UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

BUCUREŞTI

Programul de masterat : Refacere post-efort şi recuperare post traumatică

LUCRARE DE DISERTAŢIE

„Actualităţi privind impactul programelor kinetice în compensarea clinico-

funcţională a sindroamelor cervicale algofuncţionale”

Autor: Ungureanu Ana Valentina

Coordonator ştiinţific: Prof. Univ. Dr. Elena-Luminiţa Sidenco

Bucureşti

2009

1

CUPRINS

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE

1.1.Importanta si actualitatea recuperarii kinetice in sindroamele algo - cervicale

1.2. Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL 2 REEVALUAREA MODERNĂ A BAZELOR ANATOMO-

FIZIOPATOLOGICE IN SINDROAMELE ALGOFUNCŢIONALE ALE COLOANEI

CERVICALE

2.1 Aspecte de biomecanică ale coloanei vertebrale cervicale – noutăţi privind

valorificarea acestora

  2.2 Evaluarea coloanei cervicale - elemente de testing muscular si articular valorizate

de noile programe kinetice

2.3. Sindroamele algo functionale ale coloanei cervicale

   2.3.1. Nevralgia cervico brahială

2.3.2. Torticolisul

2.3.3. Cervicartroza

2.3.4. Sindromul algo funcţional cervical inferior C3-C7

2.3.5. Spondiloza cervicală

2.3.6. Hernia de disc cervicală

CAPITOLUL 3 NOUTĂŢI PRIVIND PROGRAMELE KINETICE ÎN RECUPERAREA

SINDROAMELOR CERVICALE ŞI MODALITĂŢI PERSONALE DE APLICARE

3.1 - Elemente de strategie recuperatorie

3.2- Principiile si obiectivele tratamentului kinetic

3.3 Programele kinetice

CAPITOLUL 4

CONCLUZII SI PROPUNERI

 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

2

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE:

1.1.Importanta si actualitatea recuperarii kinetice in sindroamele algo - cervicale

Durerea cervicală a adultului este o importantă problemă de sănătate în ţările

industrializate luând în considerare că durerile cervicale afecteaza cel putin 8% din populatia

adulta in fiecare clipa, si aproximativ 25% in cursul unui an.

Durerea cervicală este al doilea simptom, după durerea lombară, pentru care pacienţii

solicită consultaţii la fizioterapie, ortopedie, neurochirurgie sau medicina muncii si reprezintă a

treia cauză de adresabilitate la un neurochirurg.

Problemele legate de durerea cervicală a adultului determină anual costuri economice şi

psihosociale substanţiale. În afara costurilor medicale mari,(servicii şi tratament) se mai adaugă

şi costurile sociale legate de plata concediilor de boală cu număr mare de zile de incapacitate

temporară de muncă. Trebuie subliniate şi costurile psiho-sociale individuale, care nu pot fi

cuantificate financiar (pierderea locului de muncă, conflicte familial, etc.)

Complexitatea morfofuncţională a coloanei vertebrale cervicale are drept consecinţă o

patologie variată, cu o simptomatologie la fel de complexă, al cărei mecansim fiziopatologic este

neural-somatic, neural-vegetativ, vascular, osteo-articular, ligamentar, în cadrul unor procese

patologice de ordin postural, inflamator, traumatic, tumoral.

Coloana cervicală are o importanţă deosebită in structura organismului uman, totuşi,

dintre cele trei segmente ale coloanei vertebrale, segmenul cervical este insă şi cel mai fragil, cel

mai expus lezării,in contextul unor traumatisme. Datorită acestei expuneri, şi a unei mobilităţi

crescute, cu amplitudine mare de mişcare comparativ cu celelalte segmente vertebrale, patologia

coloanei vertebrale cervicale are cea mai crescuta incidenţă: dacă herniile de disc cervicale sunt

destul de rare comparate cu cele lombare,raportul fiind de 1/10, în schimb instabilitatea creată

prin degradarea discului este mult mai importantă la nivel cervical decat lombar.

Peste 95% din degradarile de disc cervicale sunt date de uzura fiziologică (normală la 40

de ani) sau patologică şi numai 5% sunt consecinta unor traumatisme importante.

3

De asemenea, uzura coloanei vertebrale cervicale o regasim şi în contextul unei vieţi

sedentare, fenomen destul de frecvent în ultimii ani ,dar si prin activitati care implica miscari

repetate si prelungite ale muschilor gatului, ligamentelor, tendoanelor, oaselor si articulatiilor.

Acestea pot avea ca rezultat intinderea (tensionarea excesiva sau suprasolicitarea musculara),

entorsa (leziuni ligamentare), spasmul musculaturii cervicale sau inflamatia articulaţiilor

cervicale.

1.2. Motivarea alegerii temei

Motivaţia personală de alegere a acestei teme este faptul că în practica de recuperare ce o

desfăşor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov , m-am confruntat cu o incidenţa

extrem de mare a cazurilor ce implică procesul degenerativ al coloanei, şi, prin excelenţă, a

coloanei cervicale în special. Am constatat că aceste patologii dau o incapacitate de muncă şi un

randament psiho-somatic scăzu, totodată am observat din experienţa mea personală că suferinţa

celorlalte regiuni ale coloanei vertebrale implică, cel puţin secundar, şi afectare cervicală

             În practica mea kinetoterapeutică mă interesează cu precadere "comportamentul motric"

al rahisului, cu implicaţiile lui biomecanice şi fiziopatologice crescute, ale sindroamelor la nivel

cervical atât în randul tinerilor cât şi al adulţilor.

4

CAPITOLUL 2

REEVALUAREA MODERNĂ A BAZELOR ANATOMO- FIZIOPATOLOGICE ÎN

SINDROAMELE ALGOFUNCŢIONALE ALE COLOANEI CERVICALE  

Sindroamele algo-funcţionale ale coloanei cervical sunt extrem de frecvente în special la

vârsta mijlocie; ca incidenţă cuprind 10-15% din populaţie, apărând mai ales în jurul vârstei de

50 de ani; sunt uşor mai frecvente în rândul femeilor. Episoadele simple de dureri cervical

durează între 1- 4 zile şi în general nu necesită tratament de specialitate.

Durerea radiculară iradiată în umeri şi membre superioare apare mai tardiv decât durerea

cervicală simplă.Ea apare cu o frecvenţă de până la 10% între 25-29 de ani, iar după vârsta de 45

de ani, frecvenţa ei atinge 25-40% în rândul populaţiei.

Elementele de fiziopatologie de care trebuie sa ţinem cont în alcătuirea programelor

kinetice:

-fibrele inferioare ale plexului cervical inervează zona zona superioară a umărului

-rădăcinile C5 şi C6 inervează partea laterală a braţului şi antebraţului

-rădăcinile C6 C7 şi C8 inervează mâna, C8 extinzându-se în antebraţ

-T1, cu segmental ei median, inervează partea mediană a braţului şi antebraţului.

Structurile sensibile la durere la nivelul coloanei cervicale sunt ligamentele, rădăcinile

nervoase, suprafeţele şi capsulele articulare, precum şi muşchii. Durerea în regiunea cervicală

poate avea localizare diferită ca origine:

-regiunea cervicală postero-laterală C1-C2, C2-C3

-regiunea occipitală C2-C3, C3

-regiunea postero-superioară cervicală: C2-C3, C3-C4, C3

-regiunea posterioară mijlocie cervicală: C3-C4, C4-C5, C4

-regiunea postero-inferioară cervicală:C4-C5, C5-C6, C4, C5

-regiunea suprascapulară C4-C5, C5-C6, C4

-teritoriul superior al scapulei C6-C7, C6, C7

-zona medioscapulară: C7-T1, C7

Funcţionarea normală a coloanei cervicale este condiţionată de o serie de factori cum ar fi

mişcările în limite fiziologice ale articulaţiilor, ale structurilor osoase, măduvei, muşchilor,

ligamentelor, tendoanelor, precum şi cu irigarea sanguină adecvantă a tuturor acestor structuri

5

(sistemul nervos vegetativ simpatic)

“Coloana cervicală este cel mai

complicat sistem articular

din organism, dar şi cea mai

mobilă regiune a coloanei

vertebrale. Mobilizându-se

de peste 600 de ori pe oră,

este supusă unui stres

mecanic şi unor tensiuni în

decursul activităţilor cotidiene”.[5]

2.1 Aspecte de biomecanică ale coloanei vertebrale cervicale – noutăţi privind

valorificarea acestora

Cu trecerea anilor, nucleul pulpos al discului intervertebral devine vulnerabil la

traumatismele acute sau cronice ale coloanei cervicale, având tendinţa de prolaps la tensiunile

inelului fibros. Printr-un proces degenerativ, spaţiul interdiscal, foramenul intervertebral se

îngustează, amplitudinile mişcărilor articulare se reduc, rezultând o tensiune la nivelul

intraarticular. Formarea osteofitelor poate duce la leziunea canalului spinal şi foramenului

intervertebral, process de multe ori accentuat şi de prolapsul ligamentului galben. Procesul

degenerativ la nivelul coloanei cervical implică schimbări şi în diametrul arterelor vertebrale,

acestea pot fi obstrucţionate în repaus sau în timpul mişcărilor. Stenoza arterială vertebrală este

accentuată la mişcările de rotaţie a capului.[5]

Articulaţiilor uncovertebrale nu au cartilaj articular şi membrană sinovială, fiind

pseudoartroze. Acestea nu sunt supuse procesului artrozic, dar pot produce osteofite.

