Cuprins

Argument............................................................................................................................Capitolul 1 – Noţiuni introductive....................................................................................1.1 Importanţa deciziilor de finanţare pentru intreprindere.....................................1.2 Mijloace de finanţare.........................................................................................Capitolul 2 – Selectarea surselor străine de finanţare....................................................2.1 Datoriile pe termen lung..................................................................................2.1.1 Credite bancare pe termen mai mare de un an....................................2.1.1.1 Costul creditelor.................................................................2.1.2 Imprumuturile din emisiuni de obligaţiuni.......................................2.1.2.1 Costul imprumutului obligatar...........................................2.1.2.2 Modalităţi de rambursare a imprumutului obligatar..........2.1.3 Datorii in legătură cu leasing-ul (credit bail)....................................2.1.3.1 Impactul operaţiunilor de leasing asupra rentabilităţiilocatorului..........................................................................................................................2.1.3.2 Costul leasingului...............................................................2.2 Datorii pe termen scurt.................................................................................2.2.1 Datorii comerciale.............................................................................2.2.2 Datorii salariale.................................................................................2.2.3 Datorii sociale...................................................................................2.2.4 Datorii fiscale....................................................................................2.2.5 Datorii diverse...................................................................................Capitolul 3 – Sursele străine de finanţare în cadrul societăţii S.C EuroavisS.R.L..................................................................................................................................

CAPITOLUL 1.Noţiuni introductive

După stadiul său de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziţiaintreprinderilor o gamă de mijloace de finanţare mai mult sau mai puţin substanţială.

Foarte diversificată in ţările cu sisteme financiare dezvoltate, această gamă rămanelimitată la tehnicile financiare de bază in majoritatea ţărilor in curs de dezvoltare. Daroricare ar fi contextul, intreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finanţare.Autofinanţarea constituie baza oricărei dezvoltări a intreprinderilor. Aportul la capitalulpropriu constituie de asemenea, o sursă esenţială de finanţare a intreprinderilor. Daramploarea şi modalităţile acestor aporturi variază după cum intreprinderea dispune sau nude acces direct la pieţele de capital.In sfarşit, recurgerea la indatorare ar trebui, in principiu, să aducă completări resurselorintreprinderii. In fapt, aceasta are un rol fundamental in finanţarea lor, chiar dacă ratadobanzii reale atinge niveluri foarte ridicate.1.1 IMPORTANŢA DECIZIILOR DE FINANŢARE PENTRUÎNTREPRINDEREAspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şidezvoltarea intreprinderii.In primul rand, intreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţăangajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţa in viitorul apropiat,asigurandu-şi astefel echilibrul financiar pe termen scurt.In al doilea rand se pune, din partea intreprinderii, problema lansării in investiţii de oricenatură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale. Inacest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţioneazăcreşterea rezultatelor in viitor şi menţinerea echilibrului financiar. Deci mijloacele definanţare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. In acest sensintreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăţi. Pe de o parte, ea ar puteafi in situaţia să trebuiască să ramburseze resurse inainte chiar de a fi ajuns să recuperezeavansurile efectuate, mai ales cand efectuează investiţii cu rentabilitate pe termen lung.Pe de altă parte, intreprinderea poate fi in situaţia de a folosi, pentru operaţiunile petermen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii.Problemele finanţării prezintă deci importaţă vitală, pentru că soluţionarea lorcondiţionează supravieţuirea intreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare,performanţele sale prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.1.2 MIJLOACELE DE FINANŢAREInstrumentele de finanţare puse la dispoziţia economiei in general şi aintreprinderilor in particular comportă o gamă complexă. După originea resurselor, sedisting patru tipuri de mijloace de finaţare:− autofinaţarea− creşterea de capital propriu− imprumuturile− creditul intre intreprinderi, adică livrările pe credit ale furnizorilor.Autofinanţarea este constituită din excedentele pe care intreprinderea le produceşi care sunt folosite pentru finanţarea activităţilor ulterioare.Creşterea capitalului propriu inseamnă aporturile de capital pe care intreprindereale primeşte din exterior. Aceste aporturi pot fi furnizate de către asociaţii sau proprietariideja existenţi şi dispuşi să-şi mărească participarea lor.Imprumuturile constituie surse de finaţare externă. Ele sunt contractate faţă depersoane fizice şi juridice care răman creditori ai intreprinderii. In sfarşit, creditul intreintreprinderi inseamnă termene de plată pe care furnizorii le acordă. Dacă aceastăpractică vizează puţin pe particulari, ea este foarte obişnuită cand clientul este ointreprindere, chiar dacă importante diferenţe pot să apară intre practicile din diferite ţări.Dacă reputaţia nu-i este defavorabilă, o intreprindere cumpără materii prime,semifabricate, mărfuri, servicii, etc., primind un credit-furnizor aproape automat,conform uzanţelor de plată din branşa de care aparţine furnizorul. Dar, la randul său,intreprinderea acordă astfel de credite propriilor clienţi cand vinde bunuri sau servicii. Pe

