Limba romana patria mea si alte articole de Aurora Petan

cercettor principal la Institutul de Lingvistic Iorgu Iordan-Al. Rosetti, din Capital, specialist n filologie clasic; Aurora Petan a absolvit Facultatea de Limbi Straine, sectia Latina-Greaca Veche, are un masterat in Filologie Clasica iar in prezent este doctorand in lingvistica. In anul 2001, a castigat Premiul Academiei "B.P. Hasdeu" pentru lingvistica, la 27 de ani

Suntem romani pentru ca vorbim romaneste. Nimic altceva nu ne defineste atat de fundamental: nici credintele, nici obiceiurile, nici granitele. In momentul in care vom inceta sa mai vorbim aceasta limba, nu vom mai avea identitate. Dar multi dintre noi am inceput deja sa o facem, fara sa stim ca suntem victimele unui adevarat razboi impotriva limbii romane

Ce (sau cine) este limba romana?

Lingvistii isi imagineaza limba romana, din punct de vedere etimologic, ca pe un sandvis: chifla este elementul latin, care cuprinde o felie consistenta de sunca (influenta slava), cateva foi de salata (influenta maghiara, turceasca, greceasca, rusa, franceza si altele), si putina maioneza, dar foarte putina, pe post de resturi din substratul stravechi dacic. Desigur, stiinta poate defini limba romana cum considera ea ca e mai potrivit. Dar lingvistica singura, cu limitele ei, nu ne ajuta deloc sa intelegem cu adevarat ce (sau cine) este limba romana si care este rostul ei. Limba romana nu este latina plus slava, plus substrat, plus maghiara plus, plus, plus... Limba romana este acea forma speciala sub care spatiul acesta geografic si spiritual dintre Carpati, mare, Dunare si dincolo de ele a capatat o identitate. Limba romana nu este o simpla structura logico-lingvistica cu ratiuni de comunicare, rasarita intamplator la un moment dat dintr-o alta limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dat de la Dumnezeu, asa cum sunt toate limbile, cu un trup si un spirit, cu o istorie, un destin si un rost. Ea detine un nucleu, o esenta, care este una si aceeasi de mii de ani, cu mult inainte ca aceasta limba sa se fi numit "romana". Pe acest trup s-au asezat diferite haine, dupa imprejurari si moda: haina slava, cea turceasca, haina maghiara sau greceasca, jobenul frantuzesc sau jeansii americani. Chiar si latina nu a fost decat o alta haina, mai groasa, mai rezistenta si mai de cale lunga, imbracata, intr-un anumit moment al istoriei, de acest nucleu stravechi. Si pentru ca aceasta haina a convenit din punct de vedere politic mai marilor vremii, dar nu era, totusi, decat o simpla imbracaminte, lingvistii au inceput sa nascoceasca cum ca de fapt latina este si trupul, si spiritul limbii romane. Au inventat peste o mie de cuvinte latinesti care stau, chipurile, la baza unor cuvinte romanesti, dar care in latina nu au existat niciodata. S-au dat peste cap ca sa demonstreze ca dacii si-au abandonat limba in favoarea latinei, chiar si acei daci - foarte numerosi - care n-au intrat niciodata in contact cu romanii. Au sucit pe toate partile limba romana pentru a o face sa intre in tiparul latin. S-au straduit sa ne convinga ca limba romana are o istorie recenta, ca ea s-a "format" la un moment dat, cam pe vremea cand slavii dadeau tarcoale la Dunare. Si au reusit sa ne pacaleasca. Evident, din perspectiva strict stiintifica, respectand criteriile lingvisticii, ceea ce se vorbeste acum se poate socoti alta limba decat ceea ce se vorbea acum cateva mii de ani. In realitate este o iluzie, bine ascunsa ochilor nostri: esenta si spiritul limbii sunt aceleasi, doar "hainele" puse pe deasupra ne iau ochii, mereu altele, mereu mai colorate si mai inselatoare... Si numele, desigur: astazi ii spunem "limba romana", dar ea este aceeasi limba carpatina a noastra de mii de ani, indiferent cum s-a numit in stravechime.

Spiritul limbii romane

La o simpla rasfoire a Dictionarului Explicativ (DEX), constatam ca toate cuvintele limbii romane vin de undeva: latina, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa, franceza, germana, engleza, italiana, tiganeasca si altele. Nu exista nici un cuvant atribuit vreunui strat mai vechi decat latina, in schimb, exista mii de cuvinte cu etimologie necunoscuta. Ar rezulta ca romana este un soi de amestec, care a luat tot ce a putut de la toate limbile cu care a intrat in contact, fara ca limbile cu pricina sa fi luat ceva de la noi. Stranie poveste! Cine poate explica misterul aparitiei limbii romane dintr-o limba latina care a inghitit pe nerasuflate, ca un balaur, intreaga limba daca, si in care s-au amestecat, apoi, ca intr-un Babel absurd, aproape toate limbile Europei? Nu e nici un mister, caci adevarul este altul: multe din cuvintele considerate slave sunt, de fapt, dacice, iar slavii le-au luat de aici; multe cuvinte pe care noi spunem ca le-am luat de la maghiari, in maghiara au sensuri foarte restranse si maghiarii insisi nu stiu de unde le-au luat. Si foarte multe cuvinte si chiar structuri considerate latinesti, in latina nu au existat niciodata, ci sunt stravechi, carpatice... Aceste lucruri au fost spuse de lingvisti straini, care nu au nici un motiv sa masluiasca istoria limbii romane.Din pricina faptului ca noi credem in continuare in teoriile proclamate de savantii nostri, nu s-a gasit inca nimeni care sa incerce sa defineasca limba romana din singura perspectiva justa, aceea de dat sacru. Constantin Noica a aratat, citandu-l pe Eminescu, ca cuvintele cu cea mai mare incarcatura de semnificatii sau cu intelesuri netraductibile sunt intotdeauna cuvintele vechi, de la mosi-stramosi, nu cuvintele de ieri si de azi. Insa savantii nostri, tocmai pe acestea le ignora sau le falsifica originea. Unde altundeva poti cauta spiritul limbii, daca nu in ceea ce a dainuit de secole, neatins? Spiritul limbii se gaseste in felul in care sunetele se combina intre ele si sunt accentuate, dand nastere unei melodii aparte a limbii, in gramatica, in cuvinte si expresii care adesea nu pot fi traduse in alte limbi, in sensuri si imagini, in felul in care se imbina si se ordoneaza cuvintele, si in cuvintele insele, milenare, mii de cuvinte cu origine necunoscuta, despre care lingvistii nu vor sa pomeneasca niciodata sau le atribuie influentei altor limbi. Cand e vorba de elementul stravechi al limbii, ni se recita, batjocoritor: barza, viezure, mazare, de parca asta e tot ce ne-a ramas dupa tavalugul latin...

Ganditorul de la Hamangia. Produsul unei spiritualitati avansate

Oare de ce bucuria este numita cu un cuvant dacic, pe cand tristetea, mahnirea, necazul, supararea, obida, jalea sunt luate de la vecini? Poate pentru ca bucuria este sentimentul fundamental al fiintei umane, emotia care iti arata ca esti pe calea cea buna, ca esti in acord cu Dumnezeu. Gandul, cel care leaga lucrurile si le gaseste sensul, este desemnat tot printr-un cuvant dacic (unii lingvisti mai sustin si astazi ca ar veni din... maghiara!). Doina este un alt cuvant milenar, care transpune esenta sufletului romanesc, starea de dor. A mosteni nu putea fi decat un cuvant cu o viata de mii de ani, la fel ca mos si mosie, din aceeasi familie. Vatra este un cuvant dacic sau chiar dinaintea dacilor, la fel si codrul. Cuvantul a ingropa (si groapa) are si el o varsta de cateva mii de ani, iar exemplele sunt multe, multe, multe...In dictionare nu se foloseste niciodata termenul de "dacic" sau "substrat". DEX-ul, dictionarul nostru de capatai, prefera sa spuna ca un cuvant este de origine necunoscuta decat sa admita ca este dacic. Lucrarile de istoria limbii romane incep intotdeauna cu latina: ce-a fost inainte, nu conteaza, e considerat doar o "influenta" minora, marginala... Ceea ce sperie cu adevarat pe dusmanii identitatii noastre de neam si limba este continuitatea incredibila, de mii de ani, caci valurile istoriei si straturile ce s-au asezat pe deasupra nu au reusit sa modifice acest sambure puternic.

Razboiul impotriva limbii romane

De aici porneste totul: de la presimtirea sau intelegerea rostului pe care il are limba romana. Caci daca limba romana este cea care da identitate unui spatiu spiritual care sta la temelia Europei, este limpede ca cei ce doresc uniformizarea, stergerea diferentelor, globalizarea, au un dusman de temut in aceasta limba cu radacini milenare. Si nu este de-ajuns sa fie falsificate tratatele de istorie si de lingvistica, deoarece limba isi vede mai departe de menirea ei, pastrandu-si radacinile adanc infipte in pamant. Pentru ca limba romana sa-si piarda rostul, cei potrivnici actioneaza asupra vorbitorilor, ca intr-un veritabil razboi.Exista un razboi impotriva limbii romane, caci exista un razboi impotriva identitatii noastre. Iar singurul mod prin care ni se pot taia radacinile este indepartarea de limba noastra. Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinta lui. Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie sa ii distrugi limba: atat istoria limbii, cat si spiritul ei.Caile pe care se desfasoara lupta impotriva limbii romane si, implicit, a identitatii noastre, sunt numeroase. La nivel academic, savantii, fie ignoranti, biete marionete oportuniste, fie vanduti cu totul si potrivnici intereselor neamului, depun eforturi in a ne falsifica radacinile. De aici aversiunea fatisa, devenita un adevarat razboi, fata de civilizatia dacilor si fata de tot ce inseamna componenta straveche a limbii romane: cetati dacice lasate pe mana jefuitorilor, triste figuri de academicieni care se extaziaza in fata ideii cuceririi Daciei si a masacrarii dacilor care si-au aparat pamantul, dictionare si tratate ridicole, care cauta sa demonstreze ca dacii au renuntat brusc, definitiv si in masa la limba lor, iar limba romana este continuarea limbii latine, devenita imediat un "primitor universal", o "limba ospitaliera" care a renuntat de buna voie la tot ce a avut specific si a luat de la altii tot ce are acum.Mass-media este un alt canal prin care se duce acest razboi. Presa si internetul promoveaza cu mare insistenta saracirea limbii, mai ales in randul tinerilor. Este adevarat ca limba oglindeste realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevarat ca si noi suntem modelati, foarte subtil si eficient, de limba pe care o vorbim. Daca folosim zi de zi un vocabular sarac, vom deveni repede la fel de saraci in spirit. Lucrurile devin cenusii, totul este ori "misto", ori "naspa", nimic nu mai este "frumos", "grozav" ori "minunat". Suntem "cool" ori "trendy", avem "joburi" de "manageri", "merchandiseri", "brokeri" ori "dealeri", engleza ne sufoca, suntem invatati sa pretuim mai mult alte limbi decat a noastra, ajungem sa ne fie rusine sa mai folosim cuvinte romanesti curate. Rezultatul e sigur: in cateva generatii vom uita mai mult de jumatate din limba, vom face dictionare chiar si pentru romana ultimelor decenii si nu vom mai sti ca "Limba noastra-i limba sfanta,/ limba vechilor cazanii,/ care-o plang si care-o canta/ pe la vatra lor, taranii".

