1

Instituţia şcolară: LICEUL TEORETIC „TRAIAN DODA”

Localitatea: CARANSEBEŞ

Caracteristici ale populaţiei locale:

o Caracteristicile demografice a populaţiei din comunitatea locală:

Populaţia stabilă a municipiului Caransebeş era, în 1873, de 2890 locuitori (din care 2085 români), la

începutul secolului trecut număra circa 6.500 de locuitori şi a cunoscut o creştere continuă – 10089 locuitori

(în anul 1930), 15733 (1956), 18838(1966), 27190 (1977), 31985 (1992).

În ultima perioadă, se constată o uşoară descreştere a numărului de locuitori, la fel cu tendinţa

generală a evoluţiei populaţiei judeţului. În ianuarie 2009, populaţia Caransebeşului depăşea uşor numărul de

28.000 de locuitori. Ca structură, peste 92% din locuitori sunt români, câte 2% sunt germani, ucraineni şi

romi, 1% maghiari, iar restul de 1% cehi, sârbi, slovaci etc.

o Dezvoltarea populaţiei

În ianuarie 2009, populaţia Caransebeşului depăşea uşor numărul de 28.000 de locuitori. Scăderea

populaţiei are la bază în special sporul natural negativ din ultimii ani.

Se poate observa din analiza datelor privind mişcarea naturală a populaţiei în judeţ că avem un spor

natural negativ.

o Naţionalităţi

Preponderentă este naţionalitatea română. Conform recensământului din 2002, populaţia

municipiului Caransebeş era de 28.301 locuitori, dintre care 92,13% sunt români (26.074 persoane), 2,14%

ucraineni (608), 2,01% romi (569), 1,87% germani (530), 1,18% maghiari (336) şi sub 1% alţii. Din punct

de vedere religios, 87,03% s-au declarat ortodocşi, 4,86% romano-catolici, 4,18% baptişti, 2,24%

penticostali şi sub 1% fiecare pentru alte religii.

2

o Nivel de pregătire educaţională a populaţiei

Evoluţia populaţiei preşcolare şi a celei şcolare a județului Caraș-Severin, se reflectă și în tendința

locală. Astfel la nivel județean se constată următoarele aspecte:

populaţia preşcolară (3-6 ani) a judeţului se va diminua în perioada de prognoză cu circa 7.600 de

persoane;

populaţia şcolară angrenată în primul şi al doilea ciclu de educaţie (populaţia din grupa 7-14 ani) va

cunoaşte o scădere mai accentuată, fiind vorba despre o scădere aproximată la 23.500 de persoane; adică

scade la jumătate din valoarea actuală, până în 2025;

populaţia între 15 şi 24 de ani se înscrie şi ea în linia de scădere generală a populaţiei Regiunii Vest. Ea

este categoria de vârstă cea mai afectată şi este prevăzută o diminuare de circa 36.400 de persoane până

în 2025; adică scade la mai puţin decât jumătate din valoarea actuală, până în 2025;

În acest context, în perspectiva anului 2013, putem concluziona finalităţile aşteptate de la formarea

profesională în judeţul Caraş-Severin:

Să asigure dezvoltarea profesională şi personală a elevilor astfel încât aceştia să devină cetăţeni activi la

nivelul comunităţii, să participe la viaţa civică şi profesională (cerinţele societăţii, comunităţii);

Să asigure şanse egale de dezvoltare profesională a fiecărui elev în funcţie de opţiunile şi potenţialul de

învăţare (asigurarea de acces);

Să edifice în fiecare individ format valorile democraţiei, ale spiritului civic, ale gradului de utilitate al

fiecărui cetăţean pentru societatea din care face parte, viziune care să-l determine să participe activ la

evoluţia acesteia.

o Interese ale populaţiei

Se constată un interes ridicat pentru finalizarea învăţământului obligatoriu la 78,6 %, din care 64,3 %

vor urma cursurile universitare, diferenţa de 35,7 % urmând cursurile unei şcoli postliceale sau se integrează

în piaţa muncii.

Domeniile și calificările cele mai căutate de absolvenții de învățământ preuniversitar pentru

continuarea studiilor în cadrul învățământului postliceal sau universitar, sunt din domeniul serviciilor,

respectiv calificările legate de tehnologia informatică, construcțiilor imobiliare, asistența socială, domeniului

sănătate şi asistenţă psihopedagogică, poliție, armată sau administrației. După finalizarea studiilor , din

numărul total de tineri absolvenți ai studiilor liceale, postliceale, universitare și post universitare, 31,75% se

angajează în domeniul în care și-au dobândit prin studii calificarea, 29,84% își schimbă calificarea prin

cursuri de reconversie profesională pentru a se încadra în piața muncii, iar din aceștia jumătate își găsesc un

loc de muncă. Din cei rămași 24,45% părăsesc România, iar din aceștia 12,35% își stabilesc domiciliul

definitiv în altă țară. Restul de aproximativ 14% își dezvoltă o afacere proprie sau împreună cu familia.

Domeniul în care aceștia din urmă își consolidează afacerea este în proporție de 70,44 % comerț sau servicii,

21,67% mici producători și 7-8% se îndreaptă spre agricultură pentru creșterea animalelor sau cultivarea

legumelor, fructelor și cerealelor.

Principalele tendinţe identificate în ceea ce priveşte forţa de muncă a jud. Caraş-Severin sunt:

creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii care folosesc un număr redusa de muncitori dar care

au o arie largă de activitate;

scăderea numărului de salariaţi din sectorul de stat în dauna celor din sectorul privat sectorul privat;

reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere (0-14 ani) şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de

60 de ani şi peste) (din statisticile Direcţiei Judeţene de Statistică Caraş-Severin);

ponderea populaţiei tinere ( 0-14 ani ) este mai scăzută faţă de nivelul regional şi naţional, iar populaţia

în vârstă de muncă (15-59 ani) este mai numeroasă;

emigrarea populaţiei, în căutarea unui loc de muncă, spre ţările UE, America şi Canada;

zonele de restructurare şi oportunităţile de afaceri în zonele defavorizate;

creşterea numărului de întreprinzători particulari în paralel cu scăderea salariaţilor;

o Populaţia viitoare

3

Populaţia activă a județului reprezintă 71,1% din totalul populaţiei, pondere mai mare decât cea de la

nivel naţional. O pondere importantă în cadrul populaţiei judeţului Caraş-Severin este ocupată şi de

populaţia de până la 14 ani care reprezintă 14,8%, iar populaţia de peste 65 de ani reprezintă 14,1%.

Judeţul Caraş-Severin se caracterizează printr-un spor negativ al populaţiei, tendință constatată și la

nivelul municipiului Caransebeș.

De asemenea, se mai poate urmări şi fenomenul de migraţiune externă a populaţiei din regiune, în

special a populației active, fapt încetinit pentru moment de impactul crizei economice a zonei euro. Astfel,

majoritatea emigranţilor legali au avut un nivel ridicat de instruire şi calificare, au fost tineri, fără diferenţe

semnificative de gen, preponderent persoane căsătorite. În aceste condiții se constată o scădere dramatică a

populației școlare cu repercusiuni notabile asupra numărului de grupe din învățământul preșcolar, clase din

învățământul școlar de nivel primar, gimnazial și liceal.

Populaţia judeţului Caraş-Severin este caracterizată prin faptul că:

este concentrată mai mult în mediul urban, decât în cel rural.

femeile sunt majoritare;

migraţia externă a forţei de muncă;

populaţie îmbătrânită.

Resurse (resurse materiale, financiare, umane, etc.):

o Resursele predominante din regiune

Municipiul Caransebeş este situat în sud-vestul României, având coordonatele de 45° 25' latitudine

nordică şi 22° 13' longitudine estică. Este a doua localitate ca mărime a judeţului Caraş-Severin (cca. 28000

de locuitori) şi are o poziţie geografică strategică, fiind aşezată în zona de contact a muntelui cu dealul şi

câmpia, care pătrunde până aici sub forma unui golf alungit în lungul Timişului. Caransebeşul se găseşte

totodată şi la încrucişarea a patru drumuri principale ale Banatului care duc spre nord - prin Lugoj - la

Timişoara, spre sud - prin Poarta Orientală - la Orşova şi Dunăre (DN 6 – E 70), spre vest - pe văile

Pogăniciului şi Bârzavei - la Reşiţa (DN 58), iar spre est - prin trecătoarea Porţilor de Fier ale Transilvaniei,

prin Sarmisegetuza - la Deva şi Hunedoara (DN 68). Zona depresionară a Caransebeşului, o zonă de locuire

românească compactă, este mărginită de munţi înalţi spre est, sud şi vest. Partea cea mai înaltă o formează

Munţii Ţarcu, delimitaţi de văile Timişului şi Bistrei. În acest masiv se pot separa trei subunităţi: Masivul

Petreanu, cu Vârful Pietrei (2192 m), Masivul Ţarcu, care culminează cu Vârful Ţarcu (2190 m) şi Masivul

Muntele Mic (1806 m). Masivul Ţarcu prezintă mai multe culmi ce se desprind din Vârful Ţarcu. Spre nord-

est există o culme pe care se găsesc Vârful Căleanu (2192 m), Mătania (2160 m) şi Baicu (2123 m), iar spre

nord-vest avem culmea Jigoriei (1463 m), care face legătura cu Muntele Mic. În partea de vest a oraşului

Caransebeş se găsesc Munţii Semenicului. Relieful coboară la nord de Vârful Semenic până spre Vârful

Nemanul Mare (1122 m), ce se prelungeşte printr-o serie de culmi, cum ar fi Dealu Mare (639 m) şi Corcana

(489 m), ce ajung până aproape de Caransebeş. În partea de nord avem Masivul Poiana Ruscă, ce se înalţă

deasupra zonelor depresionare învecinate. Vârfurile cele mai înalte sunt Padeşul (1374 m) şi Rusca (1355

m). Din zona înaltă pornesc culmi radiale ce coboară formând zona de dealuri limitrofe. Depresiunea

Caransebeşului, unde este aşezat oraşul, cu un relief colinar, se termină în zona de terase a Timişului.

Datorită aşezării municipiului Caransebeş în partea de sud-vest a ţarii, sub influenţa directă a Mării Adriatice

şi la adăpostul Munţilor Carpaţi, zona se integrează în climatul temperat-continental moderat, subtipul

bănăţean, cu influenţe mediteraneene. Subtipul climatic al Banatului de sud şi sud-est este caracterizat prin

contactul dintre masele de aer atlantic şi presiunea făcută de masele de aer mediteranean, ceea ce oferă un

caracter moderat regimului termic. Considerată ca o depresiune submontană, depresiunea Caransebeşului

desparte munţii înalţi şi masivi din nord şi est, de dealurile joase din vest şi de câmpia din nord-vest.

Suprafaţa ei este redusă – circa 1200 kmp (de la Constantin Daicoviciu până la Cheile Armenişului – 40 km,

iar de la gara Cornuţel până la est de Bucova – aproximativ la fel). Oraşul Caransebeş este centrul unui areal

ce cuprinde mai multe zone turistice şi de agrement (proprii – Teiuş, în imediata apropiere – Muntele Mic şi

Poiana Mărului, la o distanţă mai mică de 60 km – Poiana Ruscă, Semenic, Ţarcu - Godeanu). Un neobosit

promotor al turismului în Banat şi mai ales în zona noastră, Cornel Hamat, denumeşte acest areal „Domeniul

4

Turistic Scorilo” şi propune o serie de măsuri concrete care, în cadrul unui program turistic guvernamental,

ar transforma acest colţ de ţară într-o mică Elveţie. De fapt întregul judeţ are un potenţial turistic deosebit.

Judeţul Caraş-Severin, având o suprafaţă de peste 8500 kmp, se află în sud-vestul României şi este unul

dintre cele mai pitoreşti ţinuturi ale ţării. În afara zonelor turistice ce sunt descrise pe larg, există şi alte

areale de o frumuseţe aparte. În sud, pe o lungime de peste 60 km în judeţ, curge Dunărea printr-un defileu

grandios. O călătorie cu vaporul sau o partidă de pescuit sunt posibile tentaţii pentru turişti. Centrul zonei

este oraşul Moldova Nouă. La Pojejena se văd ruinele unui castru roman. Şoseaua Baziaş (localitatea de

intrare în ţară a Dunării) – Orşova (DN 57 A), oferă un peisaj pitoresc în lungul fluviului. Lacul de

acumulare de la Porţile de Fier I şi barajul hidrocentralei reprezintă posibile destinaţii turistice. Într-o

plimbare cu vaporul pe fluviu, între localităţile Plaşeviţa şi Ogradena, porţiunea de defileu se numeşte

Cazanele Mari şi Cazanele Mici ale Dunării. Mai la nord, în Munţii Aninei se găsesc numeroase obiective

turistice:

lacurile de acumulare Mărghitaş şi Buhui;

peştera Buhui (care are cel mai lung râu subteran din ţară);

pitoreştile chei ale Minişului, cu cascada Coronini, peştera Ponor-Plopa şi poienile de liliac de lângă

localitatea Eftimie Murgu;

cheile Nerei şi rezervaţia Beuşniţa, unde se pot vizita Lacul Dracului, Ochiul Beiului, cascadele

Beuşniţei, peştera Dubova (la aceste chei se poate ajunge din Oraviţa sau Bozovici, prin valea

Almăjului); frumuseţea acestor chei este dată de numeroasele fenomene carstice: ponoare, peşteri, lacuri,

cascade;

cheile Gârliştei, care încep în amonte de Caraşova şi unde există câteva peşteri cunoscute: Comarnic,

Liliecilor, Ţolosu sau Peştera cu apă; peştera Comarnic este declarată monument al naturii.

Valea Cernei, prin flora şi fauna cu specific mediteranean, prin existenţa apelor minerale termale şi

pitorescul peisajului, reprezintă o zonă turistică deosebită. Cea mai veche staţiune din ţară, Băile

Herculane (aflată la circa 80 km sud de Caransebeş, pe E 70), prin calităţile terapeutice deosebite ale

izvoarelor termale, ionizarea negativă a aerului ridicată şi baza materială turistică deosebită, reprezintă o

destinaţie turistică foarte căutată. În împrejurimi se găseşte rezervaţia naturală Domogled, ce domină

depresiunea în care se află staţiunea.

