ASPECTE ALE IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI

MARINELA DOINA DOROBANŢU, MĂLINA GURGU

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI

La présente communication se porpose d’offrir une analyse critique du projet de la Société nationale de télévision « Mari români » (Grands Roumains) à la suite de laquelle l’ouvrage « Mari români. Povestea unui succes mediatic » (Grands Roumains. Histoire d’un grand succès médiatique) est paru dans les librairies. Considérant les controverses déclenchées dans d’autres pays par ce format d’émission, nous nous sommes proposé d’étudier la mesure dans laquelle les clichés culturels ont eu gain de cause dans ce projet et de réfléchir à la manière dont cela pourrait créer une image de l’identité roumaine.

Cuvinte cheie : români, media, clişee, identitate, românesc

Integrarea României în Uniunea Europeană, la 200 de ani distanţă de Revoluţia Franceză şi la 74 de cea bolşevică, ne-a proiectat într-o Europă unită, care reprezintă o conştiinţă de sine şi o acceptare a unei identităţi largi, europene, ca termen de comparaţie cu zone la fel de largi, purtătoare, fiecare, a unui specific cultural, religios şi istoric. În lumea latinităţii din care şi noi facem parte, „identitatea” provine din id şi ens, adică dintr-un pronume şi un substantiv care, ca noţiune, desemnează însăşi esenţa - ens = ceea ce este în sine şi se manifestă existând. „Identitatea naţională” desemnează anumite note comune membrilor unei comunităţi umane determinate, dar nu trebuie uitat că această comunitate nu este diferită, distinctă, de totalitatea indivizilor care o compun. Prinşi între începuturile modernităţii şi o postmodernitate explozivă, între tradiţie şi globalizare, românii au fost încă o dată obligaţi să se reorienteze, încercând o ambiguă autodefinire a acestui termen.

În momentul actual e oare identitatea românească ameninţată de globalizare sau, dimpotrivă, identitatea naţională va ieşi întărită din această confruntare? Referindu-se la conceptul de „identitate” în contextul multiculturalismului, scriitorul american Leon Wieseltier afirmă:

definiţia individualităţii cunoscută drept „identitate” nu e o definiţie negativă, e o definiţie nu doar a ceea ce eşti, ci şi a ceea ce nu eşti, dar o astfel de definiţie a aceluiaşi va fi deseori interpretată de altul ca respingere. Identitatea e izolare; o doctrină a aversiunii; o exaltare a impasivităţii. Partea proastă (dar şi partea bună) este că izolarea nu e niciodată desăvârşită. Graniţele sunt permeabile, iar zeii străini se furişează peste ele1

Cu siguranţă, o lume ideală ar fi lipsită de conjuncţiile „dar” şi „însă” dar, din fericire, noi nu trăim într-o lume ideală. Noi trăim într-un prezent în care trecutul e ceva ce trebuie asumat, cuvintele lui Dan Puric fiind edificatoare în acest sens:

un teritoriu fizic oarecare, un spaţiu geografic, măsurabil şi cartografiabil, devine PENTRU MINE patria mea. Un fenomen lingvistic devine PENTRU MINE limba mea. O istorie oarecare devine PENTRU MINE trecutul meu.

Istoria poate să fie, astfel, tragem concluzia, o suită de evenimente, dar trecutul comportă în substanţa lui o suită de semnificaţii ale acestor evenimente. În felul acesta, naţia se defineşte şi ca investiţie a omului în timp.2

Fără trecut n-am mai fi ceea ce suntem şi nici n-am şti ce suntem, veacuri de sânge, de crez şi de cânt ar fi şterse definitiv din memoria colectivă, iar viitorul sprijinit doar pe materie este, indiscutabil, incert. Nici trăirea în trecut nu este însă o formă de progres, de aceea „heterotopia” pe care o trăim astăzi trebuie să combine trăsături sociologice cu istorie/memorie intersectate la nivel social. Ar trebuie să gândim cu istoria, şi nu despre istorie, pentru a ne reorienta în prezent. Este evident însă că, din păcate, diversele aspecte ale tranziţiei spre democraţia occidentală au generat

1 Leon Wieseltier, Împotriva identităţii, Iaşi: Editura Polirom, 1997, p. 342 Dan Puric, Cine suntem, Bucureşti: Editura Platytera, 2008, pag. 159.

prea puţin schimbarea mentalităţilor acestui popor latin rezident la graniţa dintre Orient şi Occident, românii având în continuare o mentalitate care păstreză clişee din trecut.

