MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

SPORTULUI

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

BÂC DORIN-PAUL

TEZĂ DE DOCTORAT

Turismul şi dezvoltarea durabilă:

realităţi, provocări şi oportunităţi

- Rezumat -

Conducător ştiinţific:

Prof. univ.dr. ALINA BĂDULESCU

ORADEA

2012

CUPRINS Lista tabelelor Lista figurilor Lista abrevierilor INTRODUCERE CAPITOLUL I.DEZVOLTAREA DURABILĂ – EXIGENŢĂ A LUMII

CONTEMPORANE

1.1. O scurtă istorie a alarmismului: de la Thomas Malthus la Al Gore 1.1.1. Malthus – „alarmistul” secolului XIX 1.1.2. Clubul de la Roma şi „Limitele creşterii” 1.1.3. Lester Brown – un malthusian al zilelor noastre 1.1.4. Al Gore şi IPCC– „cruciaţii încălzirii globale” 1.1.5. Încălzirea globală – realitate sau manipulare?

1.2. Dezvoltarea durabilă de la Stockholm la Copenhaga 1.2.1. Conferinţa ONU pentru mediul înconjurător – Stockholm, 1972 1.2.2. Raportul Brundtland – „Ourcommonfuture”, 1987 1.2.3. Summit-ul Pământului – Rio de Janeiro, 1992

1.2.3.1. Declaraţia de la Rio 1.2.3.2. Agenda 21

1.2.4. Protocolul de la Kyoto, 1997 1.2.4.1. Premisele şi obiectivele Protocolului de la Kyoto 1.2.4.2. Eşecul Protocolului de la Kyoto

1.2.5. Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă – Johannesburg, 2002 1.2.6. Summit-ul de la Copenhaga – un nou eşec în lupta cu schimbările climatice ?

1.3. Dezvoltarea durabilă de la teorie la practică 1.3.1. Sustainomics– Triunghiul dezvoltării durabile

1.3.1.1. Componenta economică 1.3.1.2. Componenta de mediu 1.3.1.3. Componenta socială

1.3.2. Contabilitatea sustenabilităţii –The triple bottom line (TBL) 1.3.3. Viitorul dezvoltării durabile

CAPITOLUL II.INDUSTRIA TURISTICĂ ÎN PRAGUL SECOLULUI XXI –

TENDINŢE ŞI PROVOCĂRI 2.1. Tendinţele pieţei turistice la începutul unui nou secol

2.1.1. O scurtă istorie a turismului 2.1.2. Expansiunea fenomenului turistic la nivel internaţional 2.1.3. „Viziunea turistică în anul 2020” (Tourism vision 2020)

2.2. Provocările exogene ale turismului 2.2.1. Globalizarea 2.2.2. Încălzirea globală

2.2.2.1. Litoralul 2.2.2.2. Staţiunile montane

2.2.3. Terorismul 2.2.4. Rolul statului în turism

2.3. Provocările endogene ale industriei turistice 2.3.1. Consumatorul de turism 2.3.2. Forţa de muncă 2.3.3. Organizarea la nivelul comunităţilor

CAPITOLUL III.TURISMUL DURABIL ŞI FORMELE SALE

3.1. Impactul turismului asupra societăţii 3.1.1. Impactul economic al turismului 3.1.2. Impactul socio-cultural al turismului 3.1.3. Impactul turismului asupra mediului înconjurător

3.2. Turismul durabil – o alternativă? 3.2.1. Modelul „platformelor lui Jafari”

3.2.1.1. Platforma susţinere 3.2.1.2. Platforma prudenţă 3.2.1.3. Platforma adaptare 3.2.1.4. Platforma bazată pe cunoaştere

3.2.2. Scurt istoric al apariţiei turismului durabil 3.2.3. Turismul durabil: definire si conceptualizare 3.2.4. Provocările turismului durabil 3.2.4.1. Industria turistică şi instituţiile statului 3.2.4.2. Societatea, piaţa şi turiştii

3.3. Formele turismului durabil 3.3.1. Ecoturismul 3.3.2. Turismul pentru voluntariat 3.3.3. Turismul pentru eradicarea sărăciei (Pro-poor tourism) 3.3.4. Slow tourism

CAPITOLUL IV.POTENŢIALUL ŞI PROVOCĂRILE TURISMULUI DURABIL ÎN

ROMÂNIA 4.1. Turismul românesc la începutul secolului al XXI-lea, în context regional

4.1.1. Importanţa regiunii Europa Centrală şi de Est pentru industria turistică

europeană

4.1.2. Circulaţia turistică în Europa Centrală şi de Est 4.1.3. Fluxurile turistice intra-regionale

4.2. Potenţialul turismului durabil în România, în context regional 4.2.1. Ecoturismul 4.2.2. Turism pentru voluntariat 4.2.3. Turismul slow