total, termenele de plată primite şi acordate exercită influenţe care sunt regăsite innoţiunea de nevoie de fond de rulment.Pentru a recurge la una dintre aceste metode de finanţare, intreprinderea trebuie săanalizeze următoarele aspecte ce reprezintă factorii determinanţi in alegerea tipului definanţare:1. Perioada pentru care sursele de finanţare sunt necesare:Durata contractului de finanţare trebuie decisă in funcţie de scadenţa necesităţilorde finanţare. Astfel, finanţarea cumpărării de stocuri sau plata unor servicii necesarederulării activităţii curente a intreprinderii necesită obţinerea de resurse pe termen scurt.In general, finanţarea investiţiilor de menţinere sau dezvoltare a capacităţilor de producţieexistente este realizată prin atragerea de resurse pe termen lung.2. Costul surselor de finanţare:Un aspect important al managementului firmei il reprezintă gestiunea costurilordirecte ale finanţării. Acestea sunt reprezentate de costul capitalurilor atrase, cum ar firata de dobandă ce trebuie plătită pentru creditele contrctate sau rentabilitatea ce ar trebuioferită acţionarilor pentru aportul acestora la capitalul firmei.3. Flexibilitatea contractului de finaţare:Nivelul ridicat al incertitudinii privind evoluţia pe piaţă a intreprinderii impune omai mare flexibilitate a contractelor de finanţare a activităţii acesteia. Astfel, pot apăreasituaţii in care firma este nevoită să ramburseze anticipat datoria, să majoreze nivelulimprumuturilor contractate sau să prelungească durata imprumutului. In aceste condiţii,contractele prin care sunt atrase surse de finanţare de la bănci sau alte instituţii financiarese dovedesc mai flexibile decat cele prin care sunt atrase resurse prin ofertă publică deacţiuni sau obligaţiuni.4. Impactul fiscalităţii asupra politicii de finanţare a firmei:Fiscalitatea firmei poate influenţa tipul de surse de finaţare atrase sau condiţiilecontractuale alese. In general, dobanzile de plată la creditele contractate sunt deductibiledin veniturile impozabile ale intreprinderii, in timp ce dividendele de plată către acţionarisunt repartizate din profitul net de impozit.5. Costurile de mandat (agent):Problema monitorizării solvabilităţii intreprinderii poate induce dificultăţi incontractarea de surse de finanţare, mai ales prin atragerea de capitaluri prin ofertă publicăde acţiuni. Dacă băncile sau alte instituţii financiare au capacitatea de a monitorizaperformanţa, respectiv solvabilitatea intreprinderii de-a lungul derulării contractului definanţare, pentru investitorii individuali care achiziţionează titluri financiare emise decătre intreprindere, această operaţiune se poate dovedi prea costisitoare. Ca urmare,investitorii pot cere o rată de remunerare mai ridicată pentru sursele de finaţare pe careaceştia le pun la dispoziţia intreprinderii. Astfel, este in interesul acesteia să identificecombinaţia de contracte de finanţare care să minimizeze costurile de mandat sau demonitorizare ale activităţii sale.

CAPITOLUL 2.Selectarea surselor străine de finanţare2.1 DATORIILE PE TERMEN LUNGProcesul de consum care se organizează intr-o intreprindere cere un volum

important de resurse mobilizabile prin repartiţia financiară. Majoritatea acestor resursesunt imobilizabile in structura economică a firmei pentru o perioadă mai mare de timp( au un ciclu de rotaţie de peste 5 ani)Datoriile pe termen lung şi mediu au de obicei o scadenţă mai mare de 5 ani, cele petermen mediu intre 1-5 ani. Aceste două categorii sunt finanţate in special activeleimobilizate. Creditele pe termen lung şi mediu sunt foarte variate prin natura şi obiectullor. Finanţarea pe termen lung poate fi asigurată de organisme publice precum şi de băncişi de alte instituţii financiare.Capitalurile imprumutate peste 5 ani sunt menite să finanţeze elemente cu caracter stabilal patrimoniului. Acestea se pot clasifica in:- credite bancare pe termen mai mare de un an- imprumuturi din emisiuni de obligaţiuni- datorii in legatură cu leasing-ul (credit-bail)2.1.1 Credite bancare pe termen mai mare de 1 anCu toate că o metodă clasică de finanţare a activităţii unei intreprinderi oreprezintă creditul, acest instrument este departe de a fi banlizat.Intr-o intreprindere, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare in cazulunor acţiuni de refacere, dezvoltare, restructurare. Pentru acoperirea acestor necesităţi seface apel şi la fluxurile financiare din afara intreprinderii. Firma se adresează unor sursegestionate de sistemul bancar ( credite pe termen lung şi mediu), proprietarilor ( pentrucreşterea de capital social), pieţei de capital ( prin vanzarea de titluri) şi finanţelor publice( in cazuri extreme, pentru subvenţii). Fondurile procurabile pe termen lung din surseleamintite mai sus se regăsesc in conţinutul capitalului permanent al intreprinderii ( capitalsocial + fonduri proprii + imprumuturi pe termen mediu şi lung). Decizia de a apela laaceste fluxuri impune o fundamentare complexă, mai amplă decat decizia de creditare petermen scurt.In scopul fundamentării şi adoptării deciziei de creditare pe termen mediu şi lung,serviciul financiar al firmei şi comitetul de direcţie al băncii comerciale procedează laformarea bazei de date necesare analizei complexe a solicitantului şi a cererii de credit.Documentaţia necesară contractării unor astfel de credite, constă, de regulă, intr-ocerere de credit, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea şidocumente care atestă situaţia economico- financiară a societăţii ( bilanţ, cont de profit şipierdere, balanţe de verificare). De asemenea, banca poate solicita, după caz, raportulauditorilor firmei sau certificarea bilanţului conform reglementărilor legale in vigoare.Intreprinderea va trebui să depună bugetul de venituri şi cheltuieli aferent perioadeipentru care se solicită creditul, respectiv previziunea fluxului de lichidităţi. Printre altedocumente cerute de către bancă sunt: acordul de consultare la Centrala RiscurilorBancare, certificate de atestare fiscală, hotărarea organului competent potrivit actelorconstitutive şi legii, cu privire la contractarea şi garantarea creditului. In cazul societăţilorpe acţiuni, se va solicita şi inscrierea la Registrul Comerţului şi avansarea spre publicarein Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotărarii adunării.In momentul in care Studiul de fezabilitate este acceptat, cererea de credite esteluată in calcul ca decizie de creditare pe termen lung, procedandu-se la incheiereacontractului de creditare. Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare, se realizează şiSituaţia privind eşalonarea ratelor şi a dobanzilor pentru creditul contractat. Situaţiarespectivă reprezintă o proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la firmă către bancă.Băncile comerciale oferă diferite tipuri de credite pe termen lung, cum ar fi:1. Credite pentru activitatea de leasing, ce sunt destinate achiziţionării de bunuriimobile, precum şi bunuri mobile de folosinţă indelungată, aflate in circuitul civil, noi sausecond- hand. Acestea se acordă societăţilor şi instituţiilor specializate in desfăşurareaactivităţii de leasing, pentru achiziţionarea activelor ce fac obiectul contractelor deleasing incheiate cu utilizatorii. In general, volumul creditului pentru activitatea de

