www.wwfdcp.ro www.propark.ro

“Managementul Resurselor Naturale” (Fond Cinegetic, Faună Sălbatică și Planificare Strategică)

Suport de curs:

MANAGEMENTUL FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

Ioan Mihai Pop

Ion Micu

Adrian Hăgătiș

www.propark.ro www.propark.ro

CUPRINS

Capitolul 1. Managementului cinegetic

1.1. Vânătoarea activitate tradițională

1.2. Managementul cinegetic

Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic

Capitolul 3. Fauna și diversitatea biologică

Capitolul 4. Amenințări la adresa faunei și biodiversității

Capitolul 5. Categorii arii protejate și sălbăticia

Capitolul 6. Principii ce guvernează managementul faunei

6.1. Principii privind conservarea biodiversității

6.2. Principii privind managementul cinegetic

Capitolul 7. Masuri de management

Capitolul 8. Implicarea factorilor interesați

Capitolul 9. Corelarea planificării cu alte domenii

www.propark.ro www.propark.ro

Capitolul 1. Managementul cinegetic

1.1. Vânătoarea activitate tradițională

Fauna sălbatică a fost și este încă o resursă pentru societate indiferent de regiune. Secole la rând fauna a avut o valoare economică directă prin utilizarea animalelor pentru hrană, îmbrăcăminte și alte produse. Spațiul identificat în prezent cu granițele României este caracterizat de-a lungul istorie ca o zonă în care produsele obținute din specii de faună autohtone se constituiau ca produse principale în economia zonei1. De asemenea pe lângă aspectele comerciale, fauna a reprezentat în anumite perioade ale istoriei și elemente cu un puternic caracter social, reprezentând frecvent tribut al micilor nobili către suverani. În Evul Mediu, exemplare vii de urși, lupi, vulturi, lei etc. erau folosite ca și cadouri în cazul căsătoriilor nobiliare sau în cazul diferitelor negocieri2.

O valoare deosebită a animalelor sălbatice este dată de legătura extrem de profundă dintre om și animalele sălbatice, care a existat de-a lungul timpului și care are determină o valoare existențială spirituală aparte, generând ritualuri cu caracter religios, cultural. În diferite culturi, uciderea animalului de către vânător putea însemna și preluarea forței vitale și a aptitudinilor acestuia. Purtarea în cadrul diverselor evenimente ale comunității a unor măști reprezentând animale au căpătat în multe zone un aspect ritualic. In acest sens valoarea existențială a animalului este utilizată pentru a transmite mesaje emoționale, cu încărcătură istorică, uneori personală, comunității cu ocazia diferitelor evenimente legate în majoritatea cazurilor de perioade cheie din an.

Legătura ancestrală și chiar ritualică a omului cu animalele este demonstrată de evoluția heraldicii cu elemente faunistice. Începând cu perioada preistoriei și culminând cu Evul Mediu animalele au fost reprezentate pe steme ale împăraților, regilor, nobililor și ulterior a orașelor. Selecția animalelor reprezentate pe stemă era dependentă de statutul social sau de personalitatea celui ce purta stema. În prezent anumite denumiri de orașe sunt considerate ca fiind alese în urma unor evenimente ce au implicat prezența unui animal. Un exemplu în acest sens poate fi considerat orașul Berna ce si-ar fi primit numele după cuvântul Bär provenind din limba germană, însemnând urs3. Exemplele pot continua în sensul identificării importanței faunei sălbatice și a vânătorii în dezvoltarea economică, socială și spirituală a societății, însă toate studiile recente indică existența pericolului ca în multe zone elemente ale faunei să rămână doar un simbol, efect ce ar conduce fără dubiu la schimbări semnificative în cadrul ecosistemelor.

Utilizarea resursei reprezentate de speciile de faună a fost motivată de-a lungul timpului de nevoia de hrană in principal și pe parcursul istoriei ca elemente ale tributului plătit imperiilor vecine cărora țările Române le erau supuse sau pentru schimburi comerciale in secundar. Piei de jder, de urs, păsări se constituiau pe lângă aur ca bir sau taxe. Satele erau obligate să plătească stăpânului zeciuiala in oi sau vite dar si in blănuri de animale sălbatice. Din aceste considerente vânătoarea a reprezentat un element important in societate fără a avea însă un puternic caracter organizat. Din acest motiv tehnicile noi de vânătoarea și principii ale gestiunii vânatului au fost ”importate” atât dinspre vest cât și dinspre est. În timp, vânătoarea a fost limitată anumitor clase sociale și din activitate ”obligatorie„ pentru supraviețuire a devenit o activitate recreativă accesibilă condiționat. În timp vânătoarea ca activitate a devenit un element al culturii vânatului, disciplină integratoare a mai multor domenii științifice, iar acțiunea de ucidere a animalului a trecut in plan secund fiind subordonată scopului de a păstra echilibre naturale.

România este considerată a fi unul dintre ultimele refugii, cu o influență antropică redusă, pentru fauna sălbatică, considerând statele membre ale Uniunii Europene. Opiniile sunt împărțite când se pune însă problema cauzalității acestei realități. Certitudinea necesității abordării preventive, ca principiu ce fundamentează managementul resurselor naturale, deci și a faunei sălbatice de interes cinegetic, obligă să nu ținem cont de declarația arhicunoscută ”avem biodiversitate”, deoarece pe termen lung această condiție necesară nu este suficientă.

1 Gh. Nedici Istoria Vânătoarei, Editura Paideia, 2003 citând din Nicolae Iorga lucrarea Istoria românilor prin călători. Vol.

1 pag 26. 2 M. Pastoureau – Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chișinău, 2007, pag. 92,212 3 M. Pastoureau – Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chișinău, 2007, pag. 316

www.propark.ro www.propark.ro

1.2. Managementul cinegetic

Fundamentarea principiilor și strategiilor privind managementul durabil al speciilor de faună se bazează pe definirea conceptului de manager la faunei sălbatice definiții precum și a unor termeni consacrați în România precum vânat și gestionar.

