este integrată în Regiunea Craiova (1952-1960), mai apoi (1960-1968) fiind trecută în Regiunea Oltenia.

96 M.O. Partea I, nr. 187 din 14 August 1938.97 Colecţiunea de Legi şi regulamente, Legea nr. 67 din 21 septembrie 1940, Tom XVIII din 5-30 sept. 1940, pag. 1286-1289.

161

Legea nr.2 din 16 februarie 1968 împarte teritoriul României în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: judeţ, oraş şi comună.

în teritoriul studiat existau împărţite pe cele două judeţe următoarele comune:1) Judeţul Dolj: Argetoaia, Belcinu, Beloţu, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta,

Bucovăţ, Bucovicioru, Carpen, Călugărei, Cemăteşti, Ciutura, Comu, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Greceşti, Mărăcinele, Orodelu, Piria, Pleşoiu, Predeşti, Radovanu, Rasnicu, Sălcuţa, Sărbătoarea, Scăeşti, Seaca de Pădure, Secu, Şopotu, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârtopu, Vârvoru

2) Judeţul Mehedinţi: Albuleşti, Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru, Buiceşti, Corzu, Deleni, Dumbrava, Fântâna Domnească, Grec, Gura Motrului, Izvorălu, Izvora A ne ştii or, Livezile, Pădina, Peri, Petra, Plopi, Poroina Mare, Rocşoreni, Slaşoma, Smadoviţa, Stigniţa, Tâmna, Vlădaia.

în total Podişul Piemontan al Bălăciţei acoperea 60 de comune din care 35 de comune erau din Dolj şi 25 din Mehedinţi.

în iulie 196898 apare o nouă formă de reorganizare a teritoriului, astfel zona studiată fiind compusă după cum urmează:

A. Judeţul Dolj99:1. Comune suburbane: Bucovăţ (Bucovăţ, Cârligei, Italieni, Leamna de Jos şi Sus,

Palilula, Sărbătoarea)2. Comune: Argetoaia (Argetoaia, Băranu, Berbeşu, Iordăcheşti, Leordoasa, Malumnic,

Novac, Piria, Poiana Fântânii, Salcia, Teascu din Deal, Ursoaia), Botoşeşti Paia (Botoşeşti Paia), Brabova (Brabova, Caraiman, Moşna, Răchita de Jos, Urdiniţa, Voiţa), Braloştiţa (Braloştiţa, Ciocanele, Schitu, Racoviţa, Sfarcea, Valea Fântânilor), Breasta (Breasta, Cotu, Crovna, Făget, Obedin, Roşieni, Valea Lungului), Carpen (Carpen, Cleanov, Gebleşti), Cemăteşti (Cemăteşti, Corniţa, Rasnicu Oghian, Rasnicu Bătrân, Ţiu), Coţofenii din Dos (Coţofenii din Dos, Mihăiţa, Potmelţu), Gogoşu (Gogoşu, Gogoşiţa, Ştefănel), Greceşti (Greceşti, Bărboi, Busu, Busuleţu, Grădiştea, Gropanele), Izvoare (Corlate), Orodel (Orodel, Bechet, Călugărei, Comu, Teiu), Perişor (Mărăcinele), Predeşti (Predeşti, Bucicani, Cârstovani, Frasin, Milovan, Pleşoi, Predeştii Mici), Radovan (Radovan, Fântânele, Târnava), Sălcuţa (Sălcuţa, Mârza, Plopşor, Tencănău), Scăeşti (Scăeşti, Valea lui Pătru), Seaca de Pădure (Seaca de Pădure, Răchita de Sus, Veleni), Secu (Secu, Comănicea, Smadovicioara de Secu, Şumandra), Sopot (Sopot, Bascov, Beloţ, Cemat, Pereni, Pietroaia, Sârsca), Terpeziţa (Terpeziţa, Căruia, Căciulatu, Floran, Lazu), Vela (Vela, Bucovicior, Desnăţui, Gubaucea, Segleţ, Suharu, Ştiubei), Verbiţa (Verbiţa, Verbicioara), Vârtop (Vârtop), Vârvoru de Jos (Vârvoru de Jos,Bujor, Ciutura, Criva, Dobromira, Drăgoaia, Gabru, Vârvor).

98 M.O. iulie 1968- Hotărâre pentru delimitarea administrativă a municipiilor, oraşelor, comunelor99Hotărâre pentru delimitarea administrativă a municipiilor, oraşelor, comunelor din judeţul Dolj, 27 mai 1968, nr. 1143

B. Judeţul Mehedinţi":1. Comune suburbane: Strehaia (Hurduceşti, Slătinicu Mare şi Slătinicu Mic)2. Comune: Bălăciţa (Bălăciţa, Dobra, Gvardeniţa), Bâcleş (Bâcleş, Adunaţii Teiului,

Brâgleasa, Corzu, Giura,Petra, Podu Grosului, Seleştiuţa, Smadoviţa, Vlădica), Brezniţa Motru (Brezniţa Motru,

Coşovăţ, Deleni, Făuroaia,Plai, Tălăpanu, Valea Teiului), Butoieşti (Buiceşti, Gura Motrului, Pluta, Ţânţaru),

Dumbrava (Dumbrava de Jos, Albuleşti, Dumbrava de Mijloc, Dumbrava de Sus, Golineasa, Higiu, Rocşoreni, Valea Marcului, Varodia), Greci (Greci, Bâltanele, Blidaru, Sălătruc, Valea Petri, Vişina), Livezile (Livezile, Izvorălu de Jos, Izvora Aneştilor, Petriş, Valea Izvorului), Oprişor (Prisăceaua) Pădina (Pădina Mare, Biban, Iablaniţa, Olteanca, Pădina Mică, Slaşoma), Poroina Mare (Poroina Mare, Fântânele Negre, Stigniţa, Şipotu), Pranişor (Pranişor, Arvăteşti, Bâltanele, Dragoteşti, Fântâna Domnească, Gârniţa, Gutu, Igiroasa, Mijarca), Stângăceaua (Breznicioara, Satu Mare, Târsa), Tâmna (Tâmna, Boceni, Colareţ, Izvorălu, Mânu, Pavăţ, Plopi, Valea Ursului), Vlădaia (Vlădaia, Almăjel, Scorila).

în 1968, Podişul Piemontan al Bălăciţei prezenta următoarea organizare administrativ teritorială: 35 de comune şi 201 de sate din care 13 sate (Breznicioara, Satu Mare, Târsa, Buiceşti, Gura Motrului, Pluta, Ţânţaru, Slătinicu Mare, Slătinicu Mic, Hurduceşti, Mărăcinele şi Corlate, Prisăceaua) fac parte din comune(Stângăceaua, Butoieşti, Oprişor, Perişor, Izvoare) şi oraşul Strehaia, ce nu intră în componenţa podişului. Există şi situaţia în care anumite sate aflate în componenţa unor comune încadrate în podiş nu fac parte din acesta. Este cazul comunei Pranişor care în componenţa sa are satele Arvăteşti, Balota, Bâltanele, Cerveniţa, Drăgoteşti, Fântâna Domnească, Prunaru, Ghelmegioaia, Gârniţa, Gutu, Igiroasa, Lumnic, Mijarca, Pranişor, Zegaia, însă în teritoriul podişului intră doar satele Arvăteşti, Bâltanele, Drăgoteşti, Fântâna Domnească, Gârniţa, Gutu, Igiroasa, Mijarca, Pranişor. Aceeaşi situaţie apare şi în cazul satului Ştircoviţa din comuna Vlădaia, a satului întorsura din comuna Radovan şi a satelor Cremenea, Faţa Cremenii din comuna Tâmna.

La recensămintele din 1977 şi 1992 structura aşezărilor se păstrează identică cu cea din 1968.

Legea nr. 151 din 1998 ce priveşte dezvoltarea regională în România grupează judeţele ţării în 8 regiuni, astfel încadrând zona studiată în Regiunea Sud - Vest Oltenia, regiune ce este formată din 5 judeţe.

în anul 2001 se adoptă Legea numărul 351 din 6 iulie privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional. Conform acestuia localităţile au fost ierarhizate pe ranguri.

Ierarhizarea funcţională - clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de importanţa în reţea şi de rolul teritorial, a localităţilor urbane - asigurându-se un sistem de servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi rurale - şi social şi o dezvoltare echilibrată a localităţilor în teritoriu. Rang - expresie a importanţei actuale şi în perspectivă imediată a unei localităţi în cadrul reţelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural etc., în raport cu dimensiunile ariei de influenţă polarizate şi cu nivelul de decizie pe care îl implică în alocarea de resurse. Această importanţă trebuie să îşi găsească corespondentul şi în nivelul de modernizare.100

100 LEGE nr.351 din 6 iulie 2001privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi, Textul actului publicat în M. Of. nr. 408/24 iul. 2001, Anexa 1

164

Conform clasificării pe ranguri impuse de Legea 351, în zona studiată întâlnim localităţi de rang IV (sate reşedinţă de comună) şi rangul V (sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor)101.

în anul 2002 numărul comunelor rămâne neschimbat - 35 de comune, iar în cazul satelor, din cele 201 sate din podiş, două înregistrează o depopulare, numărul locuitorilor fiind 0 (Italieni şi Cetăţuia).

în anul 2004 prin Legea nr.84 din 5 aprilie 2004 iau naştere noi comune. Conform noi organizări administrativ-teritoriale se înfiinţează: comuna Pleşoi (scindată din comuna Predeşti) formată din satele Pleşoi, Cârstovani, Frasin şi Milovan şi comuna întorsura (sat care nu făcea parte din unitate) ce s-a divizat din comuna Radovan.

Există 13 sate (Breznicioara, Satu Mare, Târsa, Buiceşti, Gura Motrului, Pluta, Ţânţara, Slătinicu Mare, Slătinicu Mic, Hurduceşti, Mărăcinele şi Corlate, Prisăceaua) care se află pe teritoriul podişului, dar care aparţin altor comune decât cele 36 aflate în podiş.

Din satele componente ale unor comune menţionate în acest capitol au fost scoase cele care nu fac parte din teritoriul unităţii studiate (comuna Prunişor: Prunaru, Zegaia, Cerveniţa, Balota, Ghelmegioaia, Lumnic; comuna Tâmna: Cremenea, Faţa Cremenii; comuna Vlădaia: Ştircoviţa). în prima parte a intervalului studiat se observă prezenţa unui număr mare de comune şi o instabilitate a acestora, pe când în ce-a de-a doua parte, numărul acestora scade, acestea păstrându-şi în timp stabilitatea.

în anul 2004 situaţia se modifică uşor prin creşterea numărului comunelor conform reorganizării administrative. Din acel an şi până în prezent Podişul Piemontan al Bălăciţei este format din 36 de comune, dar numărul satelor se micşorează la 199 deoarece satul Italieni şi Cetăţuia sunt scoase din nomenclatorul oficial al localităţilor, iar satului Valea Izvorului i se schimbă numele în Ştefan Odobleja.

VIIL2. Indicatori administrativi

VIII. 2.1. Indicele de centralitateIndicele de centralitate reprezintă distanţa medie a unei aşezări în raport cu celelalte

aşezări dintr-un teritoriu. Formula indicelui de centralitate este:Ic= (di+d2+d3+....................+dn)/n,unde d],d2......dn = distanţa dintre satul reşedinţă şi celelalte sate care intră in componenţacomunei; n = numărul distanţelor dintre aşezări.

Valorile acestui indicator variază între 8,60 la Brezniţa Motru şi 2,45 la Bălăciţa. în funcţie de valorile acestui indicator comunele sunt clasificate astfel: comune cu indice de centralitate mic (sub 3) - 4 comune: Bălăciţa, Seaca de Pădure, Vârtop şi Botoşeşti Paia; comune cu indice de centralitate mijlociu (3-^-5) - 14 comune - Poroina Mare, Scăeşti, Bâcleş, Argetoaia etc.; comune cu indice de centralitate mare (5^7) - 11 comune: Secu, Vlădaia, Terpeziţa, Tâmna etc.; comune cu indice de centralitate forte mare (peste 7) - 7 comune: Greci, Predeşti, Vela etc. în comunele alcătuite doar din satul reşedinţă (Vârtop, Botoşeşti Paia) valoarea indicatorului este 0 (zero).

Valoarea acestui indicator este foarte importantă, ea reflectă modul în care satele subordonate pot beneficia de dotare tehnică asemănătoare satului reşedinţă, distanţa fiind un factor important în hotărârea consiliilor comunale de a realiza anumite dotări tehnice şi în satele nereşedinţă. O distanţă mai mare impune cheltuieli mai mari.Tabel mr. 18 - Indicatori administrativi din Podişul Piemontam al Bălăciţei

t oltlUIM Ithhcek JL

wiţialimtelildn.sk «îi. ccric',mi-iic

f'ldlCtk dcpolai

( omima fndict l t

de cenţ i

alnait

Indicele dt

cniiccntiaicIlhllteit di

iiultnr-q.L

Prunişor 6.95 20 45% 4.81 Cernăteşti 7.10 30.39% 3,51Livezile 5.58 55.85% 2.11 Coţofemi din Dos 4.60 44.91% 3,39

Poroina Mare 4.77 32.49% 2,21 Scăeşti 3,7 57.37% 2.20Padina Mare 7.18 18.39% 3.72 Sopot 7.00 26.81% 3.38

Vlâdaia 5.70 34.16% 3.38 Brabova 6.90 34.13% 2.80Bălăciţa 2.45 14.43% 7.01 Pleşoi 3.57 78.06% 0.74Bâeleş 4.50 18.49% 5.21 Predeşti 8.25 89.82% 0,48Tâmna 6.10 12,79% 7.46 Breasta 3.92 47.44% 4.71Greci 8.20 46.38% 1.91 Bucovăţ 5.52 36.84% 5.82

Dumbrava de Jos 7.75 38,41% 2.74 Terpeziţa 6.03 54.22% 2.03Brezniţa Motru 8.60 61.08% 1.73 Vârvoru de Jos 4.46 8.35% 6.80

Argetoaia 3.66 34.71% 7.27 Radovan 6.20 35.43% 4.33Braloştiţa 4.12 21,03% 7.23 Sălcuţa 4.83 27,03% 4.29

Secu 5.23 43.30% 1.70 Orodel 6.25 43.29% 4.19Greceşti 4.06 18.96% 3.68 Carpen 4,45 36.45% 4.30Gogoşii 3.20 43.29% 1.32 Botoşeşti Paia 0 100.00% 0Verbiţa 3.20 64.93% 1.24 Vârtop 0 100.00% 0

Seaca de Pădure 2,80 40.54% 1.92 Vela 7.32 23.51% 3.83

Media 5.01 41.49% 3.43

¥111.2.2. Indicele de concentrare a populaţiei

Indicele de concentrare a populaţiei reprezintă raportul dintre mărimea demografică a satului reşedinţă şi mărimea demografică a unităţii administrative, valoare exprimată în procente. Formula indicelui este: IpA^Pa/Pad x 100, unde Pa - reprezintă populaţia din satul reşedinţă; Pad - populaţia din comună.

101 Legea nr, 351 din 6 iulie 2001, Art.2

Acest indicator este influenţat direct de către mărimea demografică a satului reşedinţă şi invers proporţională cu numărul satelor componente ale comunelor. în funcţie de valorile obţinute comunele pot fi împărţite pe trei grupe: comune cu indice de concentrare redus (sub 25%) - 9 comune: Vela, Argetoaia, Braloştiţa, Vârvoru de Jos etc.; comune cu indice de concentrare mijlociu (25%-^50%) - 19 comune: Poroina Mare, Vlădaia, Argetoaia, Breasta etc.: comune cu indice de concentrare mare (50%-^75%) - 5 comune: Terpeziţa, Scăeşti, Livezile, Verbiţa etc.; comune cu indice de concentrare foarte mare (peste 75%) - 4 comune: Vârtop, Botoşeşti Paia, Pleşoi, Predeşti.

VIIL2.3.Potenţialul de polarizareAcest indicator are următoare formulă de calcul: Pp=(N-N’) /Pc; unde N este populaţia

comunei, N’ - populaţia satului reşedinţă, Pc - populaţia satului de mărime medie.Valorile obţinute oscilează între 0 (Botoşeşti Paia şi Vârtop) şi 7,46 (Tâmna). Conform

valorilor obţinute, satele reşedinţă au fost împărţite după cum urmează: centre comunale cu polarizare mică (<2) - 10 comune: Pleşoi, Predeşti, Secu, Gogoşu etc.; centre comunale cu polarizare medie (2,01-^5,00) - 19 comune: Livezile, Greceşti, Sălcuţa, Cernăteşti etc.;centre comunale cu polarizare mare (peste 5,01-7) - 3 comune: Bâcleş, Bucovăţ, Vârvoru de Jos; centre comunale cu polarizare foarte mare (peste 7) - 4 comune: Braloştiţa, Tâmna, Argetoaia, Bălăciţa. Urmărind cei trei indicatori (indicele de centralitate, indicele de concentrare şi indicele de polarizare) putem spune că valorile indicatorilor sunt medii la nivelul întregului podiş.