După ce faţada comunismului a căzut, împreună cu falsele valori pe care le promova, au urmat anii de degringoladă post revoluţionari în care s-a observat o mişcare a unei anumite pături educate de respingere faţă de clişeele comuniste, superficială însă şi fără efecte deosebite. În anii când identitatea era dictată de la centru, „modelele” românilor, de obicei, se împărţeau în două mari categorii: personaje istorice de tipul: Traian, Decebal, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare ori Al. I. Cuza şi sportivi: tenismenii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, gimnasta Nadia Comăneci, Gică Hagi şi echipa de fotbal „Steaua Bucureşti”. După revoluţie, societatea românească, cuprinsă de foamea năpraznică şi necontrolată de a avea avere, confort şi putere asupra semenilor, a mai adăugat la categoriile sus menţionate noi tipuri de lideri financiari: Gigi Becali, Ion Ţiriac, politici: Ion Iliescu, Miron Cozma, Adrian Năstase ori Traian Băsescu, oameni din lumea spectacolului: Florin Călinescu, Andreea Marin ori Mihaela Rădulescu, manelişti şi din nou sportivi, în special fotbalişti.

În sensul cuvintelor lui Nicolae Iorga: „Şi iată suntem tot acasă” şi în tradiţia unui vechi proverb românesc: „Apa trece, pietrele rămân”, în România anului 2008 constatăm că s-au păstrat, aşadar, vechile clişee – figuri istorice orientative, la care s-au adăugat altele noi, contemporane, după principiul că publicitatea, fie ea şi negativă, tot o formă de câştig este.

În România contemporană impactul mediatic, vizual, este imens. Şcoala nu mai ţine pasul cu aşteptările şi cu profilul elevului din ziua de azi, iar educaţia se face la televizor şi mai puţin în şcoală. Nici în familie educaţia nu pare a mai fi prioritară, în condiţiile în care tot mai mulţi copii sunt abandonaţi în grija rudelor, în timp ce părinţii încearcă să-şi câştige existenţa pe alte meleaguri. Pentru mulţi români, viaţa în afara orelor petrecute la serviciu se limitează la cele petrecute la televizor, iar dacă e să ne luăm după concluziile unor sondaje de opinie europene, foarte mulţi români iau în mod naiv drept adevăr tot ceea ce li se prezintă prin intermediul mass-media.

Distribuţia de televiziune prin cablu sau prin antene care recepţionează programele televizate prin intermediul sateliţilor este, în România, unul dintre business-urile cele mai profitabile. După ce în anii comunismului, Televiziunea Română era considerată principala „armă” de propagandă a regimului, românii astăzi sunt dispuşi să se dispenseze de ultimele resurse financiare sau să stea la cozi interminabile pentru a-şi plăti abonamentul pentru luna viitoare şi aceasta pentru că societatea românească este cuprinsă de o foame imensă de informaţie. Surse de divertisment pot deveni orice subiecte ce provoacă emoţie – de la relatări la dezbateri, concursuri ori reality show-uri. Despre educaţie – cât mai puţin, căci plictiseşte ori interesează un segment prea redus al populaţiei.

Se uită însă că starea generală a unei societăţi porneşte exclusiv de la gradul de cultură. Ea reprezintă singurul instrument de redobândire a statutului politic firesc şi este un instrument de realizare a binelui comunitar, fapt ce nu ar mai trebui ignorat. Identitatea românească există, desigur, şi reprezintă modul de a fi în lume al poporului român. Dar identitatea românească ca mod de a fi în lume şi gândirea despre această identitate reprezintă o unitate recognoscibilă într-un al treilea element care le integrează pe amândouă. Iar acesta nu poate fi altul decât cultura. Prin urmare, cultura reprezintă o sinteză între un mod de a fi în lume al unui popor şi gândirea acestui mod, care stă la baza tuturor reprezentărilor despre lume şi de sine ale acelui popor.

