Atestat - Sufletul Atestat - Sufletul - taina a lumii create.doc- Taina a Lumii Create

8/16/2019 Atestat - Sufletul Atestat - Sufletul - taina a lumii create.doc- Taina a Lumii Create

1/32

SUFLETUL OMULUI-TAINĂ A LUMII CREATE

1.Elemente de antropologie creştină-

Concepţia biblică despre om

Toate religiile lumii şi toate sistemele de gândire, din toate timpurile,au avut în atenţie problema omului. De asemenea, trebuie să recunoaştem că,despre om nu se poate vorbi decât prin paradox şi antinomii. Fiinţăcomplexă, mereu în mişcare şi devenire, în luptă cu sine şi cu tot ce îlînconjoară, omul este şi va fi, totdeauna, o problemă pentru om.u toate acestea, el poate fi regăsit şi integrat ordinii universale, cu raportareconstantă la el ce l!a "idit, #pentru că de la $l şi prin $l şi întru $l sunt

toate% &'omani ((,()*. +ndemnul făcut #cunoaşte!te pe tine însuţi%, credem că vine dinadâncul istoriei neamului omenesc. -rimul care îl menţionea"ă şi de la care afost preluat, este Tales din /ilet. +nscris pe templul din Delfi şi preluat de0ocrate, a devenit o obsesie a ştiinţelor moderne(. 1nefabilul din om a fostfascinaţia lumii antice. 0ofocle, în 2ntigona, lasă posterităţii cuvinte deneuitat #+n lume sunt multe minuni, dar nu mai mari ca omul%. 2m puteaspune că, misterul lumii acesteia, a cosmosului în general, al celor vă"ute şinevă"ute, se întregeşte şi se amplifică cu misterul adânc al omului.

/arele teolog, $vdocimov, a spus că, în cipul nostru vedem#reproducerea misterului trinitar negrăit, până la nivelul profun"imii undeomul devine o enigmă pentru sine însuşi%. 2poi, adaogă un paradox şi maisurprin"ător #ăci e mai uşor să cunoşti cerul, decât pe tine însuţi3%. 4mul este înceierea şi coroana creaţiei, fiinţa care prin natura şidemnitatea sa se deosebeşte de toate făpturile pământeşti. 4mul ocupă loculde mijloc între lumea curat spirituală şi cea curat materială5 celei dintâi îiaparţine cu sufletul său, celei din urmă cu trupul său. $l este punctul deîntretăiere a celor două lumi şi o sinte"a a acestora5 este, cum s!a remarcatadesea, o repre"entare a lumii celei mari, un microcosm. /ărturisirea

4rtodoxă &1,(6* spune despre om #+n urmă a creat Dumne"eu pe om, careeste alcătuit din suflet nematerial şi raţional şi din trup material, ca dinaceastă alcătuire a omului, pe de o parte să se cunoască adevărul căDumne"eu este creator al lumii spirituale, iar pe de altă parte, că $l a "idit şi

( 2nton Dumitriu, Homo universalis, 7ucureşti, (889, pag.6), la -r. /iai /ocanu, 2specte ale apofatismuluiantropologic, în :Teologie i via!"%, 2nul 11 &;>.3 -r. -rof. Dr. Dumitru 0tăniloae, Teologia #ogma$ic" Or$o%o&", vol. 1, 7ucureşti, (8?6, pag. @9(.

(


2/32

lumea cea materială. Din această cau"ă, omul se numeşte şi lume mic",deoarece el poartă în sine cipul a toată lumea cea mare%).

0finţii -ărinţi susţin că omul #este un lucru mare şi preţios%, căruia i seacordase stăpânirea universului ciar înainte ca el să fi fost creat A@. 4mul esplendoarea creaţiei, alcătuit din inteligibil şi sensibil, participând prin ar lafirea sublimă a lui Dumne"eu şi aceea a stiiilor trecătoare> B. ;a crearea saomul a fost împodobit cu frumosul sublim, ceea ce i!a conferit firii sale uncaracter împărătesc. 2preciat sub raportul duratei şi al re"istenţeielementelor materiale ale fiinţei sale, omul nu e aproape nimic5 dar dacă seţine seama de reatorul său şi de lucrarea prin care 2cesta i!a dat existenţa,el e ceva mareC. $l a fost creat la sfârşit, după celelalte fiinţe, pentru că eranecesar să fie întâi pregătită împărăţia şi apoi să intre în ea împăratul ei ?.4mul e investit cu magistratură cosmică. 2pariţia sa la urmă e expresia

progresului naturii către desăvârşire6. Eatura merge treptat urcând, concepţie

possidoniană şi neoplatonică pe care 0fântul rigorie de EGssa a combinat!ocu concepţia creştină8. ;ăsând la o parte crearea simultană relevată de0fântul rigorie de EGssa, Fericitul 2ugustin şi alţii, se poate spune că"idirea lumii în C "ile e ! în fond H "idirea omului şi că, cosmosul este unantropocosmos. 4mul implică în sine toată seria de creaturi care l!au

precedat, aşa cum superiorul şi generalul implică inferiorul şi particularul. Eatura este virtual umană, ea e pasibilă de umani"are, ea aparţine omului.Dacă acesta dă nume tuturor animalelor, este pentru că, într!un anumit fel, elle avea în sine însuşi. Despre om, /oise ne istoriseşte în Geneza, că a fost

creat de Dumne"eu la sfârşitul întregii creaţii, din #pulberea pământului%&Fac.. 3,?*, ca fiinţă vie, purtătoare a acelui suflu de viaţă pe care l!a primitde la 1ave. Din cele două relatări biblice &Fac.. (,3C5 3,?*, în care /oisevorbeşte despre crearea omului #reiese că omul este compus în fiinţa lui dindouă elemente, unul material Hpulberea pământului!, şi altul de naturăspirituală, acel suflu de viaţă, prin care omul devine fiinţă vie%(9.) -rof. Eiciţescu, -r. -rof. 1sidor Todoran şi -r. -rof. 1. -etreuţă, Teologia #ogma$ic" i Sim'olic", $ditura1nstitutului 7iblic şi de /isiune 4rtodoxă, 7ucureşti (8>6, vol. 1, p. >9@@ 0fântul rigorie de EGssa, #es(re crearea omului, la -r. -rof. 1. . oman, S(iri$ umanis$ i elemen$e %ean$ro(ologie )n g*n%irea (a$ris$ic", în :0tudii Teologice%, 2nul C> 0fântul rigorie de EGssa, Marele cuv*n$ ca$e+e$ic, =1,), $ditura ;. /eridier, -aris,(896, p. )@.C -seudo =asile cel /are, #es(re crearea omului, 11, -.., ?.? 0fântul rigorie de EGssa, #es(re crearea omului, la -r. -rof. 1. . oman, o( ci$., p. )>?6 I'i%em8 erart 7. ;adner, T+e +iloso(+ical an$+ro(olog. o/ Sain$ 0regor. o/ N.ssa, în Dumbarton 4aIx -apers!

Eumber TJelJe, $dited bG te ommettee on -ublications Te Dumbarton 4aIx 'esearc ;ibrarG andollection, Trustees for Kavard LniversitG Masington, District of olumbia, Karvard LniversitG -ress,ambridge, /assacusetts, (8>6, p. ?(!?3, la -r. -rof. 1. . oman, o( ci$. p. )>?..(9 -rof. Dr. /ircea ialda, #oc$rina 1ec+iului Tes$amen$ %es(re nemurire, în :2ltarul 7anatului%,aransebeş, 1, (8@@, nr. 8!(9, p. )C8, la Drd. -etru 0emen, +nvăţătura despre suflet în cărţile =eciului Testament,

3


3/32

rearea omului, respectiv a întregii omeniri, repre"entată în perecea biblică #bărbat şi femeie%, este o culme a creaţiei divine. Dacă celelaltefiinţe şi lucruri au intrat în existenţă printr!un simplu imperativ divin #săfie%, despre om citim în biblie că a fost creat printr!o participare specială alui 1ave, care a "is #0ă facem pe om după cipul şi asemănarea noastră%&Fac. (,3C*. :ine este această fiinţă ! se întreabă 0fântul 1oan ură de 2ur!, care

pare că impune reatorului atâta prudenţăN Eu trebuie să ne mirăm H adaugăacelaşi 0fânt -ărinte H căci omul depăşeşte în demnitate toate creaturilevi"ibile, care n!au fost create decât pentru el%((. 4mul este prin urmarecentrul în jurul căruia Dumne"eu rânduieşte creaţia 0a, căci lui îi dă înstăpânire tot ceea ce a creat mai înainte &Fac. (, 36!)9*. 1mportanţa ultimei creaturi, #omul%, re"idă nu numai în aceea că, lacrearea ei, Dumne"eu a participat într!un mod special faţă de celelalte

creaturi, dar şi în faptul că omul #este culmea acestei piramidecosmologice%(3. Eici o creatură din lumea vă"ută #nu a ajuns până la Dumne"eu, n!a

putut să intre în legătură cu $l%() , cum a făcut!o omul, pentru că numai el#este creat în natura sa spirituală, imprimând celei mai perfecte creaturivă"ute acel element spiritual, care să!l facă stăpânul tuturor creaturilor vi"ibile şi să!l ridice la o treaptă mai înaltă în care este obligat să laude şi să

preamărească pe reator, şi să caute să ajungă la asemănarea cu $l, prinde"voltarea tuturor facultăţilor sale spirituale%(@.

oncepţia creştină potrivit căreia omul este creat din două elemente bine distincte unul de celălalt, precum şi aceea a dăinuirii elementuluispiritual din fiinţa lui după moartea fi"ică, a existat şi la alte popoare anticecontemporane elevilor din epoca la care ne referim. 2ceasta este de altfelexplicaţia construirii faimoaselor piramide şi a renumitelor mumii egiptene,căci egiptenii aveau credinţa în nemurirea sufletului, ciar dacă în vi"iunealor #sufletul omului n!ar fi avut unitatea şi personalitatea pe care noi obişnuitsă le atribuim sufletelor nemuritoare%(>. $i îşi imaginau sufletul ca fiindîmpărţit într!o mulţime de suflete, care erau de fapt doar nişte înfăţişări sausubdivi"iuni ale aceleaşi activităţi spirituale. Fiecare din aceste aspecte ale

sufletului poartă câte un nume #bai, karan, sau akh% (C. Dintre toate acesteîn 0tudii teologice


4/32

denumiri doar #bai% ar putea repre"enta sufletul propriu!"is al omului, careanimă viaţa lui pământească şi care după moarte continuă să ducă o existenţăde sine stătătoare. el mai adesea acesta a fost repre"entat sub formă de

pasăre, avându!se în vedere repre"entarea acţiunii sufletului ce urmea"ădupă ieşirea din trup aceea de a "bura alături de "eii cu care va vieţui maideparte. +n ce priveşte pe greci, aceştia au cre"ut că sufletul &PQRS* este un#element imaterial% un fel de suflu vital, care în momentul morţii sedesprinde de corp şi duce o existenţă de sine stătătoare(?. 0ufletele îşi

păstrea"ă şi după moarte înfăţişarea lor firească din timpul vieţii, doar căsunt palide, lipsite de sânge şi invi"ibile. De asemenea îşi pierd memoria şiinteligenţa. $xistă, deci, o mare deosebire între modul cum concepeau aceste

popoare sufletul şi felul în care şi!l imaginau evreii. Dacă în concepţia

greacă de mai târ"iu, respectiv cea platoniană, #sufletul este preexistentcorpului%, în care a ajuns ca într!o încisoare, din care caută să se elibere"e,

pentru a reveni la originea sa, în concepţia religioasă ebraică, sufletul estecreat de divinitate odată cu trupul. +n acest sens toate cărţile =eciuluiTestament recunosc şi mărturisesc unanim originea divină a sufletului. 2ntropologia creştină este dominată de ideea că omul repre"intă înlume cea mai înaltă creatură vă"ută. 4mul repre"intă o realitate cu totulspecifică, ce depăşeşte condiţia celorlalte forme existenţiale. $l este oexistenţă de răscruce, un pisc al acestei existenţe, un întreg al acestei lumi.