Europa romaneasca

Putini sunt cei care inteleg ce se intampla cu adevarat, caci pentru noi, limba materna este un lucru la fel de firesc ca si aerul pe care il respiram, si nu suntem constienti de schimbarile subtile care se produc in vorbirea noastra. Doar cei plecati departe stiu ce inseamna sa visezi romaneste si sa tresari la auzul unei vorbe de acasa. Insa adevarata fata a acestui razboi s-a vazut si continua sa se vada in afara granitelor tarii, in comunitatile istorice de romani, care cuprind cu radacinile lor aproape jumatate din Europa: din Rusia, Ucraina, Basarabia, pana in Ungaria si Croatia, din Serbia, Albania, Bulgaria, pana in Macedonia, Grecia si chiar Turcia. Istoria acestor romani este incarcata de suferinta, iar astazi, desi traim in vremuri democratice, in cele mai multe dintre aceste teritorii limba romana e vorbita doar in soapta.

Dacia pe timpul lui Burebista. Se intindea pe aproape intreaga Europa de azi

Istoricii din antichitate sustineau ca tracii erau cel mai numeros popor din lume, dupa inzi. Ei ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, Asia Mica si toata Europa de Sud-Est. Dacii, ramura nordica a tracilor, locuiau pe ambele maluri ale Dunarii, ajungand in nord pana la Carpatii Padurosi, in apus pana la Tisa si Morava, in rasarit, dincolo de Nistru, pana la gurile Bugului, iar in sud se intindeau pana la Muntii Balcani. Vreme de patru secole, intre sec. III si VII d.Hr., Imperiul Roman a fost, practic, un imperiu de sorginte tracica: majoritatea imparatilor Romei si ai Bizantului, ca si multi generali, proveneau din randul tracilor si al dacilor nord-dunareni. Dupa ce granita de pe Dunare s-a prabusit, in Balcani au navalit slavii, avarii si alte neamuri, iar despre traci si daci nu s-a mai auzit mare lucru. Cartile de istorie nu-i mai pomenesc, de parca ar fi intrat in pamant. In realitate, cei mai multi au ramas pe vetrele lor, iar urmasii lor sunt toti cei ce vorbesc astazi romaneste, de multe secole, in aceleasi teritorii. Nici o alta limba europeana nu a avut un astfel de destin.In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev". Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Procesiune dacica la Drobeta

Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate. Astazi, in afara tarii, romana este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii. In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca... Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?

Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Razboinici daci

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".=====================

Aurora Petan despre tblitele de plumb de la Sinaia, o misterioas arhiv regal dacic

De mai bine de un an, cercettori avizati sau amatori, pasionati de istorie, ziaristi, fundatii culturale sunt angajati ntr-o adevrat curs contra cronometru, pentru a dezlega un mare mister al istoriei noastre vechi: Tblitele de plumb de la Sinaia.Peste 30 de plci acoperite cu imagini si nscrisuri ntr-o limb necunoscut stau neinventariate n subsolul Institutului de Arheologie Vasile Prvan din Bucuresti, de mai bine de un secol, sub pretextul c sunt niste falsuri neinteresante. Ele contin o scriere ntr-o limb necunoscut si reprezentri iconografice cu lupttori narmati cu suliti si lnci, regi si zei, temple, palate, cetti, monograme si nsemne heraldice, eternizate n plumb, cu rbdare si migal, cu un simt artistic aproape desvrsit, misterios si incitant. O lume nviat parc dup un cataclism dar, paradoxal, puternic si de real.n legtur cu acest fascinant subiect, am realizat un interviu, n exclusivitate pentru Observatorul de Toronto, cu doamna profesoar Aurora Petan, cercettor principal la Institutul de Lingvistic Iorgu Iordan-Al. Rosetti, din Capital, specialist n filologie clasic. Domnia sa a prezentat o comunicare pe aceast tem la Academia Romn, fiind convins c plcutele de plumb de la Sinaia reprezint o parte a unei importante arhive regale dacice.

Aurora Petan a absolvit Facultatea de Limbi Straine, sectia Latina-GreacaVeche, are un masterat in Filologie Clasica iarin prezent este doctorand in lingvistica. In anul 2001, a castigat Premiul Academiei "B.P. Hasdeu" pentrulingvistica, la 27 de ani.

R: Stimat doamn Petan, ce se stie despre aceste plcute ?

A.P: Se stie de la primarii din Sinaia, din anii 20-30, c, n preajma anului 1875, cnd s-a turnat fundatia Castelului Peles, s-a descoperit un mare tezaur, din piese de aur plci scrise n relief. Aceste plci au fost copiate n plumb, din ordinul Regelui Carol I, la Fabrica de cuie din Sinaia. Pn n prezent, nu au fost descoperite dovezi certe n acest sens. Exist ns o traditie oral, destul de serioas.Mult lume stie despre acest lucru, ns nu a scris nimeni pe tema asta.Plcile de plumb au fost depozitate la Mnstirea Sinaia si, imediat dup nfiintarea Muzeului National de Antichitti, la sfrsitul secolului al XIX-lea, au fost aduse la Bucuresti, pe vremea lui Grigore Tocilescu.n legtur cu plcile de aur, exist dou ipoteze: una, c ar fi fost topite de Regele Carol I si folosite n vremea Rzboiului de Independent si, a doua, c cel putin o parte din ele ar fi supravietuit. Nu stim ce s-a ntmplat cu ele: fie au ajuns, dup unele speculatii, n Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, ntr-un fel sau altul.

R: Dumnevoastr, ce informatii detineti despre plcutele originale, din aur?

A.P: Informatiile pe care le detin eu sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoan din Republica Moldova, care m-a contactat imediat dup conferinta mea din 3 iunie 2004, de la Academia Romn. M vzuse pe TVR-international si spunea c vine cu o delegatie din partea Academiei Ruse. Mi-a artat, ntr-adevr, o delegatie, semnat, parafat, prin care era mputernicit s se ocupe de culegerea de informatii despre aceste obiecte.Persoana respectiv sustinea c astfel de plci exist pe teritoriul Rusiei, c sunt foarte asemntoare cu cele de la Sinaia, si, c, din informatiile pe care le detine, cel putin 40 de piese din aur ar mai exista n Banca National a Romniei.

R: Concret, ce v-a spus acest misterios personaj despre plcutele din aur ?

A.P: Ipoteza domniei sale era urmtoarea: plcile din aur nu ar fi fost descoperite cnd s-a spat fundatia Castelului Peles. Ele s-ar fi aflat n posesia Mnstirii Sinaia care, ca multe alte asezminte crestine, a fost ridicat pe o capiste, pe locul unui altar pgn. Deci, aceste plci s-ar fi pstrat, de-a lungul secolelor, n grija initial a preotilor precrestini si, apoi, ar fi fost transmise.Personajul de care v spuneam, al crui nume nu vi-l pot face cunoscut, mai spune c fiecare mare trib geto-dacic avea o astfel de arhiv de texte, care se rennoia periodic. Textele erau scrise de Marele Preot si aveau caracter sacru, magic, erau nchinate zeilor si, ca atare, erau foarte, foarte bine pstrate.n preajma rzboaielor cu Traian, cteva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins si au luat-o spre Rsrit, mpreun cu arhivele lor. El sustinea c aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei, odat cu aceast migratie dacic.Conform informatiilor lui, la noi n tar, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mnstirea Tismana, un altul undeva n Muntii Bucegi si unul chiar lng Sarmizegetuza. Deocamdat, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la lumin.Tot el sustine c au existat la Sinaia 240 de piese si c mai multe copii se afl n diferite institutii. Foarte plauzibil, pentru c stim, tot de la oameni din Sinaia, c unele copii n plumb au ajuns la prof. Nicolescu Plopsor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comunistilor.Deci, piesele de aur, fie s-au salvat si au ajuns n Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista nc n Banca National, fie au fost topite. Nu avem informatii sigure despre nici una dintre variante.

R: Dar, pn acum, s-a ocupat cineva de ele ? Le-a studiat vreun cercettor?

A.P: Este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese. Exist informatii absolut sigure c si Prvan le cunostea. Asta sustine Alexandru Vulpe, actualul director al Muzeului de Arheologie Vasile Prvan, al crui tat, Radu Vulpe, a fost elevul lui Prvan.Primul director al Muzeului, Grigore Tocilescu stia despre ele, la fel ca multi altii. Toat lumea stia de existenta lor, ns nimeni nu a vrut s se ocupe de ele. Nu vd nici o explicatie de ce. Poate doar dac ei stiau c a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus si scoaterea la lumin a copiilor ar fi dus la un scandal. Asta ar fi o explicatie. Cred c a fost dosit povestea pieselor de plumb, pentru a nu se afla povestea celor de aur, care au disprut. Pentru c erau acolo tone de aur. Dac au fost cel putin 200 de piese, imaginati-v.

R: Credeti c istoricii au evitat, cu bun stiint, s le cerceteze ?

A.P: Probabil. Istoricii si arheologii consacrati nu s-ar fi bucurat s renunte la tot ce scriseser pn atunci, acceptnd att de multe informatii noi care ar fi dus, ntr-adevr, la rescrierea istoriei noastre vechi, si nu numai a noastr, pentru c sunt lucruri care privesc istoria ntregii Europe. Faptul c un Prvan, un Tocilescu sau un Radu Vulpe au spus c sunt falsuri, a constituit o etichet definitiv. Nimeni nu a ncercat s vad dac nu cumva este altfel.

R: Ce ne mai puteti spune, n legtur cu aceste plci de plumb ?

A.P: Istoria acestor plcute este foarte zbuciumat. Pn de curnd, nu se stia c exist o legtur ntre Sinaia si aceste piese. Inginerul Dan Romano, care a investigat 20 de ani aceast poveste, publicndu-si rezultatele cercetrii n volumul Cronic apocrif pe plci de plumb ?, nu stia nimic despre Sinaia. El cunostea doar cele dou piese care exist n depozitul muzeului de la mnstire. Eu am dat peste o carte a lui Iordache Moldoveanu Dacii vorbesc , care cunostea cele dou piese de la Sinaia. Domnul Moldoveanu a vorbit cu un inginer din Sinaia, pe nume Ionescu, care astzi nu mai trieste. Acesta a fost foarte pasionat de istoria acestor plcute. El i-a spus c ar fi existat zeci de piese si c provin de la Regele Carol I.n acelasi timp, istoricul Augustin Deac a tinut o comunicare n 2003, la Congresul International de Dacologie, despre plcile de aur de la Sinaia. ns nu a avut ecou. Stiu doar c detine fotografii inedite dup plci, pe care noi nu le cunoastem, le-am vzut numai proiectate. Din pcate, Deac a murit si nu am ajuns la documente si la arhiva pe care o detinea. Vorbind cu cei de la Institutul de Arheologie, am aflat c ei stiu, cu sigurant, c toate aceste plci provin de la Mnstirea Sinaia.n anii 40, cnd Romalo le-a fotografiat, mai erau o sut si ceva,iar n anii 70, au disprut toate. Romalo a cutat si n inventare, dar ele nu au fost niciodat inventariate.Nu exist absolut nici o informatie c ele ar fi existat vreodat. n 2002, 2003, au reaprut 35 de piese, nu se stie de unde. Ce s-a ntmplat cu restul, nu stim. Cele 35 de piese, aflate astzi n Muzeul Institutului de Arheologie nu sunt nici acum inventariate.

