Ana Pauker

Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn, 28 decembrie 1893 – d. 3 iunie 1960) a fost o

militantă și om politic comunist român, evreică de naționalitate, în anii celui de-Al Doilea Război

Mondial lideră a grupării „moscovite” ("Pauker") a Partidului Comunist Român, între 1947- 1952 vice-

prim-ministru și ministru de externe al României. În 1952 a fost îndepărtată de către Gheorghe

Gheorghiu-Dej de la putere și din partid, împreună cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, cei trei fiind

acuzați că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.

S-a născut la Codăești, Vaslui, la data de 28 decembrie 1893 (potrivit actului de naștere nr.66/30

decembrie 1893) într-o familie de evreisăraci. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. Pe tatăl său îl

chema Herșcu Rabinsohn iar pe mamă Sara (Sura). În momentul nașterii tatăl ei avea 35 de ani iar

mama 30. A studiat o vreme medicina la Zürich în 1918-1919, dar și-a întrerupt studiile. De tânără a

învățat limbaebraică, pe care a predat-o la o școală primară evreiască din București. În timp ce fratele

ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915 ea s-a orientat spre socialism, fiind influențată în

această direcție de colegul și iubitul ei din tinerețe, Heinrich Sternberg.

În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit.

La încurajarea lui, a intrat, în anul1920, în mișcarea comunistă. Este racolată în această perioadă

ca agent sovietic. În anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activități politice

ilegale și, după ce au fost eliberați, au plecat în exil, în Elveția. De acolo a plecat în Franța, unde a

devenit instructoare a Cominternului și apoi s-a implicat în mișcarea comunistă din Balcani.

A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PC din România, în

cadrul căruia ca activistă Comintern, milita și pentru desprinderea Basarabiei (Est-Moldovei) românești

de România. În urma unui proces, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, dar a reușit să fugă în

1926 în URSS, unde a rămas până în 1934, perioadă în care făcut studii politice la școlile Comintern.

După întoarcerea în România, a primit funcții de răspundere în partidul comunist. A fost arestată

în 1935 și judecată la Craiova împreună cu alți conducători ai Partidului Comunist, între

care Alexandru Moghioroș, Șmil Marcovici și Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani

închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un

politician român, deținut de autoritățile sovietice după ocuparea în 1940 a Basarabiei și a Bucovinei de

Nord. Mai exact, era vorba de „Moș” Ion Codreanu fost membru al Sfatului Țării (Basarabiei), arestat

de sovietici imediat după intrarea lor în Basarabia, la 28 iunie 1940. Între timp, în timpul unei șederi

în Uniunea Sovietică, soțul ei, Marcel, fusese arestat și executat în 1938, ca „spion al Occidentului”, în

cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reușit totuși să zdruncine credința ei în cauza comunistă și

loialitatea ei de agent al regimului sovietic.

La Moscova a devenit șefa grupului de comuniști români exilați, cunoscut, ulterior în cadrul PCdR, sub

denumirea de "fracțiunea moscovită".

În vârful puterii

Ana Pauker (era numită Stalin în fustă) s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma

sovietică, după ce Armata Roșie a intrat în țară. A fost aleasă secretar al Comitetului Central al

Partidului Comunist Român și a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliție, intitulat

"de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comuniști, prezidat de dr. Petru Groza, în

anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și vice-prim ministru, fiind prima femeie din

lume care a deținut această funcție guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul

prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCR și a regimului dictatorial

comunist, deosebit de nepopular și de represiv, și-a câștigat o reputație foarte negativă iar mulți

consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii.

Deoarece a condus țara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

"Raportul Vladimir Tismăneanu" , menționează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul

"Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi

indicat ordinea după importanța pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceștia fiind: Ana

Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe

crimă și fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru

că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulși sânii cu cleștele, a fost violată

și apoi omorâtă.

Căderea

În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor

campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, a fost

acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" și de activități "antipartinice", de sabotarea

colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști etc. A fost exclusă

din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). În februarie 1953 a fost

supusă unui șir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună și jumătate după

moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare și ținută mai mulți ani în arest la

domiciliu.

În istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalență:

ea a fost ostilă sionismului și autodeterminăriievreilor, în spiritul ideologiei leniniste și staliniste, dar

totodată a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor

români. În același timp, datorită politicii externe a lui Stalin în acea perioadă în Orientul Apropiat,

paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la București, condus de

Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (și la început, într-o oarecare

măsură, chiar a încurajat) o emigrație, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o

sută de mii de persoane în câțiva ani, în vreme ce din URSS însăși, emigrația era aproape toal

interzisǎ), iar România a fost în iunie 1948 (alături de celelalte țări dominate atunci de Uniunea

Sovietică) printre primele state care au recunoscut de jure tânărul stat evreiesc și au stabilit cu el

relații diplomatice la rang de legație.

În ultimii ani de viață, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba

germană pentru Editura Politică. În octombrie 1959 a primit de la autoritățile sovietice post-staliniste

înștiințarea oficială că soțul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informații, nu a

supraviețuit Gulagului și a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960.

La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de față și veteranul comunist Gheorghe Cristescu, unul din

fondatorii Partidului Comunist din România. A fost reabilitată după 1965, venirea la putere a

luiCeaușescu, iar urna cu cenușa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea

poporului și a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut ca Mausoleul din Parcul Carol. În 1991,

când mausoleul a fost dezafectat, cenușa Anei Pauker a fost preluată de către familie și transportată

în Israel.

Marcel și Ana Pauker au avut trei copii:

Tanio (1921-1922)

Vlad (n. 1926)

Tatiana (n. 1928)

A mai avut un fiu adoptiv, Alexandru. Un frate al ei, Haim Rabinsohn, a fost un apreciat poet de limbă

ebraică în Israel.