Pe fondul absenţei unei tipologii a valorilor reale în care tinerele generaţii să-şi afle modele, proiectul Mari români, iniţiat cu ceva timp în urmă de televiziunea naţională, a fost unul inedit, atât prin prisma subiectului abordat, cât şi prin scopul declarat – acela de a capta interesul publicului spre ţinte de ordin cultural. Temei i-a fost formatul BBC - Great Britons, care a fost adaptat la structura, bugetul şi posibilităţile tehnice ale TVR, dar şi la tipul de public de televiziune de la noi. Imaginat ca un show cultural şi mediatic interactiv şi imprimat cu fastul necesar, de tip hollywoodian, acest program desfăşurat pe parcursul a trei luni de zile şi-a propus să reprezinte „un proiect naţional care să implice opiniile şi voinţa românilor de pretutindeni cu scopul de a afla acel tip de personalitate care concentrează valorile umanităţii, cunoaşterii sau acţiunii în spaţiul de limbă şi simţire rămânească.”3 Marele merit al acestui program a fost că a reuşit să atragă atenţia, să incite

3 Valentin Protopopescu, Mari români. Povestea unui succes mediatic, Bucureşti: Editura Trei, 2007, pag. 49.

la dezbatere şi la polemică, să stimuleze creativitatea media şi receptarea critică. Trecând peste observaţia că programul a reprezentat un mare succes la BBC (celebru în lume, întâi de toate, prin reputaţia de a livra cetăţenilor informaţii corecte) şi mai puţin la noi, ierarhia românească a fost o lecţie de spirit patriotic şi o demonstraţie că oamenii au nevoie de modele. Mari români nu a fost numai un program televizat, ci şi o dezbatere naţională care a urmărit, dincolo de alegerea celui mai valoros român din toate timpurile, să vorbească despre reperele românilor.

Proiectul s-a realizat în trei mari etape – prima, desfăşurată pe parcursul a o lună de zile, a fost rezervată nominalizării de către public a celor mai importante personalităţi naţionale, într-o manieră liberă, neinfluenţată de iniţiatorii proiectului. În urma acestui scrutin au fost stabiliţi membrii din top 100, inclusiv cei 10 finalişti. A doua etapă a însemnat votarea în continuare a primilor zece clasaţi, astfel încât interesul publicului pentru acest program să rămână treaz, ultima etapă constituindu-se în realizarea şi difuzarea unui număr de zece filme documentare dedicate fiecăreia dintre personalităţile din Top 10, care urmărea stimularea dezbaterilor pe marginea acestora. Proiectul avea în vedere nu neapărat ierarhia, ci, mai degrabă, dezbaterea publică şi oferea posibilitatea de a discuta normal şi civilizat despre identitatea naţională, despre valoare, dar şi despre popularitate. Privită din această perspectivă, iniţiativa TVR, gândită iniţial ca un joc, a avut şi o componentă de gândire - de fapt partea cea mai importantă a acestui show, cu privire la ce este valoarea şi care îi sunt purtătorii în spaţiul cultural românesc. Modalitatea de votare a fost: Tel Verde – 3 %, SMS - 28% şi site TVR - 69%, totalul voturilor exprimate ridicându-se la 98.284. Raportat la populaţia României, numărul voturilor nu este mare fiind evident că procentele reprezintă doar o parte din cei interesaţi cu adevărat de trecutul românesc – partea care a dorit să-şi exprime opinia în mod direct. Repartiţia voturilor pentru personalităţile din Top 100, după categoriile de provenienţă, a fost următoarea:

- personalităţi istorice – 37.749;- personalităţi de cultură – 16.177;

- sportivi – 8.154;

- artişti – 7.300;

- savanţi – 5.318;

- oameni de afaceri – 3.801;

- vedete tv – 2.125;

- oameni politici – 2.068;

- eroi – 453;

- personaje literare – 392;

- alţii – 14.733.