163

VIII.2.4.Indicele de stabilitate al aşezărilor

Conform recensămintelor efectuate în anii 1968, 1977, 1992, 2002, 2004 ne putem da seama că singurele schimbări administrative survenite au fost:

1. între recensământul din 2002 şi cel din 2004 din comuna Bucovăţ se desfiinţează satele Italieni şi Cetăţuia

2. La recensământul din 2004 apare o nouă comună, Pleşoi care cuprinde satele: Milovan, Cârstovani, Pleşoi şi Frasin, toate satele mai sus menţionate făcând parte anterior din comuna Predeşti. Analizând datele existente putem spune că atât la nivel de comune cât şi la nivel de sate indicele de stabilitate este mare, acesta atingând maxim valoarea 1.

VIII. 3. Disparităţi administrative

în vederea realizării unei analize comune a indicatorilor administrativi am încadrat valorile rezultate în patru grupe (valori mici, valori mijlocii, valori mari, valori foarte mari). Pentru realizarea acestui deziderat, fiecărei grupe i s-a acordat un anumit punctaj (1 punct pentru valori mici, 2 puncte pentru valori mijlocii, 3 puncte pentru valori mari şi 4 puncte pentru valori foarte mari). Conform rezultatelor s-a obţinut o anumită tipologie a comunelor şi s-au putut identifica disparităţile existente.

1. Comune cu viabilitate administrativă foarte mare (12 puncte) - 8 comune: Tâmna, Bucovăţ, Argetoaia, Brezniţa Motru, Livezile, Dumbrava, Cemăteşti;

2. Comune cu viabilitate administrativă mare (10+11) - 23 de comune: Botoşeşti Paia, Vârtop, Predeşti, Verb iţa, Secu, Poroina, Coţofenii din Dos, Sălcuţa, Carpen, Breasta, Prunişor, Bâcleş, Vârvoru, Bălăciţa, Greci, Scăeşti, Brabova, Vlădaia, Şopot, Pădina Mare, Orodel, Radovan, Braloştiţa;

3. Comune cu viabilitate administrativă mijlocie (9 puncte) - 2 comune: Gogoşu şi Greceşti;4. Comune cu viabilitate administrativă mică (8 puncte) - 3 comune: Vela, Seaca de Pădure şi

Pleşoi.Indicatorii administrativi ai comunelor din Podişul Piemontan al Bălăciţei au în general valori

mari, ceea ce asigură o viabilitate în timp.

IX. ECONOMIA

IX. 1 Agricultura

IX.1.1. Premise de dezvoltare agricolă

Agricultura este ştiinţa, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală şi animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante şi creşterea animalelor. Termenul de agricultură provine din cuvintele din latină agri desemnând câmp şi cultura însemnând cultivare, în sensul de prelucrare mecanică şi chimică a solului pentru a fi apt pentru cultivarea plantelor.

în spaţiul rural agricultura este principala ramură a economiei,după Otiman, ea reprezintă „coloana vertebrală” a ruralului.102

Relieful piemontan şi expunerea acestuia, climatul local şi solurile existente au contribuit de timpuriu la apariţia şi dezvoltarea agriculturii. Un factor important în dezvoltarea agriculturii îl constituie potenţialul uman, care trebuie privit atât ca producător cât şi consumator.

La sfârşitul sec. XIV şi la începutul sec. XV dezvoltarea agriculturii se făcea pe domeniile feudale cu ajutorul ţăranilor dependenţi. Suprafeţele agricole au crescut prin defrişări, se folosea plugul primitiv din lemn numit aratru, plugul de fier fiind o raritate. Se cultiva grâu, mei, orz, ovăz, se creşteau animale pentru carne, tracţiune şi lapte, se practica apicultura - mierea era folosită ca aliment şi ceara pentru iluminat. Deşi dominaţia otomană a continuat să frâneze dezvoltarea agriculturii, în sec. XVII-XVIII se constată o dezvoltare a sectorului agrar prin răspândirea pomiculturii şi viticulturii, apariţia culturii porumbului, introducerea în epoca regulamentară a maşinilor de treierat şi a seminţelor selecţionate. La jumătatea secolului al XlX-lea, păşunile, fâneţele, pădurile şi-au restrâns suprafeţele în favoarea culturilor agricole. Reformele agrare în domeniu din 1864, 1921 şi 1945 când marii proprietari au fost expropriaţi nu au rezolvat problema ţărănească. După preluarea puterii politice de către regimul comunist sunt introduse cote obligatorii pentru ţărani şi se declanşează procesul de colectivizare încheiat în aprilie 1962 prin care bunurile agricole şi terenurile ţăranilor intră în C.A.P. - uri, aceştia fiind supuşi unei terori cumplite.

Locul gospodăriilor individuale a fost luat de unităţile agricole socialiste, întreprinderile pentru mecanizarea agriculturii. înainte de 1989, de exemplu, întreaga suprafaţă era în proprietate colectivă (CAP sau IAS), începând cu 1991 (conform Legii 18) vechii proprietari şi-au recăpătat pământul.

Agricultura din Podişul Piemontan al Bălăciţei traversează o perioadă de criză, criză ce afectează structurile de proprietate, structurile de organizare economico-socială a producătorilor agricoli, structura de producţie, gradul de dotare cu tehnologie performantă. Există anumiţi factori care generează această situaţie:

Factorii restrictivi: fragmentarea puternică a suprafeţei agricole reprezintă un obstacol în atragerea de noi investiţii, ea afectând în acelaşi timp productivitatea muncii; lipsa sistemelor de irigaţie; tehnologie învechită; zona rurală este caracterizată de existenţa unei pături considerabile de populaţie vulnerabilă din punct de vedere economic şi social ce întâmpină dificultăţi în practicarea unei agriculturi performante; finanţarea externă este crucială pentru agricultură, problema majoră o reprezintă faptul că băncile s-au

102 Otiman,I.,(1999), Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României în vederea aderării la UE, Editura Agroprint,Timişoara

167

orientat cu precădere către clienţii mari şi într-o măsură mult mai redusă asupra celor mici care ar trebui să fie principalii beneficiari ai programelor naţionale; criza financiară internaţională nu reprezintă o veste prea bună pentru sectorul agricol intern.

Factorii favorizanţi: preţurile în creştere reprezintă o oportunitate pentru zonele cu potenţial agricol ridicat; valorificarea deplină a avantajelor integrării României în Uniunea Europeană ar putea deschide noi oportunităţi pentru fermierii români ce vor putea aproviziona o piaţă cu o populaţie ce depăşeşte 80 milioane de locuitori; liberalizarea exporturilor; simplificarea reglementărilor cu privire la arendare.

în urma desfiinţării C.A.P.-urilor s-au creat gospodăriile agricole individuale, societăţile agricole şi asociaţiile agricole familiale.

Gospodăriile agricole din ţară, dar şi cele din unitatea studiată produc în marea lor majoritate la nivel de subzistenţă şi semi-subzistenţă, astfel ele nu generează un profit care să poată fi reinvestit, majoritatea produselor fiind utilizate pentru consumul propriu. Aceste gospodării agricole nu pot concura cu cele din UE, din lipsa finanţelor,ele neprezentând viabilitate. „Gospodăria agricolă este un agent economic pasiv, orientat doar spre satisfacerea nevoilor de consum propriu.”103 Lipsa finanţării, îmbătrânirea populaţiei rurale din gospodării şi scăderea productivităţii explică existenţa în mare majoritate a agriculturii de subzistenţă fără să existe prea mari speranţe în privinţa practicării unei agriculturi performante.

Societăţile agricole sunt societăţi private create prin participarea liberă a membrilor asociaţi. Acestea au apărat din necesitatea producătorilor de a beneficia de o mai bună creditare care să asigure practicarea unei agriculturi performante, modeme. Asociaţiile agricole familiale constau cooperarea dintre două sau mai multe familii în scopul cultivării terenurilor, a creşterii animalelor, a vânzării produselor şi a prelucrării lor. Aceste asociaţii agricole întâlnite în arealul rural pot rezolva problema îmbătrânirii forţei de muncă de aici, pe aceea a modernizării mijloacelor de exploatare precum şi pe cea a fărâmiţării terenurilor cultivate.” înfiinţarea acestor asociaţii poate fi descrisă ca fiind o reacţie a fermierilor la îmbătrânirea forţei de muncă şi a lipsei mijloacelor de exploatare.” 104

IX. 1.2 Modul de utilizare al terenurilor

Spaţiul agricol reprezintă totalitatea terenurilor folosite de populaţie pentru cultura plantelor şi creşterea animalelor fiind condiţionat de factori naturali, demografici, tehnici, juridici şi politici. Spaţiul agricol este definit ca „întindere de pământ exploatată prin cultura plantelor sau/şi creşterea animalelor, reprezintă cea mai importantă componentă a spaţiului rural, ocupând o parte mai mult sau mai puţin extinsă a acestuia şi având anumite limite impuse de condiţiile de relief şi pedoclimatice sau de dezvoltarea tehnicii şi tehnologiei la un moment dat.” 105

Obiectivele şi priorităţile cele mai importante vizează creşterea producţiei şi productivităţii agricole în vederea formării unei pieţe deschise, competitive.

Deşi zona dispune de un potenţial agricol ridicat, performanţele sunt modeste. Din punctul de vedere al resurselor agricole zona are o poziţie privilegiată. La nivelul întregii zone potenţialul natural ridicat se reflectă în datele privind structura fondului funciar agricol după modul de folosinţă, conform datelor din tabelul 19.Tabel nr. 19 - Structura fondului funciar agricol după modul de folosinţă

PODIŞULPIEMONTAN

ALBÂLĂCIŢEI

Sup.agricolă

teren arabil livezi şi pepiniere vii şi pepiniere păşuni şi fâneţe

ha % ha % ha % ha %

1985 190025 146366 77.51% 8640 3.86% 3622 1,98% 31397 16.66%2002 190385 136355 71.34% 5996 2,63% 3805 2.05% 44229 23.98%2005 176989 126196 69.23% 5365 2,65% 2978 1.70% 42450 23.64%

Zona studiată deţine un profil agricol predominant ocupat de terenul arabil. Aceste valori ale suprafeţei agricole oferă astfel suportul pentru practicarea agriculturii de către populaţia acestor comune. în anul 1985 terenul arabil reprezintă 77,51% (146366ha) din suprafaţa totală agricolă. Păşunile şi fâneţele au proporţie mai mică 16,66% (31397ha), livezile şi pepinierele 3,86% (8640ha), restul de 1,98% reprezintă vii şi pepiniere (3622ha) (Vezi Anexa nr. 5).

103 Negriţoiu,M.,Davidovici, I., (1996), Coordonate ale politicii agricole pe termen mediu şi lung, Editura IRLI, Bucureşti, p.87

104 Sandu, D., (1999), Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Bucureşti,p.l24

105 Cândea, M., Bran, F., (2001), Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare ie-\oltare durabila, Editura Economică,

Bucureşti

teren arabil livezi şi vii şi păşuni şipepiniere pepiniere fâneţeFigura nr. 71 - Evoluţia structurii fondului funciar

în 2002 terenul arabil a scăzut ca pondere la 69,23% (-1001 Iha), a crescut ponderea păşunilor şi fâneţelor la 23,98% (+12832ha), ponderea livezilor şi a viilor a scăzut la 2,63% respectiv 2,05%. în anul 2005, terenul arabil a mai scăzut uşor ajungând la 69,23% (126196ha), păşunile şi fâneţele au scăzut la 23,64% (42450ha), ponderea viilor s-a redus uşor 1,70% (2978ha), iar livezile au înregistrat o creştere redusă a ponderii ajungând la 2,65% (5365ha) (Vezi figura nr. 71 şi Anexa nr. 6).

Pe comune, la nivelul anului 1985 suprafaţa arabilă ocupa ponderi mai mari decât media pe unitate (77,51%) în 21 de comune dintre care 3 comune (Sălcuţa, Radovan,Vârtop) aveau ponderi de peste 90%, celelalte 18 comune deţin peste 77%; restul comunelor deţin valori sub media zonei (Greci, Livezile, Prunişor etc.). Suprafeţele mari de teren arabil se datorează solurilor fertile localizate aici şi necesităţii populaţiei de terenuri folosite pentru cultura cerealelor şi legumelor necesare traiului de zi cu zi (Vezi Anexa nr. 5, Figura 73).

In anul 2002 suprafaţa arabilă ocupa ponderi mai mari ca media zonei (71,34%) în 17 comune, dintre care doar Vârtop avea ponderi de peste 90%, iar în restul de 18 comune ponderile erau sub medie (45,64% - Greci, 49,10% - Prunişor). Scăderea ponderii terenurilor arabile se datorează impasului social şi economic în care se află populaţia (sărăcirea populaţiei, îmbătrânirea demografică, lipsa dotării tehnice,etc.). (Vezi Anexa nr. 6, Figura 73)

Legenda; | localitati

zone arabile zone

viticole ’nri' cu pomi

fructiferi pasuni

zone agricole

eterogene

zone agricole cu

suprafeţe de

vegetaţie naturala

păduri de foioase

stepa

zone de tranzitie

spre pădure nisipuri

zone cu vegetatie

rara zone arse zone

mlastinoase

hidrografica ulari de

apa

Figura nr.72 - Structura, fondului funciar

168

Figura nr.73 - Modul de utilizare al terenului agricol, pe comune (1985,2002,2005)

<5000 ha

5001-6000

ha6001-7000 ha

| >7000 ha

limita de comuna

Situaţia în 2005 se menţine aproximativ asemănătoare, în 19 comune ponderea este mai mare ca media zonei, şi anume 69,23% (Vârtop 92,12%, Sălcuţa 87,37%), iar în restul ponderi mai mici (Prunişor 47,62%, Greci 53,49%). Această uşoară modificare faţă de 2002 se datorează modificării cererii pieţei şi creşterii uşoare a preţului produselor cultivate pe aceste terenuri (Vezi Anexa nr. 7, Figura 73).

Pe locul doi în modul de folosinţă a terenurilor se află păşunile şi fâneţele,ele reprezentând aproximativ 23% din totalul terenurilor agricole din podiş. La nivelul comunelor ponderea acestor terenuri, la nivelul anului 1985 varia între 3,14% la Vârtop şi 35,99%) la Greci. Dintre comunele cu o pondere mare a păşunilor şi fâneţelor se mai remarcă Prunişor (33,50%), Brezniţa Motru (33,42%), Tâmna (31%), acolo unde relieful este mai înalt,interfluviile mai înguste (neprielnice practicării cultivării), versanţi cu pante mai mari. în 2002 valorile cele mai mari s-au înregistrat în Greci 45,41%, Tâmna 42,54%, 40,97% la Dumbrava şi cea mai mică pondere la Vârtop 1,49%). La nivelul anului 2005,ponderea acestor terenuri variază între 1,49% la Vârtop (această scădere s-a datorat creşterii suprafeţelor cultivate cu vie) şi 42,80%) la Brezniţa Motru. Ponderile mari se păstrează tot în comunele din nord, nord-vest unde se poate observa o uşoară creştere a acestor ponderi (Tâmna 42,55%, Greci 39,27%), Prunişor 37,36%). Creşterea acestor ponderi s-a realizat în detrimentul terenurilor arabile.

Livezile şi pepinierele la nivelul podişului au înregistrat o scădere a ponderii de la 3,86%) în 1985 la 2,63% în 2002, pentru ca în 2005 să ajungă la 2,65%.

Pe comune, în 1985 ponderile acestor terenuri variau între 0,04% la Braloştiţa şi 16,06% la Predeşti. Valori mai mari ale ponderii livezilor se remarcă la Prunişor 15,95%,

Brabova 13,93%), Vârvora de Jos 9,36%, Tâmna 8,89%). Anul 2002 a înregistrat ponderi ce variau de la 0% în Botoşeşti Paia, Brezniţa Motru şi valorile cele mai mari în Prunişor 14,54%), Brabova 12,83%, Predeşti 11,95%. în 2005, ponderile variază între 0% în 7 comune din podiş (Sopot, Radovan, Bucovăţ etc.) la 15,35% la Pleşoi, Prunişor 14,31%, Brabova 12,83%.

Viile şi pepinierele ocupă suprafeţe mici, ponderea lor variind de la 1,98% în 1985 la 2,05%) în 2002, pentru ca în 2005 să atingă 1,70%) din ponderea terenurilor agricole ale podişului. Situaţia pe comune a variat foarte puţin în cei trei ani de studiu. Valorile cele mai mari ale ponderii acestor terenuri se găsesc în comune precum Brabova, Breasta, Vârtop, Sălcuţa, Carpen.

IX. 1.3. Structura culturilor şi a producţiei agricole

Culturile agricole sunt diversificate, zona studiată având o structură a suprafeţei cultivate ce variază de la an la an. Dinamica suprafeţelor agricole şi a producţiei agricole în anii aflaţi în studiu a fost influenţată de condiţiile naturale, dar şi de politicile agricole iniţiate. Cultivarea plantelor se face în sistem extensiv, creşterea producţiei se realizează prin mărirea suprafeţei cultivate.

