asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de...

93
Plx.165/2020 AMENDAMENTE PROPUSE asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie Nr. Crt. Legea nr.132/2017 Forma adoptată de Senat Amendamente propuse/autor Motivarea 1. Titlul legii LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie 2. Art.1. - Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR solicită menţinerea legislaţiei actuale privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), respectiv legea 132/2017 şi norma ASF 20/2017, în caz contrar tarifele asigurărilor RCA vor putea creşte de peste 5 ori, afectând grav rentabilitatea transportului rutier, aşa cum de altfel s-a întâmplat în anii precedenţi. UNTRR se opune ferm modificării Legii 1

Transcript of asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de...

Page 1: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Plx.165/2020

AMENDAMENTE PROPUSE

asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto

pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

Nr.Crt.

Legea nr.132/2017Forma adoptată de

SenatAmendamente propuse/autor Motivarea

1. Titlul legii

LEGE

pentru modificarea şicompletarea Legii

nr.132/2017 privindasigurarea obligatoriede răspundere civilă

auto pentru prejudiciiproduse terţilor prinaccidente de vehicule

şi tramvaie2. Art.1. - Legea

nr.132/2017 privindasigurarea obligatoriede răspundere civilăauto pentru prejudiciiproduse terţilor prinaccidente de vehicule şitramvaie, publicată înMonitorul Oficial al

Uniunea Naţională aTransportatorilor Rutieri dinRomânia - UNTRR solicită menţinerealegislaţiei actuale privind asigurarea derăspundere civilă auto (RCA), respectivlegea 132/2017 şi norma ASF 20/2017,în caz contrar tarifele asigurărilor RCAvor putea creşte de peste 5 ori, afectândgrav rentabilitatea transportului rutier,aşa cum de altfel s-a întâmplat în aniiprecedenţi.

UNTRR se opune ferm modificării Legii

1

Page 2: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

României, Partea I,nr.431 din 12 iunie2017, se modifică şi secompletează după cumurmează:

132/2017 şi Normei 20/2017 în sensuleliminării efectului tarifului de referinţăcât şi a limitei de 25% a cheltuieliloradministrative

şi de vânzare a poliţei de asigurare,incluse în tariful de primă. Reamintimcă înainte de plafonarea tarifelor RCA şide intrarea în vigoare a actualeilegislaţii, unii asigurători aveaucheltuieli administrative uriaşe, de pânăla 80%, în condiţiile în care acesteaincludeau cheltuielile aferente tuturorliniilor de business, această practicădiminuând baza de impozitare şimotivând tarifele uriaşe.

UNTRR se opune ferm modificăriiLegii 132/2017 şi Normei 20/2017motivat şi de faptul că de la intrareaîn vigoare a acestor reglementărilegale, piaţa RCA în România afuncţionat în condiţii foarte bune,suportabile pentru toţi clienţii asiguraţişi profitabile pentru asiguratori, la tarifechiar sub tarifele de referinţă,demonstrând atât justeţea principiilor pecare a fost construită şi adoptată legea,cât şi viabilitatea acesteia în piaţă.

Totodată, modificarea legislaţiei actualeRCA, prin eliminarea tarifului dereferinţă şi a limitei de 25% acheltuielilor administrative, ar puteafacilita apariţia unor noi posibile practicide cartel pe piaţa RCA românească, înciuda declaraţiilor ipocrite alecompaniilor de asigurări în favoareapieţei libere.

Asigurătorii din România au ca scopmodificarea legislaţia RCA fărăjustificare şi fără nicio transparenţă către

2

Page 3: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

cei care plătesc un produs obligatoriuprin lege si care sunt blocaţi în cadrulunui sistem birocrat. Reamintim ca în2017 după aplicarea tarifului dereferinţă, toate firmele de asigurări caredistribuie RCA în România au realizatprofituri, ceea ce confirma justeţeaaplicării legii actuale.

3.

Art.2

5. asigurat cu risc ridicat - persoana care pe bazaîncadrării în clasele de risc pentru care cel puţin 3asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N orimai mare decât tariful de referinţă calculat de cătreBAAR; factorul "N" este stabilit de către BAAR,cu aprobarea Autorităţii de SupraveghereFinanciară şi este calculat pentru un vehicul cuaceleaşi caracteristici tehnice cu cele alevehiculului pentru care se solicită asigurarea,precum şi pentru aceeaşi clasă de bonus-malus aasiguratului/utilizatorului; caracteristicile tehniceale vehiculelor se vor raporta la capacitateacilindrică, cu excepţia vehiculelor cu motoareelectrice, caz în care se va ţine seama de putereaacestora;

1. Punctul 5 alarticolului 2 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„5. asigurat cu riscridicat - persoanapentru care, pe bazaîncadrării în clasele derisc, cel puţin 3asigurători RCAofertează un tarif deprimă de N ori maimare decât tariful dereferinţă;”

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

Reglementarea în continuare aacestei categorii de asigurațireprezintă o încălcare a principiilorunei piețe libere, sesizată și deComisia Europeană în scrisoarea depunere în întârziere trimisăRomâniei deoarece constituie omodalitate de plafonare indirectă anivelului primelor de asigurare înanumite condiții prin utilizarea lacalculul acestora a unui indicatorfinanciar, factorul ”N”, în valoarefixă aprobat de ASF. Reglementarea”factorului N” contravinedispozițiilor art.21 și 181 dinDIRECTIVA 2009/138/CE invocatede Comisia Europeană.

Concurența prin preț întreasigurători, reprezintă garanția unuinivel rezonabil, competitiv, alcosturilor.

4. La articolul 2, punctele 7, 12 și 17se modifică și vor avea următorulcuprins:

7. avizarea daunei - notificarea

3

Page 4: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Art.2 - 7. avizarea daunei - notificarea asigurătoruluide către persoana prejudiciată, asigurat saumandatarii acestora, cu privire la producereaevenimentului asigurat; notificarea trebuie să fieînsoţită de documentele necesare stabiliriirăspunderii asigurătorului RCA;

12. cerere de despăgubire - documentul prin carepartea prejudiciată sau asiguratul formulează cătreasigurătorul RCA sau către BAAR pretenţiile dedespăgubire;

asigurătorului de către persoanaprejudiciată, asigurat sau mandatariiacestora, prin care aceștia îșiîntemeiază o pretenție dedespăgubire; notificarea esteînsoţită de documentele necesarestabilirii răspunderii asigurătoruluiRCA;

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

12. cerere de despăgubire -documentul prin care parteaprejudiciată sau asiguratul solicităplata despăgubirii saureanalizarea ofertei dedespăgubire înaintată de cătreasigurătorul RCA sau BAAR;aceasta este însoțită de documentejustificative aferente sumelorsolicitate la plată;

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

La articolul 2, după punctul 12, seintroduc două noi puncte,

Coroborat cu modificareaart.21- Se are în vederemodificarea obligațiilor șitermenelor în care seefectuează plata de cătreasigurătorul RCA

Coroborat cu modificareaart.21-Se are în vederemodificarea obligațiilor șitermenelor în care seefectuează plata de cătreasigurătorul RCA

4

Page 5: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

punctele 121 și 122, cu următorulcuprins:

121. conflict de interese – uncomplex de circumstanțe carepoate conduce la obtinerea în modinjust a unui folos financiar sau deorice altă natură pentru mandatarsau cesionar prin exercitarea decătre acesta a unei influențedirecte și /sau indirecte asupracosturilor de reparare aprejudiciului de natură sămărească nejustificat niveluldespăgubirii acordate deasigurător.

Autor: UNSAR-BAAR

122. Publicitate înșelătoare – orice

În acest moment, valoarea reparaţiei unuiautovehicul se stabileşte in functie devaloarea orei de manoperă afişată de unitateareparatoare auto și de adaosul comercialpracticat de aceasta privind piesele puse înlucrare.

Această situație a dus la anomalii pe piațaRCA, întrucât actualele prevederi legislativecare dau dreptul unităților reparatoare săpractice prețuri libere pe piață, fără niciolimitare, conduc la excese (exercitare dedrepturi cu rea-credință) din partea acestoraprin utilizarea de variații de preț de 300-400% pentru același serviciu, maximizându-și astfel profiturile pe seama asigurătorilor înraport cu care acționează în mod uzual camandatar sau cesionar al persoaneiprejudiciate ( mandant sau cedent, după caz).În mod asimetric, aceeași legislație obligăsocietățile de asigurare să-și stabileascătarifele de prime - din care plătesc inclusivcosturile de reparație - în funcție de tarife dereferință și cu limitarea cheltuielilor deadministrare. Costurile de reparațiinejustificate folosite de mandatari au condusla creșteri semnificative ale despăgubirilorplătite de către societățile de asigurare,situație care afectează într-un mod negativdatele pe care se bazează structura de calcul atarifelor de primă și valoarea acestora, ceea,ce în final, se poate răsfrânge negativ șiasupra consumatorilor de polițe de asigurare .

Pentru prevenirea practicilor comericaleabuzive, înșelătoare sau ilicite, precumși a utilizării fără drept a mărcilorsocietăților de asigurări de cătrecomercianți care desfășoară activități înlegătură cu constatarea și lichidareadaunelor. Subliniem că în prezent suntcomercianți care prin practicile

5

Page 6: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

formă de prezentare a uneiactivități constând sau în legăturăcu efectuarea reparațiilor unuivehicul, închiriere pentru lipsă defolosință, servicii de consultanță,constatare si evaluare în caz deaccidente de vehicule care, prinutilizarea fără drept a mărcilorunui alt comerciant concurent saunu, prin promovarea vânzăriiunor servicii neautorizate încondițiile legii, induce sau poateinduce în eroare persoaneleprejudiciate cărora li se adreseazăori care iau contact cu aceasta şicare, din cauza caracteruluiînşelător, poate afectacomportamentul economic alrespectivelor persoane sau care,din acest motiv, prejudiciază oripoate prejudicia un concurent.

Autor: UNSAR-BAAR

16. daună totală economică - situaţiaunui vehicul sau unui bun avariat acărui valoare de reparatie estimatăde asigurator folosind sistemele despecialitate in care există prețuride referință pentru piese,materiale și manoperă, depăşeşte

enumerate anterior, creează persoanelorprejudiciate convingerea că suntcolaboratori sau mandatari aiasigurătorilor RCA, că pot acordaconsultanță în legătură cu intrumentareadaunelor din asigurări, chiar dacă nusunt autorizați să desfășoare astfel deactivități în conformitate cu Legeanr.236/2018 și Norma ASF nr.19/2018,închiriază mașini pentru lipsă defolosință fără a avea autorizațiileprevăzute de lege. Toate aceste practiciabuzive trebuie sancționate pentru a selimita fenomenele negative care s-audezvoltat în jurul și în legătură cuprocesul de despăgubire a persoanelorprejudiciate prin accidente rutiere, îndetrimentul acestora.

Clarifică definiția actuală și dăeficiență dispozițiilor art.2199C.civ. potrivit căroraasigurătorul plăteștedespăgubiri (indemnizații) nuefectuează reparații.

Directiva 2009/138/CE privind accesul laactivitate și desfășurarea activității deasigurare și de reasigurare (Solvabilitate II):

6

Page 7: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

16.daună totală economică - situaţia unui vehicul sauunui bun avariat a cărui valoare de reparaţiedepăşeşte valoarea de piaţă a acestuia;

17. decontare directă - serviciul auxiliar degestionare a daunelor de către asigurătorii RCA apropriilor asiguraţi, care se ofertează obligatoriu decătre asigurator, iar achiziţia acestuia este opţionalăde către asigurat;

valoarea de piaţă a acestuia;

Autor: UNSAR-BAAR

17. decontare directă - serviciulauxiliar de asigurare constând îngestionarea daunelor de cătreasigurătorii RCA a propriilorasiguraţi, care se oferteazăobligatoriu de către asigurator, iarachiziţia acestuia este opţională decătre asigurat;

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

17. decontare directă - serviciuauxiliar de asigurare constând îngestionarea daunelor de cătreasigurătorii RCA a propriilorasiguraţi, pe contul asigurătoruluiRCA al persoanei răspunzătoare,care se ofertează obligatoriu de cătreasigurator, iar achiziţia acestuia este

„Articolul 18

Condiții de autorizare

(1) Statul membru de origine impuneoricărei întreprinderi care solicită autorizația:

(a) în ceea ce privește întreprinderilede asigurare, să își limiteze obiectul deactivitate la activitatea de asigurare și laoperațiunile care decurg direct din aceasta,excluzând orice altă activitate comercială;”

Caz în are orice activitate de prestări serviciialta decât cea de prestare a unor serviciiservicii de asigurare reprezintă încălcare alegislației europene.

Completare necesară având în vederecontroversele ivite în practică privindcalificarea acestui serviciu, respectiv dacăeste o formă de asigurare sau un serviciudiferit de asigurare. În funcție de calificare,decontarea directă, văzută ca asigurare, nueste purăttoare de TVA, în schimb, dacă esteconsiderat un serviciu pur de regularizare dedaune, ar putea fi interpretat ca fiind purtătorde TVA. Or, asigurătorii, pe de o parte nu potdesfășura decât activitate de asigurare cuexcepțiile prevăzute de Legea nr.237/2015,iar, pe de altă parte, încasează o primă deasigurare adițională pentru serviciul dedecontare directă oferită suplimentar șiîmpreună cu polița RCA

1. asiguratul este și beneficiarul indemnizatieide asigurare pe care o va primi de la propriulasigurător unde a achitat prima RCA, în cazulîn care va fi prejudiciat de un vehiculînmatriculat si asigurat RCA in România. Inacest mod asigurătorul va încerca să oferecele mai bune servicii propriului asigurat

7

Page 8: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

opţională de către asigurat;

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

17. decontare directă — serviciul degestionare a daunelor de cătreasigurătorii RCA a propriilorasiguraţi care au fost prejudiciatiprin accidente de vehicule sitramvaie inmatriculate siasigurate RCA in Romania,serviciu inclus obligatoriu incontractul RCA.

Autor: CONROM

plătitor in așa fel încât gradul de satisfacție alconsumatorului sa fie maxim. Acest mod delucru garantează asigurătorului păstrareaportofoliului și asigură premisele creșteriiacestuia.

2. cotele de piață ale asigurătorilor, raportatela întreaga masă a asiguraților, se voruniformiza, astfel incat va creste dispersiapolitelor RCA la cele 11 societati deasigurari. În acest moment peste 80% dinpiața asigurărilor RCA este concentrată la doiasiguratori, din cei 11 prezenti pe piață, faptce indică o dezvoltare nesănatoasă asistemului de asigurări RCA din România șicare, în opinia noastră, maxim anul viitor, vaavea repercursiuni grave in piața asigurărilor.

3. In prezent, din cele 8 milioane de politeRCA, doar aproximativ 200.000 de politeRCA sunt incheiate cu decontare directa. Dece? Pentru ca in prezent decontarea directaeste un serviciu facultativ, societatile deasigurari au scumpit acest serviciu (pretulserviciului de decontare directa variazaajungand sa fie mai scump cu pana la 2,5 orifata de pretul unei polite RCA. Spre exemplu:daca o polita RCA fara decontare directa pe 6luni este 260,57 lei, pe aceeasi perioada, darcu decontare directa costa 663,57 lei!Regasiti atasat prezentului email oferta dinpartea mai multor societati de asigurari), iarconsumatorii de rand nu isi permitachizitionarea acestui serviciu facultativ (asacum este in prezent). Legea trebuiemodificata in sensul ca decontarea directa safie un serviciu care trebuie cuprins in modobligatoriu in Polita RCA fara costurisuplimentare pentru consumatorul de serviciide asigurare, astfel incat acesta sa se poataadresa in mod direct propriului asigurator(spre exemplu la Omniasig, Allianz, Generali,etc) pentru incasarea despagubirilor.

4. constituirea corectă a rezervelor de daună,deoarece asigurătorul RCA care achitădespagubirea in baza decontarii directe nu areniciun interes să constituie o rezervă mai

8

Page 9: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

mică, atât timp cât despagubirea o varecupera de la asigurătorul vehicululuivinovat.

5. Reducerea semnificativa (cu aproximativ80%) a numarului reclamatiilor la ASF si aproceselor in instanta. Sunt 25.000 dereclamatii la ASF pe motiv de neplata si100.000 de procese in instanta cu societatilede asigurari, iar in 60.000 dintre acestea partisunt City Insurance si Euroins.

6. în acest moment asigurătorii stabilesc innumeroase cazuri culpe comune sau chiarinversează vinovăția prin interpretareaeronată a legislației, în discordanță curezoluțiile date de către reprezentanții PolitieiRutiere. Spre exemplu, un vehicul parcat peloc plătit la Primărie, loc situat la colțulblocului la intersecția a două străzi, care esteavariat de un altul, care nu s-a asiguratcorespunzător la schimbarea direcției demers; culpa stabilită de către asigurator esteuna 50% - 50% considerând că auto se aflastaționat la mai puțin de 25 m de colțulintersecției, iar cea stabilită de către polițieeste de 100% pentru auto aflat în mișcare,care a generat starea de pericol.

Asiguratorii mizează, pe de-o parte pe faptulcă persoana păgubită, în general, acceptărăspunderea stabilită de către asigurator, deșio consideră injustă, pentru a nu pierde timpsau bani suplimentari în instanță, iar pe dealta, asiguratorul nefiind obligat să anunțecealaltă parte despre drepturile ce i s-arcuveni prin această schimbare a culpei,despăgubirile ce ar trebui achitate rămânîn ,,buzunarul,, asiguratorului. Prin utilizareaacestui serviciu, păgubitul se va putea adresadirect asigurătorului său care nu va mai abuzaprin inversarea vinovăției sau stabilirea culpeicomune când nu se impune, trebuind să-șirecupereze despăgubirea achitată, înintegralitate, de la celălalt asigurator.

Consumatorii de asigurari trebuie protejati,trebuie sa beneficieze de servicii de calitate

9

Page 10: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

de la unitatile reparatoare si mai ales de lasocietatile de asigurari care in prezent nuachita,iar pagubitii sunt abuzati de uniiasiguratori care incalca zilnic legea.

În acest moment, valoarea reparaţiei unuiautovehicul se stabileşte in functie devaloarea orei de manoperă afişată de unitateareparatoare auto și de adaosul comercialpracticat de aceasta privind piesele puse înlucrare.

Această situație a dus la anomalii pe piațaRCA, întrucât actualele prevederi legislative,care dau dreptul unităților reparatoare săpractice prețuri libere pe piață, fără niciolimitare, conduc la excese (exercitare dedrepturi cu rea-credință) din partea acestoraprin utilizarea de variații de preț de 300-400% pentru același serviciu, maximizându-și astfel profiturile pe seama asigurătorilor înraport cu care acționează în mod uzual camandatar sau cesionar al persoaneiprejudiciate ( mandant sau cedent, după caz).În mod asimetric, aceeași legislație obligăsocietățile de asigurare să-și stabileascătarifele de prime - din care plătesc inclusivcosturile de reparație - în funcție de tarife dereferință și cu limitarea cheltuielilor deadministrare. Costurile de reparațiinejustificate folosite de mandatari au condusla creșteri semnificative ale despăgubirilorplătite de către societățile de asigurare,situație care afectează în cele din urmă într-un mod negativ datele pe care se bazeazăstructura de calcul a tarifelor de primă șivaloarea acestora, ceea, ce în final, poateavea efecte negative și asupra consumatorilorde polițe de asigurare .