4.3. Provocările turismului durabil în România 4.3.1. Provocări la nivel regional 4.3.2. Provocări la nivel naţional 4.3.3. Provocări la nivel local

CAPITOLUL V.TURISMUL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ. PERSPECTIVA

UNEI COMUNITĂŢI DIN MUNŢII APUSENI 5.1. Obiectivele şi metodologia cercetării 5.2. Evaluări cantitative ale arealului Arieşeni – Gârda de Sus

5.2.1. Populaţia 5.2.2. Mediul economic. 5.2.3. Turismul

5.2.3.1. Resursele turistice 5.2.3.3. Capacitatea de cazare

5.3. Evaluare calitativă a principalelor provocări pentru turismul durabil din arealul

Arieşeni – Gârda de Sus

5.3.1. Perspectiva economică 5.3.2. Perspectiva socio-culturală 5.3.3. Perspectiva mediului înconjurător

CONCLUZII FINALE ŞI CONTRIBUŢII ALE TEZEI BIBLIOGRAFIE

Sinteza principalelor părți ale tezei de doctorat

Turismul durabil reprezintă pentru mulţi o utopie, o nişă extrem de îngustă din piaţa turistică,

cu perspective limitate şi o teorie măcinată de dezbateri fără consens. În lucrarea de faţă ne

propunem să clarificăm cele mai importante concepte din domeniul turismului durabil,

prezentând totodată şi modul în care turismul durabil poate fi transpus din teorie în practică.

Pe parcursul tezei de doctorat, am încercat să prezentăm avantajele turismului durabil,

cât şi provocările cu care acesta se confruntă, încercând să păstrăm o poziţie detaşată şi

echilibrată în ceea ce priveşte conceptul.

Obiectivul tezei de doctorat este să răspundem la câteva întrebări:

Care este relaţia dintre dezvoltarea durabilă şi turismul durabil?

De ce este nevoie de turismul durabil, ce înseamnă şi cum a apărut?

Care sunt principalele forme ale turismului durabil şi care este succesul acestora pe

piaţa turistic?

Cum se poziţionează România pe piaţa turistică regională?

Ce potenţial are România pentru un turism durabil?

Care sunt principalele forme ale turismului durabil, practicate în România?

Motivaţia alegerii temeri are rădăcini obiective, dar şi subiective. În primul rând,

articolul lui Sharpley intitulat „Tourism and sustainable development: exploring the

theoretical divide”, publicat în Journal of Sustainable Tourism în anul 2000, atrage atenţia

asupra unor diferenţe care au apărut între conceptele de dezvoltare durabilă şi turism durabil.

Deşi turismul durabil ar trebui să reflecte în mod logic doctrina dezvoltării durabile,

există diferenţe semnificative între cele două concepte. În ciuda unei aparente

strategii de dezvoltare holistică, echitabilă şi orientată pe viitor, turismul durabil

reprezintă are o perspectivă introvertită şi concentrată pe produs. Cu alte cuvinte,

deşi conţine obiective legate de protecţia mediului, turismul durabil nu alocă atenţia

necesară componentei de dezvoltare. (Sharpley 2000:14)

Am încercat astfel, pe parcursul tezei de doctorat să restabilim conexiunea dintre

dezvoltarea durabilă şi turismul durabil, identificând principalele legături dintre acestea.

În ceea ce priveşte rădăcina subiectivă a motivaţiei, aceasta este bazată pe

convingerea personală a autorului în schimbarea paradigmei şi încercarea trasării unor cărări

pentru căţărarea „Muntelui Sustenabilităţii, care este mult mai înalt decât Everestul”(Abott şi

Achbar 2003). Aceste „cărări” pot fi de mai multe feluri, şi cu grade de dificultate diferite.

Noi ne-am axat în special pe turism, şi modalităţile prin care acesta poate oferi o alternativă

la paradigma economică clasică.

În ultimii ani, dezvoltarea durabilă a devenit o temă extrem de importantă atât pentru

mediul academic, cât şi pentru cel economic şi cel politic. Conceptul de dezvoltarea durabilă

poate fi întâlnit în articole ştiinţifice, programe analitice, în birourile autorităţilor locale sau a

companiilor şi nu în ultimul rând în denumirea unor ministere. Unul dintre obiectivele

conceptului este să găsească o soluţie pentru a împăca trei deziderate: creşterea economică,

calitatea mediului şi justiţia socială.