Definiții în România (Legea vânătorii) Definiții în Europa (Carta Europeană pentru Vânătoare și Biodiversitate1)

gestionar - persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic

manageri - agenți privați sau guvernamentali, inclusiv proprietari de terenuri, ce sunt responsabili pentru administrarea în practică a speciilor de faună sălbatică și a habitatelor lor

gestionarea faunei sălbatice - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul și răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune

managementul faunei sălbatice - aplicarea cunoștințelor bazate pe rezultate științifice și experiența locală în administrarea populațiilor faunei sălbatice (inclusiv a vânatului) și a habitatelor acestora într-o manieră benefică pentru mediu și societate

vânat – exemplarul/exemplarele din specia/ speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de braconaj cinegetic

vânat - speciile de vânat includ acele specii sălbatice din grupul mamiferelor terestre și a păsărilor pentru care vânătoarea este legal permisă în țările ce au semnat Convenția pentru Conservarea faunei sălbatice și a habitatelor naturale (Berna, 1979).

Managementul faunei sălbatice reprezintă administrarea populațiilor faunei sălbatice (inclusiv a vânatului) și a habitatelor acestora într-o manieră benefică pentru mediu și societate prin aplicarea cunoștințelor bazate pe rezultate științifice și experiența locală2. Această abordare este mult mai cuprinzătoare deoarece include un spectru mai larg de obiective și posibile activități, cultura vânatului fiind din această perspectivă, doar un sector cheie. Domeniul mai amplu al managementului faunei sălbatice poate fi considerat disciplină individuală alături de activități precum silvicultura, agricultura, managementul ariilor naturale protejate etc. în cadrul domeniului multidisciplinar al conservării biodiversității.

! Manager de faună - persoană fizice sau juridică ce au responsabilități în administrarea faunei

sălbatice (de ex. gestionari de fond cinegetic, administratori de arii protejate),

Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic

În accepțiunea generală, resursele fac în general subiectul valorificării directe în scopul utilizării, în timp ce valorile sunt admirate și eventual protejate, în unele cazuri având și valoare economică. Ca principiu general,

1 European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and Natural Habitats, 2007 2 European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and Natural Habitats, 2007

www.propark.ro www.propark.ro

resursele sunt sau ar trebui să producă profit în timp ce valorile nu sunt obligatoriu caracterizate de această perspectivă, ba chiar este de așteptat ca gestiunea lor să genereze costuri. Termenul de valoare se utilizează pentru a indica valoarea în ansamblu a resursei naturale, respectiv valoarea economică directă, valoarea socială și valoarea ecologică sau naturală (numită în mod curent ”de mediu”) considerate la rândul lor valori indirecte, adică toate valorile care contribuie la realizarea mediului1 nostru de viață. Valoarea unei resurse, considerând diversitatea modului în care este utilizată, poate fi clasificată în:

valoare economică directă2 atribuită resurselor considerate ca și bunuri sau servicii ce aduc beneficii măsurabile, cuantificabile, ce pot fi diferențiate în valori utilizate pentru consum (bunuri consumate local) și valori de producție (vândute pe piață)

valori economice indirecte - atribuite resurselor care au sau nu valoare economică directă, includ valori economice neconsumabile – se referă la valori care pot genera beneficii economice dar fără a utiliza/prelucra în mod direct resursa (ex. relații între specii precum prădătorismul, valoarea estetică a peisajului sau a unei specii ce se poate valorifica prin recreere, educația etc.), valori economice opționale (speciile pot produce un beneficiu societății de ex. medicamente) și valori existențiale (existența specie generează emoții, sentimente, răspunsuri din partea membrilor societății ce pot fi la rândul lor valorificate).

Scopul managementului faunei este de a menține sau crește după caz valoarea economică directă și indirectă a resursei reprezentate de fauna sălbatică și a caracteristicilor sale. Din perspectiva dezvoltării durabile, armonizarea valorilor economice, sociale și ecologice nu necesită în mod obligatoriu o separare a valorilor în categoriile prezentate anterior. Procesul strategic de planificare presupune însă asumarea evaluării valorilor, urmare a identificării obiective a acestora și a modului în care ele conlucrează pentru susținerea dezvoltării comunităților.

Din perspectiva valorilor pentru fauna sălbatică de interes cinegetic putem clasifica valoarea acesteia după cum urmează:

a) Valoare economică în cele ce urmează se înțelege valoarea economică directă, care este relativ ușor de identificat și evaluat fiind în general reprezentată de valorificarea directă a ”produsului” reprezentat de animal.

b) Valoarea socială care se referă la atribute ce fac ca resursa să genereze beneficii pentru societate, beneficii ce nu pot fi întotdeauna cuantificate în totalitate însă sunt de importanță majoră pentru comunitate. În această categorie intră de exemplu:

• valoarea educativă (de exemplu ariile protejate au de obicei valoare educativă ridicată, constituind ”săli de clasă” pentru studierea naturii), • valoarea culturală, care descrie importanța atribuită în cultura națională sau locală, • valoarea spirituală (specia sau locul generează emoții, sentimente, răspunsuri din partea membrilor societății ce pot fi la rândul lor valorificate indirect) , • valorile economice indirecte consumabile, cum ar fi în cazul speciilor care pot aduce un beneficiu comunității locale, chiar dacă nu constituie materie primă pentru economie sau nu se valorifică pe piață

c) Valoarea ecologică se referă la importanța pentru menținerea echilibrului natural, importanța pentru speciile de floră și faună, pentru procesele naturale. Varietatea resurselor naturale, rezultantă a relațiilor funcționale în cadrul ecosistemelor, aduce valoare adăugată valorii economice și sociale prin calitatea și diversitatea produselor și serviciilor. Aproape invizibilă pentru dezvoltarea comunității, valoarea ecologică este element cheie îndeosebi pentru dezvoltarea comunităților rurale, dependente în mare măsură de resursele naturale.

