INFLUIENŢA FACTORILOR STRESORICI ASUPRA CREŞTERII SI

DEZVOLTĂRII COPIILOR

Introducere

Una din problemele primordiale cu care se confruntă omenirea la începutul mileniului III

este cea privind păstrarea şi menţinerea sănătăţii. Analiza nivelului sănătăţii populaţiei atestă că

la etapa actuală medicina a atins un grad înalt de dezvoltare în ce priveşte tratarea multor

maladii. Totuşi, sănătatea populaţiei rămîne nesatisfăcătoare. Conform datelor Organizaţiei

Mondiale a Sănătăţii, astăzi fiecare al cincilea locuitor al planetei are sănătate proastă sau suferă

de foame. În Republica Moldova aproape o treime din buget se pierde din cauza populaţiei

bolnave, o mare parte din care devin invalizi, decedează la o vîrstă aptă de muncă.

Schimbările înregistrate în ultimii ani de viaţă social-economică în Republica Moldova

au influenţat în modul cel mai nefavorabil asupra sănătăţii, îndeosebi a copiilor. E ştiut că

sănătatea depinde: de modul de viaţă – 50%, de acţuinea factorilor mediului - 15-20%, de

ereditate (caracterele moştenite) – 20-25%. Aceste cifre indică rolul decisiv al factorilor sociali,

economici, ecologici, cognitiv-educativi. O dată cu dezvoltarea civilizaţiei, numărul factorilor

stresorici creşte. Această problemă este foarte acută în pediatrie şi pedagogie.

Cu toate că viitorul aparţine copiilor, acţiunile stresogene au fost mai mult studiate la cei

maturi, generaţiile în creştere rămînînd în umbră .În condiţiile de astăzi, copilul suportă foarte

multe influenţe sresogene:

- fiziologice (foame, frig, radiaţie);

- chimice (medicamente, droguri, tutun);

- psihoemotive (conflicte în familie, la şcoală, regim incorect de instruire şi

dezvoltare);

- biologice (virusuri, bacterii).

Copiii mai sunt influenţaţi de un exces de stresuri, care pot fi clasificaţi după cum

urmează:

- deficit de dragoste din partea părinţilor, care le provoacă nesiguranţă, frică;

- lipsa atenţiei faţă de copii şi a contactului părinţi-copil-colegi;

- oboseala, regim de somn incorect;

- alimentarea fiziologic neraţională;

- suprasolicitarea televizorului, calculatorului;

- regimul diurn neordonat;

- nesiguranţă în acţiuni acasă, la şcoală (complexare, frică);

- hipodinamia;

- suprasarcinile;

- conflictele în familie, la şcoală etc.

Stresul este un complex de reacţii fiziologice, ca răspuns la orice iritant ce asigură nu

doar reacţia de adaptare, ce implică, la momentul oportun, sistemul fiziologic de protecţie

(endocrin, respirator, cardiovascular, nervos etc.). Stresul poate avea impact asupra creşterii şi

dezvoltării, asupra sănătăţii mentale şi poate cauza un răspuns psihosomatic.

Expunerea copilului la factori de stres puternici şi de durată conduce la iniţierea unui lanţ

de schimbări în sistemul nervos central şi endocrin, prin axa hipotalamus-hipofiză-

adrenocortical, cu eliberarea stres-hormonilor şi cu implicarea sistemului imun. În creierul

copilului care creşte în condiţii stresante persistente apare un sistem hiperactiv şi hipersensibil de

răspuns la stres, care în fond este un răspuns adaptativ, dar care poate conduce la tulburări

profunde cognitive, ale mecanismului memoriei şi altele. Capacitatea de a face faţă stresului este

în strictă corelaţie cu nivelul de dezvoltare a copilului. Creşterea şi dezvoltarea copiilor

reprezintă una din problemele de biologie umană cu deosebită actualitate, semnificaţie teoretică

şi practică.