Pentru a evidenţia schimbările în structura suprafeţelor cultivate şi a producţiilor obţinute, am realizat o analiză la nivelul anilor de referinţă 1985 şi 2002.(Vezi Tabelul nr.20) Modificările realizate în structura agriculturii după 1989, prin aplicarea Legii fondului funciar,au determinat apariţia unor schimbări în structura suprafeţelor arabile cultivate.

Din cercetările de teren şi din analiza materialelor documentare existente rezultă că, atât în trecut cât şi acum, în cadrul suprafeţei arabile, cele mai întinse suprafeţe sunt deţinute de culturile de cereale. Acestea necesită investiţii mai scăzute comp irativ cu

alte specii. în structura arabilului cultivat pentru cereale, în perioada 1985-2002, a predominat porumbul urmat de grâu şi secară, fie invers, în funcţie de caracteristicile condiţiilor climatice. în ceea ce priveşte producţia vegetală, recoltele obţinute sunt mici şi influenţate de condiţiile climatice, în special de secetă.

Culturile de cereale se realizează pe suprafeţe mici şi cu un cheltuieli minime de înfiinţare şi de întreţinere: sămânţă neselecţionată, neaplicarea irigaţiilor, neutilizarea fertilizanţilor, a ierbicidelor. Fluctuaţiile mari ale producţiei de cereale de la un an la altul s-a datorat influenţei factorilor climatici, producţia medie la principalele culturi a înregistrat valori din ce în ce mai scăzute.

în anul 1985 cerealele se menţin, pe regiune, la 64,21% din suprafaţa arabilă, observându-se diferenţieri influenţate de condiţiile de sol şi climă şi de factorii economici. Cea mai mare frecvenţă a cerealelor, între 81,17%s şi 60% din suprafaţa arabilă, se observă în Sălcuţa, Seaca de Pădure, Bâcleş, Bălăcită, Greceşti, Vârvoru de Jos. Situaţia în 2002 se schimbă, ponderea cerealelor din suprafaţa arabilă de la nivelul podişului creşte ajungând la 70,73%). Ponderi peste media zonei se înregistrează în Bălăcită 72,94%, Breasta 93,16%, Braloştiţa 73,31%, Bucovăţ 76% etc.

Tabel nr. 20 - Structura suprafeţelor cultivate şi a producţiilor (1985, 2002)

ISHIIMU

ai

‘-npMMf t ii'Iuvuâ pr*xit](.iM .mucul,5

UI.H:sct.iiâ

poitimb V. dl k/lt

lemimt fiilHI

Mirftdtn

»ila Jt \ k ll\c/l gtău >i puHJtlib

tilkli. "(Ui gin1

1985 44902 49086 517 1428 10714 3027 7527 61071 109666 12638 10481

2002 46980 49472 1132 2350 9051 3805 6082 29310 44192 1767 5821

«î

Figura nr. 74 - Grafic suprafeţe cultivate în Podişul Piemontan al Bălăciţci (1985 şi 2002)

Dintre cereale, cea mai mare răspândire o are porumbul cu o suprafaţă cultivată de 49086ha în 1985, iar în 2002 se observă o creştere uşoară cu 386ha (49472ha) faţă de anul 1985.

Porumbul este o cereală folosită în consumul uman şi în furajarea animalelor.Producţia de porumb obţinută are valoarea cea mai mare comparativ cu celelalte culturi

(109666ha adică o pondere de 56,57% din producţia totală),producţia medie pe unitate fiind de 3133,31tone.

3L2'

20000

15000

aoooo5000

O

5QOOO ■ s

45000

40000

35000

30000 25000

120000

ÎOOOOO

SODOO

60000

40000

' ®8§ SsiBii 1985

2002

20000

O grâu şl porumb fructe secară struguri

Figura nr. 75 - Grafic producţii în Podişul Piemontan al Bălăciţei (1985 şi 2002)

în anul 2002, suprafaţa cultivată cu porumb înregistrează o creştere uşoară faţă de anul anterior însă producţia înregistrează o scădere accentuată de la 109666t înl985 la 44192t în 2002, producţia scăzând datorită climatului din ce în ce mai secetos, baza materială a ţăranilor este precară, parcul de tractoare şi maşini agricole este uzat fizic şi moral, insuficient numeric în practicarea unei agriculturi performante, sistemul de irigaţii a fost distrus după 1989.

Suprafaţa cultivată cu grâu şi secară ocupă locul doi ca pondere din totalul suprafeţei cultivate în podiş (38,31% în 1985, respectiv 39,52 în 2002). Suprafaţa cultivată cu grâu şi secară a crescut din 1985 (44902ha) până în 2002 (46980ha) cu 2078ha ca urmare a cererii mai mari pe piaţă de astfel de produse. Suprafaţa cultivată variază însă foarte mult în teritoriu.

Producţia de grâu şi secară este de 61071t, reprezentând 47,90% din producţia totală din podiş, producţia medie în podiş fiind de 1745t. Producţia de grâu şi secară a scăzut la nivelul unităţii cu 317611 din 1985 până în 2002, când a atins valoarea de 293 lOt, iar cea medie a scăzut de la 1745t în 1985 la 837,43t în 2002 (a scăzut cu 907,57t).

Dintre plantele tehnice se face remarcată floarea soarelui care a înregistrat din punct de vedere al suprafeţei cultivate o scădere cu 1663ha, de la 10714ha în 1985 la 905 Iha în 2002. Suprafaţa cultivată cu floarea soarelui reprezintă 7,32% din terenul arabil în 1985, iar în 2002 ponderea a scăzut la 6,63%.

Suprafaţa acoperită de livezi a înregistrat o scădere de 1442ha în intervalul 1985- 2002 de la7527ha la 6082ha, ponderea scăzând de la 5,14% la 4,46% din terenul arabil, în ceea ce priveşte producţia de fructe se remarcă o scădere de 10871t de la 12638t înl985 la 1767t în 2002. Această tendinţă se datorează scăderii suprafeţei cultivate, degradării biologice a pomilor fructiferi, lipsei specialiştilor şi a utilajelor agricole. Plantaţiile intensive din perioada comunistă au fost înlocuite de plantaţii mici, individuale care dau producţii reduse.

Nu aceeaşi este situaţia în cazul viilor şi pepinierelor viticole unde la nivelul podişului s-a înregistrat o creştere a suprafeţei cultivate cu 778ha (de la 3027ha în 1985 la 3805ha în 2002). Producţia de struguri la nivelul podişului a înregistrat o scădere de 4660t (44,47%) de la 104811 în 1985 la 5821t, scădere ce a apărut pe fondul creşterii suprafeţei cultivate. Din această situaţie putem concluziona faptul că în scăderea producţiei de struguri rolul predominant a fost jucat de condiţiile climatice nefavorabile, de faptul că în perioada socialistă terenurile erau lucrate în sistem cooperatist pe suprafeţe mari, unde existau specialişti, dotare tehnică generând producţii mai bune, dar este de menţionat şi faptul că de multe ori erau declarate producţii mult mai mari decât cele reale. Alte cauze ale scăderii producţiei rezidă şi din faptul că, după 1989, terenurile au fost înapoiate proprietarilor de drept care pe fondul îmbătrânirii, a lipsei de bani şi tehnologie modernă nu au mai atins aceleaşi rezultate.

Cultura legumelor este o altă ramură a agriculturii din regiune, cultură ce găseşte condiţii favorabile în zonele de luncă. Legumele se cultivă în majoritatea cazurilor pentru suplimentarea alimentaţiei gospodăriei, dar şi pentru alimentarea pieţei urbane. Suprafaţa cultivată în podiş s-a

173

mărit de la 1428ha la 2350ha (922ha) ca urmare a cererii tot mai mari de astfel de produse. Principalele legume cultivate în podiş sunt tomatele, varza, ardeii şi castraveţii.

Suprafaţa cultivată cu cartofi în intervalul 1985-2002 a crescut de la 517ha la 1132ha. Cartoful s-a cultivat pe suprafeţe mici datorită producţiilor mici realizate la hectar.

Analizând la nivel de comune suprafeţele cultivate şi producţiile obţinute de pe acestea putem spune că există o fluctuaţie a acestora pe parcursul anilor studiaţi în funcţie de caracteristicile climatului şi cele social-economice întâlnite în teritoriu (Vezi figurile 75 şi 76, anexele nr.8 şi 9).

în anul 1985 suprafaţa cultivată cu porumb a înregistrat valori însemnate, în 13 comune depăşind suprafeţe de 1500ha (Bâcleş 3030ha,Vârvoru de Jos 2801ha, Sălcuţa 228 Iha, Bălăciţa 2206ha, Prunişor 2177ha), iar suprafeţele cele mai mici sunt înregistrate în Scăeşti 576ha, Greci 610ha, Botoşeşti Paia 623ha. Deşi la nivelul podişului suprafaţa cultivată cu porumb este mai mare decât cea cu grâu şi secară, totuşi la nivel de unităţi administrative doar în 21 de comune (Bâcleş, Dumbrava, Tâmna, Argetoaia etc.) suprafaţa cultivată cu porumb este mai mare decât cea cu grâu, în restul de 14 unităţi suprafaţa cultivată cu grâu şi secară este mai mare (Bălăciţa, Livezile, Pădina,Vlădaia etc.).

Producţia de porumb oscilează între 587t (Brezniţa Motru) şi 7229t (Vârvoru de Jos). Producţii peste media unităţii au fost obţinute în 17 comune (Vârvoru de Jos, Rado van, Sălcuţa, Predeşti) dintre cele 35 de comune ale podişului. Comunele cu producţii mai mari de porumb sunt localizate în estul şi sud-estul podişului,acolo unde terenul prezintă netezime.

Suprafaţa cultivată cu porumb în intervalul 1985-2002, la nivel de comune, a prezentat o dinamică descendentă în 14 comune din podiş, scăderi importante s-au înregistrat în perimetrul comunelor Bâcleş (253ha), Prunişor (589ha), Greceşti (33 Iha), Radovan (719ha), Vârvoru de Jos (996ha), Vela (1700ha).Creşteri ale suprafeţelor cultivate cu porumb s-au înregistrat în 21 de comune,creşterile cele mai importante s-au înregistrat în comunele Vlădaia (1223ha), Pădina (1102ha), Seaca de Pădure (1002ha), Breasta (630ha), Scăeşti (512ha), Braloştiţa (424ha). Suprafaţa cultivată cu porumb variază foarte mult în teritoriu,astfel; comune în care suprafaţa este sub 1500ha (20 comune): Greci, Livezile, Braloştiţa, Breasta etc.; comune în care suprafaţa este între 1500-2500ha (12 comune): Bălăciţa, Dumbrava, Tâmna, Şopot etc.; comune în care suprafaţa este peste 2500ha (3 comune): Bâcleş, Vlădaia, Pădina.

în privinţa producţiei de porumb aceasta a scăzut din 1985 până în 2002 cu 65474t, iar producţia medie a podişului a înregistrat şi ea o scădere de la 3133,3 lt la 1262,63t în anul 2002. Din totalul producţiei agricole,producţia de porumb a reprezentat 54,49%.

Producţia obţinută în 2002 a variat între 4696t în Bălăciţa şi 0 tone în comunele Vlădaia, Radovan, Sălcuţa. Producţii peste media unităţii au fost obţinute în 16 comune (Bălăciţa, Bâcleş, Dumbrava, Livezile, Argetoaia, Braloştiţa, Scăeşti, Greceşti etc.). Producţiile foarte scăzute s-au datorat fenomenului de secetă înregistrat în anul 2002.

GRAU

c'r-*-/_ _te>¿T^Í7 7-3 ' . '5^Ä“V "n

/ «.„»>, “Y“ v' !i_X... ,-- —, ,'“ ; \ ■>

LE61NOA: ■Süpramta <

<1500ha 1501-2500ha >2500ha Producţia: p<1000t H 001-1700t ]1701-3000t I>30001

GRAUy Iii vata:

VITA DE VIE

>5001

175

( u \ y ,»irv i _ J »•»'*-Producţia;* fara producţie* <1001 ik 101-300t ■yV 301-5001 ■4 y-î»50Gt

t- igura tir.76 - Cultura plantelor şi producţiilor realizate

î 7

*;î/vá,. 'TA . i>~ 1

,,v;A S

^.^srV’r *&;' mJ > \s¿7\ *' ‘t

\ / ; i ■■-•'î ^r ,y 'r' "i- \ ! .-

N

}; i >• -,Î. ^

-SupráFala cultivata:ţ-—5101-500ha -Producţia:«■ fara producţie <100t

101-3001 301-5001

îs.Figura nr.77 - Cultura plantelor şi producţiilor realitate (2002)

în anul 1985, suprafaţa cultivată cu grâu şi secară a înregistrat valori însemnate, în 3 comune (Bălăciţa 2690ha, Bâcleş 2525ha, Sălcuţa 251 Oha) depăşind 2500ha, în 8 comune (Pădina, Prunişor, Carpen, Brabova etc.) s-au înregistrat suprafeţe cuprinse între 1500-2500ha, iar în restul sub 1500ha (Brezniţa Motru 460ha, Greci 515ha etc.). Producţia medie în podiş este de 1745t, la nivel de unităţi producţia oscilează între 4236t (Bălăciţa) şi 459t (Breasta). Producţii peste media podişului se înregistrează în 11 comune: Bălăciţa, Bâcleş, Livezile, Vlădaia, Verbiţa, Orodel etc.

Anul 2002 înregistrează o suprafaţă de 46980ha,suprafaţă ce a crescut cu 2078ha faţă de anul 1985. în profil teritorial în intervalul 1985-2002 se observă o dinamică ascendentă în 16 comune, creşterile cele mai importante s-au înregistrat în Radovan (978ha), Vela (970ha), Carpen (63 Iha), Greceşti (534ha). O dinamică descendentă s-a înregistrat în 19 comune, scăderile maxime apar în Bâcleş (1025ha), Livezile (78Oha), Dumbrava (360ha).

Suprafaţa cultivată cu grâu şi secară,în anul 2002,variază în profil teritorial astfel: comune în care suprafaţa este sub 1500ha (23 comune): Greci, Livezile, Braloştiţa, Breasta, Dumbrava, Tâmna etc.; comune în care suprafaţa este între 1500-2500ha (9 comune): Bâcleş, Vlădaia, Pădina, Şopot etc.; comune în care suprafaţa este peste 2500ha (3 comune): Bălăciţa, Orodel, Vârvoru de Jos.

Producţia de grâu şi secară în 2002 a variat între 598lt în Pădina şi Otone în 16 dintre comunele unităţii (Argetoaia, Braloştiţa, Predeşti, Radovan, Sălcuţa etc.).

Anul 2002 a fost un an dificil pentru agricultura din podiş, seceta producând pagube importante agriculturii, diminuând producţia de recolte sau chiar distrugând-o în totalitate. La nivelul comunelor, se observă faptul că suprafeţele de grâu şi secară afectate de secetă în proporţie de 100% sunt Argetoaia, Braloştiţa, Bucovăţ, Carpen, Cernăteşti, Gogoşu, Predeşti, Sălcuţa, Scăeşti, Seaca de Pădure, Sopot, Terpeziţa, Botoşeşti Paia, Breasta, Vela,Vârvoru de Jos, Vârtop, Radovan. Afectându-se suprafaţa cultivată s-a afectat implicit producţia, în toate aceste comune producţia de grâu şi secară lipsind în totalitate. Producţii vegetale reduse s-au înregistrat în comune în care seceta a afectat suprafeţe ceva mai restrânse de culturi de grâu şi secară, ca de exemplu: Secu (23t), Verbiţa (24t), Orodel (95t), Brabova (164t), Radovan (179t), Coţofenii din Dos (84t), Greceşti (19lt).în restul comunelor, seceta nu a afectat suprafaţa cultivată sau a afectat-o într-o mică măsură, producţiile realizate fiind mai mari în Pădina (598lt), Bălăciţa (473 lt), Poroina Mare (3205t), Bâcleş (3202t), Tâmna (2999t).

Suprafeţele cultivate cu floarea soarelui au o tendinţă generală de descreştere, excepţie făcând comunele Terpeziţa, Sălcuţa, Orodel, Tâmna, Prunişor, Bălăciţa. Aceeaşi tendinţă evolutivă a avut şi producţia acestei culturi,scădere datorată lipsei pieţei de desfacere şi preţului redus.

In 2002 producţia de floarea soarelui a fost extrem de scăzută datorită condiţiilor meteo nefavorabile şi suprafeţelor cultivate aflate în scădere accentuată (Seaca de Pădure 160t, Orodel, Brabova 66t), producţii de Otone s-au înregistrat în comune precum Bucovăţ, Breasta, Predeşti, Radovan.

