Anul V • Nr. 78 • septembrie2012 • apărut în 15 octombrie...

Revistă deanaliză şiinfromaţieculturală

Anul V • Nr. 78 • septembrie 2012 • apărut în 15 octombrie • editat de INTOL PRESS - ECOSTAR 21 • www.culturaarsmundi.ro

www.globalartfusion.com • www.pcichirdan.go.ro • [email protected]

ISSN 1844 - 2358ISSN-L 1844 - 2358

SPECTACOL DE CANTO ÎN HOLUL BIBLIOTECII JUDEŢENE

Sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie, laŞcoala Populară de Artă şi la Biblioteca

Judeţeană, Asociaţia Culturală „Irina Şaţchi” condusăde Dorina Arsenescu aorganizat două cursuri deperfecţionare artistică: cursulde măiestrie vocală susţinut deGeorgeta Stoleriu, profesoruniversitar la AcademiaNaţională de Muzică-Bucureşti,şi cursul de critică muzicalăsusţinut de Lavinia şi NicolaeComan, ambii profesoriuniversitari la instituţia muzicală mai sus amintită...Auparticipat tineri talentaţi, interpreţi de operă, precum şipublicişti specializaţi înarta muzicii...La finalulcursului de canto, pe 02septembrie 2012 -duminică seara, GeorgetaStoleriu şi tinerii parti-cipanţi au oferit unfascinant spectacol demuzică în holulBibliotecii Judeţene, dovedind cu acest prilej, căaceastă locaţie oferă condiţii excepţionale pentrumuzica camerală-pentrucanto, sunetul, nefiindreverberat în incintadură, închisă, din sticlăartificială, dar cu dez-voltare pe verticală,absorbit fiind parcă deminunata cupolă şitransmis mai departecătre ceruri...Poate o să aibă curaj vreodatăFilarmonica, şi să încerce să inerpreteze „Creaţiunea”lui Haydn, aici!...corulpe scări, orchestra jos,împrejurul scărilor-petrei laturi; şi publicul,pe laterale până la eta-jul 1...

„Spectacol Final,Povestind în fapt deseară - Concert spec-tacol în concepţia Georgetei Stoleriu susţinut departicipanţii la cursul de măiestrie vocală”. Sub aceastădenumire şi acompaniaţi lapian de Inna Oncescu, doctor înmuzică, tinerii „maiştri” şi-auînceput spectacolul de final, alcursului...Raluca Scrieciu -mezzosoprană, cls. a X-a,Liceul de Artă, Rm. Vâlcea, a

interpretat o arie din opera "Orfeu şi Euridice" deCh.W. Gluck, şi o arie din opera "Nunta lui Figaro" deW. A. Mozart ( timbru vocal deja stabilizat, bine con-turat, ne-a amintit de o capodoperă a muzicii mozar-tiene). Marius Oprea - clarinet, Opera din Braşov, ainterpretat "Tango" pentru clarinet şi pian de IsaacAlbeniz (interpret situat deja în partea de sus aierarhiei suflătorilor-partida de clarinet-recomandatpentru arta concertistică). Alexandra Rusu - soprană,absolventă UMF - Cluj, iată, deja inerpretă: "Paşii" deFelicia Donceanu, şi "Chlöe" de W.A. Mozart(surprinzătoare voce şi agreabilă prezenţă; posibilităţimultiple în arealul artei spectacolului). NicolaeSIMONOV - tenor, SRR, admirabil interpret în dome-niul vocal simfonic, a interpretat încântător o arie din"Gloria" (ZWV 30) de Jan Disras Zelenka; vocecultivată, multiple posibilităţi.

Partea întâi, spectacolul cursanţilor, s-a încheiat cutrei lieduri de Luis Spohr interpretate de AndromedaFrida Oprea - soprană, Opera din Braşov: „Sei stillmein Herz”, „Weigenlied”, „Das heimliche Lied”- cuacompaniament de pian şi clarinet (Inna Oncescu şiMarius Oprea).

Spectacolul „Povestind în fapt de seară”, prezentatsumar de Georgeta Stoleriu-creatoarea scenariului şi aaranjamentului sonor, a început cu un solo muzicăcountry, voce şi ghitară, Alma Boiangiu: „Vis”, dePriscilla Ahn.

Iată sumarul scenariului: „În timpul unei plimbărirelaxante prin pădure, un grup de tineri ajunge într-unloc misterios. Înfricoşaţi, rostesc o rugăciune şi...adorm. În vis le apare Cotoşman - Motanul Încălţat,care îi trezeşte. Învăluiţi în empatia naturii, tineriideapănă - rând pe rând - câte o poveste de iubire.Intensitatea trăirilor îi predispune la meditaţie. Relaţiacu Divinitatea, trecerea prin viaţa pământeană,moartea chiar, sunt problematici grave pe caretinereţea eroilor noştri încearcă să le alunge,provocând brusc o atmosferă de petrecere, uşorsuperficială. Este doar un scurt moment pentru că, defapt, aceşti tineri sunt pe deplini conştienţi că absoluttot ce li se întâmplă, zi de zi, este vegheat deDumnezeu. Când avem cea mai mare nevoie, Domnulne întinde mâna (Hansel şi Gretel) este motto-ul subcare a fost gândit şi structurat întregul spectacol”.

Pe treptele din holul Bibliotecii, în faţa unuinumeros public, venit din plăcere, dar şi meloman, aavut loc o feerie sonoră, de muzică, spectacol dinamic,variat, şi în care tinerii interpreţi-majoritatea dejaconsacraţi s-au dăruit cu pasiune, cucerind asistenţa...La spectacol i-am urmărit-zărit, în public, şi pevaloroşii pedagogi universitari, creatori în lumeaartelor, muzicii şi poeziei, Lavinia şi Nicolae Coman,de această dată melomani absorbiţi de frumos..

Ana Maria Manea şi Georgiana Simonov, soprane,anul II şi IV la Universitatea Naţională de Muzică,

Bucureşti: scenă din opera „Hansel şi Gretel” de E.Humperdinck...În atmosfera de vis intră apoi şi AnaMaria Velcea, soprană de coloratură, plăcută,

componentă a CoruluiMadrigal, aici, interpretând oarie din opera "Motanulîncălţat" de C. Trăilescu.Urmează o arie din opera"Directorul de teatru" deMozart în interprtarea AneiMaria Manea.

Nicolae Simonov sedestăinuie în "Taina" de Brahms; foarte frumos, poetic. Georgiana Simonov revine cu "Dedicaţie" de

Schumann... Umează Claudiu Şola,

bas, anul I la Universitateade Muzică din Graz-Austria,cu "Nu- ţi port ranchiună"de Schumann... Decisiv bas,alură germană, sigur pentrulied şi muzica lui Wagner.Iată, arie din "Manon

Lescaut" (Ana Maria Velcea), apoi "Dacă aş fi ştiut",de Ceaikovski (Georgiana Simonov)...

Sonoritatea vocilor-bine con-turate, plăcerea de a le asculta,interpreţi cu un foarte bun joc descenă, au făcut ca holulBibliotecii să se transforme într-un Pantheon al Muzicii şi al arteiTeatrului...Un spectacol aproapede meloman, mai „aproape”decât cel jucat pe scena teatrului

liric. Spectacol de mare ţinută şi rafinament artistic,accelerat în diversitate cu cât ne apropiam de final, deconcluzia enunţată de autoarea scenariului...

Elena Dincă intră în scenă,coboară treptele care urcă sprecupolă, şi interpretează în mareţinută artistică o arie din operaBoema de Puccini. Holul s-aumplut de muzică! ...dar şi maimultă muzică, când apare din nouAna Maria Manea şi ansamblu,de această dată, interpretând

magnifica muzică a lui Haydn, un fragment dinOratoriul „Creaţiunea”. Da, asta este marea muzică, înea fiinţează marile spirite, în ea au fost îndemnaţi-

educaţi să cânte şi aceste tinereşi mature talente...Muzicăvariată, iată, Bob Dylan:„Bătând la poarta Raiului”,Alma Boiangiu, chitarăsolo...un vesel Claudiu Şola-de această dată-în „My Fair

(DESPRE ACTUL ARTISTIC, DE CALITATE)

Georgeta Stoleriu

Inna Oncescu

Lavinia şi NicolaeComan

Raluca Scrieciu

Marius Oprea

AlexandraRusu

NicolaeSimonov

Andromeda Oprea

Alma Boiangiu

Simion - Petre CICHIRDAN

Sanda Constantinescu

Lady” de Fr. Lowe; ...şi nu se lasă maiprejos Filip Panait şi interpretează„Nevestele vesele din Windsor” de O.Nicolai. Frumos timbru şi la acest bas, darinvers ca la Şola, mai oriental.

Ana Maria Manea, la ghitară,completează spectacolul, extinde gamapropriilor posibilităţi, şi interpretează o „Doină”scrisă, parcă pentru ea, de Tiberiu Brediceanu. Arefrumoasa soprană talent, nu glumă!... „Oh, Susanna!”mai cântă Nicolae Simonov, de St. Foster, şispectacolul se încheie cu scenă din opera „Hansel şiGretel” de E. Humperdinck, într-o armonie feerică:

Când avem cea mai mare nevoie, Domnulne întinde mâna! Bravo, bravo.

*

ARTELE…ACTUL DECALITATE, MĂSURĂ A TUTUROR

LUCRURILOR

Sinceritatea şi calitatea actului artistic, dacă există,sunt cele care nu te lasă să separi calitativ, spre exem-plu: opera, opereta, muzica country, folck-ul…la fel,artele academice de artele populare.

2 septembrie 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalDIN MURDĂRIILE

REFERENDUMULUI

BIJUTERII LA VEDERE

Bia

nca

din

DejBiserica Veche din Dej

GURA HUMORULUI

Gur

a H

umor

ului

, 153

0,P

etru

Rar

eş

GuraHumorului,

2012

VORONEŢFamilia Sergiu Plop împreună cu Maria Olar şi

Tina Cichirdan, la Voroneţ

Ana Maria Velcea

Georgiana Simonov

Claudiu Şola Elena Dincă

Ana Maria Manea

Filip Panait

Eminescu doineşte…

Este titlul unei noi antologiiEminescu, apărută la editura

Speteanu, în Bucureşti, 2012. Lucrareaapare ca o ediţie inspirată din multeediţii anterioare, sub îngrijirea lui IoanDrăguşin, la Fundaţia CulturalăGheorghe Marin Speteanu. Lucrarea esteprefaţată de academicianul MihaiCimpoi şi lămurită, în ceea ce priveşteprilejul şi nota de originalitate, de IoanDrăguşin.

Structura acestei cărţi, nu doar fru-moase cât mai ales extrem de necesară,în obişnuinţa noastră superficială şiexpeditivă, pentru a accesa facil lucruriesenţiale spuse de marii exegeţi, dintoate timpurile, ai lui Eminescu pentru a afla repede cinemai suntem în aceste vremuri tulburi cu risipiricentrifuge ameţitoare. După atacurile disolutive îndrep-tate spre nucleul nostru de fiinţare, care-l conţine înformă structurată pe Eminescu, ceea ce a fost smuls tre-buie aruncat departe pe orbitele neantului, să facem loc,în vidul creat, altor… aşteptări, prea avangardiste, să leputem percepe. Uitarea, care poate să faciliteze aven-turile iresponsabile, nu este posibilă acolo unde tradiţiaeste o religie a pământului care nu-şi permite uitareacelor din sine şi dintr-o fire a sufletului său, manifestexplicit al trăirii. Aşa s-a întâmplat marilor oameni aineamului cărora Eminescu le-a fost şi le va rămânestaroste, cât o stea va veşteji pe cer în depărtări , dupăfrumoasa invocaţie a lui George Călinescu, consemnatăpe coperta III. După un răboj al vieţii pământene,cronică a clipei cea repede curgătoare pe pământ ageniului, ni se aduc în faţă poeziile antume şi postume,într-o cronologie strictă şi o selecţie riguroasă. Totuleste făcut pentru a da semnificaţia unui cerc pornit sprecreştere din conştiinţa celor 16 ani ai tribunului, formatde mentorul paşoptist Aron Pumnul, exilat deDumnezeul românilor la Cernăuţi, să se dea întreg,necesar, manifestării geniului. Cercul, prin sine vorbitorde expresia adâncimilor neamului, ca o respiraţiepoetică genială, îşi măreşte permanent raza decuprindere cu toate orizonturile cucerite de Eminescu(Recviemul pentru domnul Eminescu recuperează,foarte comprimat, toate superlativele ivite de la marilepersonalităţi culturale române şi străine ce-i vor fiînţeles cu luciditate adâncimea şi înaltul, dintrepământul şi cerul său, ca un axis mundi al lumilor deaici şi de dincolo!). Începutul şi sfârşitulcercului…doineşte. Mormântul … lui Aron Pumnul, celvenit din Cuciulata ţării de descălecători a Făgăraşului,este locul însămânţării sâmburilor. O adevărată ştafetăse petrece la căpătâiul paşoptistului exilat. Cel ce vaprelua ştafeta va vi fost cel mai bun dintre toţi. Dovada?

Doină,doiniţă!, poezia manifestcare deschide superba antologie(cu frumoasa ei cheie, descifratăpentru noi de Aurelia Rusu, cumaflăm de la îngrijitorul ediţiei).Cerc închis cu Doina! În anul1883 nu este lăsat să o rosteascăla inaugurarea la Iaşi a statuii luiŞtefan cel Mare. Să nu se rupă dinvecia putneană numele ero-ismului moldav şi să nu se tulbu-re mai marii zilei care tocmaifăcuseră un pact secret cuimperiul de la Apus temător de oDacie ce îşi rostea în surdinărugăciunea. O va doini, ca pe untestament, junilor, mai toţientuziaşti şi prinşi de fiorul naţiei,

între care vor fi fost şi juni corupţi… şi juni adormiţi.Între Doina ca un testament şi îndemnul, amintit înrecviem, de Nicolae Georgescu : Deşteaptă-te române!se va fi strecurat punctul, ca o cărămidă şi ediţia,Eminescu-Poezii din 1883 sub îngrijirea lui TituMaiorescu, ca un epitaf pe crucea în care poezia se inter-secta nefericit, prea repede cu politica. Cercul fuseseînchis şi în el o comoară nepreţuită: sufletul românesc,tânjind după vremuri mai bune în aşteptarea uneideşteptări şi a ruperii chingilor potrivnice.

Această carte, ca şi alte zeci de cărţi, făcute dindragoste de adevăr şi de ţară, de Fundaţia CulturalăGheorghe Marin Speteanu, este gestul natural, centripet,al celor ce nu se lasă antrenaţi de internaţionalismele detot felul, şi acţionează ca un inefabil sistem identitar alanticorpilor, să ne ţină în matca firescului şi în cumpătulaşezat al curgerii străbune. Este un lucru onorant pentrucei ce au făcut cartea că nu i-au uitat şi i-au pomenit înaddenda pe slujitorii autentici ai culturii, cărora le vomda şi noi pomelnicul pentru spiritul lor viu:V.Alecsandri, Veronica Micle, Titu Maiorescu, Al.Vlahuţă, C. Dobrogeanu Gherea, B. P. Haşdeu, I.Slavici, I.L. Caragiale, N. Iorga, C. Galeriu, GalaGalaction, M. Sadoveanu, G. Călinescu, T. Vianu, ElieMiron Cristea, T. Arghezi, C. Noica, Amita Bhose,Edgar Papu, Ş.Cioculescu, Radu Gyr, I. Negoiţescu, V.Voiculescu, E. Botta, G. Uscătescu, E. Cioran, A.Cotruş, Lucian Blaga, Rosa del Conte, Eugen Simion,Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Zoe DumitrescuBuşulenga, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Augustin Z.N. Pop, Geo Bogza, Nichifor Crainic, Perpessicius, D.Vatamaniuc, Aurelia Rusu, Kojevnicov, Petru Creţia,Mircea Micu, Helmuth Frisch, Adam Puslovic, AdrianPăunescu, N. Dabija, Victor Crăciun, Viorel Cosma,Lucia Olaru Nenati, D. Matcovschi, V. Tărâţeanu,Valeriu Matei, Radu Cârneci, V. Romanciuc, ArcadieDonos, Ioana Em. Petrescu, Ion Pillat, Al. Rosetti, N.Georgescu, D. Murăraşu, Valeriu Anania, Mihai

Mihai SPORIŞ

3septembrie 2012 CULTURAvâlceană

Itinerar culturalMânăstirea Voroneţ, 1496

PUTNA

Putna, 1469

SUCEAVA CASA LUIVICTOR MORARIU

BORESEC

Interior de restaurant

Cimpoi, George Enescu, Mircea Eliade, Ion Ungureanu,Iosif Sava, Ilie T. Zegrea, Mircea Maliţa.

Cartea ne prezintă şi o bibliografie selectivă (64 detitluri) din care vrem să reţinem autorii care s-auîncumetat după 2000 să se angajeze într-o luptă custihiile disoluţiei: Viorel Cosma (2000), Dan IonPredoiu (2007, membru al Societăţii Culturale AntonPann din Rm. Vâlcea), Iosif Niculescu (2009), VictorCrăciun (2001), Al. Piru (2006), Mircea Eliade (2000),Al. Condescu (2007), Nicolae Manolescu (2010), AmitaBhose (2009). Adăugăm acestora pe Emil Catrinoiu şiIon Soare (Rm. Vâlcea) cu Mihai Eminescu scrieriesenţiale, ed. Fortuna, 2002 Rm. Vâlcea, Ovidiu Vuia,

Costea Marinoiu descoperiţi în vecinătatea noastră.

Salutăm astfel de lucrări şi mulţumim celor ce şi-audedicat resursele pentru o cauză de maximă utilitate. Lesuntem recunoscători şi pentru conştiinţa lor trează.Dacă Eminescu mai doineşte… în veacul vecilor (I.D) ,chiar atunci când pe cale se tânguie şi bocetul, suntsemne că durerea nu uită, că blestemul este rostit şi căne putem mântui prin rugăciunea veche şi credinţaneabătută în destinul luminos. Va veni şi vremeadeşteptării…dulce Românie asta ţi-o doresc!

17 August, 2012

OBŞTILE SĂTEŞTI-LEAGĂNULNEAMULUI ROMÂNESC

Sub acest nume a apărut la editura ALFA, la Iaşi,în 2010, cartea profesorului George Baciu din

Domneşti-Argeş, un cercetător al istoriei noastre şi unom de cultură implicat. Am participat la lansareaacesteia la Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul”Vâlcea în August 2012, în cadrul unui evenimentdedicat tradiţiei noastre, având martori ambasadoriiunor sate emblematice din Oltenia (Băbeni şi Frânceşti)şi din Muntenia (Nucşoara şi Domneşti). Cartea,structurată în 5 capitole, începe cu predosloviaautorului, care se explică de ce a purces la aceastămuncă necesară şi se încheie cu vastabibliografie luată în sprijinuldemonstraţiei sale de autor. Mai aflămcă eforturile materiale pentru apariţiacercetării au fost suportate de Fundaţia,,Petre Ionescu-Muşcel” din Domneşti-Argeş şi de Asociaţia Naţională,,Cultul Eroilor” filiala Argeş. Fiecarecapitol este prefaţat de un moto suges-tiv din autori cu mare autoritate încercetarea socio-culturală şi istorică :Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, TacheIonescu, Nicolae Iorga şi are un aparatcritic cu foarte multe trimiteri la surse-le de la subsol pe linia preocupărilorautorului, mai vechi, când realiza undicţionar explicativ tot în domeniulistoriei (Dicţionar- agresiuni, bătălii,campanii, războaie din istoria lumii(Mileniul al- III-lea î. Hr.- 2Septembrie 1945) GeorgeBaciu, Editura ALFA, Iaşi-2008 ), creând senzaţia uneicrestomaţii de texte.