0uperioritatea omului în raport cu celelalte creaturi vă"ute este datăîncă de la creaţie, întrucât /oise consemnea"ă în istorisirea biblică dinene"ă că, după ce ;!a făcut pe om, Dumne"eu a privit toate câte făcuse şiele erau Ubune foarteV &Fac. (, )(*. -iatra fundamentală a antropologieicreştine o constituie strânsa legătură fiinţială ce există între Dumne"eu şiom.

0fânta 0criptură mărturiseşte că omul a fost creat total diferit deregnul vegetal şi de cel animal, prin aceea că la crearea lui, Dumne"eu a

participat într!un mod special. -rin insuflarea suflării de viaţă, omul adevenit fiinţă vie, om cu suflet. -artea spirituală nu este un element de sine

stătător, ci trăieşte în trup atâta timp cât rămâne în corpul omenesc şi îl facesă vie"e.

0ufletul privine de la Dumne"eu, căci $l #a suflat în faţa lui suflare deviaţă şi s!a făcut omul fiinţă vie% &Fac. 3,?*. 0ufletul este primit de laDumne"eu, prin sufletul dumne"eiesc dătător de viaţă, odată cu trupul, în

(? I'i%em, p. 3?@

@


5/32

timpul "ămislirii, astfel că fiinţa umană apare în lume ca unitate psio!somatică.

+n cărţile =eciului Testament, noţiunea de suflet a fost desemnată prin mai mulţi termeni nefeş, neşamah şi ruah.

uvântul nefeş derivă din nafaş ! a respira şi înseamnă suflare,respiraţie. $l apare de ?>> ori în cuprinsul =eciului Testament. +n urmainsuflării, omul, coroana creaţiei, devine fiinţă vie, persoană vie. Eefeş este

partea raţională din om, sediul sentimentelor şi al emoţiilor, persoana umanăîn ansamblul ei.

Termenul de neşamah înseamnă suflare de viaţă şi repre"intă principiul vital al corpului omenesc.

Termenul de ruah înseamnă suflare, vânt, spirit . $l apare în =eciulTestament de )68 ori şi, înţeles ca du, se foloseşte numai la om şi laDumne"eu.

;egea Eouă vine să aducă un plus de cinstire omului, arătând trupul afi părtaş sufletului şi arului. +n învăţătura noutestamentară, sufletul ! psihi -repre"intă un bun al omului natural, o parte componentă a lui. $l esteelement constitutiv al omului şi împlineşte rolul de însufleţitor al acestuia.Lneori identificat ci inima ! kardia !, alteori cu mintea ! nous !, el se referăla omul lăuntric, de care vorbeşte 0fântul 2postol -avel în mod deosebit înepistolele sale.

+n raport cu trupul, sufletul beneficia"ă de unele însuşiri speciale5 esteimaterial şi nemuritor. De aceea, atunci când, prin moarte, cele două

elemente constitutive ale firii umane se despart, trupul se întoarce în pămânul din care a fost luat, iar sufletul urcă la Dumne"eu, care l!a dat.Funcţiile sufletului sunt raţiunea, voinţa şi sentimentul . Raţiunea

este funcţia sufletului, în virtutea căreia omul a ştiut, de la început, să sedeosebească pe sine de restul creaturilor şi să înţeleagă rostul înalt, care i!afost fixat de către Dumne"eu. -rin raţiune, omul a ştiut să deosebească, de laînceput, vieţuitoarele pământului, împărţindu!le şi numindu!le pe diversecategorii şi specii.

Voinţa se deduce din posibilitatea de care dispune omul de a se decideliber şi nesilit de nimeni pentru ceea ce este bine sau pentru ceea ce este rău.

$ste o aptitudine a omului de a se otărî singur să urme"e una dintre celedouă căi pe care Dumne"eu i le pune înainte viaţa, moartea, binele şi răul .

Sentimentul este a treia funcţie a sufletului şi îşi găseşte concreti"areaîn iubirea şi încrederea pe care omul le îndreaptă spre Dumne"eu şi spretoate lucrurile sale, iar după cădere în teama şi ruşinea care l!au stăpânit

pentru greşeala săvârşită.

>


6/32

Ln alt concept, prin care este subliniată, în 0fânta 0criptură,demnitatea umană este cea de chip şi asemănare &Fac. (,3?*. Tema chipuluiare o lungă istorie. $a repre"intă un termen fundamental în filosofia elină, la-laton, la stoici şi la neplatonici. Dar, în acelaşi timp, ea repre"intă nucleulantropologiei =eciului Testament. +n Eoul Testament, termenul seîmbogăţeşte şi cu un conţinut ristologic, pentru ca mai târ"iu, în scrierile

patristice, tema chipului să repre"inte axul în jurul căruia se structurea"ă atâtcosmologia, cât şi antropologia ortodoxă şi însăşi ristologia.

+nvăţătura ortodoxă despre crearea omului Udupă cipul şi asemănarealui Dumne"euV &Facere (, 3C!3?* dă vieţii o bogată semnificaţie şi un sensadânc. $a justifică şi sprijină eforturile omului spre desăvârşire, spre sfinţiresau :pătimire a îndumne"eirii%, când omul, la sfârşitul ostenelilor sale,devine :dumne"eu creat%, :dumne"eu prin ar şi lucrare%.

Dacă pentru cei mai mulţi 0finţi -ărinţi ai 7isericii, cipul se referă

mai ales la suflet, minte, inimă, voinţă, într!un cuvânt la facultăţile spiritualesuperioare, 0fântul /axim /ărturisitorul şi 0fântul rigorie -alama apărăideea potrivit căreia omul este om tocmai în virtutea unirii dintre trup şisuflet, în persoana umană.

-ărintele -rofesor Dumitru 0tăniloae arată că, potrivit credinţeicreştine, #trupul e într!un mod particular inferior spiritului, participând prinaceasta la viaţa spiritului, depăşind planul biologic şi fi"ico!cimic. +n trup,raţionalitatea capătă o complexitate particulară, datorită bogăţiei spirituluidin el. ;a rândul ei, raţionalitatea spiritului însuşi se actuali"ea"ă, într!o

complexitate de mare fineţe şi subtilitate, în lucrarea lui asupra trupului%

2.Sufletul - tron al dumnezeirii

-entru spiritualitatea ortodoxW, sufletul omenesc este realitatea ceamai tainicW şi preţioasW a constituţiei umane. -rin suflet, fiinţa umanW searatW a fi nu doar un element de legWturW între Dumne"eu şi lumea 0a, ci sevWdeşte a fi creat dupW cipul reatorului şi cemat spre o tot mai deplinWasemWnare cu $l.

De aceea, învWţWtura duovniceascW despre sufletul omului este unadintre elementele esenţiale ale teologiei şi evlaviei ortodoxe. 0ufletul sWuraţional îl înalţW pe om deasupra întregii lumi create, fWcând din el o cununWa creaţiei şi un rege al acesteia, ancorându!l în transcendent, în lumeaspiritualW, în +mpWrWţia lui Dumne"eu.

ontribuţia esenţialW a credinţei creştine a constat în aceea cW aîntregit toate datele experimentale, descriptive, culese din cunoştinţele

C


7/32

generale ale lumii şi cunoaşterii, cu o înţelegere moralW, duovniceascW avieţii, a omului şi a sufletului omenesc, reuşind astfel sW reali"e"e oînţelegere realW, nu doar descriptivW, a constituţiei umane, a originii şivocaţiei acesteia ! faptul de a fi fost creatW de Dumne"eu şi cematW sW seîndumne"eiascW prin lucrarea poruncilor.

0ufletul omului şi bogata sa viaţW ţine de apofatismul antropologic şirWmâne o tainW, ale cWrei necunoscute sunt greu de elucidat. 2cest aspect îlsublinia"W întreaga învWţWturW creştinW, începând cu 0fânta 0cripturW şicontinuând cu 0finţii -Wrinţi. 0ufletul este o tainW care nu poate fi înţeleasWnici de înţelepţi, cu toatW înţelepciunea lor, nici de cei cuminţi, cu toatWcuminţenia lor, ci doar de cei care s!au îmbrWcat cu Duul 0fânt. Doar acestora li s!a dat cunoaşterea exactW a sufletului şi a nenumWratelor saletaine, spune 0fântul /acarie $gipteanul(6.

DatoritW legWturii sale cu Dumne"eu, sufletul este numit ! :bisericW%(8.

4mul însuşi este o #bisericW tainicW%39. +n aceastW #bisericW a sufletului%, înacest #locaş fericit şi atotsfânt% se sWvârşeşte taina înfricoşatW a unirii mai

presus de minte şi de raţiune, prin care se face un trup şi un du Dumne"eucu biserica sufletului şi sufletul cu Dumne"eu3(. 1ar adevWrata tainW asufletului, aflWm de la alist -atriarul, este iubirea, cea care dW viaţW şi sensacestei vieţi33.

