[1]

AXIOLOGIE SI FILOZOFIA CULTURII

ANUL V 2010-2011

CIOLACHE MIHAELA

GRUPA 53A

Dincolo de “noua barbarie”

cum poate redeveni arhitectura

un act de cultura?

[2]

„Architecture is culture made tangible”

Goethe(1749-1832)

Societatea actuala nu este zguduita doar de o criza politica sau economica, criza

fundamentala ce ii paraziteaza radacinile, este de natura culturala, manifestata la nivel profund si

conduce la denaturarea vietii in integritatea sa.

Civilizatia moderna, prinsa in plina desfasurare a epocii informationale, intr-o dezvoltare

fara precedent, risca sa isi piarda valorile sensibile determinante. Arhitectura, cu multiplele sale

valente „expresie a timpului sau”(1) si activitate antropogenetica(2), isi recalculeaza pozitia.

Acest fenomen amplu si devastator a lumii moderne, este identificat si analizat de Michel

Henry in „Barbaria”. Filozoful francez, lanseaza un atac vitriolic la adresa stiintelor si a ideologiilor

acestora, care afecteaza toate disciplinele si modurile de viata in era informatiei. Pentru prima

data in istoria umanitatii stiinta si cultura, se opun intr-o lupta in care triumful celei dintai

declanseaza distrugerea celei din urma.

Henry fixeaza existenta unei barbarii numai in raport cu o cultura. Dar ce este cultura?

Definitia data de fenomenologul francez se refera la „o actiune pe care viata o exercita asupra ei

insesi si prin care se transforma pe sine in asa fel incat este ea insesi ceea ce transforma si ceea

ce este transformat”.

1) Peter Eisenmann

2) Francois Choay

Natura relatiei dintre cultura si arhitectura, de-a lungul istoriei, a fost mereu aflata in centrul

polemicilor. Pentru exemplu, cultura Egiptului antic a condus la nasterea piramidelor sau arhitectii

care le-au creat au schimbat civilizatia?

[3]

Apare astfel intrebarea: cum poate redeveni arhitectura un act de cultura? Pentru a

raspunde la aceasta intrebare este necesara o intelegere mai clara a notiunii de arhitectura.

Componenta fundamentala a modului de viata, arhitectura este o dimensiune specific

umana, prin care omul, potrivit lui Francoise Choay, isi construieste lumea si se construieste pe

sine. In acest sens arhitectura nu trebuie perceputa intr-un mod reductiv drept o simpla organizare

a spatiului, ci trebuie abordata ca un gest semnificant, de investire a realitatii cu continuturi umane.

In viziunea lui Mircea Eliade, arhitectura este perceputa ca mod de existenta. O casa este

universul pe care omul si-l construieste pentru sine, reluand cosmogonia - creatia paradigmatica a

zeilor. In mod similar, se poate afirma si despre asezarile umane; decurge de aici dimensiunea

demiurgica a omului si a arhitecturii ca activitate umana definitorie.

Prin modelarea semnificanta a spatiului, omul creeaza "locuri" (spatii calitativ diferite, în

care se manifesta sensibil o semnificatie existentiala, simbolica, rituala sau sociala, si nu spatii

adaptate pur si simplu unor necesitati practice) – pasibile a fi însusite, intelectual si afectiv, a fi

„traite” în mod autentic. Arhitectura se infiinteaza sub forma unei expresii directe a prezentei omului

in lume, cu alte cuvinte, o imagine a existentei umane.

Arhitectura contemporana, insa, a ajuns intr-un moment de colaps. Kenneth Frampton in

articolul “On reading Heidegger”subliniaza pe de o parte simtomele pe care aceasta le traverseza

in prezent: nu este capabila a crea spatii , ci doar complexe functionale, practic masinarii, iar pe de

alta parte ilustreaza impedimentele econonomice in arhitectura. Sunt aprofundate discutiile de

principiu, oarecum filosofice, care stau la baza viziunii lui Frampton despre arhitectura. Ideea

centrala ar fi lupta dintre ideal si concret, dintre principiu si rezultat, dintre forma gandita (simtita,

perceputa) si cea construita, dintre fizic si metafizic.

Critica principala pe care o aduce Frampton arhitecturii actuale, este dependenta prea

stransa fata de ratiunile economice, militand pentru o recuperare a dimensiunii culturale a acesteia,

in spiritul unui act de civilizatie.

Revenind la perspectiva lui Michel Henry asupra problematicii contemporane descoperim

noi perspective asupra fenomenelor cu care ne confruntam. In mod fregvent vedem barbaria ca o

consecinta a absentei civilizatiei, iar pe barbar îl identificam acolo unde atat tacitul cat si

[4]

manifestul achizitiilor obstesti sunt absente. Etichete infime, igiena precara, limbajul sarac,

inexistenţa proiectului, ritualul frust al subzistentei imediate sunt doar cateva indicii ca protagonistul

cavernelor este prezent.

Iar acestui portret ii opunem figura omului dresat în spatiul progresului tehnic si al culturii.

Anularea validitatiii trairilor religioase, discreditarea experientei artistice si dominatia filonului

stiintific asupra pornirilor perceptive pregatesc un ev barbar prin excelenta, o perioada de anemiere

a vietii. Individul hartuit de aceasta noua realitate cauta refugiul in cultura. Si la acest nivel, insa,

atmosfera manageriala il transforma intr-un potential pion birocrat, prins intr-o artificiala

tehnologizarea a valorilor. Michel Henry opune acestei realitati o locuire lucidă a lumii, o asumare a

existentei.

Stiinta nu este un element negativ in esenta, insa ea devine o amenintare in momentul in

care exclude toate formele traditionale de cultura, etica si religie. In lumea moderna suntem

aruncati, inca din copilarie in mediocritatea si violenta universului mass-media. Cultura exista inca,

intr-un mod incognito si e condamnata sa joace un rol secund in societatea actuala materialista,

care se scufunda in barbarie.

Este necesara o cautare a unei abordari mai profunde a arhitecturii, care sa depaseasca

sfera imediatului, a concretului si a fizicului, pentru integrarea unor dimensiuni etice, filozofice si

artistice.

 

[5]

BIBLIOGRAFIE

CHOAY F., Urbanismul. Utopii și realități, Paideia, 2002

HENRY Michel, Barbaria, Institutul European, 2008

KENNETH FRAMPTON, On reading Heidegger

NORBERG-SCHULZ C., Architecture: Presence, Language, Place, SKIRA,

2000

HEIDEGGER M., Originea operei de artă, Univers, 1982