Suprafeţele acoperite de livezi la nivel de unităţi administrative prezintă valori diferite în funcţie de caracteristicile naturale şi de tradiţie. în anul 1985 situaţia se prezenta astfel: comune în care suprafaţa depăşea 500ha: Prunişor, Brabova, Predeşti, Vârvoru de Jos, Tâmna; comune în care suprafaţa este cuprinsă între 300-500ha: Poroina Mare, Orodel; comune în care suprafaţa este între 101-300ha (7 comune): Greci, Pădina, Breasta etc.; comune în care suprafaţa este sub lOOha (19 comune): Gogoşu, Carpen, Livezile etc.; comune fără livezi: Braloştiţa, Coţofenii din Dos.

La nivelul anului 2002 situaţia se modifică uşor: comune în care suprafaţa depăşea 500ha: Prunişor, Brabova, Predeşti, Vârvora de Jos; comune în care suprafaţa este cuprinsă între 300-500ha: Tâmna; comune în care suprafaţa este între 101-300ha (7 comune): Greci, Livezile, Pădina etc.; comune în care suprafaţa este sub lOOha (18 comune): Breasta, Gogoşu, Carpen etc.;

177

comune fără livezi: Botoşeşti Paia, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Sopot, Bucovăţ.Situaţia diferă în sensul că numărul comunelor cu suprafeţe cultivate de peste 500ha scade,

cele lipsite de livezi se înmulţesc, ajungând la 5 comune. Suprafeţele de livezi oscilează între 1419ha (Prunişor) şi Oha (Braloştiţa, Coţofenii din Dos) în 1985, iar în 2002 între 1202ha (Prunişor) şi Oha (Botoşeşti Paia, Braloştiţa, Coţofenii din Dos). Tendinţa generală este de scădere în 24 comune, în 6 comune suprafaţa rămâne neschimbată (Vela, Sălcuţa), iar o creştere a suprafeţei se înregistrează în Brabova, Argetoaia, Greceşti, Radovan, Secu. Se remarcă din investigaţiile de pe teren şi din datele statistice o scădere a suprafeţelor cultivate cu pomi fructiferi în favoarea păşunilor şi fâneţelor, a creşterii suprafeţelor cultivate cu cereale.

Dacă în 1985 existau comune cu producţii de fructe de peste 1500t (Prunişor 2844t, Tâmna 211 Ot, Vârvora de Jos 1534t), 3 comune cu producţii între 500-1500t (Dumbrava, Pădina, Predeşti), restul sub 500t, în anul 2002 cele mai mari producţii au fost de 292t în Prunişor (2552t), de 215t în Livezile, de 212t în Greci, cea mai mare parte a comunelor (20) nu înregistrează producţie de fructe. Cultivarea pomilor fructiferi se face la scară redusă în comparaţie cu potenţialul natural.

In cazul viilor şi pepinierelor viticole, situaţia la nivelul unităţilor administrative în anul 1985 prezintă o dominanţă a comunelor cu suprafeţe sub 5Oha (16 comune: Greci. Livezile, Prunişor, Argetoaia, Sopot etc.) şi între 51-100ha (12 comune: Vârtop, Scăeşti, Greceşti, Dumbrava etc.) acoperite cu viţă de vie, iar restul de 7 comune au peste lOOha (Vlădaia 606ha, Bălăciţa 286ha, Brabova 242ha etc.). în anul 2002 structura suprafeţei cultivate cu viţă de vie se modifică uşor, adică deşi în continuare domină comunele cu suprafeţe sub 50 ha şi între 51-100ha, numărul comunelor cu astfel de suprafeţe se micşorează astfel: cele cu suprafeţe sub 50ha se micşorează la 10 (Dumbrava, Argetoaia, Sopot etc.), cele între 51-100ha sunt în număr de 10 (Bâcleş, Breasta, Verb iţa etc.). Numărul comunelor cu suprafeţe de peste lOOha creşte la 15. Valorile maxime şi minime ale suprafeţelor acoperite cu viţă de vie pe comune, în cei doi ani analizaţi variază astfel:în 1985 valoarea maximă era de 606ha în Vlădaia, minima de 3ha în Sopot, iar în anul 2002 valorile extreme atingeau 418ha în Vlădaia şi 2Oha în Scăeşti şi Brezniţa Motra. Privind situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă de vie în sens evolutiv în 24 de comune suprafaţa are tendinţă ascendentă, creşterile cele mai mari înregistrându-se în Sălcuţa +208ha, Carpen +122ha, Vârvora de jos +120ha, în 9 comune se înregistrează o tendinţă descendentă, cele mai importante descreşteri s-au înregistrat în Vlădaia -188ha, Breasta -149ha, Bălăciţa -136ha, iar în comunele Gogoşu, Sopot suprafaţa a rămas constantă în acest interval.

La nivelul comunelor, producţiile maxime de struguri s-au înregistrat în Botoşeşti Paia (1760t), Brabova (1206t), Bălăciţa (99lt) la nivelul anului 1985, în timp ce în 2002 valorile maxime au fost mai reduse 880t în Pădina, 608t în Vlădaia. Producţia de struguri a înregistrat creşteri mari 662t în Pădina, 527t în Vlădaia, iar scăderile cele mai accentuate în Botoşeşti Paia-1670t, Brabova- 1086t. în funcţie de producţia de struguri exista în 2002 următoarea situaţie: 17 comune aveau producţii sublOOt, 13 comune între 10l-300t, 3 comune între 30l-500t şi 2 comune peste 500t producţie. Înl985 numărul comunelor cu producţii de peste 500t era de5.

Suprafeţele cultivate cu legume în unităţile din podiş au fost mici, sub 50ha în 30 de comune, acestea fiind utilizate doar pentru consumul propriu, 3 comune aveau suprafeţe cuprinse între 5Q-100ha (Vlădaia, Radovan, Vârtop), iar suprafeţele cele mai mari s-au înregistrat la Greceşti 377ha şi Verb iţa 250ha (la nivelul anului 1985). In 2002 suprafeţele cultivate cu legume înregistrează următoarele caracteristici: în 17 comune suprafaţa era sub 50ha, în 8 comune suprafaţa era între 50-100ha, iar în restul de 10 comune suprafaţă depăşea lOOha. Creşterile cele mai mari de suprafeţe s-au înregistrat în Cernăteşti +144ha, Poroina Mare +13 Iha, Sopot +120ha, iar scăderile cele mai mari în Greceşti -277ha, Verb iţa -230ha (scăderea s-a datorat faptului că populaţia a ales cultura grâului în detrimentul legumelor deoarece necesită mai puţin efort financiar şi fizic). Legumele se cultivă în majoritatea cazurilor pentru suplimentarea alimentaţiei

178

gospodăriei.Suprafeţele cultivate cu cartofi la nivelul anului 1985 erau majoritatea sub 50ha. excepţie

făceau comunele Livezile 75ha, Orodel 64ha, Braloştiţa 63ha. în 2002 în 28 comune suprafaţa cultivată era sub 50ha, iar restul peste această valoare (Livezile 200ha, Poroina Mare 150ha, Dumbrava 70ha etc.). Producţia de cartofi a crescut la nivelul podişului,creşteri mai mari se remarcă în Poroina Mare +658t, Livezile +243t, Padina +133ha, creşterile mai importante de producţii se observă în comunele în care apare o creştere a suprafeţei cultivate.

Fluctuaţiile mari de la un an la altul ale producţiei agricole au devenit cronice, iar evoluţia poate fi atribuită mai curând vremii nefavorabile decât câştigurilor de productivitate. Agricultura din unitate este supusă încă influenţei directe a factorilor climaterici; suportul acordat susţinerii irigaţiilor nu a reuşit să compenseze în totalitate aceste influenţe.

în ceea ce priveşte cantitatea de producţie totală de la an la an se constată o scădere faţă de anii anteriori; lucru explicat prin traversarea perioadei de tranziţie ce cuprinde o dezorganizare a activităţilor agricole, neexecutarea lucrărilor de fertilitate a solului, neexecutarea lucrărilor hidroameliorative, fărâmiţarea terenului în parcele mici, dispersate în teritoriu la proprietarii particulari. Totuşi trebuie subliniat faptul că factorul dominant care determină nivelul producţiilor realizate îl constituie condiţiile naturale.

Comercializarea produselor agricole vegetale s-a lovit de numeroase dificultăţi datorate gradului de îmbătrânire al gospodăriilor, costurile ridicate de transport a produselor,preţul scăzut oferit pe produsele agricole, imposibilitatea pensionarilor de a se deplasa la fabrică pentru a comercializa produsele prin contract, astfel preferându-se valorificarea acesteia fără contract, fie stocarea producţiei în hambarele proprii (centrele locale de colectare fie lipsesc fie se află la o distanţă mai mare). Stocarea producţiei în hambarele proprii determină o lipsă a banilor, astfel producătorii se află în imposibilitatea de a relua procesul de producţie, costul lucrărilor mecanice fiind foarte ridicat, iar costul îngrăşămintelor chimice este mult prea mare pentru resursele financiare ale ţăranilor (producătorilor) care sunt într-un număr mare pensionari.

Lipsa banilor a determinat o fertilizare insuficientă a solului, fapt ce a dus la o scădere a productivităţii. Comercializarea fără contract este des întâlnită în arealul studiat, aceasta efectuându-se prin vânzare pe altă piaţă decât pe piaţa locală, cu precădere către cumpărătorii individuali, produsele astfel valorificate fiind grâul, porumbul, legumele, doar floarea soarelui este valorificată pe bază de contract cu unităţile de prelucrare, producătorii primind în schimb atât bani cât şi ulei.

IX. 1.4. Profilul agricol al aşezărilor rurale din Podişul Piemontan al Bălăciţei

La nivelul anului 1985 se observă faptul că aşezările din podiş se grupează spre coordonata agricolă, de cultură a cerealelor, de creştere a animalelor, a plantelor tehnice, pomiculturii. Se identifică mai multe categorii de comune:

- comune cu funcţii cerealiere (teren arabil 85-95%): Bălăciţa, Pădina, Carpen, Coţofenii din Dos, Orodel, Radovan, Sălcuţa, Scăeşti, Vârtop;

- comune cu funcţii cerealier-zootehnice (teren arabil 50-85%, păşuni şi fâneţe 6- 36%): Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Poroina Mare, Prunişor, Tâmna, Vlădaia, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Cemăteşti, Gogoşu, Greceşti, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârvoru de Jos;

- comune cu funcţii cerealier-pomicol (teren arabil 60-70%, livezi 16,06%): Predeşti.în 2002, aşezările rurale au avut următoarele funcţii:- comune cu funcţii cerealiere (teren arabil 85-95%): Vlădaia, Coţofenii din Dos, Sălcuţa,

Vârtop;- comune cu funcţii cerealier-zootehnice (teren arabil 45-85%, păşuni şi fâneţe 9- 43%):

Bălăciţa, Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Prunişor, Tâmna, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Carpen, Cernăteşti, Gogoşu, Greceşti, Orodel, Predeşti, Radovan, Scăeşti, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârvoru de Jos.

în 2005, comunele s-au încadrat astfel:- comune cu funcţii cerealiere (teren arabil 85-95%): Vlădaia, Coţofenii din Dos, Sălcuţa,

Vârtop;- comune cu funcţii cerealier-zootehnice teren arabil 45-85%, păşuni şi fâneţe 9- 43%):

Bâcleş, Brezniţa Motru, Dumbrava, Greci, Livezile, Pădina, Poroina Mare, Prunişor, Tâmna, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Carpen, Cernăteşti, Gogoşu, Greceşti, Orodel, Predeşti, Radovan, Scăeşti, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpeziţa, Vela, Verbiţa, Vârvoru de Jos,

- comune cu funcţii cerealier-pomicol (teren arabil 60-70%,livezi 15,35%): Pleşoi.Analizând cele trei situaţii putem afirma că aşezările din podiş se integrează în

categoria aşezărilor agricole cu cele trei subtipuri: comune cu funcţii cerealiere, comune cu funcţii cerealier-zootehnice, comune cu funcţii cerealier-pomicol. Se observă predominanţa aşezărilor cu funcţii cerealier-zootehnice 71,42% în 1985 şi 88,57% în 2002, respectiv 83,33% în 2005, în timp ce satele cu funcţii cerealiere prezintă o tendinţă de scădere 25,71% în 1985, 11,42% în 2002 şi 11,11% în 2005. Comune cu funcţii cerealier-pomicole au existat înl985 Predeşti şi în 2005 Pleşoi.

IX. 1.5. Presiunea umană prin modul de utilizare a terenului agricol

Factorul hotărâtor în dezvoltarea agriculturii îl reprezintă potenţialul uman, privit sub raportul gradului actual de utilizare a forţei de muncă, dar şi ca producător şi consumator de produse agricole. De aici rezultă necesitatea intensificării unor ramuri agricole (acolo unde condiţiile naturale o permit) pentru ca potenţialul de forţă de muncă să fie absorbit şi pentru a se realiza cantităţi însemnate de producţie.

Omul prin aşezările şi activităţile desfăşurate a modificat caracteristicile mediului natural. Activităţile agricole au avut un impact major asupra componentelor mediului (vegetaţiei naturale,solului,etc.) ceea ce a determinat modificarea altor componente şi chiar degradarea lor.

Tabelul nr. 21 - Presiunea umana asupra categoriilor de terenuri 2005

180

teren ai abil

In e/i ,>! pepmieR vii >1 pepmieic pâ->uni ;<

fatieţe

ha ba Soc

h?. ha loc ha ha loc ha ha ioc

BÂLĂCIŢA 7922 2.33 12 0 150 0.04 1443 0.42

BÂCLEŞ 8098 3.35 31 0.01 60 0.02 2589 1.07

BREZNIŢAMOTRU 1617 0,93 0 0 27 0.02 1230 0.71

DUMBRAVA 3314 1.81 34 0.02 28 0.02 2462 1.34

GRECI 1388 1 126 0.09 62 0.04 1019 0.73

LIVEZILE 4278 2.47 142 0.08 62 0.04 1158 0.67

PĂDINA 5209 3.06 127 0.07 115 0.07 953 0.56

POROINA MARE 3534 2.39 154 0.1 45 0.03 1150 0.78

PRUNIŞOR 4000 1.68 1202 0.5 59 0.02 3138 1.31

TÂMNA 3885 1.11 74 0.02 38 0.01 2960 0.85

VLĂDAIA 7062 3.47 25 0.01 210 0.1 644 0.32

ARGETOAIA 3419 0.7 50 0.01 50 0.01 1773 0.36

BOTOŞEŞTIPAIA 1833 1.91 0 0 60 0.06 671 0.7

BRABOVA 4451 2.63 947 0.56 251 0.15 1732 1.02

BRALOŞTIŢA 2076 0.52 0 0 44 0.01 791 0.2

BREASTA 2388 0.61 88 0.02 62 0.02 1058 0.27

BUCOVÂŢ 2981 0.75 0 0 36 0.01 1631 0.41

CARPEN 4405 1.58 25 0.01 171 0.06 951 0.34

CERNĂTEŞTI 3267 1.56 61 0.03 59 0.03 1577 0.75

COŢOFENII DIN DOS 2826 1,11 0 0 63 0.02 375 0.15

GOGOŞU 2366 2.63 40 0.04 37 0.04 1016 1.13

GRECEŞTI 3357 1.74 76 0.04 98 0.05 854 0.44

ORODEL 7190 2.32 117 0.04 150 0.05 1177 0.38

PREDEŞTI 2239 1.09 294 0.14 15 0.01 1395 0.68

RADOVAN 2407 1.86 0 0 103 0.08 387 0.3

SĂLCUŢA 5665 2.36 12 0 244 0,1 563 0.23

SCĂEŞTI 2270 1.17 18 0.01 20 0.01 742 0.38

SEACA DE PĂDURE 2688 2.11 45 0.04 97 0.08 1195 0.94

SECU 1737 1.38 31 0.02 36 0.03 729 0.58

ŞOPOT 3147 1.42 0 0 24 0.01 1821 0.82

TERPEZIŢA 4625 2.54 89 0.05 120 0.07 1080 0.59

VELA 5798 2.76 82 0.04 100 0,05 1178 0.56

VERBITA 2337 0.78 142 0.05 90 0.03 263 0.09

VÂRTOP 2652 1.78 34 0.02 150 0.1 43 0.03

VÂRVORU DE JOS 5099 3.07 725 0.44 177 0.11 1583 0.95

PLEŞOI 2588 1.82 574 0.4 15 0.01 562 0.4

Pentru a evidenţia caracteristicile în teritoriu, dinamica indicatorului de presiune umană prin modul de utilizare a teritoriului am analizat situaţia existentă în anii 2002 şi 2005. în funcţie de valorile indicatorului de presiune umană prin modul de utilizare a terenurilor arabile,la nivelul anului 2002 (vezi anexa nr.12), situaţia comunelor se prezenta astfel:

181

- peisaje rurale dezechilibrate, cu valori între 0,5-1, în 8 comune: Greci,Argetoaia, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ,

- peisaje rurale puternic dezechilibrate, cu valori între 1,1-2, în 16 comune: Dumbrava, Pranişor, Carpen, Radovan etc.,

- peisaje rurale total dezechilibrate, cu valori peste 2, în 11 comune: Bâcleş, Bălăciţa etc.La nivelul anului 2005,situaţia comunelor era următoarea:- peisaje rurale dezechilibrate, cu valori între 0,5-1, în 8 comune: Greci,

Argetoaia, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ,- peisaje rurale puternic dezechilibrate,cu valori între 1,1-2, în 14comune:

Dumbrava, Pranişor, Carpen, Pleşoi, Radovan etc.,- peisaje rurale total dezechilibrate,cu valori peste 2, în 14 comune: Bâcleş, Bălăciţa etc.Se observă că numărul comunelor cu peisaje rurale total dezechilibrate creşte de la 11 la 14

comune, numărul comunelor cu peisaje rurale dezechilibrate rămâne constant (8). iar cele puternic dezechilibrate scade la 14. Tendinţa de creştere a valorilor acestui indicator se observă în 27 de comune, în 4 comune tendinţa este descendentă (Poroina Mare, Breasta, Predeşti, Verbiţa), iar în 5 comune valoarea rămâne constantă (Tâmna, Argetoaia, Braloştiţa, Bucovăţ, Pleşoi).