În zona municipiului Caransebeş se practică mai multe tipuri de turism. Turismul de tranzit este

favorizat de magistralele feroviare şi rutiere ce leagă zone ale Depresiunii Caransebeşului cu Câmpia

Olteană şi Dunăre, prin Poarta Orientală, cu Ţara Haţegului şi Bazinul Transilvaniei, prin Porţile de Fier ale

Transilvaniei, iar prin deschiderea largă spre Golful Lugojului, cu Câmpia Banatului. Liniile ferate şi

şoselele fac din Caransebeş un punct de tranzit foarte important. La toate acestea se mai adaugă şi

aeroportul, care poate face legătura pe plan internaţional cu întreaga lume. Turismul montan are condiţii

deosebite de dezvoltare, deoarece suprafaţa zonei are peste 65% forme de relief înalte, cu munţi împăduriţi şi

zone alpine de o frumuseţe unică. Acesta are o tradiţie destul de veche, ce se extinde în timp chiar înainte de

anul 1900, putându-se afirma că avem un secol de activitate turistică, timp în care au fost făcute marcaje

turistice şi au fost construite adăposturi şi cabane turistice. În perioada interbelică, la Caransebeş a luat fiinţă,

în anul 1935, Clubul Turistic Bănăţean, unul dintre primele cluburi turistice din ţară. În cadrul turismului

zonal este cuprins şi turismul cultural, facilitat de existenţa unor vetre folclorice şi etnografice unice în ţară,

cu numeroase manifestări (sărbători) anuale. O atracţie turistică deosebită o reprezintă nedeile (rugile) din

această zonă care corespund cu hramurile bisericilor. De remarcat că numele acestor sărbători a fost de

„nedee” – un titlu dacic – şi abia la jumătatea secolului al XIX-lea episcopul Popasu le schimbă numele în

„rugă”, actualmente fiind folosiţi ambii termeni, ca şi neaoşul „negee”. Importante sunt şi zonele vânătoreşti

şi de pescuit. În anul 1918 exista un club de vânătoare, care astăzi este reprezentat de Filiala de vânătoare şi

pescuit Caransebeş, asociaţie ce are în folosinţă un număr de 10 fonduri de vânat însumând 95.000 ha şi pe

care vânează cei peste 250 de membri. Ursul, cerbul, căprioara, cocoşul de munte, capra neagră formează

adevărate tezaure ale fondului cinegetic local. Păstrăvul, lipanul, mreana, ştiuca populează spaţii piscicole

unice, de mare valoare şi interes. Arta culinară din zonă se bazează în mare măsură pe preparate din carne de

oaie (supă de oaie, miel la proţap, fripturi de oaie, specialităţi din maţe de oaie). Dintre preparatele din porc,

specifice sunt mezelurile de porc (cârnaţi, cartaboşi). Acestea sunt servite deseori în combinaţie cu ouă şi

5

brânză („coleşi cu ciganie”, „găigană”). Din lapte se prepară brânza de oaie care este uscată la soare. Ca

băutură alcoolică, „răchia” (ţuica de prună) este predominantă. Pe şoseaua spre Băile Herculane, lângă

Armeniş, la circa 27 km de Caransebeş, se află schitul „Piatra Scrisă”, unde tradiţia spune că, atunci când se

construia calea ferată Caransebeş – Orşova şi s-a pornit lucrul la tunelul aflat în prelungirea podului peste

râul Timiş, în urma exploziei cu dinamită, s-a desprins o stâncă, iar în faţa muncitorilor a apărut icoana

Sfintei Treimi. Pe aceeaşi şosea, la numai 20 km de Caransebeş, făcând dreapta, prin comuna Slatina-Timiş,

se ajunge la Brebu (32 km), apoi Trei Ape, Gărâna şi Complexul Semenic (42 km).

Mergând tot pe E 70 - după Armeniş, prin satul Feneş (recunoscut pentru renumita „ţuică de Feneş”) sau

înainte de Teregova (cca. 30 km de Caransebeş), prin satul Rusca - făcând la stânga din şosea, se poate

ajunge în zona Munţilor Ţarcu - Godeanu. La ieşirea spre Timişoara, lângă satul aparţinător – Jupa – se

poate vizita Rezervaţia Arheologică Tibiscum, ce cuprinde pe o suprafaţă de 17 ha cele mai importante

vestigii ale antichităţii clasice din Banat. Fondat de către romani în anul 106 d.Chr., municipiul Tibiscum a

fost cel mai de seamă oraş roman al Daciei vestice. Pe drumul DN 68 ajungem la Oţelu Roşu (şi de acolo,

făcând dreapta, la Poiana Mărului), apoi la fosta capitală a Daciei Romane (la Sarmisegetuza - 50 km), la

Densuş (la 13 km de Haţeg) – unde se află o biserică construită în secolul al XIII-lea cu piatră luată din

ruinele romane de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza – sau la Sântă Mărie Orlea – unde biserica medievală cu

acelaşi nume prezintă o îmbinare a elementelor arhitecturii romanice cu cele specifice formelor gotice

timpurii (burgunde). În frumoasa Ţară a Haţegului se mai pot vizita Rezervaţia de zimbri din pădurea Slivuţ

şi mănăstirea Prislop sau se poate merge în excursii în Munţii Retezat, unde, pe o întindere de cca. 38.000

ha, în „Parcul Naţional Retezat”- unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din Europa - se află o

rezervaţie naturală cu animale, plante si copaci protejaţi de lege. Tot pe DN 68, imediat după Oţelu Roşu, la

circa 26 km de Caransebeş, la Voislova, se face stânga pentru a ajunge la Ruschiţa şi Rusca Montană, în

Munţii Poiana Ruscă. Spre est, pe DJ 608A, la o distantă de 37,5 km (25 km până la staţia telefericului) se

află staţiunea montană Muntele Mic. Spre vest, pe DN 58, se ajunge (40 km) în municipiul reşedinţă de

judeţ - Reşiţa - (unde există un interesant muzeu de locomotive în aer liber), iar de aici, trecând prin Secu,

Văliug şi Crivaia, la Complexul Semenic (63 km). Caransebeşul, oraş patriarhal cu o istorie fascinantă

(atestat documentar încă din anul 1289), un important centru cultural al Banatului, are o reţea stradală bine

conturată, cu edificii dispuse compact, multe dintre ele foarte valoroase din punct de vedere istoric şi

arhitectural (Biserica Sf. Gheorghe din secolele XV-XVIII, Biserica Sf. Ioan, Palatul Comunităţii de Avere,

vechea cazarmă din secolul al XVIII-lea, Biserica Catolică, Sinagoga, clădirea fostului Comitat, Noua casă

de păstrare, Primăria, Liceul Traian Doda). Vizitatorii oraşului pot admira, alături de aceste impozante

edificii, statuia generalului Drăgălina, situată în parcul cu acelaşi nume (devenită un simbol al

Caransebeşului), operă a sculptorului Mihai Onofrei sau statuia „Pro patria”, din centrul oraşului, dăltuită în

marmură albă de Ruschiţa de către sculptorul Horvay, ce reprezintă un tânăr îngenunchiat, sprijinit în sabie,

care mulţumeşte divinităţii că i-a dat puterea necesară să învingă hidra războiului. Caransebeşul este legat de

reţeaua europeană de circulaţie prin calea ferată pe ruta Orient-Express, prin şoseaua europeană E 70, prin

aeroportul internaţional Timişoara, aflat la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri şi prin aeroportul

local. Este fascinant să călătoreşti, să descoperi locuri şi oameni noi, civilizaţii diferite, frumuseţi naturale

sau realizări tehnologice deosebite ale omului. Dacă pe vremuri era dificil să străbaţi distanţele, în epoca

modernă mijloacele de transport, tot mai confortabile şi sigure, duc milioane de oameni dintr-o parte în alta a

planetei, turismul devenind un fenomen de masă, o activitate economică înfloritoare.

Turismul poate fi considerat barometrul care arată gradul de dezvoltare a unei ţări sau zone. În unele ţări, el a

devenit ramura principală a economiei naţionale, care contribuie semnificativ la venitul naţional şi la venitul

personal al categoriei de populaţie ce se ocupă cu serviciile turistice. Caransebeşul beneficiază de avantaje

naturale care ar putea face din zona noastră o atracţie turistică deosebită pe plan naţional şi chiar european.

Frumuseţea zonelor turistice, deocamdată relativ puţin cunoscute, ca şi baza materială specifică existentă cu

posibilităţile de cazare şi petrecere a timpului liber, vor fi descrise în continuare. Acest material este şi o

invitaţie la noi investiţii în turismul din zonă. Populaţia locală, prietenoasă şi tolerantă, este foarte interesată

şi capabilă să dezvolte produsele turistice.

6

Vizitând Caransebeşul şi zonele sale turistice sunt convins că veţi rămâne surprins de frumuseţea lor

şi veţi reveni cu plăcere în acest colţ de lume. Caransebeşul are multe atuuri pentru a se dezvolta rapid în

viitor şi enumerăm câteva:

- poziţia geografică, în apropierea graniţelor cu Ungaria şi Serbia;

- condiţiile geografice (climă, hidrogeologice) favorabile;

- nod de circulaţie rutieră, feroviară, aeriană;

- populaţie cu un grad ridicat de toleranţă, nivel redus de conflicte sociale între cetăţeni;

- infrastructură tehnică de alimentare cu apă, canal, de apărare contra inundaţiilor, alimentare cu

energie electrică şi gaze naturale, relativ dezvoltată;

- reţea de telecomunicaţii extinsă, modernizată;

- reţea de fibre optice;

- acoperire integrală cu telefonie mobilă;

- forţa de muncă relativ numeroasă, înalt calificată, la costuri scăzute, de toate gradele de pregătire;

- reţea de învăţământ dezvoltată şi diversificată;

- privatizare extinsă, număr mare de IMM-uri;

- potenţial turistic şi agro-turistic ridicat;

- grad de poluare relativ redus;

După revoluţie, oraşul Caransebeş şi-a regăsit resursele de dezvoltare în iniţiativa privată, dovada

fiind mulţimea firmelor care activează în oraş şi potenţialul lor. Exporturile în creştere impun realizarea unui

punct vamal în Caransebeş, deziderat care se împotmoleşte, de mai mulţi ani, în birocraţia centrală.

Turismul reprezintă sectorul cu cel mai mare potenţial de dezvoltare. Domeniul Turistic Scorilo

(Poiana Mărului, Muntele Mic, Ţarcu) - prin modernizarea DJ 608A (37,5 km), Caransebeş - Muntele Mic,

continuarea drumului din Valea Şucu, care va lega Poiana Mărului de Muntele Mic, construcţia unui drum

de acces de 4 km până la staţia meteorologică Cuntu şi stimularea turismului rural – este cuprins într-un plan

de dezvoltare pe termen lung. Construcţia variantei III a Şoselei de ocolire a oraşului va da un puternic

impuls dezvoltării unei zone industriale în jurul traseului ei.

Adevăratul potenţial economic al Caransebeşului nu a fost pus în valoare niciodată până acum.

Aşezarea geografică şi resursele nelimitate ale zonei fac din Caransebeş un oraş atractiv şi de perspectivă.

o Informaţii sociale

Zona depresionară a Caransebeşului a fost locuită din cele mai vechi timpuri, acest fapt fiind atestat

de numeroase descoperiri arheologice:

- unelte din silex (calcedonie), datând din paleoliticul superior (cca. 35.000 - 10.000 î.e.n.), în zona

Caransebeşului Nou;

- aşezări neolitice timpurii (cultura Starčevo-Criş), datând din mileniile VI-V î.e.n., în cartierul Ţiglărie;

- aşezarea neolitică de mari dimensiuni, aparţinând culturii Vinča, în zona Balta Sărată, aşezare însemnată şi

pentru stabilirea cronologiei neoliticului din sud-vestul României (cca. 4800 - 4600 î.e.n.);

- aşezarea aparţinând epocii mijlocii a bronzului (cca. 1600 - 1200 î.e.n.); depozitul de bronz cuprinzând 172

de piese descoperite pe Dealul Mare (1100 - 1000 î.e.n.);

- descoperirile din prima epocă a fierului (Hallstatt);

- monedele de tip tetradrahmă ştanţate de către daci (secolul al IV-lea î.e.n.).

Pentru prima oară în istorie, în anul 101 e.n., este evidenţiată importanţa Banatului în cursul

războaielor dacice, într-un fragment păstrat din comentariile împăratului Traian. În timpul Daciei romane, la

şase kilometri de actuala vatră, se găsea castrul roman Tibiscum (Jupa), construit în anul 106 e.n., dar este

posibil ca şi pe teritoriul Caransebeşului actual să fi fost o aşezare romană. La Tibiscum au fost găsite

fragmente ceramice dacice, iar în apropiere au fost descoperiţi tumuli dacici (sec I -II e.n.).

7

Denumirea de Tibiscum pare să fie de origine traco-dacică, însemnând „loc mlăştinos”. Din acest loc

trupele romane, avându-l în frunte pe Traian, pornesc spre Tapae (localizat probabil în zona gării Zeicani,

după Bucova), unde împăratul Traian îi învinge pe daci (Dio Cassius – Istoria romană).

După ocuparea de către romani a Banatului şi Olteniei şi încheierea păcii

dintre romani şi daci (102 e.n.), odată cu organizarea provinciei, se pun

bazele garnizoanei militare de la Tibiscum. Se construieşte un castru mic

de pământ, urmat de un castru mare, iar pe malul drept al râului Timiş se

clădeşte un alt castru, care fiinţează până după anul 170 e.n. La Tibiscum

sunt cantonate mai multe legiuni romane: Cohors I Sagittariorum,

Numerus Palmyrenorum, ambele aduse din Siria, Cohors I Vindelicorum,

din Raetia şi Numerus Maurorum, din Nordul Africii.

În anii 118-119 e.n., provincia Dacia este pusă sub comanda excepţională

a lui Quintus Marcius Turbo, căruia colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica

Sarmizegetusa îi ridică două statui, una la Sarmizegetusa şi cealaltă la

Tibiscum, pentru vitejia avută în faţa duşmanilor care au năvălit în Dacia.