Redefinirea noțiunii de „mandatarului”alaturi de introducerea „conflictului deinterese” urmărește să limitezele abuzurileunor operatori economici interesați (unitățireparatoare) care exagerează dimensiuneadaunelor în scopul maximizării profiturilor

10

Page 11: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

19. mandatar - orice persoană fizicăsau juridică împuternicită încondiţiile legii să reprezinte

pe seama asigurătorilor, propunerea noastrăavând astfel efecte benefice și asupraconsumatorului.

Asigurătorul este terț în raport cu contractulde antrepriză de lucrări încheiat între unitateareparatoare și persoana prejudiciată pentruefectuarea reparațiilor la vehiculul avariatsau închiriere vehicul, astfel încât nu poateinterveni în formarea prețului serviciuluiprestat de unitatea reparatoare. Cu toateacestea, dacă interpretăm restrictiv legeaspecială, ar rezulta că aceasta îl obligă săpreia necondiționat acoperirea acestui preț.Or, în acest mod se deschide calea abuzurilordin partea unității reparatoare, directinteresată economic în maximizareaprofitului (art. 15 C.civ.) și a dezinteresuluipersoanei prejudiciate (deoarece nu aceastasuportă costul reparației) de a limita valoareareparației numai la ceea ce reprezintă în modreal prejudiciul suferit de persoanaprejudiciată (art. 13 alin.(1), fraza I, teza a II-a coroborat cu art.1371 C.civ.);

Asigurătorul nu efectuează reparații ciplătește despăgubiri egale cu prejudiciulsuferit de persoana prejudiciată, dar, în multecazuri persoanele care solicită despăgubiri(mai ales unități reparatoare în calitate decesionari sau mandatari) nu fac, voit sau nu,această distincție între costul reparației șiprejudiciu, expunând asigurătorul exercităriicu rea-credință a dreptului la despăgubireprin obligarea sa la acceptarea prețuluireparației, convențional stabilit de unitateareparatoare cu persoana prejudiciată ca fiindprejudiciul. Reducând la absurd, ar însemnacă, în cazul în care unitatea reparatoare șiterțul prejudiciat ar conveni că ora demanoperă este de 10.000 euro, iar adaosulcomercial la piese de 10.000%, stabiliteconform principiilor unei piețe libere șilibertății contractuale, asigurătorul, terț fațăde contract, nu ar putea refuza plata pe motivcă acesta este prejudiciul pe care trebuie să-l

11

Page 12: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

19.mandatar - orice persoană fizică sau juridicăîmputernicită în condiţiile legii să reprezinteinteresele persoanei prejudiciate în raporturileacesteia cu asigurătorul RCA şi cu unitatea

interesele mandantului, respectiv alepersoanei prejudiciate, în raporturileacesteia cu asigurătorul RCA şi cuunitatea reparatoare auto, cuevitarea conflictului de interese;Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

acopere.

Asigurătorul este terț în raport cu contractulde antrepriză de lucrări încheiat între unitateareparatoare și persoana prejudiciată pentruefectuarea reparațiilor la vehiculul avariatsau închiriere vehicul, astfel încât nu poateinterveni în formarea prețului serviciuluiprestat de unitatea reparatoare. Cu toateacestea, dacă interpretăm restrictiv legeaspecială, ar rezulta că aceasta îl obligă săpreia necondiționat acoperirea acestui preț.Or, în acest mod se deschide calea abuzurilordin partea unității reparatoare, directinteresată economic în maximizareaprofitului (art. 15 C.civ.) și a dezinteresuluipersoanei prejudiciate (deoarece nu aceastasuportă costul reparației) de a limita valoareareparației numai la ceea ce reprezintă în modreal prejudiciul suferit de persoanaprejudiciată (art. 13 alin.(1), fraza I, teza a II-a coroborat cu art.1371 C.civ.);

Asigurătorul nu efectuează reparații ciplătește despăgubiri egale cu prejudiciulsuferit de persoana prejudiciată, dar, în multecazuri persoanele care solicită despăgubiri(mai ales unități reparatoare în calitate decesionari sau mandatari) nu fac, voit sau nu,această distincție între costul reparației șiprejudiciu, expunând asigurătorul exercităriicu rea-credință a dreptului la despăgubireprin obligarea sa la acceptarea prețuluireparației, convențional stabilit de unitateareparatoare cu persoana prejudiciată ca fiindprejudiciul.

Se evita astfel cresterea ratei daunei careinfluenteaza periodic tarifele RCA.

12

Page 13: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

reparatoare auto;

231. Preț de referință – prețpracticat de către unitățilespecializate, autorizate de cătreproducătorii de vehicule sau

reprezentanțele acestora dinRomânia pentru manoperă, pieseși materiale necesare efectuăriireparațiilor de vehicule sau, încazul înlocuirii temporare avehiculului avariat pentru lipsăde folosință, preț practicat pepiață de operatori economici caredesfășoară activități de RENTCAR cu plata anticipată aprestaţiei contractate.

Autor: UNSAR-BAAR

Publicarea listei cu unitățile reparatoarereprezintă un demers necesar pentru a asiguratransparență și o mai bună informare nunumai a consumatorilor, dar și a oricărei altepersoane interesate, în scopul limităriiactivităților de reparații ilicite sau pentruoperațiuni pentru care o unitate reparatoarenu are autorizare.

Publicarea listei cu unitățile reparatoarereprezintă un demers necesar pentru a asiguratransparență și o mai bună informare nunumai a consumatorilor, dar și a oricărei altepersoane interesate, în scopul limităriiactivităților de reparații ilicite sau pentruoperațiuni pentru care o unitate reparatoarenu are autorizare. Se evita astfel efectuarea dereparatii decontate de asiguratorii RCA decatre unitati neautorizate pentru anumite

13

Page 14: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

231. Preț de referință – preț mediupracticat de către unitățilespecializate, autorizate de cătreproducătorii de vehicule saureprezentanțele acestora dinRomânia pentru manoperă, pieseși materiale necesare efectuării

operatiuni.

În mod suplimentar față de prevederileactuale, propunem extinderea obiectului bazeide date privind asigurările auto si cu privirela politele de asigurare CASCO si la dauneleaferente acestora.

Aceasta măsura ar permite o mai bunăînțelegere a dinamicii daunalității, ar susțineeforturile privind combaterea fraudelor și nuîn ultimul rând ar aduce continuitate înaplicarea sistemului de colectare a datelorprevăzut prin Ordinul CSA nr.10/2012.

Art. 14 alineat 1) din Legea RCA nr.132/2017 face trimitere la valoareamaxima de despagubire, fara caaceasta sintagma sa fie definita incuprinsul legii. Definitia propusaeste de natura sa elimine consecintaunor interpretari eronate alesocietatilor de asigurari.

14

Page 15: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

reparațiilor de vehicule sau, încazul înlocuirii temporare avehiculului avariat pentru lipsăde folosință, preț mediu practicatpe piață de operatori economicicare desfășoară activități deinchirieri auto cu plata anticipatăa prestaţiei contractate.

Autor: FORT

26. unitate reparatoare auto -persoană juridică care are înscris caobiect de activitate executarea delucrări de întreţinere şi reparaţie a

15

Page 16: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

vehiculelor şi este autorizată pentruaceste activităţi; pentru reparaţiileefectuate pe teritoriul Românieiautorizaţia este eliberată de cătreRegia Autonomă "Registrul AutoRomân", conform legii, care areobligația publicării și actualizăriipe site-ul propriu a listei unitățilorreparatoare autorizate, precum șiactivitățile pe care acestea suntautorizate să le desfășoare;

Autor: UNSAR-BAAR

26. unitate reparatoare auto -persoană juridică care are înscris caobiect de activitate executarea delucrări de întreţinere şi reparaţie avehiculelor şi este autorizată pentruaceste activităţi, efectuate peteritoriul României de către RegiaAutonomă "Registrul AutoRomân", in conditiile legislatiei invigoare.

Autor: FORT

29. baza de date privind evidenţacontractelor de asigurare auto –baza de date privind evidentacontractelor de asigurare RCA șide asigurare facultativă a

16

Page 17: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

26.unitate reparatoare auto - persoană juridică careare înscris ca obiect de activitate executarea delucrări de întreţinere şi reparaţie a vehiculelor şi esteautorizată pentru aceste activităţi; pentru reparaţiileefectuate pe teritoriul României autorizaţia esteeliberată de către Regia Autonomă "Registrul AutoRomân", conform legii;

vehiculelor, precum și a daunelorasociate acestora.

Autor: UNSAR-BAAR

29. valoarea maximă adespăgubirii – cuantumul maximal despăgubirii ce poate fi acordatîn cazul solutionarii pe caleamiabila a dosarului de daună, înfuncție de tipul prejudiciuluiprodus, de gradul de răspundereasumat de catre asiguratorul RCAși ponderea din valoareaprejudiciului care revine fiecăreipersoane îndreptățite ladespăgubire, în cazul în care aufost prejudiciate mai multepersoane în același eveniment șivaloarea totală a prejudiciilordepășește limitele de despăgubirespecificate în contractul RCA;

Autor: CONROM

17

Page 18: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

5. Art. 5. -Încheierea contractului RCA

(1) Contractul RCA se încheie pe o perioadăcuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună,în funcţie de opţiunea asiguratului.

La articolul 5, alineatul (1) semodifică și va avea următorulcuprins:

(1) Contractul RCA se încheie pe operioadă de 3 luni, 6 luni sau 12luni, în funcție de opțiuneaasiguratului.

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

(1) Contractul RCA se încheie pe operioadă de 6 luni sau 12 luni, înfuncție de opțiunea asiguratului.

Autor: UNSAR-BAAR

Încheierea contractelor de asigurarepe perioade de o lună genereazăcheltuieli operaționale nejustificatde mari care odată cu liberalizareatarifelor ar putea conduce la oescaladare a prețurilor.

Propunerea are ca scop crestereagradului de cuprindere in asigurare,statisticile demonstrând cădeținătorii de vehicule care încheiepolițe pe perioade mai mici de 6 luniau și cele mai mari intevale de timpîn care sunt neasigurați. Deasemenea se limitează fraudele careconstau în ”mutarea” dateiaccidentului la o dată ulterioară,după ce se încheie Polița RCA pe odurată cât mai scurtă de timp, astfelîncât prima plătită să fie minimă.

6. Art. 5. -Încheierea contractului La articolul 5, partea introductivă Coroborare cu modificarea de

18

Page 19: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1),contractul RCA se poate încheia pe o perioadă maimică de o lună în următoarele situaţii:

a alineatului (2) se modifică și vaavea următorul cuprins:

(2) Prin excepţie de la prevederilealin. (1), contractul RCA se poateîncheia pe perioade mai mici înurmătoarele situaţii:

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

la alin. (1).

7.

Art. 5 - (3) Plata primelor de asigurare se faceintegral sau în rate conform acordului dintre asiguratşi asigurătorul RCA. Contractul RCA produce efecteşi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fostplătită la termenul convenit întreasigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA,dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul dereziliere a contractului RCA. Contractul RCAconstituie titlu executoriu pentru ratele scadente şineachitate.

La articolul 5, alineatul (3) semodifică și va avea următorulcuprins:(3) Plata primelor de asigurare seface integral sau în rate conformacordului dintre asigurat şiasigurătorul RCA. Contractul RCAproduce efecte şi în cazul în carerata primei de asigurare nu a fostplătită la termenul convenit întreasigurat/contractant/utilizator şiasigurătorul RCA, dacă asigurătorulRCA nu şi-a exercitat dreptul dereziliere a contractului RCA.Contractul RCA constituie titluexecutoriu pentru ratele scadente şineachitate. Pentru politeleincheiate conform alin. (1)asiguratul poate achita prima deasigurare in termen de 10 zile dela emiterea politei de asigurare.

Trebuie sa existe egalitate dedrepturi intre societatile de asigurarisi asigurati. Daca un asiguratorplateste despagubirea in termen de10 zile conform propunerii demodificare, atunci si asiguratultrebuie sa aiba dreptul de a platiprima de asigurare in acelasi termen.

19

Page 20: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: CONROM

8. Art. 5 - (6) Asiguratul se obligă să plătească prima deasigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCAse obligă ca la producerea riscului asigurat săplătească despăgubirea terţului prejudiciat, încondiţiile legii şi ale contractului de asigurare.

La articolul 5, alineatul (6) semodifică și va avea următorulcuprins: (6) Asiguratul se obligă să plăteascăprima de asigurare asigurătoruluiRCA, iar asigurătorul RCA se obligăca la producerea riscului asigurat săplătească despăgubirea persoaneicare justifică un interes legitim, încondiţiile legii şi ale contractului deasigurare.Autor: CONROM

corelare cu dispozitiilepropuse la art. 21 si cu celecare privesc decontareadirecta.

9. La articolul 5, după alineatul (7)se introduce un nou alineat,alineatul (71) cu următorulcuprins:

(71) Asigurătorii care practică înRomânia asigurarea RCAtransmit în baza de date cuasigurările obligatorii derăspundere civilă auto încheiatepe teritoriul României, în termende 5 zile de la data emiteriipoliţelor de asigurare sau de ladata avizării unor evenimenteasigurate,

informaţii complete privindcontractele RCA încheiate șidosarele de daună asociateacestora.

S-a introdus obligativitateatransmiterii informațiilor înbaza de date cu asigurărileobligatorii de răspunderecivilă auto încheiate peteritoriul României, într-untermen de 5 zile.

20

Page 21: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

10.

La articolul 5, după alineatul (7)se introduce un nou alineat,alineatul (71) cu următorulcuprins:

(71) Toate societăţile de asigurareautorizate să practice asigurareaobligatorie de răspundere civilăpentru prejudicii produse prinaccidente de vehicule sauasigurarea facultativă avehiculelor au obligaţia de atransmite către baza de dateprivind evidenţa contractelor deasigurare auto, în termen de 5 zilede la data emiterii poliţelor deasigurare sau de la data avizăriiunor evenimente asigurate,informaţii complete privindcontractele de asigurare autoîncheiate, respectiv informaţiiprivind dosarele de daună asociateacestora.

Autor: UNSAR-BAAR

Prevederi preluate din Ordinul CSAnr.10/2012 și adaptate contextuluiactual. Se corelează cu propunereade introducere a pct.29 la art.2.Motivele în susținerea introduceriipct.29 sunt valabile și pentruintroducerea alin.(11).

11.

La articolul 5, alineatul (8), seintroduce o nouă literă, litera d),cu următorul cuprins:

d) la înstrăinărea unui vehicul,

Litera d) reprezintă o preluareadaptată a prevederii din NormaASF nr.23/2014 cu scopul protejăriipagubitilor in care noul cumparatornu a reusit sa faca transcrierea de

21

Page 22: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

dacă noul proprietar încheie oasigurare obligatorie RCA penumele său, aceasta va ficonsiderată valabilă chiar dacă nua procedat laînmatricularea/înregistrareavehiculului pe numele său.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

proprietate. Conduce la un grad decuprindere în asigurare mai marefață de situația actuală care estecauzată de reglementărea în vigoare.

12.

Art.5 - (10) În cazul prevăzut la alin. (9), dacăasiguratul nu îşi exprimă acordul cu privire lamodificarea condiţiilor contractuale, acesta poatedenunţa contractul RCA în termen de 20 de zile de ladata primirii notificării.

La articolul 5, alineatul (10) semodifică si va avea următorulcuprins:

(10) În cazul prevăzut la alin. (9),dacă asiguratul nu îşi exprimăacordul cu privire la modificareacondiţiilor contractuale,asigurătorul poate denunţacontractul RCA în termen de 20 dezile de la data primirii notificării.

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

(10) În cazul prevăzut la alin. (9),dacă asiguratul nu îşi exprimăacordul cu privire la modificareacondiţiilor contractuale,asigurătorul poate denunţa

Clarifică actualele prevederi.

Clarificare necesară a dispozițiiloractuale ale alineatului deoarece nuse înțelegea care anume persoană

22

Page 23: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

contractul RCA în termen de 20 dezile de la data primirii notificării.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

putea denunța contractul RCA.

13.

La articolul 6, după alineatul (2)se introduce un nou alineat,alineatul (21) cu următorulcuprins:

(21) Asigurătorii RCA stabilesctarifele de primă nete de oricecomision de intermediere pesegmente de riscuri omogene, peperioade de un an, calculate peprincipii actuariale generalacceptate, pentru limitele dedespăgubire stabilite în bazaprevederilor alin. (4) și conformcu reglementările emise de A.S.F.în aplicarea acesteia

Autor: UNSAR-BAAR

Prima reprezintă un element esențial alcontractului de asigurare pe baza căreia seformează fondul asigurătorului RCA din careacesta plătește despăgubiri. Prin urmare,acest element trebui să aibă o prevedereexpresă în legislația primară specială chiardacă, reglementarea sa va fi dezvoltată înlegislația secundară de către A.S.F.Tototodată, având în vedere că asigurarea areun caracter obligatoriu, toți deținătorii devehicule supuse înmatriculării trebuind să oîncheie, precum și faptul că asigurarea aredrept clauze standard minimale dispozițiileLegii nr.132/2017 și Norma nr.20/2017, estenormal ca potențialii clienți să cunoască careeste comisionul pe care trebuie să-l plateascăunui intermediar în asigurări în cazul în careintenționează să încheie o asigurare RCA prinintermediul acesttuia, în considerareaserviciilor suplimentare oferite de intermediarconform Legii nr.236/2018.

14.

Art.6 - (3) Asigurătorii RCA îşi asumă răspundereapentru toate contractele RCA, inclusiv pentru celealocate de către BAAR conform art. 19 alin. (2),precum şi pentru erorile sau omisiunile apărute laemiterea contractelor RCA fie direct, fie prinintermediarii în asigurări, definiţi conform Legiinr.32/2000 privind activitatea şi supraveghereaintermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu

2. Alineatul (3) alarticolului 6 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„(3) Asigurătorii RCAîşi asumă răspundereapentru toatecontractele RCA,inclusiv pentru cele

Alineatul (3) al articolului 6 semodifică şi va avea următorulcuprins:

(3) Asigurătorii RCA îşi asumărăspunderea pentru toatecontractele RCA, precum şipentru erorile sau omisiunile

Reglementarea în continuare acategoriei de asigurați cu risc ridicatreprezintă o încălcare a principiilorunei piețe libere, sesizată și deComisia Europeană în scrisoarea depunere în întârziere trimisăRomâniei deoarece constituie omodalitate de plafonare indirectă anivelului primelor de asigurare în

23

Page 24: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

modificările şi completările ulterioare.

(6) Contractul RCA poate fi suspendat la cerereaasiguratului care a încheiat un contract RCA peperioada suspendării dreptului de circulaţie alvehiculului conform prevederilor legale sau peperioada imobilizării vehiculului, cu obligaţiadepunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare laautoritatea care le-a eliberat. Procedura suspendării şia cazurilor de imobilizare se stabileşte prinreglementări comune ale Ministerului AfacerilorInterne, Ministerului Transporturilor, A.S.F. şiMinisterului Dezvoltării Regionale, AdministraţieiPublice şi Fondurilor Europene.