În primul capitol, Dezvoltarea durabilă – exigenţă a lumii contemporane, am tratat

trei teme majore:

Necesitatea dezvoltării durabile, printr-o scurtă prezentare a patru valuri de alarmism,

reprezentate de: Thomas Malthus, lucrarea „Limitele creșterii”, Lester Brown și Al

Gore;

Apariţia şi evoluţia dezvoltării durabile sub auspiciile ONU şi a altor instituţii

internaţionale, care au organizat numeroase conferinţe şi congrese pentru a dezbate

problemele actuale ale omenirii;

Conceptualizarea dezvoltării durabil din două puncte de vedere: planeta şi mediul de

afaceri.

În acest capitol am folosit numeroase documente oficiale, rezultate în urma

conferinţelor internaţionale care au tratat direct sau tangenţial dezvoltarea durabilă. De

asemenea, am pus faţă în faţă opiniile a doi cercetători: Mohan Munasinghe şi John

Elkington, care privesc dezvoltarea durabilă din două perspective diferite.

În al doilea capitol, Industria turistică în pragul secolului XXI – tendinţe şi provocări,

ne-am propus să analizăm evoluţia industriei turistice în a doua jumătate a secolului XX şi

începutul secolului XXI, precum şi să prezentăm principalele provocări cu care aceasta s-a

confruntat în ultimii ani. Am împărţit aceste provocări în două categorii mari: exogene şi

endogene.

Provocările exogene pe care le-am identificat au fost: globalizarea, încălzirea globală,

terorismul, rolul statului în turism. Aceste provocări s-au manifestat independent de industria

turistică, influenţând totodată cererea turistică pe termen scurt, mediu sau lung. Am încercat

să evităm, cel puţin în cazul provocărilor exogene, identificarea exactă a cauzelor, dorind să

prezentăm pe larg efectele şi soluţiile, dacă acestea există, pe care industria turistică trebuie

să le aplice.

Provocările endogene identificate se referă în mare măsură la turismul românesc. Ne-

am limitat cercetarea la România, deoarece am considerat că fiecare ţară se confruntă cu

propriile probleme, fiindu-ne imposibil să analizăm toate statele de pe glob. Principalele

provocări pe care le-am prezentat în capitolul II sunt:forţa de muncă din turism, organizarea

la nivelul comunităţilor şi comportamentul consumatorului de turism.

Principalele surse pentru informaţiile folosite au fost statisticile furnizate de

Organizaţia Mondială a Turismului şi Panelul Interguvernamental pentru Schimbări

Climatice, precum şi lucrările unor importanţi autori: Richard Sharpley, Michael Hall,

Charles Goeldner, Brent Ritchie, Clayton Barrows şi Tom Powers.

Turismul durabil – conceptul rezultat de pe urma eforturilor depuse de numeroşi

cercetători – a apărut ca răspuns la cuantificarea tot mai exactă a efectelor negative pe care

turismul le are generează în comunităţile gazdă. Chiar dacă, pentru multe comunităţi,

turismul reprezenta o cale – singura în unele cazuri - spre dezvoltare, acesta genera

numeroase impacturi negative, mai ales asupra mediului şi culturii locale.

În cadrul capitolului al III-lea, Turismul durabil şi formele sale, am încercat să

prezentăm principalele definiţii şi concepte utilizate cu privire la turismul durabil, şi de

asemenea, principalele provocări cu care acesta se confruntă. Tot în acest capitol, am

prezentat patru forme de turism care respectă principiile turismului durabil. Ecoturismul

(turismul ecologic) are o puternică componentă de protecţie a mediului şi se desfăşoară în

general în arii protejate. Turismul de voluntariat şi turismul pentru eradicarea sărăciei au ca

scop ajutorarea unor categorii sociale mai defavorizate, care se confruntă cu numeroase

probleme, determinate de sărăcie. Ultima formă, turismul slow reprezintă o nouă filozofie, pe

care un număr tot mai mare de turişti o adoptă, pentru a se bucura de o experienţă completă în

cadrul vacanţei.

În cadrul acestui capitol ne-am am analizat şi comentat opiniile unor cercetător

consacraţi în domeniul turismului durabil: Bill Bramwell şi Bernard Lane (editorii Journal of

Sustainable Tourism), Michael Hall, David Weaver şi David Fennel, iar principala sursă de

articole ştiinţifice a reprezentat-o Journal of Sustainable Tourism, jurnal ştiinţific dedicat

turismului durabil.

În capitolul IV, Potenţialul şi provocările turismului durabil în România, am

prezentat care sunt şansele şi provocările turismului durabil din România, în context regional,

analizând atât turismul în general, cât şi turismul durabil, ca formă de practicare a acestuia.