Presiunea prin livezi, vii, păşuni şi fâneţe este foarte mică,între 0-0,56ha/locuitori pentru livezi, între 0,01-0,15ha/locuitori pentru vii şi pepiniere şi pentru păşuni şi fâneţe valorile oscilează între 0,02-1,34 ha/locuitori.

IX. 1.6. Economia zootehnicăCreşterea animalelor şi prelucrarea produselor animaliere au devenit ocupaţii neatrăgătoare

pentru locuitori datorită valorii reduse a producţiei oferite, a lipsei dotării tehnice, a lipsei investitorilor locali şi străini, dar şi datorită cerinţelor mari impuse de Uniunea Europeană.

în zona studiată se remarcă un sistem de creştere a animalelor caracterizat printr-un număr mare de deţinători de animale care, însă, au efective puţin numeroase pe exploataţie şi care dau o productivitate redusă. Majoritatea gospodăriilor practică creşterea animalelor în sistem tradiţional. Aceşti producători utilizează producţia rezultată în special pentru a-şi acoperi necesarul propriu şi mai puţin pentru comercializare.

Sectorul zootehnic este reprezentat de efective de bovine, porcine, ovine, păsări. Efectivele de animale şi producţia animală în intervalul studiat (1985, 1995, 2002) au avut o evoluţie fluctuantă (vezi Anexa nr.10). La nivelul întregii unităţi numărul efectivelor de bovine a avut o tendinţă descendentă de la 52699 capete la 21496 capete (a scăzut cu 59,21%),aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi la efectivele de păsări de la 837160capete la 523550 capete (scădere cu 37,46%). în ceea ce priveşte numărul ovinelor, acesta s-a diminuat cu 82,69%», de la 243251 capete în 1985 la 42083 capete în anul 2002. Efectivele de porcine s-au diminuat cu 14,69%, de la 39451 capete în 1985 la 33654 capete în 1995, după care numărul de efective a crescut cu 5,06%. Schimbările survenite sunt rezultatul modificărilor condiţiilor economice şi sociale.

La nivel de unităţi administrativ-teritoriale, evoluţia efectivelor de animale s-a diferenţiat de la o zonă la alta.

Bovinele au înregistrat o evoluţie descendentă în 29 din comunele aflate în unitate (Bălăciţa, Greci, Sopot, Vela etc.), o evoluţie ascendentă în comuna Bucovăţ, o evoluţie ascendentă până în 1995 urmată de o descreştere până în 2002 s-a înregistrat în comunele Poroina Mare şi Secu, iar în comunele Scăeşti,

800000

700000

182

6QOOOO

500000 §îf j|jj 19S5

400000 ill WÈ 1995

3QOOOO ff ¡§1 • 2002

200000

100000

O

bovine porcine ovine p'isari

Figura nr. 78 - Evoluţia efectivelor de animale în Podişul Piemontan al Bălăciţei

Predeşti, Braloştiţa numărul bovinelor a scăzut din 1985 până în 1995 după care a înregistrat o creştere până în 2002. Descreşterile cele mai accentuate s-au înregistrat în intervalul 1985-1995 (Coţofenii din Dos -1894 capete, Breasta - 1459 capete). în intervalul 1995-2002 cele mai mari descreşteri s-au înregistrat în Vârvoru de Jos (-1188 capete), Sălcuţa (-718 capete). Comparând cele două intervale se poate afirma că în intervalul 1985-1995 tendinţa de descreştere a fost mai accentuată, deoarece s-a trecut de la o economie de tip socialist la alta de tip capitalist.

în privinţa numărului de capete/comună, înainte de revoluţie dominau comunele cu un efectiv de peste 1000 capete (26 comune), 8 comune aveau un efectiv între 500- 999 capete, şi o singură comună sub 500 capete, după revoluţie, în anul 2002, dominau comunele cu un efectiv între 500-1000 capete (21 comune), 11 comune au efective sub 500 capete şi doar în 2 comune se înregistrează un efectiv de peste 1000 capete.

Ovinele constituie o subramură tradiţională, aceasta cunoscând o intensă dezvoltare în perioada de dinainte de 1989, după acest interval situaţia se schimbă, în cele mai multe comune numărul efectivelor este în scădere. Analizând harta evoluţiei numărului de efective animale (în intervalul 1985-1995-2002) se poate observa faptul că numărul ovinelor a avut o evoluţie descendentă în 29 de comune (Brezniţa Motru, Argetoaia, Secu,etc.), iar în restul de 6 comune (Bălăciţa, Greci, Dumbrava etc.) evoluţia a fost fluctuantă şi anume a scăzut din 1985 până în 1995 pentru ca apoi să crească uşor.

Descreşterile cele mai accentuate s-au înregistrat între 1985-1995 (Bălăciţa - 11085 capete, Predeşti -10391 capete). între 1995-2002 descreşterile cele mai mari s-au înregistrat în Cernăteşti -4798 capete şi în Sălcuţa -4733 capete.

Din gruparea comunelor după numărul de ovine se poate observa următoarea situaţie:

183

• în 1985 dominau comunele cu un număr de peste 5000 capete (25comune: Bălâciţa, Pădina, Prunişor, Vela etc.), iar restul comunelor aveau între 2000-5000 capete (10 comune: Verb iţa, Scăeşti, Greci etc.);

• în 2002 domină comunele cu un număr cuprins între 500-2000 capete (17comune: Dumbrava, Tâmna, Orodel etc.) 12 comune cu un număr sub 500 capete (Brabova, Braloştiţa, Breasta), 5 comune cu un număr între 2000-5000 capete şi doar în comuna Bălăciţa numărul ovinelor depăşeşte 5000 capete.

Avicultura este o ramură a zootehniei în care, pe ansamblu, s-a înregistrat o scădere a efectivelor. In profil teritorial se observă că în 17 comune s-a înregistrat în intervalul studiat o scădere a efectivelor urmată de o creştere (Livezile, Prunişor, Tâmna etc.), în 7 comune apare o evoluţie descendentă (Dumbrava, Greci etc.), în 6 comune evoluţia este de creştere urmată de o descreştere (Vlădaia, Bâcleş etc.), iar în 5 comuneo tendinţă de creştere a numărului de păsări (Vârtop, Carpen etc.).

Descreşterile cele mai mari s-au produs în intervalul 1985-1995 (Bucovăţ - 197737), creşterea cea mai mare în Bălăciţa +48888 capete, în timp ce în intervalul 1995-2002 descreşterea maximă a fost de - 97249 capete (Bucovăţ), iar creşterea maximă de +15400 capete (Poroina Mare).

După repartiţia numărului de capete pe comună situaţia se prezintă astfel:• în 1985: 29 comune cu efectiv sub 20000 capete: Dumbrava, Greci, Livezile etc.; 4

comune cu efectiv între 20000-30000 capete: Bâcleş, Argetoaia etc.; 1 comună cu efectiv între 30000-40000 capete: Bălăciţa; 1 comună cu efectiv peste 300000 capete: Bucovăţ,

• în anul 2002: 27 comune cu efectiv sub 20000 capete: Dumbrava, Greci, Livezile etc.; 7 comune cu efectiv între 20000-30000 capete: Bâcleş, Argetoaia,etc.; 1 comună cu efectiv între 30000-40000 capete: Carpen.

Porcinele au înregistrat în intervalul studiat o evoluţie fluctuantă în 22 de comune (în jumătate din ele a avut o evoluţie descendentă urmată de o creştere, iar în cealaltă jumătate evoluţia a fost inversă-creştere urmată de descreştere), în 8 comune s-a înregistrat o evoluţie descendentă (Livezile, Prunişor etc.), iar în restul de 5 comune o evoluţie ascendentă (Vârtop, Terpeziţa etc.). în funcţie de repartiţia în teritoriu a numărului de capete în anul 1985 existau 19 comune cu efective sub 1000 capete, 14 comune cu efective între 1000-2000 capete şi 2 comune cu peste 2000 capete. în anul 2002 situaţia se prezintă astfel: 21 comune cu efective sub 1000 capete, 13 comune cu efective între 1000-2000 capete şi 1 comună cu peste 2000 capete.

IX.1.6.1. Dinamica producţiei zootehnice

Producţiile obţinute din sectorul zootehnic reprezintă o reflectare a situaţiei numărului de capete de animale din fiecare comună. Dacă situaţia producţiei din 1985 era uşor mărită faţă de realitate, producţia din 1995, 2002 ne oferă o imagine mult mai realistă, care reflectă repartiţia în teritoriu a efectivelor de animale (vezi Anexa nr.l 1).

în privinţa producţiei animaliere (came, lapte, lână, ouă) se poate remarca faptul că la nivelul întregii unităţii aceasta a avut o tendinţă descendentă, excepţie făcând doar producţia de lapte (281891hl în 1985, 348870hl în 1995 şi 422701hl în 2002) ce a înregistrat o creştere datorată înlocuirii raselor cu altele ce prezintă o capacitate biologică mai mare de producţie şi datorită măririi suprafeţelor de teren arabil cultivat cu furaje, o creştere a suprafeţelor de păşune şi fâneţe, suprafeţe ce asigură o creştere a cantităţii de hrană şi implicit o creştere a producţiei. De obicei, gospodăriile nu cumpără furaje de pe piaţă, păşunile asigurând hrana necesară la costuri reduse.

Evoluţia descendentă a producţiei de carne, lână şi ouă se datorează scăderii în intervalul studiat a efectivelor de animale. înainte de 1989, în multe cazuri se declarau producţii de came, lână,ouă mult mai mari decât în realitate, scăderea fiind astfel mult mai accentuată în primul

interval faţă de al doilea când nu a mai existat politica de plan.Cele mai drastice scăderi au apărat în intervalull985-1995când producţia de lână a scăzut

cu 60,16% (de la 362896kg la 144576kg), producţia de ouă a scăzut cu 46,53% (de la106300mii bucăţi la 5683 lmii bucăţi), iar cea de came cu 19,45% (de la 13352t la 10755t). Din 1995 până 2002 producţiile au scăzut într-un procent mai redus: 15,45% producţia de carne (9093t în 2002), 45,94% lână (78156kg în 2002) şi cu 23,60% producţia de ouă (43414mii bucăţi în 2002). în cazul producţiei de lapte aceasta a crescut cu 19,19% până înl995 după care creşte cui7,46%).

La nivel de comune, în anul 2002,producţia maximă şi minimă de came s-a înregistrat la Predeşti (428 tone), respectiv 121 tone la Argetoaia, la lână 6150 kg la Vârtop respectiv 95kg la Braloştiţa, la ouă 4496 mii bucăţi la Carpen respectiv 203 mii bucăţi la Vârvoru de Jos, la lapte s-au înregistrat 23297 hl la Bucovăţ respectiv 1350M la Sopot. în anul 1985 valorile maxime şi minime au fost următoarele: producţie came 968t (Breasta) şi 134t (Secu), la producţia de lână 33000kg (Bălăciţa) şi 2768kg (Braloştiţa), la ouă 24936 mii bucăţi (Bucovăţ) şi 467 mii bucăţi (Botoşeşti Paia), iar la producţia de lapte 24540hl (Orodel) şi 2162 hl (Poroina Mare).

La nivel de comune, în anul 2002, producţia maximă şi minimă de came s-a înregistrat la Predeşti (428 tone),respectiv 121 tone la Argetoaia,la lână 6150 kg la Vârtop respectiv 95kg la Braloştiţa, Ia ouă 4496 mii bucăţi la Carpen respectiv 203 mii bucăţi la Vârvoru de Jos, la lapte s-au înregistrat 23297 hl la Bucovăţ, respectiv 1350hl la Sopot. în anul 1985 valorile maxime şi minime au fost următoarele: producţie came 968t (Breasta) şi 134t (Secu), la producţia de lână 33000kg (Bălăciţa) şi 2768kg (Braloştiţa), la ouă 24936 mii bucăţi (Bucovăţ) şi 467 mii bucăţi (Botoşeşti Paia), iar la producţia de lapte 24540hf (Orodel) şi 2162 hl (Poroina Mare). în 1995 valorile maxime şi minime la aceste produse au variat astfel, la came între 758t la Argetoaia şi 99t la Gogoşu, la lapte între 21130M la Brabova şi 1500hl la Argetoaia, la lână între 12034kg la Predeşti şi 366kg la Secu, iar la ouă între 20190 mii bucăţi ouă la Carpen şi 64 mii bucăţi ouă la Braloştiţa.

Raportând valorile producţiilor la anii extremi (1985 şi 2002), la nivelul comunelor, din tabelul de mai jos, s-a putut remarca următoarea situaţie: la came în 27 de comune(77% din totalul podişului) s-a înregistrat o scădere a producţiei, la lapte producţia a crescut în 32 de comune (91,42% din podiş), producţia la lână a scăzut în toate comunele podişului (lipsa desfacerii acestui produs a influenţat scăderea producţiei), iar la ouă producţia a scăzut în 27 de comune.

în vederea creării unei imagini cât mai clare a modificărilor survenite în producţia animalieră am utilizat raportul producţiei animaliere pe cap de locuitor la nivelul anilor 1985 şi 2002 (vezi Tabelul nr.22).

Producţia medie de came pe cap de locuitor la nivelul anului 1985 a fost de 146,75kg scăzând în anul 2002 la 120,99kg (- 25,76kg), la lapte a crescut de la 296,72hl la 562,25hl (265,53hl), la lână de la 3,62kg la 0,98kg (-2,64kg), la ouă producţia medie pe cap de locuitor a crescut de la 146,75buc. la 577,58buc. (430,83bucăţi).

Cantitatea de came ce revine unui locuitor a variat între 272,92kg la Terpeziţa şi 74,73kg la Verbiţa în 1985, iar în 2002 între 214,06kg la Livezile şi 57,44kg la Vârtop. Cantitatea de lapte ce revine unui locuitor a variat între 1515,411 la Bucovăţ (populaţia s-a axat pe creşterea animalelor datorită cererii mari de lapte venită de pe piaţa Craiovei aflată în vecinătate) şi 103,891 Ia Poroina Mare în 1985, iar în 2002 valorile au oscilat între 1407,701 la Brabova şi 105,771 la Argetoaia. în ceea ce priveşte cantitatea de lână ce revine unui locuitor, la nivelul anului 1985, a variat între 12,05kg la Bucovăţ şi 0,70 la Braloştiţa. în anul 2002, valorile au oscilat între 3,05kg şi 0,05 la Bralostita La ouă.valorile au oscilat între 927,18buc. la Bucovăî şi 74,73buc. la Verbiţa în 1985, iar în 2002 între 1704,85 la Padina şi 117,33 la Predeşti.

Comercializarea produselor animaliere întâmpină şi ea anumite dificultăţi motivate de

185

ponderea ridicată a autoconsumului din producţia realizată şi preţul prea mic obţinut prin vânzarea produselor. Vânzările de produse animale sunt foarte reduse, ele fiind limitate în special la lapte şi porci. Comercializarea se face la fel ca şi în cazul celei vegetale, îndeosebi pe altă piaţă decât cea locală către cumpărătorii individuali. Comercializarea prin contract a producţiei animale este precară şi se referă în special la comercializarea laptelui de vacă. Problema comercializării produselor agricole pare să se adâncească având consecinţe negative asupra posibilităţii producătorilor de a relua procesul de producţie din lipsă de bani,acest lucru având implicaţii asupra nivelului de trai al ţăranilor.

Fărâmiţarea terenurilor, subvenţiile mici primite de agricultori, accesul dificil la credite, alături de întârzierea plăţilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA), sunt principale probleme cu care se confruntă ţăranii. Problema majoră a agriculturii româneşti este fragmentarea extremă, atât a proprietăţii, cât şi a utilizării terenurilor agricole.

