Amenajarea turistica a parcurilor tematice si de

amuzament

In tendinta de diversificare a produselor turistice, de multiplicare a

posibilitatilor de recreere pentru cetateni si de crestere a gradului de atractie a

centrelor urbane au aparut infrastructuri moderne in cadrul carora parcurile de

distractii ocupa un loc deosebit de important. Numarul lor a crescut rapid dupa

cel de-al II lea Razboi Mondial cand are loc si o diversificare tematica a acestora.

Cand Disney a deschis portile primului sau parc in 1955 nu a creat doar o

noua forma de distractie ci a reusit sa ofere o noua viziune asupra oraselor.

Datorita capacitatii lor de inovatie si a planificarii meticuloase , parcurile Disney

au fost mult timp subiect de dezbatere printre designerii si specialistii in

urbanistica , si asta din mai multe motive. In primul rand , felul de organizare a

spatiului parcurilor tematice au avut influenta asupra designului unor locatii

( destinatii turistice si de vacanta ) si a incurajat crearea unui nou stil de

arhitectura destinata distractiei si amuzamentului. Succesul acestui stil se

bazeaza pe “filozofia reconstructiei si a re-creatiei:. In al doilea rand , pe langa

clasicele facilitati turistice , aceste parcuri au impus si niste standarde pentru

industria “ timpului liber “ ca luata ca intreg ( incluzand muzeele , teatrele si altele

asemenea ) si s-au dovedit a fi folositoare pentru designul altor facilitati care

combina spatiile de consum si de distractie cu spatiile comerciale. In final ,

parcurile tematice au intrecut limitele “distractiei si recreatiei” si chiar planificarea

urbana a preluat si integrat unele din solutiile oferite de acestea. Mergand chiar

la extrema , intreg litoralul Floridei a fost reamenajat in stilul Disney.

Unicitatea parcurilor tematice

Eyssartel si Rochette ( 1992 , pg 38 ) propun o definitie a parcurilor

tematice , numindu-le “ spatii urbane cu vocatie comerciala “ , unde resursele de

arhitectura , arta si tehnologie ( in special tehnologia comunicatiilor ) deservesc “

creatia culturala “ ( in sens larg ) . Spre deosebire de orasele convetionale ,

parcurile cauta sa re-creeze o atmosfera , folosindu-se chiar de sunete si

mirosuri. De aceea este destul de dificil a explica ambianta unui astfel de parc in

cuvinte. Cu alte cuvinte , parcul tematic este “ un spatiu care nu a fost creat

pentru a fi descris ci pentru a fi experimentat si trait din plin , un spatiu unde

formele arhitecturale au o deosebita putere evocativa “ ( Eyssartel si Rochette ,

1992 ) .

Ar fi , totusi , naiv sa credem ca crearea unui parc tematic poate fi facuta

cu usurinta , fara a lua in considerare , pe langa alte lucruri , necesitatea luarii

unor masuri de siguranta care sunt obligatorii pentru fecventarea in masa sau

necesitatea ca un obociect sa ramana in bune conditii dupa ce a fost testat de

mii de vizitatori . Parcurile sunt defapt rezultatul unor formule precise de

planificare si design al spatiului , al caror scop este de a propune un alt mod de

petrecere a timpului liber.

Exista doua paradoxuri in legatura cu amenajarea parcurilor tematice. In

primul rand , acela ca , desi sunt spatii productive , ele tind sa mascheze

procesul de productie pentru a nu conditiona scopul de consum pe care l-au dat

vizitatorii iar , in al doilea rand , datorita necesitatii existentei spatiilor comerciale

in interiorul lor , ele par a avea atributele unui loc public. Tema lor este factorul

fundamental care le diferentiaza de alte arii urbane.

Asadar , designul unei lumi imaginare trece de bariera tematica si

reprezinta o procedura tehnica a carei scop este de a stabili sau mentine o

atmosfera bine structurata , de a oferi sens unui spatiu si de a minimiza

conflictele si a maximiza ordinea urbana.

Amenajarea complexelor de cazare si loisir

O data cu crearea Walt Disney World in Orlando la inceputul anilor ’70 ,

companiile ce operau parcurile tematice au dezvoltat in imediata vecinatate

adevarate complexuri de petrecere a timpului liber , concentrand aici activitati

recreationale , comerciale , turistice si , in unele cazuri , rezidentiale . Astfel de

propunei au fost facute de Disney in Orlando nu doar pentru a mari profitul ci si

pentru a controla forma si ritmul de dezvoltare din jurul parcului . Complexurile

recreationale sunt , asadar , spatiile exterioare parcurilor dar aflate in imediata

apropiere unde se aplica , de asemenea , principiile de compozitie si ordine.