Toate articulaţile la acest nivel posedă nervi senzitivi şi vase sanguine nutritive, precum

şi fibre nervoase simpatico algice. Cartilajul articular în aceste articulaţii nu este vascularizat şi

inervat, neproducând durere. Rădăcina nervoasă ocupă doar o cincime a foramenului

intervertebral, deci nevralgia cervicobrahială este datorată mai mult iritaţiei, inflamaţiei sau

ischemiei locale decât compresiei radiculare. În momentul părăsirii foramenului intervertebral,

6

rădăcina nervoasă este limitată inferior şi superior de cei doi pediculi vertebrali, median de

articulaţia uncovertebrală şi lateral de de cea interapofizară. Implicarea acestor articulaţii este

cauza cea mai frecventă a nevralgiei cervicobrahiale. Segmentul cel mai încărcat al coloanei

cervicale este discul intervertebral, articulaţiile uncovertebrale şi interapofizare se comportă ca

limitatori ai mişcării. Inelul fibros al discului intervertebral este vascularizat şi inervat fiind

capabil de regenerare. Nucleul pulpos nefiind inervat, degenerarea lui este nedureroasă; în timp

acesta suferă un process de deshidratare, pierzând din volum, astfel articulaţiile uncovertebrale şi

interapofizare vor fi supraîncărcate şi suprafeţele lor iritate. Astfel se formează

osteofitele.Rădăcinile nervoase sunt implicate şi ele cu fibroză şi obliteraţii microvasculare.

Mişcările articulare fiziologice la nivel cervical, în raport cu vârsta:

Vârstă (ani) Flexie - extensie Rotaţie laterală Flexie laterală

<30 90° 90° 45°

31 - 50 70° 90° 45°

> 50 60° 90° 30°

Aceste amplitudini articulare asigură omului un câmp vizual larg, având rol şi în păstrarea

echilibrului static şi dinamic.[ 5]

7

2.2 Evaluarea coloanei cervicale - elemente de testing muscular si articular valorizate de

noile programe kinetic

Datorita interdependenţei dintre cele trei curburi: lombară, toracică şi cervicală, examenul

se efectuează in ortostatism. Totusi in unele contexte patologice, este utila si o examinare in

poziţie de clinostatism.

Segmentul cervical este remarcabil din două puncte de vedere:

In partea superioară, primele două articulaţii nu se articuleză prin discuri. C1 sau atlasul,

se articuleză în partea superioară cu occiputul şi în partea inferioară cu C2 sau axisul. Acest

segment interesează mai mult inflamaţiile şi traumatismele, artrozele fiind destul de rare.

Segmentul cervical inferior se sprijină pe cel toracal, deci mobilitatea este limitata din cele două

parti.Coloana cervicală este deci reginunea cea mai solicitată la mobilizările habituale ale

capului, si de aici, cea mai afectată de efectele artrozelor legate de înaintarea în vârstă.[15]

Evaluarea dinamica :

În flexie este implicată si gravitaţia la un subiect care este in ortostatism. Examinatorul

apasa pe occiput. La un subiect in clinostatism, examinatorul isi plasează cele două mâini sub

umerii pacientului, şi flexia este realizată prin impingerea bratelor inainte. Evaluarea obiectivă a

mişcării cel mai uşor de efectuat este prin măsurarea distanţei dintre bărbie şi stern, cu gura

inchisă,cu ajutorul goniometrului. Flexia măsoară 35-45°, din care 20 în articulaţia

atlantooccipitală

8

Extensia se efectuează prin impingerea bărbiei în spate şi în sus în poziţie aşezat sau

culcat. Se evaluează tot prin distanţa dintre bărbie şi stern. La un individ normal, mobilitatea în

flexie- extensie este de circa 20 centimetrii. În funcţie de morfologia subiectului, flexia poate

varia de la 0 la 2 sau 3 centimetrii, şi extensia de la 20 la 23 centimetrii.Extensia măsoară 35-45°,

din care 30° în articulaţia atlantooccipitală; se măsoară în acelaşi mod ca şi flexia.

Flexia laterală este insotita intotdeauna de o rotaţie, ea este mai marcată la nivel cervical,

datorită puternicei oblicităţi a interliniilor articulaţiilor interapofizare.În practică se apasă

retroauricular, şi pentru a evita ridicarea omoplatului de partea unde subiecţii apleacă

capul.Flexia laterală măsoară 45-45° din care 15-20° în articulaţia atlantooccipitală

Rotaţia este evaluata cu subiectul aşezat ai cărui omoplaţi sunt în adducţie, de exemplu

încrucişând braţele la spate pentru a avea un plan de referinţă relativ fix. Valoarea rotaţiei variază

în funcţie de producerea aproape automată a artrozei incepând de la o anumită vârstă. La

subiecţii tineri, valoarea rotaţiei este de 75 – 80 de grade, în schimb la un subiect de 50 de ani nu

se ajunge decât la 50 – 60 de grade. Atenţie la cap, care nu trebui să fie flectat sau extins, umerii

să rămână pe linia iniţială, să nu se rotească şi ei

Circumducţia este o mişcare combinată ce inglobează toate celelalte mişcări

Tesatarea musculară

- a flexiei: se urmăreşte muşchiul sternocleidomastoidian, se stabilizează trunchiul, se

măsoară din poziţia decubit dorsal cu capul sprijinit de pat

- a extensiei: se urmăresc muşchii trapezul superior, splenius al capului şi gâtului; se

stabilizează toracele, se testează din poziţia decubit ventral cu capul şi gâtul în afara patului,

braţele pe lângă corp.

2.3.Sindroamele algofuncţionale ale coloanei cervicale

Teoriile actuale consideră că, sindromul dureros cervical şi dorsal apare ca urmare a

prezenţei la nivelul formaţiunilor osteoarticulare, ligamentare şi musculare ale rahisului a unor

leziuni de tip mecanic, degenerativ, ,artrozic, inflamator, ischemic, infecţios şi tumoral.

Durerea, elementul dominant clinic se datoreşte leziuniii structurilor vertebrale inervate sau

chiar a nervului însuşi. 0 serie de date experimenta1e au contribuit la clarificarea sindromului

algic, stabilind legături între structura anatomică afectată şi topografia durerii.

9

Iritarea sau compresiunea rădăcinii senzitive şi motorii provoacă durerea neurogenă, iar cea

a nervului sinuvertebral Luschka care inerveaza lamelele periferice ale discului şi ligamentul

posterior, durerea discogenă.

Kellgreen şi Lewis au studiat durerea de origine musculară şi au arătat că distribuţia

acesteia se face în teritoriul rădiăcinii de care aparţine muşchiul.

Nu poate fi negijată nici teoria prin care la originea fenomenelor dureroase stă

hipertensiunea sistemului venos şi nici .rolul simpaticului.

Sindromul dureros cervical se datoreşte în primul rând proceselor degenerative artrozice şi

în al doilea rând spondilartritelor seronegative. Într-o proporţie rnai mică întîlnim cauze

traumatice, infecţioase, tumorale sau dureri viscerale projectate.

Durerea are în general un caracter cronic pe care se suprapun acutizări, generate frecvent de

factori de solicitare mecanică sau expuneri la frig. În aceste situaţii algiile se însoţesc de tulburări

de statică, contractură musculară reflexă şi deteriorarea mobilităţii segmentare şi/sau regionale.

Sidromul dureros cervical se manifestă prin acuze locale, regionale şi iradiate care apar în

legătură cu iritarea ramului anterior şi posterior a nervului rahidian, a durei mater şi a măduvei

spinarii. Durerea poate avea caracter inflamator, mecanic generat de efort şi poziţii vicioase, sau

mixt.

Punctul de vedere actual se referă la faptul ca din manifestările clinice fac parte cervicalgia

acuta şi cronică şi o serie de sindroame, rezultat al sumării suferinţelor radiculare cu factorul

vascular şi vegetativ. În tabloul clinic apar frecvent tulburări auditive şi vetibulare, sindromul

nevralgic cervicobrahial şi sindromul de iritaţie durală şi medulară. Aceste manifestări clinice au

ca support mai ales leziunile de tip mechanic şi degenerative prezente la nivelul componentei

anterioare şi posterioare a rahisului cervical. Aceste suferinţe sunt frecvente, segmental

acţionând permanent în condiţii de hipertensiune şi dinamică solicitantă.