Prin anul 170 e.n., Tibiscumul este distrus de marcomani sau de

aliaţii lor, iazygii şi dacii liberi, apărarea din Banat cade şi războiul numit

marcomanic durează până în anul 180 e.n.

În timpul domniei împăratului roman Septimius Severus (193-211 e.n.), se ridică construcţii

impunătoare la Tibiscum şi este posibil ca aşezarea civilă din imediata apropiere a castrului militar să

primească rangul de municipiu, aşa încât oraşul roman Tibiscum se alătură celor 11 oraşe romane deja

existente în Dacia.

După retragerea administraţiei romane la sud de Dunăre (în anul 275 e.n., în timpul împăratului

Aurelian), continuarea vieţii locuitorilor rămaşi este pusă în evidenţă prin refacerea unor construcţii şi

descoperirea unor importante tezaure monetare. Sunt atestate legături permanente cu lumea bizantină din

sud. Sub domnia împăratului Constantin cel Mare (306-337), zona amplasată la nord de Dunăre este din nou

controlată de către romani. În această perioadă, odată cu oficializarea creştinismului în Imperiul Roman

(313), la Tibiscum se dezvoltă un important centru ecleziastic.

Hunii, prima populaţie nomadă de origine turanică, invadează Europa în anul 375 şi ocupă vremelnic

ţinuturile noastre, până la moartea lui Attila (453), când conglomeratul hun se destramă, astfel că, în timpul

împăratului bizantin Justinian (527-565), ambele maluri ale Dunării erau sub stăpânire bizantină.

Prin anul 558, avarii sunt menţionaţi în zona noastră, conduşi de către chaganul Bayan (558-605), pentru ca,

în 559, cutrigurii, popor nomad înrudit cu hunii, conduşi de Zabergan, în alianţă cu slavii şi bulgarii, să

pătrundă în ţinuturile noastre. Deoarece reprezentau un pericol permanent pentru Imperiul Bizantin, în anul

593, generalii Petru şi Priscus întreprind o expediţie victorioasă în nordul Dunării împotriva triburilor avaro-

slave. În anul 602, are loc prăbuşirea limesului danubian, prin pătrunderea şi aşezarea slavilor în masă în

sudul fluviului. Primele descoperiri arheologice în zona Caransebeşului, care atestă existenţa unor aşezări

distincte ale populaţiei băştinaşe sedentare, diferite de cele ale slavilor sau avarilor, sunt datate din secolele

VIII-IX în zona Potocului şi pe strada Romanilor.

Într-o diplomă a împăratului Vasile II Bulgaroctonul al Bizanţului (976-1025) din anul 1020 era

menţionat un „castru episcopal” la Dibiskos - vechiul Tibiscum din timpul romanilor - iar populaţia neo-

latină, ce trăieşte la nord şi sud de Dunăre, apare sub denumirea de vlahi.

Secolul al XI-lea este o perioadă de frământări şi pătrunderi ale populaţiilor migratoare, în special ale

maghiarilor, care reuşesc să-şi exercite dominaţia asupra zonei Caransebeşului, incluzând-o în cadrul

Banatului de Severin, pentru ca în secolul al XII-lea să se producă transferul centrului de greutate de la

Tibiscum spre Caransebeş. Acum, se trece de la aşezarea antică spre noul oraş medieval, ce se va dezvolta în

jurul cetăţii. Regele Ladislau al IV-lea Cumanul vizitează cetatea în anul 1289 şi revine aici în 1290, când pe

29 aprilie într-un document este menţionat numele de Caransebeş, aceasta fiind considerată prima atestare

documentară a oraşului. Caransebeşul este numit Opidum (târg), la fel ca şi în registrele dijmelor papale din

anii 1332-1337. După I. Bartolomei, prima menţiune despre Caransebeş s-a făcut într-o consignaţie de

zeciuială papală din secolul al XII-lea.

8

În secolul al XIV-lea, cetatea, oraşul şi districtul românesc apar sub numele de Sebeş. De fapt Caran

şi Sebeş au fost două aşezări distincte de o parte şi de alta a Timişului. Numele de „caran” este, probabil, de

origine celtică şi înseamnă „loc de piatră”, iar „sebeş” este numele unui râu, termen de origine dacică.

O altă ipoteză este că numele oraşului nostru era Sebeş şi adaosul de Caran (Cauran, Caravan, Căvăran) a

fost impus de necesitatea de a-l distinge de alte oraşe cu acelaşi nume din ţară, Caranul fiind situat la 14 km

nord pe locul comunei Constantin Daicoviciu (fostă Căvăran) de azi.

Există şi opinia că numele oraşului ar proveni din „kara”– negru – în limbile popoarelor migratoare

din Asia şi „sebes” – însemnând iute, repede – în maghiară.

Numele oraşului în forma completă de „Caransebeş”, se întâlneşte în actele de cancelarie începând cu 1370

(in districtu Karansebesus).

Castelanii cetăţii au fost amintiţi în documentele din aceea perioadă, astfel, în 1318, este menţionat într-un

document semnat de regele Carol Robert, Petru, comite de Sebeş, iar în 1325 apare ca şi castelan Szeri Posa.

Caransebeşul, o zonă de locuire românească compactă, era o aşezare importantă, căci în anul 1352

este amintit ca sediu al provinciei Sebeş, iar din anul 1360, ca sediu al Banatului de Severin şi centru

administrativ, politic şi militar al celor opt districte autonome româneşti din Banat. De remarcat este că

termenul de „banat” era denumirea dată provinciilor în care a fost împărţit imperiul româno-bulgar al

asăneştilor cu capitala la Târnovo, iar „severin” provine din „sever”– nord – în limba slavă. Adunările

obşteşti de aici, ilustrează prerogativele cnezilor şi nobililor români şi autonomia locală de care se bucurau

românii în cadrul instituţional impus de regalitatea angevivă. Caransebeşul a fost totodată şi principalul

centru unde se întrunea forul comun de judecată al celor opt districte. Ziua de întrunire era joia şi aceasta a

rămas, din Evul Mediu şi până azi, ziua de târg în Caransebeş. Primul jude al Caransebeşului, amintit în anul

1360, se numea Sturza sau Struzo.

De remarcat că până la Ioan Popa, în 1688, conducătorii oraşului au fost, aproape în totalitate, români

şi menţionăm pe: Ştefan Dan (1457), Nicolae Lazăr (1494), Ştefan Stoica (1498), Matei Lazăr (1515), Petru

Racoviţă (1535), Pavel Bucoşniţă (1561), Nicolae Florea (1581), Ion Ioşiga (1593), Nicolae Moise (1599),

Mihai Voevod Vaida (1601), Todor (1627), Lugojan (1635), Simion (1648), Florea (1654). Cronicarul

maghiar Szamoskozy scria, înainte de 1598, despre nobilul român Ştefan Ioşiga, ajuns cancelar al

Ardealului, că este originar din Caransebeş – ,,ex Karan-Sebesso Valachorum oppido”.

În anul 1369, este atestată documentar prima adunare a românilor din Banat, când „obştea cnezilor şi

a altor români din districtul Sebeş”, ca şi „toţi bogaţii şi săracii din cetatea Sebeşului”, cer banului Benedict

Himfy scutirea de o nouă taxă. Există documente care atestă că, în 1365, Ioan al V-lea Paleologul, în drum

spre Buda, este primit cu mare fast în Caransebeş, iar în 1419, regele Sigismund vizitează de mai multe ori

oraşul, revenind în 1428 şi 1429. La 9 iulie 1424, într-o diplomă, regele Sigismund aminteşte de „castro

nostro Sebesiensi”.

Vlad Dracul împreună cu turcii devastează Caransebeşul în anul 1432.

Ioan de Hunedoara poposeşte la Caransebeş pe 18 octombrie 1447 şi 29 octombrie 1453, când

dăruieşte orăşenilor, pentru servicii credincioase, jumătate din prediul Racoviţa, situat la marginea de nord a

oraşului.

Politic, Caransebeşul are un mare rol în apărarea drepturilor populaţiei româneşti din zona de deal şi

de munte a Banatului împotriva nobilimii şi regalităţii maghiare. Militar, oastea districtelor a fost mereu în

fruntea luptelor împotriva turcilor.

Regele Vladisav al II-lea recunoaşte privilegiile oraşului în 17 ianuarie 1497, iar în anul următor,

acordă oraşului dreptul de spadă.

În secolul al XVI-lea, ca date de referinţă sunt vizitele în oraş ale lui Ioan Zapolya, Laiotă Basarab

(1545), Radu Ilie Haidăul (1552), inginerului italian Alessandro Cavalini da Urbino (care repară fortificaţia

de aici –1552), cronicarului italian Giovan Andrea Gromo (1564-1565, care lasă pagini frumoase despre

zonă, tradiţii şi locuitori, considerând Caransebeșul drept „locul de frunte şi capitala acestui ţinut”) şi Mihai

Viteazu (1600), care dă o diplomă din cetatea Caransebeşului. La 16 iunie 1531, Ioan Zapolya, voievod al

Transilvaniei (1510-1526) şi rege al Ungariei (1526-1540), reconfirmă caransebeşenilor drepturile date de

Sigismund de Luxemburg, iar pe 5 februarie 1532 acordă locuitorilor scutirea de orice tribut.

9

Un italian, G. P. Campani, scrie în anul 1584 că „Lugojul şi Caransebeşul sunt în Valachia”,

amintind caracterul românesc al zonei. La trei decenii după G. A. Gromo, două rapoarte ale ordinului iezuit

confirmă faptul că localităţile Caransebeş şi Lugoj sunt provincie românească.

În anul 1536, a fost constituit Banatul de Lugoj - Caransebeş, iar din 1541, oraşul trece sub

stăpânirea principilor ardeleni.

Sub domnia regelui Ioan II Sigismund Zapolya (1559-1571), Caransebeşul era considerat oraş regal,

cu aceleaşi drepturi ca şi Buda şi Timişoara. Oraşul este bântuit de ciumă în 1582, pentru ca tot atunci, la

traducerea şi tipărirea Paliei de la Orăştie, să participe Ştefan Herce şi Efrem Zăcan.

În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Caransebeşul a avut o istorie zbuciumată datorită războaielor

austriaco-turce, oraşul trecând pe rând sub ocupaţia unuia sau altuia dintre beligeranţi. Din 1603, când

Caransebeşul este vizitat de cronicarul Szamoskozy Istvan, datează o descriere a acestuia ca „târgul

românilor”. În acelaşi an, generalul Basta numeşte Caransebeşul „civitas”. În 1658, oraşul trece sub

dominaţie otomană (timp de 30 de ani), iar în anul 1660, oraşul este vizitat de cronicarul turc Evlia Celebi

(Evlya Chelebi), care îi face o frumoasă şi documentată descriere. A urmat „războiul lung“ dintre turci şi

austrieci, început în anul 1683 şi dus, cu unele intermitenţe, până în 1699.

În 1688, oştile împăratului Leopold I, conduse de generalul Veterani, eliberează oraşul şi acesta

ordonă inginerului Visconti refortificarea cetăţii, de tip bastionar, după sistemul italian vechi, pentru ca, în

1693, acelaşi general, să dea Caransebeşului anumite drepturi, cunoscute sub numele de „Reglementarea”.

Generalul Veterani moare în august 1695 în bătălia austro-turcă de la Lugoj.

Între 1699-1701, contele Luigi Ferdinando Marsigli îşi stabileşte reşedinţa la Caransebeş pentru

demolarea cetăţilor din zonă şi stabilirea liniei de frontieră, conform tratatului de pace de la Karlowitz

(1699). Acest ofiţer italian din armata austriacă a descris, pentru prima dată, ruinele antice de la Tibiscum,

amintind şi de cunoscuta inscripţie dedicată împărătesei Cornelia Salonina de către „ordo municipii”, singura

menţiune epigrafică datată a titlului de „municipium” pe care l-a avut oraşul.

Caransebeşul este bântuit din nou de ciumă în anul 1700. Într-un document din 1717, se atestă că oraşul avea

400 de case.

Din 1718, Banatul, prin pacea de la Passarowitz, trece sub dominaţia habsburgică. Schimbarea

administraţiei otomane cu cea habsburgică a însemnat intrarea Banatului în sfera de influenţă a culturii şi

civilizaţiei occidentale. În 1738, are loc războiul austro-otoman şi în Caransebeş staţionează trupele

imperiale, iar turcii devastează cetatea, pentru ca, în 1741, să se ţină aici Conferinţa de pace pentru stabilirea

liniei de frontieră dintre cele două imperii. În 1788, la Caransebeș a avut loc una din cele mai mari catastrofe

militare din istorie, când armata multietnică austro-ungară a pierdut 10000 de soldați ce s-au măcelărit între

ei într-o noapte de coșmar. Printr-un decret imperial din 1762, împărăteasa Maria Tereza înfiinţează unităţi

militare pentru paza graniţelor şi astfel, în anul 1768, s-a înfiinţat Regimentul de graniţă româno-bănăţean

nr.13 (numărul provine de la Legiunea romană a XIII-a Gemini care a luptat aici, deşi în ordinea înfiinţării

regimentelor numărul ar fi fost 14). Prin realizarea politicii de înregimentare, Maria Tereza a impus un

program absolutist de reforme care a dus la schimbarea radicală a infrastructurii, a aspectului arhitectonic, a

întregii vieţi sociale, dar mai ales la o dezvoltare economică accentuată. De la înfiinţare, regimentul a avut

mai multe denumiri: Regimentul de graniţă nr.72 (1769), Regimentul de infanterie de graniţă româno - ilir

(1775), Regimentul de graniţă valaho - ilir nr.13 (1798), Regimentul de graniţă valaho - bănăţean nr.13

(1838) şi, în final, Regimentul de graniţă româno - bănăţean nr.13 (1849).