Factorii psiho-sociali exercită un impact puternic asupra tuturor perioadelor de vîrstă ale

omului. În mod deosebit, aceşti factori influenţează asupra copilului, a cărui statut încă nu este

format. Copilul, care formează o parte foarte însemnată a societăţii, nu posedă calităţile psiho-

emoţionale necesare persoanei pentru o adaptare adecvată la diverse situaţii extremale, care pot

apărea pe parcursul vieţii. În ultimii ani ştiinţa a cunoscut multe investigaţii referitoare la

problemele stresului uman, dar problema rămîne necercetată în profunzime, mai ales dezvoltarea

organismului în creştere în condiţiile stresului acut şi consecinţele acestuia.

Stresul şi adaptarea au fost şi rămîn o problemă actuală în fiziologia şi medicina

contemporană. Progresul dezvoltării civilizaţiei din punct de vedere economic, social,

informaţional, tehnic, demografic, ecologic, acutizează vădit problema flexibilităţii şi adaptării

omului ca personalitate. Numărul mare de factori, cu acţiune concomitentă solicită supradozări

fiziologice, somatice, psihice, predispunînd patologii şi disfuncţii[14,28].

Scopul lucrării constă în studierea particularităţilor adaptative în baza activităţii

bioelectrice a encefalului sub influenţa situaţiilor stresante şi a posibilităţii de evitare a stărilor

profunde cu urmări patologice prin adaptare psihoemoţională adecvată şi echilibrată, precum şi a

unor indici biometrici şi fiziologici: statura, greutatea, capacitatea vitală a plămînilor, tensiunea

arterială, perimetrul toracic.

La acţiunea factorilor psihosociali au fost supuşi investigaţiilor elevii din licee, şi

anume, cercetările au fost efectuate la Liceul Teoretic Taraclia, r-ul Căuşeni şi la Liceul Teoretic

“Gheorghe Asachi” din Chişinău.

Sarcinile lucrării:

1. Stabilirea dinamicii modificărilor parametrilor fiziologici şi biometrici

prin compararea datelor obţinute în anii 2006-2007.

2. Determinarea consecinţelor carenţelor nutriţionale şi funcţiile sistemului

nervos (SN).

3. Analiza şi evaluarea situaţiilor stresante asupra activităţii bioelectrice a

encefalului în diferite perioade de activitate intelectuală a studenţilor.

4. Cercetarea gradului de armonie a ritmurilor bioelectrice a

electroencefalogramei (EEG) în prognoza capacităţilor adaptive.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării s-a fundamentat pe ideile,

postulatele vizate de savanţi cu renume în acest domeniu: H.Selye, F.Meerson, B.Melnic,

F.Furdui, I.Bradu-Iamandescu şi al.

Inovaţia ştiinţifică constă în argumentarea, studierea practică a influenţei stresului

cu suprasolicitări intelectuale asupra modificărilor psihofiziologice la elevi şi predispunerea

stărilor de limită.

Structura tezei constă din: introducere, reviul literaturii, materiale şi metode,

rezultatele investigaţiilor proprii, discuţii şi interpretarea rezultatelor proprii, recomandările

practice, concluziile, bibliografia.

Pentru realizarea scopului studiului s-a folosit un complex de metode. Metoda 1.Greutatea (întocmită de noi)

Greutatea corpului a fost determinată cu ajutorul cîntarului medical stînd în picioare,

îmbrăcat cu minimum de haine.

Metoda 2. Statura (întocmită de noi)

Pentru determinarea staturii a fost folosit taliometrul. Se măsoară în poziţia stînd, cu

călcîiele, fesele şi omoplaţii lipiţi de taliometru, bărbia în piept, astfel încît marginea superioară a

conductului auditiv extern şi unghiul extern al ochiului să se găsească pe orizontală.