Intalnită mai frecvent este nevralgia nervului occipital Arnold,, ramura posterioară a C2 care are un

traiect ascendent în regiunea occipitală, inervând partea posterioară a pielii capului.

Denumită şi nevralgia occipitală, ea se manifestă prin dureri localizate la ceafă, cu iradjaţii

în regiunea occipitală, precum şi în teritoriul cutanat al nervului. Presiunea în punctul de

emergenţă aponevrotică a nervului, situat înapoia marginii posterioare a apofizei mastoide,

provoacă o durere vie.

Patologia nu este grevata de risc vital, dar prognosticul funcţional poate fi umbrit.

10

Actualmente se consideră că nodulul uncodiscoosteofitic, rezultat al degenerării discului şi

articulaţiilor unciforme afectează mai ales segmentul inferior, şi este manifestarea artrozică cea

mai frecventă.

Articulaţii1e interapofizare zonale pot prezenta leziuni congenitale sau dobândite, de tip

inflamator, degenerativ sau mecanic. Cele mai afectate zone sunt C2-C3 şi C3-C4. Uneori

modificările sunt importante, putându-se adăuga stenozelor congenitale şi de dezvoltare, fapt ce

favorjzează apariţia leziunilor mieloradiculare.

Maigne consideră că la originea a numeroase sindroame cervicale dureroase se află

deranjamentul minor intervertebral (DIM) ce apare ca urmare a unei dinamici suprasolicitante, a

tulburărilor de postura, a mişcărilor "greşite", a artrozelor discale şi interapofizare. In cadrul

acestei disfuncţii segmentare dureroase, benigne ~j reversibile bolnavii pot prezenta c1ureri

locale ~i la di:;· tanta prin iritarea ramului posterior al nervului rahidian. Ref1ex apar in te -

ritoriul metameric corespunzător modificări de tip celulotenomialgic şi periostic care se

evidenţiază la examenul segmentelor prin palparea rulată a tegumentelor şi transversală a

maselor musculare, precum şi la presiunea axială şi laterală pe apofizele spinoase”.

Viziunea actuală privind iritaţia radiculară cervicală demonstrează faptul că ea cauzează

durere bine localizată topografic. Iritaţia ţesutului conjunctiv profund (muşchi, articulaţie, os,

disc) cauzează durere vag localizată.

În sindroamele algice cervicale, durerea poate iradia şi spre segmentul toracic superior,

umeri, regiunea scapulară sau membrele superioare. Această durere poate fi provocată,

accentuată sau diminuată de mişcările coloanei.

Teritoriile dureroase pot fi şi ele sensibile la palpare. Durerea de tip nevralgic este cauzată

de iritaţia rădăcinii senzitive, dorsale. Este descrisă ca o durere de tip „fulger”, intensă, bine

determinată pe teritoriile dermatoamelor. Este resimţită mai ales la membrele superioare,

iradiată, asociată de parestezii, scapulă şi regiunea trapezului.

Durerea de tip mialgic este cauzată de iritaţia rădăcinii motorii, ventrale. Este mai

profundă, insistentă, dar mai puţin localizată. Iritarea rădăcinii senzitive poate provoca parestezii

şi amorţeli, exprimate de pacient ca şi o senzaţie de tumefiere (swelling), deseori confundată cu

tumefierea ţesuturilor moi..

Simptomele articulare sunt caracterizate prin durere şi redoare articulară, rigiditatea

segmentului cervical cu limitarea amplitudinii de mişcare în umeri, coate, pumn, mână, datorită

11

leziunilor articulare, iritaţiei nervoase sau distrofiei reflexe simpatice locale; tendinită sau

tenosinovită la nivelul coifului rotatorilor.

Simptomatologia vasculară se caracterizează prin compresia arterelor vertebrale de către

osteofite sau discul herniat ăn canalul vertebral poate limita mişcările cervicale.

Cefaleea, nevralgia occipitală rezultă din compresia rădăcinii nervoase sau a nervului

vegetativ simpatic, presarea arterei vertebrale, disfuncţii vegetative, contractura musculaturii

posterioare occipitale

  

2.3.1. Nevralgia cervico brahială

Nevralgia cervicobrahială este un sindrom cervical şi al membrului superior ,apărut ca urnare a

iritaţiei sau compresiunii elementelor radiculare cervicale C5, C6, C7, C8.

Topografia durerii este elementul esenţial la care se adaugă paresteziile predominant

distale. Mai rar acuzele bolnavului constau din simple senzţii parestezice distale pe unul sau mai

multe dermatoame.

Teoriile actuale consideră că în etiologia iritaţiei radiculare se întâlnesc mai frecvent doua

cauze: cervicartroza şi hernia de disc. Caracteristic pentru evoluţia procesului degenerativ

artrozic este nucleul uncodiscoosteoritic sau "hernia dură", care prin dezvoltarea posterioaă

şi posterolaterală poate intercepta traiectul radicular. In acest caz nevralgia apare dupa 40

de ani, sexul feminin fiind cel mai afectat.

Hernia de disc cervicală, "hernia moale", apare mult mai rar şi recunoaşte drept cauze

favorizante mobilitatea mare a segmentului, importanţa curburii fiziologice, forţele de tracţiune

şi presiune ce se exercită la acest nivel, precum şi relativa fixitate a rădăcinilor cervicale

(Panoza),

Experimental s-a demonstrat că hernia de disc cervicală apare rar în urma solicitărilor

axiale, aparatul discoligamentar foarte rezistent suportând încarcări de patru ori mai mari decât

structura osoasă, o serie de factori cum ,sunt degenerarea precoce a discului şi asocierea

anomaliilor congenitale se supraadaugă. favorizând apariţia herniei. Un loc important în deter-

minismul herniei de disc II ocupă traumatismul craniovertebral, direct sau indirect, şi efortul.

Hernia de disc cervicală este mai frecvent posterolaterală, în vecinătatea recesului lateral şi a

orificiului intervertebral.

Alti factori generatori de nevralgie cervicobrahială sunt:

12

- DIM care se poate instala dupa o mişicare solicitantă sau un traumatism;

-coasta cervicală incriminată uneori în producerea unei simptomalologii radiculare inferioare;

- leziuni de tip infecţios discovertebral;

- leziuni tumora1e benigne sau maligne ce pot avea iniţial un tablou de nevra1gie

cervicobrahială;

- afecţiunile neoplazice de varf pulmonar ca şi cele vertebrale primitive sau secundare;

- zona zoster include în tabloul clinic nevralgii intense, rebele la tratament şi care pot persista

timp îndelungat dupiă dispariţia erupţiei

- rareori diabetul zaharat şi guta.

Teoriile actuale consideră că tabloul clinic este dominat de prezenţa durerii şi a

paresteziilor. În general, debutul este progresiv, fiind precedat de un istoric ce scoate în evidenţă

cervicalgia cronică şi durerile interscapulare. Adesea sirnptomatologia este pluriradiculară,

penibilă, cu recrudescenţe nocturne, Ea este accentuată de mşicările coloanei cervicale, de efortul

de tuse şi strănut. Manifestările pot avea şi caracter hiperalgic, acest debut fiind particular mai

ales pentru hernia discală, In aceasta debutul poate fi acut sau subacut. In compresiunile şi

leziunile rădăcinilor nervoase cervicale, distribuţia durerii şi tulburările senzitive, motorii şi

reflexe depind de radăcina afectată.

In radiculopatia C5 durerea iradiază în umar şi pe faţa externă a braţului pană la cot; In

radiculopatia C6 durerea este descrisă de pacient pe faţa anteroexternă a umărului, braţului şi

antebraţului până la police; I

În afectarea C7 simplomalologia se înregistrează pe faţa posterioară a braţului, antebraţului,

faţa dorsala a pumnului, index şi medius; pentru C8 durerea este localizată pe faţa anterointernă

a braţului, pumnului şi ântre degetele 4 şi 5.

Pot fi prezente şi iradieri toracice superioare şi posterioare, precum şi occipitale.

Hernia C6-C7 care irită sau comprimă rădăcina ce formează nervul toracic anterior sau

nervul toracic anterolateral poate da dureri precordiale. Pot apărea contracturi musculare ale

centurii scapulohumerale, afectarea mişcărilor de fineţe, crampe musculare.

