Arta manipularii in cel de-Al Treilea Reich

8/16/2019 Arta manipularii in cel de-Al Treilea Reich

1/49

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI COMUNICARE

DEPARTAMENTUL LITERESPECIALIZAREA JURNALISM ȘI STUDII CULTURALE EUROPENE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator ştiinţific, Conf. Univ. D r. Tomiță Ciulei

Absolvent,Vasilache (Petriță) Anda- Elena

2015


2/49

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI COMUNICARE DEPARTAMENTUL LITERE

SPECIALIZAREA JURNALISM ȘI STUDII CULTURALE EUROPENE

Arta manipulării în cel de -Al Treilea Reich

Coordonator ştiinţific, Conf. Univ. D r. Tomiță Ciulei

Absolvent,Vasilache (Petriță) Anda- Elena

Târgovişte 2015


3/49

Universitatea "Valahia" din Târgoviște Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

Subsemnata Vasilache (Petriță) Anda – Elena, fiica lui Emilian și a Florinei,identificată cu C.I. seria DD nr.731853, eliberat de SPC JEP Dâmbovița la data de04.09.2014, CNP 2890714152507, declar pe propria răspundere că la conceperea lucrării de

disertație cu titlul Arta manipulării în cel de-Al Treilea Reich,

sub coordonarea științifică aConf. Univ. D r. Tomiță Ciulei nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie,lucrarea îmi aparține în întregime și a fost redactată cu respectarea strictă a regulilor deevitare a plagiatului.

Târgoviște, 02.07.2015

Absolvent,

Vasilache (Petriță) Anda- Elena


4/49

Cuprins

1. Introducere ......................................................................................................................................... 2

2. Arta comunicării – tehnică de manipulare .......................... ........................... ............................ ......... 3

3. Arta manipulării în cel de-al Treilea Reich ...................................................................................... 11

3.1. Al Treilea Reich ........................................................................................................................ 11

3.2. Propaganda Nazistă ................................................................................................................... 12

3.2.1. Presa și redactarea știrilor ............................ ............................ ............................ ............... 14

3.2.2. Manipularea și înșelarea publicului .................................................................................... 20

4. Analiza propagandei naziste ............................. ........................... ............................ ......................... 26

5. Concluzii .......................................................................................................................................... 34

6. Bibliografie ...................................................................................................................................... 35

7. Anexa nr. 1 ....................................................................................................................................... 37


5/49

2

1. Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, comunicarea a fost tehnica principală de crare delegături, alianțe, națiuni, prietenii, grupuri. De asemenea, prin comunicare s-a transmis și s-a

primit orice tip de informație necesară realizării unor scopuri precise. Deaici, aceasta a ajunssă fie utilizată cu succes pentru a manipula.

Acțiunea de manipula este reprezentată printr -un proces dinamic și controlat.Procesrealizat prin intermediul comunicării scrise, orale sau vizuale. În continuarea lucrării, maiexact în conținutul primului capitol, Arta comunicării – tehnică de manipulare, am încercat sădefinim comunicarea și elementele sale cheie.

În cadrul acestui capitol, am plecat de la definirea comunicării la scopurile în care

aceasta poate fi utilizată, apropiindu- ne cu pași repezi de utilizarea acesteia ca tehnică demanipulare, oferind în continuare un contur pentru acest concept de manipulare. Cele maiimportante tehnici ale comunicării manipulative fiind, din prisma opiniei noastre, persuasiunea și propaganda.

Ne- am axat întreaga atenție asupra fenomenului de propagandă, punându-l în centrullucrării noastre. În cea de-a doua jumătate a primului capitol, am trasat liniile de ghidaj șirecunoaștere ale propagandei, subliniind efectul covârșitor pe care îl poate avea în capitolul 2 cu toate subcapitolele sale, Arta manipulării în cel de-al Treilea Reich.

Al doilea capitol al lucrării, a fost împărțit în două subcapitole mari, Al Treilea Reichși Propaganda Nazistă. În primul subcapitol este prezentat cel de-al Treilea Reich, așa cumne arată și titlul acestui subcapitol, iar în cel de-al doilea subcapitol, care este și el împărțit înalte două subcapitole, Presa și redactarea știrilor și Manipularea și înșelarea publicului, seface introducerea în studiul de caz și se prezintă contextul propagandei naziste, precum șidomeniile în care aceasta a fost utilizată. Am ales să scriem despre această formă demanipulare denumită propagandă raportându-ne la cel de-al Treilea Reich deoarece acesta areușit să ducă acest concept pe cu totul alte culmi.

În cel de-al treilea capitol, Analiza propagandei nazistei, se încearcă analizarea propagandei naziste utilizată cu succes ca tehnică de manipulare în tot ceea ce înseamnăvizual. În analizarea propagandei am utilizat o serie de postere, utilizate de Partidul Nazist, postere ce se regăsesc în Anexa nr. 1.

În ultimul capitol, intitulatConcluzii, s-a dorit listarea rezultatelor obținute din aceastăanaliză aplicată asupra propagandei naziste vizuale și obținerea câtorva puncte cheie în


6/49

3

recunoașterea propagandei de către oamenii de rând, cei care ajung să fie subiecții propagandei.

2. Arta comunicării – tehnică de manipulare

Comunicarea reprezintă ușa către avere financiară, relații iubitoare și tot ce este bun inviață. Comunicarea este unul dintre cele mai discutate subiecte și cel mai puțin înțeleasă încontextul comportamentului social uman.

Capacitatea noastră de a comunica în atât de multe moduri este unic pentru oameni.Oamenii care nu au capacitatea de a vorbi pot de veni comunicatori minunați. Pierderea desens cu siguranță poate afecta comunicarea, dar asta nu înseamnă că aceasta trebuie oprită.

Comunicarea eficientă este rareori învățată și chiar și mai rar învățată în societateanoastră. Abilitățile de comunicare superioare sunt fără îndoială esențiale pentru o viață decreată după un design propriu, o întreagă machetare personală.

Comunicarea reprezintă elementul fundamental al existenței umane. Este caracterizată printr- un proces în care emițătorul transmite infor mații prin intermediul unui canalreceptorului cu scopul producerii anumitor efecte asupra acestuia din urmă.

Comunicarea poate fi utilizată pentru informare, influențare sau manipulare. Influența poate fi definită prin determinarea celuilalt săni se conformeze. Un individ

poate încerca să obțină conformarea altuia influențându-i intențiile sau manipulând în beneficiul său situația în care se află.

Manipularea este procesul de determinare a unui individ să gândească și să acționezeîn conformitate cu interesele inițiatorului și nu cu interesele proprii; proces ce utilizeazătehnici ce distorsionează adevărul și creează falsa impresie de libertate de gândire și decizie.

Tehnici de comunicare manipulative pot fi văzute în fiecare zi în marketing și publicitat e, ca o modalitate de a convinge spectatorii să cumpere produsul sau serviciul oferit.Comunicarea manipulativă poate îmbrăca mai multe forme, dar scopul este întotdeaunaacelași - de a convinge sau de a manipula o persoană sau un întreg public că o anumită perspectivă sau un anumit mod de acțiune este exact ce trebuie să adopte. Această formă decomunicare presupune tehnici, practici și precizie pentru a funcționa și a obține rezultatuldorit.

În ce moment devine, oare, comunicarea tehnică de manipulare? Dacă stăm săanalizăm, toate dispozitivele retorice si tehnicile narative folosite în conceperea și redarea

discursurilor sau prezentarea de concepții se folosesc același tehnici similare utilizate de către


7/49

4

hipnotizatori, oameni din mass media și agenți de vânzări. Prin asumarea acestei afirmații,obținem un proces continuu în care avem comunicarea la un capăt și manipularea la celălalt.Însă, întotdeauna, balanța înclină spre capătul manipulativ.

Conform lui John B. Thompson ( Media și modernitatea) se pot distinge patru forme

principale de putere: economică, politică, simbolică și coercitivă. Interesul nostru se concentrează asupra puterii politice. Conform lui Negrine (The

communication of politics ) comunicarea politică este reprezentată printr -un sistem complex decomunicare a informației politice centrat pe practici jurnalistice.

Comunicarea politică cuprinde normele, procedurile și acțiunile prin intermediulcărora este utilizată și organizată informația politică. Publicitatea politică, numită uneori

pro pagandă, reprezintă forma plătită a difuzării informației de ordin politic.

Ca practici manipulative avem zvonul, intoxicarea, dezinformarea și propaganda.Dintre toate acest practici ne vom axa în capitolele ce urmează asupra fenomenului de propagandă. Propaganda este considerată o activitate de transmitere sa promovare a unordoctrine sau idei ale unor grupări sociale sau ideologii.

Propaganda apare ca o formă de comunicare informativă atunci când ideile suntîmpărtășite, când se explică ceva sau se instr uiește. Informațiile comunicate de propagandist pot părea incontestabile și cu totulreale. Propagandistul știe, totuși, că scopul săunu esteacela de a promova înțelegerea reciprocă, ci mai degrabă de a promova propriile saleobiective. Astfel, propagandistul va încerca să controleze fluxul de informații și să gestioneze opinia unui anumit public prin modelarea percepției prin strategii de comunicare informativă.Manipulatorul, de asemenea, împărtășește idei, explicații sau instrucțiuni în scopul de a

pro mova satisfacerea reciprocă a nevoilor. De fapt, un manipulator folosește cu priceperedovezi pentru învăța alți potențiali manipulatori cu intenția de formare a răspunsului. Cu toateacestea, manipulatorii nu încearcă să treacă drept informatori. Un manipulator eficient îșicrează un scop cât mai clar posibil în asugestiona schimbarea atitudinii și acomportamentului. Concluzia declarat ă în mod explicit are de două ori mai multe șanse de aobține răspunsul dorit de la audiență înraport cu cel sugestionat.

Propagandistul apare ca o persoana cu un scop clar și cu siguranță o concluzieexplicită, dar adevăratul scop este cel mai probabil ascuns. Propagandistul este foarte probabilsă apară caun manipulator cu un scop declarat care pare a satisface nevoile reciproce. Înrealitate, însă, propagandistul dorește să își promoveze propriile sale interese sau cele ale uneiorganizații, uneori în detrimentul beneficiarilor, alteori din contră. Ideea este că

propagandistul nu consideră bunăstarea publicului o preocupare principală. Propagandistul


8/49

5

este detașat de beneficiari. Nu numai că propagandistului nu îi pasă de public, dar, deasemenea, el nu crede în mesajul care estetransmis. De fapt, ascunderea scopului nu estesingura metodă de înșelare. De multe ori, prop agandiști nu ca identitățile lor să fie cunoscute.