Dar, de fapt, cum arată Top 100? Până la poziţia 100 cât cuprinde topul, găsim laolaltă personalităţi istorice, politice, religioase, scriitori, actori, muzicieni, savanţi, sportivi, prezentatori de televiziune şi... chiar personaje fictive (Bulă), fapt ce vine să sublinieze caracterul contradictoriu şi mucalit al românului. Îi regăsim imediat după „top ten”, pe poziţia 11, pe Nicolae Ceauşescu (pentru mulţi care s-au fi aşteptat ca dictatorul comunist să fie prezent chiar în Top 10 aceasta a fost marea surpriză provocată de show), urmat pe 12 de voievodul Vlad Ţepeş, 13 – omul de afaceri George Becali, 14 - savantul Henri Coandă, 15 – fotbalistul Gheorghe Hagi, 16 – scriitorul Ion Luca

Caragiale, 17 – istoricul Nicolae Iorga, din nou un voievod pe 18 – Constantin Brâncoveanu, 19 – muzicianul George Enescu, 20 – yoghinul Gregorian Bivolaru, 21 – fotbalistul Mirel Rădoi, 22 – liderul legionar Corneliu-Zelea Codreanu, 23 – diplomatul Nicolae Titulescu, 24 – regele Ferdinand I, 25 – regele Mihai I, 26 – regele dac Decebal, 27 – preşedintele Traian Băsescu, 28 – baschetbalistul Ghiţă Mureşan, 29 – omul politic Ion I. C. Brătianu, 30 – antrenorul Răzvan Lucescu, 31 – savantul Nicolae Paulescu, 32 – omul politic Iuliu Maniu, 33 - cardinalul Iuliu Hossu, 34 - filosoful Emil Cioran, 35 – revoluţionarul Avram Iancu, 36 – regele dac Burebista, 37 – regina Maria, 38 – scriitorul Petre Ţuţea, 39 – omul politic Corneliu Coposu, 40 – inventatorul Aurel Vlaicu, 41 – preotul Iosif Trifa, 42 – scriitorul Nichita Stănescu, 43 – scriitorul Ion Creangă, 44 – solista pop Mădălina Manole, 45 – omul politic Corneliu Vadim Tudor, 46 - inventatorul Traian Vuia, 47 – scriitorul Lucian Blaga, 48 – savantul George Emil Palade, 49 – savantul Ana Aslan, 50 – fotbalistul Adrian Mutu, 51 – actorul Florin Piersic, 52 – omul politic Mihail Kogălniceanu, 53 – muzicianul Iancsi Korossy, 54 – voievodul Dimitrie Cantemir, 55 – tenismenul Ilie Năstase, 56 – muzicianul Gheorghe Zamfir, 57 – interpretul Gică Petrescu, 58 – luptătoarea anticomunistă Elisabeta Rizea, 59 – Bulă, personaj de banc, 60 – actorul Amza Pelea, 61 – voievodul Matei Corvin, 62 – voievodul Mircea cel Bătrân, 63 – omul politic şi criticul Titu Maiorescu, 64 – actorul Toma Caragiu, 65 – solistul pop Mihai Trăistariu, 66 – vedeta de televiziune Andreea Marin, 67 – savantul Emil Racoviţă, 68 – savantul Victor Babeş, 69 – omul politic şi istoricul Nicolae Bălcescu, 70 – scriitorul Horia-Roman Patapievici, 71 – liderul politic Ion Iliescu, 72 – scriitorul Marin Preda, 73 – scriitorul Eugen Ionescu, 74 – preotul Dumitru Stăniloaie, 75 – cardinalul Alexandru Tolea, 76 – muzicianul Tudor Gheorghe, 77 – tenismenul şi omul de afaceri Ion Ţiriac, 78 – preotul Ile Cleopa, 79 – preotul Arsenie Boca, 80 – fotbalistul Bănel Nicoliţă, 81 – preotul Dumitru Cornilescu, 82 – savantul Grigore Moisil, 83 – fotbalistul Claudiu Niculescu, 84 – fotbalistul Florentin Petre, 85 – muzicianul Marius Moga, 86 – scriitorul Nicolae Steinhardt, 87 – solista pop Laura Stoica, 88 – fotbalistul Cătălin Hâldan, 89 – savantul Anghel Saligny, 90 – caiacistul Ivan Patzaichin, 91 – cântăreaţa Maria Tănase, 92 – regizorul Sergiu Nicolaescu, 93 – scriitorul Octavian Paler, 94 – Eroul Necunoscut, 95 – muzicianul Ciprian Porumbescu, 96 – muzicianul rock Nicolae Covaci, 97 – astronautul Dumitru Prunariu, 98 – voievodul Iancu de Hunedoara, 99 – scriitorul Constantin Noica, 100 – ţăranul Badea Cârţan.