R:Am aflat c, totusi, aceste piese din plumb au fost analizate.

A.P: Da. Am extras mostre din cele 35 de piese, le-am dus la Institutul de Fizic Nuclear si rezultatele sunt, fr nici un dubiu: plumb de secolul al XIX-lea. S-au fcut comparatii cu medalii de plumb din vremea lui Cuza si compozitia este identic. Este sigur plumb modern, care confirm teoria copiilor. n anul 2002 a fost trimis la Oxford una dintre piese, mpreun cu o scoab de plumb din zidul de la Sarmizegetuza, oferit de profesorul Ion Glodariu, care este datat, sigur, secolul I d.Hr. Analizele au artat c piesa contine cam aceleasi impuritti ca si scoaba de plumb dacic si c autenticitatea acestei piese depinde de siguranta contextului n care a fost gsit scoaba. Dac scoaba este autentic, este posibil ca si piesa s fie autentic. Pornind de la aceste rezultate, considernd c plumbul este dacic, s-a ridicat urmtoarea ntrebare: cum e posibil s arate att de bine niste piese de plumb peste care au trecut 2.000 de ani, ntr-un sol cu umiditate ridicat, ca al trii noastre?Domnul Romalo a presupus c s-au fcut matrite din folie de aur, n care s-au imprimat scrisul si imaginile cu poansonul, apoi s-a turnat plumb, iar cnd piesele au fost descoperite, s-a extras folia de aur si abia atunci plumbul ar fi intrat n contact cu aerul Cei de la Monetrie spun ns c aceast ipotez este neplauzibil, pentru c multe piese au dimensiuni mari si, o folie de aur, ca s poat fi imprimat, trebuie s fie foarte subtire. Astfel de matrite nu ar mai fi suportat o greutate att de mare de plumb.Analizele repetate de trei ori la Institutul de Fizic Nuclear pe piesa analizat la Oxford au demonstrat c exist, ntr-adevr, impuritti, dar numai la suprafata pieselor: cupru, argint si alte metale, n cantitti foarte mici, care pot proveni fie din contaminarea cu matritele, fie din contaminarea cu obiectele mpreun cu care au fost depozitate. ns, n interiorul pieselor este plumb pur. Este, deci, posibil, ca cei de la Oxford s fi msurat numai exteriorul piesei, nu si interiorul. Nu exist nici un dubiu c plumbul din interior este 98% pur, cu adaos de staniu. Asta este formula tipic pentru plumbul de tipografie.

R: Care este opinia Dumneavoastr, n legtur cu autenticitatea acestor plci ?

A.P: Dup opinia mea, plcile sunt autentice, n ceea ce priveste continutul lor, ns, n ceea ce priveste suportul este vorba, n mod sigur despre niste copii din secolul al XIX-lea.Cu sigurant, Regele Carol a vrut, cnd si-a dat seama de importanta istoric a acestor piese, s lase spre cercetare, chiar dac cele de aur nu au fost distruse, chiar dac ele exist, copii dup ele. Pentru c ar fi fost dificil s se fi dat la studiat tone de aur. Mi se pare logic s fi fcut niste dubluri dup aceste piese.

R: Dac sunt falsuri, cine ar fi putut s le fac ?

A.P: Se presupune c Hasdeu. Unii spun c el ar mai fi fcut niste falsuri, e vorba despre niste documente medievale.Nu de aici pleac ns ipoteza falsului. Alexandru Vulpe sustine c un nepot de-al lui Hasdeu ar fi lsat o scrisoare n care ar fi spus ceva n legtur cu aceste piese. Nu se stie nimic despre scrisoare, dac exist sau nu. ntre timp, Alexandru Vulpe a renuntat la ideea scrisorii, nu si la ideea falsului atribuit lui Hasdeu. De ce? Pentru c, aceste plci, pe lng foarte multe ilustratii, contin o limb. Ori, la vremea respectiv, n afar de Hasdeu, nimeni nu avea cunostinte att de temeinice nct s inventeze o limb atribuit dacilor.Hasdeu a fost un personaj absolut genial. Este sigur c cel care a creat plcile, dac admitem c a existat un falsificator, trebuie s fi fost chiar mai genial dect Hasdeu.Se stie c doar Hasdeu detinea la vremea aceea cunostintele necesare crerii unei limbi si a unei arhive atribuite dacilor, mai ales c el era foarte pasionat de substrat. El este cel care, scotnd n evident exagerrile scolii latiniste, a studiat temeinic ce s-a putut studia, pe vremea respectiv, din substratul dacic. ns, Hasdeu atribuie dacilor un alfabet folosit de secui, descoperit ntr-un document de secol XIII. Hasdeu presupunea c dac secuii aveau un alfabet n secolul al XIII-lea, trebuie s-l fi gsit acolo, n Ardeal, si c el trebuie s fie continuarea alfabetului dacilor.

R: Si nu este asa ?

A.P: Alfabetul secuilor nu are nici o legtur cu alfabetele de pe plci. Acestea sunt, predominant, grecesti. Alfabetul secuiesc este foarte straniu. Dac Hasdeu ar fi fcut plcile astea, nu ar fi folosit alfabetul grec, el fiind convins c acel alfabet al secuilor este dacic.nainte de a descoperi alfabetul secuilor, Hasdeu presupunea c Deceneu, care, conform lui Iordanes, ar fi stat o vreme n Egipt, ar fi adus de acolo o scriere. Deci, a avut o ipotez anterioar alfabetului secuiesc. Asta ar fi prima neconcordant. A doua ar fi legat de limb. Si este mult mai grav.Limba din plci nu seamn cu substratul limbii romne. Nu exist cuvinte din substratul limbii romne, nu exist fenomene atribuite substratului limbii romne. Ori, Hasdeu, care studiase substratul (este primul nostru lingvist care studiase substratul) n-ar fi ratat ocazia s introduc niste elemente, clar de substrat, n aceste plci.

R: Atunci, n ce limb au fost scrise plcile ?

A.P: Dup mine, limba din plci nu este o limb indo-european. Acesta este lucrul senzational pe care l pot spune. Este o limb care nu are desinente, care nu face distinctie de gen, de persoan, de numr, de caz. Nu stim cnd avem plural, cnd avem singular, cnd avem feminin. Aproape toate cuvintele se termin n o, nu n a , asa cum le stim noi din izvoarele grecesti si latinesti (de exemplu Boerobiseto, Vezino), chiar si femininele se termin n o: Napoco, Genuclo. Exist elemente care se regsesc si n limba romn, dar care, paradoxal, n romn nu sunt atribuite substratului, ci limbii latine. Este limba dac, fr ndoial, ns, fie este o limb preindo-european, deci mult mai veche ceva de genul limbii basce care a supravietuit asimilrii indo-europene, fie, adoua variant (la care m-am gndit, dar la care nu tin foarte mult) este o limb sacr, folosit numai de preoti, n vreme ce poporul folosea o limb comun, diferit.Plcutele ar putea fi, deci, scrise ntr-o limb sacr, care s se fi conservat n casta preotilor.

R: De unde ar putea s provin aceste plci scrise, si ce povestesc ele ?

A.P: n mod sigur, plcutele provin din mai multe zone si din mai multe epoci. Ele au fost strnse laolalt, ntr-un anumit moment. ns, exist o unitate de stil si de redactare, ceea ce nseamn c exista o traditie puternic. Plcile consemneaz, cu sigurant, evenimente importante de la curtea regilor daci, precum aliante, rzboaie cstigate, diferite evenimente. Lipsesc multe piese din aceast arhiv. Noi avem foarte putine. Se vede usor c exist o unitate de stil pentru plcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea si asa mai departe. Mai mult, tipurile de scriere se grupeaz pe epoci si pe zone. Lucru foarte important, pentru c e greu de crezut c cineva n secolul al XIX-lea cunostea scrierile grecesti locale.Mai exact, plcile din Dobrogea sunt scrise n alfabet grecesc ionian, care folosea omega si eta. Este vorba de plcile care par s provin de la cetatea Genucla, spre exemplu.n functie de informatiile de pe plci, le-am putut grupa: asdar sunt plci de la Sarmizegetuza, de la cettile din Dobrogea, plcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.Cele care par s provin din Dobrogea folosesc un alfabet de influent clar ionian, lucru firesc, pentru c acolo erau cettile grecesti milesiene. n schimb, plcile din vremea lui Decebal folosesc un alfabet grecesc occidental, care trebuie s fi provenit de undeva din sudul Italiei, acelasi care st la baza alfabetului latin, prin intermediar etrusc. Ori asa ceva nu stiu dac se putea cunoaste la vremea respectiv (secolul XIX n.n.) pentru c alfabetele locale si dialectologia greac s-au constituit ca stiinte doar la mijlocul secolului al XX-lea.Multe sunt plci de la Cetatea Helis. Ele vorbesc nu numai despre Dromichete, el fiind unul dintre nenumratii regi de la Helis. Avem chiar o genealogie de la Helis (mai exist nc una de la Sarmizegetuza), care se ncheie cu Oroles, care trebuie s fie acelasi cu Rholes, din Dio Cassius, si care, cum pare s rezulte din texte, este autorul complotului care l-a detronat pe Burebista.

R: Porf. dr. Vasile Boroneant mi-a artat niste semne asemntoare, descopertie de dnsul pe niste mandibule de cal, la Chitila...

A.P: Am vzut si eu semnele de pe oasele de la Chitila. Textele din plci sunt scrise 90% n alfabet grecesc, cu diferite variante. Este adevrat c exist si cteva scrieri total necunoscute n aceste plci. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plci. Aceast scriere seamn, ntr-adevr, cu scrierea de pe oasele de la Chitila.

R: Asemenea semne se afl si n Biblia lui Wulfila...

A.P: Biblia lui Wulfila se stie c a fost scris n nordul Dunrii n sec. IV d.Hr Wulfila a trit ctiva ani aici. El a fost cel care i-a crestinat pe goti si primul care a tradus n gotic Biblia. Alfabetul gotic a fost inventat de el, si se spune c are la baz alfabetul grecesc. ns alfabetul gotic primitiv, publicat de Vulcanius Bonaventura, contine cel putin un semn, care a fost folosit si de daci n aceste tblite. Pentru c, chiar dac spunem c dacii au folosit n tblite alfabetul grecesc, nu este totusi alfabetul grecesc pur, ci unul care contine niste semne speciale, pentru sunete speciale, care nu exist n limba greac. Acel semn din alfabetul gotic, care n alfabetul dacic noteaz sunetul ce, nu are valoare n alfabetul gotic, pentru c nu exist sunetul. De aceea nu se explic existenta lui, dect printr-o preluare de la daci.