Propagandiștii încearcă să controleze fluxul de informații în două moduri principale:

(a) prin controlul mass-mediei ca o sursă de distribuție de informații și (b) prin prezentareadistorsionată ainforma țiilor de la ceea ce pare a fi o sursă credibilă.

Utilizarea jurnaliștilor pentru a se infiltra în mass-media și a dezinforma este omodalitate de a prezenta informațiidistorsionate.

Propaganda este cel mai adesea asociat ă cu conducerea opiniei publice. Opinia publicăa fost defin ită de Land și Sears (1964) ca un răspuns verbal implicit pe care o persoană îl dă lao situație de stimul particu lar în care se invocă o anumită discuție generală.

Propaganda este o formă de comunicare prin care se încearcă obținerea unuirăspuns care să îi promoveze intenția dorită a propagandistului.Persuasiunea este interactiv ă și încearcă să satisfacă nevoile atât manipulatorului, cât

și manipulantului. Un model de propagandă prezintă modul în careelemente ale comunicării informative șide persuasiune pot fi încorporate în comunicarea propagandistic ă, distingândastfel propaganda ca o anumită categorie de comunicare. Schimbărileopiniei publice și alecomportament ului pot fi determinate de propagandă.

Propaganda a fost studiat ă din punct de vedere istoric, al jurnalismului, al științelor politice, sociologic, psihologic, precum și dintr -o perspectivă interdisciplinar ă. Pentru a studia propaganda din punct de vedere istoric este de nevoie de examinarea

practicilor propaga ndiștilor ca evenimente și evenimentele ulterioare ca posibilele efecteale propagandei.

Pentru a lua în considerare propaganda ca parte a jurnalismului trebuie să înțelegem modul în care administrarea de știri dă formă informațiilor , subliniind caracteristicile pozitiveși punându-le în umbră pe cele negative, punând instituțiile într -o situațiefavorabil ă. Pentru aexamina propagandă în lumina științei politice este de a analiza ideologiile practicienilor șidifuzarea și impactul opinie publică.

Pentru a aborda propaganda din punct de vedere sociologic trebuie observate mișcătilesociale și contra-propaganda care apare în opoziție.

Propaganda, în sensul cel mai neutru, înseamnă a disemina sau a promova anumiteidei. Pentru a identifica un mesaj cu propaganda înseamnă a sugera ceva negativ șinecinstit. Cuvintele folosite frecvent ca sinonime pentru propagand ă sunt minciuni,


9/49

6

distorsiune, înșelăciune, manipulare, control al minții, război psihologic, spălare a creierului șilingușire.

Termenii ce cuprind propaganda care au câștigat popularitate în prezent sunt mișcareși administrare de știri, referindu- se la o strategie coordonată pentru a minimiza informațiile

negative și pentru a prezenta într -o lumină favorabilă o poveste care ar putea fi dăunătoare pentru interesele proprii. Când folosirea propagandei subliniazăun scop, termenul este asociatcu un control și este privit ca o încercare deliberată de a modifica sau de a menține unechilibru de putere, care este avantajoasă pentru propagandist. Încercarea deliberată este, deobicei, legat ă de o ideologie instituțională clar ă și obiectivă. Scopul propagandei este de atransmite o ideologie unui public cu un obiectiv în relație cu aceasta. Fie că este o agențieguvernamentală care încearcă să insufle un val masiv de patriotism în audiența națională

pentru a sprijini un efort de război,sau o rețea teroristă pentru înrolarea adepților într -un jihad, sau un lider militar care încearcă să sperieinamicul prin exagerarea puterii armatei sale,sau o societate ce urmărește o imagine credibilă pentru a menținelegitimitatea printreclientela sa , un plan de atent și predeterminat de manipulare este folosit pentru a comunica unobiectiv pentru un public.

Căutăm să înțelegem și să analizăm propaganda prin identificarea caracteristicilor saleși prin plasarea în studii de comunicare pentru a examina calitățilede context, expeditor,intenție, mesaj, canal, public si răspuns. Mai mult , vrem să clarificăm, cât mai mult posibil,distincția între propagandă și persuasiune prin examinarea propagandei ca o subcategorie a

persuasiunii , precum și a informației.Definiția noastră de propagandă se concentrează pe procesul de comunicare, mai

precis, pe scopul procesului: Propaganda este încercarea deliberată, sistematică de a modela percepții, manipula cogniții și direcționa comportamente pentru a obține un răspuns careadâncește intenția dorită a propagandist ului.

Să examinăm cuvintele definiției pentru a vedea ceea ce se înțelege exact. Încercare. Scopul propagandei este de a încerca să creeze o anumită stare într -un

anumit public; astfel, propaganda este o încercare de comunicare direcționată cu un obiectivcare a fost stabilit a priori. Starea dorită poate fi perceptivă, cognitivă, comportamentală sautoate trei.

Deliberat . Del iberată este un cuvânt puternicce înseamnă "voită, intenționată, și premeditat ă." Acesta implică o analiză atentă a tuturor posibilităților. Noi îl utilizăm pentru că propaganda este atent gândită înainte pentru a selecta ceea ce va fi cea mai eficientă strategie

de promovare a unei ideologii și de menținere a unei poziții avantajoase.


10/49

7

Sistematic . Sistematicăcomplementează noțiunea de deliberat ă pentru că înseamnă"precis și metodic, realizareaunui lucru cu regularitate or ganizată." Guvernele si corporațiilestabilesc departamente sau agenții speciale pentru a crea propaganda sistematic ă. Deși

publicul larg este mai conștient de agențiile de propagandă pe timp de război, astfel de agenții

există tot timpul, pentru că sunt esențiale. Modelarea Percepțiilor . Modelarea percepțiilor este, de obicei, încercată prin limbaj

și imagini, motiv pentru care în timp de război sunt create și dezvoltate slogane, postere,simboluri, și chiar structuri arhitecturale. Modul cum percepem se bazează pecomplexemodele psi hologice, filosofice și practice de gândire obișnuită pe care le transportăm dinexperiențele trecute. Percepția este procesul de extragere a informațiilor din lumea exterioară, precum și din interiorul nostru. Fiecare individ are un câmp de percepție, car e este unic pentru

acea persoană și format de influențele valorilor, rolurilor, norme lor de grup și imaginii desine.

A obține un răspuns. Pentru a continua cu definiția, propaganda caută să obțină unrăspuns, o reacție sau acțiune specifică de la un public care adâncește intenția dorită a

propagandistului. Aceste ultime cuvinte sunt cheia pentru definirea propagandei, pentru cel

care beneficiază de răspunsul publicului, în cazul în care răspunsul este cel dorit, este propagandistul și nu neapărat membrii publicului. Oamenii din public ar putea crede că propagandistul are în vedere interesul lor, dar, de fapt, motivele propagandistului suntegoiste. Motivele egoiste nu sunt neapărat negative,iar judecata depinde de ideologia celuicare o sprijină.

Deși propaganda ia multe forme, este aproape întotdeauna într -o formă de ideologieactivat ă. Uneori propaganda este agitativă , încercând să trezească la un public anumitescopuri și, de obicei, rezultând în modificări semnificative; uneorieste integratoare, încercând să facă un public să fie pasiv, să accepte și să nu

provoace.. Propaganda este, de asemenea, descris ă ca fiind alb ă, gri sau neagră în relație curecunoașterea sursei și acuratețea informației.

Propaganda alb ă provine dintr- o sursă care este identificată corect, iar informațiile dinmesaj tind să fie corecte. Aceasta este ceea ce aude la Radio Moscova și VOA1 pe timp de

pace. Deși ceea ce ascultătorii aud este rezonabil aproape de adevăr, acesta este prezentat într -un mod care încearcă să convingă publicul că expeditorul este "băiatul bun", cu cele mai bune

1 Voice of America – Vocea Americii: agenție de radiodifuzare a guvernului S.U.A.


11/49

8

idei și cea mai bună ideologie politică. Propaganda alb ă încearcă să construiască credibilitateacu publicul, pentru acest lucru ar putea avea utilitate la un moment dat în viitor.

Propaganda neagră include toate tipurile de înșelăciune creative, iar acest tip de propagandăatrage cea mai mare atenție atunci când este dezvăluită.

Succesul sau eșecul propagandei negre depinde de voința receptorului să acceptecredibilitatea sursei și conținutul mesa jului. Trebuie să fie luată în considerare grija pentru plasarea surselor și mesajelor într -un cadru social, cultural și politic al publicului țintă. Încazul în care expeditor ul nu înțelege publicul și, prin urmare, modelează un mesaj care nu seîncadrează, propaganda neagră poate părea suspectă și tinde să eșueze.

Propaganda gri este undeva între propaganda albă și neagră. Sursa poate sau nu poatesă fie identificat ă corect, și acuratețea informațiilor este incertă. Propaganda gri este, de

asemenea, folosit ă pentru a face de râs un inamic sau competitor. Radio Moscova a profitat deasasinarea lui Martin Luther King Jr. și John F. Kennedy pentru a deroga Statele Unite aleAmericii. VOA nu a ratat ocazia de a oferi comentarii similare despre invazia Rusiei din

Afganistan sau arestarea dizidenților evrei. Literatura de propagandă se referă adesea la "persuasiune în masă", sugerând că

propaganda este persuasiunea pe o bazăde unu-la-mai- mulți. Propaganda tinde s ă fie legatăde un proces general al societății, în timp ce persuasiunea este privită ca un proces psihologicindividual. Propaganda nu a fost cu totul diferențiată cu succes de persuasiune de alțiscriitori.

Comunicarea este un proces prin care un expeditor transmite un mesaj către unreceptor printr-un canal. Acest proces a fost reprezentat atât prin modele liniare , cât și prinmodele tranzacționale. Unul dintre primele modele de comunicare a fost dezvoltat de Aristotel(333 Î.H.), care a descris un vorbitor, un discurs și un public ca principalele componente aleactului de comunicare. Un model liniar care a influențat cercetarea încomunicare a fostdezvoltat de Shannon și Weaver în 1949 pentru studiul ingineriei electronice. Componentelesale au fost sursa, mesajul, transmițător ul, semnalul și receptorul. Alte modele liniare decomunicare care au urmat au fost similare cu cel al lui Shannon și Weaver, deoarece ei ausubliniat sursa, mesajul, canalul și răspunsul.

