Învăţământul Românesc de Criminalistică şi Medicină Legală la Început de Mileniu 1/5

ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE REZULTATE DIN ULTIMELE MODIFICĂRI ALE LEGISLAŢIEI PRIVIND INTERCEPTĂRILE AUDIO

SAU VIDEO ART.913 – CERTIFICAREA ÎNREGISTRĂRILOR

PANTELIMON BOŞTINA

CONSIDERAŢII PRELIMINARE Modernizarea legislativă a sistemului probatoriu în procesul penal, în materia pe care o

supunem analizei, şi-a găsit o primă consacrare în Legea nr.141/1996 prin care, între multe altele noi reglementări, în titlul III al părţii generale a Codului de procedură penală a fost introdusă Secţiunea V/1 intitulată ,,Interceptările şi înregistrările audio sau video,,. În literatura de specialitate, publicată ulterior, s-a apreciat că este vorba de un progres real în ceea ce priveşte materia probelor, ţinându-se seama de faptul că posibilităţile de trucare a înregistrărilor pot fi contracarate prin măsurile de prevenire şi de verificare a acestora.(1)

Reglementările anterioare concepeau interceptarea convorbirilor telefonice ca o modalitate de ,,coerciţie procesuală reală,, această activitate fiind calificată ca ,,mijloc de investigare,, iar rezultatul era considerat mijloc de probă(2).

După intrarea în vigoare a Legii nr.141/1996 au fost formulate opinii potrivit cărora înregistrările audio sau video constituie doar mijloace de investigare folosite de organele judiciare.(3) Potrivit acestei opinii (Gheorghe Mateuţ, n.n.), dacă înregistrările erau efectuate înainte de începerea urmăririi penale, acestea nu puteau avea decât valoare de acte premergătoare şi care nu puteau fi utilizate decât prin intermediul procesului-verbal de consemnare a acestor acte. După începerea urmăririi penale, ele ar dobândi caracterul unui ,,procedeu probatoriu ce ar deveni mijloc de probă,, prin intermediul procesului-verbal de consemnare(4). Precizăm că prin aceeaşi lege (141/1996) înregistrările audio sau video au fost trecute în art.64 din Codul de procedură penală în rândul mijloacelor de probă.

Se impune a sublinia faptul că, ulterior, prin mai multe legi speciale apărute după 1996 a fost extinsă posibilitatea interceptărilor şi la sistemele informatice:

o art. 23 din Legea nr.678/2000 (modificată prin Legea nr. 522/24.11.2004), privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,

o art.27 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,

o art.57 titlul III, capitolul IV din Legea nr.161/2003 şi art.16 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (prin Legea nr.503/2002 de aprobare a acestei ordonanţe s-a extins sfera interceptărilor de la cele privind telecomunicaţiile, la toate genurile de comunicaţii, menţinându-se prevederile referitoare la sistemele informaţionale),

o art.20 din Legea nr.535/24.11.2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care se referă la interceptarea şi înregistrarea ,,comunicaţiilor,, la fel ca şi art.13 alin.1 din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României. Dispoziţiile legale din Secţiunea V/1 a Codului de procedură penală referitoare la

interceptările şi înregistrările audio sau video au fost substanţial modificate prin Legea nr.281/2003, aceste modificări vizând, în mod firesc şi în deplin acord cu legile speciale mai sus arătate, extinderea interceptărilor şi înregistrărilor şi la alte categorii de ,,comunicaţii,, decât cele avute în vedere de Legea nr.141/1996. Sediul actual al materiei în discuţie îl găsim în dispoziţiile art.91/1 //91/6 din Codul de procedură penală.

Una dintre cele mai importante modificări, cu efecte în practica judiciară, se referă la autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor de către judecător, apreciindu-se că, în acest fel, s-ar da o mai mare garanţie acestor mijloace de probă.

În literatura de specialitate, în perioada relativ scurtă care a trecut de la adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii 281/2003, prin care a fost modificat Codul de procedură penală (circa

www.itcode.ro ISBN: 973-87085-4-0 AIT Laboratories s.r.l.