leasing nu depăşeşte 85% din preţul de achiziţiei (inclusiv TVA) a bunurilor ce urmează afi cumpărate şi inchiriate in regim de leasing.Se poate acorda prin contracte de credit distincte pe bază de contracte de leasing prezenteşi/sau viitoare, cu un singur utilizator; prin acorduri de creditare distincte pe bază decontracte de leasing prezente şi/sau viitoare, cu diverşi utilizatori; prin acorduri decreditare, in sistem revolving, pe baza contractelor de leasing prezente şi viitoare cudiverşi utilizatori.2. Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie, ce au ca beneficiariintreprinderile care execută produse cu ciclu lung de fabricaţie cum ar fi: utilajetehnologice de toate tipurile şi părţi ale acestora. Aceste tipuri de credite au termene derambursare cuprinse intre 12-36 luni, fără a depăşi insă ciclurile de execuţie stabilite prindocumentaţia tehnică şi cele inscrise in contractele de livrare. Volumul maxim alcreditului se determină pe baza mişcării stocurilor şi cheltuielilor aferente producţiei incurs de fabricaţie estimate a exista in sold la finele fiecărei luni din cadrul perioadei decreditare, precum şi a celorlalte elemente de cheltuieli aferente contractului/comenzii.3. Credite pentru investiţii, care sunt destinate pentru finanţarea activităţii de investiţii,in completarea surselor proprii ale clienţilor, pe total activitate de investiţii sau peobiective ( proiecte) de investiţii, pentru realizarea de noi capacităţi de producţie saudezvoltarea capacităţilor de producţie existente etc. . La aceste credite se poate acorda operioadă de graţie pentru plata ratelor de credit de pană la doi ani. In general, nivelulcreditului este de maxim 85% din valoarea totală a investiţiei, 15% fiind sursele propriiale solicitantului. Este nevoie de aceeaşi documentaţie ca in cazul solicitării unui creditpe termen scurt, la care se mai adaugă:- planul de afaceri ( in cazul clienţilor cu o cifră anuală de peste 1 milion echivalent Euro)sau studiu de fezabilitate in cazul proiectelor de investiţii cu valoare mai mare de 100.000Euro.- documentaţie tehnico-justificativă aferentă obiectivului de investiţii sau memoriijustificative privind necesitatea acestor investiţii cu devize estimative şi listele de utilajeşi alte dotări care se vor ataşa planului de afaceri, in cazul proiectelor de investiţii la carenu este necesar studiul de fezabilitate- autorizaţia de construcţie cu avizele şi acordurile necesare- lista cheltuielilor de capital pentru investiţie- acte justificative privind situaţia juridică a terenului- alte documente prevăzute in legile in vigoare4. Creditul ipotecar, ce se acordă persoanelor juridice care au ca obiect de activitateconstruirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă,industrială sau comercială sau persoanelor juridice romane care doresc construirea delocuinţe de serviciu pentru salariaţii proprii. In general, nivelul creditului este de maxim75% din valoarea imobilului şi/sau din valoarea devizului estimativ, diferenţa fiindaportul propriu al solicitantului. Creditul poate acoperi şi finanţarea unor cheltuieli legatede realizarea investiţiilor imobiliare, cum ar fi: cheltuieli pentru realizarea de studii şiproiecte, pentru obţinerea avizelor etc.Modalitatea de garantare a creditelor contractate de către intreprinderi diferă infuncţie de tipul de credit, in general tipurile de garanţii acceptate de către bancă fiind celereale mobiliare, cele reale imobiliare( depozit bancar, titluri de ordin şi nominative etc.),respectiv garanţiile personale (scrisori de garanţie bancară, garanţii emise de statul romanetc.).2.1.1.1 Costul creditelorPrincipalul cost al creditului este reprezentat de dobanda pe care trebuie să oplătească solicitantul de-a lungul perioadei pentru care a fost obţinut creditul. Modalitateaclasică de exprimare a acestui cost este aceea de rată de dobandă pe care băncile oafişează pentru fiecare tip de credit in parte. Aceasta diferă in funcţie de tipul de credit

