Amos 1:1 1. Cuvintele. Expresia care urmează „pe care le-a văzut” [KJV], arată că aceste cuvinte veneau de la Dumnezeu. Profetul a văzut mai întâi prin descoperire divină ceea ce mai târziu a raportat n scris (vezi 2 Samuel 23,2).

Păstorii</B>. Literal, „crescătorii de oi”. Capitolul 7,14.15 arată că Amos era fie un mic proprietar de oi, fie un lucrător sărac. Aşadar, el ţinea de cele mai umile categorii sociale.

Tecoa. Un orăşel din Iuda, într-un ţinut pastoral nisipos şi cam sterp, cam la 8 km. sud de Betleem (vezi 2Samuel 14,2; 2Cronici 11,6; 20,20; Ieremia 6,1). Tecoa este identificat cu modernul Teq?.

Despre Israel. Lucrarea lui Amos, ca şi cea a lui Osea, a fost în special în dreptul lui Israel, regatul de la nord al evreilor, cu toate că Amos nu restrânge întotdeauna termenul Israel la regatul de miazănoapte, ci uneori include şi regatul de la miazăzi, Iuda.

Înainte de cutremurul de pământ. Până acum istoria profană nu a revărsat nici o lumină asupra acestui eveniment. Totuşi, la multă timp după aceea, profetul Zaharia menţionează acest cutremur (vezi cap. 14,5). Evident că evenimentul a fost suficient de serios ca să lase o impresie asupra generaţiilor următoare. Iosif declară că acest cutremur s-a petrecut atunci când regele Ozia ar fi intrat plin de înfumurare în Templu pentrua arde tămâie (Antichităţi, ix. 10. 4; vezi 2Cronici 26,16-21).

Amos 1:2 2. Domnul răcneşte. Sau „Va răcni”. Compară aceeaşi imagine în Ioel 3,16.

Ierusalim. Referirea aceasta la Ierusalim ca locaş al prezenţei Domnului apare în mod evident pentru a sublinia faptul că Dumnezeu nu locuieşte la Dan şi Betel, scenele cultului idolatru al viţelului (vezi 1Regi 12,25-33).

Păşunile. Ebr. ne’oth, „locuri de păşune”. Fiind el însuşi păstor, era destul de natural ca Amos să folosească un astfel de limbaj pentru a transmite ideea că întreaga ţară va suferi răzbunarea lui Dumnezeu.

Carmel. Acesta este Muntele Carmel, de fapt un lanţ muntos mai degrabă decât un pisc. Era recunoscutpentru rodnicia lui abundentă (vezi Isaia 33,9; 35,2; Ieremia 50,19).

Amos 1:3 3. Aşa vorbeşte Domnul. Înainte de a se ocupa de Israel, Amos rosteşte judecata asupra neamurilor păgâne învecinate datorită persecuţiei exercitate asupra poporului lui Dumnezeu. Dacă păgânii merită pedeapsă, Israel, care are o mult mai multă lumină, nu poate să scape.

Trei nelegiuiri. Vezi şi versetele 6, 9, 11, 13; cap. 2,1.4.6. Cifrele nu trebuie să fie luate literal, ca arătând un anumit număr de răutăţi în fiecare caz. Ele sunt folosite pentru a simboliza un număr mare, patru fiind adăugat pentru o măsură mare (vezi comentariul la Iov 5,19; 33,29; Eclesiastul 11,2). Modul acesta de enumerare constituie o practică poetică veche care se găseşte şi în literatura canaanită de la Ugarit. În continuare avem un exemplu din ugaritică: „Baal urăşte două jertfe, ba trei, călăreţul norilor, jertfa ruşinii şi sacrificiul mârşăviei şi sacrificiul abuzării de servitoare.”

Probabil „trei nelegiuiri” erau suficiente pentru a dovedi săvârşirea de rele intenţionată şi incurabilă. Dar naţiunile menţionate în cap. 1 şi 2 trecuseră toate chiar şi limita aceasta. Păcatul stăruitor duce la o vinovăţie cumulativă. Dumnezeu îi rabdă îndelung pe nelegiuiţi, dar în cele din urmă ei trec de limita răbdării Sale.

Damascului. Cetatea aceasta era capitala unui regat sirian puternic, şi reprezentantă a întregii Sirii. Avea o aşezare plăcută, era prosperă şi bine fortificată, una din cele mai vechi cetăţi ale lumii. De când Reţin s-a ridicat împotriva lui Solomon (1Regi 11,23-25) şi a ocupat Damascul, care fusese tributar faţă de David (2Samuel 8,5.6), Damascul a fost periodic în vrăjmăşie cu Israel. Aceasta a avut drept rezultat un război spasmodic între cele două (vezi 1Regi 15,16-20; 20; 22; 2Regi 7; 10,32; 12,17.18; 13,3-5). Ieroboam II al lui

Israel, sub a cărui domnie, Amos şi-a îndeplinit lucrarea, a supus din nou Damascul şi l-a pus să plătească tribut (2Regi 14,28).

Galaadul. Ţinutul de păşunat muntos de la răsărit de Iordan. Numele denotă aici întreg ţinutul de la răsărit de Iordan care fusese dat lui Gad, Ruben şi unei jumătăţi din seminţia lui Manase (vezi Iosua 22,1-4.9).

Treierătoarea. Sănii sau care făcute din bârne grele legate laolaltă sub care erau introduse pietre ascuţite sau vârfuri de fier. Presate de o piatră grea sau de greutatea celui care mâna, uneltele acestea erau târâte de boi peste grâne (vezi Isaia 28,27; 41,15). În LXX ultima propoziţie din Amos 1,3 zice: „Pentru că au tăiat cu fierăstraie de fier femeile cu copii ale Galaadiţilor” (vezi 2Regi 8,12).

Amos 1:4 4. Voi trimite foc. S-ar părea că avem de-a face cu un foc material cu toate că trebuie să recunoaştem că focul este folosit metaforic pentru război şi relele acestuia (vezi Psalmi 78,62.63; Ieremia 48,45.46; 49,26.27).

Ben-Hadad. Literal, „fiul [zeului] Hadad”. Benhadad III a fost fiul lui Hazael (vezi 2Regi 13,3). Numele acestea ar putea să însemne dinastia lui Hazael şi Damascul însuşi cu magnificele lui palate regale. Cetatea aceasta mândră urma să primească o dreaptă răsplată pentru păcatele ei.

Amos 1:5 5. Voi sfărâma zăvoarele. Zăvoarele se foloseau pentru a asigura poarta cetăţii (vezi 1Regi 4,13; Ieremia 51,30; Naum 3,13). Prin urmare, sfărâmarea zăvoarelor deschidea cetatea pentru vrăjmaş.

Pricat-Aven. Sau „Câmpia Aven”. Aşezarea exactă a acestei câmpii nu este cunoscută. În loc de „câmpia Aven”, LXX zice „câmpia On”. Numele grec obişnuit pentru On este Heliopolis, „cetatea soarelui”, iar aceasta i-a determinat pe unii autori să identifice câmpia On ca fiind câmpia dintre Munţii Liban şi Anti-Liban, în care se găsea vestitul altar de la Baalbek, care era numit şi el tot Heliopolis.

Bet-Eden. Sau „Casa Edenului”. Literal, „casa plăcerii”. Unii au identificat Edenul cu o regiune din Mesopotamia, de obicei identificată cu asirianul Bit-Adini, şi situată pe ţărmul Eufratului (vezi comentariul la 2Regi 19,12).

Chir. Aşezarea lui nu este sigură. Era regiunea din care au emigrat iniţial sirienii (arameii) (vezi cap. 9,7). La câţiva ani după ce a fost dată profeţia aceasta, mulţi sirieni au fost duşi în robie când Tiglat-Pileser III l-a omorât pe Reţin şi a jefuit Damascul (2Regi 16,7-9).

Amos 1:6 6. Gazei. În v. 6-8 se rosteşte judecata asupra Filistiei, al cărui popor era duşman de generaţii al luiIsrael. Datorită importanţei sale, Gaza, cea mai sudică din cele cinci cetăţi principale ale Filistiei, este menţionată ca reprezentantă a întregii naţiuni, aşa cum Damascul este folosit pentru reprezenta toată Siria (vezi comentariul la versetul 3). În v. 8, sunt menţionate trei alte cetăţi filistene, Asdod, Ascalon şi Ecron. Poate că Gat nu este menţionat din cauză că nu mai era atât de important, sau din cauză că poate fusese deja distrus (vezi 2Cronici 26,6). Sau, cetatea Gat ar putea fi inclusă în expresia „ce va mai rămânea [rămăşiţa] dinFilisteni” (Amos 1,8).

Amos 1:7 7. Foc. Mai târziu, Gaza a fost cucerită de împăratul Egiptului (vezi Ieremia 47,1), de Alexandru cel Mare, care a asediat-o mai bine de două luni (vezi Iosif, Antichităţi, ix. 8. 4), precum şi de alţi invadatori.

Amos 1:8 8. Asdod. Cetatea, numită Azot în LXX şi în Faptele Apostolilor 8,40, se afla cam la 33 de km. nord-est de Gaza şi la câţiva km. spre interior de ţărmul mării. Asdodul a fost cucerit de Ozia (2Cronici 26,6),de Sargon, regele Siriei (Isaia 20,1) şi de Psametic, regele Egiptului.

Ascalon. Aceasta era singura cetate filisteană renumită situată pe ţărmul mării. Era aşezată într-un

amfiteatru natural, care îi dădea o înfăţişare extrem de impunătoare când era văzută de pe mare. Cu toate că avea un port mic şi necorespunzător, făcea un comerţ activ, principala sursă a puterii şi importanţei sale.

Îmi voi întoarce mâna. Adică, voi cerceta din nou Ecronul cu pedeapsă (vezi comentariul la Isaia 1,25).

Ecronul. Cetatea aceasta era situată la aproximativ 17,5 km. spre nord-est de Asdod. Fiecare din cele cinci cetăţi ale Filistiei avea propriul ei rege, dar toate alcătuiau o confederaţie, ca să zicem aşa, consultându-se şi conlucrând oricând era necesar (vezi comentariul la Judecători 3,3; comp. Judecători 16,5.8.18; 1Cronici 12,19).

Amos 1:9 9. Tirului. În v. 9 şi 10 se rosteşte judecata asupra Tirului, cetatea principală a fenicienilor.

I-au dat. Tirul, ca cetate mândră şi ca marele centru comercial al vremii, conlucra cu filistenii împotrivaevreilor (vezi Psalmi 83,7). Tirul nu este acuzat de Amos că a dus departe captivii, ci că i-a dat pe mâna edomiţilor, uitând astfel legământul încheiat cu David şi Solomon (vezi 2Samuel 5,11; 1Regi 5,1.7-11; 9,11-14; 2Cronici 2,11-16). Din cauză că fenicienii i-au vândut pe oameni edomiţilor, ei erau responsabili de cruzimile suferite de evrei. Înaintea lui Dumnezeu o persoană este la fel de vinovată de o crimă pe care o favorizează ca şi de o crimă pe care o săvârşeşte personal.

Amos 1:10 10. Foc. Partea de pe uscat a Tirului a fost cucerită de Sanherib şi mai târziu de Asurbanipal. Insula Tir a fost asediată de Esarhadon şi Asurbanipal şi a plătit tribut. Ea a fost cucerită şi distrusă de Alexandru cel Mare (vezi comentariul la Ezechiel 26,3.4).

Amos 1:11 11. Fraţii săi. Sau „Fratele său”. Amos porneşte acum să denunţe cele trei naţiuni înrudite prin sânge cu Israel – Edom, Amon şi Moab. Edom, care descindea din Esau, era ruda cea mai apropiată, dar şi cea mai ostilă. Ceea ce profetul condamnă este mai degrabă atitudinea nefrăţească a Edomului faţă de descendenţii lui Iacov, din timpul lui Esau până în timpul lui Amos, decât oricare alte fapte anume (Numeri 20,14-21; comp. Deuteronom 2,2-8; 23,7; 2Regi 8,20-22; 2Cronici 28,16.17. Întreaga profeţie a lui Obadia este împotriva Edomului (vezi şi Ezechiel 25,12-14; 35; Ioel 3,19). Este rău să urăşti un vrăjmaş, mai rău să urăşti un prieten, şi încă şi mai rău să urăşti un frate.

Amos 1:12 12. Teman. Un ţinut din Edom, precum şi un oraş care era numit după o seminţie care cobora din Esau (vezi comentariul la Geneza 36,11.34; Ieremia 49,7).

Botrei. O cetate importantă a Edomului, situată pe o colină la aproximativ 38 de km. sud-est de Marea Moartă şi la aproape 30 de mile nord de Petra.

Amos 1:13 13. Amon. În v. 13-15, profetul declară judecata care urma să vine asupra lui Amon. Amon era înrudit cu Israel prin Lot. Haremul lui Solomon cuprindea multe femei amonite (1Regi 11,1.7). Cu toate că amoniţii par să fi fost la origine un popor prădalnic şi nomad, abundenţa ruinelor din ţinutul locuit de ei arată că mai târziu au fost un popor statornic, cu aşezări fixe.

Au spintecat. Pentru exemple ale ostilităţii amoniţilor faţă de Israel vezi 1Samuel 11,1-3; 2Samuel 10,1-5; 2Cronici 20; Neemia 2,10.19; 4,1-3. Invidia, gelozia şi teama îi uniseră pe amoniţi şi moabiţi să-l angajeze pe Balaam ca să-l blesteme pe Israel (vezi Deuteronom 23,3.4). Cu toate că nu avem vreun alt raport cu privire la actul atroce al amoniţilor împotriva galaadiţilor raportat aici, Hazael al Siriei a folosit această metodă barbară şi este foarte posibil ca amoniţii să i se fi alăturat la această crimă sălbatică (vezi 2Regi 8,12; Osea 13,16).

Să-şi mărească ţinutul. Amoniţii au pretins teritoriul pe care Israel îl luase de la Sihon, şi au încercat să-l cucerească pe vremea lui Iefta (vezi Judecători 11). Mai târziu au pus mâna pe o parte din teritoriul lui

Gad, lucru care le-a adus o aspră denunţare din partea profetului Ieremia (vezi Ieremia 49,1-6).

Amos 1:14 14. Rabei. Literal, „mare”, cu alte cuvinte, „capitala”. Raba, sau Rabat-Amon, era capitala amoniţilor, situată la răsărit de Iordan pe braţul sudic al râului Iaboc şi era unica cetate importantă din zonă. Ea a fost cucerită de David (vezi 2Samuel 11,1; 12,26-31). După Iosif Flavius, Amon a fost cucerit de Nebucadneţar (vezi Ieremia 27,1-7) în cursul campaniei sale egiptene (Antichităţi, x. 9. 7). Numele modern al Rabei este ’Amm?n (notaţi asemănarea cu „Amon”), capitala statului modern al Iordaniei.