Scopul complexurilor de loisir sunt acela de a creea , intr-un spatiu mai larg si

mai deschis decat cel al unui parc , spatii multifunctionale care , asemeni

parcurilor tematice , sa se diferentieze de alte alternative existente nu doar prin

structura ci si prin continutul lor “narativ”. Oricine ramane impresionat de spatiile

tematice , atmosferele organizate perfect si coerenta dintre forma si functia care

sunt tipice acestor complexuri. Ca si parcurile , aceste spatii incorporeaza

conceptul de tema ca design de baza .Totusi , a existato anumita evolutie in

dezvoltarea lor. In timp ce temele erau initial folosite pentru a recrea atmosfere

exotice , astazi sunt folosite pentru a crea atmosfere care sa dea sens povestilor

fantastice pe care le reprezinta. Asa a reusit Disney sa transforme parcul si aria

inconjuratoare din Orlando intr-un adevarat muzeu de arhitectura in aer liber.

Datorita succesului pe care l-a avut aceasta initiativa luata in Orlando ,

alte complexuri de loisir au fost reproduse de Disney atat in Japonia cat si in

Paris si sunt planuite pentru a fi construite si in Anaheim si Hong Kong. Ca si in

cazul complexului din Orlando , un factor fundamental in dezvoltarea acestui

proces urbanistic in jurul parcului a fost suportul oferit de sectorul public.

Conceptele de resort si de centru de distractie urban sunt , defapt , doua mari

contributii ale parcurilor tematice aduse la crearea arhitecturii si urbanistimului de

“entertainment”. Posibilitatile aplicarii uneia sau celeilalte dintre ele este

conditionata , fundamental , de chestiunea de marime. Asadar conceptul de

resort este mai raspandit incazul Disney datorita dimensiunilor teritoriale ale

proprietatilor sale. Intr-un spatiu urban mai mic , Universal Studios au reusit

totusi sa dezvolte

conceptul de centru

urban de

amuzament.

Dezvoltarea

proprietatii Disney

este extensiva iar

diferitele elemente

constituente sunt

localizate cu grija.

Disponibilitatea

spatiului pentru

Disney ( mai mult de

11 000 de hectare pe care Walt Disney le-a cumparat in secret in anii ’60 ) si

caracteristicile acestuia ( disponibilitatea apei , nivelul topografic , absenta

dezvoltarii proprietatii ) au contribuit la aceasta. Din punct de vedere vizual ,

exista o predominanta a spatiilor deschise si o liniaritate clara intre

echipamentele recreationale.

Desi acestea sunt poate cele mai notabile experimente, relizarea in preajma

parcurilor a ansamblurilor de loisir aferente corporatiilor a devenit o practica

generalizata. Un raport nepublicat de catre IAAPA (Asociatia Internationala a

Parcurilor de Distractii si Agrement) din 1992 mentiona ca tendinta in cadrul

strategiilor de dezvoltare

a integrarii de parcuri si

zone verzi in cadrul

complexelor de agrement

de mari dimensiuni. De

asemenea, Jones et. al

[1998] considera ca

tendinta generala pe

termen mediu in

dezvoltarea parcurilor

integrarea lor in proiecte

mixte la scara larga. De fapt dezvoltarea acestor zone compozite are loc in

maniera generalizata in special in cazul parcurilor de medii si mari dimensiuni din

SUA si Europa – unde parcurile existente sufera reconversii in complexe de loisir

si agrement, in timp ce parcurile nou create includ deja din proiectare aceste

zone- si in Asia. Se poate spune chiar ca azi multe din parcurile tematice de

agrement mici si mari sunt proiectate pentru deservirea si promovarea

ansamblurilor de recreere , relaxare si distractie ce devin astfel poli de dezvoltare

(ex. Anton Clave 1996 )

Extrapoland acest model autori precum Scheer au oferit viziuni destul de

indraznete prezentand modele de evolutie a relatiilor dintre elementele a ceea ce

el numeste “ansambluri de afaceri si agrement”, adica a parcului industrial si a

imprejurimilor dedicate agrementului.

Scheer stabileste astfel in anul 2000 patru ipoteze care se pot rezuma la modul

urmator :

Ipoteza I : Parcul tematic reprezinta atractia principala si este normal sa

fie primul construit. Forta sa polarizatoare scade insa pe masura ce sunt

inserate si celelalte elemente, interesul difuzand la nivelul intregului

ansamblu odata cu dezvoltarea acestuia

Ipoteza II : Organizarea spatial-configurativa si functionala a complexului

este poli-nucleata , continand o varietate mare de elemente de interes.

Fiecare element este caracterizat de o structura cu fucntiune

unica ,reprezentand o resursa sau serviciu. Elementele esentiale sunt :

unul sau mai multe parcuri tematice sau alte structuri similare de

agrement, hoteluri si centre de conferinte, facilitati sportive, de recreere si

loisir, centre comerciale, ansambluri de locuinte si areale cu regim special

de protectie si utilizare : campinguri, parcari, rezervatii, zone protejate.