.!riginea sufletului

-e temeiul 'evelaţiei, 7iserica învaţă că întreg neamul omenesc provine de la unica perece a primilor oameni, 2dam şi $va, singurii creaţinemijlocit de Dumne"eu. +ntreaga omenire formea"ă o unitate, întrucâtdescinde din acelaşi strămoş, în virtutea binecuvântării dată de Dumne"eu

primei pereci de oameni, de a creşte, de a se înmulţi şi de a stăpâni pământul &Fac. (,36*. -rotopărintele 2dam ocupă o po"iţie cu totulexcepţională, în el găsindu!se virtual toţi oamenii care îi urmea"ă. 2ceastădogmă a unităţii de origine şi a unităţii esenţiale a neamului omenesc este

(6 Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti. Traducere Pr. Prof. Dr. Constantin

Corniţescu. Introducere, indici şi note de Prof. Dr. N. Chiţescu, Editura Institutului i!lic şide Misiune al isericii "rtodo#e $o%âne, ucureşti, &''(, p. ()*.

(8 Sfântul Macarie Egipteanul, op. cit., p. (&+.39 Sântul Ma#i% Mrturisitorul, Mistagogia, -n $e/ista Teologic0, 111I2 3&'445, nr. 674,p. &+8.

3( Ibidem, p. &)*.33 Calist Patriarhul, Capete care au lipsit, -n Filocalia..., /olu%ul 2III, p. 6*9.

?


8/32


9/32

După $eoria (ree&is$en!ianis$", iniţiată de 4rigen, influenţat de-laton, sufletele au fost create toate deodată, la început şi păcătuind ele înstarea de preexistenţă, sunt aşe"ate în trupuri, spre pedeapsă, urmând ca prinsuferinţă în trup să se cureţe de păcate. -reexistenţianismul se întâlneşte lamaniei, la priscilieni, la catari şi la câţiva teologi şi filo"ofi mai noi. -reexistenţianismul stă în contradicţie cu 0fânta 0criptură şi cuexperienţa omenească. 0ufletul omului celui dintâi s!a creat odată cu trupul&Fac. 3,?*, iar păcatul s!a ivit după creaţia omului cu trup. 2bia cu 2damîncepe păcatul în om &Fac. )5 'om. >,(3*, iar personal, înainte de a se naşte,omul nu face nici bine, nici rău &'om. 8,((*. -e lângă acestea, dacă sufletelear fi avut o viaţă independentă înainte de a fi în trupuri, omul ar trebui să!şiaducă aminte cât de puţin de acea viaţă. u atât mai mult cu cât ceea ce asăvârşit în viaţa preexistentă îi determină destinul pământeasc. +n sfârşit, înipote"a preexistenţianistă, trupul nu mai este parte integrantă a omului, ci

numai o încisoare a sufletului5 şi fiind aşa, ar fi firesc ca omul să doreascămereu eliberarea, adică moartea, ceea ce se ştie că nu este adevărat. Teoria

preexistenţei sufletului a şi fost condamnată în sinodul al !=!lea ecumenic,însă fără să se declare care dintre cele două opinii şi în ce măsură conţineadevărul. După $ra%ucianism, repre"entat de Tertulian, sufletele urmaşilor

provin din sufletele părinţilor, ca răsadurile plantelor, sau cum trupurile senasc din cele ale părinţilor, fie prin desprindere, fie printr!o putere creatoarecu care sufletele părinţilor sunt în"estrate de Dumne"eu. 2pariţia sufletului

se încadrea"ă în legile generale ale naşterii organismelor din alte organisme,ceea ce se vede şi din aceea că sufletul se de"voltă paralel şi în strânsălegătură cu trupul, ca şi asemănarea, trupească şi sufletească, dintre înaintaşişi urmaşi. 1pote"a traducianistă crede că are suficient temei în locurilescripturistice, în care protopărinţii neamului omenesc sunt binecuvântaţi sprecreştere şi înmulţire &Fac. (,36*, sau în care se spune că 2dam a născut pe0et după cipul şi asemănarea sa, ceea ce ar însemna om complet, inclusivsufletul &en. >,)*, ca şi în cuvintele /ântuitorului, că #ce este născut dintrup, trup este, şi ce este născut din du, du este% &1n. ),C*5 precum şi înideea că prin transplantarea sufletului de la părinţi la copii s!ar explica

transmiterea păcatului strămoşesc. Totodată, ipote"a aceasta ar mai aduce şio nouă dovadă a înţelepciunii lui Dumne"eu, care a creat toate deodată,nemaifiind nevoie de creaţie continuă ,ci numai de lucrare proniatoare.

Eeputându!se pune în acord cu adevăruri dogmatice mai generale, precis formulate, traducianismul este inacceptabil. 0e contra"ice în primulrând natura sufletului, anume spiritualitatea şi simplitatea lui, în virtuteacărora sufletul nu se poate divide în părţi, deci nu se poate desface din alt

8


10/32

suflet. Dacă sufletul s!ar naşte ca şi trupul, ar fi decompo"abil şi solidar cudestinul trupului. De aceea /ărturisirea 4rtodoxă declară că dacă #sufletular primi fiinţă din sămânţa omenească, atunci împreună cu trupul ar muri şis!ar preface în pulbere%3). 0ufletul nu se poate forma din sufletul părinţilor,căci spiritele nu se înmulţesc, îngerii fiind creaţi deodată5 iar părinţii n!au

putere creatoare, cum n!are nici o făptură, nici îngerii ciar. Dacă părinţii ar poseda o astfel de putere, ea ar fi cu totul de neînţeles, întrucât adesealucrea"ă fără şi adesea împotriva voinţei celor ce o posedă. Transmiterea

păcatului strămoşesc rămâne şi ea neînţeleasă, deşi se părea la început căaceasta ar constitui un avantaj al traducianismului faţă de celelalte ipote"e.Dacă păcatul strămoşesc trece de la părinţi la copii prin naşterea acestoradintr!al celor dintâi, atunci trebuie să treacă la copii toate păcatele personale,nu numai cel strămoşesc. +n felul acesta, păcatul apare ca esenţial şi necesar în fiinţa sufletului omenesc. Tot aşa, întrucât părinţii se deosebesc mult cu

privire la starea lor morală, pe care o transmit fiilor, ceea ce se moşteneştenu mai este păcatul unic şi acelaşi la toţi, ai lui 2dam, ci un păcat atât devariat şi inegal, cât de variată şi inegală este păcătoşenia părinţilor. 2poi,întrucât cei bote"aţi nu mai au păcatul strămoşesc, fiind renăscuţi din apă şidin du, copiii lor trebuie socotiţi ca născându!se fără păcatul strămoşesc.

Eici asemănările dintre părinţi şi copii, ca inteligenţă sau înclinaţii morale,în afară de asemănările fi"ice, nu întăresc po"iţiile ipote"ei traducianiste,fiindcă urmea"ă o regulă generală, apărând adesea mari deosebiri de la

părinţi la copii şi la fraţi între ei, ciar gemeni fiind, cum erau 1sav şi 1acov.

+n sfârşit, locurile scripturistice aduse în sprijinul traducianismului nucuprind ideea naşterii sufletului nemijlocit de la părinţi, fără intervenţiacreatoare a lui Dumne"eu. 0fânta 0criptură nici nu afirmă, nici nu neagădirect originea sufletelor din sufletele părinţilor. ;atura po"itivă, care trebuiesă se recunoască traducianismului, constă în susţinerea participării omeneşti,după orânduirea divină, la naşterea fiecărei fiinţe umane noi, în întregimeaei. reutăţile pe care traducianismul nu le poate învinge, au făcut ca$eoria crea!ionismului, repre"entată de 2tanasie cel /are, rigorie de

EGssa, 1oan ură de 2ur şi majoritatea 0finţilor -ărinţi, să devină dominantă

în 7iserică. După ea, fiecare individ îşi primeşte sufletul prin creaţienemijlocită de la Dumne"eu, nu de la părinţi. -rin aceasta se accentuea"ădistincţia sufletului ca principiu deosebit de trup. #Trupul omenesc areînceputul din sămânţa lui 2dam, iar sufletul este dat de la Dumne"euX0ufletul se dă de la Dumne"eu atunci când se formea"ă trupul şi este în stare

3) /ărturisirea 4rtodoxă5 1,36 după -rof. E. iţescu, -r. -rof. 1sidor Todoran şi -r. -rof. 1. -etreuţă, Teologia#ogma$ic" i Sim'olic", $ditura 1nstitutului 7iblic şi de /isiune 4rtodoxă, 7ucureşti,(8>6, vol. 1, pag. >().

(9


11/32

de a!l primi5 şi când intră! el se revarsă în tot trupul, ca focul în fierulînfierbântat%3@. reaţionismul are puternic temei în 0fânta 0criptură. 0ufletulse va întoarce la #Dumne"eu, care l!a dat%. &$cl. (3,?* şi care "ideşte inimafiecăruia &-s. )3,(>* şi sufletul în om &Ya. (3,(*, căci Dumne"eu este pururiactiv &1n. >,(?*, $l este #părintele sufletelor% &$vr. (3,8*, nu omul dă sufletulşi viaţa &11 /ac. ?,33!3)*. +n toate aceste locuri, originea sufletelor seatribuie activităţii creatoare a lui Dumne"eu, dar nu în aşa fel în cât săexcludă cu desăvârşire participarea părinţilor.

Zi teoria creaţiei întâmpină greutăţi. 0!ar părea, mai întâi, că princreaţia directă a sufletelor se contra"ice locul de la Facere 3,3, în care sespune că după "iua a şasea, Dumne"eu 0!a odinit de toate lucrurile 0ale,deci nu mai creea"ă. ;ocul acela stă însă cu creaţia primă, anume că, dupăcele şase "ile, Dumne"eu nu mai creea"ă făpturi noi, dar activitatea ;uicreatoare cu privire la continuarea speciilor aduse la existenţă, deci şi a

omului, nu încetea"ă, potrivit Descoperirii divine #Tatăl /eu până acumlucrea"ă, şi $u lucre"% &1n. >,(?*. +n al doilea rând, se pare că părinţii nasc dela ei fiinţe omeneşti complete, ca şi ei &Fac. >,)*, deci cu suflet şi trup.reutatea aceasta se înlătură dacă actul naşterii naturale a trupului din părinţise consideră unit, după otărârea dumne"eiască, cu actul de creaţie asufletului, destinat a fi principiul de viaţă al trupului. /ai departe, s!aobiectat că creaţionismul pune activitatea creatoare a lui Dumne"eu îndependenţă de patimi omeneşti, ba ciar îi atribuie consimţământ faţă deacestea, în legături conjugale nelegale, păcătoase. Dar, ca în greutatea

precedentă, dacă Dumne"eu a otărât ca omul să fie unitatea trup!suflet,deci odată cu formarea trupului să se cree"e şi sufletul, el lucrea"ă liber înlegătură cu înmulţirea oamenilor, nu după înclinaţiile şi patimile oamenilor.2ceasta cu atât mai mult cu cât actul naşterii în sine nu cuprinde nimic rău.Dar greutatea cea mai mare întâmpinată de creaţionism este aceea aexplicării transmiterii păcatului strămoşesc, căci, după această teorie, sediul

păcatului este în trup, din care trece şi în sufletul creat curat, ceea ce estecontrar şi 'evelaţiei şi raţiunii. Toate acestea arată că teoria creaţiei, deşi ceamai apropiată de adevăr, nu este nici ea satisfăcătoare. reaţia sufletelor depăşind orice experienţă omenească, este o taină cunoscută numai de