Micile proprietăţi ale ţăranilor (sub 2 hectare, şi acestea la rândul lor împărţite în mai multe loturi) nu au capacitatea necesară să facă investiţii, să utilizeze sistem de irigaţii şi de fertilizare a solului şi să aplice tehnologii modeme, în acest mod, nu s-au putut înregistra câştiguri de productivitate şi de a ieşi dintr-o stare de subzistenţă către relaţii de piaţă.

Agricultura de subzistenţă nu a ajuns să aibă utilaje performante (nu poţi să ai un tractor performant şi să ari cu el suprafeţe atât de mici) şi nu va ajunge să aibă. Scumpirea tractoarelor, a maşinilor agricole, dar şi a combustibililor, face ca forţa de tracţiune, în cazul multor gospodării, să fie cea animală.

Se poate observa o lipsă de interes în conştientizarea rolului consultanţei specializate (specialişti din domeniul agricol, dar şi din cel economic) în vederea obţinerii unor producţii ridicate. Mulţi producători agricoli au recurs la sămânţa proprie, degenerată şi impurificată ce determină producţii din ce în ce mai slabe, deoarece sămânţa provenită de la întreprinderile private este mai scumpă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu îngrăşămintele chimice, astfel agricultorul s-a reorientat către îngrăşămintele naturale. Acest tip de îngrăşământ, deşi nu are aceleaşi rezultate ale productivităţii agricole, merită să fie utilizat pe considerentul conservării mediului şi solului din arealul rural. Se poate observa în zona studiată că gospodăriile care sunt în mare parte deservite de pensionari sunt adeptele acestui mod de fertilizare a solurilor. Produsele trimise pentru industria procesatoare sunt insuficiente cantitativ şi de o calitate variabilă, de multe ori necorespunzătoare.

Este imperios necesară concentrarea pământului, atât prin vânzarea proprietăţilor mici, cât şi prin asociere. Aceasta se poate produce deoarece legislaţia actuală din România o permite, mai trebuie doar ca ţăranii să realizeze importanţa acestui demers. Prin aceste asociaţii se pot accesa mult mai uşor fonduri interne şi externe.

Structura neadecvată a acestui sector care este dominat de numărul mare al fermelor mici de subzistenţă, cu o orientare redusă spre cerinţele pieţei şi fară eligibilitate pentru finanţări, a determinat o rată destul de scăzută de valorificare a binecunoscutului potenţial agricol. Necesară este şi îmbunătăţirea structurii culturilor agricole, pentru eficienţă maximă în folosirea condiţiilor pedoclimatice, satisfacerea cerinţelor pieţii interne şi externe, precum şi pentru creşterea profitabilităţii agricultorilor. Sectorul agricol în sine nu este încă pregătit să folosească în mod eficient oportunităţile ivite şi să răspundă adecvat noilor provocări.

*»

Figura nr.80

«2# • . .

" ' ft, rFOOUCTlA DCCARNf

¿x r' „f,<fc ^ ’ ¿'

..-. *!' •' A ^

,:A<*.

f

$$8*' ^ #> PRODJCTIA or OUA

*V ***f» .:S* .

di»- •*■ #* ,0- '

* 1 #' **' "f «

*!!. <*- »>•’• ^ .„,-&• ^ .*■ .* ■

Figura nr.79 - Producţia animalierâ(1985)

PRODUCŢIA Dr CARNF

.■f '' ■ ,. *

r. i>,„A «A ♦ , ■"

.* * *,,L ■

, i it ¡^'.o ' !r, ,«• v, £*A’

** 4*. yHffr # °Ri -Olli~TIA DC "■'UA

+ ~ *

ţ0t *#

I#5

- Producţia animalieră (2002)

Tab

el n

r. 2

2 -

D

inam

ica

pro

duc

ţiei

zoo

tehn

ice/

locu

itor

18 8

IX.1.6.2.Evoluţia densităţii animalelor

189

în vederea evidenţierii relaţiei dintre numărul de capete animale şi suprafaţa destinată acestora am realizat calculul densităţii animalelor pe comune în anii 1985 şi 2002.(Vezi Tabelul nr.23). Se evidenţiază prin acest indicator redimensionarea caracteristicilor sectorului zootehnic ca urmare a modificării realităţii demografice, politice, economice.

Pentru bovine raportarea s-a făcut la lOOha teren arabil+păşuni şi fineţe,pentru porcine raportarea s-a făcut la lOOha teren arabil, iar pentru ovine raportarea s-a făcut la 1 OOha teren arabil+păşuni şi fâneţe. La nivelul unităţii în intervalul 1985-2002 se observă o scădere a densităţii animalelor, la bovine cu -18,13capete/1 OOha (de la 3 l,66capete/100ha la ¡3,53 capete/1 OOha), la porcine cu -0,61 capete/l OOha (de la 31,18capete/100ha- 30,57capete/100ha), iar la ovine cu -115,35capete/100ha (de la 137,64-22,28capete/100ha). Această scădere s-a datorat faptului că în 1985 zootehnia se practica în sistem centralizat (cu efective numeroase) şi în sistem propriu în timp ce în 2002 creşterea în sistem centralizat a fost abandonată, gospodăriile private beneficiind de efective reduse.

Pe unităţi administrative, densitatea bovinelor în anul 1985 a fluctuat între 5,90capete/100ha (Poroina Mare) şi 83,55capete/100ha (Breasta). Densităţi sub lOcapete/lOOha s-au înregistrat în comuna Poroina Mare, densităţi între 10- 20capete/100ha în 3 comune (Bâcleş, Prunişor, Bucovăţ), în 16 comune se înregistrau densităţi între 20-3Ocapete/1 OOha, iar în restul de 15 comune densităţi de peste 30capete/100ha (Breasta, Coţofenii din Dos, Terpeziţa).

în 2002, valorile fluctuau între 2,76capete/100ha (Vlădaia) şi 36,62capete/1 OOha. Scăderea valorilor densităţii s-a datorat micşorării numărului de efective de animale. Densităţi sub 1 Ocapete/1 OOha s-au înregistrat în 13 comune, 16 comune cu densităţi între 10-20capete/ lOOha, 5 comune cu densităţi între 20-3Ocapete/1 OOha,iar Braloştiţa peste 3Ocapete/1 OOha. Dinamică negativă a densităţii bovinelor/1 OOha se înregistrează în majoritatea comunelor (Breasta-66,74capete/100ha, Coţofenii din Dos - 65,39capete/1 OOha), excepţie făcând Poroina Mare cu +1,91 capete/1 OOha, Bucovăţ r0,46capete/100ha şi Secu +l,96capete/100ha.

Pentru porcine, în anul 1985, densităţile au fluctuat între 115,77 capete/1 OOha (Breasta) şi 8,10 capete/1 OOha (Sălcuţa). în 12 comune densităţile depăşeau 30 capete/1OOha, dintre care s-au detaşat comunele Breasta 115,77 capete/1 OOha, Greci 68,55 capete/l OOha, Braloştiţa 77,84capete/100ha, sub 20capete/ lOOha s-au înregistrat în 10 comune, iar restul de 13 comune erau valori 20-3Ocapete/ lOOha.în 2002, valorile au fluctuat între 86,71 capete/1 OOha Braloştiţa şi 4,29capete/ lOOha Sălcuţa, densităţi peste 30capete/100ha s-au înregistrat în 16 comune, sub 20capete/lOOha s-au înregistrat în 14 comune, iar restul de 10 comune erau valori 20-3Ocapete/1 OOha. Dinamică negativă a densităţii porcine/1 OOha se înregistrează în 19 comune (Breasta-96,68 capete/1 OOha, Brezniţa Motru 28,94capete/100ha), în 16 comune apare o dinamică pozitivă Scăeşti +45,03capete/100ha, Greceşti +36,13capete/1 OOha.

Pentru ovine, în 1985, valorile oscilau între 237capete/100ha Predeşti şi 79,41 capete/1 OOha la Coţofenii din Dos. Densităţi peste 200capete/lOOha s-au înregistrat în 3 comune (Predeşti, Poroina Mare, Vârtop), între 100-200capete/1 OOha s-au înregistrat în 26 comune, iar în restul de 6 comune erau valori sub 1 OOcapete/1 OOha (Dumbrava, Greci, Coţofenii din Dos etc.). în 2002, valorile oscilau între 77,79capete/100ha Vârtop şi 1,46 capete/1 OOha la Braloştiţa. Densităţi peste 50capete/100ha s-au înregistrat în 3 comune (Vârtop, Botoşeşti Paia, Bălăcită), între 20-50capete/1 OOha s-au înregistrat în 14 comune, iar în restul de 18 comune erau valori sub 20capete/100ha (Dumbrava,Greci, Coţofenii din Dos etc.). Dinamică negativă a densităţii ovine/lOOha se înregistrează în toate comunele, tendinţa de scădere a fost mai accentuată în Predeşti - 216,46capete/100ha, scăderi între -100 şi -200capete/lOOha în 23 comune, iar în restul sub -lOOcapete/lOOha (Dumbrava -55,55 capete/lOOha, Tâmna -69,92capete/lOOha, Greci -75,18 capete/lOOha etc.).

Tabelul nr. 23 - Evoluţia densităţii animalelor/comune(capete/100ha)

2oi)2 DINAMICA i HFii-OofOi

B< «\ IKŢ,

PORCINE C >V|N1

BO\ j.\H

i’ORllhF OV'NL BOV1MF

PORCINE

OVi\>

BALACIŢA 23.32 22.51 184.97 8.72 40.02 60.48 14.6 -17.51 124.49BACLEŞ 16.64 27.81 98.42 5.87 10.13 21.76 10.77 17.68 76.67

BREZNIŢA MOTRU 38.45 73.28 118.79 25.9 44.33 7.23 12.55 28.94 111,56DUMBRAVA 21.83 20.84 83.73 11.99 19.61 28,18 9.84 1.23 55.55

GRECI 36.93 68.55 98.66 22.97 39.63 23,47 13,97 28.93 75.18LIVEZILE 29.56 28.52 103.49 12.15 23.27 14.15 17.41 5.25 89.35PADINA 31.36 26.4 150.38 6.95 30.19 24.72 24.41 -3.8 125.66

POROINA MARE 5.9 22,65 216.07 7.8 15.38 46,82 -1.91 7,27 169.24PRUNIŞOR 18.08 25.4 154.67 10.04 15.07 28.18 8.05 10,32 126.49

TAMNA 26,01 29,78 89.76 13.77 13.28 19.85 12.24 16.51 69.92VLÂDAIA 33.53 34.29 143,17 2,76 17.67 37.7 30.77 16.62 105.47

ARGETOAIA 30.13 47.56 118,17 25,08 23.87 3.78 5.06 23.7 114.4BOTOŞEŞTIPAIA 25.04 30,18 180,64 17.65 48.66 58.27 7.39 -18.48 122.37

BRABOVA 20.62 23.95 108.06 8.69 25.39 6.95 11.94 -1.43 101.11BRALOŞTIŢA 42.87 77.84 128.65 36,62 86.71 1.46 6.25 -8.87 127.18

BREASTA 83.55 115.77 109,48 16.8 19.09 4.82 66.74 96,68 104.66BUCOVAŢ 16.97 22.16 176,37 17.43 15.5 10.88 -0,46 6.66 165.49CARPEN 31.59 31.05 148,52 11.41 28.69 44.9 20.18 2.36 103.61

CERNATEŞTI 27.6 16.21 127.22 13,31 31.62 4.35 14.29 -15.41 122.87COŢOFENII DIN DOS 80.2 34.22 79.41 14.81 30.43 3.45 65.39 3.79 75.96

GOGOŞU 27.99 27.6 127.54 12,86 41.46 9.51 15.12 -13.86 118.03GRECEŞTI 33.17 24.02 162.12 16.01 60.15 12.6 17.17 -36.13 149.52ORODEL 21.33 16.78 105.56 4.57 16.08 24.47 16.76 0.69 81.09

PREDEŞTI 23.27 14.92 237.52 16.74 30,86 21.06 6.54 -15.93 216.46RADOVAN 35.12 16.04 119.21 9.04 9.61 28,8 26.08 6.43 90.41SĂLCUŢA 29.53 8.1 179.32 4.93 4.29 7.5 24.6 3 81 171,82SCAEŞTI 35.13 34.27 84.19 23.57 79.3 2.57 11.56 -45.03 81.61

SEACA DE PĂDURE 27,11 24.62 114.25 10.1 17.19 8.29 17.01 7.43 105.95SECU 24 33.55 198.45 25.95 57.28 4.73 -1.96 -23.73 193.72

ŞOPOT 41.1 36.51 166.89 17.11 54.02 33.29 23.99 -17.51 133.6TERPEZIŢA 48.59 10.76 134.28 9.11 17.12 29.07 39.47 -6.37 105.21

VELA 24.23 13.73 119,92 9.23 20.7 18.87 14.99 -6.96 101.05VERBIŢA 24.42 18.57 104.85 5.27 46.56 30.46 19.15 -27.98 74.38VARTOP 29.96 19.56 233.76 7.61 32.05 77.79 22.35 -12.49 155.97

VARVORU DE JOS 42.96 13.3 111.08 10.58 4,86 19.47 32.38 8.44 91.61MEDIA 31.66 31.18 137.64 13.53 30.57 22.28 18.13 0.61 115.36

IX. 2 Industria şi activităţile comerciale

IX.2.1. Industria

Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă faptul că în podiş au fost întreţinute un ansamblu de ocupaţii tradiţionale. Ocupaţiile tradiţionale ale zonei se pot explica prin profilul mixt al cerinţelor pentru asigurarea traiului(produse vegetale, produse animaliere).

încă de timpuriu s-au dezvoltat ramurile agriculturii (cultura plantelor, creşterea animalelor), pomicultura, viticultura,apicultura,deoarece produsele rezultate din practicarea acestor activităţi au avut un rol important în alimentaţie Pi adusele

animaliere au asigurat hrana, nevoile legate de îmbrăcăminte, animalele reprezentând şi ajutoare în activităţile agricole şi de transport.

Meşteşugurile tradiţionale „au cunoscut cea mai intensă înflorire, atât ca număr cât şi ca nivel de dezvoltare în zone deluroase”106. Meşteşugurile ţărăneşti (dulgherit, olărit, pielării, fierărit, aurărit etc.) au apărut ca ocupaţii complementare. Numărul locuitorilor din satele podişului care aveau alte ocupaţii decât cultivarea pământului şi creşterea animalelor era foarte mic comparativ cu persoanele ce lucrau în agricultură. Ocupaţiile principale au fost întotdeauna agricultura, iar cele secundare(pescuit, vânătoare) au fost practicate ocazional,constituind surse suplimentare de hrană sau de venit.

Pământul s-a lucrat cu mijloace tradiţionale, iar mai apoi cu mijloace mai avansate, însă, întotdeauna la timp. Pentru ca muncile să se facă la timp în zonă au fost practicate întovărăşirile pe neamuri şi vecinătăţi, practică care se mai păstrează şi azi. Ion I. de la Brad spunea despre oamenii din Mehedinţi „oamenii de aici se ajută uni pe alţii în lucrurile lor, nu pe bani, ci munca dată cu împrumutare şi în asociaţiune. Ei se pâlcuiesc în grupuri de câte 10 şi 20 de inşi, după cum se cere trebuinţa, se asociază cu toţii să muncească odată la fiecare din ei şi astfel fac economie de timp şi săvârşesc tot lucrul în timpul cel mai scurt şi mai oportun”107.

„Pentru aratul pământului s-au folosit două tipuri de unelte, una mai veche, cu o construcţie mai simplă, care săpa doar pământul şi-l împingea în lături, numită aratru, şi tipul mai evoluat - plugul ce tăia, ridica şi răsturna brazda.”108

Pomicultura se practică din timpuri străvechi, arborii fructiferi aflaţi în rari şti le pădurilor s-au sădit pe lângă case, fructele devenind mai bune. Această activitate se practică cam din aceeaşi perioadă cu agricultura. Odată cu avansarea acestei practici s- au diversificat şi obiectele casnice pentru prelucrarea acestor produse (strecurători, fructiere).

Viticultura s-a practicat din timpuri străvechi, ea apărând în Oltenia, după cum consemnează geograful Ion Conea şi în stare sălbatică în pădurea masivă din jurul comunei Argetoaia. Lucrările de îngrijire a podgoriilor s-au efectuat cu unelte tradiţionale: cuţitul sau cosorul de tăiat la vie fără secure şi cuţitul sau cosorul de tăiat vie cu secure. Prelucrarea strugurilor se făcea cu ajutorul unor instalaţii mai complexe teascul, linul, ştirea, iar depozitarea vinului se făcea în butoaie. înlocuirea soiurilor autohtone din cauza atacului filoxerei cu alte soiuri mai performante a determinat un salt calitativ,renumite fiind podgoriile de la Breasta, Brabova,alături de ele fiind şi podgoriile din exteriorul zonei, Şegarcea, Giubega, Sadova, Pleniţa, Oprişor. în secolul XVIII se pare că „nu exista sat în care locuitorii să nu aibe o vie cât de mică”, „podgorii cu întindere mică” fiind consemnate „la Brezniţa, Baloteşti, Poroina, Vlădaia, Oprişor, Orodelu, Córlatele”. 109

Documentele fiscale ale autorităţilor austriece atestă existenţa unor vii care erau supuse taxelor fiscale cum ar fi Drincea, Almăjel, Oreviţa. Dintre boierii care deţineau vii în secolul al XVIII erau vornicul C. Argetoianu la Orodelu, Staico Bengescu la Predeşti, Iordache Păianu la Paia etc.