R: Au mai fost descoperite piese asemntoare undeva ?

A.P: n afar de plcile de plumb, mai exist o serie de piese de alt provenient, din colectii particulare, din muzee, descoperite de arheologi n spturi, care contin semne si imagini asemntoare celor de pe plci, necunoscute n perioada lui Hasdeu. De pild, medalionul care se afl n posesia domnului Dan Romalo, care provine de la familia Murnu, are pe avers portretul lui Burebista, care se regseste de mai multe ori pe plcile de plumb, probabil fcut cu aceeasi stant, pentru c are aceleasi dimensiuni. Pe revers are imprimat emblema cap de bovideu si sarpe, care reprezint probabil emblema statului unitar al lui Burebista, si un text n aceeasi limb cu aceea de pe plcute.Medalionul a fost analizat de ctre Bogdan Constantinescu, doctor n fizic, de la Institutul de Fizic Nuclear, care garanteaz c este autentic, pentru c are o combinatie de metale care se regseste numai undeva din zona din sudul Urarilor, un aliaj tipic metalurgiei scitice. Domnia sa sustine c este imposibil ca cineva s fi falsificat acest medalion.Mai exist cteva piese n colectia unui anume domn Pulopol. Domnul Romalo l-a cunoscut acum vreo 10 ani si a reusit s le fotografieze. Ele contin imagini asemntoare cu cele de pe plcute.Mai stiu de existenta altor trei piese, descoperite de arheologul Victor Bobi, aflate la Muzeul din Focsani. Este vorba despre un medalion, cu portretul si numele regelui Duras, care pe revers are un templu identic cu cele de pe plcute, si niste monede de argint, dintre care una contine o scriere rombic, identic cu scrierile lui Dromichete de pe plci. Este chiar monograma acestui rege. O asemenea moned a fost inventariat si de marele numismat Octavian Iliescu.Aceste piese se pot constitui n dovezi ale autenticittii plcilor, pentru c sunt descoperite recent.

R: Despre reprezentrile arhitectonice de plci ce ne puteti spune ?

A.P: n ceea ce priveste reprezentrile arhitectonice din plci temple, cetti (avem chiar un plan al cettii Sarmizegetuza) se pare c sunt conforme cu ce stim noi despre arhitectura din antichitate. Multe structuri par s fie structuri de lemn, care nu s-au pstrat pn astzi, ns, dac ar fi existat un falsificator, acesta ar fi trebuit s cunoasc foarte bine arhitectura antic. Pe de alt parte, cele cteva mii de reprezentri, de portrete, de trofee, de divinitti, de armate etc., grupate pe epoci si pe zone de provenient sunt reprezentate foarte coerent.Arheologul Silviu Teodor de la Muzeul National a fcut un studiu de imagine, timp de cteva luni. A grupat toate aceste imagini si le-a introdus ntr-o baz de date. Rezultatul a fost de-a dreptul surprinztor: nu exist nici o inconsecvent. Dac ar fi existat un falsificator, acesta si-ar fi coordonat extraordinar de bine munca, pentru c nici o imagine nu se bate cap n cap, pe nici una dintre plci.

R: Ca specialist, cum apreciati limba n care au fost scrie textele de pe misterioasele plcute ?

A.P: n ceea ce priveste limba din tblite, aceasta are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc s fie o limb creat. Are extrem de mult varietate. Numele lui Burebista spre exemplu, e scris n vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Exist foarte mult variatie fonetic. Toate cuvintele au variante. Exist chiar indicii de variatie dialectale. Tblitele dacilor si cele ale getilor prezint diferente clare dialectale. Exist cuvinte care apar n anumite contexte. Exist structuri fonetice conditionate. Ori, aceste lucruri nu puteau fi imaginate de cineva care nu avea la ndemn instrumentele actuale. S generezi o limb care s aib cuvinte, care s apar numai n anumite contexte, e imposibil. E vorba de mii de cuvinte. Limba din tblite nu are nici un atribut al unei limbi artificiale.

R: Doamn Aurora Petan, v multmim foarte mult pentru informatii.

Nota redactiei .

Invitam istoricii romani din diaspora sa ne scrie parerile domniilor lor despre Placile de la Sinaia pe adresa observro@idirect.caPunctele Dvs de vedere sunt foarte importante.Ele vor fi comunicate celor din tara interesati in elucidarea adevarurilor istorice ale neamului nostru.

Carti despre limba dacilor

Dac pe Arcul lui Constantin

Iubitorii trecutului romanesc au noi motive de bucurie. Volume de mare interes la Editura "Dacica"

Istoria unei limbi trebuie sa inceapa, ca orice istorie, cu stratul sau cel mai vechi. La noi insa, acest strat, considerat de fapt "substrat", a fost cel mai putin favorizat in cercetarea lingvistica. Cauzele au fost multe, dar cel mai adesea s-a invocat faptul ca, atata vreme cat limba dacilor a disparut, nu putem afla nimic despre ea si deci nu are rost sa speculam. Radacinile acestei atitudini se gasesc insa si in vremea Scolii Ardelene, care a incercat sa-i scoata pe "barbarii" de daci din istorie, revendicand o descendenta pura, din "gintea latina". Limba dacilor a ramas de-a lungul timpului un mister si un domeniu tabu in acelasi timp. Cateva nume au punctat totusi drumul spinos al cercetarilor in acest domeniu: marele scriitor si invatat Bogdan Petriceicu Hasdeu, cel dintai care a abordat cercetarea substratului, infruntand curentul epocii, Ion Iosif Russu - savant clujean care, la o suta de ani dupa Hasdeu, dadea un impuls urias prin lucrarile sale, si Grigore Brancus, cel mai mare specialist al zilelor noastre, in chestiuni de substrat. Cartile lor (dar si ale altor cercetatori) au inceput sa fie (re)editate de catre Editura "Dacica", in efortul de a repune in circulatie date si informatii fundamentale, stiintifice, cu privire la limba dacilor.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, genialul

Intr-o vreme in care latinitatea noastra era litera de lege in cultura romaneasca si tot ce era "barbar" era rusinos si trebuia eliminat, Hasdeu si-a asumat "curajul erorii", cum insusi spune, si a luptat pentru echilibrarea balantei: nu ne tragem doar de la Ram, nu au fost nimiciti toti dacii, nu a fost abandonata Dacia dupa retragerea aureliana, iar limba noastra nu este o limba pur latineasca, ci a pastrat multe elemente de la vechii daci. "Departe de a ma fali, regret de a fi cel dentai care am intreprins limpezirea elementului dacic al limbei romane. Am fost impins la aceasta nu de ambitiunea de a deschide o cale noua, ci de necesitatea de a imple o veche lacuna, de care se izbeau, pe rand, toti acei ce voiau sa inteleaga inceputurile nationalitatii romane. Aruncandu-ma pe o cale atat de nestrabatuta, a trebuit sa ma armez cu acea deciziune de a nu ma teme chiar sa ratacesc, pe care marele Grimm o numeste curajul erorii". Prima sa lucrare de seama, ierit-au dacii?", este un pamflet savuros impotriva invatatilor Scolii Ardelene, emblematic ca atitudine si argumentare. Acest titlu a ramas in istorie, si intrebarea inca este valabila. "Pogorandu-se de preste plaiuri impreuna cu cartile sau chiar cu persoanele lui Clain, Maior, Laurian, Papiu si ale atator alti doctori ardeleni, un vartej de indaratnicie a fost buimacit mintile noastre intru a ne socoti de romani curati, puind intre alte temeiuri fara temei si acela cum ca toti dacii ar fi pierit pana la cel din urma sub armele lui Traian. Apoi da! Pentru popoare, precum si pentru insi, sunt timpuri de innebuneala, cu acea numai deosebire, ca pe un ins lepsit, inchid din data cei sanatosi, carii sunt mai multi, iar de innebuneste un popor intreg, apoi vai si amar de cei putintei cuminti ce se mai afla in sanul sau... Cine are neclintita bunavointa de a da crezare si de acum inainte, numai lucrurilor de necrezut, creaza catu-i va placea barfirilor ex cathedra; in cat despre mine, care sunt nu numai ne-ardelean, ci si ne-doctor, am o neinvinsa plecare de a ma increde, intru orice priveste istoria veche, nu in mantii lungi, diplome si mai lungi si vorbe afara din cale de lungi, ci in marturisirile scriitorilor contimpureni cucerirei Daciei". Firea lui Hasdeu il impingea sa se revolte si sa riste, sa emita idei la limita compromiterii. Datorita acestui curaj, dacii au iesit din umbra istoriei si s-a creat drum pentru cercetarea istoriei si limbii lor.Acest inegalabil pamflet deschide volumul cu acelasi nume ingrijit si prefatat de profesorul Grigore Brancus, aparut recent la Editura "Dacica". In volum sunt reunite, pentru prima oara, cele mai importante articole ale lui Hasdeu despre limba si istoria dacilor, pana acum imprastiate in lucrari mai greu accesibile: "Originile pastoriei la romani", "Studii gramaticale asupra limbii dacilor", "Zimbrul in Dacia", "Fragmente pentru istoria limbii romane - elemente dacice", "Doina. Originea poeziei poporane la romani", "Bour, melc si culbec - dacii si latinii intr-o scoica", "Cine sunt albanezii", "Strat si substrat" si "Basaraba". Puse laolalta, aceste studii dau seama, cu asupra de masura, de geniul lui Hasdeu, manifestat in cercetarea limbii si civilizatiei dacilor. Foarte bine pregatit, spirit enciclopedic, intuitiv si cu conexiuni spectaculoase in idei, Hasdeu a fost mereu o figura controversata. Desi contestat de multi, atat in vremea sa cat si astazi, din pricina exagerarilor si a firii sale exaltate, Hasdeu ramane totusi cel dintai si cel mai sclipitor cercetator al limbii dacilor.

I. I. Russu, criticul

Poate nu este o intamplare faptul ca la Cluj-Napoca s-a format, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cea mai puternica scoala de arheologi si lingvisti in domeniul dacologiei. Profesorul Ion Iosif Russu, lingvist si epigrafist, a fost cel care a abordat cu profesionalism problema limbii traco-dacilor, in mai multe lucrari. Era intr-o vreme cand proliferau studii exaltate, comandate de regim, fara baza stiintifica.