Lucrarea, o importantă bază de date şi explicaţii dinsurse cu blazon (vezi bibliografia!) poziţionează autorulîn sfera unor puncte de vedere tradiţionale,demonstraţiile fiind în fapt o susţinere consecventă pemeterezele instituite acum peste un secol de romanişti.Asistasem cu câteva zile înainte la Arhivele Statului dinRm. Vâlcea la expunerea istoricului G.D. Iscru înproblema romanizării forţate şi aflasem atunci căsusţinerea în continuare a tezei romanizării este oimensă eroare istorică ce perpetuează un neadevăr, ca unblestem. La începutul lunii Iulie 2012 primisem la Tg.Jiu de la Gabriel Gheorghe o cercetare istorică asupracuvântului ,,Valah”şi sub influenţa acestora am studiatcercetarea lui G. Baciu. Procesualitatea coagulării dinfărâme a unui întreg este bine ilustrată (vezi romaniilepopulare ale lui N.Iorga!) dar invocând preexistenţaobştilor şi la daci şi faptul constatat de Iorga (veziSigiliul Romei!) că după retragerea aureliană oraşulroman s-a retras în dava dacă ne întrebăm dacăromaniile nu erau de fapt mult mai bătrânele vlahiiexistente în tot spaţiu balcanic şi nord dunărean, saurepublicile lui Cantemir (corect citate şi de autor!).Gândindu-mă la republica Dornelor şi chiar a Vrancei,nu cred să fi călcat pe acolo măreaţa Romă şi pe cale deconsecinţă trebuie să-i dau dreptate lui… G.D. Iscru.

Autorul îşi construieşte demonstraţia folosind adeseacuvântul valah, cu toate derivatele lui din rostireavecinilor, uneori forţând rostirea istorică prin

substituirea cu român, evident, din raţiuni didactice…Înlocuind în exerciţiul meu de descifrare cuvântulromân cu valah am constatat că obştea sătească devinemai uşor leagăn al neamului nostru de demult, nu doarde o mie de ani (după teoria romanistă a naşterii poporu-lui român, abia acum o mie de ani), pe vremea cândpopulaţiile migratoare aveau, în mişcare fiind, identitateetnică bine definită (bulgari, sârbi, maghiari, saşi, croaţi,sloveni etc.) Formând poporul şi limba atât de târziu,

nici nu este de mirare că ni seflutură de vecini ideea viduluide populaţie într-un teritoriupropice vieţuirii (cum foartefrumos şi documentat seargumentează în lucrare!).Am fi foarte rezervaţi asupraunor documente capcană,parcă ostentativ invocate, însusţinerea unor revendicări

cu bătaie departe. Mă refer la cele dinsurse maghiare, cu o mare dozărevendicativă, uneori iredentistă, încondiţiile în care propriile lor docu-mente, cu referire la istoria noastră,fiindu-ne favorabile sunt negate, cade exemplu Gesta Hungarorum.Credem că o construcţie, păstrând caelement primar obştea dacică,invocata vlahie, ne dă mai marecredibilitate (sunt nenumărate surse

exterioare care le atestă, deci credibile şi greu de conte-stat!), scutindu-ne de demonstraţia continuităţii şirecunoscându-se că am păstrat un substrat culturalfoarte vechi de la care ne nutrim şi azi. (la evenimentulcu lansarea de carte de la Râmnic, copiii din Frânceştine-au prezentat dansul, precreştin, al Căluşarilor; unmeşter artizan din Zăvideni-Vâlcea ne-a meşterit la faţalocului nişte opinci şi venise cu multe căciuli dacice;meşterul Ion Rodoş, din Nucşoara, se va fi prezentat caun dac autentic, el fiind convins că se trage din daci!)

În problema Posada, evident fiecare cu a lui şi aicisă-i mulţumim lui Dumnezeu că sunt trecători peste totşi acolo, cu inima la trecători, ne-am arătat bărbaţi, adicăviteji şi harnici. Am consemna doar faptul că în Loviştea(argeşeană… pentru a arăta situarea drumului mare întreArdeal şi Curtea voivodală de la Argeş) în pasul de peBăiaş, de la Pripoarele Perişanilor, s-a consemnat (dedata aceasta în documente!) confruntarea Orientului(turcii) cu Occidentul (habsburgii) , romanii cu dacii,ungurii apostolici cu valahii ortodocşi etc. Posada pecare o impunem, ca loc de cinstire a tuturor posadeloreroice, pentru noi vâlcenii este una simbolică, ca sărespectăm tăcerea documentelor şi pentru a nu siluispiritul ştiinţific în absenţa probelor incontestabile. Darpentru locul ales de noi am identificat multe argumenteconcrete şi ipoteze, considerate de mulţi cercetători, cuafecţiunea pentru anumite locuri, cu viziunea lor, întrutotul certitudini. Vom invoca aici, date şi evenimentecare susţin simbolica Posadă vâlceană, în mod crono-logic, din carte preotului cercetător Nicolae Moga:Loviştea în date, Editura Agnos, Sibiu, 2011.


Itinerar cultural

REGHIN

SENIORI, ÎNCEPE ŞCOALA!

PRUNDENI

Horia Horăscu laRadio Horion

EUGEN PETRESCU AÎNCEPUT CONSTRUCŢIATROIŢEI PENTRU EROII

DE LA ARNOTA

Echipa condusă de Petre Briceagşi Eugen Petrescu

Informaţile se referă la evenimente probabile, date cer-tificate asupra locului de la Pripoare-Perişani şi asupradrumului ţării care lega Transilvania de Valahia:

87 d.Hr. Are loc bătălia din Lovişte, în care dacii,conduşi de Decebal, obţin victoria împotrivaromanilor, căzând victimă Cornelius Fuscus (pag.11);

101-102 d. Hr. Una din armatele invadatoareconduse de Lucius Quietus a străbătut Loviştea , prinJiblea, Sălătrucel, apoi peste Clocotici, Perişani,Titeşti, Boişoara , Câineni (pag.11);

1241 „Cetăţeaua Boişoarei”, aminteşte, după cumspun legendele locale, de lupta dusă de localniciîmpotriva tătarilor. Buceg, o căpetenie a tătarilor atrecut din şesul Valahiei prin Loviştea, pe drumulTiteşti-Câineni, pe sub munţi, devastând prin vest, prinValea Oltului până la Tălmaciu (pag. 14);

1330, 9-12 Noiembrie, la Posada, pe defileul de laPripoare-Perişani, oastea condusă de către Basarab I aînfrânt armata condusă de Carol Robert de Anjou,obţinând independenţa Ţării Româneşti (pag.15);

1380, Itinerarul de la Brouges, cu principalele dru-muri de pelerinaj prin Europa indică şi localitateaBerbom –între Sibiu şi Argeş, identificată cu Perişani(pag.15);

1445, Ioan Hunyadi, comandantul oştilor maghiareşi guvernatorul Ungariei trece în Ţara Românească pela Câineni-Piteşti-Târgovişte ca să înscăuneze pe DanVodă, partizanul său şi să ucidă pe Vlad Vodă, care erade partea turcilor (pag.16-17);

1600, Trece pe Valea Oltului, Mihai Viteazul carevine din Transilvania spre Curtea de Argeş, încercândfără succes să-l învingă pe Simion Movilă (pag.23);

1601, După moartea lui Mihai Viteazul, pe câmpiaTurzii, boierii şi oştile româneşti catre fuseseră lângăMihai, s-au pogorât pe la Câineni, la un sat Cârtăneşti,pe Topolog, unde au făcut ştire şi celorlalţi boieri dinţară. (pag.23);

1722, consemnare Fr. Schwantz la terminarea VieiCarolina: „Vechiul drum , dincolo de Olt, de laStrasburg (Câineni s.n) în Valahia turcească, merge dela Câineni, prin Loviştea, începând de la Grebleşti şiBoişoara, printr-un defileu destul de greu, apoi dinsatul Perişani prin muntele înalt”. Austriecii auconstruit la Perişani o cetate (fortul) (pag.33);

1737, Generalul austriac Wallis concentrase o

armată lângă Olt- probabil la Câinenii din Vâlcea- pecare au trecut-o peste Olt, cuprinzând Perişanii până laPiteşti. Austriecii au fost respinşi de Ioan Mavrocordatcu un corp de 4000 de ieniceri şi 10.000 de românibătând pe imperiali la Piteşti şi Perişani (pag.38);

1738, 17/28 iulie. Oastea otomană condusă deSuliman Paşa ajunge la Perişani pentru a cuceri cetateade aici, venind de la Curtea de Argeş. 4/5 septembrie.Austriecii îşi rerag trupele de la Perişani. (pag.38);

1739, De asemenea este distrus fortul (cetatea) dela Perişani (odată cu Arxavia-Strasburg de la Câinenis.n) După părasirea Olteniei de către austrieci şoseauade pe lângă Olt (via carolina) a fost impracticabilă, aşa,încât să treci din Sibiu în Oltenia trebuia să iei drumulprin Lovişte şi să treci Oltul la Râmnicu-Vâlcea pentrua ajunge în Oltenia (pag.39);

1788, 15 aprilie. S-au înregistrat lupte pe ValeaPriporu, lângă Perişani. Forţele turceşti cu 800 deostaşi nu pot scoate din întărituri pe grăniceri (pag.55);

1789. Într-un calendar din acest an, se spune că sepot transmite scrisori în Ţara Românească de două oripe săptămână, miercurea şi sâmbăta, pe ruta Sibiu-Câineni-Curtea de Argeş- Piteşti- Bucureşti (pag.56);

1803. Din acest an, itinerarul poştal care făcealegătura cu Constantinopol trecea numai prinMuntenia(s.n), traseul fiind Viena-Sibiu-Câineni-Piteşti-Bucureşti-Giurgiu-Constantinopol (pag.62);

1813, Contele francez de Lagarde trecând pedrumul Sălătruc-Câineni nu lasă nicioînsemnare;Ispravnicul străinilor, căminarul IordacheRasti înştiinţa Visteria că 20 de familii şi 70 de holtei„au trecut du preste hotare din ţara nemţească prinplaiul Loviştea (pag.69);

Trebuie să remarcăm şi bogăţia de date şi trimiterila reglementările, privind dreptul de proprietate, defolosinţă, transmiterea proprietăţii, devălmăşia,indiviziunea … etc, urmărite în evoluţia lor istorică.Sunt multe lucruri adunate cu trudă spre a ne fi deînvăţătură tuturor, pe nivelele noastre de înţelegere.Salutăm cu bucurie apariţia acestei cărţi şi felicităm peneostoitul ei autor, George Baciu.

M. SPORIŞ

LIVIU POPESCUROMANUL „PĂIENJENIŞ”

Cea de-a treia carte publicată de Liviu Popescu,romanul Păienjeniş (Editura SITECH, Craiova,

2012) este o continuare firească a unui demers literar carea anunţat deja că este unul ambiţios şi expresiv prinromanul “Universul” ca teatru şi prin volumul de poezie“Toamna” cu frunze întregi, apărute, primul în primăvară,iar cel de-al doilea în toamna lui 2010.

Cu romanul Păienjeniş, Liviu Popescu confirmă căresursele sale de scriitor sunt consistente, că este destinatscrisului. Dacă primele două cărți, care i-au apărut la uninterval de timp scurt, au fost privite ca o grabă a autoruluide a ieşi în scenă, ca argument sau justificare a schimbăriitranşante de macaz de la un stil de viaţă confortabil,„canonic” către o opţiune diametral opusă, aceea ascrisului, romanul Păienjeniş spune cu totul altceva. Scrispe parcursul aproape a două decenii, abandonat şi apoireluat, romanul Păienjeniş prin dimensiune, fluenţă,structură şi mesaj este o demonstraţie că, pentru LiviuPopescu, scrisul este un act major, necesar, devenitprofesiune de credinţă.

Ca mulți dintre exponenţi generţiei sale, anii 1995 –2000, Liviu Popescu este adept al purificării spirituale şimorale dintr-o prespectivă nouă, aceea a ruperiilegăturilor cu ideologiile şi normele trecutului, al celuicomunist în orice caz, deci al libertăţii, inclusiv al aceleiaclamate în piaţa publică. El este rebel, este un revoltat şi,fără a avea vreun dubiu, e convins că lumea trebuie să seașeze pe un făgaş nou. Liviu Popescu are evident

exercițiul unor lecturi clasice importante, lucru destul derar în generaţia sa, dar şi pe cel al rigorii matematice,poate tocmai de aceea, ștacheta lui este ridicată. Are

lecția școlii de psihologie pe care însă o abandonează,optând pentru precizia politehnicii. Încearcă să seadapteze la o viață standard de inginer, dar o curmă brusc,întorcându-se la scris. Vrei, nu vrei, te întorci la primulroman al autorului, Universul ca teatru și te întrebi: Celegătură are Leopold Livingstone cu Leopold Bloom al luiJames Joyce? Poate niciuna, dar modul în care este scrisromanul Universul ca teatru amintește de libertateadeliberată cu care, în mod expresiv prin Ulyse, JamesJoyce deschide o cale nouă în literatura secolului XX, ocale pe care o concepe ca pe o sfidare asumată. ( "Ca să ledau de lucru criticilor pe următorii trei sute de ani", spuneJoyce într-un interviu, întrebat fiind de ce a ales un stildificil.) Pe de altă parte, referindu-se la poezia lui LiviuPopescu, acad. Mihai Cimpoieru vorbea, în prefața volu-mului de versuri Toamna cu frunze întregi, despre „figuri,tonalități și «vicleșuguri» din Cântarea Cântărilor, dindivanele lirice orientale, sau din poemele pline degalanterie medievale...” Acestea sunt câteva reperefugitive despre jurnalistul și scriitorul Liviu Popescu.

Întorcându-ne la scrierile literare ale lui LiviuPopescu îl putem așeza cu destule argumente în banca tex-tualismului, în varianta lui productivă. O primă impresieeste că, el accede către o aparentă stare confortabilă pentruimaginația sa debordantă, pe care a nu prea pare aconsimți să o restricționeze în vreun fel și scrie după„dictare”, după cum singur mărturisește. Voluptatea de atarnspune imagini, tensiuni emoționale, stări ale

Ligia OLĂNESCU RIZEA


Itinerar cultural

INAINTE SĂ URCE LAARNOTA, E. PETRESCU S-A

RUGAT LA MÂNĂSTIREA GOVORA

...ŞI LA BISTRIŢA, CUPĂRINTELE

VENIAMIN MICLE

ÎN OSTROV CU OVIDIUSTÂNGĂ DE LA RADIO

ROMÂNIA INTERNAŢIONAL

Ne-am instruit aici, la punctul informaţionalNeagoe Basarab, şi întreţinut cu Maica StareţăMariami Tunza, care tocmai părăsise schelele deconstrucţie din ograda-gospodărie a mânăstirii!

LANSARE DE CĂRŢI LACURTEA DE ARGEŞ

La Biblioteca din Curtea de argeş, 18 09 12,Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii municipale afost amfitrionul şi moderatorul unei lansări de cărţi,aparţinând vâlceanului Petre Cichirdan. Cărţile au

conștiinței sau din zonele de penumbră ale acesteia,descorsetează de balast inutil cuvântul, propoziția saufraza, subjugă sintaxa punând-o în serviciul substanțeipoetice, devenită, astfel, un fel de pivot prin care autorulse consumă dezvăluindu-se pe sine însuși, dar în maremăsură și al dezvoltărilor contextuale pe care le insereazăfirele epice ale scrierilor sale. Lui Liviu Popescu i seaplică semnificativ, ceea ce Marin Mincu definea ca fiind"legea necruțătoare" a textualizării, care face ca un text sănu poată exista decât în măsura în care își nimiceștepropriul autor. Pentru textualiști, spune Marin Mincu„miza actului textual este un nou tip de autenticitate:«autenticitatea în scriitură»” .

Romanul Păienjeniș poate fi considerat un roman psi-hologic, amintindu-l vizibil, pe alocuri, pe Marcel Proust,cu elemente de suprarealism fantastic și chiar cu un filonromantic în format clasic. Interferența real-oniric, real-imaginar sunt omniprezente. Formal, romanul este istoriade peste un veac a unei familii nobiliare maghiare dinTransilvania, reconstituită prin drama psihologică apenultimului său descendent MirceaDeleanu, având în vedere că întreagasagă este semnată la final de fiulacestuia, Raul Deleanu. În urma uneiamnezii, universul interior al person-ajului central este redefinit prinsuprapunerea cu identitatea celor doiînaintași ai săi de pe alte coordonatetemporale, Karolly Edwardt(geamănul său și totodatădimenșiunea sa erotico-emoțională)și Dorin Deleanu (exemplar prinforța cu care își apără demnitatea șilibertatea interioară). Cei trei suntcontopiți în unul și același destin, înaceeași problematică supusă uneiinterogări căreia încearcă să-igăsească un răspuns, alter-ego-ul luiMircea Deleanu, preotul Ana.

Autorul, într-o emisiune deteleviziune, se amuza, fără a negatranșant, de ideea că romanul Păienjeniș ar putea fiînțeles ca fiind un roman autobiografic. Însă, chiar dacăaspecte din biografia autorului ar putea fi recognoscibile,faptul devine nesemnificativ. Ideatic, miza autorul estealta. Ea are ca ax central nevoia imperativa a Eului deautocunoaștere, de autodefinire și de identificare a forțeleentropice care îi pot declanșa destructurarea. MirceaDeleanu își caută identitatea pornind din neant, subamenințarea continuă a propriului său abis interior, la felde necontrolabil ca și biografia lui anulată. Nu are punctede sprijin, nu are nicio siguranță că va fi capabil să seconfrunte cu sine însuși și nici dacă va avea resurse șă-șicreeze mecanismele apte să-i asgure integritatea psihicăîn interacțiunea lui cu ceilalți. „Stihiile” cu care autorulîși confruntă personajul sunt majore, sunt pulsiunile șicomplexele reziduale, dar, mai cu seamă, suntarhetipurile inconștientului colectiv, în accepția lui CarlGustav Jung (marea mamă, dihotomia animus / anima,umbra, călătoria, bătrânul înțelept – toate pot fiidentificate în romanul Păienjeniș.) Cerințele lor, neso-cotite, produc dezagregarea. Conștientizareapenumbrelor inconștientului și logosul (nu totdeaunaactiv, dar credincios, ipostaziat în câinele Logos), suntsingurii aliați ai lui Mircea Deleanu în lupta cu propria-ipersonalitate volatilizată.

În aceste coordonate, personajul principal alromanului Păienjeniș este construit ca un personaj multi-plu, este o personalitate complexă pe care autorul o relevăprin tehnica psihanalizei, în buna tradiție suprarealistă.Motivul amneziei este pretextul cel mai potrivit pentruabolirea cronologiei și eliberarea textului de constrân-geri, dându-se frâu liber fluxului conștiinței. Traseeleatinse sunt diverse, iar abordarea și întinderea lor diferită.

Tensiunea emoțională și erotică densă, chiar extremă,fie ea directă sau transmisă ereditar, este filonul exploratcu predilecție de autor (Mircea Deleanu și geamănul săuKarolly Edwardt). Erotismul obsesional, distructiv;iubirea interzisă, ucisă de o morală obtuză și conjuncturiadverse, absurde, incitantă tocmai din acest motiv șitrăită cu devoțiune; opresiunea blestemului materndevenit cheie de boltă, cu toate trimiterile oedipiene cedecurg de aici, dar și spre păcatul originar sunt dimensi-unile acelei anima negative care au provocat amnezia,neantul, golirea de conținut a principiului masculin,animus, obligându-l să se redefinescă. În contrapunct,

avem regăsirea căii spre purificarea spirituală șiemoțională prin asceză înțelepciune și compasiune(preotul Ana, sau arhetipul bătrânului înțelept), pe aceeaa salvării sinelui profund devenit depozitarul demnitățiiși libertății interioare în lupta inegală a omuluispiritualizat cu propriul său instinct de conservare, maiales atunci când acesta e folosit de un context exterioropresiv, annihilator (Castelul, arhetip al Sinelui inde-structibil, pictat de Dorin Deleanu sub presiuneatorționarului său) și idealul feminin, elful Diana, ipostazaonirică pozitivă a arhetipului anima.

Romanul are patru părți. Spatiul (Partea I). Trezit dincomă, în mod simbolic în ziua a treia, într-o clinică depsihiatrie, amnezic, Mircea Deleanu, încearcă să-șiregăsească identitatea. Este translat în momentesemnificative, cu încărcătură emoțională deosebită, dinistoria familiei sale. Undeva, în profunzimilesubconștientului se substituie lui Karolly Edwardt„geamănul său” de care, în plan temporal îl desparte pesteun secol. Momentul declicului este cel în care Karolly,

împins de o pasiune nestăpânită, deun erotism necontrolabil, o urmeazăîn șatră pe tânăra țigancă Valeria,pe care și-o face soție, împotrivaprincipiilor și uzanțelorprestabilite, atrăgând asupra sa, darși asupra descendenților săi,blestemul erotismului inflamant șial iubirii interzise, cu care Valeriafusese întâmpinată de mama sa,Teodora, la naștere.