Albinăritul s-a dezvoltat datorită abundenţei de plante melifere a florei locale şi datorită utilizării diversificate a acestui produs. Mierea a constituit nu doar un aliment ci şi un medicament natural, iar ceara a reprezentat furnizorul de lumină până la descoperirea mijloacelor moderne de iluminat. Albinele prin răsturnarea stupilor au reprezentat o armă secretă folosită de localnici împotriva străinilor care prădau satele. „Această armă secretă s-a folosit şi în evul mediu în unele sate din Oltenia (Orodel) împotriva cetelor otomane răzleţe ce prădau”110.

1060 Gh, Iordache.(1980), Mărturii etno-lingvistice despre vechimea meseriilor poporului român1070 I. I. De la Brad,(1868), Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Bucureşti108")S G. Bungescu,(1944), Evoluţia plugului din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, p. 4-40109 Comitetul de cultură şi educaţie socialistă, (1980), Filiala judeţeană a Arhivelor Statului - ConstantinŞcrban, Mehedinţi-istorie şi cultură, Dr. Tr. Severin, voi. II110 Ştefan Enache,Teodor Pleşa, (1982), Zona etnografică Dolj, Editura Sport - Turism,Bucureşti

192

Albinăritul avea o mare răspândire în podiş dovadă este şi faptul că judeţul Mehedinţi a avut ca însemn albina. Stupii tradiţionali din trunchiuri de copac sau împletiţi din nuiele au fost înlocuiţi,ei se mai păstrează la muzeele din Craiova şi Cernăteşti. Sărbătoarea teiului, care se petrece în comuna Carpen, satul Cleanov, aminteşte de această activitate tradiţională pentru regiune, apicultura.

Pentru prepararea alimentelor se foloseau mijloace tradiţionale cum ar fi cuptorul sau ţestul. Cuptorul era construit în casă fie afară, sub un şopron, vatra cuptorului fiind întotdeauna folosită şi pentru gătit, pe lângă coacerea pâinii. Ţestul prezenta avantajul că se încălzea uşor, cu coceni, paie, pe lângă pâine, mălai, turtă se coceau şi diferite mâncăruri (cartofi, carne). Ţesturile de lut sunt frecvente în această zonă, ele fiind făcute de femei din argilă scoasă din diferite locuri, o amestecau cu pleavă de grâu, câlţi şi baligă de cal,o modelau pe un muşuroi de pământ presărat cu cenuşă.

Foarte importantă este şi activitatea de prelucrare a fibrelor textile şi confecţionarea hainelor. Torsul şi ţesutul au tradiţii străvechi atestate de descoperirile arheologice (fusaiole). Tehnica de prelucrare a fibrelor textile s-a dezvoltat prin descoperirea şi răspândirea războiului de ţesut. Ţesăturile subţiri au fost confecţionate din in şi cânepă,lor adăugându-li-se bumbacul, iar la cele groase lâna. Pentru brodat şi confecţionarea unor ţesături fine s-a folosit mătasea.

Instalaţiile tehnice ţărăneşti folosite pentru prelucrarea diferitelor produse cerealiere, seminţe oleaginoase, textile, lemn au evoluat din uneltele casnice tradiţionale.

In zona studiată exista un număr redus de sate specializate într-o anumită meserie sau mai multe. Centre în care s-au practicat meşteşuguri tradiţionale sunt Vârtop, Orodel, Seaca de Pădure, Cernăteşti, Livezile, Greci, Prunişor. Centre în care se practica împletitul au fost Livezile, Braloştiţa, Greceşti, Schitu; centre de cojocari la Vârtop, Gogoşu; centre de prelucrare a boştinei la Argetoaia; instrumente muzicale se produceau la Terpeziţa; centru de olari la Argetoaia; centru de prelucrare a părului de capră la Argetoaia. „La Vârvor s-au descoperit motive folclorice de provenienţă transilvană, legată de viaţa păstorească,deoarece oierii transilvăneni sau cei pământeni în timpul iernatului şi-au adus turmele în sud”111

Practica olăritului la Argetoaia este străveche, ceramica produsă aici era o ceramică uzuală, fără valoare decorati vă,practica încetând datorită concurenţei făcute de ceramica de Oboga. Tot aici se confecţionau şi lulelele, de aici colectându-se lulele pentru expoziţia de la Paris(1867). Meşteşugul şi-a încetat existenţa.

Tâmplari, dulgheri se găseau într-un număr mai mare la Salcia, Greceşti, craceri la Salcia, iar fierarii, cizmarii, croitorii au fost şi sunt împrăştiaţi câte unul sau mai mulţi în fiecare sat. Meşterii dulgheri, tâmplari lucrau piese de mobilier însă fară valoare artistică destinate localnicilor. Interesante sunt piesele cu decor geometric aplicat din satele Terpeziţa, Argetoaia, Cernăteşti. La Terpeziţa se întâlneau foarte rar tocuri pentru gresie, ornamentate pe întreaga suprafaţă cu motive solare.

La Terpeziţa se afla centrul de confecţionare a ocarinelor şi drâmbelor. Meşterii care produceau aceste instrumente au fost Ion Popescu Bărăitaru şi Dumitru Meca care au început să lucreze ocarine după ce au văzut un astfel de instrument într-un sat vecin Breasta. Ocarinele erau confecţionate dintr-un pământ de culoare alburie adus din locul numit „Puica”.

Profilul agricol al satelor din podiş şi condiţiile prielnice oferite de cadrul natural au determinat apariţia şi dezvoltarea morăritului în areal. Mori pe apă funcţionau la Almăjelu, Orodel-8, Mihăiţa, Cemăteşti, Sălcuţa-5 mori cu apă, Poroina Mare-3, Vârvoru de Jos-2, Vela-3, Verbiţa. Mori cu aburi erau la sfârşitul secolului al XlX-lea în număr de 36 (la Bâcleş-2, Corzu, Podu Grosului, Bălăciţa-1, Brezniţa Motru-2, Livezile, Poroina Mare-2, Brabova-3, Braloştiţa, Argetoaia, Botoşeşti Paia, Carpen, Coţofenii din Dos, Gogoşu, Orodel, Predeşti, Sălcuţa-2, Scăeşti, Seaca de Pădure, Şopot, Terpeziţa-2, Vârvoru de Jos, Vela etc.). Morile pe

111 Gh, Iordache,(1980), Mărturii etno-lingvistice despre vechimea meseriilor poporului român

193

benzină erau într-un număr mult mai redus Argetoaia, Carpen-2, Gogoşu-2, Greceşti, Orodel, Pleşoi, Scăeşti, Seaca de Pădure-2, Vârtop, Vârvoru de Jos, Poroina Mare-3 etc.

Cazane de ţuică se aflau în fiecare comună, numărul acestora variind foarte mult de la o comună la alta (Poroina Mare 40, Bâcleş 50, Brezniţa Motru 6, Braloştiţa, Cemăteşti, Orodel 42, Pmnişor, Tâmna, Greci, Dumbrava,Terpeziţa etc.).

Tot la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea funcţionau fabrici de apă gazoasă: Brabova-1, Vlădaia-3, Brezniţa Motru-1, Bâcleş-1; gatere erau localizate în comune precum Bălăciţa-1, Bâcleş-3, Brezniţa-Motm-2, Poroina Mare-2. Presă pentru ulei se găsea în comunele Vlădaia,Bâcleş. Fabrică pâine: Bucovăţ, Terpeziţa, Predeşti. Cariere de nisip, pietriş: Predeşti, Vârtop, Verbiţa, Brezniţa Motm, Poroina Mare, Bărboi.

Fabrică de foaie de fierărie, o fabrică de cărămidă, un abator, o tăbăcărie, una din cele mai mari din ţară, ce producea diferite tipuri de piele, talpă de bovine Ia Bucovăţ. Fabrică de spirt exista la Bâltanele unde lucrau 27 de lucrători sezonieri.

La Pranişor, Izvorul Aneştilor pentru o perioadă scurtă de timp s-a extras lignit,în prezent nu se mai extrage datorită calităţii inferioare şi a cantităţii reduse a cărbunelui şi a condiţiilor grele de exploatare. Urmele exploatării lignitului se poate observa şi în prezent prin halda de steril existentă la gura de ieşire din mină. în prezent minele se află în stadiu de conservare.

O altă activitate meşteşugărească tradiţională a fost boştinăritul, apărut ca urmare a practicării albinăritului. Boştina se obţinea prin fierberea fagurilor rămaşi după extragerea mierii şi a cerii pure. Iluminatul cu petrol a determinat dispariţia acestui meşteşug. Acest meşteşug s-a practicat la Argetoaia, Ursoaia, Leordeasa.

Aceste centre meşteşugăreşti au dispărut din păcate astfel că tradiţia ţărănească se pierde încetul cu încetul, produsele modeme înlocuind pe cele care odată individualizau această zonă.

în prezent sectoml industrial din unitatea studiată este slab reprezentat. Se remarcă industria morăritului şi panificaţiei ca urmare a profilului agricol al aşezărilor din podiş. Industria morăritului este localizată în localităţi precum: Albuleşti, Terpeziţa, Stigniţa, Valea Ursului, Livezile, Izvorălu de Jos, Suharu, Breasta, Argetoaia, Vela, Greceşti.

Industria panificaţie este localizată în localităţile Livezile, Izvorălu de Jos, Terpeziţa, Breasta, Bucovăţ, Predeşti. Exploatarea balastului la Stigniţa, Şipotu, Fântânile Negre. în satul Lazu, comuna Terpeziţa a funcţionat până în 2005 o staţie de fabricare a asfaltului, în prezent asfaltul este adus de la Craiova. La Raznic microfermă de creştere a melcilor, producţia fiind destinată exportului.

194

—

Cultura ciupercilor se desfăşoară într-o ciupercărie din centrul satului Brezniţa Motru cu specii Agaricus Edulis şi Agaricus Bisporum de culoare albă sau crem. Spaţiul este bine izolat de mediul exterior, igienizat, dotat cu instalaţie de apă potabilă, ventilaţie, instalaţie electrică de încălzire şi răcire a aerului. în ciupercărie lucrează patru angajaţi pe o suprafaţă de peste 100m2, randamentul fiind de 20-27 kg/m2. Investiţia iniţială a spaţiului de producţie a fost de 95001ei, iar profitul pentru cinci cicluri de cultură poate ajunge la 30000 lei.

Kira Group SRL este una din cele mai moderne companii din regiunea Olteniei, având ca obiect principal de activitate producţia de confecţii textile într-o gamă variată de sortimente. Firma a fost înfiinţată în anul 1998, iar fabrica este situată în comuna Bucovăţ, la 10 kilometri depărtare de Craiova. Samir Sprânceană, acţionarul principal al societăţii, a investit peste 600 de miliarde de lei pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare actual, iar investiţia se regăseşte în dotările tehnologice, amenajările interioare şi în condiţiile bune de muncă create pentru angajaţi.

Numărul de angajaţi a crescut progresiv o data cu dezvoltarea companiei, ajungând în prezent la 700 de persoane. Personalul TESA reprezintă 15% din totalul angajaţilor, iar personalul efectiv implicat în procesul productiv este de 85%. Firma îşi desfăşoară activitatea pe o suprafaţă de 25 de mii de metri pătraţi şi are trei secţii de producţie: de blue-jeans, confecţii damă şi confecţii bărbaţi. Societatea se adresează atât pieţelor externe, pentru comenzi în sistem lohn şi semi-lohn, cât şi producţiei interne pentru magazinele proprii, Kira Fashion. Dintre principalii clienţi externi fac parte NAF-NAF, Axxara, Fengi, Picena Manifatture, Preca Brummel, La Perla, C&A, Ermenegildo Zegna“. Accesoriile sunt achiziţionate de la firmele de renume precum YKK, Coats, Accesorii Textile, Unizip sau Eswege.

Toate cele trei fabrici au o dotare tehnică de ultimă generaţie, iar flexibilitatea mare a liniei de producţie oferă posibilitatea adaptării rapide a acesteia la specificul fiecărui produs nou introdus. Confecţiile pentru bărbaţi sunt axate pe producţia de costume şi paltoane, iar capacitatea disponibilă a secţiei de sacouri este de 200-250 de sacouri pe zi. Secţia de confecţii damă este cel mai nou departament al companiei, unde se pot realiza sacouri, bluze, pantaloni şi confecţii din tricot. întreprinderea are în dotare maşini JUKI de ultimă generaţie, iar productivitatea este de câte 250 de pantaloni, 200 de sacouri si 500 de bucăţi confecţii din tricot pe zi. Secţia de jeans este organizată pe patru linii de producţie cu o capacitate totală de 1.000 de articole pe zi. Articolele din denim sunt finisate la Lavandería Craiova prin spălare obişnuită, sand wash sau stone wash.

Principalele probleme cu care se confruntă Kira Group, ca şi mulţi alţi producători de la noi sunt creşterea preţului utilităţilor şi creşterea salariilor, aceasta din urmă urmând să ducă, în unele cazuri, la relocarea producţiei de lohn în ţări cu mâna de lucru mai ieftina. Pentru a ajuta producătorii din industria textilă, statul ar trebui să acorde câteva facilităţi, precum reduceri la plata energiei electrice sau prime de export. Fabrica din Bucovăţ cumpăra ţesăturile fie de la ISKO Turcia, fie stocuri din Italia. Marca proprie a firmei este Klass Collection şi se adresează întregii familii, iar

195

magazinele Kira Fashion se găsesc în Craiova, Tumu-Severin şi Râmnicu Vâlcea.Alte unităţi industriale întâlnite pe teritoriul podişului sunt: SC Felvio SRL Bucovăţ unitate din

sectorul cărnii de pasăre - abator păsări 1000 t/an; în comuna Breasta funcţionează fabrică de prelucrare a laptelui S.C. Duvadi Prod Corn.

Produsele tradiţionale atestate realizate aici sunt telemea oltenească cu praz, telemea oltenească cu mărar şi piper, caşcaval oltenesc cu praz, colectarea laptelui facându-se din satele comunei, dar şi din localităţile din apropiere. Procesarea laptelui 1,2 t/24 ore. Produsele realizate aici au ca piaţă de desfacere municipiul Craiova.

IX.2.2. Activităţile comerciale IX.2.2.1 Activităţile

comerciale In secolul al-XIX-leaActivitatea comercială în secolul al - XlX-lea a primit un impuls datorită desfiinţării dărilor

împovărătoare din trecut, dar şi datorită politicii de încurajare a acestui sector din partea statului. Dezvoltarea reţelei de drumuri a determinat dezvoltarea schimburilor comerciale, prin uşurarea transportului de mărfuri de la o locaţie la alta. Creşterea numărului de târguri şi bâlciuri. Aceste forme străvechi de desfăşurare a comerţului au desfăşurat o activitate comercială intensă, asigurând mişcarea produselor ţărăneşti în diferite locuri.

Creşterea numărului de locuitori a atras după sine şi o dezvoltare a producţiei agricole,deci o creştere a nevoilor de schimb. Târgurile şi bâlciurile aveau o activitate mai intensă în zone în care numărul locuitorilor era mai mare, în regiunea de trecere de la deal la câmpie. Aici veneau negustori din zona muntoasă cu brânză, piei, cu var, cherestea etc. Spre a le schimba cu cereale, vin şi alte produse specifice regiunii. Numărul bâlciurilor a crescut şi datorită afluenţei de negustori străini veniţi după mărfuri, dar şi datorită câştigurilor moşierilor revenite din deschiderea unor astfel de târguri. Taxele percepute de proprietari şi arendaşii de moşii erau în medie de 20-30 de parale pe cap de vită mare.112

La aceste venituri se adăugau veniturile obţinute de pe urma chiriilor, prăvăliilor, coşerilor, a grajdurilor, a păşunatului vitelor, din vânzarea rachiului, pâinii, cărnii, vinului. Pentru împiedicarea abuzurilor sunt trimişi dorobanţi în târguri. De mare importanţă a fost târgul de la Cerneţi, spre acesta gravitând producătorii din diverse regiuni (plăşile Blahniţa, Câmpul, Dumbrava) ce aduceau mari cantităţi de cereale, şi produse animaliere. Alături de târgul de la Cerneţi mai existau şi în alte localităţi: Bâlciul de la Porceşti, de la Prunişor (proprietarul moşiei-bâlci Costache Glogoveanu) se ţinea la 14 octombrie113, târgul săptămânal de la Strehaia; la Corzu - paharnicul Nicolae Brăiloiu redeschide în 1832 bâlciul anual de la 23 aprilie, înfiinţând şi unul la 23 martie, în anul următor noul proprietar Grigore Racoviţă înfiinţează şi un bâlcisăptămânal; la Cemăteşti - târg de săptămână şi bâlci anual la 21 mai114; bâlciul de Ia Florii de la Bălăciţa, de pe moşia vornicului Barbu Ştirbei115: bâlciul de la Argetoaia (proprietatea serdarului Petrache Obedeanu şi medelni cerului Costache Argetoianu)116; cel de la Cleanov-cel mai mare din partea centrală şi sudică a Mehedinţiului ce avea preţuri foarte mici şi o afluenţă mare de negustori şi producători în special de vite, târgul având chiar obor permanent de vite117; de la Bălţaţii de Jos deschis în 1839 pe 20 iulie de moşneni; de la Corlăţel; Predeşti-două bâlciuri anuale şi un târg de săptămână, Plopşor, Oprişor. Aceste târguri şi bâlciuri strângeau pe piaţa lor cereale şi vitele din localităţile din jurul lor şi nu numai.