În domeniul organizării acesta a cunoscut mai multe stadii, pentru ca, în final, să cuprindă: Valea

Bistrei, de la comuna Marga până la Caransebeş, culoarul Timiş - Cerna (cu văile adiacente), de la Orşova

până la comuna Şviniţa, Craina Bănăţeană şi Valea Almăjului, de la comuna Prigor până la comuna

Lăpuşnicul Mare. Necesităţile militare au determinat autorităţile austriece ca, în anul 1780, să înceapă

lucrările de măsurare a pământului şi pentru întocmirea cadastrului; după terminarea lucrărilor, în anul 1807,

s-a instituit Cartea Funciară. Din punct de vedere militar, regimentul, pe timp de pace, a fost organizat pe 12

companii care aveau un număr variabil de comune grănicereşti (în total 96). Între anii 1827-1828, în

Caransebeşul Nou, cartier situat în stânga râului Sebeş, sunt colonizati germani originari din Boemia.

În cei 104 ani de funcţionare a regimentului, acesta a dat 25 de generali, peste 200 de ofiţeri

superiori, un număr mare de ofiţeri inferiori şi subofiţeri. Peste 40 de grăniceri au urmat cursuri superioare.

10

Pentru faptele de vitejie, drapelul regimentului, ofiţerii şi grănicerii au fost răsplătiţi cu numeroase ordine şi

medalii: 10 din aur, 31 de argint clasa 1 şi 36 de argint clasa a 2-a. Pe una din panglicile drapelului de luptă

al regimentului a fost scris: „A lui Romus vitejie, peste noi români să fie”. Aceasta panglică este expusă la

Muzeul de istorie din Viena.

După 20 de ani de la desfiinţarea regimentului năsăudean, este desfiinţat, în 1871, şi regimentul

grăniceresc din Caransebeş, cauza constituind-o noua formă de guvernare, dualismul austro-ungar, dar şi

reducerea pericolului turcesc. Prin legea din 8 iulie 1871 în organizarea comunelor s-a trecut, de la regimul

militar de administrare, la regimul civil. Totodată s-a înfiinţat Regimentul 43 infanterie cezaro-regesc, ca

regiment aflat direct sub comanda împăratului Franz Josef. De menţionat este şi faptul că, la 26 noiembrie

1827, a fost înfiinţată prima farmacie din oraş, numită „La vulturul negru”.

În 1872, oraşul este ridicat la rangul de municipiu. La 12 martie 1873, a avut loc prima adunare a

Consiliului municipal, fiind ales ca primar Ioan Brancovici. Măsurile administrative, economice şi financiare

luate, ca şi constituirea scaunului cercual şi comitatului Severin, cu reşedinţa la Caransebeş, au încheiat

procesul de formare a administraţiei civile în fostul confiniu militar. În baza legilor din 1871 şi 1873 s-a

organizat Comunitatea de Avere. Constituirea acesteia s-a făcut pentru administrarea în formă colectivă a

domeniului primit – jumătate din domeniul forestier şi alpin al statului – ca o răscumpărare a servituţilor

grănicerilor din zonă; cealaltă jumătate a trecut în proprietatea statului austro-ungar, fiind naţionalizată după

Unirea din 1918. Actul de împărţire definitivă a fost semnat în 28 ianuarie 1880.

Noua instituţie a luat în primire un teritoriu de 251.919 jugăre. Acest vast domeniu forestier nu s-a

repartizat pe comune, cum s-a procedat în alte regiuni grănicereşti, ci s-a administrat în comun. În Adunarea

Generală din 19 decembrie 1879, reprezentanţii aleşi ai comunelor au ales ca prim preşedinte al Comunităţii

de Avere pe generalul Traian Doda.

Comunitatea de Avere a fost o instituţie de mare solidaritate, obştea a peste 30.000 de familii curat

româneşti, ţărani liberi, prin legi şi toate tradiţiile, liberi admişi la posesiuni de bunuri imobile în graniţă,

constituind o stavilă permanentă acţiunilor de deznaţionalizare. Recensământul făcut în anul 1880 în

teritoriul coroanei maghiare a scos în evidenţă că, în comitatul Severin, un procent de doar 14% era

reprezentat de către cei ce cunoşteau limba maghiară. În iunie 1900, Mitropolitul primat al României

vizitează oraşul, fiind primit cu multă căldură. Sub mandatul primarului Constantin Burdea, în anul 1903, a

fost construită frumoasa clădire a Primăriei municipiului.

În octombrie 1905, marele nostru istoric, Nicolae Iorga este găzduit în Caransebeş. La 24 octombrie

1916, moare la Bucureşti, în urma rănilor primite în luptele din Defileul Jiului, generalul Ioan Drăgălina,

erou al unităţii noastre naţionale.

În ziua de 25 octombrie 1918, într-un mare entuziasm, a fost ales, în unanimitate de voturi, Consiliul

Naţional Român din Caransebeş, care împreună cu numeroşi caransebeşeni, au constituit cea mai numeroasă

delegaţie din Banat ce a participat la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia. Delegatul

caransebeşean Ghiţă Bona a strigat puternic în sala în care avea loc adunarea festivă: „Vrem unirea cu

Patria-mamă, pe veci şi fără condiţii”. După armistiţiul de la Belgrad, semnat în octombrie 1918, întreg

Banatul a fost ocupat de către armata sârbă. În ianuarie 1919, sârbii s-au retras din zona noastră, locul lor

fiind luat de armata franceză. Din 28 iulie 1919, întregul Banat a intrat sub administraţia română, fiind

treptat ocupat de trupe româneşti până în 20 august 1919, iar în urma hotărârii Conferinţei de pace de la Paris

din august 1919 s-a făcut delimitarea teritorială dintre Serbia şi Regatul României. Statuia împăratului Franz

Josef a stat pe soclul din parc până în aprilie 1919, când un român a legat-o de şaua calului, răsturnând-o. A

fost trasă apoi în curtea Comunităţii de Avere, pentru ca, în 1936, să fie topită şi bronzul ei să fie folosit la

turnarea statuii generalului Drăgălina - opera sculptorului Mihail Onofrei.

Între cele două războaie mondiale, oraşul, fiind un important nod rutier şi feroviar, cunoaşte o

dezvoltare accentuată, ajungând de la o localitate de graniţă, cu un număr limitat de locuitori (în perioada

dominaţiei austro-ungare), la o urbe înfloritoare care se baza mai ales pe comerţ , micii meşteşugari şi zona

agricolă înconjurătoare.

11

În anul 1950, s-a renunţat la vechea împărţire teritorială şi pentru doi ani, Caransebeşul, a fost

reşedinţa regiunii Severin, iar între anii 1950-1968, a fost şi reşedinţa raionului cu acelaşi nume.

În perioada regimului comunist, oraşul a fost oarecum vitregit, mai ales prin stabilirea reşedinţei judeţului

Caraş-Severin la Reşiţa, deşi, din majoritatea punctelor de vedere, Caransebeşul ar fi meritat această poziţie.

În anul 1995 Caransebeşul a fost declarat municipiu.

Regimul comunist se prăbușește în România, ca și în

întreaga Europă de est, în 1989. La Caransebeș au avut loc mișcări

revoluționare în zilele de 21 și 22 decembrie.

În 1 septembrie 1997 Regele Mihai vizitează Caransebeșul și

este primit de o mulțime entuziastă, având loc un miting în fața

Casei de Cultură.

Istoria zonei, cu patrimoniul ei arheologic şi etnografic,

poate fi mai bine cunoscută prin vizitarea Muzeului Judeţean de

Etnografie şi al Regimentului de Graniţă situat în Piaţa Gen. Ioan

Drăgălina, în fosta Cazarmă de infanterie a grănicerilor regimentului

din Caransebeş, clădire construită în stilul barocului terezian între

1733 - 1754. Muzeul deţine peste 48.000 de piese aparţinând

colecţiilor de arheologie, istorie etnografică, artă, documente şi carte veche.

o Informaţii economice

Caransebeşul, una dintre cele mai vechi aşezări din Banat, în secolul al XVI-lea, devenise unul dintre

cele mai importante centre comerciale din regiune fiind favorizat de aşezarea sa geografică la intersecţia

drumurilor comerciale ale Europei de sud-est şi ale Europei Centrale.

Dezvoltarea economică în ultimii ani s-a făcut fără existenţa unei strategii minime de dezvoltare a

oraşului şi zonei. Privatizarea în turismul zonei s-a făcut în pripă, fără a avea obiective bine conturate, fără

un sprijin şi o coordonare necesară a statului, post-privatizare, fără implicarea acestuia în rezolvarea

problemelor de infrastructură şi de mediu, în promovarea de programe turistice.

Este necesară elaborarea unei astfel de strategii pentru a se pune la dispoziţia celor interesaţi în

progresul economic al zonei un mod unitar de gândire, care va fi benefic pentru o dezvoltare armonioasă şi

durabilă a Caransebeşului şi a zonei. Se impune o mai puternică integrare a Zonei Caransebeş în Regiunea

Vest şi în Euroregiunea Dunăre - Criş - Mureş - Tisa şi constituirea unui mediu favorabil vieţii şi activităţilor

economice.

Atingerea acestui scop este posibilă doar într-un cadru global - economic, social, cultural – de

dezvoltare durabilă, sub toate aspectele – temporal, calitativ şi ecologic. În vederea îndeplinirii acestor

deziderate, se urmăreşte, înainte de toate, asigurarea creşterii economice stabile, prin crearea şi/sau

dezvoltarea acelor ramuri şi subramuri ale economiei zonei, care exploatează la maximum potenţialul local

existent. Dezvoltarea zonei se bazează, în principal, pe acţiunile întreprinzătorilor privaţi.

În acest scop, se preconizează creşterea atractivităţii mediului de afaceri, îmbunătăţirea infrastructurii

fizice (tehnice) şi instituţionale dependente de organele puterii locale, adoptarea unor reglementări locale

coerente şi stabile, vizând atragerea investitorilor autohtoni şi, mai ales, străini. Observând tendinţele

dezvoltării economiei mondiale, se urmăreşte, în mod deosebit, facilitarea implementării în zonă a unor

activităţi industriale competitive – utilizând tehnologii avansate, producătoare de rate ridicate ale valorii

adăugate a produselor – şi a activităţilor de prestări de servicii, de nivel calitativ ridicat. Se impune

implementarea în zonă a tehnologiilor înalte, cât şi formarea/recalificarea forţei de muncă în conformitate cu

cerinţele economiei reale moderne preconizate a fi specifică zonei. De asemenea este necesară încurajarea

apariţiei de mici întreprinderi, mobile şi dinamice, precum şi dezvoltarea ramurii serviciilor.

Această dezvoltare durabilă, competitivă, poate fi obţinută doar într-un climat social stabil, coeziv şi

participativ. Conceptul are în vedere asigurarea participării locuitorilor la o viaţă culturală activă, sprijinirea

activităţii tuturor cultelor din zonă, în spiritul ecumenismului, asigurarea condiţiilor necesare pentru ca toţi

locuitorii să convieţuiască în armonie în zonă. Conceptul de dezvoltare acordă importanţa cuvenită asigurării

unor servicii de sănătate şi de asistenţă socială pentru persoanele şi grupurile defavorizate de înaltă calitate.

12

Dezvoltarea economică a zonei nu poate fi un scop în sine. Ea se va realiza pentru a îmbunătăţi nivelul de

trai al locuitorilor, pentru a le asigura o viaţă mai prosperă şi mai frumoasă. Una din preocupările esenţiale

ale organelor decizionale din zonă va trebui să fie şi compatibilizarea legislaţiei locale, cu aquis-urile

comunitare, acceptate de către România prin acordul privind parteneriatul pentru aderarea României la

Uniunea Europeană.

o Informaţii industriale

Istoricul ungur Pesty Frigyes (născut la Timişoara) menţiona că la 1449 Caransebeşul era cunoscut ca

un oraş comercial de prim rang. Activităţi economice intense sunt menţionate în documente din secolul al

XIX-lea. Astfel, în 1874, aici erau înregistraţi 21 comercianţi şi 39 meseriaşi, existau muncitori în făbricuţele

oraşului sau în pădurile Comunităţii de Avere, iar cei mai mulţi locuitori se îndeletniceau cu agricultura şi

creşterea animalelor. În 1875, este construită gara Caransebeş şi depoul de locomotive. Sunt terminate liniile

ferate spre Timişoara (1876) şi Orşova (1878). Între 1830 - 1831, la Caransebeş, peste râul Timiş, se

realizează - folosind dimensiuni metalice fabricate în uzină (fier pudlat) - primul pod metalic în arc, cu calea

jos, de către inginerul Carol Maderspach, unul dintre proprietarii Uzinei de metalice şi de minerit din Rusca

Montană.

În anul 1885, se construieşte o hidrocentrală electrică, se pare prima hidrocentrală din Europa şi a

doua din lume, de către Asociaţia Schmidt şi Dachler, astfel că între 1885-1888 Caransebeşul este iluminat

electric cu becuri Edison (la Timişoara acest lucru se întâmpla cu 6 luni înainte), timp în care în oraşele mari

ale lumii se discuta întâietatea gazului de iluminat sau petrolului lampant. Vechea turbină cu ax vertical este

înlocuită în 1905 cu o turbină Francis care funcţionează până în 1929. Dezvoltarea economică a dus la

apariţia mai multor societăţi şi asociaţii: Casa de păstrare, Camera comercială, Asociaţia meseriaşilor.

Începuturile industriale ale prelucrării lemnului în Caransebeş datează din anul 1912, când apare societatea

Mundus, devenită mai apoi Combinatul de prelucrare a lemnului Balta Sărată.

După Marea Unire din 1918, oraşul se dezvoltă puternic. Comerţul şi meşteşugurile înfloresc.

Lemnul din pădurile Comunităţii de Avere va contribui la dezvoltarea prelucrării şi comercializării lemnului

(fabrici de mobilă, butoaie, parchet, cherestea, furnir). Apar în oraş şi fabrici de cărămidă, ţiglă şi teracote,

dar cea mai mare parte a populaţiei lucra în agricultură. În Caransebeş sunt deschise mai multe bănci şi case

de păstrare pentru finanţarea activităţilor economice. Se dezvoltă şi atelierele de reparaţii vagoane.

După al II-lea Război Mondial au apărut noi întreprinderi şi au fost modernizate cele existente.