Comunicarea implică încercări de a partaja sensul printr -un proces de interacțiunesimbo lică între și printre oameni. Comunicarea a fost definit ă de O'Donnell ca un procesesențial de schimb, prin care oamenii creează, obțin, transmit și utilizează informații.


12/49

9

Comunicarea este construit ă în jurul unui schimb de informații care aresens atâtintenționat, cât și perceput. Schimbul de informații poate reduce incertitudinea după maimulte cicluri de schimb.

Comunicarea a fost definit ă ca un proces de schimb în care transmițător ul și

receptorul, fie prin mijloace mediate sau non mediate, crea ză, dobândesc, transmit și folosescinformații. Atunci când informațiile sunt utilizate pentru a realiza un scop de partajare,explicare sau instruire, acesta este considerat comunicare informativă.

Oamenii caută informații atunci când au nevoie să înțeleagă lumea lor. Odatăobținute, informațiile tind să reducă incertitudinea. Reducerea incertitudinii este, de obiceidobândită prin comunicarea de mesaje; astfel, mesajele pot fi analizate în ceea ce priveștecantitatea de incertitudine pe care o elimină. Mesa jele informative afectează receptorii

permițându-le să obțină informații, să înțeleagă propria lor lume și să învețe.În general, comunicarea informativ ă este considerat ă a fi neutră, pentru că estecaracterizată de o utilizare foarte specială și limitată de limbi. Discursul informativ reprezintă comunicarea despre subiecte care au atins statutul privilegiat de a fi incontestabile. Ori de câteori informațiile sunt considerate ca fiindcontestabile fie de expeditor, fie de receptor,comunicarea are dificult ăți în a trece drept informație.

Un comunicator informativ dif eră de alte tipuri de comunicatori prin faptul că își are scopul în a crea înțelegere reciprocă de date care sunt considerate a fi corecte, concepte caresunt considerate a fi incontestabile și idei care se bazează pe fapte.

Propaganda folosește comunicarea informativ ă într -o manieră similară. Diferențarezidă în faptul că scopul depășește noțiunea de înțelegere reciprocă. Scopul propagandei estede a promova o cauză partizan ă sau competitivă în interesul propagandistului , dar nu neapăratîn interesul beneficiarului. Destinatarul, cu toate acestea, poate crede că comunicarea estesimplă informare.

Distincția dintre propagandă albă și comunicarea informativă este aceea că propa ganda albă informeaz ă numai cu scopul de a promova o ideologie specifică. Tehnici decomunicare informativă sunt, de asemenea, folosite în propaganda gri și neagră, darinformațiile sunt cel mai probabil incorecte sau nu își găsesc locul în realitate. Biroul de

propagan dă al Germaniei naziste a fost cunoscut sub numele de "Ministerul Informațiilor," unexcelent exemplu de propagandă neagră ce defila ca comunicare informativă.

Studiul persuasiunii în teoriile retoricii stabilite de-a lungul secolelor au subliniatrespecta rea adevărului și motivului puternic în dezvăluirea intenției reale a manipulatorului,


13/49

10

demonstrațiea unei concluzii bazate pe dovezi și raționament, precum și pe o preocuparesinceră pentru bunăstarea audienței. Acestea sunt preocupările umaniste ale clasiciștilor.

Se poate argumenta că umaniștii auvizat cu elocvență și preferat retorica îndefavoarea logicii. Nu există teorii retorice majore care să fi venit din țările ale căror guverne

au fost totalitare; astfel, istoria retoricii abia include studiu l de propagandă, cu excepțiaaluziilor la abuzul de tehnici retorice în scopuri necinstite. Bolșeviciil-au avut pe Eisenstein 2 care a descris și demonstrat utilizarea de propagandă în film, iar naziștii au avut 3 Mein Kampf-ul lui Hitler și jurnalele lui Goebbels 4 ca linii directoare pentru propagandă, dar acestea nu aufost parte a istoriei teoriei retorice. Motivul pentru aceasta situație vine de la insistențaretorului de a se ține cont de o anumită considerație a eticii în studiul retoricii.

Dupăce cel de- al doilea război mondial a izbucnit în Europa, cercetătorii și-au întors

atenția către studiile făcute asupra propagandei, contra-propagandei, atitudinilor și persuasiunii.

Studiile efectuate în timpul și după război au fost întreprinse în principalde psihologisociali și psihologi care au folosit cu atenție controale pentru a măsura efectele. Războiul a provocat îngrijorare intensă cu privire la competențele mass-media și potențialul lor demodifica în mod direct atitudini și comportamente. Cercetarea pe timp de război a fostrealizat ă de guvernul SUA, care a fost foarte preocupat de natura propagandei germane, asistemului de comunicare britanic în timp de război, mijloacele prin care Biroul de Informațiireferitoare la Război al Statelor Unite a sprijinit moralul civil, și de modul în care pot sătransforme media comercială în ceva mult mai important pentru luptele militare.

2 Sergei Mikhailovich Eisenstein – a fost un regizor și teoretician rus al filmului care a revoluționat prin practicamontajului.

3 Mein Kampf – Lupta mea – este un manifest autobiogr afic al lui Adolf Hitler publicat în două volume, primul în1925 și cel de -al doilea în 1926.

4 Joseph Goebbels a fost un membru important al partidului nazist care a ținut un jurnal începând cu anul 1923până în 1945 când s -a sinucis. Acest jurnal a fost editat de Elke Fröhlich în 29 de volume, primul fiind publicat în1993, iar ultimul în 2008. Jurnalul conține întâmplări din interiorul partidului nazist și descrie perioada celui de -al Treilea Reich.


14/49

11

3. Arta manipulării în cel de -al Treilea Reich

3.1. Al Tr ei lea Reich

Venirea la putere a Partidului Nazist a pus capăt R epublicii de la Weimar, odemocrație parlamentară stabilită în Germania după primul război mondial. În urma numiriilui Adolf Hitler cancelar la 30 ianuarie 1933, statul nazist (men ționat ca al Treilea Reich) adevenit rapid un regim în care germaniinu s-au bucurat de nici un drept de bazăgarantat. După un incendiu suspect în Reichstag (Parlamentul german), la 28 februarie1933, guvernul a emis un decret prin care suspenda drepturile civile constituționale și a creat

o stare de urgență în care decretele oficiale ar putea fi adoptate fără confirmare parlamentară.În primele luni ale lui Hitler în funcția de cancelar, naziștiiau instit uit o politică decoordonare – instruirea și alinierea indivizilor și a instituțiilor sub țelurile naziste. Cultura,eco nomia, educația și dreptul tuturor cetățenilor auajuns sub controlul nazist.

Regimul nazista încercat, de asemenea, să coordoneze și bisericile germane și, deși nuîn întregimecu succes, a câștigat sprijinul majorității clericilor catolici și protestanților.

Propaganda extinsă a fost folosit ă pentru a răspândi țelurile și idealurileregimului. După moartea președintelui german Paul von Hindenburg, în august 1934, Hitlerși-a asumat atribuțiile președinției. Armata a depus un jurământ personal de loialitate în fațaacestuia. Dictatura lui Hitler avea la bază poziția sa de președinte Reich (șeful statului),cancelar Reich (șef de guvern) și Fuhrer (șef al partidului nazist).

În conformitate cu "principiul Führer " Hitler era situat pe o poziție în afara statului dedrept , poziție de unde determina singur probleme de politică.

Hitler a avut ultimul cuvânt atât în ceea ce privea legislația națională, cât și în ceea ce privea politica externă germană. Politica externă nazistă a fost ghidată de convingerirasiste conform cărora Germania a fost destinat ă din punct de vedere biologic să se extind ă spre est prin forță militară și că o populație germană extinsă, rasial superioară ar trebui săstabilească norme permanente în Europa de Est și Uniunea Sovietică. Aici, femeile au jucatun rol vital. Politica populația agresive a celui de-al Tre ilea Reich a încurajat femeile rasial

pure să dea naștere la cât mai mulți copii arieni posibil.În acest cadru, popoarele rasial inferioare, cum ar fi evreii si țiganii, ar fi eliminate din

regiune. Politica externă nazistă dorea încă de la început să ducă un război de anihilare


15/49

12

împotriva Uniunii Sovietice, iar aniide pace din timpul regimului nazist au fost folosiți pentru pregătirea poporului germande război.

În contextul acestui război ideologic, naziștii au planificat și pus înaplicare Holocaustul, uciderea în masă a evreilor, care au fost considerați ca fiind poporul

inamic primar din punct de vedere a rasei.Critica deschis ă asupra regimului a fost suprimată de către Gestapo (poliția secretă de

stat) și Serviciul de Securitate (SD) al partidului nazist, dar guvernul lui Hitler a fost popular printre majoritatea germanilor. Cu toate acestea, a existat o opoziție germană a statului Nazist variind de la nonconform ism la încercarea de a îlucide pe Hitler la 20 iulie 1944.

3.2. Propaganda Nazistă

Propaganda încearcă să forțeze o doctrină asupra întregului popor.Propagandafuncționează pe publicul larg din punctul de vedere al unei idei și îl determină pe acesta s ăvizualizeze victoria acestei idei. Adolf Hitler a descris în cuvinte asemănătoare propaganda încartea sa Mein Kampf (1926), în care a susținut în primul rând utilizarea de propagandă pentru a răspândi idealurile socialismului național - printre care rasismul, antisemitismul șianti- bolșevismul.

Ca urmare a preluării puterii de către naziști în 1933, Hitler a stabilit un MinisterReich de Iluminare Publică și Propagandă condus de Joseph Goebbels. Scopul Ministerului afost acela de a se asigura că mesajul nazist a fost comunicat cu succes prin artă, muzică,teatru, filme, cărți, radio, materiale educaționale și presă.

Au existat mai multe segmente de public pentru propaganda nazistă. În timpul perioadelor precedente legislației sau măsurilorexecut ive împotriva evreilor, campaniile de propagandă au creat o atmosferă tolerantă de violență împotriva evreilor, în special în 1935(înainte de5Legile rasiale de la Nürnberg din septembrie) și în 1938 (înainte de barajullegislației economice antisemitedupă Kristallnacht 6 ). Propaganda a încurajat, de asemenea,

pasivitatea și acceptarea măsurilor iminente împotriva evreilor, deoarece acestea au apărut pentru a descrie guvernul nazist ca un guvern ce ia atitudine în restabilirea ordinii.