Învăţământul Românesc de Criminalistică şi Medicină Legală la Început de Mileniu 2/5

1 an) au apărut câteva articole referitoare la subiectul în discuţie, acestea propunându-şi să ofere soluţii la problemele apărute în practică. Astfel, a fost definită noţiunea de interceptări, s-a stabilit importanţa acestora, condiţiile în care se efectuează şi s-au oferit soluţii menite să acopere lacunele legii(5).

Art.91/3 // Certificarea înregistrǎrilor Având în vedere opiniile exprimate pentru clarificarea problemelor apărute în ceea ce

priveşte interceptările sau înregistrările audio sau video, opinii pe care le împărtăşim, în cele ce urmează considerăm oportun a ne opri atenţia asupra dispoziţiilor art.91/3 din Codul de procedură penală (denumit marginal ,,Certificarea înregistrărilor,,) şi a implicaţiilor acestora în practică, cu deosebire a celor din alineatul 3 din acest articol, al cărui conţinut a suscitat discuţii între magistraţii chemaţi să le aplice.

Potrivit art.91/3 alin. 3 ,,banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal se înaintează instanţei care, după ce ascultă procurorul şi părţile, hotărăşte care din informaţiile culese prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens,,.

În lipsa altei precizări, rezultă că, la încetarea interceptărilor, procurorul înaintează suportul cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă şi procesul-verbal (cu certificarea pentru autenticitate) la instanţă. Aceasta stabileşte un termen la care ascultă părţile şi hotărăşte care din informaţiile rezultate din redarea scrisă a înregistrărilor prezintă interes în cercetarea cauzei.

Cu toate că denumirea marginală a art.91/3 din Codul de procedură penală este ,,certificarea înregistrărilor,, din analiza întregului articol rezultă că această activitate este distribuită atât organului de urmărire penală şi procurorului, cât şi instanţei (alin.2 şi 3).

Observăm că în alineatul 3 din art.91/3 din Codul de procedură penală se foloseşte cuvântul instanţă, pe când în art.91/1 se precizează că ,,autorizaţia se dă de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu,,.

Această formulare ar putea duce la concluzia că certificarea () înregistrărilor ar putea fi făcută nu numai de cel ce a dat autorizaţia, adică de preşedinte, ci şi de orice alt judecător desemnat de preşedinte, acesta hotărând, după ce ascultă părţile, care din informaţiile culese prezintă interes în cercetarea cauzei.

Problema care se pune, în concret, este de a răspunde la întrebarea – ce face de fapt instanţa – Triază şi apoi dă un nou atestat de certificare pentru autenticitate, peste cel dat iniţial de procuror (alin.2), sau pur şi simplu exercită o verificare.

Dacă înţelegem prin această operaţie o simplă triere a informaţiilor, în sensul separării celor ce prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei de cele ce nu au nici o legătură cu aceasta, lucrurile ar putea fi considerate clarificate.

Neclar este însă faptul că textul de lege nu precizează momentul în care procurorul trebuie să solicite instanţei certificarea înregistrărilor şi nici ce se întâmplă cu aceste înregistrări în situaţia în care procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată sau dacă instanţa dispune distrugerea înregistrărilor iar, ulterior procurorul redeschide urmărirea penală.

Aceste neclariăţi ale legii generează altele. Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă în situaţia în care informaţiile culese nu prezintă nici un interes în soluţionarea cauzei mai este necesară sesizarea instanţei sau nu, dacă încheierea instanţei prin care se dispune distrugerea se pune imediat în aplicare sau nu, iar în situaţia în care nu se dispune distrugerea, care este termenul de păstrare şi cine le arhivează, având în vedere că părţile pot face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.

Pornind de la lacunele textului de lege, în practică s-au purtat discuţii şi au existat păreri diferite în legătură cu momentul sesizării instanţei.