(7) Asiguratul are obligaţia ca, pe toată duratasuspendării contractului RCA, să imobilizezevehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniuluipublic. Neîndeplinirea acestei obligaţii este asimilatăcu încălcarea obligaţiei de asigurare şi neîndeplinireaobligaţiei de a depune plăcuţele de înmatriculare şi sesancţionează contravenţional conform art. 37 alin.(9).

(8) Contractul RCA dă dreptul persoaneiprejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să

alocate de către BAARpotrivit art. 19 alin. (3),precum şi pentruerorile sau omisiunileapărute la emitereacontractelor RCA fiedirect, fie prinintermediarii deasigurări sau deasigurări auxiliare,definiţi potrivit Legiinr.236/2018 privinddistribuţia de asigurări,cu completărileulterioare.”

apărute la emiterea contractelorRCA fie direct, fie prinintermediarii de asigurări sau deasigurări auxiliare, definiţiconform Legii nr. 236/2018privind distribuţia de asigurări.

Autor: UNSAR-BAAR

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

anumite condiții prin utilizarea lacalculul acestora a unui indicatorfinanciar, factorul ”N”, în valoarefixă aprobat de ASF și contravinedispozițiilor art.21 și 181 dinDIRECTIVA 2009/138/CE invocatede Comisia Europeană.

Mentinerea in vigoare a posibilitatii desuspendare a inmatricularii s-ademonstrat ca nu poate fi aplicata de laaparitia in Legea 132 pana astazi si nicinu este benefica pentru consumator. Deasemenea in practica nu poate fi aplicata– nu exista posibilitate de verificare sicontrol, nu exista reglementari privindprocedura de suspendare a inmatriculariivehiculelor. Mai mult, raspundereacivila a proprietarilor pentru faptalucrului (vehiculului) este una obiectivaaceasta insemnand ca si in cazul, deexemplu, al unui incendiu al vehicululuipentru care asigurarea RCA estesuspendata, prejudiciul cauzat tertilortrebuie acoperit de proprietarulrespectivului vehicul. Nu în ultimulrând, statele membre au obligația săadopte ”măsurile necesare pentru agaranta că toate polițele de asigurareobligatorie de răspundere civilă pentrupagubele produse de circulațiavehiculelor:

acoperă, pe baza unei prime unice și petoată durata contractului, întregulteritoriu al Comunității, inclusiv oriceperioadă în care vehiculul rămâne în altestate membre pe durata contractului

24

Page 25: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricăreiunităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără niciorestricţie sau constrângere din parteaasigurătorului RCA sau a unităţii reparatoareauto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea.

(9) În aplicarea prevederilor alin. (8) contractul RCAva cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazulproducerii unei daune, persoana prejudiciată să sepoată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricăruioperator economic care desfăşoară activităţi dereparaţii ale autovehiculelor, în condiţiile legii,fără nicio restricţie sau constrângere care arputea să-i influenţeze opţiunea.

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

(8) Contractul RCA dă dreptulpersoanei prejudiciate, în cazulproducerii unui prejudiciu, săîncaseze despăgubirea pe baza

”(art.14 din Directiva UE 2009/103).Așadar nu poate fi acceptatăsuspendarea contractului de asigurareRCA deoarece contravine directivei 103

Completarea este necesara pentru ada posibilitatea pagubitului saopteze pentru mai multe variante deincasare a prejudiciului, precum șipentru a diminua practicilecomerciale abuzive ale unitățilorreparatoare. A se vedea în susținereși motivele pe car ese întemeiazăpropunerea de modificare a art.14.

Modificare necesară pentru corelarecu alin.(8) în forma propusă.

25

Page 26: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

evaluării asigurătorului sau să sepoată adresa pentru efectuareareparaţiei oricărei unităţi reparatoareauto, cu respectarea art.14 alin.(3)si (31).

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

(9) În aplicarea prevederilor alin. (8)contractul RCA va cuprinde o clauzăpotrivit căreia, în cazul produceriiunui prejudiciu, persoanaprejudiciată să încasezedespăgubirea pe baza evaluăriiasigurătorului sau să se poatăadresa pentru efectuarea reparaţieisau să se poată adresa pentruefectuarea reparaţiei oricăreiunitati reparatoare auto, curespectarea art.14 alin.(3) si (31).

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

15.

Partea introductivă a articolului 7se modifică și va avea următorulcuprins:

Art. 7. – Încetarea contractuluiRCA

Contractul mai poate înceta și încondițiile prevederilor art. 262 aleLegii nr. 84/2014 privindprocedurile de prevenire ainsolvenţei şi de insolvenţă.

Condițiile generale de încetare a

26

Page 27: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Art. 7. -Încetarea contractului RCA

Contractul RCA încetează:

În conformitate cu prevederileprezentei legi contractul RCAîncetează:

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

contractului sunt prevăzute de CodulCivil (art.1321)

16.

La articolul 7, după litera c) seintroduce o nouă literă, litera d)cu următorul cuprins:

d) la data la care asigurătorulRCA notifică asiguratul cu privirela exercitarea dreptul de rezilierea contractului RCA pentruneplata ratelor de asigurare.

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

La articolul 7, după litera c) seintroduc trei noi litere, literele d),e) și f) cu următorul cuprins:

d) în termen de 90 de zile de ladata rămânerii definitive ahotărârii de deschidere aprocedurii de faliment împotrivaasigurătorului RCA care a emisrespectivul contract

Autor: UNSAR-BAAR

Conform art.5, alin. (3) este permisă

rezilierea pentru neplata ratelor:

Art. 5. - Încheierea contractului RCA

(3) Plata primelor de asigurare se faceintegral sau în rate conform acordului dintreasigurat şi asigurătorul RCA. Contractul RCAproduce efecte şi în cazul în care rata primeide asigurare nu a fost plătită la termenulconvenit între asigurat/contractant/utilizatorşi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCAnu şi-a exercitat dreptul de reziliere acontractului RCA. Contractul RCA constituietitlu executoriu pentru ratele scadente şi

neachitate.

Corelare cu prevederea art. 262 alin.(32) din Legea nr. 85/2014 cumodificările și completărileulterioare.

27

Page 28: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

e) la data la care asigurătorulRCA şi-a exercitat dreptul dereziliere a contractului RCApentru neplata ratelor deasigurare.

Autor: UNSAR-BAAR

f) la data la care noul proprietarîncheie o poliță de asigurareR.C.A. pe numele sau, chiar dacanu a procedat la înmatricularea /înregistrarea vehiculului.

Autor: FORT

Obligația de plată a primei deasigurare constituie obligațiaesențială și prealabilă a asiguratuluipentru a fi acoperit prin asigurare.Fără această contribuție nu se potconstitui fondurile necesareefectuării despăgubirilor, decicontractul treebuie să înceteze în cazde neplată

17.

Art.9 - (3) Asiguratul are obligaţia de a informaasigurătorul RCA despre încheierea altor contracteRCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentrumenţinerea în vigoare a unei singure poliţe.

3. Alineatul (3) alarticolului 9 se abrogă.

18.

Art. 11. -Riscurile acoperite

(2) Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzuteîn contractul RCA, în conformitate cu prevederileart. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în careevenimentul asigurat s-a produs în perioada devalabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCAacordă despăgubiri în bani pentru:

La articolul 11, alineatul (2) literad) se modifică și va aveaurmătorul cuprins:

28

Page 29: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei defolosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuireatemporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoaneiprejudiciate;

d) prejudicii reprezentândconsecinţa lipsei de folosinţă avehiculului avariat, inclusivînlocuirea temporară a vehiculului,la solicitarea persoaneiprejudiciate;

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

d) prejudicii reprezentândconsecința lipsei de folosință avehiculului avariat, inclusivînlocuirea temporară a vehiculului,la solicitarea persoaneiprejudiciate. Despagubirea pentrulipsa de folosință poate fi încasatăîn avans de persoana prejudiciatăpe baza prețurilor de referințăpracticate pe piață de operatorieconomici care desfășoarăactivități de RENT CAR cu plataanticipată a prestaţiei contractate.Autor: UNSAR-BAAR

Modificare necesară pentrucorelare cu propunerea de laart.22 alin (21)

Pentru a fi despăgubită pentru lipsa defolosință a vehiculului personal avariat,persoana prejudiciată trebuie să-și exercite înmod expres acest drept, dându-i-seposibilitatea ca, prin similitudine cu situațiaefectuării reparației, conform propunerii de laart.6 alin.(8), să opteze pentru modalitatea deexercitare a acestui drept. De asemenea,propunerea de modificare a definitieiurmărește să introducă o concurență reală pepiața de rent car între operatorii careprestează în mod uzual astfel de activitățipentru clienți care închiriază vehicule fărăconducător auto și fără legătură cu asigurareaRCA ( a se vedea art.25 alin.(1) din Legeanr.38/2003) și operatorii economici careprestează astfel de servicii în principal pentruînlocuirea temporară a vehiculelor avariatepentru care reparațiile se acoperă dintr-o

29

Page 30: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

asigurare RCA.

19.

La articolul 12, după litera n) seintroduc trei noi litere, literele o),p), r), cu următorul cuprins:

o) cheltuielile cu reparațiile încazul în care unitățile reparatoarenu dețin o autorizație valabilăpentru efectuarea uneia sau a maimultora dintre activitățile dereparații efectuate;

p) cheltuielile pentru servicii detractare efectuate de persoanecare nu dețin autorizațiile șiatestatele profesionale necesareprestării unui asemenea serviciuși/sau efectuate cu vehicule carenu îndeplinesc condițiile impusede Autoritatea Rutieră Română(ARR)

r) cazurile în care nu poate fistabilită legatura de cauzalitateîntre prejudiciul reclamat șivehiculul avariat.

Autor: UNSAR-BAAR

În practică, sunt frecvente situațiile în careunități reparatoare, fie au suspendată/expiratăautorizația, fie desfășoară activități dereparații nu numai dintre cele autorizate, darși dintre acelea neautorizate. Propunerea areca scop descurajarea unor asemenea practiciși asigurarea pentru consumatorii a prestăriiunor servicii autorizate de calitate, preum șilimitarea evaziunii fiscale.

Piața serviciilor de tractare și asistență rutierădin România este una dinamică, în plinădezvoltare de la an la an. Pe cât de dinamică,însă, pe atât de haotică, activitatea de tractareeste prestată de persoane fizice și juridicecare nu au dreptul legal de a presta astfel deservicii, cu vehicule improprii, guvernată demunca la negru și de evaziune fiscală.

În practică s-au întâlnit multe cazuri în carenu a existat nicio legatura intre daunareclamată și vehiculul avariat prinintermediul unui vehicul acoperit printr-oasigurare RCA:

Ex: a) dauna reclamata pentru urmele decombustibil pe terenul apartinand uneibenzinarii si se pretind despagubiri dinpolitele RCA ale vehiculelor care efectuaseraalimentari cu combustibil iar combustibilulscurs este imputat asiguratorului RCA al

30

Page 31: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: FORT acelui vehicul!

a) Cazurile in care se folosesc politede asigurare ale unor vehicule prezumate a fiimplicate in evenimente rutiere in carevehiculele nu au avut impact, de cele maimulte ori existand legaturi intre persoaneleimplicate.

UNSAR-BAAR sustine aceasta propunerere.

20.

La articolul 13, după alineatul (2)se introduce un nou alineat,alineatul (21) cu următorulcuprins:

(21) Culpa comună se stabilește depoliția rutieră cu respectareadispozițiilor Codului rutier învigoare la momentul produceriievenimentului. Societatea deasigurări nu poate stabili culpacomună.

Autor: CONROM

Sunt numeroase situatii in care asiguratorulstabileste culpa comuna in afara dispozitiilorcodului rutier, ci doar in baza unui protocolincheiat intre societatile de asigurari, ceea ceeste incorect si conduce la ajustareaneintemeiata a despagubirii. Spre exemplu:Conducator auto X loveste auto Y care eraparcat pe oprire interzisa. In astfel de cazuri,agentul de politie stabileste ca vinovat deproducerea accidentului este X, iar pe Y ilsanctioneaza cu amenda pentru parcare in locnepermis.

In schimb, societatile de asigurari stabilescculpa comuna in baza unui protocol incheiatintre societatile de asigurari care nu esteopozabil tertilor.

Atragem atentia ca acest fel de ajustari nusunt izolate, ci a luat amploare, devenind unfenomen! Este foarte grav ce se intampla,deoarece, un pagubit care nu trebuie sa achitein mod normal nici o suma de bani este pus insituatia ingrata in care trebuie sa suporte 50%din costurile de reparatie, deoareceasiguratorul RCA a stabilit in modneintemeiat culpa comuna, lucru care nu seintampla daca respectivul caz erainstrumentat de politia rutiera.

21.

După articolul 13, se introducdouă noi articole, articolul 131 și132, cu următorul cuprins:

Art. 131. Persoanele prejudiciate

Prin această prevedere, care imbinădispozițiile art.2216 alin.3 cod civilcu cele ale art. 1371 alin.2 Cod civil,se introduce un principiu alasigurării care implicăresponsabilizarea persoanelor

31

Page 32: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

sunt obligate să ia pe seamaasigurătorului, potrivit cuîmprejurările, măsuri pentrulimitarea extinderii prejudiciuluiși să efectueze cu bună credințăcheltuieli rezonabile pentrurepararea acestuia.

Autor: UNSAR-BAARAutor: FORT

Art. 132. - (1) Registrul AutoRomân are obligația publicării șiactualizării pe site-ul propriu alistei unităților reparatoareautorizate, precum și activitățilepe care acestea sunt autorizate săle desfășoare;

(2) Unităților reparatoare auto lerevine obligația de a afișa /publica în mod explicit prețurilepracticate pentru manoperă, lasedii, puncte de lucru și pepaginile proprii de web, după caz.

Autor: FORT

beneficiare ale unor despăgubiri dinasigurare în a se comporta ca unbonus pater familias (prudent șidiligent) în cazul unei produceriiunui prejudiciu.

22.

La articolul 14, după alineatul (1)se introduce un nou alineat,alineatul (11) cu următorulcuprins:

In practica sunt numeroase litigii legate destabilirea despagubirilor. Costul unei reparatiipoate fi stabilit doar de catre unitateareparatoare care a efectuat reparatia, deoareceaceasta raspunde legal (civil si penal) pentrureparatiile efectuate.

Mai mult, economia Romaniei este o

32

Page 33: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(11) În cazul reparațiilor,despăgubirea la vehicule esteegală cu costul reparaţiilorpărţilor componente sau alepieselor avariate ori cu costul deînlocuire a acestora, inclusivcheltuielile pentru materiale devopsitorie, precum şi cele dedemontare şi montare aferentereparaţiilor şi înlocuirilornecesare ca urmare a pagubelorproduse prin respectivul accidentde vehicul, stabilite de unitateareparatoare autorizată RAR înorice program pe baza calculațieiefectuate cu respectarea timpilorproducătorului mărciiautovehiculului reparat, atarifului orar și adaosuluicomercial afișate, conform legii, lacare se adaugă cheltuielile cutransportul vehiculului, precum şicele efectuate pentru limitareapagubelor, dovedite cu documentejustificative.

Costul reparatiilor efectuate lavehicule este dovedit prindocumente eliberate de unitateareparatoare auto autorizatăconform legii.

economie de piata (art. 45 si art.135 dinConstitutia Romaniei), iar operatoruleconomic este cel care isi stabileste pretul devanzare al produsului/serviciului, iar nu oterta parte cum este societatea de asiguraricare nu isi asuma nici o raspundere pentrureparatiile efectuate autovehiculelor, ci doarachita o indemnizatie de despagubire.Unitatea reparatoare isi asuma in totalitateraspunderea pentru serviciile prestate atuncicand elibereaza din service un vehicul care vacircula pe drumurile publice. Or, in prezent,sunt numeroase litigii intre persoanelepagubite, service-uri si societati de asigurari,deoarece acestea din urma stabilesc in moddiscretionar cuatumul despagubirilor cuincalcarea dispozitiilor Legii Concurentei nr.21/1996, generand astfel diferente intresumele platite cu titlu de despagubire sifacturile de reparatii auto. Prin ajustareadespagubirilor de catre societatile de asigurarise produc reale probleme, deoarece service-ultrebuie sa emita o factura pentru reparatiileefectuate si pentru care plateste taxele la stat(impozite, TVA), societatea de asigurariplateste mai putin, iar diferenta ramane inlitigiu. Preluarea acestei dispozitii incuprinsul legii , ar conduce la diminuarealitigiilor de pe rolul instantelor si astructurilor alternative de solutionare alitigiilor, astfel incat s-ar despagubi in modcorect si integral valoarea prejudiciilor.

33

Page 34: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: CONROM

23.

Art 14 - (2) În cazul daunei totale economice,asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prindocumente emise în condiţiile legii pentru a-idetermina valoarea de piaţă din momentulpremergător evenimentului. Păgubitul poate optapentru reparare până la valoarea de piaţă avehiculului, calculată în urma evaluării, saupentru soluţionarea cazului ca daună totală prinplata diferenţei dintre valoarea de piaţă avehiculului şi valoarea epavei.

La articolul 14, alineatul (2) semodifică și va avea următorulcuprins:

(2) În cazul daunei totaleeconomice, valoarea maximă dedespăgubire reprezintă valoareade piață a vehiculului la dataevenimentului. Valoarea de piațăse stabilește pe baza prețurilor devânzare din momentul plățiidespăgubirii ale unor vehiculesimilare celui avariat practicate dedealerii autorizați din România șiUniunea Europeană care oferăgaranție de minimum 6 luni laautovehiculul rulat precum și unistoric al acestuia, la care seadaugă costurile cu transportulautovehiculului până ladomiciliul/sediului persoaneiprejudiciate precum și costurile cuînmatricularea nouluiautovehicul. Valoarea astfelrezultată nu va fi influențată denici un factor , aceasta fiindvaloarea pe care asigurătorul va fiobligat să o achite.

