Anexa Plan Strategic Pentru Cresterea Calitatii Educatiei Religioase

17
PLAN STRATEGIC PLAN STRATEGIC PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI RELIGIOASE PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI RELIGIOASE PREAMBUL: I. Context legal Declarația Universală a Drepturilor Omului (în special art. 26, alin. 3); Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale (în special art. 13, alin. 3); Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (în special art. 14, alin. 3); Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului (în special art. 5 și art. 14, alin. 2); Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în special art. 2 al Protocolului adițional 1); Convenția UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului (în special art. 5, alin. 1); Constituția României , republicată, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003 (în special art. 29, alin. 6 și art. 32, alin. 7) ; Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulteriore (în special art. 18) ; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor , republicată (în special art. 32, 33 și 34) ; Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea nr. 4768/2007 și recunoscut, în temeiul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor , prin Hotărârea Guvernului României nr. 53/16.01.2008 (în special art. 119); Protocol cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea învățământului teologic ortodox preuniversitar și universitar, încheiat între Ministerul Educației Naționale, Patriarhia Română și Secretariatul de Stat pentru Culte, în 29 mai 2014 (în special art. 1, 2, 3, 4 și 5). Constituția României prevede în art. 29, alin. (6) că părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori 1

Transcript of Anexa Plan Strategic Pentru Cresterea Calitatii Educatiei Religioase

PLAN STRATEGIC

PENTRU CRETEREA CALITII EDUCAIEI RELIGIOASE

PREAMBUL:

I. Context legal

Declaraia Universal a Drepturilor Omului (n special art. 26, alin. 3);

Pactul Internaional cu privire la Drepturile Economice, Sociale i Culturale (n special art. 13, alin. 3);

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (n special art. 14, alin. 3);

Convenia ONU cu privire la Drepturile Copilului (n special art. 5 i art. 14, alin. 2);

Convenia European a Drepturilor Omului (n special art. 2 al Protocolului adiional 1);

Convenia UNESCO privind lupta mpotriva discriminrii n domeniul nvmntului (n special art. 5, alin. 1);

Constituia Romniei, republicat, cu reactualizarea denumirilor i dndu-se textelor o nou numerotare, n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003 (n special art. 29, alin. 6 i art. 32, alin. 7);

Legea educaiei naionale nr. 1/2011, cu modificrile i completrile ulteriore (n special art. 18);

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioas i regimul general al cultelor, republicat (n special art. 32, 33 i 34);

Statutul pentru organizarea i funcionarea Bisericii Ortodoxe Romne, aprobat de Sfntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne prin hotrrea nr. 4768/2007 i recunoscut, n temeiul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioas i regimul general al cultelor, prin Hotrrea Guvernului Romniei nr. 53/16.01.2008 (n special art. 119);

Protocol cu privire la predarea disciplinei religie cultul ortodox n nvmntul preuniversitar i la organizarea nvmntului teologic ortodox preuniversitar i universitar, ncheiat ntre Ministerul Educaiei Naionale, Patriarhia Romn i Secretariatul de Stat pentru Culte, n 29 mai 2014 (n special art. 1, 2, 3, 4 i 5).

Constituia Romniei prevede n art. 29, alin. (6) c prinii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaia copiilor minori a cror rspundere le revine, iar n art. 32, alin. (7) c Statul asigur libertatea nvmntului religios, potrivit cerinelor specifice fiecrui cult. n colile de stat, nvmntul religios este organizat i garantat prin lege.

n sistemul naional de nvmnt public din Romnia, potrivit art. 18, alin. (1) din Legea educaiei naionale nr. 1/2011, disciplina colar Religie este inclus n planurile-cadru ale nvmntului primar, gimnazial i liceal, ca parte a trunchiului comun.

II. Scopul general al educaiei religioase

Scopul educaiei religioase const n cunoaterea, asumarea i practicarea n cunotin de cauz a valorilor religioase de referin, prin culturalizarea i ataarea la valorile propriului cult i prin dezvoltarea unor conduite de respect i nelegere a alteritii confesionale sau religioase.