Locul (Partea a 2-a). Trecereaspre sine însuși a lui MirceaDeleanu este marcată printr-o scurtăprefigurare a „Condorei”, insularenașterii, a împăcării cu sine, prinîntâlnirea cu părintele Mina,prezență simbolica, la fel ca șicâinele Logos. Călătoria spre casă,deschide o paranteză importantă,aducându-l în prim plan pe Dorin

Deleanu, bunicul său, deținut în închisorile comuniste alcăror scop era epurarea valorilor ce dădeau autenticitateși sens vieții. Dorin Deleanu este în realitate fiul luiKarolly Edwardt și al Valeriei. Castelul pe care DorinDeleanu îl pictează la presiunea călăului său, un torționarotrăvit, dezumanizat, avid să pună mâna pe o realitatecare îi era altfel inaccesibilă, acel castel fabulos în careDorin Deleanu se retrăgea în fiecare seară în timp ce-lpicta, se șterge de pe pânză în momentul în care DorinDeleanu moare. Este Sinele, Centrul care nu abdică și nupoate fi uzurpat. Călătoria spre „casă” este revendicareanevoii de autenticitate, aspirația către ideal, este calearegăsirii de sine.

„Castelul ești tu.”, „ … omul care nu poate trăiconcret, fără proiecte metafizice.”, îi spune Arpad,medicul psihiatru, lui Mircea Deleanu în momentul încare se extrage din „geamănul său” Karolly Edwardt șipornește către „casă”.

Păienjenișul (Partea a 3-a) cu care, de fapt,chronologic debutează acțiunea romanului, pune înconflict iubirea pasională, dăruirea, erotismul sublimat,metafizic cu ipocrizia, norma morală fadă, lipsită deconținut, formală doar și mincinoasă. O morală dictată deun substrat libidinal primitive și posesiv, iresponsabilăprin intransigență și cruzime. Femeia iubită, idolatrizatăeste ucisă. E lupta în care Mircea Deleanu, adolescentfiind, este înfrânt, iar conștientizarea acestei înfrângeri,fixează acel momentul de heblu existențial într-o buclă detimp. Obsesiv, este reluat momentul nașterii Valeriei și alblestemului Teodorei, blestem matern ce o însoțește.

Epilogul, cea de-a patra parte a romanului, statueazăInsula Condora și treptele vindecarii și absolvirii. LuiMircea Deleanu, Castelul îi este restituit prin alter-ego-ulsău îmbunătățit spiritual, preotul Ana, care parcurge celepatru trepte ale purificării: iertarea și readucerea la viațăa Condorei (o epifanie a Evei!?); conștientizarea obsesieierotice maladive (Maria Magdalena, sau arhetipulHelene!?); protejarea fecioarei; recuperarea fiului.

Femeia, celălalt personaj al romanului Păeinjeniș estetot unul generic: Schițat tot ca un personaj cu multiplefațete, rămâne însă difuz. Prezențele feminine nu au uncontur de sine stătător. Sunt puse în pagină, ca într-odefilare, dinăuntrul senzațiilor, emoțiilor și trăirilor prin-cipiului masculin. Sunt doar ipostaze ale arhetipului fem-inin, anima, care trec din unul în altul: Vlore cea în


Itinerar culturalapărut în 2011, la Editura Intol Press, în număr deşase: Poezia stare de veghe, Oglinda, Secolul XXI.Un cetăţean între milenii, InterferenţaArtelor.Critice. Literatura, (Arta Plastică, Muzica).Invitat special a fost poeta argeşeană CristinaOnofre, care a citit, în cunoscutul său mod original,din versurile domniei sale, creând un adevărat spec-tacol...

Cri

stin

a O

nofr

e,ci

tind

poe

zii

CU MIRCEA SUCHICI ÎNPARCUL „ROMANESCU” DIN

CRAIOVA

Pe 20 09 12, împreună cu violoncelistul MirceaSuchici de la Filarmonica craioveană, PetreCichirdan a acordat un interviu mediei audio videodin capitala Olteniei, care se poate urmări acesândpe Google sintagma: Sublimul freamăt muzical alOlteniei (nu contează mărimea literei)...

VIITORUL CENTRUCULTURAL AL POETULUI

PUIU RĂDUCAN

așteptarea principiului masculin ideal, Valeria prototipulispitirii, amplificată în Gilda devenită gorgona posesivă,demonică, otrăvitoare, Delia cu rol inițiatic anulat deiubirea interzisă și ca atare suprimată de „normă” șidevenită punct nodal în partea a 3-a, Păienjeniș, care dă dealtfel și titlul romanului. Ea este corespondentă într-un fela Teodorei, dar și victimă a blestemului acesteia. „Sângedin sângele meu să fie blestemat, până când păcatul va fidiluat”, acesta este blestemul Teodorei pe care Valeria îlprea ca pe un stigmat, transmițându-l urmașilor săi. Întreaverstismentul Valeriei „Ucide-mă… pentru că altfel voiucide eu tot ce vei iubi!”, și suprimarea violentă a Deliei,este intercalat, ca o subsidiaritate „chestionarul” Valeriei,trimițând la Sfinxul oedipian.

Aparte prin încărcătură simbolică sunt Teodora șiCondora. Teodora, mama, este cea care lansează blestemulce revine ciclic și cu care se încheie romanul Păienjeniș.Un blestem furios, îndreptat egal împotriva celor douăarhetipuri umane, cel masculin și cel feminin. Pare lipsitde noimă, însă devine explicit prin povestea simbolică aCondorei, frumoasa tătăroaica ținută prizonieră de iubitulei pe o insulă pustie. Ea este sedusă de un pescar care serătăcește întâmplător pe insulă și este ucisă de geloziaiubitului ei. Preotul Ana o readuce la viață pe Condora,impunând legea iertării. În fapt, adevăratul simbol esteinsula. Condora este o insula fabuloasă unde trebuie săcadă masca ipocriziei, a formalismelor seci, lipsite desens, a obsesiilor și prejudecăților, unde lucrurile trebuiesă fie conștientizate, înțelese, asumate. Prin iertarea șireînvierea Condorei echilibrul este restabilit. Efectulnociv al arhetipului matern este neutralizat, și se sugerazăîn acest sens abolirea păcatului originar.

Celelate personaje feminine, Martha Edwina, Clara,Adriana, etc. sunt personaje mai degrabă contextuale, înmăsura în care nu este transferat și asupra lor genul prox-im.

Scenele finale, intercalate, pe de o parte înlâlnirea luiMircea Deleanu cu Diana, elful său, și călătoria lor astrală,iar pe cealaltă parte, secvențele de realitate, Memento, încare Dorin Deleanu este arestat și trimis într-o închisoarecare echivala cu îngurgitarea lumi raționale de una oarbăși primitivă, sugerează un final trist, în măsura în careomul metafizic care are resurse de a transcende cotidianul,de a se întâlni cu elful său și de a-și regăsi Castelul. este

un om trist. Fapt este că, romanul Păienjeniș nu se revendică

expres din vreo lectură sau din vreun model anterior. Eleste rezultat al unei filtrări firești, organice în care modele,motive, simboluri consacrate, topite în trăirea emoționalăși remodelate de logica autorului, se particularizează și seimpun printr-o originalitate lipsită de echivoc. Autorul sedistanțează de toate „lecțiile”, chiar dacă au fost bineasimilate, dezvăluind un stil propriu, o mobilitate mereusurprinzătoare a modului în care cuvintele devin pentru el”mărgele de sticlă” cu care construiește, „după dictarea”,de care aminteam și mai sus, propoziții, fraze, scene, pagi-ni. Sunt prezente din nou, ca și în Universul ca teatru,poezia de calitate, scenele bine structurate dramatic șiintens vizualizate, tensiunea, nervul. Desfărurareanarativă este gândită după o schemă dramatică aproapematematică și, deși, la prima vedere romanul Păenjenișpoate sugera o ecuație cu multe necunoscute și cu un sis-tem complicat de paranteze, în final, întreagademonstrație devine limpede. Această trăsătură a scriituriilui Liviu Popescu, îl distanțează oarecum de opresiuneatextualismului pe care îl enunțam anterior și îlparticularizează ca scriitor.

Dacă te sustragi viziunii poetice omniprezente dinromanul Păienjeniș, constați că ai de a face cu odemonstrație precisă al cărei scop a fost de a te pune într-o relație directă cu o dimensiune psiho-spiritualămasculină, difuză, aflată în process de autodefinire (ParteaI – Spațiul) și cu un loc geometric ale cărui proprietățisunt mult prea rigid definite sau chiar absurde pentru aputea fi acceptabile (Partea a 2-a – Locul), context în care,personajul principal, identificat ca arhetip masculin, sezbate șă iasă dintr-un păienjeniș țesut de propria sadimensiune arhetipală feminină, dar și de contexulexterior, advers (Partea a 3-a – Păienjeniș), ca în Epilog săse retragă în sine, pregătit fiind pentru întâlnirea astrală cuidealul feminin, după ce, recapitulând toate conflicteleinterioare și exterioare, le va fi conștientizat și ordonatlogic prin intermediul avatarului său, preotul Ana.

Păienjenișul lui Liviu Popescu este o carte pe care opoți deschide la întămplare și după ce începi să citești, eareușește să te prindă.

DUMITRU PRUNARIUUN ROMÂN CELEBRU

Pe 27 septembrie 2012, Dumitru Prunariu, sin-gurul român care a zburat în spaţiul cosmic, a

împlinit o vârstă frumoasă, rotundă - 60 de ani.Epopeea cuceririi spaţiului cosmic are multe momentedin care le redăm pe cele mai importante:

La 4 octombrie 1957 a avut loc lansarea primuluisatelit artificial al Pământului, iar în 1959 s-au trimisspre Lună primele vehiculespaţiale – Luna 1, Luna 2 şi Luna 3.

Primul om din lume care azburat în spaţiu a fost aviatorul şicosmonautul sovietic Iuri A.Gagarin, care pe 12 aprilie 1961 afăcut o rotaţie în jurul Pământului.A murit într-un accident de avion în1968.

Neil Armstrong, cosmonautulamerican, comandantul naveiApollo 11 cu trei persoane la bord, afost primul om care a păşit pesuprafaţa Lunei, satelitul natural alPământului, pe 20 iulie 1969.Primul său mesaj adresatpământenilor în acel moment varămâne înscris în istorie: „este un pas mic pentru om,dar un salt uriaş pentru omenire”. Şi Armstrong aîncetat din viaţă în 2012, la vârsta de 82 de ani.

Compatriotul nostru Dumitru Prunariu s-a născutîn municipiul Braşov. A urmat cursurile Facultăţii deInginerie Aerospaţială în cadrul Politehnicii Bucureşti.

În martie 1978 a devenit ofiţer activ cu gradul delocotenent-major în cadrul Aviaţiei Militare Române.Înaintea zborului a fost trimis în misiune în Orăşelulstelar, situat la o distanţă de 40 de kilometri deMoscova, unde a efectuat timp de trei ani pregătireacompletă de specialitate. Între 14 şi 22 mai 1981 a par-ticipat la misiunea Soiuz-40, în cadrul programuluispaţial „Intercosmos”, alături de comandantul sovieticLeonid Popov, care se afla la a doua misiune în

univers.În momentul lansării nu l-au încercat

emoţii copleşitoare nici nu a avut timp săle simtă fiindcă în nouă minute a trecutde la viteza zero la 28.000 de kilometripe oră, aflându-se deja în cosmos.

Prunariu a petrecut în spaţiu 7 zile,20 de ore şi 42 de minute. În timpulzborului a efectuat mai multeexperimente ştiinţifice din domeniulastronauticii, al radiaţiilor cosmice,tehnologiilor spaţiale, medicinei etc.Zborul lui a aşezat România pe poziţia a11-a în topul ţărilor care au avut propriulastronaut în această misiune. DumitruPrunariu a devenit al 103-lea cosmonautcare a zburat în spaţiul cosmic.

După întoarcerea din misiune a fost decorat cu celemai înalte ordine ale României şi ale URSS. A primitdecoraţia supremă de Erou al Republicii SocialisteRomânia, pentru eroismul efectiv şi realizarea încondiţii deosebite a unui zbor cosmic, care a intrat înistoria României şi a umanităţii. Este cea mai înaltă

Gheorghe PANTELIMON


decoraţie şi a rămas singurul din România care o maiare în arhivă, celelalte fiind deţinute de cuplul Nicolaeşi Elena Ceuşescu şi de Ştefan Voitec. De asemenea afost decorat de savantul Hermann Oberth cu „Medaliade aur Hermann Oberth a Societăţii germane derachete”.

Dumitru Prunariu şi Nadia Comăneci au fost şi suntdouă mari simboluri ale României, cunoscute pe toatemeridianele lumii. Celebrul astronaut român este dinaprilie 2010 preşedintele în exerciţiu al ComitetuluiONU pentru Utilizarea Paşnică a SpaţiuluiExtraatmosferic şi este totodată preşedintele filialeieuropenea Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmicşi preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Misiunea luieste de a promova domeniul de activitate cosmic.

Programele de cucerire a spaţiului cosmic trecprintr-o fază de tranziţie. În anul 2008, preşedinteleSUA, Barack Obama a anunţat închiderea programuluispaţial, probabil până în 2015. După 1.333 de zilepetrecute în spaţiu, după ce a înconjurat Pământul depeste 21.150 de ori şi au lansat numeroşi sateliţi peorbită, navetele americane rămân acum la sol. Înaceastă situaţie, Federaţia Rusă va rămâne lider în

programele pilotate. În acelaşi timp se afirmă şi altestate cum este China. Ca membru al Agenţiei SpaţialeEuropene (ESA), ţara noastră se va implica direct înprogramele spaţiale fiindcă are potenţial pentrutehnologia europeană. În acest sens România a elabo-rat un program pentru perioada 2012-2025. ProgramulSpaţial al României este o iniţiativă privată

desfăşurată de Asociaţia Română pentruCosmonautică şi Aeronautică (ARCA), în colaborarecu partenerii săi, care are ca scop dezvoltarea la celmai înalt nivel a domeniului spaţial naţional.

Obiectivele finale sunt lansarea unui vehicul spaţialcapabil să trimită pe orbită sateliţi de peste 2,5 tonepână în 2022 şi lansarea unui cosmonaut român, pânăîn anul 2025. Pentru noi este o satisfacţie că în frunteaARCA, în funcţia de preşedinte se află vâlceanulDumitru Popescu, din Drăgăşani. Aşteptămnerăbdători momentul în care se va practica şi turis-mul cosmic.

În încheiere ne exprimăm dorinţa ca aceastăpersonalitate emblematică – Dumitru Prunariu – să seafle permanent în atenţia statului nostru, pentru a sepromova mai eficient imaginea României în Europaşi în lume, fiindcă avem cu ce să ne mândrim. Să nu-l uităm nici pe Traian Vuia, de la naşterea căruia seîmplinesc în 2012, 140 de ani, pionier al aviaţiei mon-

diale, constructorul primului avion din lume, brevetatîn Franţa, la 17 august 1903.

ARS MUNDI

IAR 99 - Şoimul - la care au lucrat şi inginerii Tina şiPetre Cichirdan la definirea geometrică a contururilor de

gabarit (secţiuni fuselaj), folosind microprocesoare(programe) proprii.

LANSAREA VOLUMULUI III - OPERE - JURNALULVÂLCEAN 1944-1948 SCRIS DE LECA MORARIU

JURNALUL LUI LECA

Joi 27 septembrie 2012, la Biblioteca Judeţeană ,ora 12, a fost lansat „Jurnalul vâlcean 1944 - 1948”

al cunoscutului om de cultură Leca Morariu, activ petărâmul artei literare şi muzicale a Râmnicului; profesorde l. română, franceză, germană, latină, şi de violoncel,timp de 19 ani, după ce a fost evacuat din Bucovina deNord, la 21 martie 1944.

La manifestare au participat persoane care l-au cunos-cut pe autor, presa audio-video vâlceană, membriiForumului Cultural al Râmnicului - care a şi organizatîntreaga manifestare publică şi, nu în ultumul rând, MariaOlaru şi Ion Olaru, preşedinte-respectiv vicepreşedinte aiFundaţiei „Leca Morariu” din Suceava. Amoderat şi intervenit deseori cu citate,subliniind valoarea literară a Jurnalului, dr.Ioan St. Lazăr; au avut intervenţii: PetreCichirdan, Maria Olaru, Petre Petria,Gheorghe Dumitraşcu, Mihai Sporiş, IonSoare, Virginia Sturzu, Eugenia Stilea.

Înainte de începerea manifestării, conformunui obicei al violoncelistului Morariu-inter-pretarea Baladei de Ciprian Porumbescu însemn de bun venit în locuinţa personală,elevul violonist al lui Ion Olteţeanu a interpretat, lavioară, această lucrare.

Să mai consemnăm, că această apariţie editorială afost posibilă datorită Fundaţiei Leca Morariu dinSuceava, care are în custodie, prin moştenire, acest jurnalce se întinde pe o perioadă de peste 50 de ani (19.. -1963), că el nu este singurul, toţi membrii familieiMoraru (inclusiv Octavia Lupu Morariu, soţie,dezmierdată cu „Upu Tachi” - Lupu Costachi - pronunţiainfantila a Octaviei pentru numele tatălui) având câte unjurnal. Cartea apare şi datorită strădaniei lui Liviu Papuc,scriitor ieşean cunoscut ca monografist privind personal-itatea lui Leca Morariu; lucrarea a apărut şi datorităstrădaniilor lui Constantin Poenaru, publicist vâlcean,care a întocmit notele explicative din acest valorosdocument istoric, în ce priveşte Râmnicul, credem, unicdocument al realităţilor culturale şi nu numai dinperioada 1944-1963...Şi, atingem esenţialul, Jurnalulvâlcean al lui Leca Morariu este important, în primulrând, pentru vâlceni, pentru Râmnicu Vâlcea, deoarecezugrăveşte, prin simpla notaţie zilnică, realitatea socialăşi culturală a oraşului de pe Olt, şi a judeţului Vâlcea,într-o perioadă pe care mai toată lumea, nu ştim de ce, adorit-o mai mult sub tăcere...

Pentru vâlceni este deosebit de important acest jurnal,fiindcă el ne dovedeşte premizele deosebit de valoroase,

prielnice, formării unei culturilocale, de valoare, prinperpetuarea către urmaşi a unorexcepţionale tradiţii, privind artaşi învăţământul, aparţinândlocuitorilor de pe Olt; şcoliivâlcene, până în anul 1944,pentru ca mai apoi acestea să setransmită urmaşilor îmbogăţite cuexperienţa evacuaţilor bucovinenişi basarabeni. ...Când investiţiade stat a fost lipsă, acest popordin dreapta Oltului, prin voinţă proprie, a făcut ca aici săînflorească cultura, arta, ştiinţa, iar după 1955, fiiipărinţilor dinainte, reuşind să transforme aceste locuri încomunităţi ale Luminii!...

În ce priveşte familia Morariu, alături de un Emil şi

un Tică Ştefănescu, de un Parlapan şi o VeronicaŞtefănescu, de un colonel sovietic (care, chiar aşa, nu adorit să se întoarcă în URSS), de un Rădulescu-Dem şiCornel Vulpe, de foarte mulţi preoţi vâlceni şibucovineni-Rădoescu şi Silvestru...aceasta a pus bazelemuzicii camerale vâlcene culte, învăţământului particularnealterat cu doctrine, cu consecinţe excepţionale pentrutimpul care a urmat, din păcate, abandonat după1989...Dar oamenii mai sunt încă, iar acum, în secolulXXI, artele acelor vremuri devin arte tehnologice, voinţa„nemţească” devine lege, viaţa are nevoie de exemplulvieţii lor, practic şi util... Da, şi partea noastră de simţireslavă o păstrăm ca realitate.

Nu în ultimul rând, Jurnalul lui Leca este o lecţie cumulte capitole despre ce a vrut să însemne interbelicul şicele câteva decenii după 1944, privind dorinţa deemancipare a românului adevărat...