Târgurile şi bâlciurile au reprezentat principalii catalizatori ai comerţului românesc.

112 Arhiva St. Mehedinţi, fond Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dos. 5318/1832, f.9113 Arh. St. Mehedinţi, Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dos. 3398/1836, f. 15114 ibidem, fond Pretura plăşii Strehaia, dos. 6124/1832, f. 26115Ibidem, Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dos. 5318/1832, f.20116 ibidem Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dos. 5318/1832, f 12117 ibidem Subocârmuirea plăşii Dumbrava, dos. 5318/1832, f 12

196

Astfel de târguri se păstrează şi în aceste vremuri însă amploarea şi importanţa lor a scăzut ca urmare a dezvoltării reţelelor de drumuri, a mijloacelor de transport, de apariţia societăţilor comerciale care asigură în teritoriu produsele necesare traiului de zi cu zi, dar mai ales a faptului că datorită îmbătrânirii populaţiei din acest areal aceştia preferă să vândă produsele unor intermediari comerciali la un preţ mai redus pentru a scăpa de problema desfacerii mărfii. Astfel de târguri se mai întâlnesc la Tâmna. Argetoaia, Cleanov, Carpen, Bălăciţa la care se adaugă şi altele aflate în apropiere Cerneţi, Vânju Mare, Pătule,Cujmir, Pleniţa, Dăbuleni, Craiova, Strehaia.

IX.2.2.2 Societăţilor comerciale, realitate a activităţii

comerciale actualeIn accepţiune modernă conceptul de comerţ semnifică totalitatea transferurilor, a schimburilor

din economie,respectiv înstrăinarea rezultatelor propriilor activităţi prin vânzare în scopul primirii în contrapartidă a banilor.

Totalitatea actelor de schimb formează circulaţia mărfurilor (comerţul) care cunoaşte 2 forme: comerţul cu ridicata - en-gros şi comerţul cu amănuntul - en-detaii. Comerţul cuprinde, deci, actele de cumpărare si vânzare de mărfuri în scopul obţinerii profitului. Comerţul se prezintă sub 2 forme: comerţ interior şi comerţ exterior. Comerţul interior în prezent este caracterizat de activităţile legate de comerţul cu amănuntul şi comerţul cu ridicata. Comerţul cu amănuntul reprezintă „activitatea de revânzare a mărfurilor către consumatorii finali, în general în cantităţi mici şi în starea în care ele au fost cumpărate, precum şi vânzările cu amănuntul prin magazine proprii ale întreprinderilor producătoare de bunuri.”118

Comerţul cu ridicata cuprinde „activităţile de revânzare a mărfurilor în cantităţi mari, către comercianţii cu amănuntul, utilizatori industriali şi comerciali, colectivităţi şi utilizatori profesionali, alţi comercianţi cu ridicata şi nu către consumatorii finali.”119.

Cadrul legislativ de după 1989 a permis înfiinţarea societăţilor comerciale la iniţiativa particularilor, fapt ce a dus la conturarea unei economii de piaţă ce funcţionează pe principiul cererii şi ofertei. Acestea reprezintă instrumentul prin care se realizează activitatea comercială actuală. Societăţile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme: asociaţii în nume colectiv; societate în comandita simplă; societate pe acţiuni; societate în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată.

Conform datelor oferite de Oficiul Registrului Comerţului numărul societăţilor comerciale din Podişul Piemontan al Bălăciţei era de 422, ele având un profil variat, predominant alimentar. In cadrul societăţilor comerciale, ponderile cele mai mari aparţin societăţilor cu răspundere limitată (SRL) şi asociaţiilor familiale (AF), datorită avantajelor pe care le au faţă de celelalte tipuri.

în profil teritorial numărul societăţilor variază de la o comună la alta datorită accesului la căile de comunicaţie, de apropierea de un oraş mare, de mărimea demografică a aşezărilor, de structura pe grupe de vârstă a populaţiei, de puterea financiară a locuitorilor, de atractivitatea zonei pentru întreprinzători şi facilităţile oferite de stat şi conducerea locală.

în funcţie de numărul societăţilor comerciale s-au individualizat mai multe categorii de comune: comune cu 1-2 societăţi comerciale: Botoşeşti Paia 2, Gogoşu 2, Verbiţa 2, Padina 2, Dumbrava 2; comune cu 3-5societăţi comerciale: Secu 4, Greci 5,Livezile 5, Poroina Mare 4; comune cu 5-10 societăţi comerciale: Sopot 7, Orodel 9, Cemăteşti 7, Scăeşti 7, Coţofenii din Dos 8,Vârtop 6, Brezniţa Motru 7, Vlădaia 9, Greceşti 8,Sălcuţa 7; comune cu 10-15 societăţi comerciale: Brabova 13, Braloştiţa 14, Predeşti 18, Vela 10, Carpen 10, Terpeziţa 15, Seaca de Pădure 10, Radovan 12, Vârvoru de Jos 12, Bâcleş 12, Bălăciţa 11, Prunişor 11, Tâmna 12; comune cu 20-30 societăţi comerciale: Argetoaia 25; comune cu peste 30 societăţi comerciale: Bucovăţ 80, Breasta 47. La

118 George Erdeli, Vasile Cucu, (2005), România. Populaţie. Aşezări umane. Economie, Ed. 1 ransversal, Bucureşti119 Vasile Cucu, (1998), România. Geografie umană şi economică, Ed. Printech, Bucureşti

197

numărul acestor societăţilor comerciale se adaugă şi societăţile comerciale din satele aparţinătoare podişului, dar care aparţin unor comune din afara arealului studiat (Mărăcinele 2, Târsa 2, Corlate 1, Hurduceşti 1, Gura Motrului 1, Buiceşti 1).

La nivel de localităţi numărul societăţilor comerciale variază între Bucovăţ 48, Breasta 31 (care împreună deţin 18,72% din numărul societăţilor comerciale) şi localităţi fără nici o societate comercială (84 localităţi ce reprezintă 42% din numărul total al aşezărilor). Localităţile care nu au societăţi comerciale îşi procură produsele necesare de la societăţile comerciale din localităţile cele mai apropiate, fie se aprovizionează din oraşele aflate în apropiere (Drobeta Tumu Severin, Craiova, Filiaşi, Strehaia, Vânju Mare).

în vederea stabilirii raportului număr de locuitori/societate comercială am împărţit populaţia comunelor la numărul de societăţi comerciale din fiecare comună, acest indicator fiind mai concludent decât cel la nivel de sat deoarece în unele sate societăţile comerciale lipsesc, astfel locuitorii acestor sate utilizează pentru aprovizionare societăţile comerciale din localităţile comunei, dar în special din satul reşedinţă de comună.

în funcţie de valoarea acestui raport a apărut următoarea încadrare a comunelor:• Sub 100 locuitori/ societate comercială în 2 comune: Bucovăţ 50,01, Breasta

82,74,• între 100-200 locuitori/ societate comercială în 5 comune: Argetoaia, Brabova, Seaca de

Pădure, Terpeziţa, Predeşti;• între 200-300 locuitori/ societate comercială în 14 comune: Bâcleş, Brezniţa Motru, Greci,

Prunişor, Tâmna, Sopot, Vlădaia, Braloştiţa, Carpen, Greceşti, Radovan, Vela, Vârtop, Vârvoru de Jos;

• între 300-400 locuitori/ societate comercială în 9 comune: Bălăciţa,Livezile, Poroina Mare, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Orodel, Sălcuţa, Scăeşti, Secu;

• Peste 400 locuitori/ societate comercială în 5 comune: Botoşeşti Paia, Gogoşu, Verbiţa 767, Pădina 938,5, Dumbrava 954,5.

Preponderent ia societăţile comerciale din zonă întâlnim comerţul intern existând însă şi unele excepţii cum ar fi cazul societăţii KIRA GROUP SRL din comuna Bucovăţ care produce şi comercializează produse textile atât pentru piaţa internă cât şi pentru cea externă (în special în Italia).

X. 3 Căile de comunicaţie

IX. 3.1 Căile rutiereNevoia deplasării oamenilor în anumite locuri, aşezări, i-a determinat pe aceştia să aleagă

cele mai lesnicioase căi de comunicaţie terestre, căi care în timp au devenit drumuri. Astfel, încă din timpuri străvechi oamenii au creat o reţea de drumuri şi poteci pentru a-şi asigura mobilitatea.

IX. 3.1.1 Drumurile din perioada Regulamentului organic

Drumurile în decursul anilor au devenit un sector important al economiei. în secolul al - XlX-lea după pacea de la Adrianopole economia ţării cunoaşte o creştere economică, creştere ce a determinat dezvoltarea comerţului intern, înmulţirea târgurilor, a bâlciurilor, dezvoltarea comerţului extern. Această situaţie a determinat dezvoltarea transporturilor de mărfuri şi de călători. Cantităţi din ce în ce mai mari de cereale, sare,şi alte mărfuri traversau ţara în vederea găsirii unor cumpărători. Astfel, negustorii, meşteşugarii ambulanţi, ţăranii cu produse, cărăuşii aveau nevoie de drumuri mai lesnicioase şi mai bine întreţinute.

în perioada Regulamentului organic se individualizaseră mai multe categorii de drumuri: drumurile de olac sau de poştă, drumurile mari, drumurile săteşti, la acestea adăugându-se drumurile sării, drumurile oilor, peştelui.

Pe teritoriul studiat se individualizase drumul de poştă care făcea legătura între Craiova - Cerneţi şi Vârciorova (ce venea de la Bucureşti). Acesta trecea în perioada 1831-1841 prin Cerdacu, Gogoşu, Iablaniţa, Broscari, înainte de a ajunge la Cerneţi.120 Acest drum era cel mai lung, avea 6 staţii de poştă121. în harta rasă din 1835 apare şi staţia de poştă Paia. Datorită dificultăţilor de întreţinere şi terenului accidentat după 1841 acest traseu de poştă se desfiinţează „fiind mai de ocol şi pe loc putincios pe coaste şi păduri, din care pricină totdeauna stricându-se este prea greu a se ţine în stare bună....”122. în locul lui se înfiinţează un altul ce trecea prin Ţânţăreni, având staţii în Strehaia, Stângăceaua, Izvorani, Gutu, Tumu Severin, Vârciorova.123

Drumurile de poştă se îmbunătăţesc prin lărgirea succesivă a lor datorită cererilor cărăuşilor de sare care cereau sa se rezerve un spaţiu liber în care să-şi pască animalele de tracţiune, moşierii interzicându-le acest lucru, astfel în anii 1836-1837, din iniţiativa administraţiei centrale, s-a trecut la lărgirea drumurilor, la 30 stânjeni, din care 10 partea carosabilă, iar restul pe ambele laturi, pentru păşunat.124

Drumurile mari erau mai multe şi urmau în special cursurile mari de apă, ele făcând legătura dintre localităţi. Astfel de drumuri mari care se aflau la nordul podişului- Drumul mare al Huşniţei (unea Cerneţii de Strehaia) sau sudul lui - Cemeţi - Hinova- Rogova - Vânjuleţ - Pătule - Cujmir - Calafat. Călătorii puteau poposi în hanurile, cârciumile şi staţiile de poştă din lungul drumurilor: Hanul situat între Gogoşu şi Cerdacu, cel de la Balota125,

120 Biblioteca Acad. RSR, Harta rusă din 1835, H.461, p. 4-7121Cerdacu, Gogoşu, Iablaniţa, Broscari,Cerneţi (Arh. St. Drobeta Tumu Severin, fond prefectura jud. Mehedinţi, dos. 2282/1832, f. 331122 D. Paşalega.Drumurile de poştă din Oltenia în prima jumătate a secolului trecut, în „Ramuri”, nr. 12, XI, 1972, pag. 20123llj Ibidem.în porunca Vorniciei Ţării Româneşti din iunie 1841 se menţionau numai staţiile de \ >u Strehaia, Izvorani, Gutu şi Tr. Severin (Arh. St. Bucureşti, fond Vornicia din Lăuntru, dosar 1123/1841, f 4124 Arh. St. Drobeta Turnu Severin, Pretura Plăşii Bâcleş, dos. 3400/1836, f. 16125Arh St. Dr. Tr. Severin, Prefectura judeţului Mehedinţi, dos. 3422/1832, f. 61

199

cârciuma „la plaiul” dintre Broscari şi Cemeţi126, cârciuma „Brebului”, nu departe de Oreviţa, cea de la nord-vest de Sălătruc, la vest de Butoieşti, la sud de Prunişori, sud-vest de Şitoaia.127

Alături de drumurile de poştă şi drumurile mari se întâlneau drumurile săteşti care legau localităţile între ele, reţeaua fiind foarte deasă, însă ele erau înguste şi aveau trasee schimbătoare. Alături de acestea erau cunoscute şi drumuri care facilitau transportul de anumite produse, cum ar fi spre exemplu drumul care venea dinspre munte prin Craiova spre localităţile de la Dunăre: dramul Perişorului (Craiova - Bucovăţ - Calafat), Dramul Sălcuţei (Craiova - Bucovăţ - Cetate).

Dramurile publice în acea perioadă erau într-o stare foarte proastă, fiind necesare lucrări de remediere. Pentru a întreţine dramurile, prin Regulamentul organic s-a impus locuitorilor obligaţia de a presta zile de muncă la reparaţii şi construcţii de drumuri128 câte 6 zile pe an de către lucrători sau plata acestora. Impunerea volumului mare de muncă pentru locuitorii din apropierea dramurilor mari şi de poştă au generat numeroase nemulţumiri, înaintate autorităţilor. Astfel de plângeri apar în documentele vremii: locuitori din satul Pădina Mare se plângeau că „au meremetisit poşta Iablaniţa şi n-au primit plată”129, astfel de plângeri adresau şi locuitorii din satul Stigniţa130 şi Gvardiniţa131

Prin aşezarea satelor la linie şi reamplasarea vetrelor unora dintre ele, prin apariţia de sate şi oraşe noi dramurile încep să părăsească vechile trasee, urmând altele noi. Modernizarea acestor drumuri realizându-se în deceniilor următoare.

IX.3.1.2 Reţeaua rutieră în prezent

Reţeaua rutieră este formată, în prezent, din drumuri publice clasificate în dramuri naţionale, drumuri judeţene, dramuri comunale a căror lungime totală este de 1064,4km. Dramurile naţionale ce traversează teritoriul au o lungime de 71,4km, dramurile judeţene 539,2km (în Mehedinţi 217,17km, în Dolj 322,03km) şi dramuri comunale 453,8km (în Mehedinţi 222,44km, în Dolj 231,36km). La începutul perioadei predominau ca lungime dramurile comunale, pentru ca în anul majoritatea să fie deţinută de cele judeţene, întrucât o parte din drumurile comunale au fost trecute în categoria dramurilor judeţene.

In ceea ce priveşte căile rutiere, în podiş, drumurile naţionale sunt în întregime modernizate, numai 27,03 % din drumurile judeţene si comunale erau modernizate, în partea de nord a podişului se găseşte E70 (DN 6) ce asigură legătura între Timişoara - Dr. Tr. Severin - Craiova-Bucureşti şi trece prin localităţi ale podişului precum Pranişor, Tâmna, iar în partea de est, trecând prin Radovan Trece E79 (DN 56) care vine dinspre Craiova şi se îndreaptă spre Calafat.2 Cucu, V., (1998), România. Geografie umană şi economică, Editura Printech, Bucureşti, pag. 10199 Hotărâre pentru delimitarea administrativă a municipiilor, oraşelor, comunelor din judeţul Dolj, 27 mai 1968, nr. 1144

126 ibidem, dos. 3422/1831, f.61127 C.C. Giurescu, Principatele Române la începutul sec. al- XIX-lea, Bucureşti, 1957, p. 2501281. C. Filitti, Domniile Române sub Regulamentul organic, Bucureşti, 1914, p. 329129 Arh, St. Dr. Tr. Severin, Prefectura jud. Mehedinţi, dos. 2285/1832, f. 692130 ibidem, dos 2285/1832, f. 687-688131 ibidem, f. 691

balacita 1

Documents

Transcript of balacita 1