8 ½ 

 

Un regizor faimos de film Guido Anselmi este intr­un blocaj de idei. Acesta se afla in                               

difuculatea de a regiza un film S.F. din cauza unor probleme artistice dar si materiale. In timp ce                                   

acesta se chinuie in a creea filmul, o avalansa de priviri retrospective apar in vise, care reflecta                                 

amintiirile si fanteziile imbinate cu realitatea. Din cauza acestor vise, protagonistul trebuie sa­si                         

infrunte probleme personale dar si tehnice. 

Imi este foarte dificil sa interpretez universul lui Felin. Avand in vedere ca nucunosc                           

celelate filme ale lui. 8 ½ este un film cu un sambure bibliografic sau cel putin o interpretare                                   

metagorca a vietii sale in lumea filmui. Nu pot sa determin cu exactiate motivul din spatele teme,                                 

sau instusi tema, dar in schimp pot sa ofer o anumita perceptie in ciudea limitarilor mentionate                               

mai deveme (s­ar putea sa ma insel toatal, dar incerc). Analiza consta in deschirea filmui. 

Cel mai constructiv punct intr­un film este inceputul. Iar filmul lui Felini incepe cu un                             

vis, vis in care este redata tema. Astfel protagonistul Guido Anselmi, regizor de film, este blocat                               

intr­o masina si ajunge intoxicat. El nu se intoxica de fum, fumul in sine este o presiunea celor                                   

din jur. Practic fumul devine un simbol al consecintelor declaste de cei din jurul sau. Masina este                                 

o cazemata care­l apara de cei din jur. Iar ceilalti din jur (aflati in autovehicule) sunt insusi cei                                   

care­l afuma. Mislocul de transport nu este doar un mediu de protectie dar si galaxia sa. Iar                                 

drumul pe care acesta­l parcurce reprezinta universul, un univers al filmului. El se elibereaza din                             

aceasta cusca sise indeparteaza catre o lume noua, un alt univers. Acest Univers este in                             

continoare cel al filmului dar, de aceasta data este lipsit de impedimente. Filmul de aceasta data                               

este fare presiuni o forma de arta pur, asa cum ar trebui sa fie, cel putin in viziunea lui Guido.                                       

Arta lui Anselmi nu poate exzista decat in imaginatia creatorului, creatia in lumea reala nu poate                               

fi creata fara aghiotanti. Autorul este captiv chiar i in lumea lui su cel putin legat de realiate                                   

printr­un nod care este tinut de catre producator. Imaginea lui Guido va fi mereu distorsioanata  

de realiate (celalat univers). Universul este urat, foarte apropiat de un cosmar. 

O alta interpreatare a deschiderii ar fi cea in care el este aus la realiate de urmatorul                                 

proiect (filmul S.F.) iar escapa lui ar fi acel “film onest” care nu se paote realiza. Filmul acesta ar                                     

fi putut insemna apogeul artistic a lui Guido Anselmi. Intoxicare in acest caz ar reprezenta                             

ipocrizia celor din jur. Artistului ii este acrediata valoarea doar pentru a­i mentine spiritul de                             

creator, desi intenta celor din jur nu este una nobila de la bun inceput, prin urmare en nu a fost                                       

nicioadata destinat sa creeze operasa cea mai pura. In finalalul secventrei, Guido nu este trezit la                               

realitate ci adus din nou in cosmarul realitatii.  

Inca doua puncte importante as vrea sa le subliniez. In primul rand lupta sau motivul                             

lupte.Nu e per toatal o lupta ci o acceptiune sau un compromis,pe care acesta il face cu                                 

societatea. Else hraneste cu laudele celorlati petru a continua, este convins ca anturajul in care se                               

afla este distructiv dar, il imbratiseeaza pentru a crea. In al doilea rand sugestia urmatorului                             

proiect este oferit vizual printr­un cadru scurt (flash) care ilusteaza “nava spatiala”. 

Operatorul de imagine Gianni Di Venazo, foloseste cu mare maiestrie ceea ce reprezinta                         

imaginea. Scena de deschidere este iluminata intr­un mod distinct, care ajuta in sustinerea ideei                           

de vis. Contrastul sceneieste foarte nuantat avand valori extrem de sub respectiv spra expus. In                             

urma acestui tip de iluminare nu distingem foarte bine formele,singurul lucru care iese in                           

evidenta sau se poate distinge sunt figurile umane care privesc scena intoxicarii ca pe un                             

spectacol. Imaginile indivizilor raman implemantate in minte pe tot parcursul filmu, un aspect                         

foarte important, avand in vedere faptul ca aceste figuri o sa le revedem pe toata durata                               

scurtmetrajului. Supra expunerea de la capatul tunelului reprezinta necunoscutul si sau                     

implinirea, dupa cum am precizat inainte. Faptul ca Guido trece aceasta bariara reprezinta                         

asumarea riscului. Miscarea de aparat este impecabil executata si creeaza emotie. Incepe cu un                           

trav frontal care ne prezinta situatia, travul lateral arata locatia iar panoramarea din masina                           

empatizeaza claustrofobia. De remarcat sunt si acele stop cadre care au efect subliminal.Trecerea                         

in exteriorul autovehicolului incepe cu o reactie (a observatorului), iar in urmatoarea taietura ne                           

concentreaza atentia atententia aspura chinului prin care trece regizorul Guido, in acelas cadru se                           

face un trav carte reactie apoi infern din nou, urmatorul cadru ofera iarasi o prespectiva asupra                               

reactei de indiferentaa, se face un trav si o panoramare catre alti spectatori apoi revenim la                               

intoxicare. Guido se elivereaza din capcana si se indreapta catre lumina, desigur acelas raport                           

este continuat. Puncul de referinta a camereai in scena nu reaza raporturi intre personaje ci de                               

situatie. 

In momentul in care Guido trece de soare acesta este liber pana cand este capturat din                               

nou. 

Sceana de deschidere, are aceeasi expresivitate precum un scurtmetraj, in sensul ca se                         

bazeaza pe emotie nu pe actiune sau personaj. Acest ‘scurtmetraj’ constituie intregul film, sau                           

mai degraba il sintetizeaza intr­un fel foarte inteligent. Sunt apsolut uluit de felul in care Fellini                               

reda tema filmului in doar trei minute. 

Am prea laudat filmul in slavi pana acum, dar are si un aspect care­l face foarte dificil sau                                   

frustrant de urmatit si anume sunetul. Ca orice productie italeneasca din aceea vreme sunetul era                             

dublat. Nu are rost sa continui acest aspect dar presupun ca intelegenti referinta. Pe langa asta nu                                 

e domeniul meu.  

Intr­un anumit punct din film mi­a atras atentia o macheta. Nu era orice macheta ci                             

reprezenta o nava spatiala in viziunea lui Wernher von Braun, unul din pionerii aeronauticii                           

spatiale si inginer de nave spatiale, fara de care calatoria in spatiu din 1969 nu ar fi fost posibila.                                     

Acest fapt dovedeste atentia pentru detalii a lui Felini. Mica reprezentare a navetei spatiale ofera                             

consistenta filmului, este un detali mic care face filmul din interiorul filmului sa fie palpabil. Tot                               

pe aceeasi structura (design), ceea a lui von Braun se bazeaza si filmul lui Kubrick, 2001:                               

Odiseea spatiala.