În mijlocul strigătelor. O referire la strigătele de război ale oştirilor în încleştare, lucru care intensifica oroarea scenei de carnagiu (vezi Iov 39,25).

În ziua furtunii. O expresie care indică mânia lui Dumnezeu împotriva cetăţii (vezi Ieremia 23,19).

Amos 1:15 15. Împăratul lor. Ebr. malkam, care fie poate fi tradus ca „împăratul” lor, fie luat ca un nume propriu pentru Milcom (vezi comentariul la 2Samuel 12,30; 1Regi 11,5) cunoscut mai bine ca Moloh, zeitateaprincipală a amoniţilor (vezi comentariul la 1Regi 11,7; Ieremia 49,1; Ţefania 1,5). Era destul de în armonie cu spiritul timpului ca zeitatea sau zeităţile locale să fie socotite ca împărtăşind soarta războiului împreună cu închinătorii lor (vezi Isaia 46,1.2). S-ar putea foarte bine ca Amos să fi avut în gând că atât regele cât şi dumnezeul amoniţilor urmau să fie luaţi în captivitate ca o dovadă a deplinei înfrângeri a naţiunii.

În robie. În cazul lui Israel, captivitatea urmărea să producă o reformă. Pentru naţiunile păgâne aici acuzate de Dumnezeu, captivitatea urma să marcheze încheierea timpului lor de probă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 GW 333; MH 148

Amos 2:1 1. Aşa vorbeşte Domnul. În v. 1-3 profetul rosteşte judecata divină asupra Moabului, naţiunea soră a lui Amon (vezi Geneza 19,30-38), şi ea înrudită cu Israel prin Lot (vezi comentariul la Amos 1,13).

Moabului. Ostilitatea lui Moab împotriva israeliţilor este descoperită prin faptul angajării lui Balaam ca să blesteme poporul lui Dumnezeu (vezi Numeri 22-24; 2Cronici 20,22). În inscripţia de pe Piatra Moabită, Meşa zice: „Am făcut locul acesta înalt pentru Chemeş în Qorchah…deoarece el m-a izbăvit de toţi împăraţii şi m-a făcut să ies biruitor faţă de toţi vrăjmaşii mei. Omri, regele lui Israel, îl asuprise multe zile pe Moab, căci Chemoş era mâniat pe ţara lui” (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3) .

A ars... oasele. Această profanare a corpului regelui Edomului (comp. 2Regi 23,16; Ieremia 8,1.2), care era privită de iudei ca o mare ocară, nu mai este menţionată nicăieri. Din moment ce Amos se concentrează îndeosebi asupra crimelor săvârşite împotriva poporului lui Dumnezeu, este posibil ca această crimă odioasă să aibă o oarecare legătură cu Israel sau cu Iuda. Poate că s-a petrecut pe vremea când edomiţiis-au aliat cu Ioram şi Iosafat în alianţa împotriva lui Meşa, regele Moabului (vezi 2Regi 3,7.9), autorul celebrei Pietre Moabite. Ieronim citează o tradiţie iudaică care spune că după acest război, moabiţii, ca răzbunare pentru ajutorul pe care Edom l-a dat israeliţilor, a dezgropat corpul regelui edomit pentru a-i profana osemintele.

Amos 2:2 2. Cheriotului. Ebr. qeriyyoth, fie „oraşe”, „locuri” sau numele propriu al unei cetăţi. În loc de „Cheriot” LXX traduce „al cetăţilor”. Totuşi, este mai bine să se considere qeriyyoth ca numele uneia din principalele cetăţi moabite (vezi Ieremia 48,24.41). Cetatea aceasta este menţionată în rândul al treisprezecelea al Pietrei Moabite (pentru o traducere a inscripţiei vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Va pieri în mijlocul zarvei. Moabiţii au trăit ca nişte „zgomotoşi” şi tot aşa, prin pedeapsa divină, urma ca ei să piară (vezi Numeri 24,17; Ieremia 48,45).

Trâmbiţei. Ebr. shophar, „un corn de berbec” (vezi Vol. III, p. 39).

Amos 2:3 3. Judecător. Acesta este folosit aici în sensul de „rege” (vezi Mica 5,1) ca principal organ juridic al naţiunii.

Amos 2:4 4. Aşa vorbeşte Domnul. Rostind judecata asupra naţiunilor străine, Amos ajunge la tema reală a profeţiei sale, păcatele propriului său popor şi pedepsele care urmează să vină asupra lor. Din cauză că israeliţii lepădaseră o lumină cu mult mai mare decât aceea pe care o avuseseră păgânii, ei erau sub o condamnare mult mai mare (vezi Ioan 9,40.41). Amos se ocupă mai întâi cu regatul de miazăzi al lui Iuda (v. 4 şi 5) şi apoi ajunge la obiectivul lui principal, regatul de nord al lui Israel (v. 6-8).

Legea. Ebr. torah, denumirea generică a întregului corp al poruncilor şi preceptelor, atât morale cât şi ceremoniale (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1). Naţiunile străine menţionate anterior sunt condamnate din cauza vinovăţiei lor faţă de poporul lui Dumnezeu şi faţă de legea conştiinţei. Iuda este condamnat aici şi pedepsit din cauza delictelor lor faţă de Domnul Însuşi, şi faţă de legea scrisă, religia descoperită. Având o cunoaştere a „Legii Domnului”, responsabilitatea lui Iuda înaintea lui Dumnezeu era incomparabil mai mare decât aceea a altor naţiuni. Acuzându-l pe Iuda, poporul propriei sale ţări, Amos manifestă imparţialitatea lui Dumnezeu (vezi Romani 2,11-13).

Idolii cei mincinoşi. Adică idolii lor zadarnici şi cultul lor idolatru. Nu este neobişnuit pentru scriitorii Bibliei să se refere la idoli ca fiind „nimic”, nonexistenţi (vezi Isaia 41,23.24; Ieremia 10,14.15; 16,19.20; 1Corinteni 8,4; 10,19).

Au umblat. O expresie obişnuită în Vechiul Testament folosită pentru a arăta urmarea unui anumit tip de comportament moral şi spiritual (vezi 1Regi 15,26; 2Regi 8,18; Ezechiel 23,31). Credinţa greşită a lui Israel a condus la un comportament greşit; iar trecerea timpului, într-un mod destul de tragic, a conferit erorii o anumită autoritate şi un anumit statut. Purtarea greşită a unei generaţii a devenit standardul acceptat pentru cea următoare.

Amos 2:5 5. Voi trimite foc. Profeţia aceasta a fost împlinită mai întâi în distrugerea Ierusalimului de către babilonieni sub comanda lui Nebucadneţar în 586 î.Hr. (vezi 2Regi 25,8.9; Ieremia 17,27; Osea 8,14). În anul 70 d.Hr., Ierusalimul a fost din nou ars, când ostaşii romani conduşi de Titus l-au cucerit.

Amos 2:6 6. Aşa vorbeşte Domnul. Ca o culminare a acestei serii de solii, profetul îl acuză acum pe Israel de nedreptate, cruzime, incest, lux şi idolatrie. Hotărârile divine asupra naţiunilor păgâne de primprejur şi asupra lui Iuda şi a Ierusalimului, coboară acum cu forţă deplină asupra nelegiuitului Israel.

Dumnezeu îl pusese deja sub acuzaţie pe Iuda (v. 4), anticipând o încercare din partea lui Israel de a-şi îndreptăţi căile lui rele arătând către lipsurile lui Iuda. Este demn de observat că Dumnezeu îl mustră pe Israelnu atât de mult pentru dispreţuirea „Legii Domnului” pe care ei o ignorau în general, cât pentru comiterea de nedreptăţi sociale despre care ei ştiau că sunt greşite.

O pereche de încălţăminte. Sandalele erau, în general, erau ieftine. Aceasta arată că pentru cele mai neînsemnate motive, poporul refuza împlinirea dreptăţii faţă de cei săraci (vezi Ezechiel 13,19). Se pare că lăcomia era păcatul chinuitor al lui Israel.

Amos 2:7 7. Ei doresc. Lăcomia a condus la asuprirea săracilor. Această expresie pare să reprezinte dorinţa acestor asupritori de a-i vedea pe săraci zdrobiţi la pământ, sau de a-i pune într-o stare atât de mizerabilă încât să-şi presare ţărână pe cap (vezi Iosua 7,5.6; Iov 2,12). LXX leagă această primă propoziţie a v. 7 directde cuvintele de încheiere ale v. 6, zicând: „Şi pe săraci pentru sandale, lucrurile care calcă pe ţărâna

pământului, şi au lovit capetele săracilor”. Vulgata spune altfel: „Care zdrobesc capetele săracilor pe ţărâna pământului.”

Nenorociţi. Sau „blânzi”, „sărmani”, „obijduiţi”. Aceştia sunt oamenii umili, paşnici, nepretenţioşi şi în general evlavioşi în contrast cu cei mândri, plini de încredere în sine şi care nu simt nici o nevoie de Dumnezeu în viaţa lor (vezi Isaia 11,4; Ţefania 2,3; Matei 5,5).

Să pângărească. Literal, „pentru a pângări”, „cu scopul de a pângări”. Aceste ofense aduse Domnului nu erau comise din neştiinţă, ci în mod deliberat, dintr-un spirit sfidător şi răzvrătit.

Numele Meu cel Sfânt. Întrucât crimele acestea erau săvârşite de aceia care se chemau poporul lui Dumnezeu, ei Îl dezonorau printre păgâni (vezi Levitic 20,1-3; Ezechiel 36,16-23; Romani 2,24; vezi şi p. 32 şi 33).

Amos 2:8 8. Hainele luate ca zălog. Aceste haine erau veşmintele largi de deasupra pe care săracii le purtau ziua şi cu care se acopereau noaptea. Dacă erau date ca zălog, trebuia să fie înapoiate la cădea serii (vezi Exod 22,26.27; Deuteronom 24,10-13). Profetul îi denunţă aici pe acei oameni împietriţi, hrăpăreţi care păstrau acele haine ca fiind ale lor călcând legii.

Beau… amenda celor osândiţi. Literal „vinul celor amendaţi”. Vinul era obţinut prin impunerea de amenzi celor asupriţi. LXX redă astfel acest pasaj. „Şi ei au băut vin câştigat prin stoarcere.”

Casa dumnezeului lor. Aceasta se poate referi la casa Domnului, căruia Israel mărturisea că I se închinăsub simbolul viţelului, un cult instituit când regatul de miazănoapte al lui Israel s-a despărţit de Iuda, sub conducerea lui Ieroboam I (vezi 1Regi 12,25-33).

Amos 2:9 9. Şi totuşi, Eu am nimicit. Aici Domnul îl dojeneşte pe Israel pentru lipsa de recunoştinţă pentru favoarea şi lucrările pe care li le arătase. Ebraica accentuează pronumele personal, ca şi cum ar zice: „Totuşi Eu, Eu Însumi, am nimicit.” Tocmai din cauza acelor nelegiuiri care se săvârşeau acum în Israel îi deposedase Dumnezeu pe amoriţi şi pe celelalte naţiuni canaanite. Se putea aştepta Israel să-şi ocolească soarta?

Amoriţi. Un nume generic pentru locuitorii Canaanului care fuseseră alungaţi când israeliţii au pus stăpânire pe ţară (vezi comentariul la Geneza 15,16; Iosua 3,10; Judecători 1,34; comp. Exod 33,2; 34,11; Deuteronom 1,20.27).

Cedrii. Cedrul era renumit în Răsăritul antic pentru înălţimea lui (vezi Isaia 2,13; Ezechiel 17,22; 31,3).

Stejarii. Ebr. ’allonim, un cuvânt care descrie nu vreo anumită specie de arbori, ci arborii mari în general.

Amos 2:10 10. Şi Eu. Din nou pronumele personal este accentuat în ebraică (vezi comentariul la v. 9). Avertizarea din v. 9 este reîntărită prin referirea la dovada pozitivă din istoria lui Israel cu privire la puterea lui Dumnezeu.

Din ţara Egiptului. Eliberarea din Egipt şi călăuzirea prin pustiu sunt citate ca exemple clare ale favorii şi protecţiei lui Dumnezeu faţă de poporul Lui. Aceste pasaje conţin multe referiri la Pentateuh, care arată că Amos şi ascultătorii lui erau destul de familiarizaţi cu el (vezi Exod 20,2; Deuteronom 29,5).

Amos 2:11 11. Prooroci. Prin ei Dumnezeu Şi-a descoperit voia (vezi Numeri 12,6) şi prin ei El Şi-a comunicat acea voinţă poporului (vezi Evrei 1,1).

Nazirei. Nazireii făgăduiau să se abţină de la băuturi tari, de la folosirea briciului şi de la întinarea

rituală (vezi comentariul la Numeri 6,2-7).

Amos 2:12 12. Să bea vin. În loc de a profita de pe urma vieţii sfinte a acestor oameni, Israelul apostat se străduia să-i determine pe nazirei să-şi calce legământul.

Nu proorociţi. În loc de a primi mărturia profeţilor, Israel a lepădat aceste solii inspirate de sus şi adesea chiar i-a maltratat pe aceia care erau trimişi să vestească poporului cuvântul lui Dumnezeu (vezi Ieremia 20,9; 1Corinteni 9,16). Nerecunoscători şi neascultători, poporul lui Israel nu-i putea suferi pe aceia care erau o mustrare vie pentru căile lor rele (vezi 1Regi 13,4; 19,1.2; 2Regi 6,31; Isaia 39,9.10; Matei 23,37). Aceia care nu suportă predicarea credincioasă vor avea să dea socoteală pentru multe, iar aceia care osuprimă, cu atât mai mult. Când oamenii îşi astupă urechile ca să nu asculte cuvântul lui Dumnezeu, aproape că barează drumul prin care Duhul Sfânt are intrare la suflet.

Amos 2:13 13. Iată. Profetul avertizează cu privire la pedeapsa care urmează să vină din cauza păcatelor poporului şi arată deplina zădărnicie a sprijinirii pe posibilităţile lor omeneşti.

Stropşi. Sau „Sunt presat”. Ebr. ’uq, care, potrivit cu unii autori înseamnă „a se clătina”. Potrivit cu alţii ’uq este echivalent cu şuq, „a presa”. Forma verbului sugerează oricare din următoarele traduceri „[Vă] fac să vă clătinaţi”, sau „vă presez” [sau „vă voi presa”]. Traducerea „vă fac să vă clătinaţi”, sugerează interpretarea că Domnul îl va face pe Israel să se clatine sub povara pedepsei, ca un car care se clatină sub greaua lui povară şi pare că este gata să se prăbuşească.

Amos 2:14 14. Cel iute nu va putea să fugă. Sau „Refugiul va pieri de la cel iute”. Literal, „refugiul”. Cei iuţi nu vor găsi loc de siguranţă în care să fugă pentru adăpost (vezi Psalmi 142,5).

Nu se va putea sluji de tăria lui. Sau „Nu-şi va întări puterea”. Nu există arme acare să poată fi folosite împotriva lui Dumnezeu cu succes; nu există putere care să se poată măsura cu puterea Lui (vezi Iov 40,9; Isaia 45,9).