Autor: CONROM

In prezent, societatile de asigurari stabilescvalori de piata incorecte si despagubiriinsuficiente pentru achizitia de catrepersoanele pagubite a unor autovehiculesimilare celor avariate. Astfel, societatile deasigurari stabilesc valori de piata pe bazaunor soft-uri produse de societati care nu isiasuma raspunderea pentru informatiilegenerate de respectivul program, iar valorileastfel rezultate sunt insuficiente pentruachizitia unui autovehicul similar celuiavariat (sunt si cu 50% ,mai mici decat pretulreal). Acest lucru este evident daca luam incalcul ofertele de asigurare facultativa aautovehiculelor, la nivelul carora sumeleasigurate sunt superioare ofertelor dedespagubire inaintate de asiguratorii RCA(Exemplu: pentru clasa 3 de asigurarigenerale – casco – suma asigurata este de Xvaloare, iar acelasi asigurator stabilestevaloarea de piata in cazul RCA la X/2.Autovehiculele rulate ofertate spre vanzare decatre dealeri sunt verificate inainte devanzare, se acorda garantie pentru acestea sise cunoaste istoricul respectivelorautovehicule. Mai mult, au aparut noitendinte ale societatilor de asigurari careajusteaza pana la 90% valoarea de piatagenerata automat de programul de evaluare.Pentru o mai buna intelegere a fenomenului,vom face o scurta prezentare a situatiei reale(de fapt) care se intampla in prezent in piata.Un autovehicul este evaluat spre exemplu la2500 Euro (valoare generata automat de catreprogram). Daca autovehiculul avariat prezintasi alte avarii anterioare, asiguratorulintocmeste in deviz estimativ al costurilor deremediere a acestor avarii (solutiile tehnice,ora de manopera, timpii de reparatie sau altifactori de acest gen sunt stabilite/stabiliti inmod unilateral de catre asigurator , faraacordul pagubitului) si , in final scade aceastasuma din valoarea de piata. Astfel,autovehiculul respectiv, desi era evaluat deprogram la aproximativ 2500 Euro, in final,dupa ce asiguratorul scade costurile

34

Page 35: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

estimative ale remedirilor avariilorpreexistente, autovehiculul respectiv esteevaluat de asigurator la 400 Euro! Mai graveste ca pagubitului ii este IMPOSIBIL saachizitioneze un autovehicul similar celuiavariat cu suma pusa la dispotie de asigurator,deoarece ofertele de pe piata sunt in jurulsumei de 2000 – 2500 Euro. Astfel pagubituleste pus in situatia NEPLACUTA sa scoatadin buzunar o suma de aproximativ 2000Euro ca sa isi poata achizitiona o masinasimilara. Asa cum spuneam mai sus, acestfenomen a inceput sa ia proportii, intalnindu-se tot mai des astfel de situatii in practica,fenomen care trebuie urgent stopat prindispozitii legale foarte clare si prininterventia prompta a autoritatilor.

24.

Art. 14. -Cuantumul despăgubirilor

(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosindsistemele de evaluare specializate sau prindocumente emise în condiţiile legii în care unitateareparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare aorei de manoperă afişată.

La articolul 14, alineatul (3) semodifică și va avea următorulcuprins:

(3) Valoarea despăgubirii calculatepentru readucerea vehicululuiavariat la starea anterioarăproducerii accidentului sestabilește pe baza valorilor depiață ale pieselor, subansamblelor,materialelor și manoperei aferentereparației, prin folosireasistemelor de evaluare specializateși/sau a documentelor de reparațieemise în condițiile legii de unitățireparatoare auto legal autorizate.

Autor - Comisia pentru industriii șiservicii

(3) Valoarea despăgubirii se

Se face distincție între valoarea despăgubirii(care face obiectul reglementării acestei legi)și valoarea reparației (care ține de evaluareacosturilor interne ale unității reparatoare).

Valoarea despăgubirii nu poate fi limitatadoar la valoarea rezultata din folosireasistemelor de specialitate (întrucât acestea nucuprind informații pentru toate mărcile șimodelele de autovehicule/vehiculespeciale/remorci/semiremorci/frigorifice/utilaje speciale ș.a).

Nu considerăm necesară limitarea modului decalcul al despăgubirii doar lautilizareadocumentelor fiscale în condițiile încare acestea nu sunt emise în toate cazurile(cazul daunelor totale economice, plataavansurilor în vederea reparației, repararea înregie proprie a vehiculului propriu în propriulatelier auto – vezi RATB- nu se poate emitefactura de către RATB pentru un bun al RATBs.a.)

35

Page 36: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

stabilește pe în conformitate cuart.22 alin. (2), ținând cont decosturile rezultate din utilizareasistemelor de evaluare specializatesau din documentele fiscale emiseîn condițiile legii, din care rezultăefectuarea reparației.

Autor: FORT

(3) Valoarea despăgubirii sestabilește pe în conformitate cuart.22 alin. (2), ținând cont decosturile rezultate din utilizareasistemelor de evaluare specializatesau din documentele fiscale emiseîn condițiile legii, din care rezultăefectuarea reparației, după cumurmează:

a) în cazul despăgubirilor plătiteanterior efectuării reparației, pebaza sistemelor de specialitatecare utilizează prețurile de piațăpracticate în România pentrupiese, materiale și manoperă;

b) în cazul despăgubirilor plătitedupă efectuarea reparației, pebaza documentelor fiscale care fac

Completare și clarificare necesară aarticolului actual pentru prevenirea șieliminarea practicilor comerciale neloialeconstând în utilizarea de tarife diferențiate,discriminatorii în funcție de plătitorulcosturilor de reparație – mai mari în cazulasigurătorilor ( a se vedea Legea nr.11/1991)în detrimentul plătitorului de prime.

În practică, unitățile reparatoare, prevalându-se de principiile pieței libere, convin prețuriarbitrarii în relația contractuală directă cupersoana prejudiciată. Or, deși asigurătoriisunt terți față de contractul de reparații dintreunitatea reparatoare și persoaneleprejudiciate, neavând nici un control asupramodului de stabilire a prețului pieselor șimanoperei, totuși sunt obligați prin lege să lesuporte fără nicio obiecție sau opoziție.Aceasta în condițiile în care asigurătorii RCAplătesc despăgubiri (nu efectuează reparațiisau închiriază vehicule) care trebuie să aibăun nivel predictibil estimat corelat cu tarifelede prime pe care le-au stabilit. Astfel, pentruexistența unui echilibru și a unei simetrii detratament care să combat abuzuriloroperatorilor economici de pe piața reparțiilorauto tentați să-și maximizeze profiturile peseama asigurătorilor RCA, indirect așadar peseama consumatorilor de asigurări, întredespăgubirea ce se acordă de asigurători(sumă de bani) și costurile cureparațiile/închirierea de vehicule,despăgubirea trebuie să se raporteze la unnivel al prețurilor de piață practicate pe

36

Page 37: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

dovada costurilor cu aceareparației efectuate de unitateareparatoare care a emisrespectivele documente, aflată înlista publicată de RAR pe site-ulpropriu.

Autor: UNSAR-BAAR

(31) Asigurătorii RCA și B.A.A.R.sunt obligați să preia pe site-urileproprii, lista actualizatăpermanent, publicată de RAR, cuunitățile reparatoare autorizate,precum și cu activitățile pentrucare au primit autorizare.

Autor: FORT

(31) Valoarea despăgubiriistabilită potrivit alin. (3) lit. a) șib) este egală cu prețul de referințăla data producerii risculuiasigurat, pe baza tarifelorpracticate de unitățile reparatoareîn relație cu orice persoană fizicăsau juridică, acoperită sau nuprintr-o asigurare RCA.

Autor: UNSAR-BAAR

piețele de profil așa cum este acest principiustatuat de art.22 alin.(2) pentru toate bunurile,deci și pentru vehicule. Mai mult,completarea și clarificarea sunt necesarepentru prevenirea și eliminarea practicilorcomerciale neloiale constând în utilizarea detarife diferențiate, discriminatorii în funcțiede plătitorul costurilor de reparație – maimari în cazul asigurătorilor (a se vedea Legeanr.11/1991, OG nr.99/2000) în detrimentulplătitorului de prime.

Propunerea nu institui nicio obligație însarcina persoanei păgubite deoarece, conformart. 22 alin.(7) : Întinderea răspunderii civiledelictuale a asiguratului nu poate depăşiîntinderea răspunderii contractuale aasigurătorului RCA, până la atingerealimitelor de răspundere prevăzute înasigurarea RCA.

A se vedea și motivele invocate mai suspentru introducerea definiției ”Preț dereferință” la pct.231 de la art.2

37

Page 38: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(32) Asigurătorii RCA și B.A.A.R.sunt obligați să preia pe site-urileproprii lista actualizatăpermanent, publicată de RAR, cuunitățile reparatoare autorizate,precum și cu activitățile pentrucare au primit autorizare.

Autor: UNSAR-BAAR

25.

Art. 16: Informarea persoanei prejudiciate

Asiguratul transmite părţii prejudiciate, la cerereaacesteia, informaţiile necesare pentru formulareapretenţiilor de despăgubire, în special:

a)numele, prenumele şi adresa ale persoanei care acondus vehiculul asigurat în momentul produceriidaunei;

La articolul 16, lit. a) se modificăși va avea următorul cuprins:

a) codul numeric personal,numele, prenumele şi adresapersoanei care a condus vehicululasigurat în momentul produceriidaunei;

Autor: CONROM

in practica au fost numeroase cazuriin care instantele de judecata au pusin vedere pagubitilor care auformulat actiuni in instanta sa indicecodul numeric personal alconducatorului auto vinovat deproducerea accidentului. In prezent,persoanele pagubite nu au temeilegal pentru a solicita CNP-ulvinovatilor de producereaaccidentelor.

26. Art. 17. - Constatareaamiabilă de accident

La articolul 17, alineatele (1)și (2) se modifică și vor aveaurmătorul cuprins:

Pentru a asigura claritatea în sensulînțelegerii că procedura se aplicăexclusiv în cazul accidentelor cu douăvehicule fără a exista alte părți sau

38

Page 39: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(1) Pentru evenimentele încare sunt implicate douăvehicule, din care rezultănumai prejudicii materiale,asiguraţii pot informasocietăţile din domeniulasigurărilor şi în baza unuiformular tipizat, eliberat decătre aceste societăţi, denumitîn continuare constatareamiabilă de accident, în careconducătorii vehiculelorimplicate consemneazăinformaţii privind data şi loculproducerii accidentului, datelede identificare aleconducătorilor auto implicaţi,ale proprietarilor vehiculelorimplicate, datele vehiculelorimplicate şi ale propriilorsocietăţi de asigurare RCA,precum şi informaţii privindcircumstanţele produceriiaccidentului.

(2) Forma, dimensiunile,conţinutul şi procedurileprivind utilizarea formularuluitipizat sunt stabilite prin

(1) Pentru evenimentele încare sunt implicate douăvehicule, din care rezultănumai avarierea acestora,asigurații pot informasocietățile din domeniulasigurărilor şi în bazaconstatării amiabile deaccident, în care conducătoriivehiculelor implicateconsemnează informațiiprivind data şi loculproducerii accidentului, datelede identificare aleconducătorilor auto implicați,ale proprietarilor vehiculelorimplicate, datele vehiculelorimplicate şi ale propriilorsocietăți de asigurare RCA,precum şi informații privindcircumstanțele produceriiaccidentului.

(2) Modalitatea de încheiere

bunuri avariate implicate.

La momentul de față există interpretăriforțate ale acestui articol (care nu țincont de intenția legiuitorului de lamomentul introducerii Constatariiamiabile în România) astfel încât secompletează Constatarea amiabilă și încazul în care accidentul este între douăvehicule dar avariat mai este și un altbun al unei alte terțe persoane (a treiapersoană prejudiciată-gard, casă, ș.a.)

În cele mai multe asemenea cazuri, lamomentulde față, sunt avariate bunuriale administrației publice, autoritate carenu ia la cunoștință de eveniment și nupoate solicita despăgubiri.

Se propune modificare astfelîncât Constatarea amiabilă săpoate fi încheiată electronic.

Trimiterea la existențaformularului Constatareamiabilă limitează aplicarea laformatul fizic (letric).

39

Page 40: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

reglementări ale A.S.F., înconformitate cu prevederileOrdonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 195/2002privind circulaţia pe drumurilepublice, republicată, cumodificările şi completărileulterioare.

și procedurile privindutilizarea constatării amiabilede accident sunt stabilite prinreglementări ale A.S.F., înconformitate cu prevederileOrdonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 195/2002privind circulaţia pe drumurilepublice, republicată, cumodificările şi completărileulterioare.

Autor - Comisia pentruindustriii și servicii

27.

Art.18

(3) În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCApot folosi criterii de risc, indici de încărcare,coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alteinstrumente de ajustare a tarifelor stabilite prinreglementari ale A.S.F.

4. Alineatul (3) alarticolului 18 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„(3) În calculultarifului de primă,asigurătorii RCA potfolosi criterii de risc,indici de încărcare,coeficienţi de corecţieori alte instrumente deajustare a tarifelor deprimă, cu respectareaprincipiilor actuarialegeneral acceptate.”

28.

Art.18

(4) Cheltuielile administrative şi de vânzare alepoliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nupot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat.

5. Alineatul (4) alarticolului 18 seabrogă.

Art. 18 - (4) Cheltuielileadministrative şi de vânzare alepoliţei de asigurare, incluse în tarifulde primă, nu pot depăşi cumulat25% din tariful rezultat.

40

Page 41: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: FORT

29.

Art.18 - (7) Asigurătorul RCA are obligaţia săinformeze asiguraţii cu privire la modul de calcul alprimei de asigurare.

(8) Asigurătorii RCA şi intermediarii de asigurăriRCA au obligaţia să informezeasiguraţii/contractanţii cu privire la încetareacontractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire aacestuia, cu 30 de zile înainte de încetareacontractului RCA. Modalitatea de reînnoire acontractului RCA se stabileşte prin reglementări aleA.S.F., conform art. 43.

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

Acest alineat și-a dovedit ineficiențaîn practică, modul de calculnecesitând cunoștințe de specialitatecare nu sunt accesibileconsumatorului mediu de asigurări.Se genereaza costuri nejustificate.Aspectele privind informareaasiguratilor sunt în prezentreglementate prin Legeanr.236/2018 și Norma ASFnr.19/2019.

Acest alineat și-a dovedit ineficiențaîn practică, mulți asigurațiînstrăinând în perioada de asigurarevehiculul pentru care s-a emis polițaRCA. Astfel, această prevedere artrebui abrogată sau adaptată pentrucei neasigurați și a căror notificarenu mai este posibilă din cauzaRegulamentului 2016/679(GDPR) .

30.

Art. 18. – Stabilirea primei de asigurare RCA şiinformarea asiguratului

(8) Asigurătorii RCA şi intermediarii de asigurăriRCA au obligaţia să informezeasiguraţii/contractanţii cu privire la încetareacontractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire a

La articolul 18, alineatele (8) și(12) se modifică și vor aveaurmătorul cuprins:

(8) Asigurătorii RCA şiintermediarii de asigurări RCA auobligaţia să informeze

Se propune modificarea având în vederespiritul prevederilor art.12, alin. (4) ale Legii236/2018 privind distribuția de asigurări.

„Distribuitorilor de asigurări le este interzisăadoptarea măsurilor care….prin alte mijloace,constituie un stimulent pentru sine sau pentrupersonalul acestora, prin care să recomandeclienţilor un anumit produs, dacă ar puteaoferi un alt produs de asigurare care ar

41

Page 42: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

acestuia, cu 30 de zile înainte de încetareacontractului RCA. Modalitatea de reînnoire acontractului RCA se stabileşte prin reglementări aleA.S.F., conform art. 43.

(12) Personalul care efectuează constatarea dauneloreste avizat de A.S.F. pe baza certificării iniţiale şia validării continue a competenţelor profesionale decătre Institutul de Studii Financiare. Modalitatea deavizare şi înregistrare a personalului careefectuează constatarea daunelor se stabileşte prinreglementări ale A.S.F.

asiguraţii/contractanţii cu privire laîncetarea contractului RCA, cu 30de zile înainte de încetareacontractului RCA. Modalitatea dereînnoire a contractului RCA sestabileşte prin reglementări aleA.S.F., conform art. 43.

(12) Personalul care efectueazăconstatarea daunelor deținecertificat de atestare acompetențelor profesionale, pe bazacertificării inițiale şi a validăriicontinue a competențelorprofesionale de către Institutul deStudii Financiare.

Autor - ASF

răspunde mai bine nevoilor clienţilorrespectivi”

Motivația UNSICAR este cu privire laprevederi IDD aplicabile fazeiprecontractuale. În cazul de față avem oobligație de informare în fază contractuală.

Având în vedere faptul că activitateapersoanelor care efectuează constatareadaunelor nu este reglementată nici la niveleuropean nici la nivel național, acestepersoane nu ocupă funcții cheie, acestea nupot fi supravegheate/sancționate de cătreA.S.F.

La acest moment A.S.F. nu poate constata șisancționa activitatea acestora în condițiile încare domeniul de activitate (constatareaavariilor și stabilirea soluțiilor de readucereala starea inițială a vehiculelor, construcțiilor,instalațiilor electrice și de gaze, altor bunuri,constatarea vătămărilor corporale ale unorpersoane sau animale) nu intră îndomeniul/aria de reglementare șisupraveghere a A.S.F.

31.

La articolul 18 după alineatul (12)se introduc două noi alineate,alineatele (121) și (122) cuurmătorul cuprins:

(121) Pot efectua activitatea deconstatare a daunelor fără a

Echivalare condiții profesionale cu condițiileprevăzute pentru conducătorul unitățiireparatoare auto.

Extras din reglementarile MinisteruluiuTransporturilor - RNTR 9:

„5. CONDIŢII PENTRU ASIGURAREACONFORMITĂŢII

42

Page 43: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

deține un certificat de atestareconform alin. (12), următoarelecategorii de persoane:

a) care au absolvit studiisuperioare tehnice de specialitateaferente domeniului în care seefectuează constatarea, atestate decătre instituții de învățământsuperior și care posedă o vechimeminimă de 3 ani în activitateaaferentă acestor specializări;

b) care au calitatea de experttehnic judiciar și extrajudiciar înspecializarea aferentă pentru carese efectuează constatarea;

5.1. Generalitati

Nivelul minim de pregătire pentru persoanacare conduce atelierul, în funcţie deactivităţile executate, este absolvent al şcoliiprofesionale sau al liceului tehnic în meseriilede mecanic auto, electromecanic auto,tinichigiu auto, electronist sau în altecalificări din domeniul tehnic cu o vechimede minimum 3 ani în activitate. În acest caz,conducătorul atelierului trebuie să posede uncertificat de atestare a capacităţii profesionaleîn domeniul construcţiei şi reparării devehicule rutiere, eliberat de RAR, în urmafrecventarii unui curs şi a absolvirii unuiexamen de verificare a cunoştinţelor (Anexa7 la prezentele reglementări).

Persoanele cu studii superioare în domeniultehnic cu o vechime minima de 2 ani înactivitate, pot conduce ateliere în care sedesfăşoară activităţi prin care se pot influenţaparametrii constructivi, funcţionali şi decalitate ai vehiculelor rutiere şi primesc uncertificat de atestare pe baza diplomei deabsolvire, fără participarea la curs şisusţinerea examenului.

Persoanele cu studii superioare în altedomenii decât cel tehnic cu o vechime deminimum 3 ani în activitate vor frecventa uncurs de instruire cu susţinerea examenului deabsolvire în cadrul RAR, în vederea obţineriicertificatului de atestare a capacităţiiprofesionale.”

Pentru profesiile reglementate sectorial –medic, medic dentist, farmacist, asistentmedical generalist, moașă, medic veterinar șiarhitect -, precum și pentru celelalte profesiireglementate și menționate în Legea nr.200/2004, cu modificările şi completările

43

Page 44: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(122) Documentele care atestăcompetențele profesionale suntcele prevăzute de legislațianațională din România sau celeechivalate de către autoritățilecompetente corespunzătoare dinRomânia.

Autor - ASF

ulterioare, diplomele de licență obținute înstatele membre ale Uniunii Europene, aleSpațiului Economic European, precum șiConfederația Elvețiană, vor fi echivalate decătre autoritățile competente corespunzătoare.

32.

Art.19: Prevederi aplicabile asiguraţilor cu riscridicat

(1) Un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAARpentru formularea unei oferte de asigurare.