Din partea simpaticului se înregistrează tulburari de ordin vegetativ în membrul superior

(paloare, hipersudoraţie), ca şi la nivelul extremităţii cefalice

Examenul fizic are în vedere deopotrivă segmentul vertebral şi cel brahial. Rahisul cervical

13

examinat în statică şi în dinamică, bolnavul fiind în poziţie şezandă sau în decubit, relevă

tulburări de atitudine de tipul redresării sau inversării cuburii fiziologice. Palparea spinoaselor şi

a masivelor articulare interapofizare este dureroasă. Poate apărea soneriei anterioare care

reproduce sau exacerbează durerea radiculară. Intensificarea durerii poate avea loc şi la

presiunea pe vertex, în timp ce tracţiunea prudentă a extremităţii cefalice poate să influenţeze

favorabil suferinţa bolnavului. Mişcările rahisului sunt limitate, iar testările în hiperflexie şi

laleroflexie opusă brahialgiei accentuează simptomatologia. Examenul obiectiv continua cu

studiul sindromului radicular. Probele de elongaţie a braţului devin pozitive; intensitatea

sindromului de iriţalie neura1ă se apreciază prin studiul motricităţii, sensibilităţii şi reflexe1or pe

teritoriul aceluiaşi metamer. Examenul neurologic nu relevă în numeroase cazuri fenomene

deosebite, dar în formele evoluate poate constata existenţa unui deficit motor.

In sindromul C5 tulburarile de sensibilitate afectează umarul şi faţa externă a braţului până

la cot. Tulburarile motorii se pot exprima 1a nivelul deltoidului, supraspinodului, micului rotund;

se deteriorează abducţia şi rotaţia externă a braţului.

In sindromul C6 hipoesteziile apar pe faţa externă a umărului, braţului şi antebraţului până

la police. Scăderea forţei muscular interesează bicepsul, lungul supinator şi musculature

eminenţei tenare. Sunt afectate flexia cotului şi pronosupinaţia. Reflexul occipital şi stiloradial

pot fi abolite sau diminuate.

In sindromul C7 tulburările apar pe teritoriul reprezentat de faţa posterioară a umărului,

braţului, antebraţului, faţa dorsal a pumnului, index şi medius. Tulburările motorii afectează

tricepsul brachial, extensorii mâinii şi ai degetelor. Poate fi efectuată extensia cotului, pumnului

şi degetelor. Posibilele tulburări de reflexe apar la nivelul tendonului tricepsului.

În sindromul C8 hipoestezia se întâlneşte pe faţa internă a antebraţului, pumnului, mâinii şi

degetelor 4 şi 5. Eventualele tulburări de motricitate apar la nivelul musculaturii intrinseci a

mâinii şi pe eminenţa hipotenară. Reflexul cubitopronator poate fi modificat.

Sindroamele de compresiune radiculară se pot însoţi şi de sindroame de compresiune

medulară, parţială sau totală, asa încât examenul fiyic se continuă şi în direcţia evidenţierii unui

sindrom pyramidal sau de cordoane posterioare.

Pot apărea şi tulburări neurologice de tip supralezional care se explică prin participarea

elementului vascular.

Examene de laborator. Când etiologia este mecanică sau artrozică parametrii biologici nu

14

sunt modificaţi.

Examenul radiologic este principal explorare care dă informaţii asupra modificărilor

uncodiscale şi de la nivelul găurilor de conjugare.Pensarea spaţiului discal cu osteocondensarea

platourilor, osteofitoza peridiscală, hipertrofia şi încubarea apofizelor unciforme, reducerea

dimensiunilor găurilor de conjugare sunt importante pentru diagnostic. La fel este şi studiul

radiocinetic al coloanei cervical care oferă posibilitatea aprecierii elasticităţii discale, jocul

articulaţiilor discovertebrale şi interapofizare, marcând şi zonele de redoare.

Mielografia, tomodensitometria şi examenul RMN aduc relaţii suplimentare în ceea ce

priveşte etiologia şi importanţa leziunilor rahidiene şi radiculomedulare.

Explorarea periferică a sistemului neuromuscular completează informaţia conturănd mai

bine nivelul şi gradul suferinţei neurologice şi contribuie la definirea atitudinii terapeutice,

conservatoire sau chirurgicale.

Diagnosticul pozitiv este relativ simplu, elementul principal fiind durerea cervical şi

iradierea brahială uni- sau multiradiculară.

În diagnosticul diferenţial trebuie eliminate:

-sindroamele tronculare, suferinţa medianului în canalul carpian şi a cubitalului la cot sau

în canalul Guyon;

-coasta cervicală şi sindromul de defileu thoracic care se pot manifesta clinic cu

simptomatologie algoparestezică şi motorize pe dermatomul C8- D1.

- durerile de tipul tendinalgiilor de cot sau umăr care pot realize o suferinţă moderată ca

intensitate şi trenantă; nevralgia de C6 poate fi confundată cu epicondilita, iar cea de C5 cu o

periartrită scapulohumerală;

-siringomielia poate evolua cu dureri persistente însoţite de amiotrofii ale membrului

superior;

-tumorile beningne, neuriloamele sunt caracterizate de fixitatea durerii şi recrudescenţa

nocturnă, fapt ce îndrumă explorarea către descoperirea leziunilor;

-nevralgia cervico-brahială de origine neoplazică este extreme de violent cu evoluţie rapidă

şi semen neurologice progresive;

-infecţiile discovertebrale pot irita rădăcina într-un context evocator;

-distrofia simpatică reflexă (DSR) în care algiile, tulburările de forţă musculară şi de

mobilitate articulară amintesc o posibilă evoluţie radiculară

15

.2.3.2. Torticolisul

Actualmente, torticolisul este considerat o deviaţie a coloanei vertebrale, caracterizată prin

înclinarea de-o parte a capului, cu uşoară rotaţie şi bărbia întoarsă de partea opusă leziunii.

Masivul masticator este mai dezvoltat de partea opusă înclinării, cu asimetrie facială, existând la

copilul mare şi la adult o atrofie şi o neregularitate a dinţilor din partea înclinării. Şanţul median

al cefei este înclinat fată de verticală, iar linia biauriculară devine, din orizontală, oblică. Linia

orizontală a ochilor se menţine prin ridicarea umărului de partea bolnavă, cu înclinarea coloanei

care formează curburi compensatoare, instanlându-se iniţial o atitudine scoliotică şi apoi o

diformitate scoliotică.

2.3.3. Cervicartroza

Este o boala reumatismală degenerativă a coloanei cervicale determinată de uzura

discurilor intervertebrale de la acest nivel care produc mai multe tipuri de alterare discală si dau

mai multe suferinţe:

- discartroza cevicală, cu sau fără hernie discală,

- uncartroza,

- degenerescenţa ligamentelor intervertebrale.

Toate aceste suferinţe afectează aproape exclusiv partea inferioara a coloanei cervicale (în

special C5-C7).

Între factorii favorizanţi specifici ale acestor afecţiuni se numără unele anomalii

congenitale cum ar fi gâtul scurt. În contexul cervicartrozei au fost descrise următoarele

sindroame:

A. Cervicalgia cronica non- radiculară

Substratul morfologic este determinat de o discartroză incipientă plus artroza interapofizară

posterioară ce determină tracţiuni minore pe ligamente. Clinic se manifestă prin debut acut sau

sub formă de torticolis vertebrogen cu durere cervicală posterioară (nucalgie) bilaterală, difuză şi

cu predominanţă matinală. Durerea radiază occipital de o parte şi de alta a muşchiului trapez. De

asemenea mai este prezentă rigiditatea cefei şi bolnavul percepe un zgomot specific în urechi

(„nisip în ceafă”). Obiectiv se constată:

16

- limitarea dureroasă a mişcărilor extreme,

- sensibilitate mediană sau laterală la palpare.

Durerea poate avea o evoluţie capricioasă, cu acalmie chiar totală între perioadele

dureroase.Nevralgia Arnold (afectarea nervului C2) nu are legătură cu afecatarea coloanei

cervicale. Ea este esenţială, traumatică şi uneori se instalează datorită unor tulburări statice având

anumite caracteristici:

- este unilaterală,

- iradiază în vertex,

- intensitatea creste la tuse sau strănut,

- punct dureros precis şi unic.

B. Cervicalgia acută rigidizantă(torticolisul acut vertebrogen).

Substratul morfologic este determinat de o protruzie discală plus artroza interapofizară

posterioară.

Clinic se manifestă prin debut marcat de efort major, de traumatism plus expunere la frig.

Durerea este vie, intensă, pacientul adoptând o atitudine antalgică determinată de contracţia

musculară unilaterală. De asemenea este prezentă limitarea unidirecţională a mişcărilor. În timp,

această afecţiune poate evolua spre nevralgia cervico-brahiala.

C. Insuficienţa vertebro-bazilară

Este un sindrom al coloanei cervicale, substratul morfologic al acestuia fiind dat de

uncartroză. Fenomenele acuzate de bolnav fiind mai ales subiective şi anume: cefalee occipitală

de tip pulsatil, vertij până la lipotimii, fenomene neuro-senzoriale (acufene, hemianopsie),

fenomene psihice, somnolenţă etc.