Russu a dus o munca uriasa de culegere de informatii, de analiza si interpretare, de selectare si clasare. Practic, nu a ramas nimic necercetat - de la nume traco-dacice de locuri si de persoane, glose, inscriptii, la cuvintele din limba romana considerate ca provenind din substratul dacic. Lucrarile lui reprezinta o piatra de temelie in cercetarile lingvistice asupra limbii dacilor si, probabil, timp de multa vreme, nu vor putea fi egalate. Completari ulterioare s-au mai facut, dar nivelul si cantitatea muncii sale au ramas unice. I. I. Russu a avut o personalitate puternica. Spiritul sau critic, polemic, se simte la tot pasul in lucrarile sale. A polemizat cu marii lingvisti ai vremii sale, atat romani cat si straini, pe tema substratului, si a fost privit adesea cu rezerve de catre colegii sai, pentru ca a avut curajul sa extinda cercetarea din acest domeniu, facand apel la reconstructia indo-europeana, considerata riscanta de cei mai multi. Insa dubla sa pregatire - de istoric si lingvist - a asigurat o temeinicie remarcabila lucrarilor sale.Doua dintre lucrarile fundamentale au fost reeditate de curand la Editura "Dacica": "Limba traco-dacilor" si "Elemente autohtone in limba romana". Prima reprezinta singura sinteza stiintifica in domeniu aparuta la noi, bazata pe strangerea si interpretarea tuturor resturilor limbii traco-dacilor. Cea de-a doua vine ca o completare, inventariind si analizand etimologic cuvintele de substrat din limba romana, pornind de la cele mai sigure - anume cele comune cu albaneza. Cadrul cercetarilor avea sa se extinda in lucrarile viitoare.

Grigore Brancus, singuraticul

In mediul academic actual, cercetarile legate de substrat sunt insotite de un "iz de epoca". Astazi, in toata lumea, sunt privilegiate directiile de avangarda - lingvistica computationala, neurolingvistica, psiholingvistica, sociolingvistica si prea putin lingvistica istorica. Iar in cadrul lingvisticii istorice, foarte putin se vorbeste despre straturile cele mai adanci ale limbii, pentru ca, cu cat sunt mai adanci, cu atat sunt mai problematice. Asa incat, un specialist in substratul limbii romane astazi nu poate fi decat un singuratic. Asa este si academicianul Grigore Brancus, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Modest si retras, dar cu o minte stralucitoare, Grigore Brancus este, intr-un fel, "ultimul mohican" al cercetarii academice a limbii dacilor. Lucrarile sale, bazate in special pe comparatia istorica cu albaneza, sunt accesibile doar specialistilor. Editura "Dacica" a lansat insa recent, in aceeasi colectie cu cele doua volume ale lui I. Russu - colectie numita simplu si sugestiv "Substrat", volumul "Cercetari asupra fondului traco-dac al limbii romane", semnat de Grigore Brancus. Volumul reuneste mai multe studii ce acopera toate compartimentele limbii - fonetica, morfologie, sintaxa, lexic - incluzand aspecte fonetice precum rotacismul, originea structurii numeralului, postpunerea articolului definit si pasionante probleme de vocabular, cu largi incursiuni in onomastica.Din pacate, generatia de cercetatori ce va veni dupa Grigore Brancus nu promite o revigorare a acestui domeniu. Nici Academia Romana, nici catedrele de istoria limbii romane din cadrul universitatilor nu privilegiaza cercetarea substratului. Consecintele acestui fapt se reflecta in interesul tot mai ridicat al publicului larg si incercarile diletante ale nespecialistilor de a gasi raspunsuri cu privire la limba dacilor. Iar daca aceste raspunsuri nu le dau forurile academice, le vor da acestia - cu riscurile de rigoare.

Urmarea este ca, datorita ideilor exagerate care au napadit acest domeniu, orice incercare de "restaurare" a statutului legitim de ramura serioasa a dacologiei este catalogata drept tendinta "dacomana". Aceste ilogice acuzatii de dacomanie au astazi exact acelasi resort profund pe care il aveau odinioara acuzatiile latinistilor. "Ma folosesc de a putea raspunde aci la oarecari invinovatiri din partea unor limbuti" - isi incheie Hasdeu pamfletul. "Dupre chibzuinta lor, toata osteneala mea intru descoperirea adevaratului punt de purcedere al istoriei romane ar fi o fapta antinationala. Ei se vanzolesc pana si a presupune in mine planuri diabolice, niste planuri cari de as sti ca vor putea vreodata a se furisa in gandul meu, mi-as taia limba si manele, pentru ca urata cugetare sa ramana stearpa, fara putere de a iesi afara prin scriere sau grai. Raspunsul meu, pentru asta intaie data, va fi scurt. Voi sa dovedesc ca nationalitatea noastra s-a format din cateva eleminte, din cari nici unul n-a fost predomnitor. Alta data vom vorbi mai mult; pana atunci sa sfarsesc paragraful de fata, precum si cele trecute, prin intrebarea: Pierit-au dacii?"Cartile Editurii "Dacica" pot fi comandate la tel. 021/312.13.42, 0749/11.47.11 sau la www.dacica.ro.

Aurora Petan

======================================

Potopul lui Noe a avut loc in Marea Neagra

Putini stiu ca Marea Neagra este o mare foarte tanara. Pe vremuri, in locul ei era un lac cu apa dulce, cu o intindere mult mai mica. Intr-o buna zi, Mediterana a rupt istmul care o separa de acest lac si apele ei au navalit cu o forta nemaipomenita, inundand foarte repede sute de kilometri de asezari. S-a iscat un exod urias, oamenii au fugit departe de mare, raspandindu-si limbile, traditiile si povestile in Europa si Asia. Intre aceste povesti se afla si cea a unui mare potop, ramasa in Biblie sub numele de "Potopul lui Noe"

Urgia

A fost odata ca niciodata, in vremea cand, in Moldova, preafrumoasele de la Cucuteni zugraveau spirale ametitoare alb-rosii, pe oalele de lut, incifrand in ele taina vietii, a mortii si a intregului univers. Pe atunci, mai spre miazazi, stramosii nostri inca mai strabateau campia presarata de dune ce lega Dobrogea de Crimea, prin luncile Nistrului, ale Bugului si ale Niprului, care in vremea aceea se varsau in Dunare. Dunarea insasi serpuia departe, spre rasarit, catre sudul Rusiei actuale, iar Insula Serpilor era un deal, probabil pe malul Nistrului. Pamanturile acestea erau fertile si au fost populate intens, ia

r oamenii acestor locuri au ajuns la un nivel ridicat de civilizatie. Inainte fusese o perioada foarte aspra de glaciatiune, dar acum viata inflorea din nou, mai cu seama in aceasta gradina a Raiului. Vremea se incalzise mult si devenise umeda, vegetatia si toate resursele vietii erau din belsug. Ghetarii se topeau, iar nivelul oceanului planetar se ridica pe nesimtite. Mediterana inghitea si ea apele ghetarilor, intr-un ritm mult mai rapid decat acest lac - stramosul Marii Negre. Diferenta de nivel dintre cele doua ajunsese deja la 150 de metri.Intr-o buna zi, limba de pamant care despartea Mediterana de lacul pontic a cedat, iar apele au navalit cu o forta de neimaginat. Mai intai s-a auzit un muget din departari, care se apropia cu repeziciune. Zgomotul devenea atat de puternic, incat parea ca vuieste intreg cerul, iar pamantul se scutura din tatanile sale. Vuietul se auzea de la 200 de kilometri departare, ceva cumplit, ce nu mai pomenise nimeni, niciodata, din mosi-stramosi. Nu putea fi, in conceptia acelor oameni, decat pedeapsa zeilor. Apoi au venit apele, prabusindu-se in lac cu puterea a 200 de cascade Niagara, dupa ce au sapat in acea limba de pamant, spulberand-o si transformand-o in stramtoare. Cei care erau in preajma nu au apucat sa se dumireasca.

Marea Neagra in sec. 16

Au disparut sub ape mii, poate zeci de mii de oameni. Potopul a inaintat repede, inghitind pamanturi, asezari, paduri, cursuri de apa. Segmente intregi de rauri si fluvii au disparut pe fundul viitoarei mari. Cei ce se aflau mai departe, auzind vuietul ingrozitor, si poate apucand sa si primeasca vesti de la vreun mesager ingrozit, care reusise sa scape de urgie, au apucat sa impacheteze repede cate ceva din putinul lor si sa fuga cat mai departe de mare, fie pe uscat, fie cu luntrile, pe cursurile raurilor, in sus. Apele cresteau cu 15 cm pe zi, asa incat exodul a fost aproape spontan. Vestea s-a raspandit departe, tot mai departe, iar cei la care apele nu ajunsesera inca isi faceau si ei bagajele. Au plecat sate intregi, popoare intregi, populand Europa, Asia si ajungand, poate, pana in Africa. Revarsarea a durat aproape doi ani, iar in final au fost inghitite de ape o suta de mii de km patrati de pamanturi. Generatia potopului si urmatoarele generatii au trait cu trauma acestei cumplite pedepse divine, asa cum a fost interpretat cataclismul. Multa vreme, nimeni nu s-a incumetat sa treaca dintr-o parte in alta prin stramtorile nou aparute, Bosfor si Dardanele. Va trece mult timp pana ce grecii vor avea curajul sa patrunda in aceasta mare intunecata, "neprimitoare", plina de mister si de povesti fantastice. Argonautii vor fi cei dintai, porniti in cautarea bogatiilor fabuloase ale Colchidei. Dupa ei au venit negustorii, care au impanzit tarmurile Marii Negre cu colonii. Acestia se vor aventura si mai departe, intrand in nou-formatul Bosfor Cimerian si Marea de Azov, care tocmai luase nastere, dupa ce acoperise cu totul apele Donului. Iar de aici inainte pasim in istorie, pe un pamant statornic, pe care zeii nu il vor mai rascoli cu asemenea cumplite catastrofe.

Doi americani in Marea Neagra

Teoria revarsarii bruste a Mediteranei in Marea Neagra a fost lansata de doi cercetatori americani oceanologi, William Ryan si Walter Pitman. Cercetarile lor au inceput in anii '60, dar puzzle-ul era prea complicat, si abia prin 1990 incepuse sa se dezlege cu adevarat. Echipa lor a cules mostre de sedimente de pe fundul Marii Negre, care incifrasera in ele o istorie plina de surprize. Zonele care au fost inundate au oferit sedimente care apartineau evident unui tinut uscat, inundat brusc de o apa sarata. S-au gasit apoi sedimente specifice apelor dulci, care au fost acoperite brusc de un strat de sedimente aduse de ape sarate, fara nici o tranzitie. Marea fusese inainte un lac de apa dulce si era clar ca acele ape venisera dintr-o data, nu se scursesera treptat, milenii la rand.