Topul este haotic şi demonstrează că România de astăzi este în derivă din punct de vedere axiologic. Clasamentul acesta reprezintă cel mai bine eclectismul nostru, al românilor, căci privind din unghiul „constantelor” mentalităţii româneşti şi făcând abstracţie de conţinuturile istoric configurate, observăm că nu există deosebiri decât de timp istoric. „Alte măşti, aceeaşi piesă”, parafrazând cunoscutul vers eminescian, par a ilustra nu numai avatarurile destinului omului individual în lume, ci şi destinul culturii româneşti a cărei stare naturală pare a fi aceea de permanentă „tranziţie”.

Privit în ansamblu, clasamentul oferă o imagine sugestivă în care oamenii politici şi liderii istorici ocupă un loc destul de important, personalităţile trecutului fiind preferate în dauna celor ale prezentului. Fără a intra în amănunte de alt ordin, la acest capitol surprinde prezenţa în top a doi regi (dintre cei şase) – Burebista şi Decebal care nu prea sunt români pentru simplul fapt că România şi limba română nu existau pe vremea dacilor şi a unui rege al Ungariei – Matei Corvin! La fel de surprinzătoare este şi clasarea lui Nicolae Ceauşescu pe locul 11, lucru ce vine să sublinieze faptul că în mentalul colectiv Revoluţia din Decembrie nu a avut un caracter anticomunist, ci a constituit mai degrabă expresia unei revolte generate de sărăcie, foamete şi frig.

Pe de altă parte însă, suprinde dezminţirea uni clişeu mitologic tradiţional – formula „Românul s-a născut poet” în lista Top 100 (minus 10) regăsindu-se doar 12 nume: 2 poeţi – Nichita Stănescu şi Lucian Blaga, 2 dramaturgi – Ion Luca Caragiale şi Eugen Ionescu, 3 prozatori – Ion Creangă, Marin Preda şi Octavian Paler şi 5 eseişti – Constantin Noica, Horia-Roman Patapievici, Emil Cioaran, Petre Ţuţea şi Nicolae Steinhardt. În ceea ce priveşte duzina de muzicieni prezentă în top observăm că muzica clasică e reprezentată doar de Enescu şi Porumbescu. Gheorghe Zamfir şi Maria Tănase, Gică Petrescu, Tudor Gheorghe şi Nicu Covaci sunt şi ei

prezenţi, însă alături, bine cotaţi, îi întâlnim şi pe Marius Moga, Mihai Trăistariu, Mădălina Manole şi Laura Stoica.

În planul personalităţilor sportive, bine plasaţi sunt, evident, fotbaliştii, şi acest fenomen nu e deloc surprinzător în contextul în care toate jurnalele de sport abundă în poveşti care de care mai agasante şi mai sordide care-i au în prim plan. Că românii sunt un popor impresionabil o demonstrează prezenţa în top a fobalistului dinamovist Cătălin Hâldan, care, alături de Laura Stoica, au fost votaţi la acel moment, probabil, mai degrabă datorită impresiei încă proaspete provocate de tragica lor dispariţie. Oricum, în top întâlnim prezente de fapt, echipele Steaua - prin liderul său Mirel Rădoi şi prin finanţatorul Gigi Becali, Dinamo - Claudiu Niculescu, Florentin Petre şi, eventual, Rapid prin Răzvan Lucescu la acea dată, fără ca alte nume de glorie ale acestor cluburi să fie menţionate.