(2) BAAR va formula o ofertă de asigurarecalculată pornind de la tariful de referinţă şi îi vaaloca acestuia un asigurător RCA în vedereaîncheierii contractului RCA.

6. Articolul 19 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„Art.19.- (1) Unasigurat cu risc ridicat,în condiţiile în care seîncadrează în claselede risc, potrivit art.2pct.5, se poate adresaBAAR pentru alocareaunui asigurător învederea încheieriicontractului RCA.

(2) Factorul "N"prevăzut la art.2 pct.5este stabilit de cătreBAAR, cu avizulAutorităţii deSupraveghereFinanciară şi estecalculat pentru unvehicul cu aceleaşicaracteristici tehnice

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

Reglementarea în continuare aacestei categorii de asigurațireprezintă o încălcare a principiilorunei piețe libere, sesizată și deComisia Europeană în scrisoarea depunere în întârziere trimisăRomâniei deoarece constituie omodalitate de plafonare indirectă anivelului primelor de asigurare înanumite condiții prin utilizarea lacalculul acestora a unui indicatorfinanciar, factorul ”N”, în valoarefixă avizat de ASF și contravinedispozițiilor art.21 și 181 dinDIRECTIVA 2009/138/CE invocatede Comisia Europeană.Subliniem un aspect foarteimportant cu privire la dispozițiilepropuse de MFP în completareaalin.(2): Factorul N se calculeazăperiodic la intervale prestabilite, iarîn intervalul de valabilitate acesta seaplică în scopul verificăriiîndeplinirii condițiilor de ”riscridicat” conform art. 2 pct. 5, pentrutoate situațiile semnalate indiferentde caracteristicile vehiculului vizat.Nu se poate calcula un factor Npentru un anumit vehicul și/sau

44

Page 45: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(3) Alocarea prevăzută la alin. (2) se realizează decătre BAAR.

cu cele ale vehicululuipentru care se solicităasigurarea, precum şipentru aceeaşi clasăde bonus-malus aasiguratului/utilizatorului.

(3) BAAR în bazapoliticilor şiprocedurilor propriialocă un asigurătorRCA în vedereaîncheierii contractuluiRCA.

(4) Condiţiile în caresunt încheiateasigurările RCApentru asiguraţii curisc ridicat se regăsescîn procedurile interneale BAAR; condiţiilese publică pe site-ulBAAR şi seactualizează ori decâte ori se modifică.

(5) BAAR se asigurăde existenţavalabilităţii poliţelorde asigurare aferenteclienţilor cu riscridicat în baza de datecu asigurărileobligatorii de

pentru fiecare vehicul în partepentru care se solicită asigurarea.Individulaizarea calculului pefiecare vehicul se poate realiza prinintermediul primei de referință carese raportează la caracteristiciletehnice ale vehiculului și la clasa debonus-malus corespunzătoare.

45

Page 46: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

răspundere civilă autoîncheiate pe teritoriulRomâniei.”

33.

Art. 21. -Soluţionarea cererii de despăgubire

(1) În termen de 30 de zile de la data înaintăriicererii de despăgubire de către asigurat ori de cătrepartea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulândîn scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisăcu confirmare de primire, în cazul în care sedovedeşte răspunderea asiguratului în producereariscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iarprejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cuconfirmare de primire, motivele pentru care nu aaprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile dedespăgubire.

Articolul 21 se modifică și va aveaurmătorul cuprins:

Art. 21. - (1) În termen de 30 de zilede la data avizării daunei de cătreasigurat ori de către parteaprejudiciată, asigurătorul RCA esteobligat:

a) fie sa răspundă cererii părţiisolicitante, formulând în scris oofertă de despăgubire justificată,transmisă prin mijloace electronicesau prin poștă cu confirmare deprimire, în cazul în care sedovedeste răspunderea asiguratuluiîn producerea riscurilor acoperiteprin asigurarea obligatorie RCA, iarprejudiciul a fost cuantificat;

b) fie sa notifice să notifice părţiiprejudiciate în scris prin mijloaceelectronice sau prin poștă cuconfirmare de primire, motivele

Se are in vedere scurtareatermenului de plată aldespăgubirii

46

Page 47: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

pentru care nu a aprobat, în totalitatesau parțial, pretențiile dedespăgubire.

Autor: ASF

(1) În termen de 10 de zile de ladata înaintării cererii dedespăgubire de către persoanacare justifica un interes legitim,asigurătorul RCA este obligat saachite integral despagubireaconform pretentiilor formulate încazul în care se dovedeşterăspunderea asiguratului înproducerea riscurilor acoperiteprin asigurarea RCA, iarprejudiciul a fost cuantificat. Incazul in care asiguratorul nu estede acord cu despagubireaachitata, va formula actiune ininstanta contra beneficiaruluidespagubirii.

Autor: CONROM

Ca si pozitionare cronologica, cererea dedespagubire este formulata de catre persoanapagubita dupa finalizarea reparatiilorautovehiculului avariat, deoarece doar atunciva cunoaste cu certitudine cuantumulprejudiciului. Persoana pagubita nu poateinainta o cerere de despagubire imediat dupaproducerea evenimentului, deoarece nu detinetoate elementele necesare in vedereastabilirii cuantumului despagubirii (spreexemplu: Unitatea reparatoare, nu poatestabili valoarea reparatiei, decat dupafinalizarea acesteia). Mai mult, termenul de30 de zile care incepe sa curga de la datadepunerii cererii de despagubire este foartemare, avand in vedere ca societatile deasigurari incaseaza primele de asigurare lamomentul emiterii politei RCA. Totodata,persoana pagubita este pusa in situatia de aastepta cu autovehiculul reparat blocat inservice pentru inca 30 zile de la depunereacererii, deoarece nu are bani sa isi plateascareparatia si asteapta un termen atat de lung casocietatea de asigurari sa plateascadespagubirea cuvenita.

47

Page 48: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Termenul de plata a despagubirii trebuie safie de maxim 10 zile de la formularea cereriide despagubire.

Mai mult, persoanele pagubite nu trebuie sasufere de pe urma ajustarilor nejustificate aledespagubirilor de catre societatile deasigurari. Prin urmare, societatile de asiguraritrebuie sa fie obligate sa achite despagubirileintegral in termenul legal propus de 10 zile.Daca societatile de asigurari vor considera casumele pretinse cu titlu de despagubiri nusunt corect cuantificate, sa formuleze actiuniin instanta. De 25 de ani societatile deasigurari platesc cat si cand vor, iar pagubitiistau in instanta ani de zile pentru recuperareaintegrala a prejudiciilor. Acest lucru trebuiesa se petreaca invers: asiguratorii sa achiteintegral despagubirile si sa se adresezeinstantelor daca vor considera cadespagubirile nu sunt corect cuantificate.Persoanele pagubite nu au resurselefinanciare ale societatilor de asigurari si nu isipot permite formularea actiunilor in instanta.Sunt nevinovate de producerea accidentelor sinu trebuie sa sufere in continuare datoritaajustarii despagubirilor de catre societatile deasigurari.

Conformare cu prevederile

Art. 22 din Directivaeuropeana 2009/103/CE careprevede un termen de raspunsde 3 luni și adaptarealegislației la tehnologiile decomunicare utilizate pe scarălargă în prezent cu atât maimult cu cât și legislația

48

Page 49: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(1) În termen de cel mult 3 luni dela avizarea produceriievenimentului asigurat de cătrepartea prejudiciată asigurătorul RCAeste obligat:

a) fie sa răspundă cererii părţiisolicitante, formulând în scris oofertă de despăgubire justificată,transmisă prin mijloace electronicesau prin poștă cu confirmare deprimire, în cazul in care sedovedeste existența răspunderiiasiguratului în producerea riscuriloracoperite prin asigurarea obligatorieRCA, iar prejudiciul a fostcuantificat;

b) fie sa notifice să notifice părţiiprejudiciate în scris prin mijloaceelectronice sau prin poștă cuconfirmare de primire, motivelepentru care nu a aprobat, în totalitatesau parțial, pretențiile dedespăgubire.

Autor: UNSAR-BAAR

(2) Dacă în termen de 30 de zile dela avizarea daunei de către parteaprejudiciată ori de către asigurat,

română le reglementează.

Corelare cu art.21, alin. (1)

49

Page 50: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunereacererii de despăgubire de către partea prejudiciatăori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificatpărţii prejudiciate respingerea pretenţiilor dedespăgubire, precum şi motivele respingerii,asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

asigurătorul RCA nu a notificatpărţii prejudiciate respingereapretenţiilor de despăgubire, precumşi motivele respingerii, asigurătorulRCA este obligat la platadespăgubirii.

Autor: ASF

(2) Dacă în termen de 10 de zile dela depunerea cererii de despăgubirede către de către persoana carejustifica un interes legitim,asigurătorul RCA nu a notificatacesteia respingerea pretenţiilor dedespăgubire, precum şi motivelerespingerii din punct de vederetehnice si/sau legal, asigurătorulRCA este obligat la plata integralaa despăgubirii conform pretentiilorformulate in cererea dedespagubire, asiguratorul RCAneavand nicio pretentie, ne nicionatura de la destinataruldespagubirii.

Autor: CONROM

(3) Deschiderea procedurii privindefectuarea investigaţiilor se face de

asa cum am precizat mai sus,termenul de 30 zile este foartemare si trebuie inlocuit cutermenul de 10 zile.

Raportul de expertiză serealizează după realizareaexpertizei, ori aici se vorbestede declanșarea cercetarilor,

50

Page 51: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(3) Deschiderea procedurii privind efectuareainvestigaţiilor se face de către asigurător dacă existăindicii temeinice asupra producerii evenimentului, înbaza unui raport de expertiză realizat de un expertautorizat, şi dacă acesta a notificat în scris persoanaprejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoarede la data deschiderii dosarului de daună şiîntocmirea procesului-verbal de constatare, cu privirela intenţia de a desfăşura investigaţii. Dacă în urmacercetărilor efectuate s-a constatat faptul cădespăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, seaplică dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d).Necomunicarea notificării privind intenţia de adesfăşura investigaţii în termenul de 5 zile decadeasigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat laplata despăgubirii. Rezultatul motivat alinvestigaţiilor se comunică părţii prejudiciate întermen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără adepăşi termenul prevăzut la alin. (1).

către asigurător dacă există indiciitemeinice asupra produceriievenimentului, în baza unui raportrealizat de un expert autorizat, şidacă acesta a notificat în scrispersoana prejudiciată/asiguratul, întermen de 5 zile lucrătoare de la datadeschiderii dosarului de daună şiîntocmirea procesului-verbal deconstatare, cu privire la intenţia de adesfăşura investigaţii. Dacă în urmacercetărilor efectuate s-a constatatfaptul că despăgubirea se cuvinepersoanei prejudiciate, se aplicădispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d).Necomunicarea notificării privindintenţia de a desfăşura investigaţii întermenul de 5 zile decadeasigurătorul RCA din acest drept,fiind obligat la plata despăgubirii.Rezultatul motivat al investigaţiilorse comunică părţii prejudiciate întermen de 3 zile lucrătoare de lafinalizare, dar fără a depăşi termenulprevăzut la alin. (1).

Autor: ASF

(3) Deschiderea procedurii privindefectuarea investigaţiilor se face decătre asigurător dacă există indicii

etapă care este premergătoarerealizării expertizei.

51

Page 52: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

temeinice asupra produceriievenimentului, şi dacă acesta anotificat în scris persoanaprejudiciată, în termen de 10 zilelucrătoare de la data deschideriidosarului de daună şi întocmireaprocesului-verbal de constatare, cuprivire la intenţia de a desfăşurainvestigaţii. Dacă în urmacercetărilor efectuate s-a constatatfaptul că despăgubirea se cuvinepersoanei prejudiciate, se aplicădispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d).Necomunicarea notificării privindintenţia de a desfăşura investigaţii întermenul de 10 zile lucrătoaredecade asigurătorul RCA din acestdrept. Rezultatul motivat alinvestigaţiilor se comunică părţiiprejudiciate în termen de 7 zilelucrătoare de la finalizare, dar fără adepăşi termenul prevăzut la alin. (1).

Autor: UNSAR-BAAR

(4) Despăgubirea se plătește de cătreasigurătorul RCA în termen de 10zile de la data înaintării ofertei dedespăgubire prevăzută la alin. (1) lit.a) sau de la data la care asigurătorulRCA a primit o hotărâre

Propunerea are în vedere că, porivitestimărilor actuale, 20% dincerererile de despăgubire reprezintăfraudă sau tentativă de fraudă, iar înmod real și realist este imposibilărealizarea unei expertize tehnicecare să furnizeze indiciile uneiposibile fraude într-un termenatât de scurt ca 5 zile lucrătoare.Trebuie reținut că unele dovezi caresă constituie indicii de fraude țin nunumai de dinamicaaccidentului/aspecte de ordin tehnicși se pot obține in timp prin muncade teren, implicarea autoritatilor,identificarea de martori etc. Chiar șitermenul propus de 10 zilelucrătoare va fi în multe cazuriinsuficient pentru tragerea unorconcluzii privind realitateaaccidentului și întindereaprejudiciului.

Se instituie un termen maxim de plată adespăgubirii de 40 de zile de la data avizăriidaunei.

52

Page 53: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorulRCA în termen de 10 zile de la data acceptăriiofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) saude la data la care asigurătorul RCA a primit ohotărâre judecătorească definitivă sau acordulentităţii de soluţionare a litigiului cu privire la sumade despăgubire pe care este obligat să o plătească.Documentele care stau la baza cererii de despăgubiresunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

judecătorească definitivă sauacordul entității de soluționare alitigiului cu privire la suma dedespăgubire pe care este obligat să oplătească; documentele care stau labaza cererii de despăgubire suntstabilite prin reglementări ale A.S.F.

Autor: ASF

(4) Se abrogă.

Autor: CONROM

Asigurătorii RCA urmează să plătescă sumeleînaintate în oferta de despăgubire, chiar și încazul în care nivelul acesteia nu a fost încăacceptat sau nu este acceptat, urmând cadiferența rămasă în litigiu să fie plătităulterior conform art. 23 alin. (5).

Eventualele diferențe plus penalități vor fireglate ulterior, fie pe baza unei hotărâriSAL-FIN, fie prin decizia instanței.

Se instituie obligația asigurătorului dereanalizare a cuantumului despăgubirii.

nu isi mai are rostul daca este acceptatapropunerea noastra de la art. 21 alineat 1).Mai mult, aceasta dispozitie conduce laintarzieri nejustificate ale platiidespagubirilor de catre societatile deasigurari. Spre exemplu, in prezentasiguratorii asteapta 30 zile de la depuneacererii de despagubire. In ultima zi deimplinire a termenului de 30 zile inainteaza ooferta de despagubire persoanei pagubite,desi aceasta a depus documentele de reparatie(deci nu mai are ce oferta sa accepte atat timpcat a depus documente de reparatie!) si maiasteapta inca 10 zile (total 40 zile de ladepunerea cererii de despagubire) de ladepunerea cererii sa vada daca persoanapagubita accepta sau nu despagubirea. Asacum am spus, este ilogic ceea ce se intampla,iar aceste dispozitii parca au fost introduse depersoane care nu au nici cea mai micalegatura cu realitatea! Deci, reluam pe scurt:Pagubitul depune cerere de despagubire lacare ataseaza factura de reparatie si deviz de10 lei. Conform dispozitiilor legale actuale,

53

Page 54: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

asiguratorul poate astepta 30 zile dinmomentul depunerii cererii de despagbire. Inultima zi a termenului de mai sus, ii trimitepagubitului o oferta de 5 lei (desi valoareadocumentelor de reparatie este de 10 lei). Dinacest moment, asiguratorul RCA mai are ladispozitie inca 10 zile in care asteapta sa vadadaca pagubitul accepta oferta, total 40 zile.Mai grav este ce se intampla dupa scurgereaacestui termen: asiguratorul plateste 5 lei, iardiferenta dintre suma acceptata de asigurator(5 lei) si valoarea documentelor de reparatie(10 lei) se rezolva la SAL-Fin, instanta,experti, etc, adica timp pierdut si bani alocatide catre pagubit pe procese ca sa primeascapeste 2, 3 ani de litigii sumele cuvenite. Astadoar in Romania se poate intampla.Interventia institutiilor de control sisupraveghere este 0, iar legea este in favoareaasiguratorilor. Sa plateasca cat mai putin,intr-un timp indelungat si daca se poate dupacativa ani de procese. Acest fenomen trebuiestopat prin legi clare, sanctiuni dure siinstitutii care sa le si aplice.

În practică, acceptarea ofertei decătre persoana prejudiciată nu afuncționat. De cele mai multe oridupă formularea ofertei nu s-a maiprimit niciun răspuns din parteapersoanei prejudiciate mai ales încaz de acceptare a ofertei. Astfelcompletarea este necesară pentru aînlătura neajunsurile practice ivite înlichidarea daunelor, respectivstabilirea unui termen lipsit deechivoc de plată a despăgubirii.

54

Page 55: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(4) Despăgubirea se plăteşte de cătreasigurătorul RCA în termen de 10zile de la data depunerii cererii dedespagubire si a documentelormentionate in procesul-verbal deconstatare a daunelor sau de ladata la care asigurătorul RCA aprimit o hotărâre judecătoreascădefinitivă ori acordul entităţii desoluţionare a litigiului cu privire lasuma de despăgubire pe care esteobligat să o plătească. Documentelecare stau la baza cererii dedespăgubire sunt stabilite prinreglementări ale A.S.F.

Autor: UNSAR-BAAR

(41) Asigurătorul RCAreanalizează cuantumuldespăgubirii plătite, la solicitareapersoanei prejudiciate și pe bazadocumentelor justificative depusede către aceasta, ulterior plăţii.

Se instituie termene deplată/comunicare arăspunsului în cazulreanalizării

Conform Regulamentului general alConsiliului Birourilor, la ora actuală termenulmaxim de confirmare de către un birounațional a valabilității unei polițe de asiguraresau a locului obișnuit de staționare al unuivehicul (condiții obligatorii pentru adetermina competența biroului pentrusoluționarea cazului de daună) este de 6săptămâni, condiții în care termenele stabiliteprin legislație națională nu sunt aplicabile însistemul carte verde.

Această prevedere conferă BAARposibilitatea de a-și susține calitatea de Birounațional și modul în care acesta intervine înfața instanțelor de judecată atunci când estecazul.

În prezent pentru neachitarea la termenul descadență de către debitor a obligațiilor fiscaleprincipale se datorează dobânzi și penalitățide întârziere: ● Nivelul dobânzii este de

55

Page 56: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(42)În termen de 10 zile lucrătoarede la data solicitării prevăzute laalin. (41), asigurătorul RCA:

a) efectuează plata diferenţei dedespăgubire justificată;

b) notifică în scris, cu confirmarede primire, motivele pentru care arespins pretenţiile formulate.

