Universitatea ,,Dunărea de jos’’ Galaţi

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

Referat

Istoriografie românească

Tema

Viaţa şi opera lui A. D. XENOPOL

Student: Dojan Daniel

Anul I

Profesor coordonator: Zuică Eugen

Alexandru Dimitrie Xenopol

‚,Un cărturar, a cărui existenţă s-a consumat în biblioteci, în arhive, în cabinetul de lucru, în amfiteatre şi săli de conferinţe. Cu o viaţă personală lipsită de evenimente, dar cu o operă monumentală’’. Spunea Alexandru Zub în lucrările sale despre Xenopol.

A.D. Xenopol s-a născut la 23 martie 1847, la Iaşi, fiul lui Dimitrie Xenopol şi al Mariei Vasiliu. Tatăl său a fost probabil autodidact, deoarece avea o cultură remarcabilă. Situaţia financiară a acestuia, era precară deoarece a desfăşurat mai multe sluje, ca dragoman la consulatul Prusie, ori proprietar de pension ,perceptorul copiilor unui bancher din Bacău, Iordache Ruset şi director al penitenciarului din Iaşi pe o perioadă de 20 de ani. În ciuda situaţiei materiale, Alexandru a beneficiat de o îndrumare aleasă, dat fiind faptul că tatăl său era un om de cultură.

Xenopol urmează şcoala primară de la ,,Trei Ierarhi’’, unde a fost îndrumat de un istitutor eminent, I.A. Darzeu ,,un om cu cunoştinţe intense în rolul datoriei’’. Apoi a urmat aşa-zisa Academie (viitorul ,,Liceu Naţional’’), unde a avut ca profesori pe Zaharia Columb şi M. Buznea, care i-au insuflat un fierbinte patriotism. Ultimul an de liceu, l-a trecut la Institutul Academic, o excelentă şcoală privată, unde predau profesori de înalt prestigiu: T. Maiorescu, N. Ciulano, Gr. Cobălcescu, P. Poni şi mulţi alţi. Are onoarea de a-i întălni şi la societatea ,,Junimea’’ unde a aderat. În acest climat de aleasă intelectualitate, tânărul Xenopol înfiinţa o societatea studioasă, în cadrul căreia prezintă la 22 aprilie 1866 o lucrare despre Importanţa si utilitatea istorie.

În toamna anului 1867, după ce-şi trecuse examenul de bacalaureat, pleacă la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de ,,Junimea’’, la care avea să se adauge şi un ajutor din parte Primăriei Iaşi. Tânărul Xenopol îşi formase de pe acum, un ascuţit spirit critic, formulând rezerve faţă de unele opinii exprimate de profesorii săi, în special de Titu Maiorescu, nu era de acord cu spiritul pesimist al lui Maiorescu şi nici cu principiile conservatoare, fiind convins de valorile liberale şi progresiste, el pleda ferm pentru o industrie românească care să susţina economia naţională. Mai apoi, în spirit liberal, va elabora lucrarea ,,Studii economice’’(1879), în care va susţine aceast priciupiu deoarece el era baza unei adevărate independenţe naţionale.

După ce a primit ajutorul material pleacă la Berlin unde urmează facultatea de drept şi filosofie. În scrisorile trimise către prieteni, profesori, articole publicate în „Junimii” şi proiecte concepute în cei patru ani de studiu, denotă un tânăr extrem de serios, ataşat la valorile româneşti şi nerăbdător să participe la recunoaşterea acestora în lume. Patriotismul său se manifestă în

capul locului, provocat de articole ostile publicate la adresa României. De pe acum el se gândeşte la o sinteză de istorie romănească pentru uzul străinătaţii dar mijloacele îi lipsesc. Deoarece are o grijă deosebită de a se instrui cu gândul să nu îi dezamăgească pe cei care îl sprijineau.

În anul 1871, şi-a luat doctoratul în drept la Berlin, cu o teză de drept roman, ca era în acelaşi timp o serioasă lucrare istorică. Iar pe cel în filosofie la Universitate din Giessen, cu o dizertaţiei relativă, Istoria civilizaţiunei, din care avea să se dezvolte o întreagă serie de preocupări teoretice.

Revine în ţară şi este numit procuror de secţie la Tribunalul Iaşi, tot în acest timp preda istorie la Institutul Academic, dupa vine avansat la rangul de prim-procuror, dar dupa câţiva ani el demisionează din magistratură, dedicandu-se scrisului şi practicând cu intermitenţă avocatura. Rămâne secretar al ,,Junimii’’, fiind unul dintre cei mai activi memebri ai distinsei societăţi, a cărei revistă va colabora, publicând studii, note, dări de seama, etc. I se spunea ,,Bon a tout faire’’. Împrejurările îl determină pe Xenopol să organizeze cu G. Panu, Al. Labrior, V. Tassu şi I.Gr. Cernescu o ,,societate istorică’’, dar fără succes. În 1875 i se încredinţează suplinirea catedrei de istorie a românilor din cadrul Universităţii din Iaşi. Iar, doi ani mai târziu se căsătoreşte cu Eliza Galu .

