Articulatorul

Relaţiile statice şi dinamice dintre componentele sistemului stomatognat şi

corelarea neuro-musculată a acestora sunt factori responsabili pentru o funcţionalitate

fiziologică (normală) sau patologică (disfuncţională) a Aparatului Dento-Maxilar (ADM).

O tulburare la nivelul unei componente a ADM poate avea drept urmare o

deficienţă de coordonare neuro-musculară care poate duce, la rândul ei, la suprasolicitări

sau activităţi aberante ale componentelor. Acestea se pot manifesta doar la nivelul dinţilor

şi parodonţiului (migrări, abraziuni, afecţiuni parodontale) sau li se poate adăuga o

participare neuro-musculară, cu sau fără interesarea morfo-funcţională a Articulaţiei

Temporo-Mandibulare (ATM). Orice măsură terapeutică incorectă care influenţează sfera

ocluziei poate provoca modificări patologice în întreg sistemul stomatognat.

Având în vedere complexitatea problematicii restaurării relaţiilor ocluzale statico-

dinamice şi influenţa acestora asupra sănătăţii sistemului stomatognat în ansamblul lui, se

impune, în activitatea de restaurare, utilizarea unor instrumente ajutătoare cum sunt

simulatoarele sistemului stomatognat (SS) şi a dispozitivelor de înregistrare şi transfer a

relaţiilor intemaxilare.

Practica stomatologică actuală nu poate supravieţui fără ocluzologie, şi aceasta, la

rândul ei nu poate fi aplicată în practică fără simulatoare (articulatoare) competitive. În

protezarea fixă se impune, deci, utilizarea articulatoarelor, deoarece la edentatul parţial se

pune problema păstrării ghidajelor în mişcările de propulsie, retropulsie şi lateralitate, ceea

ce nu se poate realiza cu ajutorul ocluzoarelor.

Pentru ca un tratament protetic funcţional modern la un edentat parţial să fie viabil

este necesară îndeplinirea a cel puţin trei deziderate, dintre care două statice şi unul

dinamic:

a) montarea modelelor în articulator în concordanţă cu anumite repere statice ale

pacientului, înregistrate cu un arc facial;

b) înregistrarea şi transferul pe articulator a parametrilor de intercuspidare maximă, ca

parametru static;

c) programarea pe articulator a parametrilor dinamici, care pot permite simularea

mişcărilor funcţionale ale pacientului, în funcţie de performanţele instrumentului.

Articulatorul este un instrument care reproduce, mai mult sau mai puţin fidel,

toate mişcările mandibulei sau, mai precis, anumite condiţii mecanice ale acestor mişcări.

Reproducerea cinematicii ATM se face prin reconstrucţia mişcărilor mandibulare,

în prealabil descompuse. Trebuie reţinut că articulatorul este un instrument logic.

Cunoaşterea acestei logici permite prevederea rezultatelor mecanice induse de o modificare

a poziţiei modelelor. Articulatoarele nu au fost construite pentru a monta modelele,

conform unei analogii antropometrice, ci pentru a reproduce anumite mişcări ale

1

mandibulei. Dintre relaţiile statice simulate pe articulator, interesează Relaţia Centrică

(RC) şi Poziţia de Intercuspidare Maximă (PIM), ca relaţii de referinţă pentru morfologia şi

funcţia sistemului stomatognat.

Necesitatea simulatoarelor SS a apărut din dorinţa de a armoniza principalele

elemente morfologice care participă la dinamica ocluzală:

- înclinarea pantei tuberculului articular – traiectoria condiliană;

- distanţa intercondiliană;

- curba planului de ocluzie;

- înclinarea pantei retroincisive.

Există multe încercări de clasificare a simulatoarelor ADM, cea mai cunoscută fiind

cea elaborată de Navarro:

1. articulatoare neprogramabile;

2. articulatoare parţial programabile;

3. articulatoare total programabile.