III. Obiective generale ale documentului

Creterea calitii educaiei religioase n coala public;

Asigurarea coerenei dintre educaia religioas din coal i cea din familie, Biseric i alte medii de educaie nonformal i informal;

Informarea adecvat privind rolul, statutul i obiectivele educaiei religioase, n relaie cu oferta colar n ansamblu.

IV. Descrierea documentului

Documentul este structurat n patru capitole: A. Curriculumul colar; B. Profesorii de Religie; C. Alte tipuri de activiti educaionale relevante pentru educaia religioas; D. Comunicarea. Fiecare capitol prezint urmtoarele componente:

Realiti (realizrile de pn acum n acel domeniu, punctarea unor eventuale aspecte care necesit ameliorri);

Obiective (n numr de 2-4 pentru fiecare capitol);

Plan de aciune (propuneri pe termen scurt i mediu, cu referine la instituii responsabile i implicate).

A. CURRICULUMUL COLAR

A.1. Programe colare la disciplina Religie

Realiti

Conform art. 34, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioas i regimul general al cultelor, cultele i elaboreaz planurile i programele de nvmnt pentru nvmntul teologic preuniversitar i programele pentru predarea religiei. Acestea se avizeaz de ctre Ministerul Culturii i Cultelor i se aprob de ctre Ministerul Educaiei i Cercetrii. Metodologia Ministerului Educaiei i Cercetii tiinifice (MECS) privind elaborarea i aprobarea curriculumului colar i Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie cultul ortodox n nvmntul preuniversitar i la organizarea nvmntului teologic ortodox preuniversitar i universitar fac referiri la modalitatea de elaborare a curriculumului colar pentru Religie: Programele colare pentru disciplina religie cultul ortodox se elaboreaz de ctre Ministerul Educaiei Naionale n colaborare cu Patriarhia Romn i cu Secretariatul de Stat pentru Culte i sunt aprobate conform legii (art. 2 din Protocol).

n anul 2008-2009 programele colare la disciplina Religie cultul ortodox au fost revizuite i aprobate prin ordine ale ministrului educaiei: nr. 5229/1.09.2008 (pentru clasele I-IV); nr. 5097/9.09.2009 (pentru clasele V-VIII) i nr. 5230/1.09.2008 (pentru clasele IX-XII).

n anul 2012 a fost elaborat programa colar la Religie pentru clasa pregtitoare, aprobat prin ordinul ministrului educaiei naionale nr. 3656/29.03.2012. Aceasta a fost alctuit potrivit unui nou model de proiectare curricular, centrat pe competene i dezvoltat n jurul unor teme majore. De altfel, pentru fiecare clas din nvmntul public au fost proiectate temele majore, care au fost aprobate de Sfntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne.

Prin Ordinul ministrului educaiei naionale nr. 3418/19 martie 2013 a fost aprobat noua Program colar la disciplina Religie cultul ortodox, pentru clasele pregtitoare, I i a II-a, fiind n vigoare din anul colar 2012-2013 (pentru clasa pregtitoare), din anul colar 2013-2014 (pentru clasa I), respectiv din anul colar 2014-2015 (pentru clasa a II-a). Noua Program colar la disciplina Religie cultul ortodox, pentru clasele a III-a i a IV-a a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale nr. 5001/2 decembrie 2014 i va intra n vigoare din anul colar 2015-2016 (pentru clasa a III-a), respectiv din anul colar 2016-2017 (pentru clasa a IV-a).

Programele colare n vigoare pot fi consultate pe site-ul www.patriarhia.ro i pe site-ul Institutului de tiine ale Educaiei (programe.ise.ro). Demersurile viitoare de dezvoltare curricular pentru ora de Religie, clasele V-XII vor fi contextualizate la demersul MECS.