Autor – ASF

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşiîndeplineşte obligaţiile în termenulprevăzut la alin. (4) sau şi leîndeplineşte defectuos, inclusiv dacădiminuează nejustificatdespăgubirea sau întârzie achitareadespăgubirii, acesta este obligat laplata unor dobânzi şi penalităţi deîntârziere, calculate în conformitatecu reglementările legale învigoare, aplicabile la colectareacreanţelor bugetare calculate lanivelul sumei de despăgubirecuvenită sau la diferenţa de sumăneachitată. Plata penalităţilor se face

0,02% - pentru fiecare zi de întârziere ●Nivelul penalității de întârziere este de 0,01%- pentru fiecare zi de întârziere. Considerămaceste valori suficiente pentru o justăsancționare a societăților de asigurări care nu-și îndeplinesc obligațiile de plată la termen,tratamentul fiind astfel similar pentrucontribuabilii de rea-credință în respectareatermenelor de plată a taxelor și impozitelor.0,03% /de întârziere este echivalentul uneidobânzi anuale de aproximativ 11% așadarcmai mare cu 8,5% decât rata dobânzii depolitică monetară (2,5% din 08.05.2018)

Întrucât întinderea despăgubirilor morale nudobândește caracter cert decât de lamomentul în care (i) părțile au convenitasupra cuantumului acestora; (ii) instanța sauSAL au stabilit cuantumul despăgubirii, estenecesară o prevedere mai clară din care sărezulte fără dubiu data de la care încep săcurgă penalitățile în cazul de la (ii) . Înpractică, jurisprudența este neunitarădeoarece au existat situații în care instanțele,din cauza lipsei de precizie a art.21 alin.(6) ,au acordat penalități calculate de la dataevenimentului sau a cererii de despăgubireori a expirării termenului de 30 zile de ladepunerea cererii sau de la data introduceriicererii de chemare in judecata.

Conform Regulametului general alConsiliului Birourilor, la ora actuală termenulmaxim de confirmare de către un birou

56

Page 57: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşteobligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi leîndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminueazănejustificat despăgubirea sau întârzie achitareadespăgubirii, acesta este obligat la plata unorpenalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate lanivelul sumei de despăgubire cuvenită sau ladiferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor seface odată cu plata despăgubirii.

la cererea persoanei pagubite si incontul acesteia.

Autor: UNSAR-BAAR

(6) În cazurile în care daunelemorale pentru vătămări corporalesau deces s-au stabilit prinhotarâre judecătorească ori prinacordul entităţii de soluţionare alitigiului cu privire la suma dedespăgubire, dobânzile șipenalitățile se calculează începândcu a 11-a zi la data rămâneriidefinitive a hotarăriijudecătorești, respectiv aacordului entităţii de soluţionarea litigiului.

Autor: UNSAR-BAAR

(7) În cazul pretențiilor dedespăgubire care se soluționeazăde către BAAR în calitate de birounațional auto, BAAR își exercităatribuțiile și obligațiile înconformitate cu prevederileacordurilor semnate în cadrul

național a valabilității unei polițe de asiguraresau a locului obișnuit de staționare al unuivehicul (condiții obligatorii pentru adetermina competența biroului pentrusoluționarea cazului de daună) este de 6săptămâni, condiții în care termenele stabiliteprin legislație națională nu sunt aplicabile însistemul carte verde.

Această prevedere conferă BAARposibilitatea de a-și susține calitatea de Birounațional și modul în care acesta intervine înfața instanțelor de judecată atunci când estecazul.

Se impune adoptarea unei soluții care:

- sa duca la evitarea transformării drepturilorde despăgubire in obiect al interesuluisamsarilor

- sa readucă piața de asigurări la o stare denormalitate;

- sa degreveze instanțele de judecata de unnumăr foarte mare de litigii.

57

Page 58: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(6) În cazurile privind vătămările corporale şidaunele morale care fac obiectul unui litigiu,penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de cătreinstanţa judecătorească.

sistemului Carte Verde.

Autor - ASF/BAAR

(7) Penalitățile sunt legate în modesențial de persoana terțuluiprejudiciat, urmând a fi plătitedirect acestuia, pe baza de cerere.

Autor: FORT

34.

Art. 22 - (2) Pentru prejudiciile produsebunurilor, despăgubirile se stabilesc pe bazapreţurilor de referinţă pe piaţă la data produceriiriscului asigurat.

Se abrogă.

Autor: CONROM

acest articol a fost interpretat in mod abuzivde societatile de asigurari, care au ajustatdespagubirile pana la nivelul unor unitati despecialitate , altele decat unitatea reparatoarecare a efectuat propriu-zis reparatia, careraspunde pentru fiecare operatie din deviz.Astfel, exemplificam pentru a intelege maibine fenomenul: Unitatea reparatoare X aefectuat reparatia unui auto, iar costurilereparatiei sunt de 10 lei. Societatile deasigurari platesc 5 lei din cei 10, sustinand caacesta este pretul de referinta pe piata.Practic, acest articol este interpretat in modabuziv de catre asiguratori care l-au ridicat lanivel de ingradire a preturilor pana la acestprag, care oricum nu poate fi delimitat. Dinaceste motive si pentru a intrerupe orice abuzal asiguratorilor, aceasta dispozitie necesitaeliminare.

58

Page 59: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

35.

La articolul 22, după alineatul (2)se introduce un nou alineat,alineatul (21) cu următorulcuprins:

(21) În cazul în care persoanaprejudiciată solicită înlocuireatemporară a vehiculului avariat,are obligația de a se adresa directasigurătorului RCA, urmând caacesta să-i poată punela dispoziție,în termen de cel mult 1 zilucrătoare de la data solicitării, unvehicul de clasă similară orisuperioară; în cazcontrar,persoana prejudiciatăpoate contracta un vehicul de oclasă similară, de la orice unitateautorizată.

Autor - ASF

A.S.F. consideră căintroducerea acestei prevederiare rolul de a clarifica modulîn care sunt acoperiteprejudiciile pentru lipsa defolosință a vehiculului avariatși sprijină introducerea uneiastfel de prevederi cumențiunea că, despăgubireaeste necesar a fi acordată la unnivel just, corect, iaracordarea acesteia ar trebui sănu constituie îmbogățire fărăjust temei pentru niciunadintre părți.

36.

(3) Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidenteproduse pe teritoriul României de vehicule aflate înproprietatea persoanelor asigurate RCA de cătreasigurători cu sediul în state aflate în aria decompetenţă a unui birou naţional auto se exercităîmpotriva asigurătorului RCA prin BAAR sau prin

La articolul 22, alineatul (3) semodifică și va avea următorulcuprins:

(3) Drepturile persoanelorprejudiciate prin accidente produsepe teritoriul României de vehiculeaflate în proprietatea persoanelorasigurate RCA de către asigurătoricu sediul în alte state aflate în ariade competenţă a unui birou național

Se impune eliminarea trimiterii la art. 24pentru că acest articol reglementeazăinstituția ”Reprezentantului de despăgubiri”care este total diferită de corespondenți.

Pornind de la prevederile art. 21 din Directiva2009/103 EC, transpus în legislație naționalăprin art. 24 din Legea nr. 132/2017,reprezentanții de despăgubirigestioneazăcazurile de daună pentru accidente produsepe teritoriul unui alt statmembru, exclusivRomânia , dacă victima este un rezident dinRomânia.

În schimb, art. 22 alin. (3) se referă laaccidente produse pe teritoriul României prinintermediul unor vehicule înmatriculate și

59

Page 60: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

corespondenţii desemnaţi, după caz, dacă suntîndeplinite condiţiile prevăzute la art. 24.

auto se exercită împotrivaasigurătorului RCA prin BAAR sauprin corespondenții desemnați decătre BAAR.

Autor - ASF/BAAR

(3) Drepturile persoanelorprejudiciate prin accidenteproduse pe teritoriul României devehicule aflate în proprietateapersoanelor asigurate RCA decătre asigurători cu sediul în stateaflate în aria de competenţă aunui birou naţional auto seexercită împotriva asigurătoruluiRCA prin BAAR sau princorespondenţii desemnaţi de cătreBAAR.

Autor: UNSAR-BAAR

asigurate în străinătate, iar gestionareadaunelor în acest caz se face de către BAARsau de către corespondenți și în nici un caz decătre reprezentanții de despăgubiri.

Se impune eliminarea trimiterii la art. 24 pentru că acest articol reglementează instituția ”Reprezentantului de despăgubiri” care este total diferită de corespondenți.Pornind de la prevederile art. 21 din Dir 2009/103, transpus în dreptul intern prin art.24 din Legea nr.132/2017, reprezentanții de despăgubiri gestionează cazurile de daună pentru accidente produse pe teritoriul unui alt stat membru, exclusiv România , dacăvictima este un rezident din România.În schimb, art. 22 alin.(3) se referăla accidente produse pe teritoriulRomâniei prin intermediul unorvehicule înmatriculate și asigurateîn străinătate, iar gestionareadaunelor în acest caz se face decătre BAAR sau de cătrecorespondenți și în nici un caz decătre reprezentanții de despăgubiri.

În reglementarea actuală nu a fosttratată despăgubirea prejudiciilornepatrimoniale rezultate în urmadecesului persoanelor, fiindnecesară acoperirea integrală afenomenului în scopul realizării

60

Page 61: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă serealizează pe baza următoarelor criterii generale deevaluare:

a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate caurmare a vătămării integrităţii corporale ori asănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comunemis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în bazapunctajului comunicat de Institutul Naţional deMedicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti;

b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivelmediu prezumat al suferinţei îndurate de

(5) Stabilirea despăgubirii pentruprejudiciul nepatrimonial rezultatîn urma vătămării integritățiicorporale sau a sănătății oridecesului persoanelor se realizeazăpe baza următoarelor criteriigenerale de evaluare:

a) despăgubirile cuvenitepersoanelor prejudiciate ca urmare avătămării integrității corporale ori asănătății persoanelor se stabilescprin ordin comun emis de MinisterulSănătății și A.S.F., în bazapunctajului comunicat de InstitutulNațional de Medicină Legală "Mina

unui cadru normativ care să asigure,echilibru, egalitate de tratamentpentru cazuri similre, stabilitate sipredictibilitate pentru toate părțileimplicate, în beneficiul direct aladevăratelor victime și aldescurajării intervenției rețelelor”specializate” în traficareadespăgubirilor.

61

Page 62: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

persoanele prejudiciate;

c) valoarea unui punct traumatic este egală cudublul salariului de bază minim brut pe ţarăgarantat în plată de la data produceriiaccidentului;

d) despăgubirile se pot ajusta în funcţie departicularităţile fiecărui caz în parte, pe bază dedocumente justificative;

Minovici" București;

b) durerea încercata prin decesulvictimei, se prezuma pentruascendenții, descendenții, frații,surorile si soțul supraviețuitor:

c) pentru ascendenţii privilegiați,descendenţii de gradul I, fraţii,surorile şi soţul supraviețuitordespăgubirile, pentru prejudiciulmoral suferit de aceștia sestabilesc în baza următoruluipunctaj:

(i) descendent major de gradul I -25 de puncte traumatice;

(ii) descendent minor de gradul I –35 de puncte traumatice;

(iii) colaterali – 20 de punctetraumatice;

(iv) ascendent de gradul I – 50 depuncte traumatice;

(v) Soț/Soție – 35 de punctetraumatice;

d) în cazul celorlalte categorii de

62

Page 63: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

e) punctajul pentru suferinţele cauzate prinvătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţiipersoanelor include numai prejudiciile legate dedurerile fizice; pentru prejudiciile legate detraumele psihice, persoana prejudiciată poateaduce documente în dovedirea acestora.

ascendenți și descendenți,despăgubirea nu poate depășinivelul mediu prezumat pentruascendenții privilegiați sidescendenții de gradul I;

e) pentru alte persoane carepot dovedi existenta unuiprejudiciu încercat prin decesulvictimei, se va aplica punctajulprevăzut pentru colaterali;

f) evaluarea despăgubirilorare în vedere un nivel mediuprezumat al suferinței îndurate depersoanele prejudiciate;

g) valoarea unui puncttraumatic este egală cu dublulsalariului de bază minim brut pețară garantat în plată de la dataproducerii accidentului;

63

Page 64: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(6) Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească serealizează pe baza probelor cu caracter medical,medico-legal, psihologic şi statistic.

h) despăgubirile se pot ajustaîn funcție de particularitățilefiecărui caz în parte, pe bază dedocumente justificative însădespăgubirea ajustată în acestmod nu va putea depăși cu maimult de 50% nivelul mediuprezumat;

i) punctajul pentrusuferințele cauzate prinvătămarea integrității corporaleori a sănătății persoanelor includenumai prejudiciile legate dedurerile fizice; pentru prejudiciilelegate de traumele psihice,persoana prejudiciată poate aducedocumente în dovedirea acestora.

Autor: UNSAR-BAAR

(6) La stabilirea despăgubirilorpentru prejudiciul materialrezultat în cazul vătămărilorintegrităţii corporale sau sănătăţiisau al decesului unor persoane seau în vedere următoarele:

În reglementarea actuală nu a fosttratată componenta prejudiciuluimaterial rezultat în urma vătămăriicorporale ori decesului persoanelor,fiind astfel necesare completărilepropuse.

64

Page 65: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

a) în caz de vătămare a integrităţiicorporale sau a sănătăţii:

(i) diferenţa dintre veniturile neteale persoanei prejudiciate caurmare a vătămării integrităţiicorporale ori a sănătăţii, probatecu documente justificative, şiindemnizaţia primită dinfondurile persoanei juridice saufizice la care salariatul îşidesfăşoară activitatea şi/sau, dupăcaz, din fondurile bugetuluiasigurărilor sociale de stat, peperioada spitalizării şi aconcediului medical;

(ii) venitul mediu lunar netrealizat în ultimul an din activităţidesfăşurate de persoanaprejudiciată ca urmare avătămării integrităţii corporaleori a sănătăţii, probat cudocumente justificative, în cazulpersoanelor care nu au calitateade salariat;

(iii) salariul de bază minim brutpe economie, în cazul persoanelorprejudiciate ca urmare avătămării integrităţii corporale

65

Page 66: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

ori a sănătăţii aflate la dataproducerii accidentului în ultimulan de studii sau de calificare;

(iv) eventualele cheltuieliprilejuite de accident, precumcheltuielile cu transportulpersoanei prejudiciate ca urmarea vătămării integrităţii corporaleori a sănătăţii, cu tratamentul, cuspitalizarea, pentru recuperare,pentru proteze, pentru alimentaţiesuplimentară, conformprescripţiilor medicale, probate cudocumente justificative, şi altecheltuieli care nu sunt suportatedin fondurile de asigurări socialeprevăzute de reglementările învigoare;

(v) cheltuielile cu asistenţipersonali dacă prin certificatulmedical se recomandă acest lucru,însă nu mai mult decât salariul debază minim brut pe economie;

b) în caz de deces:

(i) cheltuieli directe şi indirecteprilejuite de înmormântare,probate cu documentejustificative;

Se impune adoptarea unei soluții care:

- sa duca la evitarea transformării drepturilorde despăgubire in obiect al interesuluisamsarilor

- sa readucă piața de asigurări la o stare denormalitate;

- sa degreveze instanțele de judecata de unnumăr foarte mare de litigii.

66

Page 67: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(ii) veniturile nete nerealizate şialte eventuale cheltuieli rezultateîn perioada de la data produceriiaccidentului şi până la datadecesului, prevăzute la lit. a), dacăacestea au fost cauzate deproducerea accidentului;

Autor: UNSAR-BAAR

(7) Dreptul de despăgubire estelegat în mod esențial de persoanaterțului prejudiciat.Autor: FORT

37.

Art. 23 - (5) În situaţia în care părţile nu se înţelegasupra cuantumului despăgubirii, suma care nu faceobiectul litigiului este plătită de către asigurătorulRCA înainte ca acesta să se fi soluţionat prinnegocieri, prin soluţionarea alternativă a litigiilorsau de către instanţa judecătorească.

La articolul 23, alineatul (5) semodifică și va avea următorulcuprins:

(5) În situaţia în care părţile nu seînţeleg asupra cuantumuluidespăgubirii, asigurătorul RCAeste obligat sa achite integraldespagubirea conform pretentiilorformulate în cazul în care sedovedeşte răspundereaasiguratului în producereariscurilor acoperite prinasigurarea RCA, iar prejudiciul afost cuantificat. In cazul in careasiguratorul nu este de acord cudespagubirea achitata, va formula

Corelare cu dispozitiile art.21.

67

Page 68: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

actiune in instanta contrabeneficiarului despagubirii.

Autor: CONROM

38.

Art. 25. - Dreptul asigurătorului RCA de a solicitarecuperarea sumelor plătite Asigurătorul RCA aredreptul de a recupera sumele plătite dreptdespăgubire de la persoana răspunzătoare deproducerea prejudiciului, în următoarele situaţii:

d) persoana răspunzătoare de producereaprejudiciului a condus vehiculul fără consimţământulcontractantului;

La articolul 25 litera d) semodifică și va avea următorulcuprins:

d) persoana răspunzătoare deproducerea prejudiciului a condusvehiculul fără consimţământulasiguratului;

Autor - ASF

Drepturile si obligațiile legale îi revinasiguratului și nu contractantului. Contractantpoate fi o altă persoană decât asiguratulcondiții în care contractantul nu are dreptulde a hotărî cine are drept de utilizare avehiculului.

39.

Art. 26: Decontarea directă între asigurătoriiRCA

(1) Decontarea directă între asiguratorii RCA esteaplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelorcondiţii:

b)vehiculele implicate în accidentele auto sunt

La articolul 26, alineatul (1), lit.b)se modifică și va avea următorulcuprins:

Pentru a opera decontarea directatrebuie ca autovehiculele implicatein eveniment sa fie asigurate RCA,indiferent de numarul acestora (douasau mai multe autovehicule

68

Page 69: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

înmatriculate/înregistrate în România;

b) vehiculele implicate înaccidentele auto suntînmatriculate/înregistrate si auasigurare RCA valabilă la dataevenimentului;

Autor: CONROM

implicate). Modificarea estenecesara avand in vedere sipropunerea de eliminare a literei d)din cuprinsul art. 26 alineat 1).

40.

Art. 26: Decontarea directă între asigurătoriiRCA

(1) Decontarea directă între asiguratorii RCA esteaplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelorcondiţii:

...

b)vehiculele implicate în accidentele auto suntînmatriculate/înregistrate în România;

....

d) ambele vehicule implicate în accidentul auto auasigurare RCA valabilă la data evenimentului;

La articolul 26, alineatul (1), lit.b)se modifică și va avea următorulcuprins:

b) vehiculele implicate înaccidentele auto suntînmatriculate/înregistrate și auasigurare RCA valabilă la dataevenimentului;

Autor: CONROM

Se abrogă.

Autor: CONROM

Pentru a opera decontarea directatrebuie ca autovehiculele implicatein eveniment sa fie asigurate RCA,indiferent de numarul acestora (douasau mai multe autovehiculeimplicate). Modificarea estenecesara avand in vedere sipropunerea de eliminare a literei d)din cuprinsul art. 26 alineat 1).

Dispozitiile art. 26 alineat 1) lit.d) asa cumsunt in prezent permit interpretari in sensulrestrangerii drepturilor persoanelor pagubitede a incasa despagubiri de la propriulasigurator (decontare directa) numai daca dinevenimentul rutier au rezultat avarii doar laun numar doua vehicule (ambele vehicule

69

Page 70: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(2) Serviciul de decontare directă se oferteazăobligatoriu de către asigurător, dar achiziţiaacesteia este opţională de către asigurat.

(3) Procedura de decontare directă se stabileşte prinreglementări ale A.S.F.