1Mediu – 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile (DEX 1998); 2. Ansamblul factorilor fizici și biologici, naturali și artificiali, care acționând in diferite moduri generează o anumită ambianță ecologică, in general favorabilă vieții (Lupan, 1997) 2R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002.

www.propark.ro www.propark.ro

Valori ale faunei sălbatice

Resursa Valoarea economică Valoarea socială Valoarea ecologică

Fauna de interes cinegetic privită în principal ca resursă

consumabilă

Resursă alimentară: ungulate (ex. mistreț căprior), păsări (ex.rațe, prepelițe etc.)

Venituri din trofee valoroase (prin vânătoare)

Venituri indirecte din turismul cinegetic

Produse accesorii obținute din vânat (ex. îmbrăcăminte, nasturi, etc.)

Complementaritate la alimentația localnicilor (în special în comunități izolate)

Locuri de muncă directe pe termen lung în domeniul managementului cinegetic (administratori și paznici ai fondurilor cinegetice)

Locuri de muncă indirecte - persoane din comunități angajate ca ghizi și în infrastructura de servicii turistice

Structuri echilibrate în cadrul populațiilor

Menținerea structurii funcționale a piramidei trofice.

Fauna de interes cinegetic privită ca

resursă neconsumabilă

Resursă turistică - fauna reprezintă un punct de atracție pentru turiști, vânătoare de imagini, turism științific.

Contribuie la dezvoltarea unor branduri locale (ex. Valea Zimbrilor în Neamț, Brașov)

Comerț cu produse simbolice legate de animale (ex. comerț cu animale de pluș, obiecte artizanale cu motive vânătorești)

Promovarea tradițiilor locale (ex. jocuri cu măști)

Ritualuri legate de animale, ce au rolul de a uni comunitatea la evenimente sociale

Simbolistică istorică -comunități legate de locuri și evenimente legate de speciile de animale

Valoare de conștientizare (prin simbolistică, publicistică)

Ecosisteme echilibrate prin rețea trofică completă

Dinamică naturală în cadrul populaților diferitelor specii

Modelează ecosisteme

Capitolul 3. Fauna și diversitatea biologică

În anul 1989, World Wide Fund for Nature a definit diversitatea biologică prin abundența de entități vii pe Pământ reprezentată de milioane de plante, animale și microorganisme, genele pe care acestea le conțin, complexitatea ecosistemelor în care speciile formează comunități unice, interacționând între ele, dar și cu aerul, apa și solul.

Fauna sălbatică reprezentată de specii de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, nevertebrate, structura lor genetică și relațiile structurale și funcționale dintre ele reprezintă elemente fundamentale a ceea ce este definit ca diversitate biologică.

Din perspectiva acestei definiții omul și rezultatele acțiunilor lui sunt elemente dinamice, respectiv factori determinanți ai diversității biologice. Omul și fauna sălbatică sunt deci elemente aflate în același flux de materie și energie, funcționalitatea relațiilor dintre elemente fiind determinantă pentru păstrarea echilibrelor ecosistemice, respectiv al mediului biologic.

Considerând intensitatea și magnitudinea modificărilor aduse de om mediului, s-a dezvoltat ca răspuns în fața unei crize1, domeniul destul de controversat al conservării diversității biologice, ca domeniu multidisciplinar, având trei scopuri2:

Investigarea și descrierea diversității lumii vii;

Înțelegerea efectelor activităților umane asupra speciilor, comunităților și ecosistemelor;

1 Soule M.E. .1985. What is conservation biology? Bioscience 35:727–734 2 R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002..

www.propark.ro www.propark.ro

Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea și restaurarea diversității biologice.

Managementul faunei sălbatice este o disciplină cheie în domeniul conservării biodiversității, abordând fiecare din scopurile definite mai sus. Tradițional, în România, literatura de specialitate din domeniul faunei sălbatice utilizează termenul cultura vânatului, definită ca ”arta de a face ca solul și apele să producă o recoltă justă și susținută de animale sălbatice și viguroase, în armonie cu agricultura și silvicultura, în scopuri economice, recreative și estetice”1.

Capitolul 4. Amenințări la adresa faunei și biodiversității

Un mediu natural sănătos, echilibrat are o mare valoare economică, socială, estetică și etică și poate fi conservat doar prin menținerea în bune condiții a tuturor componentelor sale: specii, variabilitate genetică și ecosisteme. Orice acțiune cu impact negativ asupra oricăruia dintre elemente poate conduce la pierderea întregului mediu2. Abordarea preventivă, ce reprezintă un element cheie într-un management cinegetic eficient, impune identificarea cu obiectivism a amenințărilor și presiunilor ce pot avea un impact negativ asupra faunei sălbatice.

Presiunile apar/există ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme din trecut sau care au loc în prezent și afectează în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau fenomene) sau separat viabilitatea pe termen lung sau mediu a resursei. Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul presiunile identificate în prezent, respectiv în ultimii 5 ani.

Amenințările pot apărea ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme pe viitor, putând afecta în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau fenomene) sau separat viabilitatea pe termen lung sau mediu a resursei. Definirea amenințărilor se face luând în calcul acțiuni umane viitoare sau previzibile. Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul amenințările ce pot deriva în următorii 5 ani din acțiuni umane în derulare sau previzibile și fenomene naturale extreme posibile.

Important:

! nu orice activitate umană se consideră a fi o presiune sau o amenințare la adresa valorilor. Dar

orice activitate umană care nu se planifică și nu se realizează în mod responsabil, cu eforturi de reducere a impactului negativ asupra naturii, devine presiune / amenințare.

! analiza corespunzătoare a presiunilor și amenințărilor permite stabilirea și prioritizarea

acțiunilor și măsurilor de management necesare pentru prevenirea acestora și reducerea impactului asupra și respectiv menținerea valorilor asociate resurselor sectorului.

! presiunile și amenințările sunt specifice fiecărei zone, fiind caracterizate de intensități și efecte

(impacturi) diferite.

La nivel global, principalele presiuni ce au condus la rata mare de extincție a speciilor de faună (2,1% în cazul mamiferelor si 1,3% în cazul păsărilor) este datorată pierderii habitatelor3. Prin pierderea habitatelor ne referim la degradarea lentă sau rapidă a elementelor ce asigurau hrană, liniște si adăpost speciilor de faună. Amenințările care duc la aceste pierderi de habitat sunt multiple, câteva exemple fiind prezentate în tabelul următor.