Amos 2:16 16. În pielea goală. Războinicii vor lepăda tot ce-i stânjeneşte în fuga lor (vezi comentariul la 1Samuel 19,24; vezi şi Ioan 21,7).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

13 3T 474

Amos 3:1 1. Ascultaţi cuvântul acesta. Expresia aceasta apare la începutul capitolelor 3, 4 şi 5. Capitolele acestea cuprind trei solii distincte, care atrag atenţia în chip hotărât la păcatele lui Israel şi vestesc apropierea judecăţilor lui Dumnezeu din cauza acestor păcate. În aceasta, cea dintâi din cele trei solii, Dumnezeu îl cheamă pe Israel înaintea barei justiţiei divine şi scoate în evidenţă înstrăinarea care acum exista între El şi poporul Său (vezi v. 3 şi 10). În ce priveşte cheia acestei solii, vezi v. 3.

Întregii familii. Aceasta arată că chemarea divină este făcută tuturor celor douăsprezece seminţii, faţă de care domnul Îşi manifestase marea Lui favoare aducându-le „din ţara Egiptului” (vezi 2,10). Totuşi, acuzaţia care urmează este îndreptată anume contra regatului de miazănoapte al lui Israel.

Amos 3:2 2. Numai pe voi. Legătura specială a lui Dumnezeu cu copii lui Israel este deseori accentuată în Scripturi (vezi Deuteronom 4,7.20; 14,2; 2Samuel 7,23; 1Cronici 17,21; Romani 9,4.5). Când Israel, ca naţiune, a refuzat să trăiască potrivit cu înaltele sale privilegii şi să accepte răspunderile ce-i reveneau, poziţia aceasta favorizată i-a fost luată şi dată familiei spirituale a lui Dumnezeu de pe pământ, biserica creştină (vezi

p. 35, 36). Noi suntem aduşi în familia lui Dumnezeu (vezi Galateni 3,26-29) prin naşterea noastră spirituală în Hristos ca Mântuitor (vezi Ioan 1,12.13; 3,3; 2Petru 1,4). Aceasta ne face „copii ai lui Dumnezeu” (1Ioan 3,1) şi astfel „împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8,17) şi primitori ai harului şi ai tuturor privilegiilor de familie (vezi Galateni 4,6.7).

Pedepsi. Din cauza înaltelor lor privilegii şi a luminii abundente pe care Domnul a îngăduit-o să strălucească pe cărarea lor, El îl va pedepsi în mod deosebit pe Israel pentru nelegiuirile lui. Cu cât suntem mai conştienţi de rudenia noastră spirituală cu Dumnezeu, cu atât mai vrednică de pedeapsă este fapta lepădării de Dumnezeu, şi cu atât mai cuvenite urmările unei astfel de purtări. De marile privilegii nu trebuie să se abuzeze, altminteri ele vor atrage asupra noastră pedepse grele (vezi Luca 12,47.48). Iubirea lui Dumnezeu pentru noi încă dăinuieşte, fapt care-L determină să încerce o altă cale, fie ea şi una „ciudată”, pedeapsa, cu nădejdea de a ne aduce la o îndreptare morală şi spirituală (vezi Isaia 28,21).

Toate nelegiuirile voastre. Păcatul principal al regatului de nord al lui Israel era apostazia (vezi 3,14; 4,4; 5,4.5). Totuşi, în capitolul acesta trebuie observat că păcatele care în mod special atrag mustrarea divină şi pedeapsa făgăduită sunt extrema corupţie morală, lăcomia şi luxul care la rândul lor produc o neruşinată dispreţuire a celor mai simple datorii pe care le datorăm semenilor noştri şi o asuprire violentă a săracilor. Acest din urmă rău constituie în repetate rânduri motivul unei aspre mustrări (vezi şi 2,6.7; 4,1; 5,11.12; 8,5.6). Amos îi osândeşte cu putere pe cei mari şi pe cei bogaţi pentru neglijarea şi folosirea greşită a bogăţiei şi influenţei lor, binecuvântări care ar fi trebuit să fie folosite pentru a îndrepta corupţia şi sărăcia existente.

Amos 3:3 3. Merg oare doi oameni împreună? Vezi comentariul la cap. 2,4. Întrebarea atinge nota dominantă a celei dintâi din cele trei solii (vezi comentariul la cap. 3,1).

Să fie învoiţi. Literal, „să aibă o înţelegere”. La fel cum doi oameni nu merg împreună decât dacă au în vedere un scop comun, tot aşa Domnul arată că înrudirea specială cu Israel (v. 2) nu poate să continue câtă vreme Israel se agaţă de nelegiuirile lui. LXX redă în mod expresiv versetul acesta astfel: „vor merge cumva doi împreună, dacă nu se cunosc unul pe altul?” A „merge împreună” cu Dumnezeu înseamnă nu un act întâmplător, ci un obicei continuat care provine dintr-o legătură stabilă. Înseamnă o tovărăşie întemeiată pe o armonie reciprocă a sufletului şi a spiritului. Doi oameni trebuie să meargă în aceeaşi direcţie dacă este să meargă „împreună”.

Amos 3:4 4. Răcneşte leul? Înainte de a rosti judecata asupra poporului său, profetul prezintă câteva comparaţii. Prin ele, el demonstrează adevărul că fiecare efect trebuie să vină de la o anumită cauză, tot aşa cum fiecare cauză produce un anumit efect foarte precis. De regulă, un leu răcneşte cel mai grozav când este gata să sară asupra prăzii sale. La fel, când Dumnezeu face să răsune glasul Lui prin profet, oamenii pot să fiesiguri că Dumnezeu este gata să-Şi pedepsească poporul (comp. cap. 1,2; 3,8).

Amos 3:5 5. Cade pasărea? După cum o pasăre nu poate să fie prinsă decât dacă i s-a pus o cursă, tot aşa când un păcătos îşi întinde singur o cursă a nelegiuirii, nu poate să scape de rezultatele ei pedepsitoare (vezi Psalmi 7,15.16; 9,15; 40,12; Proverbe 5,22).

Cursă. „O momeală”, sau „o cursă de păsări”. Cursa aceasta era probabil o plasă, având un beţişor cu arc, care sărea în sus cu o parte a plasei când era atins, învăluind şi prinzând pasărea.

Ceva? La fel cum o cursă nu se declanşa sau nu era ridicată dacă nu prinsese nimic, nici profetul nu ar fi vestit apropierea pedepsei divine dacă vinovaţii nu ar fi meritat-o.

Amos 3:6 6. Trâmbiţa. Ebr. shophar, „un corn de berbec”, folosit îndeosebi pentru a da semnale (vezi Vol. III, p. 39). După cum o trâmbiţă care sună pe neaşteptate într-o cetate îi face pe cetăţeni să se teamă, tot aşa solia lui Amos produce panică (vezi Ezechiel 33,2-5).

Nenorocire. Sau „Rău”. Folosit aici pentru a desemna o calamitate, o nenorocire şi judecata (vezi comentariul la Isaia 45,7; 63,17). Prăpădul iminent al lui Israel şi iminenta capturare a capitalei sale, Samaria, sunt înfăţişate ca venind de la Domnul, cu vrăjmaşul apropiindu-se ca o unealtă a Sa (Isaia 10,5; vezi PK 291). Biblia atribuie în mod caracteristic astfel de crize direct şi nemijlocit lui Dumnezeu (vezi 1Samuel 18,10; 1Regi 22,19-23; Iov 1,6-12; Isaia 45,7; vezi comentariul la 2Cronici 18,18).

Amos 3:7 7. Nu, Domnul Dumnezeu. Toate nenorocirile cu care era ameninţat Israel vor veni, dar nu fără ca mai întâi Domnul să-Şi avertizeze poporul prin profeţii Lui (vezi Isaia 13,19; 14,29). Îndurarea lui Dumnezeu este arătată prin faptul că El nu aduce pedepsele Sale asupra oamenilor până ce nu-i înştiinţează mai întâi prin profeţii Lui. El prezice nenorocirea care urmează să vină cu nădejdea că nu va fi forţat să o aducă. Înainte ca Domnul să fi adus plăgile asupra Egiptului, El l-a avertizat pe faraon prin Moise. Înainte ca romanii să fi distrus Ierusalimul, Isus a prezis distrugerea cetăţii. Le fel şi în zilele noastre, înainte de distrugerea lumii la a doua venire a lui Hristos, Dumnezeu ne-a învăţat din belşug prin profeţiile Cuvântului Său (vezi GC 594, 598;7T 14).

În ciuda faptului că Israel le-a poruncit proorocilor: „Nu proorociţi” (Amos 2,12), Dumnezeu proclamăcă El va continua să-Şi descopere voia solilor Săi aleşi.

Slujitorilor Săi. Marea onoare pe care Dumnezeu o acordă profeţilor Lui este arătată de faptul că ei sunt nu numai „slujitorii”, ci şi confidenţii Lui, cărora li s-a încredinţat chiar sfatul Lui.

Amos 3:8 8. Cine nu va prooroci? După cum răcnetul unui leu are efectul de panică asupra oamenilor şi fiarelor, tot aşa cuvântul divin are efectele lui asupra profetului şi el nu se poate abţine să-l rostească (vezi Ieremia 1,7; 20,9; Faptele Apostolilor 4,19.20; 1Corinteni 9,16).

Amos 3:9 9. Strigaţi. Literal, „faceţi să se audă”, sau „proclamaţi”. Amos îi cheamă pe păgâni să ia notă de nelegiuirile lui Israel. Locuitorii din „palatele”, sau „cetăţuile” Filistiei (reprezentaţi prin Asdod) şi Egipt, al cărui sprijin îl solicita atunci Israel (vezi Osea 7,11; 12,1), sunt îndeosebi scoşi în evidenţă. În loc de „Asdod”,LXX zice „asirienii”.

Strângeţi-vă. Din cauză că Samaria, capitala lui Israel, era zidită pe o colină izolată dintr-o vale, sau depresiune, înconjurată de munţi, profetul face o chemare figurată către spectatori să se strângă de jur împrejur şi să observe „neorânduiala mare” şi asupririle care au loc în cetate. În loc de „neorânduială mare” LXX traduce „multe lucruri minunate”, dând a se înţelege că faptele săvârşite în Samaria constituiau o mare surpriză chiar şi pentru păgâni.

Amos 3:10 10. Nu sunt în stare. Sau „Nu ştiu”. Oamenii din Samaria şi la fel din tot Israelul, părăsiseră dreptatea, însăşi temelia societăţii (vezi Isaia 59,9.12-15; Ieremia 4,22). Este un lucru caracteristic pentru orbirea morală şi spirituală pricinuită de păcat, iar păcătosul nu numai că nu face binele, dar, în cele din urmă, pare incapabil să-l mai perceapă. Compară Osea 4,6.

Amos 3:11 11. Vrăjmaşul. Sau „Un vrăşmaş”. Probabil fie regele asirian Salmanasar care de mai multe ori l-a atacat pe Israel şi a asediat Samaria (vezi 2Regi 17,3-6; 18,9-12), fie succesorul lui, Sargon, care pretindea căa cucerit cetatea şi i-a luat robi pe locuitorii ei (vezi Vol. II, p. 62, 85).

Amos 3:12 12. Cum păstorul. Atât de deplină va fi pedeapsa divină, încât cu excepţia unei jalnice rămăşiţe a lui Israel, toţi vor fi cuprinşi de ea. Pentru Amos, păstorul (vezi comentariul la cap. 1,1; 7,14) ilustraţia aceasta ar fi fost destul de naturală.

Scapă. Literal „smulge”, „salvează”, sau „eliberează”.

Amos 3:13 13. Ascultaţi. Probabil cuvintele acestea sunt adresate păgânilor, care deja fuseseră chemaţi să fie martori la păcatele lui Israel (v. 9), invitându-i acum să privească la pedepsirea lui Israel.

Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor. Singurul loc din Vechiul Testament în care apare acest titlu întreg (vezi comentariul la Ieremia 7,3; vezi şi Vol. I, p. 170-173).

Amos 3:14 14. Voi pedepsi. Literal „Voi cerceta”. Adică, cu scopul de a pedepsi (vezi Psalmi 8,4; 59,5).

Altarele din Betel. Acestea erau cel mai probabil numite astfel deoarece acolo instalase iniţial IeroboamI un altar al apostaziei, urmat apoi de altele (vezi 1Regi 12,26-33).

Coarnele. Acestea erau proiecţiile de la cele patru colţuri ale altarului (vezi Exod 27,2; 29,12; Levitic 16,18). Profetul prezice aici că aceste mijloace de idolatrie vor avea şi ele parte de nimicirea idolilor.

Amos 3:15 15. Casele de iarnă. Vezi comentariul la Ieremia 36,22.

Palatele de fildeş. Arheologia a arătat că multe din casele celor bogaţi de pe vremea aceea erau căptuşite cu tăblii de fildeş sau încrustate cu fildeş (vezi comentariul la 1Regi 22,39; vezi ilustraţiile din faţa p.225).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3 PP 85, 174; 4T 507

7 DA 234; GC 324; ML 40

15 PK 286

Amos 4:1 1. Ascultaţi. Vezi comentariul la cap. 3,1. În ce priveşte nota dominantă a acestei a doua solii, vezicomentariul la cap. 4,12.

Juncane. Este discutabil dacă prin „juncane”, profetul înţelege în mod specific femeile voluptoase ale Samariei sau dacă foloseşte termenul „juncane” pentru a reprezenta caracterul efeminat al bărbaţilor (vezi comentariul la Osea 10,5). Însă, faptul că ambele genuri se regăsesc în verbele şi pronumele ebraice din v. 1-3, sugerează că Amos mustră stilul de viaţă iubitor de lux al bărbaţilor şi femeilor de seamă din capitala lui Israel.

Basan. Basanul este situat în partea nord-estică a Palestinei, la răsărit de râul Iordan (vezi harta, p. 952). Ţinutul era vestit pentru păşunile lui bogate şi pentru marile lui cirezi de vite (vezi Deuteronom 32,14; Psalm 22,12; Ezechiel 39,18). Comparaţia izbitoare folosită aici este exact ceea ce se putea aştepta ca păstorul Amos să folosească (vezi comentariul la Amos 1,1).

Muntele Samariei. Dealul Şemer, pe care era zidită Samaria (vezi comentariul la 1Regi 16,24).

Asupriţi pe cei sărmani. Aceasta ar putea face aluzie la violenţa şi înşelăciunea la care femeile acestea extravagante îi împingeau, că să zicem aşa, pe soţii lor pentru a-şi putea procura mijloace pentru lux şi desfrâu. Un exemplu de felul acesta îl constituie Ahab şi soţia sa Izabela (vezi 1Regi 21,1-16).