Metoda 3. Perimetrul toracic (întocmită de noi)

Perimetrul toracic a fost măsurat cu banda metrică, plasată în spate sub unghiul inferior al

omoplaţilor şi în faţă sub areola mamară, la bărbaţi şi la nivelul articulaţiei coastei a IV-a cu

sternul, la femei; se înregistrează valorile în repaus, inspiraţie şi expiraţie forţată.

Metoda 4. Determinarea capacităţii vitale a plămînilor cu ajutorul spirometrului

uscat(după Melnic B. ,1991).

Pacientul ia în gură piesa bucală, preventiv dezinfectată, şi după o inspiraţie profundă

face o expiraţie maximă în spirometru. Aerul expirat pătrunde în al doilea cilindru, care se ridică

în funcţie de cantitatea de aer expirat. Indicatorul arată pe rigla gradată de pe cilindru cantitatea

de aer expirat, prin urmare capacitatea vitală a plămînilor.

Metoda 5. Măsurarea tensiunii arteriale după metoda auscultativăKorotkov(după

Melnic B., 1991).

Pe braţul gol al persoanei examinate mai sus de cot se îmbracă manşeta tonometrului.

Totodată se aplică fonendoscopul pe foseta cubitală, unde se poate auzi circulaţia sîngelui în

arteră spre marginea manşetei. În artera nesupusă tensiunii zgomotele de obicei lipsesc. Se

măreşte presiunea în manşetă peste nivelul tensiunii arteriale sistolice pînă la dispariţia pulsului.

Cu ajutorul şurubului se dă drumul foarte încet aerului din manşetă pînăcînd prin fonendoscop se

aude un zgomot clar sacadat. Înălţimea în mm. Col. Hg. din manometru înregistrată în acest

moment reprezintă tensiunea sistolică sau maximă.

Pentru a determina tensiunea diastolică, se dă drumul în continuare la aer, adică se

coboară presiunea din manşetă. În momentul, cînd presiunea din manşetă, egalîndu-se cu

tensiunea minimă diastolică a sîngelui, va coborî puţin, sîngele va începe să curgă continuu şi

zgomotul va dispare. Se înregistrează înălţimea coloanei de mercur, care în acest moment va

corespunde tensiunii diastolice.

Măsurarea se repetă de 3 ori, luîndu-se ca bază indicii minimali.

Metoda 6. Electroencefalograma (după Crivoi A., 2003).

EEG la om se înregistrează prin plasarea pe epiteliul capului a macroelectrozilor, prin

oglindirea proceselor ritmice pe cale vizuală cu ajutorul aparatajului special. Înregistrarea s-a

efectuat într-un spectru constant de oscilaţii, în următorul deapazon; undele -(8-13/s), -(14-

35/s), -(4-7/s), -(0,5-3/s).

Dar, pentru un rezultat mai eficient şi mai vast e necesar de a studiat activitatea electrică

a întregii suprafeţi encefalice, pentru obţinerea unei surse potenţiale. Iată de ce, înregistrarea

sumară a EEG este îndeplinită prin aplicarea concomitentă a cîtorva perechi de electrozi în

combinaţii diferite conform unor cerinţe standard:

I. În schemă trebuie să fie prezente toate suprafeţele convexibile ale creierului:

frontale(F), centrală(C), temporale(T), parietale(P), occipitale(O), frontalo-

laterale;

II. Respectarea simetriei, adică aplicarea electrozilor într-o ordine simetrică în raport

cu linia sagitală a creierului;

III. Deoarece diferenţa de potenţial a curbelor înregistrate depind mult de distanţa

dintre electrozii aplicaţi, o regulă strictă este menţinerea unei distanţe – constante

dintre perechile de electrozi vecini.

Electroencefalograma are un limbaj propriu ce se aplică pentru descifrarea undelor:

a) ritmicitatea – frecvenţa vibraţiilor pe secundă;

b) amplituda – înălţimea vibraţiilor potenţialului electric;

c) faza – direcţia modificărilor vectoriale.