Astfel, în 1971, este dată în folosinţă uzina de construcţii de maşini – ICM, triajul CFR este extins,

transportul auto de mărfuri şi călători se dezvoltă, iar în 1979 este inaugurat aeroportul din Caransebeş. În

intervalul de până la Revoluţia din 1989 s-a pus accent pe industrializarea forţată a economiei caransebeşene,

în cadrul celei româneşti, în general. Istoricul ungur Pesty Frigyes (născut la Timişoara) menţiona că la 1449

Caransebeşul era cunoscut ca un oraş comercial de prim rang. Activităţi economice intense sunt menţionate

în documente din secolul al XIX-lea. Astfel, în 1874, aici erau înregistraţi 21 comercianţi şi 39 meseriaşi,

existau muncitori în făbricuţele oraşului sau în pădurile Comunităţii de Avere, iar cei mai mulţi locuitori se

îndeletniceau cu agricultura şi creşterea animalelor. În 1875, este construită gara Caransebeş şi depoul de

locomotive. Sunt terminate liniile ferate spre Timişoara (1876) şi Orşova (1878). Între 1830 - 1831, la

Caransebeş, peste râul Timiş, se realizează - folosind dimensiuni metalice fabricate în uzină (fier pudlat) -

primul pod metalic în arc, cu calea jos, de către inginerul Carol Maderspach, unul dintre proprietarii Uzinei

de metalice şi de minerit din Rusca Montană.

În anul 1885, se construieşte o hidrocentrală electrică, se pare prima hidrocentrală din Europa şi a

doua din lume, de către Asociaţia Schmidt şi Dachler, astfel că între 1885-1888 Caransebeşul este iluminat

electric cu becuri Edison (la Timişoara acest lucru se întâmpla cu 6 luni înainte), timp în care în oraşele mari

ale lumii se discuta întâietatea gazului de iluminat sau petrolului lampant. Vechea turbină cu ax vertical este

înlocuită în 1905 cu o turbină Francis care funcţionează până în 1929. Dezvoltarea economică a dus la

apariţia mai multor societăţi şi asociaţii: Casa de păstrare, Camera comercială, Asociaţia meseriaşilor.

Începuturile industriale ale prelucrării lemnului în Caransebeş datează din anul 1912, când apare societatea

Mundus, devenită mai apoi Combinatul de prelucrare a lemnului Balta Sărată.

13

După Marea Unire din 1918, oraşul se dezvoltă puternic. Comerţul şi meşteşugurile înfloresc.

Lemnul din pădurile Comunităţii de Avere va contribui la dezvoltarea prelucrării şi comercializării lemnului

(fabrici de mobilă, butoaie, parchet, cherestea, furnir). Apar în oraş şi fabrici de cărămidă, ţiglă şi teracote,

dar cea mai mare parte a populaţiei lucra în agricultură. În Caransebeş sunt deschise mai multe bănci şi case

de păstrare pentru finanţarea activităţilor economice. Se dezvoltă şi atelierele de reparaţii vagoane.

După al II-lea Război Mondial au apărut noi întreprinderi şi au fost modernizate cele existente. Astfel, în

1971, este dată în folosinţă uzina de construcţii de maşini – ICM, triajul CFR este extins, transportul auto de

mărfuri şi călători se dezvoltă, iar în 1979 este inaugurat aeroportul din Caransebeş. În intervalul de până la

Revoluţia din 1989 s-a pus accent pe industrializarea forţată a economiei caransebeşene, în cadrul celei

româneşti, în general.

După 1990 s-au făcut resimţite rezultatele dezvoltării mult prea ambiţioase, nejustificate şi

disproporţionate a industriei.

Multe din reperele industriale de referinţă şi-au închis, total sau parţial, porţile. Aceasta a dus la

deprecierea, mai accentuată decât la nivel naţional, a nivelului de trai şi a gradului de dezvoltare al urbei.

o Informaţii educaţionale

Începuturile învăţământului în Caransebeş sunt puse în legătură cu viaţa religioasă din secolul al

XIII-lea. Pe lângă bisericile ortodoxe şi pe lângă mănăstirile franciscane se organizează şcoli româneşti,

respectiv latineşti. Din această perioadă datează Octoihul de la Caransebeş.

În secolul al XVI-lea (1560-1582), în Caransebeş a funcţionat o şcoală romano-catolică. Aici au fost

„dascăli de dăscălie” Ştefan Herce şi Efrem Zăcan, colaboratori la traducerea „Paliei de la Orăştie” (1582).

În jurul anilor 1550 exista şi o şcoală în limba latină.

Şcoala românească de la Caransebeş dobândise un binemeritat

renume, încât principesa Susana Lorantffy, văduva lui Gheorghe

Rakoczi I, întemeiază, în anul 1657, o şcoală românească la Făgăraş

după modelul celor din Caransebeş şi Lugoj, cerând „dascălilor de

dăscălie” să ştie foarte bine a scrie şi a vorbi româneşte, să-i înveţe pe

şcolari alfabetul românesc şi cântatul după obiceiul bisericilor din

Caransebeş şi Lugoj. Din anul 1566, există două documente care

vorbesc despre şcolile din Caransebeş, primul, din 6 mai, al regelui Ioan

II, iar cel de-al doilea, din 15 iunie, este un raport al nobililor

caransebeşeni. În chiliile mânăstirii Sfântul Gheorghe, activa o şcoală

grămăticească, susţinută de episcopul Partenie. În perioada 1658-1685,

funcţiona în Caransebeş, Şcoala română grămăticească de stat, sub

îndrumarea nobilului român Mihail Halici-tatăl.

Banul român al Caransebeşului şi Lugojului, Acatiu Barcsai,

tipăreşte, la 1648, Catehismul, cel dintâi manual scris cu litere latine,

tradus de primul român care şi-a făcut studiile la Roma, George Buitul.

Moştenirea culturală a celor doi Halici, tatăl şi fiul, este reprezentată, printre altele, de Psaltirea calvino-

română, versificată de Halici - tatăl pentru nevoile învăţământului şi Dictionarium valachico-latinum

(Anonimus caransebesiensis), primul dicţionar bilingv cu româna ca limbă de bază scris cu litere latine, în

jurul anului 1700, de Halici-fiul (1643-1712).

În limba latină şi-a tipărit cărţile şi Gavril Ivul (1619-678), teolog şi filozof de talie europeană, cărţi

considerate ca primele lucrări filozofice româneşti. În imediata apropiere, la Iaz, dascălul Gheorghe copiază,

în 1668, un „liturghier” românesc cu caractere latine. Printr-o hotărâre din 1675, mitropolitul Sava

Brancovici stabileşte că învăţământul trebuie să se realizeze neapărat în limba română. În secolul al XVIII-

lea, tradiţia şcolii caransebeşene se îmbogăţeşte odată cu trecerea Banatului sub stăpânirea austriacă (1718).

Până în 1741, funcţionează Şcoala grănicerească, care pregătea generaţia de învăţători şi preoţi în spiritul

tradiţiilor româneşti şi ortodoxe. Într-o relatare din 1748 a dascălului din Iaz, Lazăr Popoviciu, acesta face

referire la gimnaziul din Caransebeş. În 1779, este atestată aici o şcoală grănicerească în limba germană.

14

După includerea Caransebeşului în Regimentul de graniţă valaho-ilir (1783), aici funcţionează Şcoala

grănicerească trivială, care pregătea subofiţeri pentru graniţa militară bănăţeană. Înfiinţarea Regimentului de

graniţă a contribuit la organizarea învăţământului în Caransebeş şi în zonă. În fiecare comună grănicerească

funcţiona o şcoală naţional-grănicerească cu două clase şi cu limba de predare româna – în total au fost 82 de

şcoli; la sediile de companii a funcţionat câte o şcoală cu trei clase şi cu limba de predare germană (cu

timpul, numărul acestor şcoli a fost redus); la sediul regimentului funcţionau: o şcoală capitală, cu patru

clase şi limba de predare germană, şcoala de ofiţeri şi subofiţeri cunoscută sub numele de şcoala matematică,

apoi regimentară, o şcoală de fete şi o grădiniţă.

În secolul al XIX-lea, învăţământul din Caransebeş cunoaşte forme superioare de organizare şi va

contribui la formarea unei elite a intelectualilor luptători pentru drepturile şi libertăţile românilor bănăţeni. În

1811, este atestată Şcoala normală - matematică destinată pregătirii

subofiţerilor, în 1820 se organizează, din iniţiativa lui Ioan Tomici,

primul curs preparandial (curs de pedagogie de trei luni, la care trebuiau

să participe toţi candidaţii de învăţător), iar în 1830, Constantin

Diaconovici Loga (care, prin „Gramatica românească” din 1822 şi

„Epistolarul românesc” din 1840, a vehiculat ideile Şcolii ardelene şi a

contribuit la fixarea normelor limbii literare unice) este numit director al

şcolilor naţionale de pe raza regimentului de graniţă.

Învăţământul teologic al Bisericii Ortodoxe Române din Banat îşi

are începutul în perioade îndepărtate, pentru ca, în anul 1822, să fie

întemeiată Şcoala Clericală din Vârşeţ, cu predare şi în limba română,

care este transferată în 1865 la Caransebeş de către episcopul Ioan

Popasu şi devine Institutul Teologic Diecezan.

În anul 1869, se aprobă statutele Reuniunii învăţătorilor greco-ortodocşi

români din dieceza Caransebeşului, care a funcţionat până în preajma Primului Război Mondial; în perioada

interbelică se va reorganiza sub numele „Asociaţia învăţătorilor”.

La iniţiativa lui Ioan Popasu, în 1876, ia fiinţă Institutul pedagogic diecezan

(printre primii profesori au fost Patriciu Dragalina, George Petrescu şi Vasile

Goldiş - cel care va citi la Alba Iulia rezoluţia Marii Uniri), al cărui director va

deveni - din 1877 - eminentul pedagog Ştefan Velovan (1852-1932) şi care, din

1894, se va numi Şcoala Normală de Stat.

La 13 septembrie 1886, ia fiinţă Şcoala industrială de ucenici din

Caransebeş, prin care se pun bazele învăţământului profesional modern, fiind

pregătiţi lucrători pentru industria lemnului. Tot în acea perioadă, Vasile

Mândrean, profesor la Şcoala civilă din Caransebeş, tipăreşte, la Lugoj, manualul

Gramatica română în şcolile elementare, considerat printre cele mai bune manuale din epocă. În 1897, apare

la Caransebeş, în colecţia „Biblioteca noastră”, o culegere din creaţia lui George Coşbuc (versuri şi proză),

prima culegere din Transilvania a operei acestuia.

În 1898, se înfiinţează Şcoala de aplicaţie de pe lângă Institutul pedagogic

diecezan. În anul 1900, se dă în folosinţă localul Şcolii civile de stat (clădirea

actualului Liceu Pedagogic). Începutul secolului al XX-lea găseşte

învăţământul din Caransebeş într-un proces de diversificare, în oraş

funcţionând o şcoală civilă de stat pentru băieţi şi fete, o şcoală primară de

stat mixtă, o grădiniţă de copii şi şcoala primară confesională greco-ortodoxă

de pe lângă cele două institute diecezane.

Începând cu anul 1873, generalul Traian Doda se va afla în frontul

luptei politice pentru liceu în limba română la Caransebeş, dar de-abia în

1907 autorităţile maghiare dispun înfiinţarea gimnaziului cu 8 clase, cu

predarea în limba maghiară, cheltuielile anului şcolar 1907-1908 fiind

suportate din „fondul grăniceresc”. El devine, în 1919, liceu românesc şi

poartă numele lui Traian Doda, drept recunoştinţă. În perioada interbelică,

15

cele trei mari instituţii din Caransebeş: Şcoala Normală, Liceul „Traian Doda” şi Institutul Teologic, au

contribuit la formarea unei pleiade de intelectuali de notorietate naţională şi europeană.

Restructurările învăţământului, uneori haotice şi distructive, de după 1948, nu au diminuat tradiţia şcolilor

din Caransebeş; ele şi-au menţinut prestigiul şi au contribuit plenar la emanciparea socială şi spirituală a

Caransebeşului.

Răspunzând dezvoltării economice a oraşului, sunt înfiinţate mai multe unităţi şcolare de pregătire

profesională a elevilor, liceele industriale cu profil mecanic şi de prelucrare a lemnului, ca şi o şcoală de

şoferi. În 1958 este înfiinţată Şcoala de muzică şi arte plastice,

ca o recunoaştere a trecutului artistic şi cultural al oraşului.

Din 1993, Şcoala Teologică a fost integrată în reţeaua

învăţământului de stat, devenind Seminarul Teologic Liceal

„Ioan Popasu”.

În procesul reformei învăţământului românesc, al

sincronizării sale cu elementele performante ale învăţământului

european, şcoala caransebeşeană şi profesorii săi îşi pot aduce o

reală şi însemnată contribuţie.

o Informaţii culturale

Caransebeşul a fost, şi rămâne, un important centru cultural al Banatului. Descoperirile arheologice

relevă o viguroasă cultură materială şi spirituală, mai întâi specific daco-getică, apoi daco-romană. Obiectele

de podoabă din bronz sau argint, datând din epoca medievală, pot fi considerate creaţii de artă originală sau

sub influenţă bizantină.

Deşi evenimentele politico-militare din secolele XV-XVI n-au fost favorabile promovării creaţiei

culturale, sub influenţele reformelor religioase şi curentelor europene din epocă, Caransebeşul se impune ca

centru cultural şi spiritual al românilor din sudul Banatului. Învăţaţi precum Ştefan Herce şi Mihail Halici,

posesori ai unor bogate biblioteci particulare, au promovat cultura şi învăţământul în epocă. Deşi Banatul era

sub turci, în 1552, sunt amintiţi de documentele vremii opt studenţi care studiau la Viena şi Cracovia; în

1527 studia la Universitatea din Viena un oarecare Ştefan, iar anterior, în 1482, George Matei studia la

Cracovia şi în 1486, Nicolae Sas era student la Viena.

Dezvoltarea culturii în Caransebeş poate fi dovedită şi prin circulaţia unor cărţi tipărite în celelalte

regiuni româneşti, precum Psaltirea, tipărită la Alba-Iulia în 1651 sau Evanghelia mitropolitului Antim

Ivireanu, tipărită la Snagov în 1697.