Un domeniu mai bine aspectat este ştiinţa cu diferitele sale ramuri în care românii au arătat lumii ce pot la superlativ - Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dimitru Prunariu, George Emil Palade, Ana Aslan, Victor Babeş, Nicolae Paulescu, Anghel Saligny, Grigore Moisil sau Nicolae Iorga. Pe fondul foamei de imagine, paradoxală este nominalizarea a doar cinci personalităţi din lumea divertismentului: trei actori – Florin Piersic, Amza Pelea, Toma Caragiu şi , un regizor – Sergiu Nicolaescu şi o vedetă feminină tv – Andreea Marin. Cât despre personalităţile feminine prezente în top, acestea reprezintă domenii diferite, dar şi mai puţin de 8% din total: Nadia Comăneci, Regina Maria, Mădălina Manole, Ana Aslan, Elisabeta Rizea, Andreea Marin, Laura Stoica şi Maria Tănase.

În ceea ce priveşte Top 10, rezultatul voturilor primite pe site-ul creat pentru acest concurs (www.mariromani.ro), prin SMS sau telefon de la românii din toate colţurile ţării, dar şi de dincolo de graniţe, a fost următorul:

1. Ştefan cel Mare -77.493 voturi;2. Carol I - 52.474 voturi;3. Mihai Eminescu (50.640 voturi)4. Mihai Viteazul - 48.725 voturi;5. Richard Wurmbrand - 46.973 voturi;6. Ion Antonescu - 27.483 voturi;7. Mircea Eliade - 17.019 voturi;8. Alexandru Ioan Cuza - 16.383voturi,9. Constantin Brâncuşi -14.831 voturi;10. Nadia Comăneci - 11.825 voturi.

Top 10 ilustrează că viaţa politică a luat-o încă o dată înaintea vieţii artistice, dar şi că, din nou, trecutul este cel elogiat. Între cele nouă personalităţi masculine şi una feminină întâlnim cinci şefi de stat, doi scriitori, un preot, un artist şi o sportivă. Femeile sunt reprezentate doar prin Nadia Comăneci, de altfel şi singura personalitate în viaţă, iar minoritarii prin pastorul Richard Wurmbrand, evreu convertit la creştinism, devenit pastor luteran şi unul dintre militanţii împotriva comunismului. Prezenţa acestuia între primii zece a fost o surpriză după cum, pentru mulţi, a fost şi cea a mareşalului Ion Antonescu. Nu surprinde însă locul 3 ocupat de Mihai Eminescu, fără de care e greu de imaginat cum ar fi fost fizionomia lexicală a limbii române astăzi sau a sculptorului Constantin Brâncuşi al cărui geniu a influenţat evoluţia artelor plastice secolul trecut. Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza sunt cei care i-au unit pe români, aşadar, prezenţa lor este perfect justificată, iar regele Carol I e cel în timpul căruia România a înregistrat cel mai rapid progres.

Ce i-a determinat însă pe români să-l aleagă în fruntea clasamentului pe Ştefan cel Mare? Întruneşte domnitorul moldovean caracteristicile unui român adevărat? Ce este un român adevărat? Sunt întrebări la care răspunsurile pot varia. Domnitorul a fost un personaj bine promovat încă din şcoală, atributele „cel Mare”, „şi Sfânt” venind în sprijinul său. Mitologia, familia şi istoria ni-l înfăţişează glorios: creştin, ctitor, unionist avant la lettre ş.a.m.d. Ştefan cel Mare şi Sfânt e un punct de reper uriaş în istoria românilor pentru perioada foarte lungă în care a fost domnitor al Moldovei,