solicitat, precum şi de perioada pentru care este acordat. Pentru anumite tipuri de credite,băncile calculează şi marja de risc de credit ce majorează costul creditului pentruintreprinderile caracterizate de un grad de profitabilitate mai redus, respectiv un serviciual datoriei mai slab.Dobanzile pe care băncile le afişează pentru creditele ce pot fi contractate nu cuprind şicomisioanele pe care solicitanţii creditelor respective trebuie să le plătească suplimentar.O excepţie o reprezintă creditele pentru consum destinate persoanelor fizice, caz in carebăncile trebuie să comunice dobanda anuală efectivă (DAE). De asemenea, băncileafişează rata de dobandă anuală, ca urmare in calculul dobanzii de plată trebuie să se ţinăcont de intervalul de timp la care se fac plăţile către bancă. In aceste condiţii, estenecesară estimarea ratei de dobandă proporţională pentru perioada pentru care credituleste acordat (rdT) avand ca referinţă numărul de zile (360) corespunzătoare anului bancar.rdT= rd an * T/360, unde T= perioada pentru care se face calculul dobanzii, exprimatăin zile.Ca urmare, dobanda de plată pentru un credit este determinată luand in considerare ratade dobandă la care a fost contractat imprumutul, suma rămasă nerambursată şi perioadapentru care acesta a fost acordat. Mărimea acesteia diferă in funcţie de modalitatea derambursare aleasă. Cea mai frecventă modalitate de rambursare a unui imprumut esteaceea ce presupune plăţi constante sau rambursarea in fine.Odată ce creditul a fost contractat, pe parcursul de angajare a creditului, bancaprocedează la analize periodice asupra firmei si obiectivului creditat; in caz că se constatădeteriorări ale activităţii economice a agentului economic creditat, banca ia măsuri dereducere a riscului de nerambursare sau, in cazul producerii acestui risc, acţioneazăpentru recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valorificarea garanţiilor depuse sauconsemnate in contractul de creditare.2.1.2 Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuniImprumuturile obligatare reprezintă o formă particulară a imprumuturilor petermen lung care constă in emisiunea şi vanzarea către public a obligaţiunilor. Acest tipde credit este accesibil doar marilor intreprinderi cotate la bursă, statului şi autorităţilorlocale. Societăţile pe acţiuni care lansează un imprumut obligatar trebuie să indeplineascăo serie de condiţii impuse de autoritatea de supraveghere a pieţei de capital: să aibă celpuţin doi ani de existenţă şi două bilanţuri legal aprobate de organele fiscale, să oferegaranţii obligatarilor, fie direct, prin patrimonial propriu, fie indirect, prin mijlocirea unorterţi, ş.a. Recurgerea la imprumutul obligatar este avantajoasă uneori pentru intreprinderi,mai ales atunci cand capitalul propriu este insuficient iar recurgerea la emisiunea deacţiuni generează reticenţă din partea investitorilor. Acest tip de credit este de preferat şicreditului bancar, care uneori este greu de procurat datorită costului său mai ridicat şi acondiţiilor impuse de bănci in vederea acordării lor. Recurgerea la imprumutul obligatareste avantajoasă şi datorită faptului că dobanzile sunt cheltuieli financiare şi nu fac partedin profitul impozabil.Pentru creşterea şanselor de reuşită a imprumutului obligatar, a atractivităţii lui, uneleemisiuni sunt realizate cu primă de emisiune, cu primă de rambursare sau cu primă deemisiune şi cu primă de rambursare. In primul caz, obligaţiunile sunt vandute subvaloarea nominală, diferenţa de preţ reprezentand prima de emisiune, care reprezintă oremunerare suplimentară pentru investitori. In cel de-al doilea caz, obligaţiunile suntemise la valoarea lor nominală, dar sunt răscumpărate la un preţ mai ridicat, diferenţareprezentand prima de rambursare, care este tot un venit suplimentar pentru investitor. Incea de-a treia situaţie sunt acordate ambele prime, deci obligaţiunile sunt emise cu primădublă. Durata imprumutului obligatar este cuprinsă intre momentul vanzăriiobligaţiunilor, moment din care ele devin purtătoare de dobandă, şi momentul retrageriilor din circulaţie in urma răscumpărării acestora de către emitent. Obligaţiunile suntcotate la bursă, iar cursul acestora se exprimă in procente şi se calculează ca raport intre

preţul plătit pentru cumpărarea lor şi valoarea nominală a acestora. El poate fi mai mare,egal sau mai mic de 100%. Cursul bursier (Cb) al obligaţiunii la un moment dat sedetermină in procente sau in mărimi absolute.Exprimat in procente, el se determină prin adunarea cursului cuponului (Cc) cu cursulobligaţiunii (Co), deoarece obligaţiunile sunt cotate “la piciorul cuponului”:Cb = Cc + Co (%)Cursul cuponului (Cc) se determină după relaţia:Cc = 360365D* n x zunde:D = cuponul, exprimat in procente;nz= numărul de zile de la data plăţii ultimului cuponIn sumă absolută, cursul bursier se determină prin inmulţirea cursului bursier (Cb)exprimat in procente cu valoarea nominală a obligaţiunii (VN).Un imprumut obligatar poate fi rambursat in următoarele modalităţi:a) la finele perioadei (rambursarea capitalului se face o singură dată, la finele durateide viaţă a imprumutului. Singura cheltuială pentru emitent o constituie plataperiodică a dobanzilor.). Această modalitate de rambursare presupune cel mairidicat cost al procurării imprumutului şi este insoţită adeseori de constituirea unuifond de rambursare.b) Prin amortizări constante (in fiecare an se rambursează tranşe egale din imprumut,la care se adaugă dobanda aferentă. Amortizarea anuală se determină prinimpărţirea mărimii imprumutului la durata sa de viaţă, iar dobanda se determinăin fiecare an prin aplicarea ratei dobanzii la valoarea rămasă de rambursat);c) Prin anuităţi constante (intreprinderea plăteşte anual acelaşi volum de anuităţi).Pentru ca anuităţile să fie constante este necesar ca amortizările anuale aleimprumutului să varieze crescător, in paralel cu variaţia descrescătoare adobanzilor. Mărimea anuităţilor se determină după relaţia:a = V0 i ni1-(1+ )- , in care a= anuitateaV0= valoarea imprumutuluii= procentul de dobandă anualăn= durata imprumutului (ani)d) Răscumpărarea prin bursă prezintă interes atunci cand cursul bursier al obligaţiniloreste inferior valorii de rambursat. Reglementările bursiere fixează insăanumite limite legale in ceea ce priveşte numărul obligaţiunilor ce pot firăscumpărate.2.1.2.1 Costul împrumutului obligatarInvestitorul in obligaţiuni este interesat de rentabilitatea pe care o poate obţinepentru capitalul său imobilizat in astfel de titluri financiare. Aceasta reprezintărandamentul capitalului investit in condiţiile in care obligaţiunile sunt păstrate pană lascadenţă. Pentru a asigura succesul emisiunii de obligaţiuni, emitentul trebuie să ofereinvestitorilor potenţiali un randament la scadenţă la un nivel cel puţin egal cu rata dedobandă de pe piaţa de capital sau cu randamentul unor alte plasamente similare.Din perspectiva emitentului, imprumutul obligatar presupune costuri legate atat derealizarea emisiunii (publicitatea emisiunii, prospectul de ofertă publică, comisionul deintermediere), cat şi implicate de remunerarea ce trebuie asigurată celor care subscriu laemisiunea de obligaţiuni. Calea clasică de remunerare este plata periodică (anuală,semestrială, trimestrială, lunară) a unui cupon. Caştigurile investitorilor pot fi rotunjite şiprin intermediul primelor de emisiune sau de rambursare pe care emitentul le acordă