La mijlocul secolului al XIX-lea, oraşul s-a afirmat ca un centru tradiţional al artei corale, folclorice

şi al teatrului de amatori. Despre începuturile şi evoluţia artei dramatice în Caransebeş, revista „Familia” a

consemnat în repetate rânduri în mod elogios succesele obţinute de artiştii sau diletanţii locali, cum li se

spunea atunci interpreţilor amatori. Înfiinţarea Societăţii de lectură a Junimii Române în jurul anului 1870,

care cuprindea, în paginile sale, diverse lecturi sau declaraţii scurte, scenete sau momente vesele legate de

activitatea şcolară, a însemnat un prim pas în respectivul domeniu artistic, cât şi un prilej de afirmare a unor

reale talente. Promovarea şi propăşirea cântecului coral a trezit, mai ales la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi a

ţinut nestinsă, flacăra conştiinţei naţionale.

Şi la Caransebeş, focosul mişcării artistice, şi în speţă a celei muzicale, îl constituiau „reuniunile de

cântare şi muzică”, începând cu Karansebescher Gesang und Musikverein (1867), cu Societatea Română de

Cântări şi Muzică (1876-1877) şi Corul Meseriaşilor (1888), care au fuzionat în Reuniunea Filarmonică

(1919), care aveau strânse relaţii de colaborare reciprocă, mai ales atunci când era vorba de acţiuni de

amploare. Caransebeşul a cunoscut o seamă de dirijori de renume, precum Niky Popovici (1883-1886),

Antoniu Sequens (1888-1930), cu intermitenţe Timotei Popovici (1893), Petru Bancea (1918), Constantin

Vlad (1924-1938), Dimitrie Cusma (1931-1940) şi Gheorghe Dobreanu (1954-1972).

Un rol important, în viaţa culturală, l-au avut societăţile culturale şi biserica ortodoxă

(Despărţământul Astra, Societatea femeilor ortodoxe, Societatea română de lectură, Reuniunea română de

cântări şi muzică, Societatea pentru fond de teatru român, Reuniunea învăţătorilor români din dieceza

Caransebeşului, Societatea de lectură „Ion Popasu”, Societatea tinerimii române din Caransebeş), care au

16

promovat, în Caransebeş şi împrejurimi, cultura românească. La sfârşitul secolului XIX şi începutul

secolului XX (în 1885 ia fiinţă Tipografia Diecezană) existau ziare locale româneşti, precum „Vocea

graniţei”, „Zorile”, „Foaia Diecezană”, „Calendarul românului”, „Economia”, „Sentinela” sau „Lumina”.

Trebuie menţionat că, în anul 1863, la Caransebeş a luat fiinţă prima bibliotecă din Banat. În 1875, la

iniţiativa episcopului Ioan Popasu, s-a constituit Casina română (Societatea română de lectură), unde au ţinut

prelegeri personalităţi ca: Vasile Goldiş, Ştefan Velovan şi Patriciu Drăgălina.

Aflat într-o arie etnografică de o bogăţie şi frumuseţe aparte, de o mare notorietate s-a bucurat

Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Doina Banatului”, care a pus în valoare bogata zestre folclorică a

zonei. Mihail Halici, Ştefan Velovan, scriitorii Sorin Titel, Horia Pătraşcu şi Petru Vintilă, poetul George

Suru, criticii Cornel Ungureanu şi Cornelia Ştefănescu, folcloriştii Ion Luca Bănăţeanul şi Nechifor Mihuţa,

istoricul Constantin Daicoviciu, patriarhul Miron Cristea, mitropolitul Nicolae Corneanu, episcopul Iosif

Olaru, caricaturistul Ştefan Popa - Popa’s, pictorii Achim Miloia şi Corneliu Baba, muzicianul rock Ilie

Stepan sunt numai câteva nume a căror amintire atestă valenţele culturale ale oraşului.

Şi astăzi, Caransebeşul îşi păstrează apetitul pentru cultură, instituţiile responsabile patronând

numeroase activităţi cultural-artistice. Există un cenaclu literar a cărui activitate este oglindită în revista

„Interferenţe”. Cenaclul de epigramă „Apostrof” scoate anual o revistă cu acelaşi nume, prilejuită de

desfăşurarea Festivalului naţional de epigramă, care reuneşte anual, în luna septembrie, cele mai renumite

florete din domeniul epigramei româneşti, activitate coordonată de inimosul epigramist Nicolae Nicolae.

Literaţi precum Horia Vasilescu, Maria Bologa, Ion Gheorgheosu aduc cititorului o literatură originală, unde

talentul dă glas diverselor teme, de la critică literară sau proză, până la poezie şi epigramă, iar umoriştii

Nicolae Nicolae, Ion Jorz, Ion Ghera ţin trează buna dispoziţie.

Lansările de carte ale istoricului Liviu Groza se constituie, de câţiva ani, în evenimente culturale

deosebite, care aduc în oraş diverse personalităţi. Oraşul are două tipografii care editează diverse cărţi şi

publicaţii. Se resimte necesitatea unei noi Case de Cultură, a cărei construcţie a început imediat după

Revoluţie, dar nu a fost încă terminată.

o Alte informaţii

Caransebeşul a avut sigiliu propriu din cele mai vechi timpuri, pentru că într-un atestat din 1457 se

face referire la acesta. Cel mai vechi sigiliu cunoscut este din anul 1503 şi avea imprimată inscripţia «Sigil

Civitas Caransebesiensis 1503».

Actualele însemne heraldice ale municipiului au fost elaborate în anul 1999. Stema municipiului

Caransebeş se compune dintr-un scut curbat la bază, tăiat-despicat în

talpă, având trei cartiere în culorile tricolorului românesc. Scutul este

timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri, specifică

municipiilor. Primul cartier, pe roşu, conţine o cetate medievală de argint,

cu două turnuri ascuţite şi poarta centrală închisă, însoţită de un „soare

răsare” şi o lună, ambele de aur. Deasupra cetăţii planează un braţ drept

înzăuat cu spadă, tot de argint. Armele cartierului fac trimitere la

secolul al XIII-lea, perioadă în care Caransebeşul este atestat documentar

şi în care oraşul fortificat cunoaşte o puternică dezvoltare. Capitală de

district timp de aproape cinci secole, Caransebeşul este cunoscut ca un

bastion de apărare al Creştinătăţii împotriva invaziei păgâne. Braţul cu

spadă face aluzie şi la rangul nobiliar acordat multor conducători

militari localnici de către suveranii acelor vremuri, iar cei doi aştri

semnifică libertatea, belşugul, veşnicia, dar şi înnoirea

Caransebeşului. Capul de scut colorat în roşu – culoare ce semnifică

suveranitate şi putere – reprezintă continuitatea din punct de vedere

heraldic din anul 1503 şi apoi 1930. Cartierul al doilea, pe albastru – culoare ce semnifică credinţa, speranţa

şi sinceritatea – este rezervat credinţei creştine a locuitorilor municipiului şi îl prezintă pe Sfântul Gheorghe

ecvestru, străpungând cu suliţa anticristul, totul de argint. Aureola Sfântului Gheorghe şi solzii animalului

sunt executate din aur. Caransebeşul a fost şi este Episcopie, dar a avut tradiţie militară. De aceea, acest

17

Sfânt militar, patron spiritual al Episcopiei de Caransebeş, care reprezintă de fapt victoria Binelui împotriva

Răului, evocă cum nu se poate mai bine puterea credinţei creştin-ortodoxe a caransebeşenilor. Al treilea

cartier, pe aur, este rezervat perioadei romanice, perioadă ale cărei vestigii s-au descoperit la Tibiscum.

Soldatul roman cu scutul lăsat, sprijinindu-se într-o suliţă cu vârful în jos este întruchiparea lui Virtus, zeul

roman al curajului, personaj regăsit pe reversul monedelor romane care circulau la acea vreme în municipiul

Tibiscum.

Drapelul municipiului Caransebeş se prezintă în două culori – alb şi albastru – în fapt, culorile

fostului Regiment de Graniţă.

Imnul municipiului Caransebeş este pe muzică de Antoniu Sequens şi versuri de Gheorghe Bălteanu:

„O, ziuă sfântă, o, ziuă mare

De veacuri aşteptată,

Fii binecuvântată!

Pământul doinei noastre:

Ardealul şi Banatul,

Crişana, Maramureş,

Moldova minunată

De atâtea ori trunchiată,

Vin astăzi să se-nchine

Puterilor divine,

Strigând, strigând,

Strigând: Mărire Ţie,

Mărită Românie,

Unită pe vecie!”

Şcoala în contextul comunităţii locale:

o Locaţia şcolii

Adresa liceu:

Liceul Teoretic "Traian Doda"

Str. Libertatii nr.14, Caransebes

Cod Postal 325400

Judetul Caras-Severin

Telefon/Fax: 0255/512660 - corp A;

0255/513091 - corp B

E-mail: dodatraian@yahoo.com

Adresa internat:

Str. Episcop N. Popeea, Nr. 10

Telefon: 0255/513434

o Istoricul şcolii

1876 - 1880. Românii din Caransebeş se organizează în vederea întemeierii unui liceu cu predare în limba

română. Se alege un comitet de iniţiativă a cărui deviză a fost „Pentru noi, prin noi înşine” şi în fruntea

căruia este Traian Doda.

1913 - septembrie. Începe zidirea clădirii liceului.

18

1918. Edificiul a fost inaugurat oficial odată cu dezvelirea monumentului „Pro Patria”

1919 - iunie. Ziua solemnă a oficializării liceului românesc. I se atribuie numele Traian Doda

1934. A fost pusă piatra de temelie a internatului liceului, unde în prezent se află ciclul primar şi gimnazial

1948. Odată cu reformarea comunistă a învăţământului, liceul îşi pierde numele şi devine Liceul Mixt

Caransebeş.

1978. Şcoala, datorită renumelui şi prestigiului dobândit, devine Liceul de Matematică-Fizică Teoretic

„Traian Doda”

1995. Ridicarea statuii generalului Traian Doda

19

2004. Inaugurarea sălii de festivităţi

2006-2009. Reabilitarea clădirii liceului

2009. Titlul de Şcoală Europeană

Personalităţile de seamă din cultura românească şi europeană, care şi-au trăit anii primelor modelări

intelectuale în liceul nostru sunt:

acad. Constantin Daicoviciu - istoric

acad. Corneliu Baba - pictor

scriitorul european Fülop Muller

Ion Luca Bănăţeanul - folclorist

Filaret Barbu - compozitor

acad. Costin Ionete

Acestora le-au urmat alte generaţii de scriitori, matematicieni, fizicieni, biologi sau chimişti:

Sorin Titel - scriitor

George Suru - poet

Nichifor Mihuţa - poet

Horia Pătraşcu - scriitor şi regizor

Horia Vasilescu - scriitor

Cornelia Ştefănescu - critic şi istoric literar

Petru Vintilă - scriitor şi pictor

Achim Miloia - critic de artă

Cornel Ungureanu - critic literar

acad. Nicolae Boşcaiu

Ovidiu Bojoru - botanist

acad. Cornel Haţeganu

acad. Sorin Comoroşanu

acad. Ioan Ciric - fizician în Canada

Î.P.S. Nicoale Corneanu - mitropolitul Banatului

acad., prof. univ. Iancu Horăscu

pictorul Traian Lazăr

Trandafir Cocârlă - ministru

Pavel Foiaş – inventator, dir. Combinatul Poligrafic Bucuresti

Ştefan Popa Popas - caricaturist

prof.dr. Dan Ionescu - Ottawa, Canada

foşti şi actuali profesori ai liceului şi mulţi alţii

Şefii de promoţie din perioada 1945-2011:

1943-1944 Feneşan Livius

1944-1945 Boşcaiu Nicolae

1945-1946 Buţiu Alexandru

1946-1947 Meda Valeriu

1947-1948 Horescu Iancu

1948-1949 Buţică Valeria

1949-1950 Miliţescu Gheorghe

1950-1951 Kovaci Ştefan

1951-1952 Geană Ioan

1952-1953 Foiaş Pavel

1953-1954 Cristuinea Constantin promoţie 11 cls

1953-1954 Ciric Ioan- promoţie 10 clase

1954-1955 Anton Oniţa

1955-1956 Damaşoti Luiza

1956-1957 Tatiuc Miroslava

1957-1958 se trece la învăţământ de 11 ani fără clasă de absolvire

20

1958-1959 Mircea Virginia

1959-1960 Şiclovan Alexandra

1960-1961 Terme Daniela

1961-1962 Divok Margareta

1962-1963 Creţ Mariana

1963-1964 Ştefăneanu Oltea

1964-1965 Sârbu Emilia

1965-1966 Gheciov Doina

1966-1967 Magda Georgeta

1967-1968 se trece la învăţământ de 12 ani fără clasă de absolvire

1968-1969 Dumbravă Laila

1969-1970 Ghinescu Maria

1970-1971 Poiană Zoe

1971-1972 Poiană Dinu

1972-1973 Oprea Gabriela

1973-1974 Butunoiu Georgeta

1974-1975 Pop Adriana

1975-1976 Guia Marinela

1976-1977 Peşka Alexandru

1977-1978 Marmorstein Henrieta

1978-1979 Ionescu Adriana

1979-1980 Cuberski Marius

1980-1981 Bălăşoiu Dana

1981-1982 Ţuţul Eugenia

1982-1983 Petcovici Ana

1983-1984 Bucur Gabriela

1984-1985 Farkaş Walter

1985-1986 Andrei Aurel Jean

1986-1987 Anderca Marinela

1987-1988 Ardelean Andra

1988-1989 Culea Despina

1989-1990 Rusu Bogdan

1990-1991 Ţunea Claudiu

1991-1992 Preda Daniela şi Haragâş Leontina

1992-1993 Popescu Andreea

1993-1994 Secan Bogdana

1994-1995 Andrei Ştefania

1995-1996 Petruescu Cristina

1996-1997 Tomoiagă Raluca

1997-1998 Neagoe Raluca Diana

1998-1999 Paşa Nicoleta

1999-2000 Băloni Nicolae

2000-2001 Văcărescu Anca Patricia

2001-2002 Puraci Ana

2002-2003 Stanciu Ciprian

2003-2004 Mleziva Iosef

2004-2005 Popa Bogdana

2005-2006 Moisă Cristina

2006-2007 Albai Andreea şi Melinte Florina

2007-2008 Usatenco Andreea

2008-2009 Cosma Nicole

21

2009-2010 Cristescu Loga Cella

2010-2011 Budurean Cristina Elena

Directorii Liceului Teoretic „Traian Doda” între anii 1915-2011:

1915-1919 Antal Kolkbrenner

1919-1923 Sabin Evuţian

1923-1924 George Noaghea

1924-1931 Ioan Penţia

1931-1944 Matei Armaş

1944-1947 Aurel Stuparu

1947-1948 Constantin Popovici

1948-1951 Gheorghe David

1951-1952 Elisabeta Mărăscu

1952-1954 Dumitru Pisc

1955-1959 Bujor Jumanca

1959-1964 Francisc Ştuiber

1964-1978 Bujor Jumanca

1978-1990 Ioan Răzvan

1990-1993 Ioan Tocuţ

1993-1999 Ioan Răzvan

1999-2002 Nicolae Borcean

2002- 2007 Gheorghe Hogea

Directorii adjuncţi ai Liceului Teoretic „Traian Doda” între anii 1915-2011:

Constantin Popovici

Bujor Jumanca

Ana Băleanu

Eugen Gheorghiu

Florea Cioroianu

Mioara Popa

Emil Rădescu

Claudia Gherase

Maria Stan

1964-1978 Nicu Poşircă

1978-1982 Ioan Tocuţ

1982-1990 Maria Aron

1990-1999 Gheorghe Hogea

1999-2002 Petru Andraş

2002-prezent Eugenia Mocanu

o Profilul şcolii, specializări:

Profil real: 2 clase specializare matematică-informatică (60 locuri), 1 clasă specializare ştiinţe ale

naturii (30 locuri). Profil uman: 1 clasă specializare filologie (30 locuri). Oferta educaţională pentru anul

şcolar 2011-2012:

Clasa I-a - 4 clase (100 locuri) ,

Clasa a V-a - 4 clase (120 locuri) ,

Clasa IX-a - 4 clase (120 locuri) .

o Capacitatea şcolii – arhitectură, resurse de spaţiu

Dotările liceului. În prezent liceul dispune de:

48 săli de clasă

10 cabinete şi laboratoare

22

2 săli de sport

2 săli pregătite pentru efectuarea orelor de educaţie fizică

sală de festivităţi

2 amfiteatre

bibliotecă în limba română (cu 30.000 vol.)

bibliotecă franceză (cu 3000 vol.)

un internat şi o cantină

Resurse umane:

Număr de elevi: 1171.

Numărul de clase: 45, din care:

învăţământul primar - 14 clase

învăţământul gimnazial - 15 clase

învăţământul liceal: 16 clase cu următoarele specializări: matematică-informatică

intensiv limba engleză şi intensiv informatică, matematică informatică, ştiinţe ale

naturii şi filologie

Colectivul didactic cuprinde 71 cadre didactice din care 15 învăţători și 56

profesori titulari şi suplinitori.

o Populaţia şcolară vizată: naţionalitate, religie, arie de cuprindere,

Elevii din Teoretic „Traian Doda” Caransebeș sunt în proporție de 99,3% de naționalitate română (4

elevi din Republica Moldova). Din punct de vedere al etniei 95,3% (1143) sunt de etnie română, 4,7% sunt

etnici germani, sârbi, ucraineni, romi, etc. Din punct de vedere religios, 87,03% s-au declarat ortodocşi,

4,86% romano-catolici, 4,18% baptişti, 2,24% penticostali şi sub 1% fiecare pentru alte religii.

Elevii liceului provin din medii familiale diferite: intelectuali 25%, funcţionari 12%,

muncitori(ţărani) 53%, şomeri 10%. Dintre primele trei categorii aproximativ 20% au o afacere proprie.

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș funcţionează cu 40 colective de elevi, din care: 16 clase

primare dintre care 2 clase în alternative educaţională Step-by-step, 8 clase gimnaziale și respectiv 16 clase

liceale. Ciclul liceal funcţionează pe filiera teoretică cu specializările:matematică-informatică (cinci clase),

matematica-informatica intensiv informatică (două clase), matematică-informatică intensiv engleză (o clasă),

ştiinţe ale naturi (patru clase), filologie (patru clase).

Evoluţia numărului de clase, elevi, cadre didactice şi personal începând cu anul şcolar 2001-2002

este următoarea:

2001-2002: 8 clase ciclul primar cu 184 elevi,9 clase ciclul gimnazial cu 265 elevi,17 clase ciclul

liceal cu 441 elevi,în total 890 de elevi,53 cadre didactice,7 personal didactic auxiliar şi 33 personal

nedidactic,

23

2002-2003: 8 clase ciclul primar cu 195 elevi,9 clase ciclul gimnazial cu 256 elevi,17 clase ciclul

liceal cu 460 elevi,in total 911 elevi,50 cadre didactice,7 personal didactic auxiliar şi 25 personal

nedidactic,

2003-2004 : 8 clase ciclul primar cu 172 elevi,8 clase ciclul gimnazial cu 216 elevi,16 clase ciclul

liceal cu 460 elevi,in total 848 elevi,48 cadre didactice,8 personal didactic auxiliar şi 25 personal

nedidactic,

2004-2005 : 8 clase ciclul primar cu 164 elevi,8 clase ciclul gimnazial cu 202 elevi,16 clase ciclul

liceal cu 469 elevi,in total 835 elevi,52 cadre didactice,8 personal didactic auxiliar şi 22 personal

nedidactic,

2005-2006 : 8 clase ciclul primar cu 160 elevi,8 clase ciclul gimnazial cu 186 elevi,16 clase ciclul

liceal cu 476 elevi,in total 822 elevi,52 cadre didactice,13 personal didactic auxiliar şi 17personal

nedidactic,

2006-2007 : 8 clase ciclul primar cu 153 elevi,8 clase ciclul gimnazial cu 194 elevi,16 clase ciclul

liceal cu 468 elevi,in total 815 elevi,56 cadre didactice,13 personal didactic auxiliar şi 17 personal

nedidactic.

Se observă o scădere a numărului de elevi în învăţământul primar şi gimnazial, fapt ce va

afecta pe viitor atât scăderea numărului de clase şi implicit reducerea normelor didactice.

Liceul Teoretic “Traian Doda” este şi centru şcolar :

- din punct de vedere bugetar şcolile: Şc.cu cls. I-VIII nr. 8 Caransebeş,Şc. Cu cls.I-IV nr. 4 Caransebeş -

din punct de vedere statistic şcolile din Zagujeni, Prisaca, Daicoviciu, Mâtnicul Mare, Ohaba Mâtnic,

Maciova, Peştere, Copăcele, Zorile, Cornuţel, Păltiniş, Rugi, Ohabiţa, Delineşti.

Începând cu anul şcolar 2007-2008 ,Şc.cu cls. I-VIII nr. 8 Caransebeş şi Şc. Cu cls.I-IV nr. 4

Caransebeş,vor face parte integrantă din Liceul “Traian Doda”.

o Finanţarea şcolii

Fiind unitate școlară de stat, este preponderent finanțată din bugetul de stat. În afara banilor proveniți

din bugetul de stat, școala a reuşit sa obţină resurse financiare proprii prin :

parteneriate cu alte instituţii de învăţământ :Universitatea de Vest Timişoara,Universitatea “Tibiscus”

Timişoara,Şcoala postliceală Sanitară “Carol Davila”,diferite şcoli din mediul rural,

parteneriate cu agenţi comerciali locali :S.C.Alcoa,S.C.Agrobanat S.A.,Tipografia “Dalami-

Print”,S.C. Comexim S.A.,S.C.Gero-Construct ,etc.

parteneriate cu asociaţii şi O.N.G.-uri: Asociatia Părinţilor Liceului “Traian Doda”,Asociaţia Caritas

Caransebeş,Asociaţia Femeilor Ortodoxe Caransebeş,Asociaţia “Iancu Temeş” Buchin,Asociaţia

Sportivă “Brădişorul” Caransebeş,

acţiuni cultural -artistice desfăşurate la nivel de şcoală şi comunitate,

închirieri de spaţii, taxe secretariat,donaţii,sponsorizari,

cazari la internatul liceului

o Vizibilitatea şi promovarea şcolii

Informații cu privire la Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș, pot fi obținute accesând adresele

de internet:

www.caransebes.ro/liceultraiandoda

www.caransebesonline.ro/licteortraiandoda

www.caransebes.net/scoli/traiandoda

www.facebook.com/pages/LiceulTeoreticTraianDoda

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș, școală europeană, este cea mai prestigioasă unitate

școlară din județul Caraș-Severin. Acest prestigiu a fost câștigat prin munca asiduă a profesorilor din liceu,

prin rezultatele obținute de aceștia și de elevii pregătiți de ei.

24

o Relaţii de parteneriat, programe desfăşurare (instituţii publice din ţară şi străinătate, firme,

părinţi etc.)

Activităţi extraşcolare:

Ansamblu de dansuri folclorice “Tibiscum”

25

Revista “Accente” şi „Un condei numit fair-play”

Grupul vocal de muzică religioasă “Ecumenica”

Ansamblu coral

Cerc de arheologie

Cerc de turism

Cerc de pictură “Pro-Art”

Eco-şcoala

Rezultate meritorii:

16 elevi participanţi la olimpiade, diferite discipline, la faza naţională, obţinând rezultate meritorii,

precum şi multiple premii la diferite concursuri şcolare, sesiuni de comunicări, simpozioane. Au fost

înregistrate rezultate excepţionale la admiterea în liceu, bacalaureat şi admitere la facultate în condiţiile

susţinerii unor probe de concurs severe, peste 98% fiind acum studenţi.

Investiţii şi altele:

Investiţii: Reabilitarea clădirii liceului, dotarea cu material didactic pentru

laboratoarele de fizică, chimie, biologie, material sportiv, carte şcolară.

Liceul este înscris în derularea a numeroase proiecte de colaborare şi parteneriate

naţionale şi internaţionale: proiect Comenius I, Eco-şcoala, LeAF, Dar din Dar, Cărţi

pentru Basarabia, etc.

Din mai 2009, în urma competiţiei naţionale, liceul a primit titlul de Şcoală

Europeană.

26

În cadrul liceului funcţionează „Asociaţia Părinţilor – Liceul Teoretic Traian Doda” -

membru asociat la Federaţia Naţională a Asociaţiilor de părinţi din învăţământul

preuniversitar.

Ziua patronului se organizează in fiecare an de către liceu in prima zi de sâmbăta a

lunii iunie.

o Alte aspecte

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș a fost implicat în luna octombrie 2011 în acțiunea de

evaluare externă periodică, realizată de către A.R.A.C.I.P. în conformitate cu reglementările legale în

vigoare, proces extrem de amplu și complex care a fost încheiat cu aprecieri pozitive, ceea ce a creat o

imagine favorabilă atât personalului cât și structurii manageriale a școlii.

Corpul profesoral

o Număr

Colectivul didactic cuprinde 71 cadre didactice din care 15 învăţători şi 56 profesori titulari şi

suplinitori. Ei sunt împărțiți pe două corpuri de clădire (A și B-fosta Școală cu clasele I-VIII nr. 8), respectiv

în cadrul celor nouă catedre și comisii existente în Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș.

o Grad de ocupare pe arii curriculare şi discipline de studiu

Cadrele didactice ce își desfășoară activitatea în Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș sunt

100% calificați. Gradul de ocupare pe arii curriculare și discipline de studiu cu personal didactic calificat

este de asemenea 100%. Cele 71 de cadre didactice sunt împărțite în următoarele comisii și catedre:

1) Comisia Ciclul Primar

a) Corp A

- Cioclodea Rodica - şef comisie metodică corp A

- Andraş Mariana

- Tuştean Maria

- Galescu Marinela

- Ciocan Dana Maria

- Rusulescu Petru

- Albu Camelia

b) Corp B

- Dodoiu Corina - şef comisie metodică corp B

- Lepădat Elena

- Valuşescu Nicoleta

- Răduescu Maria

- Ştefănuţi Margareta

- Petrescu Ileana

- Ghera Anastasia

- Ionescu Violeta

2) Catedra de limba şi literatura română

a) Corp A

- Frenţiu Maria - şef catedră

- Olariu Lucia

- Muntean Mihaela

- Vremescu Maria

- Tat Dana

- Fara Daniela

b) Corp B

- Cristescu Codruţa - coordonator proiecte şi programe educative corp B

27

- Boran Nicoleta

3) Catedra de limbi moderne

a) Corp A

- Kelemen Eugenia - lb. engleză, şef catedră

- Borcean Andreea - lb. engleză

- Tenido Simonette - lb. engleză

- Bucă Andra - lb. germană, coordonator proiecte şi programe educative

- Moloce Carmen - lb. germană

- Erimescu Oana - lb. franceză

- Semcici Daniela - lb. franceză

- Fiedler Rodica - lb. franceză, pensionar

b) Corp B

- Curuţi Teodor - lb. engleză

- Constantin Elisabeta - lb. franceză

4) Catedra de matematică

a) Corp A

- Dragomir Delia - şef catedră

- Moater Lavinia

- Dragotă Ana

- Dragomir Adrian

- Hurduzeu Diana

b) Corp B

- Ciocan Florin - director

- Miuţa Janet

- Jurj Nuţu

5) Catedra de fizică

a) Corp A

- Andraş Petru - şef catedră

- Dalea Ioan

- Franţ Alexandru

b) Corp B

- Grigorescu Ana

- Jurj Georgeta

6) Catedra de chimie-biologie

a) Corp A

- Comaniuc Carmen – chimie, șef de catedră

- Suru Ana - chimie (pensionar)

- Mocanu Eugenia - biologie, Director Adjunct

- Hațiegan Adriana

b) Corp B

- Jurj Georgeta - chimie

- Doroiman Valerica - biologie

7) Catedra de istorie-socio-umane-geografie

a) Corp A

- Ardeţ Carmen - istorie, şef catedră

- Iova Mihaela Nicoleta - istorie

- Bucă Stelian - socio-umane

- Mureşan Carmen - geografie

- Borcean Felix - geografie

- Fontul Oltea - religie

- Coste Dorina - religie

28

b) Corp B

- Suciu Liviu - istorie

- Ciobanu Viorica - religie, responsabil formare continuă corp B

8) Catedra de tehnologii

- Semenescu Mihaela - informatică, şef catedră

- Semenescu Adrian - informatică

- Nicolau Jurca Alexandra - informatică

- Dobren Raluca Georgiana - informatică

- Novac Ana - ed. tehnologică

9) Catedra de educaţie fizică, sport şi arte

a) Corp A

- Pascal Alexandru-Daniel - ed. fizică, şef catedră, responsabil formare continuă corp A

- Tănasie Cristina Florica - ed. fizică

b) Corp B

- Cojocaru Constantin - ed. fizică

c) Corp A şi B

- Humiţa Sorin - ed. muzicală

- Barbu Cătălin - ed. plastică

- Roiban Florin - ed. plastică

o Formare şi experienţă

Cadrele didactice sunt calificate în proporţie de 100%: doctorat - 2, un înscris la doctorat, gradul I-

36, gradul II -10, definitivat -7 şi debutanți -1. Cadrele didactice tinere sunt dornice de afirmare şi

perfecţionare. Întreg colectivul didactic depune eforturi pentru menţinerea statutului liceului câştigat prin

truda generaţiilor de profesori şi elevi.