Bărbaţilor voştri. Literal „Stăpânilor lor”. Bineînţeles, bărbaţii lor (vezi Geneza 18,12; 1Petru 3,5.6). Sau dacă „juncane” se referă la caracterul efeminat al bărbaţilor, „stăpânilor” s-ar referi la conducători. Prin cuvintele: „Daţi-ne să bem”, femeile acestea nelegiuite îşi invitau bărbaţii să le procure mijloace pentru

desfrâul lor şi să li se alăture la chefurile lor.

Amos 4:2 2. Pe sfinţenia Lui. Aici Dumnezeu se angajează pe propria Sa sfinţenie să răzbune lipsa de sfinţenie a lui Israel. Însăşi natura lui Dumnezeu nu poate să tolereze nelegiuirea veşnic (vezi Isaia 6,3.5).

Vă vor prinde. Se subînţelege, vrăjmaşul, unealta pedepsei lui Dumnezeu. Cuvintele „cârligele” şi „undiţi de pescari” arată că israeliţii vor fi cu totul neajutoraţi înaintea vrăjmaşilor lor, iar astfel vor fi capturaţi pentru nimicire ca peştii cu cârligul (vezi Ieremia 16,16; Habacuc 1,14.15.17). Tragerea afară a unuipeşte cu cârligul este dureroasă pentru peşte şi ajunge îndoit de dureroasă când peştele rezistă.

Amos 4:3 3. Prin spărturi. Sau „La spărturi”. La fel cum vitele trec repede prin spărturile unui gard, la fel Israel se va duce în părăsire şi disperare, ca vitele, la momentul căderii Samariei. Ei vor ieşi, fiecare drept înainte, fie într-o încercare de a scăpa prin cea mai apropiată spărtură, fie duşi în robie.

Harman. Ebr. harmon, sensul acestui termen nu este cunoscut. LXX traduce această propoziţie astfel: „şi veţi fi lepădaţi pe muntele Reman, zice Domnul”. Este dificil să înţelegem exact ce vrea să spună pasajul acesta altceva decât că pare să îndrepte atenţia la o destinaţie pentru captivitatea lor.

Amos 4:4 4. Duceţi-vă numai la Betel. Sau „Veniţi la Betel”. Amos îl invită cu ironie pe Israel să-şi dovedească zelul pentru idolatrie şi astfel să-şi sporească vina (vezi 1Regi 18,25-27). Betelul este menţionat în mod special din cauza că era principalul sediu al cultului viţelului (vezi comentariul la Amos 3,14).

Ghilgal. Vezi comentariul la Osea 4,15.

În fiecare dimineaţă. În timp ce se dedau la idolatrie, israeliţii păreau să fie atenţi să continue cel puţin oasemănare a cultului levitic regulat. Amos vorbeşte ironic, probabil nu despre jertfa zilnică (vezi Numeri 28,3.4) ci despre jertfele aduse de israeliţi individual, care nu era obligatoriu să fie aduse zilnic. Adesea este adevărat că aceia care calcă fără ruşine cele mai simple datorii morale manifestă o dată cu această purtare un mare zel religios şi nu se mai opresc din cult. Zelul religios în sine, totuşi, nu oferă vreo dovadă cu privire la adevărata evlavie. Această formă religioasă exterioară şi aceste manifestări exterioare vin adesea ca o compensaţie a lipsei de adevărată dreptate lăuntrică, iar astfel liniştesc conştiinţa. Potrivit cu profeţia, acest păcat al timpului lui Amos urmează să existe în mod special şi în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos (vezi 2Timotei 3,1.5). A păcătui şi a face apoi penitenţe sub o formă religioasă este mai uşor decât a răstigni firea pământească şi a te despărţi de păcat. Totuşi aceasta îl linişteşte pe călcătorul de lege ţinându-l într-o complacere primejdioasă.

Trei zile. Literal „trei zile”. În LXX găsim „la fiecare trei zile”. Amos provoacă aici poporul, printr-o exagerare ironică, să-şi aducă zecimea la fiecare trei zile. Dacă israeliţii şi-ar fi adus „jertfele în fiecare dimineaţă” şi ar fi dat zecimile la fiecare trei zile şi cu toate acestea nu s-ar fi văzut la ei nici o schimbare a inimii, şi nu ar fi manifestat vreo pocăinţă adevărată, nimic nu s-ar fi câştigat în plus decât o apostazie sporită faţă de Domnul.

Amos 4:5 5. Faceţi să fumege. Literal, „înălţaţi [sacrificii] în fum”.

Cu aluat. Legea prevedea ca să nu se folosească nici un fel de aluat în legătură cu oricare din jertfele demâncare mistuite de foc (vezi Levitic 6,17; 7,12; vezi comentariul la Levitic 2,11; 23,6). Când se aduceau pâini dospite în vreo ocazie, ele nu trebuiau să fie aşezate pe altar şi arse, ci una trebuia să fie pentru preotul oficiant, iar restul să fie consumate la masa sacrificială (vezi Levitic 7,13.14). Aici din nou, cu ironie, profetul acuză poporul că în zelul lui greşit nu numai că va arde pe altar ceea ce era dospit, ci, pentru a arăta cât de prosperi erau, vor oferi tot prin foc ceea ce trebuia să fie pus deoparte pentru alte scopuri.

Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă. Vezi comentariul la cap. 3,9. Solia profetului continuă pe un ton plin de

ironie. Pe cât se pare, oamenii din timpul lui Amos, ca şi fariseii de pe vremea Domnului Hristos (vezi Matei 6,2), declarau cu ostentaţie că erau gata să aducă ceea ce ei considerau o jertfă de bunăvoie, nu una obligatorie.

Aşa vă place. Adică, vă place acest fel de a proceda. Israel se agăţa de ideea greşită că religia consta din formele exterioare cuvenite ale cultului fără să realizeze că „ascultarea face mai mult decât jertfele” (1Samuel 15,22).

Amos 4:6 6. Foametea. Literal „goliciunea dinţilor”. Expresia aceasta denotă foamete, fiind paralelă în sens cu cuvintele care urmează „lipsa de pâine”. Poporul nu a rămas neavertizat cu privire la faptul că foametea putea fi o urmare a apostaziei (vezi Levitic 26,14-20; Deuteronom 28,47.48). Totuşi, ei au rămas neatinşi de aceste avertizări.

Cu toate acestea. Observaţi cele cinci apariţii ale acestui cuvânt în cap. 4 (v. 6,8-11). Dumnezeu îngăduie foamete, secetă, rugină, molimă şi prăpăd, dar Israel „cu toate acestea” a refuzat să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu se dovedesc neîndestulătoare, ele sunt urmate de pedepse mustrătoare. Totuşi, suferinţele acestea n-au adus nici un rezultat bun, şi astfel de cinci ori în versetele acestea se aude tristul refren „cu toate acestea tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul” (v. 6,8-11).

Amos 4:7 7. Încă trei luni. Nici un strop de ploaie timp de trei luni înainte de apogeul sezonului secerişului vaînsemna o recoltă în general slabă.

Am dat ploaie. Pentru ca seceta să nu poată fi pusă pe seama legilor oarbe ale naturii, ci pe seama lui Dumnezeu, prezenţa ei a fost selectivă.

Amos 4:8 8. Două, trei cetăţi. Din cauza lipsei de ploaie era o mare lipsă de apă, fapt care necesita parcurgerea unor mari distanţe pentru a o obţine.

S-au dus. Literal, „s-au vânturat”, sau „s-au mişcat nestatornic”. Aceasta arată starea de istovire a oamenilor din cauza setei.

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.

Amos 4:9 9. Rugină. Vezi Deuteronom 28,22; 1Regi 8,37; Hagai 2,17. Fie mană asupra plantelor, fie ofilireaprodusă de vântul dogoritor de răsărit (vezi Isaia 27,8; Ezechiel 17,10; vezi comentariul la Ieremia 4,11).

Tăciune. Privită a fi o boală care făcea grânele să pălească şi să se îngălbenească şi să devină neroditoare.

Lăcustele. După unii un soi de lăcuste (vezi comentariul la Ioel 1,4) deşi alţii le consideră a fi omizi.

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.

Amos 4:10 10. Ca în Egipt. Adică, în felul cum a fost lovită ţara Nilului (vezi Exod 9,8-11; Isaia 10,24.26; Ezechiel 32,15).

Tinerii. Probabil că aici se face aluzie la grelele pierderi pe care israeliţi le-au suferit în războaiele lor cusirienii (vezi 2Regi 6,24.25; 8,7-12; 13,3.7.22).

Duhoarea taberei noastre. Probabil o referire la molima pricinuită de cadavrele neîngropate. La propoziţia aceasta, LXX zice, „iar în mânia mea împotriva voastră am dat foc taberelor voastre”.

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.

Amos 4:11 11. Nimicit. Ebr. haphak, cuvântul folosit pentru a descrie nimicirea Sodomei şi Gomorei (vezi Geneza 19,24.25; Deuteronom 29,23; Ieremia 20,16). Comparaţia dintre nenorocirea lui Israel şi aceea a Sodomei şi Gomorei arată mărimea păcatului lor şi a pedepsei venite ca urmare (vezi Isaia 1,9.10)

Ca un tăciune. Aceasta este o expresie proverbială însemnând o scăpare cu greu şi cu pierdere, întrucât„tăciunele” care este smuls din foc în parte este deja ars (vezi Zaharia 3,2; 1Corinteni 3,15; Iuda 23).

Nu v-aţi întors. Vezi comentariul la v. 6.

Amos 4:12 12. De aceea. Severitatea pedepsei ar fi putut trezi vreo nădejde că oamenii s-ar putea pocăi. Dumnezeu încearcă toate mijloacele de a ne izbăvi posibile înainte ca El să treacă la măsuri extreme. Dacă binefacerile nu sunt recunoscute, El trimite pedepse de mustrare. Acestea urmăresc nu nimicirea, ci deschiderea ochilor călcătorilor de lege aşa încât oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, şi să se pocăiască. Prin urmare, judecăţile lui Dumnezeu sunt în aceeaşi măsură un semn al harului Său în care sunt şi dovezi ale mâniei Sale.

Pregăteşte-te să întâlneşti. Solia profetului de fapt era: „Pregătiţi-vă să întâlniţi judecăţile Domnului”. Aceia care aveau să ia seama la chemare şi să se pocăiască urmau să fie iertaţi şi să li se asigure ocrotirea lui Dumnezeu în ziua îngrozitoarei pedepse. LXX zice: „pregăteşte-te să-l chemi pe Dumnezeul tău, o Israele.” Dumnezeu nu-i îndeamnă niciodată pe oameni să se pregătească a-L întâlni fără să aibă har pentru aceia care se pregătesc în acest fel.

Versetul acesta exprimă nota dominantă a celei de-a doua solii a lui Amos (vezi comentariul la v. 1). Dumnezeu îl avertizează pe Israel că este pe punctul de a chema naţiunea la judecată. Ei vor face bine să-şi pregătească apărarea, dacă au.

Amos 4:13 13. El a întocmit. Sau „El care întocmeşte”. Pentru a da putere avertizării sale cu privire la pedeapsă, profetul evidenţiază puterea şi atotştiinţa lui Dumnezeu.

Gândurile lui. Adică, gândurile omului, nu ale lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu, în atotştiinţa Lui, le descoperă omului înainte ca acesta să le exprime în cuvinte. Uneori Dumnezeu face aceasta prin conştiinţă; alteori inspirându-I pe profeţii Săi de a descoperi motivele ascunse ale oamenilor şi adevărata stare a inimilor lor (vezi Ieremia 17,9.10).

Umblă pe. Puterea şi maiestatea lui Dumnezeu este reprezentată aici într-o formă şi activitate omenească. Creatorul cârmuieşte totul, iar cele mai înălţate se află sub desăvârşitul Lui control (vezi Deuteronom 32,13; 33,29; Mica 1,3). Profeţii Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind fiinţa în a cărui slujbă activează aşa-numitele legi naturale.

Dumnezeul oştirilor. Din cauza faptului fundamental că Dumnezeu controlează totul, scriitorii Vechiului Testament Îl numesc adesea „Domnul oştirilor” (vezi comentariul la Ieremia 7,3). În special Amos Îl vedea astfel pe Creatorul său, lucru care explică folosirea frecventă din partea lui a titlului „Dumnezeul oştirilor” (vezi Amos 3,13; 5,14.15.16.27; 6,8.14; 9,5). Amos pe bună dreptate şi măreţ gândea că Dumnezeuse află mai presus de tot, nu numai ca Dumnezeul lui Israel singur, ci şi ca Domn şi Cârmuitor al întregului univers.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

11 5T 471

12 CE 101; CM 145; GW 55; PK 286; 8T 332; 9T 62, 149

13 MH 414

Amos 5:1 1. Ascultaţi. Acesta este a treia din cele trei solii ale lui Amos (vezi comentariul la cap. 3,1; 4,1). În ce priveşte nota dominantă a acestei solii, vezi comentariul la cap. 5,4. Aici, ca să spunem aşa, Dumnezeu face oferta ca să facă o înţelegere înainte de a se ajunge la curtea de judecată (vezi comentariul la cap. 3,3; 4,12).

Cântecul… de jale. În v. 1-3, Amos jeleşte căderea lui Israel. După ce rosteşte vaiuri asupra israeliţilor răzvrătiţi, profetul îşi schimbă tonul în acela al unui spectator întristat care priveşte la judecăţile împlinite. În aceasta el reflecta spiritul lui Hristos, care este atât de milos încât nu numai că ne arată păcatele, dar Se şi întristează când trebuie să ne pedepsească din cauza lor (vezi Luca 19,40-44).

Amos 5:2 2. Fecioara. Termenul acesta se aplică la naţiunea Israel, în ciuda necredincioşiei ei faţă de Dumnezeu, probabil pentru că ea fusese îngrijită cu gingăşie de Dumnezeu şi ocrotită de El în faţa vrăjmaşilor(vezi Isaia 23,12; Ieremia 14,17; comp. Isaia 47,1).

Nu se va mai scula. Vezi comentariul la Osea 4,17.

Amos 5:3 3. O mie de oameni. Atât de aspră va fi mustrarea de la Dumnezeu asupra lui Israel, încât numai o zecime din locuitorii cetăţii vor mai rămânea. Aceeaşi proporţie va fi valabilă şi pentru micile cetăţi şi târguri. Lăcomia lui Israel (vezi comentariul la cap. 2,7) duce la pagubă, nu la câştig.

Amos 5:4 4. Căutaţi-Mă. Versetele 4-6 sunt atât o îndreptăţire a nimicirii care va veni asupra lui Israel, cât şio ultimă ofertă de scăpare. Dumnezeu în îndurarea Lui nemărginită va ierta din toată inima trecutul numai dacă ei s-ar întoarce la El. Nimic nu-I este mai plăcut lui Dumnezeu decât întoarcerea păcătosului la El, iar toate acţiunile Sale în ce ne priveşte ţintesc acest obiectiv (vezi Ezechiel 18,23.31.32; Luca 15,3-7). Prin urmare, până când pedeapsa nu cade în mod real asupra păcătosului, ameninţarea cu ea este folosită ca o intimidare pe calea călcătorului de lege.