Obiective

Elevul este sprijinit s neleag coninuturile din domeniul religiei Depirea perspectivei pur academice n dezvoltarea programelor colare de Religie, prin selectarea i adaptarea la specificul dezvoltrii psihologice a elevului;

Elevul utilizeaz ceea ce nva la ora de Religie n viaa cotidian (reguli de comportament: s i respeci pe ceilali, s fii generos, s ajui etc.) Creterea relevanei competenelor i coninuturilor incluse n programele colare de Religie pentru interesele de nvare ale elevilor;

Elevul coreleaz i utilizeaz cunotinele de la Religie n relaie cu celelalte discipline de studiu Corelarea curriculumului de la educaia religioas cu programele colare ale altor discipline de studiu (istorie, geografie, limba i literatura romn etc.).

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

A.1.1

Continuarea demersurilor de elaborare a programelor colare la disciplina Religie pentru clasele V-VIII i IX-XII

Comisia Patriarhiei Romne pentru Curriculumul Disciplinei colare Religie:

va elabora o analiz de evaluare a actualelor programe colare de gimnaziu i liceu;

va realiza o analiz a programelor colare de Religie din alte ri europene;

va iniia organizarea de grupuri de lucru pentru elaborarea schielor de programe colare pentru gimnaziu i liceu, care vor constitui un punct de reper pentru demersurile ulterioare ale MECS.

MECS

Institutul de tiine ale Educaiei

Comisia Patriarhiei Romne pentru Curriculumul Disciplinei colare Religie, n consultare cu ali specialiti n domeniul educaiei i cu membri ai Asociaiei Prini pentru Ora de Religie (APOR)

Secretariatul de Stat pentru Culte

decembrie 2016

A.1.2

Includerea disciplinei Religie n lista disciplinelor la care elevii pot susine examenul de bacalaureat, alturi de celelalte discipline socio-umane

MECS

-

A.2. Manuale colare la disciplina Religie

Realiti

Conform art. 3 din Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie cultul ortodox n nvmntul preuniversitar i la organizarea nvmntului teologic ortodox preuniversitar i universitar, manualele de religie cultul ortodox sunt avizate de Patriarhia Romn i se aprob conform legii.

n Catalogul manualelor colare valabile n nvmntul preuniversitar n anul colar 2013-2014 sunt consemnate 17 manuale pentru disciplina Religie. Aceste manuale, pentru clasele I-IV i IX-XI, aprobate de Ministerul Educaiei ntre anii 2004-2006, nu sunt n acord cu programele colare n vigoare. Uneori, acestea abordeaz temele n maniera teologiei scolastice, fr a valorifica experiena de via a copiilor, au multe informaii teologice i nu promoveaz suficient metode i strategii activ-participative.

n iulie-august 2014, Ministerul Educaiei Naionale, prin Centrul Naional de Evaluare i Examinare (CNEE), a organizat licitaia de manuale colare pentru clasele I i a II-a, elaborate conform noului model de proiectare curricular i avnd i o component digital.

Criteriile incluse n procedura de evaluare a manualelor de Religie, prin nota Ministerului Educaiei Naionale nr. 652/7.05.2014, au fost:

Criteriul I: Corectitudinea coninutului tiinific;

Criteriul II: Abordarea didactic a coninutului nvrii;

Criteriul III: Organizarea coninutului proiectului de manual colar n vederea formrii/dezvoltrii de competene n conformitate cu programa colar;

Criteriul IV: Contribuia la optimizarea procesului de predare-nvare-evaluare;

Criteriul V: Calitatea i accesibilitatea limbajului;

Criteriul VI: Calitatea tehnoredactrii i facilitatea utilizrii variantei digitale a proiectului de manual colar;

Criteriul VII: Stilul, unitatea proiectului de manual colar i calitatea pedagogic a activitilor multimedia de nvare interactiv.

La aceast licitaie un singur operator economic Asocierea Corint Junior SRL + Tipografia Everest 2001 SRL a depus oferte la disciplina colar Religie clasele I i a II-a; s-a apreciat c nu au ndeplinit criteriile tehnice de calitate, fiind declarate nectigtoare. n consecin, CNEE va iniia o alt procedur de licitaie la disciplina Religie, de aceast dat pentru clasele I-III.