Dumne"eu. Lnii dogmatişti mai noi, ca /acarie şi 2ndruţos, pentru a scăpa degreutăţile semnalate, au formulat opinii menite să determine mai de aproapesensul teoriei creaţiei sau s!o complete"e. După /acarie, creaţia sufletelor de către Dumne"eu are să se înţeleagă ca creaţie mijlocită, nu nemijlocită,adică nu din nimic, ci din sufletul părinţilor. Dacă Dumne"eu ar crea sufletul3@ I'i%em, p. >(>

((


12/32

din nimic, ar fi cu neputinţă transmiterea păcatului original. După 2ndruţos,teoria creaţiei fiind şi ea unilaterală, concepţia adevărată despre origineasufletelor ar consta într!o împreunare între creaţionism şi traducianism,afirmându!se conlucrarea acivităţii dumne"eieşti şi omeneşti la naştereafiecărui om. +nsă 2ndruţos se mulţumeşte cu această afirmaţie si nu explicădeloc modalitatea împreunării celor două activităţi, dumne"eiască siomenească. u privire la timpul creării sufletelor, părerea care se acordă mai deplincu ansamblul concepţiei creştine şi care înlătură discuţii sterile, este aceeacare pune crearea sufletului în momentul concepţiunii. Trupul se formea"ătreptat, dar nu se poate spune că nu e fiinţă umană de la început, de laconcepţiune, după cum şi sufletul se de"voltă, deşi e simplu. 0ufletul seformea"ă atunci când trupul e în stare să!l primească, însă socotim că trupuleste capabil de aceasta încă de la concepţiune.

".#uterile şi facult$ţile sufleteşti

-Wrinţii duoviceşti ai spiritualitWţii ortodoxe se exprimW foartenuanţat cu privire la suflet. $i vorbesc la nivel metafi"ic, teologic şi moral,dar întâlnim la ei şi multe clarificWri de ordin psiologic şi fi"iologic.

2stfel, -Wrinţii filocalici, urmând de"voltWrile patristice creştine,disting în cadrul sufletului omenesc, la modul general, trei pWrţi sau :puteri%

puterea vegetativ$ sau vital$, puterea animal$ şi puterea raţional$.

ea dintâi, comunW fiinţelor vii, animalelor şi plantelor are ca funcţiiesenţiale rWnirea sau nutriţia, creşterea şi reproducerea. $a este suportulcelorlalte douW puteri, asigurând vitalitatea sau vitalismul vieţii.

-uterea animalW este comunW oamenilor şi animalelor, constituind partea iraţionalW, poftitoare şi trecWtoare a sufletului. ;ucrWrile ei esenţialesunt t%imos &înflWcWrarea*, voinţa şi epit%imeti&on &sen"ualul*, cu toateînclinaţiile, sen"aţiile şi fascinaţiile sale.

2ceastW putere este supusW, la om, celei raţionale, discernWtoare sau de judecatW. +n centrul acesteia se aflW nous!ul, raţiunea sau intelectul, principiul psiologic al conştiinţei morale, al libertWţii şi voinţei omului3>.

-entru $vagrie -onticul, sufletul este alcWtuit din mai multe pWrţi.-recum trupul are la ba"W patru elemente pWmânt, apW, aer şi foc, tot aşa şisufletul este format din sinte"a celor trei pWrţi sau facultWţi constitutive alesale puterea :raţionalW%, cea :irascibilW% şi cea :concupiscentW%. Lltimele

3> :ean7Claude ;archet, Terapeutica bolilor mintale. Experienţa Rãsãrituluicreştin din primele secole. Traducere din li%!a francearis%a,ucureşti, &''+, p. 6).

(3


13/32


14/32

douW facultWţi esenţiale ale sufletului cea mintalã şi cea vitalã. ea mintalWeste lucratW prin intermediul voinţei, cea vitalW ! firesc, fWrW liberW alegere)9.

Facultatea mintalW cuprinde douW funcţii sau laturi una contemplativãşi una practicã. ea dintâi este pusW în act sau în lucrare de cWtre minte5 ceade!a doua, de cWtre raţiune. -rin intermediul minţii, sufletul ajunge laînţelepciune &atunci când pW"eşte cu totul nescimbate mişcWrile sale cWtreDumne"eu*5 la prudenţW &când îşi subordonea"W partea vitalW*, la cunoştinţWşi contemplaţie)(.

+n acelaşi stil, 0fântul 1oan Damascinul vorbeşte despre douW felurisau puteri sufleteşti puteri de cunoaştere &mintea ! nous, judecata purW !dianoia, opinia ! do"a, imaginaţia ! fantasis, percepţia ! aistesis*5 şi de

puterile vitale, adicW acelea care privesc partea apetitivW a sufletului &voinţa !doulisis, şi alegerea ! proairesis*)3.

u unele nuanţWri, -Wrinţii filocalici vorbesc, în general, de trei pWrţi

ale sufletului raţiunea &lo!ikos, iuţimea #thimikos* şi pofta #epitimia*. 0au,cu alte cuvinte, în cadrul sufletului, ei disting, precum am vW"ut, o parte sau

sufletul raţional şi o parte iraţionalã.0ufletul raţional, potrivit uviosului Eicita 0titatul, se împarte în

trei, dar se vede în douW o laturW raţionalã şi alta pãtimitoare. -rin laturaraţionalW, sufletul este în legWturW şi comunicare cu :puterile înţelegWtoare şidumne"eieşti şi tinde prin fire spre Dumne"eu, ca spre modelul sWu%,ridicându!se la împWrtWşirea de firea dumne"eieascW. 2ceastW laturW raţionalWa sufletului, fiind dupW cipul Yiditorului, nu poate fi :ţinutW, vW"utW şi

otWrnicitW de simţuri, fiind în afara şi în lWuntrul lor%

))

.-artea neraţionalW a sufletului, care dupW 1lie $cdicul se împarte înşase în cinci simţuri şi în cuvântul rostit )@, se amestecW cu simţurile, fiindsupusW plWcerilor şi patimilor. -rin aceastW parte neraţionalW, sufletul este încomuniune cu firea supusW simţurilor şi scimbWtoare, modificându!se odatWcu acestea, putându!se abate de la mişcarea fireascW, naturalW şi curatW a lor,

prin pofte neraţionale)>.0fântul /axim /Wrturisitorul insistW asupra acestei împWrţiri a

sufletului, delimitând partea pasivW, pasionalW sau pWtimitoare a sufletului, pentru a şti unde şi cum sW ducem lupta cea duovniceascW, lupta de

înduovnicire a firii.

)9 Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, Mistagogia..., p. &+8.)( Ibidem, p. &+9.)3 Sfântul Ioan Da%aschinul, op. cit., p. )*.)) Cu/iosul Nichita Stithatul, op. cit., p. 6*976*+.)@ Ilie Ecdicul, op. cit., p. 6*8.)> Cu/iosul Nichita Stithatul, op. cit., p. 6*976*+.

(@


15/32

-artea pasivW se împarte, aşadar, într!una care nu este supusW raţiuniişi una care este supusW ei. ea nesupusW raţiunii are douW douW lucrWrive!etativã şi vitalã, ambele fiind considerate naturale. 2cestea lucrea"Windependent de raţiune, cWci, spune 0fântul /axim, :a creşte sau a fi sWnWtossau a trWi nu depinde de noi%)C.

ea supusW raţiunii se împarte în poftã şi iuţime. $le pot fi supuse şiconduse de cWtre raţiune. uviosul Eicita 0titatul dW mai multe detalii înaceastW privinţW, spunând despre iuţime cW ea este :otarul dintre poftW şi

puterea raţionalW a sufletului, fiind fiecWreia din acestea ca un fel de armW înmişcarea lor contrarW firii sau conformW firii%)?. 1uţimea fierii este:aprinderea inimii, iscatW pe neaşteptate%)6, :mişcarea uşor scimbWtoare a

purtWrilor şi o lipsW de aşe"are a sufletului%)8. 0fântul 1oan 0cWrarul aratW cWomul stWpânit de iuţime şi mânie este ca un posedat cu voia sa, unul care seluptW prin cuvinte şi fapte cu cel care l!a înfuriat. =iolenţa patimii sale este

atât de mare, încât, ciar şi atunci când este singur, se înfurie asupraacestuia. 1uţimea este :fierberea sângelui în jurul inimii%, :mişcarea fierii%@9.

0finţii =arsanufie şi 1oan vorbesc şi despre o iuţime de la fire, o:iuţime tãmãduitoare%, care luptW pentru a nu se împlini pofta. Dar existW şio iuţime contrarã firii, care luptW violent pentru împlinirea acestor pofte. ;aacest :şarpe%, care are :împreunW!lucrWtoare% firea noastrW, se referW 0fântul1oan 0cWrarul, îndemnându!ne sW fim cu :multW bWgare de seamW%, pentru cW:foarte multe şi cumplite sunt odraslele iuţimii%@(. Dintre patimile iuţimii,0fântul rigorie 0inaitul menţionea"W mânia, amWrWciunea, strigarea,

aprinderea grabnicW &vWrsarea nWpra"nicW a fierii*, cute"anţa semeaţW,înfumurarea, [email protected]ântul /axim /Wrturisitorul, vorbind despre latura sau trWsWtura

pWtimitoare a firii omeneşti, menţionea"W latura de plãcere a acesteia şilatura de durere. $xplicând mai în amWnunt legWtura dintre raţiune, poftW şiiuţime, 0fântul /axim aratW cW prin intermediul raţiunii sufletul cercetea"Wlucrurile, prin poftW le doreşte, iar prin iuţime luptW pentru dobândirea lor.+n aceastW interpretare, pofta este definitW a fi dorinţa de plWcere. -lWcereaeste :pofta activatW%, iar pofta este :plWcerea neactivatW%. 1uţimea este :furiacu intenţie%, iar :furia cu intenţie% este iuţimea trecutW în faptW. -entru cel

)C Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, %mbigua..., p. &)4.)? Sfântul Si%eon Noul Teolog, % cincea cuvntare moralã, -n Filocalia...,

/olu%ul 2I, p. &'(.)6 Sfântul Ioan Scrarul, op. cit. Cuvntul "III& $espre nem#niere şi

bl#ndeţe..., p. &)9.)8 Ibidem.@9 Ibidem, p. &)).@( Ibidem.@3 Sfântul ?rigorie Sinaitul, op. cit., p. &&4.