Exemple de amenințări si evaluarea impactului acestora

Amenințări principale

Principalele grupe faunistice /ecosisteme afectate

Impact Intensitate (conform legendei)

Construcția de reşedințe private în extravilan

Mamifere, păsări/ păduri, pășuni, fânețe

Deranj, fragmentare, degradarea habitatelor

2

1 A.M. Comșia- Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 1961 2 R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002.- pag. 57. 3 Idem, pag. 101

www.propark.ro www.propark.ro

Amenințări principale

Principalele grupe faunistice /ecosisteme afectate

Impact Intensitate (conform legendei)

Braconaj Mamifere, păsări/ toate ecositemele

Destructurarea populațiilor, pierderea echilibrelor, reducerea fondului genetic, reducerea populațiilor sub MVP

3

Abandonul terenurilor agricole

Mamifere/Păşuni, fânețe Degradarea habitatelor seminaturale și reducerea suprafeței locurilor de hrănire și adăpost

1

Suprapăşunatul Mamifere/păşuni, fânețe Degradarea habitatelor, Schimbarea echilibrelor

2

Zgomot Circulația turistică cu mijloace motorizate

Mamifere/păduri, păşuni, fânețe, stepe, mlaştini, zona de coastă a Mării Negre, Delta Dunării

Deranj în zonele de reproducere, adăpost și hrană

3

Schimbări climatice

Mamifere, păsări/toate ecosistemele de la altitudini ridicate sunt în special afectate

Degradarea habitatelor, modificarea ecosistemelor

1

Legendă intensitate

Presiune / Amenințare minoră Presiune / Amenințare moderată Presiune/Amenințare majoră

necesită monitorizare dar nu şi

acțiuni specifice de management

necesită acțiuni specifice de

management cât mai curând posibil

necesită acțiuni de management

cu prioritate

Cu impact mic Cu impact mediu Cu impact major

1 2 3

Degradarea habitatelor afectează indirect și oamenii, deoarece conduce la schimbări comportamentale ale speciilor, obligă animalele la deplasări mult prea mari pentru a procura hrana, pentru a-și găsi un partener pentru reproducere sau locuri adecvate de iernat și reproducere, cauzând sporirea conflictelor cu oamenii1.

În contextul multiplelor amenințări generate de diferite grupuri de factori interesați managementul faunei sălbatice de interes cinegetic devine în mod evident un domeniu ce necesită o abordare multidisciplinară . Simpla gestiune a vânatului și aplicarea regimului cinegetic așa cum este el definit în legislația din domeniu, reprezintă doar un element izolat într-un complex de activități/domenii conexe. În acest context, managerii de faună nu mai sunt o entitate unic-responsabilă și apare obligația de dialog și planificare strategică a obiectivelor și acțiunilor din domeniu.

Capitolul 5. Categorii arii protejate și sălbaticia

Ariile protejate nu sunt în niciun caz entități uniforme ele presupun o varietate mare de obiective de management şi sunt administrate de numeroşi factori interesați2. Ariile protejate sunt esențiale pentru conservarea biodiversității. Ele reprezintă piatra de temelie a practic tuturor strategiilor naționale şi internaționale de conservare, fiind rezervate pentru menținerea funcționării ecosistemelor, pentru a servi ca refugii pentru specii şi a menține procese ecologice care nu ar putea supraviețui în majoritatea peisajelor

1 Szabó S., Both J., Pop I. M., Chiriac S., Sandu R. M.. 2013. Ghid practic pentru prevenirea degradării şi fragmentării habitatului ursului brun şi asigurarea conectivității siturilor Natura 2000 în România, Editura Green Steps, Brașov, 2013, pag. 6. 2 Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.

www.propark.ro www.propark.ro

terestre sau marine intens gestionate. Ariile protejate acționează ca repere prin intermediul cărora am putea înțelege interacțiunea omului cu lumea naturală.1

Definiții pentru arii protejate:

IUCN 1994 - O suprafață terestră şi/sau marină destinată în mod special protejării şi menținerii diversității biologice şi a resurselor naturale şi culturale aferente, şi administrată prin mijloace legale şi alte mijloace efective

IUCN 2007 - spațiu geografic clar definit, recunoscut, destinat şi administrat, prin mijloace legale sau alte mijloace efective, cu scopul de a realiza conservarea pe termen lung a naturii, precum şi a serviciilor de ecosistem şi a valorilor culturale asociate

Categorii de arii naturale protejate1: Ia – rezervația naturală strictă - cuprinde arii strict protejate înființate pentru a proteja biodiversitatea şi

eventual unele caracteristici geologice/geomorfologice, în care vizitarea, utilizarea resurselor și impactul antropic sunt strict controlate şi limitate pentru a asigura protecția valorilor de conservare. Astfel de arii protejate pot servi drept arii de referință indispensabile pentru cercetarea şi monitorizarea științifică.

Ib – zona de sălbăticie - zone mari, nemodificate sau doar slab modificate, care își păstrează caracterul natural şi influenta, în lipsa așezărilor umane permanente sau semnificative, și care sunt protejate sau gestionate astfel încât să-și păstreze starea naturală.