Versetul acesta exprimă nota dominantă a celei de-a treia solii a lui Amos (vezi comentariul la v. 1). Dacă acum Israel L-ar „căuta” pe Dumnezeu, rezultatul altfel inevitabil nu ar mai urma.

Veţi trăi. O făgăduinţă pentru aceia care Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima (vezi Ieremia 29,13.14).

Amos 5:5 5. Nu căutaţi. Din fire, omul este un căutător, fie a ceea ce este bine, fie a ceea ce este rău. Betelulşi Ghilgalul erau centre ale cultului idolatru (vezi comentariul la Osea 4,15; Amos 4,4).

Beer-Şeba. Un oraş cam la 69 km. sud de Ierusalim. El devenise cândva un loc de idolatrie (vezi 2Regi 23,8) şi se pare că israeliţii se duceau acolo cu toate că era departe de teritoriul lor (vezi Amos 8,14).

Ghilgalul va fi dus în robie. Ebr. gilgal galoh yigleh. Observaţi că propoziţia aceasta este o aliteraţie.

Betelul. Amos declară că Betelul „casa lui Dumnezeu”, nu numai că va fi o „casă a nimicniciei”, ci nimicnicia însăşi (vezi comentariul la Osea 4,15). Altfel spus, Betelul, în loc să fie un loc pentru cultul adevăratului Dumnezeu, devenise templul unui idol şi astfel ajunsese o nimicnicie (vezi 1Corinteni 8,4).

Din cele trei cetăţi amintite în versetul acesta ca centre ale idolatriei, numai două au fost menţionate de Amos ca fiind sortite nimicirii. Evident că Amos nu arată soarta Beer-Şebei din cauză că ea nu se afla pe teritoriul celor zece seminţii. Mai mult, atunci când Israelul a fost înfrânt, Beer-Şeba nu a fost cuprinsă în

acea distrugere.

Amos 5:6 6. Veţi trăi. Dumnezeu Îşi înfăţişează făgăduinţele pline de îndurare păcătoşilor, pentru ca nu cumva, în disperare, ei să meargă dintr-un păcat în altul.

Ca un foc. În lucrarea Lui de pedepsire a păcatului, Dumnezeu este asemănat cu „un foc mistuitor” (vezi Deuteronom 4,24; Ieremia 4,4). Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, dar oricine se hotărăşte să meargă pe propriile sale căi rele nu poate să scape de pedeapsa justă a lui Dumnezeu (vezi 2Petru3,7.9).

Casa lui Iosif. Iosif era tatăl lui Efraim, cel mai important dintre triburile regatului de nord (vezi comentariul la Osea 4,17); de aici termenul acesta, „casa lui Iosif”, este echivalent cu Israel.

Amos 5:7 7. Pelin. O plantă din genul Artemisia, cu un gust foarte amar (vezi Deuteronom 29,18; Proverbe 5,4). Atât de mare era corupţia morală a lui Israel încât dreptatea era prefăcută în cea mai amară nedreptate.

Amos 5:8 8. El a făcut. Literal, „el care face”.

Cloşca cu pui. Ebr. kimah, în general socotite a fi Pleiadele (vezi comentariul la Iov 38,31).

Orionul. Ebr. kesil (vezi comentariul la Iov 9,9).

Întunericul Sau „Umbra morţii”. Vezi comentariul la Psalmi 23,4. Expresia „preface întunericul în zori”este folosită în contrast izbitor cu propoziţia „voi care prefaceţi dreptul în pelin” (Amos 5,7).

Le varsă. Posibil o referire la Potop (vezi Geneza 7) şi la catastrofe asemănătoare, sau poate fi o descriere a minunii providenţei divine prin intermediul căreia, prin evaporare, umezeala este trasă în sus din mare, pentru ca mai târziu să cadă sub formă de ploaie.

Amos 5:9 9. El aduce. Sau „Care întăreşte pe jefuit împotriva celui puternic” [KJV]. Versetul acesta este oarecum obscur în ebraică. Astfel, RSV zice: „Care face nimicirea să fulgere împotriva celui tare, aşa că nimicirea vine asupra cetăţuii.”

Amos 5:10 10. La poarta cetăţii. În cetăţile din Răsărit, poarta era locul întâlnirilor publice, pentru afaceri, pentru împărţirea dreptăţii şi pentru auzirea şi împrăştierea veştilor (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29). Zona de la poarta principală a Samariei era foarte întinsă (vezi 1Regi 22,10; 2Regi 7,1; 2Cronici 18,9).

Le este scârbă. Una din dovezile deosebite ale stării de nepocăinţă a israeliţilor apostaţi era dispreţul lorfaţă de adevăr şi dreptate.

Amos 5:11 11. Daruri de grâu. Sau „Poveri de grâu”. Poate contribuţii şi stoarceri cu sila pe care le cereau conducătorii. Aceste „poveri” se pot referi şi la dobânda socotită pentru împrumuturile în bani sau hrană.

Nu le veţi locui. Puneţi această avertizare de pedepsire în contrast cu făgăduinţa de binecuvântare din Isaia 65,22.

Amos 5:12 12. Mită. Aceasta s-ar putea referi nu numai la banii daţi pentru a câştiga un proces, dar şi la banii de răzbunare sau de răscumpărare plătiţi pentru a evita pedeapsa pentru săvârşirea unei crime (vezi 1Samuel 12,3; Proverbe 6,35). Legea interzicea primirea unei asemenea sume de răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş

(vezi comentariul la Numeri 35,31).

Călcaţi în picioare. Aceasta arată lipsirea unui sărac de dreptatea cuvenită, datorită incapacităţii lui de aplăti (vezi Exod 23,6; Deuteronom 16,19).

Amos 5:14 14. Căutaţi binele. Amos face apel la Israel să fie tot atât de sârguincios în a căuta „binele”, pe cât fusese în a căuta „răul” (vezi v. 4-6). Mai mult, el le-a mai amintit că ei nu puteau căuta binele fără ca mai întâi să înlăture răul (vezi Isaia 1,16.17).

Cum spuneţi voi. Sau „Cum aţi spus”. De când Israel Îl alesese în chip hotărât pe Domnul şi îl lepădasepe Baal (vezi 1Regi 18,39) ei se închinau lui Iehova cu numele, în ciuda idolatriei lor. Profeţii s-au străduit să genereze o atitudine de adevărată închinare în inimă.

Amos 5:15 15. Va avea milă. Deşi Dumnezeu ştie că cei mai mulţi din Israel nu se vor pocăi, El oferă totuşi harul Său „rămăşiţei”.

Rămăşiţele. Aceasta dă de înţeles că numai puţini din israeliţi vor fi izbăviţi de distrugerea finală a cetăţii şi a naţiunii lor. Poate că Amos foloseşte cuvântul „Iosif” în loc de „Efraim” pentru a atrage atenţia la strămoşul lor care a primit binecuvântarea lui Iacov şi de dragul căruia va fi cruţată rămăşiţa aceasta.

Amos 5:16 16. Dumnezeul oştirilor. Vezi Amos 3,13; vezi comentariul la Ieremia 7,3.

Se vor boci. Întrucât nelegiuirea lui Israel este incorigibilă, judecata divină trebuie să urmeze.

Plugar. El este descris aici ca fiind chemat de la munca lui de pe câmp să jelească pentru nenorocirea din casa lui.

Cei ce fac jelanii. Jeluitorii sau bocitorii plătiţi care cântau cântări de jale la înmormântări (vezi comentariul la Ieremia 9,17).

Amos 5:17 17. În toate viile. Locuri unde bucuria şi veselia predominau (vezi Isaia 16,10).

Amos 5:18 18. Vai de cei. Profetul îi avertizează pe aceia care se încred în legătura de legământ ai lui Israel cuDumnezeu şi cred că formalismul religios va fi acceptat de El.

Cei de doresc. Israeliţii aşteptau ca „Ziua Domnului” să le aducă mult bine – eliberarea de vrăjmaşii lor,o prosperitate fără egal, o poziţie de superioritate printre naţiuni. Amos avertiza că ziua aceea va aduce exact contrariul.

Ce aşteptaţi voi? Sau „În ce scop?”. Profetul le-a spus israeliţilor că potrivit aşteptărilor lor şi datorită nelegiuirilor lor „Ziua Domnului ” va fi o zi de necaz şi de moarte, când propria lor naţiune va fi nimicită, iar ei înşişi duşi în captivitate.

Amos 5:20 20. Întuneric. Din nou oamenii sunt avertizaţi că încrederea lor că „Ziua Domnului” le va aduce bine este o amăgire (v. 18). Vezi mai departe comentariul la cap. 8,9.

Amos 5:21 21. Urăsc. Credincioşia numai în ce priveşte formele exterioare nu se va bucura de favoarea divină la judecată. Cultul poate fi evaluat doar prin ordinea şi frumuseţea formei lui exterioare numai în aceeaşi măsură în care se poate determina valoarea nutritivă a unui fruct doar prin mărimea şi culoarea lui.

Sărbătorile. Având în vedere viaţa lor rea, sărbătorile acestea erau doar o expresie a făţărniciei lui Israel (vezi comentariul la Isaia 1,11-15).

Amos 5:22 22. Îmi aduceţi arderi de tot. Versetul acesta arată că în idolatria lor israeliţii încă mai îndeplineau o parte din ritualul formal al religiei mozaice.

Daruri de mâncare. Adică, daruri din făină sau cereale (vezi comentariul la Numeri 15,4).

Amos 5:23 23. Vuietul cântecelor. Cultul superficial şi lipsit de sinceritate al poporului nu făceau din psalmii şiimnurile lor decât un vuiet supărător şi obositor în urechile lui Dumnezeu (vezi comentariul la Ezechiel 26,13).

Alăutelor. Ebraicul nebalim, harpe cu 12 coarde (vezi Vol. III, p. 33, 34). Atât muzica instrumentală cât şi cea vocală alcătuiau o parte a cultului de la templu (vezi 1Cronici 16,42; 23,5; 25,6.7).

Amos 5:24 24. Dreptatea. Sau „justiţia”.

Ca un pârâu care nu seacă niciodată. Sau „Ca un râu puternic”. Adică, o apă curgătoare care este alimentată de un curent peren, nu de unul sezonier (vezi comentariul la 1Samuel 17,3). Această frumoasă modalitate de exprimare îi prezintă lui Israel dorul lui Dumnezeu după ei (vezi comentariul la Ieremia 5,15), şiîncă este dorul Său după poporul Său de astăzi.

Amos 5:25 25. Mi-aţi adus voi jertfe? Chiar şi în rătăcirea prin pustie unde copii lui Israel n-aveau de fapt nici o legătură cu cultul idolatru din afară, ei nu I-au adus Domnului „jertfe” de adevărată şi credincioasă ascultarecare I se cuvenea (vezi Psalmi 78,37).

Amos 5:26 26. Sacut. Ebr. sikkuth. Ca nume propriu, sikkuth poate fi numele unui dumnezeu. Totuşi, poate să fie doar un adăpost sau un altar.

Împăratul nostru. Sau „Molohul vostru”.

Caivan. Cine era acest dumnezeu nu se poate şti cu certitudine. Unii susţin că Caivan nu este un nume propriu, ci înseamnă „un piedestal” sau „temelia” unui idol.

Vi l-aţi făcut. Aici se descoperă motivul fundamental al apostaziei şi anume satisfacerea de sine. În ultimă instanţă, toată idolatria este îndărătnicie. Ştefan, referindu-se la această parte a profeţiei lui Amos (veziFapte 7,42.43), a accentuat faptul în sine al idolatriei lui Israel, nu amănuntele cultului lor idolatru.

Amos 5:27 27. În robie. Dumnezeu pedepseşte adesea păcatul împotriva Lui prin mijloace omeneşti, în general prin oamenii nelegiuiţi (vezi 2Samuel 24,13; PK 291; vezi comentariul la 2Cronici 22,8).

Dincolo de Damasc. Acesta era capitala puternicului regat sirian de la nord. Până ce asirienii nu au câştigat supremaţia în acea parte a lumii, Siria a fost cel mai puternic duşman pe care Dumnezeu îl folosise pentru a-l pedepsi pe Israel (vezi 2Regi 13,7). Dumnezeu îl eliberase de curând pe Israel din mâinile Siriei şi le dăduse Damascul pe mână (vezi 2Regi 14,23-28). Totuşi, datorită apostaziei continue a lui Israel, Damascul, scena recentei victorii a lui Israel, urma să fie drumul către robie. Asirienii urmau ca în scurt timp să-l ducă pe Israel rob dincolo de ţinuturile învecinate ale Damascului, în ţări şi mai îndepărtate.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4, 5 PK 284

8 MH 414; 8T 263

10, 12 PK 282

11 Ed 143

14 ML 87

14, 15 PK 284

20 GC 310

Amos 6:1 1. Fără grijă. Într-o stare de mulţumire de sine şi siguranţă închipuită (vezi Isaia 32,9; Ţefania 1,12). Întrucât regatul de sud dădea şi el e faţă, într-o oarecare măsură această stare primejdioasă de apatie şi apostazie, Sionul este denunţat şi el (vezi Amos 2,4).

Muntele Samariei. Vezi Amos 3,9; 4,1; vezi comentariul la 1Regi 16,24. Situată pe un deal, cu o aşezare care domina câmpia înconjurătoare de mici dimensiuni, puternic fortificată cu ziduri groase, cetatea Samariei era fără îndoială considerată de locuitorii ei ca aproape invincibilă. Tăria ei putea cu uşurinţă să le dea un sentiment de încredere acelora care se încredeau mai mult în fortificaţii materiale, decât în protecţia luiDumnezeu. Rezistenţa acelor fortificaţii s-a dovedit prin faptul că puternica oştire a imperiului asirian a avut nevoie de doi ani (3 ani, după sistemul de calcul inclusiv; vezi Vol. II, p. 136) ca să captureze Samariei (vezi comentariul la 2Regi 18,9.10).

Mai marii. Ebr. nequbim, „cei distinşi”, conducătorii naţiunii.

Celui dintâi dintre neamuri. Israel purta acest nume falnic deoarece era alesul lui Dumnezeu, însărcinat de el să ducă restului lumii o cunoaştere a Dumnezeului cerului (vezi Exod 19,5; 2Samuel 7,23; vezi p. 26-30).

La care. Aceasta se referă la conducătorii naţiunii, chemaţi să ofere poporului călăuzire şi care, prin urmare, ar fi trebuit să fie modele de neprihănire şi dreptate.

Amos 6:2 2. Calne. Probabil Kullani, modernul Kullanköy, aproape de Arpad (vezi comentariul la Isaia 10,9; veziharta din faţa p. 289). Ca împărat al Asiriei, Tiglat-Pileser III pretindea că a cucerit această cetate.