(>


16/32

care reuşeşte sW supunW aceste facultWţi raţiunii, pofta devine plWcere prinunirea sufletului cu Dumne"eu, prin ar, iar iuţimea se transformW în dorinţWcuratW ce luptW pentru pWstrarea acestei plWceri duovniceşti. De aceea,recomandarea acestui 0fânt -Wrinte este urmWtoarea :... pânW ce lumea e vieîn noi prin afecţiunea de bunWvoie a sufletului faţW de cele materiale, nutrebuie sW dWm libertate acestor puteri &facultWţi*, ca nu cumva, amestecându!se cu cele sensibile, ca şi cu nişte rudenii, sW rW"boiascW sufletul şi sW!lcucereascW biruit fiind de patimi...%@).

2tunci când pofta şi raţiunea lucrea"W conform firii, cWtre celeduovniceşti, iuţimea luptW împotriva ispitelor patimilor trupeşti şi sufleteşti.ând ele lucrea"W contrar firii, întocându!se de la cele spirituale, cWtre celeomeneşti, iuţimea se face :arma nedreptWţii, spre pWcat%@@. Fiind între acestedouW facultWţi sufleteşti, iuţimea este :mijlocul prin care omul se poate arWtasau fWptuitor al celor bune, vW"Wtor şi cunoscWtor de Dumne"eu, dacW se

mişcW dupW fire, sau dobitocesc, sWlbatic şi drWcesc, dacW se abate spre cele potrivnice firii%@>.

-ofta se împarte, la rândul ei, în plWcere, atunci când sunt satisfWcute şiîn întristare, atunci când acestea nu se împlinesc. 0au, pofta se împarte în

patru pofta, plWcerea, frica şi întristarea, cWci :deoarece dintre lucruri unelesunt bune, altele rele, iar acestea sunt sau pre"ente sau viitoare, bineleaşteptat l!a numit poftW, iar pe cel pre"ent plWcere, pe când rWul aştepata l!anumit fricW, iar pe cel pre"ent, întristare. 2stfel, plWcerea şi pofta sunt înlegWturW cu cele bune, fie cu adevWrat bune, fie socotite bune5 iar întristarea

şi frica, în legWturW cu cele rele...%

@C

. $atimile poftei sunt lWcomia, desfrânarea, neînfrânarea, nesWturarea,iubirea de plWcere, iubirea de arginţi, iubirea de sine@?.

Dintre patimile raţiunii, cea de!a treia putere sufleteascW, 0fântulrigorie 0inaitul menţionea"W necredinţa, ula, viclenia, uneltirea,iscodirea, fWţWrnicia, grWirea de rWu, clevetirea, osândirea, dispreţuirea, luareaîn râs, prefWcWtoria, minciuna, vorbirea de lucruri urâte, de prostii, umblareacu lucruri ascunse, ironia, fala, dorinţa de a plWcea oamenilor, semeţia,

jurWminte strâmbe, vorbirea fWrW [email protected] cWderii protopWrinţilor, puterile sufleteşti ale omului au suferit

o slWbire, în sensul unei înclinaţii spre cele potrivnice firii, la care se adaugWşi ispitele diavolului de a îndrepta lucrarea lor împotriva lui Dumne"eu, a

@) Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, Rãspunsuri cãtre Talasie..., p. ())7()'.@@ Sfântul Si%eon Noul Teolog, op. cit., p. &'(.@> Ibidem.@C Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, %mbigua..., p. )4.@? Sfântul ?rigorie Sinaitul, op. cit., p. &&4.@6 Ibidem.

(C


17/32

creaţiei ;ui şi a noastrW înşine. -rintr!o astfel de folosinţW a lor, poftarWtWceşte în dorirea lucrurilor sensibile, în locul celor inteligibile, mânia seluptW pentru pWstrarea lor, iar raţiunea clWdeşte şi justificW o astfel de alegere.

0fântul 2ntonie cel /are afirmW cW pofta, atunci când nu estecontrolatW de raţiune naşte plWcerea, care desparte pe om de Dumne"eu şi nuîi mai îngWduie sW se uneascW cu Dumne"eu@8.

uviosul Eicita 0titatul vorbeşte despre plãceri adevãrate şi plãceri mincinoase. ele adevWrate sunt ale cugetWrii, obiectul lor constituindu!l contemplaţia şi ştiinţa5 cele mincinoase, ale trupului, alesimţirii. $lãcerile trupului sunt unele naturale şi necesare, fWrW de careomul nu poate vieţui. 2cestea sunt mâncarea şi veşmintele. 2ltele suntnaturale, dar nu necesare, precum plWcerea conjugalW, cWci se poate trWi înfeciorie5 iar altele nu sunt nici naturale nici necesare, ca voluptWţile, beţiileşi orice fel de exces>9.

-lWcerea este :frica şi ţinta iubirii trupeşti de sine%>(. Din fricW dedurere şi poftW de plWcere, omul cautW cu toatW energia sa plWcerea şi fuge dedurere, nWscocindu!şi :surse neîncipuite de patimi fWcWtoare destricWciune%>3. %ntristarea trupului este plWcerea sufletului, în timp ceîntristarea sufletului este plWcerea trupului. 2ceastW durere sau întristare esteşi ea de douW feluri. Lna este &ntristarea simţirii, care se naşte din lipsa

plWcerilor trupeşti5 alta &ntristarea minţii, ca urmare a lipsei bunurilor sufletului. Durerea simţirii este preocuparea sufletului de a lucra cele alefirii>).

+nsW, nu toatW plWcerea duce spre patima iubirii de sine. $xistW şi o plWcere mântuitoare, care este plWcerea sufletului pentru virtute.0pre deosebire de plWcerea naturalW, "iditW în om, care se orientea"W

spre Dumne"eu, aceastW plWcere este :o formW a sen"aţiei modelate înorganul simţului, prin vreun lucru sensibil, sau un mod al lucrWrii simţurilor determinat de o poftW neraţionalW%>@. -rin pWcat, plWcerea naturalW s!a alterat,mişcându!se împotriva firii spre împlinirea ei prin simţuri. De aceea,Dumne"eu, dorind mântuirea noastrW, a înfipt ! spune 0fântul /axim !

provindenţial în aceastW plWcere, ca pe un mijloc de pedepsire, durerea şimoartea, ca sW limite"e nebunia minţii>>.

@8 Sfântul ntonie cel Mare, op. cit., ('76*.>9 Cu/iosul Nichita Stithatul, op. cit., p. 6(8.>( Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, op. cit., p. 6(.>3 Ibidem, p. 6(.>) Ibidem, p. 6&8.>@ Ibidem, p. &&*.>> Ibidem, p. 669766+.

(?


18/32

Eici în urma cWderii, omul nu a reali"at gravitatea ei, ci a adâncit şimai mult acest cerc vicios. $l a ajuns sW aibW :toatW pornirea spre plWcere şitoatW fuga dinspre durere%>C. -entru obţinerea celei dintâi, el luptW cu toatW

puterea, de cea de!a doua fuge cu toatW sârguinţa, cre"ând cW poate sWdespartW plWcerea de durere şi sW se bucure numai de ea. +nsW, în plWcere, esteamestecat cinul durerii, ciar dacW pare ascuns celor ce o gustW, prin faptulcW dominW patima plWcerii. +ncercând sW!şi provoace o plWcere mai mare,omul ajunge, de fapt, sW!şi intensifice durerea.

2şadar, durerea, înţelegându!se prin aceasta suferinţa care însoţeşteorice neca" sau încercare, şi moartea, au fost aşe"ate providenţial deDumne"eu, în firea omului, ca o piedicW în calea pWcatului şi a rWului.Durerea conformW cu raţiunea ! spune 0fântul /axim ! este un :antidot%, iar moartea ! :o consecinţW cuvenitW%. Durerea fWrW de voie şi moartea de peurma ei sunt pedeapsW pentru plWcerea de bunWvoie>?.

iar şi dupW cWdere, Dumne"eu, din iubire nemWrginitW faţW de creaţiasa, a rânduit un :plan prea bun şi negrWit în legWturW cu ea% >6, restaurareaontologicW şi îndumne"eirea omului prin ar. alea ruperii acestui cercvicios al plWcerii de bunWvoie şi al durerii fWrW de voie l!a constituitînomenirea Fiului lui Dumne"eu. -rin +ntrupare şi OertfW, /ântuitorul a

primit de bunWvoie pedeapsa pentru plWcerea voluntarW a firii şi durerea ce oînsoţeşte>8. 4mul, pentru a se îndrepta, pentru a!şi reveni din aceastW starevicioasW, trebuia sW fie "guduit stiial, sW fie cutremurat în temeliile fiinţeisale, ori încercWrile sunt astfel de "guduiri ale fiinţei noastreC9.

De aceea, omul duovnicesc este dator sW!şi sacrifice dorinţele pWtimaşe sau pasiunile, expresii ale cWutWrii plWcerii, din iubirea neraţionalWde sine. -ofta trebuie îndreptatW spre dorirea celor spirituale, mânia, sprelupta împotriva a tot ceea ce împiedicW atingerea acestui scop, iar raţiunea,spre sesi"area şi înmulţirea lor.

'.(emurirea sufletului. )rgumente

>C Ibidem, p. 6(.>? Ibidem, p. 64).>6 Ibidem, p. )4.>8 Ibidem, p. 64'.C9 2e


19/32

Eemurirea sufletului constituie unul din elementele esenţiale alereligiei creştine şi una din premisele fundamentale ale doctrinei sale,ca de altfel ale oricărei religii, întrucât fără credinţa în nemurireasufletului nu poate exista de altfel religie. +n special creştinismul seîntemeia"ă pe credinţa în existenţa unui Dumne"eu personal, spiritualşi veşnic, ca şi pe existenţa sufletului uman spiritual şi nemuritor, care

poate sta, astfel, într!o relaţie continuă, veşnică, cu Dumne"eureatorul, -roniatorul şi /ântuitorul lui.