5 Legile rasiale de la Nürnberg au fost adoptate la 15 septembrie 1935 și cuprindeau următoarele trei legi:Legea pentru protecția sângelui ; Legea cetățeniei Reichului ; Legea stindardului Reichului

6 Kristallnacht – cunoscută la noi sub denumirea de Noaptea de Cristal, 9-13 noiembrie 1938, perioadă cedesemnea ză măcelul în masă al evreilor.


16/49

13

Discriminarea re ală și percepută împotriva etnicilor germani în țările est europene careau câștigat teritoriu pe cheltuiala Germaniei după Primul Război Mondial, precumCehoslovacia și Polonia, areprezentat subiectul propagandei naziste. Această propagandă aîncercat să obțină loialitate politică și așa-numita conștiință rasială printre populațiile etnice

germane. De asemenea, a încercat să inducă în eroare guverne - inclusiv Marile PuteriEuropene - că Germania nazistăformula cereri normale și echitabile pentru concesii șianexiuni.

După invazia germană a Uniunii Sovietice, propaganda nazistă a subliniat atât civilor la domiciliu , cât și la soldaților , ofițerilor de poliție și auxiliarelor care nu sunt germani aflațiîn teritoriul ocupat, teme ce leagă comunismul sovietic de evreii europeni, prezentândGermania ca apărător al culturiioccide ntale împotriva amenințării iudeo- bolșevice, șia creat

o imagine apocaliptică a ceea ce s-ar întâmpla în cazul în care sovieticiiar câștigarăzboiul. Acesta a fost cazul, mai ales, după înfrângerea catastrofală aGermaniei laStalingrad, în februarie 1943. Aceste temeau avut un r ol esențial în inducerea naziștilor șigermanilor non- naziști, precum șia colaboratorilor locali să lupte până la capăt.

Filmele, în special, au jucat un rol important în difuzarea antisemitismului rasial,superioritatea puterii militare germane și răul intrinsecal dușmanilor definite de ideologianazistă. Filmele naziste i-au portretizat pe evrei ca pe niște creaturi subumane infiltra ți însocietățiile ariene. De exemplu, Evreul Etern (1940), în regia lui Fritz Hippler,i-a

portretizat pe evrei ca pe niște paraziți culturali rătăciți, consumatori de sex si bani. Unelefilme, cum ar fi Triumful voinței (1935) de Leni Riefenstahl, îi glorifica pe Hitler șimișcarea național-socialistă. Două alte lucrări Riefenstahl, Festivalul Națiunilor și Festivalul de frumusețe (1938), descria Jocurile Olimpice din Berlin din 1936și promova mândria națională în succesele regimului nazist la Jocurile Olimpice.

Ziare din Germania, mai presus de toate Der Stürmer (Atacatorul), imprimau deseneîn care foloseau caricaturi antisemite pentru a descrie evreii. După ce germanii auînceput cel de- Al Doilea Război Mondial cu invazia Poloniei în septembrie 1939, r egimulnazist se folosea de propagand ă pentru a-i impresiona pe civilii și soldații germani că evreii nuerau numai subumani, dar, de asemenea , erau inamici periculoși ai Reich-uluigerman. Regimul țintea obținerea sprijinului sau, cel puțin, acceptarea politicilor menite săelimine evreii definitiv din zonele germane.

În timpul punerii în aplicare a așa-numitei Soluții finale, uciderea în masă a evreiloreuropeni, oficialii SS de la centrele de ucidere au obligat victimele Holocaustului să mențină

înșelăciunea necesară pentru deportarea evreilor din Germania și ocuparea Europei cât mai


17/49

14

fluid. Oficialii lagărelor de concentrare și centrelor de ucidere au obligat prizonierii, dintrecare mulți urmau să moară în camerele de gazare, să trimită cărți poștale acasă care să atestecă aceștia erau tratați bine și trăiau în condiții bune. Aici, autoritățile lagărului utilizau

propa ganda pentru a acoperi atrocitățile și uciderile în masă.

În iunie 1944, Poliția de securitate germanăa permis unei echipe de Crucea R oșieInternațională să inspecteze tabăra-ghetou din Theresienstadt , situat în Protectoratul Boemieiși Moraviei (azi: Republica Cehă). SS și poliția au stabilit în noiembrie 1941 că Theresienstadt este un instrument de propagandă pentru consumul intern înReich-ulgerman. Tabăra Ghetou a fost folosit ă ca o explicație pentru germanii, care au fost nedumeriți de deportarea din Germania și Austria la est pentru muncă a evreilor, care era în vârstă,veterani de război cu handicap sau artiști cunoscuțilocal și muzicieni.

În pregătirea pentruvizita din 1944, ghetoul a sufer it un program de înfrumusețare. Înurma inspecției, oficialiiSS din Protectorat au produs un film cu ajutorul rezidențilorghetoului ca o demonstrație a tratamentului binevoitorde care se b ucurau evreii rezidenți în Theresienstadt. Când filmul a fost finalizat, oficialii SSau deportat cele mai multe persoanedin echipa de filmare la centru de ucidere din Auschwitz-Birkenau.

Regimul Nazist a utilizat propaganda în mod eficient pentru a mobiliza populațiagermană să sprijine războaiele de cucerire până la sfârșitul regimului. Propaganda nazistă afost, de asemenea, esențială pentru motivarea celor careau implementat uciderea în masă aevreilor europeni și a altor victime ale regimului nazist. De asemenea, a servit pentru a asiguraconsimțământula milioane de oameni – în calitate de spectatori – pentru persecuțiile rasiale șicrimele în masă vizate.

3.2.1. Presa și redactarea știrilor

Când Adolf Hitler a preluat puterea în 1933, naziștii controlau mai puțin de 3% dincele 4.700 de ziare din Germania.

Eliminarea sistemului politic pluripartit german nu a dus numai la dispariția a sute deziare produse de către partidele politice scoase în afara legii; ci a permis, de asemenea, castatul să profite de instalațiile și echipamentele de imprimare ale Partidelor DemocraticeSociale și Comuniste, care de cele mai multe ori au fost predate direct Partidului Nazist. Înurmătoarele luni, naziștiiau stabilit control ul sau exercitat influența asupra organelorindependente de presă.


18/49

15

În primele săptămâni din 1933, regimul nazist a angajat agențiile de radio, presa șiștirile să împrăștie temerile privind o revoltă comunistă în așteptare, apoi a canalizatneliniștile populare în măsuri politice care eradicau democrația. SA (trupele furtuna) șimembri ai formării paramilitarenaziste de elită, SS, au ieșit în stradă pentru a brutaliza sau

aresta adversarii politici șia-i încarcera în centre de detenție în grabă stabilite și lagăre deconcentrare. Huligani i naziști au năvălit în birourile partidelor politice opuse, au distrustipografii și ziare.

Uneori folosind holdinguri pentru a ascunde noul proprietar, executivi ai Partidului

nazist dețineau edituri, Franz Eher, a stabilit un imperiu imens, care a eli minat competiția și acumpărat ziarele la prețuri sub piață. Unele ziare independente, în special ziare conservatoareși non- politice ilustrate săptămânal,s-au adaptat la regim prin auto-cenzur ă sau inițiativă în

abordarea subiectelor aprobate.Prin măsur ile de arianizare a întreprinderilor, regimul și-a asumat, de asemenea,

controlul companiilor de publicare deținute de evrei,cele mai importante fiind Ullstein șiMosse.

Ullstein , care a publicat în bine-cunoscutul ziar zilnic Vossische Zeitung din Berlin , afost cea mai mare editură din Europa de 1933, angajând 10.000 de oameni. În 1933, oficialiigermani au forțat familia Ullstein să demisioneze din consiliul de administrație al societății și,un an mai târziu, să-și vândă activele companiei.

Proprietarii unei agenții de publicitate la nivel mondial, familia Mosse a deținut și a publicat o serie de documente liberale importante mult urâte de către naziști, inclusivTageblatt din Berlin ; familia Mosse a fugit din Germania următoarea zi după ce Hitler a

preluat puterea. Temându-se de închisoare sau de deces, jurnaliștii de renume, de asemenea,au început să fugă din țară în număr mare. Proprietarii germani non-evrei de ziare i-auînlocuit, în parte cu amatori prost pregătiți si neexperimentați loiali partidului nazist, precumși cu jurnaliști calificați și veterani pregătiți să colaboreze cu regimul, pentru a menține șichiar spori carierele lor.

Ministerul Propagandei, prin Camera de presă a Reich-ului, a preluat controlul asupraAsociației germane de presăa Reich, breasla care reglementează intrarea în profesie. Întemeiul noii Legii a editorilor din 04 octombrie 1933, asociațiaa ținut registre ale editorilor și jurnaliștilor de rasă pură și a exclus evreii și pe cei căsătorițicu evrei din profesie. OficialiiMinisterului Propaganda urmăreau ca editorii și jurnaliștii, care urmau să se înregistrezeCamerei de Presă a Reich-ului pentru a lucra în domeniu, să urmeze mandatele și


19/49

16

instrucțiunile transmise de minister. La punctul 14 din lege, regimul solicita editorilor să om ită orice avea să slăbească puterea Reich-ului în străinătate sau la domiciliu.

Ministerul Propaganda viza controlul profund al conținutului de știri și paginiloreditoriale prin directivele distribuite în conferințele de zi cu zi în Berlin și transmise prin

intermediul birourilor de partid de propagandăziarelor regionale sau locale. Ghiduriledetaliate menționau ce povești ar putea sau nu ar putea fi raportate șimodul de raportare alștirilor. Jurnaliștii sau editorii care nu au reușit săurmeze aceste instrucțiuni erau concediați sau, în cazul în care se credea că acționează cu intenția de a face rău Germaniei, erau trimiși într -un lagăr de concentrare. Decât să suprime știrile, aparatul de propagandă nazistă căuta,mai degrabă, să controleze puternic și în forță fluxul și interpretarea, precum și refuzulaccesului la surse alternative de știri.