II – parc național - sunt arii naturale sau aproape naturale de mare întindere, stabilite pentru a proteja procese ecologice la scară mare, împreună cu speciile şi ecosistemele caracteristice zonei, care oferă de asemenea bazele unor oportunități de vizitare în scopuri spirituale, științifice, educaționale, recreative sau turistice, compatibile din punct de vedere al mediului şi cultura

III – monument al naturii - stabilite pentru a proteja un monument natural concret, care poate fi o trăsătură geomorfologică, un munte submarin, o peșteră subacvatică, o caracteristică geologică precum o peșteră sau o caracteristică vie, ca de exemplu un codru străvechi. Ele sunt în general arii protejate destul de mici şi au adesea o valoare mare pentru vizitator

IV – arie cu management activ al habitatului/speciei - urmăresc să protejeze anumite specii sau habitate, iar managementul lor reflectă această prioritate. Multe arii protejate din categoria a IV-a necesită intervenții active periodice pentru a răspunde exigențelor anumitor specii sau a menține habitatele, dar aceasta nu reprezintă o cerință a categoriei

V – peisaj terestru/marin protejat - arie protejată în care interacțiunea dintre om şi natură în decursul timpului a produs o arie cu caracter distinct cu însemnată valoare ecologică, biologică, culturală şi științifică: şi în care protejarea integrității acestei interacțiuni este vitală pentru protecția şi susținerea zonei, precum şi a valorilor sale de conservare a naturii şi a altor valori asociate

VI - arie protejată cu utilizare durabilă a resurselor naturale - conservă ecosisteme şi habitate, împreună cu valorile culturale asociate şi sistemele tradiționale de management al resurselor naturale. Ele au în general suprafețe întinse, cea mai mare parte a ariei fiind în stare naturală, din care o proporție se află într-o formă de management durabil al resurselor naturale şi în care o utilizare non-industrială la nivel scăzut a resurselor naturale compatibilă cu conservarea naturii este considerată ca unul din principalele obiective pentru acea arie.

Siturile Natura 2000 sunt acele arii naturale protejate ce aparțin rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, rețea realizată prin implementarea a două acte normative elaborate de Consiliul Europei: Directiva Păsări (conservarea speciilor de păsări sălbatice) și Directiva Habitate (conservarea speciilor de plante și animale sălbatice și a habitatelor naturale), astfel:

Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) - constituite (conform Directivei Păsări Nr. 79/409 din 1979*1+) cu scopul menținerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice și conservare a acestora.

Situri de Importanță Comunitară (SCI) - constituite (conform Directivei Habitate Nr. 92/43 din 1992[2]) cu scopul menținerii și conservării speciilor de plante și animale sălbatice și habitatelor naturale de interes comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care se încadrează.

1 Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.

www.propark.ro www.propark.ro

Arii naturale protejate de interes internațional Rezervație a biosferei (Delta Dunării*3+), arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ

internațional și ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, conform cu necesitățile privind scopul de protecție și conservare a unei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice a acesteia, în cadrul programului „Omul și Biosfera”

Zonă umedă de importanță internațională (situri Ramsar), ca urmare a aderării României la Convenția asupra zonelor umede, în special ca habitat al păsărilor acvatice

Sit natural inclus în patrimoniului mondial al UNESCO (Delta Dunării, Parcul Național Retezat și Pietrosul Mare)

Geoparc (Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, arie naturală protejată inclusă în Rețeaua europeană și membru în Rețeaua mondială a Geoparcurilor - Global Network of National Geoparks) sub egida UNESCO

Zone sălbatice – sunt acele zone in care domină un nivel ridicat al proceselor naturale și a habitatelor naturale. Au tendința de a fi de dimensiuni mici și sunt mai fragmentate decât sălbăticia, deși pot acoperii zone vaste. Condiția habitatelor naturale, a proceselor și a speciilor relevante este parțial modificată de activități umane precum creșterea animalelor, vânătoare, pescuit, silvicultură, activități sportive sau amprenta generală a artefactelor umane1. Sălbăticia – Este acea zonă guvernată de procese naturale. Este caracterizată de prezența habitatelor naturale si a speciilor autohtone, fiind suficient de mare pentru funcționarea efectivă a proceselor ecologice naturale. Este nemodificată sau ușor modificată de activitatea umană iar activitățile intruzive și extractive, localitățile, infrastructura sau degradarea peisajului lipsesc1. Din perspectiva managementului o zonă de sălbăticie este compusă din trei categorii de zone distribuite de preferință concentric: zona nucleu, zona tampon, zona de tranziție. Exemple de Criterii ce trebuie îndeplinite in zona nucleu2:

Un minim de 3000 de hectare compacte este obligatoriu pentru recunoașterea statutului de sălbăticie, cu un obiectiv de 10.000 de hectare stabilit ca țintă de atins oriunde este posibil și în cadrul unui timp stabilit.

Dinamica naturală în biodiversitate, chiar dacă speciile și habitatele sunt pierdute, ar fi acceptată ca și inerentă în atingerea obiectivului integrității naturale a ecosistemului.

100% procese naturale pe toata suprafața. Fără așezări umane permanente. Cele temporare sunt supuse reglementărilor. Fără alte infrastructuri

decât cele aparținând situri arheologice. Nu este permisă colectarea produselor accesorii ale pădurii, cu excepția consumului membrilor

comunităților locale, pentru subzistență locale, pentru consumul vizitatorilor în timpul vizitelor dar nu pentru vânzare. În nici un caz în urma acestor acțiuni nu trebuie sa existe impact semnificativ asupra biodiversității.

Nu este permisă exploatarea resurselor (apă, piatră, lemn, faună). Cercetarea și turismul se face doar reglementat in condiții clar stabilite de planul de management.

Capitolul 6 Principii ce guvernează managementul faunei

6.1. Principii privind conservarea biodiversității

În anul 1995, IUCN a realizat o Inițiativă pentru Utilizare Durabilă, pentru a crește înțelegerea cu privire la utilizarea durabilă și contribuția sa la conservare. Aceasta a condus la o Declarație Politică, adoptată la cel de-al doilea Congres Mondial pentru Conservare, din anul 2000, care, printre altele, afirmă că: „Utilizarea resurselor vii sălbatice, în cazul în care este utilizare durabilă, este un instrument important de conservare, deoarece beneficiile

1 Wilderness Working Group - A Working Definition of European Wilderness and Wild Areas – Final Draft. 2012 2 În acest moment criteriile stabilite pentru Europa sunt in dezbatere pentru a fi aplicate in România.

www.propark.ro www.propark.ro

sociale și economice derivate dintr-un asemenea mod de utilizare oferă stimulente oamenilor pentru a le conserva.”1

În anul 2004, la cea de-a 7-a Conferință a Părților Contractante au fost adoptate un număr de 14 principii ale utilizării durabile, denumite Principiile de la Addis Abeba2. Acestea se se bazează pe supoziția că:

este posibil să se utilizeze biodiversitatea într-un mod în care procesele ecologice, speciile și variabilitatea genetică rămân peste pragurile necesare pentru viabilitatea pe termen lung, și

toți managerii de resurse și utilizatorii au responsabilitatea de a se asigura ca un asemenea tip de utilizare să nu depășească aceste praguri 3.

