CARACTERE BIOPEDOCLIMATICE

EUROPA

Asociaţii arbustive mediteraneene (formaţii mediteraneene secundare, asociaţii de tufărişuri

mediteraneene)

Caracteristice în vegetaţie sunt tufişurile de maquis, garriga (sudul Franţei), frigana (Grecia), matorral (Spania), tomilarele (Spania), palmito (Spania) etc.

pădurile sclerofile - arborii sunt distanţaţi (Manea, 2008), au înălţimi sub 7m, aparţin stratului arborescent cu Quercus ilex, Quercus suber, Quercus coccifera şi formează păduri luminoase.

dintre ierburi şi arbuşti destul de răspândite sunt: Rosa sempervirens, Olea oleaster, Chamerops humilis (singurul palmier european) etc.

în afara solurilor brune de pădure mediteraneene şi a celor castanii, pe calcare se dezvoltă terra rossa.

MaquisMaquis GarrigaGarriga= mattoral, fynbos, chaparral = mattoral, fynbos, chaparral = frigana, tomillares, chaparral= frigana, tomillares, chaparral

Se dezvoltă în condiţii climatice tipic mediteraneene (veri Se dezvoltă în condiţii climatice tipic mediteraneene (veri secetoase, ierni blânde);secetoase, ierni blânde);

Se dezvoltă în condiţii de răcoare şi umiditate (în regiunile Se dezvoltă în condiţii de răcoare şi umiditate (în regiunile litorale);litorale);

Soluri silicioase (formate pe şisturi cristaline);Soluri silicioase (formate pe şisturi cristaline); Soluri calcaroase (formate pe calcare);Soluri calcaroase (formate pe calcare);

Salvie, ienupăr, mirt, leandru, lavandă, rosmarin.Salvie, ienupăr, mirt, leandru, lavandă, rosmarin. Rozmarin, lavandă, timus (cimbru), stejar de kârmâz, stejar Rozmarin, lavandă, timus (cimbru), stejar de kârmâz, stejar verde.verde.

Asociaţii arbustive mediteraneene (secundare)

Maquis (Franţa), maquia sau maqui (Spania – poalele M. Montserrat), macchia mediterranea (Italia, Corsica – ocupă 20% din supraf. insulei; Sardinia, sudul Portugaliei, Grecia (N), Turcia (V,SV, S) – asociaţii vegetale dense, tufărişuri, hăţişuri (mai mult sau mai puţin compacte), compuse din arbuşti dezvoltaţi pe soluri silicioase (acide);

Această asociaţie este răspândită pe tot ţărmul nordic al Mediteranei (denumire corsicană), urcă până la 400 m altit., cuprinde tufărişuri semperviriscente:

Stejar de stâncă sau veşnic verde (Q. ilex); Măslinul sălbatic (Olea europaea, Olea laperrini); Fistic (Pistacia vera, Pistacia lentiscus); Roşcov (Ceratonia siliqua); Palmier pitic (Chamaerops humilis) (Stănilă, 2006); Stejar de Kermes (Q. coccifera) - mai rar (Manea, 2008).

Dar şi: salvie (Salvia pratense); ienupăr (Juniperus sp.); mirt (Mirthus communis); leandru (Nerium oleander); lavandă (Lavandula sp.); rosmarin (Rosmarinus officinalis);

În Turcia (reg. egeană), vegetaţia de tip maquis s-a dezvoltat pe terenurile ocupate în trecut de pinul roşu (Pinus brutia), păduri care au fost complet distruse.

Unele dintre elementele componente maquis-ului cresc ca şi arbori în cadrul ariilor protejate – Parcul Natural Dilek:

Stejarul de Kermes (Q. coccifera); Laurul (Laurus nobilis); Roşcovul (Ceratonia siliqua), atingând 7-8 m înălţime.

În Turcia (reg. mediteraneană), compoziţia floristică şi distribuţia maquis-ului este diferită faţă de regiunea egeană.

Mirtul (Myrtus communis) şi arborele căpşună (Arbutus andrachne) se întâlnesc în lungul coastei Mării Mediterane.