După o altă clasificare utilizată de Ash şi Ramfjord, articulatoarele se pot grupa

astfel:

a. articulatoare simple (ocluzoare);

b. articulatoare cu valori medii, neprogramabile;

c. articulatoare parţial programabile;

d. articulatoare individuale, total programabile.

A) Simulatoarele cu valori fixe (grupele a. şi b.) sunt reprezentate de toate

instrumentele la care dimensiunile geometrice sunt fixe, nereglabile:

• Ocluzorul (ocludator):

- reproduce doar mişcarea de deschidere-închidere;

- cu ajutorul lui pot fi reproduse PIM şi DVO.

• Articulatoarele medii (neprogramabile), de exemplu Gysi Simplex,

I.T.M., KSK, Atomic, Atraumatik (DeTrey), Protar I (KaVo EWL)

(Fig.1), etc.

- reproduc mişcările de deschidere-închidere, propulsie, lateralitate;

- valorile fixe sunt:

i. panta tuberculului articular, cu o înclinaţie

medie de 30-34°

ii. unghiul Bennett 15-18°

iii. distanţa intercondiliană ≈ 104 mm.

2

Fig.1. Articulatorul mediu Protar I (KaVo EWL).

B) Simulatoarele reglabile individual pot fi articulatoare parţial programabile

(semiadaptabile), total programabile (adaptabile) sau simulatoare electronice, programabile

prin computer.

• Articulatoarele parţial programabile (semiadaptabile) prezintă în plus

faţă de articulatorul mediu posibilitatea de reglare a unor valori geometrice:

- înclinarea pantei retroincisive;

- înclinarea pantei tuberculului articular (traiectorie condiliană);

- distanţa de la punctul interincisiv la axa de rotaţie pură;

- unghiul Bennett, etc.

Se pot deosebi trei tipuri de articulatoare parţial programabile:

a) tipul I – mişcările de protruzie şi de lateralitate se realizează liniar deoarece panta

tuberculului articular este conformată liniar, atât în plan sagital, cât şi în plan

frontal şi orizontal;

b) tipul II – panta tuberculului articular este conformată curb, atât în plan sagital, cât şi

în plan frontal şi orizontal. Exemplu: Protar II (Fig.2);

c) tipul III – au boxele articulare rigide, frezate în general, din blocuri de acrilat,

conform datelor îndividuale ale pacientului.

Fig.2. Articulatorul parţial programabil Protar II (KaVo EWL).

3

• Articulatoare total programabile (adaptabile) – oferă posibilitatea

individualizării următoarelor elemente:

- înclinarea pantei tuberculului articular;

- înclinarea pantei retroincisive;

- distanţa de la punctul interincisiv la axa bicondiliană de rotaţie;

- distanţa intercondiliană;

- orientarea planului de ocluzie în raport cu un plan de referinţă

(planul de la Frankfurt, planul Camper);

- Unghiul Bennett, ca particularitate a mişcării de lateralitate;

- Mişcarea Bennett;

- Unghiul simfizar.

Exemplu: simulatorul Denar D5A (Fig.3).

Fig.3. Articulatorul total programabil Denar D5A (schemă).

• Simulatoare electronice, programabile prin computer – oferă

posibilitatea modelării dinn acrilat a articulaţiilor, cu forma, volumul şi orientarea identice

celor naturale. Ele reprezintă un sistem de înregistrare şi redare electronică a cinematicii

mandibulare, fiind reproduse exact valorile individuale ale tuturorparametrilor articulari şi

ocluzali. Exemplu: EAP (SEM Limited Ltda).

4

Fig.4. Reprezentarea schematică a articulatorului total programabil electronic EAP:

a. vedere laterală; b. vedere posterioară.

5

Bibliografie

1. Coord. Dorin Bratu, Coord. Robert Nussbaum – Bazele clinice şi tehnice ale protezării

fixe, ed. a II-a, Editura Medicală Bucureşti, 2003, p. 110-116.

6