pentru a face cat mai atractiv imprumutul şi a obţine astfel finanţarea dorită. Emitentulurmăreşte astfel oferirea unui randament la scadenţă competitiv in raport cu cele existentepe piaţă. Pornind de la nivelul randamentului la scadenţă aşteptat de către investitori,luand in considerare primele de emisiune, respective rambursare, ce vor fi acordate,emitentul poate estima care este nivelul ratei cuponului ce ar trebui oferit.Costul creditului obligatar pentru intreprinderea emitentă ar trebui să ia inconsiderare toate costurile aferente emisiunii şi răscumpărării obligaţiunilor, precum şiplăţii cupoanelor. De asemenea se iau in calcul şi economiile de impozit pe careintreprinderea emitentă le poate realiza prin deducerea cheltuielilor cu dobanzile,respectiv cu primele plătite.In concluzie, costul creditului obligatar are ca principal determinant randamentul lascadenţă aşteptat de către investitorii pe piaţa de capital pentru acest tip de plasament. Nutrebuie insă ignorate cheltuielile suplimentare de intermediere a emisiunii precum şieconomiile de impozit pe care firma le realizează din deductibilitatea cheltuielilorfinanciare pe care aceasta le are.2.1.2.2 Modalităţi de rambursare a împrumutului obligatarExistă mai multe modalităţi de rambursare a imprumutului obligatar:1. Rambursarea la finalul perioadeiRambursarea capitalului se face o singură dată la finele duratei de viaţă aimprumutului. Singura cheltuială suportată inaintea scadenţei este plata dobanzilor.Această metodă este insoţită adeseori de constituirea unui fond de rambursare.2. Rambursarea prin anuităţi constanteConstă in rambursarea in fiecare an a unei sume constante egală cu sumadobanzilor şi a rambursării capitalului. Rata de rambursat in fiecare an se determinăraportand valoarea nominală a imprumutului la durata sa de viaţă, iar dobanda sedetermină in fiecare an prin aplicarea ratei dobanzii la valoarea rămasă de rambursat.3. Rambursarea prin serii egaleConform acestei metode, intreprinderea amortizează un acelaşi număr deobligaţiuni in fiecare an. Serviciul imprumutului cuprinde atunci o rambursare acapitalului constant şi o sumă a dobanzilor descrescătoare cu timpul. Cheltuielilefinanciare sunt mai mari la inceputul duratei de viaţă a imprumutului.

Pe = Vr = ( ) å=

+Tttt

iA1 1, in care: At – anuitatea de anul „t” (dobanda anului„t” + rata de rambursat in anul „t”);i – rata dobanzii la termen;t – durata de viaţă a imprumutului;4. Rambursarea sub forma cuponului micPresupune ca dobanzile să nu fie vărsate anual ci doar capitalizate şi reglate o datăcu rambursarea la finele perioadei a sumei imprumutate. Valoarea reală a obligaţiunilor,respectiv preţul de emisiune al acestora, este influenţată de modalităţile de rambursare aimprumutului deoarece fluxurile generate de rambursare intră in relaţia de calcul a valoriireale (preţul de emisiune).Pe = Vr