Walter Pitman si William Ryan

Apa sarata, fiind mai grea, s-a lasat la fund, ducand la crearea "zonei moarte", lipsita de oxigen. La suprafata au ramas apele dulci, alimentate de numeroasele rauri care se varsa in mare. Marea Neagra este asadar o mare vie, pana la adancimea de cca 200 m, iar mai jos de atat, absenta oxigenului impiedica viata sa se manifeste. Dar, in acelasi timp, se conserva tot ce se gaseste pe fundul marii, caci in absenta oxigenului, materiile organice nu se descompun. Asa incat fundul marii este un adevarat muzeu de asezari si epave foarte bine conservate.Martorii acestui teribil potop au pastrat in amintirea lor evenimentul, pe care il regasim in Biblie ca "Potopul lui Noe". In Vechiul Testament, potopul are insa loc mai tarziu, in vreme ce datarile celor doi cercetatori plaseaza catastrofa acum cca 7600-7500 de ani, deci pe la 5500 i.Hr. Nu poate fi o simpla coincidenta faptul ca Facerea Lumii e plasata, de traditie, tot cam atunci, mai precis in anul 5508! Prapadul a avut dimensiuni apocaliptice, iar dupa incetarea lui se nastea, intr-adevar, o lume noua. In 1998, William Ryan si Walter Pitman au scris impreuna o carte pasionanta, "Potopul lui Noe", aparuta recent si in limba romana, in traducerea Patriciei Serbac, la Editura Dacica. BBC a facut un documentar pe baza acestei carti, iar teoria lor a fost preluata si dezbatuta de lumea stiintifica. Intre cei care i-au sustinut pe cei doi, se numara si Robert Ballard, descoperitorul Titanicului, care in anul 2000 a plecat in cautarea asezarilor neolitice aflate pe fundul marii. Ballard a gasit unelte si resturile unei asezari umane, la 95 m adancime, insa analizele nu au fost suficient de concludente pentru a clasa aceste vestigii drept antediluviene. S-au detectat apoi constructii rectangulare de piatra, la 150 m adancime, cu siguranta facute de mana omului, s-au analizat moluste extrase din aceste asezari, care s-au dovedit a fi de apa dulce, iar cercetarile continua.

Cercetatorii romani: pro si contra

E general acceptat de catre toti cercetatorii faptul ca Marea Neagra si-a extins mult suprafata in perioada post-glaciara. Ceea ce insa nu e acceptat de toti este daca inundarea marii s-a produse treptat, de-a lungul mileniilor, sau brusc, in urma unei catastrofe.

Potopul intr-o reprezentare romantica

La noi, biologul Sergiu Haimovici a subscris teoriei lui Ryan si Pitman, aratand ca aparitia speciilor acvatice mediteraneene Spondilus Gaederopus si Sparus Aurata pe litoralul romanesc al Marii Negre nu se poate explica decat prin acest eveniment al revarsarii bruste a Mediteranei. Geologul N. Panin si-a manifestat retinerea in fata teoriei lui Ryan si Pitman, fara insa a o contesta. Cel care a contestat-o insa puternic, cu ecouri in cercurile stiintifice straine, a fost geologul Liviu Giosan, de la "Woods Hole Oceanographic Institution" din Massachusetts. El a facut cercetari in Delta Dunarii si a ajuns la concluzia ca, daca a avut loc un asemenea eveniment, acesta a fost de proportii mult mai mici, nivelul Marii Negre ridicandu-se cu doar 10 metri. Din pacate, istoricii si arheologii nu au luat in seama dezbaterile cu privire la modificarea conturului Marii Negre, desi efectele unei astfel de catastrofe, de proportii mai mici sau mai mari, sunt fundamentale pentru a intelege deplasarea de populatii, aparitia unor culturi noi si disparitia brusca a altora.Inundarea Marii Negre nu este o descoperire recenta. Recenta este doar teoria revarsarii catastrofice. La inceputul secolului XX, marina tarista ce sonda fundul Marii Negre in NV a descoperit in adanc o vale scufundata, ce porneste din dreptul actualului brat Sf. Gheorghe si se intinde spre est, spre Crimea. Aceasta era vechea albie a Dunarii, prin care fluviul se varsa in mare, mult mai departe decat astazi. La noi, inca de la inceputul secolului XX, se stia ca Marea Neagra fusese un lac cu suprafata mult mai mica si ca raurile care se varsa acum in mare isi aveau gurile de varsare mult mai in interior. Ihtiologul A. A. Brauner arata, la inceputul secolului trecut, ca raurile Nistru, Nipru si Bug aveau, si ele, vaile lor, acum scufundate, care se indreptau spre SE, deci erau afluenti ai Dunarii, iar Insula Serpilor este un rest din vechiul mal al Dunarii. In 1924, T. Poruciuc arata ca grindurile submarine nu sunt altceva decat malurile fostelor albii ale raurilor inundate, iar acum, marea se afla cu mai mult de 50 de metri mai sus decat fostul lac. Insula Serpilor era un deal pe malul Dunarii si pe coasta dreapta a Nistrului. Pe baza sondajelor facute de marina britanica in 1919, C. Bratescu a aratat in 1927 ca fenomenul trebuie sa fie general pe toata coasta de vest si de nord a Marii Negre. Cu alte cuvinte, la un moment dat, marea a fost inundata, nivelul ei crescand enorm, iar malurile locuite au disparut sub ape, pe distante de multi kilometri. In 1936, Gh. Nastase, profesor la Facultatea de Geografie din Iasi si fost cadet in armata tarista, a alcatuit o lucrare pe baza sondajelor facute de rusi, in care descria vaile submerse ale Dunarii, Cogalnicului, Nistrului si Niprului, aratand ca fostul lac era mai jos decat marea actuala cu cel putin 50 m. Alti cercetatori sustineau ca e vorba de o diferenta de nivel de cel putin 100 m, iar vechiul lac avea malurile cu cca 100 km mai la est decat actuala mare. Deci, cercetatorii nostri stiau foarte bine ca Marea Neagra arata cu totul altfel, acum ceva vreme. A fost insa nevoie de tehnologia si fondurile americane ca sa se poata face sondaje, scanari, analize si a se ajunge la concluziile la care au ajuns Ryan si Pitman.

De la legenda la istorie

Povestea unui mare potop este mult mai veche decat Biblia si exista in traditia a numeroase populatii.

Cercetatorii s-au intrebat daca a existat candva un potop universal sau e vorba de catastrofe locale, in diferite parti ale lumii. Se pare ca cea de-a doua ipoteza este mai vrednica de crezare. Revarsarea Mediteranei in Marea Neagra a lasat marturii in texte vechi, anterioare Bibliei, la populatii care au trait nu foarte departe de locul catastrofei. Mesopotamienii au o asemenea poveste, foarte asemanatoare cu cea a lui Noe din Vechiul Testament, insa inregistrata cu 3-4000 mii de ani inainte de Hristos si transmisa ulterior in documente. E posibil ca evreii sa fi luat povestea potopului dintr-o sursa comuna cu mesopotamienii, sau sa o fi luat direct de la acestia. Grecii aveau si ei mai multe legende legate de potop, dintre care cea mai interesanta e consemnata de Diodor din Sicilia, in insula Samos. Acesta vorbeste de un potop produs de revarsarea apelor Marii Negre in Mediterana, peste Bosfor si Dardanele, fapt ce a dus si la inundarea partiala a Samosului. Ipoteza a fost sustinuta stiintific de unii geologi, care au aratat ca din pricina topirii ghetarilor, in perioada post-glaciara, nivelul Marii Negre a crescut treptat, ajungand acum 12000 de ani mai sus decat cel al Mediteranei. Un curent puternic de apa dulce a trecut din Marea Neagra peste Bosfor in Mediterana, alimentand-o, pana cand nivelele celor doua mari s-au egalizat. Asta s-ar fi intamplat acum 7500 de ani. Apoi a inceput schimbul de apa si in sens invers, Marea Neagra primind apa sarata din Mediterana. Insa cei doi cercetatori americani pomeniti mai sus au demonstrat ca apa sarata a intrat brusc in Marea Neagra, nu treptat.Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop. Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa. In folclorul nostru exista referiri la potop, dar sunt de sorginte biblica. E posibil sa existe insa si la noi povesti precrestine care sa fi inregistrat teribilul eveniment, pe care specialistii in folclor le-ar putea identifica.

Stramosii nostri, la margine de potop

Povestile marilor sunt fara sfarsit

Inainte de inundare, pe tarmurile lacului si ale raurilor care se varsau in el, locuiau populatii cu un nivel de civilizatie avansat. Sudul Dobrogei era unit cu Crimea, Donul se varsa direct in lac, caci Marea de Azov nu exista si nici stramtoarea Kerci (vechea delta a Donului a fost descoperita pe fundul marii), Nistrul, Niprul si Bugul se varsau in Dunare care, la randul ei, se varsa in lac la mare distanta de actualul tarm. Oamenii ce locuiau in acele locuri au fugit ingroziti din fata prapadului, ducand cu ei limbile, culturile si povestile lor stramosesti. Intre cei ce au fugit de urgia apelor s-au aflat si stramosii nostri, ce locuiau pe tarmurile fostului lac. Ei erau probabil strans inruditi, daca nu cumva acelasi neam, cu cei ce locuiau in nord-vestul si in nordul lacului, in Ucraina si sudul Rusiei actuale. Lucru straniu, dar arheologii si istoricii nu au luat pana acum in considerare aceasta uriasa descoperire din domeniul geologiei, care ar fi trebuit sa influenteze major cercetarile istorice. Cum catastrofa s-a petrecut destul de recent, la inceputul neoliticului, efectele ei trebuie sa fie vizibile in arheologie. In 1978, Alexandra Bolomey, specialista in arheozoologie, se intreba de ce in Dobrogea lipseste cu totul cultura Cris, raspandita in restul Romaniei, dar si in nordul Bulgariei, Serbiei si Ungariei, iar in Dobrogea, neoliticul incepe doar cu cultura Hamangia, din neoliticul terminal. Ea si-a pus problema daca in Dobrogea nu a existat un fel de potop, datorat, la un moment dat, fie revarsarii Dunarii, fie impreuna cu ea, si a altor ape curgatoare din regiune. Insa o astfel de revarsare nu avea cum sa duca la un hiatus de civilizatie, doar o catastrofa de proportii putea produce asa ceva. Istoricii insa nu au fost receptivi la aceste intrebari.Incotro au fugit acesti stramosi ai nostri? Spre Europa si Asia, presupun, in mod logic, Ryan si Pitman. Probabil pe cursul Dunarii in amonte, spre centrul Europei, ducand la nasterea culturii Vincea. Apoi, spre nordul si apusul Europei, punand bazele culturii ceramicii lineare. O alta ramura a format cultura Hamangia. O a patra a plecat pe Nipru in amonte, intemeind poate una din ramurile proto-indoeuropene. Apoi spre Asia, o alta ramura a proto-indoeuropenilor s-a intins spre nord-est, pana in Urali, pe langa Marea Caspica. Toharii se vor fi desprins din aceeasi ramura, inaintand pana spre actualul desert Takla Makan, din vestul Chinei. Spre sud-est, fugarii au ajuns in Levant, Egipt si Mesopotamia. Ubaizii si semitii ar putea fi ramuri ale aceluiasi exod post-diluvian, la fel si egiptenii predinastici. Unitatea exceptionala a culturii Vincea, pe o suprafata foarte mare, precum si cea a ceramicii lineare, arata ca e vorba de o raspandire aproape instantanee.