Experiența profesională a cadrelor didactice din Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș este

reliefată prin preocupările pentru propria formare profesională continuă a cadrelor didactice în ultimii 5 ani:

An şcolar Număr

cadre

didactice

titulare

în unitate

Procentul cadrelor

didactice titulare care

au urmat cursuri de

formare profesională

continuă

Domenii de

formare

Valoarea

cursurilor

Cuantumul

cheltuielilor cu

formarea

profesională

continuă/cadru

didactic

2007-2008 79 13=16,45% CURSURI O

DATĂ LA 5

ANI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

38=48,101% GRADE

DIDACTICE

1=1,26% DOCTORAT FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

5=6,32% MASTER FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

27=34,17% ALTE

CURSURI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

2008-2009 77 4=5,19% CURSURI O

DATĂ LA 5

ANI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

8=10,38% GRADE

DIDACTICE

29

1=1,29% DOCTORAT FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

6=7,79% MASTER FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

42=54,54% ALTE

CURSURI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

2009-2010 68 7=10,29% CURSURI O

DATĂ LA 5

ANI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

4=5,88% GRADE

DIDACTICE

4=5,88% MASTER FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

68=100% CNFP FINANŢAR

E CCD

FINANŢARE CCD

9=13,23% ALTE

CURSURI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

2010-2011 72 3=4,41% GRADE

DIDACTICE

17=23,61% MASTER FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

48=65,26% CNFP FINANŢAR

E CCD

FINANŢARE CCD

29=40,27% ALTE

CURSURI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

2011-2012 70 2=2,85% GRADE

DIDACTICE

48=65,26% CNFP FINANŢAR

E CCD

FINANŢARE CCD

12=17,14% ALTE

CURSURI

FINANŢAR

E PROPRIE

FINANŢARE

PROPRIE

o Conştiinţa dezvoltării

Prin preocupările constante pentru perfecționarea propriului demers didactic, de care dau dovadă

profesorii Liceului Teoretic „Traian Doda” Caransebeș, fapt demonstrat prin datele din tabelul anterior, se

poate fundamenta noțiunea de conștiință a propriei dezvoltări și prin sine a dezvoltării și implicit a

promovării propriei organizații.

o Atitudini către schimbare

Perfecţionarea personalului didactic din Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș s-a realizat pe

două componente:

Propria formare continuă prin activități metodice şi psihopedagogice, realizate la nivelul comisiilor

(catedrelor) metodice, al cercurilor pedagogice, al consfătuirilor de specialitate sau prin sesiuni metodico-

ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă; menţionăm chiar şi participarea la stagii

de informare şi pregătire.

Preocuparea pentru perfecţionarea continuă s-a concentrat, în ultimii ani, şi în intervenţiile directe în

cadrul seminarului internaţional DIDACTICA, cursuri prin programe POSDRU.

Deficienţe:

Problematica sesiunilor de comunicări reprezintă obiectul preocupărilor aceloraşi catedre sau cadre

didactice, restul integrându-se cu dificultate în acest gen de activitate;

30

Publicarea materializărilor prind cercetarea de specialitate, metodică şi psihopedagogică se realizează

sporadic, nereflectând potenţialul real al colectivului didactic al şcolii.

o Alte aspecte

Atingerea priorităţilor strategice se va realiza prin programe şi proiecte educaţionale corelate cu:

legislația și orientările europene în domeniu, direcţiile strategice stabilite de Comisia Europeană pentru

2001-2010, şi convenite în conferinţele miniştrilor educaţiei pentru crearea spaţiului european al educaţiei,

precum și recomandările organizaţiilor : O.E.C.D., UNESCO, UNICEF, Banca Mondială, alte instituţii de

profil. În această direcție se v-a centra procesul instructiv-educativ pe următoarele direcții:

Asigurarea educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii. Formarea competenţelor cheie. Asigurarea

Introducerea şi utilizarea metodelor moderne interactive în realizarea educaţiei de bază,

Prezentarea de programe şcolare noi, pentru C.D.Ş. (educaţie economică, educaţie pentru

mediu, educaţie pentru sănătate),

Formarea competenţelor cheie ale cetăţeniei democratice şi a motivaţiei pentru participarea

activă la viaţa social-politică în vederea asigurării coeziunii sociale,

Dezvoltarea cooperării instituţionale între şcoli, între şcoală şi universităţi, între şcoală şi

autorităţile publice, instituţii culturale, O.N.G.,

Asigurarea calităţii serviciilor de orientare şcolară şi consilierea profesională,

Susţinerea alternativelor educaţionale, componenta ofertei educaţionale,

Susţinerea învăţământului particular - componentă a ofertei educaţionale,

Asigurarea echităţii în educaţie - având ca obiectiv de bază echilibrarea raportului echitate-

calitate,

Asigurarea calităţii proceselor de predare şi învăţare precum şi a serviciilor educaţionale,

Educaţia prin activităţi extraşcolare şi extracurriculare,

Reforma sistemelor de conducere şi administrare instituţională a sistemului naţional de

învăţământ la nivel preuniversitar,

Asigurarea bazei materiale a învăţământului preuniversitar

Luând în considerare viziunea Liceului Teoretic „Traian Doda” Caransebeș, se poate considera că s-au

creat condiţiile implicării şi participării conştiente a tuturor părţilor interesate: elevi, cadre didactice, părinţi,

comunitate locală, drept una dintre modalităţile de asigurare a coerenţei dintre educaţie, implicare,

participare, astfel încât, să fie ridicat prestigiul școlii.

Informaţii despre elevi

o Populaţia şcolară: număr, naţionalitate, religie,

În Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeș sunt înmatriculați în anul școlar 2011-2012 un număr

de 1171 elevi din care 611 sunt fete și 560 băieți. Cei 1171 elevi sunt repartizați pe cicluri de învățământ

după cum urmează:

333 elevi în clasele I-IV (140 fete și 193 băieți);

385 elevi în clasele V-VIII (193 fete și 192 băieți);

453 elevi în clasele IX-XII (278 fete și 175 băieți);

Elevii liceului provin din medii familiale diferite cu domiciliul din Caransebeș cât și din localitățile

limitrofe sau chiar din localități mai îndepărtate de pe raza județului Caraș-Severin. Astfel din punctul de

vedere al mediului familial de proveniență, se constată că în școală sunt elevi din:

Familii de intelectuali 25%,

Familii de funcţionari 12%,

Familii de muncitori (ţărani) 53%,

Familii de şomeri 10%).

Dintre primele trei categorii aproximativ 20% au o afacere proprie.

Cei aproximativ 1200 de elevi care își desfășoară activitatea școlară în cadrul Liceului Teoretic

„Traian Doda” Caransebeș sunt împărțiți în 45 colective după cum urmează:

15 clase primare cu efectivul total de 340 de elevi;

31

15 clase gimnaziale cu efectivul total de 396 de elevi;

16 clase liceale cu efectivul total de 464 de elevi.

Elevii din Teoretic „Traian Doda” Caransebeș sunt în proporție de 99,3% de naționalitate română

(patru elevi provin din Republica Moldova). Din punct de vedere al etniei 95,3% (1143) sunt de etnie

română, 4,7% sunt etnici germani, sârbi, ucraineni, romi, etc. Din punct de vedere religios, 87,03% s-au

declarat ortodocşi, 4,86% romano-catolici, 4,18% baptişti, 2,24% penticostali şi sub 1% fiecare pentru alte

religii.

o Experienţe ale elevilor. Achiziţiile elevilor

Întregul demers didactic ce se desfășoară în cadrul Liceului Teoretic „Traian Doda” Caransebeș a

fost conceput și realizat cu un autentic profesionalism, drept dovadă stau rezultatele dobândite de elevi,

acestea fiind în corelație cu țintele strategice propuse, iar eforturile depuse de ambii factori educogeni

implicați nemijlocit în acest proces (cadru didactic – elev) se constată a fi apreciate în mod pozitiv.

Cu toate acestea pe lângă împliniri se înregistrează și neajunsuri. Se constată o tendinţă de polarizare,

înregistrându-se cazuri a unor elevi foarte bine pregătiţi, cu capacitate de performanţă, fie de elevi cu o

pregătire superficială, care nu fac faţă unor cerinţe elementare (mai ales primar sau gimnaziu). Trendul

general prezent în întregul sistem de învăţământ din România se regăsește şi în unitatea noastră de

învăţământ: elevi preocupaţi de câteva materii, la care obţin performanţe superioare la concursurile şcolare,

respectiv elevi care urmăresc în primul rând note confortabile în vederea admiterii la facultate pe bază de

dosar. La nivelul de învăţământ primar şi gimnazial se înregistrează fluctuaţii de calitate. Este vorba fie de

clase bune şi foarte bune, cu un standard ridicat, fie de clase la care deprinderile de muncă intelectuală,

cunoştinţele şi motivaţia sunt drept mediocre. Majoritatea elevilor şi cadrelor didactice văd în demersul

educaţional doar o finalitate bazată pe examen şi cuantifică actul educaţional prin notele de la examene, nu

acordă suficientă atenţie formării elevului din punct de vedere intelectual şi cultural.

O coordonată pozitivă a activității elevilor noștri o constituie participarea, an de an la faza județeană

și națională a concursurilor pe discipline de învățământ obținând toată gama de premii posibile la

matematică, informatică, limba si literatura română, limba franceză, limba germană, limba latină, geografie,

fizică, chimie, educație fizică și sport, socio-umane, lotul olimpic fiind format în fiecare an din câte 12-15

elevi plus echipele de volei fete şi băieţi.

Ca efect al acțiunilor educative proiectate și desfășurate, atât la nivel de clase cât și la nivel de școală,

la majoritatea elevilor s-a constatat o reală schimbare de atitudine, în sens pozitiv. De altfel, calitatea și

valoarea comportamentelor elevilor, ale convingerilor lor morale, civice, etice, estetice, stau sub semnul unui

evident progres.

Ridicarea nivelului de pregătire a elevilor, asigurarea școlarizării și a unei frecvente mai bune la

cursuri, consolidarea colectivelor, întărirea spiritului de disciplină, cultivarea unei reale motivații a învățării,

formarea priceperii de organizare a timpului de studiu, odihnă și recreere în colaborare cu colectivul didactic

al clasei și cu familia, dezvoltarea interesului de cunoaștere și a orizontului de cultură, sunt marcarea prin

activități adecvate.

Una din problemele de bază o reprezintă participarea de substanţă la proiecte şi programe

internaţionale. Deşi există cadre didactice care doresc să se ocupe de derularea unor proiecte şi programe

(există cadre didactice care au urmat şi absolvit cursuri speciale în acest sens), implicarea elevilor, la toate

nivelurile, este destul de redusă. Cauza principală: participarea la proiecte este clonofagă, iar percepţia

multora dintre cadrele didactice e aceea că proiectul e o activitate suplimentară, facultativă, pe când tendinţa

actuală este de integrare a proiectelor în activităţile instructiv-educative. Nu în toate cazurile se cunosc

suficient particularitățile individuale ale elevilor și condițiile existente în mediul lor familial, de unde și

unele cazuri de frecvență școlară slabă, de elevi cu situația neîncheiată, de indisciplină, de inadaptare la

programul de școală.

Pentru ridicarea standardului demersului didactic, a performanței în actul învățării, pentru obținerea

de resurse proprii de finanțare se vor iniția și dezvolta parteneriate și noi interacțiuni între școală și alte

instituții de învățământ din tară și străinătate, între școală și persoane fizice, agenți economici, societăți

comerciale și instituții publice.

32

Aceste parteneriate se referă la:

controlul pe probleme fundamentale ale procesului de învățământ,

formarea continuă,

învățământul la distanță,

service de consultanță – formarea continuă, evaluarea,

pregătirea grupului de evaluatori ai școlii,

participarea la programele Comenius și Socrates – Lingua,

pregătirea grupului O.S.P.,

bacalaureat în Europa,

Didactica,

extinderea rezultatelor cercetării științifice validate la nivelul școlii,

personalități marcante din felurite domenii,

cursuri de inițiere și pregătire în vederea reconversiei profesionale,

consultanță pe probleme de pregătire a examenelor și de evaluare a competenței (solicitate de

agenți economici, societăți comerciale, instituții publice).

o Alte aspecte

Bogata tradiţie a şcolii, starea reală a învăţământului din această unitate , resursele umane şi

materiale existente reprezintă suficiente argumente pentru promovarea unui învăţământ performant, a unui

învăţământ apt să realizeze modernizările şi să genereze alinierea instituţiei noastre la standarde de exigenţă

europeană.

În urma acestei analize, definiţi în câteva rânduri instituţia voastră

şcolară (adaugă o imagine reprezentativă)

TRADIŢIE-PRESTIGIU-PROFESIONALISM

O ŞCOALĂ DESCHISĂ CĂTRE COMUNITATE