Pe parcursul cercetărilor copilul se află într-un spaţui izolat de sunete şi lumină, în stare

de veghe liniştită culcat sau aşezat (relaxat) într-un fotoliu. Ochii sunt închişi şi lumina din

încăpere deconectată.

În cadrul studiului activităţii encefalului sănătos, dar supus unor factori stresogeni are o

importanţă nu de ultimul rang evidenţierea tabloului fonului înregistrării şi modificarea lui în

cadrul acţiunii excitanţilor aferenţi. Evidenţierea reacţiilor apărute la acţiunea stimulilor exogeni

depinde mult de particularităţile maturizărilor de vîrstă ale căilor nervoase aferente şi eferente,

de parcurge a căilor senzoriale şi de viteza perceperii sistemului neuronal al cortexului

emisferelor cerebrale. În cazul dat reacţia apărută în urma acţiunii iritanţilor aferenţi se

înregistrează foarte clar (cu o claritate deosebită pe banda de înregistrare) de 2 tipuri: a) depresia

(micşorarea) amplitudei-ritmului; b) manifestarea potenţialelor corespunzătoare (în urma

excitării prin sunet, lumină).

Metoda 7. Analiza apei potabile.

Аnaliza chimică

Metodica de determinare a clorului Cl-

În colbele cotate de 50 cm³ turnăm 0-10ml de soluţie de lucru şi adăugăm H2Od. Pînă la cotă .

În soluţiile primite se adaugă 1ml NH4CL, 1ml d acid sulfosalicilic, 1ml NH3 PH>9.

Dupa 5 min se coloremetrează.

Densitatea optică la FAC

Nr. d/o Cantitatea de soluţie ml γ

Concentraţia C mg/dm³

D1 D2 D3 D medie

1 1,0 0,1 0,02 0,04 0,03 0,032 2,0 0,2 0,07 0,05 0,06 0,063 5,0 0,5 0,14 0,16 0,15 0,154 10,0 1,0 0,31 0,29 0,30 0,30

Prelucarea rezultatelor. K=D/C=0,3

Concentraţia în masă a Cl- mg/dm³(x).

X=C*50/V*mg/dm³

C- concentraţia Cl- după grafic

V- volumul de apă luat la analiză

50- volumul diluării probei.

Proba analizată se determină tot după această metodică şi după formulă se determină conţinutul

Fe³.

LMA=0,30 mg/dm³.

Apa potabilă

Metodica de determinare a turbidităţii

GOST 3351-74, Moscova

FAC-56M s/f Nr.6 l=50 mm.

Metodica de determinare

Reactive

1. Soluţie standart de formazină 4em/dm3=2,3mg/dm3

2. Soluţie standart de bază formazină I 0,4em/dm3=0,23mg/dm3

3. Soluţie de lucru formazinaII – 0,04em/dm3=0,02mg/dm3

2,6em/dm3=1,5mg/dm3 după caolin

Luăm 1,5-50ml de soluţie de formazinaII diluăm cu apa d. la 100 ml în colbe cotate

Coloremetrăm λ=530nm kb=50ml s/f nr.6

Nr. d/o Volumul soluţiei II V(ml)

Concentraţia em/dm³ C1

Concentaţiamg/dm3 C2

Densitatea opticăD medie

D1 D2 D31 1,5 0,6 0,35 0,01 0,01 0,01 0,012 3 1,2 0,7 0,02 0,02 0,02 0,023 5 2,0 1,15 0,03 0,03 0,03 0,034 10 4,0 2,3 0,06 0,07 0,05 0,065 20 8,0 4,6 0,12 0,13 0,11 0,126 30 12,0 6,9 0,18 0,19 0,17 0,187 40 16,0 9,2 0,24 0,25 0,23 0,248 50 20,0 11,5 0,31 0,30 0,29 0,309 100 40,0 23,0 0,60 0,59 0,61 0,60

Prelucrarea rezultatelor K=D/C=0,026

Metodica de determinare a colorării apei

GOST 3351-74, Moscova

„Водапитьевая 2874-82”

FAC-56M s/f Nr.4 λ=430nm, l=50 mm.