Pentru analiza noastră, am comparat turismul Românesc, cu principalii concurenţi regionali:

Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria şi Bulgaria. Am încercat astfel să vedem cum se clasează

turismul românesc, comparat cu ţările vecine.

Problemele turismului durabil încep încă de la definirea acestuia, existând numeroase

poziţii cu privire la sensul acestui concept. Există chiar o dispută dacă trebuie sau nu să

dezbatem definirea turismului durabil (Hunter 2002:4-5; McCool şi Moisey 2008:3-4).

Turismul durabil, sau mai exact modalităţile de implementare ale acestuia, au la rândul lor

unele neajunsuri, ce au ca sursă principală incapacitatea de schimbare a cererii, dar şi a

ofertei turistice.

În viitor, pentru ca turismul durabil să devină cu adevărat o modalitate/filozofie de a

practica toate formele de turism de masă, este nevoie de implicarea mai multor actori. În

primul rând, comunitatea academică trebuie:

să se implice şi să colaboreze cu industria turistică;

să cerceteze probleme legate de guvernanţă şi reglementare;

să cerceteze piaţa şi să caute noi soluţii de promovare;

să cerceteze rolul pe care îl are mass-media în formarea opiniilor;

să folosească ideile dezvoltate de ştiinţele sociale pentru a explora modul de luare a

deciziilor şi tendinţele sociale (Lane, 2009:28).

De asemenea, cercetătorii trebuie să găsească limbajul şi modalităţile de a explica

rezultatele lor publicului larg, deoarece ei reprezintă cererea turistică şi ei sunt cei care

generează impactul negativ, despre care am vorbit în sub-capitolul 3.1.

În al doilea rând, industria turistică are un rol extrem de important. Deşi există

numeroase exemple de măsuri luate de hotelieri (folosirea de becuri ecologice, schimbarea

prosoapelor doar la cererea clientului, folosirea de şampon şi săpun care nu conţin substanţe

chimice), implementarea completă şi adecvată a principiilor turismului durabil este doar la

început. Una dintre cele mai mari probleme ale industriei turistice este convingerea că

modificările tehnologice şi de management pot rezolva orice fel de problemă. Lane (2009:29)

consideră că, deşi schimbările şi descoperirile tehnologice pot ajuta la rezolvarea unor

probleme, pentru soluţii de durată este nevoie de schimbarea stilului de viaţă, folosirea de noi

tehnici de vânzare şi dezvoltarea de noi produse. Un nou sistem de valori este necesar la

nivelul managementului industriei turistice.

În al treilea rând, este nevoie ca cererea să reacţioneze la concluziile cercetătorilor şi

la modalităţile de implementare găsite de industrie. Din păcate, acest pas va fi extrem de

dificil, dacă ţinem cont de numărul tot mai mare de turişti din ţările emergente (mai ales

China), care doresc să se bucure de petrecerea timpului liber, aşa cum au făcut-o turiştii din

ţările dezvoltate timp de cinci decenii.

În al patrulea rând, turismul durabil nu va putea fi implementat fără suportul celor

care sunt afectaţi de acesta. Deci, comunitatea locală şi atitudinea acesteia trebuie să

reprezinte un factor important pentru dezvoltarea turismului într-un anumit areal.

Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm importanţa statului şi ministerelor sau

autorităţilor din turism. Chiar dacă am putut observa un oarecare scepticism cu privire la

problemele globale (lipsa de consens la Conferinţa pentru Schimbări Climatice de la

Copenhaga), statul trebuie să se implice mult mai activ în implementarea turismului durabil.

WTTC previzionează că, în perioada 2008 – 2018, o serie de ţări care nu reprezintă

destinaţii din top 10 vor înregistra ratele de creştere cele mai mari la sosiri, încasări, locuri de

muncă create şi creşterea PIB pe baza turismului. Printre aceste ţări se numără şi România,

alături de Namibia, Vietnam, Brunei, Qatar, Muntenegru, Rwanda şi Chile (Timothy şi Teye,

2009:16).

Dacă ţinem cont de acest aspect, România va trebui să pună un accent serios pe

industria turistică autohtonă, iar pentru a evita efectele negative ale turismului ar fi de dorit ca

accentul să fie pus pe turismul durabil.

În ceea ce priveşte turismul durabil şi formele acestuia, Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Turismului a început să facă primii paşi în vederea dezvoltării acestuia (Mazilu,

2009:122). La iniţiativa Ministerului, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism

a realizat „Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România” în două faze: Faza I

- Experienţa ecoturistică la nivel naţional şi internaţional, în septembrie 2009 şi Faza a II-a -

Planul strategic de dezvoltare a ecoturismului în România, în noiembrie 2009.