Eemurirea sufletului înseamnă că sufletul, substanţă spirituală simplă,nu se descompune, nu moare, că la despărţirea sa de trup continuă să!şitrăiască viaţa proprie dincolo, într!altă lume şi pe un alt plan de existenţă,

păstrându!şi facultăţile sale superioare, identitatea sa, amintirea trecutuluisău şi sentimentul responsabilităţii sale, că moartea, care e despărţireasufletului de trup, nimiceşte numai trupul material, iar sufletul fiind

ima$erial, supravieţuieşte nefiind supus legilor de descompunere a materiei. a şi existenţa lui Dumne"eu, şi existenţa sufletului nemuritor estemărturisită clar în 'evelaţia dumne"eiască, dar ea se întemeia"ă şi pe o seriede argumente raţionale care întăresc şi confirmă credinţa în nemurireasufletului. 2ceste argumente sunt 45 argumen$ul on$ologic, care se ba"ea"ăaprioric pe însăşi natura spirituală, simplă a sufletului omenesc, 65argumen$ul $eleologic şi 75 argumen$ul moral, care folosesc caleaaposteriorică şi principiul cau"alităţii, 85 argumen$ul is$oric, care pleacă dela credinţa universală în nemurirea sufletului, 95 argumen$ul $eologic

4 Argumen$ul on$ologic 2cest argument porneşte de la însăşi natura saufiinţa sufletului care, în contrast cu trupul material , este imaterială,spirituală, simplă şi necompusă. Fiind imaterială şi simplă, natura sufletuluinu constă din părţi şi ca atare nu poate fi nici împărţită sau descompusă, nicinu poate fi nimicită. Eefiind materială, ea este esenţial deosebită de trup,este spirituală. Eumai ceea ce este material, ceea ce este compus, se poatedesface în părţile sale componente, deci nimici5 ceea ce este simplu,spiritual, dăinuieşte dincolo de materie, întrucât nu este supus legilor decompunere şi descompunere a materiei. Eumai materia este într!o

necontenită scimbare şi prefacere, care o îndreaptă spre u"ură şi distrugere.0ufletul însă nu se transformă, pentru că este simplu şi rămâne pururi ceeace este. 2şadar, sufletul fiind simplu şi spiritual, este nemuritor. 2cest argument ba"at pe nemurirea sufletului, îl aflăm la -itagora,combinat cu teoria metempsio"ei, apoi la -laton, în lucrarea sa +ae%onDar argumentarea lui -laton este legată, ca şi la -itagora, cu teoriile

preexistenţei sufletului şi a transmigrării sufletelor în trupuri, care au fost

(8


20/32

combătute de 0finţii -ărinţi. 0ufletul, în argumentarea ontologică, nu poatefi preexistent sau veşnic, coborând dintr!o lume a prototipurilor şi esenţelor universale, cum considera -laton. 0ufletul nu poate fi considerat ca un

principiu absolut. Eemurirea lui nu este egală cu atotputernicia şi veşnicialui Dumne"eu. 0ufletul este creat de Dumne"eu cu capacitatea de a finemuritor, nu este preexistent şi nici absolut ca Dumne"eu.

6 Argumen$ul $eleologic 2cest argument porneşte de la raţionamentul carese ba"ea"ă pe aspiraţiile infinite ale sufletului omenesc, care tinde necontenitspre cunoaşterea misterului existenţei, spre reali"area perfecţiunii morale şispirituale, ca şi spre atingerea fericirii depline, deşi aceste aspiraţii alesufletului omenesc nu pot fi satisfăcute în viaţa aceasta pe deplin. ăci omulnu este mulţumit niciodată cu ceea ce ştie, el tinde mereu să pătrundă şi săcuprindă tot mai mult misterul existenţei, nu reuşeşte să atingă niciodată

perfecţiunea morală şi spirituală şi nu este niciodată fericit deplin.2ceste aspiraţii naturale ale sufletului omenesc atestă natura

nemuritoare a sufletului, care cere ca ele să poată fi satisfăcute şi împliniteodată deplin, dincolo, în comuniunea cu Dumne"eu. +n viaţa aceasta,aspiraţiile sau dorurile de infinit ale omului persistă necontenit, fărăsatisfacerea lor deplină, pe de o parte datorită mărginirilor şi neputinţelor trupului, iar pe de altă parte datorită nobleţei sufletului omenesc, care prinînsăşi fiinţa lui, deosebită de a trupului, este mereu osârduitor, nu osteneşteşi nu se împacă cu nimic, făcând mereu planuri şi tin"ând spre alte şi alte

ori"onturi. Toate aspiraţiile sufletului omenesc, care rămân aici mereu neîmplinite,reclamă deci că sufletul trebuie să rămână nemuritor, ca după despărţirea sade trup, toate aspiraţiile sale să!i fie satisfăcute şi împlinite deplin, în viaţade comuniune veşnică cu Dumne"eu şi a tuturor sfinţilor întreolaltă.

7 Argumen$ul moral 2cest argument pentru dovedirea nemuririi sufletului porneşte de la existenţa şi necesitatea respectării ordinii morale. 2ceastăordine morală, ba"ată pe dreptate şi ecitate, cere ca starea de fericire saunefericire să fie după faptele morale ale omului, ca binele să fie răsplătit şi

răul, nedreptatea să fie pedepsite. 2ceastă ordine morală există real şi semanifestă universal, în conştiinţa umană. Eimeni nu se poate sustragerigorilor ei. Dar, în realitate, noi constatăm că postulatul acesta nu estesatisfăcut totdeauna, că de cele mai multe ori drepţii şi virtuoşii, în loc să fierăsplătiţi, suferă, iar cei păcătoşi şi răi se bucură de toate. Fiinţa noastrămorală nu se împacă însă cu această nedreptate la infinit, ci postulea"ănemurirea sufletului şi existenţa unei alte vieţi după moartea trupului, în care

39


21/32

faptele omului vor fi răsplătite după dreptate. Dreptatea divină nu poate lăsa păcatul nepedepsit şi virtutea nerăsplătită, ea cere ca ordinea morală să fiedeplin restabilită şi înstăpânită. 2ceasta postulea"ă atât existenţa unui Drept

judecător, cât şi a unui suflet nemuritor, căruia i se vor răsplăti toate faptelesăvârşite, cum cere dreptatea.

8 Argumen$ul is$oric 2rgumentul istoric pentru dovedirea nemuririi se ba"ea"ă pe credinţa universală, din toate locurile şi timpurile, în nemurire.După cum întâlnim credinţa în Dumne"eu la toate popoarele lumii, tot aşa şicredinţa în nemurirea sufletului se întâlneşte la toate popoarele din toatelocurile şi din toate timpurile. iar strămoşii noştri, geţi şi daci#nemuritori%, erau vestiţi în anticitate prin neînfricarea lor în faţa morţii şicredinţa în nemurirea sufletului. redinţa aceasta se vede, de altfel,

pretutindeni, îndeosebi în obiceiurile de la înmormântare şi cultul morţilor.

Toate popoarele cinstesc trupurile morţilor, însoţindu!le de anumiteceremonii când le înmormântea"ă sau le încinerea"ă. Faptul însuşi alînmormântării trupurilor i"vorăşte din credinţa în nemurirea sufletului. 0prea nu fi pradă putre"iciunii, trupurile erau îmbălsămate şi morminteleîngrijite. redinţa în nemurirea sufletului a "idit temple şi necropole, ainstituit jertfe pentru răscumpărarea şi uşurarea păcatelor sufletelor celor adormiţi, i!a determinat pe mulţi sa!şi înfrâne"e patimile şi să se dăruiascănobilelor aspiraţii şi idealuri ale omenirii, cu riscul vieţii lor. 2ceastă credinţă universală în nemurirea sufletului nu poate fi un

produs subiectiv al fante"iei, ci o credinţă naturală generală. Deoarece, cumspune 2ristotel, #ceea ce toţi oamenii ţin instinctiv ca adevărat este unadevăr natural%. Tot ceea ce e admis de totalitatea popoarelor poate ficonsiderat drept un adevăr natural. 2rgumentul istoric confirmă, de altfel,demnitatea de cre"are a celorlalte argumente în sprijinul nemuririi sufletului. 9 Argumen$ul $eologic 'evelaţia dumne"eiască confirmă credinţa naturalăîn nemurire şi preci"ea"ă sensul adevărat al nemuririi sufletului. +nvăţăturadespre nemurirea sufletului, ba"ată pe ideea că sufletul este o substanţăspirituală, simplă şi deci indestructibilă, în ultimă instanţă este o învăţătură a

credinţei şi nu a filo"ofiei. u alte cuvinte, nemurirea sufletului nu se ba"ea"ă simplu pe indestructibilitatea sufletului, ca substanţă simplă în sine,ci pe indestructibilitatea relaţiei dintre Dumne"eu şi omul în"estrat cu sufletnemuritor. Dacă sufletul este nemuritor, aceasta îşi are cau"a în voinţacreatoare şi conservatoare a lui Dumne"eu, are vrea ca omul, prin suflet, săfie neîntrerupt, veşnic, în relaţie de comuniune cu $l. De aceea i!a în"estratsufletul cu memoria faptelor sale, cu conştiinţă morală, ca să regrete toate

3(


22/32

faptele contrare lui Dumne"eu, să se ştie mereu dependent de $l şi să!;laude şi iubească neîntrerupt. +n acest scop, de la început, Dumne"eu a în"estrat sufletul cu arul0ău, iar după întruparea Fiului 0ău, 1isus Kristos +nsuşi, după +nălţarea 0a încer, s!a sălăşluit prin 7ote" în toţi cei ce cred în $l, şi nu poate concepe casufletul H sălaş al lui Kristos H să se nimicească odată cu moartea. #ăci ştimcă dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem "idire dela Dumne"eu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri. ăci de aceea şisuspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea dincer% &11 or. >,(!3*. Lnii teologi protestanţi, ca . 0tange, '. 4tto, -. 2ltaus ş.a., susţinte"a distrugerii sufletelor împreună cu trupurile îndată după moarte, ascufundării lor în nefiinţă, din care vor fi cemate cu trupurile la învierea cede obşte. Dar 0fânta 0criptură afirmă categoric existenţa şi lucrarea

sufletelor după moarte. ăci Dumne"eu nu este un Dumne"eu al morţilor, cial viilor &/t. 33, )3*, este #Dumne"eul lui 2vraam, al lui 1saac şi al lui1acov% &1eş. ),C*. Toţi drepţii din =eciul Testament considerau viaţa de aicica o călătorie, ca trecere spre altă viaţă sau unire cu ei. De 2vraam se spunecă #slăbind, 2vraam a murit la bătrâneţi adânci şi s!a adăugat poporuluisău% &Fac. 3>,6*, nu în sensul că a fost înmormântat lângă strămoşii lui, căciaceştia odineau în /esopotamia, iar el în anaan, ci că s!a adăugat lângăsufletele strămoşilor lui. Toţi aveau convingerea că la moarte #trupul seîntoarce în pământ, iar sufletul la Dumne"eu are l!a dat% &$cc. (3,?*5 că

#sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumne"eu şi cinul nu se va atinge deele. +n ocii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirealor din lume li se pare o mare nenorocire. Zi plecarea lor dintre noi, un

prăpăd, dar ei sunt în pace. iar dacă, în faţa oamenilor, ei au înduratsuferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire%. &0ol. ), (!@*. +n EoulTestament, după +nvierea lui Kristos, moartea este privită ca o trecere laDomnul, ca o descătuşare pentru a ajunge la comuniunea deplină cu Kristos.#Ztiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, avem încredere şivoim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul% &11 or. >, C!6*.