Stejarul de Kermes (Q. Coccifera) urcă până la 1500-1600 m pe versanţii sudici ai M. Taurus.

Garriga (garrigue – fr.) – tufărişuri scunde, alternând cu ochiuri de pajişti mai mult sau mai puţin degradate, dezvolate pe roci calcaroase;

• sunt răspândite în sudul Franţei şi în alte regiuni ale Europei mediteraneene, apar şi sub alte denumiri (frigana); asociaţii discontinui dezvoltate pe calcare;

Specii componente:

• Stejarul de Kermes/Cârmâz (Q. coccifera);

• Rosmarin (Rosmarinus officinalis);

• Cimbru (Thymus sp.);

• Specii de ienupăr (Juniperus sp.);

dar şi:

•Levănţică (Lavandula sp.);

• Arborele de Mastic (Pistacia lentiscus);

• Palmier pitic (Chamerops humilis) – apare pe ţărmul mării în sudul Spaniei.

Frigana (denumire grecească - phrygana) – reprezintă versiunea estică a tufişurilor de tip garriga; cuprinde tufărişuri ţepoase cu frunze persistente;

răspândită în estul bazinului mediteranean, în Grecia peninsulară (ocupă 40% din suprafaţa Greciei), ins. Creta;

formează asociaţii de arbuşti spinoşi: Dobriţa spinoasă (Genista acanthoclada); Sorbestreaua spinoasă (Poterium spinosum);

alături de: Dafin (Laurus nobilis); Leandru (Nerium oleander); Măslin (Olea laperrini);

tuşişuri veşnic verzi: stejar verde (Q. ilex), stejar de Cârmâz (Q. coccifera), Q. calliprinos;

şi păşuni uscate la partea superioară (sp. indigene Pyrus amygdaliformis, Opuntia ficus indica).

În Grecia, în nord întâlnim asociaţii vegetale de tip maquis (Pen. Calcidică); acestea

preferă zonele mai umede din nord, cu arbuşti semperviriscenţi: Stejar de Kermes (Q. Coccifera); Mielărea sau arbusier (Arbutus unedo); Măslin (Olea sp.); Stejar verde sau de stâncă (Q ilex);

alături de: Lemnul osului (Cistus sp.); Iarba neagră (Erica arborea);

în sud se extind suprafeţe foarte mari pe care se dezvoltă tufişurile de tip frigana – acestea sunt asociate cu zonele mai uscate, cu arbuşti verzi doar vara:

Euphorbia acanthothamnos; Scorogoiul fruticulos (Phlomis fruticosa); Sarcopoterium spinosum;

alături de: Lemnul osului (Cistus sp.); Cimbru (Thymus capitatus).

Mattoral - denumire spaniolă, asociaţii de arbuşti şi plante răspândite în Spania, care definesc formaţiunile de tip tufiş;

Tomillares – alcătuite din cimbru (Thymus sp.), mentă (Mentha sp.), salvie (Salvia sp.), rosmarin (Rosmarinus sp.), levănţică (Lavandula sp.).

Tomilarele şi-au primit denumirea după numele popular al cimbrului;

Tomillares – Tomillo = cimbru;

în cadrul tomilarelor abundă plantele aromatice din familia lamiaceelor;

apar sub forma păşunilor mediteraneene stâncoase;

Perioada de înflorire a tomilarelor este sfârșitul primăverii și începutul verii.

În iulie, în regiunea mediteraneană se impune sezonul uscat de vară, care va continua până când reapar ploile de toamnă.

În cadrul tomilarelor apar şi arbuşti spinoşi precum: Genista scorpius, Juniperus sp., Rosa sp.

În Portugalia (partea central-nordică), această asociaţie vegetală secundară se numeşte mato/matos sau matagal.

Se compune din arbuşti (Ericaceae, Fabaceae, Erica arborea). Matagal – păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), soc (Sambucus nigra) etc.