În 1944, un deficit de hârtie și cernealăa forțat guvernul nazist să limiteze toate ziareleîntâi la opt, apoi patru, și, în final, două pagini. Din 4700 de ziare publicate în Germania, cândnaziștii au preluat puterea în 1933, nu au rămasmai mult de 1.100. Aproximativ jumătate erauîncă în mâinile proprietarilor privați sau instituțiilor, dar aceste ziare operau în strictăconformitate cu legile de presă ale Guvernului și publicau materiale numai în conformitate cudirectivele emise de Ministerul Propagandei.

În timp ce circulația acestor ziare a fost de aproximativ 4,4 milioane, circulațiacelor325 de ziare și mai multe ediții regionale deținute de Partidul nazist a fost de 21milioane. Multe dintre aceste ziare au continuat să publice până la sfârșitul războiului.

La ocuparea Germaniei , autoritățile aliate au închis și confiscat agenții de presă deținute de organele partidului nazist. Ultimul post de radio german supraviețuitor, situat înFlensberg, în apropiere de granița daneză, arealizat difuzarea finală în numele statuluinațional-socialist pe 9 mai 1945. După raportarea știrii referitoare la capitulareanecondiționată a forțelor germane în fața Aliaților,s-a retras.

În zona de ocupație americană a Germaniei, administrația militară a crezut cărestabilirea unei prese libere era vital ă pentru denazificare și reeducarea germanilor șiesențială pentru crearea democrației în Germania.

Prin urm are, primul ziar german aprobat pentru publicare de către ÎnaltulComandament militar american a apărut pe 24 ianuarie 1945, în Aachen, la trei luni după ceforțele americaneau capturat orașul.

Printre cei judecați de către aliați ca criminali de război la Tribunalul MilitarInternațional din Nuremberg au fost Hans Fritzsche, sef al diviziei Radio a Ministerului

Propagandei și Julius Streicher, editor al Der Stürmer.


20/49

17

Reflectând în jurnalul său (14 aprilie 1943) în timpul războiului pierdereaindepend enței presei , Joseph Goebbels, o singură dată jurnalist, a scris: "Orice om care areîncă un reziduu de onoare va fi foarte atent să nu devină jurnalist . "

Când Hitler a venit la putere în 1933, Germania a avut o infrastructură de comunicații

bine dezvolt ată. Peste 4.700 de ziare zilnice și săptămânale erau publicate anual în Germania,mai multe ziare decât în orice altă națiune industrializată, cu un tiraj total de 25 demilioane. Deși Berlin a fost capitala de presă, agențiile de presă din orașe mici au dominatcirculația ziarelor (81% din toate ziarele germane erau deținute la nivel local). Opt ziare publicate în orașele mari, cu toate acestea, și-au stabilit o reputație internațională. Industriafilmului din Germania s-a clasat printre industriile de filme cele mai mari din lume, filmele

sale câștigând recunoaștere internațională, și s-a inițiat în dezvoltarea agențiilor de radio și

televiziune.În câteva luni, regimul nazist a distrus viguros presa liberă din Germania. În 1941,

editura partidului nazist Eher a devenit cea mai mare din istoria Germaniei, și principalulcotidian, Völkischer Beobachter (Observatorul Völkischer ) a ajuns la un tiraj de peste1.000.000.

Ziarul Völkischer Beobachter (Observatorul Völkischer ), pe care Hitler l-a c umpărat pentru partid în 1920, anunța întâlniri și alte știri membrilor și a extins întinderea partiduluidincolo de sala de bere șireuniunile de petreceri. Circulația a crescut odată cu succesulmișcării naziste, ajungând la peste 120.000 în 1931 și 1,7 milioane în 1944. Editatde scriitorul antisemită și ideologul nazist Alfred Rosenberg, Völkischer

Beobachter specializat in hiperbole scurte pe teme favorizate de naziști: umilirea Tratatuluide la Versailles, slăbiciunea parlamentarismului Weimar și răul lumii evreilor și bolșevicilor ,toate fiind în contrast cu lozincile patriotice naziste.

Der Stürmer a fost cel mai notoriu ziar antisemit din Germania. Liderul nazist provincial Julius Streicher, un fost profesor devenit activist nazist, a editat si regizat ziarul.

Ziarul a rulat mai mult de 20 de ani, 1923- 1945, publicând povești sinistrede omorritual evreiesc, crime de sex și abuzuri financiare. În timpul Republicii Weimar, revendicărilescandaloase și calomnioase ale Der Stürmer au dus frecvent la procese intentate de

politicieni i indignați și organizațiile evreiești împotrivalui Streicher și ziarului.În urma preluării naziste, cu toate acestea, soarta ziarului și editorilor săi a

explodat. Tirajul a crescut dramatic de la 14.000 in 1927 la a proape 500.000 în 1935. Deșivizitatorii străini și mulți germani, inclusiv unii propagandiști naziști, a găsit ziar ul cu o sigură


21/49


22/49

19

După 1933, postul de radio german difuza discursur ile lui Hitler în case, fabrici șichiar pe străzile orașului prin difuzoare. Oficialii Ministerului de Propagandă a văzut cât demult promitea radioul pentru propagandă. Ministerul a subvenționat puternic creareaRadioului Popular (Volksempfänger), care era ieftin, pentru a fa cilita vânzările. În 1935,

aproximativ 1,5 milioane dintre aceste radiouri au fost vândute, oferind Germaniei unul dintrecele mai mari de audiențe deascultare radio din lume.

In 1935, Germania a devenit prima națiunecare a introdus serviciul de televiziuneregulat. Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels a văzut marele potențial de propagandă alnoului mediu, dar a crezut căse poate face cel mai bine cunoscut prin vizionare colectivă,cum ar fi cinema sau teatru.

În noapteadintre 9/10 noiembrie 1938, li derii naziștiau instigat un val de violență care

a devastat comunitățile evreiești din întregul Mare Reich German și a ofensat opinia lumii. Laîndemnul Ministrului Propagandei, Joseph Goebbels, liderii naziști locali și regionali implicați în distrugerea desfrânată și brutalitate,s-au folosit de asasinarea unui diplomat german laParis de către un adolescent evreu furios pentru a justifica violența.

În Kristallnacht protestatarii au deteriorat și distrus 7.500 de întreprinderi evreiești,au incendiat sute de sinagogi și au ucis 91 de evrei. În următoarele zile, poliția de securitategermane a arestat până la 30.000 de oameni evrei șii-a închis în lagărele de concentrareBuchenwald, Dachau și Sachsenhausen.

Chiar și ziarele din întreaga lume auscris articole cu privire la evenimentele șiconsecințele Kristallnacht, Ministerul de Propagandă implicat în controlul daunelor grave

printr- o campanie media care a încercat să justifice patimile din spatele violenței prinatribuirea acesteia ultrajului spontan al poporului german și pentru a minimiza amploareareală a morții și distruger ii.

Din culisele aceste scene de manipulare prin presă, manipulare creată în jurul acestuieveniment se dezvăluie informații și operațiuni de control al daunelor exercitat de cătremașinăria de propagandă a naziștilor(atât publicului german , cât și celui internațional) și câtde repede s- a răspuns la criticile din afară și știrile de ultimă oră.

Pe timp de război, guvernele restricționau, în general, și cenzurau accesul publicului lainformațiicu scopul de a preveni scurgeri de date sensibile la inamic sau încercau să izoleze propria populație de informații care ar putea submina moralul public.

După ce Germania a invadat Polonia la 1 septembrie 1939, regimul nazist a pus înaplicare măsuri draconice pentru a preveni populația de la primirea informațiilordin exterior.

Guvernul german a interzis cetățenilor săi să asculte emisiuni străine, săvârșirea acestui lucru


23/49

20

era considerată o infracțiune. Instanțele germane puteau condamna la închisoare sau chiarmoarte persoanele care difuzau povești spicuite din posturile de radio inamice.

Ghidate de temeri că propaganda aliaților din Primul Război Mondial a erodat moralulgerman și a încurajat neliniștea, autoritățile germane sperau că amenințarea cu pedepse severe

pentru cei ce ascultau emisiunile străineva consolida eforturile acestora depuse pentruizolarea populațieide minciunile inamice . În ciuda ochilor și urechilor vigilenți ale Gestapo șiinformatorilor partidului nazist, milioane de germani ascultau radiodifuzarea britantică (BBC), precum și alte stații de emisie interzise pentru a aduna informații.

3.2.2. Manipularea și înșelarea publicului

"Bunul sim ț nu putea înțelege că este posibil săse extermine zeci și sute de mii deevrei," - Yitzhak Zuckerman, un lider al rezistenței evreiești din Varșovia

Propaganda a servit ca un instrument important pentru a câștigamajoritatea publiculuigerman, care nu l-a susținut pe Adolf Hitler și să ducă mai departe programul radical alnaziștilor , care a necesitat acceptare, suport și participarea din partea unor sectoare largi ale populației.

Combinat cu utilizarea de teroare pentru a-i intimida pe cei care nu îl respect ă, noulapar at de propagandă de stat condus de Joseph Goebbels a încercat să manipuleze și înșele populația germană și lumea exterioară. La fiecare pas, propagandiștii predicau un mesajatrăgător, acela de unitate națională și viitor utopic, care a rezonat cu milioane de germani. Înacelași timp,s-au purtat campanii care au facilitat persecutarea evreilor șia altor persoaeexcluse din viziunea nazist ă a Comunității Naționale.

Ca și în guvernele Weimar, un element cheie al politicii naționale germane, după preluarea nazist ă la începutul anului 1933, a fost reînarmarea. Liderii germani sperau spreatingerea acestui obiectiv, fără precipitarea intervenției militare preventive de către Franța,Marea Britanie sau statele la granițele esticeale Germaniei, Polonia și Cehoslovacia.

De asemenea, regimul nu a vrut să sperie populația germană îngrijorată din cauza unui alt război european. Spectrul Primului Război Mondial și moartea a 2 milioane de soldațigermani în timpul acest ui conflict încă bântuia amintir ile populației. De-a lungul anilor 1930,Hitler a portretizat Germania ca pe o națiune victimizata, ținută în robie de către lanțurileTratatului de la Versailles de după Primul Război Mondial și a negat dreptul laautodeterminare națională.


24/49

21

Propagandiștii din timpul războiului au încercat să justifice folosirea violenței militare prin portretizarea acesteia ca punct de vedere moral apărat și necesar . Pentru a face altfel arînsemna să pun ă în pericol moralul public și credința în guvern și în forțele salearmate.