De asemenea, 0finţii -ărinţi învaţă unanim că sufletul omului, spre

deosebire de sufletele animalelor, este nu numai viaţa în sine pentru căDomne"eu voieşte ca el să trăiască veşnic. #Dacă sufletul trăieşte,% H "ice 0f.1ustin /artirul H #el trăieşte nu pentru că este viaţă, ci pentru că seîmpărtăşeşte din viaţă, şi ceea ce se împărtăşeşte din ceva este cu cu totulaltceva decât aceea din care se împărtăşeşte. 0ufletul se împărtăşeşte dinviaţă, pentru că Dumne"eu voieşte ca el să trăiască. a atare, sufletul nu seva mai împărtăşi din viaţă, dacă Dumne"eu va voi ca sufletul să nu mai

33


23/32

trăiască. ăci sufletul nu trăieşte prin el însuşi, cum trăieşte Dumne"eu%.#Dumne"eu% H "ice 2tenagora 2tenianul H #nu ne!a făcut ca pe nişte oi sauca pe nişte vite, ca să pierim şi să dispărem apoi fără urmăX Ztim foarte

bine că Dumne"eu n!ar fi creat fiinţa umană cu trup şi suflet nemuritor şi n!ar fi prevă"ut!o cu toate condiţiile de supravieţuire, dacă $l n!ar fi doritcontinuarea acestei existenţe. reatorul lumii întregi l!a creat pe om cuaceastă destinaţie, ca el să se bucure de o existenţă raţională şi săsupravieţuiască desfătându!se încontinuu de darul creaţiei%. 1ar 0fântul/axim /ărturisitorul spune că sufletul este raţional şi cugetător, în sine,

prin firea sa, şi nu din pricina trupului, fiind de sine sub"istent şi prin aceastanemuritor. #1ar dacă e prin fire pentru sine sub"istent, va lucra şi cu trupul,cugetând şi raţionând după sine, şi niciodată nu se va lipsi de puterile saleînţelegătoare, ce le are prin fire. ăci cele ce le are prin fire nu i se pot răpi.Deci sufletul există pururi, cugetă şi raţionea"ă şi prin sine, şi cu trupul,

pentru sine şi pentru fiinţa sa. Deci nu se va afla nici o cau"ă care să poatăînstrăina de suflet, după desfacerea trupului, atributele ce!i revin în cipnatural şi nu pentru trup. 1ar dacă sufletul nu este de sine sub"istent, va fi unaccident sădit în cip natural în trupul singur sub"istent, iar după desfacereatrupului nemaifiind absolut nimic%. #0ufletul fiecăreia din dobitoace% H "ice0fântul rigorie -alama H #este viaţa trupului însufleţit prin el%. $le au viaţanu ca fiinţă, ci ca lucrare, nefiind în sine, ci pentru altul. ăci această viaţănu se vede să aibă nimic altceva, decât cele ce le lucrea"ă prin trup. Deaceea, desfăcându!se aceasta, se desface numaidecât şi ea. ăci sufletul

fiecăruia dintre oameni este şi viaţa trupului însufleţit prin el, şi are lucrarede viaţă lucrătoare pentru altul, lucrare ce se arată adică în trupul însufleţitde el. Dar el are viaţa nu numai ca lucrare, ci şi ca fiinţă, întrucât sufletuleste viu prin el şi pentru el însuşi. ăci se arată având viaţă raţională şiintelectuală, ca una ce e în cip vădit alta decât viaţa trupului. De aceea ciar desfăcându!se trupul, sufletul nu se destramă. 1ar pe lângă faptul că esteindestructibil, mai rămâne şi nemuritor, întrucât nu se arată să fie pentrualtul, ci are viaţa prin sine ca fiinţă. 2şa cum am vă"ut, sufletul are viaţa în sine, este nemuritor, prin

participare la viaţă, din darul lui Dumne"eu, are voieşte ca omul să fie

veşnic în relaţie cu $l. +n plus, sufletul nu are binele sau răul prin fiinţă, cinumai capacitatea de a primi liber binele sau răul prin fiinţă, adică de a seîmpărtăşi veşnic de arul lui Dumne"eu sau de a!l refu"a. De altfel, şi observaţiile din exterior, cu toate diferenţele dintre rase şimentalităţi datorită multelor mii de ani de viaţă trăită în condiţii foartediferite, duc la conclu"ia unităţii esenţiale umane, căci însoţirea de persoane,

bărbat!femeie, de diferite rase este totdeauna productivă, iar cei născuţi în

3)


24/32

societăţi primitive, întâr"iate, dovedesc prin educaţie şi exerciţiu posibilitatea de gândire şi viaţă mai înaltă, civili"ată. /ai departe, cercetareaacestor diferenţe şi a raportului lor cu unitatea umană, precum şi examinareaconcepţiilor poligeniste &preadamitică, coadamitică şi naturalistă*, contrareunităţii neamului omenesc, aparţin exege"ei şi apologeticii. Lrmaşii protopărinţilor 2dam şi $va se nasc pe cale naturală,

primindu!şi existenţa de la părinţi &Fac. (,36*, potrivit celor sădite în fiinţaomului de către reator, el ce, prin părinţi, #dă tuturor viaţă şi suflare şitoate% &F2 (?,3>*.

*.+esăv,rşirea sufletească scop final al vieţii umane

-reocuparea asceticW strWbate întreaga antropologie creştină. 0criitoriifilocalici nu se mulţumesc doar sW facW simple delimitWri sau împWrţiri şidoar sW constate, ci reuşesc sW anali"e"e cu o deosebitW fineţe duovniceascWcau"ele pentru a putea da soluţiile sau remediile cele mai bune, în vedereaurcuşului duovnicesc.

-reluând aceeaşi împWrţire tripartitW a sufletului, în raţiune, iuţime şi poftã, 0fântul 1oan Damascinul vorbeşte despre pWcatele şi patimile ce se pot lucra în şi prin fiecare dintre acestea. De aici şi sensul asce"ei creştinesupunerea iuţimii şi poftei de cWtre raţiune, adicW supunerea facultWţilor

iraţionale celor raţionale. a şi în ca"ul simţurilor, sensul asce"ei puterilor sau facultWţilor sufleteşti presupune o lucrare de încinare a lor raţiunii.1ar 0finţii -Wrinţi ne învaţW cum se poate reali"a aceasta deplin. +ntr!o

primW fa"W, ea urmWreşte slWbirea sau micşorarea amploarei lucrWrilor lor pWcWtoase pentru ca apoi, prin stWruinţW şi efort, sW se ajungW la oprireadeplinW a mişcWrilor sau impulsurilor de acest fel şi conducerea lor numaidupW raţiune. alea micşorWrii puterii lucrWrii impulsive a poftei, spreexemplu, o constituie nevoinţa în vederea dobândirii liniştii şi a dragosteidumne"eieşti, dupW dobândirea cWrora, pofta este opritW prin înfrânare. ;afel, mânia este slWbitW prin practica iubirii şi a compWtimirii şi este opritW prin

îndelunga rWbdare şi nepomenirea rWuluiC(.2sce"a creştină nu este preocupatW doar sW diagnostice"e cau"ele

rWului moral în sufletul nostru, ci ne dW şi remediile pentru vindecarea lui.;uminaţi de ar şi dobândind puterea şi darul de a citi în inimile şi sufleteleoamenilor, -Wrinţii duovniceşti ai 'ilocaliilor vorbesc despre trei mişcWriale sale dupã minte, dupã raţiune şi dupã simţire.

C( Talasie ;i!ianul şi fricanul, op. cit., p. (8.

3@


25/32

ea mai importantW este cea dupã minte. 2ceasta este specificWsufletelor curWţite de pWcate. $a este simplW şi cu neputinţW de tâlcuit, fiindmişcarea sufletului în jurul lui Dumne"eu şi având caracterul de inefabilW.

ea dupã raţiune vi"ea"W înWlţarea minţii pe calea descifrWrii raţiunilor prime ale celor ce existW, la reatorul lor5 iar cea dupã simţire se mişcW încele exterioare, fWrW a ajunge la cunoştinţa celor mai înalte.

;ucrarea de unificare trebuie sW porneascW de la cele simple şi de jos,la cele înalte, duovniceşti. 2stfel, sfinţii care au ajuns luminaţi de ar,spune 0fântul /axim /Wrturisitorul, mai întâi, :simţirea, care a reţinutnumai raţiunile duovniceşti ale celor sensibile, au ridicat!o simplu, prinmijlocirea raţiunii, la minte5 raţiunea, care a adunat raţiunile lucrurilor, auunit!o, printr!o cib"uialW unicW, simplW şi neîmpWrţitW cu mintea5 iar mintea,care s!a i"bWvit prin purificare de mişcarea în jurul tuturor lucrurilor, ba s!aodinit ciar şi de lucrarea fireascW din ea, au adus!o lui Dumne"eu.

2dunându!se astfel, în întregime la Dumne"eu, s!au unit sW seînvredniceascW întregi cu Dumne"eu, întreg, prin Du, purtând, pe cât estecu putinţW oamenilor, întregul cip al elui ceresc şi atrWgând aşa de mult înei înfWţişarea dumne"eiascW, pe cât de mult erau atraşi ei, s!au unit cuDumne"eu dacW este îngWduit sW se spunW astfel%C3.

De aceea, scriitorii filocalici acordW o importanţW deosebitW la ceea ceei numesc : suflet mintal % sau : suflet raţional %, adicW sufletului care şi!aunificat în sine toate puterile şi facultWţile şi le!a supus raţiunii, raţionaluluisau minţii. 4 astfel de minte şi un astfel de suflet, restaurate şi întoarse la

starea lor fireascW, naturalW, de unitate în curWţie, dobândesc o cunoaştereduovniceascW, în raţiunile prime, duovniceşti ale realitWţilor de ordinspiritual şi se înalţW cWtre treptele cele mai înalte ale contemplaţiei.

2cesta este, prin urmare, sensul asce"ei sufleteşti, în vi"iuneafilocalicW - supunerea pãrţii pãtimitoare a sufletului celei raţionale şi aomului ca &ntre!, ca unitate a sufletului cu trupul - lui (umne)eu . Trupul şilumea sa trebuie sW se adune şi sW se unifice din împrWştierea şi sfâşierea

produsW de pWcat şi sW se supunW sufletului. 0ufletul pWtimitor trebuie sWînlWture şi sW împrWştie ceaţa groasW, cu care l!au întunecat patimile şi sW sesupunW minţii, sufletului raţional sau mintal. Zi întreg dinamismul acestei

vieţi duovniceşti trebuie sW fie orientat continuu spre desWvârşire, spreunirea cu Dumne"eu prin ar şi lucrare.