în ciuda faptului că a mai pierdut câteva războaie, ba chiar a plătit tribut ani buni turcilor, că a fost o perioadă destul de lungă la cheremul polonezilor, aceste aspecte nefiind accentuate în manualele de istorie. Ba chiar fiind privite ca aspecte neglijabile. Pentru români, el rămâne cel care a domnit 47 de ani, cel care a ridicat o salbă de lăcaşe de cult, cel care i-a umilit pe turci cu strategia sa de la Podul Înalt, bătălie căreia aceleaşi manuale i-au dedicat un spaţiu mai mare decât cel al luptei de la Călugăreni, ba chiar mai mare decât cel dedicat luptelor dintre daci şi romani. Neîndoielnic, Ştefan - „om nu mare de stat”, cum îl descria Grigore Ureche, reprezintă idealul virtuţilor şi însuşirilor oricărui conducător. Pe lângă calităţile sale de bun strateg şi creştin (Pontiful Romei l-a numit „Valul creştinităţii”), domnitorul a savurat şi viaţa cu toate plăcerile ei - a avut oficial trei soţii şi a lăsat mulţi copii în urmă, unii din legături neoficiale. Suficiente motive pentru a fi pe placul românilor. Probabil că umanizarea combinată cu imaginea de luptător neînfricat şi învingător al turcilor a mobilizat mentalul afectiv la un vot colectiv, Ştefan cel Mare nefiind, poate, cel mai mare român, dar cu siguranţă cel mai popular român.

Ca orice clasament, este evident că şi acest top este unul subiectiv, conjunctural. El reflectă însă foarte bine mentalitatea şi sensibilitatea românilor în prag de aderare la marea familie europeană. Care vor fi atuurile României în această mare familie europeană ce are ca slogan cuvintele „unitate în diversitate”? Sunt ele fructificate în prezent la adevărata lor valoare? Românii n-ar trebui să uite că multiculturalitatea - trăsătură a epocii contemporane, nu trebuie transformată într-un factor de mimetism şi, de ce nu, de distrugere, ci trebuie privită ca o formă prin care elementele noi trebuie asimilate doar cu păstrarea diferenţelor. Tradiţia nu trebuie să se piardă, ea este atuul nostru pe care trebuie să învăţăm să-l respectăm până când nu va fi prea târziu. Referitor la modul nostru de a fi, regizorul britanic Peter Greenaway, afirma: „Voi, românii, aveţi o cultură tare mimetică. România este invizibilă în lume. În termenii culturii internaţionale nu aţi produs mari muzicieni, nu aţi produs mare literatură. Poate Enescu… Dar el a rămas o figură minoră, locală… A activat în Parisul anilor ’30, în special. Nu aţi oferit nimic culturii europene. Mă interesează România tocmai pentru că sunteţi invizibili.”4 Acesta este, aşadar, pericolul care ne paşte. Este normal ca identitatea românească să nu fie una remanentă, încremenită sau pur şi simplu nostalgică, ea trebuie şi se reconstruieşte activ la nivelul inconştient-simbolic. Chiar dacă în societatea postmodernă identitatea tinde să devină ceva imaginar, România, ca spaţiu cultural, are nevoie de o recunoaştere a valorilor şi de o respectare a elitelor. De aceea, pe lângă impactul mediatic, poate că marele merit al formatului Mari români a fost tocmai readucerea în atenţia publicului a unor personalităţi marcante despre care se ştiau foarte puţine lucruri sau chiar nimic. Interesant şi într-adevăr util, ar fi ca televiziunile de pe la noi să preia modelul BBC-ului şi în ceea ce priveşte informarea ori corectitudinea limbii vorbite şi scrise.

BIBLIOGRAFIE:

Studii:BARBU, DANIEL, Firea românilor, ediţia a II-a, Editura Nemira: Bucureşti, 2004BOIA, LUCIAN, 2002, România - ţară de frontieră a Europei, Editura Humanitas: Bucureşti, 2002DJUVARA, NEAGU, Între Orient şi Occident, Editura Humanitas: Bucureşti, 2004GHEO, RADU PAVEL, Românii e deştepţi. Clişee mioritice, Editura Polirom: Bucureşti, 2006PROTOPOPESCU, VALENTIN, Mari români. Povestea unui succes mediatic, Bucureşti: Editura Trei, 2007PURIC, DAN, Cine suntem, Bucureşti: Editura Platytera, 2008WIESELTIER, LEON, Împotriva identităţii, Iaşi: Editura Polirom, 1997ZAMFIRESCU, ION, Spiritualităţi româneşti, Editura Vivaldi, Bucureşti, 2001.

Surse web:www.mariromani.rowww.polirom.ro/supliment/nr40/interviu.html

4 http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=40&cat=7&highlight=peter%20greenawy