Cele două documente, disponibile pe site-ul ministerului, oferă informaţii pertinente

cu privire la ecoturism şi importanţa acestuia pentru industria turistică şi pentru protecţia

mediului, cele două componente ale ecoturismului.

Obiectivul general al Planului strategic de dezvoltare a ecoturismului în România

este:

Crearea condiţiilor de dezvoltare a ecoturismului la nivelul ariilor protejate şi în

zonele din vecinătatea acestora, urmărindu-se realizarea unui produs ecoturistic

competitiv pe plan naţional şi internaţional. (INCDT 2009b:10)

Realizarea acestui obiectiv se bazează pe mai multe ţeluri pe termen lung şi etape ce

trebuie atinse şi urmărite în anii ce urmează:

dezvoltarea infrastructurii specifice ecoturismului în interiorul şi în apropierea ariilor

protejate de interes local, naţional şi internaţional;

realizarea în următorii zece ani a minim zece destinaţii ecoturistice recunoscute la

nivel naţional şi internaţional;

creşterea încasărilor obţinute, la nivelul comunităţilor locale din ecoturism, cu minim

7% anual în următorii 10 ani;

peste 10 ani, 2% din veniturile obţinute din turism la nivelul destinaţiilor ecoturistice

să fie folosite pentru conservarea naturii;

creşterea duratei sejurului la minim 5-7 zile pentru ecoturiştii străini şi la minim 3-4

zile pentru ecoturiştii români (INCDT 2009b:10).

Sursele de informare pentru aceste capitol au fost bazele de date şi materialele

furnizate de Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Turism, precum şi lucrările unor cercetători

români: Puiu Nistoreanu, Gabriela Ţigu, Rodica Minciu şi Florina Bran.

În ultimul capitol, Turismul şi dezvoltarea durabilă. perspectiva unei comunităţi din

Munţii Apuseni, am realizat o cercetare cu privire la perspectiva unei comunităţi asupra

turismului şi dezvoltării durabile. Comunitatea aleasă se găseşte în Ţara Moţilor, din Munţii

Apuseni, fiind formată din populaţia comunelor Arieşeni şi Gârda de Sus. Cercetarea se

bazează atât pe informaţii culese de pe teren, cât şi pe răspunsurile la două tipuri de

chestionare aplicate în arealul studiat. Persoanele chestionate şi-au oferit propriile păreri cu

privire la principalele avantaje şi dezavantaje socio-economice din areal, precum şi

importanţa pe care o are turismul pentru dânşii. Am împărţit rezultatele cercetării în două

părţi: 1. evaluări cantitative, cu privire la mediul socio-economic şi turismul din areal; 2.

evaluări calitative, care au rezultat de pe urma interpretării chestionarelor.

Chiar dacă nu considerăm că există vreo soluţie miracol pentru turismul durabil din

România sau din lume, putem trasa câteva direcţii de acţiune pentru implementarea unui

turism durabil:

1. Educaţia. Ne referim atât la informaţii propriu-zise cu privire la protecţia mediului,

reciclare, turism durabil, echitate socială - diseminate în şcoli şi facultăţi, dar şi la organizarea

de tabere sau excursii tematice, care să ofere copiilor şansa de a vedea în realitate ce

înseamnă un turism durabil. De asemenea, este importantă educaţia în mediul rural, unde

populaţia trebuie să conştientizeze cât mai urgent efectele negative ale schimbărilor sociale,

tehnologice şi de mediu, care au loc şi care influenţează calitatea vieţii;

2. Implicarea statului. Statul trebuie să caute soluţii - şi să aloce fonduri pentru

implementarea acestor soluţii – pentru o mai bună protecţie a mediului.

3. Schimbarea paradigmei. Economiştii vor trebui să găsească un sisteme economic care are

la bază bunăstarea întregii populaţii a planetei şi protecţia biosferei, din care face parte şi

specia umană, alături de miliarde de alte fiinţe vii. O schimbare a paradigmei va trebui să

intervină şi în cazul populaţiei şi tendinţelor de consum din prezent, care par a fi

nesustenabile pe termen lung.

Pentru găsirea de soluţii şi implementarea acestora este nevoie de reţele formate din

stakeholder-i locali, dar şi universităţi, ONG-uri sau instituţii aflate în localităţi diferite, dar

care au obiective şi interese comune.

Am împărţit propunerile noastre în două categorii: propuneri la nivel local - pentru

arealul Arieşeni – Gârda de Sus, şi propuneri la nivel naţional, care au ca scop creşterea

gradului de sustenabilitate a turismului din România.