Asociaţia vegetală – COSCOJAR/coscojares

Comunitate vegetală densă, în care predomină arbuştii semperviriscenţi (sclerofili), cu înălţimi de 0,5-1,5 m;

Arbustul dominant este stejarul de Kermes sau coscoja (Q. coccifera) ce dă numele asociaţie vegetale;

Alţi arbuşti asociaţi (Pistacia lentiscus, Juniperus oxycedrus, Rubia peregrina, Asparagus acutifolius);

Localizare: Els Corrons (Manresa, Catalonia);

http://ichn.iec.cat/bages/arbusts/carbusts.htm

Diferenţieri între asociaţile vegetale secundare din regiunea mediteraneană a Europei

(concluzie)

Maquis-ul este specific regiunii mediteraneene care beneficiază de un plus de umiditate; alcătuit predominant din tufişuri dense (hăţişuri) semperviriscente; corespunde mattoral-ului în Spania;

În unele locuri poate constitui tipul de vegetaţie nativă, în alte locuri s-a instalat ca urmare a degradării pădurilor prin păşunat excesiv şi incendieri;

Garriga (tomillares, frigana - corespondent în estul bazinului mediteranei) - este specific regiunii mediteraneene mai uscate; sunt formaţiuni deschise, alcătuite din tufărişuri scunde spinoase, adaptate la secetă şi vânt, cresc la altitudini joase (zonele litorale) (Aarianoutsou-Faraggitaki şi Diamantopoulos, 1983);

Câmpia Colhidei (Caucaz); Litorul sudic al Peninsula

Crimeea este protejat de înălţimea M. Iaila (regiune cu rol de adăpost), acest lucru a favorizat dezvoltarea unor plante de nuanţă mediteraneană, unele în stare spontană, altele aclimatizate (Pişota, 2002, p.79).

laur, fistic, migdal, smochin, chiparos, magnolii, specii de stejar termofil, măslin.

Laur (Ilex aquifolium)

PĂDURILE GALERII DIN SPANIA (RÂUL SEGURA)

Bosque Galeria – pădurile galerii - de-a lungul râurilor se întâlnesc specii de plop (Populus alba, Populus nigra), ulm (Ulmus iniflor), frasin (Fraxinus excelsior), Pin de Alep (Pinus halepensis), stejar de Kermes (Quercus coccifera), salcie (Salix sp.), Tamarix sp., în provincia Murcia – singurele astfel de ecostisteme din Spania.Acest ecosistem a fost distrus în mare parte. Pădurile galerii au jucat în trecut rolul de baraj natural în calea apelor mari, adăpost pentru animalele sălbatice; Dispariţia pădurilor riverane râurilor în provincia Murcia a fost motivată prin: canalizarea malurilor, controlul inundaţiilor, utilizarea acestor terenuri pentru cultivare, construcţia de baraje, urbanizarea unor zone. http://www.lalindatapada.com/excursiones/bosque_de_ribera.htm

http://diariodeclasedesociales.files.wordpress.com/2011/10/bosque-galerc3ada.jpg

Râul Segura – ultimele păduri galerii (vegetaţie luxuriantă de nepătruns); singurapădure de foioase din provincia Murcia redusă la mai puţin de 20 km din lungimea totală de 348,3 km (lungimea râului);Acest ecosistem este cunoscut sub denumirea ‘’ripicola’’ (vegetaţie ripariană – de mal); arborii sunt aranjaţi în mod natural în benzi paralele cu râul, condiţionate de conţinutul de umiditate din sol;

http://www.lalindatapada.com/excursiones/bosque_de_ribera.htm

Banda 1: Ulmus iniflor, Rubus sp., Rosa canina, Pinus halepensis, Quercus coccifera, Colutea arborescens.Banda 2: Populus alba, Populus nigra, Fraxinus excelsior,Salix sp., Tamarix sp., Rubus sp., Smilax aspera.Banda 3: Salix sp., Typha sp., Arundo donax, Phragniitcs sp.,Iris pseudocorus.

Zona insulară

ARHIPELAGUL CANARELOR Ins. Madeira; Ins. Tenerife.

http://elmagoverde.com/Especies/Pinus/ Distribuţie: Tenerife, Gran Canaria, La Palma, Hierro, La Gomera.