OPINIILE PARTICIPANŢILOR

La lansarea din 27 septembrie 2012 a acestuiJurnal, pe care doritorii îl pot procura prin trimiterea unuisimplu e-mail la Iaşi: [email protected],solicitându-i lui Aurel Ştefanachi trimiterea cu plată ram-burs a vol III, Opere, Jurnalul vâlcean 1944-1948, deLeca Morariu (se pare 30 de lei costă acest volum) au fost

prezenţi, din partea fundaţieisucevene cei doi preşedinţi: Mariaşi Ion Olaru, care au adus în dar,celor prezenţi, mai multe publicaţiaparţinând lui Leca Morariu, dar şisoţiei sale Octavia Lupu Morariu...Doamna Maria Olaru a deschis seriaprezentărilor, trecând în revistăpublicaţiile pe care Fundaţia le-aordonanţat cu diferite fonduriproprii şi ale celor interesaţi... Apovestit cum a luat fiinţă această

Fundaţie, care au fost raporturile dintre domniile lor şifamilia Morariu. A spus şi multe lucruri inedite, dar maiales a dorit să transmită vâlcenilor deschiderea fundaţieicătre vâlceni, şi că din istoria Bucovinei, prin familiaMorariu, face parte şi istoria Râmnicului... A dorit să

cunoască toate locurile despre care facevorbire autorul jurnalului, râmnicene,căci pentru cele vâlcene, răspândite înjudeţ, are nevoie de mai multtimp...Trebuie ştiut, că Jurnalul lui Lecadă informaţii istorice şi turistice despreaproape toate locurile de interes istoric,fiind descrise, astfel, încă din 1944-45,de una din marile autorităţi ştiinţifice(Leca Morariu în calitatea sa de profesorla Universitatea din Cernăuţi, catedra de

Literatură şi Folclor, a avut contacte ştiinţifice princorespondenţă încă din 1929 cu marii folclorişti vâlceni).

Maria Olar a povestit cum a intrat în contact cuvâlcenii, încă din 2004, printr-un web-site alsubsemnatului în care apăream ca elev al marelui

profesor, dar şi al luiEmil Ştefănescu, site dincare mi-a aflat numărulde telefon şi m-acontactat...La acea dată,d-na Olaru Mariacunoştea conţinutulJurnalului şi a dorit săcunoască locurile în carefusese evacuat LecaMorariu... Cu aceastăocazie, la aceastălansare, Maria Olaru ne-

a încredinţat pagini originale din colecţia Leca Morariu încare sunt programate şi concertele elevilor vâlceni pescena Şcolii de Muzică şi a Palatului de Cultură; ...loc încare s-a scris istoria culturii vâlcene, după 1948...

„Avem diploma de doctor a lui Leca semnată deSextil Puşcariu, în care este scrisă data şi locul de naştere,dar, care a trebuit să fie ascunsă pentru a fi luat înconsiderare actul de naştere, falsificat, de la Pătrăuţi -

Petre CICHIRDAN Maria Olar şiIoan Şt. Lazăr


Suceava, care dovedeşte locul în care s-a născut LecaMorariu, Pătrăuţi... Acest act avea să-i aducă salvarea faţăde prigoana sovietică, după 23 august 1944, care îi obligape evacuaţi, toţi cei născuţi în afara graniţelor actuale, săse întoarcă acasă...Vă daţi seama ce luptă bestială sedeclanşase împotriva românilor născuţi în teritoriileocupate...şi evacuaţi după 19 martie 1944...pentru ca săfie aduşi înapoi şi redaţi morţii...Leca Morariu prininteligenţa lui, ascuzând, din vreme, tablourile lui Tonizaşi Grigoresu, aflate în proprietatea Societăţii „Armonia”,le-a salvat şi le-a redat statului român (Muzeului de isto-rie Suceava)!

Mai mult, oamenii de bine din Suceava, mi-au arătatcasa pe care a construit-o şi a locuit-o Victor Morariu,fratele mai mare al lui Leca, pe care ne luptăm să orevendicăm pentru Fondul Leca Morariu, şi în care săorganizăm, dacă reuşim, întregul fond al familieiMorariu...Noi o s-o modernizăm, să fie pe măsura faimeiacestei familii, şi nu , iată, o biată casă de serviciu pentrupaşapoarte...Vă invităm de acum în ea să vizitaţi FondulLeca Morariu, şi nu ca acum, într-un spaţiu extrem demic, dar care există: veniţi şi acum la noi, sunteţi bineprimiţi”!

*Domnul Petre Petria, căruia Ioan St. Lazăr i-a dat

cuvântul, a spus printre altele... „Asistăm, astăzi, la unmoment foarte important, la cunoaşterea unor oamenicare au lăsat dâreadânci în culturavâlceană...Deşi plecaţide aici după aproapedouăzeci de ani, parcăar fi fost ieri, astăzi nebucurăm că avemprilejul de-a ne aduceaminte de cei care aucontribuit atât de mult,la această cultură-vâlceană! Ar trebui săne reamintim deîntregul parcurs al şcolii de la Vâlcea... Şcoala decântăreţi de la Cozia, şcoala de teatru şi muzică condusăde C.C. Popian, de Teodor Geantă, ConstantinMihăilescu şi Emil Ştefănescu-sumar, aşa, până ajungemla Leca Morariu...

Am fost fericit să-i cunosc pe aceşti oameni, LecaMorariu şi soţia sa, Octavia, datorită şefului meu deatunci, Eugen Ciorăscu, în al cărui birou am cunoscuttoate marile personalităţi ale Râmnicului... În biroul aces-tuia se strângeau cele mai importante personalităţi: AnetaLupaş, Leca şi Octavia Morariu, Theodor Geantă, domniiZgondea şi Iacobescu (evreu care a plecat în Israel), IrinaŞaţki...În biroul lui Eugen Ciorăscu se dădeau concertecamerale, vai, câte!...la pian era mereu neobosita şi fasci-nanta Octavia Morariu... Octavia, înainte de a se aşeza lapian, îşi făcea cruce, demonstrând starea spirituală la caretrebuia interpretată şi ascultată, muzica! Am scris despreambele opersonalităţi în „Dicţionarul oamenilor de ştiinţăşi artă” scris înainte de anul 2000...Atenţie, despre acestsubiect, cultura muzicală în Râmnicu Vâlcea, trebuieneapărat să cunoaşteţi studiul lui Nicolae Ţurcanu, dinStudii vâlcene, 2008, Ediţie nouă, un articol ampludespre cultura vâlceană inclusiv importanţa familieiMorariu...”

*Doamna doctor Virginia Sturzu, născută în 1929, ne-

a spus: „...Eram la liceul de fete, aşa cum se zicea, atunci,pe vremea aceea, şi venise refugiul; şi toţi cei dinBucovina, şi domnulLeca Moraru cuarhivele de launiversitate, au fostcazaţi la noi la liceulde fete; era o mândriepentru noi, că îşigăsise refugiul aşa osomitate, la noi înVâlcea. Nu după multtimp s-a format un -vorbim de activitatea corală - cor şi am fost invitaţi şi noi,cei câţiva elevi, să participăm la acest cor; eram princlasa a-IV-a, cred, de liceu, şi ne-a invitat săcântăm....Ştiu, că repetiţiile se ţineau la Prefectură; eramgard în gard cu Prefectura; şi dna Octavia Leca Moraruera mezosoprană; d-na Tais era soprană - profesoara

noastră de muzică, mama doamnei doctor Scăunaş; şidomnul Leca Moraru cânta la violoncel, iar doamna lapian, şi s-a format un cor, cred ca au fost invitaţi şi cei dela seminar, nu-mi mai amintesc aşa bine, şi pentru primadată, atunci, am cântat Crai Nou... atunci s-a cântat, în1944-1945 trebuie să fi fost. Îmi amintesc că în Vâlcea aexistat într-adevăr o orchestră de cameră, îi spuneaorchestra simfonică Puţureanu...Şi vreau să spun că i-amcunoscut personal, şi că erau modeşti...Cu câtă dragostene îndrumau şi, într-adevăr, în Vâlcea exista o viaţăculturală, atât corală, cât şi simfonică, prin orchestraPuţureanu”.

*Domnul Gheorghe Drumitraşcu: „Cei doi, Nicu

Angelescu şi Leca Morariu, se întreceau pe valurileOltului în a ne demonstranouă, elevilor lor, cum seînoată! ...NicuAngelescufăcea „pluta” mergea ca unsumarin printre valurile ace-lea mari, din dreptul actu-alului baraj hidroenergeticdin nordul Râmnicului, iarcelălălalt, Leca, înota maimult „bras”. Eu am citit jur-nalul oferit de domnulConstantin Poenaru, şi, deşimic, atunci, am recunoscutîntr-un procent de 80 la sută personajele culturale ale tim-pului...Pentru istorici, acest jurnal se recomandă a fi unizvor scris de informaţii pertinente: economice, sociale,politice şi culturale...Atât de bine surprinde societateavâlceană, din toate aspectele, descrieri severe - fărămenajament. Surprinde această intelectualitate, vâlceană,asupra căreia constatăm că se face această infuzie, dintrecei din Vâlcea şi cei din Bucovina, natural, şi fărăizbelişti de situaţie...între cei mai mari profesori dinBucovina, şi cei din Râmnic! Aceste întrepătrunderi întrespiritele celor două aşezări, româneşti, au influenţat sprebine generaţiile care au urmat acestora, aşa zise de acumvechi...dar prezente, spiritul lor, astăzi! ...Aş mai adăugaspre a accentua veridicitatea acestui jurnal, că eram şi euprin generaţia 1944, când veneau stoluri de avioane şibombardau Râmnicul...Leca Morariu reuşeşte să redeafoarte bine aceste episoade...Exact ce scrie Leca, pe 27aprilie, 1944, 18 bombe au căzut deasupra Regimentuluişi asupra actualului târg Dovali...Din aceste bombe, doardouă şi-au găsit ţinta: un grajd, şi în cartierul Dovali...Vărecomand acest Jurnal, care ne reprezintă trecutul imedi-at!...”

*Domnul Ion Soare: „…Deşi am fost contemporan cu

Leca Morariu regret şi acum că nu l-am cunoscut, şi îlinvidiez pe domnul Cichirdan că l-a cunoscut bine, şiacestui domn, Cichirdan, îidatorăm şi întâlnirea de azi;am aflat multe lucruridespre omul, scriitorul,cărturarul Leca Morariu...Acum jumătate de secol sevorbea deja de cvasiuitareaîn care căzuse acesta.Apreciez şi mă înclin în faţaechipei sosită din Moldova,şi alcătuită din doamnaMaria Olaru şi Ion Olaru, despre care prefaţatorul acestuijuranl spune că este o fiinţă aleasă de providenţă (doam-

na Maria Olaru n.n) pentru a salva din uitare pecărturarul Leca Morariu. Este apoi, aici în program, darşi în carte, domnul Liviu Papuc, unul dintre cei maiavizaţi istorici şi mai scrupuloşi, până la cercetareaştiinţifică, unul dintre cei mai mari editori, poate celmai bun, precum şi exeget al lui Leca Morariu, în careşi-a şi dat lucrarea de doctorat: Leca Morariu activitateaşi opera, iar apoi, una din laturile activităţii sale a fosteditarea operei lui Leca Morariu. Nu este o editareoarecare, ci demnă de marii editori ai neamului nostru.În al treilea rând, coliceeanul nostru Constantin

Poenaru, această personalitate multilaterală, care s-a afir-mat într-o serie de domenii, un istoric al culturii îngeneral şi, în speţă, al culturii vâlcene; şi tot în speţă, alpresei!...iată-l, apare aici, ca îngrijitor de ediţie cu ocontribuţie remarcată de însuşi domnul Liviu Papuc, carerecunoaşte că notele acelea, o muncă uriaşă, o muncă de

benedictin, i se datorează lui Constantin Poenaru,vâlceanul nostru. Ştim că mai editează, şi mai vor edita,şi alţii, operele altora, dar te trezeşti că nu se explicănimic din ceea ce există în cartea respectivă; …ori aici,mulţimea de personalităţi despre care vorbea domnulLazăr, sute dacă nu mii, o epocă întreagă - vie, descriitori, de artişti, de oameni politici, ş.a sunt explicatede acest ilustru vâlcean, Constantin Poenaru.

Revenind la domnul Liviu Papuc, scriitor, publicist,un editor şi un istoric literar de excepţie din parteamoldoveană a ţării, dumnealui are nu numai pasiuneapentru scotocirea prin arhive pentru descoperireamomentului semnificativ în vederea creionării plenare aunei personalităţi, ci şi un dar al sintezei, excepţional. Înacel “Cuvânt înainte” domnia sa reuşeşte să parcurgă încâteva pagini toată viaţa şi activitatea, precum şi istoriascrierii acestui jurnal, care, fac o paranteză necesară, ar fitrebuit să se tipărească aici la Vâlcea. El ajunsese subformă de manuscrise la domnul Cichirdan, dar dindiferite motive, inclusiv de ordin materiale, nu s-a tipăritaici.

Cinste moldovenilor, echipei de care vorbeam,Fundaţiei Leca Morariu a cărei preşedinte este doamnaOlaru, că au realizat acest act de cultură, excepţional.

Revenind la Jurnal, cuprinde perioada 1944-1948, dinianuarie până în decembrie, fix începutul şi sfârşitullunilor respective. Este o bogăţie de informaţie,excepţională; o mină de aur pentru istoric în general,istoricul culturii, pentru iubitorii lui Leca Morariu.Referitor la mina aceasta de aur, pe care recunosc, cupărere de rău, că o descopăr târziu, există foarte multepagini care au valoare de document. Omul acesta, care atrăit în Vâlcea noastră atâţia ani, a avut un spirit deobservaţie fin, excepţional, dublat, spune Liviu Papuc, deun umor care te face să citeşti cu plăcere fiecare pagină ;dublat de expresivitatea scriitorului. De altfel LecaMorariu, ştiţi, este şi beletrist; are şi romane înpalmaresul său, dar are şi calitatea omului de ştiinţă careîntruneşte toate aceaste patru calităţi: scriitor, observaţieascuţită, umor, exactitatea observaţiei. De aici s-auadunat foarte concis o mulţime de informaţii şi de datedespre Râmnic.

În partea care ne-a rămas de făcut la Enciclopedie, lacare lucrăm cu toţii, colectiv de vâlceni, vom folosi înmod special date din acest Jurnal, regret, că nu am folositasemenea date şi la primul volum. De altfel, LecaMorariu are şi o carte, Drumuri Oltene, în care toatemânăstirile din judeţ sunt descrise cu impresiile sale, darnu ale unui om oarecare, ci a unui om avizat, şi a căruiimpresii propriu-zise se îmbină cu talentul literar, cudocumentarea istorică…. Mai reiese, din acest jurnal, darşi din prefaţa excelenta a domnului Liviu Papucpersonalitatea acestui om de excepţie şi de o polivalenţăuimitoare, demn de marile spirite enciclopedice ale tim-pului, specie pe cale de dispariţie din amintirile noastre,în condiţiile în care se practică specializarea îngustă înscopul profitului financiar.

Închei, recomandând să cumpăraţi această carte, s-oprocuraţi într-un fel sau altul, s-o citiţi măcar la bibliotecăfiindcă vă veţi simţi ca şi mine, mai bogaţi sufleteşte şispiritual”.

*Mihai Sporiş spunea în faţa participanţilor la

lansarea Jurnalului vâlcean al lui Leca Morariu: „…Înafara subiectului, dar în legătură cu el, fiind în interiorulCercului de la Râmnic-România - Grădina MaiciiDomnului, am încercat săne dăm mai multerăspunsuri privind Grădinacea Mare, în graniţelefireşti ale statului sau îngraniţele spritual culturale,şi am constatat că venireabucovinienilor în Olteniade sub munte se înscrie într-o legitate foarte veche, unadevărat fenomen de păstrare a fiinţei în întregul ei; amsă dau câteva exemple, şi mă bucur că aţi rostit în trecereun citat, acolo, în care Leca Morariu vorbeşte despre

ARS


aromâni. Să ştiţi, că pe la 1700, când otomanii începuserăsă-şi regleze conturile cu Republica Veneţia, că veneauhasburgii peste ei, a fost un exod extraordinar alromânilor la nord de Dunăre. Au venit atunci brediceni,mocionişti, a venit şi Gojdu şi a înfiinţat o cetate decultură românească exact, acolo, la Budapesta.

Îmi mai amintesc încă un moment dramatic, când setranşa în Transilvania problema limbii cu care să sevorbească pe la 1848. Un mare profesor, Aron Pumnu,este mutat în exil, în Bucovina, tot o chestiune de slavare.Imediat după război, constatându-se că în Crişana vorbaromânească este din ce în ce mai puţină, un exod dedascăli a plecat în Crişana să susţină şcoala românească.Când invazia Roşie, cum s-a vorbit de ciuma roşie, eraiminentă, cred că a fost un gest de mare înţelepciunepentru că toţi cei care au venit din Bucovina au fostsusţinuţi de statul român de atunci, care a conştientizatpericolul, şi au fost aduşi aici. Ajungând aici, trebuie spuscă Bucovina, în întregul acesta românesc, a fost şicontinuă să fie o mare placă turnantă. Acolo s-au întâlnitmari civilizaţii, susţinute de mari imperii... RespiraţiaCracoviei, cât Polonia ar fi fost regat; respiraţia SaintPetersburg-ului şi chiar a Lituaniei la un moment dat;respiraţia Vienei, că s-a vorbit de Viena, aceeaşi respiraţiepe care o vom fi regasit şi în Râmnic; ca să vedeţi şi oanumită similitudine, când Oltenia va fi intrat sub aus-trieci, toate astea vorbesc de o confruntare întrecivilizaţii, care generează în mediul local o emulaţie; şim-am gândit după aceea tot la un fenomen pe care greuţi-l poţi explica: cum, nu numai oamenii Bucovinei, daroamenii mari ai spiritualităţii româneşti s-au aşezat

cumva pe paralela 45. Iată-l pe Haşdeu venind laCâmpina, iată-l pe Iorga, susţinând în academia lui, săzicem, itinerarul de la Văleni, marile lui cursuri. Iată-ipe toţi ceilalţi pe care nu îi legăm de Bucovina, venind peaceastă paralelă sau regăsindu-i, începând cu Brâncuşi,vorbim de domnitori emblematici: Brâncoveanu, MateiBasarab, Neagoe Basarab... vom găsi o linie de forţă încare are loc şi Grigorescu; îl găsim şi pe Ţuţea, găsimvalori româneşti adunate parcă într-o centură de siguranţăa neamului românesc, plasată undeva prin miezul ţării.Cred că acest fenomen are legătură cu ceva inexplicabil,dar în mod sigur cu păstrarea fiinţei, te retragi ca într-ocetate ca din această cetate să te întorci la frontaliile spir-itual culturale.

Vedem bine, prietenii noştri au fost în Serbia, au văzutpe românii din Timoc, care nu îşi zic români, ci vlahi, îşi

zic cum pot şi ei. S-a mers destul de des în Basarabia, s-a mers către toate zonele locuite de români. Ei seconsideră buni români, luptă cu ce pot ei în acestefrontalii spirituale, dar au nevoie de legătură permanentăcu inima, exteriorul trebuie la fel de bine irigat pentrufiinţarea aceasta. Aşa văd eu întâlnirea aceasta fericităîntre, iată, un exponent, Bucovina din vecinătate, dintrePrut şi Siret, Ţara de Sus, şi evacuaţi, cum a fost şifamilia Cichirdan, atât de prezentă în acest fenomen

cultural special. Noi ne bucurăm că îl avem aici, desămânţă rodnică, în continuare pe Petre SimionCichirdan, pentru că aceste legături trebuie multiplicate.Aşa că vâlcenii au legături permanente cu Uzdinul, cuTimocul, cum în interiorul propriei nostre „clădiri” avemlegături cu Maramureşul, cu Hunedoara, cu Doborgea,încercând să le extindem spre exterior. Într-un modaproape nevăzut construim o plasă de rezistenţă ca un sis-tem de anticorpi, care nu lucrează instituţional, ci îninima fiecăruia. Lucreză în afara politicilor, care sealiniază după bataia vântului politic, ci după respiraţiaautentică a patriei adevărate. Noi vă mulţumim că sunteţiaici, ştiam de mult despre această lucrare, am avutnenumărate discuţii cu prietenul Petrică, şi cred că esteun gest de mare importanţă pentru recuperarea acestormari valori, căci fără a ne raporta la repere concrete, nuputem să ne susţinem ideile extrem de volatile. Vămulţumesc”.