Pentru asumarea i valorificarea unei perspective generoase, bazate pe lumina Sfintei Evanghelii, manualele de Religie trebuie s respecte, alturi de principiile didactice aferente, i urmtoarele principii cretine: 1. Dumnezeu este iubire. 2. Dumnezeu iubete pe toi oamenii. 3. Cretinul este apreciat de ceilali, pentru c este bun.

Obiective

Identificarea unui grup de poteniali autori de manuale colare;

Elaborarea de materiale suport pentru formarea potenialilor autori de manuale colare de Religie;

Sprijinirea demersurilor de elaborare a manualelor colare de Religie de calitate.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

A.2.1

Realizarea unei analize critice a manualelor colare de Religie depuse n licitaia pentru clasa I, clasa a II-a i clasa a III-a, cu scopul identificrii tipurilor de erori n elaborarea acestora

Patriarhia Romn

20 iunie 2015

A.2.2

Elaborarea unui ghid pentru autorii de manuale colare la disciplina Religie

Patriarhia Romn

20 iunie 2015

A.2.3

Formularea unei solicitri ctre MECS de retragere de pe pia a manualelor colare de Religie conforme unor programe colare ce nu se mai afl n vigoare

Patriarhia Romn

15 iunie 2015

A.2.4

Pregtirea unui corp de poteniali experi evaluatori de manuale de Religie, pe cicluri de nvmnt

MECS

Patriarhia Romn

martie 2016

A.2.5

Organizarea licitaiei pentru manualele de Religie pentru clasa I, clasa a II-a i clasa a III-a

MECS

20 iunie 2015

A.3. Alte suporturi curriculare

Realiti

La ora actual, pe piaa liber exist diferite suporturi curriculare pentru ora de Religie (caiete pentru elevi, fie de lucru, ghiduri pentru profesori, plane, hri, CD-uri etc.). Acestea sunt distribuite n coli fr avizul MECS sau al cultului, prin urmare, responsabilitatea pentru coninutul lor revine editurilor la care acestea au fost publicate.

Pentru a susine activitatea educaional la disciplina Religie, la clasa pregtitoare i la clasa I, potrivit noului model de proiectare curricular, centrat pe competene, la Editura Basilica a Patriarhiei Romne a fost publicat, ncepnd cu anul 2012, un set de materiale de sprijin pentru elevi i pentru profesori: Fiele de lucru la disciplina Religie pentru clasa pregtitoare; Lucrarea Religie pentru clasa I; Ghidul pentru profesori Religia la clasa pregtitoare i la clasa I. Aceste materiale didactice au avizul MECS i sunt publicate integral i gratuit pe site-ul www.patriarhia.ro.

Obiective

Evaluarea situaiei actuale a suporturilor curriculare pentru disciplina Religie, existente pe piaa liber;

Susinerea demersurilor de ameliorare a activitii de dezvoltare a suporturilor curriculare pentru disciplina Religie.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

A.3.1

Elaborarea unui raport de evaluare a situaiei actuale a suporturilor curriculare pentru disciplina Religie, existente pe piaa liber (analiz statistic, analiz a principalelor aspecte critice, semnalarea situaiilor conflictuale din punct de vedere al responsabilitii asumate)

Centrele de cercetare i documentare din cadrul facultilor de teologie

noiembrie 2016

A.3.2

Organizarea Concursului Naional de Materiale Didactice Educaia religioas tradiie i actualitate, cu scopul de a identifica poteniali autori ai unor suporturi curriculare pentru predarea Religiei (ghiduri, fie de lucru etc.)

Patriarhia Romn

iunie 2015

A.3.3

Elaborarea unor materiale de nvare de tip eLearning, care s cuprind o selecie de materiale suport pentru disciplina Religie

Patriarhia Romn Centrele eparhiale

Cadre didactice de Religie

Specialiti n diverse domenii relevante

permanent

A.3.4

Dezvoltarea unor resurse online de informare i formare pentru profesorii de Religie (site-uri, platforme de nvare etc.)