Hamatul. O cetate importantă din vechime aşezată pe Râul Orontes (vezi comentariul la Geneza 10,18;vezi harta din faţa p. 289). Tiglat-Pileser III a primit tributul de la Hamat şi l-a împărţit generalilor săi. SargonII se laudă că a dezrădăcinat cetatea aceasta.

Gat. Una din cele cinci cetăţi de seamă ale filistenilor (vezi 1Samuel 6,17), lângă Valea lui Elah (vezi comentariul la 2Regi 12,17). Evident că cele trei cetăţi menţionate în acest verset sunt citate pentru Israel ca exemple de locuri prospere care mai târziu au fost nimicite sau subjugate, iar astfel constituie exemple potrivite pentru ce i se va întâmpla şi Samariei nepocăite. Gatul şi Asdodul au fost amândouă distruse de Ozia, care le-a dărâmat zidurile (vezi 2Cronici 26,6). Totuşi, Asdodul (Azot) a fost reconstrit, şi este menţionat mai târziu chiar în vremurile intertestamentale (1Macabei 5,68; 10,84). Gatul dispare din istorie după distrugerea lui de către Ozia. Amos, un contemporan al lui Ozia, îl foloseşte ca o ilustraţie izbitoare a sorţii iminente pentru Samaria.

Mai înfloritoare. Profetul îl întreabă pe Israel dacă sunt îndreptăţiţi să se aştepte la o soartă mai bună decât aceea care revenise cetăţilor Gat, Calne şi Hamat.

Amos 6:3 3. Este departe. Sau „amânaţi departe”. În găteala ei dichisită, naţiunea Israel amâna în depărtare timpul judecăţii divine.

Domnia silniciei. În timp ce Israel amâna ziua nenorocirii ei, violenţa domnea în mijlocul lor.

Amos 6:4 4. Paturi de fildeş. Mai degrabă canapele încrustate cu fildeş, pe care bogaţii se întindeau la mese în luxul şi desfrâul lor. Ca un simplu „păstor şi strângător de smochine” (vezi cap. 7,14), Amos exprimă şoculprovocat de viaţa senzuală a claselor superioare din Samaria.

Amos 6:5 5. Alăutei. Vezi comentariul la cap. 5,23.

Ca David. David a dat multă atenţie muzicii şi a făcut planuri amănunţite pentru promovarea cântărilor corale şi acompaniamentelor instrumentale în cinstea lui Dumnezeu în cadrul serviciul sanctuarului (vezi 1Cronici 15,16; 23,2-5; 2Cronici 29,25-30). Ca şi David, apostaţii aceştia erau muzicali, dar spre deosebire de el, cântecul şi acompaniamentul lor erau înjositoare.

Amos 6:6 6. Pahare largi. Ebraicul mizraqim, cupe mari pentru jertfe folosite pentru jertfe de vin şi pentru stropirea sângelui (vezi Exod 38,3; Numeri 7,13; 1Cronici 28,17; 2Cronici 4,8.22; Zaharia 14,20). Domnitoriiiubitori de lux şi profanatori foloseau aceste cupe la petrecerile lor, dovedindu-şi astfel lipsa de evlavie şi iubirea de exces (vezi Daniel 5,2-4).

Cel mai bun untdelemn. Poate acela care trebuia folosit numai la serviciile divine (vezi Exod 30,23-25).Dacă oamenii ar fi avut un adevărat simţ al păcătoşeniei lor, ei s-ar fi jelit şi s-ar fi abţinut de la ungere (vezi 2Samuel 14,2).

Nu se întristează. Luxul lui Israel înăbuşea ideea suferinţei, deoarece o asemenea gândire tulbură sentimentul de tihnă. Oamenii se afundaseră atât de mult în senzualitate încât nu erau îngrijoraţi de dezastrul ce se apropia de Israel. Egoismul păcatului, dă naştere la două rele, nesocotirea lui Dumnezeu şi nesocotirea oamenilor. Aceasta se vede în experienţa lui Adam. El L-a nesocotit pe Dumnezeu prin neascultarea de porunca Sa de a nu mânca din fructul oprit. De asemenea, l-a nesocotit pe om când a aruncat vina neascultăriisale asupra iubitei sale Eva (vezi Geneza 3,1-6.9-12).

Prăpădul lui Iosif. Literal, „zdrobirea lui Iosif”. Necazurile din interiorul regatului de nord, numit aici „Iosif”, nu prezentau vreun interes prea mare pentru aceia care se dedau la plăceri desfrânate.

Amos 6:7 7. Vor merge în robie. Versetele 7-11 prezic pedeapsa naţiunii pentru crimele menţionate în v. 1-6.Lepădaţi de Dumnezeu, israeliţii urmează să meargă în captivitate şi la o ruină deplină. Distincţia nefericită luiIsrael este aceea că ei vor merge „în frunte” sau „mai întâi” dintre cele două regate care vor merge pe calea aceasta.

Strigătele de veselie. Ebr. mirzach, „o sărbătoare cultică”, adică, o sărbătoare depravată care era ţinută în cinstea unui idol.

Amos 6:8 8. A jurat. Aici Domnul Se adaptează la limbajul şi experienţa omenească (vezi Ieremia 51,14; Amos 4,2).

Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3; Vol. I, p. 170-173.

Mândria. Ebr. ga’on, „înălţime”, „eminenţă”, sau „mândrie” (vezi comentariul la Ieremia 12,5). Aici

referinţa este clar la acele palate şi la alte edificii care constituiau mândria lui Israel (vezi Daniel 4,30; vezi comentariul la Osea 5,5). Este un rău destul de mare în a irosi chiar banii câştigaţi pe cale cinstită pe clădiri pretenţioase, însă israeliţii îşi asiguraseră luxul şi splendoarea prin necinste, în special prin nedreptăţi faţă de săraci (vezi Amos 2,6.7; 3,10; 4,1). Ura divină faţă de „mândria” şi „palatele” lui Iacov descoperă că Dumnezeu nu-i urăşte pe oameni, ci de fapt faptele şi lucrările păcătoase ale acestora (vezi Ezechiel 18,29-32;Osea 11,1-4.8; Ioan 3,16).

Cetatea. Adică, Samaria.

Amos 6:9 9. Zece. Poate o referire la cei „zece” din cap. 5,3, rămăşiţa războaielor purtate în ultima parte a istoriei lui Israel. Să nu uităm faptul că Israel nu şi-a pierdut prosperitatea printr-un singur dezastru, ci dezintegrarea naţiunii s-a petrecut treptat (vezi 2Regi 15,19.20.29; 17,5-18).

Vor muri. Chiar dacă aceştia „zece” ar scăpa de la război, ei vor muri de foamete şi molime în asediul Samariei (vezi 2Regi 17,5).

Amos 6:10 10. Unchiu-său. Sau „ruda unui om”, adică ruda supravieţuitoare cea mai apropiată.

Să-l ardă. Ruda respectivă intră în casă pentru ca să săvârşească ritualurile funerare pentru corpul celui mort. Unii consideră că aceste ritualuri constau din arderea de tămâie în apropierea corpului, în timp ce alţii cred că arderea menţionată aici era de fapt o ardere în crematoriu. În general iudeii îşi îngropau morţii, însă înanumite cazuri era folosită şi arderea în foc (vezi Levitic 20,14; 1Samuel 31,12). Arderea poate să fi fost necesară atunci din cauza marelui număr de morţi, din cauza naturii molimei sau din cauză că nu se putea ajunge la locurile de îngropare din afara cetăţii din cauza asediului. Dacă ruda apropiată nu putea pune corpulîntr-un mormânt el era constrâns să-l ardă.

Oasele. Cadavrul.

Fundul. Ebr. yarkethim, „părţile din fund”, „părţile cele mai îndepărtate” sau „părţile cele mai lăuntrice”. Ruda apropiată este descrisă aici vorbind cu vreun supravieţuitor care se ascunde într-un cotlon al casei.

Nu trebuie să pomenim. Această interdicţie a fost interpretată în mai multe feluri: 1) ea izvora dintr-o disperare extremă, supravieţuitorii dându-şi seama că, deoarece aceasta era o zi a judecăţii, era prea târziu pentru a mai chema Numele Domnului. Ei nu L-au chemat toată viaţa; ei nu pot să-L cheme acum în faţa morţii. 2) acest „nu” este o indicaţie a împietririi de inimă şi a necredinţei poporului, care în ciuda nenorocirilor în care se găsesc nu vor să mărturisească Numele Domnului. 3) că interdicţia exprimă teama că invocarea numelui sfânt al lui Dumnezeu va face ca ochii Lui să fie îndreptaţi către acest supravieţuitor şi că şiel va primi pedeapsa cu moartea. 4) că vorbitorul consideră că Dumnezeu este Autorul tuturor nenorocirilor lor şi de aceea este cuprins de iritare chiar la simpla menţionare a Numelui Domnului. 5) că din cauza unei reguli sau din cauză că a proceda astfel ar fi atras ridicolul sau o altă presiune socială asupra celui care ar fi îndrăznit să „pomenească” Numele Domnului, era preferabil pentru acela care Îl iubea cu sinceritate pe Domnul şi căuta să asculte de El să evite represiunea ţinându-şi gura. Poate că un simţământ al disperării din partea israeliţilor supravieţuitori ar constitui cea mai bună explicaţie pentru această interdicţie, simţământul cănu ar mai sluji la nimic acum să-L cheme pe Domnul.

Amos 6:11 11. Să se dărâme. Sau „El va lovi”. O repetare şi o confirmare a pedepsei făgăduite anterior de profet (v. 8).

Amos 6:12 12. Stâncă. Porţiunea finală a acestui capitol scoate la iveală lipsa de înţelepciune a acelora care consideră că în propria lor putere pot să sfideze judecata lui Dumnezeu şi să reziste duşmanului trimis să-i pedepsească. Caii nu pot galopa în siguranţă pe crestele stâncoase.

Cu boii. Ebr. babbeqarim. Unii cred că acest cuvânt ebraic ar fi trebuit să fie divizat astfel: bebaqar yam, „cu un bou marea”. Propoziţia atunci ar suna aşa: „va ara cineva marea cu boii?” Oricum ar fi, ideea estecă încercările lui Israel de a scăpa de judecata iminentă vor fi zadarnice. Un comportament greşit va conduce inevitabil la dezastru naţional.

Otravă. Ebr. ro’sh, „buruiană otrăvitoare” (vezi comentariul la Psalmi 69,21). Dreptatea a fost preschimbată în cea mai ucigătoare nedreptate, iar toţi vor suferi urmările îngrozitoare care vor veni cu siguranţă.

Pelin. Ebr. la’anah, o plantă din genul Artemisia cu un gust foarte amar, (vezi Deuteronom 29,18; vezi comentariul la Proverbe 5,4). La’anah este de obicei tradus „pelin” (vezi Amos 5,7). Rodul pervertirii din partea lui Israel a dreptăţii a fost cea mai amară nedreptate şi fărădelege.

Amos 6:13 13. Lucruri de nimic. Ebr. lo’dabar. Amos evidenţiază nebunia acelora care îşi pun credinţa în cevace nu există, idolii lor, lăudata lor siguranţă şi puterea cu care se mândreau. Unii cercetători biblici cred că în aceste versete se fac referiri la nume proprii, Lo’Debar fiind numele unei localităţi din Galaad (vezi 2Samuel 9,4.5; 17,27).

Tăria. Literal qarnayim, „coarne”. Coarnele sunt un simbol al tăriei (vezi comentariul la 1Regi 22,11). Unii consideră că acest cuvânt este numele unei fortăreţe puternice, Carnaim, menţionată în 1Macabei 5,26; 2Macabei 12,21. Prin urmare, traducerea RSV spune aici: „Voi care vă bucuraţi de Lo-Debar, care ziceţi: ‚Nu prin propria noastră tărie am luat Carnaimul pentru noi?’”.

Amos 6:14 14. Un neam. O referire la asirieni, care ca instrumente ale mâniei lui Dumnezeu (Isaia 10,5.6), vorinvada Israelul de la nord, şi anume „de la intrarea Hamatului” o cetate în Siria superioară (vezi comentariul laNumeri 34,8; Amos 6,2). Compară expresii similare date cu alte ocazii ca o avertizare că refuzul continuu de a se pocăi va aduce un dezastru naţional (vezi Isaia 5,26; Ieremia 5,15).

Pustiei. Ebr. ’arabah. ’Arabah este depresiunea care se întinde de la Marea Galileii până la Golful Aqabah (vezi comentariul la Deuteronom 1,1). Râul sau pârâul Arabah probabil desemnează un curs de apă care se varsă în capătul de nord al Mării Moarte. Destul de semnificativ, aceste limite de nord şi de sud marchează teritoriul recâştigat de Ieroboam II pe vremea apogeului prosperităţii lui Israel (vezi 2Regi 14,25).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 Te 53; 4T 76; 5T 233

3–7 Te 53

Amos 7:1 1. În clipa când începea. Sau „La începutul”. Cel mai probabil, pe vremea când începea să crească a doua coasă sau recoltă a aceluiaşi câmp. Ravagiile lăcustelor la momentul acesta erau cât se poate de dăunătoare.

Cositul împăratului. S-a dedus din această afirmaţie că prima recoltă de pe anumite terenuri trebuie să fi fost luată de rege pentru folosul lui.

Amos 7:2 2. Iarba. Ebr. ’eseb, nu ceea ce noi numim în general „iarbă”, ci plantele mai mature, în care se vede sămânţa (vezi comentariul la Geneza 1,11).

Iartă. Sperând că ar putea să oprească împlinirea acestei profeţii, Amos se roagă stăruitor la Dumnezeupentru iertarea lui Israel. Profetul îşi pune încrederea nu în dreptatea, ci în îndurarea divină.

Să stea. Profetul întreabă: „Dacă Israel trebuie să sufere pedeapsa aspră pe care o descrie viziunea, cum poate să supravieţuiască?”

Amos 7:3 3. Domnul s-a căit. Vezi Numeri 23,19. Când păcătoşii se căiesc de purtarea lor rea, Dumnezeu „se căieşte” de planul Său de a-i pedepsi şi nimici (vezi Ieremia 18,8; 42,10; Ioel 2,12-14; Iona 3). Ameninţările divine sunt de fapt profeţii condiţionate, împlinirea sau neîmplinirea lor fiind condiţionată de acţiunile noastre rele sau bune.

Invazia lăcustelor fusese văzută în viziune. Există diferite păreri cu privire la faptul dacă ea reprezenta o invazie literală a insectelor trecută sau făgăduită, sau reprezenta o mustrare de mai înainte pe care Dumnezeu o folosise pentru a-Şi duce poporul la pocăinţă sau se referea la o invazie a vrăjmaşului ca aceea a lui Tiglat-Pileser III (1Cronici 5,26). Vezi în continuare comentariul la Amos 7,4.