Obiectiv se constantă doar un sindrom vestibular frust. Examenul radiologic este

principalul mijloc de diagnostic

Diagnosticul diferential se face cu insuficienţa vertebro-bazilară din hipotensiune

ortostatică, insuficienţă cardiacă, ateroscleroză etc.

2.3.4. Sindromul algofuncţional cervical inferior C3 – C7

17

Durerea cervical inferioară este o suferinţă frecventă, la fel ca şi lombalgia, dar spre

deosebire de aceasta din urmă este mai bine tolerată, bolnavii prezentându-se la medic în stadiile

avansate de suferinţă când la durere se adaugă şi alte simptome subiective ca: parestezii, cefalee,

veritj, tulburări de echilibru.

Cauzele care provoaca durerea cervicală inferioară sunt multiple, astfel că diagnosticul

pozitiv complet trebuie sa reprezinte în mod obligatoriu prima etapă in faţa unui bolnav care ne

solicită pentru tratament fizical-kinetic.

2.3.5. Spondiloza cervicală

Spondiloza cervicală, cervicartroza sau spondilartroza cervicală sunt termeni ce definesc

prezenţa procesului degenerativ, artrozic, la nivelul coloanei cervicale. Afecţiunea este frecventă

şi apare precoce.

Actualmente se consideră ca orice persoană de peste 40 de ani are cel puţin două

localizări de tip artrozic, dintre care una este pe coloana vertebrală cervicală. Lawrance constată

că 60% din persoanele de peste 40 de ani au o acuză cervical de cauză degenerativă.

Etiologie. Artroza cervicală recunoaşte aceiaşi factori care contribuie la apariţia

procesului degenerative în general. Vârsta, care favorizează procesul de uzură, tulburările de

static, malformaţiile congenital, surmenajul professional şi sportive, afecţiunile inflamatorii sunt

cauzele cele mai importante.

Patogenie. Fiziopatogenie. Mecanismele de producere, ca şi consecinţele clinice şi

funcţionale ale localizării procesului artrozic pe rahisul cervical, trebuie interpretate în contextul

anatomic şi mecanic al acestuia, care comporă un echilibru segmentar (segmental mobil),

regional şi global (care priveşte edificiul rahidian şi centura superioară). Acest echilibru

tridimensional se datoreşte:

-unei structure osoase diferenţiate pe fiecare nivel

-unui ţesut de susţinere cu rol particular în mişcare (disc, ligament, aponevroze, fascii)

-unor lanţuri musculoaponevrotice cu valori biomecanice importante

Punctul de vedere actual consideră că funcţionalitatea coloanei cervicale deosebeşte două

segmente, unul superior (primele două vertebre), care orientează capul în toate direcţiile şi unul

inferior, capabil să efectueze doar mişcarea de flexie-extensie şi de înclinare laterală-rotaţie.

18

Amprentele anatomice legate de particularităţile primelor două vertebre, prezenţa

apofizelor unciforme de la C3 la C7 care contribuie la formarea unor articulaţii adevărate,

orientarea articulaţiilor interapofizare posterioare (de la orizontală la nivelul axisului, la 45 de

grade pentru C7), ca şi raporturile cu artera vertebrală şi simpaticul cervical determină modalităţi

de evoluţie specific artrozei în această regiune.

Artroza vertebrală afectează articulaţiile discovertebrale şi articulaţiile interapofizare

posterioare; aparatul transvers, spinos şi ligamentar prezintă şi el modificaări de tip hipertrofic

sau calcificări cu repercusiuni clinice şi funcţionale.

Cel mai adesea, leziunile coexistă atât pe orizontală cât şi pe verticală, realizându-se un complex

patologic multiocular şi multietajat.

La producerea semnelor şi simptomelor clinice participă mai multi factori, dintre care

trebuie menţionaţi: discopatia degenerativă (cu protruzie discală posterioară centrală sau cu

protruzie laterală), apariţia de osteofite compresive, îngustarea congenitală sau dobândită

(osteofite, osificarea ligamentului vertebral posterior, hernie discală) a canalului vertebral şi

modificări ischemice la nivelul măduvei şi rădăcinilor nervoase.Ca o consecinţă a acţiunii izolate

sau mai des asociate a acestor factori apar manifestări clinice de medulopatie sau radiculopatie

care pot imbrăca diferite forme.

Protruzia discală posterior centrală este mai frecventă la nivelul discurilor C4-C5, C5-C6,

C6-C7 şi are ca urmare apariţia unei mielopatii de compresiune.

Protruzia discală laterală, mai frecventă la nivelul C7, produce o durere de tip radicular,

în miotomul afectat şi o tulburare de sensibilitate (parestezii) în dermatomul corespunzător.

Artroza intersomatică. Dinamica particulară a coloanei a coloanei vertebrale cervicale şi factorii

favorizanţi menţionaţi influenţează degradarea rapidă a discului şi remodelarea apofizelor

unciforme, cu alungirea şi încubarea laterală.Substanţa nucleară a discului degenerat se poate

infiltra în articulaţiile uncovertebrale, dând naştere unor adevărate plăci şi noduli. De Seze a

formulat termenul de nucleu uncodiscoosteofitic. În prezent, această neoformaţie osoasă

reacţională mai este denumită şi „hernia dură”.Ea se extinde către canalul rahidian şi canalul de

conjugare putând irita sau comprima rădaăcina şi genera stază venoasă şi limfatică, edem,

iritarea pachetului vasculonervos vertebral. Coloana cervicală joasă este cel mai frecvent afectată

de acest tip de leziune.

19

Artroza interapofizară. Articulaţiile interapofizare înregistrează precoce procese de

osteocondensare a platourilor şi reacţii osteofitice ce conduc la hipertrofia masivului articular şi

la formarea unor blocuri osoase. Nivelurile cele mai afectate sunt C2-C3 şi C3-C4.

Artroza intersomatică, interapofizară, osteofitoză difuză, hipertrofia şi calcificările elementelor

ligamentare pot avea repercursiuni asupra diametrului canalului vertebral.

Evoluţia spondilartrozei cervicale este lentă, întretăiată de puseuri acute determinate de

expunerea la efort, purtarea de greutăţi, trsumatisme.Simptomatologia se manifestă local şi la

distanţă, în formele avansate, putând exista un răsunet radicular şi medular. Ca şi în cazul

celorlalte manifestări artrozice se remarcă şi aici discordanţa clinicoradiologică. Simptomul

dominant al artrozei intervertebrale cervicale este durerea care se insoţeşte în grade variate de

impotenţă funcţională.Periodic pot apărea crize dureroase cu limitarea mobilitătii si chiar

blocarea segmentară.

Actualmente se consideră ca formele clinice sub care se poate prezenta artroza cervicală

sunt rezulattul suferinţei locale şi radiculare cu interferarea factorului radicular şi vegetativ.În

literatură se desciu o serie de entităţi mai mult sau mai puţin definite, unele având o

etiopatogenie neclară.

.Cervicalgia cronică. Reprezintă forma clinică cea mai frecventă. Deşi are un caracter

beningn poate constitui o jenă serioasă pentru pacient. Durerea poate iradia cefalic când

cervicalgia are la bază leziunea rahisului superior sau spre regiunea supraspinoasă,

interscapulară, şi brahială daca leziunea interesează segmentul inferior.Durerea poate fi

exacerbată de oboseală fizică şi intelectuală. Uneori, tabloul clinic mai cuprinde ameţeli,

acufene, tulburări oculare şi laringofaringiene, insomnii, stări depresive dureri

precordiale.Aproape intotdeauna simptomele se asociază şi cu fenomene de tip nevrotic.

Cervicalgia acută şi torticolisul acut.Cervicalgia acută însoţită sau nu de torticolis se

instalează brusc şi este o afecţiune penibilă de scurtă durată.Poate avea şi alte cauze în afara

puseurilor inflamatorii ale proceselor artrozice: traumatismul, malformaţiile,

osteoartritele.Durerea poate iradia ocular, aurilcular, sau facial.

Torticolisul acut banal se defineşte printr-o înclinare laterală a capului, involuntară, dureroasă, de

apariţie brutală, cu blocarea mişcărilor de rotaţie şi lateroflexie.El se manifestă printr-o

contractură a unor muşchi ai gâtului (de obicei sternocleidomastoidianul sau trapezul), cel mai

frecvent unilaterală, care se însoţeşte la cea mai mică mişcare de o durere acută ce împiedică

20

aproape total orice deplasare a capului. Durata sa este în general de cateva zile. Uneori se poate

însoţi de o scolioză compensatoare.

Cefaleea cervicală. După Nick, în 1% din cazurirahisul înalt are rol în producerea

cefaleei. Se descriu trei forme clinice:

-forma occipitală: durerea corespunde teritoriului ramului posterior al nervului C2 şi C3; pot

apărea paroxisme cunoscute sub numele de nevralgia Arnold

-forma occipitotemporomanxilară: durerea ocupă regiunea parietală, auriculară şi unghiul

inferior al mandibulei, se datoreşte iritării ramului anterior al nervului C2 şi C3

-forma supraorbitară este cea mai frecventă reprezentând 67% din totalul cazurilor de cefalee de

origine cervicală.