( )( )t

dtt

rVN i++11, in care: i – rata nominală a dobanzii;Rdt – rata dobanzii la termen2.1.3 Datorii în legătură cu leasing-ul (credit-bail)Operaţiunile de leasing (sau credit-bail, cum sunt denumite in Franţa) au apărutpentru prima oară in Statele Unite in anii ’60 ai secolului trecut şi au cunoscut ulterior oevoluţie spectaculoasă şi in Europa. Operaţiunile de leasing sunt preferate in principal deintreprinderile mici şi mijlocii, ale căror afaceri prezintă riscuri mari şi garanţii reduse,din care cauză işi pot procura mult mai greu resurse financiare necesare dezvoltării.Apelul la leasing ca modalitate de procurare a maşinilor şi utilajelor de către IMM-urieste in prezent foarte ridicat in unele ţări din Europa, cum ar fi Germania (70%), Austria(65%) şi Suedia (63%), in timp ce in Romania principala sursă de finanţare o reprezintăfondurile proprii.Leasing-ul nu reprezintă pentru firme o sursă de finanţare propriu-zisă ci o metodă definanţare a investiţiilor, deoarece asigură o serie de avantaje importante pentru acestea,inclusiv de natură financiară. Leasing-ul reprezintă achiziţionarea de către o societatespecializată (financiară), de la furnizori, a unor bunuri şi inchirierea acestora unorbeneficiari (care nu dispun de resursele băneşti necesare achiziţionării direct de lafurnizori). Operaţiunile de leasing presupun, de regulă, participarea a trei personae, şianume:-producătorul mijlocului fix;- intreprinderea care are nevoie de activul fix respectiv;- o instituţie financiară, care acoperă din punct de vedere financiar aceste operaţiuni faţăde producător;Instituţia financiară (locatorul) achiziţionează mijlocul fix de la producător şi ilimprumută intreprinderii care are nevoie de acesta (locatarul). Contractul de leasing seincheie intre locator (proprietarul bunului) şi locatar (chiriaşul) şi stipulează duratainchirierii, condiţiile de plată, cuantumul ratelor, obligaţiile părţilor şi condiţiile detransfer al bunului in proprietatea utilizatorului, la opţiunea acestuia. Utilizatorul bunuluinu are calitatea de proprietar, din cauză că bunul nu apare in activul său bilanţier iarplăţile periodice efectuate de acesta către proprietarul bunului (contravaloarea amortizăriibunului, dobanda aferentă, prima de risc, etc.) sunt inregistrate in contabilitate ca datoriiextrabilanţiere.Avantajele principale pe care operaţiunile de leasing le oferă utilizatorilor sunturmătoarele:1. Economisirea resurselor de investiţii: utilizatorul poate beneficia de efectelefolosirii bunului fără a angaja pentru acest lucru capitaluri proprii sauimprumutate, aşa cum ar fi trebuit să facă in cazul cumpărării lui. Achitarea unuiavans iniţial şi a ratelor periodice (chirie) reprezintă pentru acesta un efortfinanciar mult mai redus;2. Utilizatorul işi poate rezerva capitalul propriu drept garanţie pentru contractareaunor eventuale credite bancare destinate finanţării dezvoltării;3. Utilizatorul işi poate accelera dezvoltarea in condiţiile menţinerii autonomieifinanciare şi a gradului de indatorare existent anterior inceperii operaţiunii;4. Valoarea totală a plăţilor locaţiei este deductibilă in scopuri fiscale, cu condiţia caintre cele două părţi să existe un contract de leasing veritabil şi nu o simplă plată

intre rate, o vanzare deghizată;5. Utilizatorul are posibilitatea de a cumpăra bunul respectiv, la preţul şi la termenulprevăzut in contract;6. In anumite situaţii, utilizatorul poate să rezilieze in mod unilateral contractul şi sărestituie bunul proprietarului.Operaţiunile de leasing prezintă totuşi şi inconvienente pentru utilizator:Operaţiunile de leasing sunt foarte diverse in ceea ce priveşte durata contractelor,părţile participante, modul de determinare a valorii ratelor ş.a:a) In funcţie de durata incheierii, leasing-ul poate fi:- leasing pe termen scurt (experimental)- leasing pe termen mediu- leasing pe termen lungb) In funcţie de părţile participante la contract, leasing-ul poate fi:- leasing direct, in care finanţatorul este şi producătorul sau furnizorul bunuluiinchiriat- leasing indirect, in care finanţarea revine unei unităţi specializatec) In funcţie de ponderea ratelor in preţul de vanzare al bunului, leasing-ul poate fi:- leasing funcţional (operaţional), care presupune recuperarea in perioada delocaţie doar a unei părţi din valoare bunului inchiriat. Durata locaţiei este mairedusă decat cea de funcţionare a bunului. Pe această perioadă, locatorul asigură şimentenanţa şi service-ul echipamentului inchiriat, iar costul acestor operaţiunieste inclus in chiria plătită de locatar;- leasing financiar (de capital), care presupune recuperarea integrală a valoriibunului in perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. Din acest moment,beneficiarul poate opta pentru achiziţionarea bunului la valoarea reziduală.Există şi forme speciale de leasing, ca de exemplu:1. Lease-back, care este o formă mascată de finanţare a unei societăţi, cu implicaţiidirecte asupra fluxurilor sale financiare. Operaţiunea constă in vanzarea de cătrebeneficiar a bunului către o societate de leasing, urmată de inchirierea bunului şiplata către acesta a unei chirii, care reprezintă o parte din preţul de vanzare abunului respectiv. Implicaţiile de ordin financiar ale unei asemenea operaţiunisunt legate de imbunătăţirea structurii financiare a societăţii;2. Leasing experimental, care constă in inchirierea unui bun pe o perioadă scurtă,urmată de vanzarea bunului, dacă acesta corespunde cerinţelor beneficiarului;3. Time-shering, care se practică mai ales in turism, in cazul tehnicii de calcul saual mijloacelor de transport şi constă in inchirierea bazei materiale pe timpipartajaţi;2.1.3.1 Impactul operaţiunilor de leasing asupra rentabilităţii locatoruluiDezvoltarea pieţei leasingului in Romania are ca principală cauză nevoia definanţare a firmelor romaneşti ce incep să se dezvolte, precum şi avantajele oferite deacest tip de finanţare in comparaţie cu celelalte existente pe piaţa financiară. Voi enumerain continuare cateva dintre avantajele contractului de leasing:Majorarea disponibilităţii de finanţare a firmeiAvantajul major pe care il oferă leasingul este acela de a asigura finanţarea integrală aunei investiţii din fonduri externe. Astfel, leasingul constituie un remediu pentru lipsa defonduri proprii, condiţie impusă de către bănci in cazul solicitării de credite pentrufinanţarea de investiţii. Principalele categorii de intreprinderi avantajate sunt cele “tinere”sau cele care se află in expansiune rapidă a activităţii lor.Asigură recuperarea mai rapidă a activelor în caz de faliment a societăţiibancareDrepturile reale ale finanţatorului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabilejudecătorului-sindic, in situaţia in care utilizatorul se află in reorganizare judiciară şi/sau