1. Soluţie standart de bază nr.1

0,0875g K2Cr2O7,2g CoSO4*7H2O, 1ml H2SO4(conc)

Se dizolvă în apă şi se diluiazăpînă la 1000ml cu apă distilată.

2. Soluţia standart nr.2 1ml H2SO4(conc) se dizolvă în apă pînă la 1000ml

Se pregăteşte scar culorilor în cilindri cu capacitate 100ml.

În fiecare cilindru se amestecă soluţia nr.1 şi nr.2 în următoarele proporţii, în următoarea

tabelă.

Nr. d/o Volumul soluţiei nr1 ml V1

Volumul soluţiei nr2 ml V2

Concentaţia în grade D medie

D1 D2 D31 1 99 5 0,01 0,01 0,01 0,012 2 98 10 0,02 0,02 0,02 0,023 3 97 15 0,03 0,03 0,03 0,034 4 96 20 0,04 0,05 0,03 0,045 6 94 30 0,06 0,06 0,06 0,066 8 92 40 0,08 0,08 0,08 0,087 10 90 50 0,09 0,11 0,10 0,108 12 88 60 013 0,11 0,12 0,129 14 86 70 0,13 0,015 0,14 0,1410 18 82 90 0,17 0,19 0,18 0,18

Prelucrarea rezultatelor K=D/C=0,002

Calitatea apei din fîntîni şi izvoare (surse locale fără sistem de apeduct) este reglementată de

Regulamentul Igienic nr.06.6.3.18-96

Metoda 8. Prelucrarea statistică a datelor obţinute

Prelucrarea statistică a datelor obţinute s-a efectuat cu aplicarea criteriului Stiudent.

Diferenţa se consideră veridică dacă P<0,05, iar în cazul P>0,05 diferenţa între martor şi

experienţă este neveridică. Termenul neveridic trebuie subînţeles ca o diferenţă nedovedită, dar

nu ca o lipsă a acestuia.

Toate diagramele au fost construite după media aritmetică a datelor obţinute, iar concluziile

au fost efectuate în baza datelor statistice semnificative.

Clasa a XI-a

Modulul II: Recepţia senzorială

Tema: Studierea reacţiei reflectoare la om pe exemplul reflexului de clipire a ochilor

Scopul experimentului: De a demonstra importanţa receptorilor în activitatea reflectoare.

Obiective operaţionale:1. Să numească, pe baza informaţiei din text, noţiunea de analizator

vizual;2. Să determine, pe baza experimentului, din ce cauză se produce clipirea

ochiului;

Desfăşurărea experimentului:

La realizarea experienţei vor participa toţi elevii.Profesorul propune elevilor, care stau în bănci, să atingă cu un deget

unghiul ochiului din partea nasului: se produce clipirea ochiului, deoarece în această regiune se află receptorii reflexului de clipire.

Deasemenea aceşti receptori sunt şi în regiunea genelor şi sprîncenelor. Centrii acestui reflex se află în cerebel.

Apoi profesorul propune elevilor să atingă şi celălalt unghi al ochiului, din partea obrajilor. Reflexul nu se observă, deoarece aici receptorii

reflexului de clipire lipsesc.

Concluzii:

Activitatea reflectoare începe cu excitarea receptorilor. Receptorii reflexului de clipire se află în diferite regiuni ale piele şi sunt legaţi

cu sistemul nervos care reglează lucrul muşchilor participanţi în procesul de clipire.

Întrebări de control:

1. De ce se produce clipirea autonomă a genelor ochilor, atunci cînd atingem unghiul interior al ochiului?

2. De ce nu se produce clipirea, atunci cînd atingem unghiul exterior al ochiului din partea obrajilor.