Asa s-ar explica, in opinia celor doi specialisti americani, aparitia aproape simultana a culturilor Hamangia, Vincea si cea a ceramicii liniare.Istoricii nostri au o relatie mai speciala cu timpul, in sensul ca nu reusesc sa tina pasul cu el. Daca ipotezele lansate dincolo de ocean nu au ajuns pana la urechile lor si nici luarile de pozitie ale biologilor si geologilor romani, speram ca aparitia cartii in limba romana o sa determine o reactie din partea lor. Istoria noastra se poate rescrie in urma acestor descoperiri, la fel ca istoria intregii Europe. Ca sa nu gandim mai departe, pana in Levant si Egipt. Misterioasa explozie a indo-europenilor ce s-au imprastiat in Europa si Asia ar putea capata un sens, iar cei ce au trait candva pe malurile fostui lac - in mare masura stramosi ai nostri - trebuie readusi in istorie, cu toate consecintele care decurg dintr-o astfel de luminare a trecutului.

Cartea "Potopul lui Noe", de William Ryan si Walter Pitman, poate fi comandata la Editura Dacica (www.dacica.ro, tel. 021-312.13.42).

Aurora Petan

Pastorii din Carpati au cucerit Europa cu turmele, inca din vremea dacilor -

Stefan Puscasu este doctorand la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti si are ca principala preocupare oaia romaneasca. A studiat, pe langa lucrari de specialitate, si lucrari de istorie, lingvistica, folclor, sociologie si altele, ajungand inevitabil la zona dacica. L-am invitat la o discutie despre originile pastoritului la romani si expansiunea acestuia in Europa

Oaia dacica

- Cat de in urma ne putem intoarce in timp ca sa vorbim despre oi si pastorit pe teritoriul tarii noastre?

- Pana la oaia straveche, numita de specialisti ovis vigne

i arkar, stramoasa tuturor raselor de oi din Europa. Se considera ca din aceasta oaie straveche s-a format oaia scito-dacica, in anii 500-400 inainte de Hristos. Insa eu nu exclud posibilitatea ca oaia scito-dacica sa fi fost de fapt o subpopulatie balcanica a oii arkar, adica o rasa ce s-a format in neolitic, in spatiul carpato-pontic, in anii 5000-4000 inainte de Hristos si nu un descendent al oii arkar.

- Deci, in zona Carpatilor avem, practic, cel mai important centru de formare a pastoritului din Europa. Cum de tocmai aici?

- Este bine stiut ca inca din neolitic Peninsula Balcanica constituia un loc foarte propice dezvoltarii agriculturii si cresterii animalelor. Zonele agricole europene se aflau in bazinele mijlociu si inferior al Dunarii. Oile au fost printre primele animale domesticite aici, alaturi de capre, vite, porci si cai. Cum oile si caprele domesticite aveau nevoie de hrana diferita de cea a omului, acesta a trebuit sa urmeze turmele in cautare de zone unde se gasea iarba din abundenta, apa si umbra. Acestea trei sunt elementele fundamentale pentru o turma. Asa a luat nastere pastoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale agriculturii.

- Sa ne intoarcem la oaia dacica. Ce rase de oi avem astazi ca urmase ale acesteia?

Stefan Puscasu

- Din oaia arkar a rezultat oaia scito-dacica, din care provin cam toate grupele de rase de oi din Europa Centrala si de Est, din Balcani si din jurul Marii Negre, pana in Georgia. Concret, din oaia scito-dacica au rezultat patru grupe: grupa valaha (Zackel), care nu e altceva decat turcana, grupa ruda si carnabat, tigaia si valaha cu coarne in tirbuson sau ratca. Tot din oaia straveche scito-dacica s-a desprins si oaia veche, spaniola, din care provin rasele de oi din tarile nordice si occidentale.

- Deci, turcana este oaia cea mai veche de pe teritoriul Romaniei, mostenita direct de la daci.

- Exact. Turcana este oaia din interiorul Carpatilor. Hasdeu spune ca turcana este cuvant vechi dacic, ce insemna "oaie, capra".

- In unele zone ale tarii exista traditia numita "turca", masca de capra cu care se colinda de Craciun. In alte zone se numeste "turca", prin contaminare cu "turc", dar asta este o modificare tarzie. Turca desemneaza, de altfel, si caciula de oaie. Oricum, lingvistii nu au reusit sa gaseasca o origine pentru aceste cuvinte, semn ca sunt extrem de vechi.

- Turcana este o oaie rustica ce are si astazi, dupa cateva mii de ani de evolutie, aceeasi conformatie, aceeasi rezistenta la boli, cat si aceeasi grosime si lungime a firului de lana. Dar si oaia tigaie este veche, ea este prezenta, de pilda, pe monumentul de la Adamclisi, deci ea exista in Dobrogea acum doua mii de ani. In schimb, imbracamintea dacilor de pe Columna lui Traian prezinta ciucuri lungi, care nu pot proveni decat de la turcana. Turcana este oaia de munte, cu lana aspra, care nu se imbiba de apa atunci cand ploua, iar tigaia e subcarpatica si are lana semi-fina.

Rasa Ratca

- Ratca e o rasa mai putin cunoscuta.

- Si ratca este veche, insa aria ei de raspandire este restransa, doar in Muntii Banatului. In plus, ea nu rezista la deplasari lungi sau la pendularea sezoniera si din acest motiv este mai putin cunoscuta.

- Recunosc ca nici de ruda nu prea am auzit.

- In aromana, aruda inseamna "lana fina", deci ruda este tot o tigaie. Unii o considera o rasa aparte, altii nu. Este numita ori "ruda romaneasca cu cap negru", ori "tigaia romaneasca cu cap negru". Denumirea oficiala este "oaia cu cap negru de Teleorman (carabasa)".

- Exista dovezi directe in legatura cu cresterea oilor la daci?

- Exista scenele de pe Columna lui Traian si Monumentul de la Adamclisi, unde apar oi in repetate randuri, dar se poate vedea in unele scene si imbracaminte facuta din lana oilor - un soi de paturi cu ciucurasi, purtate de daci ca mantii. Si astazi, unii ciobani, cand se duc cu oile, isi pun pe umeri o simpla patura aspra. Exista si dovezi arheologice, cum e foarfecele pentru tuns oile, descoperit in cetatea dacica de la Capalna, apoi oasele de oi descoperite intre ofrandele aduse de daci zeilor. Asta se facea in special primavara, cand incepea anul agricol. In concluzie, nu exista nici o indoiala ca oaia ocupa un loc foarte important in viata dacilor.

- Oaia, impreuna cu capra si vaca, oferea probabil si baza alimentatiei.

- Da, pentru ca in trecut carnea se consuma in cantitati mult mai mici decat acum. Baza alimentatiei o constituiau laptele, branza, cerealele, legumele si fructele. Oaia era oricum mai usor de crescut decat vaca si era foarte productiva. La fel si capra. Carne se consuma mai rar, la sarbatori, cu anumite ocazii, si cel mai adesea avea rol ritualic, caci animalul era sacrificat pentru zei. Din pacate, astazi ne-am indepartat de modul de alimentatie sanatos al stramosilor nostri, printr-un consum excesiv de carne.

"Am cucerit teritoriu cu oile"

- Cum s-a raspandit oaia dacica in restul Europei si pana unde a ajuns?

- Nicolae Iorga spunea ca "am cucerit teritoriu cu oile". Cele mai vechi modalitati de crestere a oilor sunt nomadismul si transhumanta. In cazul nomadismului, pastorii si oile pribegeau toata viata in cautare de pasuni, neavand o asezare stabila, pe cand in cazul transhumantei, pastorii se intorceau iarna sau in anul urmator la asezarile lor. Cum oile se inmulteau repede, era mereu nevoie de pasuni noi, si asa au inceput deplasarile cu turmele, nucleul de plecare constituindu-l Muntii Carpati. Unele variante din Miorita spun ca ciobanii au ajuns la mare, dupa vreo doua saptamani de mers. Distantele mari nu erau o problema, ciobanii din Carpati bateau cu piciorul peninsula Balcanica in sus si-n jos, iar Marea Neagra era aproape pentru ei. De aceea, eu cred ca marea din balade este de fapt Marea Adriatica, iar ei au colonizat Dalmatia. Dar sa o luam pe directii de deplasare. O parte dintre pastori au pornit spre nord, catre Pocutia, unde s-a format ulterior, prin secolul al XIV-lea, rasa polska owca gorska. Altii au plecat spre nord-est si est, unde au gasit campiile intinse din regiunea actualei Ucraine. Unul din locurile preferate pentru pasunat ale urmasilor pastorilor daci a fost Peninsula Crimeea, unde au ramas pana la inceputul Primului Razboi Mondial. Nu mai este un secret nici faptul ca unele rase de oi din Rusia provin din cele un milion de ovine confiscate de la oierii romani acum un secol, cum este cazul rasei tigaia de Azov.

Oi turcane

- Deci, polonezii, ucrainenii si rusii datoreaza mult oilor noastre.

- Nu numai ei. Turcii se dadeau in vant dupa oaia moldoveneasca, asa cum atesta Dimitrie Cantemir in "Descriptio Moldaviae". E vorba de tusca, cum e numita tigaia in centrul Moldovei, pe care ei o considerau cea mai buna pentru carne si o luau initial ca tribut, apoi o importau. Au numit-o kivirgic si acum este considerata rasa de oi turceasca.

- Asta s-a intamplat mai tarziu. Cronologic vorbind, cred ca pastorii nostri au ajuns mai intai in Europa Centrala. Notarul Anonimus al regelui Bela al III-lea al Ungariei ii atesta in Pannonia, in momentul venirii ungurilor, pe acesti "pastores romanorum".

- In Pannonia sunt campii manoase si multi pastori plecati din Carpati s-au stabilit aici. Iernile erau mai blande si exista iarba si in sezonul rece.

- Deci Pannonia a fost o "tinta" timpurie.

- Cu siguranta. Pe parcursul veacurilor, dar mai ales in perioada in care Transilvania a fost inclusa in polul de putere al Imperiului Habsburgic, au avut loc mai multe "invazii" ale turcanei in Pannonia, ocazie cu care s-a format rasa autohtona ungureasca pe care specialistii o numesc hungarian zackel.

- Adica turcana ungureasca.

- Exact. Tigaia a devenit cigaja sau olah jun. De asemenea, racka este considerata in Ungaria drept rasa autohtona, fara insa a i se preciza originea. Din Pannonia, unii dintre pastori au mers si mai departe, mult spre vest, catre Raetia, in zona friulilor, in actuala Elvetie, unde au lasat vestigii ale trecerii lor chiar si in limba.

"Formula AS", pe urma pastorilor romani ancestrali

- Inseamna ca asa se explica asemanarile extraordinare cu zona noastra si in limba, si in traditii, obiceiuri, obiecte, chiar si in peisaj, pe care le-a constatat "Formula As" in peregrinarile sale pe urma friulilor din zona Alpilor italieni.

- Da, pentru ca unde gaseau un tinut asemanator cu cel de acasa, acolo prindeau radacini cel mai repede. Trebuie sa retinem ca nu doar pastorul era cel care pleca impreuna cu turma, ci intreaga sa familie, nevasta, copii, plus ajutoarele sale, adica o mica comunitate care ajungea sa aiba si alte indeletniciri. Pastorul era un fel de "patriarh", sef peste comunitate, asemenea lui Abraham din Biblie, care impartea dreptate, hotara nuntile si inmormantarile si asa mai departe. Deci, e vorba de mici comunitati care se deplasau si care, odata ajunse intr-un loc, influentau locul respectiv, inclusiv lingvistic.