-rin asce"W, în iuţime este aşe"atW dragostea de Dumne"eu şi desemeni, iar în poftW ! curWţia şi nepWtimirea. 2stfel, raţiunea devine luminatW,sWnWtoasW şi cumpWtatW şi, avându!şi afectele supuse, contemplW

C3 Sfântul Ma#i% Mrturisitorul, %mbigua..., p. &&&.

3>


26/32

duovniceşte raţiunile fWpturile lui Dumne"eu şi este înWlţatW cWtre 0fântaTreimeC).1uţimea va ajunge astfel sW iubeascW pe toţi oamenii5 pofta, lepWdând

plWcerea trupului, dorinţa de avuţie şi slavW deşartW, prin smeritW cugetare,înfrânare şi neavere, se va întoarce şi odini în dragostea dumne"eiascW şinemuritoare. Zi, mai presus de toate, cel ce a dobândit, alWturi de acestea,cuget sau minte curatW, se împWrtWşeşte încW de aici de +mpWrWţia erurilor şitrWieşte viaţa cea cu adevWrat fericitW, în aşteptarea fericirii rânduite celor ceiubesc pe Dumne"euC@. Wile apropierii de aceastW +mpWrWţie sunt trei princWldura credinţei, prin fricW sau prin certarea lui Dumne"euC>.

Ln astfel de suflet dobândeşte de la Dumne"eu darul vederii sufletelor &cardio!no)ia* şi a tainelor lumii spirituale, neapropiate a dumne"eirii&teolo!ia*, cWci, :firile duovniceşti, ciar dacW sunt depWrtate unele dealtele, se vWd unele pe altele. ;a fel şi sufletele, când se curWţesc, nu vWd

trupeşte, ci duovniceşte%CC.2cesta este potrivit 0finţilor alist şi 1gnatie


27/32

C!(C/0 Sufletul 3 taină a lumii create

1deea pe care o apWrW permanent spiritualitatea ortodoxW este aceea cWomul, ca întreg, oricât ar fi mai insistent cercetat şi înţeles, dincolo de toateaceste definiţii parţiale, care acoperW un aspect sau altul al vieţii sale, fWrW areuşi însW sW o epui"e"e, rWmâne un adânc ce cautW 2dâncul sWu esenţial,fiinţial ! divinul5 este o enigmW pentru el însuşi, :tainW teologicW%.

Dintre toate exprimWrile cu privire la fiinţa umanW, scrierile creştineau preferat!o pe aceea de :tainW%. +n temeiurile constituţiei sale, omul este o:tainW teologicW%, dupW cipul Tainei celei infinite, Dumne"eu.

Eimeni nu a demonstrat mai adânc decât -Wrinţii duovniceşti ai

spiritualitWţii creştine, caracterul de tainW al omului. +ntre limitele cWderii&iadul cWderii* şi culmile virtuţilor &piscurile senine ale virtuţilor*, existW oinfinitate de forme şi nuanţe ale vieţii sufleteşti, duovniceşti, iar 0finţii-Wrinţi aduc, în aceastW privinţW, detalii de o profun"ime deosebitW. -entruacest motiv, gândirea şi experienţa acestor :îngeri pWmânteşti% şi :oamenicereşti% nu poate fi în aceastW privinţW întrecutW şi va provoca permanentinteres, constituind o cale a aprofundWrii vieţii lumii şi a omului.

4mul este o fiinţW teologicW. De aceea, ştiinţa care spune cele maimulte despre taina umanW şi la modul propriu, este teologia. Ztiinţele

experimentale anali"ea"W structura, ştiinţele umaniste ! legWturile diferite încadrul sau în afara acestei structuri, însW omul nu este doar pentru el unelement de unitate şi sinte"W, ci se aflW în legWturW cu Dumne"eu, reatorulsWu. $xplicarea modului existenţei şi lucrWrii acestei legWturi, a tainei ei, atâtcât este cu putinţW, face preocuparea teologiei.

4mul are o constituţie teologicW, este alcWtuit teologic. $xistenţa sa proprie nu este autonomia sau autaria, ci teocentria sau teocentrismul.-entru el, viaţa are sens şi valoare realW nu din propria sa perspectivW,antropologicW, finitW, reductibilW la un moment clar pe axa istoriei mântuirii,ci din perspectiva infinitW a dependenţei sale de Dumne"eu, din perspectiva

veşniciei, o perspectivW teologicW şi teocentricW şi aceasta pentru cW ontologiaomului nu se aflW încisW în sine, ci în ceea ce este mai presus de sine şi maiinterior lui însuşi, deasupra sa şi cWtre care tinde, în 2retipul sWu, a cWruiicoanW este. De aceea, adevWratul domeniu de înţelegere a omului îlconstituie metaontologia şi teologia.

'aţiunea ultimW sau adevWrul ontologic al omului nu se aflW în sineasau sinele sWu, înţeles în mod autonom, în însuşirile sale naturale, cum învaţW

3?


28/32


29/32


30/32

cunoaşterii ştiinţifice. 4rice astfel de abordare a tainei sufletului omenescrepre"intW o cunoaştere aparentW şi parţialW.

-recum Dumne"eu este infinit, iar urcuşul spre $l are caracterul unei permanente epecta"e, se pot exprima anumite trWsWturi ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desWvârşirii, fWrW, însW, a se putea exprima totul.-ersoana umanW nu poate fi limitatW la calcul aritmetic sau cantitativ, pentrucW taina sa este inepui"abilW, este un univers de taine. 4r, spiritualitateaortodoxW evidenţia"W tocmai acest caracter de tainW al vieţii omeneşti şi allumii ei spirituale.

2 încerca sW înţeleagW omul înseamnW pentru -Wrinţii duovniceşti ai'WsWritului a încerca sW înţeleagW eforturile umane în dorinţa neîncetatW de aînainta spre 2retipul ei, altfel aceastW înţelegere este doar una parţialW,fragmentarW, înseamnW o exprimare a relativului uman în raport inegal cuceea ce nu este el ! 2bsolutul divin.

-rin urmare, elementul sau însuşirea esenţialW pe care o evidenţia"Wsau o particulari"ea"W antropologia ortodoxW, atunci când este vorba de om,este caracterul lui de tainW teologicW. 4ricât ar fi anali"at, omul se ridicWdeasupra acestor examene, anamne"e, rWmânând permanent o enigmW sau unmister, o tainW, un agnos$os, o :fiinţW necunoscutW%, cea mai marenecunoscutW, tainW, enigmW şi mister al lumii create.

)9


31/32

3I3LIO0RAFIE

I I:1OARE

(.3i'lia

sauS/*n$a Scri($ur"

, $ditura 1nstitutului 7iblic şi de /isiune a7isericii 4rtodoxe 'omâne, 7ucureşti, (88>.3. Filocalia s/in$elor nevoin!e ale %es"v*ririi, traducere, introducere şinote de -reot -rofesor Dumitru 0tăniloae, $ditura 1nstitutului 7iblic şi de/isiune 4rtodoxă, 7ucureşti, vol. (!(9, f.a..). Kristu 2ndrutsos, #ogma$ica 3isericii Or$o%o&e R"s"ri$ene, traducerede Doctor Dumitru 0tăniloae, 0ibiu, (8)9.@. -reot -rofesor Doctor Dumitru 0tăniloae, Teologia #ogma$ic"Or$o%o&", vol. 1, ediţia a doua, $.1.7./.7.4.'., 7ucureşti, (88C.>. -anaGotis Eellas, Omul animal )n%umne;ei$ en$ru o an$ro(ologie

Or$o%o&", 0tudiu introductiv şi traducere de diac. 1oan 1. 1că Or., $dituraDeisis, 0ibiu, ([email protected]. Eicifor rainic, S/in!enia < =m(linirea umanului &urs de teologiemistică* &(8)>!(8)C*, ediţie îngrijită de 1erod. Teodosie -arasciv, $ditura/itropoliei /oldovei şi 7ucovinei, 1aşi, (88).?. 2lexis arrel, Omul, /iin!" necunoscu$", trad. ;ia 7usoiceanu, $dituraTedit F.Y.K., 7ucureşti, f.a.6. -r. -rof. Dr. Dumitru 0tăniloae, S(iri$uali$a$ea Or$o%o&" Asce$ica iMis$ica, $.1.7./.7.4.'., 7ucureşti ,(883.

8. -r. -rof. Dr. 1on 7ria, #ic!ionar %e $eologie or$o%o&" A-:., ediţia a douarevă"ută şi completată, $.1.7./.7.4.'., 7ucureşti, (88@(9. -r. 1oan . Teşu, Omul- Tain" $eologic", cuvânt înainte de -r. -rof. Dr.1lie /oldovan, $ditura ristiana , 7ucureşti, 3993.((. Diac. -rof. rigorie /arcu, An$ro(ologia (aulin", 0ibiu, (8@(.(3. -rof. Eicolae iţescu, ş.a., Teologia #ogma$ic" i Sim'olic", vol. 1,7ucureşti, (8>6.(). -r. Dr. =asile 'ăducă, An$ro(ologia S/*n$ului 0rigorie %e N.ssa,$.1.7./.7.4.'., 7ucureşti, (88C.(@. 0fântul 1oan Damascin, #ogma$ica, trad. Din lb. greacă, introducere şi

note de -r. -rof. Dumitru Fecioru, $.1.7./.7.4.'., 7ucureşti, 399(.(>. -r. -rof. Dr. Dumitru 0tăniloae, Iisus Hris$os, lumina lumii i

)n%umne;ei$orul omului, $ditura 2nastasia, 7ucureşti (88).(C. -r. -rof. 2cad. Dr. Dumitru 0tăniloae, S$u%ii %e Teologie #ogma$ic"Or$o%o&", $ditura /itropoliei 4lteniei, raiova, (88(.(?. Dr. 1rineu 0lătineanul, Omul /iin!" s(re )n%umne;eire, $ditura'eîntregirea, 2lba!1ulia, 3999.

)(


32/32

(6. Diac. $milian =asilescu, Is$oria religiilor, 7ucureşti,(8?>.(8. O.D. Douglas ş.a., #ic!ionar 'i'lic, 0ocietatea misionară română,$ditura :artea creştină:, 4radea, (88>.39. -r. Dr. 1oan /ircea, #ic!ionar al Noului Tes$amen$, $.1.7./.7.4.'.,7ucureşti, (88>.

II STU#II

(. -r. ;ect. Dumitru 2brudan, As(ec$e ale an$ro(ologiei 1ec+iuluiTes$amen$, în :0tudii Teologice%, anul

Atestat - Sufletul Atestat - Sufletul - taina a lumii create.doc- Taina a Lumii Create

Documents

Transcript of Atestat - Sufletul Atestat - Sufletul - taina a lumii create.doc- Taina a Lumii Create