Patriarhia Romn Centrele eparhiale

Cadre didactice de Religie

Specialiti n diverse domenii relevante

permanent

A.3.5

nfiinarea unor centre de cercetare i de documentare cu privire la disciplina Religie, organizate n cadrul facultilor de teologie ortodox din ar

Facultile de teologie ortodox din ar

noiembrie 2015

B. PROFESORII DE RELIGIE

Realiti

Conform art. 18, alin. (3) din Legea educaiei naionale nr. 1/2011, disciplina Religie poate fi predat numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi i abilitat n baza protocoalelor ncheiate ntre Ministerul Educaiei, Cercetrii, Tineretului i Sportului i cultele religioase recunoscute oficial de stat.

Cu privire la profesorii de Religie, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioas i regimul general al cultelor prevede n art. 32 , alin. (2) i (3): Personalul didactic care pred religia n colile de stat se numete cu acordul cultului pe care l reprezint, n condiiile legii. n cazul n care un cadru didactic svrete abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul i poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de munc.

n mod similar, n art. 4, alin. (1), (2), (3) i (4) din Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie cultul ortodox n nvmntul preuniversitar i la organizarea nvmntului teologic ortodox preuniversitar i universitar, se arat c: ncadrarea personalului didactic pe catedre de religie cultul ortodox n uniti de nvmnt preuniversitar se face cu avizul scris (binecuvntarea) al chiriarhului. Refuzul acordrii avizului scris (binecuvntrii) al chiriarhului se comunic n scris solicitantului i trebuie s fie temeinic motivat. Retragerea avizului scris (binecuvntrii) al chiriarhului se face pentru abateri grave de la doctrina sau morala cultului. Retragerea motivat a avizului scris (binecuvntrii) al chiriarhului se comunic n scris unitii de nvmnt preuniversitar i duce la ncetarea de drept a contractului individual de munc, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioas i regimul general al cultelor i Codului muncii. Angajatorul are obligaia ca n termenul legal s emit decizia de ncetare a contractului individual de munc.

Profesorul de Religie este un intermediar ntre curriculumul scris i elev. El trebuie: s fie un model viu i convingtor de contiin i tiin, avnd capacitatea real de a transmite repere spirituale i educaionale, edificatoare pentru via, accentundu-se n acest fel rolul formativ al disciplinei colare Religie; s aib cunotine consolidate n cultur i n domeniul interdisciplinar, reliefndu-se identitatea profund a credinei i a raiunii, precum i legtura dintre acestea; s aib competene n transmiterea unui mesaj adecvat nevoilor specifice ale copiilor i ale adolescenilor; s aib capacitate efectiv de actualizare a relaiei Familie-Biseric-coal, prin cooperarea cu prinii elevilor, cu preotul i cu cei implicai n activitatea catehetic, cu directorul, profesorii sau dirigintele clasei.

n anul colar 2014-2015 disciplina Religie este predat de un efectiv de 6.800 de profesori, dintre care 4.266 de titulari i 148 de titulari de alt specialitate, care au avut n completarea normei ore de Religie; 1.299 sunt clerici, 5.337 laici cu studii teologice i 164 cu alte studii. Dintre profesorii de Religie, 1.901 au obinut definitivarea n nvmnt, 1.591 gradul didactic II, 1.824 gradul didactic I, iar 129 au doctoratul n teologie, tiinele educaiei, filologie etc. n inspectoratele colare judeene, i-au desfurat activitatea specific 42 de inspectori de Religie, dintre care 40 cu studii teologice i 2 cu alte studii.

Obiective

Implementarea unor msuri de ameliorare a formrii profesionale iniiale a profesorilor de Religie, care s susin debutul profesional de succes;

Promovarea unor activiti de formare continu de calitate, care s susin implementarea adecvat a noilor programe colare de Religie.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

B.1

Actualizarea planului-cadru i a programelor analitice la specializrile din cadrul facultilor de teologie ortodox din ar, astfel nct s fie conferit absolvenilor o profesionalizare a actului didactic, n relaie cu specificul curriculumului colar de la disciplina Religie.