faliment. Din poziţia privilegiată a locatorului derivă şi avantajele locatarului, care poatesă-şi procure mijloacele fixe necesare pentru desfăşurarea activităţii sale, chiar şi atuncicand rating-ul companiei nu este acceptabil din punct de vedere al unui creditor obişnuitpentru acordarea unui imprumut in acest scop. Tot din această perspectivă, a riscului defaliment de nerecuperare a fondurilor avansate, banca, la momentul acordării creditului,se acoperă impotriva riscului de neplată a debitorului printr-o finanţare parţială aactivelor necesare acestuia. In cazul contractului de leasing locatorul, de cele mai multeori, oferă finanţare 100% din valoarea activului.Leasingul permite divizarea riscului între locator şi locatarPrin achiziţionarea unui activ sunt transferate toate riscurile şi beneficiile dreptului deproprietate asupra cumpărătorului. In cazul contractului de leasing operaţional, locatorulasigură nu numai activul, dar şi serviciile aferente bunei funcţionări a acestuia.Flexibilitatea contractului de leasingDacă intreprinderea doreşte schimbarea activului la un moment dat, societatea de leasingil poate prelua, in schimbul plăţii unor penalităţi atunci cand contractul este reziliat, darnu din culpa locatorului. De asemenea, tipul contractului poate fi negociat cu utilizatorulastfel incat acesta să se muleze pe necesităţile sale de producţie şi de finanţare.Leasingul prezintă o serie de avantaje fiscaleSpre deosebire de cumpărarea unui bun cu plata in rate, leasingul extern (locatorul este ofirmă din străinătate) intră in regimul vamal de admitere temporară; ca urmare, accizele,taxele vamale şi alte taxe speciale datorate la momentul inchiderii operaţiunii de importvor fi plătite la sfarşitul contractului de leasing pentru valoarea de intrare a bunului. Deasemenea, pentru orice tip de leasing, TVA-ul este plătit eşalonat, odată cu plata ratelorcătre locator.“Beneficiile” contabileImpactul operaţiei de leasing asupra situaţiilor contabile ale intreprinderii locatare estediferit, in funcţie de tipul leasingului contractat. Astfel, in cazul leasingului operaţional,nu se produc modificări la nivelul bilanţului. Ca urmare, gradul de indatorare alintreprinderii rămane neschimbat , nealterandu-se capacitatea intreprinderii de a seindatora. Chiria plătită de locatar este inregistrată ca o cheltuială de exploatare in contulsău de profit şi pierderi. Dacă această cheltuială va fi echilibrată de veniturile rezultatedin exploatarea bunului inchiriat, nu se vor inregistra variaţii ale profitului din exploatare.Ca rezultat, prin apelarea la leasingul operaţional locatarul poate obţine o creştere fictivăa rentabilităţii economice. Avand in vedere inregistrarea sa extrabilanţieră, analiştiifinanciari pot scăpa din vedere aceste capitaluri investite in profitul din exploatare doar lacapitalurile investite inregistrate in bilanţ. Uneori se apelează la acest tip de leasing şidatorită acestor avantaje legate de manipularea datelor contabile, obţinandu-se doar „dincondei” ameliorări ale rentabilităţii firmei.2.1.3.2 Costul leasinguluiPiaţa leasingului este una dintre cele mai dinamice atat pe plan mondial cat şi inRomania. Indicii anuali de creştere au depăşit frecvent procentul de 200% ajungandu-seca, in cifre absolute, in cursul anului trecut cifra de afaceri să atingă recordul de 2,2miliarde euro. O astfel de piaţă nu poate exista fără prezenţa simultană a celor doi mariactori: societăţile de leasing şi utilizatorii.Leasingul reprezintă un mod de finanţare particular care poate fi analizat sub formă deimprumut. Costul acestei surse de finanţare poate fi evaluat sub forma unei rateactuariale. Se aplică principiul egalităţii valorilor actuale ale echivalentului sumei definanţare (costul de achiziţie şi de montaj al echipamentului= E) şi ale ieşirilor detrezorerie pentru plăţile viitoare privind chiria anuală (CH) şi valoarea reziduală (VR).La egalitatea, in prezent, a celor două fluxuri de trezorerie ( de intrare echivalentă şi deieşire efectivă) se calculează costul actuarial al leasingului ca o rată internă derentabilitate (K1).

Costul leasingului integrează in mod firesc şi efectele fiscale ale acestei finanţări. Chiriaeste o cheltuială deductibilă de la plata impozitului pe profit. Partea reprezentandamortizarea echipamentului inchiriat nu mai constituie o economie fiscală pentruutilizatorul leasingului, ci pentru “furnizorul” leasingului. In consecinţă, utilizatorulleasingului nefiind proprietarul bunului inchiriat inregistrează un cost de oportunitate,determinat de pierderea economiei de impozit aferentă amortizării echipamentuluiinchiriat.mnttt t

KVRKE CH A1 (1 1 ) 1 1

(1 ) * *+++- +

=å=

t t, in care:t = rata impozitului pe profitt= 1,…., n ani de valabilitate a contractului de leasingm= n+1.In aceste condiţii, costul leasingului (K1) este soluţia ecuaţiei de mai sus, ce se calculeazădupă metodologia ratei interne de rentabilitate. Costul leasingului pentru utilizator(locatar) este rata de rentabilitate pentru furnizor (locator).Decizia de a opta pentru leasing, in raport cu un imprumut bancar sau obligatar, sefundamentează pe valoarea actualizată netă (VAN), calculată după relaţia:mn

