George BacoviaPlumb

GenezaPoezia este situată la începutul volumului cu acelaşi titlu apărut in 1916 şi poate fi

considerată o artă poetică,exprimând sugestiv vocaţia negatoare, specifică liricii moderne.Semnificatia titluluiPlumbul reprezintă simbolul - titlu şi leitmotivul poeziei.Prin sensul său propriu, acela de metal greu, maleabil, de culoare cenuşie,plumbul

sugerează, în planul expresiei figurate, apăsarea, monotonia, banalitatea, oboseala existenţei. Alegerea unui metal nepoetic (din punct de vedere al esteticii clasice sau romantice, ) implică o vocaţie caracteristică liricii moderne: negarea, contestarea semnificatiilor consacrate. Această retorică a negaţiei este evideţiată îndeosebi de asociaţiile metaforice ale cuvântului - cheie.In cadrul seriei metaforice, se observă un proces treptat de abstractizare.In metafora :sicriele de plumb – simbolul plumbului amplifică sugestia morţii conţinută de termenul sicriu ,introducând ideea de inevitabil, de greutate şi de apăsare, la care contribuie şi cromatismul.

Prin asocierile metaforice flori de plumb -coroanele de plumb - este negată semnificaţia consacrată a vegetalului (prospeţime, vitalitate, puritate, varietate coloristică).Elementul natural apare astfel mineralizat, mortificat.Sugestivă pentru viziunea simbolistă este şi metafora amorul de plumb – prin care este negată valoarea romantică a sentimentului iubirii, care înseamnă, în general, posibilitatea fiinţei umane de a se desprinde din materialitate şi efemeritate. Amorul de plumb semnifică, dimpotrivă, imposibilitatea evaziunii, apăsarea. Iubirea e desacralizată, redusă la materialitate şi monotonie.Marcand treapta ultimă a procesulie abtractizare,aripile de plumb - reprezintă negarea zborului şi, astfel, a posibilitătii de elevaţie, de ascensiune spre absolut prin desprinderea de realitate. Metafora are sens oximoronic, prin incompatibilitatea semantică dintre plumb şi aripă- ca simbol al zborului.Poezia are ca teme1. Condiţia umană;2. Condiţia creatorului si a creaţiei.

La nivel compoziţional, poemul este alcătuit din două catrene, fiind prezent procedeul symbolist al refrenului.

Pentru constituirea cadrului fizic, poetul imaginează un decor alcătuit din sugestii ale morţii, apăsării , închiderii(sicriul, cavoul, coroana), ce generează o stare de spirit complexă şi nedefinită. Cadrul natural este lipsit de orice detaliu ce ar putea indica o posibilă evaziune. Spaţiul devine apăsator nu numai prin vecinătatea morţii, ci şi prin ostilitatea mediului, chiar prin agresiunea acestuia, tradusă în senzaţii de discomfort-era vânt, era frig, sunete dizarmonice- scârţâiau,impresia de linişte funebră-dormeau adânc

Spaţiul închis ermetic devine, prin generalizare, un simbol pentru universul constrângător, perceput de eul poetic hipersensibil ca o sursă de continuă apăsare şi agresiune.

In ce priveşte cadrul psihic, se diting, de asemenea, elemente caracteristice viziunii simboliste. Eul poetic se reprezintă claustrat ireversibil într-un decor ostil, apăsător, în vecinătatea morţii.Prizonieratul sporeşte acuitatea perceptivă, astfel încât fiecare stimul din mediul exterior- liniştea, zgomotul, frigul-este resimţit ca o traumă.