Facultile de teologie ortodox din ar

iunie 2015

B.2

Implicarea viitorilor absolveni ai facultilor de teologie n diferite activiti educative practice cu copii i tineri (practic pedagogic, activiti de catehez, activiti de voluntariat n spitale sau centre educaionale, activiti de lucrtori de tineret etc.).

n cadrul facultilor de teologie ortodox este nevoie de asumarea unui demers prin care s fie depit abordarea de tip scolastic. n acest sens, este necesar promovarea unei teologii vii, deopotriv interdisciplinare, mistagogice i misionare.

Facultile de teologie ortodox din ar

permanent

B.3

Asigurarea accesului unui numr ct mai mare de profesori de Religie la cursuri de formare continu de calitate, susinute din fonduri europene

Ex.: Proiectul POS DRU ID 134267 Perfecionarea cadrelor didactice din nvmntul preuniversitar care predau disciplina Religie Obiectivul general al proiectului este mbuntirea competenelor profesionale a 1560 de cadre didactice care predau disciplina Religie n nvmntul preuniversitar, prin 8 programe de perfecionare, dezvoltate n cadrul proiectului i acreditate de MECS; solicitant: Universitatea Babe-Bolyai din Cluj-Napoca; partener unic: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iai (mai 2014 octombrie 2015)

MECS

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

Casele Corpului Didactic

Universitile

permanent

B.4

Promovarea ofertei de cursuri de formare continu cu rol n creterea calitii formrii profesorilor de Religie (n domeniul religie i n domenii interdisciplinare), existente la nivel judeean (Case ale Corpului Didactic)

Ex. Curs de formare Teologie, Filosofie, tiin Dialog interdisciplinar, curs aprobat prin OMEN nr. 5550/21.11.2013.

Casele Corpului Didactic Universitile

permanent

B.5

Implementarea unui program unitar de dezvoltare profesional a corpului de metoditi pentru disciplina Religie

Inspectorate colare Judeene

permanent

B.6

Promovarea unor activiti de dezvoltare profesional (comisii metodice, cercuri pedagogice, lecii demonstrative etc.), ca exemple de bune practici pentru ora de Religie

Inspectorate colare Judeene

permanent

B.7

Organizarea de ntlniri ale reprezentanilor Patriarhiei Romne cu reprezentani ai MECS, ai centrelor eparhiale, ai inspectoratelor colare judeene, cu profesori de Religie, la nivel naional/regional/judeean dezbateri pe tema educaiei religioase, dezvoltarea i asumarea de proiecte comune

Patriarhia Romn

MECS

Centre eparhiale Inspectorate colare Judeene

permanent

B.8

Organizarea de ntlniri comune ale profesorilor de Religie cu diferite instane cu rol educaional la nivelul comunitii: reprezentani ai Asociaiei Prini pentru Ora de Religie (APOR), reprezentani ai Bisericii Ortodoxe i ai altor culte recunoscute, reprezentani ai societii civile dezbateri privind calitatea educaiei religioase la nivel judeean/local, dezvoltarea i asumarea de proiecte comune

Organizaii locale ale cultelor

Profesori de Religie

APOR

permanent

B.9

Identificarea i evaluarea situaiilor problematice referitoare la prestaia educaional a profesorilor de Religie i a inspectorilor de Religie

Inspectorate colare Judeene

Centre eparhiale

APOR

permanent

B.10

Organizarea, n funcie de solicitri, a unor cursuri de formare pentru profesorii care se pregtesc pentru examenul de acordare a definitivrii n nvmnt

Facultile de teologie ortodox

permanent

C. ALTE TIPURI DE ACTIVITI EDUCAIONALE RELEVANTE PENTRU EDUCAIA RELIGIOAS

C.1. Educaia religioas n nvmntul preprimar

Realiti

Rolul educaiei religioase realizate nc de la vrsta copilriei mici este susinut de diveri autori, att din domeniul teologiei, ct i al psihologiei sau al tiinelor educaiei. Mai multe state europene au integrat n curriculumul pentru nvmntul precolar elemente de dezvoltare moral i religioas, cu rol n formarea identitii copilului, n conturarea unui model de relaionare cu ceilali i cu lumea din jurul su.