Ipoteza III : Proiectul este etapizat , in baza unor criterii cronologice si

similitutudine a lucrarilor . Primul este implementat parcul de agrement,

reprezentand investitia majora, restul interventiilor fiind apoi integrate in

ansamblu, urmarindu-se o ordine cronologica prestabilita.

Ipoteza IV : Proiectul se realizeaza in baza unui plan de dezvoltare

integrat urmarindu-se obiective clare de crestere a nivelului economic si al

prestigiului zonei sau crearea unui momentum de dezvoltare pentru

anumite sectoare economice. In general in acest caz, zona dinaintea

interventiei nu contine nici obiectivele nici infrastructura necesara

serviciilor turistice, acestea generandu-se sinergic, in efect de spirala pe

masura implementarii. Un astfel de caz necesita insa un capital de pornire

destul de consistent iar motivatia din spatele sau trrebuie sa fie bine

justificata de un studiu amanuntit in care sa fie expuse si analizate toate

elementele pro si contra, comprimate intr-o analiza SWOT.

In termeni de evolutie a implementarii , Scheer identifica doua procese principale

:

Primul, in cazul scaderii treptate a concentrarii interesului asupra zonei de

agrement si difuzia acestuia. Al doilea se refera la scaderea generala a efectului

polarizator al ansamblului pe masura realizarii sale.Exista doua premise ce

explica acest lucru : integrarea progresiva in zona de interventie si cresterea

interconectivitatii intre elementele sistemului.

Relatiile se pot rezuma astfel sub forma unei scheme matematice de

relationare inter si intrasistemica. Structura (adica totalitatea relatiilor dintre

elemente) avand doua componente, externa si interna creaza posibilitati multiple

de abordare ale sistemului si subsistemelor acestuia. Per total , schema are

patru elemente majore : punftul focal, sau centrul de interes in teritoriu, structura

interna (totalitatea relatiilor dintre elementele subsistemelor); structura externa

(relationarea subsistemelor ca elemente ale sistemului genera;) etapizarea

diferentiata a proiectului integrat.

Conform lui Scheer, lectia care trebuie invatata din aceste exemple si

ipoteze este adaptarea interventiei si a integului complex business si agrement la

conditiile si nevoile

locale, astfel ca

acesta sa vina ca

un raspnns la o

necesitate sau un

element catalizator

si nu un scop in

sine. Acest mesaj

se adreseaza in

special

proiectantilor , adica

urbanistilor si arhitectilor , nu numai pentru proiectarea de astfel de ansambluri.

Sugestia sa este chiar de a aplica principiile testate si functionale din cadrul

parcurilor industriale de acest tip la nivelul altor zone multifunctionale si de

productie. Cu lte cuvinte, incorporarea progresiva a elementelor noi de interes

pentru diversificarea arealelor si sporirea atractivitatii lor.

Incporporarea progresiva a fost aplicata si in alte spatii de servicii publice,

precum centre comerciale, hoteluri, restaurante, spatii de agrement pentru familii,

terenuri de golf, malluri , cinematografe si alte spatii de recreere. Rezultatele

difera insa de la caz la caz atat din punct de vedere structural si functional cat si

estetic. Cel mai bun exemplu in acest sens este Disneyland Paris fata de cel din

Orlando.

Fara a integra parcurile

in cadrul centrelor de agrement

si a posibilitatii oferita de

aceasta situatie in a

experimenta rezolvari pentru

varii problematici urbane, rolul

parcului tematic in raport cu

nevoile sociale si structura

demografica s-ar reduce la

statutul predecesorilor sai, acela

de balciuri sau gradini de promenada. Tocmai aceasta coroborare sinergica a

celor doua entitati, parcul in raport cu complexul de agrement genereaza

rezultatele de analiza necesare evaluarii rolului parcurilor in contextul planificarii

urbane si a proiectarii peisagere.

Un amanunt foarte important, ce nu trebuie uitat este insa faptul ca, spre

deosebire de parcuri care sunt in cea mai mare parte din cazuri locuri publice,

parcurile tematice si ansamblurile de agrement au si un caracter privat,

corporatist, dihotomia interior-exterior functionand atat ca limitare/delimitare fizica

sa spatiilor cat si simbolica si operationala a functiunilor. Spatiile carora le

lipseste o identitate anterioara, un genius locci sau macar un reper simbolic, au

nevoie de o restructurare nu doar a imaginii ci si a culturii locale, fiind necesara

crearea competentelor distinctive la nivelul ansamblurilor , pentru a compensa

lipsurile anterioare.

Bibliografie :

Sandu Alexandru – Curs “ Doctrine Urbanistice “ , UAUIM Bucuresti

- Universitatea de arhitectura si urbanism Ion Mincu

Sandu Alexandru – Curs “ Structuri Urbane “ , , UAUIM Bucuresti -

Universitatea de arhitectura si urbanism Ion Mincu

Salvador Anton Clavé – “ The global theme park industry “ , CABI 

Aprilie 2007