Într-o opinie, cererea prin care se solicită certificarea() înregistrărilor trebuie făcută după terminarea înregistrărilor, respectiv după expirarea termenului prevăzut în autorizaţie sau, atunci când interceptările nu se justifică, la încetarea lor.

Aplicarea acestor dispoziţii, în modalitatea arătată, poate produce consecinţe nedorite în practică. Faptul că, până în momentul respectiv, nu au fost adminstrate toate probele ar putea compromite ancheta în cauză. De exemplu, o persoană bănuită de vinderea unor droguri, ale www.itcode.ro ISBN: 973-87085-4-0 AIT Laboratories s.r.l.

Învăţământul Românesc de Criminalistică şi Medicină Legală la Început de Mileniu 3/5

cărei convorbiri au fost interceptate - iar aceste convorbiri nu sunt elocvente întrucât el a discutat cifrat cu presupuşii cumpărători -, odată ce va lua cunoştiinţă de conţinutul înregistrărilor ar putea înceta, pentru o perioadă de timp, orice activitate, ar putea influenţa martorii sau, pur şi simplu, sǎ se sustragă de la urmărirea penală.

Potrivit altei opinii, momentul sesizării instanţei pentru certificarea înregistrărilor se situează după investirea instanţei cu rechizitoriu, mai precis, înainte de primul termen de judecată. Principalul argument adus în sprijinul acestei teze ar consta în faptul că, instanţa investită cu soluţionarea dosarului, ar decide în cunoştinţă de cauză care dintre înregistrări prezintă interes în soluţionarea cauzei şi nu ar fi pusă în situaţia de a accepta soluţia unei instanţe care a fost investită numai cu certificarea înregistrărilor, aceasta într-o fază în care nu erau adunate toate probele.

Argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere nu pot fi ignorate însă nu trebuie scăpat din vedere aspectul că aceste înregistrări reprezintă elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, reprezentând probe ori, potrivit art.63 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în urma aprecierii tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Mai mult, s-ar putea ajunge la situaţia în care, inculpatul trimis în judecată, ar afla despre conţinutul înregistrărilor după investirea instanţei, neavând posibilitatea de a formula cereri în apărarea sa decât în această fază. Consecinţele ar putea fi următoarele> prelungirea duratei procesului, restituirea cauzei la procuror (atunci când completarea urmăririi penale în faţa instanţei nu s-ar putea face decât cu mare întârziere) sau achitarea - soluţie ce ar putea fi evitată dacă în faza de urmǎrire ar fi administrate toate probele.

Credem cǎ voinţa legiuitorului a fost aceea de a uşura urmǎrirea penalǎ şi cǎ soluţia cea mai bunǎ este aceea ca procedura prevǎzutǎ de art.91/3 alin.3 sǎ aibǎ loc înainte ca procurorul sǎ pronunţe vreo soluţie în cauzǎ.

Într-o atare situaţie, s-ar da posibilitatea organului de urmǎrire penalǎ ca, în momentul prezentǎrii materialului de urmǎrire penalǎ, sǎ punǎ la dispoziţia inculpatului toate actele de urmǎrire penalǎ, iar acestuia din urmǎ posibilitatea de a formula cereri noi ori de a da declaraţii suplimentare.

Textul în discuţie prezintǎ şi alte neclaritǎţi. Una dintre acestea constǎ în faptul cǎ nu se precizeazǎ ce se înţelege prin noţiunea de

pǎrţi, limitându-se a arǎta cǎ instanţa ascultǎ procurorul şi pǎrţile. Dacǎ înţelegem prin pǎrţi persoanele definite de articolele 23 şi 24 din Codul de

procedurǎ penalǎ, adicǎ inculpatul, partea civilǎ, partea civilmente responsabilǎ, înseamnǎ cǎ prezenţa acestora este obligatorie, atâta timp cât nu se precizeazǎ faptul cǎ, instanţa, poate încheia procesul-verbal în lipsa lor.