Se abrogă.

Autor: CONROM

implicate in accidentul auto).

Eliminarea art. 26 alineat 1) lit.d) coroboratacu lit.b) dupa modificarile aduse, va permiteasiguratilor care au devenit persoane pagubitein urma unor accidente sa incasezedespagubirile de la propriul asigurator (sauzeze astfel de decontarea directa) si atuncicand in respectivele accidente sunt implicatemai mult de doua autovehicule. Aceastamodificare, la fel ca si restul propunerilorinaintate, are drept scop cresterea gradului deprotectie a consumatorului de asigurari.

Coroborare cu dispozitiile art. 2 punctul 17)astfel cum acestea au fost propuse spremodificare.

Dispozitiile actuale prevad doar obligatiaofertarii acestui serviciu. Conform propuneriide la art. 2 punctul 17), decontarea directaeste un serviciu inclus obligatoriu in politaRCA, iar argumentele de la art. 2 punctul 17)sunt valabile si pentru eliminarea art. 26alineat 2).

In prezent societatile de asigurari efectuezaplata despagubirilor in avans catre persoanelepagubite doar in baza unor cereri dedespagubire, fara prezentarea unordocumente justificative.

Cu banii primiti de la asiguratorul RCA,persoanele pagubite se prezinta la service-urineautorizate care nu emit facturi fiscalepentru reparatiile efectuate, care monteaza peautovehiculele persoanelor pagubite pieseachizitionate fara facturi fiscale.

Este incontestabil ca acest mod dedespagubire (plata despagubirii in avans dupamecanismul actual) favorizeaza evaziuneafiscala, munca la negru, producand astfelgrave prejudicii statului roman, fiind afectat

70

Page 71: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

(3) Procedura de decontare directăse stabileşte prin reglementări aleA.S.F., care trebuie să prevadăobligativitatea prezentăriidocumentelor justificative dincare să rezulte costurile dereparație a vehiculului într-ounitate de specialitate.

În termen de 30 de zile de laintrarea în vigoare a prezentei legiASF va emite reglementăriprivind procedura de decontaredirectă.

Autor: CONROM

bugetul statului.

Mai mult, incasarea unor sume de bani faradocumente fiscale permite efectuarea dereparatii in unitati reparatoare neautorizate ,efectuarea de lucrari neconforme care pun inpericol atat siguranta persoanelor pagubite catsi a celorlalti participanti la trafic.

Au fost nenumarate cazuri soldate cu decesedatorita starii tehnice a autovehiculului deproducerea accidentului.

Orice reparatii la autovehicule se fac conformOrdonantei 82/2000 cu modificarile sicompletarile ulterioare.

Astfel, orice reparatii trebuie efectuate inunitati autorizate si autovehiculele trebuiereaduse la starea initiala si sa indeplineascaconditiile tehnice de admitere in circulatie.

Orice activitate desfasurata in afara cadruluilegal presupune o incalcare a legislatieispecifice domeniului de reparatii auto siconduce la suspiciuni rezonabile cavehiculele sa nu corespunda conditiilortehnice de admitere in circulatie, existandastfel riscul unor reparatii neconforme siimplicit riscul producerii unor accidente decirculatie.

Aceste plati anticipate (fara documentefiscale) conduc la incurajarea unor activitatinefiscalizate de persoane neautorizate,existand riscul ca persoanele pagubite saapeleze la serviciile „unor meseriasi”neinregistrati fiscal care nu respecta nimicdin prevederile legale.

Tocmai pentru aceste motive este necesaramodificarea propusa astfel incatdespagubirile sa fie achitate doar in bazadocumentelor fiscale justificative emise decatre unitati de specialitate si nu cum seintampla in prezent, doar in baza unei cereride despagubire.

71

Page 72: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Totodata, trebuie ca in cuprinsul legii sa fieprevazut un termen in care ASF sa emitareglementari privind procedura de decontaredirecta.

41.

Art. 32 alin. (2)

e) de a asigura dezvoltarea şi administrarea bazei dedate privind evidenţa contractelor RCA în ceea cepriveşte colectarea, administrarea, procesarea,prelucrarea, managementul calităţii şi publicareadatelor referitoare la:

(i)poliţele de asigurare obligatorie de răspunderecivilă auto;

(ii)comportamentul de daunalitate şi de risc alproprietarilor şi utilizatorilor de vehicule aferentepoliţelor RCA;

La articolul 32, alineatul (2), lit. e)se modifică și va avea următorulcuprins:

e) de a asigura dezvoltarea şiadministrarea bazei de date privindevidenţa contractelor RCA și acontractelor facultative deasigurare a vehiculelor în ceea cepriveşte colectarea, administrarea,procesarea, prelucrarea,managementul calităţii şi publicareadatelor referitoare la:

(i) poliţele de asigurare obligatoriede răspundere civilă auto și acontractelor facultative deasigurare a vehiculelor;

(ii) comportamentul de daunalitate şide risc al proprietarilor şiutilizatorilor de vehicule aferentepoliţelor RCA și a contractelorfacultative de asigurare avehiculelor;

Autor: UNSAR-BAAR

În mod suplimentar față deprevederile actuale, propunemextinderea obiectului bazei de dateprivind asigurările auto si cu privirela polițele de asigurare CASCO si ladaunele aferente acestora.Aceasta măsura ar permite o maibună înțelegere a dinamiciidaunalității și ar susține eforturileprivind combaterea fraudelor și nuîn ultimul rând ar aduce continuitateîn aplicarea sistemului de colectarea datelor prevăzut prin Ordinul CSAnr.10/2012.

42.

Art. 32 alin (2) La articolul 32, alineatul (2), lit. j)se modifică și va avea următorulcuprins:

aceasta dispozitie legala are rolulcresterii gradului de cuprindere inasigurare si evitarea sau cel putin

72

Page 73: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

j) de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, înconformitate cu prevederile art. 19;

j) de alocare lunara a vehiculelorinmatriculate/inregistrate sineasigurate in vederea incheieriicontractului RCA. BAAR va alocaacestuia un asigurător RCA învederea încheierii contractuluiRCA. Pentru identificareavehiculelorinmatriculate/inregistrate sineasigurate, BAAR va incheia unprotocol de colaborare cuMinisterul Administratiei Publice– DRPCIV.

Autor: CONROM

reducerea situatiilor in care seproduc accidente pe teritoriulRomaniei prin intermediul unorvehicule neasigurate RCA.

43.

Art. 32 - (3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor de birounaţional auto, de organism de plată a despăgubirilorşi de organism de compensare, BAAR îşi constituie ostructură proprie denumită Fondul naţional deprotecţie, prin contribuţia tuturor membrilor,proporţional cu volumul primelor brute încasate dinvânzarea contractelor RCA/Carte Verde.Disponibilul Fondului naţional de protecţie,nivelurile contribuţiilor pentru BAAR şi ale taxeide administrare a bazei de date se stabilesc prinreglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR,astfel încât BAAR să îşi poată îndeplini în orice

La articolul 32, alineatul (3) semodifică și va avea următorulcuprins:

(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor debirou naţional auto, de organism deplată a despăgubirilor şi de organismde compensare, BAAR îşi constituieo structură proprie denumită Fondulnaţional de protecţie, princontribuţia tuturor membrilor,proporţional cu volumul primelorbrute încasate din vânzareacontractelor RCA/Carte Verde;

Autor - ASF

Propunerea are în vederetranspunerea prevederilorDirectivei 2009/103/CE înceea ce privește asigurareaindependenței BAAR avândîn vedere calitatea acestuia debirou național auto.

Se elimină ingerință ASF în(guvernanță asociației)stabilirea contribuțiilor șitaxelor pe care BAAR, caasociație profesionalăindependentă, le impunemembrilor proprii.

73

Page 74: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

moment atribuţiile de birou naţional auto, deorganism de plată a despăgubirilor şi de organismde compensare.

44.

La articolul 32 după alineatul (3)se introduce un nou alineat,alineatul (31) cu următorulcuprins:

(31) BAAR constituie Fonduluinațional de protecție în vedereaîndeplinirii în orice moment aatribuțiilor de birou național auto,de organism de plată adespăgubirilor şi de organism decompensare; disponibilulFondului național de protecție sestabilește prin reglementări aleA.S.F. la propunerea BAAR.

Autor - ASF

Preluare și modificare a tezeia doua de la art. 32 alin. (3) șiîn vederea asigurăriiindependenței BAAR.

45.

La articolul 32, alineatul (6) semodifică și va avea următorulcuprins:

(6) În exercitarea atribuţiilorprevăzute la alin. (2) lit. a) şi b),BAAR despăgubeşte persoaneleprejudiciate în calitate de garant alobligaţiei de despăgubire şi, dupăplata despăgubirii, se subrogă îndrepturile acestora dobândind undrept de regres împotriva persoanei

Completarea propusă nu contravinereglementărilor UE. A se vedea înacest sens Decizia CJUE nr. 80/2017(”Articolul 1 alineatul (4) din A douadirectivă 84/5/CEE a Consiliului din 30decembrie 1983 privind apropierealegislațiilor statelor membre privindasigurarea de răspundere civilă pentrupagubele produse de autovehicule, astfel cuma fost modificată prin Directiva 2005/14/CEa Parlamentului European și a Consiliuluidin 11 mai 2005, trebuie să fie interpretat însensul că nu se opune unei legislațiinaționale care prevede că organismulmenționat de această dispoziție are dreptulde a introduce o cerere de despăgubire atât

74

Page 75: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

sau persoanelor responsabile pentrurepararea prejudiciului, precum șiîmpotriva persoanelor care nu și-au îndeplinit obligația prevăzutăla art. 3, în privinţa despăgubiriiplătite, a cheltuielilor legate deinstrumentarea şi lichidareapretenţiilor de despăgubire, precumşi pentru dobânda legală aferentăcheltuielilor efectuate.

Autor: UNSAR-BAAR

împotriva persoanei sau a persoanelorresponsabile de accident, cât și împotrivapersoanei care era supusă obligației de aîncheia o asigurare de răspundere civilăpentru pagubele produse de vehiculul care aprovocat daunele reparate de acestorganism, dar care nu a încheiat niciuncontract în acest scop, chiar dacă aceastăpersoană nu ar fi responsabilă civilmentepentru accidentul în care sau produs aceste

daune.”). Prin aceasta s-ar realiza și ocreștere a gradului de cuprindere înasigurare pentru că deținătorii devehicule (în special persoanelejuridice) ar fi mai diligenți înprivința încheierii asigurării. Înmulte situații, firmele de transportcare nu și-au îndeplinit obligația deasigurare, transferă întreagarăspundere pentru prejudiciilecauzate prin accidente, în sarcinașoferilor

46.

Art.32 - (10) Consiliul director al BAAR, criteriilecare trebuie îndeplinite de către persoanele propusepentru funcţiile de conducere, actul constitutiv,statutul şi modificările acestora, nivelurilecotizaţiilor, ale contribuţiilor pentru fond şi ale taxeide administrare a bazei de date se stabilesc de cătreBAAR cu avizul prealabil al A.S.F.

La articolul 32, alineatul (10) semodifică și va avea următorulcuprins:

(10) Consiliul director al BAAR,criteriile care trebuie îndeplinite decătre persoanele propuse pentrufuncţiile de conducere, actulconstitutiv, statutul şi modificărileacestora, nivelurile cotizaţiilor, alecontribuţiilor pentru fond şi ale taxeide administrare a bazei de date sestabilesc de către BAAR cuinformarea ulterioară a A.S.F.

Propunerea are în vederetranspunerea prevederilorDirectivei 2009/103/CE înceea ce privește asigurareaindependenței BAAR avândîn vedere calitatea acestuia debirou național auto.

75

Page 76: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor - ASF

47.

Art. 32.- (11) Bugetul de venituri şi cheltuieli alBAAR, atât cel preliminar, cât şi execuţia acestuia,se aprobă de către A.S.F.

La articolul 32 alineatul (11) seabrogă

Autor - ASF

Corelare cu modificarea alin(10).

48.

7. După alineatul (12)al articolului 32 seintroduc două noialineate, alin.(13) şi(14), cu următorulcuprins:

„(13) BAAR stabileştereguli de conduităaplicabile membrilorinclusiv cu privire laîncheierea asigurăriiRCA pentruasiguraţii cu riscridicat.

(14) BAAR se asigurăde punerea în aplicarea regulilor deconduită de cătreproprii membri şistabileşte proceduriprivind analizareaconduitei membrilorşi măsurile ce pot fiimpuse acestora.”

Se respinge.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

Se respinge.

Autor: FORT

Reglementarea în continuare a acesteicategorii de asigurați reprezintă o încălcare aprincipiilor unei piețe libere, sesizată și deComisia Europeană în scrisoarea de punere înîntârziere trimisă României deoarececonstituie o modalitate de plafonareindirectă a nivelului primelor de asigurare înanumite condiții prin utilizarea la calcululacestora a unui indicator financiar, factorul”N”, în valoare fixă aprobat de ASF șicontravine dispozițiilor art.21 și 181 dinDIRECTIVA 2009/138/CE invocate deComisia Europeană.Concurența prin preț între asigurători,reprezintă garanția unui nivel rezonabil,competitiv, al costurilor

Drepturile B.A.A.R. sunt reglementate destatutul asociației si legea aplicabila.Modificarea nu are justificare infundamentarea de la Ministerul Finantelor

76

Page 77: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

49.

Art. 33. -Atribuţii ale BAAR în calitate deorganism de plată a despăgubirilor

(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor,BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiunedespăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi aistatelor membre, prin accidente produse pe teritoriulRomâniei sau pe teritoriul unui alt stat membrudecât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unorvehicule sau tramvaie care staţionează în modobişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unuistat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordulmultilateral, neasigurate RCA cu toate că, înconformitate cu prevederile legii, pentru acesteatrebuia încheiată asigurarea RCA sau prinintermediul unor vehicule neidentificate, înurmătoarele condiţii:

c)în situaţia producerii riscului pe perioadasuspendării contractului RCA, conform art. 6 alin.(6).

La articolul 33, alineatul (1) semodifică și va avea următorulcuprins:(1) În calitate de organism de plată adespăgubirilor, BAAR garanteazăfără a avea beneficiu de discuțiunedespăgubirea persoanelorprejudiciate, rezidenți ai statelormembre, prin accidente produse peteritoriul României, prin intermediulunor vehicule sau tramvaie carestaționează în mod obișnuit peteritoriul României sau pe teritoriulunui stat al cărui birou național autonu a semnat Acordul multilateral,sau prin accidente produse peteritoriul unui alt stat membrudecât statul lor de rezidență, prinintermediul unor vehicule carestaționează în mod obișnuit peteritoriul României, neasigurateRCA cu toate că, în conformitate cuprevederile legii, pentru acesteatrebuia încheiată asigurarea RCAsau prin intermediul unor vehiculeneidentificate prin accidenteproduse pe teritoriul României, înurmătoarele condiții:Autor - ASF/BAAR/UNSAR

Se abrogă.

Conform formulării actuale, BAARar interveni pentru protejarearezidenților din statele membre, încazul în care suferă un accident într-un alt stat membru altul decâtRomânia, pentru prejudiciile cauzatede toate vehiculele neasigurateindiferent dacă suntînmatriculate/înregistrate înRomânia sau într-un alt stat al căruibirou naţional auto nu a semnatAcordul multilateral (De exempludacă un rezident din Germania arsuferi prejudicii printr-un accidentprodus pe teritoriul Italiei iar autoimplicat ar fi din Turcia, neasigurat,Organismul de plată adespăgubirilor din România artrebui să intervină!! În cazul dinexemplu trebuie să intervinăOrganismul din Italia și nu cel dinRomânia).

La fel, conform formulării actuale,Organismul de plată aldespăgubirilor ar trebui să intervinăpentru accidentele cu autorineidentificați produse pe teritoriuloricărui alt stat membru și nu numaiîn România cum prevedeDIRECTIVA 2009/103.

Punctul face referire la situatiasuspendarii contractului RCA, careeste conditionată de suspendarea

77

Page 78: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: UNSAR-BAAR inmatricularii. Or aceasta dispozițiecontravine art.14 lit.a) din DirectivaUE 2009/103, iar, dpdv practic, nuse poate realiza in lipsa normelorsecundare.

50.

La articolul 33 după alineatul (2)se introduce un nou alineat,alineatul (21) cu următorulcuprins:(21) Persoanele fizice şi juridicerezidente în state terțe potbeneficia de garanția BAAR încondițiile prevăzute la alin. (1) și(2) numai în baza unor acorduride reciprocitate încheiate deBAAR cu organismele similaredin statele respective.Autor - ASF/BAAR

Completarea cadrului legislativ estenecesară pentru a da posibilitatea legalăBAAR de a încheia acorduri dereciprocitate și cu entități din alte state(state terțe) decât statele membre spre aa fi asigurată protecția reciprocă arezidenților unui stat în calitate devizitatori în celălalt stat.

De actualitate este situația birouluinațional din Marea Britanie MIB înrelație cu BAAR.

51.

Art. 36: Atribuţii ale BAAR în gestionareaasigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu riscridicat

(1) BAAR elaborează proceduri pentru gestionareaasigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu riscridicat, care să cuprindă cel puţin următoarele:

a) elaborarea de atribuţii privind gestionareaasigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu riscridicat către structurile proprii;

b) modalitatea de determinare a tarifului de primă

8. Articolul 36 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:

„Art.36.- (1) BAARelaborează politici şiproceduri pentrugestionarea asigurărilorRCA aplicabileasiguratului cu riscridicat, care cuprind celpuţin următoarele:

a) elaborarea deatribuţii privindgestionarea asigurărilorRCA aplicabileasiguratului cu riscridicat către structurile

Se abrogă.

Autor: UNSAR-BAAR

Reglementarea în continuare acategoriei de asigurați cu risc ridicatreprezintă o încălcare a principiilorunei piețe libere, sesizată și deComisia Europeană în scrisoarea depunere în întârziere trimisăRomâniei deoarece constituie omodalitate de plafonare indirectă anivelului primelor de asigurare înanumite condiții prin utilizarea lacalculul acestora a unui indicatorfinanciar, factorul ”N”, în valoarefixă aprobat de ASF și contravinedispozițiilor art.21 alin.(1) și 181alin. (1) din DIRECTIVA2009/138/CE invocate de ComisiaEuropeană.

Lasă în responsabilitatea BAARalocarea asigurătorilor RCA pe baza

78

Page 79: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

RCA propus de BAAR;

c) modul de determinare şi publicare a factorului "N"prevăzut la art. 2 pct. 5;

d) modalitatea formulării unei oferte de cătreBAAR, conţinând propunerea de tarif de primăRCA;

e) aspectele referitoare la modalitatea de ofertare,acceptarea ofertei, precum şi alocarea contractuluide asigurare RCA unui asigurător RCA.

(2) Procedurile prevăzute la alin. (1) vor fi avizatede către adunarea generală a BAAR şi aprobate decătre A.S.F.

proprii;

b) modalitatea dealocare şi ofertare învederea încheieriicontractului RCApentru asiguratul curisc ridicat;

c) modul dedeterminare şipublicare a factorului"N" prevăzut la art.2pct.5 şi art.19 alin.(2);

d) reguli de conduităaplicabile membrilorinclusiv cu privire laîncheierea asigurăriiRCA pentru asiguraţiicu risc ridicat;

e) aspectele referitoarela încheiereacontractului deasigurare RCA de cătreasigurătorul alocat.