Propuneri la nivel local

1. Crearea unei asociaţii de turism (fie una pentru fiecare comună, fie una pentru între

arealul), din care să facă parte toţi agenţii economici care oferă servicii de cazare, alimentaţie

publică, etc. Asociaţia ar putea îndeplini mai multe funcţii:

promovarea integrată a comunei sau arealului, fiecare unitate de cazare beneficiind

de acelaşi nivel de vizibilitate;

o presiune mult mai puternică pe autorităţile locale şi chiar centrale, pentru

investiţiile necesare dezvoltării durabile a turismului;

creşterea coeziunii şi spiritului de „coopetiţie”1 între firme, care în prezent se

consideră concurente;

1Conceptul de coopetiţie a fost prezentat pe larg în sub-capitolul 2.3.3

organizarea de cursuri de specializare (gastronomie, marketing etc.) de scurtă durată

pentru antreprenorii locali, în cadrul Grupului Şcolar de Turism din Arieşeni;

crearea unui centru de cercetare-dezvoltare, în cooperare cu una sau mai multe

universităţi şi ONG-uri. Acest centru de cercetare-dezvoltare ar trebui să aibă mai

multe sarcini: adunarea de date şi crearea de baze de date cu privire la activitatea

economică şi turistică din areal (activitatea centrului s-ar putea extinde pentru toţi

Munţii Apuseni); crearea unor sisteme de referinţă cu privire la indicatorii mediului

înconjurător (calitatea apei, calitatea aerului, suprafeţe defrişate/reîmpădurite etc.) şi

generarea de prognoze, pentru a veni în întâmpinarea provocărilor viitoare;

depunerea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene.

2. Dezvoltarea cicloturismului, ca formă a turismului durabil, prin crearea unor trasee pentru

biciclete, cu grade diferite de dificultate şi amplasarea unor puncte de închiriere şi

mentenanţă a bicicletelor, atât în centrul comunelor, cât şi în apropierea resurselor turistice

care se găsesc pe traseele create.

3. Stimularea sectorului secundar, pe două direcţii: produse alimentare şi produse de

artizanat. Resursele alimentare (lactatele, fructele de pădure şi ciupercile), relativ limitate, pot

reprezenta o materie primă importantă pentru crearea de produse alimentare, care pot fi la

rândul lor comercializate în cadrul pensiunilor. În ceea ce priveşte produsele de artizanat (din

lemn sau ţesături de lână), acestea vor putea fi comercializate în puncte special amenajate, în

centrele de informare şi de către pensiuni.

4. Stimularea ecoturismului, prin construirea unor campinguri, în adevăratul sens al

cuvântului, care, pe lângă spaţiile de campare, să ofere grupuri sanitare, spaţii pentru

prepararea mesei, spaţii pentru servirea mesei, infrastructură pentru rulote (curent electric,

apă potabilă şi sistem de canalizare). Aceste campinguri pot fi amplasate în spaţii îndepărtate

de centrele „aglomerate” ale comunelor. Arealul are un important potenţial în acest sens,

existând numeroase arii protejate, cu grade diferite de protecţie.

5. Stimularea turismului pentru voluntariat, prin atragerea voluntarilor străini pe posturi de

profesori de limbi străine, în cadrul şcolilor din comune sau în cadrul unor şcoli de vară,

adresate şi localnicilor.

6. Stimularea turismului slow, prin promovarea arealului, folosind, de exemplu, moto-ul:

„Valea Arieşului, unde timpul stă pe loc!”(Arieş Valley, the place where time stands still!).

Gastronomia locală poate reprezenta un argument în plus pentru această formă de turism.

7. Construirea de telescaune/telecabine, ca alternative la folosirea căilor rutiere, pentru

atingerea celor mai importante resurse turistice din areal: vf. Bihorul, Gheţarul Scărişoara etc.

Chiar dacă sunt implicate defrişări, construirea acestor forme de transport pe cablu va reduce

poluarea generată de autoturismele utilizate de turişti.

Propuneri la nivel naţional

După cum am menţionat în capitolele de mai sus, considerăm educaţia ca fiind cea

mai importantă unealtă pentru implementarea unui turism cu adevărat durabil, care să implice

atât cererea, cât şi oferta. O soluţie poate fi reprezentată de programul „Turismul pentru elevi

responsabili”, adresat tuturor elevilor din clasele a III-a (basic training) şi clasa a VII-a

(advanced training). Obiectivele acestui program ar putea fi:

promovarea turismului durabil şi a sau formelor acestuia în rândul copiilor, care

ulterior vor deveni tineri, iar apoi adulţi cu o conştiinţă mai „ascuţită”;

familiarizarea elevilor cu protecţia mediului şi reciclarea, care ulterior pot fi

completate de ore sau concursuri organizate sub egida şcolii sau inspectoratului

şcolar;

dezvoltarea în rândul elevilor a respectului faţă de flora şi faună.

