Am Pornit Pe Jos Pe Autostrada Egnatia Si Prima Noastra Oprire a Fost La

1
Am pornit pe jos pe autostrada Egnatia si prima noastra oprire a fost la Panagia Halkeon, o frumoasa biserica bizantina. Biserica a fost construita in 1028 si este contruita din caramida in forma de cruce si detine cateva fresce in interior. Am admirat apoi situl arheologic Agora aflat chiar in centrul orasului ce ne-a dus cu gandul la Forul Imperial din Roma. Descoperita in 1966, aceasta a fost centrul social si religios al vechiului Salonic. Am continuat drumul pe jos pe stradute inguste si abrupte si cu blocuri foarte cochete si am ajuns la manastirea Agios Dimitrios, o biserica bizantina ce a fost restaurata si care totodata este cea mai mare biserica din Grecia. In interior se gasesc foarte bine conservate numeroase fresce, picturi si obiecte de cult. Tot aici se gasesc moastele Sfantului Dimitrie. La subsolul bisericii am vizitat baile romane, locul unde sfantul a fost inchis. Tot aici se afla ramasitele unei fantani care alimenta un helesteu. Ne-am ales ca suveniruri cativa magneti cu sfinti. Am pornit mai departe pe jos si am ajuns la Rotonda din Agios Georgios care este unul din cele cateva exeple de arhitectura circulara romana ramase, ce a fost initial transforamata intr-o biserica, iar apoi intr-o moschee. Frescele din interior au supravietuit doar partial, doar in interiorul domului si al niselor. De la Rotonda am ajuns imediat la Arcul de Triumf al lui Galeriuscare a fost ridicat chiar pe autostrada Egnatia in anul 297 pentru a sarbatori o victorie asupra persilor. Pe arcada Arcului sunt infatisati Galerius, Diocletian si Iulius Cezar. De la Arc am mers pe jos si am ajuns in Piata Aristotelus aflata chiar in centrul orasului care se intinde pana la malul marii, spre Agora romana si biserica Agios Dimitrios. Din punctul meu de vedere este cel mai frumos loc din oras. Aici se gasesc numeroase cafenele si baruri ce sunt populate pana seara tarziu, aflate pe o mare alee pietonala unde se gasesc cladiri foarte bine intretinute. Tot aici se gaseste si piata centrala Modiano, o piata destul de mare, unde se gasesc fructe si legume, da si peste proaspat. Tot aici am gasit magneti cu mult mai ieftini decat se vend in interiorul bisericilor. Din piata se ajunge la celebra statuie a lui Aristotel cu care e musai sa te pozezi daca tot ai ajuns in Salonic. Mai departe plimbarea noastra ne duce in port spre faleza, care dupa parerea mea nu e foarte impresionanta. Ea a fost construita in timpul scurtei ocupatii venetiene, ca o completare la zidurile romano-bizantine. De pe faleza am ajuns imediat la Turnul Alb. Acesta a fost folosit ca si inchisoare de catre otomani, iar masacrarea ienicerilor nesupusi in Turn din anul 1826, i-a dat denumirea de „Turnul Insangerat”. Grecii l-au vopsit in 1912. Este monumentul care mi-a placut cel mai mult in Salonic, singurul care mi-a ramas in suflet. Am urcat in turn pe o scara spiralata si am ajuns pe acoperisul ce ofera o panorama superba asupra malului marii. De aici de sus totul pare mai frumos! Aici la Turn s-a incheiat plimbarea noastra in Salonic. Cum era deja ora pranzului, ne-am oprit sa mancam chiar la restaurantul Pizza Hut care se afla vis a vis de Turn si de care am fost placut surprinsi, atat de diversitatea meniului cat si de preturile lor mici.

description

turism

Transcript of Am Pornit Pe Jos Pe Autostrada Egnatia Si Prima Noastra Oprire a Fost La

Am pornit pe jos pe autostrada Egnatia si prima noastra oprire a fost laPanagia Halkeon, o frumoasa biserica bizantina. Biserica a fost construita in 1028 si este contruita din caramida in forma de cruce si detine cateva fresce in interior.

Am admirat apoi situl arheologicAgoraaflat chiar in centrul orasului ce ne-a dus cu gandul la Forul Imperial din Roma. Descoperita in 1966, aceasta a fost centrul social si religios al vechiului Salonic.

Am continuat drumul pe jos pe stradute inguste si abrupte si cu blocuri foarte cochete si am ajuns la manastireaAgios Dimitrios, o biserica bizantina ce a fost restaurata si care totodata este cea mai mare biserica din Grecia. In interior se gasesc foarte bine conservate numeroase fresce, picturi si obiecte de cult. Tot aici se gasesc moastele Sfantului Dimitrie. La subsolul bisericii am vizitat baile romane, locul unde sfantul a fost inchis. Tot aici se afla ramasitele unei fantani care alimenta un helesteu. Ne-am ales ca suveniruri cativa magneti cu sfinti.

Am pornit mai departe pe jos si am ajuns laRotonda din Agios Georgioscare este unul din cele cateva exeple de arhitectura circulara romana ramase, ce a fost initial transforamata intr-o biserica, iar apoi intr-o moschee. Frescele din interior au supravietuit doar partial, doar in interiorul domului si al niselor.

De la Rotonda am ajuns imediat laArcul de Triumf al lui Galeriuscare a fost ridicat chiar pe autostrada Egnatia in anul 297 pentru a sarbatori o victorie asupra persilor. Pe arcada Arcului sunt infatisati Galerius, Diocletian si Iulius Cezar.

De la Arc am mers pe jos si am ajuns inPiata Aristotelusaflata chiar in centrul orasului care se intinde pana la malul marii, spre Agora romana si biserica Agios Dimitrios. Din punctul meu de vedere este cel mai frumos loc din oras. Aici se gasesc numeroase cafenele si baruri ce sunt populate pana seara tarziu, aflate pe o mare alee pietonala unde se gasesc cladiri foarte bine intretinute. Tot aici se gaseste si piata centrala Modiano, o piata destul de mare, unde se gasesc fructe si legume, da si peste proaspat. Tot aici am gasit magneti cu mult mai ieftini decat se vend in interiorul bisericilor. Din piata se ajunge la celebra statuie a lui Aristotel cu care e musai sa te pozezi daca tot ai ajuns in Salonic.

Mai departe plimbarea noastra ne duce in port spre faleza, care dupa parerea mea nu e foarte impresionanta. Ea a fost construita in timpul scurtei ocupatii venetiene, ca o completare la zidurile romano-bizantine. De pe faleza am ajuns imediat laTurnul Alb. Acesta a fost folosit ca si inchisoare de catre otomani, iar masacrarea ienicerilor nesupusi in Turn din anul 1826, i-a dat denumirea de Turnul Insangerat. Grecii l-au vopsit in 1912. Este monumentul care mi-a placut cel mai mult in Salonic, singurul care mi-a ramas in suflet. Am urcat in turn pe o scara spiralata si am ajuns pe acoperisul ce ofera o panorama superba asupra malului marii. De aici de sus totul pare mai frumos!

Aici la Turn s-a incheiat plimbarea noastra in Salonic. Cum era deja ora pranzului, ne-am oprit sa mancam chiar la restaurantul Pizza Hut care se afla vis a vis de Turn si de care am fost placut surprinsi, atat de diversitatea meniului cat si de preturile lor mici.