Elemente de educaie religioas n nvmntul precolar au fost implementate n Romnia, dup 1989, la nivelul aciunilor individuale, realizate n cele mai multe cazuri sub forma unor activiti de tip proiect tematic interdisciplinar. n unele situaii, au fost concepute i derulate i activiti opionale, cu tematic moral-religioas, pe parcursul unui semestru sau al unui an colar. Fr a exista un curriculum oficial, tematica proiectelor sau a activitilor opionale a avut n vedere, preponderent, coninuturi legate de marile srbtori cretine.

Obiective

Evaluarea situaiei actuale a activitilor de tip proiect tematic interdisciplinar, realizate n nvmntul preprimar;

Susinerea activitilor didactice de realizare a educaiei religioase n nvmntul precolar.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

C.1.1

Analizarea rezultatelor implementrii proiectului Argument pentru abordarea unor teme/aspecte din domeniul educaiei religioase n nvmntul precolar de ctre MECS, la nivel judeean i naional

MECS

Patriarhia Romn

iunie 2015

C.1.2

Identificarea premiselor pentru dezvoltri ulterioare n domeniu

MECS

Patriarhia Romn

iulie 2015

C.2. Dezvoltarea activitilor complementare ca suport pentru educaia religioas promovarea voluntariatului, a responsabilitii civice, a spiritului filantropic etc. la elevi

Realiti

Familia i coala. Dup 1989, diferite edituri din ar au publicat materiale diverse pe teme de educaie religioas (cri, reviste, brouri, pliante etc.). Utilizarea acestor materiale de informare, adresate colii sau familiei poate reprezenta un factor important, de susinere a activitilor complementare de nvare la ora de Religie, organizate n contexte nonformale.

Biseric. n cadrul Programului catehetic Hristos mprtit copiilor, care se desfoar n bisericile Patriarhiei Romne ncepnd cu anul 2006, au fost editate ghiduri pentru copii i catehei. Acest program catehetic presupune organizarea, la nivel parohial, a unor ore de catehez pentru copii, n cadrul crora sunt utilizate metode inovative i interactive (descoperirea,conversaia, exemplul etc.), care valorific experienele de via ale copilului i au aplicabilitate la nivelul vieii cotidiene.

Obiective

Implicarea familiei n educaia religioas a copiilor;

Intensificarea activitii Bisericii n educaia religioas a copiilor, prin programe catehetice;

Promovarea contextelor nonformale de educaie religioas, care s implice o varietate de actori educaionali.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

C.2.1

Diversificarea i intensificarea activitilor organizate n cadrul Programului catehetic Hristos mprtit copiilor

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

Parohiile

permanent

C.2.2

Promovarea activitilor de sprijin pentru copiii aflai n risc de abandon colar, prin valorificarea msurilor promovate de proiectul Alege coala!

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

Parohiile

permanent

C.2.3

Continuarea editrii de ghiduri catehetice pentru copii n cadrul Programului catehetic Hristos mprtit copiilor

Patriarhia Romn

permanent

C.2.4

Editarea de cri cu poveti/ poezii pentru copii, antologii de poezii i texte din literatura religioas, care s fie utilizate n diferite contexte (acas, la coal, la biseric) i s fie adaptate la diferite vrste ale copiilor i tinerilor

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

APOR

Edituri

permanent

C.2.5

Editarea de materiale pentru prini, cu caracter informativ i formativ, cu privire la rolul i relevana educaiei religioase a copiilor i a tinerilor

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

APOR

Edituri

permanent

C.2.6

Elaborarea unui anuar al suplimentului Lumina Educaiei al Ziarului Lumina, care s promoveze referine teoretice i exemple de bune practici n domeniul educaiei religioase

Patriarhia Romn

permanent

D. COMUNICAREA

Realiti

Una dintre problemele fundamentale este comunicarea n contextul misiunii interne a Bisericii. La nivelul comunitii locale se simte nevoia dinamizrii relaiei profesor de Religie preot de parohie prini ai copiilor, a comunicrii cu managerii colari, cu profesori de alte discipline colare, cu ali membri ai comunitii. n acest sens, un instrument util care poate fi dezvoltat const n parteneriatul coal parohie prini (ex. APOR).

n perspectiva unei colaborri eficiente cu prinii, n vederea realizrii unui demers educaional util copiilor, este nevoie de organizarea de ntlniri comune prini preoi profesori de Religie, pentru a dezbate o serie de subiecte educaionale n spaiul non-instituional (forumuri, ntlniri de week-end, lansri de carte ori expoziii de carte pentru copii etc.). S-a constatat nevoia dezvoltrii unor proiecte comune de educaie nonformal i a propunerii de parcursuri comunicaionale comune (ex. Istoria comunismului la Fortul 13 Jilava).

