Alexandru Macedonski(1854-1920)

Viata

Alexandru Macedonski s-a nascut la Bucuresti in martie 1854. Familia sa era originara din Oltenia. Tatal, generalul Alexandru Macedonski, a fost ministru sub Alexandru Ioan Cuza. Poetul a urmat pina in clasa a V-a liceul in Craiova, apoi un institut particular, inscriindu-se mai tarziu la Facultatea de litere din Bucuresti. Macedonski incepe sa scrie foarte de tanar si la 18 ani, dupa ce calatorise prin Austria, Italia si Elvetia, isi tipareste intiiul volum de versuri, Prima-verba.Din cauza pamfletelor antimonarhiste, este arestat in 1875 de guvernul conservator. Multa vreme a redactat ziare combative, satirice. In 1877 dedica versuri armatei romane, ostasului care infipsese steagul pe reduta Grivita. In ianuarie 1880 Macedonski scoate revista Literatorul, cu o redactie „opozita celei de la Iasi”. Programul, antipesimist, osandea mai ales poezia dulceaga, de maruntisuri sentimentale, cultivata de autorii de romante. Inca de pe acum, Macedonski se declara partizanul unei arte cu caracter social, pusa in slujba celor multi. In 1881 apare in Literatorul o Prefata la un volum de poezii, care este aproape un manifest al poeziei cu caracter social. Macedonski reia aici ideile sale din poezia Destul.In Destul recomandase numai o poezie energetica, aici va preciza ca adevarata poezie este aceea din care se pot trage foloase, poezia care exercita o influenta asupra contemporanilor (prefata era facuta pentru volumul de Poezii din 1882). Volumele de versuri ale lui Macedonski trec neobservate in tara (de exemplu, volumul de poezii Excelsior din 1895, reeditat in 1897).Poetul cauta sa se afirme si peste hotare, scriind si in limba franceza sau traduncandu-se in aceasta limba (Bronzes, versuri, 1897;Le calvaire de feu, roman, 1906;Le fou?, piesa, 1910). Ultimul volum de versuri publicat de Macedonski in timpul vietii este Flori sacre (1912). Majoritatea poeziilor din acest volum sunt dintre 1895 si 1902. Dupa aceasta data poetul s-a dedicat rondelurilor aparute intr-o culegere postuma. Cu ocazia reaparitiei Literatorului, in 1918, Macedonski incearca sa puna bazele unei „grupari a intelectualilor”. A murit in noiembrie 1920. La moartea lui N.D. Cocea scria in Chemarea: „A tinut cu o mana lira poeziei, cu cealalta biciul... A fost un procuror pentru noi, si pentru generatia lui un revolutionar”.

1

Opera

1872- „Prima verba” 1882-83- „Poezii” 1895- „Excelsior” 1897- „Bronzes” 1906- „La calvaire de feu” 1910-„Le fou?” 1912-„Flori sacre” 1927-„Poema rondelurilor”

Pornind de la Noptile lui Alfred de Musset, Alexandru Macedonski a scris intre 1880 si 1902 un ciclu de 11 nopti, care alcatuiesc partea cea mai valoroasa a creatiei sale lirice.

o 1880 „Noaptea de aprilie” si „Noaptea de septembrie”o 1881 „Noaptea de iunie”o 1882 „Noaptea de ianuarie”, „Noaptea de februarie”, „Noaptea de noembrie” , „Noaptea de martie” si „Noaptea de iulie”o 1887 „Noaptea de mai”o 1902 „Noaptea de decemvrie”

Noptile lui Alexandru Macedonski completeaza in mod fericit poemele lui Eminescu si se incadreaza ca si acelea in marele curent al romantismului activ, protestatar.

Noaptea de decemvrie

Noaptea de decemvrie s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata Meka si Meka, publicata de Macedonski in Romanul lui C.A.Rosetti din 13 ianuarie 1890Mohamed-ben-Hasan sfatuieste inainte de a muri pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka spre a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul, pierand inainte de a pune piciorul in Meka, in vreme ce Pocitan-ben-Pehlivan, un zdrenturos plecat odata cu el pe drum ocolit, ajunge unde dorea. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din Fata in gradina de aur. Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in Noaptea de decemvrie cu cel fantastic, al visului. La inceput, vedem pe poetul de geniu „trasnit de soarta”, cuprins de un somn adanc in camera-i pustie, cu focul stins, inconjurat de umbre ca de ometi. Se aud geamatul viscolului si urletele sinistre de lupi, realitati externe, dar si simboluri ale zbuciumului interior al fapturii „de huma”. Deodata o flacara izbucnita sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un tanar print arab, emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint

2

si aur, jaruri cu pietre scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini. Ca si poetul, care a faptuit opere marete, bogatul emir nu e insa multumit de bogatiile lui fabuloase si de dorinta de desavarsire, mirajul absoluitului gloriei il chinuie. Constient ca idealul nu este usor de atins, ca cetatea sfanta Meka este despartita de Bagdad de un desert, „o mare aprinsa de soare”, emirul se pregateste totusi sa-l strabata cu orice risc. In fruntea unei carvane de armasari si camile, emirul pleaca in zori salutat de aurora si condus de multime pana la portile orasului. La fantana umbrita de curmali, unde se opreste sa bea, printul zareste un om ca se indreapta spre acelasi loc. Va izbuti acest ins jalnic, fara nici un merit sau insusire de la natura, infirm, sa ajunga la Meka? Emirul, care a renuntat in acest scop la satisfactiile oferite de conditia sa, increzator in fortele lui, isi intelege aspiratiile ca pe o chestiune de onoare si nu concepe sa ocoleasca obstacolele ivite in cale, intocmai ca Hyperion, in stare sa infrunte el astrul nemuritor, conditia umana. Printul alege prin urmare calea cea dreapta si, luand pustiul in piept, indura zile de-a randul setea sub flacarile de soare, abia ici-colo potolita de izvorul oazelor rare. In vreme ce insotitorii mor cate trei si patru deodata, caii si camilele cad, apa scade in burdufuri, merindele se imputineaza si pasarile de prada dau tarcoale, cetatea visata e inca departe de orizont. Ramas in cele din urma singur, cu o stanca pe piept, pe camila care sovaie si ea, emirul are o clipa mirajul orasului sfant si, posedat de fata morgana, naluca inchipuirii sale, zoreste sa ajunga zidurile albe, poamele de aur, portile de topaza si turnurile de argint, dar regina trufasa a magiei, frumoasa Meka, este, ca orice ideal de desavarsire, ca perfectiunea pentru artist, de neatins. Adevarata, marea arta cere efort sau chiar sacrificiu si poetul ce viseaza, emirul in drum spre cetatea sfanta, moare, intr-o suprema incordare, nu insa de a-si vedea visul cu ochii, fie si numai sub forma iluziei. Caci succesul inteles in chip vulgar e rezervat, spune poetul,numai spiritelor inferioare, ca acea iasma, care, pornita spre Meka odata cu emirul, pe drum ocolit, patrunde in cetate, asa cum si in lumea terestra triumfa Catalin (Luceafarul). Ca si Luceafarul lui Eminescu, Noaptea de decemvrie se termina cu izolarea poetului de lumea ostila din jurul sau, incapabila de a intelege avantul creator, sfortarea artistului de a se desavarsi, de a atinge perfectiunea. Departe de a fi o simpla „dezolare”, atitudinea poetului echivaleaza cu un protest romantic conditiei inacceptaile la care societatea burgheza il condamna. Ca majoritatea poeziilor lui Macedonski, Noaptea de decemvrie ,scrisa in ritm amfibranhic si metru de 12 silabe, aduce numeroase inovatii de ordin tehnic, in primul rand in dispozitia rimelor (strofele sunt de obicei senarii cu o rima incrucisata si trei rime alaturate). Unele versuri au functie de refren, altele sunt repetate cu mici schimbari, obsedant. Poetul foloseste epitete simple, duble si triple, asociatii noi pe baza principiului corespondentelor (a intrepatrunderii senzatiilor vizule, audive si olfactive), vorbind de pilda de un viscol albastru, neologisme (monolit, tremol, silfi, lotus, disc, blondete, citerna, magie), nume de pietre pretioase (alabastru, oranisc, topaz).

3

Indeosebi refrenul si repetitia dau poemului macedonskian o cadenta invaluitoare, melodioasa, un farmec muzical propriu nemaiaintalnit:

Si el e emirul, si toate le are...E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu,

Dar zilnic se simte furat de-o visare...Spre Meka se duce cu gandul mereu,

Si-n fata dorintei – ce este – dispare –Iar el e emirul, si toate le are.

Alexandru Macedonski, teoritician al simbolismului

In afara de teoritician al poeziei sociale, Macedonski mai este la Literatorul un teoritician al simbolismului. Inca din 1880, vorbind despre logica poeziei, el afirma ca aceasta este „daca ne putem exprima asfel, nelogica intr-un mod sublim. ...Logica poeziei este nelogica fata de proza, si tot ce nu e logic, fiind absurd, logica poeziei este prin urmare insusi absurdul”. In continuare, poetul face o referinta la asa-numitele fenomene de sinestezie prescimbarile de senzatii de ordin diferit, numite de Charles Baudelaire „corespondente”. „Sunt experiente medicale care au dovedit ca un om, orb din nastere, auzind sunetul unei trambite, striga:<< Aceste sunete sunt rosii!>> In acel moment acel om vorbea limbajul poetilor, deoarece vorbea prin ureche.” Despre simbolism, Macedonski a scris pentru prima data in Literatorul nr. 2 din 1892, in articolul Poezia viitorului: „Simbolismul, in greceste symbolon, altfel zis semn, este numele modului de a se exprima prin imagini spre a da nastere, cu ajutorul lor, ideii ... Albeata crinilor poate sa fie altceva decat simbolul inocentei?” Macedonski considera ca „poezia viitorului nu va fi decat muzica si imagine”.El oratoria, „elocventa ce improsioneza pe ignorati”, si experimenteaza formele cantecului, anticipand poezia lui Bacovia:

Ploua, ploua,Ploua cat poate sa ploua,

Cu ploaia ce cade, m-apasaSurerea cea veche, - cea noua...

Afara e trist ca si in casa,Ploua, - ploua.

4

Insa in 1899, intr-un articol intitulat In pragul secolului , dupa de condamna naturalismul si psihologismul, Macedonski vorbeste de o reinviere a romantismului, caracterizat de „entuziasm pentru tot ce e mare, nobil, frumos”, scoala in care tot ce a compus el mai bun in activitatea sa. Macedonski a inceput cu poezii antidinastice ca Hasdeu, a continuat cu poezii sociale ca Grigore Alexandrescu si s-a afirmat ca poet profund original prin ciclul Noptilor. Sub raport tehnic, Macedonski aduce, ca si Eminescu inintea sa, insemnte inovatii, constand mai ales in utilizarea refrenului muzical. Nu trebuie negijata contributia sa la imbogatirea limbajului poetic cu neologisme. Teoritician al simbolismului, Macedonski a fost primul poet simbolist roman si printre discipolii sai se numara Traian Dumitrescu, D. Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia si altii. De asemenea, Alexandru Macedonski a descoperit si incurajat inceputurile literare ale lui Duiliu Zamfirescu, Tudor Arghezi si Gala Galaction.

Stoica MihaiClasa a VIII-a B

5