La sfârşit, când au început să vorbească şi alţi invitaţi,din sală, doamna Eugenia Stilea a venit cu o informaţie„bombă”; ...că s-ar fi întâlnit zilele trecute cu Liliana, fatapictorului Emil Ştefănescu, unul dintre cei mai apropiaţicolaboratori, prieteni, ai familiei Morariu-cântau în triou,şi în triou cu pian, şi care i-a spus că se duce la primăriesă propună ca în casa lor să se facă un muzeu pentru tatălei, Emil Ştefănescu. „Este un lucru extraordinar...trebuiesă sprijinim această iniţiativă. Domnul Emil Ştefănescu afost o personalitate deosebită a Râmnicului” (a adăugatIoan St. Lazăr). Doamna Stilea: „Dar ce legătură era întreEmil Ştefănescu şi Tică Ştefănescu, primarul”? DoamnaMaria Olaru: „Nici o legătură de rudenie; Leca Morariu omedita pe fata primarului, Anca, la Limba Română şi L.Germană...Am adus şi o scrisoare de-a lui TicăŞtefănescu, care era la Băile Herculane, către LecaMorariu, din 1949; am adus o copie, pe care o s-o predaudomnului Petre Cichirdan”...

MUNDI

(Articol apărut în anul 1933, înrevista „Moldova Literară”, Anul II,Martie-Aprilie, No. 3 - 4, editată de soc.cult. „Tinerimea”, Mihaileni, încer-când pe cât posibil să respectăm orto-grafia vremii).

Dela ritmica gesticulaţiei până ’n adânculsufletului e numai melodie. E melodia care,

favorizată de nobile coarde vocale cu neputinţă dedobândit în toate conservatoarele şi academiilelumii, se înfiripă în cântec. Sufletul armonios pus învibraţie de subtile frumuseţi şi sentimente, i serevarsă atunci în glas şi învăluieîntreaga asistenţă. Pentru câtevaclipe te ridici din realul lumii aces-teia şi trăieşti în sferele unei muziciorfeice. E lumea creată de vrajavocei doamnei Octavia Lupu-Morariu, primadona Bucovinei.

Stimulată de acelaş nativîndemn ca şi privighetoarea, d-naOctavia Lupu-Morariu cântă dedragul de-a cânta. Melo manaBucovină, vrăjită de voceaCântăreţei, i s’a adunat în juru-i. Şinu există reprezentaţie culturală saufilantropică care să nu considereconcursul Primadonei cea maidistinsă onoare.

Dincolo de rândul cântăreţilorde meserie prin chiar meritul adevăratei arte pe carenimeni n’o poate plăti, d-na Octava Lupu-Morariu,soţia maestrului Leca Morariu, profesor universitarşi mare muzician., descinde dintr-o veche familie cutradiţie muzi cală. Menţionăm numai că din aeeeaşfamilie face parte şi mult apreciatul talent muzicalcare e d-na Aglaia Onciul, pe vremuri cu renume

până ’n Viena. Cântăreţei noastre,pe când încă era d-ra Octavia Lupu,M. Gr. Posluşnicu (în NeamulRomânesc, 26 Iulie 1924, pg. 165) îi

remarcă „rara voce de contra-alto”, unviitor „preţios element al opereiromâne bucureştene”. Această artistăînnăscută primi instrucţia meritosuluiprofesor şi compo zitor August Karnetdin Suceava şi, după ce trecu prinşcoala maestrului G. Folescu, sedesăvârşi singură - metodă preconi -zată de Demostene, - şi rămase privi-ghetoare a Bucovinei. Su ceava,Cernăuţii, Botoşanii se întrec în a-isolicita producţia.

Doamna Octavia Lupu-Morariudesfăşoară astfel o activitate care-şiaflă frumoase repercusiuni în cultura

şi arta acesteiMol dove, întreaga presă îiînregistrează meritele şi oproslăveşte.

Acelaş M. Gr. Posluşnicu,cunoscutul muzician şiautorul cărţii Istoria muziciila Români, revine, în 1929,asupra talentului Cântăreţeicu aceste observaţii: „Şi erară pentru că nici scenaOperei Române din Bucureştinu s’a putut încă învrednicisă poseadă o asemeneaprotagonistă, care ar fi ceamai ideală interpretă şi ar asi-gura un mare succes operei

„Samson şi Dalila”. E un contra alto profund, o voceplină, pătrunzătoare şi capa bilă a poemiza real stilulromanic şi cu aceeaşi uşurinţă, să redee genul mistical operei clasice” (Cuvântul nostru, 1929, Botoşani).„Glasul Bucovinei” prin pana unui distins critic deartă, S. Găina, profesor universitar), semnaleazăstrălucirea Cântă reţei. Şi chiar nici presa

neromânească nu poate trece subtăcere aceste înalte realizăriartistice româneşti.

În 1931 ia fiinţă la CernăuţiOpera de Est a României. Înoperele Bal Mascat de G. Verdi şiEugen Onegin de P.I.Chaikovschi,primadona Octavia Lupu-Morariudă dovadă de-o neobişnuită puterede dramatism a vocei d-saleminunate. Destrămându-se Operade Est atât din cauza incurieioficiale cât şi a unor oameni, maimult oameni şi mai puţin artişti,Cântăreaţa culege lauri binemeritaţiîn opere tele Moş Ciocârlan,Noaptea. Sfardului Gheorghe,Craiu Nou, etc., etc. Bucureştiichiar o invită la concertele sale. În

1932, d-na Ocravia Lupu-Morariu se produce laAteneul Român şi la microfonul Bucureşti.Conştiincioasa noastră presă din capitală şi din altăparte îi înregistrează succesele.

„Întăiul concurs internaţional pentru canto şiviolină” din Viena, la care au luat parte 500Cântăreţi din 40 state, con sfinţeşte şi el gloriaCântăreţei. D-na Octavia Lupu-Morariu face partedin cei 27 premiaţi ai acestui concurs ţinut în 11Iunie 1932, - La Bucureşti (1932, Dec.) a fostsingura solistă cu care octogenara Liedertafel şi-asărbătorit jubileul. Solistă fără seamăn, continuă a fipodoaba reprezentaţiilor noastre de canto. Cântul d-sale smulge sufletul omenesc din tentacolelepreocupărilor zilnice şi, topindu-1 în văpaia-i desentiment pur, îl renaşte mai bun şi mai forte.Începând cu serbările de ocazie şi sfârşind cu serbărijubiliare, ansambluri, mari concerte, opere şi opere-te, d-na Octavia Lupu-Morariu e una din faimeleBucovinei.

I. PANĂ

CÂNTĂREAŢA

George Lovendal, Octavia Lupu Morariu, 1930


ARS MUNDI INVENTICA

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentruInginerie Electrica ICPE– CA, alaturi de

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica(ANCS), organizeaza sub inaltul patronaj al PrimuluiMinistru, Dl. Victor Ponta, workshop-ul “Energia dinSurse Regenerabile in Viziunea ComunitatiiStiintifice”, in cadrul celei de a 3-a editii a Conferintei"Diaspora in Cercetarea Stiintifica si InvatamantulSuperior din Romania".

Aceasta manifestare stiintifica se va desfasura laBucuresti, in perioada 26 - 28 septembrie 2012, HotelIBIS Bucuresti – Palatul Parlamentului, Sala EliadeA&B, in intervalul orar 8.30-18.00.

Organizat sub sloganul "Seminte de Viitor - Seeds

for the Future", evenimentul isi propune sa creeze unspatiu al dialogului si al colaborarii intre cercetatoriromani, indiferent de locul unde traiesc si lucreaza, con-tinuand seria intalnirilor comunitatii stiintificeromanesti din tara si strainatate demarate inca din anul2008.

Activitatile workshop-ului se vor incheia vineri, 28septembrie 2012, in Parcarea Bibliotecii Nationale aRomaniei, incepand cu orele 16.00, cu evenimentul"Noaptea Cercetatorilor".

In acest cadru, ICPE-CA va evidentia in jur de 14experimente stiintifice pentru toti iubitorii stiintei, darmai ales pentru elevii din invatamantul preuniversitar.

Şi de aceasta data, ICPE-CA sustine formarea tine-rilor in activitatea stiintifica si, totodata, crestereainteresului acestora pentru acest domeniu atat de impor-tant societatii.

Biroul de Presa ICPE-CA

COMUNICAT DE PRESA25 septembrie 2012

Un inorog aşezat jos, pe crupă, ca un cal obositdupă curse şi purtare de şei grele ca plumbul,

membrele cu castanele lucitoare-vârfuri de unghiuriascuţite, finite în chişiţe albe, delicate, mângâind buzede copite îndreptate spre dreapta, privirea la fel, totspre dreapta, ca şi cornul din frunte… acesta stă-nfiptîntr-o pară coaptă, din care se vede muşcătura de om,cum se văzu mai-ani muşcătura din mărul în carePicasso-tatăl, îi găsi fără să vrea drumul peneluluitremurat din mâna fiului pierdut în Parisul curentelorpicturale… Un inorog şi-un blazon însemnat de stemacu leul şi calul sus dreapta, unul din multele rămase desecole acoperite, un blazon-cap de cal între fiaresălbatice, ca un vechi simbol vedic de sacrificiu zeuluiAgni, ce urma să se îmbuneze pentru ţara de baştină şide adopţie, o desfăşurare de panglică veche cu broderieGod is my right descoperite, şi iar acoperite şidescoperite, azi puse în umbră, mă trage spre mijloculţinutului Harrow, chiar în strada în pantă de carevorbeam deunăzi, când scriam despre mallul St.Georges…

Căci vine vremea, n-o doresc nimănui, când înspretine se-ndreaptă esenţialul, sau tu înspre el, nu se ştiecare spre cine, aşa cum nu ştie nimeni, adică un„nimeni” că centrul în Londra poate fi mai departe deBig Ben şi de Trafalgar Squar, pe o străduţă în pantă, unnume, un simplu nume ce nu spune nimic aceluiaînvăţat cu catedralele Londrei, dar spune enormcăutătorului de comori… churches…

Îmi fac timp şi mă duc să văd ce-am zărit din fuga

maşinii prin Harrow, un apel, unsemnal şi un vaiet prelung venitdintr-o străduţă îngustă, îngustă,în pantă şi un însemn pe-o ruină-n picioare ţinută, Churches onthe hill… În cascadă se revarsăspre mine trecutul, înot fărăcolac de salvare, intru în situlmultiplu de nevizitat şi nimenipe nimeni n-opreşte… Căci esteaici, pe terenuri private în caren-ai voie să intri, dar am intrat şinimeni nu m-a oprit, am văzutThe Vaughan Library doarpentru documentare specialişti, apoi o primă biserică-monument-catedrală pe care stă scris într-un colţ „Inmemoriam old harrovianslast, killed, mising militarycampaigns in the Africa transept was laid on jully 2,1902 by field marshal Barl Robert's K G, VCCommanding… Tot pe dreapta, mai sus, prima şcoalăde muzică încadrată şi încastrată-n doi tei seculari, cubrâu din mozaic în două culori, şterse ca emailul pe-alama-nvechită, apoi prima şcoală de finanţe, prima demedicină, pe stânga urc zecile de trepte spre cimitirulcu monumentele de piatră căzute-n culcuşul ierbii, mi-apare printre cruci catedrala St. Mary consacrated by St.Anselm, în funcţie din 1094, dau deoparte prinîntuneric două uşiţe, scârţâie podelele sub mine, darînăuntru mă luminează vitraliile, sunt lungi cât peretele,înguste de un metru şi în perfectă stare… Cobor treptelespre Old Speecse Room Gallery şi mă opresc în faţaCollegiului Harrow, de unde ieşeau elevii-studenţi, toţi

cu veston negru, pantalon gris şi cămaşă albă cu butoni,într-o ordine desăvârşită. Universitatea Harrow e maisus pe străduţă, faţada îi e în reconstrucţie şi găsesc obancă liberă într-un frunzar ca un început de labirintverde, unde-mi aprind o ţigară…

Nu, nu pot pleca aşa ca din piaţa Obor cu sacoşaîncărcată de fructe, rogu-te, du-mă numai un pic înrestaurantul-club-exclusiv Gilbert's din pădurea Pinner,m-or primi măcar pe-un fotoliu de ratan, pe terasă, săpot bea o cafea… Sunt în blugi şi-un tricou lălâu, darm-au primit, ascunsă la margine de ogivă, doar fumez oţigară şi beau un espresso, acolo unde ar trebui embargope tutun, dar nu e, şi ascult câteva fraze muzicale dinatingerile de puf ale pianului, violoncelului şiclavecinului… e după-amiază şi e cafe-concert… şi ebine…

Adina DUMITRESCU

CHURCHES ON THE HILL Note de scriitor

Camelot, Harrowarch

Când am pus acest titlu materialului ce urmează,m-am întrebat dacă o fi suficient de sugestiv

pentru a ilustra elogiul adus de scriitorul Ioan Barbumuncii îndârjite efectuată de eroii anonimi ai judeţuluinostru în anii 70-80 ai secolului trecut, pentru realizareaunor obiective economice grandioase, care s-au doveditde strictă necesitate pentru economia României şipentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, atât atunci, cât şi înprezent. În cartea cu nr.1 din Colecţia 99 la categoria„reportaj” (iniţiată de Ioan Barbu), cu denumirea„Îmblânzitorii de ape şi alţi mari anonimi” şi publicatăla Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea,aparţinând autorului, Ioan Barbu aduce un binemeritatomagiu muncii şi, ca să mă exprim în termeni militari,îi dă onorul, nu cu arma, ci cu mijloacele scriitorului şireporterului talentat şi pasionat de profesie, confirmândcugetarea poetului latin Vergiliu Labor improbus omniavincit (munca stăruitoare biruie toate).

Într-adevăr, cartea se constituie, prin întregconţinutul ei, într-o pledoarie de suflet adusăactivităţilor lucrative ale unor oameni obişnuiţi, care„cu forţa braţelor şi minţii supun muntele, tăind în

carnea sa coridoare largi pentru apele vijelioase care sevor îndrepta spre obârşiile lumii!”, după cum plastic seexprimă autorul. Conştient sau nu, Ioan Barbu descrieîn cartea sa veritabile acte de eroism săvârşite de eroianonimi, de oameni comuni, care, la vremea faptelormenţionate, erau într-o permanentă confruntare, nu cuun inamic înarmat pe câmpul de luptă (ce până la urmăpoate fi ucis sau învins}, ci cu un adversar mult mai detemut ce se lasă foarte greu doborât: muntele. Cinicvorbind, aproape că e mai uşor să apeşi pe trăgaci pecâmpul de luptă şi să seceri vieţile unora care îţi punţara în pericol, decât să faci o străpungere de 13 km (casă dau un exemplu din carte) prin inima muntelui pentruca apa, curată ca lacrima, să ajungă de la Vidra lacentrala subterană de la Ciunget pentru a pune înmişcare paletele dătătoare de energie.

Ştim cu toţii că muntele nu se lasă cu una cu două,nici străpuns şi cu atât mai mult învins. Îţi pregăteşte totfelul de capcane: viscole, geruri puternice, avalanşe,alunecări de teren, furtuni devastatoare, ploi diluviene

etc, capcane pe care nu ai cum să le treci dacă nu intriîntr-o încleştare cu el pe viaţă şi pe moarte. Şi-atuncicum să nu fie denumiţi eroi oamenii prezentaţi în cartede autor, oameni dedicaţi cu întreaga lor fiinţă atingeriiunor obiective cruciale pentru bunăstarea unei naţii:asigurarea energiei electrice fără de care viaţa ar fiaproape imposibilă. O recunoaşte Ioan Barbu cândafirmă: „Drumurile de azi ale apelor ce curg spre mareamontană de la Vidra sunt drumurile de ieri ale unormineri, deveniţi peste noapte drumari. Să tai, pas cu pas,în piatră seacă asemenea drumuri, să rupi din miezul destei al fiecărui munte albii noi pentru ape, să cobori subtălpile de piatră ale pământului pentru a iscodi înmăruntaiele sale nestematele luminii nu a fost delocuşor şi n-a stat la îndemâna oricui”.

Când aud că sunt denumiţi de Ioan Barbu „eroiiluminii”, oamenii aceştia obişnuiţi, despre care vorbimşi care „se iau la trântă cu îndărătnicia muntelui”,răspund cu o nonşalantă modestie: „Eroismul în muncanoastră nu e altceva decât o simplă datorie împlinită faţăde ziua de azi. O zi pe care o uiţi pe loc”. Cartea sereferă nu numai la cei care au amenajat sistemulhidroenergetic de pe Lotru, ci, în egală măsură, şi la acei„zburători peste văi largi”, constructori ai căii ferate

ONOR MUNCII!Ilie GORJAN


Râmnicu Vâlcea-Vâlcele, supranumită sugestiv deautor Calea soarelui, la activitatea complexă şi dificilăa forestierilor vâlceni, dar şi la un episod, care a făcutvâlvă în acele timpuri şi anume stingerea sondei de laMădulari.

Autorul ne face cunoştinţă cu o diversitate de carac-tere, cu o diversitate de oameni, având trăsături psihiceşi temperamente diferite, dar cu o trăsătură comună,dorinţa de a învinge, de a atinge ţelul propus, de amunci stăruitor, asiduu, cu abnegaţie, punându-şi demulte ori viaţa în pericol, episodul cu stingerea sondeide la Mădulari fiind elocvent. Şi mai au ceva în comunaceşti oameni, şi anume faptul că toţi gândesc despremunca lor la fel, în sensul că „virtutea eroică n-a purtatniciodată însemne războinice”.

Fiind martor la multe dintre aceste înfăptuiriîndrăzneţe pe teritoriul judeţului nostru cureportofonul, carneţelul şi pixul, dar mai ales cusufletul şi cu pasiunea ce-l animă, Ioan Barbu îşiexprimă, pe bună dreptate, tristeţea şi dezamăgirea,văzând cum multe dintre acele înfăptuiri au fostdistruse sau lăsate în paragină. Spre exemplu,observând că acea Cale a soarelui (calea ferată

Râmnicu Vâlcea-Vâlcele), care în preajma revoluţieidin decembrie 1989 era în prag de inaugurare, a ajunso ruină, constată dureros: „Lucrările la calea feratărespectivă, aproape gata cu două decenii în urmă, suntacum părăsite. Tot ce s-a construit se află în paragină.Şinele au fost demontate, ca şi traversele;

multe au dispărut fără urmă...Vinovaţii au dispărutşi ei tot fără urmă. Timpul le-a şters numele. Un caz pecât de insolit, pe atât de trist şi dramatic.” Şi continuăautorul în Mărturisirea din finalul căraţii:”Ce s-a întâm-plat cu aceste zidiri? Multe dintre ele au fost distruse.

De pe urma altora profită nişte <băieţi deştepţi>.Cufundate în nepăsare, guvernele de după decembrie1989 au pus un greu şi uriaş şal de durere pe umeriipoporului. Cartea mea „Îmblânzitorii de ape şi alţianonimi” prezintă această tristă realitate; totodată,dezvăluie şi acuză actele samavolnice de distrugere înnumele unei privatizări sălbatice a economieinaţionale. Hiatusul dintre clasa politică şi popor acondus la situaţia dramatică în care se află, astăzi,România”.

După ce va parcurge cartea, cititorul va realiza căaceste afirmaţii dureroase ale autorului sunt cât sepoate de juste şi îi va da dreptate, şi, cu siguranţă, va fide acord şi cu prefaţatorul cărţii, Neagu Udroiu, şiurmătoarea sa apreciere: „Fără cartea lui Ioan Barburezervată constructorilor de pe Lotru şi altor marianonimi, înţelegerea de către noi, cei de azi, dar maiales de către cei de mâine, a celor ieşite din mâna lor arfi ameninţată de schematism, ar avea de suferit. Marelucru ca să stea pe lângă tine un asemenea om deispravă.”

Viaduct Topolog, CFR,Rm.Vâlcea-Vâlcele

BISERICA DIN SATUL CREMENARI, LOCAŞ DE CULT ŞI UNNOU DOCUMENT ISTORIC DESPRE ACESTE MELEAGURI

În satul Dealu Mare, fost Flămânda, a existat opopulaţie cu o activitate economică destul de

bogată încă din anii 33-113 după Hristos. Lucrul aces-ta este dovedit de tezaurul monetar alcătuit din 465 demonede, descoperit de Constantin Mihai dinCremenari. Tezaurul a fost predat Muzeului Naţionalde Antichităţi din Bucureşti şi datat de profesorul uni-versitar Dumitru Tudor1.