6.2. Principii privind managementul cinegetic

Document strategic, Carta privind Vânătoarea și Biodiversitatea4este elaborată îndeosebi pentru consolidarea eforturilor comune ale grupurilor implicate în managementul faunei și propune un număr de 12 principii, destinate îmbunătățirii conservării biodiversității și promovării unei utilizări durabile ale faunei sălbatice. Principii stabilite în Carta privind Vânătoarea și Biodiversitatea ( 2007): 1. Favorizarea guvernanței pe mai multe niveluri, pentru maximizarea beneficiilor pentru conservare și societate Deciziile umane care privesc schimbarea modului de utilizare a terenurilor și afectează speciile, sunt influențate de stimulente financiare și de reglementare la mai multe niveluri, precum și de factori culturali și sociali. Politicile care afectează acești factori trebuie să fie stabilite la nivelul geografic cel mai adecvat și să rămână flexibile, în scopul de a cuprinde diferite condiții biologice, economice și sociale și pentru a permite managementul adaptativ. Uniformizarea crescută a culturilor și a piețelor creează provocări pentru reglementări speciale, pentru recomandări privind utilizarea terenurilor la nivel local și a resurselor de floră și faună sălbatică pentru a menține diverse condiții ecologice. 2. Regulamentele trebuie să fie înțelese și respectate Regulamentele sunt importante și necesare, dar pot avea costuri pentru conservare, la fel și pentru părțile interesate. Costurile sunt mai mici atunci când o minimă administrare este combinată cu motivație maximă pentru a se conforma. Astfel, conformitatea ar trebui să fie ușor de realizat și nerespectarea ar trebui să fie detectată în mod credibil. Reglementările necorespunzătoare (inclusiv întortocheate sau inaplicabile) pot avea efecte negative (de exemplu, uciderea ilegală) în cazul în care nerespectarea este simplă și plină de satisfacții, sau în cazul în care argumentele din spatele acestora nu sunt înțelese. 3. Recolta trebuie să fie sustenabilă din punct de vedere ecologic Este important să se asigure că orice recoltă de populații sălbatice este durabilă. Starea de conservare a speciilor trebuie să fie menținută la niveluri care sunt suficient de solide pentru a susține recolta. În unele cazuri, vânătoarea limitată și durabilă a populațiilor mici poate, de asemenea, servi pentru a crește eforturile privind conservarea în beneficiul lor. Utilizarea durabilă necesită o reglementare bazată pe utilizarea activă a științei de încredere și de cunoștințe locale. 4. Menținerea populațiilor sălbatice din speciile indigene ca rezervoare de gene Speciile indigene și habitatele lor, precum și a mijloacelor de trai umane derivate din acestea, pot fi afectate negativ, fie prin introducerea de specii străine invazive, sau prin selecția umană a caracteristicilor care pot pune în pericol viabilitatea pe termen lung a populațiilor lor. 5. Menținerea unui mediu care susține populații sănătoase și robuste de specii de interes cinegetic Speciile de animale sălbatice sunt vulnerabile la poluanți și la impactul pe care oamenii îl au asupra populațiilor și a habitatelor lor. Prin urmare, este în interesul tuturor celor care se bucură sau beneficiază de fauna sălbatică să

1 European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and Natural Habitats, 2007 2 capitala Etiopiei locația unde a avut loc atelierul de lucru al Convenției pentru Diversitate Biologică 3 Vezi nota 1. Este vorba de Minimum Viable Population , pragul sub care șansele de menținere a populației se reduc simțitor, 4 Adoptatată de către Comitetul Permanent al Convenției de la Berna, la cea de 27-a Reuniune de la Strasbourg 26-29 Noiembrie 2007

www.propark.ro www.propark.ro

lucreze împreună pentru a reduce sau a diminua efectele de degradare a mediului. Există o nevoie pentru monitorizarea continuă a stării animalelor capturate/vânate și a habitatele lor. 6. Încurajarea practicilor ce oferă stimulente pentru conservare Părțile interesate pot fi motivate să conserve speciile sălbatice și habitatele lor, prin recunoașterea valorii lor economice inerente. 7. Recolta este utilizată în mod adecvat și pierderile inutile sunt evitate Utilizarea unei resurse regenerabile, în cea mai mare măsură posibilă, va mări stimulentele economice pentru localnici, și va arăta, de asemenea, respectul pentru mediul înconjurător și, în unele cazuri, va diminua poluarea biologică. 8. Întărirea implicării actorilor locali și a tragerii la răspundere Cel mai rapid mod de adaptare este managementul la nivel local, bazat pe bune cunoștințe locale și monitorizare. De asemenea, acesta împuternicește părțile interesate și tragerea imediată la răspundere pentru îndeplinirea cerințelor beneficiarilor de resurse și de conservare. Managementul local trebuie să fie în armonie cu obiectivele de nivel mai înalt. 9. Competența și responsabilitatea sunt de dorit în rândul utilizatorilor de resurse Pentru ca practicile să fie sustenabile de a fi punct de vedere ecologic și social, cei care utilizează resursele sălbatice sunt sfătuiți să fie responsabili și competenți în ceea ce privește metodele, echipamentele și speciile care le folosesc. 10. Minimizarea suferinței animalelor Pentru ca practicile să fie durabile pe plan social, suferința trebuie să fie evitată și redusă la minimum. 11. Încurajarea cooperării între părțile implicate în gestionarea speciilor și a speciilor asociate dar și a habitatelor