(2) Politicile şiprocedurile prevăzutela alin.(l) suntaprobate de cătreadunarea generală aBAAR şi supuseavizului A.S.F.;

unei proceduri interne, expunândBAAR si pe membrii săi (care, prinAdunarea Generală, exprimă voințaasociației), riscului de a fi acuzați depractici anticoncurențiale prinîmpărțirea clientelei. Faptul căexistă o prevedere legală careconferă această atribuție BAAR estelipsită de relevanță, pentru căprocedura în sine sau aplicareaacesteia ar putea fi considerată că nurespectă legile de concurență.

79

Page 80: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Politicile şiprocedurile propriisunt aplicate de cătreBAAR şi membriiacestuia.”

52.

Art. 37: Contravenţii şi sancţiuni

(1) Constituie contravenţie săvârşirea următoarelorfapte:

d) nerespectarea de către asigurătorii RCA aobligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (3), art. 11, art.14, art. 18 alin. (1) şi (3)-(12), art. 21 alin. (1)-(5) şiart. 23 alin. (1);

e) nerespectarea de către BAAR a prevederilor art.32 alin. (2) lit. b)-m) şi art. 32 alin. (3), (8) şi (9);

9. La articolul 37alineatul (1), litereled)-g) se modifică şivor avea următorulcuprins:

,,d) nerespectarea decătre asigurătorii RCAa obligaţiilor prevăzutela art.5 alin.(l) şi (2),art.6 alin.(3), art.11,art.14, art.18 alin.(l) şi(6)-(12), art.21 alin.(l)-(5), art.23 alin.(l),art.24 alin.(6) şi art.26alin.(2);

e) nerespectarea decătre persoanele dinconsiliul director alBAAR, persoanelecare deţin funcţii deconducere în cadrulBAAR sau de cătreBAAR a obligaţiei înceea ce priveştestabilirea factorului„N” prevăzută laart.19 alin.(2), şi aprevederilor art. 32 alin.(2) lit. b) - m), alin. (3),

La articolul 37 litera e) aalineatului (1) se modifică și vaavea următorul cuprins:

e) nerespectarea de către persoaneledin consiliul director al BAAR,persoanele care deţin funcţii deconducere în cadrul BAAR sau decătre BAAR a obligației în ceea ceprivește stabilirea factorului „N”prevăzută la art. 19 alin. (2), și aprevederilor art. 32 alin. (2) lit. b) -m), alin. (3), (31), (8) și (9);

Coroborare cu cele de mai sus

80

Page 81: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

f) nerespectarea de către BAAR a obligaţiei privindsolicitarea avizului/aprobării, conform art. 19 alin.(3), art. 32 alin. (10) şi (11) şi art. 36 alin. (2);

g) nerespectarea obligaţiei de către asigurătoriiRCA de a încheia contracte RCA cu asiguraţii curisc ridicat, în urma alocării de către BAARconform art. 19 alin. (2);

(8) şi (9);

f) nerespectarea decătre persoanele dinconsiliul director alBAAR sau de cătrepersoanele care deţinfuncţii de conducereîn cadrul BAAR aobligaţiei privindsolicitareaavizului/aprobării,potrivit art.19 alin. (2),art.32 alin.(10) şi(11) şiart.36 alin.(2);

g) nerespectarea decătre persoanele dinconsiliul director alBAAR sau de cătrepersoanele care deţinfuncţii de conducereîn cadrul BAAR aobligaţiilor deelaborare a politicilorşi procedurilor,inclusiv pentrugestionarea

Autor – ASF

e) nerespectarea de cătrepersoanele din consiliul director alBAAR, persoanele care deţinfuncţii de conducere în cadrulBAAR sau de către BAAR aprevederilor art. 32 alin. (2) lit. b)- m), art. 32 alin. (3), (8) și (9);

Autor: UNSAR-BAAR

f) nerespectarea de cătrepersoanele din consiliul director alBAAR sau de către persoanelecare deţin funcţii de conducere încadrul BAAR a obligaţiilorprevăzute la art. 32 alin. (10) şi(11);

Autor: UNSAR-BAAR

g) nerespectarea de cătrepersoanele din consiliul director alBAAR sau de către persoanelecare deţin funcţii de conducere încadrul BAAR a obligațiilor art. 32alin. (14).

Corelare cu propunerea de abrogarea art.19.

Corelare cu propunerea de abrogarea art.19

Corelare cu propunerea de abrogare

81

Page 82: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

h) nerespectarea de către asigurători şi BAAR aprevederilor prezentei legi şi a reglementărilorA.S.F.;

i) nerespectarea de către asigurători a interdicţiei derecuperare a diferenţei de despăgubire dintreasigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie derăspundere civilă auto, prevăzută la art. 23 alin. (4).

asigurărilor RCAaplicabile asiguratuluicu risc ridicat, sau depunere a acestora înaplicare, potrivitart.19 alin.(3) şi (4),art.32 alin.(13)-(14) şiart.36 alin.(l).”

Autor: UNSAR-BAAR a art.19, de neintorducere a art.32alin.(13) și de abrogare a art.36.

53.

Art. 37: Contravenţii şi sancţiuni

(1) Constituie contravenţie săvârşirea următoarelorfapte:

10. La articolul 37alineatul (1), dupălitera i) se introduce onouă literă, lit.j), cuurmătorul cuprins:,j) nerespectarea decătre asiguratori şi decătre persoanele carefac parte dinconducerea acestora amăsurilor stabilite

82

Page 83: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

prin actele deautorizare,supraveghere şi/saucontrol sau a altormăsuri adoptate deA.S.F.;”

54.

La articolul 37 alineatul (1), dupălitera j) se introduc patru noilitere, lit. k), l), m) și n), cuurmătorul cuprins:

k) nerespectarea de către unitățilereparatoare a interdicției de aefectua activități de reparațiipentru care nu au o autorizațievalabilă corespunzătorare;

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

l) practicarea de către unitățilereparatoare de tarife de reparațiidiferențiate în funcție deacoperirea sau nu a acestoradintr-o asigurare RCA;

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

m) efectuarea de servicii de

Așa cum pentru faptele lorasigurătorii, intermediarii înasigurări și BAAR, respectivconducătorii acestora au răspundere,fiind pasibili de sancțiuni dacă nurespectă prevederile prezentei legi,în mod similar și alte entități cuactivități conexe care se regăsesc înaceastă lege cu drepturi și obligații,trebuie să fie răspunzătoare pentruconduita lor și să fie sancționate încaz de nerespectare a prevederilorlegale.

83

Page 84: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

tractare de operatori economicineautorizați sau cu personalneatestat ori cu vehicule care nucare nu îndeplinesc condițiileimpuse de Autoritatea RutieraRomână;

Autor:UNSAR-BAAR

Autor:FORT

n) publicitatea înșelătoarerealizată de persoane fizice saujuridice în legătură cuinstrumentarea daunelor auto.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

55.

Art. 37: Contravenţii şi sancţiuni

(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) sesancţionează astfel:

a) faptele asigurătorilor RCA prevăzute la alin. (1)lit. a), b), d), g), h) şi i), cu avertisment scris sau,prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a)din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimuljuridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şicompletări prin Legea nr. 180/2002, cu modificărileşi completările ulterioare, cu amendă de la 50.000 leila 500.000 lei;

La articolul 37, alineatul (2), lit.a)se modifică și va avea următorulcuprins:

a) faptele asigurătorilor RCAprevăzute la alin. (1) lit. b), g), h) şii), cu avertisment scris sau, prinderogare de la prevederile art. 8 alin.(2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului

Sunt necesare sanctiunipunctuale si energice pentrueliminarea sau cel putinreducerea abuzurilorsocietatilor de asigurari.

84

Page 85: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

nr. 2/2001 privind regimul juridic alcontravenţiilor, aprobată cumodificări şi completări prin Legeanr. 180/2002, cu modificările şicompletările ulterioare, cu amendăde la 50.000 lei la 500.000 lei;

Autor: CONROM

56.

Art. 37: Contravenţii şi sancţiuni

(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) sesancţionează astfel:

c) faptele persoanelor din consiliul director al BAARsau ale persoanelor care deţin funcţii de conducere încadrul BAAR, prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), cuavertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la100.000 lei;

e) faptele BAAR prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), cuavertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la100.000 lei.

11. La articolul 37alineatul (2), literele c)şi e) se modifică şi voravea următorulcuprins:

,,c) faptele persoanelordin consiliul director alBAAR sau alepersoanelor care deţinfuncţii de conducere încadrul BAAR,prevăzute la alin.(l)lit.e)-g), cu avertismentscris sau cu amendă dela 10.000 lei la 100.000lei;e) faptele BAARprevăzute la alin.(l)lit.e) şi h) cuavertisment scris sau cuamendă de la 10.000 leila 100.000 lei.”

57.

Art. 37: Contravenţii şi sancţiuni

(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se

12. La articolul 37alineatul (2), dupălitera e) se introduce onouă literă, lit.f), cu

85

Page 86: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

sancţionează astfel: următorul cuprins:,,f) fapteleasigurătorilor RCAsau ale persoanelecare fac parte dinconducerea acestorapentru nerespectareamăsurilor , prevăzutela alin.(l) lit. j), cuavertisment scris saucu amendă de la10.000 lei la 100.000lei;”

58.

La articolul 37 alineatul (2), dupălitera e) se introduce o nouăliteră, lit.f), cu următorul cuprins:f) faptele asigurătorilor RCAprevăzute la alin. (1) lit. a) si d) cuamendă de la 5.000 lei la 50.000 leipe fiecare dosar de dauna si cususpendarea temporara aautorizatiei RCA pentru operioada de 30 zile pentru 3abateri consecutive;

Autor: CONROM

Sunt necesare sanctiunipunctuale si energice pentrueliminarea sau cel putinreducerea abuzurilorsocietatilor de asigurari.

59.

La articolul 37 alineatul (2), dupălitera g) se introduc patru noilitere, lit. h), i), j) și k), cuurmătorul cuprins:

h) faptele unităților reparatoareprevăzute la alin.(1) lit.k) prinrestrângerea domeniului de

Acte normative care au incidență înlegătură cu faptele contravenționalesăvârșite menționate la lit.h)-k):

RNTR8, Cod fiscal, Cod Penal,Legea 31/1990, Legea nr.38/2003,Legea nr.84/1998, OG nr.99/2000,Legea nr.236/2018, Legeanr.158/2008.

86

Page 87: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

activitate, suspendareaautorizației sau anularea acesteiași aplicarea de sancțiunicontravenționale în conformitatecu legislația specifică acestuidomeniu sau cu legislațiafinanciară, după caz;

i) faptele unităților reparatoareprevăzute la alin.(1) lit.l) prinaplicarea de sancțiunicontravenționale în conformitatecu legislația specifică privindcomercializarea produselor şiserviciilor de piaţă sau legislațiafinanciară, după caz;

j) faptele operatorilor economicicare prestează servicii de tractareprevăzute la alin.(1) lit.m) prinaplicarea de sancțiunicontravenționale în conformitatecu legislația specifică acestuidomeniu sau cu legislațiafinanciară, după caz;

k) faptele persoanelor fizice saujuridice prevăzute la alin.(1) lit.n)

87

Page 88: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

prin aplicarea de sancțiunicontravenționale în conformitatecu legislația privind proprietateindustrială, protecțiaconsumatorului, distribuția deasigurări, comercializareaproduselor și serviciilor de piață,publicitatea înșelătoare, după caz.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

60.

(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1)se face de către persoanele cu atribuţii privindsupravegherea şi controlul din cadrul A.S.F.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute laalin. (2) şi (5)-(7) se realizează de către ConsiliulA.S.F. prin decizie, cu respectarea în modcorespunzător a prevederilor art. 8 alin. (3), art. 39alin. (10), art. 40 şi art. 421 din Legea nr. 32/2000,cu modificările şi completările ulterioare, art. 163alin. (12), (16) şi (17) şi ale art. 165 din Legeanr. 237/2015, cu modificările ulterioare. Prinderogare de la art. 8 alin. (4) din OrdonanţaGuvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şicompletări prin Legea nr. 180/2002, cumodificările şi completările ulterioare, art. 163

13. Alineatul (3) alarticolului 37 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„(3) Constatareacontravenţiilorprevăzute la alin.(l) seface de cătrepersoanele cu atribuţiiprivind monitorizarea,supravegherea şi/saucontrolul din cadrulA.S.F. Aplicareasancţiunilorcontravenţionaleprevăzute la alin.(2) şi(5)- (7) se realizează decătre Consiliul A.S.F.prin decizie, curespectarea în modcorespunzător aprevederilor art.28alin.(15) şi (20), art.31

88

Page 89: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

alin. (16) din Legea nr. 237/2015, cu modificărileulterioare, se aplică şi pentru persoane fizice.

din Legeanr.236/2018, art.163alin.(12) şi (16) şi aleart.165 din Legeanr.237/2015, cumodificărileulterioare.”

61.

(11) În cazul constatării săvârşirii a două sau maimulte contravenţii se aplică amenda prevăzută pentrucontravenţia cea mai gravă.

14. Alineatul (11) alarticolului 37 semodifică şi va aveaurmătorul cuprins:„(11) Prin derogare dela prevederile art.10alin.(2) dinOrdonanţaGuvernului nr.2/2001,aprobată cumodificări şicompletări prin Legeanr. 180/2002, cumodificările şicompletărileulterioare, în cazulconstatării săvârşirii adouă sau mai multecontravenţii se aplicăamenda prevăzutăpentru contravenţia ceamai gravă.”

Alineatul (11) al articolului 37 semodifică şi va avea următorulcuprins:

(11) În cazul săvârşirii a două saumai multe contravenţii,sancţiunile prevăzute de lege seaplică pentru fiecare contravenţieîn parte.

Autor: CONROM

Autor: COTAR

Această propunere de modificare a art. 37alin. (11) din Legea nr. 132/2017 derogă de laprevederile art. 10 alin. (2) din OG nr.2/2001, instituind aplicarea unei singuresancţiuni a amenzii (cea mai mare) indiferentde numărul de contravenţii săvârşite (douăsau mai multe). Obligaţia instituţiilor statuluieste ca, în cazul constatării unor încălcări alelegislaţiei, să prevadă şi să aplice autorilorsancţiuni efective, proporţionale şi cu efect dedescurajare a oricărei conduitecontravenţionale. Or, adoptarea modificăriipropuse prin Pl-x nr. 165/2020 ar avea unefect invers celui dorit, creând premisele unorabuzuri din partea societăţilor de asigurare înraport cu consumatorii, cu atât mai mult cucât în perioada recentă s-a constatat o creştereexponenţială a frecvenţei şi gravităţiiîncălcărilor legislaţiei RCA de către anumiţiasigurători. întrucât prioritare sunt drepturileşi interesele legitime ale consumatorilor,COTAR subliniază necesitatea ca, în situaţiaîn care au fost săvârşite mai multe faptecontravenţionale prin încălcarea legislaţieiRCA, să se individualizeze în mod

concret sancţiunea

contravenţională pentru fiecare faptă în parteşi să se aplice câte o sancţiune faţă de fiecarecontravenţie reţinută.

62.

După alineatul (12) al articolului37 se introduce un nou alineat,alin.(121), cu următorul cuprins:

(121) Constatarea și aplicarea

89

Page 90: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

contravențiilor prevăzute la alin.(1) lit. h)-k) se face de cătrepersoanele cu atribuții din cadrulautorităților competente în funcțiede fapta săvârșită cu proceduraprevăzută de legea aplicabilă lasesizarea A.S.F. sau a oricăreipersoane interesate.

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

63.

15. După alineatul(15) al articolului 37se introduce un noualineat, alin.(16), cuurmătorul cuprins:„(16) Prin derogarede la prevederileart.13 din OrdonanţaGuvernului nr.2/2001,aprobată cumodificări şicompletări prin Legeanr. 180/2002, cumodificările şicompletărileulterioare, aplicareasancţiuniicontravenţionale seprescrie în termen de3 ani de la datasăvârşirii faptei. încazul contravenţiilorcontinue, termenul de

90

Page 91: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

prescripţie de 3 anicurge de la dataconstatării faptei saude la data încetăriiultimului act ori faptsăvârşit, dacă acestmoment intervineanterior constatării.”

64.

Art.43 Reglementări - (1) În termen de 30 de zile dela data intrării în vigoare a prezentei legi, A.S.F.emite reglementări în aplicarea acesteia privind:

i) nivelul contribuţiilor şi termenele de plată cătreBAAR, precum şi ale taxei de administrare a bazeide date;

j) modalitatea de avizare şi înregistrare apersonalului care efectuează constatarea daunelor;

La articolul 43 alineatul (1)literele i) și j) se abrogă.

Autor - ASF

Propunerea are în vedere transpunereaprevederilor Directivei 2009/103/CE în ceeace privește asigurarea independenței BAARavând în vedere calitatea acestuia de birounațional auto.

BAAR este asociație profesională și nu unasigurător condiții în care A.S.F. nu poateintervii în stabilirea contribuțiilor aplicatemembrilor.

Corelare cu propunerea de modificare aart.18, alin. (12)

65.

Art. 43 - Reglementări

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării învigoare a prezentei legi, A.S.F. emite reglementări înaplicarea acesteia privind:

m) criteriile de risc, indicii de încărcare, coeficienţiide majorare şi/sau corecţie ori alte instrumenteutilizate în calculul tarifului de primă;

16. La articolul 43alineatul (1), litera m)se abrogă.

66.

Art.II.- În termen de20 de zile la dataintrării în vigoare aprezentei legi,Autoritatea deSupraveghereFinanciară modifică şi

91

Page 92: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

completează în modcorespunzătorprevederilereglementărilor emiseîn aplicarea Legii nr.132/2017 privindasigurarea obligatoriede răspundere civilăauto pentru prejudiciiproduse terţilor prinaccidente de vehicule şitramvaie.

67.

Art. III – Actele șifaptele juridiceîncheiate ori, după caz,săvârșite sau produseînainte de intrarea învigoare a prezentei leginu pot genera alteefecte juridice decâtcele prevăzute de legeaîn vigoare la dataîncheierii sau, dupăcaz, a săvârșirii oriproducerii lor.

68.

Art. 46. Intrarea în vigoare a a legii

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la datapublicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. IV – Prezenta legeintră în vigoare la 3 zilede la publicarea înMonitorul Oficial alRomâniei, Partea I, cuexcepția art. I pct. 9-15,care intră în vigoare la10 zile de la publicareaacesteia în MonitorulOficial al României,Partea I.

Art. 46. Intrarea în vigoare a alegii

Prezenta lege intră în vigoare la90 de zile de la data publicării înMonitorul Oficial al României,Partea I și se aplică pentru toateactele și faptele juridice născutedupă data intrării în vigoare.

Pentru a da posibilitatea tuturorentităților vizate de modificări să seconformeze cu prevederile acesteia.

92

Page 93: asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi ......politelor RCA la cele 11 societati de asigurari. În acest moment peste 80% din piața asigurărilor RCA este concentrată la

Autor: UNSAR-BAAR

Autor: FORT

93