Amos 7:4 4. Foc. Ca şi în privinţa lăcustelor (vezi comentariul la v. 3), există diferite păreri cu privire la semnificaţia focului: focul reprezenta o secetă cumplită sau o invazie a vrăjmaşului. În favoarea primei opinii s-ar putea cita paralela dintre judecăţile descrise aici şi cele menţionate în cap. 6,6-9. Pe de altă parte, incursiunile vrăşmaşului de dinaintea doborârii catastrofale şi finale a naţiunii, puteau de asemenea să fie corespunzător reprezentate prin aceste simboluri. Viziunea de faţă arată că Dumnezeu fusese binevoitor să uşureze judecăţile pe care El li le făgăduise sau li le aplicase mai înainte. Totuşi, oamenii ajunseseră acum la limita răbdării lui Dumnezeu. Cumpăna va fi aşezată (v. 8), iar poporul va fi dus în captivitate (v. 9).

Adâncul cel mare. O posibilă referire la fântânile şi izvoarele subterane (Geneza 7,11; 49,25) care vor seca în timp de secetă.

Apucase. Sau „Mâncase o parte”. Dacă focul este un simbol al invaziei este posibil ca aici să avem o prezicere a invaziei împăratului asirian când a cucerit părţile răsăritene şi nordice ale lui Israel şi a dus în robieîn Asiria o parte din popor (vezi 2Regi 15,29).

Amos 7:5 5. Eu am zis. Mijlocirea de aici a profetului este la fel cu aceea din v. 2, cu excepţia că aici El zice „opreşte” în loc de „iartă” (vezi comentariul la v. 2).

Amos 7:7 7. Cumpănă. Un instrument folosit de constructori pentru a nivela lucrarea lor şi a fi perpendiculară. Evident, „cumpăna” este un simbol al cercetării de către Dumnezeu a comportamentului lui Israel.

Amos 7:8 8. Ce vezi? Folosirea unei întrebări oferă ocazia pentru prezentarea unei explicaţii a simbolului (vezi Ieremia 1,11.13; 24,3).

Voi pune cumpăna. Pentru a vedea dacă zidul corespunde specificaţiilor. Israel, desigur, n-a corespuns cerinţelor divine şi urma să fie lepădat.

Nu-l voi mai ierta. Regatul de nord nu va mai fi cruţat (vezi cap. 8,2). Alipirea de rău stăruitoare a lui Israel nu oferă nici o nădejde de pocăinţă pentru el, şi astfel profetul nu mai mijloceşte. Regatul de nord trebuie să sufere cucerirea din partea Asiriei şi să fie dus în captivitate (vezi 2Regi 18,9-12).

Amos 7:9 9. Înălţimile. Vezi comentariul la Ieremia 2,20.

Isaac. Folosit aici ca un sinonim al lui Israel.

Sfintele locaşuri. Adică centrele cultului idolatru de la Dan şi Betel (vezi 1Regi 12,26-30), Ghilgal (vezi

Amos 4,4) şi poate şi din alte locuri.

Cu sabia. Avem toate motivele să presupunem că Ieroboam II a fost popular datorită războaielor lui pline de succes şi a cuceririi de către el a Siriei (vezi 2Regi 14,23-28). Cu toate acestea „casa”, sau dinastia lui a fost doborâtă cu sabia atunci când Şalum l-a omorât pe fiul lui Ieroboam, Zaharia (vezi 2Regi 15,8-10).

Amos 7:10 10. Amaţia, preotul. Fireşte că solia directă a profetului, lovind starea rea existentă în mijlocul poporului lui Israel, a trezit o împotrivire plină de nemulţumire. Preotul din Betel (vezi 1Regi 12,31.32; 13,33) l-a acuzat pe Amos înaintea regelui. Amaţia a fost probabil mai marele preoţilor idolatri. El s-a străduitcu viclenie să facă în aşa fel ca prezicerea lui Amos împotriva casei regale să apară ca trădare. Astfel el nădăjduia să aducă la tăcere soliile adresate lui Israel de către profetul Amos .

Unelteşte. În ura lor faţă de copiii lui Dumnezeu, nelegiuiţii i-au acuzat adesea pe cei drepţi că urmăresc să răstoarne cârmuirea (vezi Ieremia 37,11-15; 38,4; Fapte 16,20.21; 17,6.7).

Amos 7:11 11. Va fi ucis de sabie. Este posibil ca Amaţia aici să fi răstălmăcit întrucâtva solia profetică a lui Amos. Profetul prezisese o sabie împotriva „casei lui Ieroboam” (v. 9), ceea ce nu însemna neapărat că regeleînsuşi va muri de sabie. Totuşi, înţeleasă în mod corespunzător, pedeapsa aceasta era într-adevăr ceea ce trebuia să vină asupra regelui şi a naţiunii dacă rămâneau nepocăiţi (vezi PK 286).

Amos 7:12 12. Pleacă… şi fugi. Unii au tras concluzia din această poruncă preoţească că Ieroboam n-a luat nici o măsură ca răspuns la acuzaţia lui Amaţia. Poate că regelui i s-a părut că spusele unui vizionar nu merită să fie luate în serios. Ca şi Irod, poate că s-a temut de popor (vezi Matei 14,5), care, presupunea el, era mişcat de solia lui Amos. Astfel preotul apostat a recurs la propria lui autoritate, aşa cum era ea, în încercarealui de a-l intimida pe Amos şi a-l face să părăsească ţara.

Iuda. Poate că Amos ar fi fost primit favorabil în Iuda întrucât venea de acolo.

Mănâncă-ţi pâinea. Sau „Mănâncă pâine”. Poate o insinuare că Amos era plătit să profetizeze trăgând astfel foloase din evlavia lui. Poate că Amaţia îi atribuia lui Amos chiar motivele lumeşti care îl influenţau pe el.

Amos 7:13 13. Locaş sfânt al împăratului. Literal, „sanctuarul regelui”, adică, o capelă fie înfiinţată, fie patronată de rege (vezi 1Regi 12,26-33). Sub conducerea divină profetul curajos era gata să ducă solia lui Dumnezeu chiar în centrul cultului apostat (vezi comentariul la Amos 7,10).

Templu al împărăţiei. Sau „Curtea regelui”. Literal, „casa împărăţiei”, fără îndoială un sanctuar regal. Evident că atât Amaţia cât şi Amos considerau Betelul capitala religioasă a naţiunii. Numele Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu”; Ieroboam uzurpase această „casă a lui Dumnezeu” şi o făcuse „casa regatului”.

Amos 7:14 14. Eu nu sunt nici prooroc. Neînfricat, Amos tăgăduieşte insinuarea lui Amaţia (vezi comentariul la v. 12) şi afirmă că el nu este profet de profesie sau pentru a-şi câştiga existenţa, ci doar datorită chemării lui Dumnezeu.

Nici fiu de proroc. Elevii formaţi în şcolile profeţilor erau numiţi „fiii proorocilor” (vezi 1Regi 20,35; 2Regi 2,5). Amos nu fusese pregătit în vreo instituţie omenească. Este o greşeală obişnuită aceea de a presupune că aceia care nu au studiat potrivit cu standardele în general acceptate nu au studiat deloc. Domnull-a învăţat pe Amos în singurătatea câmpiilor, a văilor, şi a colinelor din Iudea pe când păstorea oile şi strângea roadele smochinilor sălbatici (vezi comentariul la Luca 19,4).

Strângător de smochine de Egipt. Sau „Strângător de fructe de sicomor”. Aceasta înseamnă fie un om

care adună smochine de sicomor pentru sine, fie cineva care le cultivă pentru alţii. Roadele smochinului sicomor sunt mult inferioare adevăratelor smochine şi au nevoie să fie înţepate cu ceva vreme înainte de a fi culese pentru a fi comestibile (vezi comentariul la Luca 19,4). Întrucât pomul acesta dădea multe recolte de fructe în cursul anului, dădea mereu de lucru cultivatorului.

Amos 7:15 15. De la oi. Literal, „dinapoia oilor” (vezi 2Samuel 7,8; Psalm 78,70). Însărcinarea lui Dumnezeu era imperativă, iar Amos n-a putut face altceva decât să i se supună. Acum nu era timp ca profetul să se întoarcă numai pentru că Amaţia, preotul de la Betel, i se împotrivea.

Amos 7:16 16. Ascultă acum. Conştient de însărcinarea lui divină, Amos vorbeşte cu sfântă îndrăzneală. Cei care sunt trimişi de Dumnezeu nu trebuie să se teamă de ceea ce încearcă să facă oamenii pentru a aduce la tăcere solia lor.

Nu vorbi. Adică, profetul trebuia să înceteze să mai profetizeze (vezi Ezechiel 21,2.7; Mica 2,6.11). LXX spune „nu face zarvă”.

Amos 7:17 17. Nevastă-ta. Dureroasă urma să fie suferinţa lui Amaţia ca soţ şi tată captiv. Profeţia aceasta nuafirmă că soţia lui urma să devină o „curvă” prin alegere; poate să spună pur şi simplu că ea va îndura violenţabiruitorului atunci când cetatea va fi cucerită de o armată invadatoare (vezi Isaia 13,16; Plângeri 5,11).

Pământ necurat. Probabil o referire la o ţară a „Neamurilor”. Se spune adesea că nelegiuirile şi idolatriaunui popor întinează ţara (Levitic 18,24.25; Ieremia 2,7).

Dus în robie. Amos îşi confirmă printr-o repetiţie, profeţia cu privire la captivitatea lui Israel (v. 11), arătând că planul lui Dumnezeu este neschimbat. Ca un adevărat profet al lui Dumnezeu el nu poate să-şi schimbe solia sub forţa vreunei presiuni exterioare. Captivitatea urma să vină peste Israelul nepocăit şi chiar a venit (2Regi 17,1-9).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

10 PK 284

11–13, 17PK 286

Amos 8:1 1. Poame coapte. Ebr. qayis, fructe coapte de timpuriu, termen folosit în special cu privire la „smochine”. Scopul acestei viziuni a fost de a arăta că poporul era copt pentru judecată, că îndelunga răbdarea lui Dumnezeu ajunsese la capăt. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu avusese ca rezultat numai continuarea păcatului lui Israel. Imaginea aceasta reprezintă în mod corespunzător soarta finală a lui Israel. În loc de „un coş cu poame coapte” LXX zice „coşul unui păsărar”. Aceasta transmite ideea că Israel va fi dus în captivitate la fel cum o pasăre este prinsă în colivia sau coşul păsărarului.

Amos 8:2 2. Sfârşitul. Ebr. qes. Folosirea lui qes împreună cu qayis (vezi comentariul la v. 1) este un joc de cuvinte tipic în ebraică.

Nu-l mai pot ierta. Vezi comentariul la cap. 7,8. Nu se mai poate face nimic pentru o recoltă la vremea culesului. Atunci se va proceda cu recolta după felul roadelor care au fost produse.

Amos 8:3 3. Cântecele. Poate cântecele religioase în legătură cu „templul” idolatru de la Betel. Sau poate vor fi fost cântecele beţivilor menţionaţi în cap. 6,5. În oricare din cazuri, cântecele acestea urmau să fie transformate într-o jelire a celor morţi (vezi cap. 8,10).

Tăcere. O indicaţie a apatiei sau amuţirii care însoţeşte o suferinţă aspră, de care nu se poate scăpa, o suferinţă prea adâncă pentru a fi exprimată în cuvinte,

Starea jalnică a ţării descrisă aici ca o referire primară la ţara lui Israel după captivitatea asiriană constituia o reprezentare la scară restrânsă a efectelor celei de-a patra dintre ultimele şapte plăgi (vezi GC 628).

Amos 8:4 4. Mâncaţi. Literal, „care tânjiţi după”, sau „care vă prindeţi de”, „care întindeţi curse pentru”. Celor care îi asupresc pe săraci li se porunceşte să-şi dea seama că purtarea lor păcătoasă a pregătit calea pentru judecata divină care este asupra lor. Prosperitatea claselor superioare nu va fi în stare să-i izbăvească pe aceşti asupritori în ziua pedepsirii lui Israel.

Amos 8:5 5. Luna nouă. Prima zi a lunii (1Samuel 20,5.24.27; vezi Vol. II, p. 102) era consacrată serviciuluireligios, şi pe cât se pare era o zi în care orice fel de negoţ era suspendat (vezi comentariul la Numeri 28,11; 2Regi 4,23). Avem aici un exemplu izbitor cu privire la o păzire formală a instituţiilor sacre, fără vreun adevărat spirit de devoţiune. În egoismul lor acestor apostaţi le părea rău de timpul pe care formalismul lor religios îl cerea de la ei. Un asemenea cult devine un blestem în loc să fie o binecuvântare.

Să deschidem. Cu scopul de a vinde. LXX traduce „să deschidem comoara”, adică, grânarele sau depozitele.

Efa. Vezi Vol. I, p. 166, 167. Folosind o măsură mai mică, vânzătorul primea mai mulţi bani decât ar fi trebuit, pentru cantitatea de grâne vândută.

Siclu. Vezi Vol. I, p. 166, 167.

Amos 8:6 6. Vom cumpăra pe cei nevoiaşi. Vezi comentariul la cap. 2,6.

Codina. În vremuri de lipsă, „codina”, aceasta întrebuinţată de obicei pentru hrănirea animalelor putea să fie vândută ca aliment pentru oameni.

Amos 8:7 7. Slava lui Iacov. LXX redă prima parte a acestui verset astfel: „Domnul jură împotriva mândriei lui Iacov”, aici faptele mândriei lor mai degrabă decât obiectele mândriei lor (vezi comentariul la cap. 6,8).

Amos 8:8 8. Se va cutremura. Adică „ţara” „se va cutremura” ca o mare vânturată. Din cauza judecăţii divine, venite asupra ei, ţara se va ridica şi umfla ca râul Nil, „ca râul Egiptului”, la vremea umflării sale anuale.

Amos 8:9 9. Voi face să asfinţească soarele. Ziua Domnului este adesea prezentată ca fiind însoţită de fenomene neobişnuite în lumea naturală (vezi Isaia 13,10; Ioel 3,15; etc.; comp. Amos 5,20).

Amos 8:10 10. Vă voi preface sărbătorile. Vezi Plângeri 5,15; Osea 2,11; Amos 5,16.17; 8,3.

Saci. Acesta era un semn de jale (1Regi 20,31; Isaia 15,3; Ioel 1,8.13), după cum era şi „pleşuvia”, adică raderea capului (Iov 1,20; Isaia 3,24; 15,2).

Pentru un singur fiu. O întristare extrem de mare (vezi Ieremia 6,26; Zaharia 12,10).

Amos 8:11

11. Voi trimite foamete. Profetul arată clar către un timp când, din cauza neascultării stăruitoare, va fi prea târziu pentru israeliţi să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu, într-o încercare de a evita judecăţile divine. O adâncă întristare îi stimulează adesea pe oameni să ia aminte la Sfintele Scripturi. Din nefericire, o astfel de întristare vine adesea prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat pozitiv. Aceasta se întâmplă nupentru că iubirea lui Dumnezeu s-a retras de la păcătos, ci pentru că păcătosul a ajuns atât de împietrit în nelegiuirile lui, încât el doreşte numai să scape de urmările fărădelegilor lui şi nu să-şi părăsească şi căile rele. El L-a întristat pe Duhul Sfânt dincolo de orice nădejde de adevărată pocăinţă şi reformă a caracterului (vezi Geneza 6,3.5.6; vezi comentariul la 1Samuel 28,6).