Satul Cremenari a fost o aşezare de moşneni, undeun călugăr, pe nume Ilarion, construieşte un schit.

Cu vremea, schitul s-a distrus. Câţiva oameni, înfrunte cu preotul lor, au zidit o biserică în anul 1828,făcută din cărămidă.

Inscripţia ce se găseşte pe zidul de la intrare, scrisăîn limba slavonă, consemnează: „Această Sfântă şiDumnezeiască Biserică unde se prăznuieşte hramulIntrării în biserică a Maicii Preasfinte de DumnezeuNăscătoare şi Pururea Fecioara Maria şi al SfântuluiIerarh Nicolae, care biserică mai dinaninte au fostfăcută din lemn, de robul lui Dumnezeu Ilarion ero-monah, moşi popii Neacşului, iară acum la leatul1826, în zilele pre-luminatului Domnul Io GrigoreDimitrie Ghica Voievod, cu blagoslovirea PreasfinteiSale iubitorului de Dumnezeu episcop chir GrigoreArgeşeu din râvna dumnezeiască îndemnatu-s-auSfinţia Sa părintele popa Neacşu duhovnic şi postelni-cu Dumitru Galiceanu şi Vătaf Nicolae şi IoanSălişteanu de a o ridica din temelie de piatră, înfrumu-săţîndu-o cu zugrăveală şi cu toată podeala şi dupăcum se vede, ca să fie pomenită în veci, însă cu chel-tuiala şi osârdiia dumnealor şi cu alu altora ajutorucare aicea nu s-au scris ... va scrie Dumnezeu în carteavieţii şi s-au spus această sfântă biserică cu temelia pepământul popei Neacşului dăosebitul din cele Vechi, şis-au săvârşit în leatul 1829, în luna lui octombrie 20,în vremea stăpânirii Muscalului, fiind MitropolitulChiria Chiru Grigore a toată Ungrovlahiei, ani de lazidire 7337”

Explicând cele din inscripţie, se poate înţelege fap-tul că biserica este construită în anul 1826, pe loculunde a existat o altă biserică din lemn, construită deIlarion eromonahul pe terenul preotului Neacşu.Iniţiatorii acestei construcţii au fost preotul Neacşu caduhovnic, cantorul bisericesc Dumitru Galiceanu şilocuitorii Nicolae şi Ion Sălişteanu.

Din afirmaţiile actuale ale unor localnici în vârstă,aceştia ar fi înaintaşii familiei doctorului Nicolae Raduşi ai familiei Gheorghe Bălăşoiu.

În cadrul picturii din biserică sunt reprezentată şiportretele ctitorilor acestui locaş. Popa Neacşu arelângă el pe cei doi copii cu cărţile deschise în mână,

precum şi pe soţia sa Stanca. Alături de preot sunt IonSălişteanu, cântăreţul Dumitru Galiceanu şi doi ţărani,Petre Sălişteanu şi soţia sa. Toţi sunt îmbrăcaţi în cos-tumele ce se purtau atunci în Cremenari. Crucea dinfaţa bisericii se află, probabil, chiar pe mormântul fos-tului preot ce a ctitorit biserica2.

Construcţia noului locaş de cult a avut o importanţădeosebită în viaţa moşnenilor din Cremenari. Ca urma-re a acestei realizări, denumirea satului a fost schim-bată din Cremenari Moşneni, adică sat alcătuit dinţărani liberi, în Cremenari Mânăstireni. Nu a duratmult numele de Cremenari Mânăstireni, datorită faptu-lui că în 1838, alături de biserică se înfiinţează primascoală din Cremenari, care primea copii şi din satulFlămânda, azi Dealu Mare. De acum, numele satuluise schimbă din Cremenari Mânăstireni, în CremenariFlămânda3.

Printre preoţii slujitori ai acestei biserici remarcăm,între anii 1845-1856, pe Neacşu Marin din Băloiu,Stancu Iordache din Bârsoiu, Gheorghe Radu dinOlanu, Dumitru Radu din Făgeţel şi Nicolae Pandeledin Pogoanele4. Din anul 1938 şi până în 1958 slu-jeşte ca preot Gheorghe Popescu din Cremenari, din1958 până în 1982 Stan Manea, din 1982 până în 2009Mihail Prunoiu, iar din 2010 şi în prezent Iulian-IlieUdrea.

Biserica din Cremenari, ca locaş de cult religios, a

atras vizita mai multor personalităţi.Pe 1 octombrie 1707, Antim Ivireanul,pe atunci episcop al Sfintei Episcopii aRâmnicului, vizitează biserica dinCremenari. Scopul acestei vizite a fostacela de a vedea cartea ,,SfântaEvanghelie” pe care o tipărise personalîn timpul când era ieromonah la tipo-grafia din Snagov. Cu această ocazielasă scris pe prima pagină aEvangheliei următoarele: ,,AceastăSfântă Evanghelie să ştie ... la biserica

din Cremenari ... ca să fie mie şi părinţilor mei, iar cineo va străina de acolo să-i judece cu probodoaba

Paraschiva, leat 7215” (1707). Cuaceastă ocazie el evidenţiază faptul că1 octombrie este o zi de toamnă, darun timp destul de frumos, iar vişiniicare înconjoară biserica dau un aspectdestul de plăcut locului. Rămâne pro-fund impresionat de ocupaţiile locuito-rilor de aici, în mod special de apicul-tură, care este şi îndeletnicirea cântă-reţului bisericesc5.

În anul 1931 dealurile din Cremenari, dar în modspecial biserica, sunt vizitate de Dumitru Ionescu. Înlucrarea „Schituri şi Biserici” se scrie despre construc-ţia acestui locaş şi se menţionează despre vizita luiAntim Ivireanu aici. Cu privire la biserică sunt men-ţionate personalităţile care au contribuit, în mod spe-cial pictura şi se explică conţinutul Pisaniei, care estescrisă în limba slavă6.

În anul următor, satul Cremenari este vizitat demarele Nicolae Iorga, care intenţiona să ajungă la mor-mântul lui Teodosie Rudeanu de la mânăstireaFlămânda Apa râului Topolog, fiind în creştere, distru-ge podul şi nu a putut să mai meargă la Flămânda,rămânând la Cremenari. Cu aceasta ocazie viziteazăprimăria, şcoala şi biserica. În lucrarea „Moşnenii dinCremenari” amintinteşte de învăţătorul DumitruTomulescu şi notarul de la primărie Onică Popian.

1 D. Tudor, Oltenia Preromană, pag. 176.2 N. Iorga, Trei biserici de sat, pag. 54-60.3 Ion şi Dumitru Ciucă, Sate şi documente din

Zona Cîmpu Mare, pag. 114.4 Ion şi Dumitru Ciucă, Sate şi documente din

Zona Cîmpu Mare, pag. 153.5 D. Ionescu, Schituri şi Biserici, pag. 131.6 D. Ionescu, Schituri şi Biserici, pag. 164.

Anton CEAUŞESCU


CENTRUL DE STUDII MEDIEVALE ŞI PREMEDIEVALE „ANTIM IVIREANUL”

PRIMA ZI - CATEDRALA „ÎNĂLŢAREADOMNULUI” OSTROVENI

La Catedrala „Înălţarea Domnului” din RâmnicuVâlcea-Ostroveni, preot paroh Ion Dincă,

duminică, 23 septembrie 2012, a început sesiunea anualăde comunicări ştiinţifice, în organizarea şi conducereaCentrului de Studii Medievale şi Premoderne „AntimIvireanul”, şi cu sprijinul Primăriei, Catedralei dinOstroveni şi a Forumului Cultural al Râmnicului, nu înultimul rând al Arhiepiscopiei Râmnicului, prima zi.

În centrul întâlnirii a fost şi sărbătorirea 100 de ani dela naşterea teologului şi istoricului de artă G. Popescu-Vâlcea, în viaţă, şi care a dat acestei ţări, în 1981, laEditura Meridiane, albumul de artă „MiniaturaRomânească”, ediţie de lux, după părerea noastră, unadintre cele mai valoroase cărţi de artă oferităspecialiştilor, dar mai ales publicului iubitor de artă...Informaţiile desprinse din această lucrare aşează artaplastică românească, privind ilustraţia de carte, în rândulmarilor culturi europene din perioada Renaşterii şi ceaimediat următoare (1429-1700)...Caligrafii şi desenatoriiromâni afirmă această artă, la noi, iată, înaintea oricăreialte arte, încă din perioada lui Michelangello şi a fami-liei De Medici...O carte format A4, color, care fascineazăprin frumuseţea desenului, siguranţa liniei şi fanteziacompoziţiei, şi care ne arată cât de avansată a fosttehnologia caligrafierii-imprimării, mai apoi a tiparului,din perioada fiinţării ţărilor valahe - consolidate; apoi,dezvoltarea acestor tehnologi, uşoara lor decădere, şireafirmarea lor, plenar, la Revoluţiile de la 1848...

Ne bucurăm că G.Popescu - Vâlcea este vâlcean, că adat culturii româneşti această carte, care ridică de pecultura românească, a artelor vizuale, o ceaţă aşternutăprea devreme, de anulare a realismului clasic îndefavoarea prezentului posmodernist;...pe care cuneruşinare ni-l laudă atât de mult autoritatea occidentală;de parcă ar vrea să rămânem definitiv proşti! ...Să nu fivăzut ei, oare, Icoana Maicii Domnului de la MânăstireaDintr-un Lemn, care, prin stilizare şi modernitateadesenului, coboară până în 1290 şi rivalizează dacă nudepăşeşte linia chipului lui Isus Cristos răstignit pe cruceşi redat atât de modern de Cimabue?...Doar la Brâncuşi,la Madam Pogany, vedem aşa ceva, linia feţei, de oveneraţie uluitoare...

*Gavril Uric, 1429 (Tetraevangheliarul), epoca de aur;

Ieromonahul Nicodim, 1473 (Tetraevangheliarul de laHumor); Teodor Mărişescu, 1493 (Tetraevangheliarul),Monahul Filip, 1502; Ieromonahul Spiridon, 1502;Logofătul Mateiaş, 1560; Ioan Sârbu, 1583; AnastasieCrimca, 1609, 1615, 1616 (primul autoportret!)...;Monahia Melania (iată şi o femeie!), 1620 (Liturgherul);Ivanco-Rădăuţi, 1643; Popa Vlaicu, 1643; Radu Sârbu,1654; Grămăticul Nicola, 1686; IeromonahulAtanasie,1692; Logofătul Petrache, 1787 (Erotocrituldin 1787-uluitor-precursează banda desenată sau filmulpe celuloid, încearcă şi un autoportret); Năstase Negrule,1790; Grigore, 1794 (se încearcă portretistica); DionisieEcclesiarhul, 1795, 1799 (Condica Mânăstirii Bistriţa,Condica M-rii Cotroceni, din nou, portretistica se puneîn valoare); Ieromonahul Ghenadie, 1816...sunt numaicâţiva dintre protagoniştii albumului!

A moderat întreaga acţiune, Ioan St Lazăr, preşedinteleexecutiv al Centrului de Studii Medievale...şi au avutintervenţii: Al PopescuMihăeşti, arhim. dr.Policarp Chiţulescu,Cătălina Velculescu,Mihai Popa...

Naosul catedralei„Înălţarea Domnului” şiprezenţa pr. Ion Dincă, şiConstantin Olariu, alcelorlalţi preoţi parohi şiinvitaţi s-au constituit îngazde excelente, dorind să

se ofere, şi altădată.

POPESCU-VÂLCEA GHEORGHEIstoric de artă, teolog (nehirotonit)

N. 9 aug. 1912, în Copăceni, jud. Vâlcea. Studii la Seminarul teologic “Sf. Nicolae" din RâmnicuVâlcea (1924-1932), Facultatea de Teologie dinChişinău (1932- 1936), Facultatea de Litere şi Filosofiedin Bucureşti, Institutul de Artă bizantină şi a sud-estu-lui european de la Universitatea din Strasbourg, cursuride Artă creştină şi Bizantinologie la Ecole Pratique desHautes Etudes din Paris; doctoratul în Arte la Facultateade Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Ofiţerîn războiul al doilea mondial, inspector -general înMinisterul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor. În1947 iniţiază Mişcarea de rezistenţă “Vlad Ţepeş", dar afost arestat în 1948 şi condamnat la 20 de ani muncăsilnică. A executat 16 ani şi jumătate la Jilava, Văcăreşti,Aiud, Lugoj şi Gherla, fiind eliberat în 1964. A lucratapoi ca inspectorgeneral de specialitate,vicepreşedinte şiprofesor la Comisia dePictură bisericească aPatriarhiei Române,până la pensionare. Apublicat mai multelucrări de specialitatedeosebit de apreciate.

Lucrări:

+ Simbolul crucii îngândirea şi arta creştină,Bucureşti, 1940. + Rapports entre laminiature e l’imprimerie roumaine, Bucureşti 1940, 19p. + 2 pl. Le probleme de l’entrelacs, et l’ornamentationdes vieux manuscrits roumains, Bucureşti, 1941. + Consideraţii asupra artei bizantine, Bucureşti, 1941; + O replică ortodoxă a temei iconografice occidentale:Pressoir mistique. Contribuţii la iconografia simboluluieuharistic, Bucureşti, 1943, 24 p.+ Constantin Brâncoveanu, iniţiator şi protector aI unuinou stil în arta românească, în BOR, an. LXXXII, 1964,nr. 9-10, p. 900 - 915.+ Din odoarele de artă de la Dragomirna, în BOR, an.LXXXV, 1967, nr.11-12, p.1240 - 1254. + Şcoala miniaturistică de la Dragomirna, în BOR, an.LXXXVI, 1968, nr. 3- 5, p. 455 -468; nr. 7 - 8, p. 959 -972 , nr. 9 - I 0, p.1186 - 1211 şi nr.11 - 12, p. 1343 -1359; an. LXXXVII, 1969, nr. 1 -2, p.197-209.

+ Anastasie Crimca, Bucureşti, 1972, 110 p. (XLilustraţii în text). + Slujebnicul mitropolitului :tefan al Ungrovlahiei(1648-1668),Bucureşti, 1974, 112 p. (XL ilustratii întext). + Erotocritul logofătul Petrache, Bucureşti, 1977, 107 p. + Miniatură românească (Album), Bucureşti, 198 1, 138p. + 204 P. ilustraţii (ed. franceza, 1982, 246 p.).+ Un manuscris al voivodului Ieremia Movilă,Bucureşti, 1984,175 p. + Un manuscris al voivoduluiAlexandru al II-lea, Bucureşti,1984, 152 p. + Cărţile populare miniate şiornate, Bucureşti, 1989, 128 p.+ Cuvinte din temniţă (versuri),Bucureşti, 199 1, 64 p.

Mircea PĂCURARIU-Dicţionarul Teologilor Români-1996

100 DE ANI DE LA NAŞTEREAISTORICULUI DE ARTĂG. POPESCU-VÂLCEA

(...) Ca ofiţer în rezervă ia parte la războiulanticomunist din răsărit, fiind decorat cu Ordinul,,Coroana României", cu spade, în gradul de Cavaler cupanglică de ,,Virtute Militară". Este iniţiatorul, în 1947,imediat după ocuparea Romăniei de către sovietici, almişcării de rezistenţă ,,Vlad Ţepeş II", contra comunis-mului. Manifestele grupului se tipăreau şi multiplicausub nasul Siguranţei la Ministerul Cultelor unde, în1947, Gheorghe Popescu-Vâlcea era director. Aici eraacompaniat de prietenul său, preotul de la BisericaStavropoleos din Bucureşti, cu un nume înădit şi el de lasatul de origine tot din Vâlcea, Dumitru Iliescu-Palanca.Preotul Iliescu primea chiar în altarul Bisericii „SfinţiiArhangheli Mihail şi Gavril" jurămintele celor ce aderaula mişcarea de rezistenţă. Arestat în 1948, torturat laM.A.I şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la20 de ani de muncă silnică, execută 16 ani în temniţelede la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Lugoj şi Gherla.

În închisoare a scris un imn al rezistenţei naţionalecare „se bătea la perete" în închisorile rezistenţilor(“Voi, ce-aţi căzut în cătuşe, şi fiare, / Voi, ce-aţicăzut pe altarele sfinte,/ Voi, schingiuiţi fără decruţare/ Lauri prinos, lacrimi pe morminte.// Luptavoastră, jertfa noastră,/ Toţi jurăm, vă vomurma,/Jertfa voastră-i viaţa noastră,/ N-am trădat, nuvom trăda…”).

A fost eliberat prin graţiere în anul 1964.A lucrat ca inspector general de specialitate,

vicepreşedinte şi profesor la Comisia de PicturăBisericească a Patriarhiei Române, pănă la pension-are.

Specialist reputat în arta bizantină, ne-a lăsat în1940, ,,Simbolul crucii în gândirea şi arta creştină”;1941, „Consideraţii asupra artei bizantine”; 1989,

,,Cărţile populare miniate şi ornate”.După o muncă asiduă de documentare, încredinţează

tiparului albumul ,,Miniatura romănească” în anul 1981,afirmănd: ,,Dorinţa iluştrilor noştri înaintaşi-exprimatăaproape în termeni de poruncă de către BogdanPetriceicu Haşdeu şi Ioan Bogdan- se împlineşte astăziprin nobila iniţiativă a editurii Meridiane de a publicaseria <Manuscris> cu scopul de a explora şi valorifica pecale editorială, în condiţii grafice optime, tot ceea ce s-amai păstrat din tezaurul miniaturisticii şi caligrafieiromăneşti” (Miniatura Romănească., Editura Meridiane,Bucureşti, 1981, p.8.)

A inteprins nenumărate cercetări legate de motivuliconografic ,,Hristos-viţa de vie”.

În 1993 îi apare la Editura IBMBOR, Bucureşti carteade versuri ,, Cuvinte din temniţă”. Dincolo de marile

Al. Popescu Mihăeşti, pr.Constantin Olariu, Cătălina

Velculescu, Mihai Popa

Ioan Şt. Lazăr între invitaţi

Anastasie Crimca - Leviţii cântânddin instrumente - Psaltirea 1616

Pr Ion Dincă CatedralaÎnălţarea Domnului din

Ostroveni


teme ale poeziei româneşti de detenţie, în genere,prezente şi în lirica sa (boala, foamea, suferinţa,cumplitele avataruri ale “reeducării”, credinţa înDumnezeu şi dorul după lumină şi liberate al deţinutuluipolitic), poezia lui Gheorghe Popescu-Vâlceaimpresionează prin rafinamentul expresiei şi delicateţeasentimentelor. “Bate vânt de toamnă-afară,/ Printreramuri plâng castanii,/ Peste viaţa mea amară,/ Picăfrunze, zboară anii.// Peste ţarini pustiite,/ de de-asuprase cern norii,/ Dorm zăvoaie ruginite,/ Către zări sepierd cocorii.// In pridvor, bătrâna mamă,/ Toarce-ncaier şi veghează,/ Varsă lacrimi în năframă,/ Aşteptândca să mă vază.// De la biata gându-mi vine / La mor-mântul fetei, care,/ A murit gândind la mine,/ A murit dedor şi jale.// Peste lespezi funerare,/ De frunziş şi iederipline,/ Arde-un muc de lumânare,/ Ţes păinenjeniiruine.// Dinspre zările de-acasă/ Mă întorc din nou înmine,/ Greu surghiunul mă apasă,/ Si cătuşa strâns măţine (…).

Mihai POPA, fragment din articolul cu acelaşi titlu dinPovestea vorbii, Anul I, nr. 1, Octombrie 2012.

A DOUA ZI - ARHIVELE STATULUI ŞIPRIMĂRIA RÂMNICULUI

Luni 24 septembrie 2012, la Arhivele Statului apoi lasediul Primăriei, delegaţii şi invitaţii la Sesiune au reluatşirul comunicărilor privind cercetarea medievală şipremodernă…

Părintele arhimandrit dr. PolicarpChiţulescu a prezentat „Cărţi dinbibliotecile medievale româneşti în

Biblioteca Sfântului Sinod”

Dr. Cătălina Velculescu şi dr. Ionuţ VictorVelculescu (lector univ. la Institutul de Istoria ArteiBucureşti au prezentat comunicarea „O imagine ciudatăpe o cruce de cimitir din judeţul Mehedinţi” cu proieţie(o lucrare interesantă şi mult aplaudată de cei prezenţi,

reprezentând încrustaţii umanoide cu un ochi…).Dr. Dorin Teodorescu (director al Direcţiei de cultură

Olt) a prezentat „O carte necunoscută bibliografieiromâneşti vechi şi contextul său istoric”.