În altǎ ordine de idei, ascultarea pǎrţilor în camera de consiliu, într-un proces cu multe pǎrţi şi inculpaţi arestaţi, ar putea cauza greutǎţi în administrarea actului de justiţie. Aceştia pot solicita termene pentru a se prezenta cu un avocat, termen pentru lecturarea transcrierilor sau, pur şi simplu, sǎ se sustragǎ, în situaţia în care au fost cercetaţi în satre de libertate. Mai mult, având în vedere infracţiunile pentru care pot fi autorizate interceptǎrile, ascultarea tuturor pǎrţilor nu se justificǎ în aceastǎ fazǎ a procesului penal care, dupǎ cum se ştie, are un caracter preponderent secret şi necontradictoriu. Ne punem întrebarea > cum poate fi realizatǎ aceastǎ procedurǎ de cǎtre instanţa de judecatǎ altfel decât cu citarea pǎrţilor din proces, punerea la dispoziţie a transcrierilor pentru a fi lecturate şi asculatrea pǎrţilor în ordinea stabilitǎ de art. 340 Cod procedurǎ penalǎ, precum şi dacǎ aceastǎ procedurǎ de triere a informaţiilor îşi are altǎ justificare în afarǎ de faptul cǎ instanţa separǎ informaţiile ce prezintǎ interes pentru soluţionarea cauzei de cele ce nu prezintǎ interes pentru ca, ulterior, apǎrarea sǎ poatǎ specula lipsa acestora sau sǎ aparǎ situaţii în care informaţii aparente fǎrǎ legǎturǎ cu cauza sǎ fie absolut necesarǎ.

Considerǎm cǎ aceste dispoziţii ar trebui modificate cu prima ocazie, în sensul de a fi ascultate doar persoanele faţǎ de care s-a emis autorizaţie, persoanele care sunt cercetate în

www.itcode.ro ISBN: 973-87085-4-0 AIT Laboratories s.r.l.

Învăţământul Românesc de Criminalistică şi Medicină Legală la Început de Mileniu 4/5

cauzǎ, dar faţǎ de care nu s-a emis autorizaţie şi partea vǎtǎmatǎ atunci când autorizaţia s-a dat la cererea ei.

Textul pus în discuţie suscitǎ controverse şi în ceea ce priveşte momentul distrugerii informaţiilor care nu prezintǎ interes în soluţionarea cauzei, datoritǎ modului în care sunt redactate şi aşezate reglementǎrile acestor aspecte.

Si în acest sens s-au conturat mai multe opinii. Potrivit unui punct de vedere, distrugerea informaţiilor care nu prezintǎ interes pentru

soluţionarea cauzei se dispune de instanţǎ, prin încheiere, în momentul în care hotǎrǎşte care dintre informaţiile culese prezintǎ interes pentru soluţionarea cauzei şi se face de îndatǎ.

În ceea ce ne priveşte, considerǎm cǎ instanţa investitǎ sǎ fotǎrascǎ ce informaţii prezintǎ interes pentru soluţionarea cauzei va trebui sǎ precizeze în încheiere cǎ informaţiile care nu au fost folosite ca probe vor fi distruse la rǎmânerea definitivǎ a hotǎrârii prin care s-a soluţionat fondul, dând astfel posibilitate pǎrţilor sǎ consulte pǎrţile din înregistrarea şi transcrierea integralǎ, depuse la grefǎ, care nu sunt consemnate în procesul -verbal. Dacǎ s-ar proceda altfel, credem cǎ dispoziţiile art.91/3 alin.6 nu ar mai avea nici o raţiune.

Apreciem că, într-o astfel de situaţie, ar trebui procedat în felul următor> într-o primă etapă, instanţa investită cu certificarea înregistrărilor hotărăşte care dintre acestea prezintă interes pentru soluţionarea cauzei şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens. Originalul acestui proces-verbal împreună cu informaţiile considerate ca prezentând interes pentru soluţionarea cauzei sunt ataşate la dosar în timp ce banda magnetică, transcrierea integrală şi copia după procesul-verbal,sunt arhivate în locuri special amenajate putând fi consultate pe parcursul soluţionării cauzei, cu aprobarea instanţei.