După plecare lui Titu Maiorescu, la Iaşi,, Junimia’’ îşi dezvoltă interesul pentru politică, devine o grupare cu veleităţi de guvernământ. Dezaprobând tot mai mult această nouă formă pe care o luase societatea şi spiritul ei nepăsător şi pesimist, Xenopol în 1880 o parăseşte, aproindu-se de gruparea liberarilor moderţi, aderă apoi la partidul liberal, colaborând cu organul oficial al acestuia ,,Voinţa naţională’’. În acest an publică lucrarea ,,Studii economice’’,

promova economia ca un organism unitar şi autonom. Deoarece o ţară eminemente agrară era sortită unei dependenţei faţă de celalte naţiuni. Pentru a-şi prezenta viziunea economică, ţine o conferinţă la Bucureşti, Starea noastră economică (1887), despre Industrie şi comerţ (1880). În cest timp, Academia Română, îi premia lucrarea Studii economice .

În anul 1896, Xenopol publică la Paris ce-a mai mare şi monumentală opera istorică, prima prezentare, sistematică, analitică si complexă a istoriei românilor. Istoria românilor din Dacia Traiană, având şase volume şi 4000 de pagini, la aceasta operă cărturalul a lucrat peste 20 de ani. Această lucrare este bazată pe disocierea antipozitivistă între fenomenele de coexistenţă guvernate de legi şi cele de succesiune organizabile în serii. Cum era şi firesc elaborarea unei vaste sinteze istorice, l-au obligat pe Xenopol să mediteze asupra validităţii demersului său. Un instinct sănătos îl ajutase să intuiască natura faptelor istorice, şi să le organizeze în serii evolutive, cum avea să numească mai tarziu modul specific de înlănţuire şi succesiune a faptelor istorice. El ajunsese la concluzia că: ,, Toată istoria romănilor nu este decât o înmănunchere de serii istorice ce ţin una de alta, se prefac una în alta, se înrâuresc natural, se combat sau se sprijinesc între ele. Din dominaţia otomană a ieşit înrâurirea greacă, din aceasta cea franceză şi din cea din urmă regenerarea societăţii româneşti’’.

Tot în acestă operă Xenopol se împotriveşte teoriei lui Roesler conform căreia daci ar fi trăit la sud de Dunăre, şi mult mai tarziu ar fi ajuns în nordul fluviului.

,,Roesler pare deci a primi de adevărate spusele lui Eutropiu, care zice că „Dacia pierduse prin lungul război împotriva romanilor poporaţiunea sa bărbătească“. […] Dară, chiar dacă am lua ca atare spusele lui Eutropiu, nu arată el oare prin cuvintele sale că femeile şi

copii dacilor nu suferiră cu toţii soarta părinţilor? Apoi această nouă generaţie nu era ea îndestulătoare pentru a reconstitui în ţară o bază naţională pe care să se poată hultui elementul roman? De aceea, şi inscripţiunile găsite atât în Dacia, cât şi aiurea ne dovedesc cu prisosinţă fiinţarea poporului dac după cucerire, precum şi romanizarea lui. Trebuie amintit că poporul roman înţelegea a lipi de imperiul său provinciile cucerite într-un cu totul alt chip de cum au făcut-o în timpurile mai noi ungurii sau nemţii. Departe de a alcătui o castă despărţită de poporul cucerit, romanii se legau cu el prin căsătorii, îi înlesneau intrarea în cetăţenia romană şi cu toate că îl întrebuinţau la toate lucrările, îl făceau să se bucure de toate foloasele.’’

(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană, Bucureşti, 1998, p. 22–23)

La începutul anului 1901 Academia de Ştiinţe Morale şi Politice îl alege ca membru corespondent, în cadrul ei face mai multe comunicării printre care şi Psihologie si istorie şi opera La Theorie de l’histoire. La Sorbona în 1908 ţine o serie de prelegeri de filosofie a istoriei, pentru care întreaga societatea academică îi aduce elogii. În timpul crizei balcanice călătoreşte prin Europa încercând să aducă sprijin României din partea oamenilor de cultură. În 1914 publică o operă pentru pregătirea spiritelor în vederea desăvârşirii unităţii de stat. Îşi scrie testamentul în 1919 declarându-se fericit ca a văzut realizat idealul său şi işi exprimă din nou încrederea sa în destinul patriei. Moare la Bucureşti in 1920 şi este înmormântat la cimitirul Belu, unde i se fac funeralii naţionale.

A.D. Xenopol , rămâne un istoric esenţial pentru poporul român aducănd un efort permanent de a integra istoria naţională, în istoria lumii. Era convins că valoarea unui popor nu trebuie raportată la fapte de ordin politic, militar, economic, ci în primul rând la aportul

său intelectual. Din acest punct de vedere cărturarul însă a adus o contribuţie remarcabilă şi multiplă, reprezentând o întruchipare a efortului românesc spre universalitate.

Bibliografie

1.)Al. Zub - Istoria română la vârsta sintezei, A. D. Xenopol 2.)Acedemia de ştiinţe sociale şi politice a R.S.R – A. D. Xenopol

Studii privitoare la viaţa şi opera sa3.)Academia Română – Dicţionar general al literaturii române 4.)Academia Română – Dicţionar biografic al literaturii române