Dr. Zamfira Mihail şi dr. Policarp Chiţulescu „Un textencomiastic inedit închinat Mitropolitului Ştefan alUngrovlahiei (mijlocul sec. XVII-lea) ”.

Ştefan Găitănaru (decan şi profesor la Facultatea deLitere a Universităţii Piteşti): „Danil AndreanulPanoneanul şi limba literară din sec. al XVII-lea”.

Pr. Constantin Mănescu - Horezu, parohia Urşani:„Documente inedite despre Schitul Ostrov în arhivelepiteştene”.

Dumitru Garoafă (Direcţia Judeţeană a ArhivelorNaţionale): „Elemente noi pentru datarea bisericii dinUrşi-Popeşti, monument istoric”.

Dr. Anton Savelovici (Ploieşti) : „Studiu comparativ,filologico-teologic între Cartea Psalmilor din Biblia luiŞerban Cantacuzino şi Psaltirea din tălmăcirile sec. XXşi sec. XXI.

Sesiunea a fost deschisă de Ioan St Lazăr, părintelePolicarp Chiţulescu, preluând moderarea…

*După terminarea lucrărilor la Arhivele Naţionale,

asistenţa s-a mutat în sala de şedinţe a Consiliului Localdin cadrul Primăriei Râmnicului, unde a avut loc oîntâlnire a participanţilor la sesiune, cu conducereaPrimăriei şi Arhiepiscopiei Râmnicului, Emilian Frâncuşi PS Emilian Lovişteanu. Au luat cuvântul: EmilianFrâncu, Emilian Lovişteanu, Florin Epure, Ion Soare,Policarp Chiţulescu, invitatul din Alba Iulia, şi ZamfiraMihail.

Doamna Mihail a făcut câteva observaţii-destăinuiri,inedite, legate de perioada 1944-1946, din realitateavâlceană, amintind şi de lansarea Jurnalului vâlcean allui Leca Morariu, care avea să aibă loc peste trei zile,scuzându-se, că nu poate participa...Redăm pe scurtcuvântul domniei sale...

„Date fiind condiţiile de război, din 1944, foarte mulţifuncţionari ai statului român, şi cetăţeni, au fostîndrumaţi, pe acte foarte bine întocmite - carnete derefugiat se numeau - care stabileau localitatea din ţarăunde urmau să se evacueze, să părăsească locul debaştină. Funcţionari din Basarabia, şi Facultatea deTeologie din Cernăuţi, şcoli, instituţii întregi au ajuns înacest oraş...După mulţi ani am aflat că populaţia acestuioraş, atunci, s-a dublat. Oamenii de aici, ei înşişistrâmtoraţi de război, i-au primit în casă, cu atât cât leera permis de lege, 60 de kg - bagaj... Instituţiile veniteaici, ca şi Facultatea de Teologie, au avut rolul nu numaica să se asigure continuitatea activităţilor, dar cum a fostcazul tatălui meu, să acorde şi diplome de doctorat. Pediploma tatălui meu scrie că este acordată deconducerea Universităţii pe când se afla la RâmnicuVâlcea şi era semnată de Constantin N. Tomescu,decanul facultăţii, şi printre profesori era şi Leca

Morariu, despre care amînţeles, că peste trei zile îilansaţi aici Jurnalul...Aceste secţii, instituţii şiFacultate au funcţionat în1944-1945 după care aufost mutate la Suceava. În1946, şi tatăl meu apărăsit Râmnicul, pentruSuceava, iar odată cureforma învăţământuluidin 1948 s-a mutat laBucureşti... În aceaperioadă preoţii evacuaţiau primit să slujească în

bisericile din oraş. Unul din preoţii care a asiguratfuncţionarea Seminarului din oraş a fost pr. GrigoreRădoescu, care slujea la Biserica „Buna Vestire” dinparc, şi alături de care au slujit încă 5 preoţi refugiaţi.Seminarul din Râmnicu Vâlcea a fost pepiniera pentruviitorii studenţi de la Teologie...”

p cickirdan

Ioan

Şt.

Laz

ăr

Policarp Chiţulescu şiZamfira Mihail

SFÂNTA CRUCE, ÎN VIAŢA CREŞTINULUI

În viaţa creştinului ortodox, Sfânta Cruce sebucură de o mare cinstire, care se întemeiază pe

învăţătura Sfintei Scripturi, păstrată neschimbată, aşacum o avem de la Iisus Hristos, şi a fost transmisă deSfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Seştie că în fiecare săptămână, ziua de vineri este închi-nată Sfintei Cruci, iar în cursul anului, există trei zileconsacrate cinstirii ei: 1 august, 14 septembrie şi atreia Duminică din Postul Învierii Domnului.

Sfânta Cruce este unul dintre cele mai sfintesemne de pe pământ. Încă din timpurile străvechi,omenirea credea că Dumnezeu a creat lumea după unplan întocmit în forma crucii. Odată cu venirea pepământ a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ea adevenit altarul de jertfă pentru răscumpărarea omuluidin robia păcatului şi a morţii.

Despre Sfânta Cruce, se vorbeşte mult în SfântaScriptură, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament,având două sensuri: unul material, adică chipul eivăzut, iar altul spiritual sau duhovnicesc.

Datorită rolului pe care Dumnezeu l-a pregătitSfintei Cruci, în opera de mântuire a omenirii, ea afost prevestită încă din Vechiul Testament, prin dife-rite obiecte şi semne, precum: Altarul sauJertfelnicul (Matei 5, 23; I Petru 2, 5); Toiagul luiAaron, ce a odrăslit (Numeri 17, 8-10); Şarpele de

aramă, rânduit de Dumnezeu, Care a poruncit luiMoise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp;şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat,care se va uita la el, va trăi” (Numeri 21, 5-9); el erao pre închipuire a răstignirii Mântuitorului pe Cruce;Binecuvântarea lui Iacov, care a binecuvântat pe fiiilui Iosif, aşezându-şi mâinile în chipul crucii(Facerea 48, 13-14); Rugăciunea proorocului Moise,care şi-a înălţat mâinile în forma crucii, rugându-se,când lupta împotriva lui Amalec (Ieşire 17, 11- 13).Însemnarea Crucii pe frunte; potrivit vedeniei proo-rocului Iezechiel, când a voit Dumnezeu să pedep-sească păcatele săvârşite de poporul lui Israel, El aporuncit unuia care avea instrumente de scris: „Treciprin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cusemnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem şi careplâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc înmijlocul lui”, iar celor care aveau misiunea să ucidă,le-a zis: „Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nuaveţi nici o milă, şi ochiul vostru să fie necruţător!Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii,femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om care are pefrunte semnul „ ” (Iezechiel 9, 4-6).

În Noul Testament, se vorbeşte mult mai des decâtîn cel Vechi despre Sfânta Cruce; ca gest sau semn,ea a fost folosită în diferite momente din activitateadesfăşurată de Iisus Hristos, pentru mântuirea oame-nilor. El practica Binecuvântările în forma crucii,binecuvântând copiii (Matei 19, 13-15), pâinile şi

peştii înainte de a fi oferite oamenilor spre mâncare(Marcu 6, 41), la Cina cea de Taină, când a săvârşitprima Sfântă Liturghie (Matei 26, 26-28). Puterea dea binecuvânta, cu semnul Sfintei Cruci, Iisus Hristosa transmis-o Sfinţilor Apostoli, prin suflarea haruluiSfântului Duh peste ei chiar în ziua Învierii, când i-ahirotonit (Ioan 20, 21-23). Datorită acestei puteri,Sfinţii Apostoli au întemeiat biserici, au săvârşitSfintele Taine şi au rânduit diaconi, preoţi şi epis-copi, prin binecuvântare, aşezându-şi mâinile înforma crucii pe capetele lor. Astfel, după alegereacelor şapte diaconi, ca slujitori ai Bisericii, au fostduşi „înaintea Apostolilor şi ei, rugându-se, şi-au pusmâinile peste ei” (Fapte 6, 7); la creştinii dinSamaria, Apostolii „îşi puneau mâinile peste ei, iar eiluau Duhul Sfânt” (Fapte 8, 17). Ucenicului său,Sfântul Timotei, episcopul Efesului, Sfântul ApostolPavel îi scrie: „Nu fi nepăsător faţă de harul care esteîntru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punereamâinilor mai-marilor preoţilor” (I Timotei 4, 14), sau„îţi amintesc să aprinzi şi mai mult, din nou, harul luiDumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilormele” (II Timotei 1, 6). Această rânduiala este res-pectată şi astăzi, la slujbele bisericeşti, când preoţiisăvârşesc o serie de binecuvântări folosite de SfinţiiApostoli, făcând semnul Sfintei Crucii, când rostesccuvintele: „Binecuvântarea Domnului peste voi toţi”(Efeseni 6, 24; Coloseni 4, 18).

Sfântul Apostol Pavel vorbind despre Cruce, o

Arhim. Veniamin MICLE


prezintă ca arma prin care Iisus Hristos a biruit pevrăjmaşul mântuirii omului: diavolul; El a şters„zapisul greşelilor care era asupra noastră… pironin-du-l pe Cruce” (Coloseni 2, 14), iar pe de altă parte „abiruit pe diavolul care era stăpânul morţii” (Evrei 2,14), „dezbrăcând de putere începătoriile şi stăpâniilediavoleşti, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruindasupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).

Sfânta Scriptură învaţă că, pentru Iisus Hristos,Crucea a fost nu numai instrumentul pătimirii şi aljertfei Sale mântuitoare, ci şi mijlocul preamăririiSale, în trupul omenesc cu care a pătimit. Despreaceastă preamărire vorbeşte El însuşi, atât înainte deÎnviere cât şi după aceea, când zice: „Părinte, prea-măreşte-Mă acum, la Tine însuţi, cu slava pe care amavut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5),preamărirea fiind urmarea pătimirii, cum aratăSfântul Apostol Petru (I Petru 1, 21). Iar după Învie-rea Sa din morţi, Iisus spune celor doi ucenici aflaţi îndrum spre Emaus: „Au nu trebuia să pătimeascăacestea Hristos şi să intre în slava Sa?” (Luca 24,26), adică să se înalţe la ceruri, să şadă de-a dreap-ta lui Dumnezeu-Tatăl (I Petru 3, 21), fiindu-Isupuse toate oştirile sfinţilor îngeri.

Din slava Sa cerească, Iisus Hristos va veniiarăşi, pe norii cerului, cu putere multă, însoţit decetele îngereşti şi de toţi sfinţii (I Tesaloniceni 3,13), ca să judece viii şi morţii (Matei 25, 31).Atunci va apărea pe cer „semnul Fiului Omului”(Matei 24, 30), adică Sfânta Cruce pe care El apătimit cu trupul.

Iisus Hristos vorbeşte şi de alt înţeles al Crucii,cum citim în Sfânta Evanghelie: „Dacă vrea cinevasă vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi iacrucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24); aici, estevorba despre crucea duhovnicească sau spirituală,înţeleasă ca suferinţă pentru fapta bună, în vedereamântuirii, cuprinzând cele trei condiţii: lepădarea desine, purtarea crucii şi urmarea lui Hristos. Precizămcă, prin „lepădarea de sine”, Mântuitorul nu înţelegedispreţuirea sau torturarea trupului, care este „templulDuhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19), ci reînnoirea lui,prin „dezbrăcarea” noastră de „omul vechi, stricatprin poftele amăgitoare, şi îmbrăcarea în omul celnou, făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şiîn sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22, 24). Deci, estevorba de o schimbare lăuntrică a fiinţei noastre, pur-tătoarea şi izvorul tuturor faptelor bune sau rele.

„Purtarea Crucii” are două înţelesuri: răbdarea debună voie a tuturor greutăţilor venite din afara fiinţei,

apoi lupta susţinută cu forţele interioare pentru adeveni mai bun, căutând asemănarea Celui pe care îlurmezi: Iisus Hristos. Aici se pot observa două aspec-te: unul privind curăţirea de păcate şi eliminarea ori-cărui rău din fiinţa proprie, iar altul de cultivare abinelui, prin săvârşirea faptelor bune. Ori cât de greus-ar părea urcuşul spre culmile binelui, urmându-L peIisus cu dragoste şi credinţă, drumul Crucii va păreauşor. Sfântul Apostol Pavel afost cel mai îndrăgostit deSfânta Cruce, devenind marelepropovăduitor al ei; vorbinddespre Iisus Hristos, spune că„a luat chip de rob, făcându-seasemenea nouă. Şi aflându-sela înfăţişare ca un om, s-a sme-rit făcându-se ascultător pânăla moartea, şi încă moarte peCruce” (Filipeni 2, 7-9).

Sfânta Cruce, fiind arma cea mai puternică împo-triva diavolului, prin care Iisus Hristos l-a biruit, sfăr-mând puterea morţii şi împărăţia lui, a avut potrivniciridicaţi împotriva ei chiar de către acesta. ÎnsuşiSfântul Apostol Pavel scrie că adevăraţii creştini erau„prigoniţi pentru Crucea lui Hristos” (Galateni 6,12). Satan şi slujitorii săi nu pot suferi Crucea luiHristos. Sfântul Chiril al Ierusalimului scrie: „Precumcâinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dia-volul fuge de Crucea care îi aminteşte că prin ea a fostbiruit”. Din această cauză, a devenit duşmanul eineîmpăcat. Această vrăjmăşie împotriva Crucii a ridi-cat-o chiar de la începutul creştinismului, cum vedemdin Epistola către Filipeni, unde Sfântul ApostolPavel afirmă: „Mulţi despre care v-am vorbit ade-seori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duş-mani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este piei-

rea” (Filipeni 3, 17-19). Aceşti duşmani se împart îndouă categorii: unii se închină Crucii, dar înjură şihulesc cele sfinte, tăgăduind-o prin faptele lor; alţii,ereticii şi sectarii, o socotesc idol sau chip cioplit, deaceea o batjocoresc. Pentru aceasta, Sfântul ApostolPavel rosteşte un mare adevăr: „Cuvântul Crucii,pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei cene mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1,

18). Sfânta Crucea, dar şi semnul ei, cu care se

înseamnă fiecare creştin dreptcredincios şi seînchină, a devenit mijloc de mântuire, cumscrie Sfântul Ioan Evanghelistul: „Şi m-amuitat, şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cuel o sută patruzeci şi patru de mii, care aveaunumele Lui şi numele Tatălui Său, scris pefrunţile lor” (Apocalipsa 14, 1), adică seînsemnase, de-a lungul vieţii, cu semnulCrucii, în numele Sfintei Treimi.

Semnul Sfintei Cruci se cuvi-ne a fi făcut cu toată evlavia şicuviinţa. Sfinţii Părinţi ne învaţăcum trebuie să ne închinăm,anume: se împreună trei degetede la mâna dreaptă (degetulmare, arătătorul şi cel mijlociu)şi se duce la frunte, la piept, apoila umărul drept şi umărul stâng,rostind cuvintele: „În numeleTatălui (la frunte) şi al Fiului (lapiept) şi al Sfântului Duh (laambii umeri), după care, lăsândmâna în jos, se rosteşte: Amin!”.Rostirea formulei: „În numele

Tatălui”, înseamnă cinstirea pe care o aducem luiDumnezeu-Tatăl, Creatorul şi Stăpânul tuturor; cobo-rârea mâinii la piept şi rostirea cuvintelor: „şi alFiului” înseamnă coborârea Fiului lui Dumnezeu, înpersoana lui Iisus Hristos, pe pământ pentru mântui-rea noastră; iar ducerea mâinii de la umărul drept lacel stâng, rostind „şi al Sfântului Duh” înseamnăîmpăcarea noastră cu Dumnezeu şi unirea cu El prinharul Sfântului Duh, primit în Sfintele Taine rânduitede Mântuitorul nostru.

Acestea sunt motivele pentru care Sfântul ApostolPavel mărturisea: „Mie să nu-mi fie a mă lăuda, decâtnumai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, princare lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentrulume” (Galateni 6, 14).

Primele zile ale începutului de toamnă,respectiv Sâmbătă şi Duminică, pitoreasca

aşezare „păstorească” de pe Valea Lotrului – Mălaia,s-a aflat în sărbătoare. Sute de oameni, cu mic cumare, tineri şi vârstici, fiii satului veniţi de maiaproape sau de mai departe, împrăştiaţi te miri peunde în arealul european sau de peste mări şi ţări,laolaltă cu prietenii lor au luat parte la cea mai maresărbătoare a comunităţii – „Hora Satului”. Întreagamanifestare a avut loc pe dealul de la Primărie. Aici,în jurul primei instituţii administrative a localităţii s-au strâns, ca puii pe lângă cloşcă, tot felul demeşteşugari şi comercianţi care ademeneau viitoriimuşterii cu tot felul de produse care mai de care maiatractive şi sclipitoare ce-ţi luau ochii în bătaiapiezişă a soarelui strălucitor ce aluneca leneş pe boltacerească spre culmile domoale dinspre dealurileCiungetului şi Voinesei. Atât de multă lume adunatăla un loc, pe Valea Lotrului sau în Ţara Loviştei, n-ammai văzut decât la „Târgul Lotrilor” de la Brezoi şi laTârgul din Dealul Mlăcii, de la Titeşti – „Nedeea Sf.

Ilie”. Am omis special mareasărbătoare de pe Valea Băiaşului –„Zilele Comunei Perişani”, care seţine anual, în prima jumătate a luniinoiembrie, perioadă în care a avutloc marea bătălie de la 1330 dintrearmatele lui Basarab I şi CarolRobert de Anjou.

Cele două mari sărbători ale celor două localităţi:Mălaia şi Perişani, ambele situate în acelaşi arealgeografic – „Ţara Loviştei”, se potrivesc şi seaseamănă între ele prin edilii dinfruntea lor: domnii SergiuBogdan şi Ion Sandu, care prinambiţia, priceperea şi strădanialor au făcut ca fiecare dintre celedouă localităţi să se identificeprintr-o mare sărbătoare acomunităţii lor. Asta s-aîntâmplat şi de această dată laMălaia!

„Zilele Mălăii”, fondate înanul 2009, aşa cum aminteam,

de fostul şi actualul primar, d-nul Sergiu Bogdan - ajutat înfoarte mare măsură de harnicaşi priceputa sa soţie d-naAnişoara Bogdan - animatorulcultural şi maestrul coregraf(amator) al ansamblului artistic,la începuturi, s-a dorit a fi doaro horă a satului. Anii au trecut şiîn acest an 2012, marea horă asatului a crescut, ajungând ca laaceastă „a-IV-a ediţie”, pe scena

amenajată în imediata apropiere a CăminuluiCultural, să se desfăşoare, pe lângă ansamblul artistical copiilor din Mălaia, şi alte formaţii artistice de

amatori şi profesionistecum ar fi: „Prometeu”din Brezoi, „LaObârşia Lotrului” dinVoineasa, „Fluieraşii”din Vaideeni, şiAnsamblul „RapsodiaVâlceană” dinRâmnicu Vâlcea.

Meritul pentruparticiparea acestor

Gheorghe SPORIŞ

MĂLAIA ÎN SĂRBĂTOARE

Cim

abue

, 129

0

Şarpele de aramă


formaţii artistice la această sărbătoare a mălăienilorla avut şi doamna Elena Stoica – Directorul CentruluiJudeţean pentru Conservarea şi ValorificareaFolclorului Vâlcea.