Cefaleea poate fi episodică sau continuă, uşoară sau severă şi este declanşată frecvent de

poziţiile vicioase şi eforturile fizice.Una din ipotezele patogenice care explică apariţia acestei

entităţi priveşte conexiunile nervului trigemen cu măduva cervicală, filetele C1 C2 C3, ce

partcipă la formarea contingentului oftalmic al nervului.

Migrena cervicală este un sindrom paroxistic caracterizat prin cefalee, greţuri, vărsături,

tulburări oculare şi neurovegetative.

Bartski şi Rochas au descris pentru prima data un sindrom migrenos de cauză cervicală .În

patogenie are lor proliferarea osteofitică ce poate ce poate determina angiospasm în teritoriul

vertebralei. Pot fi iritate şi ramurile preganglionare ale comunicantelor albe ce unesc simpaticul

cervical cu axul cerebrospinal. Iritarea acestui sistem antrenează tulburări în teritoriul carotidian.

Sindromul cervical. Barré şi Lieou au descris în 1925 un sindromdatorat iritării filetelor

simpaticului cervical posterior de caătre osteofitele vertebrale. Sindromul cuprinde elemente

clasice: cervicalgii, cefalee occipitală, vertije, acufene, scotoame, parestezii, greţuri, vărsături,

sindroame nevrotice. Simptomatologia se accentuează la mişcările de lateralitate ale capului şi

este frecventă la persoanele de sex feminin cu o structură labilă. Sindromul este contestat de unii

autori sub raportul mecansmului patogenic, considerându-se că de fapt simptomatologia este

expresia tulburărilor circulatorii din sistemul vertebrobazilar. Numeroşi autori apreciază în

prezent că acest ansamblu clinic este incontestabil datorat leziunilor rahisului cervical,

acceptându-l sub denumirea de „sindrom cervical”.

21

Sindromul faringolaringian are drept cauză proliferarea osteofitică anterioară ce poate

antrena jena de deglutiţie, fonastenie, cervicalgie anterioară, hiperestezie faringiană cu tulburări

trofice ale mucoasei.

7. Nevralgia cervicobrahială se caracterizează printr-o durere cervicală şi a membrului

superior apărută în urma iritaţiei sau a compresiunii unui ram nervos de la C5 la C8. Cauza cea

mai frecventă este puseul congestiv al nucleului uncodiscoosteofitic.

Durerea, într-o proporţie mare din cazuri, are debut progresiv şi se manifestă cervical,

interscapular, precordial şi brahial. În general este penibilă, se accentuează nocturn, la mobilizări

şi la efort şi poate imbrăca aspecte hiperalgice. Brahialgia este unilaterală sau bilaterală,

simetrică sau asimetrică, are topografie mono sau pluriradiculară şi se insoţeşte de parestezii

distale. Tulburările neurologice sunt mai rar întâlnite.

Sindromul acroparestezic se caracterizează prin prezenţa paresteziilor la nivelul

degetelor , uni- sau bilateral. Acuzele sunt mai ales nocturne, la persoane cu distonii

neurovegetative, în postmenopauză. Pentru a se afirma originea lor cervicală trebuie eliminate

cauzele tronculare, radiculare, sindromul de canal carpian şi sindromul Guyon.

Mielopatia cervicartrozică include manifestările ce apar ca urmare a compresiunii

măduvei cervicale de către elementele de hiperproducţie osoasă. Afecţiunea aparţine etapei a

cincea şi a şasea din viaţă. Simptomatologia apare progresiv cu manifestări iritative de tip algii

difuze sau cu traiect radicular în membrele superioare, însoţite de parestezii. Bilateralitatea şi

recrudescenţa nocturnă este caracteristică.

Examenul clinic poate evidenţia zone de hipoestezie suspendată, reflexe vii, fasciculaţii,

astereognozie. La nivelul membrelor inferioare, bolnavul acuză fatigabilitate, uneori dificulate în

mers, iar obiectiv se poate înregistra un sindrom piramidal frust.

Polimorfismul clinic din mielopatia cervicartrozică se poate grupa în câteva tablouri:

forma radiculomedulară, piramidală pură, pseudoscleroza laterală amiotrofică,

pseudosiringomielică şi cu manifestări Brown-Sequard. De obicei mielopatia cervicartrozică se

asociază cu un canal vertebral îngust.

Examenul radiologic poate arăta o îngustare a diametrului sagital al canalului vertebral şi

prezenţa de osteofite. Pentru a preciza nivelul şi gradul compresiunii medulare este necesară

mielografia sau rezonanţa magnetică nucleară.

22

Artroza cervicală poate iniţia şi întreţine, după unii autori, şi apariţia unor entităţi la

distanţă cum ar fi periartrita scapulohumerală, sindromul umăr-mână, sindromul de retracţie a

aponevrozei palmare.

Examenul obiectiv al coloanei vertebrale cervicale este in general sărac. Se pot constata

modificări ale curburii fiziologice, contractură musculară paravertebrală şi afectarea mobilităţii

segmentare şi globale.

Examenul clinic se completează cu cel al coloanei dorsale, al articulaţiilor

scapulohumerale şi a membrului superior. Se cercetează tulburări de sensibilitate, motorii şi de

reflectivitate, precum şi manifestările celuloperiostomialgice. Semnul Lhermite (senzaţia

electrică momentană cu iradiere distală pe coloană, până în picioare, produsă de flexia sau de alte

mişcări ale gâtului şi de tuse) traduc afectarea măduvei.

Examene paraclinice. Examenul radiologic este principalul mijloc de diagnostic.

Modificarea lordozei cervicale, pensarea spaţiului discal cu reacţia condensată a platourilor,

osteofitoza peridiscală, îngustarea spaţiului şi reacţia artrozică ce poate conduce la apariţia de

bloc cervical la nivelul interapofizarelor posterioare sunt principalele informaţii radiologice.

Diagnostic diferenţial. Spondiloza cervicală este în general uşor de diagnosticat, dar se

impune atenţie pentru a îndepărta entităţi ca spondilitele infecţioase şi reumatismale, tumorile

vertebrale, sindromul de coastă cervicală. In prezenţa unei compresiuni medulare cu durere

cervicală redusă sau absentă trebuie luate în discuţie şi alte afecţiuni ca scleroza multiplă,

scleroza laterală amiotrofică, siringomielia. Evoluţia cervicartrozei este progresivă, cu puseuri

de acutizare periodice. În general prognosticul este favorabil, dar nu pot fi subestimate

complicaţiile de tip radicular şi medular care generează stări neplăcute, chiar invalidante.[8]

2.3.6. Hernia de disc cervicală

Simptomele apar imediat după acţiunea factorului determinant sau după un interval liber.

Debutul poate fi acut sau insidious, cu simptome radiculare, eventual şi cu simptome medulare.

Durerea este intodeauna prezentă, precoce, se exacerbează la eforturi şi mişcări, este

localizată în regiunea nucală, în spaţiul interscapular, la umăr şi braţ, rareori se intinde distal

pană la mână. Herniile de disc cervical pot da, prin compresiune radiculară, două tipuri de dureri:

durere de tip nevralgic şi durere de tip mialgic. Durerea mialgică domină adesea tabloul şi este

de obicei prima manifestare dureroasă.

23

Diagnostic. Pentru precizarea diagnosticului de hernie de disc cervical trebuie să se ţină cont de

antecedente (traumatisme, debut brusc) şi de evoluţia simptomelor.

Simptomatologia herniilor de disc cuprinde un mănunchi de simptome radiculare şi

medulare caracteristice segmentului vertebral la nivelul caruia există hernia de disc. Simptomele

sunt agravate prin mişcările şi poziţiile capului şi gâtului şi prin manoperele care măresc

tensiunea sau presiunea pe rădăcinile nervoase. Rădăcinile fiind deseori incomplete interesate,

simptomele nu corespund intodeauna cu aria de distribuţie a fibrelor radiculare. Durerea poate fi

de tip mialgic sau nevralgic. Redoarea musculară apare de obicei în muşchii umărului şi braţului.

Pareza şi atrofia sunt de obicei mai evidente în antebraţ şi mână. Tulburările senzive

încep periferic şi se pot extinde proximal uneori până la linia mediană, dorsal sau ventral. Aceste

simptome pot sa fie insoţite de contacturi, miokimii, stare pseudomiotonică, modificări de

reflexe, tulburări vasomotorii, hemicranie. Nivelul leziunii se stabileşte în funcţie de tulburările

sensitive şi de distribuţia durerii în degete, care au o mare valoare diagnostică.[1]

24

CAPITOLUL 3

NOUTĂŢI PRIVIND PROGRAMELE KINETICE ÎN RECUPERAREA

SINDROAMELOR CERVICALE ŞI MODALITĂŢI PERSONALE DE APLICARE

3.1 - Elemente de strategie recuperatorie

Consider obiectiv trebuie sa urmărească câteva elemente fundamentale atât pentru

diagnostic cât şi pentru stabilirea conduitei terapeutice.