De-a lungul celui de- al Doilea Război Mondial, propagandiștii naziștiau deghizat

agresiunea militară prin afirmații care o explicau prin faptul că se vizează cucerirea teritorială prin acte drepte și necesare de auto-apărare. Au transformat Germania în victimă sau potențială victimă a agresorilor străini, într -o națiune iubitoare de pace obligată să foloseascăarmele pentru a- și proteja populația sau apăra civilizația europeană împotriva comunismului.

Războiul are drept scop mărturisit la fiecare etapă a ostilităților , aproape întotdeaunadeghizat, intențiile naziste reale de expansiune teritorială și de război rasial. Acest lucru a fost

prop aganda de înșelăciune, concepută pentru a păcăli și absorbi populațiile din Germania,

regiunile ocupate de germani și țările neutre. În timpul veriianului 1939, Hitler și consilierii săiau finalizat planurile pentru invaziaPoloniei, starea de spirit public ă din Germania fiind tensionată și temătoare. Germanii au fostîncurajați de recenta extindere dramatică a frontierelor Germaniei în țărilevecine, Austria șiCehoslovacia, fără a fi nevoie să folosească armele; dar ei nu au creat pe străzi linie deașteptare pentru război, cum făcuse generația anului 1914.

Înainte de atacul german asupra Polonieide la 1 septembrie 1939, regimul nazist alansat o campanie media agresivă pentru a construi sprijinul public pentru un război pe caredoar câțiva germani și-l doreau. Pentru a prezenta invazia ca o acțiune justificată moral,defensiv ă chiar, presa germană a pus în scenă tactica atrocităților poloneze, referindu-se ladiscriminarea reală sau presupusă și violența fizică împotriva etnicilor germani care locuiescîn Polonia. Deplângând polonezi ca iubitori de război și șovinism, presa a atacat, deasemenea, britanicii pentru încurajarea războiului cu promisiunea de a apăra Polonia în caz deinvazie germană.

Regimul nazist a organizat chiar și un incident de frontieră conceput pentru a face să pară că Polonia a inițiat ostilitățile cu Germania. La 31 august 1939, oamenii SS îmbrăcați înuniforme militare poloneze au atacat un post de radio german, Gleiwitz. A doua zi, Hitler a

anunțat națiunii germane și lumii decizia sa de a trimite trupe în Polonia, ca răspuns laincursiunile poloneze în Reich.

Biroul de Presă Reichal partidul nazist a instructat presa în a evita folosireacuvântului război. Sarcina lor era aceea de a raporta că trupele germane pur și simpluauînfrânt atacurile poloneze, o tactică concepută pentru a defini Germania ca victimă a


25/49

22

agresiunii. Responsabilitatea sarcinii pentru declararea războiului a fost lăsată britanicilor șifrancezilor.

Într -un efort de a modela opinia publică din țară și străinătate, mașina de propagandănazistă a pus în scenă povești noi ale atrocităților poloneze odată ce a început războiul. Au

mediatizat atacuri asupra etnicilor germani în orașe cum ar fi Bromberg (Bydgoszcz), în cazulunde civili polonezi fugari și personal militar polonez au ucis între 5000 și 6000 de etnicigermani, pe care i- au perceput, înadrenalina invaziei , ca trădători, spioni, naziști sauluneti ști.

Prin exagerarea numărului real de victime de etnie germană au fost uciși în Brombergși alte orașela 58.000, propaganda nazistăa insuflat pasiuni, oferind astfel o justificare pentrunumerele de civili pe care germanii intenționau să îi elimine.

Propagandiștii naziștiau convins pe unii germani că invazia Poloniei și politicile deocupare ulterioare au fost justificate. Pentru mulți alții, propaganda a întărit acel sentimentanti-polonez profund. Soldații germani care a u servit în Polonia după invazie au scris scrisori

pentru acasă, reflectândla sprijinul pentru intervenția militară germanăcu scopul de a- șiapăra frații.

Unii soldați și-au exprimat disprețul pentru criminalitate și sub-umanitatea polonezilor, alții au văzut populația evreiască rezidentă cu dezgust, comparându-i pe evreii polonezi cu imaginile antisemite amintite de Der Stürmer sau de expoziția intitulată Eternulevreu și, mai târziu, din filmul cu același nume.

Astfel de actualitățiau devenit centrul eforturilor Ministrului german de propagandăGoebbels de a form a și manipula opinia publică în timpul războiului. Pentru a exercita uncontrol mai mare asupra conținutului actualităților după începerea războiului, regimul nazist aconsolidat diverse companii de act ualități concurente țării într -una singură, DeutscheWochenschau .

Goebbels a aju tat în mod activ crearea fiecărei tranșe de actualități, chiar și prineditarea și revizuirea de scripturi. De la doisprezece la optsprezece ore de material de filmrealizat de fotografi profesioniști și livrat la Berlin în fiecare săptămână prin curier au fosteditate până la 20- 40 de minute. Distribuția de actualități a fost foarte extinsă cu fiecare număr de exemplare din fiecare episodce a crescut , crescând de la 400 la 2.000 de exemplare,și au fost produse zeci de versiuni lingvistice străine (inclusiv suedeză și maghiară).

La 1 septembrie 1939, forțele germane au invadat Polonia. Războiul declanșat deregimul nazist a adus suferințe și pierderi umane de nedescris. În urma invaziei germane a

Uniunii Sovietice în timpul veriianului 1941, politicile naziste antievreiești au luat o


26/49

23

întorsătură radicală către genocid. Decizia de a anihila evreii europeni a fost anunțată încadrul Conferințeide la Wannsee la data de 20 ianuarie 1942 Partidului nazist cheie de nivelînalt, SS și functionarilor de stat germani, a le căror agenții ar contribui la punerea în aplicarela nivel european Soluția finalăa problemei evreiești .

În urma conferinței, Germania nazistă a implementatun genocid la scară continentală,cu deportarea evreilor din toată Europa la Auschwitz-Birkenau, Treblinka și înalte centre deucidere în Polonia ocupată. Conducerea nazistă urmărea să înșele populația germană,victimele și lumea exterioară cu privire la politica de genocid față de evrei.

Ce știau germanii obișnuiți despre persecutarea și uciderea în masă a evreilor? În ciuda difuzării publice și publicarea declarațiilor generale despre scopul eliminării

evreilor, regimul a pr acticat o propagandă de înșelăciune prin ascunderea detaliilor specifice

despre soluția finală și controlul presei i-au împiedicat pe germani de la citirea declarațiiloraliaților și liderilor sovietici ce condamnau crimele germane.În același timp, povești pozitive au fost fabricate în cadrul înșelăciunii planificate. O

broșură tipărită în 1941 de către un entuziast a raportat că, în Polonia ocupată, autoritățilegermane i- au pus pe evrei să lucreze,au construit spitale curate, au înființat bucătării pentruevrei și le-au oferit ziare și formarea profesională.

Posterele și articolele aminteau continuu populației germane să nu uite poveștilecuatrocități pe care propaganda aliaților le-au răspândit despre germani în timpul PrimuluiRăzboi Mondial, cum arfi acuzarea falsă că germanii au tăiat mâinile copiilor belgieni.

Făptașii au ascuns, de asemen ea, intențiile lor criminale de multe dintrevictime. Înainte și după act, germanii au folosit eufemisme înșelătoare pentru a explica și justifica deportările evreilor din casele lor în ghetouri sau lagăre de tranzit, precum și în ghetouri și lagărele cu camere de gazare de la Auschwitz și alte centre de ucidere.

Oficialii germani ștampilau evacuați, un cuvânt cu conotații neutre, pe pașapoarteleevreilor deporta ți din Germania și Austria pentru ghetoul model din Theresienstadt, aproapede Praga, sau ghetouri din est. Birocrații germani au caracterizat deportările către ghetouri ca pe niște "relocări, deși o astfel de relocare se încheiade obicei cu moartea celui deportat.

O temă recurentă în propaganda nazistă antisemită a fost că evreiiau răspândit boli. Pentru a-i preveni pe non- evrei din încercarea de a intra în ghetouri și să vadă starea

vieții de zi cu zide acolo pentru ei înșiși, autoritățile germaneau postat semne de carantină laintrări, avertizând asupra pericolului de boli contagioase. Deoarece salubritate a și apa necorespunzătoare cuplate cu rațiilede foame au subminat rapid starea de sănătate a evreilor

din ghetouri, aceste avertismente au devenit auto- profeție, mai exact felul în care tifosul si alte


27/49

24

boli infecțioase au devastat populațiile din ghetou. Ulterior, p ropaganda nazistăa utilizataceste epidemii provocate de om pentru a justifica izolarea evreilor murdari de populația maimare.

Unul dintre eforturile naziste mai notorii de înșelăciune a fost înființarea, în noiembrie

1941, a unei tabere- ghetou pentru evrei în Terezín, în provincia cehăa Boemiei. Cunoscut ă sub numele germanăde Theresienstadt, această facilitate a funcționat atât ca un ghetou pentruevreii în vârstă și evreii importanți din Germania, Austria și din terenurile Cehiei , și, ca otabără de tranzit pentru evreii cehi care locuiau în Protectoratul German controlat de Boemiași Moravia.

Anticipând că unii germani ar puteaafla p ovestea oficială, aceea că evreii au fosttrimiși la est pentru a munci, acest lucru fiind neverosimil cu referire la evreii în vârstă,

veterani i de război, persoanele cu handicap și muzicienii sau artiștii importanți, regimul nazista mediatizat cu cinism existența Theresienstadt ca pe o comunitate rezidențială, unde evreiigermani și austrieci în vârstă sau cu handicap ar putea să pensioneze și își trăiască viețile în pace și siguranță. Aceast ă ficțiune a fost inventată pentru consumul intern, înMarele ReichGerman.

În realitate, ghetoul a servit ca o tabără de tranzit pentru deportările în ghetouri șicentre de ucidere din Polonia ocupată și zone de ucidere a statelor baltice și Belarusia ocupatede Germania.

În 1944, cedând la presiunile făcute de Cruc ea Roșie Internațională și Crucea RoșieDaneză, după deportarea a aproape 400 de danezi evrei la Theresienstadt în toamna lui 1943,oficialii SS au permis reprezentanților Crucii Roșii să viziteze Theresienstadt.