Asigurarea vizibilitii i a diseminrii unor astfel de evenimente se va realiza prin mesaje promovate la nivelul autoritilor publice locale, al birourilor parlamentare de circumscripie, al mass-mediei locale, al altor organizaii cu rol n domeniul educaiei copiilor i tinerilor.

La nivel general, este necesar organizarea de evenimente educaionale interdisciplinare, pe teme de interes comun. n acest sens, Patriarhia Romn organizeaz Simpozionul Naional de Pedagogie Cretin Repere ale educaiei cretine n teologia Sfntului Ioan Gur de Aur, actualizate n relaia Biseric-Familie-coal din contextul contemporan, la Centrul Naional pentru Formare Continu Dumitru Stniloae din Bucureti, n perioada 27-30 aprilie 2015. De asemenea, Patriarhia Romn organizeaz Congresul Internaional de Teologie intitulatRelaia dintre parohie i coal n viaa i misiunea Bisericii din contextul actual,la Centrul Naional de Formare ContinuDumitru Stniloaedin Bucureti, n perioada 18-21 octombrie 2015.

n contextul publicrii Deciziei nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curii Constituionale a Romniei, n perioada de nscriere a elevilor la ora de Religie s-a evideniat nevoia constituirii de colective comunicaionale multi-disciplinare (teologie, pedagogie, drept, comunicare, jurnalism etc.), devenind obligatorie dezvoltarea unor relaii constructive cu redacii din mass-media, capabile s dezvolte un dialog benefic.

Deoarece n ultimii ani se constat n mass-media promovarea unor informaii eronate i a unor mesaje negative, nefundamentate, cu privire la ora de Religie, se evideniaz nevoia unei formri n domeniul comunicrii pe teme de educaie religioas i a organizrii unor cursuri de jurnalism i comunicare media a subiectelor cu caracter apologetic.

Obiective

Dinamizarea relaiei prini preoi profesori de Religie profesori de alte specialiti;

Dezvoltarea unei relaii constructive cu mass-media, n vederea unei informri corecte, n spaiul public, cu privire la ora de Religie.

Activiti

Nr.

Activitatea

Responsabili

Termen

D.1

Organizarea de ntlniri comune prini preoi parohi profesori de Religie, pentru a dezbate o serie de subiecte n spaiul non-instituional (forumuri, ntlniri de week-end, lansri de carte ori expoziii de carte pentru copii etc).

Filiale APOR

Parohii

Profesori de Religie

permanent

D.2

Organizarea unor cursuri de jurnalism cretin n cadrul centrelor de cercetare i de documentare cu privire la disciplina Religie / a unor mastere de jurnalism cretin, organizate n cadrul facultilor de teologie ortodox din ar

Facultile de teologie ortodox din ar

permanent

D.3

Organizarea unor evenimente interdisciplinare pe teme de interes comun, la nivelul comunitilor locale i la nivel naional

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

Inspectoratele colare Judeene

permanent

D.4

Organizarea de campanii media, dezbateri publice, evenimente n coli, referitoare la ora de Religie, cu participarea unor oameni de tiiin, a unor personaliti culturale etc., n scopul promovrii obiectivelor educaiei religioase i a importanei valorilor religioase

Patriarhia Romn

Centrele eparhiale

coli

APOR

permanent

D.5

Realizarea, la nivelul comunitii, a unor activiti concrete prin care se aplic protocolul de cooperare ntre parohie coal prini (APOR)

Parohiile

colile

APOR

permanent

11