Singurătatea, leitmotiv al liricii bacoviene, este privită ca un fenomen ireversibil,fără ieşire. Impresia de apăsare, de oboseală existenţială, amplificată de prezenţa morţii, constituie motivul major al stării depresive. Sentimentul singurătăţii, al prizonieratului -sugerate prin repetiţia “stam singur” şi simbolul cavoului,- determină o nevoie disperată de comunicare, ce conduce spre o exteriorizare ilogică, absurdă-am început să-l strig.In ansamblu, poemul poate fi considerat o artă poetică modernă, în care sunt contrazise marile tendinţe romantice, în spiritul unei estetici a negaţiei.Eul poetic se situează într-un decor definit prin ostilitate, prin sugestii ale morţii şi apăsării.Agresiunea universului exterior apare sugerată prin sunete dizarmonice (“scârţâiau”) şi prin senzaţii neplăcute (“era vânt”, “era frig”).Pentru poetul modern, toate căile evaziunii din real (în natura, iubire sau creaţie) sunt inevitabil închise. Prezenta plumbului, asociat simbolic cu floarea, amorul, aripa, într-un proces treptat de abstractizare, accentuează sentimentul deprimant al izolării, al închiderii ireversibile în universul ostil. Ca şi în alte poeme, spaţiul funebru devine o metaforă a universului.Metafora “amorul de plumb” poate fi interpretată fie ca o concretizare a abstracţiunii (sugerând stingerea sentimentului), fie ca o abstractizare a concretului (moartea fiinţei iubite semnifică si dispariţia sentimentului).Textul poetic evidenţiază procedee specifice simbolismului: corepondenţa dintre culori, sunete şi stări sufleteşti- cenuşiul plumbului fiind asociat plictisului, oboselii existenţiale-ugestia, sinestezia, simbolul.Muzicalitatea interioară, definitorie pentru estetica simbolistă, se realizează prin tehnica refrenului, prin frecvenţa vocalelor închise şi a grupurilor consonantice prin care se configurează, în plan sonor, o atmosferă sumbră, apăsătoare, în deplin accord cu stările de spirit exprimate.Poemul reprezintă, prin sensuri, semnificaţii şi procedee, esenta viziunii bacoviene şi o expresie originală a simbolismului românesc.

2

Lacustra

Semnificatia titluluiTitlul se constituie intr-un simbol (ca si plumbul). El presupune o trimitere la preistorie

si sugereaza starea de provizorat, incertitudine ce defineste conditia omului modern.Temele poemului~ sunt conditia umana si natura.CompozitiaSe remarca tehnica muzicala simbolista a refrenului (prima strofa se repeta in final cu o

modificare semnificativa a celui de-al doilea vers).Motivele

Locuinta lacustra - poate semnifica provizoratul, instabilitatea, izolarea si dualiatea conditiei umane (materie - spirit, relativ - absolut).

Motivul ploii (ploaia fiind un fenomen specific simbolist) - fenomen generalizat prin repetitia obsedanta, devine “plâns al materiei”.

Motivul visului - visul devine cosmar, el nu mai este un spatiu securizant Motivul singuratatii

Pornind de la un fenomen natural ce se repeta obsesiv (poetul sugereaza aceasta repetitie prin mijloace fonetice (vocale inchise - u, i, a) si morfologice (adjectivul nehotarit “atitea”), poetul extinde emotia eului, starea sa de disconfort psihic pina la dimensiuni universale.

Printr-o hipertrofiere, eu-l se situeaza in centrul universului, care percepe ploaia ca pe un “plins al materiei”. Criticul N. Manolescu realizeaza o analogie intre “plinsul demiurgului” dintr-un poem eminescian si “plinsul materiei”. Metafora bacoviana ar corespunde viziunii unui univers desacralizat, lipsit de spiritul divin.

Sentimentul singuratatii si obsesia ploii determina o evaziune a eu-lui poetic in lumea visului. Spre deosebire de romantici, poetul nu gaseste in somn si vis un univers compensator, ci, dimpotriva, un mediu care asociaza obsesiile, angoasele. Ca si in “Plumb”, se remarca ostilitatea cadrului fizic: “scinduri ude”, “ma izbeste-un val” si aparitia unor stari tensionante.

Eul poetic traieste, de asemenea, o regresiune in atemporal, o confruntare cu prototipul sau mitic (se identifica omului preistoric al locuintei lacustre). Se remarca astfel metafora “gol istoric”, precum si impresia de stagnare a timpului (“pe-aceleasi vremuri ma gasesc”). Chiar in acest context mitic atemporal, eu-l traieste sentimentul precaritatii si amenintarea unei apropiate distrugeri a propriului univers (“pilotii grei se prabusesc”).

3