La acest moment, vestea uciderii în masă a evreilor a ajuns la presa mondială, iarGermania pierdea deja războiul. Ca farsă elaborată, autoritățile SSau accelerat depo rtările dinghetou cu puțin timp înainte de vizită și a ordonat deținuților rămași să înfrumusețeze ghetoul:deținuții trebuiau să planteze grădini, să vopsească casele și să renoveze barăcile.

Autoritățile SS au organizat evenimente sociale si culturale pentru demnitarii careurmau să vina în vizita oficială. După ce oficialii Crucii Roșii au plecat, SS a reluatdeportările din Theresienstadt, care s- au încheiat abia în octombrie 1944.

În total, germanii au deportat aproape 90.000 de evrei germani, austrieci, cehi, slovaci,olandezi și unguri din tabăra ghetou pentru în zonele și centrele de ucidere; doar câteva miireușind să supr aviețuiască. Mai mult de 30.000 de prizonieri au murit în Theresienstadt, n ceamai mare parte de boal ă sau foame.


28/49

25

Prin 1944 cea mai mare parte a comunității internaționale știa despre lagărele deconcentrare șierau conștienți de faptul că germanii și par tenerii lor au maltratat în cel mai

brutal mod prizonierii din ele, dar detaliile exa cte despre condițiile de viață din aceste lagăreau fost neclare.

În 1944, oficialii Crucii Roșii Daneze, care, primind rapoarte alarmante ce circulaudespre soarta evreil or sub conducerea nazistă, erau preocupați de cei aproape 400 de evreidanezi deportați în Theresienstadt de către germani în toamna anului 1943 și au cerut caCrucea Roșie Internațională, cu sediul în Elveția, să investigheze condițiile de viațădintabăr a-ghetou.

După o tragere de timp considerabilă, autoritățile germane au consimțit la inspecțiaCrucii Roșii din tabăra ghetou in iunie 1944.

Informațiile colectate in timpul acestei anchete urmau a fi raportate întregii lumi. Ziaredin SUA și din întreaga lume au acoperit aspectele anchetei Crucii Roșii.Încă din decembrie 1943 oficialii SS din Biroul de emigrare a evreilor din Praga, un

birou afiliat Biroului Principal pentru Securitate Reich, a deci s să facă un film despre lagăr . Omare parte din acesta fiind filmat în timpul verii, după vizita făcută de Crucea Roșie, filmuldescria cum deținuții ghetoului mergeau la concerte, jucau fotbal, lucrau în grădinile familieiși se relaxau în cazarmăsau afar ă la soare.

SS i-a obligat pe deținuți să treacă drept scriitori, actori, scenografi, editori șicompozitori. Mul ți copii au participat la film în schimbul produselor alimentare, inclusiv lapteși dulciuri, pe care în mod normal nule-au primit.

Scopul oficialilor de nivel mediu în RSHA7 în a face acest film nu este foarteclar. Poate că a fost menit pentru consumul internațional pentru publicul german care ar fiîntrebat de ce rezidenți ai ghetoului au părut a trăi o viață mai bună, mai luxoasă decât mulți germani în timpul războiului. În cele din urmă, SS finalizează filmul abia în martie 1945 șinu l-au difuzat niciodată. Într -adevăr, filmul complet nu a supraviețuit războiului.

Ca și în alte eforturide a înșela populația germană și întreaga lume, regimul nazist a beneficia t de refuzul ființei umane medii de a înțelege dimensiunile acestor crime. Lideri aiorganizațiilor de rezistență evreiești, de exemplu, au încercat să avertizeze rezidenții ghetouluide intențiile germane, dar chiar și cei care au auzit despre centrele de ucidere nu țineauneapărat să creadă ceea ce auzeau.

7 RSHA – Reichssicherheitshauptamt – Biroul Principal de Securitate Reich


29/49


30/49

27

maligne. Aceste postere vor fi analizate prin prisma comportamentului pentru a înțelege și aidentifica factori cheie , cognitivi și psihologici, care au intrat în crearea lor și rolul pe carel-au jucat în instigarea de prejudecăți sociale și alte concepții în populația germană. Aceastăanaliză se va încerca a fi de natură vizuală și va căuta indicii comportamentale care

declanșează răspunsuri părtinitoare.În cele din urmă, această lucrare va încerca să ofere o imagine de ansamblu a setului

critic de manipulăria comportamentului și un cadru fix pentru a ajuta la identificareascopurilor unei astfel de propagande, oriunde vor apărea.

Mai mult decât atât, această lucrare va oferi, de asemenea, o listă de elemente pentruun ideal poster nazist , cu elemente cheie împrumutate de la diverse alte postere.

Prejudecățile cognitive suntreprezentate de cazuri situaționale de deviere în judecată,

de obicei, rezultate dintr-un stimul. Distorsiunile cognitive sunt declanșate de o varietate demotive, iar originile lor pot fi regăsite la un comportament mental evoluat pentru a face fațăsituațiilor noi și a lua decizii rapide. Cu toate acestea, ele pot fi, de asemenea, manipulate prinfurnizarea unui stimul artificial prin care se dorește inducerea de anum ite răspunsurila populația țintă. Vom încercarea analizarea propagandei naziste din acest punct, pentru aînțelege mai bine modul în care aceștia au fost capabili să manipuleze o întreagă națiune.

Deși există mai multe surse de prejudecăți cognitive, în această lucrare,ne vom axa petrei mari categorii de prejudecăți, și anume:

Prejudecățile sociale și atribuționale: Acestea sunt prejudecăți care afectează percepția noastră socială și mijloacele prin care determinăm cine sau ce a fost responsabil pentru o anumită acțiune sau situație.

Prejudecățile memoriei: Acestea sunt prejudecăți care pot fie să îmbunătățeascăsau afecteze amintirea unei memorii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Prejudecățile în luarea deciziilor: Acestea sunt prejudecăți care afecteazăcapacitatea noastră de a lua decizii raționale, în ciuda dovezilor contrare. Acestea includ prejudecăți in probabilitatea și convingerea care afectează luarea deciziilor.

Vom vedea cum stimuli corespunzători prejudecăți specifice din fiecare dintre acestecategorii pot fi văzuți în mod clar în cadrul propagandei naziste, precum și rolul specific pecare aceste prejudecăți au fost menite să îl joace.

Originile istorice ale propagandei naziste pot fi urmărite înapoi la Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler , unde a dedicat două capitoleanalizei importanței propagandei și practicii sale. În timp ce Mein Kampf a fost o lucrare de propagandă, Hitler a vorbit despre obiectivele unui


31/49

28

propagandist să îndoctrineze populația și importanța asigurării propagarea continuă a propagandei:

"Prima datorie a unui propagandist este de a câștiga oamenii care pot fi ulterior luați în organizație. Și prima datorie a organizației esteaceea de a selecta și antrena oamenii,

care vor fi capabil să împrăștie propaganda. Ceade-a doua datorie a organizației esteaceeade a perturba ordinea existentă a lucrurilor și, astfel,de a face loc pentru penetrarea noilorînvățături pe care o reprezintă, în timp ce datoria organizatorului trebuie să fieaceea de alupta pentru scopul as igurării puterii, astfel încât doctrina să poată triumfa în cele din urmă"

Deși există mai multe cazuri care evidențiază importanța pe care naziștii au acordat-o propagandei , nici una nu este mai pertinentă decât înființarea de Reichsministerium furVolksaufklarung und Propaganda sau Ministeru l Reich pentru Iluminare publică și

Propagandă, cunoscut prin inițialele sale germane ca RMVP.Sub conducerea RMVP, partidul nazist a considerat ca fiind eficient ă traducerea

noțiunile lor ideologice în evenimentele n arative care descria întotdeauna un bun r aportsimplificat din perspectiva Rău versus Bun în paralel cu scenariile Noi versus Ei, ușoraccesibile și înțelese de către public.

Imediat ce Hitler a fost numit cancelar al Germaniei la 30 ianuarie 1933, naziștii auînceput distrugerea sistematică a presei libere, începând cu expulzarea tuturor celor care nuauintrodus partidul în activitățile jurnalistice. Acest lucru a fost realizat printr-o combina ție deforță, arestări politice și exil. Pentru următoarele câteva luni, mai multe ziare au fost fieconsolidate sau oprite în numele naționalismului.

Pe 04 octombrie 1933, șef ul Presei Reich, Otto Dietrich a ajutat la formularea șitrecerea Legea De Control Editorial, care a plasat toată presa rămasă sub controlul guvernului,și a interzis orice non-arian nedorit de la participarea la activității jurnalistice.

Este vital să înțelegem importanța politicilor lui Otto Dietrich în facilitarea activitățilorde genocid șiagresiuni ale regimului nazist, o importanțăcare a fost succint capturată înhotărârea judecătoreascădat lui Dietric h în timpul procesului miniștrilor din Nuremberg din1949, unde a fost condamnat în baza acuzațiilor de crime de război și crime împotrivaumanității:

Prin exploatarea stereotipurilor exi stente și sentimentele poporului german, propaganda nazistă a încercat să îivizeze pe cei pe considerați fie dușmani, fie nedemni de afi cetățeni - evrei, țigani (romi și sinti), homosexuali, comuniști și a altor disidenți politici, precum și cei germani, care au fost văzuți ca fiind inferiori în detrimentul creării unei

Germanii puternice (cum ar fi persoanele cu dizabilități mentale sau fizice).


32/49

29

În plus, aceste teme au fost, de asemenea, folosite în argumentele pentru Lebensraum sau spațiu de locuit, pentru planurile expansioniste ale Germaniei pentru acontribui la crearea unei Germanii mai mare și mai puternice.

Având în vedere climatul politic și economic din Germania, la momentul respectiv,

combinate cu umilirea și abuzul Tratatului de la Versailles , populația germană a fost pregătită pentru o astfel de propagandă. Prin urmare, aparatul de propagandă nazistă a încercat săîndeplinească obiectivele declarate ale partidului și s-a axat pe hiperbole cu câteva temefavorite:

• Umilire Germanie i și abuzul Tratatului de la Versailles• Slăbiciunea republicii parlamentare Weimar• Răullumii evreilor, bolșevicilor și al capitalismului contrast împotriva

germanului nazist patrioticÎn timp ce acestea au fost temele dominante, pr opaganda în sine s-a concentrat asupra

altor trei fenomene:

• Zeificarea lui Hitler (de exemplu, ca o figură mesianică de urmat) • Definirea inamicul ui și justificarea tratamentului acordat acestuia (de exemplu,

evreii și bolșevicii)• Unirea maselor (de exemplu, pentru război) În continuare , vom examina materiale de propagandă din fiecare dintre aceste

fenomene în contextul lor istoric și vom încerca analiza lor din punctul de vedere al comportamentului.