La inspecţie se poate constata frecvent, o poziţie antalgică a capului care se află fie în înclinţie

lateral, fie rotat, fie în anteflexie.

Palparea evidenţiază modificări ale tonusului musculaturii paravertebrale, de intensitate

variabilă. De la o simplă creştere a tonusului de fond pînă la contractură puternică şi extreme de

dureroasă.

La nivelul capului: mobilizarea pielii păroase a capului şi presiunile digitale permit

evidenţierea aderenţelor aponevrozei epicraniene şi a punctelor dureroase din vertex,

retroauricular, de-a lungul liniei occipitale.

Mai mult, prin palpare pot fi decelate punctele dureroase datorate unor infiltraţii celulitice

localizate de-a lungul muşchilor posteriori ai cefei. Când pliul cutanat este indolor dar prin

presiune se provoacă durere, cel mai adesea sunt în suferinţă structurile musculo- aponevrotice.

De asemenea, am constat că la nivelul feţei, punctele dureroase sunt localizate în

regiunea temporal sau preauriculară. De asemenea, le putem găsi în regiunea supraorbitară,

puncte dureroase suggestive pentru o suferinţă a nervului articular C2-C3.

Prin presiuni localizate efectuate cu pulpa degetelor, se pot declanşa dureri la nivelul

spaţiilor interspinoase, pe ligamentul nucal, la emergenţa nervului Arnold.Prin presiuni

exercitate pe inserţiile muscular occipital se obţine o bună relaxare muscular şi o uşurare a

suferinţei bolnavului.

Corpul muscular poate prezenta contracturi mai mult sau mai puţin întinse, fie sub formă

de “coardă musculară” , fie sub forma unei mase dure bine delimitată.

Mobilizarea coloanei vertebrale cervical se evaluează global cerând bolnavului să execute câteva

mişcări elementare: flexie-extensie, înclinaţie lateral, rotaţii, circumducţie. La mobilizarea pasivă

se menajează bolnavul, nedepăşind arcul dureros sesizat cu ocazia mobilizării active efectuate

25

anterior. Prezenţa cracmentelor nu are nici o semnificaţie şi acest lucru trebuie explicat

bolnavului care de multe ori este mai speriat de prezenţa lor decât de durere.

Electroterapia poate fi folosită cu scop antalgic încă din stadiul acut, cu condiţia ca

alegerea formei de current terapeutic să fie făcută în condiţiile unei bune cunoaşteri a

mecanismelor fizio-patologice de producere şi transmitere a durerii. Cu aceleaşi precauţii legate

de posturarea bolnavului în timpul şedinţelor de electroterapie, cu o atenţie deosebită asupra

intensităţii curentului şi cu o durată mare a aplicaţiei, se poate spera la o reducere important a

intensităţii durerii.

Din momentul în care durerea este relativ bine suportată de bolnav, acesta este lămurit

asupra cauzei durerii şi a modului în care se încearcă îndepărtarea ei, se trece la aplicaţii manuale

printre care şi masajul.Masajul coloanei vertebrale cervical trebuie considerat ca un tratament de

fond prin care se acţionează atât împotriva dezordinii postural (aflată de multe ori la baza

dezvoltării suferinţei bolnavului), cât şi împotriva consecinţelor induse de uzura morfologică a

structurilor musculo-ligamentare.

3.2- Principiile si obiectivele tratamentului kinetic

Obiectivele pe care le urmăreşte tratamentul kinetic sunt:

-reducerea intensităţii durerii

-reducere până la eliminare a contracturilor musculare

-redobândirea mobilităţii coloanei vertebrale cervicale, cel puţin până la valorile

funcţionale

-reechilibrarea tonusului muscular şi refacerea echilibrului fiziologic dintre forţa de

contracţie şi flexorilor şi cea a extensorilor.

Primul principiu care trebuie respectat este acela de a lucre fără durere, durerea ne va ajuta

doar sa stim sa dozam intensitatea efortului.

3.3 Programele kinetice

Tratamentul kinetic complex vizează:

-Relaxarea extensorilor capului

-Decoaptarea coloanei vertebrale cervicale realizată prin intermediul căpăstrului Glisson

26

-Tracţiuni vertebrale în ax

-Refacerea echilibrului dintre musculatura flexoare (sternocleidomastoidienii şi scalenii) şi

cea extensoare a coloanei cervicale.

-Tehnici de întindere a lanţului muscular posterior

-Metodele de relaxare a musculaturii contracturate

Metodele şi aspectele esenţiale în recuperarea prin programele kinetice se caracterizează

prin folosirea de tehnici atât analitice cum este sunt tehnicile de facilitare proprio-neuroceptive

(tine-relaxează) care fac ca musculatura sa se detensioneze, cât şi tehnici globale cum este

Metoda Mézière, o metodă kinetică, revoluţionară descoperită de către Françoise Mézières şi se

referă la recuperare posturală şi funcţia respiratorie, urmărindu-se relaxarea tensiunilor

musculare şi corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale. Ea a fost prima care a vorbit despre

lanţurile musculare ca un ansamblu de muşchi poliarticulari care se întrepătrund ca şi “ţiglele de

pe acoperişul unei case” fiind vorba doar de 4 lanţuri musculare:

-lanţul posterior

-lanţul muşchilor rotatorilor interni

-lanţul muşchilor adductorilor

-muşchii inspiratori.

Metoda Meziere s-a dovedit a fi extrem de eficientă în recuperarea sindroamelor algo-

funcţionale ale coloanei vertebrale cervicale la persoanele care suferă de dezaliniamente

musculare în zona cervicală, fiind pretabilă în câteva dintre sindroamele cervicale pe care le-am

recuperat prin kinetoterapie; se va pune un accent deosebit pe evaluarea subiectului din faţă,

profil şi spate şi detectarea asimetriilor pe care ulterior vor fi corectate prin exerciţii de respiraţie

şi stretching al musculaturii posterioare

Din culcat dorsal, braţele în rotaţie externă,coloana cervical delordozată-bărbia în piept,

subiectul inspiră cu putere aerul pe nas, după care în expiraţia facută uşor cu gura intredeschisă

se va concentra sa coboare rebordul costal cât mai mult posibil pentru a avacua aerul cât mai

efficient; după 4-5 repetări se poate efectua o scurtă pauză pentru a nu produce hiperventilaţie.

Se va relua, dar pe ultima parte a expiraţie se va face o basculă de bazin posterior în aşa fel

încât coloana vertebrală sa se lipească de suprafaţa patului/saltelei.

Prin repoziţionări ulterioare ale coloanei vertebrale cervicale în funcţie de porţiunea tensionată

se vor efectua inspiraţii şi expiraţii cu coborârea zonei toracale superioare.

27

Un exerciţiu eficient pentru stabilizarea flexorilor laterali cervicali se efectueză din aşezat

cu genunchi flectaţi la 90° - coloana întinsă , umerii relaxaţi (căzuţi)- kinetoterapeutul aşează

mâna pe partea laterală a capului, împinge capul spre lateral, fără mişcare, coloana cervicală

rămânând perfect rectilinie. Se menţine 5 sec, se relaxează 10 sec.;se repetă şi pe partea opusă.

Din poziţia culcat lateral, se efectueză de către kinetoterapeut, mobilizări ale omoplatului

(ridicări posterioare): se poate folosi tehnica hold-relax în această mobilizare – se urmăreste

degajarea musculaturii centurii scapulare

Dentesionarea extensorilor capului din şezut, cu rezistenţă aplicată pe occiput şi ridicarea

umerilor pentru relaxarea trapezului:

Antagoniştii abducţiei scapulo-humerale; prin acest exerciţiu urmăresc detensionarea

stabilizatorilor centurii scapulare

Mobilizarea activă a centurii scapula-humerale prin exerciţii dinamice simetrice realizate cu

bastonul; anteflexie şi abducţie cu rotaţie internă

Decoaptare articulară prin căpăstrul Glisson din şezut (cu coloana cervical delordozată) şi

lucru dinamic sub căpăstru.

28

Lucru în lanţ cinematic închis (se inversează originea cu inserţia) pornind din poziţie

patrupedă, se vor întinde extensorii capului.

Folosesc cu succes drenajul limfatic manual deoarece în marea majoritate a sindroamelor,

excesul de limfă stagnat în zona cervicodorsală devine factor frenator al mişcării, creând

pacientului o senzaţie de greutate în segmentul respectiv.

Am remarcat prin studiu, că trapezul este bogat în canale limfatice de aceea consider că

începerea tratamentului kinetic în unele sindroame cervicale cum sunt torticolisul, hernia

cervicală operată sau cervicalgia trebuie precededat de drenaj limfatic manual.