Înregistrările ce nu au fost folosite ca mijloc de probă sunt distruse la rămânerea definitivă a hotărârii, urmare încheierii dispuse de instanţă, în timp ce informaţiile folosite ca mijloc de probă sunt arhivate împreună cu dosarul, având acelaşi termen de păstrare.

Credem că aceasta este interpretarea corectă ce poate fi dată celui de-al 7-lea alineat al art.91/3 din Codul de procedură penală, confuz redactat datorită precizării ,,celelalte înregistrări vor fi păstrate până la arhivarea dosarului,, dispoziţii ce conduc la concluzia că la rămânerea definitivă a hotărârii dosarului va fi depus în arhiva instanţei de fond, iar aceste înregistrări vor fi distruse în timp ce acelea nu au fost folosite ca mijloace de probă sunt distruse la data pronunţării încheierii prin care se hotărăşte care din informaţiile culese prezintă interes în soluţionarea cauzei.

Fără a intra în detalii referitoare la probe, considerăm că nici nu întră în discuţie posibilitatea distrugerii înregistrărilor folosite drept probe, ştiut fiind că acestea la fel ca celelalte probe aflate la dosar se distrug la expirarea termenului de păstrare a dosarului.

Legea nu face nici un fel de precizări cu privire la înregistrările care rămân la parchet, în situaţia în care se adoptă o soluţie de netrimitere în judecată. Apreciem că, în această situaţie, deşi s-a obţinut autorizarea de la preşedintele instanţei competentă să judece cauza în fond, nu se justifică deloc ca aceste documente să fie arhivate la instanţă, cu atât mai mult cu cât ele ar putea fi valorificate ulterior. Credem că, mai degrabă, s-ar impune ca distrugerea ori arhivarea lor să se facă la arhiva parchetului chiar dacă aceasta se dispune de către instanţă.

Considerăm că la următoarea modificare a Codului de procedură penală ar trebui să se ţină seama de aceste aspecte, adoptându-se reglementări adecvate, inclusiv modificarea denumirii marginale a art.91/3 din Codul de procedură penală care, potrivit celor mai sus arătate nu corespunde întru totul cu ceea ce este reglementat prin textul de lege. NOTE BIBLIOGRAFICE:

1. A se vedea, I.Neagu, Drept procesual penal, Tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002, pag.364,

2. A se vedea, Traian Pop, Dreptul procesual penal, partea generală, vol.III, Tipografia Naţională, Cluj, 1947, pag.474 – 475, Apud Angele Hărăşteanu, Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, Revista de drept penal nr.2/2004, pag.69,

www.itcode.ro ISBN: 973-87085-4-0 AIT Laboratories s.r.l.

Învăţământul Românesc de Criminalistică şi Medicină Legală la Început de Mileniu 5/5

3. Gheorghiţă Mateuţ, În legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în probaţiunea penală, Revista Dreptul nr.8/1997, pag. 70,

4. Angela Hărăstăşan, op. cit, pag. 69, 5. În acest sens, a se vedea, Augustin Lazăr, Interceptările şi înregistrările audio şi video,

Revista de Drept penal nr.4/2003, pag.36 şi urm., Alexandru Tuculeanu, Câteva consideraţii asupra interceptărilor şi înregistrărilor audio şi video, Revista Dreptul nr.5/2004, pag.21-27, Alexandru Tuculeanu, Modificările şi completările aduse Codului de procedură penală în privinţa percheziţiei. Noile reglementări privind interceptările audio şi video, Revista Pro Lege nr.1/2004, pag. 205 – 215, Angela Hărăşteanu, op. cit. pag. 69 – 76.

www.itcode.ro ISBN: 973-87085-4-0 AIT Laboratories s.r.l.