Conform datelor statistice disponibile (v. Tabelul 1.), avem un deficit de capacitate de

cazare, dar acest lucru poate fi rezolvat prin mai multe variante: creşterea numărului de zile

de vacanţă, creşterea capacităţii de cazare, sau limitarea programului doar pentru elevii din

clasa a VII-a.

Activităţile pe care le propunem în cadrul programului implică fie folosirea unei

pregătiri prealabile, fie deprinderea unor cunoştinţe ce vor putea fi folosite ulterior, după

încheierea taberei:

drumeţii în spaţiul natural;

cicloturism în două etape: cursuri de mers cu bicicleta pentru elevii din clasele a III-a

(eventual, obţinerea unui permis de conducere), trasee de cicloturism pentru elevii din

clasa a VII-a;

culegerea de plante medicinale, fructe de pădure etc., prezentarea principalelor tipuri

de plante ce se găsesc în regiunea în care sunt cazaţi şi efectele pe care acestea le au;

reciclarea deşeurilor pe care le generează, în mai mulţi paşi: 1. selectarea deşeurilor,

2. pregătirea deşeurilor ce nu pot fi folosite in situ, 3. reciclarea deşeurilor alimentare

şi transformarea acestora în compost, 4. folosirea celorlalte produse ca materiale

pentru jocuri şi concursuri.

Tabelul 1.

Premisele programului „Turismul pentru elevi responsabili” în cifre

Indicator Valoare

Număr de elevi în clasa a III-a 211.420

Număr de elevi în clasa a VII-a 218.500

Vacanţe (zile disponibile) 29 oct. – 4 nov. (7 zile)

1 aprilie – 21 aprilie (21 zile)

22 iunie – 8 sept. (78 zile)

Locuri în tabere 10.681

Zile-turist disponibile (zile de vacanţă x locuri în

tabere)

1.132.186

Zile-turist necesare (durata sejurului = 7zile) 3.009.440 Sursa: http://www.didactic.ro/stiri/structura-anului-scolar-2012-2013,

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/anuarstatistic2010.ro.do

Nu cunoaştem efectele programelor „Cornul şi laptele” şi „Mere în şcoli” asupra

dezvoltării şi sănătăţii elevilor, dar considerăm programul pe care îl propunem cel puţin la fel

de important. Prin colaborarea dintre mai multe ministere, şi anume Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi

Ministerul Mediului şi Pădurilor, suntem convinşi că se pot găsi soluţiile financiare şi

logistice pentru realizarea programului „Turismul pentru elevi responsabili”. Principalele

costuri pentru acest program sunt:

reabilitarea taberelor şcolare existente (dacă au existat fonduri pentru construcţia de

săli de sport, suntem convinşi că există şi pentru aceste renovări/reamenajări);

angajarea şi pregătirea personalului în spiritul turismului durabil (există numeroase

ONG-uri de profil, care vor fi receptive, fie pentru a furniza personal, fie pentru a

pregăti personalul existent, poate chiar pe baza unor proiecte cu fonduri europene);

alimentaţia publică, care ar trebui să se bazeze într-o măsură cât mai mare pe produse

autohtone, stimulând astfel economia locală;

transportul elevilor spre destinaţii; dacă vom încerca limitarea distanţei, adică

folosirea taberelor din acelaşi judeţ, transportul nu va reprezenta o cheltuială

semnificativă.

Programul pe care îl propunem nu va rezolva toate problemele cu care se confruntă

turismul românesc, dar poate reprezenta un prim pas în schimbarea mentalităţii viitorilor

turişti. De asemenea, programul va stimula turismul din arealul Arieşeni – Gârda de Sus, aici

existând două tabere care funcţionează în special pe durata vacanţei de vară.

Principalele direcţii viitoare de cercetare sunt următoarele:

importanţa factorului uman pentru dezvoltarea durabilă şi care sunt pârghiile cele mai

eficiente pentru a stimula acest factor;

o clarificare conceptuală cu privire la turismul slow, şi descoperirea principalelor

destinaţii din România ce se pretează acestei forme de turism;

imaginea României din perspectiva voluntarilor care ne vizitează şi ce alte tipuri de

voluntariat ar putea fi practicate în România;

opiniile şi părerile persoanelor care vizitează arealul Arieşeni – Gârda de Sus, cu

privire la turismul durabil şi formele sale;

modalităţile cele mai eficiente de stimulare a economiei locale în arealul Arieşeni –

Gârda de Sus;

previzionarea cât mai exactă a modificărilor ecologice ce vor surveni în arealul

Arieşeni – Gârda de Sus, în condiţiile păstrării tendinţelor din prezent.