Una dintre primele teme ale partidului nazist era zeificarea lui Hitler prin portretizarea

acestuia ca o figură mesianică. În timp ce, probabil, cea mai bun ă reprezentarea era filmul luiLeni Riefenstahl, Triumph des Willens sau Triumful voinței, această temă a fost, de asemenea,destul de răspândită în alte medii, inclusiv prin print si poster.

Una dintre cele mai comune postere care au ajutat la crea rea cultului personalității luiAdolf Hitler a fost cel mai reprezentat în figura nr. 1 din Anexa 1.

În afișul din această figură, se poate observa efectl de lumină in jurul lui Hitler,aproape oferindu-i un halo/nimb. În plus, prezența unei păsări cu aripi oferă caracteristiciangelice la poster, iar acest lucru este sporit doar prin prezențamarginii cu flori dimprejurul

posterului. Acestea au fost concepute pentru a declanșa câteva răspunsuri cheievizualizatorului, mai ales efectul de Halo, o prejudecată socială în cazul în care calitățile

percepute prin portretizarea individuala s- a revărsat în alte zone ale personalității lor. În plus,

poziția de autoritate și reprezentarea portretului de cioban a unui individ care conduce


33/49

30

oamenii urmărind declanșarea prejudecății de autoritate , care este un răspuns favorabil laautoritate într-un stimul ambiguu. Aceste prejudecăți exacte sunt, de asemenea, căutate în

postere le din figurile nr. 2, 3 și 4, cu caracteristici similare. În timp ce posteruldin figura nr. 5 nu conține în mod necesar un halo, atenția

privitorului este mai întâi îndreptată la figura patriarhală asemănătoare celei unuizeu , iar apoise descoperă o figură asemănătoarelui Hitler în stânga jos. Aceasta declanșează un stimul deasociere, în cazul în care Hitler este asociat cu zeul ca figură care atrage în primul rândatenția utilizatorului, rezultând într -un declanșator de prejudecată a nimbului

prin asociere . Acelașiefect se realizează și în celelalte două postere reprezentate la figurile 6și 7.

În plus față de aceste prejudecăți, mai multe afișe au încercat să declanșeze o altă

prejudecată, și anume efectul de aliniere, unde oamenii au tendința de a face sau crede lucruri pe care multe alte persoane le fac. Prin ilustrarea lui Hitler ca fiind un lider autoritar, cu

poporul german în spatele lui, următoarele postere reprezentate prin figurile 8 și 9, au încercatsă declanșeze atât prejudecăți ale autorității, cât și efectul de aliniere.

Deși au existat o serie de alte postere care au încercat să transmită o varietate de alteidei, marea majoritate dintre acestea prezentându-l pe Hitler s- a căutat obținerea uneia sau mai multor din aceste trei prejudecăți – efectul de nimb, prejudecata autorității , și efectul dealiniere sau efectul turmei.

Dacă reprezentarea mesianică a lui Hitler a fost o încercare de simplificare amanipulării percepției acestuia de către mase, propaga nda nazistă împotriva evreilor (ca șiîmpotriva bolșevicilor și altor indezirabili ) a fost mult mai explicit ă.

Au existat două tipuri principale de portretizare a evreilor care erau ciudate în contrast,dar aveau în vedere realizarea aceluiași obiectiv. Evreii au fost portretizați ca fiind ființe degenerate, urâte, mase asociate cu paraziți sau au fost portretizați ca fiind lacomi, grași și

prin punerea de elemente neplăcute alături de fețele ce reprezentau inamicul (figurile nr. 10 și11).

Există un motiv pentru care naziștii au ales un astfel de portret, si de ce acest lucruchiar a funcționat în primul rând. Prin alegerea de atribute evreiești relativ neplăcute și prinalegerea de a-i portretiza pe evrei numai printr-un mod neplăcut, naziștiiau aplicat p rejudecăți de selecție pentru a obține mai multe alte prejudecăți cascadă.

Profitând de prejudecata negativismului inerentă naturii umane, unde acordăm maimultă atenție imaginilor negative, naziștii au reușit să îi asocieze pe evrei cu acele imagini

mental neplăcute. Acest lucru a creat o iluzie de grupare, u nde oamenii au fost condiționați să


34/49

31

vadă urâțenia populației evreiești când nu era nimeni de față. Astfel, în special în combinațiecu reprezentarea nazist ă a arianului ce nu era evreu, ca fiind un individ german de rasăsuperioar ă a ajutat la perpetuarea unei prejudecăți de superioritate. Aceasta, la rândul său, acreat un mediu de auto-servire a prejudecăților de confirmare comportamentală, în cazul în

care responsabilitatea pentru succesul Germaniei naziste a fost revendicat ă de către germani,iar vina pentru toate eșecurile a fost pusă pe seama populației evreiești.

S-a creat un mediu care a respins orice dovadă contrarăa paradigmei stabilit e, adicăsuperioritatea arienilor și succesul lor corespunzător, iar inferioritatea contrastantă a populației evreiești șiaportul s ău pentru toate eșecurile. Încă o dată, acest lucru a reușit săcreeze o altă prejudecată în luarea de decizii în cadrul populației, reflexul Semmelweis, încazul în care propaganda nazistă a inferiorității și vinei evreiești a fost acceptat ă fără îndoială,

chiar și în cazurile în care dovezile contradictorii au fost prezente.După cum am văzut înzeificarea lui Hitler, putem vedea elemente de stimuli pentru aobține efectul de alini ere/turmă într -un noi vs. Ei în portretizarea unei caricaturi a unui evreuneplăcut, uneori asociat cu bolșevicii și / saumembrii US / UK, așa cum se poate vedea înfigurile 12-14. Acest lucru a reușit să provoace prejudecată de atribuire a trăsăturilor, care propagă simplificarea stereotipurilor.

Tema noi vs. ei a devenit deosebit de explicit ă când Germania a început războiul peagresiune, și a arătat o mamă germană perfectă german șiun copil, în contrast cu o săracăfamilie bolșevică, cu un om care seamănă cu caricaturile naziste ale evreilor pe fundal ( figuranr. 15).

Acest contrast a fost, de asemenea, utilizat în adoptarea legilor care interziceauamestecul populație evreiești și a alt or populații non ariane cu poporul german arian.Deoarece naz iștii au creat deja prejudecățile corespunzătoare unei mentalităținoi vs. ei ,

portretizarea și interzicerea relațiilor inter -rasiale au fost relativ ușoare dintr- o perspectivă de propagan dă (figura nr. 16).

Când partidul nazist a scos filmul de propagandă antisemită, care a pozat ca undocumentar, Evreul Etern, au început, de asemenea, să folosească elemente evreiești- cum arfi Steaua lui David și fonturi care semănau cu ebraica (Figura nr. 17) – pentru a-i portretiza peevrei ca o singură populație, cultural distinct ă și separat ă de germani. Această practică poatefi văzută și în altă parte și a continuat să fie folosită pentru a distinge identitatea culturalăevreiască ca fiind separată de identitatea națională germană, așa cum se poate vedea în figurile17, 18, 19.


35/49

32

Am discutat anterior despre cum naziștiiau utilizat asociere destul de frecvent. Acestlucru este evident, mai ales , atunci când s-a ajuns la portretizarea altor dușmani ai statuluigerman printr- o lumină neplăcută. După cum se poate vedea în figurile 20, 21, naziștiiaucombinat repr ezentarea bolșevicilor și evreilor într -o singură imagine, creând impresia că

evreii au fost responsabili pentru comunism.Chiar și atunci când alți dușmani, cum ar fi Statele Unite ale Americii sau Anglia, au

fost descriși, este greu să ratezi caricatura unei persoane portretizate ca un evreu descris cafiind responsabil (figurile nr. 22, 23) sau prezența unor elemente culturale evreiești, precumSteaua lui David (figurile 24, 25). Acest lucru a fost folosit pentru a ob ține o prejudecată deluare a deciziilor care rezultă din încadrare , unde modul în care se prezintă ceva afectează percepția și rațiunea de alua o decizie.

Un astfel de portret a fost, de asemenea, utilizat în ambele țări ocupate de germani, pr ecum și în țări care au fost în război cu Germania (Figura nr. 26) pentru a-i afișa pe evrei cafiind responsabili de Al Doilea Război Mondial(Figura nr. 27).

Acesta a fost, de asemenea, folosit pentru a descuraja fenomenul popular al acelei

perioade, cum ar fi muzica jazz (Figura nr. 28). În plus față de conotațiile rasiale clareasociate cu Jazz-ul, instrumentistul poartă o stea a lui David, în timp ce posterulseintitulează Muzic ă degenerată , cu referire la modul în careorice a fost asociat cu evreii a fostconsiderat degenerat de către naziști.

Prin urmare, în analiza noastră a modului în care naziștiiau folosit propaganda pentrua defini inamicul, descoperim că aceștia au dorit obținerea uneia sau mai multor dintre aceste prejudecăți – iluzia grupăr ii, trăsătură a prejudecății atribuirii, prejudecata superiorității, prejudecata confirmării auto-servirii, reflexul Semmelweis și efectul alinierii/turmei- toate cuscopul de separare a poporului german de alții, care au fost portretiza ți ca inamici inferiori sauagenți ai acestora.

Cum Hitler însuși a declarat în Mein Kampf, naziștii au considerat cu fermitate căadevărata putere ar putea fi obținută doar prin triumful doctrinei, care impune unirea maselorîn susținerea acestei doctrinei.

Cum inamicul er a încadrat și definit cu succes, a devenit mai ușor pentru naziști sămobilizeze masele. Având în vedere caracterul abuziv al tratatului de la Versaillessautimpurile economice tumultoase, naziștii și-au utilizat propria lor mașină de propagandă sămobilizeze familia german ă ariană în susținerea cauzei naziste (figurile nr. 29, 30)

Obiectivul principa l al unei astfel de reprezentări a fost de a arăta familia germană

muncitoare, care a fost pedepsit ă pe nedrept de costul reparațiilor din Primul Război Mondial

Arta manipularii in cel de-Al Treilea Reich

Documents

Transcript of Arta manipularii in cel de-Al Treilea Reich