Mişcările de abducţie cu anteflexie la 90° (pectoral) cu detensionarea trapezului şi a

stabilizatorilor omoplatului:

Mobilizarea activă a centurii scapula-humerale prin exerciţii dinamice simetrice realizate cu

bastonul; anteflexie şi abducţie cu rotaţie internă:

29

Antagoniştii abducţiei scapula-humerale; prin acest exerciţiu urmăresc detensionarea

stabilizatorilor centurii scapulare:

Mobilizarea activă a centurii scapula-humerale prin exerciţii dinamice simetrice realizate

cu bastonul la spate: mişcări de abducţie:

30

Detensionarea musculaturii trapezului prin metoda hold-relax:

31

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

- Am remarcat că în programele kinetice actuale, în special în recuperarea sindroamelor

cervicale algofuncţionale, un rol hotărâtor ii revine terapiei manuale, majoritatea exerciţiilor

făcându-le cu participarea activă a kinetoterapeutului

- Importanţa „şcolii spatelui”(„back school” în terminologia anglo-saxonă) are un rol

deosebit şi în cadrul acesteia, accentuarea programelor kinetice axate pe segmentul cervical

(„cervical-school”)

- Programele kinetoterapice au atât valenţe terapeutice, cât şi profilactice în acest sens, pe

lângă programele kinetice propriuzise, un rol hotărâtor trebuie sa aibă şi educarea pacientului

pentru continuarea programului şi la domiciliu. Este vorba de fapt despre învăţarea unei

gestualităţi uzuale zilnice corecte (ADL – activities of daily living) – în ortostatism, în

şezând, la volan, la serviciu, etc.

- Consider că pacientul trebuie învăţat postura corectă a coloanei vertebrale cervicale şi

poziţia capului, în special în timpul activităţilor cotidiene.

           - Tratamentul postural are un rol deosebit atât în recuperarea kinetică propriu-zisă cât şi în

conştientizarea de către pacient a posturilor corecte ce trebuie adoptate, o dată ce tratamentul

kinetic a încetat.

- Kinetoterapeutul trebuie sa se implice în instruirea pacientului, în educarea gestualităţii,

învăţarea mişcărilor corecte şi eliminarea celor greşite

- Programele kinetice s-au axat pe exerciţii de intindere în ax ale întregii coloane , exerciţii

de delordozare ale coloanei cervicale , exerciţii posturale , izometrie , stretchingul musculaturii

contracturate , tehnici kinetice (exercitii) active  

       - Am constat că sunt extrem de eficiente exerciţiile de elongaţie la nivelul coloanei

cervicale , în usoara delordozare

        - Subliniez rolul trapezului în biomecanica coloanei cervicale - acest muschi are tendinţa

spre contractură , deci orice program de kineto trebuie să includă exerciţii de întindere –

decontracturare - relaxare ale acestui muschi

           - În alcatuirea programelor kinetice trebuie avute în vedere rolul segmentului toracal în

statica şi dinamica coloanei în general , şi coloanei cervicale , în special - deci , implicarea

acestuia în programele kinetice este absolut necesară deoarece este nevoie de stabilitatea

32

segmentului inferior al coloanei

          

    - Tratamentul postural se efectuează în decubit , cu coloana cervicală în prelungirea

celei dorsale ; se recomandă evitarea poziţiilor cifozante deoarece are loc o compensare prin

hiperlordozarea coloanei vertebrale cervicale

           - Kinetoprofilaxia are un rol important în terapia complexă prin întâmpinarea unor

posibile probleme, implementarea conceptului de "back school '' (scoala spatelui)

           - Importanţa evaluării pacientului atît înainte cât şi dupa tratament pentru a se stabili

eventualele progrese

           - În programele kinetice am folosit cu deosebită eficienţă "triada" izometrie - relaxare -

stretching postizometric (6 sec - 12 sec - 6 sec) mai ales adresat muşchiului trapez pe care il

găsim frecvent în stare de tensiune

          - Impactul programelor kinetice este major , în toate etapele - profilaxie , terapie şi

recuperare - kinetoterapia se integreaza organic în tratamentul complex de recuperare , fiind

necesară şi continuarea ei la domiciliu, dar cu exerciţii la indicaţia unui specialist

- Recomandări

- Pacientul va fi instruit sa evite hiperlordoza cervicală in timpul exerciţiilor pe care le

efectuează la domiciliu cât şi în gestica uzuala zilnică

-În timpul gesticii uzuale şi în timpul exerciţiilor este recomandat evitarea posturilor si

amplitudinilor de miscare extreme

Reguli de igienă:

- În timpul somnului, se va evita decubitul ventral, şi posturile care implică o hiperflexie

cervicală şi o lateroflexie prelungită.

- În timpul lucrului, pentru a evita o flexie prelungită a coloanei cervicale (se va ţine cont

de inaltimea planului de lucru, inaltimea scaunului, etc.)

- Întreruperea timpului de lucru prin scurte pauze este uneori necesară.

- În maşină: reglarea tetierei în dreptul capului pentru a se putea sprijinii în timpul

mersului

- În recuperarea sindroamelor algofuncţionale cervicale kinetoterapia şi-a dovedit eficienţa

în terapia complexă medicamentoasă si de recuperare a afecţiunilor coloanei cervicale

33

-Statica coloanei cervicale nu poate fi corectată izolat , ea depinzând şi de starea curburilor

vertebrale subiacente

- Din experienţa personală am ajuns la concluzia că este necesar să corectăm tulburările

statice prin adoptarea unor pozitii corijate care să pună discul intervertebral în repaus, netratate

la timp, aceste tulburări de statică produc dezalinieri în toate segmentele coloanei vertebrale

- În cadrul programului de kinetoterapie, cele mai eficiente exerciţii pentru recuperarea

sindroamelor cervicale s-au dovedit a fi cele în care şi segmentul toracic este implicat

34

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Arseni C., Simionescu M. – „Patologia vertebro-medulară, neuro-chirurgicală”

Editura Medicală Bucureşti 1968

2. Baciu C. – “Semiologia clinică a aparatului locomotor”, Editura Medicală Bucureşti

1975

3. Baciu C.– Biomecanica cu aplicaţii la aparatul locomotor Editura Consiliului

Naţional pentru Educaţia Fizică şi Sport 1985

4. Badelon B., Bebin Y.,Haffray H., Vandaelle I.-“Rééducation des traumatismes du

rachis cervical sans lésions neurologiques” 1998

5. Creţu A.– „Afecţiuni care beneficiază de kinetoterapie” Editura Romfel 1996

6. Gilles L., Gilles G. – „Approche nuvelle de la therapeutique manuelle: la colonne

cervicale”, 2000

7. Hackett GI , Hudson MF , Wylie JB , „Evaluation of the efficacy and acceptability to

patients of a physiotherapist working in a health centre „ 294 : 24 , 1987

8. Jordan A, Bendix T, Nielsen H „Intensive training , physiotherapy, or manipulation

for patients with chronic neck pain” Spine 23 :311 , 1998

9. Kelley´s Textbook of Rheumatology – vol. I, Seventh Edition, Philadelphia 2005

10. Kiss I. “Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală” Editura Medicală, Bucureşti 2002

11. Morar G., Pâncotan V. – “Evaluare şi recuperare kinetică în reumatologie”, Editura

Universităţii Oradea 2008

12. Păun P. – “Tratat de Medicină Internă, Reumatologie”vol I, vol. II, Editura Medicală,

Bucureşti 1999

13. Păun P. – “Tratat de Medicină Internă, Reumatologie”vol I, vol. II, Editura Medicală,

Bucureşti 1999

14. Plas F., E. Hagron – “Kinetoterapia activă” Editura Poliron 2001

15. Sbenghe T. – “Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare” Editura

Medicală

35

16. Sdic L. – “Kinetoterapia în algiile vertebrale şi tulburările vertebrale” Editura

Medicală, Bucureşti 1992

17. Troisier O. – “Bilan articulaires du rachis” 1990

18. http://www.spineuniverse.com/displayarticle.php/article102.html

19. http://books.google.com/books?

id=WN98dMVMfFcC&dq=Cervical+Spine+Syndromes&printsec=frontcover&sourc

e=bl&ots=KPOea6ucd3&sig=bw-bmn3VjCZyKoc-

q1gYaZVTBXY&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=6&ct=result

20. http://books.google.com/books?

id=KXJkohscZ5MC&pg=PR11&lpg=PR11&dq=BASIC+CLINICAL+MASSAGE+

THERAPY+LIPPINCOTT&source=bl&ots=iypMPK0dPd&sig=7seMwmWT20ZW3

y13bn0G-xs74zo&hl=en&ei=Kpi1SdTJC4-

X_gb9ucXDBA&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPT1,M1

36