În final, dorim să ne exprimăm încrederea în viabilitatea turismului durabil, ca

modalitate de a practica turismul şi convingerea că România va avea capacitatea de a

implementa într-un timp cât mai scurt toată măsurile necesare pentru a transforma, măcar

unele regiuni, în destinaţii de turism durabil.

BIBLIOGRAFIE

1. Barrows, C., şi Powers, T. (2009) Introduction to the Hospitality Industry, Editura John Wiley & Sons, New

Jersey;

2. Bădulescu, A. (2007) Economia Turismului, Editura Universităţii din Oradea;

3. Bădulescu, A., Bâc, D. şi Nedelea, A. (2006) „Ecotourism and Sustainable Tourism in Apuseni Mountains,

Romania” Science, Economics and Technologies in the Global World, Tom 2, vol. 1, p.143-148;

4. Băltăreţu, A., Neacşu, N., Neacşu, M. (2008) Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti;

5. Bâc, D. (2007) „The Impact Of Climate Change On Tourism”, Analele Universităţii din Oradea - Ştiinţe

Economice, TOM XVI,Vol I, p. 38-41;

6. Bâc, D. (2008a) „A History of the Concept of Sustainable Development: Literature Review”, Analele

Universităţii din Oradea - Ştiinţe Economice, TOM XVII, vol.1, p. 576 – 580;

7. Bâc, D. (2008b) „Sustainable Development – a Theoretical Approach”, Analele Universităţii din Oradea -

Ştiinţe Economice, TOM XVII, vol.1, p. 581 – 585;

8. Bâc, D. şi Aksoz, O. (2009) „Exogenous challenges for the tourism industry in the beginning of the twenty

first century”, Analele Universităţii din Oradea - Ştiinţe Economice, Tom XVIII, vol.2, p.29-33

9. Bâc, D., Bădulescu, A. şi Lang, E. (2011) „Excesses and challenges of the economic growt., A brief history:

from Malthus to Al Gore”, Actual Problems of Economics, nr. 3 (117), p.281-289;

10. Bramwell, B. şi Lane, B. (1993) „Sustainable tourism: an evolving global approach”, Journal of Sustainable

Tourism nr.1, p. 351–368;

11. Bran, F., Simon, T. şi Nistoreanu, P. (2000) Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti;

12. Cooper, C., Hall, M. (2008) Contemporary Tourism: An International Approach, Editura Butterworth-

Heinemann, Oxford;

13. Cristureanu, C., Neacşu, N., Băltăreţu A. (1999) Turism internaţional. Studii de caz. Legislaţie, Editura

Oscar Print, Bucureşti;

14. Elkington, J. (1997) Cannibals with forks, Editura Capstone, Oxford;

15. Fennel, D. (2007) Ecotourism, Editura Routledge, Londra;

16. Goeldner, C. şi Ritchie, B. (2012) Tourism. Principles, Practices, Philosophies (ediţia a 12-a), Editura John

Wiley&Sons, New Jersey;

17. Hall, M., Williams, A. (2008) Tourism and Innovation, Editura Routledge, New York;

18. Lane, B. (2009) „Thirty Years of Sustainable Tourism: Drivers, Progress, Problems—and the Future”,

publicat în Sustainable tourism future (editori: Gossling, S., Hall, M., Weaver, D.), Editura Routledge, New

York;

19. Meadows, D., et al. (1975) The limits to growth, Editura Universe Books, New York;

20. Minciu, R. (1998) Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti;

21. Nistoreanu, P. şi Ghereş, M. (2010) Turism rural – tratat, Editura C.H. Beck, Bucureşti;

22. Sharpley, R. (2000) „Tourism and sustainable development: exploring the theoretical divide”, Journal of

Sustainable Tourism, vol. 8, nr.1, p.1 – 19;

23. Sharpley, R. (2006) Travel and Tourism, Editura SAGE, Londra;

24. Ţigu, G. (2003) Etica afacerilor în turism, Editura Uranus, Bucureşti;

25. Ţigu, G.(coord.) (2005) Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial, Editura Uranus, Bucureşti;

26. Weaver, D. (2006) Sustainable Tourism: Theory and Practice, Editura Butterworth Heinemann, Oxford;

27. Weaver, D. (2009) „Reflections on Sustainable Tourism and Paradigm Change”, publicat în Sustainable

tourism future (editori: Gossling, S., Hall, M., Weaver, D.), Editura Routledge, New York;