lor Toate părțile interesate, inclusiv autoritățile, agențiile de stat, proprietarii de terenuri, vânătorii, și alți utilizatori de resurse și părți interesate de conservare, pot contribui în mod pozitiv, prin cooperare, la gestionarea corectă a biodiversității. O astfel de cooperare promovează un rol sinergic pentru utilizarea durabilă în eforturile generale de conservare, în timp ce se opun risipirii de resurse umane. 12. Încurajarea acceptării de către public a utilizării durabile și a consumului, ca instrument de conservare. Ținând cont de dorința comună a vânătorilor și a altor instituții și organizații interesate de conservare pentru asigurarea existenței de populații de animale sălbatice sănătoase, și având în vedere că biodiversitatea din Europa se confruntă cu multe amenințări generate de schimbarea destinației de utilizare a terenurilor și de alți factori antropici, este esențial ca toate părțile interesate să lucreze împreună pentru a asigura managementul durabil și pentru a educa publicul cu privire la importanța conservării faunei sălbatice. Pentru a asigura acceptarea și sprijinul din partea societății, este important ca toți utilizatorii de faună sălbatică să comunice publicului beneficiile pe care utilizarea durabilă le aduce pentru dezvoltare. De asemenea, este esențial ca toate părțile interesate să colaboreze pentru educarea publicului cu privire la probleme importante de conservare.

Capitolul 7. Masuri de management armonizate

Valorificarea economică directă (productivă) sau indirectă (neproductivă) a faunei sălbatice, este o realitate a societății noastre, chiar dacă există voci puternice ce susțin stoparea valorificării productive. Considerată resursă regenerabilă, resursa reprezentată de fauna sălbatică deține această calitate doar în contextul în care funcționalitatea ecosistemelor rămâne nealterată, iar valorificarea, indiferent de categorie/tip, se face prin eliminarea/stoparea practicilor cu impact negativ asupra speciilor și respectiv biodiversității. Tendința și în acest sector este identică cu alte sectoare ce presupun utilizarea resurselor: solicitarea crește, însă resursa rămâne în declin din cauza multiplelor presiuni ce provin din diferitele activități umane. Ca urmare, adoptarea și implementarea unor măsuri de management pentru faună trebuie să vizeze conservarea speciilor,

www.propark.ro www.propark.ro

conservarea habitatelor și conservarea relațiilor în ecosisteme. Caracterul multidisciplinar al domeniului este evident și conduce la necesitatea implicării tuturor factorilor interesați în luarea deciziilor și implementarea măsurilor. Recomandările de măsuri de management pentru managementul eficient al faunei sălbatice de interes cinegetic se referă nu numai la cele care intră în mod direct în responsabilitatea managerilor de faună, ci și la cele care depind de alte sectoare de activitate. Corelarea / coordonarea acestor măsuri ține atât de deschiderea pe care managerul de faună o are pentru a colabora cu alte sectoare (silvicultură, gospodărirea apelor, administrare locală, etc.), cât și de existența unei instituții/organizații care poate prelua rolul de moderator, cum ar fi de exemplu administratorii de arii protejate (acolo unde este cazul).

În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva recomandări de măsuri de management al faunei sălbatice de interes cinegetic.

Măsuri de management cu caracter multidisciplinar

Măsuri de management

Conservarea speciilor

Monitorizare a populațiilor din fauna sălbatică utilizând metode standardizate

Minimizarea deranjului în perioada de fătare și creștere a puilor

Stabilirea unor cote de vânătoare orientate pe menținerea structurii pe sexe și vârstă a populațiilor

Asigurarea hranei suplimentare doar în perioade în care resursa naturală este indisponibilă

Monitorizarea și managementul bolilor infecțioase ce pot afecta fauna sălbatică

Combaterea braconajului

Conservarea habitatelor speciilor

Corelarea zonării AP (acolo unde ea există) cu zonele de liniște din FC

Includerea în amenajamentele silvice a obiectivelor de conservare a faunei și planificarea lucrărilor considerând și aceste aspecte

Protecția bârlogurilor, vizuinilor, cuiburilor și a locurilor de creștere a puilor

Promovarea structurilor mozaicate ale peisajului cu resurse trofice variate

Delimitarea temporară de zone prioritare pentru conservarea speciilor țintă

Conservarea relațiilor în ecosisteme

Controlul speciilor invazive sau alohtone

Controlul activităților de recoltare /colectare / comercializare a speciilor de floră și faună sălbatică

Adaptarea tehnicilor de exploatare a pășunilor și a numărului de animale la capacitatea de suport a suprafețelor destinate pășunatului fără a descuraja desfășurarea activităților pastorale

Capitolul 8. Implicarea factorilor interesați Factori interesați - Persoane fizice sau juridice (organizații, instituții) sau grupuri fără personalitate juridică ce au un interes sau sunt afectate direct sau indirect și/sau care pot influența sau pot fi influențate de decizii și acțiuni de management legate de un anumit domeniu. Implicarea factorilor interesați în procesul de management al faunei sălbatice de interes cinegetic reprezintă un concept nou, dar de importanță esențială pentru dezvoltarea corespunzătoare a sectorului. Caracterul special al sectorului, dat de faptul că resursa gestionată are rol extrem de important în menținerea echilibrului ecologic, caracteristică esențială a unui mediu sănătos, combinat cu contextul în care proprietarii și gestionarii terenurilor și a altor resurse naturale precum și managerii altor sectoare sunt sau pot fi afectați de starea faunei sălbatice, impune transformarea managementului într-unul de tip participativ. Participarea factorilor interesați este justificată și recomandată prin prisma mai multor considerente1:

1. de asigurare a transparenței, prin informarea publicului în mod corect și accesibilizarea informațiilor și cunoştințelor disponibile;

1 Adaptat din Ioniță, A., Stanciu, E., Manual pentru management participativ – ghid pentru creșterea participării factorilor interesați în managementul ariilor protejate din ecoregiunea carpatică, 2012

www.propark.ro www.propark.ro

2. de garantare a unui proces democratic de luare a deciziilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului (ex. drepturile de proprietate);

3. de integrare a cunoştințelor şi resurselor de care dispun factorii interesați (ex. actori instituționali sau non-instituționali) în procesul de management al domeniului, pentru a-l face mai eficient;

4. de dezvoltare a unui mediu social favorabil pentru AP, prin echilibrarea intereselor divergente şi prin evitarea, ameliorarea sau reducerea conflictelor.