i rVRrVAN CF1 (1 ) (1 )1 +-+

=å=

In formula VAN nu se cuprinde scăderea valorii investiţiei (I), deoarece nu se plăteştecostul de achiziţie al bunului inchiriat. De asemenea, cash-flow-urile (CFt) vor fideterminate in funcţie de profiturile viitoare şi de chiria plătită (chiria fiind şi ea ocheltuială deductibilă de la plata impozitului). Valoarea reziduală (VR) este plătită inanul m, inainte de incheierea duratei de viaţă (n) a bunului inchiriat.Această valoare actualizată se compară cu cea a imprumutului, pentru a se analiza caredintre sursele de finanţare este mai avantajoasă. Selecţia surselor de finanaţare ainvestiţiilor este deosebit de complexă intrucat, pe langă criteriul principal privind costulprocurării capitalurilor, acţionează o serie de restricţii privind costul procurării

capitalurilor, accesul la piaţa capitalurilor, situaţia financiară a intreprinderii, motivaţiapersonalului de conducere a acestuia.Leasingul este de multe ori preferat ca urmare a simplicităţii sale şi a efecteloratenuante in timp ce le provoacă asupra trezoreriei intreprinderii. In general, compania deleasing beneficiază de asigurări şi garanţii bancare suficiente pentru a o acoperi deriscurile de faliment ale chiriaşului. Din acest motiv, ea poate inchiria un contract deleasing fără ca analiza financiară a intreprinderii cliente şi a proiectelor sale de investiţiisă fie suficient de acoperitoare pentru incheierea contractului.Determinarea costurilor pe care le implică un contract de leasing, indiferent de naturaacestuia, este o operaţiune destul de complexă, dar este necesară in cazul in care se puneproblema selectării surselor de finanţare şi determinarea contribuţiei fiecărei surse laformarea fondului alocat finanţării proiectelor de investiţii.2.2 DATORIILE PE TERMEN SCURTIn vederea realizării obiectului de activitate, intreprinderea intră in relaţii cumediul economico- social. Astfel, pentru a-şi asigura existentul de bunuri economice denatura activelor imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfăşurăriipropriei activităţi, aceasta intră in relaţii de colaborare cu terţe persoane fizice saujuridice.Datoriile pe termen scurt provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice(cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şitaxelor etc.), in care intreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie intr-operioadă de timp de pană la un an. Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1Prezentarea Situaţiilor Financiare clasifică o datorie ca datorie curentă atunci cand: (1)se aşteaptă să fie achitată in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii, sau(2) este exigibilă in termen de 12 luni de la data bilanţului. Datoriile pe termen scurt potfi impărţite pe următoarele categorii:- datorii comerciale- datorii salariale- datorii sociale- datorii fiscale- datorii diverseCriteriile de recunoaştere a datoriilor in bilanţ sunt prezentate in IAS 39. Acestea trebuierecunoscute doar atunci cind intreprinderea devine parte a unui contract şi, ca urmare, areobligaţia legală de a plăti.2.2.1 Datoriile comercialeDatoriile comerciale se referă la obligaţiile intreprinderii faţă de terţe persoanefizice sau juridice, rezultate din achiziţia de bunuri sau utilizarea serviciilor. Datoriilecomerciale se impart in mai multe categorii:- datorii faţă de furnizorii de stocuri, lucrări şi servicii- datorii faţă de furnizorii pentru imobilizări corporale şi necorporale- datorii pentru efectele comercialeAceste datorii se referă la bunurile, lucrările şi serviciile achiziţionate de intreprindere, caexemplu, materii prime, materiale, mărfuri, reparaţii la bunurile de folosinţă indelungată,servicii telefonice, poştale etc.2.2.2 Datoriile salarialePentru realizarea obiectului de activitate al intreprinderii, alături de factoriimateriali: mijloace fixe, stocuri şi bani, este necesar şi factorul muncă. Munca nu este oresursă stocabilă, ci se manifestă ca factor de producţie. Pentru reflectarea creanţelor şidatoriilor referitoare la utilizarea forţei de muncă, in contabilitate se utilizează grupa deconturi Personal şi conturi asimilate.Pentru reflectarea datoriei intreprinderii faţă de salariaţi se utilizează contul Personalsalariidatorate, care este un cont de pasiv, de datorii salariale pe termen scurt. Se

creditează cu datoria totală faţă de salariaţi pe baza Statului de salarii. Se debitează cureţinerile din salarii şi cu creanţele faţă de salariaţi pentru lipsuri sau pagube aduseintreprinderii.2.2.3 Datoriile socialePentru reflectarea datoriilor sociale, in contabilitate se utilizează contul Asigurărisociale şi se desfăşoară pe patru sintetice şi anume: Contribuţia unităţii la asigurărilesociale, Contribuţia personalului pentru pensia suplimentară, Contribuţia angajatoruluipentru asigurările sociale de sănătate şi Contribuţia angajaţilor pentru asigurărilesociale de sănătate. Acest cont se crediteză cu datoriile intreprinderii şi ale angajaţilorlegate de contribuţia la asigurările sociale, la pensia suplimentară şi la asigurările socialede sănătate şi se debitează cu sumele cuvenite angajaţilor din asigurările sociale şi cuplata de către stat a datoriilor sociale rămase. Soldul contului este creditor şi reflectădatoriile neplătite către bugetul asigurărilor sociale.2.2.4 Datoriile fiscaleDatoriile fiscale reprezintă sume datorate de către intreprindere bugetului de stat,datorii pentru care statul nu oferă o altă contraprestaţie sau o contravaloare. Din categoriadatoriilor fiscale fac parte impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată datorată,impozitul pe venit şi alte datorii faţă de bugetul de stat.2.2.5 Datoriile diverseContul utilizat pentru evidenţierea datoriilor diverse este Creditori diverşi. Acestcont de datorii pe termen scurt este de pasiv. Se creditează cu diverse datorii, de exempludatorii privind achiziţionarea titlurilor de plasament, sume incasate şi necuvenite şi sedebitează in momentul achitării contravalorii acestora. Soldul este creditor şi reprezintădatoriile neachitate.