În „Ziua Domnului” finală, chiar imediat înainte de a doua venire a lui Hristos, această experienţă a vechiului Israel se va repeta, când oamenii nepocăiţi de pe întregul pământ, suferind în timpul celor şapte plăgi de pe urmă, vor căuta alinare în nenorocire prin orice mijloc posibil, chiar şi prin întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu, pe care mai înainte neglijaseră să-l studieze şi să-l asculte (vezi GC 629).

Amos 8:12 12. Vor pribegi. Ebr. nua, „a tremura”, „a se clătina” sau „a se mişca cu nelinişte”.

La răsărit. Unii cercetători biblici consideră că „sudul” este omis din direcţiile indicate aici, din cauză căla miazăzi de regatul de nord al lui Israel, în cetatea Ierusalim, se găsea adevăratul cult al lui Dumnezeu pe care apostaţii îl lepădaseră (vezi 1Regi 12,26-33).

Vor umbla istoviţi încoace şi încolo. Ebr. shut, „a rătăci primprejur” (vezi comentariul la Daniel 12,4).

Amos 8:13 13. Fetele frumoase şi flăcăii. Condiţiile menţionate în v. 11 să 12 sunt atât de grele încât îi vor afecta chiar pe cei care se bucură de deplina frumuseţe şi energie a tinereţii.

Se vor topi. Sau „Vor leşina”. În ebraică, verbul acesta se referă la un leşin literal, fizic, nu doar la „slăbiciune” sau „moleşeală”.

Amos 8:14 14. Păcatul. Ebr. ’ashmah, „ofensă” sau „vinovăţie”. Probabil o referire la cultul idolatru al viţelului de aur de la Betel (vezi comentariul la Osea 8,5.6). „Dumnezeul tău… Dane!” se referă la celălalt viţel aşezat pe teritoriul lui Dan, în nordul extrem al regatului (vezi 1Regi 12,26-33). Unii cred că aici ’ashmah ar trebui să fie luat ca un nume propriu, Ashima fiind divinitatea hamatiţilor care i-au introdus cultul în ţinutul Samariei când au fost puşi acolo de Sargon în locul israeliţilor captivi (2Regi 17,29.30).

Drumul. Literal, „calea”, aici însemnând un mod de închinare sau un sistem religios (vezi Fapte 9,2; 19,9.23).

În loc de „drumul Beer-Şeba”, LXX traduce: „Dumnezeul tău, o Beer-Şeba, trăieşte”.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3 GC 628

11 COL 228; EW 281; SR 405

11, 12 GC 629

12 SR 404

Amos 9:1 1. Am văzut pe Domnul. Profetului i se oferă o viziune a Maiestăţii cerului, aici descris ca fiind gata să-Şi pedepsească poporul răzvrătit (vezi Isaia 6,1; Ezechiel 10,1).

Altar. Unii interpretează acest „altar” ca fiind acela al cultului viţelului de la Betel, Domnul aşezându-Se lângă el cu scopul de a condamna şi pedepsi. Alţii susţin că, întrucât la Betel nu se afla un singur altar (cap. 3,14), aici este vizat altarul arderilor de tot de la Ierusalim.

Loveşte. Aceasta probabil este adresată unui înger nimicitor (vezi 2Samuel 24,15.16; 2Regi 19,35).

Pragul de sus al porţii. Ebr. kaphtor. Cuvântul acesta este folosit pentru a descrie „gămălioarele” sfeşnicului din vechiul sanctuar (Exod 25,31.33). Aici kaphtor descrie probabil un capitel, poate al unui stâlp.

Uşiorii. Ebr. sippim, „praguri” sau „margini de fereastră”. Lovitura aceasta avea să aibă atâta forţă încât întreaga construcţie a clădirii să fie afectată şi slăbită, pragurile zguduite, iar structura distrusă.

Sfarmă-i. Construcţia prăbuşindu-se este descrisă ca vătămând sau omorând pe oameni prin ruinele ei în cădere.

Rămăşiţa lor. Adică, aceia care vor supravieţui acestei nimiciri. Ei nu vor avea nici o perspectivă de scăpare, deoarece vor fi omorâţi cu sabia.

Amos 9:2 2. De ar pătrunde. Sau „De ar săpa”. Versetele 2-4 subliniază zădărnicia încercărilor de a scăpa (vezi Psalmi 139,1-12).

Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol, locuinţa figurată a morţilor, unde cei care au murit sunt înfăţişaţi ca dormind laolaltă (vezi comentariul la Proverbe 15,11).

Îi va smulge. Cu scopul de a-i pedepsi.

Amos 9:3 3. Vârful Carmelului. Amintit anume ca o ascunzătoare, poate din cauza peşterilor, vârfurilor stâncoase, pădurilor şi tufişurilor dese ale sale care ofereau multe ascunzişuri.

Amos 9:4 4. De ar merge în robie. Aceşti nelegiuiţi apostaţi nu vor fi la adăpost de sabie nici în ţinuturile captivităţii lor (vezi Levitic 26,33).

Voi pune astfel ochii pe ei. Vezi Psalmi 34,15.16; Ieremia 44,11.

Amos 9:5 5. Domnul, Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3. Dumnezeu este în stare să-Şi aducă la îndeplinire judecăţile, deoarece El este cârmuitorul tuturor „oştirilor” cerului, nu doar al corpurilor cereşti, ci şi al fiinţelor celeste de toate gradele şi din toate poziţiile.

Se topeşte. Compară Psalmi 46,6; 97,3-5; Mica 1,4; Naum 1,5.

Se înalţă. Vezi comentariul la cap. 8,8.

Amos 9:6 6. Cămara. Ebr. ma’aloth, în mod literal „suişuri”. Cuvântul este tradus în mod frecvent „scări” (Exod 20,26; 1Regi 10,19; Ezechiel 40,6; etc.). Sensul lui exact în această situaţie nu este cert. Unii considerăcă este vorba de „cămări”, deşi aceasta este mai degrabă traducerea lui ’aliyyoth, un cuvânt de la aceeaşi rădăcină ca ma’aloth. „Cămări” ar desemna în mod poetic locuinţa lui Dumnezeu.

Bolta. Ebr. ’agudah, un cuvânt cu un sens incert aici. Este tradus prin „mănunchi” în Exod 12,22, undedesemnează un mănunchi de isop; „ceată” în 2Samuel 2,25, unde desemnează ceata de oameni care s-au adunat înapoia lui Abner şi „legăturile robiei” în Isaia 58,6, unde desemnează legăturile unui jug. Nici unul dinaceste sensuri nu pare să corespundă contextului afirmaţiei lui Amos. Unii au sugerat sensul de „construcţie”

sau „boltă”.

Se varsă. Vezi comentariul la cap. 5,8.

Amos 9:7 7. Ca şi copiii etiopienilor. La fel ca şi celelalte naţiuni. Israeliţii erau naţiunea aleasă a lui Dumnezeu, însă doar cu condiţia ascultării de voia lui Dumnezeu (vezi comentariul la Exod 19,5.6; vezi Matei 3,7-9). Israel a fost alesul lui Dumnezeu câtă vreme ei L-au ales pe Dumnezeu. Când s-au înstrăinat de El, au devenit ca nişte străini faţă de El.

Filisteni. Menţionarea filistenilor şi sirienilor aici, poate să fi fost făcută pentru a-i atrage atenţia lui Israel la faptul că ei, în calitate de copii ai lui Iacov, nu erau singurii care avuseseră privilegiul de a locui în ţara făgăduită. De fapt şi sirienii şi filisteni au locuit pe teritoriul pe care Dumnezeu i-l făgăduise seminţiei lui Avraam (Geneza 15,18). Israel nu reuşise să înainteze prin credinţă în Dumnezeu pentru a pune stăpânire pe toată ţara. Acum, pe vremea lui Amos, poporul răzvrătitului regat nordic urma să vadă că locuirea lor în ţara făgăduită nu însemna în mod necesar aprobarea lui Dumnezeu – şi vecinii lor păgâni locuiau tot acolo.

Caftor. Probabil identificat cu insula Creta (vezi comentariul la Geneza 10,14).

Chir. Aşezarea lui este incertă. Vezi comentariul la cap. 1,5.

Amos 9:8 8. Împărăţia aceasta vinovată. Pe cât este de nelegiuită naţiunea şi pe cât de vrednică de nimicire, Dumnezeu îi făgăduieşte îndurător că o rămăşiţă va fi izbăvită (vezi Ieremia 30,3.11). Mulţi din seminţiile lui Israel chiar s-au înapoiat împreună cu exilaţii repatriaţi ai lui Iuda (vezi comentariul la Osea 1,11; 9,17).

Amos 9:9 9. Voi vântura. Literal, „voi arunca împrejur”, sau „voi face să se clatine” forma cauzativă a verbului nua’ (vezi comentariul la cap. 8,12). Israel va fi împrăştiat „între toate neamurile”, iar acolo scuturaţi, ca să zicem aşa, în „ciurul” suferinţei şi persecuţiei ca să se poată determina prin această încercare, cine vor rămâne urmaşi credincioşi ai lui Dumnezeu şi cine se vor alipi de păgâni şi vor refuza să se înapoieze din captivitate.

Amos 9:10 10. Vom muri de sabie. Nici unul din aceia care se amăgeau cu o falsă siguranţă, refuzând să ia aminte la avertizarea profetului, nu va fi izbăvit.

Nu va veni peste noi. Ebr. qadam, „a fi în faţă”, „a întâlni” sau „a confrunta”. Aceia care dispreţuiau avertizările profetului declarau cu lăudăroşenie că necazul nici „nu-i va ajunge” din urmă şi nici nu-i „va confrunta” din faţă.

Amos 9:11 11. În vremea aceea. Amos se întoarce acum de la tabloul întunecat al păcătoşeniei poporului său şi mustrarea lui ca urmare a acesteia, către promisiunile strălucitoare şi măreţe ale restaurării viitoare. Aceste făgăduinţe s-au împlinit în parte faţă de aceia care s-au înapoiat după captivitatea babiloniană. Ele s-ar fi pututrealiza pe deplin, dar atât Israel cât şi Iuda nu au reuşit să se ridice la înălţimea posibilităţilor lor (vezi p. 30-32). Ca urmare, Domnul le-a dat neamurilor ocazia pe care Israel o pierduse, iar aceste făgăduinţe glorioase vor fi împlinite cu credincioşii din toate neamurile care vor alcătui biserica Domnului (vezi Fapte 15,13-17; PK 714, 715).

Cortul. Literal, „coliba” (vezi Iona 4,5) sau „acoperişul de frunze”. Un cort căzut este o figură tragică ce reprezintă starea spirituală tristă a lui Israel înaintea robiei lui. O dată cu înfrângerea Israelului literal, semnificaţia spirituală a acestui pasaj trebuie să fie acum găsită în umbra bisericii universale a lui Hristos, Israelul spiritual care a apărut din ocazia pierdută de Israelul literal (vezi Matei 23,37.38; Fapte 13,44-48; vezi în continuare p. 35, 36).

Spărturile. Casa lui David a fost zdrobită în interior de răzvrătirea lui Ieroboam I (vezi 1Regi 12), iar înexterior de cuceririle asirienilor şi babilonienilor (vezi 2Regi 15,29; 17,1-6; 18,9-13; 24; 25). „Spărturile” acestea au fost în mare parte drese, „dărâmăturile” acestea au fost ridicate în oarecare măsură când captivii s-au înapoiat. Dar când naţiunea iudaică L-a lepădat pe Mântuitorul ei, binecuvântările şi făgăduinţele naţiuniiIsrael au fost transferate seminţei spirituale a lui Avraam, urmaşii lui Hristos (vezi Galateni 3,29; vezi mai sus comentariul la „în vremea aceea”).

Amos 9:12 12. Edomului. Ebr. ’Edom. Edomiţii, mai târziu numiţi Idumei, erau cele mai apropiate rude ale luiIsrael dintre naţiunile înconjurătoare, şi printre cele mai ostile (vezi comentariul la cap. 1,11). „Rămăşiţa” se referă în mod evident la aceia care urmau să scape de pedeapsa rostită în cap. 1,11.12.

În loc de „Edom”, LXX spune „oameni”, evident o traducere a ebr. ’adam, care diferă de ’edom numaiprin vocalizarea lui (vezi Vol. I, p. 25, 26).

Neamurile. Citarea acestui pasaj de către Iacov este foarte apropiată de LXX v. 11 şi 12 (vezi Fapte 15,16.17).

Amos 9:13 13. Iată, vin zile. Versetele 13-15 descriu printr-un limbaj impresionant mulţumea binecuvântărilorcare ar fi putut reveni Israelului literal (vezi comentariul la v. 11), dar care acum vor reveni tuturor acelora care constituie adevăratul Israel al lui Dumnezeu (vezi PK 300).

Plugarul va ajunge. „Plugarul” îl va ajunge pe „secerător”, din cauză că semănatul şi seceratul vor veni unul după altul fără vreo perioadă de întrerupere. Atât de abundentă va fi recolta de cereale şi de struguri, încât, simbolic vorbind, ele nu vor putea fi strânse toate înainte ca să înceapă următorul arat şi semănat.

Amos 9:14 14. Voi aduce înapoi. În primul rând această expresie face referire la reîntoarcerea iudeilor din exilla sfârşitul captivităţii de 70 de ani (vezi 2Cronici 36,22.23; Ieremia 29,10-14). Totuşi, versetul acesta mai arată şi înainte către scenele finale ale marii lupte dintre bine şi rău, când „prinşii de război” răscumpăraţi de sub păcat vor locui în pace şi fericire veşnică (vezi Isaia 65,21.22; PK 300).

Amos 9:15 15. Îi voi sădi. O figură de stil care denotă permanenţa locuirii (vezi Ieremia 24,6).

Pe care le-am dat-o. Făgăduinţa dată lui Avraam că sămânţa lui va moşteni ţara Canaanului (vezi comentariul la Geneza 15,13) a fost împlinită parţial atunci când copiii lui Israel au pătruns în ţara făgăduită sub conducerea lui Iosua. Planul lui Dumnezeu încă a mai fost îndeplinit şi atunci când Iudeii s-au înapoiat în Palestina după captivitatea babiloniană. Totuşi, împlinirea finală a acestei minunate făgăduinţe va avea loc când Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, se coboară „din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21,2) şi este aşezată pentru totdeauna în ţara Canaanului (vezi comentariul la Zaharia 14,4). Pentru alte comentarii vezi p. 29, 30.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 PK 286

6 MH 414

8–10PK 285

9 EW 269; 1T 99, 332, 431; 5T 80

13–15PK 300