Implicarea în dezbateri și în procesul de elaborare a unor strategii sau de implementare a unor proiecte a factorilor interesați are ca principale avantaje:

1. permite evitarea pe termen scurt și mediu a potențialelor conflicte; 2. asigură un transfer parțial al responsabilităților; 3. permite implicarea și altor entități și, după caz, atragerea de resurse în procesul de management.

Capitolul 9. Corelarea planificării cu alte domenii

Sectorul cinegetic funcționează în baza legislației specifice dar și pe baza Strategiei Cinegetice realizată în anul 20061 și care prevede că ”obiectivele strategiei în domeniul cinegetic se subordonează politicii domeniului de utilizare durabilă a resurselor cinegetice şi conservare a biodiversității în condițiile menținerii echilibrului agro – silvo - cinegetic.”

Prevederile strategiei cinegetice în relație cu ariile naturale protejate sunt următoarele: Realizarea unor studii de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare care să includă cerințele de

conservare a biodiversității (în ariile protejate sau în afara ariilor protejate) şi care să fie incluse în planurile de management ale ariilor protejate respective

Crearea unui cadru organizat pentru consultări periodice între vânători, administrații şi custozi ai ariilor protejate, precum şi ONG - uri de mediu, în vederea conștientizării şi asigurării transparenței

Implicarea specialiștilor din domeniul cinegetic în identificarea, desemnarea şi managementul siturilor Natura 2000 pentru speciile de interes cinegetic din Directivele Păsări şi Habitate

Identificarea, cartarea si includerea culoarelor de deplasare a speciilor de interes cinegetic în planurile de amenajare a teritoriului si de dezvoltare a infrastructurii

Corelarea studiului de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare cu biodiversitatea existentă şi cu managementul ariilor protejate.

Cum se reflectă managementul faunei sălbatice în planurile de management ale ariilor protejate?

Elaborarea planurilor de management pentru arii protejate este o activitate relativ nouă în România ce a luat un avânt considerabil îndeosebi datorită existenței unei surse de finanțare ce a promovat realizarea de planuri de management pentru toate categoriile de arii protejate.

Indiferent de categoria ariei, procesul de realizare a unui plan de management al unei arii protejate ce are ca obiectiv și protecția speciilor de faună, se desfășoară parcurgând minim următoarele etape:

Documentare privind istoricul activităților implementate – activitate ce presupune deschiderea unui dialog cu managerii faunei sălbatice din zona de interes a ariei naturale protejate (nu doar din aria naturală protejată);

Colectare date din teren și actualizarea informațiilor deja existente – considerând necesitatea implementării unor programe de monitorizare a faunei pe termen lung, este recomandat ca procesul de colectare date din teren să fie planificat și implementat cu participarea managerilor de faună din zona de studiu;

Analiza și interpretarea datelor colectate – considerând experiența managerilor de faună este oportună cooptarea în cadrul activităților a cel puțin unei persoane din grupul managerilor de faună;

Elaborarea strategiei de management, care cuprinde obiectivele și direcțiile de management precum și măsurile de management – este oportună cooptarea în cadrul activităților a cel puțin unei persoane din grupul managerilor de faună;

1 *** - Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice – Strategia cinegetică a României

www.propark.ro www.propark.ro

Organizarea dezbaterilor și consultărilor publice cu factorii interesați - este parte a procesului de planificare participativă și în cazul managementului faunei sălbatice.

Importanța managementului celorlalte resurse naturale pentru domeniu S-a menționat că managementul faunei ca resursă este un sector multidisciplinar aflat într-o dependență funcțională cu alte domenii precum silvicultura sau agricultura. Managerul faunei sălbatice trebuie să fie conștient de contribuția sa la menținerea ecosistemelor cât mai aproape de echilibrul lor natural, de faptul că starea resursei depinde de modul în care sunt gestionate terenurile și alte resurse naturale, precum și de presiunile generate de diferite activități umane, dar și de faptul că în cadrul procesului de dezvoltare durabilă este important ca el să mențină legături funcționale și cu manageri ai altor resurse. Pădurile, pășunile și fânețele, terenurile agricole, râurile, lacurile sunt elemente ale ecosistemelor aflate într-o strânsă interdependență atât între ele cât și cu fauna sălbatică. Primele asigură hrană, adăpost și liniște faunei, iar aceasta contribuie la modelarea permanentă a peisajului, a funcțiilor și relațiilor în ecosisteme, respectiv la menținerea echilibrelor între elementele vii ale ecosistemelor. Exploatarea irațională a unei resurse din cele menționate anterior are impact negativ și asupra celorlalte resurse deci și asupra faunei sălbatice. Conceptul ”multidisciplinar” abordat în contextul conservării biodiversității capătă un sens aparte deoarece indică fără dubiu necesitatea integrării managementului resurselor menționate. Principalele proceduri administrative impuse de legislația actuală care se constituie în instrumente importante de corelare a obiectivelor de management din diferite sectoare și de asigurare a menținerii biodiversității sunt:

procedura de Evaluare Strategică de Mediu (SEA) și de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIA), ce se realizează pentru planuri și programe este un instrument util pentru armonizarea modului de utilizare a resurselor.

procedura de Evaluare Adecvată este impusă în siturile Natura 2000 cu scopul asigurării conservării tuturor speciilor și habitatelor de interes comunitar.

procesul participativ solicitat de către autoritatea centrală de mediu în realizarea planurilor de management pentru arii protejate este de asemenea o procedură ce are rolul de a asigura integrarea obiectivelor factorilor interesați din domeniul de exploatare a resurselor silvice, agricole, acvatice și faunistice, cu intenția de a converge toate eforturile în planificarea unei utilizări durabile condiționată de menținerea unui nivel acceptabil al biodiversității.