Imbracaminte dacica cu ciucuri pe Columna lui Traian

- Asa au ajuns ciobanii romani in Alpi! E o explicatie plauzibila, pentru ca asemanarile lingvistice cu aria reto-romana nu se datoreaza doar elementului latin, ci merg mult mai in adancime, la substratul prelatin. De pilda, in dialectul sursilvan din Alpi la miel se spune "tschutta", iar al nostru "ciuta" e recunoscut ca fiind cuvant dacic. In friulana, la oaia care nu fata i se spune "sterpe", exact ca in romana, unde "sterp" e cuvant dacic, inrudit cu albanezul "shterpe", care inseamna acelasi lucru. Dar sa reluam traseul "expansiunii" oilor dacice. Spre nord pana unde au ajuns?

- Pastorii care s-au indreptat mai departe de Maramuresul de Nord au dus la formarea rasei locale slovace valaska. Slovacii sunt cinstiti si recunosc ca oile lor sunt la origine oile pacurarilor din Maramures. Spre vest, au fost impinsi mai tarziu istro-romanii, care s-au stabilit in Peninsula Istria, la poalele Muntelui Mare, singurul munte din zona. Era firesc sa caute tot zona de munte. Ei au adus cu ei capra care se numeste acum istranska. Istro-romanii mai erau numiti de ceilalti si choban.

- "Formula AS" a fost in vizita si la istro-romani si am constatat ca toata traditia lor era legata de pastorit, care acum a disparut cu totul.

- Astazi, in randul urmasilor dacilor, pastoritul nu mai ocupa locul pe care ar trebui sa-l ocupe. Dar am sa mai revin asupra acestui lucru. Acum sa continuam traseele ciobanilor nostri. Multi pastori au ales sa plece catre sud-vest, intemeind acolo asezari. Astfel, rasele au devenit in fosta Iugoslavie pramenka, cigaja, racka, valaska vitoroga, cea din urma considerata rasa sarbeasca, desi se numeste valaska, adica "romaneasca", de la "vlah". Este bine stiut ca majoritatea clasei nobiliare din Serbia era formata din descendenti ai bogatilor pacurari aromani.

Oile romanesti si politica din Balcani

- Banuiesc ca aromanii sunt cei care au dus oaia "valaha" in intreaga peninsula Balcanica.

- Intocmai. Vlahii care au ajuns in muntii Bulgariei au dus la formarea oii de munte bulgaresti, stavoplaninski tigai. Alt exemplu este turcana transhumanta a oierilor transilvaneni, pe care pana la

sfarsitul Primului Razboi Mondial bulgarii au numit-o simplu tsurcana si atat. Cand a survenit problema cu Cadrilaterul, specialistii bulgari i-au schimbat numele in oaia de Svistov. Exista specialisti care considera ca majoritatea oilor existente in Bulgaria isi trag originea din oile romanesti. Acum, insa, carabasa se numeste in Bulgaria oaia de Plevna cu cap negru. Serbia este singura care recunoaste carabasa ca fiind originara din Romania.

- Ajungem si la Grecia.

- Triburile aromanilor care au ajuns in Macedonia greceasca si in Thesalia au adus cu ei rasele vlahiko, thaki (un fel de kivirgic), precum si rasele din grupa ruda (carnabat), sarakatsaniko, care este karakachan-ul saracacenilor si cutovlahilor din sudul Rodopilor, iar in restul Thesaliei, karagouniko, rasa de oi a karagunizilor.

- O mare surpriza! Drumurile europene ale "Formulei AS", in cautare de urme vechi romanesti, au urmat, din pura intuitie, intocmai drumurile stravechilor pastori daci si ale urmasilor lor. Ne puteti spune despre oaia spaniola sau despre basci, unde "Formula AS" a gasit de asemenea asemanari tulburatoare cu spatiul pastoral romanesc?

- Povestea oii spaniole este incurcata, dar extrem de interesanta. Pe de o parte, specialistii sustin ca oaia veche spaniola este sora buna cu oaia dacica sau valaha, provenind amandoua din stravechea oaie scitica, despre care am vorbit la inceput. Dar, pe de alta parte, turcana transhumanta de Sibiu este considerata ca provenind din oile vechi spaniole, Lacha si Chura.

- Cum e posibil acest lucru? Cum puteau sa ajunga oile spaniole tocmai la Sibiu?

Turme scoase la pasunat

- Singura explicatie gasita a fost aceea ca, dupa cucerirea Daciei, au fost adusi pastori transhumanti din Spania, cu turmele lor cu tot, pentru a coloniza noua provincie.

- Greu de crezut! Aici erau oi din belsug, nu avea sens sa vina colonistii cu turmele lor. Apoi, nici nu era foarte mare numarul colonistilor veniti din Spania. Si, nu in ultimul rand, nu cred ca Dacia a fost colonizata cu pastori transhumanti. Oamenii au fost adusi aici in primul rand pentru a lucra pamanturile si pentru a exploata minele. Deci, avem oaia spaniola, sora cu oaia dacica si turcana de Sibiu, inrudita strans cu oaia spaniola. Nici de data aceasta nu se recunoaste originea inrudirii.

- Nu e un lucru nou, din pacate. Mereu s-a considerat ca noi am luat totul de la toti, chiar si in pastorit, care este o ocupatie straveche romaneasca. Pana si ciobanescul nostru carpatin, dulaul de turma, e considerat de unii ca luat din alte parti. E revoltator!

- Aromanii au pastrat traditia oieritului cu mult mai multa darzenie decat romanii de la nordul Dunarii. Cum se explica acest lucru?

- Aromanii erau inconjurati din toate partile de straini si de aceea si-au dezvoltat un puternic spirit de casta, conservator. Si-au protejat si perpetuat cu multa grija traditiile, din tata in fiu. Iata, de pilda, carlibana, care este toiagul pastorului la aromani, are sculptat in capat stindardul dacic. E un lucru extraordinar, ramas din vremea dacilor. Carlibana era un fel de sceptru al sefului familiei.

- Ce fel de oi sunt in Italia? Au ajuns si acolo pastorii nostri?

Tigaie pe Adamclisi

- Italienii inca mai au muflonul, oaia salbatica, din care provin o parte din rasele lor. Dar dupa infrangerea Daciei lui Decebal si includerea ei in cadrul Imperiului Roman, comertul dintre Dacia si celelalte provincii a crescut mult, iar o parte din oile dacice au ajuns si in Peninsula Italica, contribuind, printre altele, si la imbunatatirea genetica a raselor romane.

- In unele dialecte italiene exista cuvinte foarte asemanatoare cu cele din "stocul" dacic. De pilda, in graiurile din Valle d'Aniene, la est de Roma, la tap se spune "tzappu". Ceea ce inseamna ca e posibil ca inainte de venirea triburilor italice in zona sa fi existat legaturi stranse cu Dacia si cu Balcanii. Daca ar fi sa incercam o recapitulare, am putea spune ca in Carpati este nucleul pastoritului european sau cel putin unul dintre nuclee, caci n-am vorbit de ce se intampla in tarile nordice si in vestul Europei.

- Trebuie sa tinem cont ca, asa cum am spus la inceput, la noi au fost conditiile climatice cele mai propice pentru domesticirea oii. Nordul era inca sub gheturi, calota glaciara cobora pana in Nordul Italiei, acoperea Germania si mare parte din Polonia, ca sa nu vorbesc de tarile nordice. In schimb, in Carpati, au fost conditii foarte bune pentru aparitia pastoritului.

- Sa recapitulam teritoriul pe care l-au "cucerit" stramosii nostri cu oile.

- Din acest nucleu carpatin, stramosii nostri s-au extins spre rasarit, pana in teritoriile actualelor tari Rusia si Ucraina - pe tot tarmul nordic al Marii Negre, pana la Marea de Azov. Spre nord, pana in Slovacia si Polonia, adica pana unde le-a permis clima si relieful. Spre vest, in Ungaria, Elvetia, Istria, Italia, cu aria reto-romana, dar poate si cu alte zone, si ramane deschisa discutia cu oaia spaniola. In sud-est, in Serbia, apoi in sud, in Bulgaria, Albania, Grecia si spre sud-est, in Turcia.

- Un adevarat imperiu "cucerit" de pastorii romani! Cate oi erau intr-o turma?

- O turma normala avea de la o mie de oi in sus. Dimitrie Cantemir vorbeste in "Descriptio Moldaviae" de vreo trei mii de turme. Unii sibieni foarte bogati ajungeau sa stapaneasca turme uriase. Este atestat, de pilda, un cioban sibian care avea 40 000 de oi!

- Prin aceasta "colonizare" se explica multimea de toponime romanesti din toate zonele mentionate. Asa se explica asemanarile lingvistice greu de explicat altfel, precum si urmele de traditii autentic romanesti.

- Iata un exemplu: in Bosnia-Hertegovina, pastorii nostri au gasit locuri bune de pastorit, iar cand au venit slavii peste ei, s-au refugiat in munti. Si asa, avem acolo muntele numit Durmitor. Si asa peste tot pe unde au ajuns, au dat nume locurilor. In zonele mai deschise, aceste toponime nu s-au mai pastrat, caci s-au perindat mai multe neamuri. In cele mai greu accesibile, mai ales in munti, ai surpriza sa gasesti in toate aceste tinuturi nume stravechi romanesti.

Pastoritul romanesc pe cale de stingere

- Vechimea pastoritului la romani si, am putea spune, primordialitatea lui la romani, caci mai toate neamurile din partea asta a Europei de la daci au invatat pastoritul, se vede si din balada populara Miorita, care nu este atestata decat la romani si aromani.

- Nu numai ca nu este atestata in alta parte, dar la noi au fost numarate 930 de variante! Theodor Sperantia afirma in 1914 ca Miorita este un rest din cultul dacic al cabirilor. Cred ca si jocul arhaic "Capra" este la fel de vechi.

- Originea conflictului din Miorita pare sa oglindeasca tot aceasta expansiune a pastoritului?

- Este stiut ca intre pastori se iscau frecvent conflicte din pricina pasunilor. Toti erau in cautare de pasuni bune, pentru a avea oi mai mandre si mai "ortomane". Da, Miorita contine, pe langa alte multiple semnificatii, si amintirea sau dovada acestui proces de extindere a pastoritului dinspre Carpati spre teritoriile invecinate.

Marginimea Sibiului, raiul ciobanilor transilvaneni

- La final, sa ne intoarcem putin in prezent. Ce se intampla azi cu pastoritul in Romania?

- Numarul oilor scade foarte repede, pentru ca din ce in ce mai putini romani aleg sa se ocupe de cresterea lor. In 2009, efectivele au scazut cu o cincime fata de anul anterior. Unii specialisti estimeaza ca in 3-4 ani vom mai citi doar in carti ca in Romania s-au crescut candva oi si capre.

- O prognoza extrem de pesimista!

- Da, din pacate. Oaia a reusit, in decursul timpului, sa scape de foamete atatia si atatia oameni, iar pastoritul este atat de adanc