În pauzele dintre reprezentaţiile diferitelorformaţii au fost acordate premii şi diplome pentru ceimai harnici şi deosebiţi oameni ai comunităţii. Cuacest prilej SocietateaCulturală „Anton Pann” dinRâmnicu Vâlcea a acordat„Diploma de Excelenţă” unuinumăr de 5 oameni, care aurealizat ceva pentru folosulîntregii comunităţi, după cumurmează: Bogdan Sergiu –primar; Bogdan Anişoara –educatoare; Pleşanu Nicolae -Nicu - rapsod popular; UdeciPaul – solist instrumentist şimai tânăra Ţolea Patricia -solist vocal - o tânără speranţă

a muzicii folclorice. Aceastapăşeşte hotărâtă pe urmele maimarelui său confrate într-ale melo-sului popular - Alin Pavelescu,care şi el, la rândul său, şi-a făcutdatoria pe deplin, încântându-şiconcetăţenii cu cântece de munteşi de la munte. Pentru toţi şi pentruale lor realizări pe tărâmul

culturii, felicitări!Academia Olimpică Română, Filiala Vâlcea –

Clubul „Ţara Loviştei” a ţinut să acorde şi el unnumăr de diplome de merit pentru următoriisportivi: Alexsescu Ion, Muraru Andrei, MujaAlberto, Pleşanu Eduard, Popescu Gheorghe – lacategoria copii şi Popescu Cosmin, Beleţ Iulian,Ţolea Gabriel, Niţu Gheorghe, Chirculescu Andrei– la seniori. Pentru toţi, succese în continuare!

Peste tot s-a făcut simţită atmosfera de maresărbătoare unde, întrecerile de tot felul, muzica şiveselia, mirosul de mici şi de pastramă, stropite dinplin cu licorile preferate ale fiecăruia au completat

fericit buna dispoziţie. După recitalul profesionist şi profesional al

Orchestrei „Rapsodia Vâlceană” distracţia a luatsfârşit târziu, în noapte, când razele lunii au fostcompletate de scânteirile multicolore al jocurilor deartificii. Felicitări organizatorilor şi La Mulţi Ani,Mălaia!

Biserica de lemn din Malaia

Anul trecut, 2011, se împlineau o suta de ani dela moartea lui Gherasim Timuş, episcop al

Argeşului (14 martie 1894 - 22 decembrie 1911), a căreipersonalitate este strâns legată de mănăstirea Turnu şiStănişoara din oraşul Călimăneşti.

S-a născut la Iaşi în ziua de 14 august 1849. A urmatcursurile Seminarului, gradul I, de la Socola pe care l-aabsolvit în anul 1871, când a şi fost hirotonit preot demir. Rămânând văduv, s-a reîntors la Seminarul de la Socola unde a absolvit şigradul II. În anul 1875 şi-a luat bacalaureatul, după cares-a înscris la Facultatea de litere ale cărei cursuri le-aurmat un singur an. Pe celelate două le-a absolvit cevamai târziu la Universitatea din Bucureşti. În anul 1875,la îndemnul lui Calinic Miclescu, mitropolit primat (31mai 1875 - 14 august 1886), Gherasim Timuş a venit laBucureşti şi, probabil din acelaşi îndemn, s-a călugăritla Mănăstirea Cernica.

Venind la Bucureşti de îndată mitropolitul Calinic l-a numit arhidican la mitropolie, iar la 1 martie 1876 i s-a dat însărcinarea de predicator al CatedraleiMitropolitane, post în care a funcţionat 5 ani. În anul1880 a fost trimis să-şi completeze studiile teologice laFacultatea de Teologie din Cernăuţi; peste 4 ani, în1884, s-a întors în ţară cu titlul de doctor în teologie.

În 1884 se redeschid cursurile Facultăţii de Teologiedin Bucureşti şi Gherasim Timuş este numit profesor lacatedra de limbi ebraice şi studiul biblic al VechiuluiTestament şi totodată şi director al InternatuluiFacultăţii de Teologie din Bucureşti, posturi pe care leocupă până la alegerea sa ca episcop de Argeş. Înperioada 28 februarie 1884 - 20 februarie 1893 a fost şidecan al Facultăţii de Teologie.

În şedinţa din 13 decembrie 1886 Sfântul Sinod l-aales arhiereu cu titlul de Piteşteanul. După confirmare,în ziua de 20 decembrie 1886 i s-a făcut ipopsifierea(pregătirea pentru hirotonie ca episcop), iar a doua zi,21 decembrie 1886, hirotonia întru arhiereu, fiind numitşi vicarul Episcopiei Argeşului. În primăvara anului1898, retrăgându-se mitropolitul primat IosifGherghian (22 noiembrie 1880 - 29 martie 1893; 6decembrie 1896 - 24 ianuarie 1909) arhiereuluiGherasim Timuş, Piteşteanul, i s-a încredinţat în ziua de1 mai 1893 girarea afacerilor curente ale MitropolieiUngro-Valahiei până la alegerea şi instalarea nouluimitropolit. Această însărcinare a durat până la 18 mai1893, când a fost ales noul primat în persoanaepiscopului de Argeş, Gheorghe Petrescu (18mai 1893- 20 mai 1896). Prin alegerea de faţă, vacantindu-sescaunul Episcopiei de Argeş, la recomandarea mitro-politului primat, arhiereul Gherasim Timuş Piteşteanula fost trecut cu data e 1 iunie 1893 să gireze afacerileacelei eparhii până la alegerea şi instalarea nouluiepiscop. El a girat această eparhie până la 14 martie1894, când Marele Colegiu Electoral îl alege episcopplin fiind investit şi instalat la 20 respectiv 21 martie1894. Între 20 mai şi 4 decembrie 1896, în timpulsuspendării mitropolitului Gheorghe Petrescu,episcopul Gherasim Timuş a făcut o parte dinlocotenenţa mitropolitană, care a condus mitropolia.

A condus Eparhia Argeşului cu demnitate, îngrijindu-se de buna stare a lăcaşurilor de cult. În perioada 1897-1901 din iniţiativa sa a fost construită Biserica Mare dela Turnu şi un rând de chilii. Biserica a fost sfiinţită înziua de 6 august 1901 de către episcopul GherasimTimuş, harul acesteia este de „Schimbarea la faţă”.

La Stănişoara, în anul 1903, arhiepiscopul GherasimTimuş împreună cu stareţul Nicandru Manu a început

construcţia noii biserici, care a fost terminată în 1909 şia fost sfinţită la 23 aprilie 1909. Hramul acestei bisericieste Sf. Gheorghe şi Sf. Treime. Tot în acestă perioadă1903-1909 au fost construite la nord de biserică maimulte chilii. Gherasim Timuş, în testamentul său, alăsat un „legat” Facultăţii de Teologie pentru ajutorareatinerilor ce urmau să plece la specializare în străinătate.

Episcopul Gherasim Timuş a avut şi preocupăricărturăreşti. A scris, a editat şi a tradus o serie de lucrăriteologice, articole în revista Biserica OrtodoxăRomână. Din lucrările sale amintim: „Călătorie lalocurile sfinte”, Buc. 1896; „Note şi meditaţiuni asuprapsalmilor”, 3 vol., Buc. 1896; „Dicţionar aghiografic”,cuprinzând pe scurt vieţile sfinţiilor, Buc. 1898;„Tetraevanghelul diaconului Coresi”, Buc. 1889;„Catehism”, manuscris rămas de la episcopulDamaschin al Râmnicului, Buc. 1897. Traduceri:„Introducerea în teologie ortodoxă de MacarieBulgacov al Moscovei”, Buc. 1885; „Teologiadogmatică ortodoxă a lui Macarie al Moscovei”, 2 vol.,Buc. 1886-1887; „Istoria Bisericii universale a luiEusebiu Popovici”, 2 vol., Buc. 1900-1901, în colabo-rare cu Atanasie Mironescu.

Episcopul Gherasim Timuş a păstorit la Argeş până la22 decembrie 1911 când a încetat din viaţă. Cu puţintimp înainte de a muri, membrii Sf. Sinod îldesemnează ca pe cel mai indicat să ocupe scaunul mit-ropolitan afalt în acel timp liber ca urmare a retrageriimitropolitului Atanasie Mironescu (5 februarie 1909 -28 iunie 1911).

După slujba de înmormântare, săvârşită în BisericaAntim la 23 decembrei 1911, a doua zi, 24 decembrie1911 a fost dus şi îngropat la Mănăstirea Turnu într-uncavou anume făcut în aripa dreaptă a bisericiimânăstirii.

GHERASIM TIMUŞ - 100 DE ANI DE LA MOARTEA SAGherghe MĂMULARU

BIRJARII DIN CĂLIMĂNEŞTI ŞI BĂILE MINERALEÎn prima jumătate a sec. XX o parte din birjarii

Călimăneştiului, pe lângă meseria lor de a plimbaboierii veniţi la odihnă şi tratament în staţiune, se ocupauşi de băile minerale sulfuroase. În cartierul Vărzărie allocalităţii erau renumiţi din acest punct de vedere fraţiiPoteraşi porecliţi „ai lui Făneşu”. Erau patru fraţi: Vasile,Andrei (Druşcă), Gheorghe şi Ion; toţi patru aveau câte otrăsură şi doi cai şi se ocupau cu birjeria.

Dintre aceştia, doar Vasile, Druşcă şi Ion se mai ocupauşi cu băile minerale sulfuroase. Aceştia aveau îngospodăria lor din Vărzărie câte o baracă în care se aflaudouă căzi din lemn, iar alături un cuptor pentru ars pietreleşi un rezervor (butoi) pentru apa minerală.

În fiecare dimineaţă, la ora 500, cei trei birjari, Vasile,Druşcă şi Ion mergeau cu caii, pe care înşeuaseră pefiecare câte două butoiaşe din lemn de câte trei vedrefiecare, la Valea Puturoasă. Aceasta se afla la confluenţa

cu Valea Satului şi la circa 1,5-2 km vest de Biserica Vechedin Deal. Umpleau butoiaşele cu apă minerală sulfuroasărece şi o depozitau în butoaiele mai mari din gospodăriilelor. Băile le pregăteau soţiile birjarilor. Turnau apaminerală în căzile de lemn şi o încălzeau cu pietre încinseîn cuptor. Temperatura apei era măsurată cu termometrulde baie, dar mai frecvent se folosea „cotul” băieşiţei. Ea îşiintroducea cotul drept în apa minerală şi îşi dădea seamacînd este la temperatura corpului ei. Efectuarea băilor sefăcea treptat: la începutul sejurului temperatura şi durataerau mai mici (10-15 minute, 36-370 C) şi se creşteau apoitreptat, ajungând la 25-35 minute ca durată şi la 38-40 0Ctemperatură. Se efectuau circa 25-30 de băi pe sejur;duminica şi la mijlocul săptămânii se făcea pauză.Criteriul obiectiv privind efectul băii, era apariţiatranspiraţiei pe faţă şi roşeaţa tegumentului la parteasuperioară - toracelui şi a feţei. Băile se făceau numai în

prima jumătate a zilei. Sezonul începea la 1 iunie şi seîncheia la 15 septembrie. Boierii care dispuneau defonduri băneşti, preferau să facă tratamentul balnearpentru bolile reumatismale şi tulburările circulaţieiperiferice la gospodăriile birjarilor. Aceştia spuneau căsunt mai bune, mai eficace. Această metodă empirică abăilor minerale s-a practicat de către băierii noştri până lamijlocul sec. al XX - lea.

Valea Puturoasă se află la circa 900m de confluenţapârâului Puturoasa cu Valea Satului, unde se întâlneştestratul de conglomerate cu stratul marno-gazos înformaţiuni eocene. În vecinătatea acestui contact, peambele maluri ale pârâului Puturoasa, se află o linie deizvoare pe o lungime de 150m, cu apă cloro-sodică,sulfuroasă, brom-iodurate.

Gh. MĂMULARU

septembrie 2012CULTURAvâlceană16

CULORILE AFRICII - ARTA NEAGRĂSculptura neagră, a fetişului african, nu este o artă

vie, ci una a sacralităţii dominată de spiritulrăului care coabitează cu omul... La începutul secoluluiXX, africanii nu descoperiseră încă omul, cel caretrebuie arătat, Adamul, omul care să transpire pentrutraiul de a doua zi. Ei nu ştiau ce este conducătorul-dictatorul, nu ştiau ce este omul politic. Ei nudescoperiseră, încă, omul lui Dumnezeu sau omul, fiinţăinteligentă; omul care-şi acoperă goliciunea cu spirit,despre el. Civilizaţia lemnului, lemnulfiinţând în spirit, nu s-a născut decât laromâni. Românii, şi acum înalţă catedraleale lemnului, drepte păduri şi înălţătoarearhitecturi; încă şi acum răsună ca o alinaretoaca în jurul turlelor din mânăstiri. Cel maivechi lemn se răgăseşte în jugul şi oiştea dela carul cu boi...În afară de lemn, africanii,nu au în junglă, nimic... Ei fac rost de cuţitşi scobesc, încrustează, şlefuiesc lemnul pecare îl transformă simbolistic după nevoi:mărgele, totemuri, modeluri...

Şi totuşi, spunea Brâncuşi despreafricani: „Chiar şi sălbaticii africani, negri, au ştiut săpăstreze viaţa materiei în sculpturile lor. (...) Să păstrezespiritul lemnului. (...) Ei au creat în lemn. Nu l-au rănit,

ci au înţeles cum să eliminepărţile inutile pentru a crea o...sculptură fetiş. Sculpturaneagră rămâne vie şi expresivănumai sub forma datoratăsimţului omului” (ŞtefanStăiculescu, „Brâncuşi, ciopli-torul în duh. Le ciseleur de l’âme. The spirit carver”, Ed.

Academică Brâncuşi, 2008)Între 23 august şi 15

octombrie 2012, la Muzeul de

Istorie Judeţean s-a desfăşurat expoziţia de „artăneagră”, „Culorile Africii”, şi care a fost vernisată pe23 august. O expoziţie amplă în care au dominatsculpturile în lemn, fetişuri ale omului şi diferiteloranimale...Negre-maronii-strălucitoare, obiecte deartizanat: covoare, obiecte de uz casnic.Organizatorii au afişat şi diferitele tehnologii cu careau fost executate lucrările, materialul constituent,imagini cu atelierele în care au fost create...

SPC

Pe 5 noiembrie 2012 se împlinesc doi ani de la tre-cerea în nemurire a poetului Adrian Păunescu,

personalitatea complexă, care a fost ancorată puternic înviaţa culturală, socială şi politică a ţării.

Trebuie să spunem de la început că este greu săvorbeşti despre Adrian Păunescu la timpul trecut şi sărecunoaştem că mulţi iubitori de poezie i-au simţit lipsa.Opiniile criticilor referitoare la viaţa şi opera celuidispărut sunt oarecum împărţite. Un singur lucru nupoate fi contestat şi anume extraordinara sa putere decreaţie. A fost un poet militant, profetic, publicist şigazetar talentat, ferment cultural, realizator TV, o figurăde mare popularitate a ultimelor două decenii. Uniirecunosc că a fost un poet de valoare incontestabilă, unpoet de geniu, cel mai mare dupăMihai Eminescu, ultimul mare poetsocial, „luceafărul generaţiei înblugi”, că de la Goga nu am mai avutpână astăzi un glas mai puternic înpoezia civică, cu o aşa de mareconştiinţă tulburătoare etc. Totodatăeste considerat cel mai bun scriitorromân de după 1989 şi în mod fericitlocul său de veci se află alături demarii clasici, pe Aleea Scriitorilordin Cimitirul Bellu, lângă Mihai Eminescu şi I. L.Caragiale.

A debutat în 1960 în revista Luceafărul, în 1965 i-aapărut primul volum de poezii „Ultrasentimente” şi ne-a lăsat o operă originală, impresionantă. A scris 56 devolume de versuri, proză, publicistică, într-un tirajimpresionant, de peste 1.600.000 de exemplare. Deaceea se consideră că în perioada postbelică nimeni nu afăcut atât de mult ca Adrian Păunescu pentru actulcultural naţional. A fost un mare patriot al neamuluiromânesc, care a redeşteptat spiritul naţional. Dacă în1964 activa în Cenaclul „Nicolae Labiş” al scriitoruluiEugen Barbu, în septembrie 1973 a înfiinţat CenaclulFlacăra, care a activat până în 1985, când a fost interzis.

Cenaclul a adunat 690 de manifestări şi a atras peste

6 milioane de spectatori. El s-a remarcat ca un maratoncultural-spiritual, ca o tribună patriotică ce şi-a propussă ducă mai departe idealurile naţionale. Fiindcă a iubitvalorile, Adrian Păunescu le-a promovat cu mare curaj.În cenaclu s-a afirmat o pleiadă strălucită de interpreţi,recitatori, care i-au făcut fericiţi pe spectatori. Fiindcătalentul poetului, sensibilitatea şi generozitatea sa îipermiteau să ajungă uşor la sufletul oamenilor şi să-lfacă să vibreze.

Între 1973-1985 a condus revista „Flacăra”, iar întoamna anului 1990 a pus bazele revistei „TotuşiIubirea”, care la rândul lor au apărat cu iscusinţă şidevotament românismul. Poetul a purtat mereu în sufletBasarabia, pământ românesc, unde a văzut lumina zileila 23 iulie 1943. Şi în ultima lui poezie „De la un cardiaccordial”, scrisă pe patul Spitalului de Urgenţă Floreasca,

pe 31 octombrie 2010, cu puţinezile înainte de moarte se gândeala România. Ultima sa creaţieliterară se încheie cu versurile:„Dă-mi Doamne, viaţă, încănişte ani/ şi ţării mele minimadreptate”.

Calităţile sale de adevărat omal cetăţii de mare verticalitate i-au definit şi activitatea de sena-tor, în trei mandate, în

Parlamentul României de la tribuna căruia a făcut prindeclaraţii politice acide o radiografie a societăţiiromâneşti.

Adrian Păunescu a fost un luptător, un tip vulcanic,o fire impetuoasă care a făcut şi greşeli pe care şi le-a recunoscut. Fiind o mare personalitate a avut şiduşmani şi a stârnit invidia, chiar ura unora. Pe mulţii-a deranjat valoarea lui incontestabilă. I s-a reproşatapropierea de regimul comunist, faptul că a dedicatode conducătorilor, dar în spiritul obiectivităţiitrebuie să recunoaştem că în publicaţiile sale a adusşi critici curajoase vechiului regim.

Este o realitate că Adrian Păunescu a fost incomodşi înainte şi după 1989. Şi să nu uităm că a pledatpentru democratizarea vieţii literare şi pentru studiiîn străinătate, la întâlnirea reprezentanţilor

scriitorilor cu Nicolae Ceauşescu, din 6 noiembrie 1968. Mulţi români i-au apreciat uriaşa lui personalitate şi

în clipa despărţirii pentru totdeauna, pe 7 noiembrie2010, la Cimitirul Bellu din Capitală. O parte a presei arelatat: „totul a fost grandios, o mare de oameni, o marede flori, onoruri militare, aplauze şi poezie”. Suntemconvinşi că posteritatea îl va aşeza, cu înţelepciune, pebardul de la Bârca acolo unde merită, iar fenomenulAdrian Păunescu va trăi peste timp.

Pentru tot zbuciumul vieţii, pentru iubirea pe care arevărsat-o peste oameni, pentru modul în care a slujitcultura şi valorile naţionale, pentru opera importantă pecare ne-a lăsat-o, pentru tot ce a făcut bun pentru ţară îispunem simplu, la împlinirea a doi ani de la trecerea saîn eternitate:

Îţi mulţumim Maestre şi te vom păstra în inimilenoastre!

Gh. PANTELIMON

ADRIAN PĂUNESCU – UN SIMBOL NEMURITOR

NOTĂZiarul apare cu 16 pagini, când poate, ca să respecte Legea 186/2003! Ziarul se

adresează cetăţenilor cu diverse preocupări culturale de la sat şi de la oraş. Articolele,grafica, fotografiile nesemnate aparţin editorului. Autorii păstrează responsabilitateaconţinutului.

Ziar de cultură realizat de SC INTOL SRL Editura INTOL - PRESS.

Director: Petre CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARUSenior editor: Arhim. Veniamin MICLEColaboratori: Felix SIMA,

Mihai SPORIŞ,Vasile GREVUŢU, Titi Mihai GHERGHINASimona Maria KISSDenisa IACOBGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN.Corector: Leontina RUSAdresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: [email protected] media: www.globalartfusion.com, RevistaInterferenţa Artelor, www.publiconline.ro, www.pub-lictv.ro, www.pcichirdan.go.ro

Preţ: 3 lei

Marin Preda şi Adrian Păunescu

Floarea şiConstantin Păun

Tipografia PETRAS Rm. Vâlcea

Anul V • Nr. 78 • septembrie2012 • apărut în 15 octombrie...

Documents

Transcript of Anul V • Nr. 78 • septembrie2012 • apărut în 15 octombrie...